AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 285/2022

FILIPS ART DESIGN S.R.L. în contradictoriu cu BANCA NATIONALA A ROMANIEI

Decizia CNSC nr. 285/C9/140 din 09.02.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 285/C9/140 din 09.02.2022

Data din document
2022-02-09
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană – proiectare, Cod CPV 71250000-5 Servicii de arhitectură, de inginerie și de măsurare (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea comunicării cu nr. XXIII.2/103/12.01.2022 și a raportului procedurii nr. XXIII/2/96/ 12.01.2022, ca fiind nelegale și netemeinice, cu obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin evaluarea ofertelor, conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contract…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 285/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 3048Data înregistrării: 2022-01-19
ContestatorFILIPS ART DESIGN S.R.L.CUI 23831270
Autoritate contractantăBANCA NATIONALA A ROMANIEICUI 361684

2022_285_2022_Decizie_285.pdf, BO2022_285_2022_BO2022_285.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.761 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 285/C9/140 Data: 09.02.2022 Prin contestația nr. 12/18.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3048/19.01.2022, depusă de FILIPS ART DESIGN SRL, cu sediul în Aleea Mihail Sadoveanu nr. 19, județul Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J22/1431/2008, CUI RO23831270, reprezentată legal prin administrator Filip Dragoș, privind procedura simplificată, online, organizată de BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în str. Doamnei nr. 8, sector 3, București, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană – proiectare, Cod CPV 71250000-5 Servicii de arhitectură, de inginerie și de măsurare (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea comunicării cu nr. XXIII.2/103/12.01.2022 și a raportului procedurii nr. XXIII/2/96/ 12.01.2022, ca fiind nelegale și netemeinice, cu obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin evaluarea ofertelor, conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și Pagina 1 din 2

§ 2

concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Filips Art Design SRL, în contradictoriu cu Banca Națională a României. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare, conţine 10 pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.229 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …… Data: …………….. Prin contestația nr. 12/18.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3048/19.01.2022, depusă de ......... SRL, cu sediul în …………………, județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ........., CUI …………., reprezentată legal prin administrator ........., privind procedura simplificată, online, organizată de ........., cu sediul în ………… ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană – proiectare, Cod CPV 71250000-5 Servicii de arhitectură, de inginerie și de măsurare (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea comunicării cu nr. XXIII.2/103/12.01.2022 și a raportului procedurii nr. XXIII/2/96/ 12.01.2022, ca fiind nelegale și netemeinice, cu obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin evaluarea ofertelor, conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ......... SRL critică rezultatul procedurii organizate de ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de servicii pentru obiectivul Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană – proiectare, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea susține că, în etapa de calificare a ofertanților, comisia de evaluare a verificat îndeplinirea condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, prin verificarea informațiilor preliminare Pagina 1 din 10

§ 2

prezentate de ofertant în DUAE. Procesul de verificare a documentelor a fost detaliat în procesul-verbal nr. 2/28.12.2021 privind evaluarea informațiilor din DUAE. Ca urmare a evaluării ofertelor tehnice și a răspunsurilor la clarificări, contestatoarea subliniază că autoritatea contractantă a respins oferta sa, ca neconformă, deoarece propunerea tehnică nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, încălcând dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele aprobate prin HG 395/2016 și inacceptabilă deoarece încalcă dispozițiile art. 134. alin. (5) din Normele aprobate prin HG nr. 395/2016, clarificările/completările transmise prin răspunsul la solicitarea de clarificări nefiind concludente. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă a solicitat clarificări prin adresa din 04.01.2022, solicitând următoarele: „În propunerea tehnică sunt cuprinse referințe cu privire la documentații faza SF/DALI (ex. pag. 6, pag. 8, pag. 23) care nu fac obiectul proiectului. Vă rugăm clarificați”. Este redat răspunsul oferit nr. 2, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 369/06.01.2022, pag. 19. În urma evaluării răspunsurilor la clarificări, autoritatea contractantă a reținut că, în documentația de atribuire publicată în SEAP, nu era prevăzut faptul că prestarea serviciilor ce fac obiectul achiziției este condiționată de predarea sau execuția altor documentații decât cele prevăzute în caietul de sarcini, cum ar fi SF (studiu de fezabilitate) sau DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenții) și, întrucât ofertantul menționează că „serviciile de proiectare pentru obiectivul «Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterana proiectare» se realizează în baza documentațiilor precedente", iar aceste documentații SF/DALI exced caietului de sarcini, în raport cu dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele aprobate prin HG 395/2016, oferta a fost considerată neconformă. Prin urmare, ......... SRL concluzionează că autoritatea contractantă se contrazice, deoarece în caietul de sarcini pentru serviciile de proiectare face referință la legislația în domeniu (Hotărârea Guvernului nr. 907/2016), care este ignorată ulterior în totalitate. Susține că nu a încălcat legislația când a făcut trimitere la fazele de proiectare constituite legal, după cum este arătat mai sus, ci invers autoritatea contractanta a respins oferta încălcând legislația în vigoare, menționând că acestea nu sunt parte a proiectului (conform comunicării nr. XXIII.2/103/ 12.01.2022 și a raportului nr. XXIII/2/96/12.01.2022), lucru care contrazice prevederile HG nr. 907/2016. Prin adresa nr. XXIII.4/243/25.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 3983/25.01.2022, ......... a transmis punctul său de vedere la contestația depusă de ......... SRL, solicitând respingerea contestației ca nefondată și neîntemeiată. Cu privire la solicitarea de obligare a sa la respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, precizează că societatea Pagina 2 din 10

§ 3

contestatoare ar fi putut să solicite clarificări cu privire la documentația de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 160 din Legea nr. 98/2016 sau să depună o contestație în baza art. 8 din Legea nr. 101/2016, însă până la termenul limită de depunere a ofertelor nu au fost depuse contestații împotriva documentației de atribuire, contestatoarea alegând să nu facă uz de drepturile conferite de dispozițiile menționate și, prin urmare, cerințele documentației de atribuire au fost asumate integral de către contestatoare, în calitate de participant la procedura de atribuire. Ca urmare a analizării ofertei depuse de către ......... SRL (singurul ofertant), la data de 12.01.2022, a fost aprobat raportul procedurii nr. XXIII/2/96/12.01.2022, potrivit căruia, în baza art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, a fost anulată procedura de atribuire, întrucât nu au existat oferte admisibile, singura ofertă depusă fiind declarată neconformă și inacceptabilă. Indicând paginile 7/16 din caietul de sarcini care redă în mod univoc ansamblul serviciilor care fac obiectul achiziției și cerințele exprese prevăzute la litera D, din caietul de sarcini, respectiv paginile 8/16, precizează că, analizând propunerea tehnică a contestatoarei, a constatat faptul că aceasta cuprinde referiri la documentații faza studiu de fezabilitate (SF) și documentație de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) care nu fac obiectul caietului de sarcini, după cum urmează: „Proiectul tehnic de execuție elaborat de operatorul economic contractat va respecta prevederile legislației în vigoare privind conținutul cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice (HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice) și va fi întocmit pe baza studiului de fezabilitate aprobată de autoritatea contractantă și în acord cu soluțiile din avizele obținute de autoritatea contractantă pentru obținerea autorizației de construire”. (pag. 5); Proiectul tehnic trebuie să permită elaborarea detaliilor de execuție în conformitate cu materialele și tehnologia de execuție propusă, cu respectarea strictă a prevederilor inițiale, fără să fie necesară suplimentarea cantităților de lucrări și fără a se depăși costul lucrării stabilit în faza de SF, Detaliile de execuție vor fi concepute astfel încât să conțină toate detaliile necesare comunicării proiectului pe șantier(pag. 5); - „La elaborarea documentației de proiectare SC ......... SRL ......... va respecta soluțiile tehnice prevăzute în SF/DALI”. (pag. 6); - „În cazul în care s-ar fi constatat faptul că prețurile unitare pentru utilaje-echipamente, materiale sunt mult mai ridicate comparativ cu prețurile din DALI, proiectantul va justifica prețurile, comparând cu extrasele de pe SEAP" (pag. 8); Pagina 3 din 10

§ 4

- „În cazul în care se modifică proiectul față de soluțiile aprobate în SF/DALI, proiectantul va justifica cu normative, legislație în vigoare, motivul modificării”. (pag. 8); - „Documentația se elaborează pe baza DALI; (...) Avize obținute la faza DALI (pag. 23-24). Prin urmare, având în vedere faptul că, prin caietul de sarcini, nu a prevăzut că deține sau că solicită documentații suplimentare față de cele ce fac obiectul achiziției, astfel cum acestea sunt prezentate în caietul de sarcini, a transmis contestatoarei, prin adresa nr. XXIII.2/2/04.01.2022, următoarea solicitare de clarificări: „Solicitare de clarificare 6. în propunerea tehnică sunt cuprinse referințe cu privire la documentații faza SF/DALI (ex. pag. 6, pag. 8, pag. 23) care nu fac obiectul proiectului. Vă rugăm clarificați”, însă, prin răspunsul său, contestatoarea a precizat că serviciile ofertate se realizează în baza unor documentații care nu fac obiectul achiziției și care nu sunt cuprinse în caietul de sarcini. Prin urmare, oferta contestatoarei a fost declarată neconformă și inacceptabilă. Astfel, în raport de prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG. nr. 395/2016, oferta contestatoarei a fost declarată neconformă deoarece aceasta nu corespunde cerințelor caietului de sarcini și este lipsită de relevanță față de obiectul contractului. Totodată, în raport de dispozițiile art. 134 alin. (5) din anexa la HG nr. 395/2016, oferta contestatoarei a fost declarată inacceptabilă de către comisia de evaluare, răspunsurile contestatoarei la solicitările de clarificări nefiind concludente. În ceea ce privește prevederile legale la care contestatoarea face trimitere în cuprinsul argumentării sale, precizează că invocarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din HG nr. 907/2016 nu poate fi reținută ca și argument întrucât, potrivit acestui articol, faza de proiectare studiu de fezabilitate (SF) este asociată obiectivelor noi de investiții. Or, analizând prevederile caietului de sarcini (pag. 2/16 - cap. B. Situație existentă), se constată că obiectivul de investiții amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr.8, inclusiv gospodărie subterană, nu este un obiectiv nou. În aceste condiții, în mod evident, documentația în faza SF din cuprinsul ofertei depuse de către contestatoare nu face obiectul necesităților autorității contractante, astfel cum acestea au fost prezentate prin caietul de sarcini, și excede cerințelor enunțate prin acesta, motiv pentru care oferta a fost declarată neconformă. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare pentru obiectivul Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană - proiectare, Cod CPV 71250000-5 Servicii de arhitectura, de inginerie și Pagina 4 din 10

§ 5

de măsurare (Rev.2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1097114/15.11.2021. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare este de 203.000,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 16.12.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, ......... SRL a depus contestația în analiză, solicitând anularea comunicării cu nr. XXIII.2/103/12.01.2022 și a raportului procedurii nr. XXIII/2/96/ 12.01.2022, emise de .......... Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 4.060,00 lei conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207785279/1 eliberată de CEC BANK, …………, la data de 21.01.2022. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin adresa nr. XXIII.2/103/12.01.2022, societatea contestatoare a fost informată cu privire la decizia de respingere a ofertei sale, astfel: În conformitate cu prevederile art. 214, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, prin prezenta va informăm că în urma evaluării ofertei depuse la procedura mai sus menţionată, comisia de evaluare a respins oferta dvs. ca fiind neconformă şi inacceptabilă în raport cu cerinţele legii şi solicitările autorităţii contractante. Motiv respingere: Comisia de evaluare a constatat că oferta depusă de către ......... A) Este neconformă încălcând dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele aprobate prin HG 395/2016 prin faptul că nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Evaluând răspunsul nr. 369/06.01.2022 transmis de ......... SRL la solicitarea de clarificări nr. 2/04.01.2022, date fiind informaţiile prezentate de ofertant, comisia de evaluare a considerat că propunerea tehnică a ofertantului nu corespunde cerinţelor din caietul de sarcini. Prin solicitarea noastră anterioară, ofertantului i s-a cerut următoarea clarificare: "6. în propunerea tehnică sunt cuprinse referinţe cu privire la documentaţii faza SF/DALI (ex. pag. 6, pag.8, pag. 23) care nu fac obiectul proiectului. Vă rugăm clarificaţi." Prin răspunsul nr. 369/06.01 .2022, la pag. 19, ofertantul a precizat: "Cu privire la pct. 6 din solicitarea de clarificare precizăm următoarele: în oferta tehnică sunt menţionate fazele SF si DALI având următoarele formulări: -"La elaborarea documentaţiei de proiectare SC ......... SRL ......... va respecta soluţiile tehnice prevăzute in SF/DALI.", -„în cazul în care se modifică proiectul faţă de soluţiile aprobate în SF/DALI, proiectantul va justifica cu normative, legislaţie în vigoare, motivul modificării. Orice modificare, faţă de SF/DALI, trebuie aprobat de către Achizitor. După aprobarea modificăriilor se poate recepţiona proiectul tehnic." Conform HG 907/2016, art. 12. - Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia prin care proiectantul dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/ documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, astfel serviciile de proiectare pentru obiectivul "Amenajare curte Smârdan Pagina 5 din 10

§ 6

imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană - proicctare" se realizează în baza documentaţiilor precedente." Documentaţia de atribuire publicată în SEAP nu prevede faptul că prestarea serviciilor ce fac obiectul achiziţiei este condiţionată de predarea sau execuţia altor documentaţii decât cele prevăzute în caietul de sarcini, cum ar fi SF (studiu de fezabilitate) sau DAM (documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii). Întrucât ofertantul menţionează că "serviciile de proiectare pentru obiectivul "Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană - proiectare" se realizează în baza documentaţiilor precedente", iar aceste documentaţii SF/DALI exced caietului de sarcini, în raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele aprobate prin HG 395/2016, comisia de evaluare consideră că oferta este neconformă. B) Este inacceptabilă pentru că încalcă dispoziţiile art. 134. alin. (5) din Normele aprobate prin HG 395/2016, clarificările/completările transmise prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu sunt concludente. Având în vedere cele comunicate mai sus, procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de servicii "Amenajare curte Smârdan imobil BNR str. Doamnei nr. 8, inclusiv gospodărie subterană - proiectare", inițiată prin publicarea anunţului de participare SCN1097114 a fost anulată. În soluționare prezintă relevanță următoarele prevederi ale caietului de sarcini (pag. 8 și 9, invocate și de achizitoare): D. Ansamblul serviciilor de proiectare va cuprinde următoarele categorii de servicii: I. a) Elaborarea documentațiilor tehnice necesare obținerii certificatului de urbanism,

§ 7

a

§ 8

tuturor

§ 9

avizelor/acordurilor

§ 10

solicitate

§ 11

prin

§ 12

acesta

§ 13

și elaborarea/actualizarea expertizei tehnice; b) Elaborarea documentației tehnico-economice pe faze de proiectare (DTAC, PTh+DE, As built), în conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016, Legii nr. 50/1991, Legii nr. 10/1995 cu modificările și completările ulterioare și a tuturor prescripțiilor tehnice în vigoare; II. Verificarea integrală a proiectului la cerințele fundamentale, inclusiv verificarea proiectului de către verificator atestat de Ministerul Culturii; III. a) Asistență tehnică; b) Management de proiect; c) Servicii de coordonare sănătate și securitate în muncă. IV. Elaborarea documentației si obținerea autorizației de securitate la incendiu. I. a) Elaborare documentații tehnice în vederea obținerii avizelor/acordurilor solicitate prin Certificatul de urbanism și actualizare expertiză tehnică: Proiectantul va întocmi și va depune la instituțiile abilitate documentațiile tehnice în scopul obținerii certificatului de urbanism și a tuturor avizelor/acordurilor solicitate prin acesta (cuprinzând orice documentații, studii și/sau rapoarte de specialitate necesare). Acestea vor fi anexate documentației tehnico-economice aferente fazei DTAC - PAC. Întreaga documentație va fi elaborată în deplină conformitate cu cerințele autorităților de resort. Dacă este cazul, prestatorul va susține documentația elaborată în fața autorităților în vederea obținerii avizelor/acordurilor necesare pentru obținerea autorizației de construire. Proiectantul are obligația de a asigura elaborarea oricărei expertize tehnice necesare. b) Elaborare documentații tehnice în fazele de proiectare DTAC - PAC și PTh+DE: Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (DTAC - PAC) va fi elaborat conform prevederilor H.G. nr. 907/2016, a legislației și normativelor tehnice în vigoare, pornind de la cerințele expertizei tehnice. Piesele scrise vor include și devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu anexele 6 și 7 din cadrul Pagina 6 din 10

§ 14

H.G. nr. 907/2016. Prestatorul va depune la Primăria ......... documentația în vederea obținerii autorizației de construire. Proiectul tehnic (PTh) și detaliile de execuție (DE), inclusiv documentație economică aferentă, vor fi întocmite conform exigențelor H.G. nr. 907/2016, a legislației și normativelor tehnice în vigoare și vor conține: Piese scrise: memoriu tehnic general, memorii tehnice pe specialități, breviare de calcul, caiete de sarcini, programul proiectantului de urmărire pe șantier a calității execuției lucrărilor. Piese desenate: releveul situației existente, planșe generale și planșe aferente specialităților (arhitectură, structură, instalații). Detaliile de execuție vor detalia soluțiile proiectate, vor indica dimensiuni și materiale și vor conține, după caz: a) detalii privind soluționările elaborate de proiectant; b) detalii curente standardizate (conform detaliilor tip ale furnizorilor de subansamble) sau detalii care depind de specificul tehnologic al firmei constructoare, care se vor executa, de regulă, în timpul execuției. Proiectul va cuprinde planul de securitate și sănătate, elaborat în concordanță cu prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile. Notă: La elaborarea proiectului, materialele și echipamentele vor fi definite prin parametri, performanțe și caracteristici. Nu se vor face referiri sau trimiteri la mărci de fabrică, producători, furnizori sau la alte asemenea recomandări ori precizări care să indice preferințe sau să restrângă concurența. Caracteristicile tehnice și parametrii funcționali din cuprinsul proiectului nu vor avea un caracter determinist în scopul de a favoriza un anumit furnizor (producător) și se vor prezenta în cadrul unor limite (pe cât posibil) rezultate din breviarele de calcul, avându-se în vedere compatibilitatea cu echipamentele existente în cadrul BNR. În propunerea tehnică, pag. 5, 6 și 8, ofertanta a prevăzut următoarele: Proiectul tehnic de execuţie elaborat de operatorul economic contractat va respecta prevederile legislaţiei in vigoare privind conţinutul cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice (H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice) şi va fi întocmit pe baza studiului de fezabilitate aprobata de autoritatea contractantă si in acord cu soluţiile din avizele obţinute de autoritatea contractantă pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Proiectul tehnic va fi întocmit cu respectarea tuturor soluţiilor din avizele prevăzute în certificatul de urbanism. Predarea proiectului tehnic către achizitor se va realiza numai după includerea in proiectul tehnic a prevederilor si soluţiilor impuse in avizele deţinute de achizitor - daca este cazul, astfel încât soluţia proiectata sa fie in totalitate in acord cu acestea. Proiectul tehnic de execuţie va fi predat Achizitorului in termenul stabilit in contract pe baza de proces verbal de predare-primire si recepţie calitativa. Conform art. 24 din Legea nr. 10/1995, republicata in Monitorul Oficial nr. 765 din 30 septembrie 2016, in cazul in care, pe parcursul execuţiei lucrărilor de construcţii, se va constata necesitatea executării unor lucrări suplimentare/modificari fata de documentaţia tehnico-economică aprobata - faza proiect tehnic, ca urmare a unor erori de proiectare, cheltuielile generale de acestea vor fi suportate de SC ......... SRI, in calitate de proiectant, solidar cu verificatorii de proiect, la sesizarea justificata a investitorului si/sau a Achizitorului in baza unui raport de expertiza tehnică elaborai de un expert tehnic atestat. Pagina 7 din 10

§ 15

Proiectul tehnic trebuie sa permită elaborarea detaliilor de execuţie in conformitate cu materialele si tehnologia de execuţie propusa, cu respectarea stricta a prevederilor iniţiale, fara sa fie necesara suplimentarea cantităţilor de lucrări si fara a se depăşi costul lucrării stabilit in faza de SF, Detaliile de execuţie vor fi concepute astfel încât sa conţină toate detaliile necesare comunicării proiectului pe şantier. (…) La elaborarea documentaţiei de proiectare SC ......... SRL ......... va respecta soluţiile tehnice prevăzute in SF/DALI. Etapa I.4 - Proiectul pentru Organizarea Execuţiei necesara organizării de şantier (P.O.E.) va fi elaborată de proiectant în baza LEGII nr. 50/I99I, actualizată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii si a Ordinului MDRL nr. 839 din dala de 12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu completările si modificările ulterioare, ţinând cont de avizele si acordurile obţinute, solicitate prin certificatul de urbanism. Proiectul pentru organizarea execuţiei necesara organizării de şantier (P.O.E.) va fi întocmita conform solicitărilor Achizitorului cât şi a caietului de sarcini. Etapa 2: VERIFICAREA SI RECEPŢIA DOCUMENTAŢIEI TEHNICE: Documentaţia întocmită de prestator va fi integral verificată de verificatori de proiecte atestaţi MDLPA la cerinţele fundamentale prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, pentru toate specialităţile implicate. Documentaţia va fi verificată şi de verificator atestat de Ministerul Culturii, conform prevederilor Legii nr. 422/ 18.07.2001 privind protejarea monumentelor istorice. Documentaţia va fi completată de referatele de verificare elaborate de verificatorii de proiect, conform cerinţelor metodologice aplicabile. (…) Proiectantul răspunde de îndeplinirea următoarelor obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor conform art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/18.01.1995 cu modificările şi completările ulterioare în vigoare: proiectul tehnic şi detaliile de execuţie privind lucrările de intervenţie se elaborează cu respectarea cerinţelor fundamentale şi a reglementărilor tehnice în vigoare la data elaborării documentaţiei tehnice. prin proiectul tehnic se prevăd şi măsuri specifice pentru recuperarea şi valorificarea, în condiţiile legii, a deşeurilor din lucrările de construcţii. proiectantul îşi va asuma răspunderea pentru cantităţile de lucrări şi încadrările în categoriile de lucrări. În cazul în care s-ar fi constatat faptul că preţurile unitare pentru utilaje- echipamente, materiale sunt mult mai ridicate comparativ cu preţurile din DALI, proiectantul va justifica preţurile, comparând cu extrasele de pe SEAP sau din altă sursă, în perioada analizată, în vederea evitării supradimensionării valorii devizelor în faza PT. În cazul în care se modifică proiectul faţă de soluţiile aprobate în SF/DALI, proiectantul va justifica cu normative, legislaţie în vigoare, motivul modificării. Orice modificare, faţă de SF/DALI, trebuie aprobat de către Achizitor. După aprobarea modificării lor se poate recepţiona proiectul tehnic. La recepţia proiectului tehnic se va avea în vedere inclusiv respectarea cerinţelor conform legislaţiei în vigoare HG 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare. (…) - Documentația se elaborează pe baza DALI: (…) Avize obținute la faza DALI (pag. 23-24). Pagina 8 din 10

§ 16

De asemenea, relevanță în soluționarea cauzei prezintă următoarele dispoziții legale, invocate de părți: - din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016: - art. 5. - (1) Documentaţiile tehnico-economice se elaborează pe faze de proiectare, astfel: a) în cazul obiectivelor noi de investiţii: (i) studiu de prefezabilitate, după caz; (ii) studiu de fezabilitate; (iii) proiect pentru autorizarea/desfiinţarea executării lucrărilor; (iv) proiect tehnic de execuţie; b) în cazul intervenţiilor la construcţii existente: (i) documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii; (ii) proiect pentru autorizarea/desfiinţarea executării lucrărilor; (iii) proiect tehnic de execuţie; c) în cazul obiectivelor mixte de investiţii: (i) studiu de prefezabilitate, după caz; (ii) studiu de fezabilitate, completat cu elementele specifice din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii; (iii) proiect pentru autorizarea/desfiinţarea executării lucrărilor; (iv) proiect tehnic de execuţie. (2) Elaborarea studiului de prefezabilitate, după caz, a studiului de fezabilitate ori a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii este condiţionată de aprobarea prealabilă de către beneficiarul investiţiei a notei conceptuale şi a temei de proiectare, prevăzute la art. 3 şi 4. (3) Documentaţiile tehnico-economice prevăzute la alin. (1) se elaborează de către operatori economici sau persoane fizice autorizate care prestează servicii de proiectare în domeniu. (4) Elaborarea proiectului tehnic de execuţie este condiţionată de aprobarea prealabilă a indicatorilor tehnico- economici şi emiterea autorizaţiei de construire/ desfiinţare a executării lucrărilor. Față de cele de mai sus, se poate constata că este corectă decizia autorității contractante, având în vedere că propunerea tehnică a contestatoarei face referiri la documente la care nu s-a făcut trimitere în documentația de atribuire (SF sau DALI). Nu se putea accepta ca fiind conformă propunerea tehnică a ......... SRL, câtă vreme aceasta făcea trimitere la respectarea soluțiilor tehnice cuprinse în SF/DALI, modificări față de soluțiile din SF/DALI, costul lucrării stabilit în DALI, documente pe care achizitoarea nu le-a avut în vedere la elaborarea documentației de atribuire. Atât în răspunsul la clarificările transmise pe perioada evaluării ofertelor, cât și în contestație, societatea contestatoare invocă necesitatea respectării dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, însă, astfel cum a arătat și autoritatea contractantă în punctul său de vedere, obiectivul de investiții nu este un obiectiv nou, prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din actul normativ menționat, referitoare la existența studiului de fezabilitate. În cazul în care considera că avea nevoie de alte informații sau documente, de tipul celor menționate (SF/DALI), trebuia să solicite autorității contractante informații suplimentare legate de acestea, Pagina 9 din 10

§ 17

respectiv dacă există și dacă îi vor fi puse la dispoziție, având în vedere că, în documentația de atribuire, nu se făcea nicio referire în sensul respectării lor. Totodată, dacă aprecia că este nelegală documentația de atribuire, avea posibilitatea depunerii unei contestații împotriva acesteia. În lipsa unor astfel de demersuri, documentația de atribuire trebuia respectată întocmai. Propunerea tehnică este parte a viitorului contract, potrivit art. 147 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, astfel că autoritatea contractantă nu putea accepta o propunere tehnică condiționată de existența unor documente pe care nu le deține. Față de cele mai sus arătate, devin aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din normele metodologice [În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini] și art. 134 alin. (5) din norme [În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă], reținute și de comisia de evaluare. Fiind neîntemeiate criticile contestatoarei, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare, conţine 10 pagini. Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.