AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2431/2021

SC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ILFOV

Decizia CNSC nr. 2431/C1/2509 din 02.11.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2431/C1/2509 din 02.11.2021

Data din document
2021-11-02
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Furnizare, transport, instalare, punere în funcțiune, instruire utilizare și service în garanție - Echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov” cod CPV 33100000-1, Lot 5 – Aparat de Hemodiafiltrare – Aparat CRRT, s-a solicitat adoptarea măsurilor de remediere, prin declararea ofertei depuse de SC Three Farm SRL ca neconformă cu specificațiile caietului de sarcini, iar în măsura în care se va aprecia că nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii în ceea ce privește lotul 5. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația depusă de SC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ILFOV, anulează raportul procedurii de atribuire aferent Lot 5 și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea propunerilor tehnice și financiare ale SC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRL și SC THREE PHARM SRL, depuse pentru Lotul 5 respectiv, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, inclusiv cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit și comunicat, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

La procedura de atribuire respectivă, contestatorul a luat cunoștință despre conținutul documentației de atribuire și a depus ofertă în cadrul procedurii în speță în vederea atribuirii Lotului 5 – „Aparat de Hemodiafiltrare – Aparat CRRT”, cu valoare estimată, fără TVA, de 275517 lei. Conform instrucțiunilor pentru ofertanți publicate în SEAP în anexa anunțului de participare, intitulate generic „Fișa de date”, respectiv cele de la cap. II.2.5 aferent Lot 5, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta ca inacceptabilă, având în vedere: - precizările din Raportul procedurii (care se regăsește în vol. 1/1 al dosarului cauzei), pag. 12, respectiv „În urma evaluării propunerilor financiare, au fost declarate inacceptabile de către comisia de evaluare următoarele oferte: (…) ......... S.R.L. – RO 19096597 cu valoarea de …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2431/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 49976Data înregistrării: 2021-09-23
ContestatorSC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRLCUI 19096597
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ILFOV

2021_2431_2021_Decizie_2431.pdf, BO2021_2431_2021_BO2021_2431.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.698 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2431/C1/2509 Data: 02.11.2021 Prin contestația nr. 1/22.09.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 49976/23.09.2021, formulată de SC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRL cu adresa de corespondență în București, str. Spătarului, nr. 52, sector 2, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/16220/2006, având cod unic de înregistrare RO19096597, reprezentată legal prin administrator, formulată împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 1271 publicat în SEAP la data de 13.09.2021 emis de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ILFOV, cu sediul în București, B-dul Basarabia, nr. 49-51, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Furnizare, transport, instalare, punere în funcțiune, instruire utilizare și service în garanție - Echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov” cod CPV 33100000-1, Lot 5 – Aparat de Hemodiafiltrare – Aparat CRRT, s-a solicitat adoptarea măsurilor de remediere, prin declararea ofertei depuse de SC Three Farm SRL ca neconformă cu specificațiile caietului de sarcini, iar în măsura în care se va aprecia că nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii în ceea ce privește lotul 5. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația depusă de SC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ILFOV, anulează raportul procedurii de atribuire aferent Lot 5 și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea propunerilor tehnice și financiare ale SC SMART MEDICAL SOLUTIONS SRL și SC THREE PHARM SRL, depuse pentru Lotul 5 respectiv, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, inclusiv cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit și comunicat, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.531 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2431/C1/2509 Data: 02.11.2021 Prin contestația nr. 1/22.09.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 49976/23.09.2021, formulată de SC ......... SRL cu adresa de corespondență în ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin administrator, formulată împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 1271 publicat în SEAP la data de 13.09.2021 emis de către ........., cu sediul în ........., ...., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Furnizare, transport, instalare, punere în funcțiune, instruire utilizare și service în garanție - Echipamente medicale pentru dotarea ....” cod CPV 33100000-1, Lot 5 – Aparat de Hemodiafiltrare – Aparat CRRT, s-a solicitat adoptarea măsurilor de remediere, prin declararea ofertei depuse de ....ca neconformă cu specificațiile caietului de sarcini, iar în măsura în care se va aprecia că nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii în ceea ce privește lotul 5. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SC ......... SRL contestă raportul procedurii de atribuire nr. 1271 publicat în SEAP la data de 13.09.2021, raport, prin care a fost desemnată oferta câștigătoare pentru lotul 5. În fapt, contestatorul precizează că potrivit raportului procedurii nr. 1271/13.09.2021, pag. 12 -13, oferta depusă de SC ......... SRL a fost declarată inacceptabilă, având în vedere criteriul „prețul cel mai scăzut”. Ori, ținând cont de faptul că în documentația de atribuire este specificat în moc clar, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț”, introducând si alți factori de evaluare pe lângă componenta financiară, coroborat cu faptul că prevederile documentației de atribuire Pagina 1 din 14

§ 2

sunt obligatorii atât pentru ofertanți, cât și pentru autoritatea contractantă, contestatorul consideră nefondat motivul pentru care oferta financiară a fost declarată inacceptabilă. Reiterează aspectul potrivit căruia, în documentația de atribuire s-a stipulat criteriul „calitate – preț” și s-a aplicat criteriul „prețul cel mai scăzut”. Totodată, precizează că din cadrul ofertei declarate câștigătoare, respectiv cea depusă de ....nu rezulta în mod clar următoarele: lanțul scurt de livrare; termenul de livrare; perioada de garanție este de 24 luni, însă, pentru un punctaj maxim se solicita garanție de 48 luni. Precizează de asemenea că în cadrul propunerii tehnice ....menționează, la secțiunea producător: BAXTER. Astfel, în documentele depuse în sprijinul propunerii tehnice, respectiv la declarația de conformitate și la certificatul de conformitate, la producător este specificat GAMBRO LUNDIA AB. Susține că nu se poate verifica dacă pe Avizul emis de ANMDMR ofertantul are înscris producătorul echipamentului ofertat, în condițiile în care, acesta menționează un producător în propunerea tehnică, iar din documente, rezultă un alt producător. Contestatorul precizează că în documentația de atribuire s-a solicitat: „Aparat de hemodiafiltrare. Descriere: Aparat de hemodia filtrare (Aparat CRRT) care are un timp redus de conectare pacient și algoritm de compensare automată a dozei renale țintă, cu posibilitatea de modificare a modului terapeutic al tratamentului, fără a fi necesară deconectarea și reconectarea pacientului din terapie intensivă la sisteme suplimentare”. În acest sens, arată că în propunerea tehnică a ofertantului ....nu se face nicio referire la aceste 2 cerințe: timp redus conectare pacient și algoritm de compensare automată a dozei renale țintă; nu rezultă nici echivalența, nici superioritatea aparatului propus din punct de vedere tehnic cu privire la aceste două aspecte; practic propunerea tehnică omite aceste cerințe stipulate în mod clar în documentația de atribuire. În susținere, contestatorul invocă dispozițiile art. 123 din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale art. 123 din HG nr. 395/2016. Invocă de asemenea jurisprudența CJUE. În continuare, contestatorul punctează, sub formă tabelară, alte câteva solicitări din documentația de atribuire, pe care ofertantul declarat câștigător, nu le acoperă, prin propunerea tehnică prezentată, după cum urmează: - în documentația de atribuire s-a solicitat ca aparatul ofertat să realizeze terapia HV-CWH: Hemofiltrare Continua Veno-Venoasa cu Volum Mare. Propunerea tehnica face referire în sprijinul dovedirii îndeplinirii acestei solicitări tehnice la Broșura si la Manual - pag.18, însă

§ 3

nici în Broșură și nici în Manual, la pag. 18 nu se regăsește aceasta terapie; - Cerința: „Echipamentul permite schimbarea terapiei (intre CWH, CWHD & CWHDF) in timpul tratamentului, fără deconectarea nici unei linii sau schimbări a setului - să folosească același set de linii și filtru fără a opri tratamentul”. Din Broșura nu reiese îndeplinirea acestei caracteristici, iar pag 81 din Manual se refera la schimbarea rețetei în cadrul unei terapii, nu la schimbarea terapiei. Ajustarea setărilor pentru rețeta (rate fluxuri și anticoagulare) nu echivalează cu schimbarea terapiei (între CWH, CWHD & CWHDF) în timpul tratamentului, fără deconectarea niciunei linii sau schimbări a setului; - Cerința: „Plăcile frontale de protecție a pompelor asigură operarea în siguranță”. Nu se regăsește nicio mențiune cu privire la aceste solicitări; - Cerința: „Echipamentul poate fi upgradat cu orice aplicație viitoare”. Nu se regăsește nicio mențiune cu privire la aceste solicitări. De altfel echipamentul ofertat de ....– Prismaflex versiunea soft 8.1 – este un echipament lansat pe piața acum mulți ani, între timp, producătorul lansând un alt echipament de generație nouă; - Cerința: „Afișarea evenimentelor din istoricul ultimelor 90h, 5000 de evenimente”. În paginile indicate se descrie vizualizarea istoricului tratamentului, nu se precizează durata sau numărul de evenimente. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 50091/23.09.2021, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207533430/14, tranzacția nr. 1129258598/1929945872 din 23.09.2021, eliberată de CEC Bank Sucursala Victoria, în cuantum de 5.511 lei. Prin adresa nr. 1410/08.10.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 53017/11.10.2021, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, în copie, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. Preliminar, autoritatea contractantă precizează că urmare a finalizării procesului de evaluare, ofertantul SC ......... SRL a fost descalificat conform art.187, alin.(3) lit. a) din Legea nr. 98/2016 și art. 34 din HG 395/2016. Cu privire la criticile contestatorului referitor la oferta declarată câștigătoare, autoritatea contractantă precizează, punctual, următoarele: - în anul 2013 Gambro Lundia AB a fost achiziționată de către Baxter, în consecința aceasta companie este parte componentă a producătorului Baxter; - în documentația de atribuire nu s-a menționat clar specificația referitoare la timpul redus și care sunt algoritmi de compensare automată, fiind acceptați toți operatorii economici, fără a face o departajare pentru acest criteriu; Pagina 3 din 14

§ 4

- criteriile invocate de către contestator nu se regăsesc în Broșuri și Manual la pagina menționată de ofertantul declarat câștigător, fiind o eroare ce a fost asumată de către autoritatea contractantă; - la pagina 81 din broșură rezultă că aparatul poate să permită schimbarea terapiei; - cu privire la plăcile frontale de protecție a pompelor, autoritatea contractantă consideră că, ofertantul contestator face mențiuni bazate pe subiectivism fără a avea legătură cu documentele depuse de ofertantul câștigător; - cu privire la up-gradarea echipamentului, autoritatea contractantă reiterează faptul că ofertantul contestator face mențiuni bazate pe subiectivism; - cu privire la afișarea evenimentelor din istoricul ultimelor 90h, 5000 de evenimente, autoritatea contractantă consideră că, contestatorul a interpretat eronat informațiile prezentate în documentația depusă de către ofertantul câștigător. Prin adresa nr. 56138/2509/C1/26.09.2021, potrivit dispozițiilor art. 18 și 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, sub sancțiunea reglementată de art. 20 alin. (5) din actul normativ antemenționat, Consiliul, solicită autorității contractante să transmită următoarele documente aferente dosarului achiziției publice: raportul procedurii; comunicările privind rezultatul procedurii; clarificări și răspunsurile aferente, cu privire la ofertele depuse atât de contestator, cât și de ofertantul declarat câștigător pentru lotul 5. Autoritatea contractantă transmite documentele mai sus menționate, prin adresa nr. 1557/27.10.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 56707/29.10.2021. Ulterior, prin corespondența electronică înregistrată la CNSC sub nr. 57283/02.11.2021 și nr. 57321/02.11.2021, autoritatea contractantă transmite o completare a dosarului achiziției publice. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Furnizare, transport, instalare, punere în funcțiune, instruire utilizare și service în garanție - Echipamente medicale pentru dotarea ....” cod CPV 33100000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ..../16.02.2021, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 7.307.136,00 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate preț”.

§ 5

La procedura de atribuire respectivă, contestatorul a luat cunoștință despre conținutul documentației de atribuire și a depus ofertă în cadrul procedurii în speță în vederea atribuirii Lotului 5 – „Aparat de Hemodiafiltrare – Aparat CRRT”, cu valoare estimată, fără TVA, de 275517 lei. Conform instrucțiunilor pentru ofertanți publicate în SEAP în anexa anunțului de participare, intitulate generic „Fișa de date”, respectiv cele de la cap. II.2.5 aferent Lot 5, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta ca inacceptabilă, având în vedere: - precizările din Raportul procedurii (care se regăsește în vol. 1/1 al dosarului cauzei), pag. 12, respectiv „În urma evaluării propunerilor financiare, au fost declarate inacceptabile de către comisia de evaluare următoarele oferte: (…) ......... S.R.L. – RO 19096597 cu valoarea de 123.000, având în vedere criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut”, în condițiile în care criteriul de atribuire al contractului aferent lotului 5 în speța de față a fost stabilit în documentele achiziției ca fiind „cel mai bun raport calitate-preț” precum și, în subsidiar, - precizările din comunicarea către SC ......... SRL privind rezultatul procedurii (care se regăsește în vol. 1/1 al dosarului cauzei), publicată în SEAP în data de 13.09.2021, respectiv „Vă informăm că în urma evaluării ofertei dvs., ați fost declarat respins la lotul 5. Motiv respingere: Ofertă inacceptabilă conform art. 187, alin. (3), lit. a) din 98 și art. 34 din HG 395.” fără detalierea motivului de respingere, respectiv fără motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale, așa cum este solicitat expres la art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, contestatorul fiind, totodată, nemulțumit și de modalitatea de evaluare a ofertei desemnată câștigătoare, considerând că respectiva ofertă este neconformă cu specificațiile caietului de sarcini, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația analizând modalitatea în care a evaluat autoritatea contractantă cele 2 oferte, raportat la aspectele criticate, luând în considerare atât prevederile documentației de atribuire cât și legislația aplicabilă. Având în vedere criticile din contestație, referitoare la aplicarea criteriului de atribuire stabilit pentru lotul 5, Consiliul reține că, potrivit precizărilor de la secțiunea II.2.5 - Criterii de atribuire din fișa de date, criteriul de atribuire al contractului a fost stabilit și comunicat de Pagina 5 din 14

§ 6

autoritatea contractantă în S.E.A.P. ca fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Consiliul mai reține că, raportat la aplicarea acestui criteriu de atribuire, autoritatea contractantă a specificat în fișa de date, la secțiunea II.2.5 - Criterii de atribuire, în vederea stabilirii ofertei câștigătoare, un sistem de factori de evaluare, care pe lângă factorul de evaluare – preț (cu pondere 80% și punctaj maxim factor: 80 puncte) au constat în factori de evaluare de natură tehnică: - Lanțul scurt de livrare/furnizare (cu pondere 5% și punctaj maxim factor: 5 puncte); - Termenul/durata de livrare (cu pondere 10% și punctaj maxim factor: 10 puncte); - Prelungirea duratei de viață a produsului -Termenul de garanție legală și comercială/tehnică (cu pondere 5% și punctaj maxim factor: 5 puncte). Documentația de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a își elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de atribuire să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate întocmai de ambele părți în derularea procesului competitiv. Potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, „(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preț" sau "cel mai bun raport calitate-cost", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentația de atribuire. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), se stabilește clasamentul ofertelor prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj.” Conform art. 34 din HG nr. 395/2016, „În cazul în care criteriul utilizat este "prețul cel mai scăzut", astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) din Lege, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a

§ 7

contractului de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire.” Ori, în cazul de față, raportat la cele precizate anterior, în special precizările relevante din fișa de date, raportul procedurii de atribuire și comunicarea către contestator privind rezultatul procedurii, Consiliul constată că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a aplicat incorect criteriul de atribuire, utilizând alt criteriu de atribuire, „prețul cel mai scăzut”, decât cel stabilit și comunicat în documentația de atribuire, respectiv „cel mai bun raport calitate-preț”. Consiliul reține că autoritatea contractantă se află într-o eroare vădită de aplicare a criteriului de atribuire stabilit și comunicat, vizavi de prevederile legale sus invocate, întrucât nu se poate invoca un criteriu de atribuire (prețul cel mai scăzut), cu reguli specifice, în aplicarea altui criteriu de atribuire (cel mai bun raport calitate-preț), cu reguli diferite de aplicare, după cum se poate observa mai sus. Este evident că, în situația criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, aplicarea factorului de evaluare - preț conduce, - pentru cel mai scăzut dintre prețuri, la acordarea punctajului maxim, iar - în cazul celorlalte prețuri ofertate la acordarea unui punctaj care se calculeaza proporțional, conform altgoritmului de calcul stabilit în fișa de date, și nu la declararea acestora ca inacceptabile, rezultatul aplicării factorilor aferenți acestui criteriu de atribuire constând în stabilirea clasamentul ofertelor prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj. Legat de respingerea ofertei contestatorului ca fiind inacceptabilă, „având în vedere criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut”, Consiliul reține și că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a menționat la pag. 11 din raportul procedurii informații eronate, și anume că rezultatul evaluării propunerilor financiare se regăsește în procesul verbal nr. 1268/10.09.2021 (care se regăsește în vol. 1/1 al dosarului cauzei), ori respectivul proces verbal conține evaluarea documentelor conform DUAE privind îndeplinirea cerințelor de calificare precum și rezultatul acestei evaluări. De asemenea, comisia de evaluare a precizat la pag. 12 din raportul procedurii informații contradictorii, respectiv că oferta contestatorului a fost declarată inacceptabilă, în schimb la pag. 13 din cadrul aceluiași document contestatorul este menționat ca fiind pe locul 2 în clasament, acest lucru fiind de natură să indice ofertă admisibilă dar nu câștigătoare. Pagina 7 din 14

§ 8

Mai mult, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a încadrat în mod eronat, având în vedere cele prezentate mai sus, oferta contestatorului ca fiind inacceptabilă conform art. 187 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 98/2016 și art. 34 din HG 395/2016, prevederi care fac referire la aplicarea criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”. Astfel, comisia de evaluare a omis, prin motivarea de drept a respingerii ofertei contestatorului, invocată în comunicarea sus precizată, faptul că legislația în materie prevede expres cazurile când o ofertă este respinsă ca inacceptabilă, respectiv prin prevederile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 precum și prin prevederile art. 132 alin. (3), art. 134 alin. (5), (6) și (11), art. 135 alin. (2) și art. 137 alin. (2) din HG nr. 395/2016, prevederi care nu întrunesc de asemenea circumstanțele de aplicare în situația de față. Din analiza documentelor depuse în vol. 1/1 al dosarului cauzei, Consiliul reține și faptul că nici din conținutul procesului-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini (proces-verbal care se regăsește în vol. 1/1 al dosarului cauzei) și nici din conținutul raportului procedurii nu rezultă cum a fost punctată/ evaluată oferta contestatorul vizavi de lanțul scurt de livrare/ furnizare, termenul/durata de livrare și prelungirea duratei de viață a produsului - termenul de garanție legală și comercială/ tehnică, nefiind astfel reflectat, cel puțin în documentele respective, modul de punctare a avantajelor reale rezultate din propunerea tehnică prezentată de contestator, raportat la îndeplinirea de către acesta a cerințelor minime obligatorii aferente, din caietul de sarcini. În acest fel nu au fost respectate în integralitate prevederile art. 32 alin. (2) din HG nr. 395/2016, respectiv „(2) Factorii de evaluare a ofertelor, precum și algoritmul de punctare prevăzut la alin. (1) se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți și trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali și să poată fi urmăriți în cadrul procesului de evaluare a ofertelor și aplicare a criteriului de atribuire.” În aceste condiții, Consiliul nu poate reține ca întemeiat motivul de respingere a ofertei contestatorului ca fiind inacceptabilă, acesta neîndeplinind rigorile prevederilor legale anterior menționate, privind aplicarea corectă a criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț”, stabilit de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, fiind doar rezultatul interpretării eronate de către autoritatea contractantă a prevederilor legale referitoare la acest criteriu de atribuire.

§ 9

În ceea ce privește criticile din contestație, referitoare la oferta desemnată câștigătoare, mai precis la faptul că respectiva ofertă, depusă de ....este neconformă cu specificațiile caietului de sarcini, Consiliul, în urma analizei documentelor care se regăsesc în vol. 1/1 al dosarului cauzei, reține că, și în cazul acestei ofertei, sunt aplicabile considerentele mai sus reținute, vizavi de lanțul scurt de livrare/ furnizare, termenul/durata de livrare și prelungirea duratei de viață a produsului - termenul de garanție legală și comercială/ tehnică, mai ales în condițiile în care din propunerea tehnică (Formular F- Fișa Tehnică – Lot 5 care se regăsește în vol. 1/1 al dosarului cauzei) depusă de ....pentru lotul 5, nu rezultă care este lanțul scurt de livrare și termenul de livrare iar perioada de garanție este precizată în mod interpretabil ca fiind „min. 24 luni de la punerea în funcțiune”, deși autoritatea contractantă a solicitat ofertarea unei perioade de garanție exactă, nu mai mare de 48 de luni, pentru a fi punctată, în condițiile precizate la secțiunea II:2.5 - Criterii de atribuire din fișa de date, algoritmul de calcul al punctajului, stabilit pentru factorul de evaluare - Prelungirea duratei de viață a produsului -Termenul de garanție legală și comercială/tehnicăLanțul scurt de livrare/furnizare, fiind: „Punctajul se acorda astfel: a) Pentru termenul de garanție cel mai mare ofertat, dar nu mai mult de 48 de luni (garanție comercială extinsă), se acordă 5 puncte. b) Pentru alt termen de garanție cuprinsă între termenul minim de 24 de luni (garanție legală) și termenul maxim 48 de luni (garanție comercială), se acordă punctajul astfel: P(n) = (Garanție(n) / Garanție maximă) x 5”. În soluționarea contestației, Consiliul reține și faptul că cerințele din documentația de atribuire, așa cum acestea au fost întocmite de autoritatea contractantă pentru Lotul 5, sunt obligatorii atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a își elabora ofertele în conformitate cu prevederile respectivei documentații cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind ținută ca, în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv; orice altă interpretare excede propriilor reguli stabilite de autoritatea contractantă și încalcă principiile transparenței și tratamentului egal statuate de art. 2 alin. (2) lit. d) și b) din Legea nr. 98/2016. Pagina 9 din 14

§ 10

Având în vedere acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă, în evaluarea ofertelor tehnice și financiare ale celor 2 ofertanți în cauză, SC ......... SRL și SC ....SRL, și în aplicarea criteriului de atribuire, cu factorii de evaluare aferenți, pe care singură și i-a stabilit și comunicat în S.E.A.P., nu și-a respectat propriile cerințe și reguli din cadrul documentației de atribuire. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s- a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Potrivit considerentului 36 din Hotărârea CJUE anterior citată, „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această

§ 11

obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctul 44 și jurisprudența citată)”. În cauza C-131/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „Or, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 29 din prezenta hotărâre, o solicitare adresată de autoritatea contractantă unui ofertant de a furniza declarațiile și documentele necesare nu poate avea, în principiu, alt obiect decât clarificarea ofertei acestuia din urmă sau îndreptarea unei erori vădite care viciază oferta menționată. Prin urmare, ea nu îi poate permite cu titlu general unui ofertant să furnizeze declarațiile și documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini și care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Conform jurisprudenței menționate la punctul 31 din prezenta hotărâre, ea nu poate nici să aibă ca rezultat depunerea de către un ofertant a unor documente care cuprind modificări de așa natură încât constituie, în realitate, o nouă ofertă”. În cauza C-523/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „Astfel, Curtea a statuat printre altele că o solicitare de clarificare nu poate suplini lipsa unui înscris sau a unei informații a căror comunicare era impusă de documentele achiziției, autoritatea contractantă fiind obligată să respecte cu strictețe criteriile stabilite chiar de ea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 Pagina 11 din 14

§ 12

octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, precum și Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama, C-131/16, EU:C:2017:358, punctul 33)”. Potrivit secțiunii IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date, „Ofertantul are obligația de a elabora şi prezenta Propunerea tehnică prin descrierea modului de îndeplinire a prevederilor Caietului de Sarcini. (...) În cazul în care informațiile solicitate nu sunt prezentate sau bunurile oferite nu îndeplinesc specificațiile tehnice incluse in caietul de sarcini, oferta va fi considerată neconformă.” Din interpretarea cerinței mai sus menționate este evident că ofertanții au obligația de a elabora propunerea tehnică în mod detaliat, astfel încât să demonstreze modalitatea concretă în care vor duce la îndeplinire contractul care urmează a fi atribuit în urma prezentei proceduri de atribuire; să respecte cerințele caietului de sarcini și să probeze îndeplinirea caracteristicilor tehnice impuse, astfel încât să se asigure posibilitatea verificării corespondenței cu specificațiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini. În soluționarea contestației, Consiliul reține că potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire” iar conform dispozițiilor art. 133 alin. (2) al aceluiași act normativ: „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.”. Potrivit prevederilor art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016, oferta este „actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente stabilite prin documentația de atribuire;” Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare, Consiliul nu va mai analiza restul criticilor formulate de contestator, cu privire la modul de evaluare a ofertei depusă de ofertantul desemnat câștigător, având în vedere modul superficial în care și-a îndeplinit comisia de evaluare atribuțiile sale exclusive, prevăzute la

§ 13

art. 127 alin. (1) lit. f), g) și h) coroborat cu art. 65 alin. (2) din HG nr. 395/2016, în ceea ce privește evaluarea propunerilor tehnice și financiare ale celor 2 ofertanți în cauză, raportat la îndeplinirea cerințelor solicitate în caietul de sarcini și la aplicarea criteriului de atribuire stabilit în documentația de atribuire. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., va anula raportul procedurii de atribuire aferent Lot 5 și actele subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea propunerilor tehnice și financiare ale SC ......... SRL și SC ....SRL, depuse pentru Lotul 5 respectiv, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, înclusiv cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit și comunicat, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 14

Admite contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., anulează raportul procedurii de atribuire aferent Lot 5 și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea propunerilor tehnice și financiare ale SC ......... SRL și SC ....SRL, depuse pentru Lotul 5 respectiv, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, inclusiv cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit și comunicat, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare .........

§ 15

Pagina 13 din 14

§ 16

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (doisprezece) pagini

Motivare · BO2021_2431

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.731 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52357/26.11.2020, formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având CUI ... reprezentată legal prin ..., în calitate de director, împotriva raportului procedurii nr. 15438/20.11.2020, publicat în SEAP de către ..., cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect „ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE, LOT 3 – DEZINFECTANT CU PROPRIETĂȚI DE CURĂȚARE PENTRU DEZINFECȚIA SUPRAFEȚELOR SEMICRITICE TIP 2 PRODUS”, s-a solicitat Consiliului, obligarea autorității contractante la anularea raportului procedurii nr. 15438/20.11.2020, la reevaluarea ofertei tehnice și a documentelor depuse de către .... și la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire, precum și la emiterea unui nou raport la procedurii. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 55147/14.12.2020, formulată de ... cu sediul în ..., reprezentată legal de ..... – administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 16191/03.12.2020 de către ...., cu sediul în București, str. Mărăști nr. 17, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect „ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE, LOT 3 – DEZINFECTANT CU PROPRIETĂȚI DE CURĂȚARE PENTRU DEZINFECȚIA SUPRAFEȚELOR SEMICRITICE TIP 2 PRODUS”, s-a solicitat

§ 2

Consiliului anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește lotul 3 și obligarea autorității contractante la reevaluarea tehnică a ofertei .... cu luarea în considerare a criticilor formulate în cadrul contestației. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 55184/14.12.2020, formulată de .... SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. .. având CUI ..., reprezentată legal prin Dan Cruceanu, în calitate de director, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 16187/03.12.2020, comunicat de către ..., cu sediul în .... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect „ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE, LOT 3 – DEZINFECTANT CU PROPRIETĂȚI DE CURĂȚARE PENTRU DEZINFECȚIA SUPRAFEȚELOR SEMICRITICE TIP 2 PRODUS”, s-a solicitat Consiliului, obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 16187/03.12.2020 și la continuarea procedurii prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire al produselor conforme. Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin prima contestație depusă, ... a solicitat anularea raportului procedurii nr. 15438/20.11.2020 prin care a fost consemnată decizia de a declara câștigătoare ale acordului-cadru ofertele depuse de 2/6

§ 3

ECOLAB SRL, G&M 2000 SRL și SANTE INTERNATIONAL SA, apreciind că acestea ar fi trebuit respinse motivat de faptul că ofertele în cauză nu au respectat cerințele caietului de sarcini în ceea ce privește activitatea virucidă (ECOLAB SRL și SANTE INTERNATIONAL SA), respectiv virucidă și microbactericidă (G&M 2000 SRL). Prin punctul de vedere nr. 16192/03.12.2020, înregistrat la Consiliu cu nr. 53222/03.12.2020, autoritatea contractantă a precizat că, în urma primirii contestației ... a adoptat măsuri de remediere constând în anularea raportului procedurii nr. 15438/ 20.11.2020, a comunicărilor privind rezultatul procedurii, în suspendarea procedurii în ceea ce privește lotul 2 precum și reevaluarea ofertelor depuse de către ofertanți în cadrul lotului menționat. A mai precizat, de asemenea, că, în urma reevaluării, produsele ofertate de către ECOLAB SRL, G&M 2000 SRL și SANTE INTERNATIONAL SA au fost apreciate ca fiind neconforme, cele ofertate de ... și ... fiind declarate conforme cerințelor caietului de sarcini. Prin contestația depusă, ... a criticat decizia autorității contractante care, în urma reevaluării ofertelor depuse în cadrul lotului 3, a apreciat ca fiind conformă oferta depusă de ... SRL. În opinia sa, produsul ofertat de ... nu îndeplinește cerința din caietul de sarcini privind spectrul activității antimicrobiene al dezinfectantului, motiv pentru care rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 16191/03.12.2020, trebuie anulat în ceea ce privește oferta depusă de AL CARINA SRL. Prin cea de a doua contestație depusă, ... a criticat decizia autorității contractante care, în urma reevaluării ofertelor depuse în cadrul lotului 3, a apreciat ca fiind conformă oferta depusă de .... În opinia sa, produsul ofertat de ... nu îndeplinește cerințele standardului EN 14885:2015 în baza căruia a fost elaborat caietul de sarcini. În consecință, apreciază că se impune anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 16187/03.12.2020, în ceea ce privește oferta depusă de .... Prin adresa nr. 17422/21.12.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 56741/21.12.2020, autoritatea contractantă a precizat că, în 3/6

§ 4

urma primirii contestațiilor ..., prin care a fost criticat rezultatul reevaluării dispuse în urma primei constatații depuse de ..., a dispus o nouă reevaluare a ofertelor depuse în cadrul lotului 3, constatându-se faptul că, atât oferta depusă de ... cât și cea depusă de .. SRL sunt neconforme. Din acest motiv, procedura pentru lotul 3 a fost anulată în baza art. 212 lit. a) din Legea nr. 98/2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de licitație deschisă, a fost inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „ANTISEPTICE ȘI DEZINFECTANTE, LOT 3 – DEZINFECTANT CU PROPRIETĂȚI DE CURĂȚARE PENTRU DEZINFECȚIA SUPRAFEȚELOR SEMICRITICE TIP 2 PRODUS”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..din 08.08.2020, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată fiind cuprinsă între 921.600 și 1.152.000 lei fără TVA. Preliminar, Consiliul reține că .. și .. au înaintat Consiliului contestațiile de față, depunând în original, recipisele de consemnare a cauțiunii nr. 206670860/1 și nr. 206696780/1 (...) și nr. 206701445/1 (...), emise de CEC Bank, fiecare în cuantum de 1920 lei. Restituirea acestor cauțiuni se va face în condițiile art. 611 alin. (5) și următoarele din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, Consiliul reține că, prin prima contestație depusă de ... a fost criticat și s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 15438/20.11.2020, raport care, astfel cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei a fost anulat de către autoritatea contractantă, contestatoarea fiind informată de acest aspect precum și de noul rezultat al procedurii prin adresa nr. 16187/03.12.2020 iar ... prin adresa nr. 16191/03.12.2020. Nemulțumite fiind de rezultatul procedurii de reevaluare a ofertelor, ... și ... au solicitat Consiliului anularea rezultatului procedurii consemnat prin adresele sus-menționate. Apreciind ca fiind corecte criticile celor două contestatoare, autoritatea contractantă a anulat din nou rezultatul procedurii, astfel cum reiese din raportul procedurii nr. 17294/18.12.2020, iar în 4/6

§ 5

urma constatării faptului că în cadrul lotului 3 nu au fost depuse decât oferte neconforme, a anulat procedura pentru acest lot în baza art. 212 lit. a) din Legea nr. 98/2016. Constatând că prin cele trei contestații au fost criticate și s-a solicitat anularea rezultatului procedurii de evaluare/reevaluare a ofertelor din cadrul lotului 3, procedură care a fost anulată de către autoritatea contractantă, Consiliul apreciază că solicitările contestatoarelor au rămas fără obiect, fiind evident că, odată cu anularea procedurii au fost anulate toate actele emise în cadrul acesteia, și că un act nu mai poate fi anulat de Consiliu în condițiile în care acesta a fost anulat anterior de către autoritatea contractantă. În soluționarea contestației, Consiliul are în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliului se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. În consecință, luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul respinge, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de ... și ... în contradictoriu cu .... Fără pronunțare cu privire la excepții sau cu privire la fondul cauze. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de ... și ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 5/6

§ 6

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 6 (șase) pagini. 6/6

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.