AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2387/2021

TOTAL MAPINVENT S.R.L. în contradictoriu cu CONSILIUL JUDETEAN DAMBOVITA

Decizia CNSC nr. 2387/C8/2609 din 27.10.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2387/C8/2609 din 27.10.2021

Data din document
2021-10-27
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de proiectare la obiectivul: «Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 714 Glod - Sanatoriu Moroeni - Bolboci - Padina - Peștera»”, cod CPV principal 71322500-6 Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună, pe cale de excepție, constatarea nulității raportului procedurii nr. 23457/27.09.2021 și respectiv a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 23465/27.09.2021, iar, pe fondul cauzei: ● anularea raportului procedurii nr. 23457/27.09.2021 și comunicării privind rezultatul procedurii nr. 23465/27.09.2021; ● remedierea procedurii în sensul reluării acesteia și a reevaluării ofertei sale cu luarea în considerare a argumentelor depuse în etapa de evaluare tehnică, sau ● anularea procedurii dacă autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de TOTAL MAPINVENT SRL, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2387/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 51962Data înregistrării: 2021-10-04
ContestatorTOTAL MAPINVENT S.R.L.CUI 30630008
Autoritate contractantăCONSILIUL JUDETEAN DAMBOVITACUI 4280205

2021_2387_2021_Decizie_2387.pdf, BO2021_2387_2021_BO2021_2387.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.408 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 2387/C8/2609 Data: 27.10.2021 Prin contestația nr. 125/04.10.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 51962/04.10.2021, formulată de către TOTAL MAPINVENT SRL, cu sediul social în municipiul Suceava, str. Rulmentului nr. 5, județul Suceava, înregistrată la înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J33/ 758/2012, având CIF RO30630008, reprezentată legal de Cristea Claudiu - Dumitru, în calitate de administrator, împotriva raportului procedurii nr. 23457/27.09.2021 și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 23465/27.09.2021, emise de CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în localitatea Târgoviște, str. Piața Tricolorului nr. 1, județul Dâmbovița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de proiectare la obiectivul: «Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 714 Glod - Sanatoriu Moroeni - Bolboci - Padina - Peștera»”, cod CPV principal 71322500-6 Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună, pe cale de excepție, constatarea nulității raportului procedurii nr. 23457/27.09.2021 și respectiv a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 23465/27.09.2021, iar, pe fondul cauzei: ● anularea raportului procedurii nr. 23457/27.09.2021 și comunicării privind rezultatul procedurii nr. 23465/27.09.2021; ● remedierea procedurii în sensul reluării acesteia și a reevaluării ofertei sale cu luarea în considerare a argumentelor depuse în etapa de evaluare tehnică, sau ● anularea procedurii dacă autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de TOTAL MAPINVENT SRL, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 2

§ 2

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.490 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. ........... Data: ...... Prin contestația nr. .........., înregistrată la Consiliu cu nr. ......, formulată de către ......, cu sediul social în ..., având CIF ..., reprezentată legal de ....., în calitate de administrator, împotriva raportului procedurii nr. ...... și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. ......, emise de ......, cu sediul în ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „......”, cod CPV principal 71322500-6 Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2), s-a solicitat Consiliului să dispună, pe cale de excepție, constatarea nulității raportului procedurii nr. ...... și respectiv a comunicării privind rezultatul procedurii nr. ......, iar, pe fondul cauzei: ● anularea raportului procedurii nr. ...... și comunicării privind rezultatul procedurii nr. ......; ● remedierea procedurii în sensul reluării acesteia și a reevaluării ofertei sale cu luarea în considerare a argumentelor depuse în etapa de evaluare tehnică, sau ● anularea procedurii dacă autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ...... solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă un scurt istoric al desfășurării procedurii de atribuire, arătând că, în data de ..., i-a fost adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată neconformă, iar șapte din opt oferte au fost descalificate din care trei, în etapa analizei propunerilor tehnice, iar patru, în etapa analizei propunerilor financiare. 1. Pe cale de excepție, arată că analiza autorității contractante nu a fost făcută de o manieră optimă în raport cu obligațiile ce-i revin și nu a îndeplinit un caracter obiectiv precum se impune prin normele în materie, ci, dimpotrivă, documentele emise de aceasta în ceea ce o privește pe ...... nu reprezintă rezultatul unei analize temeinice și are multe vicii de legalitate. Pagina 1 din 10

§ 2

Consideră că raportul procedurii nr. ...... a fost întocmit cu nerespectarea legii și, fără motivarea în drept la declararea ca neconformă a ofertei sale. Mai mult de atât, arată că raportul procedurii, precum și celelalte acte ale comisiei de evaluare sunt acte administrative conform definiției cadrului normativ specific achizițiilor publice și întărit de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Autoarea contestației consideră că simpla raportare la un text de lege care prevede că autoritatea contractantă va respinge acele oferte, considerate neconforme, nu echivalează cu declararea motivată în fapt și în drept a ofertei sale ca fiind una neconformă, așa cum rezultă din textul celor două acte contestate. De asemenea, arată că în raportul procedurii la partea 3.2.2. Evaluarea propunerilor tehnice era menționat că „răspunsurile sunt considerate ca fiind neconcludente de comisia de evaluare, prin urmare oferta este considerată inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016”, iar la partea 3.2.4 Rezultatul evaluării ofertelor autoritatea este menționat că „răspunsurile sunt considerate ca fiind neconcludente de comisia de evaluare, prin urmare oferta este considerată inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) și art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016”. În ceea ce privește importanța motivării în drept și în fapt, în sensul detalierii, contestatoarea consideră că aceasta ține de egalitatea de tratament și nu doar cea pe care autoritatea contractantă trebuie să o manifeste față de participanții în procedură, ci și cea cu privire la actele pe care prima trebuie să le adopte, iar participanții trebuie să ia act și, încunoștințați fiind, să aibă posibilitatea formulării unor contestații în care să nu existe ambiguități cu privire la modul în care au fost puse în aplicare prevederile legale. Față de declararea ca neconformă a ofertei sale, urmare a răspunsului transmis doar în actul subsecvent, nu și în cel inițial, consideră că și motivarea inserată lapidar în cuprinsul comunicării, precum și absența unor explicații intră în contradicție cu principiul proporționalității prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016. Arată că acesta impune ca măsurile adoptate de instituții să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (CJCE, Hotărârea în cauza National Farmers' Union si alții [1998], C-157/96, Rec., p. 1-2211, punctul 60). Nu în ultimul rând, în susținerea obligativității motivării de facto și/sau de jure a actelor autorității contractante, invocă Decizia Înaltei Pagina 2 din 10

§ 3

Curți de Casație și Justiție nr. 4809/5.11.2010 și Decizia Curții de Apel București nr. 2973/10.09.2021. Totodată, invocă Anexa nr. 5 a Ordinului ANAP nr. 1170/2021. 2. Pe fond, contestatoarea arată următoarele: Privitor la primul capăt de cerere, respectiv anularea raportului procedurii nr. ......, cât și comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire nr. ......, aceasta consideră că nu au fost adoptate cu respectarea tuturor prevederilor legale. Contestatoarea menționează că în propunerea tehnică a prezentat: resursele umane utilizate pentru îndeplinirea contractului (echipa formată din 8 persoane, inclusiv managerul de proiect în persoana ing. .... alături de trei ingineri CFDP -....., .... și ..., inginer de specialitate CH ....., inginer de specialitate topografică ...., inginer geotehnician .... și inginer expert ....). Organigrama personalului este prezentată ulterior și poate fi identificată la pagina 11 din propunerea tehnică și următoarele, prezentând un extras. Arată că partea privitoare la Descrierea sarcinilor personalului implicat conține referiri specifice despre sarcinile fiecăruia dintre membrii echipei de proiectare, respectiv: axul va fi trasat de inginerii CFDP, verificarea fiind făcută de șeful de proiect; întocmirea documentațiilor pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor va fi o primă etapă iar de aspectele legate de scurgerea apelor se va ocupa ing. ....; după trasarea axului se va trece la secțiunile longitudinale care vor cădea în sarcina șefului de proiect iar de cele transversale se vor ocupa ing. .... și ...; cerințele privind acordurile și avizele obținute la faza SF vor fi respectate şi în funcție de condițiile din teren se vor fixa pe teren podețe tubulare - transversale și de asigurarea scurgerii apelor pluviale - iar dirijarea apelor pluviale se va face prin execuția de rigole și șanțuri de pământ şi betonate după care se vor elabora așa numitele secțiuni - tip detalii de execuție particularizate pe situația ce urmează a fi executată; breviarele de calcul vor fi elaborate de ing. .... și ... iar în sarcina managerului de proiect cade verificarea acestora; vor fi elaborate părțile scrise și cele desenate iar listele de cantități vor fi întocmite în programul de devize specializat de către ing. ...; ing. ... va întocmi expertiza tehnică iar toată echipa de proiect menționată anterior va fi implicată în realizarea studiului de trafic. Contestatoarea arată că aceasta este descrierea într-o succesiune „naturală” a ceea ce a transmis autorității contractante ar însemna ”planul de lucru ce urmează cu desemnarea persoanelor pentru îndeplinirea fiecărei etape de proiectare necesare" și întrucât nu i-a fost pus la dispoziție niciun formular tipizat cu un anume plan sau nu i-au fost aduse la cunoștință alte cerințe ori o anumită solicitare privind particularizarea unor etape, consideră că, în mod injust, a fost calificată propunerea tehnică ca fiind neconformă (potrivit pretinsei motivări în Pagina 3 din 10

§ 4

fapt din cuprinsul "Comunicare privind rezultatul procedurii de atribuire" nr. ....), pe motiv că planul de lucru nu ar fi adecvat. În ce privește alocarea resurselor materiale, aceasta a fost precizată la partea „Descrierea echipamentului folosit”, după cum este și răspunsul său: Resursele materiale sunt cele prezentate în tabelul Descrierea echipamentului folosit. În continuare, prezintă tabelul atașat în cuprinsul propunerii sale tehnice și unde sunt prezentate toate datele concrete despre echipamentul folosit. Asupra aspectului legat de neconcordanța dintre cele două specificații - la partea 3.2.2. Evaluarea propunerilor tehnice nefiind nicio referire, așa cum este la partea 3.2.4 Rezultatul evaluării ofertelor cu privire la art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, arată că a formulat obiecții la partea de excepții, arătând că atât în formularul tipizat de la Anexa nr. 5 al Ordinului ANAP nr. 1581/2018 cât și în cel tipizat de la Anexa nr. 5 al Ordinului ANAP nr. 1170/2021 era stipulat la partea 3.2.4 Rezultatul evaluării ofertelor că la rubrica tabelară „Ofertă respinsă și motivele respingerii” urmau a fi precizate „referința identificată mai sus în cadrul raportului pentru care oferta a fost respinsă”. Contestatoarea, prezintă solicitarea de clarificări nr. ......și răspunsul său nr. ....... Astfel, aceasta consideră că, în condițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă avea obligația de a arăta de ce clarificările transmise nu sunt concludente. Pe de altă parte, arată că, cererea privind evaluarea ofertei sale are ca temeinicie faptul că, în baza interesului său legitim, înțelege a-și apăra interesele prin intermediul contestației, și arată astfel că își menține oferta. Pe cale de consecință, arată că odată admis punctul 1 al contestației cu privire la anularea deciziei autorității contractante, consideră că se impune acceptarea capătului al doilea al cererii cu privire la analizarea ofertei sale, analiză care să fie făcută de comisia de evaluare cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, în susținerea celui de-al treilea capăt de cerere, consideră că dacă autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, atunci este imposibilă încheierea contractului și anularea procedurii este singura măsură care rămâne în acord cu prevederile art. 212 din Legea nr. 98/2016. Prin punctul de vedere nr. ....., înregistrat la Consiliu cu nr. ...., ...... a solicitat respingerea contestației formulate de ......, ca nefondată. 1. Cu privire la excepția invocată de contestatoare, în sensul constatării nulității raportului procedurii nr. ...... și comunicării privind Pagina 4 din 10

§ 5

rezultatul procedurii de atribuire nr. ..., autoritatea contractantă solicită respingerea ca neîntemeiată a acesteia, întrucât, contrar susținerilor acesteia, cele două documente sunt motivate în fapt și drept cu respectarea principiilor reglementate la art. 2 din Legea 98/2016. 2. Referitor la solicitarea de anulare a raportului procedurii și a comunicării, autoritatea contractantă consideră că solicitarea contestatoarei nu este întemeiată, întrucât propunerea tehnică prezentată nu a fost întocmită conform solicitărilor din cadrul documentației de atribuire. Autoritatea contractantă menționează că în cadrul propunerii tehnice nu se regăsește un plan de lucru adecvat serviciilor de proiectare, așa cum s-a solicitat la punctul IV.4 Prezentarea ofertei - IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice, ci, contestatoarea a prezentat o serie de înscrisuri care nu echivalează unui Plan de lucru adecvat serviciilor de proiectare conform cerinței din documentația de atribuire, respectiv: de la pagina 3 la pagina 8 o metodologie de lucru care prezintă o preluare a conținutului cadru a documentațiilor prevăzute prin HG nr. 907/2016 urmat de paginile 9 la 14 de: Proiectare pentru lucrarea propusă, Organizarea și personalul, Organigrama personalului, Descrierea sarcinilor personalului implicat, Descrierea echipamentului folosit și Lista stasurilor și reglementărilor aplicabile. Susține că niciunul dintre documentele de mai sus nu prezintă o alocare adecvată de resurse umane și materiale necesare realizării contractului, corelate cu graficul de realizare pe etape și subetape: - nu se regăsesc toate etapele de întocmire a documentațiilor solicitate prin caietul de sarcini, respectiv întocmirea documentațiilor PAC și POE , obținerea efectivă a avizelor și acordurilor cât și despre verificarea tehnică a documentației; - nu se prezintă personalul care se va ocupa de întocmirea tuturor documentațiilor prevăzute în fiecare etapă de proiectare conform caietului de sarcini; - nu se precizează modalitatea de utilizare a resurselor materiale în fiecare etapă de proiectare corelat cu graficul de realizare; - nu sunt descrise etapele de elaborarea a documentațiilor solicitate prin caietul de sarcini așa cum este prevăzut în cadrul Anexei 11 din HG nr. 907/2016, pe deasupra în graficul de timp, la eșalonarea activităților, întocmirea documentațiilor PAC și POE este prevăzută înaintea întocmirii Studiului de Fezabilitate, aspect care intră în contradicție cu HG nr. 907/2016. 3. Referitor la solicitarea de remediere a procedurii în sensul reluării acesteia și a reevaluării ofertei ...... și respectiv anularea procedurii, autoritatea contractantă consideră că aceste solicitări nu sunt întemeiate întrucât propunerea tehnică prezentată nu a fost întocmită cu respectarea cerințelor din documentația de atribuire, deoarece nu s-a Pagina 5 din 10

§ 6

clarificat lipsa Planului de lucru, așa cum s-a solicitat la punctul IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice. Autoritatea contractantă arată că nu poate să declare o ofertă acceptabilă și conformă atâta timp cât nu sunt îndeplinite toate condițiile solicitate prin documentația de atribuire și atâta timp cât răspunsurile la solicitările de clarificări nu sunt concludente. Totodată, arată că membrii comisiei de evaluare au analizat răspunsurile la solicitările de clarificări și a constatat că răspunsul aferent punctului 1 din clarificarea nr. ......este neconcludent, prin urmare, oferta este considerată inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Prin adresa nr. ...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., ...... a transmis documentul „Răspuns la punct de vedere” solicitând respingerea, ca neîntemeiate, a argumentelor autorității contractante, menținându-și solicitările formulate în cadrul contestație Față de aspectele învederate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere, ...... formulează observații punctuale. De asemenea, arată că ceea ce comisia de evaluare nu a realizat corespunzător în evaluarea ofertei sale este o încălcare a prevederilor art. 131 alin. (4) din HG nr. 395/2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura simplificată, desfășurată în conformitate cu art. 113 și următoarele din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, a fost inițiată de ...... în data de ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „.....”, prin transmiterea spre publicare în SEAP, a anunțului de participare simplificat ..., stabilind data și ora-limită de depunere a ofertelor ca fiind .... ora 15:00. Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire aplicat a fost „cel mai bun raport calitate-preț”, valoarea estimată a contractului fiind de .... lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că ...... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. .... din data de ...., în valoare de ..... lei. Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, nr. ...., oferta contestatoarei a fost respinsă, ca inacceptabilă, întrucât nu a răspuns concludent la solicitarea nr. ....., în cadrul propunerii tehnice nefiind regăsit un plan adecvat serviciilor de proiectare. Analizând cu prioritate nulitatea raportului procedurii și a adresei de comunicare, contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată netemeinicia criticii contestatoarei privind necunoașterea motivelor concrete de respingere a propriei oferte. Pagina 6 din 10

§ 7

Consiliul constată că adresa de comunicare a rezultatului procedurii conține toate elementele prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere și conținutul contestației, respectiv criticile cu referire la modalitatea de întocmire a propunerii tehnice. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliu reține că, potrivit cap. IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, s-a solicitat: „Se va completa formularul nr. 11 - Propunerea tehnică care va conține: A. Prezentarea propunerii tehnice pentru servicii de proiectare. Propunerea tehnică va conține o descriere a metodologiei de îndeplinire a sarcinilor, cu evidențierea aspectelor care vor face obiectul evaluării. Vor fi prezentate aspectele relevante – modalitate de realizare, resurse umane și materiale implicate - pentru realizarea fiecărei sarcini propuse și pentru fiecare etapă de realizare a sarcinii. Prezentarea metodologiei se va face cu includerea în mod obligatoriu a următoarelor aspecte: 1. Modul de realizare a sarcinilor, care va descrie sarcina solicitată prin caietul de sarcini și va oferi detalii suficiente, adecvate privind modul de realizare. 2 . Planul de lucru, care va prezenta o alocare adecvată de resurse umane și materiale necesare realizării contractului, corelată cu graficul de realizare pe etape și subetape. Pentru sarcina propusă în caietul de sarcini, prezentarea modului de alocare a resurselor umane. Se va prezenta organigrama proiectului. 3. Norme și normative tehnice utilizate - se vor prezenta normele și normativele tehnice utilizate pentru realizarea sarcinii. 4. Planul calității – se va prezenta planul calității particularizat la investiția în cauză, din care să rezulte: modul de urmărire a calității pe parcursul realizării contractului de prestări servicii, proceduri de lucru/modalități de asigurare a calității, măsuri corective, dacă este cazul. 5. Durata de realizare a documentației, ținând cont de termenul indicat de autoritatea contractantă. 6. Graficul de realizare a serviciilor de proiectare în care vor fi menționate toate etapele și subetapele cu durata prevăzută pentru fiecare (…)”. Prin urmare, rezultă, în mod clar, că operatorii economici trebuiau să întreprindă anumite demersuri și să depună anumite documente/ înscrisuri în cadrul propunerii tehnice, care să probeze toate cerințele mai sus menționate, inclusiv „2. Planul de lucru, care va prezenta o alocare adecvată de resurse umane și materiale necesare realizării contractului, corelată cu graficul de realizare pe etape și subetape. Pentru sarcina propusă în caietul de sarcini, prezentarea modului de alocare a resurselor umane. Se va prezenta organigrama proiectului”. Cerințele, menționate mai sus, sunt obligatorii, și nu formale, nefiind contestate de către niciun operator economic interesat. Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire a devenit obligatorie atât pentru ofertanți la Pagina 7 din 10

§ 8

momentul întocmirii ofertelor, cât și pentru autoritatea contractantă în procesul de evaluare a ofertelor. Referitor la motivul de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv faptul că în conținutul propunerii tehnice nu s-a regăsit „Planul de lucru adecvat serviciilor de proiectare”, așa cum s-a solicitat la cap. IV.4.1), din fișa de date, din verificarea propunerii tehnice, prezentată de contestatoare, Consiliul constată că aceasta conține următoarele: „metodologie de lucru; proiectare pentru lucrarea propusă; organizarea și personalul; organigrama personalului; descrierea sarcinilor personalului implicat; descrierea echipamentului folosit; lista stasurilor și reglementărilor aplicabile”. Prin adresa nr. ...., autoritatea contractantă i-a solicita să clarifice următoarele: «1. (…) vă rugăm să ne indicați unde în cadrul propunerii tehnice este menționat: „planul de lucru care va prezenta o alocare adecvată de resurse umane și material necesare realizării contractului, corelată cu graficul de realizare pe etape și subetape”, conform cerințelor din documentația de atribuire; 2. (…) vă rugăm să ne indicați unde în cadrul propunerii tehnice este menționat: „durata de realizare a documentației, ținând cont de termenul indicat de autoritatea contractantă și timpul de răspuns la solicitările autorității contractante pe parcursul execuției lucrărilor”, conform cerințelor din documentația de atribuire; 3. (…) vă rugăm să ne indicați unde în cadrul propunerii tehnice sunt menționate „norme și normative tehnice utilizate-se vor prezenta normele și normativele tehnice utilizate pentru realizarea sarcinii”, conform cerințelor din documentația de atribuire; 4. (…) vă rugăm să clarificați îndeplinirea cerinței aferente d-lui ..... (inginer diplomat în domeniul silvicultură) (…)». La această solicitare, prin adresa nr. ......, contestatoarea a transmis următorul răspuns: «1. (…) Propunerea tehnică încărcată de către noi conține descrierea exactă a sarcinilor ce revin personalului prezentat în organigramă. La punctul descrierea sarcinilor personalului implicat este descris planul de lucru ce urmează cu desemnarea persoanelor pentru îndeplinirea fiecărei etape de proiectare necesare. Resursele material sunt cele prezentate în descrierea echipamentului folosit. 2. (…) propunerea tehnică conține un grafic detaliat pe 100 zile din care reiese fiecare etapă de întocmire a documentației inclusiv detalierea personalului implicat în planul de lucru. Durata de răspuns pe perioada de execuție a lucrărilor a solicitărilor autorității contractante este conform legislației în vigoare de 72 de ore. 3. (…) în propunerea tehnică pagina dinaintea formularul 5 conține un tabel intitulat lista stasurilor și a reglementărilor aplicate lucrărilor ce urmează a fi proiectate. În cazul în care comisia nu găsește documentele indicate mai trimitem odată propunerea tehnică pentru edificare; 4. (…)». În soluționarea contestației, Consiliul reține că potrivit prevederilor art. 123 din HG nr. 395/2016 operatorii economici au obligația de a Pagina 8 din 10

§ 9

elabora oferta [art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016 prevede că propunerea tehnică a ofertantului este parte a ofertei și se elaborează pe baza cerințelor din caietul de sarcini. Propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorității contractante în vederea îndeplinirii cerințelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini] în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Potrivit cerințelor din fișa de date a achiziției coroborat cu cele din cadrul caietului de sarcini, operatorii economici participanți aveau obligația ca în propunerea tehnică să includă informații și detalii suficiente pentru a permite evaluarea ofertei și să facă dovada corespondenței propunerii tehnice cu specificațiile caietului de sarcini. Consiliul apreciază că ceea ce este important pentru autoritatea contractantă este ca ofertanții să facă dovada faptului că au înțeles, au luat în considerare și și-au însușit informațiile cuprinse în studiul de fezabilitate. Astfel, prin propunerea tehnică, contestatoarea trebuia să demonstreze corespondența propunerii tehnice cu prevederile studiului de fezabilitate și respectiv propunerea tehnică trebuie să demonstreze asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în studiul de fezabilitate, aspecte care nu au fost avute în vedere de către aceasta. Simpla copiere a Anexei la Hotărârea nr. 907/2016 - Studiu de fezabilitate nu conduce la concluzia întocmirii unei propuneri tehnice. Or, cerința în discuție nu a fost îndeplinită întrucât propunerea tehnică depusă de contestatoare nu cuprinde planul de lucru aferent obiectului contractului ce urmează a fi atribuit, ce poate avea incidență asupra derulării/implementării acestuia, iar pe de altă parte nu este în sarcina comisiei de evaluare să extragă informații din fiecare document depus de ofertant, să le coreleze, să le integreze/interpreteze în mod global și distinct în cadrul unui înscris (înscris solicitat în mod expres de autoritatea contractantă) și să deducă ea însăși elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informații insuficiente sau nerelevante. Rolul comisiei de evaluare este, potrivit dispozițiilor art. 127 lit. f) din HG nr. 395/2016 de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini. Cu alte cuvinte, autoritatea contractantă analizează conformitatea și admisibilitatea ofertelor depuse, cu acceptarea și respectarea soluțiilor tehnice adoptate de ofertanți, prin raportare la mențiunile cuprinse în cadrul studiului de fezabilitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 12 alin. (1) din HG nr. 907/2016. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut, în Pagina 9 din 10

§ 10

cazul ofertei contestatoarei, cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile acesteia privind nelegalitatea evaluării propriei sale oferte sunt nefondate, urmând să fie respinse. Referitor la cererea de anulare a procedurii, Consiliul apreciază că nu se impune o asemenea măsură. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ......, ca nefondată. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ......, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ....... ....... ....... Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.