Decizie 2212/2021
Decizie CNSC2021_2212_2021_Decizie_2212.pdf, BO2021_2212_2021_BO2021_2212.pdf
Document CNSC
SC DOLAS ECOTRADE SRL în contradictoriu cu ORASUL NASAUD
Decizia CNSC nr. 2212/C11/2516 din 05.10.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziționarea de dotări la «Centrul de zi pentru persoane vârstnice și unitate de îngrijiri la domiciliu»”, anunț de participare simplificat SCN1090998/11.08.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: 1. Anularea deciziei nr. 37790/17.09.2021 prin care oferta SC DOLAS ECOTRADE SRL a fost respinsă ca inadmisibilă ; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC DOLAS ECOTRADE SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată contestația depusă de SC DOLAS ECOTRADE SRL în contradictoriu cu ORAȘUL NĂSĂUD. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2212_2021_Decizie_2212.pdf, BO2021_2212_2021_BO2021_2212.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2212/C11/2516 Data: 05.10.2021 Prin contestația nr. 2045/23.09.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50173/24.09.2021, formulată de SC DOLAS ECOTRADE SRL, cu sediul în Sânpetru, str. Viilor Mari nr. 779, județul Brașov, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J08/850/2008, având CUI RO 23596566, reprezentată legal prin administrator Ioan Dorin Tunsoi, împotriva deciziei de respingere a ofertei sale, emise de ORAȘUL NĂSĂUD, cu sediul în localitatea Năsăud, Piața Unirii nr. 15, județul Bistrița-Năsăud, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziționarea de dotări la «Centrul de zi pentru persoane vârstnice și unitate de îngrijiri la domiciliu»”, anunț de participare simplificat SCN1090998/11.08.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: 1. Anularea deciziei nr. 37790/17.09.2021 prin care oferta SC DOLAS ECOTRADE SRL a fost respinsă ca inadmisibilă ; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC DOLAS ECOTRADE SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge ca nefondată contestația depusă de SC DOLAS ECOTRADE SRL în contradictoriu cu ORAȘUL NĂSĂUD. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../...../.... Data: ....... Prin contestația nr. ...../23.09.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...../24.09.2021, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., str. ......., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva deciziei de respingere a ofertei sale, emise de ........., cu sediul în localitatea ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziționarea de dotări la «Centrul de zi pentru persoane vârstnice și unitate de îngrijiri la domiciliu»”, anunț de participare simplificat ......../11.08.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: 1. Anularea deciziei nr. ....../17.09.2021 prin care oferta SC ......... SRL a fost respinsă ca inadmisibilă ; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC ......... SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În fapt, contestatoarea arată că, prin adresa nr. ......./17.09.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa fost respinsă ca inadmisibilă, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. Pagina 1 din 10
nr. 395/2016, întrucât răspunsul său la solicitarea de clarificări nu a fost concludent, respectiv nu a făcut dovada respectării condițiilor impuse prin documentația de atribuire în ceea ce privește experiența similară. Menționează că, prin adresa nr. ....../30.08.2021, autoritatea contractantă i-a solicitat să precizeze dacă contractele menționate în DUAE în scopul dovedirii experienței similare au ca obiect furnizarea de dotări care să includă următoarele categorii solicitate prin documentația de atribuire: mobilier, aparatură electrică și electrocasnică, echipamente sportive și de fitness și echipamente de fizioterapie, similare cu cele care formează obiectul procedurii de atribuire. Contestatoarea precizează că a răspuns acestei solicitări de clarificări prin adresa nr. ....../31.08.2021, la care a atașat contractele și procesele verbale pentru susținerea experienței similare, în care sunt detaliate toate tipurile de produse furnizare, conform cerinței autorității contractante. Nr contract: Nr. PV Beneficiar Valoare totala fara TVA Tipuri de produse livrate 2827/16.09.2021 2076/21.12.2020 Primăria ..... 278.000 mobilier, aparatură electrică și electrocasnică, echipamente sportive și fitness și echipamente de fizioterapie 4745/31.08.2020 1270/18.09.2020 Primăria ..... 174.000 echipamente sportive și fitness 43673/09.11.2020 3787/26.01.2021 Primăria .... 456.390 aparatură electrică și electrocasnică 131/30.12.2019 836/19.06.2020 Primăria ...... 230.200,98 Mobilier În opinia petentei, interpretarea cerinței privind experiența similară în sensul în care produsele trebuie să fie identice reprezintă „o condiție pe care niciun operator economic nu ar putea să și-o asume”. Reclamă faptul că autoritatea contractantă a efectuat o analiză sumară și nu a studiat îndeajuns răspunsul său la solicitarea de clarificări și consideră că dovedirea experienței similare prin documentele aferente (contracte și procese-verbale) reprezintă o modalitate de susținere fără nici urmă de dubiu. Având în vedere cele expuse, SC ......... SRL solicită Consiliului „să desființeze decizia de respingerea ofertei noastre, obligând autoritatea contractantă la reevaluarea acesteia”. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 101/2016 și H.G. nr. 395/2016. 2
Prin punctul de vedere nr. ......./27.09.2021, înregistrat la CNSC cu nr. ....../29.09.2021, ......... a solicitat respingerea contestației formulată de SC ......... SRL ca neîntemeiată. În fapt, autoritatea contractantă precizează că oferta contestatoarei a fost respinsă, ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, pe motiv că răspunsul acesteia la solicitarea de clarificări nu a fost concludent, respectiv nu a făcut dovada respectării cerințelor documentației de atribuire în ceea ce privește experiența similară. Menționează că, pe parcursul analizării ofertei contestatoarei, comisia de evaluare a constatat că, în scopul dovedirii experienței similare, la Secțiunea C din DUAE, ofertantul SC ......... SRL a invocat următoarele contracte: 1. Contractul nr. ...../16.09.2020, încheiat cu Comuna ......, având ca obiect „Furnizare dotări”, în valoare de 278.000 lei, fără TVA; 2. Contractul nr. ..../15.10.2020, încheiat cu Comuna ....., având ca obiect „Furnizare biciclete”, în valoare de 174.000 lei, fără TVA; 3. Contractul nr. ...../30.12.2019, încheiat cu Comuna ....., având ca obiect „Furnizare dotări”, în valoare de 230.200,98 lei, fără TVA 4. Contractul nr. ....../09.11.2020, încheiat cu Municipiul ..., având ca obiect „Furnizare dotări”, în valoare de 456.390 lei, fără TVA. Subliniază faptul că trei dintre cele patru contracte invocate în scopul demonstrării experienței similare au același obiect, și anume „Furnizare dotări”, fără a se menționa în ce anume constau acestea, cu excepția contractului nr. ..../15.10.2020, încheiat cu Comuna ....., ce are ca specificat obiectul „Furnizare biciclete”. Arată că, în contextul în care informațiile prezentate de ofertantul contestator cu privire la obiectul contractelor prezentate în scopul demonstrării experienței similare nu au fost clare, prin adresa nr. ...... din data de 30.08.2021, comisia de evaluare i-a solicitat acestuia clarificări. Susține că solicitarea de clarificări transmisă în acest sens către ofertant a fost clară și precisă. Autoritatea contractantă menționează că, răspunzând solicitării de clarificări în data de 31.08.2021, ora 14:37, prin adresa înregistrată la Primăria Orașului ......... cu nr. ..../01.09.2021, SC ......... SRL a transmis contractele invocate în scopul dovedirii experienței similare, însă, comisia de evaluare a constatat că contractul încheiat cu Comuna .... are alt număr și altă dată, diferite de cele înscrise în DUAE. Astfel, contractul prezentat în copie în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări are numărul 4745 din data de 31.08.2020, pe când, în DUAE, este menționat contractul cu numărul ...../15.10.2020, iar procesul- verbal de recepție nr. ....../19.10.2020, la care se face referire în DUAE, nu se regăsește în răspunsul la solicitarea de clarificări, însă în documentele transmise în cadrul contestației este prezentat procesul- verbal de recepție nr. ..../18.09.2020, care se referă la bicicletele furnizate în cadrul contractului nr. ......../31.08.2020. Concluziile comisiei de evaluare au fost următoarele: Pagina 3 din 10
1. Contractul nr. ....../09.11.2020, încheiat cu Municipiul ....., are ca obiect „furnizarea de aparatură electronică” și corespunde cerințelor de la secțiunea, III. 1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională”, cerința „experiență similară”; 2. Contractul nr. ...../15.10.2021, menționat în DUAE, nici nu a fost prezentat în răspunsul la solicitarea de clarificări, în locul acestuia fiind prezentat contractul nr. ..../31.08.2020, încheiat cu Comuna ...., ce are ca obiect furnizarea a trei tipuri de biciclete (cu mărimea cadrului de 22", 24", 26") și corespunde cerințelor de la secțiunea, III. 1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională”, cerința „experiență similară”, însă, după cum se poate observa, în tabelul de la pagina nr. 2 din contestație, în coloana „tipuri de produse livrate”, SC ......... SRL menționează că produsele furnizate în cadrul contractului ar fi și echipamente fitness, care nu au fost livrate de fapt în cadrul contractului menționat. 3. Contractul nr. ..../16.09.2020, încheiat cu Comuna ....., astfel cum a fost prezentat în documentele transmise în cadrul solicitării de clarificări nr. ... din 30.08.2021, are ca obiect, după cum rezultă din procesul verbal de recepție nr. ..... din 21.12.2020, „furnizarea de mobilier, aparatură electrică și electrocasnică, jucării, mingi, jocuri, păpuși” și nu cuprinde, în cadrul produselor livrate, aparatură fitness și de fizioterapie, astfel cum arată contestatoarea în tabelul de la pagina nr. 2 din contestația depusă. 4. Contractul nr. ....../30.12.2019, încheiat cu Comuna ......, are ca obiect „furnizarea de mobilier” și corespunde cerințelor de la secțiunea, III. 1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională”, cerința „experiență similară”. ......... menționează că, după verificarea documentelor prezentate de către ofertant, comisia de evaluare a constatat că acesta nu a respectat cerințele documentației de atribuire în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor impuse cu privire la experiența similară, întrucât, din contractele prezentate, nu reiese că ar fi furnizat produse de tipul: echipamente sportive și fitness și echipamente de fizioterapie, astfel cum s-a prevăzut la secțiunea III. 1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională” din fișa de date a achiziției. De asemenea, organizatoarea procedurii precizează că respinge afirmația contestatoarei potrivit căreia comisia de evaluare ar fi efectuat „o analiză sumară și nu a studiat îndeajuns răspunsul la solicitarea de clarificări”, deși dovedirea experienței similare a fost făcută „fără nici o urmă de dubiu", întrucât comisia de evaluare a analizat cu atenție documentele de calificare depuse, așa cum se poate observa din actele cuprinse în dosarul achiziției publice pus la dispoziția Consiliului. 4
Autoritatea contractantă susține că a realizat o analiză atentă și riguroasă a documentelor de calificare depuse în cadrul procedurii, contestatoarea fiind cea care prezintă informații contradictorii și nereale. Mai mult, arată că orice potențial ofertant avea posibilitatea, conform legii, dacă ar fi considerat că documentația de atribuire conține cerințe restrictive sau excesive, să-i solicite clarificări sau chiar să conteste documentația de atribuire, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Prin urmare, consideră că ofertanții care au depus oferte în cadrul procedurii și-au asumat toate cerințele cuprinse în cadrul documentației de atribuire. Având în vedere cele expuse, autoritatea contractantă solicită respingerea, ca neîntemeiată a contestației depusă de SC ......... SRL. În probațiune, au fost depuse, în copie certificată, documente ale dosarului achiziției publice. Prin adresa nr. ....../04.10.2021, înregistrată la CNSC cu nr. ....../05.10.2021, SC ......... SRL a transmis „Răspuns la punctul de vedere al autorității contractante” prin care solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și la desființarea deciziei de respingere a acestei oferte, precum și a actelor ulterioare. Menționează că, din analiza punctului de vedere, nu a constatat elemente care să o convingă ca prezenta contestație este netemeinică și nelegală, autoritatea contractantă justificându-și actul de respingere a ofertei SC ......... SRL, fără să aducă elemente noi, temeinice și legale în sprijinul deciziei sale. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziționarea de dotări la «Centrul de zi pentru persoane vârstnice și unitate de îngrijiri la domiciliu»”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ...../11.08.2021. Valoarea estimată a contractului de furnizare este de 365.838,34 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „prețul cel mai scăzut”. Decizia privind rezultatul procedurii i-a fost comunicată SC .....SRL prin adresa nr. .... din 17.09.2021, în care se arată că oferta sa, „a fost declarată a fi inadmisibilă, fiind respinsă deoarece oferta este inacceptabilă, conform H.G. nr. 395/2016, art. 134 alin. (5) – răspunsul dumneavoastră la solicitarea de clarificări nu este concludent, respectiv nu faceți dovada respectării condițiilor impuse prin documentația de atribuire în ceea ce privește experiența similară”. Împotriva acestei decizii a autorității contractante, SC ...... SRL a înaintat Consiliului contestația de față (consemnând cauțiunea în valoare de 7.317,00 lei, cu recipisa de consemnare nr. ...... din 23.09.2021, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., înregistrată la Consiliu cu nr. ....), solicitând: Pagina 5 din 10
- anularea deciziei nr. ....../17.09.2021 prin care oferta SC ......... SRL a fost respinsă ca inadmisibilă ; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC ......... SRL. Analizând criticile din contestație, Consiliul constată că motivul principal al disputei îl reprezintă modul de evaluare a dovezilor de îndeplinire a cerinței de calificare privind capacitatea tehnică și profesională/experiența similară. În vederea soluționării, Consiliul, procedând la verificarea legalității deciziei autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei, reține conținutul cerinței privind experiența similară de la pct. III.1.3.a) Capacitatea tehnică si profesională din fișa de date a achizitiei, inclus în anunțul de participare simplificat , fiind redactat astfel : -„Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Cerința: experiența similară Lista principalelor produse furnizate in cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani (raportați la data limita de depunere a ofertei stabilita inițial prin anunțul de participare fără a se lua in calcul eventualele decalări ale datei limita prevăzută in anunțul inițial), cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privați, insoțită de certificări/documente constatatoare sau echivalent din care sa rezulte faptul ca au fost prestate in conformitate cu normele profesionale in domeniu si duse la bun sfârșit contracte de furnizare de mobilier, aparatura electrica si electronica, echipamente sportive si fitness si echipamente de fizioterapie, similare cu cele care formează obiectul procedurii de achiziție cu o valoare totala cumulata fără TVA mai mare sau cel puțin egala cu 365.838,34 lei fără TVA, la nivelul a cel mult 4 contracte. Contractele prezentate in scopul dovedirii experienței similar vor avea in mod obligatoriu furnizarea tuturor categoriilor de produse care fac obiectul prezentei achiziții, respectiv nu se accepta prezentarea de contracte care nu conțin toate categoriile de produse menționate in fisele tehnice.” Iar ca modalitatea de îndeplinire s-a stabilit: „La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: -numărul și data contractului/contractelor invocat/invocate drept experiență similară; -tipul/categoriile de servicii prestate; -calitatea in care a participat la contract (ofertant unic, asociat sau subcontractant); -ponderea si /sau activitățile pentru care a fost responsabil; -data si numărul documentului de recepție; - valoarea serviciilor similare exprimata in lei fără TVA; -data de începere si data de încheiere a contractului; -denumirea completa a beneficiarului serviciilor”. Raportat la cerința expusă, Consiliul constată că în cuprinsul ei se face referire la dovedirea produselor livrate anterior care se disting în 6
produse de mobilier, aparatură electrică și electronică, echipamente sportive și fitness și echipamente de fizioterapie, similare cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit și care trebuie să includă în mod obligatoriu toate categoriile ce fac obiectul prezentei achiziții. Se reține, în acest context, că produsele ce fac obiectul achiziției în discuție sunt în număr de 67, enumerate în cuprinsul caietului de sarcini și descrise în Fișele tehnice atașate în funcție de parametrii tehnici și funcționali ale acestora, ca produse de tip: - produse de mobilier: bănci, mese, scaune, dulapuri, birou, mobilier bucătărie, etc; - aparatură electrică și electronică, din care fac parte: laptopul, televizorul LED, cuptorul cu microunde, expresorul de cafea, prăjitorul dublu, cameră video portabilă, etc.; - echipamente sportive și fitness, respectiv: bicicletă, bicicletă specială cu 3 roți , parc de fitness în aer liber, spalier, flexoare pentru mâini, săculeți de nisip diferite greutăți, aparat multifuncțional, etc.; - echipamente de fizioterapie: pat medicinal fizioterapie, mingi medicinale 4 kg, bicicletă magnetică cu spătar. Pentru soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere modul în care a fost evaluată oferta depusă de către contestatoare, și dacă motivele de respingere a ofertei pentru răspuns neconcludent se dovedesc a fi întemeiate. În acest sens, Consiliul reține că în etapa de evaluare a ofertelor, întrucât în Formularul DUAE nu se regăseau toate informațiile solicitate prin fișa de date a achiziției cu privire la contractele indicate ca experiență similară, cu adresa .../ 30.08.2021, postată în SEAP sub denumirea [……/…..] Solicitare clarificări …….., autoritatea contractantă a solicitat ofertantului contestator următoarele clarificări: „Să precizați dacă contractele menționate în DUAE în scopul dovedirii experienței similare au ca obiect furnizarea de dotări care să cuprindă următoarele categorii solicitate prin documentația de atribuire și anume: mobilier, aparatură electrică și electronică, echipamente sportive și fitness și echipamente de fizioterapie, similare cu cele care formează obiectul procedurii de achiziție. În caz afirmativ, vă rugăm să precizați în mod clar care sunt dotările care fac obiectul contractelor enumerate ca experiență similară”. Cu adresa nr. ..../31.08.2021, SC ......... SRL răspunde solicitării și depune 4 contracte de furnizate, aflate la dosarul cauzei, documente prin care contestatoarea a înțeles să facă dovada îndeplinirii cerinței de experiență similară. Conform acestora, produsele livrate anterior de această societate au fost: 1. Contractul nr. ...../30.12.2019, încheiat cu Comuna ....., având ca obiect „Furnizare dotări”, în valoare de 230.200,98 lei, fără TVA; 2. Contractul nr. ..../16.09.2020, încheiat cu Comuna ....., având ca obiect „Furnizare dotări”, în valoare de 278.000 lei, fără TVA; Pagina 7 din 10
3. Contractul nr. ..../31.08.2020, încheiat cu Comuna ......, având ca obiect „Furnizare biciclete”, în valoare de 174.000 lei, fără TVA; 4. Contractul nr. ..../09.11.2020, încheiat cu Municipiul ...., având ca obiect „Furnizare dotări (mobilare, echipare, inclusiv IT)”, în valoare de 456.390 lei, fără TVA. Rațiunea solicitării unei experiențe similare a operatorului economic participant la procedura de achiziție publică are ca scop demonstrarea capacității tehnice și profesionale a acestuia referitoare la experiența în implementarea unui/unor contract/contracte similar/similare atât ca tip și
complexitate,
cât
și
din
punctul
de
vedere
al rezultatului/funcționalității urmărite prin scopul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru ce se atribuie prin respectiva procedură. Atât potrivit legii, cât și de interes pentru autoritatea contractantă trebuie să fie asigurarea că operatorul economic deține potențialul tehnic, financiar și organizatoric care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, deziderat care este îndeplinit printr-o experiență anterioară ce privește produse similare. Consiliul, ținând cont de cerința autorității contractante, privind experiența similară, care viza ca toate cele patru categorii de produse trebuiau să se regăsească în obiectul celor 4 contracte de furnizare prezentate, analizând obiectele contractelor constată: -pentru contractul nr. ..../30.12.2019, încheiat cu Comuna ...., având ca obiect „Furnizare de produse de mobilier”, au fost livrate și puse în funcțiune produse de mobilier, certificate prin PV de punere în funcțiune nr. ..../19.06.2020; -pentru contractul nr. ...../16.09.2020, încheiat cu Comuna ...., având ca obiect „Furnizare dotări”, au fost livrate și recepționate un număr de 62 produse după cum rezultă din procesul verbal de recepție nr. ..... din 21.12.2020, din categoria produselor de mobilier, aparatură electrică și electronică și echipamente sportive și fitness; -pentru contractul nr. ....../31.08.2020, încheiat cu Comuna ..., având ca obiect „Furnizare biciclete mărime cadru 22”, 24” și 26”, au fost livrate un număr de 16 biciclete din cele trei modele, produse ce se înscriu în categoria echipamente sportive și fitness; -pentru contractul nr. ...../09.11.2020, încheiat cu Municipiul Călărași, având ca obiect „Furnizare dotări (mobilare, echipare, inclusiv IT)”, au fost livrate și recepționate un număr de 25 produse din categoria aparatură electrică și electronică, după cum rezultă din procesul verbal de recepție nr. ...... din 26.01.2021. Astfel, prin cerința impusă, autoritatea contractantă a cerut dovada furnizării unor produse similare, din toate cele patru categorii de produse ce urmează a se achiziționa și trebuie interpretată împreună cu întregul 8
cuprins al cerinței, care face trimitere la livrări anterioare de produse similare cu toate cele 4 tipuri care se vor achiziționa. Or, din documentele depuse de SC ......... SRL nu rezultă că aceasta are experiență în furnizarea de produse din cele 4 categorii de produse solicitate de autoritatea contractantă, nedovedind că a furnizat produse din categoria echipamentelor de fizioterapie. Astfel, Consiliul constată că SC ......... SRL nu a făcut dovada respectării prevederilor documentației de atribuire în ceea ce privește experiența sa în livrarea de produse din cele 4 categorii stabilite de autoritatea contractantă în fișele tehnice ale caietului de sarcini, așa cum impunea structura fișei de date, parte integrantă a documentației de atribuire, iar prin răspunsul formulat la solicitarea de clarificări nu a făcut dovada livrării unor produse de natura echipamentelor de fizioterapie. În situația în care nu a procedat la formularea unei contestații cu privire la conținutul documentației de atribuire și a depus ofertă în cadrul procedurii de achiziție publică în cauză, SC ......... SRL avea obligația de a-și elabora oferta cu luarea în considerare a tuturor prevederilor documentației de atribuire, respectiv atât cele prevăzute la punctul III.1.3.a) Capacitatea tehnică si profesională din fișa de date a achiziției, relevante, sub acest aspect, fiind dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire”. În consecință, față de cele cercetate anterior, decizia autorității contractante de a respinge ca inacceptabilă oferta este întemeiată, motiv pentru care criticile vor fi respinse. Consiliul constată că contestatoarea nu a îndeplinit cerința privind experiența similară, motiv pentru care în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC ........ SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 9 din 10
........ ........ 10
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.