Decizie 2001/2021
Decizie CNSC2021_2001_2021_Decizie_2001.pdf, BO2021_2001_2021_BO2021_2001.pdf
Document CNSC
AL CARINA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - U.M 02175 CONSTANTA
Decizia CNSC nr. 2001/C6/2154 din 08.09.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect <DEZINFECTANȚI> - loturile 7, 9 și 10, cod CPV 24455000-8 Dezinfectanți (Rev.2), anunț de participare simplificat nr. SCN1090973/11.08.2021, s-au solicitat următoarele: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații pentru loturile 7, 9 și 10; - adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile 7, 9 și 10. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de SC AL CARINA SRL, cu sediul în Ploiești, str. str. Piramidei nr. 8, cod poștal 100213, județul Prahova, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII - U.M. 02175 CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, str. Mamaia nr. 96, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, respectiv cerința de la punctul 3, pentru Lot 10 - Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru dezinfecția aeromicroflorei și …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de SC AL CARINA SRL, cu sediul în Ploiești, str. str. Piramidei nr. 8, cod poștal 100213, județul Prahova, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII - U.M. 02175 CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, str. Mamaia nr. 96, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, respectiv cerința de la punctul 3, pentru Lot 10 - Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru dezinfecția aeromicroflorei și a suprafeţelor aplicat prin nebulizare, la care autoritatea contractantă a achiesat, în punctul său de vedere, prin publicarea în SEAP a unui anunț de tip erată, conform art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Respinge, ca nefondate, celelalte cereri din cuprinsul contestației. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2001_2021_Decizie_2001.pdf, BO2021_2001_2021_BO2021_2001.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2001/C6/2154 Data: 08.09.2021 Prin contestația nr. 1143/16.08.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 43278/18.08.2021, formulată de către SC AL CARINA SRL, cu sediul în Ploiești, str. str. Piramidei nr. 8, cod poștal 100213, județul Prahova, înregistrată la ORC sub nr. J29/2280/1993, având CUI 4621450, reprezentată legal prin Cruceanu Alina Oana - Director, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către MINISTERUL APĂRĂRII - U.M. 02175 CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, str. Mamaia nr. 96, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea unui contract de achiziție publică având ca obiect <DEZINFECTANȚI> - loturile 7, 9 și 10, cod CPV 24455000-8 Dezinfectanți (Rev.2), anunț de participare simplificat nr. SCN1090973/11.08.2021, s-au solicitat următoarele: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații pentru loturile 7, 9 și 10; - adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile 7, 9 și 10. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de SC AL CARINA SRL, cu sediul în Ploiești, str. str. Piramidei nr. 8, cod poștal 100213, județul Prahova, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII - U.M. 02175 CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, str. Mamaia nr. 96, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, respectiv cerința de la punctul 3, pentru Lot 10 - Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru dezinfecția aeromicroflorei și a suprafeţelor aplicat prin nebulizare, la care autoritatea contractantă a achiesat, în punctul său de vedere, prin publicarea în SEAP a unui anunț de tip erată, conform art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Respinge, ca nefondate, celelalte cereri din cuprinsul contestației. Pagina 1 din 2
Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .... Data: ..... Prin contestația nr. ..., înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către SC ... SRL, cu sediul în ....., împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea unui contract de achiziție publică având ca obiect <...> - loturile ..., cod CPV ..., anunț de participare simplificat nr. ..., s-au solicitat următoarele: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații pentru loturile ...; - adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile .... În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. ..., înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., SC ... SRL critică documentația de atribuire, elaborată de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea unui contract de achiziție publică având ca obiect <...> - loturile ..., cod CPV ..., anunț de participare simplificat nr. ..., solicitând, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. În cuprinsul contestației, autoarea acesteia susține că prevederile documentației de atribuire sunt ”nelegal întocmite” având în vedere faptul că aceasta conține un „caiet de sarcini" care nu respectă cerințele legale cu privire la modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biocide. Specificațiile tehnice, consideră aceasta, trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Față de modul de constituire a specificațiilor tehnice pentru loturile ... ce fac parte din caietul de sarcini, autoritatea contractantă nu Pagina 1 din 11
respectă prevederile Legii nr. 98/2016, Ordinul nr. 1071/2017, standardul SR EN 14885:2015. Analizând specificațiile tehnice pentru loturile contestate, SC ... SRL precizează că a constatat următoarele: LOT 7 - ...: 1. Referitor la cerința din caietul de sarcini "Să nu conțină alcool" contestatoarea solicită obligarea autoritarii contractante la eliminarea acesteia pentru considerentele de mai jos: Atâta timp cât substanțele active ale unui produs sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocidc (singura autoritate în măsură să avizeze un produs), autoritatea contractantă nu poate introduce în caietul de sarcini criterii selective pentru ofertarea produselor. În susținerea afirmației sale, invocă Decizia CNSC nr. ...... Se îngrădește participarea la procedură a anumitor operatori economici care ofertează produse ce îndeplinesc toate celelalte cerințe menționate în caietul de sarcini. Astfel că, autoritatea contractantă restrânge în mod nejustificat concurența, permițând accesul doar anumitor operatori economici, fapt care încalcă principiul transparenței și al egalității de tratament al tuturor operatorilor economici. Având în vedere aspectele criticate, solicită adoptarea remedierilor astfel cum au fost solicitate. LOT 9 - .....: 1. Referitor la spectrul de activitate conform SR EN 14885/2015, contestatoarea solicită menționarea în caietul de sarcini ca rapoartele de testare privind activitatea antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476) să fie realizate în condițiile obligatorii de curățenie și murdărire, așa cum este prevăzut și în standardul european EN 14885:2015, nu doar în condiții de curățenie, așa cum a fost solicitat. Referitor la condițiile de curățenie și murdărire, pentru normele antimicrobiene (EN 3727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476), precizează faptul că produsele se testează în condiții obligatorii de curățenie și murdărire, conform standardului 14885:2015. Acest lucru nu înseamnă că produsul are efect detergent suplimentar dezinfecției dovedite prin standard, ci că produsul este capabil să distrugă și microorganisme patogene aflate în înveliș protector de lipide, glucide sau alte proteine aderente suprafeței patogenului. Autoritatea contractantă a precizat în caietul de sarcini faptul că la acest lot se vor lua în considerare doar testările în condiții de curățenie, fapt pentru care nu face dovada că la nivelul suprafețelor și aparaturii medicale din incinta unității spitalicești, există doar patogeni "curați" sensibili doar la produse dezinfectante testate doar în condiții de curățenie. Prin urmare, autoritatea contractanta trebuie să admită pentru etapa finală de adjudecare produsele conforme care îndeplinesc Pagina 2 din 11
prevederile legale, adică testarea este îndeplinită dacă se demonstrează efectul "bactericid, fungicid, micobactericid, virucid" pe tulpinile standard obligatorii de testare în condițiile obligatorii de curățenie și murdărire, conform standardului european EN 14885:2015. 2. Referitor la cerința din caietul de sarcini "Conținutul alcoolic să fie de minim 70 %", contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acesteia întrucât consideră că îngrădește participarea la procedura a anumitor operatori economici care ofertează produse ce îndeplinesc toate celelalte cerințe menționate în caietul de sarcini. Această cerință are ca scop favorizarea anumitor produse, încălcându-se astfel Regulamentul European 528/2012 care reglementează, din punct de vedere al toxicității pentru utilizatori, substanțele active permise în cadrul produselor biocide, acest regulament de acceptare doar a substanțelor active nepericuloase nenominalizând obligativitatea unor combinații de substanțe existente în componenta unor produse biocide. În susținerea afirmațiilor sale, SC ... SRL invocă Decizia CNSC nr. ..... Totodată, consideră că autoritatea contractantă nu are cunoștințele unui producător de ..., pentru a putea indica exact ce conținut alcoolic dorește pentru un anumit efect al dezinfectantului. Mai exact, doar producătorii acestor ..., în urma nenumăratelor teste de eficacitate, pot decide care tip de substanțe, respectiv ce conținut trebuie inclus sau nu în compoziția unui produs, astfel încât să se obțină efectul dorit. Cu atât mai mult cu cât anumite substanțe, la anumite procentaje pot da reacții nedorite în combinație cu alte tipuri de substanțe, iar autoritatea contractantă nu are competenta de a decide care tipuri de substanțe pot fi incluse sau nu într-un singur produs. În susținerea afirmațiilor sale, SC ... SRL invocă și Decizia CNSC nr. ...... Un produs cu o concentrație diferită de alcooli decât cea solicitată poate fi declarat conform, dacă respectă celelalte specificații tehnice, cu atât mai mult cu cât eficacitatea acestuia este aceeași. În concluzie, susține că atâta timp cât substanțele active ale unui produs sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide (singura autoritate în măsură sa avizeze un produs), autoritatea contractantă nu poate introduce în caietul de sarcini criterii selective pentru ofertarea produselor. Lot 10 - .....: 1. Referitor la spectrul de activitate conform SR EN 14885/2015, contestatoarea solicită menționarea în caietul de sarcini ca rapoartele de testare privind activitatea (antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476) să fie realizate în condițiile obligatorii de curățenie și murdărire, așa cum este prevăzut și în standardul european EN 14885:2015, nu doar în condiții de curățenie, așa cum a fost solicitat. Pagina 3 din 11
În susținere, SC ... SRL reia precizările de la Lotul 9, pct. 1. 2. Cu privire la cerința "Să fie compatibil cu aparatele de nebulizare tip ... aflate în dotarea autorității contractante", autoarea contestației solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acesteia, pentru următoarele motive: Prin menținerea acestei cerințe, consideră că autoritatea contractantă restrânge în mod nejustificat concurența și totodată, încalcă normele legale privind achizițiile publice (art. 155 alin. (6), art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016), motiv pentru care solicită obligarea autorității la modificarea acesteia fără a preciza marca aparatelor de nebulizare. Limitarea ofertării doar la ...i utilizabili cu nebulizatorul solicitat, respectiv ..., favorizează producătorii și încalcă o serie de norme imperative din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. În susținerea afirmațiilor sale, SC ... SRL invocă și Decizia CNSC nr. ..... Deși obiectul procedurii îl constituie dezinfectantul, în realitate, arată contestatoarea, acesta este un accesoriu al achiziției, achiziționare produselor fiind condiționată de compatibilitatea cu aparatul .... De asemenea, solicită obligarea autorității contractante la prezentarea dovezii deținerii în dotarea spitalului a aparatelor de nebulizare ..., aspect menționat în caietul de sarcini. Pe cale de consecinţă, solicită ca ofertantul să poată pune la dispoziția autorității contractante în regim de comodat aparate de nebulizare compatibile cu produsul ofertat care îndeplinește toate cerințele caietului de sarcini, precum și menționarea numărului de aparate de nebulizare necesare autorității contractante. 3. Analizând cerința "Să aibă un consum de 1-3 ml/m³ pentru întreg spectrul solicitat", contestatoarea consideră o restrângere nejustificată a concurenței, autoritatea contractantă îngrădind participarea altor operatori economici. Atâta vreme cât un produs este avizat de unica autoritate în măsură să avizeze produse biocide - Comisia Națională pentru Produse Biocide și îndeplinește celelalte specificații tehnice din cuprinsul caietului de sarcini, dar care are un dozaj diferit decât cel solicitat de autoritatea contractantă, respectiv "Dozaj - 1-3 ml/m³", consideră acest fapt un criteriu selectiv, care încalcă principiul egalității și al transparenței. Pentru aceste considerente, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la modificarea cerinței: ”Dozaj - între 1-3 ml/m³”. În susținerea celor de mai sus, invocă dispozițiile art. 50 alin. (2) și art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. În concluzie, SC ... SRL solicită obligarea autoritatea contractante la adoptarea remedierilor astfel cum au fost cerute. Pagina 4 din 11
În drept, se invocă prevederile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 101/2016, Ordinul nr. 1071/2017, Ordin nr. 961/2016 și standardul EN 14885:2015. În probațiune, s-au depus, în copie, documente. Prin adresa nr. ...., înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., SC ... SRL a transmis, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... Prin adresa nr. ..... ... a transmis punctul de vedere precizând următoarele: Nu va adopta măsuri de remediere în termen de 3 zile de la primire conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, motivat de următoarele aspecte: 1. Lot. 7 - .... Cerința din caietul de sarcini "să nu conțină alcool" nu va fi modificată deoarece anumite suprafețe/echipamente medicale sunt incompatibile cu produse ce conțin alcool (există riscul deteriorării premature al acestora). 2. Lot. 9 - .... 2.1. Nu se va menționa în caietul de sarcini ca rapoartele de testare privind activitatea antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14476) să fie realizate în condiții obligatorii de curățenie și murdărire, așa cum este prevăzut și în standardul European EN 14885:2015, nu doar în condiții de curățenie, așa cum a fost solicitat, deoarece precizările din Ordinul nr. 1071/2017 sunt orientative, iar EN 14885:2015 nu mai este în vigoare conform precizărilor de pe site-ul ASRO
(Asociația
Română
de
Standardizare
- https://magazin.asro.ro/Search?q=EN+14885%3A2015 ) fiind înlocuit de standardul EN 14885:2018, echivalent cu standardul SR EN 14885:2019. Produsele pe bază de alcool sunt utilizate pentru a-și exercita funcția de dezinfecție pe suprafețe curățate în prealabil. Cerința de testare în condiții de curățenie este minimă și obligatorie. Nu sunt excluse de la participare produsele testate în condiții de murdărie care aparțin unui test superior celui de curățenie (practic îl înglobează). Mai exact, conform SR EN 14885:2019, termenul "condiții de curățenie" semnifică testarea produsului în prezenta substanțelor interferențe, respectiv 0,3 g/l albumină bovină, iar "condiții de murdărie", conform aceluiași standard, semnifică testarea produsului în prezenta unei cantități suplimentare de substanțe interferențe, respectiv albumină bovină 3,0 g/l și eritrocite de oaie 3 ml/l. 2.2 Cerința din caietul de sarcini "conținutul alcoolic să fie de minim 70%" nu va fi modificată deoarece exisă contextul pandemic generat de emergenţa virusului SARS CoV-2, existând în prezent iminența celui de- al 4-lea val pandemic. În acest context, organismele internaționale, respectiv Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) au emis o serie de recomandări privind eficacitatea produselor biocide asupra virusului SARS CoV-2, Pagina 5 din 11
recomandări pe care autoritatea contractantă le-a avut în vedere la întocmirea caietului de sarcini. Astfel, în Raportul tehnic al ECDC - "Dezinfectarea spațiilor sanitare și nesanitare potențial contaminate cu SARS-CoV-2 Martie 2020" se precizează: "În general, s-a dovedit că ...i pe bază de alcool (alcool etilic, alcool izopropilic, alcool propilic) reduc semnificativ infecţiozitatea virusurilor încapsulate precum SARS-CoV-2, în concentrații de 70-80 % la un timp de expunere de un minut l8,9l". 3. Lot 10 - ..... 3.1. Nu se va menționa în caietul de sarcini ca rapoartele de testare privind activitatea antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14476) să fie realizate în condiții obligatorii de curățenie și murdărire, așa cum este prevăzut și în standardul European EN 14885:2015, nu doar în condiții de curățenie, așa cum a fost solicitat, deoarece precizările din Ordinul nr. 1071/2017 sunt orientative, iar EN 14885:2015 nu mai este în vigoare conform precizărilor de pe site-ul ASRO
(Asociația
Română
de
Standardizare- https://magazin.asro.ro/Search?q=:EN+14885%3A2015) fiind înlocuit de standardul EN 14885:2018, echivalent cu standardul SR EN 14885:2019. Cerința de testare în condiții de curățenie este minimă și obligatorie. Nu se exclud de la participare produsele testate în condiții de murdărie care este un test superior celui de curățenie (practic îl înglobează). Mai exact, conform SR EN 14885:2019, termenul "condiții de curățenie" semnifică testarea produsului în prezenta substanțelor interferențe, respectiv 0,3g/l albumină bovină, iar "condiții de murdărie", conform aceluiași standard, semnifică testarea produsului în prezenta unei cantități suplimentare de substanțe interferențe, respectiv albumină bovină 3,0 g/l și eritrocite de oaie 3 ml/l; 3.2. Cerința "Produsul să fie compatibil cu aparatele de nebulizare tip ... aflate în dotarea autorității contractante" nu va fi înlocuită deoarece solicitarea unor produse compatibile nu echivalează cu limitarea ofertării și totodată nu poate fi de acord cu punerea la dispoziția autorității contractante în regim de comodat aparate de nebulizare compatibile cu produsul ofertat care îndeplinește toate cerințele din caietul de sarcini, deoarece acest lucru nu creează beneficii economice, ci costuri suplimentare (de conservare/neamortizare a nebulizatoarelor existente și neutilizare a fondurilor publice aferente achiziției acestora). 3.3 Cerința "Să aibă un consum de 1 – 3 ml/m3 pentru întreg spectrul solicitat" va fi înlocuită cu cerința "Să aibă un consum între 1 – 3 ml/m3 pentru întreg spectrul solicitat". Nu vor fi acceptate produse cu dozaje diferite deoarece această cerință are la bază necesitatea autorităţii contractante, respectiv un produs cu consum mai redus de soluție dezinfectantă pe metru cub, atât din considerente financiare, cât și considerente de toxicitate și biodegrabilitate. Pagina 6 din 11
În susținerea celor prezentate, autoritatea contractantă invocă Decizia CNSC nr. ..... În probațiune, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ....., au fost depuse, în copie, documente ale dosarului achiziției publice. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată privind atribuirea unui contract de achiziție publică având ca obiect <...> - loturile ..., cod CPV ..., prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Consiliul reține că, în speță, părțile se află în dispută asupra dreptului autorității contractante de a impune, în cuprinsul caietului de sarcini, unele specificații ”care nu respectă cerințele legale cu privire la modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biocide”. Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: ”După primirea contestaţiei, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei, în cel mult 3 zile de la primirea contestaţiei. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP”. Referitor la cererea contestatoarei vizând Lot 10 - ...... Astfel, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă a achiesat la cererea de remediere, mai sus menționată, dar nu a publicat în SEAP, nicio informație în acest sens, până la data emiterii prezentei decizii, deoarece procedura de atribuire a fost suspendată, ca urmare a Încheierii nr. ......, motiv pentru care va admite cererea, așa cum fost acceptată de autoritatea contractantă, prin punctul de vedere la contestație, aceasta urmând a fi pusă în aplicare în deplin acord cu cele anterior menționate, și a fi publicată în SEAP, conform art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016: ”În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja existente în acesta, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare”. Referitor la susținerea contestatoarei vizând cerința din caietul de sarcini pentru produsele din Lot 7 - ...: "Să nu conțină alcool", deoarece Pagina 7 din 11
ar ”restrânge în mod nejustificat concurența”, Consiliul constată că este neîntemeiată. Consiliul reține ca fiind relevante în speță argumentele autorității contractante din punctul de vedere la contestație, potrivit cărora: ”anumite suprafețe/echipamente medicale sunt incompatibile cu produse ce conțin alcool (există riscul deteriorării premature a acestora)”. În acest sens, este de reținut că, potrivit prevederilor art. 2 și art. 3 din HG nr. 395/2016, ”necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul acesteia”. Dreptul autorității contractante de a achiziționa produse cu astfel de caracteristici, nu poate fi restricționat, pe considerentul eronat al nerespectării prevederilor art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. În aceeași direcție, orice autoritate contractantă are obligația respectării principiului proporționalității statuat în art. 2 alin. (2) lit. e) din același act normativ, înțeles ca asigurare a corelației dintre necesitatea autorității contractante și obiectul contractului de achiziție publică. Nu există o prevedere legală care să oblige autoritatea să accepte produse care nu corespund necesităților sale. Văzând justificarea adusă de autoritate în susținerea menținerii cerinței sale, Consiliul constată că aceasta este în concordanță cu prevederile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora ”specificațiile tehnice cuprinse în caietul de sarcini urmăresc descrierea în mod obiectiv a produsului care se dorește a fi achiziționat, în așa manieră încât să satisfacă necesitatea autorității contractante”. Așadar, prin introducerea acestei cerințe, autoritatea contractantă s-a asigurat că produsul care va fi ofertat corespunde necesităților sale, drept care nu se poate aprecia asupra caracterului restrictiv al cerinței, reclamat de contestatoare, cu atât mai mult cu cât, aceasta nu a motivat concret susținerea că cerința în discuție ”îngrădește participarea la procedură a anumitor operatori economici”. În ce privește cererea contestatoarei vizând Lot 9 - Produs pe bază de alcooli pentru dezinfecția rapidă de nivel intermediar a suprafeţelor și aparaturii medicale rezistente la alcool, aplicat prin pulverizare, potrivit căreia: ”rapoartele de testare privind activitatea antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476) să fie realizate în condițiile obligatorii de curățenie și murdărire, așa cum este prevăzut și în standardul european EN 14885:2015”, Consiliul constată că este neîntemeiată. Este adevărat că, potrivit SR EN 14885:2019, printre standardele obligatorii de testare se regăsesc și cele: ”privind activitatea antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476)”, în cuprinsul cărora se face referire la posibilitatea testării atât în condiții Pagina 8 din 11
de curățenie, cât și în condiții de murdărie, însă, aceasta nu însemnă că, prin precizarea testării doar ”în condiții de curățenie”, au fost încălcate prevederile acestor standarde. Consiliul va reține ca relevantă justificarea autorității contractante din punctul său de vedere la contestație, potrivit căreia: ”produsele pe bază de alcool sunt utilizate pentru a-și exercita funcția de dezinfecție pe suprafețe curățate în prealabil. Cerința de testare în condiții de curățenie este minimă și obligatorie. Nu excludem de la participare produsele testate în condiții de murdărie care este un test superior celui de curățenie (practic îl înglobează)”. Văzând justificarea mai sus menționată, a autorității contractante, în susținerea menținerii cerinței sale, Consiliul constată că aceasta este în concordanță cu prevederile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora specificațiile tehnice cuprinse în caietul de sarcini urmăresc descrierea în mod obiectiv a produsului care se dorește a fi achiziționat, în așa manieră încât să satisfacă necesitatea autorității contractante. Pe cale de consecință, această cerere va fi respinsă, ca neîntemeiată. Referitor la cererea contestatoarei vizând Lot 9 - Produs pe bază de alcooli pentru dezinfecția rapidă de nivel intermediar a suprafeţelor și aparaturii medicale rezistente la alcool, aplicat prin pulverizare, de eliminare a cerinței: „Conținutul alcoolic să fie de minim 70%”, Consiliul constată că este neîntemeiată. În analiza sa, Consiliul are în vedere, în primul rând, denumirea lotului, și anume Produs pe bază de alcooli (…), ...i alcoolici reprezentând o categorie de ... utilizați în unitățile medicale. Precizarea concentrației minime de alcool identifică faptul că ...i respectivi fac parte din categoria ...lor pe bază de alcool, respectiv substanța activă este alcoolul. Îngrădirea participării de care vorbește autoarea contestației nu poate fi reținută, în condițiile stabilirii unui conținut minim de alcool, iar acel minim este justificat de unitatea spitalicească de contextul pandemic actual, cauzat de virusul SARS CoV-2. Similar celor reținute anterior, Consiliul constată ca cerința criticată este în concordanță cu prevederile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă fiind cea în măsură să cunoască care este concentrația minimă de alcool pe care să o conțină un dezinfectant apt să combată chiar și infecțiile cu risc maxim. Prin urmare, prin introducerea acestei cerințe, autoritatea contractantă s-a asigurat că produsul care va fi ofertat va corespunde necesităților sale, drept care această cerere va fi respinsă, ca neîntemeiată. În ce privește cererea contestatoarei vizând Lot 10 - Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru Pagina 9 din 11
dezinfecția aeromicroflorei și a suprafeţelor aplicat prin nebulizare, potrivit căreia se solicită: ”menționarea în caietul de sarcini ca rapoartele de testare privind activitatea (antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476) să fie realizate în condițiile obligatorii de curățenie și murdărire, așa cum este prevăzut și în standardul european EN 14885:2015”, Consiliul constată că, aceeași cerere a fost analizată corespunzător produselor din cadrul Lotului 9, pentru care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acesteia, motiv pentru care nu va mai relua analiza acesteia, măsurile dispuse fiind aceleași. Referitor la cererea contestatoarei vizând același Lot 10, de eliminare a cerinței, ca produsul ”Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru dezinfecția aeromicroflorei și a suprafeţelor aplicat prin nebulizare - Să fie compatibil
cu nebulizatoarele existente la nivelul spitalului tip ... aflate în dotarea autorității contractante”, Consiliul o va respinge ca neîntemeiată. În acest sens, se reține că solicitarea compatibilității produselor care urmează să fie ofertate, cu nebulizatoarele existente la nivelul spitalului - tip ..., nu este echivalentă cu limitarea ofertării doar la un anumit produs, în condițiile în care autorul contestației nu a făcut dovada că, în mod obiectiv și fără costuri ridicate față de ofertele potențialilor concurenți, este în imposibilitatea ofertării unor substanțe compatibile cu nebulizatoarele indicate de autoritatea contractantă. Sarcina probei revine celui care afirmă ceva, potrivit regulilor probațiunii instituite de art. 249 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, unitatea spitalicească nu a solicitat furnizarea unor ... produși de un anumit fabricant, ci doar să fie compatibili cu echipamentele pe care ea le deține, din modul de formulare al cerinței, rezultând că acest dezinfectant urmează să fie utilizat pentru nebulizatoarele existente în cadrul spitalului, drept care, este evident că, deținând respectivele echipamente, autoritatea contractantă este interesată de compatibilitatea cu acestea. Este în beneficiul autorității contractante să folosească dotarea existentă, nefiind nici economic, nici oportun, în contextul epidemiei cu SARS CoV-2, să cumpere ... dotați cu alt tip de nebulizatoare. Specificațiile tehnice menționate în cadrul caietului de sarcini reprezintă nevoia autorității contractante, singura în măsură să-și cunoască necesitățile, în speță având relevanță principiul asumării răspunderii prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă neputând să fie obligată să cumpere un produs pe care să nu îl poată folosi întrucât acesta nu este compatibil cu aparatele de nebulizare împreună cu care va fi folosit. Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, ținând seama de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... Pagina 10 din 11
SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., respectiv cerința de la punctul 3, pentru Lot 10 - Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru dezinfecția aeromicroflorei și a suprafeţelor aplicat prin nebulizare, la care autoritatea contractantă a achiesat, în punctul său de vedere, prin publicarea în SEAP a unui anunț de tip erată, conform art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia, se va înlocui cerința ”Să aibă un consum de 1-3 ml/m³pentru întreg spectrul solicitat”, cu cerința, ”Să aibă un consum între 1 – 3 ml/m3 pentru întreg spectrul solicitat”. Consiliul va respinge, ca nefondate, celelalte cereri din cuprinsul contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de SC ... SRL, cu sediul în ....., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, respectiv cerința de la punctul 3, pentru Lot 10 - Dezinfectant de nivel înalt, soluţie gata de utilizare (RTU) cu acţiune oxidantă pentru dezinfecția aeromicroflorei și a suprafeţelor aplicat prin nebulizare, la care autoritatea contractantă a achiesat, în punctul său de vedere, prin publicarea în SEAP a unui anunț de tip erată, conform art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Respinge, ca nefondate, celelalte cereri din cuprinsul contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Pagina 11 din 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.