Decizie 3228/2025
Decizie CNSC2025_3228_2025_Decizie_3228.pdf, BO2025_3228_2025_BO2025_3228.pdf
Document CNSC
TEHNO ELECTRO MEDICAL COMPANY SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO
Decizia CNSC nr. 3228/C2/3922 din 27.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect LINIE LAPAROSCOPIE CU ICG, CU ACCESORII SI 2 TRUSE CU INSTRUMENTAR SPECIFIC 2 BUC, s-au solicitat următoarele: • Anularea comunicării nr. 21322/30.09.2025 privind rezultatul procedurii de achiziţie de aparatură medicală, prin care autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată conformă și clasata pe locul 2; • Anularea raportului procedurii nr. 21320/30.09.2025, precum și a tuturor actelor anterioare care au stat la baza emiterii acestuia, precum și subsecvente; • Obligarea autorității contractante, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliul, să procedeze la reevaluarea ofertei sale și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire cu respectarea documentaţiei de atribuire și a legislaţiei în vigoare; • Constatarea faptului că oferta depusă de ofertantul HELLIMED SRL nu respectă în totalitate cerinţele caietului de sarcini și încalcă Ordinul Ministrului Sănătății nr. 566/2020 pentru aprobarea Normelor Pagina…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de TEHNO ELECTRO MEDICAL COMPANY SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. Respinge cererile de plată a cheltuililor de judecată, formulate de contestator respectiv autoritatea contrcatantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3228_2025_Decizie_3228.pdf, BO2025_3228_2025_BO2025_3228.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3228/C2/3922 Data: 27.10.2025
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 69661/07.10.2025, formulată de TEHNO ELECTRO MEDICAL COMPANY SRL, cu sediul în București, str. Călușei nr. 69A, sector 2, având CUI 217930, reprezentată legal de Bogdan Manea - Director General și convenţional de SCA DRAGNE & ASOCIAȚII, cu sediul profesional în Bucureşti, str. Matei Millo nr. 6, etajul 2 (Millo Offices), sector 1, cod poștal 010145, unde se vor comunica toate actele de procedură, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 21322/ 30.09.2025, emisă de SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, str. Ion Movila nr. 5-7, sector 2, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect LINIE LAPAROSCOPIE CU ICG, CU ACCESORII SI 2 TRUSE CU INSTRUMENTAR SPECIFIC 2 BUC, s-au solicitat următoarele: • Anularea comunicării nr. 21322/30.09.2025 privind rezultatul procedurii de achiziţie de aparatură medicală, prin care autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată conformă și clasata pe locul 2; • Anularea raportului procedurii nr. 21320/30.09.2025, precum și a tuturor actelor anterioare care au stat la baza emiterii acestuia, precum și subsecvente; • Obligarea autorității contractante, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliul, să procedeze la reevaluarea ofertei sale și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire cu respectarea documentaţiei de atribuire și a legislaţiei în vigoare; • Constatarea faptului că oferta depusă de ofertantul HELLIMED SRL nu respectă în totalitate cerinţele caietului de sarcini și încalcă Ordinul Ministrului Sănătății nr. 566/2020 pentru aprobarea Normelor Pagina 1 din 2
metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sanătății; • Obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de TEHNO ELECTRO MEDICAL COMPANY SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. Respinge cererile de plată a cheltuililor de judecată, formulate de contestator respectiv autoritatea contrcatantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ....
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., formulată de ..., cu sediul în ...., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. ..., emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ...., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: • Anularea comunicării nr. ... privind rezultatul procedurii de achiziţie de aparatură medicală, prin care autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată conformă și clasata pe locul 2; • Anularea raportului procedurii nr. ...., precum și a tuturor actelor anterioare care au stat la baza emiterii acestuia, precum și subsecvente; • Obligarea autorității contractante, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliul, să procedeze la reevaluarea ofertei sale și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire cu respectarea documentaţiei de atribuire și a legislaţiei în vigoare; • Constatarea faptului că oferta depusă de ofertantul ...nu respectă în totalitate cerinţele caietului de sarcini și încalcă Ordinul Ministrului Sănătății nr. ... pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sanătății; • Obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. ..., ... critică comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele arătate în partea introductivă. Pagina 1 din 3
În motivarea contestației, ... prezintă argumente în susținerea celor solicitate. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. ... autoritatea contractantă a arăta că a procedat la o reevaluare completă a ofertei ..., ocazia cu care a constatat că aceasta nu respectă în totalitate cerințele tehnice din caietul de sarcini, astfel că a fost respinsă, ca neconformă, aspect consemnat în procesul-verbal nr. ..... Față de cele arătate, se solicită respingerea contestației, ca rămasă fără obiect și plata cheltuililor de judecată. Văzând măsurile de remediere dispuse de autoritatea contractantă prin procesul verbal nr. ... Consiliul a solicitat autorului contestației, prin adresa nr. ..., un punct de vedere față de măsura arătată. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect având în vedere măsurile de remediere dispuse de autoritatea contractantă prin procesul verbal nr. .... ... a constituit cauțiunea în sumă de .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect ..., prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. ... Valoarea estimată totală a achiziției este de ... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. ... ... a depus contestația de față, solicitând obligarea autorității contractante la anularea actelor contestate. Consiliul constată că, ulterior contestației, autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere prin procesul verbal nr. ... constând în revocarea actelor atacate, pe care le-a adus la cunoștința contestatorului. Astfel, fiind cert că, prin măsurile de remediere adoptate, solicitările contestatorului au fost satisfăcute, Consiliul, văzând și cele solicitate de contestator în cadrul adresei nr. ..., în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge contestația, ca rămasă fără obiect. Fără pronunțare asupra fondului cauzei. Cererile de plată a cheltuielilor de judecată, formulate de contestator respectiv autoritatea contractantă, vor fi respinse deoarece nu s-a făcut dovada unor atare cheltuieli. Pagina 2 din 3
Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Respinge cererile de plată a cheltuililor de judecată, formulate de contestator respectiv autoritatea contrcatantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.