AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2193/2021

LUCIEN SOLUTIONS SRL | BASELI DRUM CONSULT SRL în contradictoriu cu ORAȘUL BECLEAN

Decizia CNSC nr. 2193/C3/2414, 2425 din 01.10.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2193/C3/2414, 2425 din 01.10.2021

Data din document
2021-10-01
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de dirigenție de șantier la obiectivul “Varianta de ocolire Beclean, județul Bistrița-Năsăud”, ce a fost inițiată cu anunțul de participare nr. CN1031819/09.06.2021, s-a solicitat: anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de LUCIEN SOLUTIONS SRL a fost respinsă, ca neconformă, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 7439/07.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 7368/06.09.2021, anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia și a tuturor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. În aceeași procedură, organizată de autoritatea contractantă ORAȘUL BECLEAN, prin contestația nr. 361/14.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 48760/18.09.2021 și care face obiectul dosarului nr. 2425/C3/2021, înaintată de BASELI DRUM CONSULT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Mark Twain, nr. 32, județul Cluj, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J12/654/2020,…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile. Admite contestația formulată de LUCIEN SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL BECLEAN și anulează Raportul procedurii nr. 7368/06.09.2021, precum și actele subsecvente lui în partea ce privește evaluarea ofertei contestatorului. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, prin stabilirea conformității ei, raportat la cerința analizată din caietul de sarcini, conform motivării de mai sus. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de BASELI DRUM CONSULT SRL. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Astfel, cu adresa nr. 6383/29.07.2021, comisia de evaluare a solicitat ofertantului câștigător clarificări, iar acesta a răspuns cu adresa nr. 308/01.08.2021, detaliind cheltuielile incluse în tariful ofertat. Prin răspunsul dat, ofertantul câștigător a confirmat faptul că prețul ofertat include toate și orice costuri legate de prestarea serviciilor de dirigenție de șantier, precum și cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligațiilor contractuale, astfel cum s-a solicitat în fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.2 - Modul de prezentare a propunerii financiare. Subliniază autoritatea contractantă că, prin documentația de atribuire, nu s-a solicitat ca ofertanții să prezinte o metodologie în baza căreia s-au alocat zile/lună/diriginte, în devizul privind detalierea cheltuielilor de servicii de dirigenție de șantier - anexă la formularul de ofertă solicitându-se doar ca ofertanții să estimeze, într-un mod just, numărul de zile lucrătoare prestate de fiecare diriginte de șantie…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2193/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 48210, 48482Data înregistrării: 2021-09-14
ContestatorLUCIEN SOLUTIONS SRL | BASELI DRUM CONSULT SRLCUI 34617281
Autoritate contractantăORAȘUL BECLEANCUI 4548821

2021_2193_2021_Decizie_2193.pdf, BO2021_2193_2021_BO2021_2193.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.463 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2193/C3/2414, 2425 Data: 01.10.2021 Prin contestația nr. 181/13.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48210/14.09.2021, ce face obiectul dosarului nr. 2414/C3/2021, înaintată de LUCIEN SOLUTIONS SRL, cu sediul în Cluj – Napoca, Aleea Putna, nr. 4, ap. 31, județul Cluj, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J12/1720/2015, având CUI 34617281, reprezentată legal de administrator Popa Mircea Lucian, formulată împotriva rezultatului procedurii, emis de autoritatea contractantă ORAȘUL BECLEAN, cu sediul în Beclean, str. Trandafirilor, nr. 2, județul Bistrița-Năsăud, în procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică, având ca obiect Servicii de dirigenție de șantier la obiectivul “Varianta de ocolire Beclean, județul Bistrița-Năsăud”, ce a fost inițiată cu anunțul de participare nr. CN1031819/09.06.2021, s-a solicitat: anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de LUCIEN SOLUTIONS SRL a fost respinsă, ca neconformă, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 7439/07.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 7368/06.09.2021, anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia și a tuturor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. În aceeași procedură, organizată de autoritatea contractantă ORAȘUL BECLEAN, prin contestația nr. 361/14.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 48760/18.09.2021 și care face obiectul dosarului nr. 2425/C3/2021, înaintată de BASELI DRUM CONSULT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Mark Twain, nr. 32, județul Cluj, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J12/654/2020, având CUI 36977708, s-a solicitat: anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 7437/07.09.2021, a proceselor verbale de evaluare, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente, în ceea ce privește ofertele depuse de BASELI DRUM CONSULT SRL și de ofertantul ALTEMIS SRL. Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile. Admite contestația formulată de LUCIEN SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL BECLEAN și anulează Raportul procedurii nr. 7368/06.09.2021, precum și actele subsecvente lui în partea ce privește evaluarea ofertei contestatorului. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, prin stabilirea conformității ei, raportat la cerința analizată din caietul de sarcini, conform motivării de mai sus. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de BASELI DRUM CONSULT SRL. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 45.803 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2193/C3/2414, 2425 Data: 01.10.2021 Prin contestația nr. 181/13.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48210/14.09.2021, ce face obiectul dosarului nr. 2414/C3/2021, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ......... – ....., județul ........., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal de administrator ........., formulată împotriva rezultatului procedurii, emis de autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., ......, județul ........., în procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică, având ca obiect Servicii de dirigenție de șantier la obiectivul “Varianta de ocolire ........., județul .........”, ce a fost inițiată cu anunțul de participare nr. CN1031819/09.06.2021, s-a solicitat: anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de ......... SRL a fost respinsă, ca neconformă, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 7439/07.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 7368/06.09.2021, anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia și a tuturor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. În aceeași procedură, organizată de autoritatea contractantă ........., prin contestația nr. 361/14.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 48760/18.09.2021 și care face obiectul dosarului nr. 2425/C3/2021, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ........., ....., județul ........., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., s-a solicitat: anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 7437/07.09.2021, a proceselor verbale de evaluare, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente, în ceea ce privește ofertele depuse de ......... SRL și de ofertantul ..... SRL. Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Pagina 1 din 17

§ 2

Prin contestația nr. 181/14.09.2021, înregistrată la Consiliul Național

§ 3

de

§ 4

Soluționare

§ 5

a

§ 6

Contestațiilor

§ 7

sub

§ 8

nr. 48210/14.09.2021, ......... SRL atacă adresa nr. 7439/07.09.2021, prin care autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Precizează contestatorul că, deși titlul comunicării face referire la numele societății sale, cuprinsul comunicării face referire, în integralitate, la alt ofertant (.....SRL). Contestatorul apreciază că decizia autorității contractante de a declara neconcludentă oferta sa contravine art. 2 lit. e) din Legea nr. 98/2016, apreciind că a răspuns în integralitate cererilor de clarificare ce i-au fost transmise. În opinia contestatorului, conform practicii Consiliului, autoritatea contractantă trebuia să manifeste un rol activ, și să depună diligențele necesare, în sensul acceptării documentelor prezentate. Nimic nu o împiedica pe aceasta să transmită o nouă adresă de clarificare, dacă considera a fi necesar. Teama autorității contractante, de a nu avantaja societatea ofertantă prin solicitarea de clarificări, în opinia contestatorului, nu este fondată, întrucât ofertanților trebuie să li se acorde dreptul de a își demonstra conformitatea ofertelor lor, iar depunerea ulterioară a unui document care atestă cele prezentate în ofertă nu este, în sine, de natură a crea un avantaj față de ceilalți ofertanți. Contestatorul precizează că, prin solicitarea de clarificări nr. 5696/06.07.2021, autoritatea contractantă i-a cerut să clarifice un aspect legat de DUAE - punctul B litera e) - Informații privind reprezentanții operatorului economic, solicitare la care a răspuns cu adresa nr. 122/08.07.2021. Prin solicitarea de clarificări nr. 6038/19.07.2021, autoritatea contractantă i-a cerut contestatorului să clarifice următoarele aspecte din propunerea tehnică: 1. Se va prezenta fișierul autorizație hidro Stoica.pdf semnat electronic anterior datei limită de depunere a ofertelor întrucât cel încărcat în SEAP nu poate fi deschis afișându-se un mesaj de eroare. 2. Se va preciza unde s-au prezentat în oferta depusă, documente care să ateste dovada existenței unei legături profesionale între specialistul ..... și ofertant, astfel cum s-a solicitat în caietul de sarcini la cap. 1. 3. Se va preciza unde s-au prezentat în oferta depusă documente care să ateste dovada existenței unei legături profesionale intre specialiști și ofertant, astfel cum s-a solicitat în caietul de sarcini la cap. 1. În declarațiile de disponibilitate prezentate pentru .....și ..... aceștia declară că sunt de acord să participe la procedura de achiziție și în cazul în care oferta va fi declarată câștigătoare, si că sunt capabili și disponibili să lucreze pe întreaga perioadă de derulare a activității, iar acestea nu Pagina 2 din 17

§ 9

reprezintă angajamente de participare în sensul celor solicitate în caietul de sarcini, la cap. 1, semnate de ambele părți. 4. La pag. 3 s-a precizat că beneficiarul este Consiliul Județean, iar la pagina 16 s-a precizat că beneficiarul este Spitalul Județean de Urgență Zalău. Se vor prezenta explicații/clarificări privind referirile la beneficiarii care nu au legătură cu prezenta procedură. Precizează contestatorul că, prin adresa nr. 135/21.07.2021, a răspuns la fiecare dintre cele 4 puncte, în parte. Specifică contestatorul că, din raportul procedurii, deduce faptul că răspunsurile la două dintre cele patru puncte au fost acceptate, respectiv punctul nr. 1 (fișier cu autorizația diriginte .....) și punctul nr. 4 - erori de tehnoredactare ale Beneficiarului, respectiv .......... Punctele 2 și 3 sunt considerate a fi "neconforme/neconcludente" deoarece: "Documentele care atestă dovada existenței unei legături profesionale între experți și ofertant trebuiau prezentate în cadrul propunerii tehnice, sub sancțiunea respingerii ofertei ca neconformă, în caietul de sarcini precizând-se faptul că toate documentele și informațiile solicitate, cu excepția celor precizate la pct. 2, sunt obligatoriu să fie prezentate în oferta depusă. Răspunsul nu este concludent". Consideră contestatorul că această practică a autorității contractante este una abuzivă, deoarece a răspuns la această solicitare de clarificare. Ca o dovadă suplimentară a transmis autorității contractante un extras revisal, prin care se atestă legătura angajat – angajator dintre expertul ..... și ......... SRL. Mai specifică contestatorul că răspunsul la clarificări nu este, în sine, de natură a crea un avantaj față de ofertanții concurenți. Conform catalogului de spețe, legiuitorul nu a intenționat ca această situație de respingere a ofertelor să devină un motiv pur formalist și nici să încurajeze un comportament discreționar și abuziv al autorităților contractante. Altfel, nu ar fi prevăzut în sarcina autorităților contractante obligația de a solicita clarificări, pentru a lămuri toate aspectele ofertelor, înainte de a ajunge la sancțiunea drastică a respingerii. În drept, contestatorul invocă dispozițiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016 și ale Codul civil. În replică, în contradictoriu cu ......... SRL, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 7787/17.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48990/17.09.2021, a transmis un punct de vedere, prin care solicită respingerea contestației, ca nefondată. În ceea ce privește critica privind comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă precizează că, în adresa nr. 7439/07.09.2021, din eroare au fost înscrise motivele de respingere referitoare la o altă ofertă depusă în cadrul procedurii. Această situație a fost remediată în data de 14.09.2021, contestatorului fiindu-i transmisă o nouă adresă de comunicare a Pagina 3 din 17

§ 10

rezultatului procedurii, aceasta conținând motivele de respingere care se aplica ofertei sale. Precizează autoritatea contractantă că motivele de respingere sunt înscrise în raportul procedurii nr. 7368/06.09.2021, la cap. 3.2.2, iar contestatorul le-a luat cunoștință de la data publicării raportului procedurii în SEAP. Referitor la criticile aduse modului de evaluare a ofertei ......... SRL, autoritatea contractantă arată că, în caietul de sarcini, la cap. 1, s- a solicitat ca ofertanții să nominalizeze personalul de specialitate și să prezinte autorizațiile specialiștilor și dovada existenței unei legături profesionale între specialiști și ofertant/asociat/subcontractant prin relații de muncă sau prin angajamente semnate de ofertant asociat/subcontractant și specialiști ca la data solicitării documentelor de calificare adresată ofertantului declarat câștigători, aceștia vor prezenta relațiile de muncă, sub sancțiunea respingerii ofertei. Pentru îndeplinirea cerinței, contestatorul a nominalizat următorii specialiști: diriginte de șantier domeniul 3.1 Drumuri, poduri - de interes național: ....., diriginte de șantier domeniul 5.2. Lucrări hidrotehnice - categoria de importanță C: ....., diriginte de șantier domeniul 9.1. Rețele electrice: ...... Având în vedere faptul că, în urma evaluării propunerii tehnice, comisia de evaluare nu a identificat niciun document care să ateste legătura profesională cu specialistul ....., contestatorului i s-au solicitat clarificări, prin adresa nr. 6038/19.07.2021, respectiv să indice unde în cadrul ofertei se regăsesc astfel de documente. Contestatorul a răspuns, indicând o precizare de la pag. 7 din propunerea tehnică, conform căreia ..... este angajatul său și a atașat registrul salariaților la 20.07.2021. În urma analizării răspunsului primit, comisia de evaluare a constatat că acesta nu este concludent, întrucât o simplă precizare nu reprezintă o dovadă a existenței unei legături profesionale între expert și ofertant, în caietul de sarcini indicându-se, în mod explicit, că cerința poate fi îndeplinită doar prin prezentarea dovezii existenței unei relații de muncă între expert și ofertant sau a unui angajament de participare semnat de ambele părți. Prin răspunsul dat, ofertantul a indicat prima opțiune, respectiv relațiile de muncă, ca fiind legătura profesională dintre expert și ofertant, însă, în propunerea tehnică nu a prezentat documente doveditoare ale acestor relații, astfel cum s-a solicitat în caietul de sarcini. Precizează autoritatea contractantă că registrul salariaților prezentat de contestator, atașat răspunsului la solicitarea de clarificări, nu a fost luat în considerare de către comisia de evaluare, întrucât în caietul de sarcini s-a făcut precizarea că toate documentele și informațiile solicitate, cu excepția celor precizate la pct. 2, trebuie prezentate în ofertă. Iar o nouă solicitare de clarificări, în opinia sa, nu ar Pagina 4 din 17

§ 11

fi fost posibilă întrucât, pe de o parte comisia de evaluare și-ar fi încălcat propria restricție impusă prin caietul de sarcini, iar pe de altă parte, prin acest demers s-ar fi creat un avantaj contestatorului, încălcându-se principiul tratamentului egal, deoarece alți ofertanți au prezentat documentele solicitate în cadrul ofertei. Pentru specialiștii .....și ....., contestatorul a prezentat, în propunerea tehnică, declarații de disponibilitate, conform cărora aceștia sunt de acord să participe la procedura de achiziție, iar în cazul în care oferta va fi declarată câștigătoare, sunt capabili și disponibili să lucreze pe întreaga perioadă de derulare a activității. Comisia de evaluare nu a considerat că, prin aceste declarații, este îndeplinită cerința caietului de sarcini, privind prezentarea dovezii existenței unei legături profesionale între specialiști și ofertant, întrucât din conținutul lor nu rezultă că părțile își iau angajamentul de a încheia relații de muncă, în situația în care oferta va fi declarată câștigătoare și mai mult decât atât, nu sunt semnate de ambele părți. Având în vedere cele menționate anterior, contestatorului i s-au solicitat clarificări prin adresa nr. 6038/19.07.2021, respectiv să indice unde, în cadrul ofertei se regăsesc documente care să ateste dovada existenței unei legături profesionale între specialiști și ofertant. Precizează autoritatea contractantă că ......... SRL a răspuns solicitării de clarificare, invocând o decizie a Consiliului și prezentând angajamentele de participare semnate de specialiștii .....și ..... cu acesta. În urma analizării răspunsului primit, comisia de evaluare a constatat că acesta nu este concludent, întrucât contestatorul nu a precizat unde se regăsesc în propunerea tehnică documente care să ateste dovada existenței unei legături profesionale între specialiști și ofertant. Comisia de evaluare a considerat că practica CNSC, invocată de contestator, nu este relevantă pentru prezenta procedură, întrucât cerința la care se face referire și motivul pentru care s-au solicitat clarificări nu sunt asemănătoare. Angajamentele de participare prezentate de contestator nu au fost luate în considerare de către comisia de evaluare întrucât, în caietul de sarcini, s-a făcut precizarea că toate documentele și informațiile solicitate, cu excepția celor precizate la pct. 2, sunt obligatoriu să fie prezentate în oferta depusă, iar o nouă solicitare de clarificări nu ar fi fost posibilă întrucât, pe de o parte comisia de evaluare și-ar fi încălcat propria restricție impusă prin caietul de sarcini. Pe de altă parte, în opinia autorității contractante, prin acest demers s-ar fi creat un avantaj contestatorului, încălcându-se principiul tratamentului egal întrucât alți ofertanți participanți la procedura au înțeles cerințele caietului de sarcini și au prezentat documentele solicitate în cadrul ofertei. Pagina 5 din 17

§ 12

Mai precizează autoritatea contractantă că la evaluarea ofertelor s- au avut în vedere prevederile art. 134 alin. (9) lit. e) din HG nr. 395/2016, conform cărora neprezentarea în ofertă a documentelor solicitate nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră, întrucât documentația de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar oferta inițială nu a fost în conformitate cu aceste cerințe. Prin contestația nr. 361/14.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 48760/18.09.2021 ce face obiectul dosarului nr. 2425/C3/2021, ......... SRL atacă adresa nr. 7437/07.09.2021, prin care autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă. Cu privire la oferta sa, contestatorul precizează că are în vedere incidența prevederilor art. 133 alin. (1), coroborat cu art. 134 alin. (1), în raport de care, în opinia sa, comisia de evaluare trebuia să analizeze concludența răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 7115/24.08.2021, fiind inacceptabilă completarea cerințelor documentației de atribuire pentru evaluarea răspunsurilor ofertanților. În fapt, precizează contestatorul, autoritatea contractantă a formulat 3 solicitări de clarificare succesive astfel: a) Solicitarea de clarificare nr. 6384/29 07 2021 1. În devizul financiar s-a estimat că fiecare diriginte de șantier va lucra câte 587 de zile lucrătoare, însă lucrările care necesită supravegherea pe domeniile lucrări hidrotehnice și rețele electrice nu se desfășoară pe toată durata contractului. Se vor prezenta explicații/clarificări. 2. Se va prezenta modul de formare a tarifului cuprins în Devizul privind detalierea cheltuielilor de servicii de dirigenție de șantier - anexă la formularul de ofertă, conform notei din același formular, respectiv, remunerația specialiștilor, cheltuielile administrative, de transport, de regie, amortismente, chirii, asigurări, etc., beneficii și alte cheltuieli legale. b) Solicitarea de clarificare nr. 6874/16 08 2021 1. Se va preciza modul în care s-a estimat numărul de zile lucrătoare cuprinse în devizul financiar pentru dirigintele de șantier în domeniul rețele electrice, respectiv activitățile dirigintelui de șantier în domeniul rețele electrice efectuate până la data începerii efective a execuției lucrărilor în acest domeniu prevăzute în studiul de fezabilitate anexat documentației de atribuire în SEAP. c) Solicitarea de clarificare nr. 7115/24 08 2021 1. Potrivit studiului de fezabilitate publicat în SEAP, lucrările de Instalații electrice constau în alimentarea cu energie electrică a stâlpilor de iluminat prevăzuți pe podul peste râul Someș. Având în vedere faptul că lucrările pentru care se vor presta serviciile de dirigenție de șantier constau în realizarea unei construcții noi, lucrările de alimentare cu Pagina 6 din 17

§ 13

energie electrică a stâlpilor de iluminat se vor realiza după finalizarea lucrărilor de construcție a podului. Având în vedere faptul că ofertantul a prevăzut ca dirigintele de șantier în domeniul rețele electrice va fi remunerat pe toată durata contractului, respectiv 26 de luni, se va preciza, modul în care se vor deconta, pe zile serviciile prestate de către acesta în perioada de „pregătire a investiției", având în vedere faptul că, potrivit caietului de sarcini capitolul - Informații privind mecanismul de decontare - decontarea se efectuează în tranșe intermediare proporțional cu valoarea lucrărilor executate. Apreciază contestatorul că este eronată aserțiunea autorității contractante (conform căreia propunerea financiară conține prețuri care nu sunt justificate, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu dirigintele de șantier în domeniul rețele electrice, în perioada anterioară execuției lucrărilor în acest domeniu, întrucât în caietul de sarcini s-a făcut mențiunea că decontarea se efectuează doar proporțional cu valoarea lucrărilor executate, astfel că devine imposibilă, inclusiv decontarea unui număr de 587 de zile de prestare a serviciilor de diriginte de șantier în domeniul electrice într-un interval de timp mai scurt, respectiv după începerea execuției acestor tipuri de lucrări) deoarece: 1. în cadrul documentelor puse la dispoziție de către autoritatea contractantă nu a fost prezentat un grafic cu modul de repartiție al lucrărilor ce fac obiectul contractului și nici numărul de ore sau numărul de zile lucrătoare pentru diriginții de șantier; în consecință, ......... SRL a estimat un număr de 4 ore/zi lucrătoare și 22 zile lucrătoare pe lună. Astfel, s-au considerat 587 de zile lucrătoare pe toată perioada de desfășurare a contractului: 572 zile în perioada de execuție a lucrărilor și de recepție la terminarea lucrărilor (26 luni x 22 zile lucrătoare), 11 zile în perioada de garanție, 4 zile aferente Recepției finale. 2. În cadrul fundamentării propunerii financiare, tariful zilnic/diriginte de șantier a fost considerat 170,55 lei. 3. În cadrul documentelor puse la dispoziție de către autoritatea contractantă - Parte Scrisă SF - este prezentat un grafic general, fără a detalia modul de repartiție al lucrărilor ce fac obiectul contractului și nici numărul de ore sau numărul de zile lucrătoare pentru diriginții de șantier. 4. Conform Hotărârii nr. 907/2016 - Art. 7 (4) Indicatorii tehnico- economici prevăzuți la alin. (2) lit. b) cuprind durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni, luând în considerare prevederile de mai sus, graficul prezentat în studiul de fezabilitate este, în opinia contestatorului, unul estimativ. Precizează contestatorul că a luat în considerare 587 de zile lucrătoare, pe toată perioada de desfășurare a contractului: 572 zile lucrătoare în perioada de execuție a lucrărilor și de recepție la terminarea lucrărilor (26 luni x 22 zile lucrătoare), 11 zile în perioada de Pagina 7 din 17

§ 14

garanție, 4 zile aferente Recepției finale. Acest mod de calcul se aplică la toți diriginții, inclusiv la dirigintele de șantier în domeniul rețele electrice. 5. Activitățile dirigintelui de șantier în domeniul rețele electrice sunt explicit exemplificate în cadrul propunerii tehnice, de la pagina 34 la pagina 38, unde se regăsesc detaliat toate atribuțiile fiecărui diriginte de șantier, nominalizat în cadrul propunerii tehnice, inclusiv dirigintele de șantier autorizat pe rețele electrice. 6. Conform aceleiași propuneri tehnice, decontarea se efectuează doar proporțional cu valoarea lucrărilor executate, fiind ¡relevantă disponibilitatea, excedentară, a personalului alocat proiectului pentru perioade de timp, despre care se presupune doar că ar excede modalității efective de implicarea a diriginților de șantier pe parcursul lucrării. În cadrul documentelor puse la dispoziție de către autoritatea contractantă, nu a fost prezentat un grafic cu modul de repartiție al lucrărilor ce fac obiectul contractului și nici numărul de ore sau numărul de zile lucrătoare pentru diriginții de șantier. Apreciază contestatorul că o estimare realistă a numărului de zile, necesare pentru fiecare diriginte de șantier, se poate realiza doar pe baza proiectului tehnic vizat spre neschimbare. ......... SRL precizează că și-a asumat ca întreaga echipă de supervizare să fie prezentă pe toată durata de derulare a contractului, pentru a asigura bunul mers al contractului. De asemenea, legislația in vigoare (Ordinul MDRT nr. 1496/2011, art. 44, prevede obligațiile și răspunderile pe care le au diriginții în desfășurarea activității în perioada de pregătire a investiției. 7. Precizează contestatorul că dirigintele Adrian Tătar este angajatul său și, în conformitate cu contractul individual de muncă, acesta este remunerat lunar. Decontarea serviciilor prestate de către dirigintele de șantier rețele electrice se va efectua în tranșe intermediare, proporțional cu valoarea lucrărilor executate și va avea la bază și rapoartele lunare transmise către Beneficiar, rapoarte ce vor cuprinde activitățile desfășurate, cu încadrarea lor în timp. 8. Mai precizează contestatorul că, prin Anexa la Formularul de ofertă, s-a solicitat numărul estimat de zile lucrătoare, că a avut în vedere varianta care să cuprindă întreaga perioadă de derulare a contractului de lucrări (perioada de proiectare, execuție, garanție a lucrărilor) și că, de bună credință fiind, a transmis modul de formare a prețului pe baza numărului estimat de zile lucrătoare, rezultat în urma unor analize interne care au stat la baza întocmirii ofertei și pentru a asigura autoritatea contractantă de un serviciu complet și conform pe toată perioada de execuție. În replică, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 7786/17.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48987/17.09.2021, a transmis punct de vedere Pagina 8 din 17

§ 15

față de contestația formulată de ......... SRL, prin care solicită respingerea ei, ca nefondată. În apărarea sa, autoritatea contractantă învederează că, în fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.2, a solicitat ca propunerea financiară să cuprindă formularul de ofertă, devizul privind detalierea cheltuielilor cu serviciile de dirigenție de șantier și, dacă este cazul, centralizatorul cu serviciile prestate de asociați/subcontractanți și acordurile de asociere la subcontractare, cu detalierea valorică. În devizul privind detalierea cheltuielilor de servicii de dirigenție de șantier, ofertanții aveau obligația precizării tarifului aferent fiecărui specialist identificat în propunerea tehnică, precum și a estimării numărului de zile lucrătoare de implicare a fiecărui specialist în contract. Consideră autoritatea contractantă că este evident faptul că estimarea trebuie să fie una realistă, ținând cont de volumul lucrărilor pentru care se acordă serviciile de dirigenție de șantier, în caz contrar, solicitarea ar fi lipsită de relevanță. În cuprinsul formularului pus la dispoziția ofertanților s-a făcut mențiunea că tarifele ofertate includ remunerația specialiștilor, cheltuielile administrative, de transport, de regie, amortismente, chirii, asigurări, etc, beneficii și alte cheltuieli legale. Având in vedere specificul lucrărilor, prin caietul de sarcini s-a solicitat că ofertantul trebuie să nominalizeze personalul de specialitate, diriginții de șantier autorizați conform Ordinului MDRT nr. 1496/2011, în următoarele domenii: - Domeniul 3.1. Drumuri, poduri - de interes național; - Domeniul 5.2. Lucrări hidrotehnice - categoria de importanță C; - Domeniul 9.1. Rețele electrice. Precizează autoritatea contractă că nominalizarea unui diriginte de șantier autorizat în domeniul 9.1 Rețele electrice a fost solicitată datorită faptului că, pe viitorul pod ce urmează să fie construit pe traseul variantei de ocolire a orașului ........., s-a prevăzut amplasarea a 28 de stâlpi de iluminat. Conform devizului privind detalierea cheltuielilor de servicii de dirigenție de șantier, contestatorul a estimat că fiecare diriginte de șantier, inclusiv cel nominalizat pe domeniul 9.1 Rețele electrice, va lucra câte 587 de zile lucrătoare. În acest sens, autoritatea contractantă subliniază că lucrările pentru care urmează să fie prestate serviciile de dirigenție de șantier, care fac obiectul contractului, sunt reprezentate de construirea variantei de ocolire a orașului ........., alcătuită dintr-un pod peste râul Someș și două tronsoane de drum prin care se va face racordul cu drumurile naționale. În opinia autorității contractante, este evident faptul că montarea stâlpilor de iluminat nu este posibilă anterior finalizării lucrărilor de construire a podului. Pagina 9 din 17

§ 16

Astfel, disponibilitatea dirigintelui de șantier în domeniul rețele electrice, începând cu prima zi de execuție a lucrărilor, nu se justifică, întrucât o lungă durată nu se vor desfășura lucrări pe care acesta să le supravegheze. În caietul de sarcini, la capitolul Informații privind mecanismul de decontare, s-a precizat faptul că decontarea se efectuează în tranșe intermediare, proporțional cu valoarea lucrărilor executate. Având în vedere cele menționate mai sus, autoritatea contractantă precizează, că i s-au solicitat clarificări contestatorului. Însă, în răspuns, aceasta nu a justificat modul în care se vor deconta, pe zile, serviciile prestate de către dirigintele de șantier în domeniul Rețele electrice, în perioada în care nu se execută astfel de lucrări. Contestatorul a alocat cheltuieli salariale, administrative, de transport, regie, amortismente, chirie, asigurări, diurnă pentru dirigintele de șantier, în domeniul rețele electrice, pe o durata de 587 de zile lucrătoare, aferente celor 26 de luni de execuție, cu toate ca lucrările de instalații electrice nu se desfășoară pe toată durata contractului. Apreciază autoritatea contractantă că referitor la criticile contestatoarei conform cărora în documentația de atribuire nu a fost prezentat un grafic cu modul de repartiție al lucrărilor ce fac obiectul contractului nu pot fi reținute, întrucât chiar și în lipsa unui grafic detaliat, ofertanții aveau posibilitatea realizării unei estimări corecte a numărului de zile necesare pentru supravegherea lucrărilor din domeniul 9.1 Rețele electrice, o imagine a volumului acestor lucrări regăsindu-se în listele cu cantitățile de lucrări, în partea scrisă și în partea desenată din studiul de fezabilitate atașat în SEAP documentației de atribuire. În opinia autorității contractante, contestatorul avea posibilitatea solicitării de clarificări, cu privire la documentația de atribuire, în cazul în care avea nevoie de informații suplimentare pentru elaborarea ofertei sau putea formula o contestație cu privire la conținutul documentației de atribuire. Însă, având în vedere faptul că nu a apelat la aceste instrumente și a depus oferta în cadrul procedurii, acesta și-a însușit, în totalitate, prevederile documentației de atribuire. În ceea ce privește criticile contestatorului privind oferta declarată câștigătoare, depusă de ..... SRL, autoritatea contractantă precizează, referitor la critica potrivit căreia ofertantul declarat câștigător nu are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului, deoarece nu ar fi autorizat pentru activitatea 7112 în afara sediului social, că, potrivit certificatului constatator nr. 115405/02.09.2021, ..... SRL deține domeniul de activitate principal 7112 - Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea. Cu toate că activitatea care face obiectul contractului presupune efectuarea de deplasări în teren, la locul de realizare a lucrărilor care fac obiectul serviciilor de dirigenție de șantier, aceste deplasări au, în principal, un scop de constatare, iar întocmirea livrabilelor care se Pagina 10 din 17

§ 17

comunică autorității contractante, a notificărilor, a informărilor și a sesizărilor care se transmit diverselor părți implicate în realizarea obiectivului de investiție, verificarea diverselor documente sunt activități care se desfășoară la sediul social. Astfel, apreciază autoritatea contractantă, această critică este neîntemeiată. 2. Referitor la critica privind perioada de valabilitate a garanției de participare, comisia de evaluare a constatat faptul că instrumentul de garantare, aferent poliței de asigurare nr. 964001866/02.07.2021, este valabil până la data de 02.07.2021 și a solicitat cu adresa nr. 5391/06.07.2021 clarificări ofertantului. Ofertantul a răspuns, prezentând suplimentul de precizare nr. 1, la polița nr. 964001866 din 02.07.2021, prin care s-a corectat data de sfârșit a valabilității garanției de participare, din 02.07.2021 în 05.11.2021. 3. Referitor la critica potrivit căreia ofertantul declarat câștigător nu face dovada existenței legăturii profesionale dintre specialiști și ofertant pentru niciunul dintre cei trei diriginți alocați proiectului, autoritatea contractantă arată că, opus susținerii contestatorului, oferta nu cuprinde „exclusiv o declarație a ofertantului", conform căreia se declară de acord să angajeze specialiștii. În documentele propunerii tehnice au fost încărcate, în SEAP, și declarațiile de disponibilitate din partea a doi specialiști, conform cărora aceștia sunt de acord să se angajeze cu contracte de muncă, în cazul în care ..... SRL va fi declarat câștigător. Precizează autoritatea contractantă că cele două declarații de disponibilitate, coroborate cu declarația ofertantului, prezentată la pag. 9 din propunerea tehnică, îndeplinesc cerința caietului de sarcini, de la cap. 1 – Resurse, în ceea ce privește dovada existenței unei legături profesionale între cei doi specialiștii și ofertant. Potrivit răspunsului nr. 299/13.07.2021 la solicitarea de clarificări nr. 5877/13.07.2021, dirigintele de șantier propus în domeniul 3.1 - ..... este angajat al ofertantului conform actului adițional la contractul individual de muncă și extrasului Revisal prezentate. 4. Cu privire la critica privind propunerea financiară, prezentată de ofertantul declarat câștigător, arată autoritatea contractantă faptul că, în mod eronat contestatorul presupune că ofertantul declarat câștigător „nu a prezentat o detaliere a cheltuielilor cu serviciile de dirigenție de șantier", comisia de evaluare solicitând tuturor ofertanților, inclusiv celui declarat câștigător, să prezinte modul de formare a tarifului cuprins în Devizul privind detalierea cheltuielilor de servicii de dirigenție de șantier - anexa la formularul de ofertă, conform notei din același formular, respectiv, remunerația specialiștilor, cheltuielile administrative, de transport, de regie, amortismente, chirii, asigurări etc., beneficii și alte cheltuieli legale. Pagina 11 din 17

§ 18

Astfel, cu adresa nr. 6383/29.07.2021, comisia de evaluare a solicitat ofertantului câștigător clarificări, iar acesta a răspuns cu adresa nr. 308/01.08.2021, detaliind cheltuielile incluse în tariful ofertat. Prin răspunsul dat, ofertantul câștigător a confirmat faptul că prețul ofertat include toate și orice costuri legate de prestarea serviciilor de dirigenție de șantier, precum și cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligațiilor contractuale, astfel cum s-a solicitat în fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.2 - Modul de prezentare a propunerii financiare. Subliniază autoritatea contractantă că, prin documentația de atribuire, nu s-a solicitat ca ofertanții să prezinte o metodologie în baza căreia s-au alocat zile/lună/diriginte, în devizul privind detalierea cheltuielilor de servicii de dirigenție de șantier - anexă la formularul de ofertă solicitându-se doar ca ofertanții să estimeze, într-un mod just, numărul de zile lucrătoare prestate de fiecare diriginte de șantier. După conexarea celor două contestații, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2), analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect Servicii de dirigenție de șantier la obiectivul “Varianta de ocolire ........., județul .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de licitație deschisă, ce a fost inițiată cu anunțul de participare nr. CN1031819/09.06.2021. Nemulțumiți de rezultatul procedurii de atribuire, ......... SRL și ......... SRL au formulat contestațiile de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ......... SRL și ......... SRL au depus recipisele de consemnare a cauțiunilor nr. 207510874/1 și nr. 207513825/1, în valoare de 8.000 lei fiecare, emise de CEC Bank – SUCURSALA ........., în data de 14.09.2021, respectiv de CEC Bank – UNITATEA HOREA, în data de 15.09.2021. Relativ la contestația formulată de ......... SRL, Consiliul reține că disputa părților este asupra modului de îndeplinire a cerinței tehnice care să ateste existența legăturilor profesionale între ofertant și specialiștii propuși, din caietul de sarcini: Ofertantul va prezenta autorizatiile specialistilor si dovada existentei unei legături profesionale intre specialisti si ofertant/asociat/subcontractant prin relații de munca sau prin angajamente semnate de ofertant asociat subcontractant si specialisti ca la data solicitării documentelor de calificare adresata ofertantului declarat castigator, acestia vor prezenta relațiile de munca, sub sancțiunea respingerii ofertei. În propunerea sa tehnică, ofertantul a nominalizat trei experți, pentru care a atașat următoarele documente, în dovedirea îndeplinirii cerinței: Pagina 12 din 17

§ 19

- pentru ....., CV în care se menționează că este angajat al ofertantului, din 2017; - pentru ....., declarație de disponibilitate semnată de expert; - pentru ....., declarație de disponibilitate semnată de expert. În declarațiile de disponibilitate, fiecare dintre cei doi experți a precizat: (...) sunt de acord să particip la Procedura simplificată pentru proiectul sus menționat, pentru ofertantul S.C. ......... SRL. De asemenea, în cazul în care oferta companiei va fi desemnată câștigătoare, declar că sunt capabil și disponibil să lucrez pe poziția pentru care am fost nominalizat în ofertă, respectiv: diriginte de șantier in domeniul construcții hidrotehnice categoria B pe perioada de desfășurare a activității pentru care sunt desemnat. Argumentele comisiei de evaluare, de respingere a ofertei, nu pot fi primite de Consiliu drept motive temeinice pentru nedovedirea îndeplinirii cerinței tehnice. Faptul că declarațiile de disponibilitate nu sunt semnate de ofertant și nici nu menționează, explicit, că părțile își iau angajamentul de a încheia relații de muncă, în situația în care oferta va fi declarată câștigătoare, nu constituie o neconformitate a ofertei. Din moment ce ofertantul, prin propunerea tehnică, s-a angajat că pe toata durata Proiectului și pentru Perioada de Garanție, Prestatorul va asigura cel puțin următorul Personal (...), nominalizând cei trei specialiști, aceasta constituie o dovadă că, între cei doi experți externi și ofertant, va exista o relație profesională. Pentru ..... ofertantul a precizat că specialistul este angajat al societății sale (pag. 7 din propunerea tehnică). Documentele atașate la răspunsul din 21.07.2021 (ca urmare a solicitării de clarificări, privind indicarea paginilor din propunerea tehnică unde s-ar afla documentele solicitate prin caietul de sarcini) vin să confirme cele existente deja în ofertă. Sancțiunea din caietul de sarcini, prin respingerea ofertei, privește lipsa oricăror informații referitoare la modul de îndeplinire a ofertei, de la momentul ulterior acestei analize, adică numai în lipsa relațiilor de muncă, nedovedite de câștigător. În cazul de față, ofertantul a inclus în propunerea tehnică suficiente informații care dovedesc îndeplinirea cerinței. Iar prin semnarea ofertei, acesta s-a angajat față de achizitor să respecte cele declarate în propunerea tehnică, potrivit art. 3 alin. (1) lit. hh) din Legea nr. 98/2016: ofertă - actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente stabilite prin documentația de atribuire; Acceptarea documentelor aduse în confirmarea celor existente deja în ofertă nu intră în contradicție cu prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, întrucât nu i s-a creat ofertantului contestator niciun avantaj incorect: (1) În cazul în care informațiile sau documentele prezentate de Pagina 13 din 17

§ 20

către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. De asemenea, Consiliul constată că achizitorul (prin comisia de evaluare), prin modul de analizare a ofertei contestatorului a încălcat principiul tratamentului egal, întrucât a cerut ca ofertantul câștigător să prezinte, la răspunsul din 13.07.2021 (față de o solicitare de clarificare) documentele aferente relației contractuale cu unul dintre diriginți, respectiv extras revisal, act adițional la contractul individual de muncă, raport salariat. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL și va anula Raportul procedurii nr. 7368/06.09.2021, precum și actele subsecvente lui, în partea ce privește evaluarea ofertei contestatorului. Totodată, va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, prin stabilirea conformității ei, raportat la cerința analizată din caietul de sarcini. Contestația formulată de ......... SRL conține critici împotriva modului de evaluare a ofertei proprii și a celei câștigătoare. Față de oferta contestatorului secund, litigiul privește modul de întocmire a propunerii tehnice și financiare, respectiv cotarea activităților ce vor fi prestate de dirigintele de șantier propus pentru domeniul Rețele electrice. În propunerea financiară, ofertantul a stabilit că specialistul va presta servicii de dirigenție de șantier timp de 587 de zile, explicând, în contestație, că ......... S.R.L. si-a asumat ca întreaga echipa de supervizare să fie prezentă pe toată durata de derulare a contractului pentru a asigura bunul mers al contractului. Deși susține că acest expert va participa în viitorul contract pe toată perioada de execuție (deci munca lui va trebui plătită), totuși serviciile prestate de specialist se vor regăsi în Rapoartele lunare transmise către Beneficiar, rapoarte ce vor cuprinde activitățile desfășurate și încadrarea lor în timp, iar aceste rapoarte vor fi întocmite din momentul în care vor începe lucrările electrice, din cadrul contractului de construcție a variantei de ocolire a orașului .......... Susținerile contestatorului că ofertanții ar fi avut libertatea estimării numărului de ore și de zile pentru fiecare diriginte de șantier (întrucât în documentația de atribuire nu a fost impus un grafic al lucrărilor) nu pot fi primite de Consiliu, din moment ce, din Studiul de Pagina 14 din 17

§ 21

fezabilitate (anexat anunțului de participare), se cunosc lucrările ce vor fi executate pentru realizarea obiectivului, iar rețele electrice nu pot fi realizate din prima zi de începere a lucrărilor de construcție și nici nu se derulează pe o perioadă de 26 de luni. Așadar, autoritatea contractantă nu poate deconta alte servicii propuse de ofertant pentru respectivul diriginte de șantier, în afara celor de supervizare a lucrărilor de rețele electrice. În fapt, prin modul de întocmire a propunerii tehnice, ofertantul contestator nu a respectat prevederile caietului de sarcini. Astfel, Consiliul constată că este întemeiată decizia comisiei de evaluare, de a declara neconcludent răspunsul ofertantului la solicitarea ei de clarificare. Referitor la criticile aduse modului de evaluare a ofertei câștigătoare, depuse de ..... SRL, Consiliul constată netemeinicia lor. Prima critică privește presupusa incapacitate profesională a ofertantului câștigător de a realiza activitățile care fac obiectul contractului deoarece, din certificatul constatator depus în procedura, rezultă că nu este autorizat pentru Activitatea 7112 - conform art. 15 din Legea 359/2004, respectiv NU poate presta acesta activitate în afara sediului social. În motivare, contestatorul susține că: Dat fiind că activitatea ce face obiectul contractului se prestează, predilect, în afara sediului social, rezultă că ofertantul nu are capacitatea profesionala de a realiza activitătile care fac obiectul contractului. Faptul că unele dintre serviciile de dirigenție se desfășoară pe șantier, iar altele la sediul societății nu înseamnă că ofertantul nu are capacitate de realizare a activităților din contract. Cât privește critica acceptării unei garanții de participare ce nu respectă valabilitatea solicitată (contestatorul susținând că e valabilă până în 02.07.2021), Consiliul constată existența suplimentului la polița de asigurare, prezentat ca urmarea a unei solicitări de clarificare, cu valabilitate până la 05.11.2021, conform prevederilor de la art. 132 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Relativ la lipsa din propunerea tehnică a documentelor prin care să se facă dovada existenței unei legături profesionale între ofertant și specialiști, Consiliul ia act că în ofertă sunt incluse, pentru doi diriginții de șantier, externi societății, declarații de disponibilitate a lor și declarația administratorului societății că îi va angaja, dacă va fi declarat câștigător. Cel de al treilea diriginte de șantier este angajat al ofertantului, documentele lui fiind depuse pe calea răspunsului la o solicitare de clarificare. Critica îndreptată împotriva presupusei încălcări a modului de prezentare a propunerii financiare (deoarece tariful nu ar fi fost fundamentat) se dovedește a fi neîntemeiată, întrucât elementele Pagina 15 din 17

§ 22

componente ale prețului au fost prezentate în răspunsul din 01.08.2021, ca urmare a solicitării de clarificări din 29.07.2021. Nici susținerea că ar lipsi, din propunerea financiară, o metodologie de alocare a zilelor de prestare servicii pentru doi dintre diriginți nu este valabilă, întrucât nu a fost impusă o astfel de cerință. Contestatorul consideră că achizitorul nu a aplicat un tratament egal în evaluarea ofertei sale și a celei câștigătoare, având în vedere că el a fost descalificat pentru propunerea a 587 de zile pentru dirigintele din domeniul rețelelor electrice. Consiliul apreciază a fi justă analiza comisiei de evaluare asupra celor două oferte, întrucât ofertantul contestator a propus, pentru perioada respectivă, activități care nu sunt aferente sarcinilor din documentația de atribuire, în timp ce ofertantul câștigător s-a referit doar la activitățile specifice, menționate în studiul de fezabilitate. Văzând toate cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile. Admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... și anulează Raportul procedurii nr. 7368/06.09.2021, precum și actele subsecvente lui în partea ce privește evaluarea ofertei contestatorului. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, prin stabilirea conformității ei, raportat la cerința analizată din caietul de sarcini, conform motivării de mai sus. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ........ Pagina 16 din 17

§ 23

Pagina 17 din 17

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.