Decizie 2289/2021
Decizie CNSC2021_2289_2021_Decizie_2289.pdf, BO2021_2289_2021_BO2021_2289.pdf
Document CNSC
GLIGA COMIMPEX SRL în contradictoriu cu JUDETUL MURES
Decizia CNSC nr. 2289/C2/2655 din 14.10.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de comunicare publică a Consiliului Județean Mureș în mass-media”, lot 5, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 26719/28.09.2021, anularea adresei prin care ofertantul declarat câştigător a fost înştiinţat, anularea raportului procedurii de atribuire şi desemnarea ofertei depusă de SC GLIGA COMIMPEX SRL drept câştigătoare, precum și publicarea, în SEAP, conform art. 2 din Ordinul Preşedintelui nr. 1170/2021, a tuturor proceselor-verbale intermediare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de JUDEȚUL MUREȘ. Admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de GLIGA COMIMPEX SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MUREȘ, ca tardivă. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de JUDEȚUL MUREȘ. Admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de GLIGA COMIMPEX SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MUREȘ, ca tardivă. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2289_2021_Decizie_2289.pdf, BO2021_2289_2021_BO2021_2289.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2289/ C2 /2655 Data: 14.10.2021 Prin contestația nr. 322/08.10.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 52922/08.10.2021, formulată de SC GLIGA COMIMPEX SRL, cu sediul în Reghin, Str. Școlii nr.14, Jud. Mureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J26/1678/1993, având CUI RO 4526548, reprezentată legal prin administrator Laszlo Ferenc, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 266/3/27.09.2021, publicat în SEAP, de către JUDEȚUL MUREȘ, cu sediul în Târgu-Mureș, Str. Piața Victoriei nr.1, Jud. Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată pe loturi, în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Servicii de comunicare publică a Consiliului Județean Mureș în mass-media”, lot 5, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 26719/28.09.2021, anularea adresei prin care ofertantul declarat câştigător a fost înştiinţat, anularea raportului procedurii de atribuire şi desemnarea ofertei depusă de SC GLIGA COMIMPEX SRL drept câştigătoare, precum și publicarea, în SEAP, conform art. 2 din Ordinul Preşedintelui nr. 1170/2021, a tuturor proceselor-verbale intermediare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de JUDEȚUL MUREȘ. Admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de GLIGA COMIMPEX SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MUREȘ, ca tardivă. Pagina 1 din 2
Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. … Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Prin contestația nr. 322/08.10.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 52922/08.10.2021, formulată de SC ...SRL, cu sediul în …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr…., având CUI …, reprezentată legal prin administrator … împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 266/3/27.09.2021, publicat în SEAP, de către ..., cu sediul în …., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată pe loturi, în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Servicii de comunicare publică a ...în mass-media”, lot 5, s- a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 26719/28.09.2021, anularea adresei prin care ofertantul declarat câştigător a fost înştiinţat, anularea raportului procedurii de atribuire şi desemnarea ofertei depusă de SC ...SRL drept câştigătoare, precum și publicarea, în SEAP, conform art. 2 din Ordinul Preşedintelui nr. 1170/2021, a tuturor proceselor-verbale intermediare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la CNSC sub numărul de mai sus, SC ...SRL critică raportul procedurii de atribuire nr. 266/3/27.09.2021, publicat în SEAP, de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de achiziție susmenționată, solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, SC ...SRL susține, într-o primă critică, că ofertantul declarat câştigător nu respectă cerințele tehnice, respectiv nu deţine aria de acoperire solicită în caietul de sarcini, singura reţea de cablu în care are acoperire fiind … Într-o altă critică, contestatorul susține că ofertantul declarat câștigător încalcă prevederile caietului de sarcini care menţionează faptul că trebuie asigurat zilnic minimum 2 buletine de ştiri întrucât, din informațiile pe care le posedă, acesta nu deţine o arhivă publică de Pagina 1 din 5
emisiuni unde cetăţenii judeţului pot revedea ştirile şi subiectele importante pentru judeţ (site propriu). De asemenea, contestatorul susține că ofertantul declarat câștigător nu a îndeplinit cerințele privind capacitatea tehnică şi sau profesională prevăzute în fișei de date, la cap.III.1.2. – „Capacitatea economică şi financiară”, având în vedere că, deși a primit licenţa în data de 16 iulie 2019, a început să emită, conform postării de pe pagina televiziunii de facebook, în data de 8 ianuarie 2020, nefiind împliniți cei 3 ani solicitați. În concluzie, contestatorul apreciază că declararea ofertantului câștigător s-a făcut cu încălcarea „principiului discriminării” atâta timp cât acesta nu a respectat cerințele caietului de sarcini și ale fișei de date. Ca temei de drept, se invocă prevederile art. 30 din H.G. nr. 395/2016 și art. 137 din Legea nr. 101/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Având în vedere data actului atacat și cea a depunerii contestației, în considerarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 16 alin. (1) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității contestației. De asemenea, s-a solicitat contestatorului să precizeze data luării la cunoștință a raportului procedurii și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 26719/28.09.2021, iar autorității contractante data postării în SEAP a raportului procedurii, respectiv a comunicării către contestator a adresei nr. 26719/28.09.2021. Cu adresa nr. 330/13.10.2021, înregistrată la CNSC sub nr.53606/13.10.2021, ...SRL a arătat că adresa nr. 26719 a primit-o la data de 28.09.2021, iar raportul procedurii l-a lecturat la aceeași dată, când a fost încărcat de autoritatea contractantă în SEAP. În probațiune, a fost depus print-screen din SEAP cu data și ora încărcării raportului procedurii. Prin adresa nr. 332/13.10.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 53848/14.10.2021, contestatorul a precizat, cu relevanță în cauză, că dorința sa a fost aceea de a remedia situația fără a apela la contestație, sens în care a transmis autorității contractante o notificare prealabilă. Prin punctul de vedere nr. 28215/13.10.2021, înregistrat la Consiliu sub nr.53823/14.10.2021, ... a solicitat respingerea contestației formulată de S.C. ...S.R.L., ca tardivă, respectiv ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca nefondată, cu consecința menținerii ca temeinice şi legale a tuturor actelor emise în cadrul procedurii. În susținerea excepției tardivității contestației, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 și data publicării, în SEAP, a raportului procedurii de atribuire contestat, respectiv 28.09.2021, autoritatea contractantă precizează că, în speţă, termenul procedural de 7 zile de contestare a actului pretins nelegal, calculat potrivit dispoziţiilor normative în vigoare, nu a fost respectat, contestaţia Pagina 2 din 5
fiind înaintată atât la CNSC cât şi la autoritatea contractantă în data de 08.10.2021, după expirarea termenului legal. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației, autoritatea contractantă susține că ...SRL nu a constituit cauțiunea potrivit prevederilor art. 611 alin.2 din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă prezintă argumente în susținerea caracterului legal al deciziei de atribuire a contractului. Față de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul se va pronunța, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă și, mai apoi, asupra excepției tardivității contestației, invocată din oficiu, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. I. Excepția inadmisibilității contestației va fi respinsă având în vedere că la dosar se regăsește dovada constituirii cauțiunii în termenul și cuantumul stabilit de lege, respectiv recipisa de consemnare nr. 207568668/1/11.10.2021, în cuantum de 510,00 lei, depusă în original. II. Excepția tardivității contestației va fi admisă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.” Raportat la tipul de contract care urmează a fi încheiat, respectiv contract de servicii şi la valoarea estimată totală a acestuia, situată între 123.760 și 344.864 lei, fără TVA, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din lege, conform cărora: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorial sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.” După cum rezultă din conținutul contestației, actul considerat nelegal de către ...SRL este raportul procedurii de atribuire nr. 266/3/27.09.2021, conținând rezultatul procedurii de atribuire cu privire la oferta sa depusă în cadrul lotului 5, înscris despre care a luat cunoștință la data de 28.09.2021, a publicării acestuia în SEAP, așa cum afirmă contestatorul explicit prin adresa de răspuns cu privire la excepție. Pagina 3 din 5
În raport cu dispozițiile legale enunțate, ...SRL avea obligația, așadar, de a promova calea de atac a contestației împotriva raportului procedurii în termen de 7 zile de la data luării lui la cunoștință, termen care, calculat conform art.5 din Legea nr.101/2016, s-a împlinit marți 05.10.2021. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că ...SRL a transmis contestația, atât către CNSC, cât și către autoritatea contractantă, prin e-mail, la data de 08.10.2021, ulterior, deci, împlinirii termenului legal de 7 zile în care acest demers trebuia efectuat. Astfel fiind, la data la care ...SRL a transmis contestația către CNSC și către autoritatea contractantă era decăzut din dreptul de a mai promova această cale de atac, aplicabilă devenind sancțiunea prevăzută expres de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Nu pot fi primite în soluționare apărarea contestatorului conform cărora a transmis autorității contractante notificare prealabilă în speranța unei soluționări pe cale amiabilă a diferendului, deoarece, pe de o parte, termenele de formulare a contestației sunt imperative, ceea ce înseamnă că nu se admit excepții în privința momentului de la care încep să curgă iar, pe de altă parte, procedura notificării prealabile a autorității contractante nu se mai află în vigoare în momentul de față, fiind abrogată prin O.U.G. nr. 45/2018. Prin urmare, contestatorii au obligația, potrivit legislației actuale, de a formula contestație împotriva actelor emise de autoritățile contractante în cadrul procedurilor de atribuire, fără a mai parcurge vreo etapă prealabilă. Chiar și în situația în care s-ar considera că actul atacat este reprezentat
de
comunicarea
rezultatului
procedurii
nr. 26719/28.09.2021, contestația apare, de asemenea, ca fiind tardivă, față de susținerea contestatorului conform căreia a luat cunoștință despre respectivul act la aceeași dată când a luat cunoștință de raportul procedurii, respectiv 28.09.2021. Pentru considerentele susmenționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția tardivității contestației depusă de ...SRL și, pe cale de consecință, va respinge contestația, ca tardivă. Fără pronunțare asupra fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit dispoziţiilor art.28 alin.1 din lege. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de .... Pagina 4 din 5
Admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de ...SRL, în contradictoriu cu ..., ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. … Pagina 5 din 5
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.