Decizie 2491/2021
Decizie CNSC2021_2491_2021_Decizie_2491.pdf, BO2021_2491_2021_BO2021_2491.pdf
Document CNSC
UNION CO SRL în contradictoriu cu COMUNA NOJORID
Decizia CNSC nr. 2491/C9/2677 din 09.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare precum si a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, comuna Nojorid, județul Bihor”, cod CPV30213300-8-Computer de birou (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 8481/01.10.2021, anularea comunicării nr. 8533/06.10.2021 și reevaluarea ofertei sale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care Unicon CO SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt situația de fapt, arătând că oferta sa a fost declarată inacceptabilă. Susține că, prin clarificarea nr. 7752/13.09.2021, i s-a solicitat justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, sens în care arată că …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Unicon CO SRL, în contradictoriu cu Comuna Nojorid. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Grațiela Magdalena GAIDARGI Sanda IOANIȚESCU Eugen Ștefan COJOACĂ Redactat practicaua deciziei, Daniela GhițăVerifică pasajul în context →
Consiliul reține următoarele: Comuna Nojorid, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, comuna Nojorid, județul Bihor, cod CPV30213300-8-Computer de birou (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1031065/20.05.2021. Din informațiile anunțului de participare rezultă că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribui este 675.006,52 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de primire a ofertelor a fost 30.06.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, Unicon CO SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2491_2021_Decizie_2491.pdf, BO2021_2491_2021_BO2021_2491.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2491/C9/2677 Data: 09.11.2021 Prin contestația nr. 33704/12.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 53414/12.10.2021, depusă de Unicon CO SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Miron Costin nr. 12A, județul Cluj, și adresa pentru corespondență în Cluj-Napoca, str. Tăietura Turcului nr. 47, Parc Tatarom, județul Cluj, având CUI RO16591086, număr de înregistrare în registrul comerțului J12/2619/2004, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Comuna Nojorid, cu sediul în Nojorid, str. Principală nr. 105i, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare precum si a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, comuna Nojorid, județul Bihor”, cod CPV30213300-8-Computer de birou (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 8481/01.10.2021, anularea comunicării nr. 8533/06.10.2021 și reevaluarea ofertei sale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care Unicon CO SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt situația de fapt, arătând că oferta sa a fost declarată inacceptabilă. Susține că, prin clarificarea nr. 7752/13.09.2021, i s-a solicitat justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, sens în care arată că a depus răspunsul incluzând prețurile preluate de pe site-urile furnizorilor săi. Sunt invocate prevederile art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016, susținându-se că legislația nu impune obligativitatea ca ofertele depuse în vederea justificării prețului să fie asumate de furnizori. Pagina 1 din 7
Totodată, contestatoarea menționează că a încheiat un contract de colaborare cu Dante International (E-MAG) de mai mult timp, iar dacă s-ar fi solicitat în mod expres ar fi depus o ofertă de preț particularizată de la aceştia; în opinia sa, dacă autoritatea contractantă mai avea dubii asupra modului de formare al preţului, avea posibilitatea să solicite o nouă clarificare în ceea ce priveşte documentele deja depuse. Consideră că o astfel de clarificarea se impunea înainte să fie descalificaţi, în contextul în care a obținut punctajul maxim. Referitor la situația stocurilor, se arată că acest aspect nu a făcut obiectul solicitării de clarificări; mai mult, contestatoarea susține că și-a asumat prin oferta depusă un termen de livrare de 30 de zile. Astfel, afirmaţia autorității conform căreia „mai mult decât atât, ofertantul nu explică ce s-ar întâmpla în situația în care la semnarea contractului, aceste produse nu vor mai fi în stocul E MAG" este nefondată. Consideră că nu poate fi exclusă pe o simplă supoziţie și anume contextul pandemic, fapt ce va conduce la o posibilă problemă a stocurilor, dacă există o asumare a termenului de livrare, înseamnă că acesta va fi respectat. Referitor la tabelul în cadrul căruia a introdus sumele ce compun oferta, contestatoarea arată că sumele au fost corect introduse, oferta totală de la furnizori a fost de 329.672,21 lei, iar adaosul de 58.456,79 lei; singura eroare de redactare s-a produs la nivel procentual; rubrica referitoare la procent a fost completată din proprie iniţiativă, nefiind solicitată de către autoritatea contractantă în mod expres. Reiterează formularea autorității contractante în cadrul solicitării de clarificare nr. 7752/13.09.2021: Vă rugăm să prezentaţi documente justificative care să susţină prețurile unitare prezentate de către dumneavoastră în propunerea financiară ataşată. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că, la solicitarea autorității contractante cu privire la documentele doveditoare care să susţină prețurile unitare prezentate în ofertă, aceste dovezi au fost depuse: oferte de la furnizori plus capturi de ecran preluate de pe site- urile furnizorilor la data formulării răspunsului la clarificări, răspunsul fiind dat conform solicitării și dispoziţiilor legale în materie. Nu s-a solicitat ca ofertele să fie asumate de către furnizori, nu s-a solicitat un tabel justificativ și nici ca tabelul să includă o secţiune procentuală. În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestației. Prin punctul său de vedere asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 55466/ 22.10.2021, Comuna Nojorid arată că, referitor la justicarea prețului, prin depunerea unor capturi de ecran preluate de pe site–uri de specialitate, autoritatea contractantă consideră că simpla prezentare a acestora nu poate fi considerată ofertă. Pagina 2 din 7
Se invocă prevederile art. 1187 coroborat cu art. 1188 alin. (1) din Noul Cod Civil. În acest sens, se consideră că, prin simpla depunere a acestor capturi de ecran, fără a menționa alte detalii, informații sau alte specificații, cerințele de validitate nu se îndeplinesc. Referitor la afirmația contestatoarei cu privire la faptul că are încheiat un contract de colaborare cu Dante International (E MAG), de mai mult timp, iar în condițiile în care s-ar fi cerut expres ar fi depus ofertă de preț particularizată de la aceștia, autoritatea contractantă arată că nu avea de unde să cunoască acest aspect, din moment ce ofertantul nu a încărcat la solicitarea de clarificare acest contract/ofertă particularizată. Nici în oferta de bază și nici în răspunsul la solicitarea de clarificări nu s-a făcut referire la acest contract de colaborare, contract care nu a fost prezentat nici măcar în această fază a procedurii. Față de cele mai sus, autoritatea contractantă, având în vedere prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, a transmis spre știință contestatoarei, prin încărcarea în SEAP, solicitarea de clarificare nr. 7752/ 13.09.2021, prin care s-a cerut prezentarea de documente justificative care să susțină prețurile unitare deosebit de scăzute. Consideră că, prin încărcarea unei noi clarificări de justificare a prețului, ar fi încălcat principiul tratamentului egal. Mai mult, consideră că ofertantul trebuia să fie pe deplin interesat să răspunsă corect și complet solicitării de clarificare. Referitor la afirmația contestatoarei cu privire la situația stocurilor, se consideră ca insuficentă prezentarea unei capturi de ecran de pe un site de specialitate pentru a face dovada unei oferte; aceste stocuri la care se face referire, nu au fost nici ele prezentate; dacă ele ar fi existat la data ofertării, nu exista nicio certitudine că ar fi existat și după 1-3 luni, E MAG neavând angajată nicio ofertă în acest sens față de ofertant. Faptul că la o anumită dată există oferit pe piață un produs de către E MAG, nu este o ofertă fermă, acesta putându-și modifica/retrage această ofertă oricând sau pot face simpla afirmație ’’stoc epuizat’’. Totodată, autoritatea consideră afirmația contestatoarei potrivit căreia nu s-a solicitat ca ofertele de furnizori să fie asumate de către aceștia ca fiind cel puțin puerilă, nefiind de conceput că, într-o procedură de achiziții publice, să fie acceptată o ofertă de la un furnizor care nu se angajează cu nimic (cantitate, termen de livrare, preț ferm etc) față de cel căruia oferta îi este adresată. Acolo unde au fost prezentate oferte de la furnizori, și nu capturi de ecran, acestea au fost luate în considerare pentru justificarea prețurilor. În ceea ce privește tabelul prezentat, autoritatea contractantă arată că a menționat faptul că greșeala este doar la nivel procentual. Documentele necesare soluționării contestației au fost transmise cu adresa înregistată la Consiliu cu nr. 55466/22.10.2021. Pagina 3 din 7
Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Comuna Nojorid, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, comuna Nojorid, județul Bihor, cod CPV30213300-8-Computer de birou (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1031065/20.05.2021. Din informațiile anunțului de participare rezultă că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribui este 675.006,52 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de primire a ofertelor a fost 30.06.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, Unicon CO SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Ofertanta a constituit cauțiunea în sumă de 13.501,00 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207577252/1 din 15.10.2021, eliberată de CEC Bank, Unitatea Horea. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin adresa nr. 8533/06.10.2021, a fost adusă la cunoștința contestatoarei decizia de respingere a ofertei sale ca incaceptabilă, motivele care au stat la baza respingerii ofertei fiind următoarele: Prin solicitarea de clarificare numărul 7752/13.09.2021 cu termen de răspuns 15.09.2021, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului astfel: 1. Va rugam sa prezentaţi documente justificative care sa susţină preturile unitare prezentate de către dumneavoastră in propunerea financiara ataşata. în urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificare am remarcat următoarele aspecte: a) în tabelul de la pagina 3 aferent răspunsului la solicitarea de clarificare, ofertantul defalcă valoare ofertată astfel: - Oferte de preţ de la furnizor - 329.672,21 lei fără TVA (procentual - 84,94%) - Adaos comercial (profit + cheltuieli de funcţionare) - 58.456,79 lei fără TVA (19.643,89 lei fără TVA + 38.812,90 lei fără TVA) - procentual 17,73% (7,73% +10,00%) Chiar dacă valoric (329.672,21 lei fără TVA+38.812,90 lei fără TVA+19.643,89 lei fără TVA), se obţine valoarea declarată în oferta financiară, din punct de vedere procentual DEPĂŞIM 100% (102,67%)!! b) Legat de ofertele de la furnizori primite, în vederea justificării preţurilor, se prezintă urmatoarele: - *Printscreen EMAG ecran de proiecţie manual GBC WS-S200 - 265,27 lei cu TVA inclusă (răspuns solicitare de clarificare, pag. 9) - *Printsereen EMAG Router Wireless TP - Link Archer C80 - 189,99 lei cu TVA inclusă (răspuns solicitare de clarificare, pag. 10) - *Printscreen DUAELSTORE Camera vveb - 139 lei cu TVA inclusă (răspuns solicitare de clarificare, pag. 12) Pagina 4 din 7
*în ceea ce priveşte aceste oferte de preţ menţionate mai sus, fiind doar printscreen- uri de pe site-uri de specialitate, fără o dată anume, se remarcă faptul că acestea nu sunt oferte de preţ ferme de la furnizori, asumate de către aceştia. Având în vedere contextul pandemic actual, precum şi volatilitatea şi variaţia preţurilor echipamentelor IT din ultima perioadă, acestea nu pot fi luate în considerare. Mai mult decât atât, ofertantul nu explică ce s-ar întâmpla în situaţia în care la semnarea contractului, aceste produse nu vor mai fi in stocul EMAG. (...) *în ceea ce priveşte ultimele 3 oferte de preţ menţionate mai sus, fiind doar printscreen-uri de pe site-uri de specialitate, fără o dată anume, se remarcă faptul că acestea nu sunt oferte de preţ ferme de la furnizori, asumate de către aceştia. Având în vedere contextul pandemic actual, precum şi volatilitatea şi variaţia preţurilor echipamentelor IT din ultima perioadă, acestea nu pot fi luate în considerare. Mai mult decât atât, ofertantul nu explică ce s-ar întampla în situaţia în care la semnarea contractului, aceste produse nu vor mai fi in stocul EMAG. Concluzia comisiei de evaluare - Având în vedere faptul că ofertantul prezintă oferte de pe site-uri de specialitate (ce nu au calitatea de ofertă), fiind neasumate de furnizorul acestora, decidem ca oferta sa fie declarată inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 (...). Analizând răspunsul la clarificări înaintat autorității contractante de Union CO SRL, nr. 33531/15.09.2021, pentru justificarea prețului ofertat, Consiliul constată că, astfel cum s-a reținut și în comunicarea privind rezultatul procedurii, pentru anumite produse, societatea a depus capturi de ecran preluate de pe site-uri de specialitate. Or, acestea nu pot fi considerate oferte asumate de furnizori. Potrivit art. 136 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 (1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. Dispozițiile legale citate, după cum se poate observa, fac referire la documente care pot fi obținute de la furnizori, fiind evidentă necesitatea asumării respectivelor documente de către furnizori. Ofertele de pe site- urile de comercializare a produselor, nu pot fi considerate suficiente pentru susținerea prețurilor ofertate, în lipsa asumării lor de către furnizori. Contestatoarea a susținut că, dacă i s-ar fi cerut o ofertă particularizată, ar fi depus o astfel de ofertă, având în vedere că are încheiat un contract de colaborare cu Dante Internațional (e-mag). Față Pagina 5 din 7
de această susținere este de remarcat că nici în răspunsul cuprinzând justificarea prețurilor, nici anexat contestației, nu a fost depus contractul în referință sau vreun alt document care să facă dovada că furnizorii vor menține oferta valabilă și că produsul va fi livrat la prețul afișat pe site- uri. Nu a fost adus la cunoștința achizitoarei în niciun fel că prețurile se bazează pe existența unor contracte anterioare. În plus, societatea contestatoare face referire la un contract de colaborare încheiat cu Dante Internațional, neaducându-se argumente vizavi de modul în care ar putea fi folosit un contract de colaborare pentru susținerea ofertelor de preț. De altfel, cum se observă și din comunicarea privind rezultatul procedurii, în ofertele printate de pe aceleași site-uri de autoritatea contractantă, prețurile produselor la data de 17.09.2021 sunt diferite de prețurile produselor din ofertele atașate în răspunsul la clarificări de către Union CO SRL. Autoritatea contractantă nu avea motive să solicite clarificări suplimentare în ceea ce privește prețurile ofertate, câtă vreme nu au fost aduse la cunoștința acesteia informații din care să rezulte că ofertele de pe site-uri sunt oferte asumate de furnizorii produselor. Referitor la necesitatea existenței unor stocuri, cum a reținut și achizitoarea, ofertanta avea obligația să justifice demersurile sale ulterioare, în sensul demonstrării posibilității de furnizare a produselor la prețurile de pe site-urile comercianților, câtă vreme este cunoscut faptul că ofertele e-mag sau ale altor comercianți pot fi oricând modificate. Autoritatea contractantă nu avea nicio obligație de a atribui contractul unui operator economic care nu a justificat prin niciun document asumat de furnizor că poate livra produsele la prețurile ofertate. Societatea contestatoare a cunoscut motivul care a condus la respingerea ofertei sale, respectiv că nu a prezentat oferte de preț însușite de furnizorii produselor ofertate, însă, nici prin contestație și nici prin documentele depuse atașat, nu a prezentat astfel de dovezi pentru a face dovada corectitudinii prețurilor ofertate. Simplul fapt că a optat să aleagă prețurile de pe site-urile unor furnizori sau de pe platforma e-mag nu înseamnă că, în justificarea prețurilor, nu trebuiau depuse și ofetele asumate de aceștia, câtă vreme urmează a se atribui un contract de furnizare, iar ofertanta și-a asumat livrarea lor în 30 zile. În ce privește tabelul prezentat de ofertantă, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că greșeală este doar la nivel procentual, nefiind făcută vreo mențiune că această eroare ar fi stat la baza deciziei de respingere a ofertei. În considerarea celor prezentate, constatând că nici prin răspunsurile la solicitarea de justificare a prețului și nici chiar prin intermediul contestației, ofertanta nu a adus argumente și înscrisuri din Pagina 6 din 7
care să rezulte asumarea ofertelor de preț de către furnizorii produselor, Consiliul va respinge ca nefondată contestația. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Unicon CO SRL, în contradictoriu cu Comuna Nojorid. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Grațiela Magdalena GAIDARGI Sanda IOANIȚESCU Eugen Ștefan COJOACĂ Redactat practicaua deciziei, Daniela Ghiță
Redactată în 4 exemplare, conţine 7 pagini. Pagina 7 din 7
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2491/C9/2677 Data: 09.11.2021 Prin contestația nr. 33704/12.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 53414/12.10.2021, depusă de ..... cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare precum si a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, comuna Nojorid, județul Bihor”, cod CPV30213300-8-Computer de birou (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 8481/01.10.2021, anularea comunicării nr. 8533/06.10.2021 și reevaluarea ofertei sale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care ... atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt situația de fapt, arătând că oferta sa a fost declarată inacceptabilă. Susține că, prin clarificarea nr. 7752/13.09.2021, i s-a solicitat justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, sens în care arată că a depus răspunsul incluzând prețurile preluate de pe site-urile furnizorilor săi. Sunt invocate prevederile art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016, susținându-se că legislația nu impune obligativitatea ca ofertele depuse în vederea justificării prețului să fie asumate de furnizori. Totodată, contestatoarea menționează că a încheiat un contract de colaborare cu Dante International (E-MAG) de mai mult timp, iar dacă s-ar fi solicitat în mod expres ar fi depus o ofertă de preț particularizată de la aceştia; în opinia sa, dacă autoritatea contractantă mai avea dubii Pagina 1 din 7
asupra modului de formare al preţului, avea posibilitatea să solicite o nouă clarificare în ceea ce priveşte documentele deja depuse. Consideră că o astfel de clarificarea se impunea înainte să fie descalificaţi, în contextul în care a obținut punctajul maxim. Referitor la situația stocurilor, se arată că acest aspect nu a făcut obiectul solicitării de clarificări; mai mult, contestatoarea susține că și-a asumat prin oferta depusă un termen de livrare de 30 de zile. Astfel, afirmaţia autorității conform căreia „mai mult decât atât, ofertantul nu explică ce s-ar întâmpla în situația în care la semnarea contractului, aceste produse nu vor mai fi în stocul E MAG" este nefondată. Consideră că nu poate fi exclusă pe o simplă supoziţie și anume contextul pandemic, fapt ce va conduce la o posibilă problemă a stocurilor, dacă există o asumare a termenului de livrare, înseamnă că acesta va fi respectat. Referitor la tabelul în cadrul căruia a introdus sumele ce compun oferta, contestatoarea arată că sumele au fost corect introduse, oferta totală de la furnizori a fost de 329.672,21 lei, iar adaosul de 58.456,79 lei; singura eroare de redactare s-a produs la nivel procentual; rubrica referitoare la procent a fost completată din proprie iniţiativă, nefiind solicitată de către autoritatea contractantă în mod expres. Reiterează formularea autorității contractante în cadrul solicitării de clarificare nr. 7752/13.09.2021: Vă rugăm să prezentaţi documente justificative care să susţină prețurile unitare prezentate de către dumneavoastră în propunerea financiară ataşată. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că, la solicitarea autorității contractante cu privire la documentele doveditoare care să susţină prețurile unitare prezentate în ofertă, aceste dovezi au fost depuse: oferte de la furnizori plus capturi de ecran preluate de pe site- urile furnizorilor la data formulării răspunsului la clarificări, răspunsul fiind dat conform solicitării și dispoziţiilor legale în materie. Nu s-a solicitat ca ofertele să fie asumate de către furnizori, nu s-a solicitat un tabel justificativ și nici ca tabelul să includă o secţiune procentuală. În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestației. Prin punctul său de vedere asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 55466/ 22.10.2021, .... arată că, referitor la justicarea prețului, prin depunerea unor capturi de ecran preluate de pe site–uri de specialitate, autoritatea contractantă consideră că simpla prezentare a acestora nu poate fi considerată ofertă. Se invocă prevederile art. 1187 coroborat cu art. 1188 alin. (1) din Noul Cod Civil. În acest sens, se consideră că, prin simpla depunere a acestor capturi de ecran, fără a menționa alte detalii, informații sau alte specificații, cerințele de validitate nu se îndeplinesc. Pagina 2 din 7
Referitor la afirmația contestatoarei cu privire la faptul că are încheiat un contract de colaborare cu Dante International (E MAG), de mai mult timp, iar în condițiile în care s-ar fi cerut expres ar fi depus ofertă de preț particularizată de la aceștia, autoritatea contractantă arată că nu avea de unde să cunoască acest aspect, din moment ce ofertantul nu a încărcat la solicitarea de clarificare acest contract/ofertă particularizată. Nici în oferta de bază și nici în răspunsul la solicitarea de clarificări nu s-a făcut referire la acest contract de colaborare, contract care nu a fost prezentat nici măcar în această fază a procedurii. Față de cele mai sus, autoritatea contractantă, având în vedere prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, a transmis spre știință contestatoarei, prin încărcarea în SEAP, solicitarea de clarificare nr. 7752/ 13.09.2021, prin care s-a cerut prezentarea de documente justificative care să susțină prețurile unitare deosebit de scăzute. Consideră că, prin încărcarea unei noi clarificări de justificare a prețului, ar fi încălcat principiul tratamentului egal. Mai mult, consideră că ofertantul trebuia să fie pe deplin interesat să răspunsă corect și complet solicitării de clarificare. Referitor la afirmația contestatoarei cu privire la situația stocurilor, se consideră ca insuficentă prezentarea unei capturi de ecran de pe un site de specialitate pentru a face dovada unei oferte; aceste stocuri la care se face referire, nu au fost nici ele prezentate; dacă ele ar fi existat la data ofertării, nu exista nicio certitudine că ar fi existat și după 1-3 luni, E MAG neavând angajată nicio ofertă în acest sens față de ofertant. Faptul că la o anumită dată există oferit pe piață un produs de către E MAG, nu este o ofertă fermă, acesta putându-și modifica/retrage această ofertă oricând sau pot face simpla afirmație ’’stoc epuizat’’. Totodată, autoritatea consideră afirmația contestatoarei potrivit căreia nu s-a solicitat ca ofertele de furnizori să fie asumate de către aceștia ca fiind cel puțin puerilă, nefiind de conceput că, într-o procedură de achiziții publice, să fie acceptată o ofertă de la un furnizor care nu se angajează cu nimic (cantitate, termen de livrare, preț ferm etc) față de cel căruia oferta îi este adresată. Acolo unde au fost prezentate oferte de la furnizori, și nu capturi de ecran, acestea au fost luate în considerare pentru justificarea prețurilor. În ceea ce privește tabelul prezentat, autoritatea contractantă arată că a menționat faptul că greșeala este doar la nivel procentual. Documentele necesare soluționării contestației au fost transmise cu adresa înregistată la Consiliu cu nr. 55466/22.10.2021. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .. în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei Pagina 3 din 7
informației de tipul tabletelor școlare precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, comuna Nojorid, județul Bihor, cod CPV30213300-8-Computer de birou (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1031065/20.05.2021. Din informațiile anunțului de participare rezultă că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribui este 675.006,52 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de primire a ofertelor a fost 30.06.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, ... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Ofertanta a constituit cauțiunea în sumă de 13.501,00 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207577252/1 din 15.10.2021, eliberată de CEC Bank, Unitatea Horea. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin adresa nr. 8533/06.10.2021, a fost adusă la cunoștința contestatoarei decizia de respingere a ofertei sale ca incaceptabilă, motivele care au stat la baza respingerii ofertei fiind următoarele: Prin solicitarea de clarificare numărul 7752/13.09.2021 cu termen de răspuns 15.09.2021, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului astfel: 1. Va rugam sa prezentaţi documente justificative care sa susţină preturile unitare prezentate de către dumneavoastră in propunerea financiara ataşata. în urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificare am remarcat următoarele aspecte: a) în tabelul de la pagina 3 aferent răspunsului la solicitarea de clarificare, ofertantul defalcă valoare ofertată astfel: - Oferte de preţ de la furnizor - 329.672,21 lei fără TVA (procentual - 84,94%) - Adaos comercial (profit + cheltuieli de funcţionare) - 58.456,79 lei fără TVA (19.643,89 lei fără TVA + 38.812,90 lei fără TVA) - procentual 17,73% (7,73% +10,00%) Chiar dacă valoric (329.672,21 lei fără TVA+38.812,90 lei fără TVA+19.643,89 lei fără TVA), se obţine valoarea declarată în oferta financiară, din punct de vedere procentual DEPĂŞIM 100% (102,67%)!! b) Legat de ofertele de la furnizori primite, în vederea justificării preţurilor, se prezintă urmatoarele: - *Printscreen EMAG ecran de proiecţie manual GBC WS-S200 - 265,27 lei cu TVA inclusă (răspuns solicitare de clarificare, pag. 9) - *Printsereen EMAG Router Wireless TP - Link Archer C80 - 189,99 lei cu TVA inclusă (răspuns solicitare de clarificare, pag. 10) - *Printscreen DUAELSTORE Camera vveb - 139 lei cu TVA inclusă (răspuns solicitare de clarificare, pag. 12) *în ceea ce priveşte aceste oferte de preţ menţionate mai sus, fiind doar printscreen- uri de pe site-uri de specialitate, fără o dată anume, se remarcă faptul că acestea nu sunt oferte de preţ ferme de la furnizori, asumate de către aceştia. Având în vedere contextul pandemic actual, precum şi volatilitatea şi variaţia preţurilor echipamentelor IT din ultima perioadă, acestea nu pot fi luate în considerare. Mai mult decât atât, Pagina 4 din 7
ofertantul nu explică ce s-ar întâmpla în situaţia în care la semnarea contractului, aceste produse nu vor mai fi in stocul EMAG. (...) *în ceea ce priveşte ultimele 3 oferte de preţ menţionate mai sus, fiind doar printscreen-uri de pe site-uri de specialitate, fără o dată anume, se remarcă faptul că acestea nu sunt oferte de preţ ferme de la furnizori, asumate de către aceştia. Având în vedere contextul pandemic actual, precum şi volatilitatea şi variaţia preţurilor echipamentelor IT din ultima perioadă, acestea nu pot fi luate în considerare. Mai mult decât atât, ofertantul nu explică ce s-ar întampla în situaţia în care la semnarea contractului, aceste produse nu vor mai fi in stocul EMAG. Concluzia comisiei de evaluare - Având în vedere faptul că ofertantul prezintă oferte de pe site-uri de specialitate (ce nu au calitatea de ofertă), fiind neasumate de furnizorul acestora, decidem ca oferta sa fie declarată inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 (...). Analizând răspunsul la clarificări înaintat autorității contractante de ...L, nr. 33531/15.09.2021, pentru justificarea prețului ofertat, Consiliul constată că, astfel cum s-a reținut și în comunicarea privind rezultatul procedurii, pentru anumite produse, societatea a depus capturi de ecran preluate de pe site-uri de specialitate. Or, acestea nu pot fi considerate oferte asumate de furnizori. Potrivit art. 136 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 (1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. Dispozițiile legale citate, după cum se poate observa, fac referire la documente care pot fi obținute de la furnizori, fiind evidentă necesitatea asumării respectivelor documente de către furnizori. Ofertele de pe site- urile de comercializare a produselor, nu pot fi considerate suficiente pentru susținerea prețurilor ofertate, în lipsa asumării lor de către furnizori. Contestatoarea a susținut că, dacă i s-ar fi cerut o ofertă particularizată, ar fi depus o astfel de ofertă, având în vedere că are încheiat un contract de colaborare cu Dante Internațional (e-mag). Față de această susținere este de remarcat că nici în răspunsul cuprinzând justificarea prețurilor, nici anexat contestației, nu a fost depus contractul în referință sau vreun alt document care să facă dovada că furnizorii vor menține oferta valabilă și că produsul va fi livrat la prețul afișat pe site- Pagina 5 din 7
uri. Nu a fost adus la cunoștința achizitoarei în niciun fel că prețurile se bazează pe existența unor contracte anterioare. În plus, societatea contestatoare face referire la un contract de colaborare încheiat cu Dante Internațional, neaducându-se argumente vizavi de modul în care ar putea fi folosit un contract de colaborare pentru susținerea ofertelor de preț. De altfel, cum se observă și din comunicarea privind rezultatul procedurii, în ofertele printate de pe aceleași site-uri de autoritatea contractantă, prețurile produselor la data de 17.09.2021 sunt diferite de prețurile produselor din ofertele atașate în răspunsul la clarificări de către ... Autoritatea contractantă nu avea motive să solicite clarificări suplimentare în ceea ce privește prețurile ofertate, câtă vreme nu au fost aduse la cunoștința acesteia informații din care să rezulte că ofertele de pe site-uri sunt oferte asumate de furnizorii produselor. Referitor la necesitatea existenței unor stocuri, cum a reținut și achizitoarea, ofertanta avea obligația să justifice demersurile sale ulterioare, în sensul demonstrării posibilității de furnizare a produselor la prețurile de pe site-urile comercianților, câtă vreme este cunoscut faptul că ofertele e-mag sau ale altor comercianți pot fi oricând modificate. Autoritatea contractantă nu avea nicio obligație de a atribui contractul unui operator economic care nu a justificat prin niciun document asumat de furnizor că poate livra produsele la prețurile ofertate. Societatea contestatoare a cunoscut motivul care a condus la respingerea ofertei sale, respectiv că nu a prezentat oferte de preț însușite de furnizorii produselor ofertate, însă, nici prin contestație și nici prin documentele depuse atașat, nu a prezentat astfel de dovezi pentru a face dovada corectitudinii prețurilor ofertate. Simplul fapt că a optat să aleagă prețurile de pe site-urile unor furnizori sau de pe platforma e-mag nu înseamnă că, în justificarea prețurilor, nu trebuiau depuse și ofetele asumate de aceștia, câtă vreme urmează a se atribui un contract de furnizare, iar ofertanta și-a asumat livrarea lor în 30 zile. În ce privește tabelul prezentat de ofertantă, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că greșeală este doar la nivel procentual, nefiind făcută vreo mențiune că această eroare ar fi stat la baza deciziei de respingere a ofertei. În considerarea celor prezentate, constatând că nici prin răspunsurile la solicitarea de justificare a prețului și nici chiar prin intermediul contestației, ofertanta nu a adus argumente și înscrisuri din care să rezulte asumarea ofertelor de preț de către furnizorii produselor, Consiliul va respinge ca nefondată contestația. Pagina 6 din 7
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu .. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. ...
Redactată în 4 exemplare, conţine 7 pagini. Pagina 7 din 7
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.