AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1637/2021

GRADINARIU IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu U.M. 0172 DRAGALINA

Decizia CNSC nr. 1637/C2/1786 din 28.07.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1637/C2/1786 din 28.07.2021

Data din document
2021-07-28
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „Piese de schimb pentru agregatele de pompare din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă”, lot 2, s-a solicitat anularea adresei susmenționată, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, anularea raportului procedurii de atribuire în partea ce privește admisibilitatea ofertei depusă de TEHNIC-FLASH SCS S.R.L., anularea deciziei prin care oferta depusă de TEHNIC-FLASH SCS S.R.L. a fost declarată admisibilă și câștigătoare, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de TEHNIC-FLASH SCS S.R.L. Prin cererea de intervenție nr. 217/23.07.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 38433/26.07.2021, S.C.TEHNIC-FLASH S.C.S., cu sediul în Iași, Șos.Nicolina nr.25, tr.1, Jud. Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J22/1771/1991, având CUI RO1959466, reprezentată legal prin administrator Stănescu Florin, a solicitat admiterea cer…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de GRADINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., în contradictoriu cu U.M. 0172 DRAGALINA. Admite cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, formulată de TEHNIC-FLASH S.C.S. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

clasare pe locul 1 a ofertei depusă de … a depus contestația de față, consemnând cauțiunea în cuantumul stabilit de lege. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: … critică exclusiv decizia autorității contractante de a desemna câștigătoare și clasa pe locul 1 oferta depusă de … decizie considerată nelegală deoarece, în opinia contestatorului, ofertantul menționat nu ar îndeplini totalitatea criteriilor de calificare impuse prin fișa de date și cerințelor caietului de sarcini. Subsumat primei categorii de critici, criteriul de calificare considerat neîndeplinit de ofertantul clasat pe primul loc, este cel de la cap.III.2.1.b) – „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date, având conținutul: „Ofertanții, terții susținători și subcontractanții ce participă la depunerea unei oferte trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara sa de rezidență, respectiv…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1637/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 36876Data înregistrării: 2021-07-16
ContestatorGRADINARIU IMPORT EXPORT SRLCUI 5348490
Autoritate contractantăU.M. 0172 DRAGALINACUI 917080

2021_1637_2021_Decizie_1637.pdf, BO2021_1637_2021_BO2021_1637.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.057 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1637/C2/1786 Data: 28.07.2021 Prin contestația nr.1309/16.07.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 36876/16.07.2021, formulată de GRĂDINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Chiciurei nr. 47, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J40/841/1994, având cod fiscal RO5348490, reprezentata legal prin administrator Andrei Grădinariu și convenţional prin Societatea Civilă Profesională de Avocaţi CEPARU-IRIMIA, cu sediul ales în Bucureşti, Str. Ştefan Mihaileanu nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat cu adresa nr.9051/05.01.2021 de către U.M. 0172 DRAGALINA, cu sediul în Drăgălina, Str. Remizei nr.1, Jud. Călărași, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Piese de schimb pentru agregatele de pompare din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă”, lot 2, s-a solicitat anularea adresei susmenționată, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, anularea raportului procedurii de atribuire în partea ce privește admisibilitatea ofertei depusă de TEHNIC-FLASH SCS S.R.L., anularea deciziei prin care oferta depusă de TEHNIC-FLASH SCS S.R.L. a fost declarată admisibilă și câștigătoare, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de TEHNIC-FLASH SCS S.R.L. Prin cererea de intervenție nr. 217/23.07.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 38433/26.07.2021, S.C.TEHNIC-FLASH S.C.S., cu sediul în Iași, Șos.Nicolina nr.25, tr.1, Jud. Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J22/1771/1991, având CUI RO1959466, reprezentată legal prin administrator Stănescu Florin, a solicitat admiterea cererii de intervenție și, pe cale de consecință respingerea contestației ca nefondată, neîntemeiată, întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de GRADINARIU IMPORT-EXPORT S.R.L., în contradictoriu cu U.M. 0172 DRAGALINA. Admite cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, formulată de TEHNIC-FLASH S.C.S. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.368 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1637/C2/1786 Data: 28.07.2021 Prin contestația nr.1309/16.07.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 36876/16.07.2021, formulată de .., cu sediul în Bucureşti, Str. .., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.........., având cod fiscal .., reprezentata legal prin administrator ......... și convenţional prin Societatea Civilă Profesională de .., cu sediul ales în …, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat cu adresa nr.9051/05.01.2021 de către ........., cu sediul în ........., ........., Jud. ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Piese de schimb pentru agregatele de pompare din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă”, lot 2, s-a solicitat anularea adresei susmenționată, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, anularea raportului procedurii de atribuire în partea ce privește admisibilitatea ofertei depusă de ..., anularea deciziei prin care oferta depusă de ..a fost declarată admisibilă și câștigătoare, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de .. Prin cererea de intervenție nr. ........./........., înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ........./26.07.2021, ........., cu sediul în ........., ........., ........., Jud. ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.........., având CUI ........., reprezentată legal prin administrator ........., a solicitat admiterea cererii de intervenție și, pe cale de consecință respingerea contestației ca nefondată, neîntemeiată, întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, … critică rezultatul procedurii comunicat cu adresa nr.9051/05.01.2021 Pagina 1 din 14

§ 2

de către ........., în cadrul procedurii menționate, solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, contestatorul precizează că, în ceea ce priveşte lotul nr. 2, oferta sa a fost declarată admisibilă și clasată pe locul II, în timp ce pe locul I a fost clasată oferta depusă de …, cu un preț de 1.925.672,70 lei, fără TVA. Contestatorul prezintă, cu titlul preliminar, considerații cu privire la caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, susținând că ofertantul desemnat câștigător nu îndeplinește: 1. Cerința privind capacitatea de exercitare a activității profesionale, prevăzută la pct. III.1.1.b) din fișa de, întrucât potrivit înscrisurilor suport DUAE, Certificatul constatator nr. 454238 din 17.06.2021 are ca activitate principală cod CAEN - Activități ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă și niciuna dintre activitățile secundare nu privesc codul CAEN aferent obiectului principal al acordului cadru, respectiv comerţ cu piese și accesorii pentru autovehicule. În concluzie, în mod eronat, comisia de evaluare a considerat ca fiind admisibilă oferta depusă de .. clasată pe locul I, în condiţiile în care nu a făcut dovada respectării cerinţelor minime ale documentaţiei de atribuire, fiind incidente, în opinia contestatorului, dispoziţiile art.137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016. Contestatorul invocă în susținere și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care a stabilit că autoritatea adjudecatoare trebuie să interpreteze criteriile în acelaşi fel pe parcursul întregii proceduri cu respectarea principiul egalității de tratament și transparenței. 2. Cerințele minime ale caietului de sarcini, respectiv nu a prezentat documente prin care să susţină specificaţiile tehnice ale produselor ofertate și faptul că piesele ofertate sunt agreate de producător. De altfel, contestatorul apreciază că o declaraţie în sensul că piesele ofertate ar fi agreate de producător este imposibil de prezentat pentru simplul considerent că, așa cum rezultă din autorizatia anexată, emisă de producătorul ... este singurul operator autorizat pe teritoriul României să vândă produse și piese de schimb Volkan, inclusiv autospeciale pentru care sunt necesare piesele de schimb fiind livrate de societatea sa. Mai mult, se arată că argumentele privitoare la imposibilitatea de a livra obiectul acordului-cadru rezultă inclusiv din declaraţia producătorului VOLKAN, potrivit căreia „anumite piese de schimb sunt componente speciale numai pentru produsele VOLKAN, precum și că, orice alte produse similare achiziţionate în altă parte nu se potrivesc cu produsele vândute de Volkan." Față de cele menționate, contestatorul susține că decizia autorității contractante privind oferta clasată pe locul I a fost emisă fără a ține seama de conținutul obligatoriu al documentaţiei de atribuire, precum și cu încălcarea prevederilor legale în materia Pagina 2 din 14

§ 3

achiziţiilor publice, motiv pentru care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă prevederile Legii nr.101/2016, Legii nr.98/2016, H.G. nr.395/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse, în copie, înscrisuri. Prin punctul de vedere nr.4951.012/21.07.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 37768/21.07.2021, ......... a solicitat respingerea contestației, ca nefondată. În cuprinsul punctului de vedere, autoritatea contractantă prezintă un istoric al desfășurării procedurii de atribuire, iar față de criticile formulate de ... precizează următoarele: În ceea ce privește critica contestatorului potrivit căreia .. nu a făcut dovada că are înscrisă în Certificatul constatator emis de O.N.R.C. activitatea economică aferentă obiectului acordului-cadru, comisia de evaluare a constatat, după cum se arată că, deşi activitatea principală a ofertantului … nu corespunde obiectului acordului-cadru, în cuprinsul Secţiunii "Activităţi secundare" se regăsesc următoarele activităţi care îi permit ofertantului să acceseze obiectul acordului- cadru, respectiv Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare și Comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate. Referitor la argumentul contestatorului potrivit căruia niciuna dintre activităţile secundare din cuprinsul certificatului O.N.R.C. al S.C. … nu priveşte codul CAEN 4532 - Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule, autoritatea contractantă învederează că bunurile care fac obiectul acordului-cadru nu sunt piese şi accesorii pentru autovehicule, ci piese de schimb pentru agregate de pompare a apei. Referitor la critica contestatorului potrivit căreia … nu a prezentat documente care să susțină specificaţiile tehnice ale produselor ofertate și că piesele ofertate sunt agreate de producător, autoritatea contractantă precizează că, în urma verificării propunerii tehnice, comisia de evaluare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile minime. Se subliniază că S... a depus Formularul nr. 6 - Propunere tehnică, completat corespunzător, la care a anexat documentaţia necesară dovedirii faptului că piesele de schimb ofertate sunt compatibile cu agregatele de pompare model VFPN-H300 VOLKAN. Mai mult, se arată că propunerea tehnică conţine menţiunile referitoare la originea pieselor (marca VOLKAN), la faptul că sunt noi, nefolosite, că vor fi însoţite de certificate de conformitate, certificate C.E., certificate de garanţie, iar la livrare vor fi însoţite de fişe tehnice, instrucţiuni şi certificate de conformitate. De altfel, se susține că … a anexat la propunerea tehnică documente care dovedesc faptul că piesele sunt de origine, respectiv planşe fotografice, desene, fişe tehnice de prezentare a agregatului VFPN-H300 VOLKAN, scheme explodate ale agregatului de pompare (schiţe tehnice detaliate cuprinzând schemele de montaj a agregatului şi tabelele de identificare a pieselor componente), toate documentele Pagina 3 din 14

§ 4

purtând în indicatorul tehnic al desenelor denumirea şi sigla producătorului pieselor, respectiv VOLKAN. În plus, comisia de evaluare a constatat, după cum se arată, faptul că, aşa cum se poate observa din tabelul de corespondenţă între propunerea tehnică şi cerinţele caietului de sarcini, piesele de schimb ofertate prezintă cu exactitate codurile unice de fabricaţie ale producătorului VOLKAN, o asigurare în plus a originalităţii acestora. Codurile de fabricaţie ale pieselor au fost specificate în caietul de sarcini, pe baza cataloagelor producătorului VOLKAN, fiind unice şi caracterizează fiecare piesă din compunerea agregatului de pompare VFPN-H300 VOLKAN. Având în vedere cele menționate, autoritatea contractantă apreciază că nu se pune la îndoială compatibilitatea pieselor ofertate de către … cu agregatul de pompare VFPN-H300 VOLKAN, dat fiind faptul că sunt chiar piesele originale, produse de fabricantul agregatului respectiv. Față de susținerea contestatorului potrivit căruia societatea sa este singura autorizată să vândă produse şi piese de schimb VOLKAN, autoritatea contractantă precizează următoarele: - Propunerea tehnică depusă de … este bazată pe informaţii, planşe fotografice, desene şi scheme explodate provenind de la producătorul agregatului pentru repararea căruia sunt necesare piesele de schimb ce fac obiectul lotului nr. 2 din procedura de achiziţie, astfel încât nu este necesară o declaraţie a producătorului VOLKAN privind agrearea acestor piese fabricate de el. Faptul că .. este singurul operator "autorizat" pe teritoriul României să vândă produse şi piese de schimb VOLKAN, nu constituie, în opinia autorității contractante, un argument de natură a influenţa în vreun fel rezultatul procedurii de achiziţii. De altfel, autoritatea contractantă precizează că nu a solicitat un asemenea document și nici nu avea motive să îl solicite, tocmai pentru a asigura un mediu concurenţial corespunzător. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, s-au depus, în copie, documente aflate la dosarul achiziției publice. Prin cererea de intervenție nr. ........./........., înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ........./26.07.2021, ......... a solicitat admiterea cererii de intervenție și, pe cale de consecință respingerea contestației ca nefondată, neîntemeiată, întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal. În prealabil, intervenientul prezintă un istoric al desfășurării procedurii de atribuire, justificând interesul său legitim în formularea cererii raportat la prevederile art.17 alin.3 din Legea nr.101/2016 și la calitatea sa de ofertant declarat câștigător, calitate în care societatea sa este vătămată în interesul său legitim de a obține contractul. În concret, intervenientul precizează că urmărește menținerea (conservarea) rezultatului procedurii de atribuire prin care oferta sa fost declarată câștigătoare și, implicit, rezultatul procedurii de atribuire Pagina 4 din 14

§ 5

prin care ofertantul ......... S.R.L. a fost declarat eligibil, dar clasat pe locul al doilea. Pe fondul cauzei, intervenientul formulează argumente cu privire la criticile aduse de ......... S.R.L., astfel: Piesele de schimb VOLKAN ce fac obiectul lotului nr.2 nu sunt piese sau accesorii pentru autovehicule, deoarece în cazul în care erau considerate piese sau accesorii pentru autovehicule, autoritatea contractantă trebuia să solicite certificări de la RAR de punere pe piață a acestor piese, conform Ordonanței nr. 80/2000. Acestea pompe nu sunt considerate piese sau accesorii auto, fiind reglementate la nivel European și național de către Directiva MASINI - 2006/42/CE, respectiv HG nr. 1.029/2008 privind conditiile introducerii pe piată a mașinilor. De altfel, se arată că, aceste echipamente sunt considerate mașini în conformitate cu prevederile directivei susmenționată prin armonizarea seriei de standarde europene EN 1028 - Fire-fighting pumps - Firefighting centrifugal pumps with primer, standare preluate și de către ASRO (Asociatia de Standardizare din Romania). De altfel, … a depus la această procedură, după cum arată, certificarea ISO9001 prin care se specifică activitățile desfășurate în cadrul sistemului de management "intermedieri, comercializare, instalare, proiectare și punere în funcțiune de echipamente electrice de joasă și medie tensiune, echipamente industriale, etc”, precum și certificatul constatator nr. 454238/17.06.2021, unde se regăsesc codurile CAEN 3320 – Instalarea mașinilor și echipamentelor industriale și 4619 – Intermedieri în comertul cu produse diverse. Precizează că principalele tipuri de activități incluse în cadrul codului CAEN 4619 sunt cele desfășurate de: comercianții cu ridicata, adică acei comercianți cu ridicata care își însușesc titlul asupra mărfii pe care o vând, vânzătorii cu ridicata sau misitii, distribuitorii industriali, exportatorii, importatorii, asociațiile cooperatiste cumpărătoare, sucursalele comerciale și birourile comerciale, astfel că, în opinia intervenientului, criticile contestatorului cu privire la obiectul de activitate, nu sunt susținute. Referitor la critica potrivit căreia nu a prezentat documente care să susțină specificațiile tehnice ale produselor ofertate și nici că piesele ofertate sunt agreate de producător, intervenientul precizează că evaluarea propunerii tehnice a fost făcută în baza Formularului nr. 6, "FORMULARUL PROPUNERII TEHNICE" care face corespondența între propunerea tehnică și cerințele caietului de sarcini, cerințe îndeplinite în totalitate astfel: - Produsele vor fi originale, marca VOLKAN, noi, nefolosite și vor fi însoțite de declarația de conformitate, certificare CE, certificat de garanție ale producatorului VOLKAN; - Ca documente, au fost atașate la Cartea tehnică a agregatului de pompare VOLKAN model VFPN-H300 și schema explodată și tabelul aferent indentificării fiecărei poziții care face obiectul acestei achiziții. Pagina 5 din 14

§ 6

În continuare, învederează părțile/informațiile cu caracter confidențial. Mai susține intervenientul precizează că produsele și piesele de schimb originale Volkan, se pot achiziționa de pe piața europeană, astfel că afirmațiile contestatorului nu sunt susținute. Urmarea studierii documentelor aflate la dosarul cauzei, .. a depus concluzii scrise cu adresa nr.1387/27.07.2021, înregistrată la CNSC sub nr.39029. Consiliul, relativ la cererea de intervenție formulate de TEHNIC- FLASH S.C.S., văzând că societatea are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim în pricină prin promovarea cererii, în calitate de ofertant câștigător al lotului 2, în conformitate cu art. 64 alin. (2) Cod de procedură civilă, o încuviinţează în principiu ca cerere de intervenţie accesorie în interesul autorității contractante. Cererea de intervenței este una accesorie în interesul autorității contractante, deoarece … urmărește aceeași finalitate ca și autoritatea contractantă, obiectul cererii de intervenție fiind practic comun cu punctul de vedere al autorității contractante, anume respingerea contestației și menținerea actelor emise în cadrul procedurii, în forma elaborată de comisia de evaluare. Pășind la soluționarea fondului cauze, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Piese de schimb pentru agregatele de pompare din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr.CN1030409/23.04.2021. Valoarea estimată aferentă lotului 2 – „Piese de schimb pentru agregate de pompare model VFPN H3000”, contestat, este de 2.061.070,20 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Acordul-cadru a fost stabilit a se încheia cu 3 operatori economici, pentru o perioadă de 7 luni, încheierea de contracte subsecvente cu ofertanții aflați pe locurile 2 și 3 având a interveni în situația în care necesarul de piese nu poate fi asigurat de ofertantul clasat pe primul loc. Au fost depuse două oferte aferent lotului contestat, respectiv de către .. și .. care au fost vizualizate în SEAP la data de 27.05.2021, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr.9032. Prin raportul procedurii de atribuire nr.9048/05.07.2021, autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare ambele oferte depuse, pe locul 1 fiind clasat … cu un total de 100 de puncte, în timp ce oferta contestatorului a fost clasată pe locul 2, cu un total de 74,76 puncte. Împotriva acestui rezultat al procedurii, comunicat cu adresa nr.9051/05.07.2021, respectiv a deciziei de desemnare câștigătoare și Pagina 6 din 14

§ 7

clasare pe locul 1 a ofertei depusă de … a depus contestația de față, consemnând cauțiunea în cuantumul stabilit de lege. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: … critică exclusiv decizia autorității contractante de a desemna câștigătoare și clasa pe locul 1 oferta depusă de … decizie considerată nelegală deoarece, în opinia contestatorului, ofertantul menționat nu ar îndeplini totalitatea criteriilor de calificare impuse prin fișa de date și cerințelor caietului de sarcini. Subsumat primei categorii de critici, criteriul de calificare considerat neîndeplinit de ofertantul clasat pe primul loc, este cel de la cap.III.2.1.b) – „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date, având conținutul: „Ofertanții, terții susținători și subcontractanții ce participă la depunerea unei oferte trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara sa de rezidență, respectiv - că este legal constituit, - că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii - că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru și care cad în sarcina sa conform ofertei depuse. Modalitatea de îndeplinire: Ofertanții (inclusiv asociații/subcontractanții/terții susținători) au obligația completării și prezentării inițiale a unui DUAE distinct. (…) Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv asociații/subcontractanții/terții susținători). Aceste documente sunt: (…) 4. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții trebuie să demonstreze că există corespondență între obiectul principal al acordului cadru și activitatea economică înscrisă în documetul de constituire al Operatorului Economic sub formă de cod CAEN (Clasificarea statistică a economice în Comunicarea Europeană sau echivalent). (…)” Preliminar analizei ce se impune, Consiliul reține, în acord cu cele susținute de contestator, că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de furnizare, nu a fost contestată de niciun operator economic în termenul legal de la publicarea în SEAP (23.04.2021), drept care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, inclusiv pentru … La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive. Pagina 7 din 14

§ 8

Trecând la soluționarea diferendului dintre părți, se observă că …. apreciază criteriul de calificare enunțat ca neîndeplinit de ofertantul clasat pe locul 1, deoarece „potrivit înscrisurilor suport DUAE de la dosarul achiziției, respectiv Certificatul constatator nr.454238 din 17.06.2021 – (…),…. are ca activitate principală cod CAEN – Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă, iar niciuna dintre activitățile secundare nu privesc codul CAEN aferent obiectului principal al acordului-cadru, respectiv Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule.” În soluționare, relevante se rețin a fi: ● prevederile Secțiunii II – „Obiectul contractului” din fișa de date, subcap.II.1.1) - „Obiectul achiziției”, unde apar următoarele informații: „II.1.1 Titlu: Piese de schimb pentru agregate de pompare din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă (…) II.1.2 Codul CPV Principal: Piese pentru pompe sau pentru elevatoare de lichide (Rev.2) (…) II.1.4 Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/achizițiilor Se intenționează încheierea unui Acord cadru în baza căruia să se încheie contracte subsecvente de furnizare piese de schimb necesare depanării agregatelor din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă. (…) II.2 – Denumire lot 2 – Lot nr.2 piese de schimb pentru agregate de pompare model VFPN H300 VOLKAN II.1.2 Codul CPV Principal: Piese pentru pompe sau pentru elevatoare de lichide (Rev.2) (…) II.1.4 Descrierea achiziției publice Achiziționare diverse piese de schimb necesare reparării agregatelor de pompare din dotarea autospecialelor de stingere a incendiilor cu apă și spumă. Agregatele de pompare sunt model VFPN H300 VOLKAN. Denumirile, codurile de fabricație și cantitățile minime/maxime estimate a fi achiziționate și care vor face obiectul Acordului cadru se regăsesc în cuprinsul Caietului de sarcini atașat.” ● prevederile caietului de sarcini, respectiv: „1. (…) În cadrul acestei proceduri Baza de Reparații a Tehnicii de Intervenție ........., denumită în continuare B.R.T.I., îndeplinește rolul de autoritate contractantă, respectiv Promitent Achizitor în cadrul Acordului-cadru. (…) 2. B.R.T.I. ......... funcționează în colaborare cu unitățile subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Pagina 8 din 14

§ 9

Obiectivul fundamental al activității desfășurate de B.R.T.I. ......... vizează repararea și mentenanța tehnicii de intervenție a unităților subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În procesul de reparare a tehnicii de intervenție sunt necesare a fi reparate/înlocuite piese/subansambluri ale instalațiilor speciale. Pentru continuarea activității de reparare/înlocuire a pieselor/subansamblurilor uzate/deteriorate, în contextul epuizării stocului existent, este necesară achiziționarea de piese de schimb, așa cum sunt definite prin specificațiile tehnice cuprinse de prezentul caiet de sarcini. (…) Lot 2: piese de schimb pentru agregat de pompare model VFPN – H300 Volkan (…)” Observă Consiliul că nici autoritatea contractantă și nici intervenientul …nu combat susținerea contestatorului conform căreia activitatea principală a acestuia din urmă nu constă în Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule, însă: - autoritatea contractantă arată că în cadrul Secțiunii „Activități secundare” a Certificatului constatator aparținând ofertantului în discuție, se regăsesc următoarele activități care îi permit acestuia să realizeze obiectul acordului-cadru: 4719 – Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare; 4778 – Comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate, precum și că „bunurile care fac obiectul Acordului-cadru nu sunt piese și accesorii pentru autovehicule, ci piese de schimb pentru agregate de pompare a apei”

§ 10

, - intervenientul arată că piesele ce se doresc a fi achiziționate în cadrul lotului 2 nu sunt piese sau accesorii pentru autovehicule, precum și că în certificatul constatator nr.454238/17.06.2021, al societății sale, se regăsesc codurile CAEN 3320 – Instalarea mașinilor și echipamentelor industriale și 4619 – Intermedieri cu produse diverse. Așadar, diferendul dintre părți este generat de înțelegerea diferită asupra sintagmei „obiectul principal al acordului cadru”, din cadrul criteriului de calificare enunțat, contestatorul susținând că obiectul principal al acordului cadru se circumscrie codului CAEN 4532 – „Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule”. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că nu se regăsește nicăieri vreo mențiune în sensul că obiectul principal al acordului cadrul corespunde codului CAEN 4532 - „Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule”, după cum susține contestatorul. De altfel, nici acesta nu indică prevederea documentației de atribuire în care s-ar regăsi o asemenea mențiune, ci redă prevederile fișei de date enunțate în cele ce preced și afirmă că obiectul principal al acordului cadru corespunde codului CAEN 4532. Pe de altă parte, din interpretarea coroborată a dispozițiilor: Pagina 9 din 14

§ 11

-art.20 alin.1 din H.G. nr.395/2016, potrivit cu care documentația de atribuire este alcătuită din: a) DUAE și instrucțiunile pentru ofertanți; b) caietul de sarcini sau documentul descriptiv, acesta din urmă fiind aplicabil în cazul procedurilor de dialog competitiv, de negociere sau de parteneriat pentru inovare; c) proiectul de contract conținând clauzele contractuale obligatorii; d) formulare și modele de documente; -art.20 alin.3 din același act normativ, potrivit cu care instrucțiunile pentru ofertanți trebuie să conțină formalitățile ce trebuie îndeplinite în legătură cu procedura de atribuire, modul în care operatorii economici trebuie să structureze informațiile ce urmează a fi prezentate pentru a răspunde cerințelor din anunțul de participare, respectiv detalii procedurale cum ar fi precizări privind garanțiile solicitate, modul în care trebuie întocmite și structurate propunerea tehnică și cea financiară, criteriul de atribuire ce urmează a fi aplicat, precum și termenele procedurale cu trebuie respectate și căile de atac ce pot fi utilizate; -art.20 alin.10 din același act normativ, potrivit cu care caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității contractante, Consiliul apreciază că verificarea criteriului de calificare în discuție trebuie să se facă prin raportare la obiectul contractului, astfel cum a fost detaliat prin caietul de sarcini. Or, așa cum rezultă din chiar denumirea lotului 2, piesele ce se doresc a fi achiziționate sunt piese de schimb pentru echipamentele speciale aflate în dotarea autospecialelor de stins incendii, iar nu piese de schimb pentru autovehicule. Respectiv, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze piese de schimb pentru agregatele de pompare cu care autospecialele sunt dotate, iar nu piese de schimb pentru autovehicule. Totodată, observă Consiliul că … S.R.L. nu prezintă vreun argument/demonstrație din care să rezulte că piesele ce se doresc a fi achiziționate sunt piese și accesorii pentru autovehicule, ci se limitează la afirmația că obiectul principal al acordului cadru corespunde codului CAEN 4532 – Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule. Astfel fiind, Consiliul nu poate achiesa punctului de vedere al contestatorului, între cele două categorii de piese neputând fi pus semnul echivalenței, așa cum încearcă acesta să lase să se înțeleagă că trebuie. Împrejurarea că societatea contestatorului are înscris în certificatul constatator codul CAEN 4532 - „Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule”, nu reprezintă în contextul documentației de atribuire a prezentei proceduri, nicidecum un argument că ofertanții au obligația de a face dovada respectivului cod. Pagina 10 din 14

§ 12

Observă Consiliul, de asemenea, că … S.R.L. nu combate sub nicio formă susținerea intervenientului conform căreia în certificatul său constatator se regăsesc codurile CAEN 3320 – Instalarea mașinilor și echipamentelor industriale și 4619 – Intermedieri cu produse diverse, ci se mărginește, prin concluziile scrise, să formuleze susțineri numai în ceea ce privește codurile CAEN 4719 și 4778. Are în vedere Consiliul și dispozițiile art.154 din Legea nr.98/2016, care stabilesc în sarcina autorităților contractante „obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire.”, precum și dispozițiile art.75 din Legea nr.98/2016, în conformitate cu care ofertanții au obligația de a întocmi oferta cu respectarea documentației de atribuire. Relevanță prezintă și dispozițiile art.137 alin.2 lit.b din H.G. nr.395/2016, care stabilesc aplicarea sancțiunii respingerii ofertei, ca inacceptabilă, dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de calificare impuse, însă nu în sensul invocat de contestator, ci în sensul în care sancțiunea menționată fiind de strictă aplicare, vizează cazul expres prevăzut de lege, caz care în speța de față nu se întâlnește. În opinia Consiliului nici jurisprudența europeană invocată de contestator nu prezintă relevanță câtă vreme aceasta face vorbire despre obligația autorității contractante de a respecta principiul egalității de tratament, dar și despre obligația acesteia de a respecta principiul transparenței, principiu transpus la nivelul dispoziției art.154 din Lege nr.98/2016, și care presupune verificarea îndeplinirii acelor cerințe explicit prevăzute la nivelul documentației de atribuire. Cu alte cuvinte, s-ar fi putut invoca încălcarea principiilor egalității de tratament și transparenței dacă autoritatea contractantă ar fi desemnat câștigătoare o ofertă care nu respectă o cerință a documentației de atribuire, ori lucrurile nu stau așa, autorul contestației încercând să impună verificarea unei cerințe care nu a fost stabilită la nivelul documentației de atribuire. Astfel fiind, critica contestatorului este una care nu poate conduce la invalidarea deciziei de desemnare câștigătoare și clasată pe locul 1 a ofertei depusă de …., situație în care va fi respinsă. Procedând la soluționarea cele de a doua categorii de critici, în conformitate cu care … nu îndeplinește cerințele minime ale caietului de sarcini, în sensul în care nu a prezentat documente prin care să susțină specificațiile tehnice ale produselor ofertate, și nici dovada că piesele ofertate sunt agreate de producător, Consiliul constată următoarele: Prevederile documentației de atribuire în raport cu care contestatorul concluzionează de maniera arătate, prezintă conținutul: - cele din caietul de sarcini: „3.1. Cerințe Pagina 11 din 14

§ 13

Pentru buna funcționare a autospecialelor de pompieri este necesar ca agregatele de pompare să funcționeze în parametrii optimi. Astfel: -pentru loturile nr.1 și nr.2 ofertele vor privi numai piese de schimb noi, originale (OE), piese OEM, agreate de producător. Furnizorul va trebui să poată demonstra, în orice moment, cu documente justificative, că piesele de schimb dețin aviz de comercializare în Uniunea Europeană (sunt certificate C.E.), sunt originale sau agreate de producător, furnizorul fiind direct responsabil pentru respectarea/nerespectarea acestei cerințe.”; - cele de la cap.IV.4.1 – „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date: „Ofertantul are obligația de a prezenta propunerea tehnică conform Formularului nr.6, pus la dispoziție în Secțiunea D din documentația de atribuire – Formulare utilizate în cadrul procedurii.”; - cele din Formularul 6 – „Formularul propunerii tehnice”: „Atenție!!! - Specificațiile tehnice ale produselor ofertate trebuie să fie susținute prin certificate, declarații de conformitate, schițe, fișe de produs, planșe fotografice, desene și prospecte, imagini sau alte documente edificatoare. Se va/vor indica: - Pagina/paginile din cuprinsul propunerii tehnice unde se face referire la îndeplinirea cerinței. - Documentul(ele) prezentate în susținere.” Așadar, autoritatea contractantă și-a exprimat opțiunea de a achiziționa piese noi, atât originale (OF), cât și OEM, pentru acestea din urmă fiind impusă cerința de a fi agreate de producător. Pentru piesele noi, originale (OF) autoritatea contractantă nu a impus cerința de a fi agreate de producător, așa cum încearcă contestatorul să inducă prin concluziile scrise. De asemenea, a solicitat autoritatea contractantă ca furnizorul să poată demonstra, în orice moment, cu documente justificative, că piesele dețin aviz de comercializare în Uniunea Europeană (sunt certificate C.E.), sunt originale sau agreate de producător, cerință care, apreciază Consiliul, nu se adresează ofertantului, întrucât calitatea de furnizor este dobândită după încheierea contractului, dar și ca specificațiile tehnice ale produselor ofertate să fie susținute prin certificate, declarații de conformitate, schițe, fișe de produs, planșe fotografice, desene și prospecte, imagini sau alte documente edificatoare, ce trebuiau prezentate. Verificând propunerea tehnică depusă de … respectiv Formularul 6 – „Formularul propunerii tehnice”, Consiliul constată că acesta se obligă să furnizeze piese noi, originale, marca VOLKAN și, totodată, a prezentat documente de natura celor enumerate exemplificativ de autoritatea contractantă. În acest context, nu se poate reține vreo culpă a …în ceea ce privește întocmirea propunerii tehnice, cerințele documentației de Pagina 12 din 14

§ 14

atribuire fiind îndeplinite, după cum corect a reținut și autoritatea contractantă. Faptul că … este singurul operator economic autorizat în România să furnizeze produse VOLKAN, nu reprezintă, în aprecierea Consiliului, în acord cu opinia autorității contractante, un argument pentru a considera că cerințele enunțate nu sunt îndeplinite, mai cu seamă că autoritatea contractantă nu era în drept să solicite prezentarea vreunei asemenea autorizații, dată fiind natura restrictivă a unei cerințe corespunzătoare. Mai mult, reține Consiliul cerința caietului de sarcini (aflată la pag.5) în conformitate cu care „În cazul în care promitentul furnizor situat pe locul I din clasament NU are capacitatea de a răspunde solicitării de furnizare sau depune ofertă doar pentru o parte din cantitatea ce se dorește a fi achiziționată, autoritatea contractantă se va adresa promitentului furnizor de pe locul II din clasament, solicitând acestuia depunerea unei oferte, într-un termen limită comunicat de autoritatea contractantă, în corespondență cu cantitatea rămasă neacoperită de promitentul furnizor situat pe locul I (…)” , din care rezultă că autoritatea contractantă va apela la firma contestatorului, aflată pe locul 2, dacă ofertantul de pe primul loc nu va fi în măsură să furnizeze toate piesele solicitate. Potrivit art.65 alin.2 și art.133 alin.1 din H.G. nr.395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art.127 alin.1 lit.f, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini, ori, în speța de față aceste obligații nu au fost încălcate. Într-adevăr, întocmirea deficitară a ofertei este imputabilă societății care a prezentat-o, însă … nu se regăsește într-o asemenea situație, după cum nu se poate reține nici în sarcina comisiei de evaluare vreo culpă în ceea ce privește verificarea respectivei oferte în raport cu prevederile obligatorii ale documentației de atribuire. Nefiind identificate elemente care să conducă la infirmarea deciziei de desemnare a ofertei depusă de …. drept câștigătoare și clasată pe primul loc, Consiliul va respinge și această critică a contestatorului. Luând în considerare cele anterior expuse, în temeiul art.26 alin.6 din Legea nr.101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de … Față de soluția prefigurată, cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, depusă de … va fi admisă.

§ 15

Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, Pagina 13 din 14

§ 16

în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de …, în contradictoriu cu .......... Admite cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, formulată de … Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... .........

§ 17

… Pagina 14 din 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.