AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2000/2021

AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA VATRA MOLDOVITEI

Decizia CNSC nr. 2000/C8/2084 din 08.09.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2000/C8/2084 din 08.09.2021

Data din document
2021-09-08
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „EFICIENTIZAREA ȘI MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC, COMUNA VATRA MOLDOVIȚEI”, s-a solicitat Consiliului, obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale indicate în contestație, precum și suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost soluționat de Consiliu prin Încheierea nr. 2075/C8/2084/16.08.2021, în sensul respingerii, ca rămas fără obiect, în contextul în care procedura fusese suspendată de autoritatea contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu COMUNA VATRA MOLDOVIȚEI și obligă autoritatea contractantă la clarificarea/modificarea documentației de atribuire, conform celor reținute în considerente, prin emiterea unui document/ anunț tip erată, c…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu COMUNA VATRA MOLDOVIȚEI și obligă autoritatea contractantă la clarificarea/modificarea documentației de atribuire, conform celor reținute în considerente, prin emiterea unui document/ anunț tip erată, conform prevederilor art. 55 din HG nr. 395/2016, în termen de maxim 20 zile de la primirea deciziei, precum și la stabilirea unui nou termen de ofertare. Respinge, ca nedovedită, cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2000/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 41975Data înregistrării: 2021-08-11
ContestatorAMIRAS C&L IMPEX SRLCUI 917713
Autoritate contractantăCOMUNA VATRA MOLDOVITEICUI 4326680

2021_2000_2021_Decizie_2000.pdf, BO2021_2000_2021_BO2021_2000.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.364 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 2000/C8/2084 Data: 08.09.2021 Prin contestația, înregistrată la Consiliu cu nr. 41975/ 11.08.2021, formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/530/1992, Cod Unic de Identificare 917713, atribut fiscal RO, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Aninoasa, str. Mihai Viteazu nr. 3, județul Dâmbovița, reprezentată legal prin Stancu Ioan – administrator și convențional de avocat Simona-Elena Stoicuț, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA VATRA MOLDOVIȚEI, cu sediul în localitatea Vatra Moldoviței, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „EFICIENTIZAREA ȘI MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC, COMUNA VATRA MOLDOVIȚEI”, s-a solicitat Consiliului, obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale indicate în contestație, precum și suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost soluționat de Consiliu prin Încheierea nr. 2075/C8/2084/16.08.2021, în sensul respingerii, ca rămas fără obiect, în contextul în care procedura fusese suspendată de autoritatea contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de AMIRAS C&L IMPEX SRL, în contradictoriu cu COMUNA VATRA MOLDOVIȚEI și obligă autoritatea contractantă la clarificarea/modificarea documentației de atribuire, conform celor reținute în considerente, prin emiterea unui document/ anunț tip erată, conform prevederilor art. 55 din HG nr. 395/2016, în termen de maxim 20 zile de la primirea deciziei, precum și la stabilirea unui nou termen de ofertare. Respinge, ca nedovedită, cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 35.815 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., formulată de ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., Cod Unic de Identificare ..., atribut fiscal RO, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna ..., reprezentată legal prin ... – administrator și convențional de avocat ..., împotriva documentației de atribuire elaborată de ..., cu sediul în localitatea ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „EFICIENTIZAREA ȘI MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC, ...”, s-a solicitat Consiliului, obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale indicate în contestație, precum și suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost soluționat de Consiliu prin Încheierea nr. ..., în sensul respingerii, ca rămas fără obiect, în contextul în care procedura fusese suspendată de autoritatea contractantă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația depusă, ...SRL critică o serie de specificații tehnice din cuprinsul documentației de atribuire, pe care le consideră nelegale, apreciind că se impune eliminarea/ modificarea lor. În concret, face referire la: a) cerința privind „Eficiența luminoasă aparat de iluminat (alimentare, sistem optic, sursa): minim 160 Im/W” din fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3: - această cerinţă este eronată și nerelevantă impunerea unei eficiențe luminoase pentru AIL de minim 160 lm/W. Aceste AIL trebuie să corespundă în totalitate cerințelor din punct de vedere luminotehnic, rezultate din ..., conform standardului 13201:2015 pentru fiecare categorie de drum. Aparatul de iluminat trebuie să corespundă pe baza calculelor luminotehnice în funcție de categoria de drum pe care este amplasat. Autoritatea trebuie să ceară orice aparat de iluminat care nu depășește o anumită putere, dar care să se încadreze pe o categorie de drum specificată în proiectul tehnic, iar ofertantul trebuie să prezinte simulările în softuri specializate care să dovedească încadrarea cu un anumit aparat de iluminat, de o anumită putere, în categoria de drum; - din analiza calculelor luminotehnice făcute de proiectant, în breviarul de calcul luminotehnic din proiectul tehnic, la Fișa de date privind produsul „CORP DE ILUMINAT 30W”, autoritatea afirmă că „fluxul Pagina 1 din 13

§ 2

luminos a sursei de lumină LED (Dioda emițătoare de lumină)” este de 4800 lm. Aceasta înseamnă că pentru o putere de 30W, eficiența LED- urilor este de 160 lm/W. Aceeași eficiență, în mod greșit o păstrează și pentru eficiența luminoasă a întregului corp de iluminat (sistem optic). Aceeași situație o regăsim și pentru corpurile de iluminat 42W/ 60W/ 130W; - în acest caz, trebuie menționat că este vorba de eficiența aparatului/corpului de iluminat, care, în mod eronat, a fost trecută ca și cum eficiența surselor de lumină este egală cu eficiența aparatului/corpului de iluminat. Asta ar însemna o eficiență de 100%, caz ideal, dar care nu se regăsește tehnologic și practic în acest moment. Proiectantul/autoritatea contractantă a impus criterii de selecție privind eficiența luminoasă a aparatului/corpului de iluminat de 100%, situație imposibil de realizat tehnologic în momentul de față în industria aparatelor de iluminat cu LED-uri. În opinia contestatoarei, se impune ca autoritatea să solicite un flux luminos conform standardului SR EN13201 și SR EN 60598, aferent fiecărei categorii de drum. Standardele au stabilit fluxul luminos pentru fiecare categorie de drum pentru a se evita poluarea luminoasă. Abaterea de la cerințele standardului conduce la o poluare luminoasă pe timpul nopții, poluare care face obiectul unor studii de specialitate care au constatat că păsările cu activitate nocturnă mor din cauza înfometării întrucât nu pot vâna pe lumină, iar iluminatul nocturn al anumitor orașe se poate observa din spațiu. b) cerința „Compartimentul optic echipat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată” din fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3 - această condiție este impusă în afara prevederilor standardelor privind iluminatul public. Conform Ghidului aferent Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public derulat în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, singurele standarde ce trebuie respectate conform art. 10, lit. c) sunt SR EN 13201 și SR EN 60598; - la aparatele de iluminat cu tehnologie LED, sticla nu are rol de dispersor. Sticla are rolul de a etanșa compartimentul optic și de a corespunde la testul de praf și apă conform standardului SR EN 60529:1995. Noile tehnologii folosesc lentilele atât pentru dispersia luminii cât și pentru dirijarea pe suprafața care trebuie iluminată, respectiv calea de rulare - drum, alee pietonală, etc; - sticla, care nu are rol de a dirija și dispersa lumina, este o tehnologie veche apărută la începutul iluminatului cu LED-uri. De aceea, în prezent, foarte mulți producători au renunțat la folosirea sticlei cu rol de etanșare, fiind înlocuită cu lentilă tip „multilens” prevăzută cu garnitură din cauciuc siliconic care asigură în același timp dispersia Pagina 2 din 13

§ 3

luminii conform cerințelor de SR EN 13201-1:2015 pentru calea de rulare respectivă. Această lentilă este o structură monobloc din material plastic transparent (uzual policarbonat tratat UV) care include toate lentilele asociate fiecărui LED. Fiind din policarbonat, se asigură un grad de protecție de IP67 conform SR EN 60529:1995 și rezistență la impact de minim IK10 conform SR EN 62262:2004, toate aceste performanțe fiind superioare soluției cu lentile și geam din sticlă securizată și tratată termic; - în plus, soluția de compartiment optic formată din lentila „multilens” este mai eficientă din punct de vedere optic deoarece se folosește tehnologia TIR (Total Internai Reflection), unde eficiența optică este de peste 92%, spre deosebire de soluția cu două compartimente optice, unde geamul din sticlă securizată termic introduce pierderi de minim 10%, în funcție de grosimea sticlei, din cauza reflexiilor de la suprafața acesteia, astfel eficiența optică totală fiind de maxim 83%. Niciun aparat de iluminat cu LED care folosește sticla transparentă tratată termic și securizată comercializat în România pentru iluminatul stradal nu rezistă la impact IK10. De asemenea, sticla nu asigură dispersia luminii pe calea de rulare conform SR EN 13201; - în situația în care autoritatea solicită doar sticlă clară plană și securizată cu rol împotriva prafului și al apei, o face strict pentru a restricționa accesul mai multor ofertanți, astfel încât un singur ofertant/producător să îndeplinească toate aceste caracteristici, ceilalți ofertanți neavând posibilitatea să oferteze un produs cu caracteristici care corespund integral cerinței și ca atare să fie descalificați din punct de vedere tehnic. Mai mult, în fișa tehnică nr. 2, punctul 1.18, „aparat de iluminat stradal LED 40W ...”, se impune ca materialul folosit să fie PMMA. Deci autoritatea contractantă cunoaște că în locul sticlei pot fi folosite și alte materiale și acceptă performanțele aparatului de iluminat cu utilizarea acestora din urmă. În opinia contestatoarei, se impune eliminarea acestei cerințe eronată și restrictivă sau să dispună reformularea în sensul următor: „compartimentul optic să fie protejat cu sticlă, policarbonat, cauciuc siliconic transparent sau alte materiale folosite ca dispersor în tehnologia iluminatului cu LED-uri, toate tratate UV”. c) cerințele „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat” și „Compartimentul optic trebuie să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, chiar dacă prin intermediul unor unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără Pagina 3 din 13

§ 4

deteriorarea componentelor aparatului de iluminat; Nu se acceptă aparate de iluminat pentru care dispersorul este lipit de carcasă” - din analiza standardului SR EN 60598-1 secțiunea II.3 intitulată „Condiții speciale Corpuri de iluminat pentru iluminat public”, coroborat cu standardul SR EN 60598-2, -3, se vede clar că nu se menționează soluții de proiectare și contracție a aparatului de iluminat, cum și în ce fel trebuie să se deschidă compartimentul accesorii, deci aceste cerințe sunt restrictive cu efectul de a înlătura concurenții de la licitație; - accesul la compartimentul de accesorii al aparatului de iluminat unde se regăsesc circuitele electrice ar trebui să nu fie facil deschiderii de către orice persoană, existând pericol de electrocutare. Totuși, pentru operațiile de mentenanță nu este necesar accesul în compartimentul accesorii. Mentenanța la un aparat de iluminat cu LED-uri presupune, conform standardelor europene, curățarea de praf a compartimentului optic, degajarea crengilor din imediata apropiere a aparatelor de iluminat, îndepărtarea oricăror corpuri străine ce se afla pe aparatul de iluminat (cuiburi de păsări, etc). În situaţia în care trebuie să se intervină la compartimentul electronic, acest lucru nu mai reprezintă mentenanță, ci reparație. În compartimentul electronic se găsește driver-ul care, dacă nu mai funcționează, trebuie înlocuit. Mentenanța aparatului de iluminat presupune verificarea legăturilor la rețeaua de iluminat, ștergerea de praf, degajarea corpurilor străine, repoziționarea acestuia față de planul drumului - în situaţia în care acesta s-a mișcat, cu nivelă sub planul drept al lămpii. Astfel, justificarea legată de faptul că scad timpii de mentenanță nu are temei. În opinia contestatoarei, se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestor solicitări. d) cerința „Managementul termic se va realiza fără a utiliza striații sau decupaje pe exteriorul aparatului (pentru evitarea acumulării de praf și frunze)” - aceasta este o restricție cu privire la designul aparatului de iluminat prin falsul argument al disipării de căldură și acumularea de murdărire pe aparat; - un corp de iluminat bazat pe tehnologie LED are nevoie de răcire pasivă/activă pentru a reduce temperatura cât mai bine pe joncțiunea P- N a diodei emitente de lumină. Singura metodă pentru a reduce temperatura unui obiect este să-i fie atașat un radiator care poate să fie mascat sub o carcasă sau să fie proiectat în așa fel încât acesta să nu pară un radiator. Căldura care trebuie disipată trebuie în mod imperativ să fie scoasă din interiorul carcasei, motiv pentru care carcasele echipamentelor de iluminat stradal cu LED - acolo unde se folosesc puteri mari de iluminat - sunt majoritatea din metal. Există soluții și din material „plastic” - anumiți polimeri - care pot disipa căldura la fel de bine ca și metalul; Pagina 4 din 13

§ 5

- un producător de corpuri de iluminat cu LED analizează cea mai bună soluție pentru tehnologia de LED folosită pentru a asigura în cazul lui cea mai bună răcire pe joncțiunea P-N. Motivul pentru care această temperatură trebuie menținută în anumiți parametri este aceea de a obține cea mai bună performanță luminotehnică, cu alte cuvinte pentru a asigura cel mai mare flux luminos la un consum energetic cât mai mic; - din punct de vedere termic, indiferent dacă aparatul de iluminat prezintă sau nu striații, prezintă sau nu decupaje, producătorul a ținut cont de aceste aspecte, astfel încât eficiența corpului să nu fie afectată. În egală măsură, un aparat de iluminat cu striații, cu decupaje sau plan - fără striații - va menține pe suprafața superioară puțină mizerie care nu afectează eficiența corpului de iluminat, indiferent de design. e) cerința „Corpurile de iluminat vor fi dotate cu bulă de nivel încorporată în aparatul de iluminat pentru a asigura instalarea corectă în plan orizontal” - cerința este restrictivă și limitează concurența. De-a lungul timpului, până la această inovație tehnică (bula de nivel încorporată în aparatul de iluminat), a fost suficientă utilizarea unor nivele cu bulă de aer, instrumente uzuale în lucrările de construcții. Este cunoscut faptul că acestea se găsesc încă pe piață și pot fi utilizate cu succes. În consecință, contestatoarea solicită eliminarea cerinței privind bula de nivel din fișele tehnice nr. 1, 2 la punctul 1.11, întrucât nu se justifică având în vedere modalitatea de stabilirea a poziției orizontale prin nivelă. Prin punctul de vedere înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației, precizând că respectiva contestație nu este decât o încercare a contestatoarei de a obliga autoritatea contractantă să achiziționeze produse mai ieftine și care să îi aducă acesteia un avantaj competitiv la momentul aplicării factorului de atribuire prețul cel mai scăzut. În susținere, arată următoarele: 1. Cu privire la cerința privind „Eficiența luminoasă aparat de iluminat (alimentare, sistem optic, sursa): minim 160 Im/W” din fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3 - critica este făcută din punctul de vedere al unui operator economic care dorește să convingă achizitorul să achiziționeze produse cu cerințe tehnice inferioare. Cerințele calitative ale corpurilor au fost stabilite de proiectant și aprobate ulterior de finanțator, iar mai apoi confirmate de către verificatorul atestat de proiecte. 2. cu privire la cerința „Compartimentul optic echipat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată” din fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 si 3 - este evident că un corp de iluminat cu dispersor din sticlă clară are o eficiență ridicată (din punct de vedere al fluxului luminotehnic), Pagina 5 din 13

§ 6

asigură o economie mult mai mare de energie consumată în asigurarea iluminării comparativ cu unul din "policarbonat"; - este de notorietate faptul că toate corpurile cu dispersor de policarbonat sunt mai ieftine, sunt din categoria celor "de generație veche", iar policarbonatul este un material caracterizat de îmbătrânirea din cauza razelor IJV, este casant și își pierde proprietățile de transparență în foarte scurt timp de la darea în folosință. Comparativ, dispersoarele din sticlă clară, plan și securizată, are calități net superioare celor din policarbonat, au o durată de exploatare mult mai mare în ceea ce privește păstrarea caracteristicilor de transparenta și transfer a fluxului luminos; - într-un mediu nefavorabil, conținând particule în suspensie, așa cum sunt, în general, intravilanele satelor rurale, lentila din policarbonat sau chiar dispersorul din materiale diverse, altele decât sticlă, suferă, în timp, un proces de sablare, automat fiind redus considerabil fluxul luminos emis de aparat, făcându-l ineficient. Totodată, sticla (spre deosebire de alte materiale din policarbonat) nu reacționează la razele ultraviolete, nu își schimbă culoarea, nu reduce eficienta aparatului de iluminat; - impunerea unei cerințe tehnice cu privire la calitatea și funcțiunile logice ale corpului nu are nici o legătură cu restricționarea accesului operatorilor economici și nici cu avantajarea "unui anumit operator economic" deoarece pe piață sunt zeci de produse și producători care au corpuri cu dispersor din sticlă (la o simplă căutare pe internet am identificat peste 93 de produse care respectă cerința). 3. Cu privire la cerința în fișa tehnică nr. 1, 2 și 3 a aparatelor de iluminat LED se solicită „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat. Nu se acceptă aparate de iluminat pentru care dispersorul este lipit de carcasă” - aceasta este o cerința argumentată, din punct de vedere tehnic, și necesară pentru bună exploatare a sistemului de iluminat modernizat; - critica se referă la două compartimente ale corpului de iluminat: (1) Compartimentul cu accesorii electrice - care conține cabluri, conexiuni, circuite etc - compartiment a cărui deschidere este imperios necesară să se facă facil, ușor și fără utilizarea de șurubelnițe manuale sau electrice, fără acționarea unor dispozitive care ar putea provoca scurt circuit, sau în caz de manevrare eronată (a nu se uita ca acestea sunt utilizate la înălțime unde accesul este greoi) să ducă la avarierea conținutului/pieselor interioare. Prin urmare este logic si justificabil ca acest compartiment să permită deschiderea fără utilizarea de unelte; (2) Cel de al doilea compartiment al corpului de iluminat, anume Pagina 6 din 13

§ 7

compartimentul optic, este un compartiment mai puțin pretențios, ledurile din interiorul lui fiind rezistente și riscurile avarierii lor sunt mult mai puține. Din acest motiv, s-a considerat absolut logic să se facă mențiunea ca accesul la acest compartimenta corpului sa poate fi făcut chiar si cu unelte (șurubelnițe manuale sau electrice); - după cum se poate vedea achizitorul a prevăzut cerințe calitative pentru compartimentul unde utilizarea uneltelor ar putea provoca accidente și/sau defecțiuni ale corpului de iluminat (adică deschiderea lui să poate fi făcut rapid și fără unelte), iar acolo unde situația nu o impunea, precum în cazul compartimentului optic, a indicat că se pot utiliza și unelte - tocmai pentru a nu restricționa accesul. 4. Cu privire la critica: în fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1 și 2, autoritatea solicită „Managementul termic se va realiza fără a utiliza striații sau decupaje pe exteriorul aparatului (pentru evitarea acumulării de praf și frunze)” - justificarea cerinței cu privire la lipsa striațiilor sau a anumitor decupaje pe exteriorul aparatului a fost deja făcută încă de la nivelul fișei tehnice - deși nu exista această obligația a achizitorului, tocmai pentru a indica și exemplifica necesitatea ca toate corpurile de iluminat să nu aibă striații sau decupaje unde să se acumuleze praf/Frunze/murdărie, etc; - cerința nu se referă la forma/design-ul aparatului de iluminat, ci la soluția de management termic. De asemenea, nu se referă la întreaga carcasă, ci, punctual, la modul în care se realizează managementul termic (să nu existe radiatoare pe exteriorul corpului de iluminat sau decupaje). Prin urmare, nu este vorba de designul întregii carcase, iar prezentarea de corpuri de iluminat cu pescăruși și porumbei care murdăresc carcasele și stâlpii este nerelevantă și demonstrează încă o dată lipsa bunei intenții a contestatoarei și unica dorință de a diminua calitatea produselor, pentru a putea oferta produse ieftine și, în acest fel, să obțină avantaje competitive la aplicarea factorului de atribuire prețul cel mai scăzut. 5. cu privire la critica: în fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1 și 2, autoritatea solicită: „Corpurile de iluminat vor fi dotate cu bulă de nivel încorporată în aparatul de iluminat pentru a asigura instalarea corectă în plan orizontal” - modul de instalare a corpului de iluminat, în special instalarea lui plan orizontal, are implicații importante în obținerea parametrilor luminotehnici vizați de investiție și respectarea standardelor de calitate în domeniu. Nu este necesară deținerea de cunoștințe tehnice pentru a înțelege ușor faptul că montarea eronată, chiar și cu câteva grade, a unui corp de iluminat poate modifica substanțial parametrii calitativi ai acelui corp; Pagina 7 din 13

§ 8

- chiar în cazul în care corpul de iluminat a fost corect instalat, după o anumită perioadă de funcționare și sub efectul intemperiilor, corpurile se pot deplasa chiar și cu până la 5" - aspect ce poate diminua cu până la 50% calitatea fluxului luminos. Existența acestei bule de nivel ajută și contribuie la o mentenanță ușoară în timpul exploatării, cu costuri reduse - eliminând o mulțime de operațiuni de manoperă. După punerea în funcțiune a sistemului vândut de ofertant, costurile exploatării rețelei, inclusiv reglarea periodică a poziției corpurilor de iluminat, pică în sarcina și cheltuiala achizitorului. Or, în condițiile în care corpurile sunt dotare cu această bulă de nivel, costurile exploatării sunt mult mai reduse. În mod acuzator, specific întregii contestări, contestatoarea prezintă această cerință ca și cum ar fi exagerată, greu de realizat sau realizabilă cu costuri extraordinar de mari. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., a organizat o procedură simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „EFICIENTIZAREA ȘI MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC, ...”, inițiată prin anunțul simplificat ..., criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de maxim 874.500 lei, fără TVA. Consiliul constată că ...SRL a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... din data 06.08.2021, eliberată de ..., prevăzută de art. 611 din Legea nr. 101/2016, în cuantum de 17.500 lei. Ca o chestiune preliminară se reține faptul că în vederea atribuirii contractului de lucrări de instalații electrice supus procedurii în cauză, autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire, indicând în cuprinsul acesteia cerințele tehnice și de calitate pe care ofertanții trebuie să le respecte în vederea modernizării rețelei de iluminat public. În soluționarea fondului contestației, Consiliul are în vedere următoarele dispoziții din Legea nr. 98/2016: - art. 3 alin. (1) lit. rr): „specificații tehnice - cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante”; - art. 50: „(1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”; Pagina 8 din 13

§ 9

- art. 155 alin. (6): „(6) Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”; - art. 156 alin. (1), (2) și (3): „(1) Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de la nivel național, în măsura în care sunt compatibile cu actele normative adoptate la nivelul Uniunii Europene, specificațiile tehnice se stabilesc în una dintre următoarele modalități: a) prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale, inclusiv caracteristici de mediu, cu condiția ca parametrii să fie suficient de preciși pentru a permite ofertanților să determine obiectul contractului și autoritățile contractante să atribuie contractul; b) prin trimitere la specificații tehnice și, ca ordine de prioritate, la standarde naționale care transpun standarde europene, evaluări tehnice europene, specificații tehnice comune, standarde internaționale, alte sisteme de referință tehnice instituite de către organismele de standardizare europene sau, în lipsa oricărora dintre acestea, la standarde naționale, la agremente tehnice naționale sau specificații tehnice naționale referitoare la proiectarea, calcularea și execuția lucrărilor și la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoțită de mențiunea "sau echivalent"; c) prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale, potrivit lit. a), și prin trimitere la specificațiile tehnice prevăzute la lit. b) ca modalitate de a prezuma conformitatea cu respectivele cerințe de performanță sau cerințe funcționale; d) prin trimitere la specificațiile tehnice prevăzute la lit. b) pentru unele caracteristici și prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale prevăzute la lit. a) pentru alte caracteristici. (2) Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), stabilirea specificațiilor tehnice prin precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) este permisă în situații excepționale, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu dispozițiile alin. (1); în aceste situații, precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) este însoțită de cuvintele "sau echivalent”, precum și pe cele ale art. 20 alin. (2) și (10) din HG nr. 395/2016: „(2) Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire” și „10 în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau Pagina 9 din 13

§ 10

lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Trecând la soluționarea primei critici a ...SRL privind cerința referitoare la „Eficiența luminoasă aparat de iluminat (alimentare, sistem optic, sursa): minim 160 Im/W” din fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3”, Consiliul constată temeinicia criticii. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere că SC ...SRL a reprodus datele tehnice aferente mai multor tipuri de lentile în care este evidențiat gradul de transmisie luminoasă a lentilei în comparație cu sursa LED, acesta fiind cuprins între 94% și 97%. Prin urmare, din probele depuse de SC ...SRL rezultă că elementele optice din componența corpurilor de iluminat (lentile, dispersor etc.) atenuează într-o anumită măsură lumina produsă de sursa LED, aspect care rezultă din transmisibilitatea de 94% - 97% a lentilelor exemplificate de contestator, spre deosebire de calculele luminotehnice aferente prezentei investiții, în care proiectantul a luat în considerare cazul ideal al transmisibilității cu randament de 100%. Pe de altă parte, Consiliul reține că, în punctul de vedere, autoritatea contractantă, contrar dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, conform cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, avea obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă. Simpla solicitare a acestei cerințe nu reprezintă o motivare validă, nereieșind de nicăieri temeinicia acestei solicitări, precum și faptul că mai mulți ofertanți ar putea să îndeplinească caracteristicile criticate. Referitor la cerința „Compartimentul optic echipat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată” din fișele tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3, Consiliul constată că autoarea contestației solicită eliminarea acesteia sau reformularea astfel „compartimentul optic să fie protejat cu sticlă, policarbonat, cauciuc siliconic transparent sau alte materiale folosite ca dispersor în tehnologia iluminatului cu LED-uri, toate tratate UV”. Cu privire la această cerință, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. rr și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, care dovedesc faptul că autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, deci să aprecieze relevanța unei specificații tehnice sau avantajele impunerii anumitor specificații, în speță, având incidență și principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile și acțiunile realizate în procesul de achiziție, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Pagina 10 din 13

§ 11

Consiliul apreciază că necesitatea sau oportunitatea achiziționării de anumite produse precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016], nicio prevedere legală neopunându-se dreptului autorității contractante de a achiziționa produse și servicii care răspuns intereselor și exigențelor sale. În speță, autoritatea contractantă a justificat (în cadrul punctului de vedere), în mod pertinent, importanța acestei specificații tehnice, invocând durabilitatea în timp a echipamentului solicitat, policarbonatul sau orice alt material plastic prezentând o serie de dezavantaje față de sticlă, dezavantaje care pot conduce la o durată de viață mai redusă, un cost de utilizare, exploatare și mentenanță al sistemului public de iluminat mai ridicat. În aceste condiții, Consiliul constată că specificația tehnică criticată reprezintă o caracteristică care acoperă necesitatea autorității contractante, singura responsabilă de sistemul care urmează să fie instalat, cerința impusă fiind, în mod pertinent, justificată. Cenzurarea sau modificarea performanțelor ori caracteristicilor tehnice impuse de autoritatea contractantă pot face obiectul contestării de către operatorii economici interesați în situația încălcării de către autoritatea contractantă a ipotezei art. 155 alin. (2) și (6) și din Legea nr. 98/2016, în speță, însă, contestatoarea nefăcând o astfel de dovadă, critica privind acest aspect fiind neîntemeiată. Criticile contestatoarei privind eliminarea cerințelor din cadrul fișelor tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3 respectiv „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat” și „Compartimentul optic trebuie să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, chiar dacă prin intermediul unor unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat; Nu se acceptă aparate de iluminat pentru care dispersorul este lipit de carcasă”, vor fi admise. În aprecierea acestei finalități, Consiliul constată lipsa de relevanță pentru autoritatea contractantă dacă se folosesc sau nu unelte în operațiile de mentenanță. Prin urmare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să elimine aceste sintagme: „fără utilizarea de unelte” și „chiar dacă prin intermediul unor unelte” din cadrul fișelor tehnice ale aparatelor de iluminat nr. 1, 2 și 3. Pagina 11 din 13

§ 12

Referitor la cerința „Managementul termic se va realiza fără a utiliza striații sau decupaje pe exteriorul aparatului (pentru evitarea acumulării de praf și frunze)”, Consiliul constată că nu se formulează nicio solicitare. În aceste condiții, Consiliul va respinge ca nefondată critica contestatoarei. Referitor la critica privind specificația tehnică „Corpurile de iluminat vor fi dotate cu bulă de nivel încorporată în aparatul de iluminat pentru a asigura instalarea corectă în plan orizontal”, ale aparatelor de iluminat, Consiliul constată netemeinicia ei. În speță, în legătură cu cerința criticată, autoritatea contractantă a justificat menținerea acesteia, Consiliul reținând ca pertinente argumentele acesteia potrivit cărora aparatele de iluminat își pot pierde poziția de planeitate orizontală, datorită intemperiilor. Echiparea aparatelor de iluminat cu bulă de nivel conduce la scurtarea timpilor și a costurilor de intervenție. Astfel, Consiliul constată că cerința privind echiparea aparatelor de iluminat cu bulă de nivel privește performanțele produsului ce se dorește a fi achiziționat, fiind expresia necesității autorității contractante. Consiliul nu poate sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea satisfac interesele sale, iar contestatoarea nu face dovada existenței unor încălcări legale, respectiv a caracterului restrictiv al acestei cerințe. Cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, va fi respinsă, de către Consiliu, ca fiind nedovedită, în temeiul art. 28 alin. (8) din Legea nr. 101/2016. Luând în considerare aspectele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la clarificarea/modificarea documentației de atribuire, conform celor reținute în considerente, prin emiterea unui document/anunț tip erată, conform prevederilor art. 55 din HG nr. 395/2016, în termen de maxim 20 zile de la primirea deciziei, precum și la stabilirea unui nou termen de ofertare. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 12 din 13

§ 13

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu ... și obligă autoritatea contractantă la clarificarea/modificarea documentației de atribuire, conform celor reținute în considerente, prin emiterea unui document/ anunț tip erată, conform prevederilor art. 55 din HG nr. 395/2016, în termen de maxim 20 zile de la primirea deciziei, precum și la stabilirea unui nou termen de ofertare. Respinge, ca nedovedită, cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 14 (paisprezece) pagini. Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.