Decizie 209/2022
Decizie CNSC2022_209_2022_Decizie_209.pdf, BO2022_209_2022_BO2022_209.pdf
Document CNSC
EMIPROD SRL în contradictoriu cu COMUNA ROGOVA (CONSILIUL LOCAL ROGOVA)
Decizia CNSC nr. 209/C11/33 din 28.01.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Realizare pod beton armat L=10m peste râul Blahnița DC120-Km0+211 în comuna Rogova, județul Mehedinți”, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 2731/30.12.2021 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și continuarea procedurii, cu desemnarea ofertei câștigătoare a ofertei admisibile, în condițiile legii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată contestația depusă de SC EMIPROD SRL în contradictoriu cu COMUNA ROGOVA (CONSILIUL LOCAL ROGOVA). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_209_2022_Decizie_209.pdf, BO2022_209_2022_BO2022_209.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 209/C11/33 Data: 28.01.2022 Prin contestația nr. 575/05.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 493/05.01.2022, formulată de SC EMIPROD SRL, cu sediul social în Drobeta Turnu Severin str. M. Eminescu nr. 8, județul Mehedinți, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J25/117/1998, având CUI RO 10353506, reprezentată legal prin administrator Rogoveanu Virgil Dan, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2731/30.12.2021, emisă de COMUNA ROGOVA (CONSILIUL LOCAL ROGOVA), cu sediul în str. Principală nr. 1, comuna Rogova, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuiri contractului de achiziție publică având ca obiect „Realizare pod beton armat L=10m peste râul Blahnița DC120-Km0+211 în comuna Rogova, județul Mehedinți”, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 2731/30.12.2021 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și continuarea procedurii, cu desemnarea ofertei câștigătoare a ofertei admisibile, în condițiile legii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge ca nefondată contestația depusă de SC EMIPROD SRL în contradictoriu cu COMUNA ROGOVA (CONSILIUL LOCAL ROGOVA). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ...../..../.... Data: ........ Prin contestația nr. ..../05.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ....../05.01.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul social în ........, județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ........., formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. ....../30.12.2021, emisă de ........., cu sediul în ........., comuna ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuiri contractului de achiziție publică având ca obiect „Realizare pod beton armat ..... peste râul ...... ....... în comuna ........., județul .........”, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. ....../30.12.2021 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și continuarea procedurii, cu desemnarea ofertei câștigătoare a ofertei admisibile, în condițiile legii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. ..../05.01.2022, prin care SC ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei, pentru următoarele motive: În data de 17.11.2021, prin adresa nr. ....., în care erau prevăzute 3 zile lucrătoare ca termen de răspuns, deși în SEAP data limită de răspuns Pagina 1 din 30
a fost 19.11.2021, autoritatea contractantă i-a solicitat în perioada de evaluare a propunerilor tehnice, clarificări cu privire la oferta sa. În termenul stabilit de către autoritatea contractantă în SEAP, respectiv 19.11.2021, a depus în SEAP răspunsul la solicitarea de clarificări, cu adresa nr. ......./18.11.2021. În data de 30.12.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat prin adresa nr. ....../30.12.2021, faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, și neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ. Consideră că evaluarea ofertei nu s-a realizat în concordanță cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire - proiect tehnic, caiet de sarcini și fișa de date a achiziției, cu prevederile Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016, s-a făcut în mod abuziv și neîntemeiat, cu încălcarea prevederilor proiectului tehnic. În data de 17.12.2021, autoritatea contractantă a finalizat etapa de evaluare a propunerilor tehnice și a trecut la evaluarea ofertelor financiare, iar în data de 30.12.2021 a finalizat etapa de evaluare a propunerii financiare, data la care a stabilit oferta câștigătoare ca fiind cea depusă de ....... SA cu o valoare de 128.0452,50 lei, fără TVA. Conform deciziei nr. ...../30.12.2021 oferta sa a fost declarată inacceptabilă, susținând că decizia este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - În ceea ce privește pct. 1.1) din adresa nr. ...../30.12.2021, primul motiv de inacceptabilitate reținut în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, solicită Consiliului să constate că, prin adresa nr. ...../17.11.2021 ce clarifică aspecte privitoarea la propunerea tehnică, comisia de evaluare a înțeles, inițial, să se antepronunțe, pentru ca, ulterior, prin decizia nr. ....../30.12.2021, comisia a înțeles să-i declare oferta ca inacceptabilă, apreciind eronat că: „prin răspunsul prezentat comisiei de evaluare, ofertantul a modificat conținutul propunerii tehnice”. Din punctul său de vedere, autoritatea contractantă a formulat o solicitare de clarificări ambiguă și neclară și precisă așa cum prevedea legislația, o solicitare prin care comisia de evaluare a ofertelor a lăsat să se înțeleagă că, prezentarea procedurilor tehnice de execuție ar fi opțiunea ofertantului/candidatului și nu o prevedere a documentației de atribuire. În cuprinsul ofertei tehnice în cadrul „Metodologia de execuție” au fost prezentate proceduri tehnice de execuție pentru susținerea abordării proprii din punct de vedere tehnologic a lucrărilor. 2
Prezentarea procedurilor tehnice de execuție în cadrul propunerii tehnice s-a realizat în conformitate cu cerința din fișa de date a achiziției, Cap. IV pct.4.1, corelat cu prevederile caietului de sarcini, cap.9 „Instrucțiuni privind prezentarea propunerii tehnice". Sub aspectul încadrării în drept, raportat la dispozițiile prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, consideră decizia autorității contractante de a-i respinge oferta ca inacceptabilă, nelegală, supusă nulității drept pentru care, se impune anularea acesteia. - În ceea ce privește pct. 1.2) din adresa nr. ......./30.12.2021, solicită Consiliului să constate că, potrivit deciziei autorității contractante, oferta este inacceptabilă motivat de împrejurarea că „prin răspunsul dat, ofertantul modifică conținutul propunerii tehnice”; acest al doilea motiv de inacceptabilitate a fost stabilit, în urma analizei Prescripțiilor tehnice generale pentru construcții de poduri, subiect/tema/informații prezentate în cuprinsul propunerii tehnice, cu ocazia abordării proprii, din punct de vedere tehnologic a procesului de realizare a investiției. Prescripțiile tehnice generale inserate în cadrul metodologiei de execuție din cuprinsul propunerii tehnice prezentate reprezintă normativele aplicabile în cadrul executării lucrărilor de construcții, în cazul de față, specifice realizării lucrărilor de poduri, iar prezentarea lor vine să întărească informațiile și cunoștințele ofertantului față de modul de executare al lucrărilor. Consideră respingerea ofertei sale pentru acest motiv ca nemotivată având în vedere că aceste prescripții generale aplicabile realizării investiției nu au fost solicitate în mod distinct, independent, autonom, nu se regăsesc printre cerințele minimale în ceea ce privește modul de prezentare al propunerii tehnice, ci au fost prezentate în cuprinsul propunerii tehnice, în cadrul Metodologiei de abordare a realizării investiției, din punct de vedere tehnologic. Consideră că nu a modificat conținutul propunerii tehnice prin faptul că au fost prezentate aceste prescripții tehnice aplicabile, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări a înțeles să răspundă că, prescripțiile tehnice nu pot face obiectul unei evaluări distincte, independente, autonome, decât prin raportare și în strânsă corelație cu celelalte informații/date prezentate în susținerea cerinței documentației de atribuire și anume, abordarea tehnologică a realizării investiției - Planul de lucru. Este mai mult decât evident că, pentru realizarea unei investiții, executantul trebuie să cunoască absolut toate prescripțiile tehnice generale și speciale execuției unei lucrări, în domeniul construcțiilor. Fără cunoașterea acestor prescripții tehnice generale nu pot fi elaborate propriile proceduri de lucru, ce stau la baza execuției unei lucrări, din punct de vedere tehnologic. Atât în ceea ce privește cele reținute de autoritatea contractantă la pct.1.1), dar și la pct.1.2) din adresa nr. ......./30.12.2021, apreciază că lipsește o motivație clară și precisă, care să justifice temeinicia încadrării Pagina 3 din 30
ofertei sale ca inacceptabilă, iar în drept, încadrarea în temeiul prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. - În ceea ce privește pct.1.3) din adresa nr. ....../30.12.2021, că s-au prezentat în cuprinsul propunerii tehnice utilaje cu care nu se pot executa lucrările de sudare țeavă ...... la relocare conductă de apă, respectiv „aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile”, se va avea în vedere că, prin formularul C8 - Lista cuprinzând orele de funcționare utilaje, formular pus la dispoziția ofertanților/candidaților de autoritatea contractantă în cadrul listelor de cantități, întocmite de proiectantul investiției, la poziția 1 din formular, proiectantul a prevăzut aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile cu un număr de 2.00 h, astfel că, în ceea ce privește din modul de întocmire și elaborare a devizelor ofertă, inclusiv în ceea ce privește modul de întocmire și elaborare a propunerii tehnice, nu se putea face abstracție de ceea ce proiectantul lucrării trasează în vederea realizării investiției. Încă o dată, comisia de evaluare a ofertelor demonstrează, pe de o parte, necunoașterea documentației de atribuire - proiectul tehnic, parte integrantă a acesteia, iar pe de altă parte, abuzul săvârșit cu ocazia evaluării ofertei sale. Consemnările comisiei de evaluare, atât cele din solicitarea de clarificări nr. ...../17.11.2021, în care face referire la un utilaj în afara proiectului tehnic, apreciind, în raport de competențele și calificările membrilor comisiei de evaluare, sunt abuzive, realizate cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire și cu intenția de descalificare a ofertei sale prin orice mijloace, cu rea-credință. Orice soluție adoptată în afara a ceea ce proiectantul a prevăzut pentru execuția lucrărilor, prin listele de cantități înseamnă o modificare a Proiectului Tehnic, aspect pe care comisia de evaluare ar fi trebuit să-l aibă în vedere atât la momentul solicitării de clarificări, cât și la momentul emiterii deciziei de inacceptabilitate a ofertei sale. În continuare, sunt invocate dispozițiile art. 127 din HG nr. 395/2016, cu precizarea că, prin solicitarea de clarificare nr. ..../17.11.2021 s-a pus în discuție de către comisia de evaluare necesitatea acestui aparat special de sudură prin polifuziune în afara Proiectului Tehnic. Astfel, a înțeles să răspundă că, la lucrările de sudură se vor folosi mufe de compresiune PEHD pentru mufarea țevilor de PEHD, dar în niciun caz, dincolo de prevederile proiectului tehnic, caietului de sarcini, listelor de cantități, extraselor de resurse, comisia de evaluare nu poate aduce o modificare în soluția tehnică a proiectantului și nici nu poate declara o ofertă inacceptabilă în temeiul prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, fără o motivație pertinentă și concludentă, pe o motivație ce excede limitelor cadrului documentației tehnice. 4
- În ceea ce privește pct.1.4) din adresa nr. ...../30.12.2021, susține că, în fișa de date a achiziției publice - cap. IV pct.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, s-a solicitat: „Prezentarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente". Aceeași cerință se regăsește inserată în caietul de sarcini, cap. 9 „Instrucțiuni privind prezentarea propunerii tehnice", cu precizarea că: „Ofertantul va prezenta documente relevante ale specialiștilor propuși din care să rezulte competențele tehnice ale acestora (atestate, diplome de acreditare etc.) sau accesul la informațiile publice de pe site-uri oficiale, precum și documente relevante din care să rezulte experiența și implicarea în trecut în aceeași calitate de specialiști, pentru alte lucrări cu caracter similar celor supuse licitației publice". În conținutul propunerii tehnice, au fost prezentați specialiștii ing. Oprea Gheorghe pe poziția de Responsabil tehnic cu execuția, ing. ..... pe poziția de Responsabil cu controlul calității și ing. .... pe poziția de Șef șantier, iar conform prevederilor Legii nr. 10/1995, art. 25 lit. c) și art. 26 alin. (2), specialistul necesar și obligatoriu este responsabilul tehnic cu execuția autorizat - singurul specialist obligatoriu. Faptul că, în propunerea tehnică, pe lângă acest specialist, singurul necesar și obligatoriu, conform Legii nr. 10/1995, responsabilul tehnic cu execuția, a nominalizat și alte persoane implicate în realizarea lucrărilor respectiv, responsabil controlul calității și șef șantier, nu înseamnă că, cerința caietului de sarcini, a prezentării documentelor relevante din care să rezulte competențele tehnice ale specialiștilor propuși, este de aplicabilitate pentru întreg personalul propriu al ofertantului, astfel cum se susține, eronat, de către autoritatea contractantă prin decizia de inacceptabilitate nr. ....../30.12.2021. Totodată, oferta sa a fost declarată neconformă în temeiul prevederilor art.137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a ofertelor apreciind că nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece planul propus, măsuri organizatorice, este incomplet pentru că „nu prezintă toate activitățile organizatorice ce trebuie desfășurate pentru desfășurarea în bune condiții a contractului”, pct. 2.1 din adresa nr. ...../30.12.2021, apreciază că această neconformitate a fost analizată de către comisia de evaluare în raport de cerința prevăzută la pct. 1 al capitolului IV 4.1. „Prezentarea modului de realizare al lucrărilor-plan propus" și a informațiilor ofertantului privind stabilirea cadrului organizatoric necesare derulării lucrărilor, însă, extrapoland, cerința fișei de date, la anumite elemente ce nu au fost identificate în cuprinsul documentației de atribuire ca fiind cerințe minimale în întocmirea propunerii tehnice, astfel că, se apreciază Pagina 5 din 30
nemotivat de către comisia de evaluare a ofertelor faptul că, ceea ce s-a prezentat este incomplet în condițiile în care, prin răspunsul la solicitarea de clarificare a arătat că: - în ceea ce privește documentația tehnica care trebuie avizată de către ISC, aceasta este înaintată de către beneficiarul autorizației care trebuie să facă totodată și dovada achitării taxelor legale către ISC; - emiterea deciziilor de numire în funcție a șefului de șantier, responsabil tehnic cu execuția și responsabil tehnic calitate și transmiterea acestora către ISC și beneficiar nu implică o muncă laborioasă și de durata și nici montarea panoului de identificare a investiție; - lucrările menționate la punctul 3.2 pentru rețeaua de apă sunt incluse în categoria de lucrări „Relocare conductă apă", care nu ar fi trebuit să fie evidențiate ca măsuri organizatorice. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, conform reținerilor de la pct. 2.2) și 2.3) din comunicarea rezultatului procedurii, consideră că reținerile comisiei de evaluare sunt neîntemeiate și superficiale, deoarece s-a rezumat la a aprecia că, descrierea lucrărilor nu este completă fără a indica motivele concrete care stau la baza acestei rețineri, fără a avea în vedere că, toate categoriile de lucrări din cadrul proiectului au fost expuse și explicate în cadrul abordării capitalului „Execuția lucrărilor" din „Metodologia de execuție” și fără a preciza ce date/informații suplimentare trebuiau prezentate pentru a avea în accepțiunea comisiei de evaluare o descriere completă a categoriilor de lucrări și pe cale de consecință, a îndeplinirii cerinței documentației tehnice de atribuire. Aprecierea și declararea neconformității ofertei sale este una subiectivă și nu obiectivă, o apreciere abuzivă și tendențioasă. Așa cum a precizat și în răspunsul la solicitarea de clarificare, oferta sa a fost întocmită în conformitate cu cerința caietului de sarcini, demonstrând astfel că a înțeles ce activități trebuie executate pentru realizarea obiectivului ce formează obiectul procedurii. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, conform reținerilor de la pct. 2.2), 2.3), 2.4) din comunicare, precizează că personalul de execuție, categoriile de personal care a(u) fost inclus(e) în tabelele prezentate au fost stabilite în corelație cu extrasele de resurse date de proiectant. Comisia de evaluare constată că oferta este neconformă motivat de faptul că, în tabelele prezentate în propunerea tehnică nu apare categoria de personal: laborant, șef laborator. 6
Menționează faptul că aceste categorii de personal nu apar în formularul C7-Lista consumurilor cu mâna de lucru întocmit de către proiectant. În cadrul propunerii tehnice au fost prezentate documente, anexate și răspunsului la solicitarea de clarificări: contract de laborator încheiat cu SC ...... SRL și cu SC ....... ce atestă furnizarea de materiale, dar și prestarea serviciilor aferente încercărilor de laborator. Cât privește omiterea a categoriilor de personal, astfel cum susține autoritatea contractantă: topograf/topometrist, laborant (responsabil de profil), șef laborator, categorii implicate permanent, decizia autorității contractante de a stabili oferta neconformă este nelegală întrucât categoriile de personal respectiv, utilajele/echipamentele necesare realizării investiției au fost prezentate în cuprinsul propunerii tehnice în corelație cu extrasele de resurse - personal și utilaje/echipamente, au furnizate date și informații necesare, atribuțiile personalului fiind clar definite și adecvate calificărilor profesionale în corelație cu graficul de execuție al lucrărilor. Resursele care apar în tabelele prezentate corespund cu resursele din formularul C7- Lista consumurilor cu mâna de lucru din propunerea tehnică PT2 și cu resursele din „calendar resurse" din propunerea tehnică PT1. Astfel că, față de prevederile caietului de sarcini, analiza comisiei de evaluare a ofertelor, precum și decizia de neconformitatea a ofertei sale excede prevederilor documentației tehnice. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, conform reținerilor de la pct. 2.5) din comunicare, consideră că evaluarea făcută de către comisie este abuzivă deoarece, așa cum a explicat, personalul propus este stabilit în corelare cu perioada de execuție. Consideră nelegală stabilirea neconformității ofertei sale prin analizarea numărului de persoane, fiind netemeinic și nerealist felul în care a ales comisia de evaluare să facă această analiză, atâta timp cât numărul de persoane corespunde numărului de ore care trebuie efectuate și cu perioada de timp alocată pentru fiecare categorie de lucrări în conformitate cu graficul Gantt. - Motivele care au stat la baza stabilirii ofertei sale inacceptabilă, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, în ceea ce privește utilajele și pentru care apreciază că decizia este nelegală stau și la baza declarării ofertei drept ofertă neconformă în temeiul prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, pct. 2.6) din comunicare. Astfel, reiterează că echipamentul aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile apare în extrasul C8 întocmit de proiectant la poziția 1 și evident, se regăsește și în propunerea sa tehnică, în formularul C8. Aprecierea comisiei de evaluare cum că ar fi trebuit să oferteze un aparat special de sudură prin polifuziune, nu face altceva decât aduce modificări proiectului tehnic, aspect în afara cadrului legal. Pagina 7 din 30
Cât privește stația totală, teodolit, laborator de analize și încercări, precizează că, aceste echipamente/utilaje nu rezultă din extrasul proiectantului, nu s-a cerut prin documentația de atribuire dovada deținerii acestor utilaje astfel că, nu cunoaște pe baza cărui document, parte a documentației tehnice, a făcut comisia de evaluare aceasta constatare netemeinică și nelegală, a insuficienței resurselor, lipsesc: aparat de sudură țevi din polietilenă, aparat de sudură fitinguri din PEHD prin electrofuziune, stație totală, teodolit ori tahimetru, laborator de analize și încercări. Orice soluție adoptată în afara a ceea ce proiectantul a prevăzut pentru execuția lucrărilor, prin listele de cantități, înseamnă o modificare a proiectului tehnic, aspect pe care comisia de evaluare ar fi trebuit să-l aibă în vedere atât la momentul solicitării de clarificări cât și la momentul emiterii deciziei de inacceptabilitate a ofertei sale. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, conform reținerilor de la pct. 2.7) din comunicare, precizează că, în propunerea tehnica PT2, s-a prezentat organigrama în cuprinsul căreia se constată personalul nominalizat cu ierarhizarea corespunzătoare și cu atribuțiile pe care le ocupă fiecare post în cadrul contractului, iar la pag. 2-3 din cadrul propunerii tehnice PT2, a prezentat lista cu numărul de persoane pentru fiecare categorie de personal și lista utilaje. Apreciază că analiza trebuia făcută prin prisma tuturor acestor documente prezentate în vederea îndeplinirii cerinței și nu doar raportarea la un singur document, respectiv „organigrama", actul fiind o reprezentare grafică a modului de funcționare bazată pe relațiile de subordonare. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, conform reținerilor de la pct. 2.8) și 2.9) din comunicare, consideră că evaluarea este netemeinică și abuzivă, fiind total neadevărat că ar fi fost modificate articolele de deviz. Pentru devizul „lnfrastructură" pământul rezultat din excavare nu se transportă ulterior, așa cum a înțeles comisia de evaluare, ci în aceeași perioadă de timp cu execuția săpăturii respectiv 19.04.2022 - 21.04.2022, doar că nu s-a înțeles că, pentru a încărca pământul direct în autovehicul, e nevoie de teren întins de lucrări suplimentare de terasamente pentru a aduce autovehiculul lângă utilajul care execută săpătură. În același timp în care se execută săpătura, pământul rezultat este încărcat cu un alt utilaj în autovehicul și transportat, și nicidecum ulterior, care ar însemna să fie transportat începând cu 22.04.2022. 8
Cât privește săpătura manuală, nu poate fi luată în calcul în acest caz, având un alt articol de deviz TSA01C1 cu aruncarea pământului în depozit sau autovehicul. Pentru devizul „Aripi, scări, casiuri, șanțuri” situația este aceeași, perioada în care se execută săpătura mecanică corespunde cu încărcarea și transportul 21.06.2022 - 22.06.2022. Așa cum a explicat, pentru a încărca direct în autovehicul pământul rezultat din excavare, erau necesare lucrări suplimentarele care proiectantul nu le-a prevăzut, dar asta nu înseamnă că acel depozit este transportat ulterior, ci în același timp cu săpătura, așa cum rezultă și din planificarea prevăzută în graficul Gantt; cu siguranță, cel care a evaluat oferta, nu are cunoștință de situația reală din teren și a analizat ad litteram descrierea articolului de deviz, care în acest caz nu se poate aplica, fiind nevoie de lucrări de terasamente pentru a crea o suprafață întinsă, pentru a aduce autovehiculul lângă excavator. În consecință, nu consideră că ar fi modificat proiectul tehnic și articolul de deviz, așa cum a stabilit comisia de evaluare. - În ceea ce privește neconformitatea ofertei în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, conform reținerilor de la pct. 2.10) din comunicare, are la bază aceeași motivație pentru care oferta a fost declarată și inacceptabilă în temeiul prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. În oferta sa, respectiv în conținutul propunerii tehnice, au fost prezentați specialiștii ing. Oprea Gheorghe pe poziția de Responsabil tehnic cu execuția, ing. ....... pe poziția de Responsabil cu controlul calității și ing. ........ pe poziția de Șef șantier. Conform prevederilor Legii nr. 10/1995, art. 25 lit. c) și art. 26 alin. (2), specialistul necesar și obligatoriu este responsabilul tehnic cu execuția autorizat, singurul specialist obligatoriu. Faptul că, în propunerea tehnică, pe lângă acest specialist, singurul necesar și obligatoriu conform Legii 10/1995, responsabilul tehnic cu execuția, menționează că a nominalizat și alte persoane implicate în realizarea lucrărilor respectiv, responsabil controlul calității și șef șantier, nu înseamnă că, cerința caietului de sarcini, a prezentării documentelor relevante din care să rezulte competentele tehnice ale specialiștilor propuși, este de aplicabilitate pentru întreg personalul propriu al ofertantului, astfel cum se susține, eronat, de către autoritatea contractantă prin adresa nr. ......../30.12.2021. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. ....../07.01.2022, înregistrată la CNSC sub nr. ...../10.01.2022, SC ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ...... din data de 07.01.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Theodor Costescu, în valoare de 36.744,00 lei. Prin punctul de vedere, înregistrat la CNSC cu nr. ....../12.01.2022, COMUNA ......... a solicitat respingerea contestației formulată de SC ......... SRL, ca fiind neconformă și inacceptabilă. Pagina 9 din 30
Autoritatea contractantă precizează că a solicitat clarificări contestatoarei cu privire la oferta tehnică prin adresa nr. ...../17.11.2021, la care a răspuns în termen, în SEAP semnate cu semnătură electronică extinsă, în data de 19.11.2021, prin adresa nr. ....../18.11.2021. Urmare a analizei răspunsului dat de către ofertantul SC ......... SRL, la solicitarea de clarificări cu privire la propunerea tehnică depusă și a analizei propunerii tehnice, comisia de evaluare a constatat următoarele: 1. Ofertantul a modificat, prin răspunsul dat, conținutul propunerii sale tehnice, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, oferta depusa va fi considerata inacceptabilă. Prin răspunsurile prezentate comisiei de evaluare, ofertantul a modificat conținutul propunerii sale tehnice, astfel: 1.1) Ofertantul a prezentat, în propunerea sa tehnică, în secțiunea Metodologia de realizare a lucrărilor - Plan de lucru, capitolul intitulat Proceduri de execuție. În urma solicitărilor de clarificări, ofertantul a precizat că: „În documentația de atribuire nu s-a solicitat prezentarea procedurilor tehnice de execuție, astfel că solicitarea de clarificare nu face obiectul vreunei cerințe din caietul de sarcini", fără a ține de cont de următoarele fapte: a) în cuprinsul caietului de sarcini, în cadrul cerinței Cerința nr. 1.1 - Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) (Formular nr.7) - Abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor sunt precizate următoarele: „Identificarea și descrierea etapelor și procedurilor de lucru specifice lucrărilor care fac obiectul prezentului contract, (...)"; b) ofertantul a depus, în propunerea sa tehnică, un număr de 12 proceduri de execuție, în cadrul secțiunii Metodologia de realizare a lucrărilor - Plan de lucru, deci este evident că acestea fac parte din propunerea sa tehnică, iar ca urmare a constatării comisiei de evaluare a ofertelor cu privire la faptul că lipsesc o serie întreagă de proceduri, i s- au adresat clarificări cu privire la acest aspect, iar acesta nu a răspuns cu privire la lipsurile sesizate, ci a comunicat ca respectivele proceduri nu s-au solicitat și că solicitarea de clarificări nu poate face obiectul vreunei cerințe din caietul de sarcini, fără a justifica de ce le-a introdus în propunerea sa tehnică; c) conform prevederilor legale, comisia de evaluare are obligația de a analiza și a verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar în cazul de față nu poate fi negat faptul că ofertantul a introdus - în cadrul secțiunii Metodologia de realizare a lucrărilor - Plan de lucru - un număr de 12 proceduri de execuție (conform numerotării 10
sale) pentru realizarea categoriilor de lucrări ce urmează a se executa, și aceste „elemente tehnice propuse” trebuie analizate și verificate, conform legii și, nicidecum, ignorate (cum comunică prin răspunsul sau ofertantul). Pe scurt, ofertantul a introdus, în propunerea sa tehnică, un capitol intitulat Proceduri de execuție, proceduri despre care, prin răspunsul dat, a comunicat că nu s-au solicitat și că nu pot face obiectul unei clarificări, modificând prin răspunsul dat, conținutul propunerii sale tehnice. 1.2) Ofertantul a prezentat, în propunerea sa tehnică, în secțiunea Metodologia de realizare a lucrărilor - Plan de lucru, un capitol intitulat Plan de lucru - Prescripții tehnice generale pentru construcții de poduri. Comisia de evaluare i-a solicitat ofertantului să clarifice ce a intenționat să propună prin prezentarea acestor Prescripții tehnice generale pentru construcții de poduri, din propunerea sa tehnică, în secțiunea Metodologia de realizare a lucrărilor - Plan de lucru. Răspunsul dat de către ofertant este neconcludent, acesta nerăspunzând în mod clar la întrebarea comisiei de evaluare și, cu toate că a inclus aceste prescripții tehnice în propunerea sa tehnică, ofertantul comunică, prin răspunsul dat, că aceste „prescripții nu fac obiectul evoluării", modificând, prin răspunsul dat, conținutul propunerii sale tehnice. 1.3) Ofertantul a prezentat, în propunerea sa tehnică, pentru a răspunde cerinței din cuprinsul caietului de sarcini, conform căreia: „La fiecare categorie de lucrări se vor descrie totalitatea resurselor implicate în îndeplinirea contractului, astfel că ele să fie suficiente, atribuțiile lor sunt clar definite și sunt adecvate pentru execuția lucrărilor conform graficului de execuție propus și corelat cu extrasele de resurse, cu echipamentele din dotare.", mai multe tabele, tabele ce reprezintă, de fapt o transpunere cosmetizată a resurselor rezultate din fiecare listă de cantități (deviz-ofertă), pentru categoriile de lucrări corespunzătoare celor 6 devize depuse. Analizând conținutul acestor tabele, precum și Lista cuprinzând utilajele și mijloacele de transport propuse, comisia de evaluare a ofertelor a constatat că au fost prevăzute, pentru execuția unor categorii de lucrări (Relocare conductă apă), utilaje cu care nu se pot executa aceste lucrări (cazul „aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile", pe care ofertantul l-a prevăzut între resursele proprii pe care le va folosi în execuția lucrărilor, cu care intenționează să execute lucrările de sudură la conducta de PEHD) și, pe de altă parte, nu au fost incluse în listă echipamentele adecvate pentru execuția unor astfel de lucrări: Aparat de sudură țevi din polietilena (necesar pentru execuția lucrărilor de sudură la relocarea conductei de apă), Aparat de sudură fitinguri din PEHD prin electrofuziune (necesar pentru execuția lucrărilor de sudură la relocarea conductei de apă) și, drept urmare au fost solicitate clarificări cu privire la aceasta. Pagina 11 din 30
Ofertantul precizează în răspunsul său: „La execuția lucrărilor de sudură la relocarea conductei de apă, nu se va folosi „aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile" deși așa cum ați constatat l-am trecut în proprietate, întrucât chiar îl avem în proprietate și nici acel aparat de sudură indicat de dvs., prin polifuziune sau electrofuziune, ci practic lucrările se vor executa prin mufarea țevilor cu mufe de compresiune PEHD de diametru corespunzător". Urmare a răspunsului dat de către ofertant (și prezentat mai sus), se constată că, prin răspunsul prezentat comisiei de evaluare, ofertantul modifică conținutul propunerii sale tehnice, această concluzie fiind susținută de următoarele informații existente în propunerea tehnică, informații ce sunt modificate de răspunsul dat de către ofertant, astfel: „se va reloca o trecere la nivel a conductei existente de apă în acea zonă. Această categorie de lucrări va avea ca activități componente săpături, așternere strat agregate, montare și sudare țeavă, cofrare și ulterior turnare beton (lipsa detaliu de execuție) (...)". Astfel, se poate observa, că prin răspunsul său: „practic lucrările se vor executa prin mufarea țevilor cu mufe de compresiune PEHD de diametru corespunzător", ofertantul a modificat conținutul propunerii sale tehnice, unde a prevăzut sudarea țevii din PEHD, iar prin răspunsul său propune o altă variantă de execuție, respectiv „mufarea țevilor cu mufe de compresiune PEHD de diametru corespunzător", propunere ce este, pe de altă parte, contrară prevederilor proiectului tehnic (inclusiv liste de cantități). 1.4) În cuprinsul propunerii sale tehnice, ofertantul a prezentat documentul intitulat „Modalitatea de asigurare a accesului la specialiști în conformitate cu prevederile Legii 10/1995”, în cuprinsul căruia se precizează: „Pentru execuția lucrărilor „REALIZARE POD BETON ARMAT ...... PESTE RÂUL ......, ....... ÎN COMUNA ......... JUDEȚUL .........", are asigurat accesul la specialiști necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului în conformitate cu prevederile legii 10/1995 și a altor legi incidente, după cum urmează: - Responsabil tehnic cu execuția - ing. Oprea Gheorghe - Conducerea și supravegherea șantierului va fi asigurată de către șeful de șantier în persoana d-lui ......, având funcția de inginer constructor drumuri și poduri - Cu atribuții de CQ pentru lucrare, va fi numitul domnul inginer ......." Din cele precizate mai sus și din cuprinsul documentului intitulat „Modalitatea de asigurare a accesului la specialiști în conformitate cu 12
prevederile Legii 10/1995”, se constată că ofertantul a propus 3 specialiști, considerați de către acesta „necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate", după cum urmează: Responsabil tehnic cu execuția - ing. ......., Șef de șantier - ing. ..... și cu atribuții control calitate (CQ) - inginer ........ Ținând cont de cerința caietului de sarcini, conform căreia se vor prezenta documente relevante ale specialiștilor propuși din care să rezulte competențele tehnice ale acestora sau accesul la informații publice de pe site-uri oficiale, precum și documente relevante din care să rezulte experiența și implicarea în trecut în aceeași calitate de specialiști pentru alte lucrări cu caracter similar celor supuse licitației publice, comisia de evaluare a ofertelor a solicitat ofertantului să precizeze, unde în propunerea tehnică se regăsesc documentele relevante ce dovedesc experiența profesională și, de asemenea, implicarea în trecut a domnului ........., așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. Ofertantul, în răspunsul său, prezintă, mai întâi, cerința din cuprinsul caietului de sarcini, după care, pornind de la această cerință invocă prevederile Legii nr. 10/1995 (R) art. 26 alin. (2) și, drept urmare, arată că a prezentat documente ce dovedesc experiența profesională a lui Oprea Gheorghe ca specialist „în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și nu pe cele ale domnului ......”. Prin răspunsul dat, ofertantul modifică conținutul propunerii sale tehnice, precizând în răspuns că a nominalizat ca specialist pe domnul ing. ....., ca responsabil tehnic cu execuția, celelalte două persoane nominalizate considerându-le nespecialiști. 1.5) În cuprinsul propunerii sale tehnice, ofertantul a prezentat documentul intitulat „Modalitatea de asigurare a accesului la specialiști în conformitate cu prevederile Legii 10/1995" din propunerea tehnică, în cuprinsul căruia se precizează că are asigurat accesul la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente, după cum urmează: Responsabil tehnic cu execuția - ing. ......, conducerea și supravegherea șantierului prin șeful de șantier - ......, având funcția de inginer constructor drumuri și poduri, iar atribuții de CQ pentru lucrare - inginer ....... Din cele precizate mai sus, se constată că ofertantul a propus 3 specialiști, considerați de către acesta „necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate", după cum urmează: RTE - ing. ......., șef de șantier - ing. ...... și CQ – ing. ....... Ținând cont de cerința caietului de sarcini, comisia de evaluare a ofertelor a solicitat ofertantului să precizeze, unde în propunerea tehnică se regăsesc documentele relevante ce dovedesc experiența profesională și, de asemenea, implicarea în trecut a lui ...... Ofertantul, în răspunsul său, a prezentat, mai întâi, cerința din cuprinsul caietului de sarcini, după care, pornind de la această cerință, Pagina 13 din 30
invocă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 (R), potrivit cărora responsabilii tehnici cu execuția autorizați răspund conform atribuțiilor ce le revin pentru nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale la lucrările de construcții pentru care sunt angajați, fiind singura cerință obligatorie conform acestei legi, astfel că a prezentat documente ce dovedesc experiența profesională a lui ....... ca specialist în conformitate cu Legea nr. 10/1995 și nu pe cele ale lui ........ Prin răspunsul dat, ofertantul modifică conținutul propunerii sale tehnice, precizând în răspuns că a nominalizat ca specialist pe domnul ing. ....., ca responsabil tehnic cu execuția, celelalte două persoane nominalizate considerându-le nespecialiști, cu toate că i-a nominalizat în cuprinsul documentului intitulat „Modalitatea de asigurare a accesului la specialiști în conformitate cu prevederile Legii 10/1995. În cazul lui ...... se precizează că pentru execuția lucrărilor are asigurat accesul la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate, după cum urmează: conducerea și supravegherea șantierului va fi asigurată de către șeful de șantier în persoana lui ......, având funcția de inginer constructor drumuri și poduri. 2. Totodată, din analiza propunerii tehnice depuse și a răspunsurilor prezentate de către ofertant comisiei de evaluare, oferta depusă este considerată neconformă, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, astfel: 2.1) Documentul intitulat Plan de lucru - Măsuri organizatorice, prezentat de ofertant în propunerea tehnică, nu răspunde cerinței din cuprinsul documentației de atribuire (Formularul nr. 7, din secțiunea Formulare a DDA), intitulat „Propunere tehnică - Metodologia pentru realizarea lucrării", unde se precizează că: „Planul propus trebuie să demonstreze înțelegerea prevederilor documentației tehnice și a caietului de sarcini și abilitatea de a transpune progresul activităților într-un plan de lucru fezabil", iar răspunsul dat de către ofertant cu privire la acest aspect este neconcludent. Documentul în cauză este incomplet, nu prezintă toate activitățile organizatorice ce trebuie desfășurate pentru desfășurarea în bune condiții a contractului. 2.2) Documentul intitulat Plan de lucru - Execuția lucrărilor, prezentat în propunerea tehnică, nu corespunde cerințelor din documentația de atribuire (caietul de sarcini), conform cărora: - ofertantul va prezenta abordarea proprie din punct de vedere tehnologic a categoriilor/subcategoriilor de lucrări, avându-se în vedere descrierea completă a lucrărilor ce vor fi executate și 14
- o prezentare detaliată demonstrează experiența anterioară în aplicarea tehnologiilor în mod curent în activitatea de prestare a serviciilor și execuție a lucrărilor de natură și complexitatea impusă, precum și - va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor caietului de sarcini, iar răspunsul dat de către ofertant în acest sens este neconcludent. Documentul în cauză nu prezintă o descriere completă și detaliată a tuturor categoriilor de lucrări ce urmează a se executa, așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. 2.3) Din analiza informațiilor prezentate în secțiunea Metodologia de realizare a lucrărilor - Plan de lucru prezentată în cadrul propunerii tehnice de contestatoare, se constată că nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, conform cărora prin descrierea detaliată a tuturor categoriilor/subcategoriilor de lucrări ce se execută în cadrul proiectului, „ofertantul va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor caietului de sarcini”; urmare a răspunsurilor primite, s-a constatat că ofertantul nu a prezentat o descriere detaliată a metodologiei de execuție a tuturor categoriilor/subcategoriilor de lucrări din cadrul proiectului și, astfel, nu a demonstrat că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire. 2.4) Din analiza conținutului documentelor prezentate în propunerea tehnică de contestatoare, precum și răspunsul dat la solicitarea de clarificări, se constată că cerința din cuprinsul caietului de sarcini privind modul de prezentare la fiecare categorie de lucrări, conform că reia „se vor descrie totalitatea resurselor implicate în îndeplinirea contractului", este neîndeplinită, pe de o parte, prin prisma faptului că nu a fost respectată precizarea din cuprinsul caietului de sarcini, conform căreia: „Pentru îndeplinirea cerinței nu se acceptă doar depunerea extraselor de resurse rezultate în urma evoluării financiare a categoriilor de lucrări. Aceste resurse nu vor fi doar strict copiate din extrasele de resurse cu materiale, forța de muncă, utilaje, echipamente și mijloace de transport, ci pe baza informațiilor din aceste extrase, ofertantul își va crea propria strategie (...)", ofertantul depunând în propunerea sa tehnică, puțin cosmetizate, chiar extrasele de resurse, prezentate în tabelele de la paginile 8-11, și, pe de altă parte, dat fiind faptul că ofertantul a omis să includă între categoriile de personal prezentate și alte categorii de personal fără de care lucrările nu pot fi executate (cum ar fi: topograf/topometrist, laborant (responsabil de profil), șef laborator, categorii de personal implicate permanent (sau aproape permanent) în execuția, verificarea, testarea lucrărilor ori altele asemenea). Pe de altă parte, răspunsul dat este neconcludent și pentru că cerința din cuprinsul caietului de sarcini conform căreia: „La fiecare Pagina 15 din 30
categorie de lucrări se vor descrie totalitatea resurselor implicate în îndeplinirea contractului, astfel ca ele să fie suficiente, atribuțiile lor sunt clar definite și sunt adecvate pentru execuția lucrărilor", este neîndeplinită, deoarece ofertantul nu a prezentat toate resursele necesare a fi implicate în îndeplinirea contractului, pentru fiecare categorie de lucrări, fie că sunt resurse proprii sau resurse atrase și implicate în contract de către acesta. 2.5) Referitor la personalul propus și numărul acestora, analizând răspunsul dat de către ofertant, că personalul propus (numărul de persoane) este în corelare cu perioada de execuție și așa cum rezultă din „cantitatea normată a resursei umane", comisia de evaluare a ofertelor a făcut o analiză și, totodată, o verificare a celor precizate de către ofertant, ocazie cu care a constatat că acesta a prezentat în graficele cu resurse din propunerea sa tehnică, următoarele date (ore cu manoperă pentru întreaga investiție): - Asfaltator - 315,87 ore; - Betonist - 722,14 ore; - Dulgher construcții - 1143,15 ore; - Fierar betonist - 2374,22 ore; - Miner suprafață - 883,92 ore; - Muncitor de deservire pentru montajul în construcții - 1020,1 ore; - Pavator - 963,61 ore. Totodată, comisia de evaluare a analizat și tabelul prezentat în propunerea tehnică, intitulat Lista personal propus pentru execuția lucrărilor, unde ofertantul a inclus categoriile de personal și numărul de persoane corespunzător fiecărei categorii de personal (pentru întreaga investiție), ocazie cu care a constatat că ofertantul a propus, pentru categoriile de muncitori enumerate mai sus, următorul număr de persoane: - asfaltator - 8 persoane, corespunzător unui număr total de 315,87 ore; - betonist - 20 persoane, corespunzător unui număr total de 722,14 ore - dulgher construcții - 28 persoane corespunzător unui număr total de 1143,15 ore; - fierar betonist - 25 persoane, corespunzător unui număr total de 2374,22 ore; - miner suprafața - 29 persoane, corespunzător unui număr total de 883,92 ore; - muncitor de deservire pentru montajul în construcții - 18 persoane, corespunzător unui număr total de 1020,1 ore - pavator - 21 persoane, corespunzător unui număr total de 963,61 ore. 16
Din analiza comparată a datelor înscrise în ambele documente (graficul cuprinzând resursele cu mâna de lucru și tabelul cu personalul pe întreaga investiție) se constată că alocarea numărului de resurse de personal, propusă de către ofertant pentru execuția tuturor lucrărilor ce fac obiectul contractului, este nerealistă și netemeinică, iar cerința din cuprinsul caietului de sarcini, conform căreia: „La fiecare categorie de lucrări se vor descrie totalitatea resurselor implicate în îndeplinirea contractului, astfel ca ele să fie suficiente, (...) corelat cu extrasele de resurse, cu echipamentele din dotare”, este neîndeplinită. Ofertantul a propus, pentru anumite categorii de personal, care au un număr mare de ore de manoperă de efectuat pe întreaga investiție, un număr mai mic de personal față de alte categorii de personal care au un număr mai mic de ore. Astfel, ofertantul a propus: - pentru fierar betonist - un număr de 25 persoane, corespunzător unui număr total de 2374,22 ore, față de - dulgher construcții - un număr 28 persoane corespunzător unui număr total de 1143,15 ore (de circa 2 ori mai puține ore decât în cazul fierar-betonist) și față de - miner suprafață - un număr 29 persoane, corespunzător unui număr total de 883,92 ore (de circa 3 ori mai puține ore decât în cazul fierar-betonist) - muncitor de deservire pentru montajul în construcții - un număr 18 persoane, corespunzător unui număr total de 1020,1 ore, față de - pavator - un număr 21 persoane, corespunzător unui număr total de 963,61 ore (numărul de ore este mai mic pentru pavator și numărul de persoane este mai mare față de muncitor de deservire pentru montajul în construcții, deși numărul de ore este mai mare în cazul ultimei categorii) și exemplele pot continua. 2.6) Referitor la resursele tehnice propuse de către ofertant pentru îndeplinirea contractului, prezentate atât pe categorii de lucrări, cât și pe întreaga investiție (Lista cuprinzând utilajele și mijloacele de transport propuse din propunerea tehnică), se constată că cerința din cuprinsul caietului de sarcini, conform căreia la fiecare categorie de lucrări se vor descrie totalitatea resurselor implicate în îndeplinirea contractului, astfel ca ele să fie suficiente, atribuțiile lor sunt clar definite și sunt adecvate pentru execuția lucrărilor conform graficului de execuție propus și corelat cu extrasele de resurse, cu echipamentele din dotare, este neîndeplinită. La aceasta concluzie s-a ajuns, ca urmare a analizării documentelor depuse de către ofertant, precum și a răspunsului dat de către acesta, astfel: - în cuprinsul tabelelor și listei au fost incluse echipamente care nu sunt adecvate pentru execuția lucrărilor („aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile” menționat la categoria de lucrări „relocare conductă apă" și care nu va fi folosit conform răspunsului dat) și nici nu ar putea fi folosit pentru sudarea țevii din PEHD, neputându-se executa suduri la conducte din PEHD cu un asemenea aparat; Pagina 17 din 30
- în cuprinsul tabelelor și listei prezentate nu sunt suficiente resurse pentru execuția lucrărilor (lipsesc: Aparat de sudură țevi din polietilenă (necesar pentru execuția lucrărilor de sudură la relocarea conductei de apă), Aparat de sudură fitinguri din PEHD prin electrofuziune (necesar pentru execuția lucrărilor de sudură fitinguri la relocarea conductei de apă), Stație totală (necesară pentru execuția lucrărilor de trasare a lucrărilor, ridicări topografice etc.), Teodolit ori tahimetru (necesar pentru execuția lucrărilor de trasare), Laborator de analize și încercări etc.) - în cuprinsul tabelelor și listei prezentate nu sunt clar definite atribuțiile unor resurse în execuția lucrărilor („aparat de sudură butan gaz cu toate accesoriile", „automacara cu braț cu zăbrele 50 tf - 1 buc (proprietate)”, introdusă în lista, aceasta nu apare nicăieri în tabelele prezentate în propunerea tehnică ca fiind folosită la vreuna dintre categoriile de lucrări etc.). 2.7) Documentul intitulat Organigrama, prezentat de către ofertant în propunerea tehnică, nu răspunde cerințelor din cuprinsul caietului de sarcini, conform cărora: „Cerința nr. 1.2 - Resurse (personal și utilaje, auto, instalații/echipamente) (Formular nr. 8) cu privire la structura organizațională a ofertantului (structura organizațională prevăzută în vederea implementării acestui contract, incluzând personalul de pe șantier: echipele de specialiști, asistență asigurată de birourile centrale, personalul administrativ și auxiliar etc., inclusiv asociații și subantreprenorii), prezentând inclusiv o organigramă completă, care să evidențieze funcțiile exacte care îi revin fiecărui membru al personalului, pentru următoarele considerente: - organigrama cuprinde doar un număr de 5 posturi, astfel că organigrama prezentată nu este în măsură să identifice, în mod clar, tot personalul pe care acesta intenționează să-l utilizeze la realizarea lucrărilor; - din cuprinsul organigramei lipsesc posturi pentru anumite categorii de personal (conducători auto, deservenți utilaje, topograf/topometrist, responsabil cu securitatea muncii pe șantier, șef de punct de lucru, laborant, șef laborator, categorii de personal implicate direct în execuția, controlul și testarea lucrărilor), astfel că organigrama prezentată nu este în măsura să identifice - în mod clar - tot personalul pe care acesta intenționează să-l utilizeze la realizarea lucrărilor; - din cuprinsul organigramei lipsesc posturi ce participă indirect la îndeplinirea contractului: asistența asigurată din birourile centrale (merceolog aprovizionare, gestionar, contabil de gestiune, responsabil resurse umane, secretariat), personalul administrativ și auxiliar (responsabil parc auto/utilaje, paznici șantier, responsabil de mediu, responsabil PSI, operatori stații de producere (agregate sortate, betoane, 18
mixturi asfaltice), șefi stații de producere etc., după caz), astfel că organigrama prezentată nu este în măsură să identifice - în mod clar - tot personalul pe care acesta intenționează să-l utilizeze la realizarea lucrărilor - în cuprinsul organigramei nu a fost prezentat numărul de persoane corespunzător fiecărui post (câți muncitori calificați, câți muncitori necalificați, iar din documentele prezentate de către ofertant nu se pot identifica, atât timp cât categoria de „muncitor necalificat” nu apare în tabelele prezentate de către ofertant), astfel că organigrama prezentată nu este în măsură să identifice tot personalul pe care acesta intenționează să-l utilizeze la realizarea lucrărilor - în cuprinsul organigramei nu a fost prezentat numărul de utilaje, autovehicule etc., având în vedere cerința din cuprinsul caietului de sarcini privind prezentarea unei organigrame care „să identifice în mod clar (...) utilajele, autovehiculele, instalațiile și echipamentele pe care acesta intenționează să le utilizeze la realizarea lucrărilor, astfel că organigrama prezentată nu este în măsură să identifice utilajele, autovehiculele, instalațiile și echipamentele pe care acesta intenționează să le utilizeze la realizarea lucrărilor - în cuprinsul organigramei prezentate nu se regăsesc precizate liniile de comunicare dintre membrii echipei, așa după cum s-a solicitat în caietul de sarcini, acesta regăsindu-se într-o confuzie în ceea ce privește liniile și săgețile, dat fiind faptul că: a) pe de o parte, liniile și săgețile, despre care vorbește ofertantul în răspunsul său, ca fiind „liniile de comunicare'”, sunt o formă de reprezentare grafică a relațiilor existente între diversele entități din organigrama, respectiv relațiile de subordonare (pe verticală) sau de relaționare pe orizontală între diversele entități care o compun; b) pe de altă parte, „a comunica" înseamnă „a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința", iar liniile de comunicare reprezintă formele prin care se poate face aceasta comunicare: telefon, fax, e-mail, adrese, note, referate, dispoziții, ședințe de lucru etc., astfel că cerința respectivă a caietului de sarcini este neîndeplinită. Pe de altă parte, autoritatea contractantă susține că, în cuprinsul organigramei prezentate, era necesar și se justifica includerea postului de Secretariat, pentru ca, printre altele, să fie înregistrate adresele, comunicările, înștiințările etc. între entitățile implicate în proiect: constructorul, proiectantul, beneficiarul, alte instituții. 2.8) Ofertantul propune o modificare a normei de deviz TsC03-F1 (cuprinsă în cadrul devizului POD BETON ARMAT L=10 M - INFRASTRUCTURĂ, în propunerea tehnică), în sensul modificării succesiunii operațiilor din norma stabilită de către proiectant, modificări ce apar în graficul de execuție propuse și prezentat de către aceasta în propunerea tehnică. Conform normei de deviz TsC03-F1, acesta înseamnă: „Săpătură mecanică cu excavatorul de 0,4-0,70 mc, cu motor cu ardere internă și Pagina 19 din 30
comandă hidraulică (TsC03) în: pământ cu umiditate naturală, descărcare în autovehicule, teren categoria II (F1)", aceasta însemnând excavare (săpătură mecanică cu excavatorul) și descărcarea cupei (cu pământ excavat) în autovehicul, urmat de transportul pământului cu autovehiculul și depozitarea acestuia într-un loc stabilit de către beneficiar. Ofertantul propune (și susține aceasta prin răspunsul dat) modificarea succesiunii respectivelor operațiuni, stabilite de către proiectant prin norma TsC03-F1 și adoptarea unei alte succesiuni, în conformitate cu graficul său de execuție, respectiv: - Săpătură mecanică cu excavatorul de 0,40-0,70 MC, cu motor cu ardere internă (...), din data 19.04.2022 până în 21.04.2022 și, apoi, - Formarea unui depozit de pământ, conform răspunsului său, pământul rezultat din excavare „poate fi depozitat prin rotirea brațului utilajului la o deschidere de 10 m față de zona excavată și încărcat ulterior și transportat", din data 19.04.2022 până în 21.04.2022 urmat de - Săpătură manuală de pământ în spații închise la debleuri, în canale deschise, în gropi de împrumut din data 22.04.2022 până în 25.04.2022 și - Formarea unui (nou) depozit de pământ (ori depunerea pământului rezultat în depozitul deja format), din data 22.04.2022 până în 25.04.2022 apoi
- Încărcarea pământului din depozitul format în autovehicule 26.04.2022 până în 27.04.2022 și - Transportul rutier al pământului, 26.04.2022 până în 27.04.2022. Propunând o astfel de modificare, ofertantul nu numai că nu respectă cerința din caietul de sarcini (”Propunerea tehnică va respecta cerințele documentației de atribuire, inclusiv cerințele Proiectului tehnic (pus la dispoziție în SEAP”), ci și prevederea din cadrul capitolului „Modificări tehnice Contractantul execută lucrările descrise cu respectarea în totalitate a cerințelor din Caietul de sarcini și a Proiectului tehnic de execuție anexă la caietul de sarcini", dovedind prin aceasta că nu a ținut cont nici de recomandarea caietului de sarcini de a vizita amplasamentul lucrărilor, astfel încât oferta sa să fie întocmită în cunoștință de cauză. Daca ar fi vizitat amplasamentul lucrărilor, ofertantul ar fi constatat că amplasarea unui depozit de pământ, în zona lucrărilor, este greu realizabilă (ori nerealizabilă) și, tocmai de aceea, proiectantul a stabilit că excavările să se efectueze cu descărcarea în autovehicul și îndepărtarea cât mai rapidă din zona lucrărilor, introducând în acest sens, norma de deviz TsC03-F1, acesta însemnând: „Săpătură mecanică cu excavatorul de 0,4-0,70 mc, cu motor cu ardere internă și comandă hidraulică 20
(TsC03) în: pământ cu umiditate naturală, descărcare în autovehicule, teren categoria II (F1)". În concluzie, din analiza documentelor depuse în propunerea tehnică și ținând cont de răspunsul dat de către ofertant, se constată că au fost introduse în propunerea sa tehnică, modificări ale proiectului tehnic (ale articolelor de deviz), modificări care nu pot fi acceptate, orice modificare fiind posibilă doar pe perioada execuției lucrărilor și în anumite condiții, amintite în cuprinsul caietului de sarcini din documentația de atribuire și, drept urmare, se constată că propunerea tehnică nu respectă cerințele minime din cuprinsul caietului de sarcini („Propunerea tehnică va respecta cerințele documentației de atribuire, inclusiv cerințele Proiectului tehnic (pus la dispoziție în SEAP)". 2.9) Ofertantul propune o modificare a normei de deviz TsC03-E1 (cuprinsă în cadrul devizului POD BETON ARMAT L=10 M - ARIPI, SCĂRI, CASIURI, ȘANȚURI, din propunerea tehnică), în sensul modificării succesiunii operațiilor din norma stabilită de către proiectant, modificări ce apar în graficul de execuție propus de către acesta și prezentat în propunerea tehnică. Conform normei de deviz TsC03-E1, aceasta înseamnă: „Săpătură mecanică cu excavatorul de 0,4-0,70 mc, cu motor cu ardere internă și comandă hidraulică (TsC03) în: pământ cu umiditate naturală, descărcare în autovehicule, teren categoria I (E1)", aceasta însemnând excavare (săpătură mecanica cu excavatorul) și descărcarea cupei (cu pământ excavat) în autovehicul, urmat de transportul pământului cu autovehiculul și depozitarea acestuia într-un loc stabilit de către beneficiar. Ofertantul propune (și susține aceasta prin răspunsul dat) modificarea succesiunii respectivelor operațiuni stabilite de către proiectant prin norma TsC03-E1 și adoptarea unei alte succesiuni, în graficul sau de execuție, respectiv: - Săpătură mecanică cu excavatorul de 0,40-0,70 MC, cu motor cu ardere internă (...), din data 21.06.2022 până în 22.06.2022 și, apoi, - Formarea unui depozit de pământ, conform răspunsului său, pământul rezultat din excavare „poate fi depozitat prin rotirea brațului utilajului la o deschidere de 10 m față de zona excavată și încărcat ulterior și transportat", din data 21.06.2022 până în 22.06.2022 urmat de - Săpătură manuală de pământ în spații închise la debleuri, în canale deschise, în gropi de împrumut din data 23.06.2022 până în 24.06.2022 și - Formarea unui (nou) depozit de pământ (ori depunerea pământului rezultat în depozitul deja format), din data 23.06.2022 până în 24.06.2022 apoi - Încărcarea pământului din depozitul format în autovehicule din data 24.06.2022 până în 24.06.2022 și Pagina 21 din 30
- Transportul rutier al pământului, din data 24.06.2022 până în 24.06.2022. Propunând o astfel de modificare, ofertantul nu numai că nu respectă cerința din cuprinsul caietului de sarcini, conform căreia: „Propunerea tehnică va respecta cerințele documentației de atribuire, inclusiv cerințele Proiectului tehnic (pus la dispoziție în SEAP)", ci și prevederea din cadrul capitolului „Modificări tehnice Contractantul execută lucrările descrise cu respectarea în totalitate a cerințelor din Caietul de sarcini și a Proiectului tehnic de execuție anexă la caietul de sarcini", dovedind prin aceasta că nu a ținut cont nici de recomandarea caietului de sarcini de a vizita amplasamentul lucrărilor, pentru că oferta să fie întocmită în cunoștință de cauză. Daca ar fi vizitat amplasamentul lucrărilor, ofertantul ar fi constatat că amplasarea unui depozit de pământ, în zona lucrărilor, este greu realizabilă (ori nerealizabilă) si, tocmai de aceea, proiectantul a stabilit ca excavările să se efectueze cu descărcarea în autovehicul și îndepărtarea cât mai rapidă din zona lucrărilor, introducând în acest sens, norma de deviz TsC03-El, acesta însemnând: „Săpătură mecanică cu excavatorul de 0,4-0,70 mc, cu motor cu ardere internă și comandă hidraulică (TsC03) în: pământ cu umiditate naturală, descărcare în autovehicule, teren categoria I (E1)". În concluzie, din analiza documentelor depuse în propunerea tehnică și ținând cont de răspunsul dat de către ofertant, a constatat că ofertantul a introdus în propunerea sa tehnică, modificări ale proiectului tehnic (ale articolelor de deviz), modificări care nu pot fi acceptate, astfel de modificări fiind posibile doar pe perioada execuției lucrărilor și în anumite condiții, amintite în cuprinsul caietului de sarcini din documentația de atribuire și, drept urmare, se constată că propunerea tehnică nu respectă cerințele minime din cuprinsul caietului de sarcini. 2.10) În cuprinsul propunerii sale tehnice ofertantul a prezentat documentul intitulat „Modalitatea de asigurare a accesului la specialiști în conformitate cu prevederile Legii 10/1995”, în cuprinsul căruia a precizat are asigurat accesul la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și a altor legi incidente, după cum urmează: RTE- ing. ......., conducerea și supravegherea șantierului va fi asigurată de către șeful de șantier ...., având funcția de inginer constructor drumuri și poduri și atribuții de CQ pentru lucrare, va fi numitul domnul inginer ...... 22
Astfel, a constatat că ofertantul a propus 3 specialiști, considerați de către acesta „necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate”. Ținând cont de cerința caietului de sarcini, conform căreia „Ofertantul va prezenta documente relevante ale specialiștilor propuși din care să rezulte competențele tehnice ale acestora sau accesul la informații publice de pe site-uri oficiale precum și documente relevante din care să rezulte experiența și implicarea în trecut în aceeași calitate de specialiști pentru alte lucrări cu caracter similar celor supuse licitației publice", comisia de evaluare a ofertelor a solicitat ofertantului să precizeze, unde în propunerea tehnică se regăsesc documentele relevante ce dovedesc experiența profesională și, de asemenea, implicarea în trecut a domnului ......, așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. Ofertantul, în răspunsul său, prezintă, mai întâi, cerința din cuprinsul caietului de sarcini, după care, pornind de la această cerință, prevederile Legii nr. 10/1995 (R) art. 26 alin. (2) și, drept urmare, a prezentat documente ce dovedesc experiența profesională a domnului ...... ca specialist „în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și nu pe cele ale domnului ......”. Luând act de răspunsul dat de către ofertant, comisia de evaluare analizând prevederile Legii nr. 10/1995, a reținut următoarele: a) În concordanță cu prevederile art. 14 alin. (2) al Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, „Operatorii economici care execută lucrări de construcții asigură nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale, prin personal propriu și responsabili tehnici cu execuția autorizați, precum și printr-un sistem propriu conceput și realizat". b) De asemenea, conform art. 25 litera c), „Executantul lucrărilor de construcții are următoarele obligații principale: ... c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuția autorizați". În concluzie, în afara de responsabilii tehnici cu execuția autorizați, operatorul economic trebuie să asigure nivelul de calitate printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personalul propriu și, astfel, se demonstrează necesitatea nominalizării, în afara de RTE, și a personalului propriu ce participă la conceperea și realizarea sistemului propriu de calitate, respectiv cel puțin un responsabil tehnic cu calitatea (responsabil CQ). Ofertantul a nominalizat, în propunerea sa tehnică, în afară de RTE și doi specialiști ca făcând parte din personalul propriu: un responsabil cu controlul calității (CQ), în persoana domnului ...... și un șef de șantier, în persoana domnului ....... Prin răspunsul dat de către ofertant, conform căruia a prezentat doar documentele relevante privind experiența similară a domnului ..... ca specialist în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și nu pe cele ale domnului ....., comisia de evaluare a ofertelor a constatat că cerința Pagina 23 din 30
din cuprinsul caietului de sarcini privind prezentarea de documente relevante ale specialiștilor propuși din care să rezulte competențele tehnice ale acestora sau accesul la informații publice de pe site-uri oficiale precum și documente relevante din care să rezulte experiența și implicarea în trecut în aceeași calitate de specialiști pentru alte lucrări cu caracter similar celor supuse licitației publice este neîndeplinită. Totodată, ofertantul nu face dovada asigurării accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente. O situație similară se regăsește și în cazul domnului ......, pe care ofertantul l-a nominalizat în poziția de șef de șantier, astfel că și în acest caz, cerința este neîndeplinită. Având în vedere cele precizate mai sus, solicită respingerea contestației formulate de către SC ......... SRL. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Realizare pod beton armat L=10m peste râul ...... ..... în comuna ........., județul .........”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ......./ 28.09.2021. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 1.282.670,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „prețul cel mai scăzut”. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. ......./30.12.2021, SC ......... SRL a înaintat contestația în analiză, (consemnând cauțiunea în valoare de 25.654,00 lei, cu recipisa de consemnare nr. ...... din data de 07.012022, emisă de CEC Bank – Sucursala Theodor Costescu), solicitând admiterea contestației, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. ...../30.12.2021 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și continuarea procedurii, cu desemnarea ofertei câștigătoare a ofertei admisibile, în condițiile legii. Ca prim aspect, Consiliul reține faptul că demersul contestatoarei a fost determinat de respingerea de către autoritatea contractantă ofertei sale ca neconformă și inacceptabilă. Astfel, Consiliul reține că autoritatea contractantă, prin adresa nr. ...../30.12.2021, printre altele, a comunicat contestatoarei faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, deoarece răspunsurile la 24
solicitările de clarificări sunt neconcludente, conducând la modificarea conținutului propunerii tehnice. În acest sens, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. ......./17.11.2021, clarificări referitoare la propunerea sa tehnică. Un prim motiv de respingere conform adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire se constată că este în legătură cu procedurile de execuție descrise de ofertant în propunerea sa tehnică la pag. 12-23. Sunt considerate relevante în soluționare din acest punct de vedere prevederile cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, prin care autoritatea contractantă a stabilit, printre altele că Propunerea tehnică se va elabora in conformitate cu cerintele si specificatiile din caietul de sarcini, va respecta în totalitate cerințele din caietul de sarcini si va conține in mod obligatoriu urmatoarele: 1. Prezentarea modului de realizare a lucrarilor (planul propus) (Formular nr.7) care va descrie: 1.1) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de executie) pentru realizarea lucrarilor. Ofertantul va prezenta abordarea proprie din punct de vedere tehnologic a categoriilor/ subcategoriilor de lucrări, avandu-se in vedere descrierea completa a lucrărilor ce vor fi executate. Ofertantul va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentaţia de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor caietului de sarcini. Legat de aceste prevederi în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a detaliat această cerință astfel: Ofertantul/liderul trebuie sa dovedeasca un grad de intelegere suficient al proiectului pe care urmeaza sa-l duca la indeplinire. Id s d e s p de lucru s lucra care fac obiect p c , demonstreaza faptul ca ofertantul nu s-a multumit sa copieze cele descrise in documentatia postata in SEAP ci s-a documentat, a vizitat amplasamentul lucrarilor si a reflectat la situatia respectiva, intr-o maniera personala, bazata pe propriile capacitati. Ofer v p ab p din punc de v tehnologic a categ subcateg de lucră avandu-se in v d c a lucră c v f e Ofer v demonstr că v e toate lucră p în d de at c r tutu p caiet de sar O prezentare detaliata asupra celor mentionate mai sus demonstreaza experienta anterioara in aplicarea tehnologiilor in mod curent in activitatea de prestare a serviciilor si executie a lucrarilor de natura si complexitatea impusa. Ele nu trebuie doar copiate din Caietul de sarcini si memoriile tehnice ale proiectului tehnic. Pagina 25 din 30
O explicare a legaturii fiecarui rezultat cu activitatile propuse demonstreaza ca Ofertantul/liderul si-a planificat acele activitati si resurse care sa-l conduca la atingerea rezultatelor si a facut–o metodic, tratand toate rezultatele din oferta. În referire la modul de îndeplinire a acestor cerințe, prin adresa nr. ......./17.11.2021, autoritatea contractantă, prezentând o analiză a documentelor depuse în propunerea tehnică, a solicitat contestatoarei, printre altele, următoarele solicitări: - 1.2. Va solicitam sa clarificaţi unde in propunerea tehnica se regaseste abordarea proprie - din punct de vedere tehnologic - a categoriilor / subcategoriilor de lucrări pentru anumite parti din lucrare, respectiv: pereu sub pod, scări, casiuri, trotuare?, constatând că unele activități au fost prezentate succint, în timp ce despre altele nu există niciun detaliu în ceea ce privește execuția acestora, neputând fi identificată abordarea proprie din punct de vedere tehnologic a categoriilor/subcategoriilor de lucrări; - 1.3 Având în vedere faptul că ofertantul a optat pentru prezentarea procedurilor tehnice de execuție, in scopul prezentării abordării proprii - din punct de vedere tehnologic - a categoriilor / subcategoriilor de lucrări, vă solicităm să clarificați unde în propunerea tehnică se regăsesc procedurile tehnice de execuție pentru: - Montarea bordurilor prefabricate (la trotuare) - Execuţia stratului din îmbrăcăminte bituminoasa la trotuare BA 8 - Execuţia straturilor rutiere din mixturi asfaltice pentru calea pe pod (BAP 16) - Execuţia stratului rutier din balast pentru rampe la pod - Execuţia stratului rutier din piatra sparta pentru rampe la pod - Execuţia stratului rutier de legătură (binder) din mixtura asfaltica BAD 22,4 pentru rampe la pod - Execuţia stratului rutier de uzura din mixtura asfaltica BA 16 pentru rampe la pod - Montarea indicatoarelor rutiere - Execuţia lucrărilor de marcaje rutiere longitudinale - Execuţia lucrărilor de marcaje rutiere transversale si diverse - Execuţie strat din balast la varianta provizorie de pod/drum - Execuţie strat de fundaţie din piatra sparta la varianta provizorie de pod/drum -etc., justificând această solicitare prin faptul că a constatat lipsa procedurilor tehnice de execuție pentru anumite categorii de lucrări. La aceste solicitări, autoarea contestației a răspuns prin adresa nr. ......../18.11.2021, astfel: 26
- 1.2 – cerința caietului de sarcini face trimitere la abordarea proprie din punct de vedere tehnologic a categoriilor/subcategoriilor de lucrări și nu o detaliere a activităților și subactivităților, făcând precizări legate de semnificația semnului ”/” (reprezintă ”sau” și nu ”și”), cu mențiunea că metodologia de execuție descrisă reprezintă detalierea abordării proprii din punct de vedere tehnologic a categoriilor de lucrări, prezentate într-o ordine firească și logică demonstrând că a înțeles activitățile ce trebuie executate; - 1.3 – prin documentația de atribuire nu s-a solicitat prezentarea procedurilor tehnice de execuție, astfel că solicitarea de clarificări nu face obiectul vreunei cerințe a caietului de sarcini, astfel că prin clarificări nu se pot face completări la cerințele din documentația de atribuire. Urmare a primirii a acestor răspunsuri, în procesul-verbal final nr. ......./15.12.2021, autoritatea contractantă a reținut că acestea sunt neconcludente, apreciind că acestea modifică propunerea tehnică. Referitor la lipsa de concludență a răspunsurilor contestatoarei, Consiliul reține temeinicia aprecierii achizitoarei. În acest sens, este avut în vedere faptul că interpretarea dată de contestatoare prevederilor caietului de sarcini și a fișei de date nu poate fi acceptată. Astfel, prevederea caietului de sarcini stabilea obligativitatea prezentării de către ofertanți a propriei abordări din punct de vedere tehnologic a categoriilor de lucrări, iar acolo unde existau și subcategorii de lucrări această obligație era una implicită, interpretarea petentei cu privire la semnificația cerinței fiind eronată. Dacă interpretarea contestatoarei ar fi acceptată atunci ofertanții puteau fie să descrie categoriile de lucrări, fie subcategoriile de lucrări, în funcție de dorința ofertanților, fapt ce contravine scopului cerinței de prezentare detaliată a metodologiei de execuție, motiv pentru care Consiliul nu poate lua în considerare alegațiile contestatoarei de ordin semantic cu privire la acest aspect, fiind lipsit de echivoc că cerința se referă la detalierea tuturor categoriilor și subcategoriilor de lucrări. În aprecierea sa Consiliul are în vedere și faptul că prevederile documentației de atribuire sunt opozabile în aceeași măsură atât operatorilor economici în perioada de întocmire a ofertelor, cât și autorității contractante în cea de evaluare a acestora. Depunerea unei oferte presupune asumarea prevederilor documentației de atribuire, neputând fi aduse critici legate de acestea, ulterior la finalizării evaluării ofertelor, orice critică fiind tardivă dacă a fost realizată cu depășirea termenelor stabilite de Legea nr. 101/2016. În acest sens prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 sunt lipsite de echivoc. Prin urmare, contestatoarea avea obligația de a depune oferta cu respectarea tuturor acestor prevederi. Cât privește aprecierea contestatoarei legată de faptul că nu au fost solicitate procedurile tehnice de execuție, ci doar metodologia de execuție, prezintă relevanță modul de formulare a cerinței caietului de sarcini și a fișei de date, respectiv obligativitatea de a prezenta propria Pagina 27 din 30
abordare din punct de vedere tehnologic a categoriilor/subcategoriilor de lucrări ce urmează a fi executate, prin prezentarea descrierii complete a acestora. Deși în fișa de date a achiziție achizitoarea vorbește de metodologia de execuție, în caietul de sarcini cerința este detaliată și se face vorbire de identificarea și descrierea procedurilor de lucru specifice, prezentând propria abordare din punct de vedere a tehnologici cu descrierea completă a lucrărilor ce vor fi executate. Că aceasta este semnificația acestor cerințe este dovedită parțial tocmai de modul în care contestatoarea a înțeles să-și întocmească oferta, aceasta prezentând însă, doar procedurile de execuție pentru o parte din lucrările care urmează a fi executate începând cu pag. 12 a propunerii sale tehnice. Descrierea existentă începând cu pag. 5 – Execuția lucrărilor, nu poate fi apreciată ca reprezentând abordarea proprie din punct de vedere tehnologic a categoriilor/subcategoriilor de lucrări, respectiv o descriere completă a lucrărilor ce vor fi executate. Prezentarea/descrierea detaliată a lucrărilor care vor fi executate nu presupune doar enumerarea lor așa cum a procedat contestatoarea. În aceste condiții, solicitarea de clarificări amintită adresată de autoritatea contractantă, își găsește justificarea atât în ceea ce privește prevederile documentației de atribuire, cât și în conținutul propunerii tehnice depuse de contestatoare. Or, prin răspunsul său contestatoarea nu a răspuns solicitării autorității contractante, neaducând nicio informație nici legată de maniera proprie de realizare a lucrărilor pereu sub pod, scări, casiuri, trotuare și nici cu privire la celelalte lucrări necesar a fi executate «montare borduri prefabricate la trotuare, execuția stratului din îmbrăcăminte bituminoasă la trotuare BA 8, execuția straturilor rutiere din mixturi asfaltice pentru calea pe pod (BAP 16), execuția stratului rutier din balast pentru rampe la pod, a stratului rutier din piatra sparta pentru rampe la pod, a stratului rutier de legătură (binder) din mixtura asfaltica BAD 22,4 pentru rampe la pod, a stratului rutier de uzura din mixtura asfaltica BA 16 pentru rampe la pod, a lucrărilor de marcaje rutiere etc». La acest moment nu pot fi primite criticile contestatoarei legate de o eventuală ambiguitate a solicitării de clarificări în discuție și nici un eventual caracter excesiv al acesteia. Atunci când primește o solicitare de clarificări, obligația ofertantului este de a răspunde acesteia pentru a evita incidența sancțiunii prevăzute la art. 134 alin. (5) din HG nr. 98/2016, de respingere ca inacceptabilă a ofertei. Suplimentar, cu respectarea termenelor stabilite de legiuitor la art. 8 din Legea nr. 101/2016, contestatoarea avea posibilitatea, dacă 28
considera ambiguă sau nelegală respectiva solicitare de clarificări, de a contesta legalitatea ei. Altfel, în lipsa unui astfel de demers avea obligația conformării la solicitarea primită din partea achizitoarei. Legat de presupusa antepronunțare a autorității contractante prin solicitarea de clarificări invocată de contestatoare, Consiliul apreciază că este eronată, în discuție fiind o solicitare de clarificări având în vedere că achizitoarea a constatat în procesul de evaluarea a ofertei depuse că prin metodologia de execuție prezentată ofertantul nu a demonstrat că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire. Or, obligația sa era ca prin răspunsul dat să aducă argumente care să infirme cele constatate de achizitoare și să demonstreze contrariul. În aceste condiții, răspunsul dat de contestatoare, este unul care nu poate fi apreciat ca fiind concludent, atât timp cât legat de categoriile/ subcategoriile de lucrări ce au făcut subiectul solicitării de clarificări, a căror detaliere a execuției nu a fost identificată în cuprinsul propunerii tehnice, nu a fost prezentată nicio informație concretă. Prin urmare, respingerea ofertei contestatoarei pentru lipsa de concludență a răspunsului la solicitarea de clarificări este întemeiată. Cât privește justificarea autorității contractante privind o presupusă modificare a propunerii tehnice, Consiliul consideră că este lipsită de temei. Nici din punctul de vedere la contestație și nici documentele întocmite pe parcursul evaluării ofertei nu poate fi identificat în ce constă modificarea propunerii tehnice de către contestatoare prin răspunsul dat. Afirmația contestatoarei că nu au fost solicitată prezentarea procedurilor de execuție, în condițiile în care în oferta sa se regăsesc anumite proceduri de execuție nu determină o modificare a propunerii tehnice, cum în mod eronat a reținut achizitoarea. Lipsa de neconcludență a răspunsului determină inacceptabilitatea ofertei, în discuție nefiind o modificare a propunerii tehnice, procedurile de execuție existente fiind parte a metodologiei de execuție solicitată, astfel că respingerea ofertei petentei este întemeiată, chiar dacă aprecierea cu privire la modificarea propunerii tehnice este eronată. Contrar susținerilor contestatoarei din cuprinsul demersului său în fața Consiliului, ”natura evidenței” invocată că, pentru realizarea unei investiții, executantul trebuie să cunoască absolut toate prescripțiile tehnice generale și speciale execuției unei lucrări, deținerea acestor cunoștințe nu presupune o exonerare a obligațiilor prevăzute în documentația de atribuire, legiuitorul stabilind sancțiunile incidente atât atunci când oferta nu respectă cerințele acesteia, cât și atunci când răspunsurile la solicitările de clarificări sunt neconcludente. Având în vedere cele analizate, Consiliul stabilește că este de prisos examinarea celorlalte motive de respingere a ofertei SC ......... SRL, eventuala înlăturare a lor neputând să modifice situația juridică a ofertei, determinată de modul în care a considerat de cuviință să-și întocmească Pagina 29 din 30
propunerea tehnică și să răspundă la solicitările de clarificări adresate în acest scop, conform celor analizate de Consiliu. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 29 pagini. 30
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.