Decizie 946/2022
Decizie CNSC2022_946_2022_Decizie_946.pdf, BO2022_946_2022_BO2022_946.pdf
Document CNSC
IGIENA SERV SRL | K1 TOT SRL în contradictoriu cu DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A.
Decizia CNSC nr. 946/C8/925, 930 din 06.05.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „SERVICII DE CURĂȚENIE PENTRU OBIECTIVELE DEER – SUCURSALA TÂRGOVIȘTE”, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 76817/ 11.04.2022, raportul procedurii nr. 76803/11.04.2022, a proceselor- verbale și actelor subsecvente, emise de către entitatea contractantă, în ceea ce privește declararea ca admisibile și conforme a ofertelor depuse de către ofertanții clasați pe locurile 1-4, respectiv, DEZINFER SERVICE SRL, CORAL CLEAN SERV SRL, SC K1 TOT SRL și SC FIRE PROTECTION SYSTEMS SRL; - obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor clasate pe locurile 1-4 în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și cu dispozițiile legale incidente și la continuarea procedurii. II. Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 20047/ 18.04.2022, formulată de K1 TOT SRL, cu sediul în București, str. Burdujeni nr. 1, bloc A12, sc. 2, ap. 53, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/494/2014, având CUI R…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile formulate de IGIENA SERV SRL și de K1 TOT SRL. Respinge, ca nefondate, contestațiile depuse de IGIENA SERV SRL și de K1 TOT SRL, în contradictoriu cu DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_946_2022_Decizie_946.pdf, BO2022_946_2022_BO2022_946.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
DECIZIE Nr. 946/C8/925, 930 Data: 06.05.2022 I. Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 19853/ 18.04.2022, formulată de IGIENA SERV SRL, cu sediul în București, str. Concordiei nr. 5, sector 4, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/8927/1999, având CUI RO 12250620, reprezentată legal de Mihai Leonard - administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 76817/11.04.2022 de către DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Măcelaru Ilie nr. 28A, județul Cluj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE CURĂȚENIE PENTRU OBIECTIVELE DEER – SUCURSALA TÂRGOVIȘTE”, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 76817/ 11.04.2022, raportul procedurii nr. 76803/11.04.2022, a proceselor- verbale și actelor subsecvente, emise de către entitatea contractantă, în ceea ce privește declararea ca admisibile și conforme a ofertelor depuse de către ofertanții clasați pe locurile 1-4, respectiv, DEZINFER SERVICE SRL, CORAL CLEAN SERV SRL, SC K1 TOT SRL și SC FIRE PROTECTION SYSTEMS SRL; - obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor clasate pe locurile 1-4 în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și cu dispozițiile legale incidente și la continuarea procedurii. II. Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 20047/ 18.04.2022, formulată de K1 TOT SRL, cu sediul în București, str. Burdujeni nr. 1, bloc A12, sc. 2, ap. 53, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/494/2014, având CUI RO 32677449, reprezentată legal de Dumăchiță Cosmin Alexandru- administrator, împotriva rezultatului comunicat de către DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Măcelaru Ilie nr. 28A, județul Cluj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de curățenie pentru obiectivele DEER – Sucursala Târgoviște”, s-a solicitat: - anularea proceselor verbale intermediare, a raportului procedurii și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, precum și obligarea entității contractante la reanalizarea și reevaluarea ofertelor depuse de DEZINFER SERVICE SRL și CORAL CLEAN SERV SRL, cu verificarea legalității cel puțin a aspectelor criticate prin contestație; - adoptarea măsurilor de remediere a situației ce face obiectul prezentei contestații. Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri Pagina 1 din 2
de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile formulate de IGIENA SERV SRL și de K1 TOT SRL. Respinge, ca nefondate, contestațiile depuse de IGIENA SERV SRL și de K1 TOT SRL, în contradictoriu cu DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
DECIZIE Nr. .. Data: ... I. Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 19853/ 18.04.2022, formulată de ..., cu sediul în ...., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 76817/11.04.2022 de către ..., cu sediul în ...., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE CURĂȚENIE PENTRU OBIECTIVELE DEER – ...”, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 76817/ 11.04.2022, raportul procedurii nr. 76803/11.04.2022, a proceselor- verbale și actelor subsecvente, emise de către entitatea contractantă, în ceea ce privește declararea ca admisibile și conforme a ofertelor depuse de către ofertanții clasați pe locurile 1-4, respectiv, ....; - obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor clasate pe locurile 1-4 în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și cu dispozițiile legale incidente și la continuarea procedurii. II. Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 20047/ 18.04.2022, formulată de ..., cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/494/2014, având CUI RO 32677449, reprezentată legal de ...- administrator, împotriva rezultatului comunicat de către ...., cu sediul în ...., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de curățenie pentru obiectivele DEER – Sucursala Târgoviște”, s-a solicitat: - anularea proceselor verbale intermediare, a raportului procedurii și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, precum și obligarea entității contractante la reanalizarea și reevaluarea ofertelor depuse de ... și ..., cu verificarea legalității cel puțin a aspectelor criticate prin contestație; - adoptarea măsurilor de remediere a situației ce face obiectul prezentei contestații. Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 1 din 16
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: I. Prin contestația formulată, ..., în calitate de ofertant a cărui ofertă a fost clasată pe locul 5, critică decizia autorității contractante de a clasa înaintea ofertei sale ofertele depuse de ..., apreciind că acestea ar fi trebuit respinse deoarece tarifele ofertate au fost reduse artificial și nu includ toate costurile prevăzute de legislația în vigoare în domeniul salarizării. Referindu-se la Modul de întocmire a ofertei financiare prevăzut la Secțiunea IV.4.2 – Modul de întocmire a ofertei financiare din fișa de date a achiziției și la cap. 3 din Caietul de sarcini privind Tariful pentru serviciile de curățenie, contestatoarea consideră că entitatea contractantă a cerut ca ofertanții să includă în tariful ofertat costurile cu salariile, contribuțiile obligatorii, (contribuția asiguratorie de muncă, contribuția la fondul de handicap), costurile cu echipamentul operatorilor de curățenie, cheltuielile indirecte și profitul. De asemenea, apreciază că entitatea contractantă a solicitat ca ofertanții să acorde operatorilor de curățenie bonuri de masă, solicitare ce are caracter obligatoriu și nu opțional. Mai mult, entitatea contractantă a stabilit și modalitatea de acordare a bonurilor de masă pentru cei 6 operatori economici, respectiv un bon/zi lucrătoare de 8 ore/persoană. Cu privire la costurile salariale, apreciază că ofertanții clasați pe primele 4 locuri aveau obligația de a include în cadrul tarifului ofertat, cel puțin următoarele costuri obligatorii: 1. Salariul: Potrivit HG nr. 1071/2021, art. 1 Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,24 lei/oră. 2. Indemnizația privind concediul de odihnă: Conform Codul Muncii- art. 150 (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Mod de calcul: 2.550 lei/12 luni: 167,333 ore/lună = 1,27 lei/oră. 3. Contribuția asiguratorie de muncă (CAM) 2,25%: Codul Fiscal-art. 2203 - Cota contribuției asiguratorie pentru muncă Cota contribuției asiguratorii pentru muncă este de 2,25%. Mod de calcul 15,24 lei + 1,27 lei=16,51 lei/oră x 2,25%= 0,37 lei/oră. 4. Fondul de handicap: Conform art. 78 din Legea nr. 448/2006 angajatorii care au peste 50 de salariați, au obligația de a angaja persoane cu handicap în procent de 4% din numărul total de salariați. Pagina 2 din 16
Din informațiile existe pe site-ul Ministerul Finanțelor-secțiunea Informații Fiscale și Bilanțuri, se poate observa că ofertantul SC ... și SC .... au peste 50 de salariați, rezultând în acest sens că în cadrul tarifului ofertat aveau obligația de a include și contribuția la fondul de handicap în procent de 4% din numărul total de salariați. În acest sens, entitatea contractantă avea obligația de a efectua verificări și în ceea ce privește ofertanții clasați pe locurile 2 și 4, pentru a stabili dacă sunt incidente dispozițiile art. 78 din Legea nr. 448/2006 referitor la obligația ofertanților de a plăti contribuția la fondul de handicap. Potrivit calculelor efectuate de contestatoare, un tarif sub 20 lei/oră este unul neobișnuit de scăzut și nu include toate costurile aferente executării în bune condiții a contractului de achiziție publică. Cheltuielile legate de derularea unui contract de achiziție publică trebuie a fi acoperite în baza veniturilor asigurate de realizarea lui și, chiar dacă ofertanții au posibilitatea de a acoperi cheltuielile indirecte din alte contracte, aceasta nu înseamnă că acestea pot lipsi dintr-o ofertă depusă într-o procedură de achiziție publică. De asemenea, această posibilitate nu înseamnă că scopul existenței unui operator economic este de a presta servicii fără a obține beneficii. Or, atunci când nu sunt acoperite prin ofertă toate costurile directe, indirecte și profitul, ofertanții încalcă caracterul oneros/sinalagmatic al contractului de achiziție publică. Cu toate că legiuitorul nu a stabilit limite minime pentru cheltuielile indirecte ori profit, stabilirea acestora fiind la latitudinea ofertanților, însă acestea nu pot avea valori derizorii sau nule mai ales într-o procedură de achiziție publică. Din informațiile existente în raportul procedurii nr. 76803/ 11.04.2022 se poate constata că entitatea contractantă nu a efectuat o verificare minimă cu privire la prețurile ofertate, simpla apreciere din raportul procedurii la capitolul 2.4.3 ca entitatea contractantă s-a asigurat că prețul propus nu este neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat, nu este însoțită de niciun document relevant în acest sens, respectiv solicitări de clarificări adresate ofertanților în cauză și răspunsurile acestora. În ceea ce privește reducerea tarifelor ofertate pe baza convențiilor încheiate cu Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Munca în baza Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare avea obligația să verifice legalitatea încheierii și intrării la plată a convențiilor AJOFM iar pentru a putea justifica suma redusă din calculul tarifului în prezenta procedură, cei patru ofertanți amintiți mai sus, trebuie să presteze serviciile cu persoanele desemnate și pentru care primește subvențiile în discuție. Așadar, în cadrul propunerii tehnice, fiecare ofertant care a redus tariful pe baza convențiilor încheiate cu AJOFM avea obligația de a nominaliza aceleași persoane din convenții ca fiind personalul de execuție al contractului ce urmează a se încheia cu entitatea contractantă. Dacă Pagina 3 din 16
persoanele din convenții nu se regăsesc și în cadrul propunerii tehnice, rezultă că cei patru ofertanți au redus artificial tarifele ofertate, iar elementele propunerii tehnice nu sunt corelate ce elementele propunerii financiare, cele patru oferte fiind neconforme în baza art. 143 alin. 3 lit. d) din HG nr. 394/2016. Un alt aspect ce trebuia verificat, în mod obligatoriu, de către entitatea contractantă, se referă la faptul că cei patru ofertanți au sediul în diferite județe: ... - Localitatea Dej, județul Cluj; ... - Sat Roșu, județul Ilfov; ...- Sector 3, București. Comisia de evaluare avea obligația de a stabili dacă persoanele pentru care cei patru ofertanți încasează ajutorul de stat și au redus tariful ofertat în cadrul prezentei proceduri de achiziție, au domiciliul ori reședința în raza locației unde se va executa serviciul de curățenie. În situația în care salariații pentru care ofertanții beneficiază de subvenție acordată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, au domiciliul sau reședința în alt județ față de locațiile achizitoarei, ofertanții aveau obligația de a respecta dispozițiile Codului Muncii privind detașarea și de a include în tariful ofertat costurile aferente, transport, cazare, diurna etc precum și clauza de mobilitate. De asemenea, comisia de evaluare trebuia să se asigure cum vor parcurge operatorii de curățenie distanța dintre localitatea Dej, județul Cluj și localitatea Pucioasa, județul Dâmbovița de exemplu, în cazul ofertantului clasat pe locul 1, întrucât, așa cum reiese din extrasul de pe aplicația Google Maps, între cele două localități este o distanță de peste 400 km, distanță ce urmează a fi parcursă în peste 6 ore dus și 6 ore întors, ceea ce înseamnă că timp de 12 ore salariații vor fi pe drum dacă l-ar parcurge cu un mijloc auto, la care se adaugă cele 8 ore de prestat servicii de curățenie. Trebuia avut în vedere cum vor executa operatorii servicii de calitate în astfel de condiții. Mai mult, costul lunar al deplasărilor dintr-un județ, de exemplu Cluj, până la locațiile achizitoarei, ar fi mai mari decât venitul net al operatorului de curățenie. Or, comisia de evaluare nu a făcut nicio analiză sub aspectele semnalate mai sus în ceea ce privește ofertanții care au redus tariful ofertat pe baza convențiilor încheiate cu AJOFM. Chiar dacă respectivii salariați nu vor fi detașați și nici cazați local, faptul că ei sunt mutați dintr-o localitate în alta, aflată la distanță considerabilă, trebuie să li se aplice clauza de mobilitate, conform Codului Muncii. Faptul că operatorii economici au încheiate convenții prin care statul le oferă anumite facilități fiscale nu pot constitui motiv de reducere a tarifelor orare pentru toate contractele care urmează a fi încheiate de operatori, ci doar pentru contractul în care presează în prezent activitate de curățenie, având în vedere faptul că acestea se acordă pentru o anumită/anumite persoane care vor presta munca și care nu poate să încalce prevederile Codului Muncii. Pagina 4 din 16
Comisia de evaluare avea obligația să stabilească dacă ajutorul de stat obținut în baza convențiilor AJOFM și pe care ofertanții, de pe primele patru poziții, le-au folosit în justificarea tarifului ofertat, a fost folosit și la reducerea tarifelor în alte contracte de achiziție publică. În încercarea de a oferta un preț cât mai scăzut, operatorii economici nu pot face reduceri de salarii orare sub cel minim garantat în plată, cum este și cazul ofertantului clasat pe locul 1 care a ofertat un tarif de 14,44 lei/oră, iar salariul minim orar este de 15,24 lei/oră. În ceea ce privește ofertantul ..., entitatea contractantă nu a verificat dacă ofertantul anterior amintit a îndeplinit cerința privind experiența similară deoarece, din informațiile existente pe site-ul Ministerului Finanțelor-secțiunea Informații Fiscale și Bilanțuri, se poate constata că participantul amintit anterior a avut în anul 2019 o cifră de afaceri de 31.500 lei iar în anul 2020 o cifră de afaceri de 15.000 lei, cele două valori fiind mult mai mici decât valoarea experienței similare solicitate în prezenta procedură. Tot cu privire la ofertantul ..., din informațiile publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor - Secțiunea Informații Fiscale se poate observa că acesta are ca obiect de activitate - „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun", aspect ce nu poate fi indiferent entității contractante care a organizat prezenta procedură pentru servicii de curățenie. Față de cele arătate mai sus, rezultă că entitatea contractantă a declarat admisibile și conforme ofertele clasate pe primele patru locuri, în condițiile în care, ofertele în cauză nu includ toate costurile solicitate de către entitatea contractantă în documentația de atribuire și prevăzute de legislația în vigoare în domeniul salarizării și nici nu îndeplinesc condițiile de participare solicitate în documentație. II. În cadrul acestei proceduri a depus contestație și ..., ofertant clasat pe locul 3, care este nemulțumit de faptul că ofertele depuse de ... și ... au fost clasate pe primele două locuri în condițiile în care acestea nu conțin componente/cheltuieli esențiale, impuse de legislație, obligatorii pentru buna desfășurare a contractului. Astfel, cu privire la oferta ... contestatoarea arată următoarele: a) Devizul anexat Ofertei financiare nu conține Cheltuieli cu fondul de handicap: - ultimele înregistrări fiscale ale ... atestă că societatea a avut în anul 2017 - 105 angajați, în anul 2018 - 140 angajați, în anul 2019 - 124 angajați, în anul 2020 - 113 angajați (ultima înregistrare) constituie un motiv rezonabil pentru ca autoritatea contractantă să cerceteze dacă modul în care Legea nr. 448/2006 este respectată; - întrucât din ultimele înregistrări fiscale societatea în cauză înregistra 113 salariați (mai mult de 50), societatea era obligată, fie să prevadă sume pentru plata fondului de handicap aferent celor 6 salariați care își vor desfășura activitatea în cadrul contractului care face obiectul actualei Pagina 5 din 16
proceduri, fie să aducă dovezi temeinice conform cărora are angajate persoane încadrate în grad de handicap și astfel să nu intre sub incidența art. 78 alin. (3) al Legii nr. 448/2006; - întrucât din documentele din dosar, rezultă că ... nu a prevăzut cheltuieli suplimentare cu Fondul de handicap, în condițiile în care societatea deținea 113 angajați, aceasta trebuia să probeze angajarea a cel puțin 5 persoane încadrate în grad de handicap. b) Oferta nu conține cheltuieli aferente plății impozitului pe profit: - orice persoana juridică din România este obligată fie să plătească impozit pe profit, fie să plătească impozit pe venitul microîntreprinderilor; - datele actualizate ale ... raportate la Ministerul de Finanțe atestă faptul că societatea este plătitoare de impozit pe profit din data de 01.01.2021; - întrucât în devizul înaintat de către societatea în cauză nu se regăsesc Cheltuieli lunare cu impozitul pe profit (în condițiile în care, în urma prestării serviciilor presupuse de acest contract, societatea înregistrează profit) și consultând celelalte categorii de cheltuieli din Devizul ..., se constată că nu există niciun capitol la care acestea să poată fi incluse. Rezultă că societatea în cauză a omis să ia în calcul, la formarea prețului, impozitul pe profit, cheltuială obligatorie. c) suma luată în calcul pentru subvenții este supraapreciată: - astfel cum se poate observa în Devizul ..., societatea a invocat Convenția Nr. 47 BAS/01.10.2021, conținând numele a 5 persoane și subvenții primite pentru acestea pentru perioada 01.04.2022 - 30.09.2022 (dată la care se finalizează primirea de subvenții), în valoare de 67500 lei; - sumele luate în calcul ca subvenții pentru acest contract sunt invocate ca primite ulterior datei de 01.04.2022 pentru persoanele menționate, deși acestea, din data de 01.04.2022 până în prezent, nu au prestat nicio oră pentru contractul ce face obiectul actualei proceduri (ci prestează servicii de curățenie pentru alte contracte. De altfel, de la depunerea ofertelor și până în prezent, nici nu era timp suficient, având în vedere termenele legale de solicitare de clarificări, de evaluare, de comunicare, de contestare, de soluționare a contestației, de apel, de rejudecare, de rămânere definitivă a hotărârii, astfel încât să invoci subvenții din data de 01.04.2022; - mai mult, nu există la dosar garanția că cele 5 persoane invocate au domiciliul în localitățile în care autoritatea contractantă își are sediile (Pucioasa, Moreni, Găești, Titu, Târgoviște) sau măcar în Județul Dâmbovița, și că pentru acestea nu sunt necesare cheltuieli suplimentare de transport, detașare, cazare, diurnă, etc. cheltuieli impuse de Codul Muncii; - societatea în cauză nu a prezentat nicio dovadă cu privire la faptul că persoanele în cauză chiar doresc să presteze activitatea în contractul care face obiectul procedurii contestate, că acceptă detașarea sau delegarea și schimbarea domiciliului; Pagina 6 din 16
- ținând cont că suma invocată ca subvenții de către .... reprezintă mai mult de 25% din prețul ofertat (5,55 lei/oră din 20,03 lei/oră cheltuieli), autoritatea contractantă ar fi trebuit să facă minime verificări cu privire la aspectele evidențiate mai sus, analizarea ofertei acestei societăți nefiind făcută riguros. d) Suma destinată transportului este foarte mică (2,5 lei/zi): - ... a prevăzut suma de 0,05 lei/oră, cheltuieli cu transportul. Un calcul simplu arată că suma totală prevăzută pentru 12 luni pentru transport este de 0,05 lei/oră x 12.144 ore/12 luni = 607 lei/an, adică 50,6 lei/luna, adică aprox. 2,4 lei/zi; - suma de 50,6 lei/lună destinată transportului este derizorie și din documentele aflate la dosar, ofertantul nu justifică cum poate acoperi din această sumă cheltuielile de transport reale. La aceste cheltuieli se mai adaugă cheltuielile de transport necesare supervizării, aprovizionării cu diverse materiale igienico-sanitare, efectuării instructajelor, etc; - orice formulă în care s-ar folosi două persoane cu norme parțiale, una pentru Sediul din Pucioasa și una pentru Sediul din Moreni, respectiv două persoane cu norme parțiale, una pentru Sediul din Găești și una pentru Sediul din Titu, ar fi o abatere de la cerințele Caietului de sarcini astfel încât oferta ar trebui să fie declarată, ca inacceptabilă, în baza art. 143 alin. (2) lit. c) și neconformă, în baza art. 143 alin. (3) lit. a) deoarece oferta „nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini". e) Devizul anexat Ofertei financiare nu conține Cheltuieli indirecte: - deși Formularul anexa la oferta financiară impune obligativitatea luării în calcul, la formarea prețului, a cheltuielilor indirecte, oferta ... conține în Devizul înaintat doar cheltuieli de administrare, neluându-se în calcul celelalte cheltuieli indirecte obligatorii, care nu sunt cheltuieli de administrare; - luând în calcul exclusiv cheltuielile de administrare, ofertantul a omis să ia în considerare, la formarea prețului, cheltuielile de amortizare a parcului auto și a altor echipamente (birotică, imprimante, etc.), cheltuielile cu deplasările personalului de conducere, cheltuielile cu curățenia sediului, pierderile inerente, cheltuieli cu întreținerea sediului, energie, telefonie, gaz, apă-canal etc., comisioane bancare, cheltuieli de întreținere și reparații sediu, auto, echipamente, articole de uz gospodăresc, etc. În ceea ce privește oferta depusă de ..., clasată pe locul 2, contestatoarea arată următoarele: a) Devizul anexat Ofertei financiare nu conține Cheltuieli cu concediile de odihnă: - dacă tariful ofertat de către ... ar fi plătit, întrucât el nu conține cheltuieli cu concediile și corespunde exclusiv acoperirii cheltuielilor unei norme întregi, din el nu ar putea fi posibilă plata înlocuitorului pe perioada susținerii concediului de odihnă; Pagina 7 din 16
- întrucât programul în toate locațiile este zilnic și Sediile din Moreni, Pucioasa, Găești și Titu, sunt deservite de către o singură persoană întrucât, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, anumite prestații sunt prevăzute a se efectua zilnic în toate sediile și în condițiile în care .... nu a prevăzut cheltuieli cu transportul persoanelor la locații sau sume suplimentare, în vederea înlocuirii personalului pe perioada concediilor de odihnă, apare evident faptul că această societate fie nu va putea respecta legislația în domeniul muncii astfel încât să respecte dreptul angajaților la concediu de odihnă, fie nu va respecta cerințele caietului de sarcini cu privire la prestarea zilnică a activităților de curățenie în situația în care un angajat se va afla în concediul de odihnă; - comisia de evaluare a omis să observe că oferta nu conține cheltuieli aferente concediilor de odihnă fie, ca plată, suplimentarea unui înlocuitor, fie, ca cheltuieli suplimentare cu transportul, orele pentru care s-a raportat tariful unitar abia acoperind cheltuielile cu prestarea zilnică. b) în devizul ..., suma luată în calcul pentru subvenții în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002 este supraapreciată și scade nejustificat prețul ofertat: - ofertantul a invocat o convenție încheiată cu ...Ilfov în data de 12.10.2021 invocând primirea de subvenții în valoare de 17.834 lei /12 luni, pentru o persoană. Având în vedere că sumele primite în baza Convenției sunt de 2.250 lei/luna, timp de 12 luni de la încheierea convenției, în baza art. 85 din Legea 76/2002; - .... va primi, ulterior datei de depunere a ofertelor, suma de 17.062 lei, sumă mult mai mică decât suma invocată, de suma din deviz, de 17.834 lei, astfel încât societatea va încasa mai puțini bani decât a luat în calcul în Deviz; - sumele luate în calcul ca subvenții pentru acest contract sunt sume obținute anterior depunerii ofertelor, pentru persoane care au prestat servicii de curățenie în alte contracte, fără legătură cu contractul de față; legislația în domeniul achizițiilor publice descurajează folosirea resurselor din alte contracte în scopul ascuns a ofertării unor prețuri de dumping, care nu pot fi susținute și fundamentate economic; de asemenea, prin utilizarea unor reduceri care nu pot fi justificate, ofertantul nu oferă nicio garanție că își va putea îndeplini cu succes sarcinile contractuale și va putea satisface cerințele caietului de sarcini; - mai mult, nu există la dosar garanția că acele persoane au domiciliul în localitățile în care entitatea contractantă își are sediile (Pucioasa, Moreni, Găești, Titu, Târgoviște) sau în Județul Dâmbovița, și că pentru acestea nu sunt necesare cheltuieli suplimentare de transport, detașare, cazare, diurnă, etc. cheltuieli impuse de Codul Muncii; - societatea în cauză nu a prezentat nicio dovadă cu privire la faptul că persoana în cauză chiar dorește să presteze activitatea în contractul care face obiectul procedurii contestate, că acceptă detașarea sau delegarea și schimbarea domiciliului. Pagina 8 din 16
c) Oferta ... nu conține cheltuieli aferente plății impozitului pe profit: - datele actualizate ale ... raportate la Ministerul de Finanțe atestă faptul că societatea este plătitoare de impozit pe venit din data de 01.02.2017; - așadar, valoarea impozitului pe venitul microîntreprinderilor este 1% din cifra de afaceri, întrucât în devizul înaintat de către societatea în cauză nu se regăsesc Cheltuieli lunare cu impozitul pe venit și consultând celelalte categorii de cheltuieli din Devizul ...., se constată că nu există niciun capitol la care acestea să poată fi incluse. Rezultă că societatea în cauză a omis să ia în calcul la formarea prețului impozitului pe venit, cheltuiala obligatorie. d) Oferta nu conține cheltuieli aferente transportului: - având în vedere prevederile Caietului de sarcini care impunea o persoană 8 ore/zi care să presteze 3 zile la Moreni și 2 zile la Pucioasa (adică minim două drumuri pe săptămână, adică 60 lei/săptămână) și o persoană 8 ore/zi care să presteze 3 zile la Găești și 2 zile la Titu (adică minim două drumuri pe săptămână, adică 40 lei/săptămână) și, având în vedere cele menționate la Pct. B.1 cu privire la necesitatea asigurării activităților zilnice, inclusiv pe perioada concediilor de odihnă, în fiecare locație, locații care se află la 25-35 km una față de cealaltă, oferta financiară înaintată de către .... nu poate satisface cerințele caietului de sarcini; - orice formulă în care s-ar folosi două persoane cu norme parțiale, una pentru Sediul din Pucioasa și una pentru Sediul din Moreni, respectiv două persoane cu norme parțiale, una pentru Sediul din Găești și una pentru Sediul din Titu, ar fi o abatere de la cerințele Caietului de sarcini astfel încât oferta ar trebui să fie declarată inacceptabila în baza art. 143 alin (2) Lit. c) și neconformă in baza art. 143 alin (3) lit. a) deoarece oferta „nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini". Prin punctul de vedere înregistrat la Consiliu cu nr. 20670/ 21.04.2022, entitatea contractantă a precizat că își menține punctul de vedere cu privire la rezultatul procedurii, considerând cele două contestații ca fiind neîntemeiate. Potrivit entității contractante, toți ofertanții și-au însușit în totalitate, prin ofertele depuse, cerințele tehnice din caietul de sarcini. În urma evaluării, s-a constatat că toate ofertele clasate le locurile 1- 4 respectă cerințele din documentația de atribuire, respectiv: durata contractului de 12 luni, numărul total de ore de 12.144, salariul minim pe economie de 2.550 lei, acordarea bonurilor de masă, asigurarea lunară a unui număr de 6 persoane cu normă întreagă, asigurarea concediilor de odihnă. Referitor la obligațiile fiscale, entitatea contractantă arată că, în documentația de atribuire, postată în SEAP, s-a făcut precizarea atât în caietul de sarcini cât și în Modul de prezentare a propunerii financiare că tariful orar prezentat trebuie să cuprindă toate cheltuielile aferente Pagina 9 din 16
(cheltuieli cu salariul brut, cote și contribuții legale, echipament de protecție, bonuri de masă, etc.) În ofertele depuse, ofertanții au menționat că și-au însușit toate cerințele din caietul de sarcini. În consecință, entitatea contractantă solicită respingerea ca neîntemeiate a contestațiilor formulate de ... și .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de licitație deschisă a fost inițiată de ...., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE CURĂȚENIE PENTRU OBIECTIVELE DEER – ...”, prin anunțul de participare nr. .... Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit fiind de 247.010 lei, fără TVA. Consiliul constată că ... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. .... din data de 20.04.2022, în valoare de 4.941 lei. De asemenea, constată că, la rândul său, ... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... din data de 18.04.2022, în valoare de 4.950 lei. Nemulțumite de modul de evaluare al ofertelor, aflate înaintea lor în clasament, ...., ofertant clasat pe locul 5 și ..., ofertant clasat pe locul 3, au formulat prezentele contestații. În opinia lor, ofertele aflate pe locurile 1-4 au un preț aparent neobișnuit de scăzut care nu poate fi justificat. Potrivit raportului procedurii de atribuire și a documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele valori ofertate de participanții la procedură: ... a fost declarată câștigătoare cu prețul de 175.845,12 lei; ...., locul 2, cu prețul de 190.660,80 lei; K1 TOT SRL- contestatoare, locul 3, cu prețul de 203.290,56 lei; ..., locul 4, cu prețul de 238.993,92 lei; ...-contestatoare, locul 5, cu prețul de 245.794,56 lei. Analizând informațiile din Anexa la formularul de ofertă, prezentate de ofertantul declarat câștigător-..., Consiliul constată că acesta a avut în vedere, la stabilirea tarifului (prețului ofertat), următoarele categorii de cheltuieli (obligații): manopera=15,24 lei; CAM 2,25%=0,34 lei; cheltuieli concedii de odihnă și concedii medicale=1,20; bonuri de masă=1,09 lei; material uz personal=0,20 lei; transport=0,05 lei; cheltuieli de administrație=1,82 lei; profit=0,09 lei; total valoare lunară=20,03 lei – 5,55 lei = 14,48 lei „.... beneficiază de un ajutor de la stat în valoare de 2250 ron/lună timp de încă 6 luni (termenul curgând din data de 01.04.2022) con fart 85 din Legea 76/2002 stabilit prin Convenția nr. 47 BAS/01.10.2021, pentru 5 persoane, rezultând suma de 67.500 ron. Din totalul sumelor rezultate din convenție 67.500 lei : 12.144 ore = 5,55 ron/oră”. Pagina 10 din 16
Totodată, în fundamentarea tarifului, Consiliul constată că DEZINFER SERVICE SRL a prezentat Convenția nr. 47 BAS/ 01.10.2021, pentru 6 persoane: Duma Nicoleta Florica, Anemțoicei Liliana Daniela, Bejinaru Antonina, Istodor Anișoara, Negruț Luciana și Trandafir Lenuța. Totodată, pentru Duma Nicoleta Florica, Anemțoicei Liliana Daniela, Bejinaru Antonina, Istodor Anișoara și Trandafir Lenuța a prezentat și declarații de disponibilitate. Consiliul apreciază ca relevante dispozițiile art. 1 din HG nr. 1071/ 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care stipulează următoarele: „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră”. Totodată, Codul muncii stipulează următoarele dispoziții relevante în analiza prezentei contestații: - art. 112 alin. (1): „(1) Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână”; - art. 113: „(1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. (2) În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”; - art. 114 alin. (1): „(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare”; - art. 120: „(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară. (2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident”; - art. 121: „(1) La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz. (2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident”; - art. 122: „(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. (3) În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere Pagina 11 din 16
plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni”; - art. 123: „(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază”; - art. 125: „(1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte. (2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. (3) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. (4) Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil și numai în situația în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. (5) În situația prevăzută la alin. (4), angajatorul este obligat să acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore. (6) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă”; - art. 126: „Salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră fată de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru”; - art. 139: „(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 și 2 ianuarie; - 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române; - Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui; - prima și a doua zi de Paști; - 1 mai; - 1 iunie; Pagina 12 din 16
- prima și a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; - 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; - 1 decembrie; - prima și a doua zi de Crăciun; - două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora”; - art. 140: „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”; - art. 141: „Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității”; - art. 142: „(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”; - art. 145: „(1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. (2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile. (3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. (4) La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată. (5) În situația în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate. (6) Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de Pagina 13 din 16
odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical”; - art. 150: „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”. Potrivit art. 2203 alin. (1) din Codul fiscal, „(1) Cota contribuției asiguratorii pentru muncă este de 2,25%”. Conform art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, valabil la data inițierii procedurii de atribuire: „(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. (3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate”. În aceste condiții, contrar dispozițiilor art. 249 cod procedură civilă, potrivit cărora: „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, Consiliul concluzionează că societățile contestatoare ...-ofertant clasat pe locul 5 și ..-ofertant clasat pe locul 3 nu fac dovada temeiniciei criticilor privind oferta declarată câștigătoare, din punct de vedere al prețului ofertat. Astfel, fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”. Consiliul stabilește că motivarea contestației reprezintă un element esențial al acesteia și trebuie prezentată în cuprinsul ei, în interiorul termenului legal de contestare. Pagina 14 din 16
În acest context, în absența oricărui mijloc de probă care să susțină criticile contestatoarelor ...-ofertant clasat pe locul 5 și ...-ofertant clasat pe locul 3 privind nesustenabilitatea prețului ofertat de către ofertantul declarat câștigător, nefiind indicate elementele apreciate ca fiind lipsă sau insuficient cotate din structura categoriilor de cheltuieli ofertate de participanții aflați înaintea lor în clasament, nu reiese de niciunde temeinicia acuzelor rămase la nivel declarativ. În contextul dat, cu luarea în considerare a celor reclamate de societățile contestatoare ...-ofertant clasat pe locul 5 și ...-ofertant clasat pe locul 3, nu se constată nelegalitatea actelor întocmite de către autoritatea contractantă, susținerile de ordin general expuse în cuprinsul contestațiilor neavând forța juridică de a infirma cele stabilite la nivelul raportului procedurii. Trebuie subliniat că analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societățile contestatoare ...-ofertant clasat pe locul 5 și ...-ofertant clasat pe locul 3, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. În aceste condiții, Consiliul constată că nu se impune analizarea criticilor contestatoarelor cu referire la celelalte oferte declarate admisibile (locurile 2-4), întrucât, chiar dacă acestea ar fi descalificate, nu s-ar produce efecte în beneficiul contestatoarelor, astfel încât să fie incidente prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante (...)”, coroborate cu cele ale art. 3 lit. f) din același act normativ, care stabilesc: „persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. Astfel, din perspectiva cadrului juridic anterior enunțat, Consiliul constată, în acest caz, că interesul societăților contestatoare ...-ofertant clasat pe locul 5 și ....-ofertant clasat pe locul 3, în promovarea criticilor asupra ofertelor aflate pe locurile 2-4, nu poate fi reținut, deoarece nu există posibilitatea ca ofertele lor să poată fi desemnate câștigătoare. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de Pagina 15 din 16
servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondate, contestațiile depuse de ... și de ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile formulate de ... și de .... Respinge, ca nefondate, contestațiile depuse de ... și de ..., în contradictoriu cu ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 17(șaptesprezece) pagini Pagina 16 din 16
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.