Decizie 2080/2021
Decizie CNSC2021_2080_2021_Decizie_2080.pdf, BO2021_2080_2021_BO2021_2080.pdf
Document CNSC
FRASINUL SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA
Decizia CNSC nr. 2080/C9/2248 din 21.09.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: "Construire Bazin de înot acoperit strada Crinilor nr. 4/A, oraș Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud", cod CPV45200000-9-Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 36345/19.08.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea raportului procedurii nr. 7856L/19.08.2021, în partea care privește admisibilitatea ofertei asocierii Mis Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL; anularea deciziei autorității contractante, prin care oferta depusă de asocierea MIS Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei asocierii Mis Grup SRL – Arhic…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de Frasinul SRL, în calitate de lider al asocierii Frasinul SRL - Construcții Erbașu SA - Moldproiect ASD, în contradictoriu cu Compania Națională de Investiții, și anulează raportului procedurii nr. 7856L/19.08.2021 și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei MIS Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL și stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a disp…Verifică pasajul în context →
Prin adresa nr. 1701/09.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 47491/09.09.2021, . cauza dedusă judecății, la soluționarea acesteia urmând a fi avute în vedere argumentele dezvoltate pe larg în cuprinsul contestației. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: "Construire Bazin de înot acoperit strada Crinilor nr. 4/A, oraș Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud", cod CPV45200000-9-Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1078506/10.11.2020. Din informațiile anunțului de participare simplificat publicat rezultă că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribu…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2080_2021_Decizie_2080.pdf, BO2021_2080_2021_BO2021_2080.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2080/C9/2248 Data: 21.09.2021 Prin contestația nr. 1600/26.08.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45016/27.08.2021, depusă de Frasinul SRL, în calitate de lider al asocierii Frasinul SRL - Construcții Erbașu SA - Moldproiect ASD, având CUI RO12337680, număr de înregistrare în registrul comerțului J6/278/1999, cu sediul în sat Anieș, comuna Maieru nr. 59, județul Bistrița-Năsăud, reprezentată prin administrator Larionesi Traian și convențional prin SCA Ceparu și Irimia, cu sediul în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, privind procedura simplificată, organizată de Compania Națională de Investiții SA, cu sediul în București, str. Piața Națiunilor Unite nr. 9, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: "Construire Bazin de înot acoperit strada Crinilor nr. 4/A, oraș Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud", cod CPV45200000-9-Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 36345/19.08.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea raportului procedurii nr. 7856L/19.08.2021, în partea care privește admisibilitatea ofertei asocierii Mis Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL; anularea deciziei autorității contractante, prin care oferta depusă de asocierea MIS Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei asocierii Mis Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL. MIS Grup SRL, cu sediul în comuna Maieru, localitatea Anieș, nr. 79, județul Bistrița-Năsăud, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat Liviu Olariu, în municipiul Bistrița, str. Alba Iulia nr. 28, județul Bistrița- Năsăud, având CUI RO12472562, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J06/325/1999, a formulat cerere de intervenție înregistrată la Pagina 1 din 2
Consiliu cu nr. 46066/02.09.2021, prin care a solicitat admiterea în principiu a cerereii și, pe fond, respingerea contestației formulate de Frasinul SRL, ca nefondată, menținerea în totalitate a actelor încheiate de autoritatea contractantă ca temeinice și legale; obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers, reprezentând onorariu avocațial. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de Frasinul SRL, în calitate de lider al asocierii Frasinul SRL - Construcții Erbașu SA - Moldproiect ASD, în contradictoriu cu Compania Națională de Investiții, și anulează raportului procedurii nr. 7856L/19.08.2021 și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei MIS Grup SRL – Arhicris Logistic SRL – Kesz Construcții România SRL și stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de MIS Grup SRL și o respinge. Respinge cererea MIS Grup SRL privind plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea litigiului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2080/C9/2248 Data: 21.09.2021 Prin contestația nr. 1600/26.08.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45016/27.08.2021, depusă de ...., în calitate de lider al asocierii ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: "Construire Bazin de înot acoperit strada Crinilor nr. 4/A, oraș Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud", cod CPV45200000-9-Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 36345/19.08.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea raportului procedurii nr. 7856L/19.08.2021, în partea care privește admisibilitatea ofertei asocierii . ... având CUI RO12472562, număr de înregistrare în Registrul Comerțului ....., prin care a solicitat admiterea în principiu a cerereii și, pe fond, respingerea contestației formulate de ..., ca nefondată, menținerea în totalitate a actelor încheiate de autoritatea contractantă ca temeinice și legale; obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers, reprezentând onorariu avocațial. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care ... atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt modul de derulare al procedurii în cauză, respectiv: Pagina 1 din 19
Referitor la primul rezultat al procedurii, petenta aduce în discuție decizia Consiliului nr. 1442/C9/1477/ 07.07.2021. În ce privește cel de-al doilea rezultat al procedurii, apreciază ca fiind netemeinică și nelegală decizia autorității contractante privind desemnarea ofertei câștigătoare, solicitând admiterea contestației, cu consecința obligării autorității contractante la reevaluarea acesteia. În privința punctajului pentru Coordonatorul colectiv de proiectare (Șef de proiect), se arată că, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul achiziției și procesul-verbal de remediere privind evaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 4693L/17.05.2021, singurele documente avute în vedere la acordarea punctajului de către comisia de evaluare au fost următoarele:
Scrisoare recomandare UAT Rodna „Complex sportiv Rodna, BN;
Scrisoare de recomandare Supraetajare Corpuri B și C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistență Medico Socială Prundu Bârgăului; Acest aspect a fost reținut definitiv inclusiv de către Consiliu prin considerentele deciziei sale sub autoritatea de lucru judecat, astfel: Prin cererea de intervenție se face referire la implicarea d-nei Olariu Cristina, în calitate de sef de proiect în proiectul Elaborarea documentaţiei tehnico-economice faza studiu de fezabilitate pentru obiectul Construire bazin de înot didactic-scolar în Oraşul Sângeorz Băi, judeţul Bistrița- Năsăud însă cele două contracte punctate de autoritatea contractantă nu includ acest proiect, nefiind depuse decât 2 recomandări pentru proiectele mai sus menționate. Se invocă obligațiile stabilite autorității prin decizia pronunțată. Potrivit informaţiilor existente în cuprinsul procesului-verbal nr. 7713L/17.08.2021, asocierea .a răspuns prin adresa nr. 7722/ 16.08.2021, înregistrată la CNI sub nr. 7697L/17.08.2021, înţelegând să se prevaleze de experienţa expertului aferentă următoarelor obiective de investiții: - Construire bazin de înot didactic-scolar în oraşul Sângeorz Băi, judeţul Bistrița-Năsăud; - Supraetajare Corpuri B și C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistență Medico- Socială Prundu Bârgăului. Un astfel de răspuns a fost considerat eronat concludent de către comisia de evaluare, cu încălcarea limitelor reevaluării dispuse de Consiliu și a principiului autorității de lucru judecat. Sunt invocate prevederile art. 26 alin. (101) din Legea nr. 101/2016, art. 431 alin. (2) din Codul procedură civilă, precum și jurisprudența ÎCCJ. În concluzie, cum iniţial Consiliul nu a luat în considerare susţinerile privitoare la implicarea expertului . în obiectivul de investiții „Construire Pagina 2 din 19
bazin de înot didactic- scolar în Oraşul Sângeorz Băi, judeţul Bistrița- Năsaud", motivat că, în cadrul propunerii tehnice, nu a existat o recomandare în acest sens, iar acest aspect a intrat sub autoritatea lucrului judecat, în mod netemeinic și nelegal comisia de evaluare a considerat concludent răspunsul asocierii prin punctarea unui obiectiv de investiții care iniţial nu a fost avut în vedere de la evaluarea propriei oferte. În ce privește punctajul pentru Proiectant structura de rezistență, arată că, în raport de obligaţiile stabilite autorității prin decizia pronunțată, prin adresa nr. 7621L/13.08.2021, comisia de evaluare a solicitat asocierii desemnate câștigătoare următoarele informaţii: Conform celor menționate în Decizia 1442/C9/1477 din 07.07.2021 referitor la neconcordanțele existente intre punctul de vedere al Comisiei de evaluare si cererea de intervenție, față de susţinerile din contestație, Comisia de evaluare va solicită să precizaţi în mod clar, care sunt cele două proiecte prezentate în cadrul propunerii tehnice (specificând paginile), în baza cărora se urmăreşte punctajul și care sunt documentele depuse în susţinerea lor (CV-URI, Recomandări; Procese Verbale), pentru următorii experţi: - . - Inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții; - Ing. . - Inginer proiectant pentru instalații electrice și sanitare; - Arh. . - Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare). Potrivit informaţiilor existente în cuprinsul procesului-verbal nr. 7713L/17.08.2021, asocierea . a răspuns prin adresa nr. 7722/ 16.08.2021, înregistrată la sub nr. 7697L/17.08.2021, înţelegând să se prevaleze de experienţa expertului aferentă următoarelor obiective de investiții: - „Supraetajare Corpuri B și C, recompartimentări interioare, refacere Împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistență Medico Socială Prundu Bargaului"; - „Complex sportiv Rodna, BN"; - Elaborare documentaţie tehnico economică faza SF "Construire bazin de înot didactic Sangeorz Bai, BN". Față de cele declarate de asocierea . în anexa nr. 3 la procesul verbal nr. 7713L/17.08.2021, comisia de evlauare a reținut următoarele proiecte pentru acordarea punctajului dl.: La pag. 363 obiectivul de investiția Elaborarea documentaţiei tehnico economica faza studiu de fezabilitate pt. obiectivul Construire bazin de înot didactic-scolar în Oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistrița Năsăud. În acest sens s-a depus Recomandarea din 23.11.2020. Pag. 357 Recomandare din partea UAT RODNA-Elaborare doc tehnico economică faza SF Construire bazin de înot didactic Sângeorz Băi, BN. În raport de conținutul documentelor de evaluare, în primul rând există o neconcordanță între paginile la care face referire comisia de evaluare în anexa la procesul-verbal, aceasta evidenţiind pag. 357 unde Pagina 3 din 19
ar exista recomandarea din partea UAT Rodna, însă, potrivit procesului verbal, asocierea . a declarat că Recomandarea din 27.11.2020 se regăsește la pag. 362. Mai mult, există o neconcordanță inclusiv în ceea ce priveşte denumirea obiectivului, apreciată ca fiind o simplă eroare de tehno- redactare; cu toate acestea, văzând cele mai sus menționate în privinţa experienţei expertului . și considerând că recomandarea din partea UAT Rodna se referă la obiectivul „Complex sportiv Rodna, BN", în mod eronat comisia de evaluare a punctat această experienţă, dat fiind că, potrivit celor definitiv reținute de Consiliu, obiectivul vizează reabilitarea Teren de fotbal și Tribuna Polivalentă Acoperită, fără a exista vreun spațiu/încăpere unde să fie bazin artificial folosit pentru activități de agrement și/sau sportive/piscină/stație de tratare apă potabilă/parc acvatic/complex acvacultură/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităților recreative sau sportive în apă. Punctajul acordat pentru inginer proiectant de instalații electrice și sanitare: Potrivit informaţiilor din înscrisurile de evaluare realizate de comisia de evaluare, pentru poziţia de inginer proiectant de instalații electrice și sanitare asocierea .l-a nominalizat pe dl. .. Motivat de faptul că și în ceea ce priveşte expertul în discuţie există neconcordanțe între susţinerile intervenientei și ale achizitoarei, proiectele avute în vedere de către intervenientă, fiind indicate a fi la pag. 394-396 din propunerea tehnică, iar nu la 364-374, Consiliul a obligat autoritatea contractantă să clarifice cu asocierea desemnată câstigatoare cum anume a avut în vedere să obțină punctajul pentru factorii de evaluare, ce proiecte au fost luate în considerare și ce documente au fost depuse în susţinerea și demonstrarea îndeplinirii cerinţelor astfel cum au fost impuse, documente care să se regăsească în propunerea tehnică. Similar celor doi experţi, prin adresa nr. 7621L/13.08.2021 comisia de evaluare a solicitat asocierii desemnate câștigătoare următoarele informaţii: Conform celor menționate în decizia nr. 1442/C9/1477/07.07.2021 referitor la neconcordanțele existente între punctul de vedere al comisiei de evaluare și cererea de intervenție, față de susţinerile din contestație, comisia de evaluare vă solicită să precizaţi în mod clar care sunt cele două proiecte prezentate în cadrul propunerii tehnice (specificând paginile), în baza cărora se urmăreşte punctajul și care sunt documentele depuse în susţinerea lor (CV-uri, Recomandări, Procese Verbale), pentru următorii experţi: - Ing. - Inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții; - Ing. . - Inginer proiectant pentru instalații electrice și sanitare; - Arh. - Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare). Pagina 4 din 19
Potrivit informaţiilor existente în cuprinsul procesului-verbal nr. 7713L/17.08.2021, asocierea a răspuns prin adresa nr. 7722/ 16.08.2021, înregistrată la I sub nr. 7697L/17.08.2021, înţelegând să se prevaleze de experienţa expertului aferentă următoarelor obiective de investiții: Supraetajare Corpuri B și C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistență Medico Socială Prundu Bârgăului"; Complex sportiv Rodna, BN. Raportat la cele declarate de ofertant și văzând cele mai sus menționate în privinţa experienţei expertului . și a expertului, în mod eronat comisia de evaluare a punctat experienţa aferentă obiectivului „Complex sportiv Rodna, BN", dat fiind că, potrivit celor definitiv reținute de Consiliu, obiectivul vizează reabilitarea Teren de fotbal și Tribuna Polivalentă Acoperită, fără a exista vreun spațiu/încăpere unde să fie bazin artificial folosit pentru activități de agrement și/sau sportive/piscina/stație de tratare apă potabilă/parc acvatic/complex acvacultura/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităților recreative sau sportive în apă. Contestatoarea susține că reevaluarea ofertei asocierii MIS este netemeinică și nelegală, realizată cu nerespectarea limitelor stabilite de Consiliu prin deciza nr. 1442/C9/1477/07.07.2021. În final, contestatoarea solicită accesul la dosarul cauzei. Prin punctul de vedere nr. 38490/01.09.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 45991/01.09.2021, . Referitor la criticile contestatoarei, face următoarele precizări: În ceea ce privește punctajului acordat Coordonatorului colectiv de proiectare Șef de proiect: Printre cerințele caietului de sarcini, la secțiunea Factori de evaluare – Experiență profesională, s-a solicitat prezentarea unui specialist Coordonator colectiv de proiectare șef de proiect, pentru care se acordă 5 puncte, astfel: Pentru implicarea ca şef de proiect în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcţie civilă şi unul având ca obiect o construcţie cu destinaţie sportivă (bazin artificial folosit pentru activităţi de agrement şi/sau sportive/piscina/staţie de tratare apă potabilă/parc acvatic/complex acvacultură/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative sau sportive în apa) - se va acorda punctaj maxim 5 puncte. NOTĂ: Documentele care să probeze experienţa specifică solicitată: Curriculum vitae, recomandări/procese verbale etc. Comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului declarat câştigător, întocmai cum a dispus Consiliul, şi a stabilit în mod cert care sunt cele două proiecte în baza cărora se urmăreşte obţinerea punctajului şi care sunt documentele din oferta depuse în susţinere. Pagina 5 din 19
Aşadar, ofertantul declarat câştigător pentru „șeful de proiect", dna ., a indicat că urmează să fie punctate şi se regăsesc în ofertă următoarele înscrisuri: - Scrisoare de recomandare emisă de beneficiarul final, Comuna Rodna (pag. 362 din fişierul „pdf" Propunere tehnică), pentru obiectivul de investiţii Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate ... Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud. Acest obiectiv este o construcţie civilă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 2,5 puncte; - Recomandarea FN din 23.11.2020, Curriculum Vitae şi proces-verbal de recepţie a documentaţiei nr. 158/30.08.20218, pentru obiectivul „Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot didactiv-şcolar în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud" (pag. 354 din fişierul „pdf" Propunere tehnică). Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie sportivă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 5 puncte. Având în vedere cele de mai sus, se poate observa că primul contract presupune o construcţie civilă şi al doilea contract presupune o construcţie civilă cu destinaţie sportivă. În ceea ce priveşte proiectul Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot didactic-şcolar în oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud, realizat la faza de studiu de fezabilitate, şi nu la nivelul unui proiect tehnic, prin deciza Consiliului anterioară s-a reţinut că studiu de fezabilitate reprezintă parte a proiectării, astfel fiind îndeplinită cerinţa. Se face trimitere la practica ANAP și CNSC. Aşadar, cerinţa a fost îndeplinită de către ofertantul declarat câştigător, toate documentele fiind asumate de beneficiarul final al respectivelor obiective de investiţii, motiv pentru care comisia de evaluare în mod corect a acordat punctaj maxim pentru factorul de evaluare „Coordonator colectiv de proiectare (Şef de proiect)". Referitor la critica punctajului acordat pentru specialistul Proiectant structură de rezinstentă, arată că, prin cerinţele caietului de sarcini, la secţiunea Factori de evaluare - „Experienţă profesională", s-a solicitat nominalizarea unui specialist pentru poziţia „Inginer proiectant de structuri pentru construcţii", pentru care se acordă 5 puncte, după cum urmează: Pentru implicarea ca inginer proiectant structurist într-un contract de proiectare/contract de proiectare şi execuţie, având ca obiect o construcţie civilă - se va acorda punctaj maxim 2,5 puncte. Pentru implicarea ca inginer proiectant structurist în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcţie civilă si unul având ca obiect o construcţie cu destinaţie sportivă (bazin artificial folosit pentru activitaţi de agrement si/sau sportive/piscină/staţie de tratare apa potabilă/parc acvatic/complex acvacultură/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor Pagina 6 din 19
recreative sau sportive in apă) - se va acorda punctaj maxim - se va acorda punctaj maxim 5 puncte. NOTĂ: Documentele care să probeze experienţa specifică solicitată: Curriculum vitae, recomandări/procese verbale etc. Comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului declarat câştigător, întocmai cum a dispus Consiliul, şi a stabilit în mod cert care sunt cele două proiecte în baza cărora se urmăreşte obţinerea punctajului şi care sunt documentele din oferta depusă în susţinere. Aşadar, ofertantul declarat câştigător pentru specialistul Proiectant structură de rezistență, dl a indicat că urmează să fie punctate şi se regăsesc în ofertă următoarele înscrisuri: - Scrisoare de recomandare emisă de beneficiarul final, Comuna Rodna (pag. 362 din fişierul „pdf" Propunere tehnică), pentru obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate ... Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud". Acest obiectiv este o construcţie civilă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 2,5 puncte; - Recomandarea FN din 23.11.2020, pentru obiectivul „Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot didactiv-şcolar în oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud" (pag. 363 din fişierul „pdf" Propunere tehnică). Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie sportivă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 5 puncte. Similar celor precizate mai sus, în privinţa dnei . sensul că studiul de fezabilitate îndeplineşte cerinţa caietului de sarcini. Având în vedere cele de mai sus, se poate observa că primul contract presupune o construcţie civilă şi al doilea contract presupune o construcţie civilă cu destinaţie sportivă pentru practicarea activităţilor recreative sau sportive în apă. Aşadar, cerinţa a fost îndeplinită de ofertantul declarat câştigător, toate documentele fiind asumate de beneficiarul final al obiectivelor de investitii, comisia de evaluare în mod corect acordând punctaj maxim pentru specialistul nominalizat la poziţia„Inginer proiectant de structuri pentru construcţii. Referitor la critica adusă punctajului acordat pentru specialistul Inginer proiectant de instalaţii sanitare, se arată că, prin cerinţele caietului de sarcini, la secţiunea „Factori de evaluare" „Experienţă profesională" s-a solicitat prezentarea unui specialist, nominalizat pentru poziţia Inginer proiectant de instalaţii sanitare pentru construcţii, pentru care se acordă 2 puncte, după cum urmează: Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalaţii sanitare, într-un contract de proiectare/contract de proiectare şi execuţie avand ca obiect o construcţie civilă - se va acorda punctaj maxim 1 punct; Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalaţii sanitare în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca Pagina 7 din 19
obiect o construcţie civilă şi unul având ca obiect o construcţie cu destinaţie sportivă (bazin artificial folosit pentru activităţi de agrement şi/sau sportive/piscină/staţie de tratare apă potabilă/parc acvatic/complex acvacultură/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative sau sportive în apă) - se va acorda punctaj maxim - se va acorda punctaj maxim 2 puncte. NOTĂ: Documentele care să probeze experienţa specifică solicitată: Curriculum vitae, recomandări/procese verbale etc." Ofertantul declarat ., a indicat că se regăsesc în ofertă următoarele înscrisuri: - Recomandare FN din 03.12.2020 (pag. 394 din fişierul „pdf" Propunere tehnică) pentru obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B și recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bârăaului"; - Scrisoare de recomandare emisă de beneficiarul final, Comuna Rodna (pag. 395 din fişierul „pdf" Propunere tehnică), pentru obiectivul de investiţii Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate ... Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud" - Recomandarea FN din 23.11.2020, pentru obiectivul Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot didactiv-şcolar în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud (pag. 396 din fişierul „pdf" Propunere tehnică). În acest context, se arată că comisia de evaluare a decis să puncteze următoarele contracte: - Recomandare FN din 03 12 2020 (pag. 394 din fişierul „pdf" Propunere tehnică) pentru obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B și C, recompartimentări interioare, refacere imprejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bârgăului". Acest obiectiv este o construcţie civilă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 1 punct. - Scrisoare de recomandare emisă de beneficiarul final, Comuna Rodna (pag. 395 din fişierul „pdf" Propunere tehnică), pentru obiectivul de investiţii Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate ... Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud. Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie sportivă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 2 puncte; Având în vedere cele de mai sus, se poate observa că un contract trebuie să fi presupus o construcţie civilă şi al doilea contract trebuie să fi presupus o construcţie civilă cu destinaţie sportivă, urmată de o detaliere conform celor descrise în paranteză (şi nu pentru activităţi sportive în apă, cum greşit susţine contestatoarea). Din această detaliere, se poate observa în mod clar că acest proiect este un „ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative", fiind prezentat în concordanţă cu cerinţa caietului de sarcini. Pagina 8 din 19
Referitor la critica adusă punctajului acordat pentru specialistul Inginer proiectant de instalaţii electrice, arată că, prin cerinţele caietului de sarcini, la secţiunea Factori de evaluare - Experienţă profesională, s-a solicitat prezentarea unui specialist pentru poziţia Inginer proiectant de instalaţii electrice pentru construcţii, pentru care se acordă 3 puncte, după cum urmează: Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalaţii electrice, într-un contract de proiectare/contract de proiectare şi execuţie având ca obiect o construcţie civilă - se va acorda punctaj maxim 1,5 puncte. Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalaţii electrice, în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcţie civilă si unul având ca obiect o construcţie cu destinaţie sportivă(bazin artificial folosit pentru activitaţi de agrement şi/sau sportive/piscina/staţie de tratare apă potabilă/parc acvatic/ complex acvacultură/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative sau sportive în apă) - se va acorda punctaj maxim - se va acorda punctaj maxim 3 puncte. NOTĂ: Documentele care să probeze experienţa specifică solicitată: Curriculum vitae, recomandări/procese verbale etc." Ofertantul declarat câştigător, pentru specialistul Inginer proiectant de instalaţii electrice", dl . - Recomandare FN din 03 12 2020 (pag. 394 din fişierul „pdf" Propunere tehnică) pentru obiectivul de investiţii Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri si amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bargaului; - Scrisoare de recomandare emisă de beneficiarul final, Comuna Rodna (pag. 395 din fişierul „pdf" Propunere tehnică), pentru obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate ... Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud"; - Recomandarea FN din 23.11.2020, pentru obiectivul „Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot didactiv-şcolar în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud" (pag. 396 din fişierul „pdf" Propunere tehnică). Comisia de evaluare a decis să puncteze următoarele contracte: - Recomandare FN din 03 12 2020 (pag. 394 din fişierul „pdf" Propunere tehnică) pentru obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bârgăului". Acest obiectiv este o construcţie civilă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 1,5 puncte. - Scrisoare de recomandare emisă de beneficiarul final, Comuna Rodna (pag. 395 din fişierul „pdf" Propunere tehnică), pentru obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate ... Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Pagina 9 din 19
Năsăud". Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie sportivă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 3 puncte. Similar specialistului Inginer proiectant de instalaţii electrice, se poate observa că un contract trebuie să fi presupus o construcţie civilă şi al doilea contract trebuie să fi presupus o construcţie civilă cu destinaţie sportivă, urmată de o detaliere conform celor descrise în paranteză (şi nu pentru activităţi sportive în apă, cum greşit susţine contestatoarea). Din această detaliere, se poate observa în mod clar că acest proiect este un „ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative", fiind prezentat în concordanţă cu cerinţa caietului de sarcini. În ceea ce priveşte specialistul . proiectant de instalaţii electrice şi sanitare), acesta deţine experienţă şi pentru bazine de înot (activităţi în apă), fiind indicată pagina din ofertă (396 din Propunerea tehnică), pentru obiectivul „Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot didactiv- şcolar în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud". Mai mult decât atât, în situaţia depunctării, prin luarea în considerare a unui contract (şi nu maximum 2 contracte aşa cum a fost evaluat) atât pentru specialistul de instalaţii electrice, care ar fi punctat cu 1,5 puncte, pentru construcţia civilă prezentată (fără a i se acorda punctajul maxim de 3 puncte pentru două contracte), cât şi pentru specialistul de instalaţii sanitare, căruia i s-ar acorda 1 punct, pentru construcţia civilă prezentată (fără a i se acorda punctajul maxim de 2 puncte pentru două contracte), ofertantul ar obţine 17,5 puncte pentru factorul de evaluare Experienţă profesională, în loc de 20 de puncte (punctajul maxim obţinut în timpul evaluării). Aşadar, chiar şi cu noul punctaj total de 97,5 puncte (în loc de 100 de puncte), oferta asocierii . ar rămâne clasată tot pe locul I, punctajul contestatoarei de 96,7 puncte, situând-o pe aceasta din urmă tot pe locul II. În continuare, autoritatea contractantă arată că clasamentul rămâne neschimbat, iar oferta clasată pe locul I este cea prezentată de asocierea MIS Grup. Față de cele mai sus, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Documentele necesare soluționării contestației au fost transmise cu adresa înregistată la Consiliu cu nr. 45991/01.09.2021. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 46066/ 02.09.2021, . solicită admiterea în principiu a cererii și pe fond respingerea contestației formulate de .RL, ca nefondată, menținerea în totalitate a actelor încheiate de autoritatea contractantă ca temeinice și legale. Susține că a fost respectată întocmai decizia Coniliului, fiindu-i în mod corect acordat punctajul. Detaliază modul de acordare a punctajului obținut. Tototată, solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers, reprezentând onorariu avocațial. Pagina 10 din 19
Prin adresa nr. 1701/09.09.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 47491/09.09.2021, . cauza dedusă judecății, la soluționarea acesteia urmând a fi avute în vedere argumentele dezvoltate pe larg în cuprinsul contestației. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: "Construire Bazin de înot acoperit strada Crinilor nr. 4/A, oraș Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud", cod CPV45200000-9-Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1078506/10.11.2020. Din informațiile anunțului de participare simplificat publicat rezultă că valoarea estimată a contractului care urmează a se atribui este 13.070.775,75 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de primire a ofertelor a fost 14.12.2020, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, . a depus contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. În cadrul procedurii, a fost depusă contestația nr. 1072/15.06.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 31206/16.06.2021, admisă prin decizia nr. 1442/C9/1477 din 07.07.2021. Împotriva deciziei a formulat plângere SRL, respinsă de Curtea de Apel București, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Hotărârea nr. 1593/2021 din 12.08.2021 (dosar nr. 4881/2/2021). Ofertanta a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207456643/1 din 27.08.2021, eliberată de CEC Bank SA, Sucursala Bistrița. Vizavi de cererea de intervenție formulată de SRL, văzând că aceasta are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind declarată câștigătoare în cadrul asocierii ., prin raportul procedurii de atribuire nr. 7856L/ 19.08.2021, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează, în principiu, ca cerere de intervenţie accesorie în interesul autorității contractante. Intervenția formulată în cauză este în interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestației și menținere ca fiind legale a actelor întocmite de achizitoare. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin decizia nr. 1442/C9/1477 din 07.07.2021, rămasă definitivă urmare a respingerii plângerii formulate împotriva ei, s-au reținut următoarele: (...) Pagina 11 din 19
Coordonator colectiv de proiectare(sef de proiect) 5 pct Pt implic. ca sef de proiect intr-un ctr de proiectare/ctr. de P+E avand ca obiect o constr. civila se va acorda pctj max. 2,5 pct. Pt implic. ca sef de proiect in 2 ctr de proiectare și/sau executie lucrari dintre care unul avand ca obiect o constr. civila si unul avand ca obiect o constr. cu destinatie sportiva (bazin artificial folosit Pt activitati de agrement si/sau sportive/piscina/statie de tratare apa potabila/parc acvatic/complex acvacultura/ansamblu arhitectural Pt practicarea activitatilor recreative sau sportive in apa) – se va acorda pctj max. 5 pct. După cum a arătat și societatea contestatoare, atât din anexele 1 și 3 la procesul-verbal nr. 4693L/17.05.2021, cât și din punctul de vedere, pentru acordarea punctajului pentru dna . au fost luate în considerare proiectele: ”Complex sportiv Rodna, BN" și "Supraetajare Corpuri B și C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri și amenajare curte la Unitatea de Asistență Medico Socială Prundu Bârgăului". Din caietul de sarcini publicat pentru procedura organizată de Comuna Rodna pentru atribuirea contractului Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivele de investiții Pachet 99 lot 1-2, respectiv: LOT 1 – Complex Sportiv în sat Rodna, comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud (anunț de participare simplificat SCN1081736/05.02.2021) rezultă că proiectul a privit un teren de fotbal și o sală polivalentă, fără construcție cu destinație sportivă cum a fost explicitată cerința în fișa de date (bazin artificial folosit pt activitati de agrement si/sau sportive/piscina/statie de tratare apa potabila/parc acvatic/complex acvacultura/ansamblu arhitectural pt practicarea activitatilor recreative sau sportive in apa). Chiar dacă poate fi asimilat unui ansamblu arhitectural, acesta trebuia să privească activități recreative sau sportive în apă, ceea ce nu rezultă din denumire și din documentele existente în SEAP. Așadar, față de cele constatate, se impune o verificare a obiectului contractului, pentru a se putea determina dacă complexul sportiv privea și practicarea activităților recreative sau sportive în apă. Prin cererea de intervenție se face referire la implicarea dnei ., în calitate de șef proiect în proiectul Elaborarea documentației tehnico-economice faza studiu de fezabilitate pentru obiectul Construire bazin de înot didactic-școlar în Orașul Sângeroz Bai, județul Bistrița-Năsăud”, însă cele două contracte punctate de autoritatea contractantă nu includ acest proiect, nefiind depuse decât 2 recomandări pentru proiectele mai sus menționate. Având în vedere neconcordanțele existente între punctul de vedere al autorității contractante și cererea de intervenție, față de suținerile din contestație, achizitoarea trebuie să solicite clarificări ofertantei câștigătoare și să stabilească în mod cert care sunt cele două proiecte în baza cărora se urmărește obținerea punctajului și care sunt documentele din ofertă depuse în susținere. Trecând la verificarea expertului proiectant structură rezistență, ing. Bota Dumitru, societatea contestatoare a susținut că, în mod eronat, s-a avut în vedere experiența în elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul ”Construire bazin de înot didactic Sângeorz Băi, Bistrița-Năsăud”, deși acest proiect nu a fost finalizat. În acest sens, rămân valabile cele mai sus reținute, respectiv că achizitoarea nu a solicitat ca operatorii economici să fi întocmit proiectul tehnic, ci a cerut experiență într-un contract de proiectare, astfel că neluarea în considerare a experienței acestui proiectant ar fi însemnat o interpretare a cerinței într-un mod restrictiv. Cerința din fișa de date a achiziției a fost următoarea: Pt implic. ca ig. proiectant structurist intr-un ctr. de proiectare/ctr. de proiectare și executie, avand ca ob. o constr. civila – se va acorda pctj max. 2,5 pct. Pt implic. ca ig. proiectant structurist in 2 ctr de proiectare și/sau executie lucrari dintre care unul avand ca obiect o constr. civila si unul avand ca obiect o constr. cu Pagina 12 din 19
destinatie sportiva (bazin artificial folosit Pt activitati de agrement si/sau sportive/ piscina/statie de tratare apa potabila/parc acvatic/complex acvacultura/ansamblu arhitectural Pt practicarea activitatilor recreative sau sportive in apa) – se va acorda pctj max. 5 pct. Cât privește proiectul Înființare centru after school, Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, se observă, din procesul-verbal de recepție nr. 3818/27.08.2013 (pag. 363 din propunerea tehnică), faptul că ing. . a semnat în calitate de inginer construcții civile. Totodată, Consiliul observă că, astfel cum se arată în cererea de intervenție, la pag. 361-363 se regăsesc trei recomandări pentru mai multe persoane, între care și ing. ., din partea Comunei Prundu Bârgăului, Comunei Rodna și Orașului Sângeorz Băi. Astfel fiind, se constată din nou o neconcordanță între susținerile achizitoarei și cele ale intervenientei, fiind necesară o clarificare în sensul stabilirii celor două proiecte cu care ofertanta urmărește să demonstreze experiența ing. .u și verificarea în consecință de către comisia de evaluare dacă sunt îndeplinite cerințele referitoare la punctaj. La pag. 364-374 din propunerea tehică se regăsesc documentele pentru ing. ., autoritatea contractantă indicând că a avut în vedere proiectele: “Extinderea si modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrita-Nasaud”, CL 3 - Reabilitare si extindere conducte de transport și aducțiuni apă potabilă în sistemul zonal de alimentare cu apă Bistrița” și ”C.L.8 - Extindere rețele de alimentare cu apă, canalizare, tratare ape uzate și bransamente individuale în localități din jud BN - LOT 3 - Extindere rețele apă canalizare și branșamente individuale în com. Feldru și com. Sant jud. Bistrița-Năsăud”. Pentru primul proiect, achizitoarea a susținut că a acordat 3 puncte întrucât poate fi încadrat ca stație de tratare apă potabilă. Se poate observa că, deși cerința din fișa de date a achiziției, privea construcție cu destinație sportivă, la detalierea acesteia a fost indicată și stație de tratare apă potabilă, astfel că putea fi luată în considerare o astfel de experiență. Din nou există neconcordanțe între susținerile intervenientei și ale achizitoarei, proiectele avute în vedere de intervenientă fiind indicate a fi la pag. 394-396, nu 364- 374. Se constată astfel că nu a fost efectuată o evaluare completă și detaliată a ofertei declarate câștigătoare, nefiind clarificat cu asocierea cum anume a avut în vedere să obțină punctajul pentru factorii de evaluare, ce proiecte au fost luate în considerare și ce documente au fost depuse în susținerea și demonstrarea îndeplinirii cerințelor astfel cum au fost impuse, documente care să se regăsească în propunerea tehnică. Pentru punerea în aplicare a deciziei Consiliului, comisia de evaluare a solicitat asocierii . precizeze în mod clar care sunt cele două proiecte prezentate în cadrul propunerii tehnice (specificând paginile), în baza cărora se urmărește obținerea punctajului, care sunt documentele depuse în susținerea lor (CV- uri, recomandări, procese-verbale), pentru următorii experți: ing. . – inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții; ing. . – inginer proiectant pentru instalații electrice și sanitare; arh. . – arhitect șef de proiect (coodonator colectiv de proiectare). Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 7722/16.08.2021, înregistrată la CNI sub nr. 7697L/17.08.2021, în care a arătat următoarele: Răspuns 1 - 1.1. punctajul acordat Coordonatorului colectiv de proiectare (Sef de proiect) Arhitect Olariu Cristina. Prin caietul de sarcini, s-a solicitat prezentarea unui Coordonator colectiv de proiectare (şef de Pagina 13 din 19
proiect), pentru care se acordă 5 puncte, în următoarele condiţii: „Pentru implicarea ca şef de proiect într-un contact de proiectare/contract de proiectare şi execuţie având ca obiect o construcţie civilă - se va acorda punctaj maxim 2,5 puncte. Pentru implicarea ca şef de proiect în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcţie civilă şi unul având ca obiect o construcţie cu destinaţie sportivă (bazin artificial folosit pentru activităţi de agrement şi/sau sportive/piscina/staţie de tratare apă potabilă/parc acvatic/complex acvacultură/ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative sau sportive în apa) - se va acorda punctaj maxim 5 puncte. Oferta nominalizează în aceasta calitate pe d-na Arhitect . proiecte, in care, d-na arhitect a fost implicată, în calitate de Coordonatorului colectiv de proiectare (Sef de proiect) astfel: 1. La pag. 354 se prezintă obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico economică faza studiu de fezabilitate pt Obiectivul Construire Bazin de înot didactic-şcolar în Oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie bazin de înot. (...) În acest sens s-au depus Curriculum Vitae, Procesul-Verbal de recepţie a documentaţiei nr. 158 / 30 08 2018 care atesta calitatea d-nei arhitect precum si Recomandarea din 23.11.2020 - aceasta se regăseste menţionată în cadrul DUAE - experienţa similară, in cadrul propunerii tehnice - lista proiecte experienţa similară şi în cadrul Documentaţiei justificative DUAE. Notă : • Acest obiectiv este chiar cel ce face obiectul prezentei proceduri şi care a fost folosit si pentru dovedirea experienţei similare a ofertantului . SRL în prezenta procedură. • este acelaşi proiect in care au participat - în calitatea corespondentă pregătirii profesionale - şi inginerul C.C.I.A. . şi inginerul pentru instalaţii pt. construcţii Berechet Bogdan pentru care s-a depus, inter alia, si acest proiect ca dovadă a experienţei profesionale. La pag. 356 obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere imprejmuiri si amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bargaulu. În acest sens s-a depus Recomandarea din 03.12.2020 care atesta calitatea d-nei arhitect în cadrul proiectului. Acest obiectiv este o construcţie civilă, sens în care membrii comisiei de evaluare au acordat 2,5 puncte La pag. 357 obiectivul de investiţii „.Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Nasaud". În acest sens s-a depus Recomandarea din 27.11.2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie sportivă. In concluzie, am făcut dovada a 3 (trei) proiecte, având ca obiect (1) construcţie civilă cu destinaţie bazin de înot, (2) construcţie civilă ; (3) construcţie civilă cu destinaţie sportivă; în raport se întruneşte condiţia alocării punctajul maxim de 5 puncte. Pentru a răspunde expres solicitării, vă rugăm sa aveţi în vedere obiectivele de la pct. (1) si (3). 1.2. punctajul acordat specialistului Proiectant structură de rezistenţă Am prezentat pe această poziţie pe domnul ing. C.C.I.A. BOTA DUMITRU dovedind experienţa profesională cu următoarele: 1. La pag. 364 obiectivul de investiţii „,Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri şi amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bargaului. În acest sens s-a depus Recomandarea din 03.12.2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă. 2. la pag. 362 obiectivul de investiţii „.Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate „ Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud". În acest sens s-a depus Recomandarea din 27 11 2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie sportivă. 3. La pag. 363 obiectivul de investiţii „.Elaborarea documentaţiei tehnico economică faza studiu de fezabilitate pt. Obiectivul Construire Bazin de înot didactic-şcolar în Oraşul Sîngeorz- Băi, judeţul Bistriţa Năsăud". în acest sens s-a depus Recomandarea din 23.11.2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie bazin de înot. Pagina 14 din 19
În concluzie, am făcut dovada a 3 (trei) proiecte, având ca obiect (1) construcţie civilă cu destinaţie bazin de înot, (2) construcţie civilă ; (3) construcţie civilă cu destinaţie sportivă; în raport se întruneşte condiţia alocării punctajul maxim de 5 puncte. Pentru a răspunde expres solicitării, vă rugăm sa aveţi în vedere obiectele de la pct. (2) si (3). 1.3. punctajul acordat specialistului Inginer proiectant de instalaţii sanitare şi electrice Am prezentat pe această poziţie pe domnul ing. .ogdan dovedind experienţa profesională cu următoarele: 1. La pag. 394 obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri si amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bargaului". Recomandarea din 03 12 2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă. 2. la pag. 395 obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate "Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud. În acest sens, s-a depus recomandarea din 27.11.2020. Acest obiectiv este o construcție civilă cu destinație sportivă. 3. La pag. 396 obiectivul de investiţii Elaborarea documentaţiei tehnico economică faza studiu de fezabilitate pt. Obiectivul Construire Bazin de înot didactic-şcolar în Oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. În acest sens s-a depus Recomandarea din 23.11.2020. Acest obiectiv este o constructie civilă cu destinaţie Bazin de înot. În concluzie, am făcut dovada a 3 (trei) proiecte, având ca obiect (1) construcţie civilă cu destinaţie bazin de înot, (2) construcţie civilă; (3) construcţie civilă cu destinaţie sportivă; în raport se întruneşte condiţia alocării punctajul maxim de 3 puncte pentru experienţa profesionala in domeniul instalatii electrice si 2 puncte pentru experienţa profesională în domeniul instalaţii sanitare. Astfel cum a explicat și în punctul de vedere, pentru d-na Arhitect . autoritatea contractantă a avut în vedere: 1. La pag. 354 - obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico economică faza studiu de fezabilitate pt Obiectivul Construire Bazin de înot didactic-şcolar în Oraşul Sîngeorz- Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. Acest obiectiv este o construcţie civilă cu destinaţie bazin de înot. (...) La pag. 357 obiectivul de investiţii „.Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Nasaud". În acest sens s-a depus Recomandarea din 27.11.2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă. Cum s-a arătat mai sus, cerința din caietul de sarcini era: Pentru implicarea ca şef de proiect în 2 contracte de proiectare şi/sau execuţie lucrări dintre care unul având ca obiect o construcţie civilă şi unul având ca obiect o construcţie cu destinaţie sportivă (bazin artificial folosit pentru activităţi de agrement şi/sau sportive/piscină/staţie de tratare apă potabilă/parc acvatic/complex acvacultură/ ansamblu arhitectural pentru practicarea activităţilor recreative sau sportive în apă) - se va acorda punctaj maxim 5 puncte. Analizând răspunsul ofertantului și cele indicate de autoritatea contractantă în punctul său de vedere, se poate observa că, pentru a dovedi experiența dnei arhitect . în proiectul Elaborarea documentaţiei tehnico economică faza studiu de fezabilitate pt Obiectivul Construire Bazin de înot didactic- şcolar în Oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud, s-a avut în vedere pag. 354 din propunerea tehnică, respectiv pagina din CV în care este indicat respectivul proiect. Or, un astfel de document nu putea fi avut în vedere pentru acordarea punctajului în calitate de coordonator proiect, întrucât cuprinde întreaga experiență a expertei, scrisori de recomandare din care să rezulte experiența de șef de proiect fiind emise de Comuna Pagina 15 din 19
Rodna și Comuna Prundu Bârgăului (pag. 356 și 357 din propunerea tehnică format pdf).
De altfel, se observă că, la aceste două recomandări, s-a făcut referire și în decizia anterioară a Consiliului, prin care s-a dispus verificarea obiectului contractului Complex Sportiv în sat Rodna, comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud (Din caietul de sarcini publicat pentru procedura organizată de Comuna Rodna pentru atribuirea contractului Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivele de investiții Pachet 99 lot 1-2, respectiv: LOT 1 – Complex Sportiv în sat Rodna, comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud (anunț de participare simplificat SCN1081736/05.02.2021) rezultă că proiectul a privit un teren de fotbal și o sală polivalentă, fără construcție cu destinație sportivă cum a fost explicitată cerința în fișa de date (bazin artificial folosit pt activitati de agrement si/sau sportive/piscina/statie
de
tratare
apa
potabila/parc
acvatic/complex acvacultura/ansamblu arhitectural pt practicarea activitatilor recreative sau sportive in apa). Chiar dacă poate fi asimilat unui ansamblu arhitectural, acesta trebuia să privească activități recreative sau sportive în apă, ceea ce nu rezultă din denumire și din documentele existente în SEAP. Așadar, față de cele constatate, se impune o verificare a obiectului contractului, pentru a se putea determina dacă complexul sportiv privea și practicarea activităților recreative sau sportive în apă). Totodată, față de cele menționate în cererea de intervenție din dosarul nr. 1477/2021 se impunea verificarea documentelor depuse să stabilească în mod cert care sunt cele două proiecte în baza cărora se urmărește obținerea punctajului și care sunt documentele din ofertă depuse în susținere. Or, se poate observa că, prin răspunsul la clarificări, ofertanta a invocat o pagină din CV care nu reprezintă o recomandare sau un înscris care să ateste experiența ca și șef de proiect, CV-ul cuprinzând proiectele în care a participat dna . Astfel fiind, având în vedere că asocierea câștigătoare apreciază proiectul vizând Complexul Sportiv Rodna ca fiind construcție civilă cu destinație sportivă, iar autoritatea contractantă ca fiind construcție civilă, trebuie determinat obiectul contractului și încadrarea sa în cerințele impuse, cum s-a arătat în decizia anterioară, respectiv dacă complexul sportiv privea și practicarea activităților recreative sau sportive în apă. Pentru dna nu a fost depusă în propunerea tehnică recomandare sau alt înscris care să dovedească experiența ca șef de proiect în cadrul proiectului pentru Orașul Sângeorz Băi, cum de altfel a fost depusă pentru alți experți. Prin urmare, achizitoarea trebuia să const în proiectul Studiu de fezabilitate pentru Bazin de înot în orașul Sângeorz-Băi, în calitate de șef de proiect, că nu rezultă, din propunerea tehnică, că ar fi fost avută în vedere experiența din acest proiect, neputând fi modificată experiența invocată, în funcție de cele decise prin decizia anterioară. Pagina 16 din 19
Se impune astfel a fi punctată experiența dnei fără luarea în considerare a proiectului privind bazinul de înot Sângeorz Băi și cu verificarea obiectului contractului pentru Complexul Sportiv Rodna. Trecând la verificarea modului de acordare a punctajului pentru Proiectant structură rezistență, dl. , Consiliul constată că, prin decizia anterioară, s-au reținut următoarele: Trecând la verificarea expertului proiectant structură rezistență, ing. Bota Dumitru, societatea contestatoare a susținut că, în mod eronat, s-a avut în vedere experiența în elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul ”Construire bazin de înot didactic Sângeorz Băi, Bistrița-Năsăud”, deși acest proiect nu a fost finalizat. În acest sens, rămân valabile cele mai sus reținute, respectiv că achizitoarea nu a solicitat ca operatorii economici să fi întocmit proiectul tehnic, ci a cerut experiență într-un contract de proiectare, astfel că neluarea în considerare a experienței acestui proiectant ar fi însemnat o interpretare a cerinței într-un mod restrictiv. În punctul de vedere, autoritatea contractantă a explicat că a luat în considerare experiența pentru proiectul ”Construire bazin de înot didactic Sângeorz Băi, Bistrița-Năsăud” – construcție civilă cu destinație sportivă și cea pentru proiectul privind Complexul Sportiv Rodna – construcție civilă. Recomandările se regăsesc la paginile 362 și 363 din propunerea tehnică (format pdf). Se constată astfel a fi nefondate criticile contestatoarei, proiectul pentru complexul Rodna fiind considerat construcțe civilă, nu construcție civilă cu destinație sportivă, iar în privința proiectului vizând ”Construire bazin de înot didactic Sângeorz Băi, Bistrița-Năsăud”, Consiliul s-a pronunțat în decizia anterioară, în sensul că putea fi luat în considerare. Clarificările în privința proiectului pentru Complexul Sportiv Rodna mai sus referite în evaluarea experienței dnei nu își găsesc vreo influență pentru Proiectant structură rezistență, dl. , fiind avută în vedere doar ca o construcție civilă. Pentru inginer proiectant instalații electrice și sanitare, dl Berechet Bogdan, în urma solicitărilor de clarificări, a indicat trei contracte: 1. La pag. 394 obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri si amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bargaului". Recomandarea din 03 12 2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă. 2. la pag. 395 obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate "Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud. În acest sens, s-a depus recomandarea din 27.11.2020. Acest obiectiv este o construcție civilă cu destinație sportivă. 3. La pag. 396 obiectivul de investiţii Elaborarea documentaţiei tehnico economică faza studiu de fezabilitate pt. Obiectivul Construire Bazin de înot didactic-şcolar în Oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. În acest sens s-a depus Recomandarea din 23.11.2020. Acest obiectiv este o constructie civilă cu destinaţie Bazin de înot. În punctul de vedere, autoritatea contractantă a explicat că a acordat 3 puncte luând în considerare contractele: 1. La pag. 394 obiectivul de investiţii „Supraetajare Corpuri B si C, recompartimentări interioare, refacere împrejmuiri si amenajare curte la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Prundu Bargaului". Recomandarea din 03 12 2020. Acest obiectiv este o construcţie civilă. 2. la pag. 395 obiectivul de investiţii „Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate "Complex sportiv sat Rodna, comuna Rodna, jud. Bistriţa Năsăud. În Pagina 17 din 19
acest sens, s-a depus recomandarea din 27.11.2020. Acest obiectiv este o construcție civilă cu destinație sportivă. Cum s-a arătat mai sus, în situația dnei , Consiliul a stabilit în mod clar că autoritatea contractantă trebuia să verifice obiectul contractului încheiat de Comuna Rodna pentru a se putea determina dacă complexul sportiv privea și practicarea activităților recreative sau sportive în apă. Decizia Consiliului fiind obligatorie, iar plângerea formulată de . fiind respinsă, nu se mai poate pune în discuție modul de interpretare a cerinței, în sensul invocat de achizitoare, respectiv că destinația sportivă a construcției nu se referea la includerea activităților recreative sau sportive în apă. În cazul în care aprecia că este eronată decizia anterioară a Consiliului sub aspectul celor constatate, achizitoarea avea la îndemână calea atacării ei la instanța competentă. Pentru situația contrară, este obligată să respecte decizia. De altfel, se observă modul neunitar în care achizitoarea a evaluat ofertele, în sensul că, pentru Proiectant structură rezistență, dl. . proiectul Comunei Rodna, a fost avut în vedere ca și construcție civilă, iar în cazul Proiectantului instalații electrice și sanitare, dl ., a fost considerat construcție civilă cu destinație sportivă. Mai mult, se observă că ofertanta, în răspunsul la clarificări, a invocat pentru dovedirea experienței proiectele de la pct. 2 și 3, iar achizitoarea a luat în calcul proiectele de la pct. 1 și 2. Se constată astfel a fi întemeiate criticile contestatoarei, urmând a fi dispusă reevaluarea ofertei asocierii Pe cale de consecință, se va respinge cererea de intervenție și, implicit, cererea privind plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată . în calitate de lider al asocierii , și anulează raportului procedurii nr. 7856L/19.08.2021 și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire Pagina 18 din 19
și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată și o respinge. Respinge cererea SRL privind plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea litigiului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Redactată în 5 exemplare, conţine 19 pagini. Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.