Decizie 2248/2021
Decizie CNSC2021_2248_2021_Decizie_2248.pdf, BO2021_2248_2021_BO2021_2248.pdf
Document CNSC
PHM COMSERV SRL în contradictoriu cu CONSILIUL JUDETEAN ARAD
Decizia CNSC nr. 2248/C7/2397 din 11.10.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad»”, se solicită, pentru lotul 1, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 19641/03.09.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 19454/01.09.2021, a proceselor-verbale intermediare care au stat la baza încheierii acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de MEDIST IMAGING & POC S.R.L., care a fost declarată în mod nelegal clasat pe locul I, anularea actelor subsecvente raportului procedurii, precum și declararea ca neconformă a ofertei MEDIST IMAGING & POC S.R.L. Prin adresa nr. 3941/23.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 49981/23.09.2021, MEDIST IMAGING & POC S.R.L., cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Re…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către PHM COMSERV S.R.L., cu sediul în București, şos. Berceni nr. 8, clădirea C11, sectorul 4, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv raportul procedurii, în secțiunea aferentă evaluării ofertei depusă de MEDIST IMAGING & POC S.R.L. precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Obligă CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD la reluarea procedurii de achiziţie publică şi reevaluarea propunerii tehnice depusă de MEDIST IMAGING & POC S.R.L. sub aspectele reclamate și a căror teme…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2248_2021_Decizie_2248.pdf, BO2021_2248_2021_BO2021_2248.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2248/C7/2397 Data: 11.10.2021 Prin contestația nr. 0910-04/10.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 47921/13.09.2021, formulată de către PHM COMSERV S.R.L., cu sediul în București, şos. Berceni nr. 8, clădirea C11, sectorul 4, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4875/2007, având CUI RO21314065, împotriva adresei nr. 19641/03.09.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 19454/01.09.2021, emise de către CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad»”, se solicită, pentru lotul 1, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 19641/03.09.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 19454/01.09.2021, a proceselor-verbale intermediare care au stat la baza încheierii acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de MEDIST IMAGING & POC S.R.L., care a fost declarată în mod nelegal clasat pe locul I, anularea actelor subsecvente raportului procedurii, precum și declararea ca neconformă a ofertei MEDIST IMAGING & POC S.R.L. Prin adresa nr. 3941/23.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 49981/23.09.2021, MEDIST IMAGING & POC S.R.L., cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/12399/2008, având CUI RO24205100, a formulat cerere de intervenție, prin care solicită admiterea, în principiu, a acesteia, precum și respingerea contestației PHM COMSERV S.R.L. ca netemeinică. Pagina 1 din 3
Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către PHM COMSERV S.R.L., cu sediul în București, şos. Berceni nr. 8, clădirea C11, sectorul 4, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv raportul procedurii, în secțiunea aferentă evaluării ofertei depusă de MEDIST IMAGING & POC S.R.L. precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Obligă CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD la reluarea procedurii de achiziţie publică şi reevaluarea propunerii tehnice depusă de MEDIST IMAGING & POC S.R.L. sub aspectele reclamate și a căror temeinicie a fost reținută de Consiliu în considerentele expuse, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 de zile de la data primirii prezentei decizii, pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. După reevaluarea ofertei și întocmirea noului raport, CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD va comunica ofertanților rezultatul reevaluării potrivit legislației achizițiilor publice pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Respinge ca tardivă cererea de intervenție formulată de către MEDIST IMAGING & POC S.R.L., cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, sectorul 5, cu privire la contestația formulată de către PHM COMSERV S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 2 din 3
Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 37 (treizeișișapte) pagini. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 0910-04/10.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 47921/13.09.2021, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 19641/03.09.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 19454/01.09.2021, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ...»”, se solicită, pentru lotul 1, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 19641/03.09.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 19454/01.09.2021, a proceselor-verbale intermediare care au stat la baza încheierii acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de ..., care a fost declarată în mod nelegal clasat pe locul I, anularea actelor subsecvente raportului procedurii, precum și declararea ca neconformă a ofertei ... Prin adresa nr. 3941/23.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 49981/23.09.2021, ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., a formulat cerere de intervenție, prin care solicită admiterea, în principiu, a acesteia, precum și respingerea contestației ... ca netemeinică. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 36
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică modalitatea de evaluare a ofertei ..., declarată câștigătoare, considerând că decizia comisiei de evaluare este nelegală. Contestatorul arată că, pentru lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie, au fost depuse oferte de către 2 (doi) ofertanți: ... și ... În vederea participării la procedura de atribuire în cauză, contestatorul a depus oferta de participare pentru lotul 1, în termenii și condițiile de calificare prestabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire (caietul de sarcini, fișă de date, formularele specifice, etc.), astfel cum acestea au fost publicate în SICAP. În cadrul documentației, la oferta depusă, au fost atașate dovezile care atestă îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute în documentația de atribuire, cu respectarea întocmai a acestora. Prin adresa nr. 1847 din 27.01.2021, autoritatea contractantă a adus la cunoștință ca „[...] s-a constatat că oferta dumneavoastră îndeplinește cerințele de calificare, aceasta fiind prezentată conform cerințelor impuse de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, astfel în conformitate cu prevederile art. 139 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările ulterioare, oferta este considerată admisibilă și desemnată câștigătoare cu un punctaj total de 100 puncte”. Împotriva rezultatului procedurii a formulat contestație ..., care a făcut obiectul Dosarului nr. 233/234/C7/2021, soluționat prin Decizia C.N.S.C. nr. 637/C7/233/234 din 29.03.2021, prin care s-a admis contestația și s-a dispus „Obligă Consiliu Județean ... la reluarea procedurii de achiziție publică și reevaluarea propunerilor tehnice depuse de ... și de ..., sub aspectele reclamate și a căror temeinicie a fost reținută de Consiliu în considerentele expuse, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice [...]”. Prin adresa nr. 8696/15.04.2021, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului clarificări, la care acesta a răspuns în termenul stabilit, prin adresa nr. 0419-02/19.04.2021. La data de 03.09.2021, autoritatea contractantă a transmis comunicarea rezultatului proceduri nr. 19641/03.09.2021, prin care a fost anunțat că este clasat pe locul al II-lea, cu un punctaj total de 84 puncte, iar oferta desemnata câștigătoare este cea depusă de către ..., cu un punctaj de 94,77 puncte. Contestatorul apreciază că propunerea tehnică depusă de către ofertantul declarat câștigător ..., pentru lotul 1, nu corespunde din punct Pagina 2 din 36
de vedere al specificațiilor tehnice solicitate, astfel cum au fost acestea stabilite în caietul de sarcini. Analizând documentele puse la dispoziție de către autoritatea contractantă, urmare a cererii de acces la dosarul achiziției publice, contestatorul arată că a constatat că nu poate fi identificat în mod clar care este echipamentul ofertat, respectiv care este configurația acestuia - subansamblurile din care acesta este compus. Totodată, contestatorul subliniază faptul că, în prezenta achiziție, o cerință esențială este deținerea de către ofertant a autorizației pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear - furnizare pentru echipamentul ofertat, autorizație în care este descris în mod clar și posibilitățile de configurare ale acestuia, respectiv subansamblurile autorizate. În același timp, conform Normelor privind procedurile de autorizare CNCAN din 02.07.2018, în vigoare de la 08 august 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 576bis din 09 iulie 2018, formă aplicabilă la 08 august 2018, ofertantul nu are drept de furnizare a unui echipament care nu este autorizat CNCAN. Din analiza ofertei tehnice depuse de către ofertantul ... pentru echipamentul Platium dRF produs de către Apelem SAS- Franța ofertat, rezultă următoarele: I. Cerința stabilită în caietul de sarcini pct. 4 - Ansamblu tub de raze X- cupolă: „1. Două focare: maxim 0,6 mm și 1,0 mm Clarificare 15.07.2020: Două focare: maxim 0,7 mm și maxim 1,2 mm 2. Tub de raze X cu anodă rotativă: minim 8000 rpm 3. Capacitatea anodei de stocare a căldurii: minim 600 kHU 4. Capacitatea ansamblului tub RX-cupolă de stocare a căldurii: minim 2,4 MHU Clarificare 15.07.2020: Capacitatea ansamblului tub RX-cupolă de stocare a căldurii: minim 2.25 MHU 5. Filtrare totală minimă cupolă minim 1,5 mm Aluminiu”. Așa cum a arătat mai sus, contestatorul evocă faptul că pentru furnizarea echipamentului aferent lotului 1, ofertantul trebuie să dețină autorizația de furnizare emisă de CNCAN, în care se indică în mod clar variantele de ansamblul tub-cupolă cu care poate fi dotat echipamentul. Prin urmare, ansamblul tub-cupolă cu care este dotat echipamentul ofertat, trebuie să îndeplinească cumulativ specificațiile tehnice stabilite în caietul de sarcini și să figureze în autorizația de furnizare CNCAN cu aceste specificații tehnice. În propunerea tehnică depusă, ... a indicat, la pag. 5, că echipamentul este configurat cu ansamblul tub-cupolă „Tub RX - model SV 150/40/80C”, identificat la pag. 4 din autorizația de furnizare, devenită pag. 139 din oferta tehnică depusă. Pagina 3 din 36
Așa cum rezulta din autorizația de furnizare CNCAN, ansamblul tub- cupolă indicat în oferta tehnică are următoarele caracteristici tehnice: Pata focală mică/mare: 0,6/1,2 mm, Capacitate de acumulare a căldurii: 600 kHU, Debitul radiație de fugă: < 150 µGy/h, Cupolă tip SG-796B / B-199 și Filtrare totală: 1 mm Al/75 kV. Analizând caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini, comparativ cu caracteristicile tehnice din autorizația CNCAN pentru „Tub RX - model SV 150/40/800”, ansamblul tub-cupolă ofertat nu îndeplinește condițiile minime solicitate. Totodată, documentele depuse în cadrul ofertei tehnice la pag. 122 - fișă tehnică în limba engleză pentru ansamblul tub-cupolă producător SIEMENS - SV 150/40/80C-100 și la pag. 126 fișă tehnică în limba engleză pentru ansamblul tub-cupolă producător SIEMENS SV 150/40/80HC- 100(L), nu pot fi avute în vedere la evaluarea ofertei. Pentru a evita orice confuzie, contestatorul susține că trebuie reținut faptul că, ansamblurile tub-cupolă SV 150/40/80C-100 și SV 150/40/80HC-100(L) sunt două produse diferite ale producătorului Siemens, pentru care ofertantul ... nu deține autorizație de furnizare CNCAN. Se subliniază faptul că, în acest domeniu de activitate al echipamentelor medicale, o literă/cifră în plus sau în minus din denumirea echipamentului/componentei/subansamblului, schimbă radical configurația acestuia, respectiv caracteristicile tehnice. De asemenea, în cadrul ofertei tehnice este depusă o fișă tehnică pentru Tub Raze X model RTC 600 HS - IAE la pag. 115 în limba engleză și la pag. 120 în limba română. Contestatorul face precizarea că acest subansamblu prezintă caracteristica „filtrare totală: 1,2 mm Al”, valoare care nu se circumscrie cerinței din caietul de sarcini: „filtrare totală: 1,5 mm Al”, deci nu corespunde cu cerința minimă solicitată. Având în vedere cele arătate mai sus, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă trebuia să respingă ca neconformă oferta depusă de ..., în baza art. 215 cu aplicarea art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. II. Cerință caiet de sarcini pct. 8 Grilă anti împrăștiere: „Doza de radiație poate fi redusă prin îndepărtarea automată a grilei din câmpul de radiație.” În propunerea tehnică depusă, ..., se identifică la pag. 43 în limba engleză și la pag. 53 în limba engleză și română, specificațiile tehnice care descriu caracteristicile grilei. „GRILĂ Grilă de înaltă definiție - Grilă fixă Raport - 10:1 Numărul de linii - 85 l/cm Focalizare - 135 cm - Acoperire multifocală de la 110 cm la 180 cm Pagina 4 din 36
Scoatere grilă - Scoatere motorizată pe partea din față a mesei controlate de la distanță Alte grile disponibile la cerere” Așa cum rezultă în mod clar din aceste caracteristici tehnice, echipamentul ofertat are grilă cu „Scoatere motorizată pe partea din față a mesei controlate de la distanță”, deci grilă fixă, nu un sistem cu îndepărtare automată a grilei din câmpul de radiație, astfel cum a fost solicitat. Contestatorul face precizarea că, diferența dintre sistem automat și sistem motorizat, este aceea că primul nu necesită intervenția utilizatorului pentru îndepărtarea grilei din câmpul de radiații. Astfel că, cerința din caietul de sarcini „îndepărtare automată a grilei” presupune îndepărtarea grilei fără intervenția operatorului - funcția fiind o acțiune automată a echipamentului, pe când „Scoaterea motorizată” presupune intervenția manuală a operatorului pentru îndepărtarea fizică a grilei. Acest aspect este susținut și de declarație a producătorului APELEM, aflată la pag. 61 din oferta tehnică, din care reiese clar că sistemul are grilă motorizată, specificând „Platinum dRF has a motorized 12:1 and 80 lp/cm grid”. Se atașează o imagine foto a echipamentului, având ca sursă site-ul producător: https://www.dms.com/en/platinum. În practică, echipamentele de grafie scopie ce prezintă grilă automată pentru reducerea dozei de radiație prezintă sisteme avansate de înlăturare a grilei din fața mediului de detecție atunci când protocoalele de examinare o solicită. În situația echipamentului ofertat de ..., dotat cu grilă motorizată, aceasta trebuie acționată manual pentru a fi înlăturată. Prin urmare, echipamentul ofertat nu îndeplinește condițiile minime solicitate în caietul de sarcini, ceea ce înseamnă că autoritatea contractantă avea obligația de a declara oferta neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. III. Cerința stabilită prin caietul de sarcini pct. 7 Colimator automat: 1. „Colimator rectangular automat cu fascicul luminos de centrare” Contestatorul menționează că în oferta depusă de ... se ofertează colimator automat „tip RALCO R225 DACS”, conform Autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear - furnizare nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN (pag. 140 din propunerea tehnică), iar pentru a dovedi îndeplinirea cerinței, se depune fișa tehnică pentru colimator tip „Type RALCO R225 ACS” - propunerea tehnică pag. 43 cu traducere la pag. 53. Așa cum s-a arătat mai sus, în acest domeniu de activitate al echipamentelor medicale, denumirea componentei/subansamblului este foarte importantă, o literă/cifră în plus sau în minus schimbă radical configurația acestuia, respectiv caracteristicile tehnice. Astfel că, singura concluzie este că ... nu deține în autorizația de furnizare colimator model RALCO R225 ACS, pentru care a depus fișa tehnică în cadrul propunerii tehnice. Pagina 5 din 36
2. „Prefiltre de Cu și Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 3 valori (a se specifica) Prefiltre de Cu și Al pentru reducerea dozei de radiație: minim - 2.5 mm Al Clarificare 15.07.2020: Prefiltre de Cu și/sau Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 3 valori (a se specifica) Prefiltre de Cu și/sau Al pentru reducerea dozei de radiație: minim -2.5 mm Al”. Contestatorul supune atenției Consiliului faptul că și pentru această cerință, documentele depuse în susținere sunt contradictorii, astfel: În susținerea afirmațiilor contestatorului stă și declarația producătorului echipamentului, aflată la pag. 61 din oferta tehnică depusă, care indică explicit caracteristica tehnică ca fiind „0,1 mm Cu and 2 x 0,2 mm Cu”, adică două filtre, respectiv unul de 0,1 mm Cu și unul de 2x0,2 Cu. Totodată, în susținerea acestei cerințe, ofertantul clasat pe locul I depune și fișa tehnică pag. 43 (engleză) și pag. 53 (română) cu caracteristica tehnică solicitată, dar așa cum s-a arătat mai sus, în autorizația de furnizare CNCAN nu are autorizat un subansamblu RALCO R225 ACS cu aceste caracteristici. Având în vedere documentele contradictorii depuse în susținerea ofertei, nu se poate determina cu claritate care este echipamentul ofertat, care sunt exact caracteristicile tehnice ale acestuia, ce caracteristici tehnice a avut în vedere autoritatea contractantă când a declarat admisibilă oferta depusă de ... Astfel că, propunerea tehnică depusă de ofertantul ... nu a fost elaborată cu respectarea tuturor cerințelor minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire, și, pe cale de consecință autoritatea contractantă trebuia să constate că ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor de calificare tehnică și implicit să procedeze la respingerea ofertei ca inacceptabilă și neconformă. Concluzionând, oferta clasată pe locul I și declarată câștigătoare nu îndeplinește specificațiile tehnice solicitate și stabilite prin documentația de atribuire pentru lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Așadar, în mod netemeinic, membrii comisiei de evaluare au considerat că propunerea tehnică depusă de ... este admisibilă fără a verifica modul de îndeplinire/neîndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini. Obligația comisiei de evaluare este de a verifica și de a analiza toate informațiile prezentate, coroborarea acestor informații cu fișa tehnică în limba engleză și fișa tehnică în limba română, cât și cu celelalte documente depuse în cadrul ofertei tehnice. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. să admită contestația astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, să anuleze în parte raportului procedurii de achiziție publică nr. 19454/01.09.2021 pentru lotul 1, Pagina 6 din 36
procesele-verbale intermediare care au stat la baza încheierii acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de ..., care a fost declarată în mod nelegal clasată pe locul I în clasamentul stabilit de către autoritatea contractantă. Totodată, contestatorul solicită accesul la dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 20949/21.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 49590/21.09.2021, ... transmite punctul său de vedere la contestația formulată de către ..., prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată a acesteia, iar pe cale de consecință, menținerea valabilității raportului procedurii nr. 19454/03.09.2021 și a actelor subsecvente, pentru următoarele motive: În urma reevaluării, în baza Deciziei CNSC nr. 637/C7/233/234 din 29.03.2021, finalizării evaluării ofertelor pentru procedura respectivă, autoritatea contractantă arată că a publicat în SEAP raportul procedurii nr. 19454 din 01.09.2021, în urma căruia au fost emise și comunicările aferente pentru desemnarea ofertelor câștigătoare, precum și a ofertelor necâștigătoare. Referitor la cele invocate de către ... în ceea ce privește faptul că ... nu ar deține o autorizație de furnizare CNCAN, se învederează faptul că în cadrul procesului-verbal privind evaluarea documentelor justificative privind îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE nr. 19230 din 31.08.2021, se regăsesc următoarele: - Aviz de funcționare emis de Ministerul Sănătății prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale nr. 5775 din 28.12.2018 pentru ..., pentru activități de import dispozitive medicale, distribuție dispozitive medicale, reparare mentenanță și punere în funcțiune/instalare dispozitive medicale; - Anexele din 06.05.2019, 20.09.2019, 22.04.2020, 05.06.2020, 16.07.2020, 07.10.2020 și 11.05.2021 la avizul de funcționare nr. 5775 din 28.12.2018, în cadrul anexelor fiind doar modificați furnizorii pentru dispozitivele medicale; - Autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. RP1332/2020 emisă de Guvernul României prin Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în vigoare de la data de 10.07.2020 și expiră la data de 19.12.2023, autorizație de furnizare pentru ..., unde la punctul 2 se regăsește tub RX, model SV150/40/80C având următoarele caracteristici: pată focală mică/mare - 0,6/1,2 mm, capacitatea de acumulare a căldurii - 600kHU, debitul radiației de fugă <150 uGy/h, cupolă tip B-130 H/B-146H, filtrarea totală 0.7 mmAl/75 kV. - Autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. MGG 1287/2021 emisă de Guvernul României prin Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în vigoare de la data de 15.07.2021 și expiră la data de 07.02.2022, autorizație de manipulare pentru ... Având în vedere cele specificate mai sus referitor la cerințele stabilite prin caietul de sarcini la punctul 4 Ansamblul tub de raze X-cupolă: Două focare: maxim 0.7 mm și maxim 1,2 mm, Tub de raze X cu anodă rotativă: Pagina 7 din 36
minim 8.000 rpm, Capacitatea anodei de stocare a căldurii: minim 600 kHU, Capacitatea ansamblului tub, RX-cupolă de stocare a căldurii: minim 2.4 MHU, Filtrare totală minimă cupolă minim 1.5 mm Aluminium, drept urmare, oferta depusă de ... este conform documentației tehnice depuse pentru „Ansamblu tub de raze X-cupolă” un „Tub RX model SV 150/40/80C” (pag. 5 din oferta tehnică). Descrierea caracteristicilor tehnice ale acestui tub se regăsește în fișa tehnică din limba engleză pag. 122 și în limba română la pag. 126. Referitor la cerința din caietul de sarcini pct. 8. Grilă antiîmprăştiere: Specificațiile tehnice solicitate sunt: „Grilă cu focalizare adaptată distanței sursă-mediu detective, Doza de radiație poate fi redusă prin îndepărtarea automată a grilei din câmpul de radiație, Raportul grilei: minim 8:1 și minim 60 lp/cm”. De astfel, autoritatea contractantă citează prevederile art. 20 – 23 din Norma privind proceduri de autorizare CNCAN, secțiunea 5 Autorizațiile eliberate de CNCAN. Astfel că, în situația în care un echipament va fi livrat, vor fi necesare alte autorizări CNCAN pentru respectivul aparat, cât și pentru locația unde acesta va fi amplasat În ceea ce privește modificarea clasamentului, acesta a avut loc în urma reevaluării ofertelor, precum și a factorilor din punct de vedere tehnic, ținând cont de decizia CNSC menționată mai sus, iar clasamentul final a fost întocmit în SEAP: ... - tehnic 36 puncte, financiar 58, total 94,77 puncte; ... - tehnic 24 puncte, financiar 60 puncte, total 84 puncte; cum de astfel se poate observa din fișele de punctaj anexă la fiecare etapă a evaluării ofertelor. Având în vedere cele menționate, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertei depusă de ..., precum și cea depusă de către ..., au fost evaluate în conformitate cu legislația achizițiilor publice. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ... ca neîntemeiată, iar pe cale de consecință, menținerea valabilității raportului procedurii nr. 19454/03.09.2021 și a actelor subsecvente. Prin adresa nr. 3941/23.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 49981/23.09.2021, ..., a formulat cerere de intervenție, prin care solicită admiterea, în principiu, a acesteia, precum și respingerea contestației ... ca netemeinică. Având în vedere împrejurarea că, în opinia ..., deciziile comisiei de evaluare sunt temeinice și legale sub aspectul evaluării ofertelor, interesul său de a interveni în procedura de soluționare a contestației este evident, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 61 din C. proc. Civ. De asemenea, raportat la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în eventualitatea în care decizia CNSC îi va fi defavorabilă și pentru a avea posibilitatea de a formula plângere împotriva acesteia, intervenientul trebuie să aibă calitate de parte în prezenta cauză. Pagina 8 din 36
Față de aceste considerente, se solicită admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție și introducerea ... în cauză în calitate de intervenient, urmând ca după analiza materialului probator să se admită cererea de intervenție astfel cum a fost aceasta formulată, menținând ca temeinice și legale actele întocmite de către autoritatea contractantă. Astfel, în cele ce urmează, se va demonstra netemeinicia contestației depusă de către ... ... contestă îndeplinirea cerințelor: 1. „4. Ansamblu tub de raze X-cupolă”. În cele ce urmează, intervenientul demonstrează faptul că oferta sa îndeplinește în totalitate solicitările autorității contractante. Cu privire la acest aspect, se subliniază următoarele: a) Conform celor afirmate de contestator (printscreen atașat mai jos), se confirmă faptul că modelul tubului de raze X ofertat (autorizat și de către CNCAN) este cel menționat de contestator și anume: SV150/40/80C (indicat în Autorizația de Furnizare nr. RP 1332/ 2020 la pag. 8). În oferta tehnică depusă, pag. 5, este menționat că echipamentul este configurat cu ansamblul tub-cupolă „Tub RX - model SV 150/40/80C” identificat la pag. 4 din autorizația de furnizare, devenită pag. 139 în oferta tehnică depusă. Pentru demonstrarea faptului că intervenientul a ofertat modelul de tub RX model SV150/40/80C, se regăsește mai jos extras din caietul de sarcini unde acesta a făcut referire la tubul model SV150/40/80C, nu SV150/40/80HC, așa cum ulterior contestatorul în mod eronat încearcă să sugereze. b) Cu privire la împrejurarea că specificațiile tubului ofertat SV150/40/80C nu sunt în corelație cu datele tehnice din autorizația CNCAN: Contestatorul susține că „Analizând caracteristicile tehnice solicitate în caietul de sarcini, prin comparație cu caracteristicile tehnice din autorizația CNCAN pentru „Tub RX - model SV150/40/80C” - ansamblul tub-cupolă ofertat nu îndeplinește condițiile minime solicitate în caietul de sarcini”, iar intervenientul prezintă, sub formă tabelară, comparativ, cerințele caietului de sarcini, extras din Autorizația de Funcționare nr. RPO 1332/202, pag. 8, precum și concluziile sale: 1. Focarele au dimensiune de 0,6/1 mm (Document SV150/40/80C Datasheet, pag. 1) - în conformitate cu informația din autorizația de furnizare. 2. Capacitatea anodei de stocare a căldurii este de 600 kHU (Document SV150/40/80C Datasheet, pag. 1) - în conformitate cu informația din autorizația de furnizare. 3. Debitul radiației de fugă - această cerință nu se solicită în caietul de sarcini. 4. Tipul cupolei - această cerință nu se solicită în caietul de sarcini. Pagina 9 din 36
5. Filtrarea totală de 1 mm Al/ 75 kV menționată în Autorizația de furnizare nu reprezintă filtrarea cupolei solicitată în caietul de sarcini ca având o valoare minimă de 1.5 mm Al. Cu privire la acest aspect, se menționează faptul că ansamblul tub RX - cupolă este alcătuit din două componente: tubul de raze X și cupola tubului de raze X. În caietul de sarcini se solicită filtrarea cupolei să fie de minim 1.5 mm Al. Îndeplinirea cerinței este confirmată de datele tehnice ce se regăsesc în documentul SV150/40/80C Datasheet, pag. 1. În autorizația de furnizare, filtrarea totală menționată de 1 mm Al/ 75 kV nu este specifică cupolei (aceasta este specifică filtrării totale adiționale, după cum bine se poate observa din documentul SV150/40/80C Datasheet, pag. 1). Astfel, intervenientul solicită să se constate faptul că respectivul contestator încearcă să inducă în eroare autoritatea contractantă, sugerând în mod complet greșit faptul că informațiile din autorizația de furnizare sunt neconforme cu datele/fișele tehnice puse la dispoziție de intervenient, făcând presupuneri nefondate asupra unor valori menționate foarte clar în autorizația de funcționare. Așadar, interpretarea unei valori din autorizația de furnizare, specifice unei componente (filtrare totală adițională a tubului RX) ca fiind specifică pentru altă componentă (cupolă), nu poate fi primită, atât timp cât valoarea filtrării din autorizația de furnizare nu face referire la cupola tubului de raze X. În concluzie, fișele tehnice puse la dispoziție de intervenient autorității contractante (Document SV150/40/80C Datasheet, pag. 1) au fost suficiente pentru verificarea conformității datelor tehnice specifice, inclusiv raportat la autorizația de furnizare. Astfel, autoritatea contractantă, în mod corect, a evaluat oferta depusă de intervenient ca fiind conformă din punct de vedere tehnic. 2. „Grilă antiîmprăştiere: Doza de radiație poate fi redusă prin îndepărtarea automată a grilei din câmpul de radiație”. Cu privire la împrejurarea că intervenientul nu a ofertat o grilă cu îndepărtare automată a acesteia din câmpul de radiație, acesta menționează faptul că motorizarea și automatizarea asigură în aceeași măsură eliminarea intervenției manuale a operatorului, prin utilizarea în ambele cazuri a unor motoare de îndepărtare a grilei. Astfel, în ambele cazuri se elimină necesitatea ca operatorul să intervină mecanic/manual la îndepărtarea grilei din câmpul de radiație. Astfel, motorizarea și automatizarea reprezintă în fapt lipsa intervenției mecanice/manuale a operatorului pentru îndepărtarea grilei din câmpul de radiație. Mai mult decât atât, în documentul Doc: D6F-40-030 Rev.A pagina 49, producătorul descrie cum se realizează îndepărtarea automată a grilei (fără intervenția manuală a operatorului pentru îndepărtarea grilei din masa de examinare): - selectarea automată a poziției de parcare (când grila este îndepărtată din câmpul de radiație) - grila nu este utilizată. Poziția de Pagina 10 din 36
parcare (în afara câmpului de radiație) este selectată automat dacă butonul reprezentat mai jos nu este apăsat de către operator. Astfel, pentru asigurarea poziției de parcare, operatorul nu trebuie să intervină în niciun fel asupra sistemului. - gata de utilizare - când grila este în câmpul de radiație. Raportat și la soluția ofertată de contestator (printscreen prezentat mai jos din Anexa 1, pag. 1), intervenientul menționează faptul că poziția de parcare (îndepărtarea grilei din câmpul de radiație) se realizează automat atât pentru grila ofertată de intervenient, cât și cea ofertată de contestator. În concluzie, grila ofertată de intervenient este îndepărtată automat și motorizat din câmpul de radiație, fără necesitatea intervenției operatorului. Acest lucru demonstrează faptul că autoritatea contractantă a evaluat în mod corect îndeplinirea cerinței, în contradictoriu cu cele menționate de contestator. 3. „Colimator rectangular automat cu fascicul luminos de centrare”. Cu privire la această cerință, intervenientul evocă următoarele: a) modelul asumat de acesta în caietul de sarcini: Standard collimator: RALCO R225 ACS. Se prezintă, sub formă tabelară un extras din propunere tehnică prezentată de intervenient, pag. 53 (document TDA_8K_01). Acest model de colimator „Standard collimator” este descris în autorizația de furnizare astfel: „colimator standard - automat, câmp 43 x 43 cm, cu filtrare inerentă de 2 mm Al” și se prezintă un extras din propunerea tehnică prezentată de intervenient pag. 140 (document Autorizație de furnizare RP 1332/2020, pag. 5): „4. Diafragmă cu spot luminos, motorizată, în următoarele variante: - colimator standard - automat, câmp 43x43 cm, cu filtrare inerentă de 2 mm Al; - tip RALCO R225 DACS - câmp min 4x4 cm și max 48x48 cm, cu filtrare inerentă de 2 mm Al și filtre adiționale (2 mm Al/1 mm Al/ 0,1 mm Cu/ 0,2 mm Cu); - colimator cu touchscreen (opțional).” Astfel, acest model de colimator „Standard collimator - RALCO R225 ACS” este autorizat CNCAN, după cum s-a demonstrat mai sus, în contradictoriu cu afirmația contestatorului că „nu deține în autorizația de furnizare colimator model RALCO R225 ACS”. Intervenientul subliniază faptul că modelul de colimator ofertat reiese clar din modul de completare al caietului de sarcini (RALCO R225 ACS), iar contestatorul, în mod voit, orientează eronat autoritatea contractantă și Consiliul spre un alt model de colimator, model RALCO R225 DACS: „În oferta depusă se ofertează colimator automat tip RALCO R225DACS conform Autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear - furnizare nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN (pag. 140 din propunerea tehnică), iar pentru a dovedi îndeplinirea cerinței depune fișa tehnică Pagina 11 din 36
pentru colimator tip „Type RALCO R225 ACS” - propunerea tehnică pag. 43 cu traducere la pag. 53. (Anexa 4).” b) Cu privire la critica nr. 2 din contestație: „2. Prefiltre de Cu și Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 3 valori (a se specifica). Prefiltre de Cu și Al pentru reducerea dozei de radiație: minim - 2.5 mm Al Clarificare 15.07.2020: Prefiltre de Cu și/sau Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 3 valori (a se specifica) Prefiltre de Cu și/sau Al pentru reducerea dozei de radiație: minim -2.5 mm Al”. Conform propunerii tehnice, pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței, intervenientul arată că a făcut trimitere la documentul ADAM Imaging System dRF Detector & Software pag. 4 „Standard collimator” – „Additional filtration”, după cum se poate observa din tabelul prezentat de acesta în susținere. Astfel, în documentul indicat mai sus (ADAM Imaging System dRF Detector & Software pag. 4 „Standard collimator” – „Additional filtration”) se specifică o serie de caracteristici, care sunt prezentate în limba engleză, sub formă tabelară. Așadar, colimatorul ofertat de către intervenient prezintă următoarele prefiltre: 2 mm Al/ 1 mm Al, 0.1 mm Cu/ 1 mm Al, 0.2 mm Cu, în total: - 2 filtre diferite de Al, astfel: 2 mm Al și 1 mm Al, ceea ce înseamnă în total 3 mm Al, demonstrând astfel îndeplinirea cerinței „prefiltre de Cu și/ sau Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 2.5 mm Al”, întrucât valoarea totală (3 mm Al) depășește valoarea minimă solicitată în caietul de sarcini cu 0.5 mm Al. - 2 filtre diferite de Al, astfel: 2 mm Al și 1 mm Al și 2 filtre diferite de Cu, astfel: 0.1 mm Cu și 0.2 mm Cu, demonstrând astfel îndeplinirea cerinței „prefiltre de Cu și/ sau Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 3 valori (a se specifica)”, întrucât colimatorul ofertat prezintă 4 valori de prefiltre 2 mm Al și 1 mm Al și 0.1 mm Cu și 0.2 mm Cu. În concluzie, în contradictoriu cu cele afirmate de contestator, intervenientul supune atenției următoarele aspecte: - după cum a demonstrat mai sus, colimatorul ofertat „Standard collimator - RALCO R225 ACS” este notificat CNCAN, fiind menționat în autorizația de furnizare RP 1332/2020, pag. 5 astfel: „colimator standard - automat, câmp 43 x 43 cm, cu filtrare inerentă de 2 mm Al”. - documentele de conformitate pe care autoritatea contractantă, în mod corect, le-a considerat de referință, sunt cele utilizate și anume ADAM Imaging System dRF Detector & Software pag. 4 „Standard collimator” – „Additional filtration”. Informațiile furnizate de producător în documentul menționat demonstrează îndeplinirea cerinței, conform celor redactate mai sus. Pagina 12 din 36
Astfel, intervenientul a demonstrat capacitatea tehnică de îndeplinire a obiectului contractului, iar comisia de evaluare a efectuat o analiză corectă și nepărtinitoare asupra ofertelor. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. să constate netemeinicia contestației ... și să o declarare ca fiind lipsită de fond. Prin adresa nr. 0929-01/29.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 51120/29.09.2021, contestatorul ... transmite Concluzii scrise, prin care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, anularea în parte a raportului procedurii de achiziție publică nr. 19454/01.09.2021 pentru lotul 1 și a proceselor-verbale intermediare care au stat la baza încheierii acestuia și constatarea că oferta depusa de ... este inacceptabilă și/sau neconformă. ... susține că prin contestația formulată, a arătat în mod clar faptul că propunerea tehnică depusă de către ofertantul ... nu a fost elaborată cu respectarea tuturor cerințelor minime și obligatorii stabilite prin caietul de sarcini. A. Referitor la punctul de vedere exprimat de către autoritatea contractantă, contestatorul arată următoarele: Prin contestație s-a arătat faptul că ofertantul clasat pe locul 1 pentru lotul 1, ... a depus în susținerea ofertei tehnice Autorizația pentru desfășurare de activități în domeniul nuclear nr. RP 1332/2020 pentru instalație radiologică fixă cu post de scopie/grafie tip Platinum, cu variante constructive Platinum Convențional și Platinum dRF, echipament care, nu are toate specificațiile tehnice solicitate și stabilite prin documentația de atribuire pentru lotul 1 – Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. În punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă se afirmă, la pag. 2: „Autorizația pentru desfășurare de activități în domeniul nuclear nr. RP 1332/2020 emisă de [...] și expiră la data de 19.12.2023, autorizație de furnizare pentru ..., la punctul 2 se regăsește tub RX, model SV150/40/80C având următoarele caracteristici: - pata focală mică/mare: 0,6/1,2 mm; - capacitate de acumulare a căldurii: 600 kHU; - debitul radiației de fugă <150 uGy/h; - cupolă tip B-130 H/B-146H; - filtrare totală 0,7 mmAl/75kV; - [...] Având în vedere cele specificate mai sus referitor la cerințele stabilite prin caietul de sarcini la punctul 4 Ansamblu tub de raze X-cupolă: Două focare: maxim 0,7 mm și maxim 1,2 mm, Tub de raze X cu anodă rotativă: minim 8000 rpm, Capacitatea anodei de stocare a căldurii: minim 600 kHU, Capacitatea ansamblului tub, RX-cupolă de stocare a căldurii: minim 2,4 MHU, Filtrare totală minim 1,5 mm Aluminiu, drept urmare oferta depusă de ... a ofertat, conform documentație tehnice depuse pentru Ansamblul tub de raze X -cupolă” un „Tub RX model SV 150/40/80C” (pag. 5 din oferta tehnică). Descrierea caracteristicilor Pagina 13 din 36
tehnice ale acestui tub se regăsește în fișa tehnică din limba engleză pag. 122 și în limba română la pag. 126.” Chiar din apărările formulate de către autoritatea contractantă, rezultă eroarea gravă în care aceasta s-a aflat la momentul evaluării ofertei tehnice, deoarece: - comisia de evaluare, la analiza ofertei tehnice depusă de ..., a identificat ca făcând parte din oferta depusă, ansamblu tub-cupolă Tub RX model SV 150/40/80C – existent în Autorizația de furnizare nr. RP 1332/2020. - la analiza caracteristicilor tehnice pe care le are ansamblul tub RX- cupolă ofertat, trebuie coroborate următoarele informații și documente depuse în susținere: caracteristicile tehnice din autorizația de furnizare CNCAN deținută de ofertant; caracteristicile echipamentului avute în vedere de comisia de evaluare; documentele indicate (pag. 122 și 126 din propunerea tehnică), ca fiind cele care dovedesc îndeplinirea cerințelor minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire. În Autorizația de furnizare nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN pentru ..., la pag. 4/9 penultimul alineat (pag. 139 din oferta tehnică depusă) este autorizat ansamblu tub-cupolă Tub RX model SV 150/40/80C, care are următoarele caracteristici tehnice: Pata focală mică/mare: 0,6/1 mm Capacitate de acumulare a căldurii: 600 kHU Debitul radiație de fugă: < 150 µGy/h Cupolă tip SG-796B / B-199 Filtrare totală: 1 mm Al/75 kV. Comparând caracteristicile tehnice ale ansamblului tub - cupolă avute în vedere de către comisia de evaluare la analiza ofertei tehnice a ... și caracteristicile tehnice pe care acest ansamblu tub-cupola le are în Autorizația de furnizare CNCAN deținută de ofertant, se observă că două dintre aceste caracteristici sunt diferite, respectiv tipul cupolei și filtrarea totală. Astfel că, solicitarea din caietul de sarcini pct. 4 - Ansamblu tub de raze X - cupolă - Filtrare totală minimă cupolă minim 1.5 mm aluminium, nu este îndeplinită, atâta vreme cât echipamentul autorizat are Filtrare totală: 1 mm Al/75 kV (filtrare tub + filtrare cupolă = filtrare totală), deci valoarea filtrării totale a ansamblului este mai mică decât filtrarea minimă cerută numai pentru componenta cupolă. Totodată, analizând documentele indicate în punctul de vedere exprimat, respectiv: pag. 122 - fișa tehnică în limba engleză a unui tub de raze X model – SV 150/40/80C-100 și pag. 126 - fișa tehnică în limba română a unui tub de raze X model – SV150/40/80HC – 100(L), se observă cu ușurință faptul că: Pagina 14 din 36
- aceste fișe tehnice sunt de la două modele diferite de ansambluri tub-cupolă cu raze X; - au caracteristici tehnice diferite, subliniate în anexele atașate la contestația formulată; - nu au nicio legătură cu „Tub RX model SV 150/40/80C” din Autorizația pentru desfășurare de activități în domeniul nuclear nr. RP 1332/2020 pentru instalație radiologică fixă cu post de scopie/grafie tip Platinum, cu variante constructive Platinum Convențional și Platinum dRF, deținută de către .... Totodată, comisia de evaluare a avut în vedere cupola tip B-130 H/B- 146H, iar în Autorizația de furnizare nr. RP 1332/2020, echipamentul autorizat are Cupolă tip SG-796B / B-199, fără a fi identificate în oferta tehnică depusă specificații tehnice ale acestor două tipuri de cupolă. Contestatorul face precizarea că nu există în cadrul documentației tehnice depuse de către ofertantul clasat pe locul 1, specificații tehnice pentru Cupolă tip SG-796B / B-199, respectiv pentru cupola autorizată de CNCAN pentru acest tub RX și nici nu a identificat specificații tehnice pentru cupola avută în vedere de către comisia de evaluare, motiv pentru care le atașează prezentei. Prin urmare, autoritatea contractantă nu și-a respectat obligațiile legale de verificare a ofertei tehnice depusă de ..., respectiv nu a analizat temeinic propunerea tehnică depusă și modul în care ofertantul face dovada că respectă cerințele minime și obligatorii impuse prin documentația de atribuire. Ținând cont de toate acestea, în mod greșit, comisia de evaluare a considerat oferta depusă de ... ca fiind admisibilă și conformă, contestatorul apreciind că în această situație, comisia de evaluare trebuia să constate că respectiva ofertă este neconformă. Așa cum s-a arătat și prin contestația formulată, în acest domeniu de activitate al echipamentelor medicale, o literă/cifră în plus sau în minus din denumirea echipamentului/componentei/subansamblului, schimbă radical configurația, respectiv caracteristicile tehnice ale acestuia. Aceste susțineri sunt dovedite chiar de Autorizația nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN, în care sunt autorizate două modele de ansambluri tub- cupolă, la care diferă numai tipul cupolei: - tub RX, model RTC 600HS – IAE pag. 3/9 din autorizație poziția 2 -cupolă C 52 Super; - tub RX, model RTC 600HS – IAE pag. 4/9 din autorizație poziția 3 – cupolă C 52 S. De aceea, în acest domeniu de activitate, specificațiile tehnice ale echipamentului trebuie să se regăsească în autorizația CNCAN deținută, în fișele tehnice, iar acestea două trebuie să conțină aceleași date și informații ale produsului ofertat. Numai în aceste condiții, ofertantul face dovada în cadrul proceduri de licitație publică, că deține autorizație CNCAN pentru echipamentul Pagina 15 din 36
ofertat, fapt ce îi conferă dreptul de a livra acel echipament autorității contractante. Depunerea unor documente mizând pe faptul că cei din comisia de evaluare nu știu să le analizeze sau pe crearea unor confuzii generate de o literă în plus sau în minus în denumirea produsului, dau dovadă clară de neprofesionalism sau de intenție în eludarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. De asemenea, în punctul de vedere exprimat, autoritatea contractantă arată, tot la pag. 2 penultimul alineat „Referitor la cerința din caietul de sarcini pct. 8. Grila antiîmprăștiere: Specificațiile tehnice solicitate sunt: Grilă cu focalizare adaptat distanței sursă-mediu detective, Doza de radiație poate fi redusă prin îndepărtarea automată a grilei din câmpul de radiație, Raportul grilei: minim 8:1 și minim 60 lp/cm”, dar nu explică în nici un mod sau cum a fost îndeplinită această cerință de către ofertantul ..., nu indică care au fost documentele din cadrul ofertei tehnice care susțin îndeplinirea acestor condiții minime solicitate în caietul de sarcini. Lipsa de răspuns a autorității contractate nu face altceva decât să dovedească faptul că oferta tehnică depusă de ofertantul declarat câștigător nu îndeplinește aceste cerințe minime solicitate prin caietul de sarcini. În punctul de vedere exprimat, autoritatea contractantă nu a avut argumentele necesare să combată toate criticile formulate, fapt ce dovedește odată în plus că aceste critici sunt întemeiate. Cu privire la citarea articolelor din Norma privind proceduri de autorizare CNCAN, contestatorul nu înțelege ce a dorit autoritatea contractantă să arate/sublinieze. Dar, ce se poate spune cu certitudine este faptul că achiziția unui echipament care are alte caracteristici tehnice decât cele prevăzute în Autorizația de furnizare CNCAN deținută de ofertant/furnizor, atrage imposibilitatea autorității contractante de a obține certificatul de înregistrare necesar utilizării respectivului echipament. B. Referitor la cererea de intervenție formulată de către ...: În data de 28.09.2021, urmare a studieri dosarului achiziției publice, contestatorul arată că a constatat că ... a depus cerere de intervenție, pe care nu a comunicat-o și către acesta conform dispozițiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016. Analizând cererea de intervenție, s-a constatat ca intervenientul expune în mod trunchiat elemente din ofertă, fără a indica în mod clar unde se regăsesc în propunerea tehnică depusă, dovezile care atestă îndeplinirea caracteristicilor tehnice criticate în conținutul contestației. Referitor la pct. 1 „4. Ansamblu tub de raze X-cupolă”: Analizând caietul de sarcini la care face referire intervenientul - pag. 5 pct. 4 - Ansamblu tub de raze X – cupolă, la rubrica observații, document, pagină, ofertantul indică nr. a trei pagini din oferta tehnică depusă, pagini care ar trebui să orienteze comisia către documentul din Pagina 16 din 36
oferta depusă și care dovedește îndeplinirea cerințelor stabilite pentru ansamblul tub-cupolă, iar acestea sunt pentru: cerința 1 - pag. 8 pct. 6; cerința 2 - pag. 5; cerința 3 – pag. 8 pct. 6; cerințele 4 și 5 – pag. 1. Așa cum s-a arătat mai sus, autoritatea contractantă a identificat ca și corespondent pentru pag. 8 pct. 6 – paginile 122 și 126 din oferta tehnică, la fel ca și contestatorul. Acesta a identificat corespondent pentru pag. 5 - paginile 120 și 115 din oferta tehnică, iar pentru pag. 1 nu se regăsește nici un corespondent în oferta tehnică. Contestatorul precizează că nici măcar în acest moment, după formularea contestației în care s-a indicat în mod clar care sunt motivele de neconformitate ale ofertei ..., acest ofertant nu poate indica, în mod explicit, la care pagină din oferta depusă se află caracteristicile tehnice care probează îndeplinirea cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. În încercarea de a combate critica contestatorului, la rubrica de concluzii din tabelul aflat la pag. 5 și 6 din cererea de intervenție – singura pagină indicată pentru identificarea caracteristicilor tehnice este „(Document SV150/40/80C Datasheet, pagina 1)” pentru toate apărările formulate. La pagina 1 din oferta tehnică depusă se afla un opis, care are la poziția „15. Tub RX Siemens Datasheet în limba engleză cu traducere autorizată în limba română”, ansamblul tub-cupolă care nu figurează în Autorizația CNCAN deținută. Așa cum rezultă, în mod clar, din Autorizația nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN, SV150/40/80C este denumirea unui ansamblu tub-cupolă RX, care are în componență un tun de raze X tip SG-796B și o cupolă tip B- 199. În documentația tehnică a acestui ansamblu tub-cupolă, atașat de către contestator prezentei – la pag. 2 se află caracteristica tehnică filtrare totală cupolă (X-Ray tube Assembly – Permanent Filtration ...) care este de 1,0 mm Al/75 kV IEC 60522 pentru echipamentului autorizat. Astfel că, în mod eronat ... prezintă filtrarea totală ca fiind filtrare totală adițională, încercând și pe această cale ducerea în eroare a Consiliului, atunci când analizează prezenta contestație. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare este cea care, atunci când emite o autorizație de furnizare, arată în mod clar caracteristicile tehnice pentru echipamentul a cărei autorizare se solicită, în conformitate cu documentația tehnică depusă de solicitant pentru toate variantele de configurare. Din fișa tehnică a producătorului rezultă, în mod indubitabil, faptul că Filtrarea Permanentă Totală a tubului de radiație este de 1mm Al, specificație ce a fost preluată și de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare atunci când a emis autorizația de furnizare. Pagina 17 din 36
Prin urmare, filtrarea totală a ansamblului tub-cupolă SV150/40/80C este 1mm Al – astfel cum această valoare este prevăzută în autorizația emisă de CNCAN, preluată din fișa tehnică a cupolei tip B-199 autorizate. Intervenientul afirmă, la pag. 3 ultimul alineat din cererea formulată: „Pentru demonstrarea faptului că subscrisa a ofertat modelul de tub RX model SV 150/40/80C, vă rugăm să regăsiți mai jos extras din caietul de sarcini [...], nu SV150/40/80HC, așa cum ulterior contestatoarea în mod eronat încearcă să sugereze”, dar, nu vorbește deloc despre fișele tehnice depuse pentru cele două ansambluri Tub-cupolă SV 150/40/80HC-100(L) și SV 150/40/80C-100, aflate la pag. 122 și 126. Așa cum s-a arătat mai sus, la aceste două pagini din oferta tehnică se află fișele tehnice a două ansambluri tub-cupolă, produse de Siemens și care nu au nicio legătură cu echipamentul ofertat și, prin urmare, ofertantul nu deține autorizație CNCAN pentru ele. Contestatorul pune întrebarea care este motivul pentru care aceste două fișe tehnice se află în documentația tehnică. Singurul răspuns posibil este acela că ofertantul a mizat pe faptul că niciun membru al comisiei de evaluare nu va citi și nu va corela datele din autorizația de furnizare CNCAN cu datele din fișele tehnice depuse în susținerea ofertei (nume producător, detalii tehnice, etc.). În consecință, ansamblul tub-cupolă ofertat, nu îndeplinește cerința stabilită în caietul de sarcini, conform căreia filtrarea totală minimă cupolă trebuie să fie minim 1,5mm Al, motiv pentru care oferta este neconformă. Referitor la pct. 2 „Grila antiîmprăștiere: Doza de radiație poate fi redusă prin îndepărtarea automată a grilei din câmpul de radiație.” Traducerea extrasului din manualul prezentat ca element de noutate de ...: „Suportul grilei va fi evacuat sau inserat după ce acest buton este marcat. Când acest buton nu este selectat, grila este în poziția de parcare; Dacă selectat, grila este activată; Ejectarea nu va fi posibilă. Când este apăsat butonul de pregătire a radiografiei, acest control este dezactivat; consultați secțiunea 7.2.5 din aceste instrucțiuni pentru utilizare.” Acest document în limba engleză nu se află depus în oferta tehnică. Dar chiar și așa, intervenientul ... nu aduce cu acest citat niciun element de noutate referitor la caracteristica tehnică criticată, respectiv „Doza de radiație poate fi redusă prin îndepărtarea automată a grilei din câmpul de radiație.” Așa cum s-a arătat în contestația formulată și așa cum rezulta în mod clar din imaginea foto a echipamentului – grila echipamentului ofertat necesită acționare manuală de către operator pentru ejectare, deci este acționată manual. De altfel, în apărările formulate, intervenientul nu a negat veridicitatea planșei foto anexate, mai mult nu a făcut nicio referire la acest aspect. În consecință, oferta ... nu dovedește îndeplinirea acestei cerinței minime prevăzute în caietul de sarcini. Pagina 18 din 36
Intervenientul
compară
oferta
prezentată
cu
oferta contestatorului ..., dar prin acest lucru nu face altceva decât să sublinieze, încă o dată, faptul că grila echipamentului ofertat de contestator este automată, lucru specificat clar de producătorul Villa Sistemi Medicali. Ce a evitat intervenientul să explice în intervenția formulată, este utilitatea acestei grile automate, respectiv faptul că, în cazul în care protocolul de examinare consideră că grila nu este necesară, retrage grila automat din câmpul de radiație, fapt ce conduce la reducerea dozei de radiație fără intervenția utilizatorului, protejându-l pe acesta, fără a fi necesar a se apăsa pe un buton sau intervenția operatorului. Referitor la pct. 3 „Colimator rectangular automat cu fascicul luminos de centrare”: ... a trimis pe parcursul ofertei tehnice depuse în cadrul procedurii la colimatorul RALCO R225ACS. ... nu a contestat acest aspect, colimatorul prezentat în cadrul ofertei tehnice îndeplinește cerințele minime solicitate de către autoritatea contractantă în cadrul procedurii, dar acesta nu este inclus în Autorizația de Furnizare nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN. Intervenientul arată că echipamentul ofertat este configurat cu colimator RALCO R225ACS, dar sistemul autorizat ce poate fi furnizat trebuie să conțină colimatorul RALCO R225DACS, nicidecum colimatorul RALCO R225ACS. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în cadrul Autorizației de Furnizare nr. RP 1332/2020, a specificat clar colimatorul autorizat: RALCO R225DACS, și mai mult decât atât, a prezentat specificațiile tehnice ale acestuia. Apărările din cererea de intervenție sunt contradictorii, inițial intervenientul prezintă un colimator cu 3 filtre: 2 mm Al/ 1 mm Al, 0.1 mm Cu/ 1 mm Al, 0.2 mm Cu, ulterior prezintă un colimator cu 4 filtre și adună în mod greșit 2 filtre (acest lucru este imposibil, filtrele sunt interschimbabile) pentru a dovedi, în mod eronat, îndeplinirea unei cerințe din caietul de sarcini. Contestatorul prezintă un extras din Autorizația de Furnizare nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN și menționează că, în consecință, colimatorul ofertat RALCO R225ACS ce îndeplinește cerințele din caietul de sarcini, nu este autorizat, nefiind în Autorizația de Furnizare nr. RP 1332/2020 emisă de CNCAN, care a autorizat RALCO R225DACS. Prin urmare, intervenientul evită să-și asume că echipamentul care urmează a fi livrat nu poate fi identificat explicit în documentația tehnică depusă, că documentele depuse în susținerea ofertei tehnice sunt contradictorii și nu se susțin reciproc. Mai mult decât atât, la elaborarea propunerii tehnice, intervenientul nu a respectat în fapt documentația de atribuire, deoarece acesta avea obligația de a indica și identifica explicit îndeplinirea condițiilor minime stabilite în caietul de sarcini. Rolul comisiei de evaluare este, potrivit dispozițiilor art. 127 lit. f) din H.G. nr. 395/2016, de a verifica propunerile tehnice prezentate de Pagina 19 din 36
ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini. De astfel, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit. La soluționarea contestației, se solicită să se aibă în vedere faptul că echipamentul ofertat trebuie să respecte întocmai configurația astfel cum aceasta este stabilită și detaliată din autorizația de furnizare emisă de CNCAN, cu componentele indicate expres în acesta (model, tip, producător). Prin contestația formulată s-a arătat faptul că echipamentul clasat pe locul 1 în cadrul acestei proceduri de achiziție publică, are altă configurație decât cea autorizată, fapt ce determină ca oferta depusă să fie neconformă. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și acelea de stabilire a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) și j) din H.G. nr. 395/2016, contestatorul solicită să se constate că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica privind nelegalitatea evaluării ofertei depuse de către ... este fondată. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. să constate că propunerea tehnică depusă de către ... nu îndeplinește cerințele minime solicitate prin caietul de sarcini, având în vedere că: - nici unul din ansamblurile tub-cupolă autorizate de către CNCAN pentru echipamentul ofertat nu întrunește condițiile solicitate prin caietul de sarcini; - echipamentul ofertat nu este dotat cu grilă automată, conform cerinței din caietul de sarcini; - colimatorul ofertat este altul/diferit de colimatorul inclus în configurația autorizată de CNCAN. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ...»”, cod CPV 33100000-1 – Echipamente medicale (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului publicitar nr. ... Conform anunțului publicitar și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de furnizare, pentru lotul 1, este de 1.329.451,87 lei, fără TVA. Pagina 20 din 36
Consiliul are în vedere că după depunerea contestației de către ..., s- a formulat cerere de intervenție de către ..., prin care acesta a solicitat admiterea, în principiu, a cereriii de itervenție formulată, precum și respingerea contestației ... ca netemeinică. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ..., având în vedere faptul că interesul acestui ofertant, este evident, ofertantul intervenient urmărind conservarea dreptului de câștigător al procedurii, Consiliul o va admite în principiu și, în condițiile în care intervenția vizează modul în care au fost evaluate ofertele de către ..., o califică drept cerere de intervenție în interesul autorității contractante, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. Referitor la cererea de intervenție nr. 3941/15.09.2021, formulată de intervenientul ..., societatea contestatoare invocă respingerea acesteia, ca tardiv introdusă, motivat de nerespectarea dispozițiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/201, potrivit cărora: „(3) Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei. (4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia” așa cum reiese din dosarul cauzei, al cărui studiu a fost solicitat de către de ..., intervenienta ... nu a comunicat cererea de intervenție în interiorul termenului de 10 zile prevăzut la alin. (3) raportat la alin. (4) de la art. 17 din Legea nr. 101/2016. Se reține faptul că achizitoarea a publicat contestația formulată de ... la data de 13.09.2021. Consiliul, din examinarea confirmării de e-mail existentă la dosarul cauzei, constată că ..., prin netransmiterea cererii de intervenție și autoarei contestației ... (cererea a fost transmisă Consiliului și autorității contractante la data de 22.09.2021), a nesocotit dispozițiile legale amintite [art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016)] aspect care conduce la tardivitatea cererii de intervenție formulate. Se are în vedere că ... a luat la cunoștință despre formularea respectivei cererii de intervenție la data de 28.09.2021, odată cu studierea dosarului achiziției publice la sediul C.N.S.C., aspect comunicat Consiliului prin intermediului Concluziilor scrise nr. 0929-01/29.09.2021, act înregistrat la Consiliu sub nr. 51120/29.09.2021. Pagina 21 din 36
Față de cele reținute, Consiliul apreciază pe cale de consecință, ca tardiv formulată cererea de intervenție depusă de ..., motiv pentru care o va respinge. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, fiind formulate critici cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei declarate câștigătoare. Preliminar, Consiliul are în vedere că în prezenta procedură de atribuire,
anterior,
a
mai
fost
pronunțată
Decizia
nr. 637/C7/233/234/29.03.2021, prin care contestațiile înregistrate la C.N.S.C. cu nr. 5952/05.02.2021 și nr. 5954/05.02.2021, formulate de către ... (Lotul nr. 2) și ... (Lotul nr. 1) împotriva rezultatului procedurii au fost admise, dispunându-se următoarele: „În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, Consiliul admite contestaţiile formulate de către .... și de S.C. ..., în contradictoriu cu ... și anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv raportul procedurii, în secțiunea aferentă evaluării ofertelor depuse de ... și de ..., precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă ... la reluarea procedurii de achiziție publică și reevaluarea propunerilor tehnice depuse de ... și de ..., sub aspectele reclamate și a căror temeinicie a fost reținută de Consiliu în considerentele expuse, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 de zile de la data primirii prezentei decizii.” Împotriva acestei Decizii se reține că părțile nu au formulat plângere. Înainte de a proceda la analiza pe fond a aspectelor sesizate de ..., Consiliul găseşte util expunerea câtorva elemente pentru fixarea cadrului speţei, consemnate în Decizia nr. 637/C7 /233/234/29.03.2021 anterior pronunțată de Consiliu: ”Trecând la soluționarea contestației secunde, Consiliul constată că S.C. ... reclamă aspecte legate de evaluarea ofertei declarate câștigătoare, cea depusă de S.C. ... penru Lotul nr. 1 -„Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie”, în opinia acestuia evaluarea este netemeinică. Sunt reclamate aspecte legate de autorizaţia de furnizare şi autorizaţia de manipulare și la o serie de specificații tehnice și aspecte legate de modul de alocare a punctajelor pentru factorii de evaluare stabiliți. (...) Motiv pentru Consiliul care se va lua act de cererea de renunțare a contestatorului, referitoare la acestea, astfel analiza Consiliului va viza doar două dintre specificațiile tehnice, pe care autoarea contestației le-a reclamat și pentru care și-a menținut criticile respectiv: ”1. Colimator automat Dorim să menţionăm faptul filtrele se utilizează în achiziţionarea imaginilor radiografice şi fluoroscopice pentru a asigura reducerea dozei de radiaţie ionizantă. In acest sens dorim să menţionăm că orice aparat de radiodiagnostic cu post de grafie şi scopie prezintă: 1. filtrare inerentă (standard - care este parte integrantă a aparatului) din materiale precum: Cu şi/sau Al şi 2. prefiltre (filtrare adiţională selectată în funcţie de parametrii de expunere şi de pacient) din materiale precum: Cu şi/sau Al. Prin cerinţa caietului de sarcini se solicită prefiltre (filtrare adiţionale) de Al de minim 2.5 mm. Procedând la analiza specificaţiilor tehnice am constatat că echipamentul ofertat de PIIM asigură: 1. filtrare inerentă de 0.5 mm Al eq (Anexa nr. 6, pagina 4, paragraf: collimator), 2. filtrare adiţională (prefiltre) astfel: 1mm Al + (1 mm Al or 0.1 mm Cu or 0.2 mm Cu), ceea ce înseamnă o prefiltrare totală de maxim 2 mm Al (Anexa nr. 6, pagina 4, paragraf: collimator). Pagina 22 din 36
Prin urmare, echipamentul nu asigură îndeplinirea cerinţei potrivit căreia sistemul trebuie să includă preflltre de minim 2.5 mm Al (asigurând doar 2 mm Al), iar ofertarea unui echipament care nu respectă cerinţele minime stabilite prin caietul de sarcini atrage neconformitatea ofertei. 2. Grilă antiîmprăstiere
Conform cerinţelor caietului de sarcini (Anexa nr. 3, pagina 9, paragraf 5), distanţa sursă - detector trebuie să acopere minim intervalul 115 cm - 170 cm (tubul de raze X trebuie să aibă o distanţă selectabilă faţă de detectorul digital în gama minimă 115 cm - 170 cm). Această distanţă sursă - detector se modifică în funcţie de aplicaţie (ex: pentru examinările la nivelul toracelui se utilizează o distanţă sursă - detector recomandată de minim 180 cm, iar pentru radiografiile generale se utilizează o distanţă sursă - detector de minim 120 cm) şi protocolul medical adoptat de fiecare unitate medicală. 3. Prin cerinţa caietului de sarcini se solicită o singură grilă care se adaptează în funcţie de distanţa sursă - detector selectată (în intervalul minim 115 cm - 170 cm). Procedând la analiza specificaţiilor tehnice am constatat că echipamentul ofertat de ... asigură două grile fiecare utilizabilă pentru o anumită valoare fixă a distanţei sursă - detector, respectiv: 1. Grila 1 pentru distanţa sursă 120 cm. 2. Grila 2 pentru distanţa sursă - detector de 180 cm (Anexa nr. 6, pagina 3, paragraf: Detector housing). Prin urmare, echipamentul nu asigură îndeplinirea cerinţei potrivit căreia sistemul trebuie să includă o singură grilă adaptată distanţei sursă - detector (minim în intervalul 115 cm - 170 cm), iar ofertarea unui echipament care nu respectă cerinţele minime stabilite prin caietul de sarcini atrage neconformitatea ofertei.” În replică la cele reclamate, achizitoarea a precizat că ofertantul desemnat câştigător face dovada a tuturor condiţiilor cerute de către autoritatea contractantă, prin depunerea ofertei depune specificaţi tehnice ale producătorului precum şi un tabel detaliat cu caracteristicile solicitate de subscrisa prin caietul de sarcini şi prin răspunsul la solicitările de clarificări. Se are în vedere conținutul cerințelor reclamate din cuprinsul caietului de sarcini: ”7. Colimator automat Colimator automat Prelîltre de Cu si Al pentru reducerea dozei de radiaţie: minim 3 valori (a se specifica) Conform răspunsului consolidat la solicitările de clarificări nr. 15978 / 15.07.2020 (Anexa nr. 7, pagina 18), autoritatea contractanta declara: „Acceptam remedierea si se reformulează: prefiltre de Cu si/sau A1 pentru reducerea dozei de radiaţie minim 3 valori". Prefiltre de Cu si Al pentru reducerea dozei de radiaţie: minim- 2.5 mm Al Conform răspunsului consolidat la solicitările de clarificări nr. 15978 / 15.07.2020 (Anexa nr. 7, pagina 18), autoritatea contractanta declară: "Acceptăm remedierea si se reformulează: prefiltre de Cu si/sau Al pentru reducerea dozei de radiaţie minim 2.5 mm Al". 8. Grila antiimprastiere Grila cu focalizare adaptata distantei sursa-mediu detectie Doza de radiaţie poate fi redusa prin indepartarea automata a grilei din câmpul de radiaţie Raportul grilei: minim 8:1 si minim 60 lp/cm.” Potrivit ofertei depuse, în secțiunea dedicată propunerii tehnice, S.C. ... a prezentat la filelele 1-12 formularul aferent Propunerii tehnice, iar ca referință a indicat fila 24 din cadrul specificațiilor tehnice ale producătorului în limba engleză. La filele 13-48 se regăsesc specificațiile tehnice ale producătorului în limba engleză pentru echipamentul - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie, la fila 24 fiind precizate următoarele: „Collimator Interface 7” LCD colour touch screen, 800 x 480 pixel, 16:9 Functions Controls for transversal tabletop movement, column longitudinal movement and column tilting, SID setup, manual adjustment of collimated area, selection of additional filtration Displayed information SID, column tilting, collimated area, additional filtration, icon for X-ray emission. The interface automatically changes its orientation (portrait/landscape) according to the rotation of the X-ray tube Collimation Square and rectangular Number of shutters 6 pairs of shutters (Fe + Pb), including near-focus shutters Adjustment Automatic with SID compensation, microprocessor controlled ”Hold” function The position of the diaphragms set during fluoro is maintained Pagina 23 din 36
when switching to exposure Field coverage 48 x 48 cm @ SID = 100 cm (18.9”x18.9” @ SID = 39.4”) Collimator filtration Minimum 2 mm Al eq @ 100 kV, HVL = 3.6 mm Al Stray radiation ≤ 40 mR/hr @ 150 kVp, 4 mA Light source LED source with automatic switch-on when moving column, tabletop, SID, collimator. Automatic switch-off after 30 s Additional filtration Automatic and manual selection. Values of added filtration: 1 mm Al + (1 mm Al or 0.1 mm Cu or 0.2 mm Cu) Total filtration (tube + housing + collimator) ≥ 2.7 mm Al eq. @ 100 kV Camera
for
patient positioning A colour camera integrated in the collimator allows the live visualization of patient on the table and its positioning without X-ray emission. The images are displayed on touch screen control console Collimator rotation A flange allows the ± 900 collimator rotation Internal slot for DAP meter The collimator has an internal slot for the installation of DAP meter (in option)
Detector housing AEC measuring chamber The system is provided with a solid state 3-field measuring chamber Multi-Grid system Multi-Grid system automatically selects and unserts inside the X- ray field one of two available antiscatter grids, according to the examination protocol selected through the digital acquisition system. Grid features: - Grid 1: f=120 cm (43”) for general rad exams, 12:1, 80 L/cm (min. 61%) - Grid 2: f=180 cm (72”) for chest exams, 12:1, 80 L/cm (min. 62%) The grid can be also automatically parked out of X-ray field when it is not needed, for example for pediatric and extremity exams, in order to reduce the dose to the patient Grid movement Stationary grid, otimized for use with flat panel detector, with possibility to configure it as oscillating Se are în vedere ca la filele 49-84 se regăsește traducerea în limba română a specificațiilor tehnice ale producătorului, la fila 60 fiind precizate următoarele: Colimator Acoperire în câmp 48 x 48 cm la SID = 100 cm (18.9”x18.9” la SID = 39.4”) Filtrare colimator Minim 2 mm echiv. Al la 100 kV, HVL = 3.6 mm Al Radiații parazit ≤ 40 mR/hr la 150 kVp, 4 mA Sursă de lumină Sursă LED cu pornire automată la deplasarea coloanei, masă, SID, colimator. Oprire automată după 30 s Filtrare suplimentară Selectare automată și manuală. Valori ale filtrării adăugate: 1 mm Al + (1 mm Al or 0.1 mm Cu or 0.2 mm Cu) Filtrare totală (tub + carcasă + colimator) ≥ 2.7 mm echiv. Al la 100 kV Carcasa detectorului Cameră de măsurare AEC Sistemul este prevăzut cu o cameră de măsurare cu trei câmpuri de semiconductori Sistemul Multi-Grid Sistemul Multi-Grid selectează și introduce automat în câmpul de raze X una sau două grile antidifuzante disponibile, în funcție de protocolul de examinare selectat prin sistemul de achiziție digitală. Caracteristicile grilei: - Grila 1: f=120 cm (43”) pentru examene radiologice generaliste, 12:1, 80 Linii/cm (min. 61%) Pagina 24 din 36
- Grila 2: f=180 cm (72”) pentru examene toracice, 12:1, 80 Linii/cm (min. 62%) De asemenea, grila poate fi scoasă din câmpul de raze X atunci când nu este necesară, de exemplu, pentru examene pediatrice și ale extremităților, pentru a reduce doza de expunere a pacientului Deplasarea grilei Grilă staționară, optimizată pentru utilizare cu detectorul cu panou plat, cu posibilitatea de configurare ca oscilant În cuprinsul Procesului-verbal nr.25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare membrii comisiei de evaluare au consemnat la secțiunea dedicată evaluării propunerii tehnice depuse de S.C. ... următoarele: ”LOT 1 APARAT DE RADIODIAGNOSTIC CU POST DE GRAFIE ȘI SCOPIE Ofertant nr. 2: S.C. ... Cerința minimă din Caietul de sarcini 7. Colimator automat Colimator rectangular automat cu fascicul luminos de centrare Camera inclusă în colimator pentru facilitarea poziționării pacientului Prefiltre de Cu și Al pentru reducerea dozei de radiație: minim 3 valori (a se specifica) Prefiltre de Cu și Al pentru reducerea dozei de radiație: minim – 2.5 mm Al Referința din propunerea tehnică unde sunt reflectate informațiile Evaluarea informațiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în Caietul de sarcini Sunt prezentate următoarele caracteristici tehnice: - „Collimat ion” Camera for patient posit ioning” Pag. 24 - 1 mm Al + 1 mm Al - 1 mm Al + 0.1 mm Cu - 1 mm Al + 0.2 mm Cu - „Tot al Filtrati on: 2.7 mm Al eq@ 100 kV Pag. 24 - de asemenea sunt prezentate caracteristicile și în tabelul prezentat de ofertant, acestea fiind în concordanță față de cerințele autorității. Cerință minimă îndeplinită. Caracteristici superioare. 8. Grilă antiîmprăstiere Cerința minimă din Caietul de sarcini Grila cu focalizare adaptata distantei sursa-mediu detectie Doza de radiaţie poate fi redusa prin indepartarea automata a grilei din câmpul de radiaţie Raportul grilei: minim 8:1 si minim 60 lp/cm.” Sunt prezentate următoarele caracteristici tehnice: 12:1 și 80L/cm – pag.24 Cerință minimă îndeplinită. Caracteristici superioare.” Ori, având în vedere cuprinsul cerințelor reclamate astfel cum sunt precizate în cuprinsul caietului de sarcini, mai sus redate, în raport de mențiunile existente în cadrul propunerii tehnice depuse de S.C. ..., este sub semnul întrebării precizarea membrilor comisiei de evaluare precum că cerințele minime sunt îndeplinite. Niciunde nu se regaseste analiza comisiei vizavi de informațiile cuprinse în documentele prezentate de S.C. ..., prin raportare la cerințele din cuprinsul caietului de sarcini. Contrar celor susținute de achizitoare, precum că cerințele reclamate au fost îndeplinite de S.C. ..., Consiliul determină că din precizările din cuprinsul propunerii tehnice depuse de ofertantul amintit nu rezultă cu claritate îndeplinirea cerințelor reclamate. Simpla mentionare a valorii totale de 2,7 mm si a faptului de asemenea sunt prezentate caracteristicile și în tabelul prezentat de ofertant, acestea fiind în concordanță față de cerințele autorității nu sunt de natura a aprecia indeplinirea cerintei in lipsa analizei tuturor informatiilor prezentate, coroborarea acestor informații din fișa tehnică în limba engleza și fișa tehnică în limba română. În considerarea celor antemenționate sunt judicioase susținerile autoarei contestației, potrivit cărora: ” 1. ... menţionează următoarele: "extras propunere tehnică pag. 24 - 1 mm Al + 1 mm Al or 0,1 mm Cu or 0,2 mm Cu". Astfel, rezultă faptul că ... asigură prefîltre de Al, astfel: 1 mm Al + 1 mm Al = 2 mm Al. Pagina 25 din 36
Dorim să reamintim faptul că prin cerinţa caietului de sarcini se solicită prefîltre (filtrare adiţionale, nu filtrare standard) doar pentru colimator de Al de minim 2.5 mm. 2. Filtrarea totală pentru tubul de raze X + cupola tubului de raze X + colimator (paragraf: total filtration (tube + housing + collimator)) este mai mare sau egal cu 2.7 mm Al, însă această valoare însumează filtrarea de Al de la tubul de raze X, cupola acestuia si de la colimator. Dorim să subliniem faptul că cerinţa "Prefîltre de Cu si Al pentru reducerea dozei de radiaţie: minim - 2.5 mm Al" face referire doar la valoarea filtrului de Al de la nivelul colimatorului. Astfel, valoarea de 2.5 mm Al nu poate fi considerată specifică pentru colimator, întrucât aceasta însumează valorile filtrelor de Al de la 3 componente: tubul de raze X + cupola tubului de raze X + colimator. 3. Astfel, întrucât ... a ofertat două grile, şi coroborat cu faptul că autoritatea contractantă nu acceptă oferte alternative, rezultă faptul că ... nu asigură îndeplinirea cerinţei minime a caietului de sarcini. Prin urmare, echipamentul nu asigură îndeplinirea cerinţei potrivit căreia sistemul trebuie să includă o singură grilă (nu două grile) adaptată distanţei sursă - detector (minim în intervalul 115 cm - 170 cm), iar ofertarea unui echipament care nu respectă cerinţele minime stabilite prin caietul de sarcini atrage neconformitatea ofertei.” Raționamentul conturat de Consiliu cu ocazia analizării contestației formulate de S.C. ... S.R.L. vizavi de nerespectarea cerinței vizavi de echipamentul ofertat este incident și în această situație, considerentele fiind valabile, astfel nu vor fi reluate. Așadar ca și în cazul precedent analizat, în lipsa analizarii tuturor informatiilor din cuprinsul fisei tehnice prezentate in limba engleza și coroborarea acestora cu informațiile precizate în cuprinsul documentelor în limba română din care să rezulte cu claritate îndeplinirea cerințelor, nu se poate stabili cu claritate îndeplinirea cerințelor reclamate. Argumentul adus de autoarea interventie vizavi de indeplinirea specificațiilor pentru grila antiîmprăstiere se bazeaza pe urmatoarele aspecte: ”Cerinţele sunt îndeplinite - Tabel tehnic de conformitate poz. 62 - extras propunerea tehnica pag. 24 - arătam ca: Prin cerinţa formulata, autoritatea contractanta NU solicita o singura grila, solicita grila cu focalizare adaptata distantei, în cazul echipamentului ofertat, grilele au: - distanta nominala F0 = 120cm au domeniul de aplicaţii intre 103 - 144 cm; - distanta nominala F0 = 180cm au domeniul de aplicaţii intre 144 - 240 cm; Soluţia este net superioara variantei cu o singura grila fixa si acoperă integral distanta sursa - imagine (SID). Precizam ca, Autoritatea contractanta este ajutata de specialişti (fizicieni si medici radiologi - utilizatori ai echipamentelor radiologice) si este cunoscut, faptul ca la echipamentele performante radiologicescopie si grafie, sunt prezentate grile cu distanţa nominală fixă, dar domeniul de aplicare nu este fix. în genere domeniul de aplicare este cca -15-20% < F0 < +20- 30%. Referitor la cerinţa din caietul de sarcini - pag. 23 - Distanta sursa detector in intervalul 115-170 cm arătam: (Anexa 6-2 fila) Cerinţă îndeplinită: Tabel tehnic de conformitate poz. 45 - extras propunerea tehnica pag. 22 - Distanta sursa- detector (SID) -110-180 cm.” În ceea ce privește acceptarea unor caracteristici superioare, astfel cum au mentionat membrii comisiei de evaluare „Cerință minimă îndeplinită. Caracteristici superioare, Consiliul are în vedere precizarea din cuprinsul caietului de sarcini, respectiv: „Specificaţiile, caracteristicile tehnice menţionate în tabelul de mai sus reprezintă cerinţe minimale. Ofertele care nu vor întruni cerinţele minimale vor fi respinse fiind considerate neconforme. Ofertele care nu se încadrează strict în descriere şi condiţiile impuse în prezentul caiet de sarcini vor fi luate în considerare numai în situaţia în care oferta presupune un nivel calitativ superior din punct de vedere al specificaţiilor sau caracteristicilor tehnice menţionate " Așadar în lipsa analizei membrilor comisiei, vizavi de nivelul calitativ superior din punct de vedere al specificaţiilor sau caracteristicilor tehnice menţionate, aprecierea indeplinirii cerintelor, urmată de sintagma caracteristici superioare nu este de natură a considera indeplinirea specificațiilor tehnice. Aceleași considerații ca și în cazul primei contestații analizate vor fi reținute de Consiliu și cu privire la prezentarea documentelor ofertei care trebuia să fie în limba română, aspect precizat în cadrul fișei de date a achiziției, la pct. IV.2.4 Limbile in care pot fi depuse ofertele sau cererile de participare: Romana și pct.IV.4.3. Modul de prezentare a ofertei. O traducere în limba procedurii va însoți orice document redactat într-o altă limbă” cerința fiind incidentă și pentru ”Fisele, cărţile tehnice, pliantele aferente produsului care urmează a fi furnizate, depuse de ofertant, trebuie sa fie traduse in limba romana (...).” Pagina 26 din 36
Pe cale de consecință și evaluarea realizată de membrii comisiei de evaluare trebuie raportată la înscrisuri/documente traduse în limba română. Așadar în mod netemeinic membrii comisiei de evaluare au identificat în cuprinsul Procesului-verbal nr. 25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare referințe doar din cadrul documentelor în limba engleză, fără a verifica si corespondența acestora în limba română. În baza art. 127 alin. (1) lit. n) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, comisiei de evaluare îi revine atribuția de a elabora procese-verbale aferente fiecărei ședințe, iar în temeiul art. 131 alin. (4) din aceleași norme, fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale. În referire la cele susţinute de autoritatea contractantă, Consiliul nu poate primi argumentația construită și adusă pe calea punctului de vedere formulat, și are în vedere obligaţia achizitoarei de a verifica fiecare aspect al ofertelor, atât a conformității propunerilor tehnice, cât și al propunerilor financiare legiuitorul stabilind la art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, conduita membrilor comisiei de evaluare. Așadar, cele susținute de achizitoare în cadrul punctului de vedere și întreg raționamentul construit nu pot suplini analiza membrilor comisiei de evaluare. Demersul vizavi de analiza ofertelor depuse, își află originea așa cum s-a evocat în paginile de mai sus, „fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale.” Astfel, în etapa de evaluare a ofertelor autoritatea contractantă trebuie să respecte prevederile legale aplicabile asumându-şi răspunderea asupra deciziilor luate în cadrul procedurii de atribuire, rezultatele evaluărilor efectuate trebuind să fie consemnate în procese-verbale ale şedinţelor de evaluare (în care sunt consemnate deciziile cu privire la modul în care ofertanţii au prezentat oferta şi au răspuns la solicitările de clarificări adresate de comisia de evaluare). După cum s-a reținut mai sus toate riscurile ce decurg din întocmirea ofertei aparțin ofertanților, autoritatea contractantă trebuind să realizeze evaluarea ofertelor pe documente și informații care pot fi probate, și nu pe asigurările date de un ofertant. Consiliul reține că atât societatea contestatoare, autoritatea contractantă, cât și autoarea intervenției aduc în favoarea argumentelor expuse o serie de argumente tehnice, înscrisuri față de care Consiliul nu se va raporta, atâta vreme cât, aceste înscisuri nu au stat și nu au făcut obiectul analizei membrilor comisiei de evaluare, atribuţiile Consiliului, potrivit prevederilor legale, sunt de analizare, din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei, a actelor emise de către autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire în cauză şi atacate de către persoana vătămată, statutul Consiliului, este potrivit structurii sale organizatorice, acela de organism de remediere a neregulilor sesizate de operatorii economici, care garantează respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor de achiziții. Așadar Consiliul nu va analiza temeinicia/neteminicia susținerilor autoarei intervenției, alea autoarei contestatiei și ale achizitoarei aduse pe calea intervenției, concluziilor scrise și a punctului de vedere, atâta vreme cât niciunde analiza membrilor comisiei de evaluare nu a abordat argumente/elemente tehnice aduse în argumentarea conformității ofertei depuse de S.C. ... în îndeplinirea cerințelor reclamate. (...) Luând în considerare cele expuse anterior, Consiliul are în vedere faptul că evaluarea ofertelor depuse de S.C. ... S.R.L. și de S.C. ... a înregistrat abateri de la cadrul legal, fără o analiză temeinică a documentelor depuse, situaţie în care admite criticile formulate de societățile contestatoare impunându-se reluarea procedurii de achiziţie publică şi efectuarea verificării ofertei depuse de S.C. ... S.R.L. și de S.C. ... sub aspectele contestate. (...).” Trecând la soluționarea fondului cauzei, Consiliul reține că autoritatea contractantă a pus în executare decizia anterior pronunțată de Consiliu și a clarificat cu asocierea S.C. ..., aspectele reclamate anterior. Potrivit Raportului procedurii nr. 19454/01.09.2021, oferta depusă de ... a fost declarată admisibilă și s-a clasat pe locul al doilea, iar oferta depusă de ... a fost declarată câștigătoare, având un punctaj total de 94,77 puncte. Pagina 27 din 36
Comunicarea privind rezultatul procedurii a fost transmisă de autoritatea contractantă către ... prin adresa nr. 19641/03.09.2021. Ulterior luării la cunoștință despre rezultatul procedurii, ... a formulat contestația în analiză. Așa cum a fost anterior reținut, ... formulează critici vizavi de pretinsa neîndeplinire de către oferta depusă de ... a anumitor specificații tehnice. Un prim aspect reclamat vizează faptul că, analizând caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini, comparativ cu caracteristicile tehnice din autorizația CNCAN pentru „Tub RX - model SV 150/40/800”, ansamblul tub-cupolă ofertat de asocierea ... nu îndeplinește condițiile minime solicitate, doua dintre aceste caracteristici sunt diferite, respectiv tipul cupolei si filtrarea totala. Autoarea contestației precizează faptul că pentru furnizarea echipamentului aferent Lotului nr. 1, asocierea în discuție trebuie să dețină autorizația de furnizare emisă de CNCAN, în care se indică în mod clar variantele de ansamblul tub-cupolă cu care poate fi dotat echipamentul. Prin urmare, contestatoare concluzionează că ansamblul tub-cupolă cu care este dotat echipamentul ofertat, trebuie să îndeplinească cumulativ specificațiile tehnice stabilite în caietul de sarcini și să figureze în autorizația de furnizare CNCAN cu aceste specificații tehnice. Se rețin și argumentele aduse de achizitoare, respectiv faptul că în cadrul Procesului-verbal privind evaluarea documentelor justificative privind îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE nr. 19230 din 31.08.2021 se regăsesc următoarele: - Aviz de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale nr.5775 din 28.12.2018 pentru SC ... SRL, pentru activităţi de import dispozitive medicale, distribuţie dispozitive medicale, reparare mentenanţă şi punere în funcţiune/instalare dispozitive medicale; - Anexa din data de 06.05.2019 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; -Anexa din data de 20.09.2019 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; -Anexa din data de 22.04.2020 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; -Anexa din data de 05.06.2020 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; -Anexa din data de 16.07.2020 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; -Anexa din data de 07.10.2020 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; -Anexa din data de 11.05.2021 la avizul de funcţionare nr.5775 din 28.12.2018; în cadrul anexelor fiind doar modificaţi furnizorii pentru dispozitivele medicale - Autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear nr. RP1332/2020 emisă de Guvernul României prin Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în vigoare de la data de 10.07.2020 şi expiră la data de 19.12.2023, autorizaţie de furnizare pentru SC ... SRL, la punctul 2 se regăseşte tub RX, model SV150/40/80C având următoarele caracteristici: -pată focală mică/mare: 0,6/1,2 mm; -capacitatea de acumulare a căldurii:600kHU; -debitul radiaţiei de fugă <150 uGy/h.; -cupolă tip B-130 H/B-146H; - filtarea totală 0.7 mm Al/75 kV - Autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear nr. MGG 1287/2021 emisă de Guvernul României prin Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în vigoare de la data de 15.07.2021 şi expiră la data de 07.02.2022, autorizaţie de manipulare pentru SC ... SRL. Având în vedere cele specificate mai sus Referitor la Cerinţele stabilite prin caietul de sarcini la punctul 4 Ansamblul tub de raze X-cupola: Doua focare: maxim 0.7 mm si maxim 1,2 mm, Tub de raze X cu anoda rotativa: minim 8 000 rpm, Capacitatea anodei de stocare a Pagina 28 din 36
căldurii: minim 600 kHU, Capacitatea ansamblului tub, RX-cupola de stocare a căldurii: minim 2.4 MHU,Filtrare totala minima cupola minim 1.5 mm Aluminium, drept urmare oferta depusă de SC ... SRL a ofertat, conform documentaţiei tehnice depuse pentru "Ansamblu tub de raze X- cupola" un ';Tub RX model SV 150/40/80C" (pag 5 din Oferta tehnica). Descrierea caracteristicilor tehnice ale acestui tub se regaseste in fisa tehnica din limba engleza pagina 122 si in limba romana la pagina 126. Se are în vedere că achizitoarea a precizat în cuprinsul caietului de sarcini că, în prezenta achiziție, o cerință esențială este deținerea de către ofertant a autorizației pentru desfășurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, pentru echipamentul ofertat, autorizație în care este descris în mod clar și posibilitățile de configurare ale acestuia, respectiv subansamblurile autorizate. Consiliul redă cerința referitoare la autorizația solicitată și specificațiile tehnice din cuprinsul caietului de sarcini care urmează a fi îndeplinite de ofertanți, respectiv: ”Ofertantul trebuie sa prezinte pentru echipamentul sau produsul ofertat Autorizatie de Securitate Radiologica emisa de CNCAN conform Legii 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, cu modificările si completările adoptate prin Legea 63/2018 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 225 din data de 13 martie 2018. Autorizaţia trebuie sa fie in termen de valabilitate. Se vor anexa copii CONFORM CU ORIGINALUL ale documentelor mai sus mentionate. (...) ”4. Ansamblu tub de raze X-cupola Doua focare: maxim 0,6 mm si 1,0 mm Tub de raze X cu anoda rotativa: minim 8 000 rpm Capacitatea anodei de stocare a căldurii: minim 600 kHU Capacitatea ansamblului tub RX-cupola de stocare a căldurii: minim 2.4 MHU Clarificare 15.07.2020: Capacitatea ansamblului tub RX-cupolă de stocare a căldurii: minim 2.25 MHU Filtrare totala minima cupola minim 1.5 mm aluminium.” Din examinarea propunerii tehnice depuse de ... Consiliul reține că echipamentul ofertat Platium dRF produs de către Apelem SAS- Franța are configurat ansamblul tub-cupola „Tub RX - model SV 150/40/80C”, astfel cum este precizat la pag. 5 din propunerea tehnică. Asocierea ... a depus două autorizații respectiv: - Autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear nr. RP1332/2020 emisă de Guvernul României prin Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în vigoare de la data de 10.07.2020 şi expiră la data de 19.12.2023, autorizaţie de furnizare pentru ...; - Autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear nr. MGG 1287/2021 emisă de Guvernul României prin Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în vigoare de la data de 15.07.2021 şi expiră la data de 07.02.2022, autorizaţie de manipulare pentru ... În cuprinsul Autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear nr. RP1332/2020 emisă de Guvernul României prin Comisia Pagina 29 din 36
Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în vigoare de la data de 10.07.2020 şi expiră la data de 19.12.2023, autorizaţie de furnizare pentru ..., la punctul 2, pagina 4 se regăseşte precizat ansamblul ofertat, tub RX, model SV150/40/80C având următoarele caracteristici: -pată focală mică/mare: 0,6/1 mm; -capacitatea de acumulare a căldurii:600kHU; -debitul radiaţiei de fugă <150 uGy/h.; -cupolă tip tip SG-796B / B-199; -filtrarea totală 1 mm Al/75 kV. În cuprinsul autorizației amintite se regăsește precizat ansamblul tub-cupolă ofertat „Tub RX - model SV 150/40/80C”, astfel că susținerile contestatoarei precum că nu se poate identifica echipamentul ofertat de ... sunt nefondate. Aspectul că în cuprinsul ofertei depuse se regăsesc și alte fișe tehnice ale altor echipamente nu este de natură la a conduce la aprecierea că cerința vizavi de deținerea autorizației pentru echipamentul ofertat nu este îndeplinită, astfel cum susține contestatoarea ”Pentru a evita orice confuzie trebuie reţinut faptul ca, ansamblurile tub- cupola SV 150/40/80C-100 si SV 150/40/80HC-100(L) sunt doua produse diferite ale producătorului Siemens, pentru care ofertantul ... nu deţine autorizaţie de furnizare CNCAN.” În speță pentru achizitoare este de interes proba faptului că ansamblul tub–cupolă al echipamentului ofertat „Tub RX - model SV 150/40/80C” este autorizat de CNCAN, potrivit Autorizatiei de Securitate Radiologica nr. RP1332/2020, în vederea îndeplinirii cerinței expres precizată în cuprinsul caietului de sarcini, mai sus redată, aspect care rezultă din înscrisurile depuse de ... În raport de cele anterior reținute, criticile aduse de societatea contestatoare vizavi de faptul că analizând documentele puse la dispoziție de către autoritatea contractantă, urmare a cererii de acces la dosarul achiziției publice, a constatat că nu poate fi identificat în mod clar care este echipamentul ofertat, respectiv care este configurația acestuia - subansamblurile din care acesta este compus sunt netemeinice, urmând a fi respinse de Consiliu, din înscrisurile depuse de ... reiese tipul echipamentului ofertat. Aceeași concluzie de netemeinici va fi reținută de Consiliu și vizavi de tipul cupolei, motivat de faptul că achizitoarea nu a stabilit o cerința explicită cu privire la tipul cupolei. Însă pentru specificația tehnică ”filtrare totala minima cupola minim 1.5 mm aluminium”, din documentele depuse de asocierea declarată câștigătoare nu rezultă cu claritate modul de îndeplinire a acestei specificații. În stabilirea acestei finalități Consiliul are în vedere faptul că pe de o parte, în cuprinsul fișei tehnice existentă la pagina 122 redactată în limba engleză pentru tub de raze X model – SV 150/40/80C-100, iar la pagina 126 se regăsește fisa tehnică in limba romana a unui tub de raze X model Pagina 30 din 36
– SV150/40/80HC – 100(L). În cuprinsul acestor fișe sunt precizate următoarele: Filtrare permanentă: 1,5 mm Al; Filtrare suplimentară: 2x0,5 mm (+1mm)Al. Pe de altă parte așa cum rezulta din autorizația de furnizare CNCAN, ansamblul tub-cupolă indicat în oferta tehnică are următoarele caracteristici tehnice: Pata focală mică/mare: 0,6/1 mm, Capacitate de acumulare a căldurii: 600 kHU, Debitul radiație de fugă: < 150 µGy/h, Cupolă tip SG-796B / B-199 și Filtrare totală: 1 mm Al/75 kV. În considerarea celor antemenționate sunt juste susținerile contestatoarei, precum că: ”Documentele depuse în cadrul ofertei tehnice la pag. 122 - fișă tehnică în limba engleză pentru ansamblul tub-cupolă producător SIEMENS - SV 150/40/80C-100 și la pag. 126 fișă tehnică în limba engleză pentru ansamblul tub-cupolă producător SIEMENS SV 150/40/80HC-100(L)”; și ”Așa cum am arătat si prin contestația formulata, in acest domeniu de activitate al echipamentelor medicale, o litera/cifra in plus sau in minus din denumirea echipamentului/componentei/subansamblului schimba radical configurația, respectiv caracteristicile tehnice ale acestuia. Aceste susțineri ale noastre sunt dovedite chiar de Autorizația nr. RP 1332/2020 emisa de CNCAN, in care sunt autorizate doua modele de ansambluri tub-cupola la care diferă numai tipul cupolei: -tub RX, model RTC 600HS – IAE pag. 3/9 din autorizație poziția 2 -cupola C 52 Super; -tub RX, model RTC 600HS – IAE pag. 4/9 din autorizație poziția 3 – cupola C 52 S. De aceea, in acest domeniu de activitate specificațiile tehnice ale echipamentului trebuie sa se regăsească in autorizația CNCAN deținută, in fisele tehnice, iar acestea doua trebuie sa conțină aceleași date si informații ale produsului ofertat.” ..., a atașat contestației formulate, în favoarea faptului că asocierea ... a depus fișe tehnice aferente a două modele diferite de ansambluri tub-cupola cu raze X, care au specificații tehnice diferite următoarele: - fișa tehnică în limba engleză a unui tub de raze X model – SV 150/40/80C-100; - fișa tehnică în limba romană a unui tub de raze X model – SV150/40/80HC – 100(L). Consiliul apreciază că achizitoarea, luând la cunoștință despre cele valorile precizate pentru filtrare în mod diferit în cadrul înscrisurilor mai sus redate, trebuia să clarifice cu asocierea ... modul de îndeplinire a cerinței din caietul de sarcini - filtrare totala minima cupola minim 1.5 mm aluminium. Așadar sub acest aspect se impune clarificarea achizitoarei cu asocierea ... a modului de îndeplinire a cerinței reclamate vizavi de ”Filtrare totala minima cupola minim 1.5 mm aluminium”, având în vedere Pagina 31 din 36
valorile diferite consemnate în cadrul fișelor și autorizației pentru specificația -”filtrare totala minima cupola minim 1.5 mm aluminium. În măsura în care achizitoarea apreciază oportun în procesul de reevaluare dispus, se poate adresa inclusiv emitentului autorizației, respectiv Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în vederea obținerii unui punct de vedere în referire la aspectul reclamat. Referitor la cea de-a două critică formulată, se are în vedere că aceasta vizează pretinsa neîndeplinire de către ofertanta declarată câștigătoare, a specificației 8 Grila antiîmprăştiere: „Doza de radiaţie poate fi redusa prin îndepărtarea automata a grilei din câmpul de radiaţie." Astfel aspectele reclamate de ... sunt legate de faptul că, în oferta tehnică depusa de ..., se identifică la pag. 43 în limba engleza si la pag. 53 în limba romana, specificaţiile tehnice care descriu caracteristicile grilei, respectiv: GRILA Grilă de înalta definiţie Grilă fixă Raport 10:1 Numărul de linii 85 l/ cm Focalizare 135 cm - Acoperire multifocală dc la 110 la 180 cm Scoatere grilă Scoatere motorizată pe partea din faţă a mesei controlate de la distanţă Alte grile disponibile la cerere Concluziile aduse de contestatoare sunt legate de faptul că din modul de precizare a acestor caracteristici tehnice, echipamentul ofertat are grila cu „Scoatere motorizată pe partea din faţă a mesei controlate de la distanţă", deci grila fixa, nu un sistem cu îndepărtare automata a grilei din câmpul de radiaţie, astfel cum a fost solicitat. S-a adăugat de contestatoare că, diferenţa dintre sistem automat si sistem motorizat este aceea ca primul nu necesita intervenţia utilizatorului pentru îndepărtarea grilei din câmpul de radiaţii. Astfel ca, cerinţa din caietul de sarcini „îndepărtare automata a grilei" presupune îndepărtarea grilei fără intervenţia operatorului - funcţie fiind o acţiune automata a echipamentului, pe când „Scoaterea motorizata'' presupune intervenţia manuală a operatorului pentru îndepărtarea fizica a grilei. Consiliul are în vedere că achizitoarea, în replică la cele reclamate, nu a formulat susțineri. Din examinarea propunerii tehnice depuse de ..., Consiliul reține că la paginile indicate de contestatoare, respectiv pagina 43 în limba engleza si la pag. 53 în limba romana,se regăsesc specificaţiile tehnice care descriu caracteristicile grilei. Pagina 32 din 36
Din modul în care este precizată modalitatea vizavi de operațiunea scoatere grilă, respectiv ”Scoatere motorizată pe partea din faţă a mesei controlate de la distanţă" nu se poate aprecia cu claritatea modul de îndeplinire a specificației reclamate, respectiv dacă grila echipamentului ofertat necesită acționare manuala de către operator pentru ejectare, sau aceasta se realizează automat, astfel cum a fost solicitat în caietul de sarcini. Așadar, Consiliul apreciază că achizitoarea trebuie să clarifice aspectul reclamat, în lipsa identificării cu claritate a modului de îndeplinire de către ... a specificației tehnice reclamate. În ceea ce privește ultima critică formulată de ..., Consiliul constată că aceasta vizează aspecte legate de pct. 7 Colimator automat din caietul de sarcini, fiind reclamate neîndeplinirea a două cerințe: 1. „ Colimator rectangular automat cu fascicul luminos de centrare" 2. „Prefiltre de Cu si Al pentru reducerea dozei de radiaţie: minim 3 valori ( a se specifica). Prefiltre de Cu si Al pentru reducerea dozei de radiaţie: minim -2.5 mm.” Referitor la primul aspect reclamat, autoarea contestației precizează faptul că în oferta depusă, ... ofertează colimator automat „tip RALCO R225 ACS" și depune fișa tehnica pentru colimator tip „Type RALCO R225 ACS" - propunerea tehnica pag. 43 cu traducere la pag. 53, iar conform Autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi in domeniul nuclear - furnizare nr. RP 1332/2020 emisa de CNCAN (pag. 140 din propunerea tehnica) tip RALCO R225 DACS". Astfel concluzia contestatoarei este că, atâta vreme cât in acest domeniu de activitate al echipamentelor medicale, denumirea componentei/subansamblului este foarte importantă, o literă/cifră în plus sau în minus schimbă radical configuraţia acestuia, respectiv caracteristicile tehnice, este ca ... nu deţine în autorizaţia de furnizare colimator model RALCO R225 ACS pentru care a depus fișa tehnică în cadrul propunerii tehnice. Consiliul determină temeinicia criticilor formulate de ... În stabilirea acestei finalități se are în vedere faptul că sunt întemeiate susținerile contestatoarei precum că modelul ofertat de ... colimator automat „tip RALCO R225 ACS" nu se regăsește în cuprinsul Autorizației de Furnizare nr. RP 1332/2020, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare în cadrul autorizației amintite a specificat colimatorul autorizat: RALCO R225DACS, pentru care a precizat specificațiile tehnice. În raport de aspectele reținute se impune clarificarea cu ... a neconcordanțelor identificate. Aceleași concluzii de temeinicie sunt reținute de Consiliu și cu privire la specficațiile: „Prefiltre de Cu si AL pentru reducerea dozei de radiaţie: minim 3 valori ( a se specifica) Prefiltre de Cu si AL pentru reducerea dozei de radiaţie: minim -2.5 mm AL Clarificare 15.07.2020: Pagina 33 din 36
Prefiltre de Cu si/sau AL pentru reducerea dozei de radiaţie: minim 3 valori ( a se specifica) Prefiltre de Cu si/sau AL pentru reducerea dozei de radiaţie: minim -2.5 mm AL" Autoarea contestației supune atenției Consiliului faptul ca pentru specificațiile anterior redate, documentele depuse de ... în susţinerea îndeplinirii acestor specificații sunt contradictorii. Contestatoarea în susținerea criticilor aduse, precizează că în declaraţia producătorului echipamentului aflata la pag. 61 din oferta tehnică depusă, se indica explicit caracteristica tehnica ca fiind 0,1 mm Cu and 2 x 0,2 mm Cu", adică doua filtre, respectiv unul de 0,1 mm Cu si unul de 2x0,2 Cu. Din examinarea înscrisurilor indicate de contestatoare, Consiliul reține că la fila 61 se regăsește declarația producătorului Apelem, la pct. 2 este precizat: ”3 filtre motorizate de Cu: 0,1 mm Cu and 2 x 0,2 mm Cu". În cuprinsul fișei tehnice depuse de ... la fila 53 în limba română este precizat: ”Filtrare inerentă: Filtrare minimă de 2 mm aluminiu sau echivalent (1mm la cerere) Filtrare suplimentară: (2 mm Al/ 1 mm Al, 0.1 mm Cu/ 1 mm Al, 0.2 mm Cu) automată și manuală.” În cuprinsul Autorizației de Furnizare nr. RP 1332/2020 emisa de CNCAN sunt precizate: Având in vedere informațiile contradictorii vizavi de prefiltre, precizate în înscrisurile amintite, Consiliul apreciază că se impune clarificarea cu ... a modului de îndeplinire a specificațiilor tehnice reclamate. În baza art. 127 alin. (1) lit. n) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, comisiei de evaluare îi revine atribuția de a elabora procese-verbale aferente fiecărei ședințe, iar în temeiul art. 131 alin. (4) din aceleași norme, fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale. Toate riscurile ce decurg din întocmirea ofertei aparțin ofertanților, autoritatea contractantă trebuind să realizeze evaluarea ofertelor pe documente și informații care pot fi probate, și nu pe asigurările date de un ofertant. Așadar evaluarea realizată de autoritatea contractantă a înregistrat abateri, impunându-se reluarea procesului de evaluare, prin clarificarea cu asocierea ... a modului de îndeplinire a specificațiilor reclamate de ..., a Pagina 34 din 36
căror temeinicie a fost constată de Consiliu potrivit considerentelor anterior expuse. Astfel, revine comisiei de evaluare responsabilitatea pentru admiterea şi declararea câştigătoare a unei oferte, context în care tot ea este ţinută să verifice admisibilitatea şi conformitatea ei sub orice fel de detaliu, în caz contrar riscând a declara admisibilă/ câştigătoare o ofertă care nu îndeplineşte condiţiile impuse (fiind inacceptabilă sau neconformă). În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, Consiliul admite contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu ... și anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv raportul procedurii, în secțiunea aferentă evaluării ofertei depusă de ... precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Obligă ... la reluarea procedurii de achiziţie publică şi reevaluarea propunerii tehnice depusă de ... sub aspectele reclamate și a căror temeinicie a fost reținută de Consiliu în considerentele expuse, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 de zile de la data primirii prezentei decizii, pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. După reevaluarea ofertei și întocmirea noului raport, ... va comunica ofertanților rezultatul reevaluării potrivit legislației achizițiilor publice pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ... ..., pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 25250/02.11.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv raportul procedurii, în secțiunea aferentă evaluării ofertei depusă de ... precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Obligă ... la reluarea procedurii de achiziţie publică şi reevaluarea propunerii tehnice depusă de ... sub aspectele reclamate și a căror Pagina 35 din 36
temeinicie a fost reținută de Consiliu în considerentele expuse, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 de zile de la data primirii prezentei decizii, pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. După reevaluarea ofertei și întocmirea noului raport, ... va comunica ofertanților rezultatul reevaluării potrivit legislației achizițiilor publice pentru Lotul 1 - Aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie. Respinge ca tardivă cererea de intervenție formulată de către ..., cu sediul în ..., cu privire la contestația formulată de către ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 37 (treizeișișapte) pagini. Pagina 36 din 36
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.