Decizie 2509/2021
Decizie CNSC2021_2509_2021_Decizie_2509.pdf, BO2021_2509_2021_BO2021_2509.pdf
Document CNSC
PASIROM INTERACTIV SRL | CORONA 94 CONTRANS SRL în contradictoriu cu COMUNA VASILAȚI
Decizia CNSC nr. 2509/C6/2611, 2640 din 10.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea Vasilați în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA VASILAȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, cod CPV 45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1086330/24.05.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: „anularea adresei nr. 4097/28.09.2021 - ANEXA NR. 1, în partea care privește motivele de respingere de la pct. 4, 5 și 14, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta PASIROM INTERACTIV SRL a fost respinsă ca fiind inacceptabilă și neconformă; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității propunerii tehnice depuse de PASIROM INTERACTIV SRL”. În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicită obligarea autori…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către societatea CORONA 94 CONTRANS SRL, în calitate de lider al Asocierii CORONA 94 CONTRANS SRL - INGAZ FOR CONSTRUCT SRL (dosar nr. 2640/2021), cu sediul în municipiul București, b-dul Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 3, et. 4, ap. 84, sectorul 3, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA VASILAȚI, cu sediul în localitatea Vasilați, str. Gării nr. 45, județul Călărași, pentru neconstituirea cauțiunii legal impusă. Respinge, ca nefondată, contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52036/05.10.2021 (dosar C.N.S.C. nr. 2611/2021), formulată de către PASIROM INTERACTIV SRL, cu sediul în municipiul București, Intr. Horbotei nr. 4, sectorul 3, în contradictoriu cu aceeași autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pag…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2509_2021_Decizie_2509.pdf, BO2021_2509_2021_BO2021_2509.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2509/C6/2611, 2640 Data: 10.11.2021 Prin contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52036/05.10.2021 (dosar nr. 2611/2021), formulată de către PASIROM INTERACTIV SRL, cu sediul în municipiul București, Intrarea Horbotei nr. 4, sectorul 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/10243/2002, CUI RO14947358, reprezentată convențional prin SCPA CEPARU ȘI IRIMIA, cu sediul în municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2, sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 4097/28.09.2021, document emis de către COMUNA VASILAȚI, cu sediul în localitatea Vasilați, str. Gării nr. 45, județul Călărași, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea Vasilați în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA VASILAȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, cod CPV 45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1086330/24.05.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: „anularea adresei nr. 4097/28.09.2021 - ANEXA NR. 1, în partea care privește motivele de respingere de la pct. 4, 5 și 14, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta PASIROM INTERACTIV SRL a fost respinsă ca fiind inacceptabilă și neconformă; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității propunerii tehnice depuse de PASIROM INTERACTIV SRL”. În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, iar în temeiul dispozițiilor art. 19 din același act normativ, a solicitat accesul la dosarele cauzei. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52642/07.10.2021 (dosar nr. 2640/2021), Pagina 1 din 2
formulată de către CORONA 94 CONTRANS SRL, în calitate de lider al ASOCIERII CORONA 94 CONTRANS SRL /INGAZ FOR CONSTRUCT SRL/NICONS SRL, cu sediul în municipiul București, bd. Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 3, et. 4, ap. 84, sectorul 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/7307/1994, CUI RO 5658873, reprezentată legal prin împuternicit Mihăilescu Doru Mihail, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 4095/28.09.2021, document emis de către COMUNA VASILAȚI, cu sediul anterior indicat, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea Vasilați în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA VASILAȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, cod CPV 45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1086330/24.05.2021, s-a solicitat Consiliului să dispună anularea adresei nr. 4095/28.09.2021, ca „fiind vătămătoare și nelegală”, precum și anularea procedurii de atribuire. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează cele două cauze. CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către societatea CORONA 94 CONTRANS SRL, în calitate de lider al Asocierii CORONA 94 CONTRANS SRL - INGAZ FOR CONSTRUCT SRL (dosar nr. 2640/2021), cu sediul în municipiul București, b-dul Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 3, et. 4, ap. 84, sectorul 3, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA VASILAȚI, cu sediul în localitatea Vasilați, str. Gării nr. 45, județul Călărași, pentru neconstituirea cauțiunii legal impusă. Respinge, ca nefondată, contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52036/05.10.2021 (dosar C.N.S.C. nr. 2611/2021), formulată de către PASIROM INTERACTIV SRL, cu sediul în municipiul București, Intr. Horbotei nr. 4, sectorul 3, în contradictoriu cu aceeași autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, CUI RO…, reprezentată convențional prin SCPA …, cu sediul în municipiul …, sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 4097/28.09.2021, document emis de către COMUNA ..., cu sediul în localitatea ..., str. …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea ... în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ..., JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, cod CPV 45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa (Rev.2), anunț de participare simplificat ..., s-au solicitat Consiliului următoarele: „anularea adresei nr. 4097/28.09.2021 - ANEXA NR. 1, în partea care privește motivele de respingere de la pct. 4, 5 și 14, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta ... SRL a fost respinsă ca fiind inacceptabilă și neconformă; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității propunerii tehnice depuse de ... SRL”. În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, iar în temeiul dispozițiilor art. 19 din același act normativ, a solicitat accesul la dosarele cauzei. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), formulată de către ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII ... SRL /... SRL/... SRL, cu sediul în municipiul …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, CUI RO …, reprezentată legal prin împuternicit …, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 4095/28.09.2021, document emis de către Pagina 1 din 19
COMUNA ..., cu sediul anterior indicat, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea ... în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ..., JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, cod CPV 45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa (Rev.2), anunț de participare simplificat ..., s-a solicitat Consiliului să dispună anularea adresei nr. 4095/28.09.2021, ca „fiind vătămătoare și nelegală”, precum și anularea procedurii de atribuire. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează cele două cauze. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), ... SRL critică aspectele indicate la punctele 4, 5 și 14 din comunicarea rezultatului procedurii nr. 4097/ 28.09.2021, document emis de către COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea ... în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ..., JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În motivare, prezentând situația de fapt, contestatoarea arată că a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire, iar în etapa de evaluare, prin adresa nr. 3547/28.07.2021, autoritatea contractanta i-a solicitat o serie de clarificări, relevante la soluționarea contestației fiind cele de la pct. 4, 5 și 14, respectiv: indicarea numărului paginii/paginilor din cadrul propunerii tehnice unde se regăsesc informații/date cu privire la locația stabilită pentru organizarea de şantier; indicarea numărului paginii/ paginilor din cadrul propunerii tehnice unde se identifică informații/ date cu privire la locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate din execuție; indicarea numărului paginii din cadrul propunerii tehnice unde se identifică PTE pentru foraj. Precizează că la solicitarea de mai sus a răspuns prin adresa nr. 178/31.08.2021 și a indicat paginile din propunerea tehnică unde a abordat aspectele cu privire la care i-au fost solicitate clarificări. Cu toate Pagina 2 din 19
acestea, organizatoarea procedurii a reinterpretat conținutul obligatoriu al documentației de atribuire și a invocat prevederi legale abrogate, astfel că oferta societății sale a fost considerată neconformă și inacceptabilă. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că, decizia de respingere a ofertei sale, este netemeinică și nelegală, pentru motivele enunțate de către autoritatea contractantă, în sensul că aceasta din urmă a considerat ca fiind neconcludente răspunsurile pentru solicitările referitoare la locația stabilită pentru organizarea de șantier, locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate din excavație, precum și la Procedura Tehnică de Execuție pentru foraj. Criticând aspectele reținute de către organizatoarea procedurii pentru aceste 3 motive, contestatoarea prezintă următoarele argumente: 1.În ceea ce privește locaţia stabilită pentru organizarea de șantier, invocă forța obligatorie a documentației de atribuire, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 din H.G. nr. 395/2016, precum și jurisprudența Consiliului și afirmă că autoritatea contractantă a reinterpretat documentația de atribuire și a emis o decizie care nu are corespondent în caietul de sarcini, respectiv cele prevăzute la cap. ALTE OBLIGAŢII CE REVIN EXECUTANTULUI (fără a se limita la acestea), pct. 6 și pct. 7.4 din caietul de sarcini. Față de acest aspect, contestatoarea menționează că, atât în propunerea tehnică, cât și în răspunsul la solicitarea de clarificări, a arătat comisiei de evaluare că organizarea de șantier se va realiza pe amplasamentul pus la dispoziție de către autoritatea contractantă deoarece, din caietul de sarcini rezultă că autoritatea contractantă va preda contractantului amplasamentul rezervat pentru organizarea de șantier și a facilităților acestuia. Contestatoarea susține că pe acest aspect documentația de atribuire a fost clară, iar cerința referitoare la obligația de a menționa în grafic „locația stabilită pentru organizarea de șantier” a fost respectată prin faptul că, în fișierul dedicat organizării de șantier, a indicat că locația este cea pusă la dispoziție de autoritatea contractantă. În opinia contestatoarei, autoritatea contractantă, în mod eronat, face referire la faptul că proiectantul a prevăzut cheltuieli cu organizarea de șantier în documentația de atribuire, indicând în acest sens informațiile din Deviz. 64 - Organizare de șantier - Formularul F3 - Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, precum și cele de la pct. 10. Responsabilitățile Contractantului, lit. f) Responsabilități asociate organizării de șantier a Contractantului din caietul de sarcini. Or, în condițiile în care autoritatea contractantă a prevăzut în documentația de atribuire, în mod clar, că aceasta va preda constructorului amplasamentul rezervat pentru organizarea de șantier, contestatoarea afirmă că, în mod netemeinic și nelegal, comisia de evaluare a considerat ca fiind neconcludent răspunsul societății sale. Pagina 3 din 19
2. În ceea ce privește locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate din excavație, contestatoarea invocă cerințele documentației de atribuire și caracterul obligatoriu al acestora, susținând că, pe parcursul executării lucrărilor, antreprenorul depozitează temporar deșeurile rezultate din construcții, urmând ca, pe baza contractului încheiat cu o societate de profil, acestea să fie colectate și depozitate într-un depozit autorizat. Acestea sunt considerentele, susține contestatoarea pentru care, în cadrul propunerii tehnice și, ulterior, în răspunsul la solicitarea de clarificări, a arătat că locația pentru colectarea și depozitarea reziduurilor și materialelor rezultate din execuție este cea configurată pe planșa aferentă Organizării de șantier sub „forma platforma pietruită”. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că, în mod eronat, comisia de evaluare a considerat neconcludent răspunsul societății sale, deoarece actele normative invocate ca motive de respingere sunt abrogate. În acest sens, contestatoarea indică Normele de igienă și recomandările privind mediul de viată al populației, aprobate prin Ordinul nr. 536/1997 al Ministrului Sănătății, au fost abrogate prin Ordinul nr. 119/2014 al Ministrului sănătății, iar H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor a fost abrogată prin H.G. nr. 349/2005, act normativ abrogat la rândul său prin O.G. nr. 2/2021. De asemenea, precizează că, în cadrul propunerii tehnice a depus precontractul pentru colectarea si transportul deșeurilor rezultate din activitatea din construcții, iar în baza acestuia și coroborat cu cerințele documentației de atribuire, va depozita temporar deșeurile rezultate din construcții, urmând ca, pe baza contractului încheiat cu o societate de profil, acestea să fie colectate și depozitate într-un depozit autorizat. Prin urmare și acest motiv de respingere a ofertei societății sale este netemeinic și nelegal, reținut pe baza unei evaluări superficiale a documentației de atribuire și a propunerii tehnice, dar și prin invocarea unor norme legale abrogate. 3. Cu privire la ultimul motiv pentru care oferta sa tehnică a fost respinsă, respectiv răspunsul neconcludent la solicitarea de clarificări ce viza procedura tehnică de execuție pentru foraj, contestatoarea invocă practica Consiliului, precum și a instanțelor naționale și europene în ceea ce privește principiul proporționalității și scopul inițierii procedurii de atribuire. Față de acest aspect, afirmă că autoritatea contractantă trebuia să evalueze oferta tehnică a societății sale ca un tot unitar, iar nu pe bucăți, deoarece în cuprinsul acesteia a inclus informații referitoare la activitatea de foraj. În acest sens, invocă prevederile din cadrul caietului de sarcini, CAP. ALTE OBLIGAŢII CE REVIN EXECUTANTULUI (FĂRĂ A SE LIMITA LA ACESTEA), pct.12, lit. c. și arată că a inclus informații referitoare la execuția forajelor în cuprinsul PTL-316- Executare rețele (scheme și sisteme de canalizare). De asemenea, a indicat comisiei de evaluare că Pagina 4 din 19
procedura tehnică de execuție se regăsește și în cadrul Memoriului general - vol. 2, la pag. 162-163. De asemenea, redă și informații care se regăsesc la pag. 243, 246 și 247 din propunerea sa tehnică, unde a evidențiat modalitatea de execuție a lucrărilor de foraj. În subsidiar, în măsura în care se înțelege că există în sarcina societății sale obligația de a prezenta o procedură de execuție distinctă pentru această categorie de lucrări, contestatoarea solicită Consiliului să aplice prevederile art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Față de acest aspect, precizează că, în cadrul propunerii tehnice există informații cu privire la execuția lucrărilor de foraj, iar omisiunea prezentării unei proceduri tehnice de execuție distincte este un veritabil viciu de formă, acceptabil de legislația achizițiilor publice, completarea propunerii tehnice la solicitarea comisiei de evaluare cu o astfel de procedură fiind acceptabilă. Referitor la aspectele reținute de către organizatoarea procedurii, contestatoarea arată că i s-a solicitat doar să indice „(...) numărul paginii din cadrul propunerii tehnice unde de identifica PTE pentru foraj”, și nu să prezinte clarificări sau după caz, completări ale documentelor din cadrul propunerii tehnice, sens în care invocă dispozițiile art. 134 alin. (1) și alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. Pentru aceste motive, contestatoarea afirmă că prin răspunsul la solicitarea de clarificări, a indicat partea din propunerea tehnică unde se regăsesc informații relevante în acest sens. În opinia contestatoarei, lipsa unei solicitări de clarificări formulate în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, determină imposibilitatea transmiterii unui răspuns care să fie apreciat ca fiind concludent de către autoritatea contractantă, existând riscul respingerii ofertei bazate pe subiectivism. Cu privire la acest aspect, invocă jurisprudența Consiliului. În drept au fost indicate dispozițiile Legii nr. 101/2016, cele ale Legii nr. 98/2016 și ale H.G. nr. 395/2016, iar în probațiune, au fost solicitate înscrisuri, precum și „orice alte mijloace de probă utile, pertinente și concludente soluționării contestației”. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei ... SRL dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 88.000,00 lei. Ca răspuns la această solicitare, prin adresa nr. 205/06.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. …, a sumei de 88.000,00 lei, emisă de … Prin adresa nr. 4238/07.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă COMUNA ... a transmis punctul de vedere cu privire la contestația ... SRL precum și documente din dosarul achiziției publice. În temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 101/2016, organizatoarea procedurii a solicitat respingerea contestației ca „nefondată și netemeinică”. Pagina 5 din 19
În motivare, autoritatea contractantă prezintă un istoric al procedurii de atribuire, iar referitor la societatea contestatoare, menționează că în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, aceasta a răspuns prin adresa nr. 178/31.08.2021 la solicitările transmise prin adresa nr. 3547/ 27.08.2021. Ulterior, prin răspunsurile la întrebările 4, 5 și 14, contestatoarea „nu a atins în totalitate cerințele solicitate prin caietul de sarcini și documentația tehnică”, motiv pentru care s-a considerat că nu a respectat cerințele caietului de sarcini. Cu privire la aceste aspecte, autoritatea contractantă arată că propunerea tehnică a contestatoarei a avut elemente eronate și „elemente lipsă cerute prin caietul de sarcini și fișa de date”, astfel că oferta acesteia a fost declarată neconformă și inacceptabilă potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și art. 134 alin. (1) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, coroborate cu cele ale art. 215 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 133 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. În ceea ce privește motivele de respingere criticate, respectiv punctele 4, 5 și 14 din adresa nr. 3547/27.08.2021, precum și răspunsurile corespunzătoare din adresa nr. 178/31.08.2021, organizatoarea procedurii prezintă următoarele argumente: 1.În ceea ce privește solicitarea ce viza „locaţia stabilită pentru organizarea de șantier”, autoritatea contractantă redă textul solicitării, răspunsul oferit de către contestatoare, precum și analiza acestui răspuns. Precizează că cerințele documentației de atribuire erau clare, nefiind solicitate clarificări de către operatori economici cu privire la acest aspect. Din documentația de atribuire rezultă că autoritatea contractantă nu deține și nu poate pune la dispoziție un teren pentru organizarea de șantier. Față de acest aspect, invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, cele ale art. 44 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, precum și prevederile H.G. nr. 907/2016, din a căror interpretare nu rezultă obligația de a pune la dispoziția ofertantului terenul pentru organizarea de șantier. Pentru acest motiv, autoritatea contractantă susține că cerința referitoare la obligativitatea ofertantului de a prezenta „locația stabilită pentru organizarea de șantier” nu este un element pur formal al ofertei, ci este unul esențial al propunerii tehnice, deoarece activitatea de organizare de șantier include închirierea terenului (dacă este cazul) necesar în vederea organizării de șantier și obținerea avizelor/autorizațiilor pentru suprafața utilizată, conform legislației în vigoare. După ce menționează că identificarea locației pentru organizarea de șantier presupunea ca operatorii economici să facă dovada dreptului de a utiliza terenul respectiv și să anexeze în cadrul ofertei tehnice schițe, documente și date din care să rezulte locația exactă, suprafețele și Pagina 6 din 19
posibilitatea de utilizare a terenului afectat, respectiv un angajament și acordul de principiu cu titularul terenului care, din punct de vedere juridic ar fi fost în măsură să demonstreze disponibilitatea terenului și posibilitatea de utilizarea a acestuia, autoritatea contractantă invocă cerințele caietului de sarcini, din care redă. Reiterând caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 395/2016 și susține că verificarea propunerilor tehnice s-a făcut cu rigoarea impusă de legislația în domeniu. În acest sens, menționează faptul că, în cadrul devizului organizare de șantier, proiectantul de specialitate a prevăzut 1000 m pentru împrejmuirea organizării de șantier, iar contestatoarea la pag. 398 din propunerea tehnică a indicat 1000 m pentru împrejmuirea organizării de șantier, dar în cadrul schiței „Plan organizare șantier” a prevăzut că una din laturile acestei împrejmuirii este de 60 m, astfel că cealaltă latură este de 440 m. Astfel, rezultă un dreptunghi cu laturile de 60x440 și o suprafață de 26440 mp, adică 2,64 ha, fiind evident că această suprafață nu poate fi în interiorul satului, ci în afara lui. Prin urmare, răspunsul contestatoarei nu a fost concludent, motiv pentru care oferta a fost respinsă. 2. Cu privire la solicitarea ce viza „locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate din execuție”, organizatoarea procedurii redă textul întrebării de la punctul 5, răspunsul oferit de către contestatoare și prezintă analiza acestui răspuns, susținând că răspunsul nu a fost concludent, cerința nefiind îndeplinită. În acest sens, consideră relevante prevederile H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, care este un act normativ corespondent al H.G. nr. 162/20.02.2002 privind depozitarea deșeurilor, precum și dispozițiile Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Totodată, redă și cele două cerințe incidente din documentația de atribuire conform cărora „Se vor menționa obligatoriu în grafic trasarea, recepționarea lucrărilor conform propunerii program de control al calității pe faze determinate al obiectului, locația stabilită pentru organizarea de șantier, locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate execuție” și „Ofertantul trebuie să demonstreze că are posibilitatea eliminării deșeurilor rezultate din construcții. Pentru îndeplinirea cerinței se va prezenta un precontract cu o societate de salubrizare, prin care aceasta se obliga ca în cazul câștigării licitației, să colecteze de la locația de depozitare, deșeurile rezultate din construcții”. 3. Pentru critica ce viza solicitarea de la punctul 14, respectiv prezentarea procedurii tehnice de execuție pentru foraj, organizatoarea procedurii redă solicitarea transmisă contestatoarei și răspunsul oferit de către aceasta, susținând că răspunsul nu a fost concludent, cerința nefiind îndeplinită. În acest sens, subliniază că, în răspunsul său, autoarea contestației a făcut trimitere la un procedeu de execuție, fiind Pagina 7 din 19
extras din devizul ofertă 624508 extracție foraj F1, care nu este PTE – foraj, așa cum s-a cerut în caietul de sarcini. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă menționează că procedurile tehnice de execuție trebuiau să se regăsească pentru toate procedurile de muncă în planul calității, iar contestatoarea nu a prezentat PTE -uri specifice lucrărilor din proiect (ex. foraj compactare etc.), ci numai PTE-uri care nu fac parte din proiectul tehnic; de exemplu la pag. 229 – 236 a prezentat PTE sprijiniri de maluri cu palplanșe care nu fac obiectul contractului. Prin urmare, afirmă autoritatea contractantă, în propunerea tehnică, nu se regăsesc toate procedurile tehnice de execuție pentru lucrarea aferentă prezentei proceduri. De asemenea, invocă și dispozițiile art. 133 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, susținând că nu au fost respectate de către contestatoare, motiv pentru care a considerat incidente prevederile art. 125 din același act normativ, în sensul că riscul transmiterii ofertei cade în sarcina contestatoarei. Cu privire la această critică, combătând argumentele contestatoarei, organizatoarea procedurii arată că oferta a fost respinsă, răspunsul societății nefiind considerat „concludent”, deoarece la paginile indicate, respectiv pag. 162-163 din propunerea tehnică, erau prezentate listele de cantități de lucrări, fără detalierea modului de lucru și a punerii în execuție a forajelor, iar la paginile 175-176 nu a identificat detalierea modului de lucru și a punerii în execuție a forajelor. De asemenea, afirmă că toate criticile contestatoarei care au vizat documentația de atribuire, sunt tardive la acest moment al derulării procedurii de atribuire. Un argument similar prezintă autoritatea contractantă și cu privire la clarificarea ce viza lipsa PTE foraj, aspect față de care invocă atât dispozițiile art.127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/2016, cât și caracterul obligatoriu al documentației de atribuire. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă afirmă că ... SRL recunoaște lipsa procedurii tehnice de execuție din oferta sa tehnică și invocă un viciu de formă, conform art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. În opinia autorității contractante, acest aspect nu este însă un viciu de formă deoarece valoarea cotată de proiectant pentru foraje este de 4,19% din valoarea lucrărilor, peste pragul prevăzut de dispozițiile art. 134 alin. (9) lit. a) din același act normativ. În concluzie, autoritatea contractantă COMUNA ... solicită respingerea contestației ... SRL. Dovada comunicării punctului de vedere către reprezentantul convențional al ... SRL a fost atașată adresei nr. 4387/20.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Cu referire la documentația transmisă prin adresa nr. 4238 din 07.10.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. …, documentație care nu era opisată, numerotată și îndosariată, documentele declarate confidențiale nefiind îndosariate separat, prin adresa nr. …, Consiliul a solicitat Pagina 8 din 19
autorității contractante ca un reprezentant al instituției să se prezinte la sediul C.N.S.C. pentru remedierea acestor aspecte. Urmare a acestei solicitări, în data de 13.10.2021, un reprezentant al autorității contractante COMUNA ... s-a prezentat la sediul C.N.S.C. și a remediat aspecte anterior indicate. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă COMUNA ... a transmis la dosarul cauzei, în copie certificată, adresa nr. 4097/28.09.2021, privind comunicarea rezultatului evaluării propunerii tehnice către ... SRL. În completarea probatoriului, prin adresa nr. 4385/19.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, precum și prin adresa nr. 4387/20.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … autoritatea contractantă COMUNA ... a transmis documente din dosarul achiziției publice. Ca urmare a solicitării exprese din cadrul contestației, prin adresa nr. …, Consiliul a transmis contestatoarei ... SRL invitația de a studia dosarul formulat în cadrul C.N.S.C., cu excepția documentelor declarate confidențiale, astfel că, în data de 25.10.2021, reprezentantul convențional al societății a studiat documentele și nu a solicitat fotocopii. Prin adresa nr. 2074/27.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul art. 15 alin. (1) și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, ca răspuns la punctul de vedere al autorității contractante din adresa nr. 4383/19.10.2021, ... SRL a formulat concluzii scrise. În cadrul documentului, în combaterea considerentelor autorității contractante, contestatoarea reia argumente deja prezentate. De asemenea, invocă încălcarea principiului tratamentului egal de către autoritatea contractantă, sens în care face trimiteri la aspecte consemnate în procesul verbal nr. 4093/28.09.2021. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar C.N.S.C. nr. ...), formulată de către ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII ... SRL/... SRL/ ... SRL, critică comunicarea rezultatului procedurii nr. 4095/ 28.09.2021, document emis de către COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea ... în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ..., JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, solicitând Consiliului să dispună anularea documentului respectiv, precum și anularea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat ... SRL să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 88.000,00 lei, iar Pagina 9 din 19
temeiul art. 10 alin. (1) din același act normativ, actul atacat al autorității contractante (adresa nr. 4095/28.09.2021), precum și dovada datei recepționării acestuia. Totodată, în temeiul art. 16 alin. (1) din lege, să facă dovada datei comunicării contestației și către autoritatea contractantă. Ca răspuns la aceste solicitări, prin adresa nr. 277/18.10.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII ... SRL/... SRL/... SRL, a precizat că ,,este în imposibilitate de a consemna suma de 88.000,00 lei, asumându-și consecințele legale’’. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție rețea publică de apă si apă uzată în localitatea ... în cadrul proiectului «ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ..., JUDEȚUL CĂLĂRAȘI»”, cod CPV 45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa (Rev.2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat ..., în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”, iar la pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată aferentă, fără TVA, este de 12.951.618,92 lei. Conform procesului verbal intermediar privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, document înregistrat la emitent sub nr. 2986/13.07.2021, în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 6 oferte, printre acestea regăsindu-se și cele depuse de către ... SRL, respectiv Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL, ambele fiind acceptabile. Potrivit celor consemnate de către autoritatea contractantă în procesul verbal intermediar privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare, document înregistrat cu nr. 4093/28.09.2021, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, oferta ... SRL a fost declarată neconformă și inacceptabilă, în conformitate cu art. 137 alin. (1), alin. (3), lit. a) și art. 134 alin. (1) și alin. (5) din H.G. 395/2016, respectiv art. 215 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 98/2016, precum și art. 133 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, fiind respinsă. De asemenea, oferta Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL a fost declarată neconformă și inacceptabilă, fiind respinsă în temeiul dispozițiilor art. 137, alin. (1), alin. (3), lit. a) și art. 134 alin. (1) și alin. (5) din H.G. 395/2016, respectiv art. 215 alin. (4) și alin. (5) din Legea Pagina 10 din 19
nr. 98/2016, precum și art. 133 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 Acest rezultat al evaluării propunerilor tehnice a fost transmis de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 4097/28.09.2021 către ... SRL și prin adresa nr. 4095/28.09.2021 către Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL. În urma luării la cunoștință a conținutului aferent, în termenul legal, ... SRL, respectiv Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL au formulat contestațiile din prezenta cauză solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Referitor la contestația înregistrată la CNSC cu nr. … (dosar C.N.S.C. nr. ...), formulată de către ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei.” Astfel, prin adresa nr. …,Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 114/2020, a solicitat contestatoarei să comunice „în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 88.000 lei”. Societatea ... SRL a transmis adresa nr. 277/10.10.2021, înregistrată la CNSC cu nr. …, precizând: „întrucât posibilitățile financiare nu permit acest lucru, subscrisa este în imposibilitatea de a constitui cauțiunea în cuantum de 88,000 lei, asumându-și consecințele legale”. Având în vedere cele comunicate de către contestatoare, Consiliul, va admite excepția neconstituirii cauțiunii în promovarea acestei contestații, invocată din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: (...)”. Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 114/2020, Consiliul va respinge contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..., jud. Călărași. În ceea ce privește contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la CNSC cu nr. ... (dosar C.N.S.C. nr. ...), formulată de către ... SRL, Consiliul reține că nemulțumirea acesteia vizează modul în care Pagina 11 din 19
autoritatea contractantă a respins oferta sa ca fiind neconformă și inacceptabilă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/20616 și al art. 134 alin. (1) și (5) din același act normativ. Consiliul reține că, în perioada de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă, aplicând dispozițiile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, prin adresa nr. 3547/28.07.2021 (filele760-763), a solicitat contestatoarei un număr de 14 clarificări. ... SRL a răspuns cu adresa nr.178/31.08.2021 (filele 764-784). Având în vedere faptul că, prin adresa de comunicare nr. 4097/ 28.09.2021, autoritatea contractantă a respins, ca neconformă și inacceptabilă, oferta contestatoarei, raportat doar la răspunsurile nr. 4, 5 și 14 din adresa nr. 178/ 31.08.2021 (pe celelalte le-a considerat concludente), Consiliul se va pronunța asupra acestora. Astfel, la solicitarea nr. 4 : «Având in vedere cerinţa din Caietul de sarcini referitoare la obligativitatea ofertanţilor de a prezenta „locaţia stabilita pentru organizarea de şantier” din analiza propunerii tehnice nu se identifica informatii/date cu privire la locaţia stabilita pentru organizarea de şantier. Ca urmare, va solicitam sa indicaţi numărul pagini/ paginilori din cadrul propunerii tehnice unde se identifica informatii/date cu privire la locaţia stabilita pentru organizarea de şantier», răspunsul contestatoarei a fost următorul: «In cuprinsul fişierului "[SCN.../00096] organizare de şantier” am precizat "Organizarea de şantier se vă realiza pe amplasamentul pus la dispoziţie de către Autoritatea Contractanta". La întocmirea formularului „Organizare de şantier” am avut in vedere specificaţiile Autoritatii contractante, din Caietul de sarcini, unde la pct. 7.4 Începerea activităţii pe şantier, se precizeaza: - In momentul in care Contractantul a furnizat Autoritătii Contractante toate documentele precizate mai sus, iar Autoritatea contractanta le-a aprobat fara observaţii, se poate realiza organizarea de şantier. Aceasta intalnire va avea loc la amplasamentul rezervat pentru organizarea de şantier inainte de începerea oricărei activitati pe şantier si va include predarea amplasamentului rezervat pentru organizarea de şantier si a facilitaţilor acestuia către Contractant”. Astfel, in cuprinsul documentaţiei puse la dispoziţie de Autoritatea Contractanta, nu exista nici un plan sau o informaţie referitoare la locaţia rezervata pt amplasarea organizării de şantier pentru ca ofertantii sa poata identifica in mod concret amplasamentul. Planşa aferenta Organizarii de şantier se afla in cuprinsul fişierului mai sus mentionat". În conținutul caietului de sarcini, referitor la acest aspect, la pct. 7.4- Începerea activităților pe șantier, se menționează, printre altele: „În momentul în care Contractantul a furnizat Autorității Contractante toate documentele precizate mai sus, iar Autoritatea contractanta le-a aprobat fără observaţii, se poate realiza organizarea de Pagina 12 din 19
şantier. Această întâlnire va avea loc la amplasamentul rezervat pentru organizarea de şantier inainte de începerea oricărei activități pe şantier și va include predarea amplasamentului rezervat pentru organizarea de şantier si a facilitaţilor acestuia către Contractant”. De asemenea, în același document, la Cap. – ALTE OBLIGAȚII CE REVIN EXECUTANTULUI (FĂRĂ A SE LIMITA LA ACESTEA), la pct. 6, se solicită: „Se vor menționa obligatoriu în grafic trasarea, recepționarea lucrărilor conform propunerii de program de control al calității pe faze determinante ale ofertantului, locația stabilită pentru organizarea de șantier, locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate din execuție”. Față de cele evocate, Consiliul nu va reține ca întemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia, în documentația de atribuire, singura informație clară a fost doar cea referitoare la faptul că „autoritatea contractantă va preda Contractantului amplasamentul rezervat pentru organizarea de șantier și a facilităților acestuia”, deoarece, pe de o parte, solicitarea de mai sus trebuie corelată cu mențiunea de la același pct. 7.4 din caietul de sarcini: „În momentul în care Contractantul a furnizat Autorității Contractante toate documentele precizate mai sus, iar Autoritatea contractanta le-a aprobat fără observaţii, se poate realiza organizarea de şantier. Această întâlnire va avea loc la amplasamentul rezervat pentru organizarea de şantier (...)”, iar pe de altă parte, cu obligația executantului de a preciza în grafic „locația stabilită pentru organizarea de șantier”. Legat de acest aspect, Consiliul ține seama de faptul că în caietul de sarcini se regăsește Cap. Descrierea amplasamentului (pag. 2-3), astfel: Comuna ... este situată în vestul Judeţului Călăraşi. Comuna are trei localităţi componente şi anume ... satul reşedinţă de comună. … şi …. Aceste localităţi s-au dezvoltat de-a lungul drumurilor după cum urmează: - de-a lungul drumului DJ301 - localitatea ...; - de-a lungul drumului DJ412- localitatea …; - de-a lungul drumului DC63 localitatea …. Calea principala de comunicare cu localitatile din teritoriu, este reprezentata de drumul judeţean DJ301, care a fost reabilitat conferind condiţii optime de circulaţie rutiera. Cotele aproximative de altitudine a localităţii lor sunt cuprinse între 32.5 m şi 45 m.” Totodată, în același caiet de sarcini, la pag.42, se precizează: „Ofertantul poate să viziteze amplasamentul pentru a obţine datele necesare pentru elaborarea ofertei, împreună cu o persoană desemnată din partea Autorităţii Contractante”. Prin urmare, față de cele prezentate mai sus, reiese că cea care trebuia să indice, din amplasamentul descris anterior de către autoritatea contractantă, locația care va fi destinată organizării de șantier, este Pagina 13 din 19
evident contestatoarea, fiind cea în măsură să aleagă unde va fi poziția adecvată destinată acestei organizări, astfel încât să se asigure o bună desfășurare a activităților de execuție a sistemului de alimentare cu apă și canalizare ce urmează a fi derulate. Consiliul apreciază că societatea contestatoare a interpretat, în mod eronat, mențiunea „va include predarea amplasamentului rezervat pentru organizarea de şantier si a facilitaţilor acestuia către Contractant”, întrucât sintagma „predarea amplasamentului”, la care face trimitere ... SRL, înseamnă acordul autorității contractante cu propunerea locației organizării de șantier, care ar fi trebuit să se regăsească în propunerea tehnică a sa, și nu în sensul că cea care va indica amplasamentul/locația organizării de șantier ar fi autoritatea. De altfel, autoritatea contractantă nici nu este în măsură să aleagă locul unde s-ar putea efectua organizarea de șantier, nefiind de specialitate în execuția lucrărilor în cauză. Prin urmare, stabilirea acestei locații, așa cum este menționat și în caietul de sarcini, revine, în mod clar, contractantului, respectiv celui care va efectua lucrările, care este în măsură, pe baza expertizei din domeniu, să indice respectiva locație, raportat la informațiile legate de amplasamentul unde se vor efectua lucrările, sate etc. Relevante sunt și explicațiile autorității contractante din comunicarea nr. 4097/28.09.202, către contestatoare, preluate în punctul său de vedere nr. 4237/07.10.2021, înregistrat la CNSC cu nr. …, potrivit cărora, raportat la obligativitatea ofertantului de a preciza „locaţia stabilita pentru organizarea de şantier, .... reiese în mod clar că autoritatea contractanta nu deţine si nu poate pune la dispoziţie un teren pentru organizarea de şantier”. În concluzie, față de cele prezentate anterior, Consiliul nu va reține ca întemeiată susținerea contestatoarei potrivit căreia «(...) cerința referitoare la obligația de menționa în grafic „locația stabilită pentru organizarea de șantier” a fost respectată prin faptul că în fișierul dedicat organizării de șantier am arătat că locația este cea pusă la dispoziție de autoritatea contractantă» și consideră că autoritatea contractantă a procedat, în mod corect, la respingerea, ca neconformă a ofertei contestatoarei, pe acest aspect, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia: „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. La solicitarea nr. 5, din adresa nr. 3547/28.07.2021: «Avand in vedere cerinţa din Caietul de sarcini referitoare la obligativitatea ofertanţilor de a prezenta „locaţia sau zonă de colectare si depozitare a reziduurilor si materialelor rezultate din execuţie”, din analiza propunerii tehnice nu se identifica informatii/date cu privire la locaţia sau zona de colectare si depozitare a reziduurilor si materialelor rezultate din execuţie. Ca urmare, va solicitam sa indicaţi numărul pagini/paginilori Pagina 14 din 19
din cadrul propunerii tehnice unde se identifica informatii/date cu privire la locatiă sau zona de colectare si depozitare a reziduurilor si materialelor rezultate din execuţie», ... SRL a prezentat următorul răspuns: «Locaţia pentru colectare si depozitare a reziduurilor si materialelor rezultate din execuţie este configurata pe planşa aferenta Organizarii de şantier, sub denumirea „platforma pietruita”. In cuprinsul memoriului aferent Organizarii de şantier, am precizat: „Componentele amenajare de şantier: c. Spaţiu depozitare reziduuri si a maţerialelor rezultate din deşeuri (platforma pietruita).» Pornind de la cerința din caietul de sarcini, de la Cap. – ALTE OBLIGAȚII CE REVIN EXECUTANTULUI (FĂRĂ A SE LIMITA LA ACESTEA), la pct. 6, citată anterior, prin care se solicită să se menționeze obligatoriu în grafic și „locația sau zona de colectare și depozitare a reziduurilor și materialelor rezultate din execuție”, pe baza aceluiași raționament stabilit în soluționarea criticii anterioare, Consiliul va respinge ca neîntemeiate și afirmațiile contestatoarei legate de acest aspect, deoarece, și în acest caz, societatea ... SRL trebuia să prevadă, în cadrul propunerii sale tehnice, locația destinată colectării și depozitării reziduurilor și materialelor rezultate din execuție. Relevantă, în acest sens, este chiar afirmația contestatoarei potrivit căreia: „În lumina celor precizate cu caracter obligatoriu în documentația de atribuire, pe parcursul executării lucrărilor Antreprenorul depozitează temporar deșeurile rezultate din construcții, urmând ca, pe baza contractului încheiat cu o societate de profil, acestea să fie colectate și depozitate într-un depozit autorizat”, care prin sintagma „Antreprenorul depozitează
temporar
deșeurile rezultate din construcții”, certifică faptul că tot ea trebuia să aleagă locația, în acest sens, din amplasarea unde se vor efectua lucrările în cauză, indicată de autoritatea contractantă în preambulul caietului de sarcini. Ultimul motiv de respingere ca neconformă a ofertei contestatoarei vizează solicitarea nr. 14 potrivit căreia: „Nu se identifică în propunerea tehnică depusă, PTE foraj. Vă solicităm să ne indicați numărul paginii din cadrul propunerii tehnice unde se identifică PTE pentru foraj”, la care societatea contestatoarea a prezentat următorul răspuns: „Descrierea aferentă execuției forajelor se regăsește în cuprinsul PTL -316 - Executare rețele (scheme șii sisteme generale de canalizare). Totodata, va informăm ca procedura de execuţie aferenta forajelor) se regaseste si in cuprinsul fişierului [SCN…/00105] Memoriu general- Vol.2, la pag. 162-163, unde este prezentat procedeul de execuţie, respectiv: 001FJC07A – Foraj jidr. Cu sapa D 609mm (...)012FJE03F – Pompare pentru desnisipare cu instalație hidr. 100 m , circulație inversă. Mentionam ca modalitatea de execuție respecta intocmai solicitarile caietului de sarcini pus la dispoziție de Autoritatea Contractanta”. Pagina 15 din 19
Verificând cele prezentate de către contestatoare, Consiliul constată că, la paginile indicate de către aceasta (filele 130-131 – dosarul cauzei), se regăsește Devizul 624508 – Execuție foraj F1, care cuprinde denumirea articolelor, cantitatea și unitatea de măsură a acestora, nefiind vorba de nici o procedură tehnică de execuție (PTE) a operației de foraj. În aceste condiții, Consiliul nu va reține ca întemeiate trimiterile contestatoarei la pag. 243, 246 și 247 din propunerea sa tehnică, deoarece, precizările respective nu constituie o procedură tehnică care să conțină etapele acestei operații. Faptul că în aceste precizări se regăsește sintagma „foraj” nu se poate considera că este descrisă procedura tehnică de execuție care să conțină elementele specifice activității de foraj a obiectivului contractului de achiziție publică în cauză. În conținutul caietului de sarcini, la cap. 3 - Contextul realizării acestei achiziţii 3.1., se menționează, printre altele: „Pentru amplasarea gospodăriei de apa s-a optat pentru zona central-estica a satului ..., unde sunt prevăzute cele trei foraje de medie adancime, statia de tratare, rezervorul de inmagazinare pentru compensare/consum si statia de pompare.” De asemenea, la cap. - ALTE OBLIGAȚII CE REVIN EXECUTANTULUI (FĂRĂ A SE LIMITA LA ACESTEA), la pct. 12 lit. a), b) și c), se solicită: „(...) De asemenea, se va prezenta Programul calitatii adaptat la cerinţele lucrării supuse ofertării. Programul calitatii concretizează sistemul de asigurare si de conducere a calitatii la particularitatile lucrării ce face obiect al ofertei, avizat de specialisti sau de organisme abilitate in acest sens, un plan personalizat si aplicabil prezentei proceduri de achiziţie publica si nu planul calitatii valabil la nivel de societate care are caracter general, si trebuie sa cuprindă: a) descrierea sistemului calitatii, aplicat la lucrare, pentru principalele categorii de lucrări în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare si cu menţionarea clara a lucrărilor ce urmeaza a fi executate la prezentul obiectiv de investitie; b) lista procedurilor tehnice de execuţie pentru categoriile de lucrări supuse ofertării, procedurile tehnice de execuţie aplicabile si valabile prezentei proceduri de achiziţie publica si nu procedurile tehnice de lucru generale, valabile la nivel de societate; c) prezentarea detaliata a procedurilor tehnice de execuţie (PTE), pentru fiecare tip de lucrare mentionat mai sus, care se va aplica in execuţia obiectivului. Se vor ataşa numai procedurile tehnice de execuţie (PTE) aferente lucrărilor de execuţie ale prezentei investitii.”. Or, în condițiile în care una dintre operațiile de baza în execuția acestui contract este cea de forare este evident că societatea contestatoare trebuia să prezinte procedura tehnică de execuție a acestei operații, în mod distinct. Pagina 16 din 19
Prin urmare, față de cele expuse, Consiliul va respinge ca neîntemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia autoritatea contractantă nu a impus prin documentația de atribuire depunerea unei proceduri tehnice de execuție pentru foraj. Mai mult, în condițiile în care societatea contestatoare ar fi avut dubii cu faptul că operația de foraj nu ar fi făcut parte din principalele categorii de lucrări ale acestui contract de achiziție publică, se putea prevala fie de dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare simplificat/de concurs”, astfel încât să solicite autorității contractante clarificări în acest sens. Neuzând de această normă legală, se prezumă că, prin depunerea ofertei, societatea ... SRL a înțeles și și-a însușit toate prevederile acestei documentații, inclusiv cea referitoare la modul în care trebuie întocmită propunerea tehnică, astfel că era obligată să respecte întocmai prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, conform căruia: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)”. Relevante, în acest sens, sunt și explicațiile autorității contractante din punctul său de vedere, document transmis și contestatoarei (conform dovezilor existente la dosarul cauzei), potrivit cărora, „acest aspect nu este însă un viciu de formă deoarece valoarea cotată de proiectant pentru foraje este de 4,19% din valoarea lucrărilor, peste pragul prevăzut de dispozițiile art. 134 alin. (9) lit. a) din același act normativ”, care nu au fost combătute, de către ... SRL, în cadrul concluziilor scrise, comunicate prin adresa nr. 2074/27.10.2021, înregistrată la CNSC cu nr. …. În concluzie, Consiliul constată că și referitor la acest aspect, contestatoarea nu s-a conformat normei legale citate mai sus, fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, redat anterior. În ceea ce privește criticile contestatoarei asupra modului în care au fost solicitate clarificările referitoare la punctele 4, 5 și 14, din adresa nr. 3547/28.07.2021, în sensul că s-ar fi folosit sintagma „să ne indicați numărul paginii” din propunerea tehnică și s-ar fi cerut „informații referitoare la execuția lucrărilor aferente forajelor”, Consiliul le va respinge ca tardiv formulate, întrucât, dacă era nemulțumită de respectiva formulare, avea posibilitatea înaintării unei contestații în acest sens, cu respectarea termenului legal. Legat de acest aspect, de reținut este faptul că societatea contestatoare nu a indicat doar paginile solicitate, ci a prezentat și informații ce au fost analizate de către comisia de evaluare, pe baza cărora a respins ca neconformă oferta ... SRL. Pagina 17 din 19
În concluzie, cele evocate au format convingerea Consiliului, pe de o parte, că societatea contestatoare nu a respectat cerințele caietului de sarcini, iar, pe de altă parte, că autoritatea contractantă a evaluat, în mod corect, oferta acesteia, raportat la cele trei puncte din adresa nr. 3547/ 28.07.2021 (nr. 4, 5 și 14), stabilind atât caracterul neconform, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, cât și inacceptabil, potrivit art. 134 alin. (5) din același act normativ. Referitor la invocarea altor decizii ale CNSC, Consiliul nu o va reține, deoarece soluționarea contestațiilor se raportează la conținutul fiecărui dosar în parte, cauzele fiind diferite. Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ.
Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL (dosar nr. ...), cu sediul în municipiul …., în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..., cu sediul în localitatea ..., str. …, județul Călărași, pentru neconstituirea cauțiunii legal impusă. Respinge, ca nefondată, contestația nr. 1915/04.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar C.N.S.C. nr. ...), formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, în contradictoriu cu aceeași autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … Pagina 18 din 19
… … … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.