AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1189/2021

ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS S.R.L. în contradictoriu cu COMUNA CAINENI

Decizia CNSC nr. 1189/C7/1128 din 07.06.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1189/C7/1128 din 07.06.2021

Data din document
2021-06-07
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziția dotări IT și proiecție pentru obiectivul de investiție: «Dotare cămine culturale, comuna Câineni, județul Vâlcea»”, se solicită: 1. Anularea documentului „Comunicare rezultat procedură” nr. 296 din 22.04.2021, a oricăror şi tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fără a se limita la Raportul Procedurii nr. 294 din 21.04.2021) în ceea ce priveşte declararea drept admisibilă a ofertei depuse de S.C. PRODENERGO SERVICE S.R.L., precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei S.C. PRODENERGO SERVICE S.R.L., cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate prin contestaţie şi, pe cale de consecință, la constatarea inadmisibilităţii acesteia; 3. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire doar Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite, contestația formulată de S.C. ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS S.R.L., cu sediul în București, Str. Baba Novac, nr. 23, bl. G10, sc. 2, ap. 85, sector 3, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA CÂINENI (PRIMĂRIA COMUNEI CÂINENI), cu sediul în localitatea Câineni, Str. Principală, nr. 1, județul Vâlcea. Anulează Procesul – verbal nr. 287/24.03.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice şi Raportul procedurii nr. 294/21.04.2021 și obligă COMUNA CÂINENI (PRIMĂRIA COMUNEI CÂINENI) în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii, la reevaluarea propunerii financiare depuse de S.C. PRODENERGO SERVICE S.R.L. şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentației de atribuire şi a legislației privind…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1189/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 23444Data înregistrării: 2021-05-06
ContestatorENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS S.R.L.CUI 24825960
Autoritate contractantăCOMUNA CAINENICUI 2541681

2021_1189_2021_Decizie_1189.pdf, BO2021_1189_2021_BO2021_1189.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.638 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1189/C7/1128 Data: 07.06.2021 Prin contestația nr. C2904/29.04.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 23444/06.05.2021, formulată de către S.C. ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS S.R.L., cu sediul în București, Str. Baba Novac, nr. 23, bl. G10, sc. 2, ap. 85, sector 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/20324/2008, având CIF 24825960, atribut fiscal RO, reprezentată legal de dl. ec. UNGHEANU Alexandru-Viorel, în calitate de Administrator, împotriva procedurii inițiată de către COMUNA CÂINENI (PRIMĂRIA COMUNEI CÂINENI), cu sediul în localitatea Câineni, Str. Principală, nr. 1, județul Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Achiziția dotări IT și proiecție pentru obiectivul de investiție: «Dotare cămine culturale, comuna Câineni, județul Vâlcea»”, se solicită: 1. Anularea documentului „Comunicare rezultat procedură” nr. 296 din 22.04.2021, a oricăror şi tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fără a se limita la Raportul Procedurii nr. 294 din 21.04.2021) în ceea ce priveşte declararea drept admisibilă a ofertei depuse de S.C. PRODENERGO SERVICE S.R.L., precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei S.C. PRODENERGO SERVICE S.R.L., cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate prin contestaţie şi, pe cale de consecință, la constatarea inadmisibilităţii acesteia; 3. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire doar Pagina 1 din 2

§ 2

ofertelor admisibile şi atribuirea contractului de achiziţie publică, precum şi emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii, iar în subsidiar, în măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, se solicită 4. Anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite, contestația formulată de S.C. ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS S.R.L., cu sediul în București, Str. Baba Novac, nr. 23, bl. G10, sc. 2, ap. 85, sector 3, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA CÂINENI (PRIMĂRIA COMUNEI CÂINENI), cu sediul în localitatea Câineni, Str. Principală, nr. 1, județul Vâlcea. Anulează Procesul – verbal nr. 287/24.03.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice şi Raportul procedurii nr. 294/21.04.2021 și obligă COMUNA CÂINENI (PRIMĂRIA COMUNEI CÂINENI) în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii, la reevaluarea propunerii financiare depuse de S.C. PRODENERGO SERVICE S.R.L. şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentației de atribuire şi a legislației privind achizițiile publice. În baza aceluiași temei legal, Consiliul anulează adresele autorității contractante de comunicare către ofertanți a rezultatului procedurii, subsecvente şi dependente de raportul procedurii şi obligă COMUNA CÂINENI (PRIMĂRIA COMUNEI CÂINENI) să comunice ofertanților noul rezultat al procedurii de atribuire, conform Legii nr. 98/2016 și normelor de aplicare. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de soluționare către S.C. ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS S.R.L., în cuantum de 5.000 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 126.710 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. C2904/29.04.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 23444/06.05.2021, formulată de către ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de ..., împotriva procedurii inițiată de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Achiziția dotări IT și proiecție pentru obiectivul de investiție: «Dotare cămine culturale, comuna ...»”, se solicită: 1. Anularea documentului „Comunicare rezultat procedură” nr. 296 din 22.04.2021, a oricăror şi tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fără a se limita la Raportul Procedurii nr. 294 din 21.04.2021) în ceea ce priveşte declararea drept admisibilă a ofertei depuse de ..., precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei ..., cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate prin contestaţie şi, pe cale de consecință, la constatarea inadmisibilităţii acesteia; 3. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire doar ofertelor admisibile şi atribuirea contractului de achiziţie publică, precum şi emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii, iar în subsidiar, în măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, se solicită 4. Anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 41

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. Contestatoarea învederează că, fiind interesată de participarea la procedura de atribuire, a depus ofertă în cadrul procedurii. În urma aplicării criteriului de atribuire, astfel cum a fost stabilit în documentaţia de atribuire (preţul cel mai scăzut), clasamentul rezultat este identificat de autoritatea contractantă, astfel: ... - locul 1 (358.515,00 lei + TVA) ... - locul 2 (623.340,00 lei + TVA). În acest sens, în data de 22.04.2021, autoritatea contractantă a comunicat prin e-mail Comunicarea rezultatului procedurii nr. 296/22.04.2021, potrivit căreia oferta contestatoarei a fost declarată admisibilă, dar necâştigătoare, iar oferta declarată câștigătoare este cea depusă de ..., cu o propunere financiară în valoare de 358.515 lei, fără TVA. Rezultatul procedurii de atribuire apare consemnat şi în Raportul procedurii nr. 294/21.04.2021, transmis de autoritatea contractantă prin adresa nr. 298/22.04.2021, alături de Procesul-verbal privind reevaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire nr. 286/24.03.2021 şi Procesul-verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 287/24.03.2021. Aceste documente au fost comunicate contestatoarei ca urmare a Cererii privind accesul la dosarul achiziţiei publice nr. A1-2204/22.04.2021. Referitor la caracterul inadmisibil al ofertei depusă de ..., se arată că decizia autorităţii contractante de a declara admisibilă şi câștigătoare oferta depusă de ... este contrară prevederilor documentaţiei de atribuire şi legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Se arată că oferta ... ar fi trebuit respinsă pentru motivele detaliate în continuare. Contestatoarea învederează că autoritatea contractantă a evaluat superficial oferta ..., cu încălcarea propriilor cerinţe ale documentaţiei de atribuire şi a dispozițiilor legale și invocă dispozițiile art. 126 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016, ale art. 127 alin. (1) din Normele metodologice, art. 65 alin. (2) coroborat cu art. 104 alin. (3) din Normele metodologice. Caracterul obligatoriu al documentaţiei de atribuire deopotrivă pentru ofertanţi şi pentru autoritatea contractantă a fost constant subliniat şi în practica C.N.S.C. Se precizează că, în pofida dispozițiilor legale amintite şi a prevederilor documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă nu a analizat în mod egal conformitatea ofertelor prezentate raportat la toate

§ 3

cerinţele documentaţiei de atribuire şi maniera de demonstrare a îndeplinirii acestora şi nu a respins oferta ... Evaluarea autorităţii contractante a fost pur formală, limitându-se la a consemna în Procesul- verbal de reevaluare nr. 286/24.03.2021, caracteristicile tehnice prezentate în formularul de propunere tehnică de ... și nu a verificat dacă ofertantul a făcut dovada conformității propunerii tehnice cu cerinţele din Caietul de sarcini, respectiv dacă acele caracteristicile tehnice menționate în formularul de propunere tehnică sunt susținute documente tehnice corespunzătoare ale produselor ofertate. Or, din documentațiile tehnice regăsite pe site-urile oficiale ale producătorilor produselor ofertate de ... şi fișele tehnice ale acestor produse nu rezultă că produsele ofertate respectă toate specificaţiile minime impuse prin Caietul de sarcini. Dacă ar fi evaluat în mod corect şi cu rigoarea impusă de legislație oferta depusă de ..., autoritatea contractantă ar fi constatat ca acest ofertant nu a făcut dovada conformității produselor ofertate cu cerinţele obligatorii stabilite în Caietul de sarcini şi care reprezintă necesitatea/ exigențele autorităţii contractante. În acest sens, contestatoarea invocă dispozițiile art. 20 alin. (10) din Normele metodologice și arată că neprezentarea propunerii tehnice cu respectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire atrage respingerea ofertei ..., astfel cum este prevăzut şi în documentaţia de atribuire. În subsidiar, într-un atare context, anterior declarării drept conformă a ofertei ..., autorităţii contractante îi incumba sarcina de a da curs cel puţin obligației prevăzută de art. 134 alin. (1) din Normele metodologice, în sensul de a solicita clarificările concludente necesare pentru evaluarea propunerii tehnice depusă de acest ofertant. Orice decizie a autorităţii contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a respectivei oferte. Autoritatea contractantă trebuia să procedeze la stabilirea cu exactitate a respectării specificațiilor tehnice impuse în Caietul de sarcini, astfel încât să aibă certitudinea, în urma clarificărilor solicitate ofertantului ..., respectiv răspunsului acestuia, că oferta sa este conformă. Atât practica europeană (jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - Cauza T-211/02 Tideland Signal împotriva Comisiei Europene, pct. 37 şi Cauza C-599/10, Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko şi alții, pct. 31), cât şi practica națională (Decizia nr. 387/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj) sunt în sensul sancționării unui astfel de comportament al unei autorităţi care nu îşi îndeplinește obligațiile legale şi adoptă măsuri disproporționate, de acceptare fără fundament tehnic a unor oferte care sunt în mod evident neconforme, fără cel puţin o clarificare deplină a tuturor aspectelor implicate de evaluarea ofertelor. Obligativitatea lămuririi conformității produselor ofertate în situaţii similare a fost reținută şi în practica C.N.S.C.

§ 4

Contestatoarea învederează că, ținând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile Caietului de sarcini şi de stabilire a ofertelor admisibile, aşa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) şi k) din Normele metodologice, solicită Consiliului să constate că această verificare, astfel cum a fost efectuată de autoritatea contractantă, nu respectă întocmai condiţiile de rigurozitate impuse de legislaţia în domeniu şi, pe cale de consecință, criticile sale privind nelegalitatea evaluării ofertei ... sunt întemeiate, impunându-se admiterea acestora. De altfel, practica constantă a Consiliului precum şi jurisprudenţa instanțelor naționale s-au consolidat pe aprecierea că autoritățile contractante trebuie să asigure o evaluare completă a ofertelor şi să adopte decizii fundamentate în privința acestora, astfel cum prevede şi art. 131 alin. (4) din Normele metodologice. Se arată că oferta ... nu respectă cerinţele minime impuse prin Caietul de sarcini, iar autoritatea contractantă a consemnat în mod netemeinic şi nelegal în Raportul procedurii că oferta acestuia se încadrează în cerinţele minime solicitate în Caietul de sarcini. Contestatoarea invocă dispozițiile art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, precizând că autoritatea contractantă a redactat specificaţiile tehnice în parametri suficient de preciși pentru a permite ofertanților să determine obiectul contractului, iar acesteia să atribuie contractul. Autoritatea contractantă nu poate, în etapa de evaluare a ofertelor, să aplice o interpretare proprie a specificațiilor tehnice din documentaţia de atribuire, atâta timp cât aceasta nu rezultă din modul de formulare a acestor specificaţii. Atât prevederile art. 133 alin. (2), cât şi prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, dar şi art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 sunt imperative, autoritatea contractantă neavând nicio marjă de apreciere subiectivă în acest sens. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în Caietul de sarcini, iar oferta care nu satisface în mod corespunzător cerinţele Caietului de sarcini este neconformă, comisia de evaluare având obligaţia respingerii sale, în temeiul art. 137 alin. (1) din Nomele metodologice. Textele de lege ante- menționate au o formulare imperativă tocmai pentru a elimina subiectivismul şi arbitrarul în procesul de evaluare a ofertelor. În cazul în care ar fi considerat că cerinţele din Caietul de sarcini nu sunt justificate tehnic sau sunt contradictorii/eronate/ambiguu formulate, ofertantul ... putea solicita clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 160 din Legea 98/2016 sau putea contesta respectivele specificaţii tehnice în condiţiile Legii nr. 101 /2016. De vreme ce nu a uzat de niciunul dintre aceste drepturi, cerinţele din Caietul de sarcini şi-au consolidat caracterul obligatoriu, astfel cum am arătat şi la pct. 2.1. de mai sus, ofertantului incumbându-i obligaţia de a elabora o ofertă în deplină conformitate cu acestea şi prin care să demonstreze respectarea acestora.

§ 5

Contestatoarea precizează că oferta ... nu respectă cerinţele minime impuse prin Caietul de sarcini cu privire la produsul Laptop - 3 bucăţi, astfel: (i) Cerinţele documentaţiei de atribuire Autoritatea contractantă a solicitat prin Caietul de sarcini (pag. 6, 9 şi 12) ca laptopul sa aibă încorporat printre altele minim următoarele facilități: <Fingerprint Reader, 1xUSB3.0 charging, 1xUSB Type-C, 1xDP, 1xVGA, 1xdock>. Totodată, potrivit Secțiunii IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date a achiziţiei: „Propunerea tehnică [...] va include: 1. Formularul de propunere Tehnică (formularul 8) incluzând toate informaţiile solicitate. 2. Documentele tehnice care nu conţin informaţii legate de preturi. (...)”. Prevederi similare se regăsesc şi la pct. 8 din Caietul de sarcini (pag. 22-23). Prin urmare, îi incumba ofertantului ... obligaţia de a întocmi propunerea tehnică, incluzând documentele tehnice/informaţiile corespunzătoare astfel încât să demonstreze îndeplinirea în mod corespunzător a tuturor specificațiilor tehnice. Contestatoarea subliniază neconformitatea produselor ofertate de ..., astfel: Așa cum rezultă din Anexa 1 la Procesul-verbal privind reevaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire nr. 286/24.03.2021, ofertantul ... a ofertat în propunerea tehnică - formularul de propunere tehnică, produsul Laptop HP 250 G7, 3 bucăţi. Oferta ... prevede următoarele facilități: „1xUSB3.0, 1xUSB3.0 charging, 1xUSB Type-C, 1xDP, 1xVGA, 1xdock, 1xHDMI v1.4b, fingerprint reader”. Cu toate acestea, în realitate, din specificaţiile tehnice disponibile pe site-ul oficiat al producătorului HP pentru produsul Laptop HP 250 G7 (pagina web oficială a producătorului HP este: https://support.hp.com/ro- en/document/c06193977), nu rezultă îndeplinirea cerinţelor ante- menționate din Caietul de sarcini, respectiv <Fingerprint Reader, 1xllSB3.0 charging, 1xUSB Type-C, 1xDP, 1xVGA, 1xdock>. Se arată că, în conformitate cu documentaţia tehnică confirmată de HP, laptop-urile HP 250 G7 ofertate de ... nu respectă specificaţiile minimale din caietul de sarcini în ceea ce priveşte numărul şi tipul de porturi, astfel cum se poate observa/verifica din fișa tehnică a seriei 250 G7 tradusă autorizat, atașată contestaţiei. Produsul ofertat de ..., laptop HP 250 G7, nu dispune de toate porturile solicitate în Caietul de sarcini. Cu privire la portul 1xDP (display port) solicitat prin Caietul de sarcini, contestatoarea arată că acesta este un port superior faţă de portul HDMI al laptopului HP 250 G7 ofertat, chiar dacă arată similar, cel solicitat

§ 6

de autoritatea contractantă având o serie de avantaje, precum: suportă până la 4K (rezoluție video maximă 3840x2160) la 120Hz şi 8K (rezoluție video 7860x4320) la 60Hz şi HDR; are lățime de bandă maximă 32.4 Gbit/s; canale audio maxime 32; suportă mai multe stream-uri prin intermediul aceluiași cablu, audio, internet sau alte semnale de date; stereoscopic 3D; aspect 21:9 şi altele. În schimb, portul HDMI suportă până la full HD (rezoluție video maximă 1920x1080) la 60Hz fără HDR, are lățime de bandă maximă 8.16 Gbit/s, canale audio maxime 8. În esență, un port HDMI este inferior unui port DP. Laptopul HP 250 G7 nu are un port DP, ci are un port HDMI (care nu poate fi considerat nici măcar echivalent din considerentele de natură tehnică, arătate mai sus), inferior cerinţei din Caietul de sarcini. Cu privire la portul 1xUSB3.0 charging solicitat prin Caietul de sarcini, contestatoarea arată că acesta este un port care suportă încărcarea rapidă pentru dispozitive pe USB (telefoane mobile sau player media digital) chiar dacă laptopul este în sleep, hibernate sau închis. Portul USB 3.0 charging este evidenţiat cu un <semn de fulger> deasupra portului şi suportă funcția USB Charger+. USB Charger sau USB Power Delivery este o extensie care specifică utilizarea cablurilor USB certificate USB Power Delivery (cu conector USB standard de tip A şi B pentru a livra o putere crescută dispozitivelor cu o cerere mai mare de energie (mai mult de 7,5W). Dispozitivele pot solicita curenți şi tensiuni de alimentare mai mari de la gazdele conforme - până la 2A la 5V (pentru un consum de energie de până la 10W) şi, opțional, până la 3A sau 5A la 12V (36W sau 60W ) sau 20V (60W sau 100W). Laptopul HP 250 G7 nu are un astfel de port USB3.0 charging sau USB3.1 charging. Cu privire la portul 1xUSB Type-C solicitat prin Caietul de sarcini, contestatoarea precizează că acesta este un tip de conector USB3.0 prin care se pot transmite atât informaţii, cât şi alimentare cu energie electrică şi poate fi utilizat împreună cu tehnologia Thunderbolt. Acest lucru permite ca Thunderbolt şi USB Type-C să se combine pentru o lățime de bandă de 40 Gbps. USB Type-C şi Thunderbolt sunt capabile să furnizeze până la 100W de energie iar pentru a asigura o încărcare rapidă, utilizează viteze transfer de date USB3.0 şi USB3.1. de la 5 Gbps la 10 Gbps. Laptopul HP 250 G7 nu are un astfel de port USB Type-C. De asemenea, laptopul HP 250 G7 nu are nici port 1xVGA şi nici fingerprint reader. Cu privire la portul 1xDock solicitat prin Caietul de sarcini, acesta este asimilat conceptului de <docking station> (stație de andocare) şi oferă marele avantaj de a menţine tot ce înseamnă periferice (mouse, monitor, tastatură, imprimantă şi altele) conectate în permanență prin intermediul unui <hub central> pe care se așază laptopul. Practic, o stație de andocare este un cadru hardware cu un set complet de porturi care oferă posibilitatea de a transforma laptopul într-un desktop fără a sacrifica confortul oferit de autonomia oferită de acesta. Orice docking station permite conectarea laptopului la două monitoare, fiind în același timp şi un

§ 7

încărcător de mare viteză, laptopul încărcându-se aproape imediat. Laptopul HP 250 G7 nu are un astfel de port Dock. Contestatoarea subliniază obligativitatea respingerii ofertei ..., precizând că autoritatea contractantă avea obligația de a constata caracterul inadmisibil al ofertei S.C ..., faţă de aspectele menționate mai sus și în condițiile în care: - ofertantul ... a prezentat oferta fără a solicita clarificări cu privire la prevederile documentaţiei de atribuire pentru a se asigura că produsul ofertat (Laptop HP 250 G7) îndeplinește sau nu cerinţele minime stabilite de autoritatea contractantă prin Caietul de sarcini şi răspunde nevoilor reale ale acesteia din urmă; - ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini; cerinţele analizate respectiv porturile <Fingerprint Reader, 1xUSB3.0 charging, 1xUSB Type-C, 1xDP, 1xVGA, 1xdock> nu se regăsesc în specificaţiile tehnice publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului HP; potrivit documentaţiei tehnice regăsite pe site-ul oficial al producătorului HP, produsul ofertat <Laptop HP 250 G7> - 3 bucăţi nu respectă cerinţele tehnice minimale din Caietul de sarcini; - potrivit art. 123 alin. (1) din Normele metodologice, ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, iar ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini; - conform art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, oferta este considerată neconformă daca nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziției; ... nu a demonstrat că produsele ofertate în propunerea tehnică respectă cerinţele impuse de Comuna ... prin documentele achiziţiei; simpla includere în formularul de propunere tehnică a unei caracteristici tehnice nu este suficientă câtă vreme aceasta nu este şi demonstrată/susţinută de documente tehnice corespunzătoare; în ipoteza de faţă documentaţia tehnică aferentă produsului ofertat de pe site-ul producătorului nu confirmă cele menționate în formularul de propunere tehnică, ofertantul nefurnizând vreo clarificare în acest sens; - potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, este neconformă oferta care nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini; - art. 127 alin. (1) lit. f) din Normele metodologice stipulează atribuția comisiei de evaluare de a verifica conformitatea propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini - în exercitarea atribuției de verificare, comisia de evaluare are obligaţia de a stabili conformitatea/ neconformitatea unei oferte pe baza unei evaluări riguroase a acesteia, iar nu cu ignorarea informaţiilor tehnice disponibile pe site-urile producătorului. Se arată că în sensul celor de mai sus este şi jurisprudența Consiliului. Față de discrepanțele dintre cele declarate în propunerea tehnică şi documentațiile tehnice aferente produselor ofertate disponibile pe site-ului

§ 8

producătorului, devine incidentă şi situaţia de excludere de la art. 167 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 98/2016, potrivit căreia autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului orice operator economic care se află în următoarea situație: „[...] operatorul economic a încercat să influențeze în mod nelegal procesul decizional al autorităţii contractante, să obțină informaţii confidențiale care i-ar putea conferi avantaje nejustificate în cadrul procedurii de atribuire sau a furnizat din neglijență informaţii eronate care pot avea o influență semnificativă asupra deciziilor autorităţii contractante privind excluderea din procedura de atribuire a respectivului operator economic, selectarea acestuia sau atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru către respectivul operator economic.” Totodată, în temeiul art. 137 alin. (5) din Normele metodologice, autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile rămase după respingerea în mod corespunzător a ofertei ... De asemenea, oferta ... nu respectă cerinţele minime impuse prin Caietul de sarcini cu privire la produsul router gigabit. Astfel cum rezultă din Anexa 1 la Procesul-verbal privind reevaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire nr. 286/24.03.2021, ofertantul ... a ofertat în propunerea tehnică - formularul de propunere tehnică, produsul <Router gigabit Netis WF2780> - 3 bucăţi. Din informațiile publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului NETIS pentru produsul Router gigabit Netis WF2780 ofertat de ... (pagina web oficială a producătorului NETIS este: https://www.netis- systems.com/Supporv/de details/id/1/de/189.html) nu rezultă îndeplinirea cerinţelor minime din Caietul de sarcini, respectiv <viteză minimă HOOMbps, firewall SPI>. În realitate, în conformitate cu documentaţia tehnică confirmată de NETIS, router-ele gigabit Netis WF2780 ofertate de ... nu respectă specificaţiile minimale din Caietul de sarcini în ceea ce priveşte viteza şi firewall-ul, astfel cum se poate observa/verifica din fișa tehnică a seriei WF2780 tradusă autorizat, atașată prezentei contestației. În concret, Netis WF2780 nu beneficiază de <viteză minimă 1200 Mbps, firewall SPI>, mai exact are o viteză de 1167 Mbps şi nu are încorporat firewall SPI. Acest router (Netis WF2780) oferă viteze de transfer de până la 300 Mbps (pentru standardele IEEE 802.11 b/g/n 2.4GHz) + 867 Mbps (pentru standardele IEEE 802.11a/n/ac 5GHz) şi nu deţine firewall SPI. Aceste specificaţii tehnice sunt clar evidențiate atât la pagina 1 cât şi la pagina 2 a documentului emis de producătorul NETIS (caracteristici: bandă dublă simultană 2.4GHz 300Mbpsşi 5GHz 867Mbps = 1167 Mbps). Router-ul gigabit Netis WF2780 nu are viteză minimă de 1200 Mbps, ci doar 1167 Mbps, inferioară caietului de sarcini. În ceea ce priveşte firewall-ul SPI solicitat în Caietul de sarcini, Netis WF2780 nu deţine un firewall încorporat, bazat pe dispozitiv (un astfel de firewall este încorporat într-un

§ 9

hardware dedicat cunoscut ca echipament de securitate prin care sunt implementate funcționalități). Contestatoarea subliniază că autoritatea contractantă avea obligația respingerii ofertei ..., constatând caracterul inadmisibil al ofertei ... față de aspectele menționate mai sus și în condițiile în care ofertantul ... a prezentat oferta fără a solicita clarificări cu privire la prevederile documentaţiei de atribuire pentru a se asigura că produsul său (Router gigabit Netis WF2780) îndeplinește sau nu cerințele minime stabilite şi răspunde nevoilor reale ale acesteia din urmă și nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini; cerinţele analizate respectiv <viteză minimă 1200Mbps, firewall SPI> nu se regăsesc în specificaţiile tehnice publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului NETIS. Potrivit documentației tehnice regăsite pe site-ul oficial al producătorului NETIS, produsul ofertat <Router gigabit Netis WF2780> - 3 bucăţi nu respectă cerinţele tehnice minimale din Caietul de sarcini. Se arată că ofertantul a încălcat art. 123 alin. (1) din Normele metodologice, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini, fiind incidente art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 şi art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, întrucât produsele ofertate de ... nu respectă cerinţele impuse de autoritatea contractantă prin documentele achiziției; simpla includere în formularul de propunere tehnică a unei caracteristice tehnice nu este suficientă câtă vreme aceasta nu este şi demonstrată/susţinută de documente tehnice corespunzătoare; în ipoteza de faţă documentaţia tehnică aferentă produsului ofertat nu confirmă cele menționate în formularul de propunere tehnică, ofertantul nefurnizând vreo clarificare în acest sens. Art. 127 alin. (1) lit. f) din Normele metodologice impune autorității contractante verificarea cu maximă rigurozitate a respectării cerinţelor Caietului de sarcini, ceea ce nu s-a întâmplat în ipoteza de faţă. Față de discrepanțele dintre cele declarate în propunerea tehnică și documentațiile tehnice aferente produselor ofertate disponibile pe site-ului producătorului, devine incidentă și situația de excludere de la art. 167 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 98/2016. Totodată, în temeiul art. 137 alin. (5) din Normele metodologice, autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile rămase după respingerea în mod corespunzător a ofertei ... Contestatoarea învederează că oferta ... nu respectă cerinţele minime impuse prin Caietul de sarcini cu privire la proiectorul amfiteatru. Totodată, propunerea tehnică a ... trebuia să includă și documente tehnice, iar ofertantul trebuia să facă dovada conformității propunerii tehnice cu cerinţele prevăzute în Caietul de sarcini, nerespectarea specificațiilor tehnice din Caietul de sarcini conducând la respingerea ofertei. Referitor la neconformitatea produselor ofertate de ..., contestatoarea precizează următoarele: Astfel cum rezultă din Anexa 1 la Procesul-verbal privind reevaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi a

§ 10

documentaţiei de atribuire nr. 286/24.03.2021, ofertantul ... a ofertat în propunerea tehnică - formularul de propunere tehnică, produsul „Proiector amfiteatru Panasonic PT-RZ120” - 3 bucăţi. Se arată că, din informaţiile publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului PANASONIC pentru produsul Proiector amfiteatru Panasonic PT-RZ120 (pagina web oficială a producătorului PANASONIC, este: https://panasonic.net/cns/proiector/products/rz120/spec), nu rezultă îndeplinirea cerinţelor în analiză, respectiv <3DLP, 3D ready, dimensiune proiecție 1,78m-25,4m (70-1.000 inches), dimensiune proiecție 1,78m- 15,24m (70-600 inches)>. În conformitate cu documentația tehnică confirmată de PANASONIC, proiectorul PT- RZ120 ofertat de ... nu respectă specificaţiile minimale din Caietul de sarcini în ceea ce priveşte tehnologia 3DLP, funcția minim 3D ready şi dimensiunea proiecției 1.78-25.4 m (70-1.000 inches) 1.78- 15.24m (70- 600 inches), astfel cum se poate observa/verifica din fișa tehnică a seriei PT- RZ120, tradusă autorizat, atașată contestației, respectiv Panasonic PT-RZ120: (i) nu beneficiază de <3DLP>, mai exact este fabricat în tehnologia 1DLP; (ii) nu beneficiază de <funcția 3D ready>, mai exact nu deţine această specificație (iar o rezoluție – full HD nu poate fi echivalentă cu o funcție - 3D ready); (iii) nu beneficiază de dimensiunea proiecției <1.78-15.24 m (70- 600 inches)>, mai exact suportă această specificație doar împreună cu lentila Panasonic ET-DLE055 care este 1DLP (deci, nu 3DLP cum se solicită în caietul de sarcini şi pe care nu a ofertat-o ...); (iv) nu beneficiază de dimensiunea proiecției <1.78-25.4 m (70-1.000 inches)> mai exact nu suportă această specificație în nicio configurație, cu nicio altă lentilă. O eventuală susţinere a autorităţii contractante potrivit căreia un videoproiector 1DLP full HD este superior unui videoproiector 3DLP HD ready, este falsă. Tehnologia 3DLP nu are absolut nicio legătură cu rezoluția. În situaţia unui proiector cu 3 chip DLP, procesarea imaginii presupune spargerea, cu ajutorul unei prisme, a luminii albe a lămpii, în cele 3 culori (roșu, verde, albastru - acel RGB), urmând ca de fiecare culoare să se ocupe separat chip-ul dedicat. Rezultatele sunt cu adevărat deosebite în cazul 3 chip-urilor DLP, numărul total de culori ajungând până la 37 miliarde. Relevant în acest sens este şi linkul https://www.youtube.com/ watch?v=FOa8M004Elk, respectiv avantajele unui proiector cu 3 chip DLP includ: luminozitate superioară chiar şi cu surse suplimentare de lumină în încăpere, intensitatea culorilor este aceeași cu cea a albului, nu există efect de curcubeu, sunt cele utilizate în cazul proiecțiilor de cinema, consumă mai puțină energie, produc mai putină căldură. Dezavantajele unui proiector cu 1 chip DLP includ: efect de curcubeu cauzat de filtrul de culoare rotativ, intensitatea culorilor mult mai scăzută decât cea a albului.

§ 11

Ofertând un proiector cu o tehnologie inferioară (1 chip DLP în loc de 3 chip DLP), fără dotările şi specificaţiile tehnice minimale solicitate de Autoritatea Contractantă şi cu un preț de aproape 3 ori mai mic decât un produs conform 100% cu cerinţele Caietului de sarcini, ofertantul ... şi-a creat un avantaj în raport cu ceilalți ofertanţi la procedură, în condiţiile în care criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. Preţul semnificativ mai scăzut ofertat de ... reflectă însă ofertarea unor produse pentru care nu s-a demonstrat conformitatea deplină cu cerinţele Caietului de sarcini. Referitor la lentila Panasonic ET-DLE055 identificată ca fiind compatibilă cu proiectorul Panasonic PT-RZ120, aceasta acoperă doar specificația „dimensiune proiecție 1.78-15.24 m (70- 600 inches)”. Contestatoarea atașează fișa tehnică tradusă autorizat, în original, „Panasonic Zoom Lens ET-DLE055” regăsită pe website oficial Panasonic: https://na.panasonic.com/ns/235397_et-dle055spec en.pdf. Singurele lentile compatibile cu proiectorul Panasonic PT-RZ120, sunt: Panasonic ET- DLE055 care acoperă doar specificația «dimensiune proiecție 1.78- 15.24 m (70- 600 inches)> şi Panasonic ET-DLE035 care acoperă „dimensiune proiecție 2.54-8.89 m (100- 350 inches)” și nu „dimensiune proiecție 1.78- 25.4 m (70- 1.000 inches)” astfel cum s-a solicitat prin Caietul de sarcini. Aceste lentile compatibile (ET-DLE055 şi ET-DLE035) apar în dreptul secțiunii „Screen size (diagonal)” regăsite pe pagina web a producătorului Panasonic. Contestatoarea subliniază obligativitatea respingerii ofertei ..., precizând că autoritatea contractantă avea obligația de a constata caracterul inadmisibil al ofertei ... față de aspectele menționate mai sus şi în condiţiile în care ofertantul ... a prezentat oferta fără a solicita clarificări cu privire la prevederile documentaţiei de atribuire pentru a se asigura că produsul său (Proiector amfiteatru Panasonic PT-RZ120) îndeplinește sau nu cerinţele minime stabilite de autoritatea contractantă şi ar răspunde nevoilor reale ale acesteia din urmă. Ofertantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini, cerinţele analizate respectiv „3DLP, 3D ready, dimensiune proiecție 1,78m-25,4m (70-1.000 inches), dimensiune proiecție 1,78m-15,24m (70-600 inches)” nu se regăsesc în specificaţiile tehnice publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului PANASONIC - potrivit documentaţiei tehnice regăsite pe site-ul oficial al producătorului PANASONIC, produsul ofertat „Proiector amfiteatru Panasonic PT-RZ120” - 3 bucăţi nu respectă cerinţele tehnice minimale din Caietul de sarcini. Ofertantul a încălcat art. 123 alin. (1) din Normele metodologice, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini, fiind incidente art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 şi art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, întrucât produsele ofertate de ... nu respectă cerinţele impuse de autoritatea contractantă prin documentele achiziţiei. Simpla includere în formularul de propunere tehnică a unei caracteristici tehnice nu este suficientă câtă vreme aceasta nu este şi demonstrată/ susţinută de documente tehnice

§ 12

corespunzătoare; în ipoteza de faţă documentaţia tehnică aferentă produsului ofertat nu confirmă cele menționate în formularul de propunere tehnică, ofertantul nefurnizând vreo clarificare în acest sens. Contestatoarea precizează că art. 127 alin. (1) lit. f) din Normele metodologice impune autorităţii contractante verificarea cu maximă rigurozitate a respectării cerinţelor Caietului de sarcini. Față de discrepanțele dintre cele declarate în propunerea tehnică și documentațiile tehnice aferente produselor ofertate disponibile pe site-ului producătorului, devine incidentă și situația de excludere de la art. 167 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 98/2016. Totodată, în temeiul art. 137 alin. (5) din Normele metodologice, autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile rămase după respingerea în mod corespunzător a ofertei ... Contestatoarea subliniază că oferta ... nu respectă cerinţele minime impuse prin Caietul de sarcini cu privire la produsul Multifuncțional laser color. Astfel cum rezultă din Anexa 1 la Procesul-verbal privind reevaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire nr. 286/24.03.2021 (Punctul 2 - evaluarea ofertei ...), ofertantul ... a ofertat in propunerea tehnică - formularul de propunere tehnică, produsul <Multifuncțional laser color HP Laser Jet Pro MFP M479fdw> - 3 bucăţi. Din informaţiile publice disponibile pe site-ul oficiat al producătorului HP, pentru produsul Multifuncțional laser color HP Laser Jet Pro MFP M479fdw, ofertat de ... (pagina web oficială a producătorului HP, este: https://www8.hp.com/h20195/v2/GetPDF.aspx/ 4AA 7- 4959EEP.pdf), nu rezultă îndeplinirea cerinţei minime din Caietul de sarcini <Rezoluție copiere color minim 1200 x 1200 dpi>. În conformitate cu documentaţia tehnică confirmată de HP, multifuncționalele laser color HP Laser Jet Pro MFP M479fdw ofertate de ... nu respectă specificaţiile minimale din Caietul de sarcini în ceea ce priveşte <Rezoluție copiere color minim 1200 x 1200 dpi>, astfel cum se poate observa/verifica din fișa tehnică a seriei HP MFP M479fdw tradusă autorizat, atașată contestației. În concret, HP MFP M479fdw nu beneficiază de „Rezoluție copiere color minim 1200 x 1200 dpi”, mai exact are o rezoluție copiere color și alb-negru de până la 600 x 600 dpi, iar autoritatea contractantă avea obligația de a constata caracterul inadmisibil al ofertei ..., față de aspectele menționate mai sus şi în condiţiile în care ofertantul a prezentat oferta fără a solicita clarificări cu privire la prevederile documentaţiei de atribuire pentru a se asigura că produsul său (Multifuncțional laser color HP Laser Jet Pro MFP M479fdw) îndeplinește sau nu cerințele minime stabilite de Autoritatea Contractantă şi răspunde nevoilor reale ale acesteia din urmă, nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini; cerința din Caietul de sarcini „Rezoluție copiere color minim 1200x1200 dpi” nu se regăseşte în specificaţiile tehnice publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului

§ 13

HP, iar potrivit documentaţiei tehnice regăsite pe site-ul oficial al producătorului HP, produsul ofertat „Multifuncțional laser color HP Laser Jet Pro MFP M479fdw” - 3 bucăţi nu respectă cerinţele tehnice minimale din Caietul de sarcini. Astfel, ofertantul a încălcat art. 123 alin. (1) din Normele metodologice, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor minime din Caietul de sarcini, fiind incidente art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 şi art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, întrucât produsele ofertate de ... nu respectă cerinţele impuse de autoritatea contractantă prin documentele achiziţiei. De asemenea, art. 127 alin. (1) lit. f) din Normele metodologice impune autorităţii contractante verificarea cu maximă rigurozitate a respectării cerinţelor Caietului de sarcini. Față de discrepanțele dintre cele declarate în propunerea tehnică și documentațiile tehnice aferente produselor ofertate disponibile pe site-ului producătorului, devine incidentă și situația de excludere de la art. 167 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 98/2016. Totodată, in temeiul art. 137 alin. (5) din Normele metodologice, autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile rămase după respingerea în mod corespunzător a ofertei ... Contestatoarea arată că ofertantul declarat câştigător a ofertat un preț neobișnuit de scăzut, care nu este rezultatul liberei concurențe şi care nu poate fi justificat, iar propunerea financiară depusă de ... este neconformă, astfel: Potrivit Raportului procedurii (pag. 5-6), autoritatea contractantă ar fi evaluat propunerile financiare inclusiv sub aspectul: (i) corelării cu propunerile tehnice prezentate, (ii) asigurării ca preţul propus sau componente ale acestuia este/sunt neobişnuit de scăzut/scăzute în raport cu ce urmează a fi livrat/prestat/executat astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin Caietul de sarcini, iar în urma evaluării propunerilor financiare, a declarat admisibilă oferta ... În realitate, autoritatea contractantă avea obligaţia de a respinge oferta ... ca inadmisibilă, inclusiv din perspectiva faptului că ofertantul declarat câştigător a ofertat un preț neobișnuit de scăzut, care nu este rezultatului liberei concurențe și care nu poate fi justificat, iar propunerea financiară depusă de ... este neconformă. Prin evaluarea superficială a propunerii financiare depuse de ..., autoritatea contractantă a încălcat art. 127 alin. (1) lit. h), art. 131 alin. (4), art. 133 alin. (1) și (3) din Normele metodologice. Se arată că, prin Solicitarea de clarificări nr. 193/01.04.2020, comunicată contestatoarei la data de 23.04.2021, urmare a cererii de acces la dosarul achiziţiei publice (respectiv a documentelor care nu au fost declarate/dovedite ca fiind confidențiale), autoritatea contractantă a solicitat ... clarificări cu privire la fundamentarea economică a modului de formare a prețului prin raportare la toţi factorii implicați în stabilirea acestuia, întrucât preturile produselor ofertate de ... în procedura de

§ 14

atribuire sunt neobişnuit de scăzute în raport cu produsele care constituie obiectul contractului de achiziţie publică. Ofertantul declarat câştigător a răspuns acestei solicitări de clarificări prin Răspunsul nr. 67/06.04.2020, dar răspunsul nu justifică nivelul scăzut al prețurilor produselor ofertate de ... în procedura de atribuire. Autoritatea contractantă nu a verificat în mod temeinic şi riguros justificările prezentate de ... prin răspunsul la clarificări și nu a acordat eficiență dispozițiilor legale referitoare la obligaţia sa de a verifica în mod temeinic răspunsurile la clarificări şi de a respinge oferta depusă de ..., dacă acesta prezintă prețuri neobişnuit de scăzute. Art. 210 alin. (1) - (3) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 136 alin. (1) - (3) din Normele metodologice instituie în sarcina autorităţii contractante o dublă obligație prin raportare la o ofertă care include un nivel scăzut al prețului/costurilor propuse, astfel: obligaţia de a solicita ofertantului, în scris, detaliile şi precizările pe care le consideră semnificative cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire şi obligaţia de a verifica răspunsurile ce justifică preturile/costurile respective, astfel încât să existe certitudinea îndeplinirii în mod corespunzător a contractului. Scopul prevederilor legale nu este atins doar prin solicitarea justificărilor de preț, ci mai ales prin verificarea atentă şi detaliată a explicațiilor şi a documentelor justificative prezentate de ofertant pentru a justifica preturile ofertate în procedură. Contestatoarea subliniază că autoritatea contractantă şi-a îndeplinit doar formal obligaţia de a solicita clarificări ... cu privire la fundamentarea economică a modului de formare a prețului prin raportare ia toţi factorii implicați în stabilirea acestuia, întrucât nu a analizat în mod temeinic şi riguros răspunsul furnizat de ..., astfel încât să se convingă de certitudinea îndeplinirii în mod corespunzător a contractului. Se precizează că o verificare temeinică şi riguroasă a Răspunsului nr. 67/06.04.2020 ar fi demonstrat că oferta depusă de ... întrunește elementele constitutive ale unei oferte cu un preț neobișnuit de scăzut. Cu titlu de exemplu, explicațiile prezentate de ... cu privire la prețurile ofertate pentru echipamentele din resortul IT nu sunt concludente și nu justifică prețurile ofertate în propunerea financiară. ... a invocat prin răspuns faptul că „Echipamentele din resortul IT vor fi achiziționate de la firma Network One Distrbution, cel mai mare importator din România de astfel de echipamente, firma cu care colaborăm în mod constant”. Or, o astfel de afirmație nu poate fi reținută, întrucât o parte semnificativă din echipamentele din resortul IT ofertate de ... nu se regăsesc în portofoliul Network One Distribution (spre exemplu: panou ventilație pentru rack de podea 19" Triton, organizator cabluri orizontal 1U Triton, inel organizator 80x80mm Triton, set șuruburi cu șaibă şi piuliță captivă Triton, raft fix perforat 19" 1U/350 Triton, PDU 19" 8xSchuko 16A Triton, router gigabit Netis WF2780, acces point Ubiquiti UAP-AC- PRO, switch Ubiquiti US-16-150W).

§ 15

Mai mult, ofertantul declarat câştigător prezintă prin Răspuns o serie de capturi de ecran (e.g. e-mail-uri şi extras din platforma de prețuri pentru societatea Network One Distribution) doar pentru videoproiector, ecranul de proiecție și rack de podea 19", şi nu pentru toate echipamentele nominalizate în tabelul din Răspunsul nr. 67/06.04.2020. De altfel, nici capturile de ecran prezentate de ofertantul declarat câştigător nu reprezintă dovezi concludente care justifică preturile ofertate pentru videoproiector, ecranul de proiecție și rack de podea 19". Acestea nu constituie oferte de preț asumate de furnizorii respectivi, care sa aibă o anumită perioadă de valabilitate, astfel încât autoritatea contractantă să poată verifica relevanța şi actualitatea acestora pentru procedura în cauză. Cu titlu de exemplu, e-mailul pentru videoproiector este din data de 03.12.2019 (aproximativ 4 luni mai devreme faţă de momentul furnizării răspunsului la clarificări) și menționează un preț special de achiziție pentru acest proiect (nu se precizează însă pentru ce proiect). În mod similar, ... menționează pentru ecranul de proiecție un anumit preț de listă, pentru care include un extras dintr-un e-mail, care nici măcar nu este clar din ce dată este, precum și faptul că producătorul i-ar fi oferit un discount de 15% față de prețurile de listă având în vedere achiziția a 3 bucăţi de produse; o astfel de afirmație nu este însă susţinută de vreun document din partea producătorului, fiind o simplă alegație neverificabilă a ofertantului. Or, prevederile art. 136 alin. (2) din Normele metodologice stipulează în mod clar faptul că explicațiile aduse de ofertant vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preturile ce pot fi obținute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. Importanța furnizării unor dovezi concludente în justificarea prețului decurge și din art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, dar şi din art. 136 alin. (3) din Normele metodologice. Dacă dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului, autoritatea contractantă are obligaţia de a respinge oferta. Astfel, ... avea obligaţia de a proba informaţiile prezentate în răspuns prin prezentarea unor dovezi concludente pentru preturile ofertate pentru toate echipamentele din procedură, mai ales faţă de faptul că autoritatea contractantă a solicitat fundamentarea economică a modului de formare a prețului prin raportare la toți factorii implicați în stabilirea acestuia. ... nu a fundamentat preţul ofertat pentru toate componentele propunerii financiare. Pentru o parte semnificativă din echipamentele ofertate, explicațiile din Răspuns privind justificarea prețului neobișnuit de scăzut au avut un caracter general (e.g. faptul ca societatea s-ar fi adresat fie direct producătorilor, fie distribuitorilor din România ai echipamentelor ce fac obiectul contractului), fără a fi însoţite şi de dovezi concludente

§ 16

pentru toate elementele propunerii financiare. Răspunsul la clarificări este așadar, și neconcludent. Se arată că într-o astfel de situație este incidentă inacceptabilitatea și neconformitatea ofertei, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Consiliului. Contestatoarea învederează că, deși la o primă vedere poate părea benefic pentru autoritatea contractantă să achiziționeze echipamentele la prețuri cât mai reduse, în spiritul scopului legislaţiei achiziţiilor publice de a realiza achiziționarea de produse în condiții de eficiență economică și socială, de cele mai multe ori, riscurile sunt mult mai mari decât pretinsul avantaj al unui preț cât mai scăzut. Astfel, există riscul ca ofertantul declarat câştigător să nu poată îndeplini în bune condiţii obligațiile contractuale asumate, nefiind capabil să susțină financiar diferenţa dintre preţul real al prestației sale şi preţul scăzut pe care l-a ofertat. În plus, ofertarea de către ... a unor prețuri nerealiste ce nu reflectă costurile reale ale echipamentelor, a condus în mod evident la o scădere artificială a prețurilor ofertate, dar și la încălcarea principiului tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Se arată că ... este avantajată în mod nejustificat, în detrimentul contestatoarei, care a înţeles să oferteze o propunere financiară realistă şi completă prin raportare la toate costurile necesare pentru buna executare a contractului de achiziţie publică. Autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica cu maximă rigurozitate prețurile echipamentelor ofertate de ... cu atât mai mult cu cât, pentru o serie de produse nu s-a demonstrat respectarea specificațiilor tehnice. Cu titlu de exemplu, ofertând un proiector cu o tehnologie inferioară (1 chip DLP în loc de 3 chip DLP), fără dotările şi specificaţiile tehnice minimale solicitate de autoritatea contractantă și având un preț de aproape 3 ori mai mic decât un produs care respectă 100% cerinţele Caietului de sarcini, ofertantul ... şi-a creat un avantaj nejustificat în raport cu ceilalți ofertanți participanți la procedură. Practic, ofertarea unui echipament neconform i-a permis și ofertarea unui preț mai scăzut. Or, cazul de respingere a ofertei de la art. 137 alin. (3) lit. g) din Normele metodologice vizează tocmai situaţia în care se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobişnuit de scăzute în raport cu produsele, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. Faţă de multiplele neconformități ale ofertei ..., este lipsit de echivoc că acest ofertant nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii calitativi din Caietul de sarcini. Prin urmare, se impune respingerea ofertei ... ca neconformă în temeiul art. 136 alin. (3) si 137 alin. (3) lit. g) din Normele metodologice, dar şi art. 210 alin. (3) şi art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. În mod similar, oferta ... trebuia respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din Normele metodologice, faţă de răspunsul neconcludent transmis autorității contractante la solicitarea de clarificări

§ 17

privind justificarea prețului (deși s-a solicitat fundamentarea economică a modului formare a prețului prin raportare la toți factorii implicați în stabilirea acestuia, ... nu a furnizat fundamentări pentru preturile tuturor echipamentelor ofertate) și neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. c) din Normele metodologice, faţă de prețurile ofertate care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate (deși a ofertat un preț reprezentând doar aproximativ 57% din valoarea estimată a achiziţiei, ofertantul nu reușește să ofere explicații pertinente și complete cu privire la toate preturile echipamentelor ofertate) și art. 137 alin. (3) lit. d) din Normele metodologice, faţă de necorelarea dintre propunerea tehnică şi propunerea financiară întrucât prețurile ofertate în propunerea financiară nu sunt reale şi sustenabile faţă de echipamentele ofertate prin propunerea tehnică; pe de altă parte, având în vedere că respectarea specificațiilor tehnice din Caietul de sarcini nu a fost demonstrată de ofertant, prețurile ofertate corespund cel mai probabil unor echipamente neconforme din punct de vedere tehnic. Se arată că propunerea financiară depusă de ... este neconformă. Similar propunerii tehnice, ofertantul declarant câştigător a întocmit şi propunerea financiară cu nerespectarea documentaţiei de atribuire. Mai mult, acesta și-a modificat oferta financiară pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. ... a întocmit Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă cu nerespectarea prevederilor documentaţiei de atribuire. Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă - Centralizatorul de prețuri, conține informații privind produsele ofertate, precum şi caracteristicile tehnice ale acestora. Prin urmare, ofertanţii aveau obligaţia de a completa în Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă caracteristicile tehnice ale produselor ofertate. Contrar cerinţelor din documentaţia de atribuire, astfel cum rezultă din Solicitarea de clarificări nr. 193/01.04.2020 (întrebarea nr. 1), ofertantul a prezentat în Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă caracteristicile tehnice solicitate de autoritatea contractantă, şi nu cele ofertate în propunerea tehnică. Faţă de nerespectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire cu privire la Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă, autoritatea contractantă avea obligaţia de a respinge oferta ... ca neconformă și inacceptabilă. Se arată că maniera superficială în care autoritatea contractantă a evaluat propunerea financiară a ... rezultă şi din Anexa nr. 1 la Procesul- verbal privind evaluarea financiară. La pct. 2 Lista de produse cu nr. de bucăţi, costul pe bucată şi totalul conform tabelului din anexa nr. 1 la formularul de ofertă, autoritatea contractantă a consemnat cerința ca fiind îndeplinită, fără a fi menționată măcar solicitarea de clarificări adresată acestui ofertant, şi fiind precizată la rubrica operator economic tot denumirea contestatoarei. De asemenea, ... şi-a modificat în mod nepermis propunerea financiară.

§ 18

Decizia autorităţii contractante de a solicita clarificări ofertantului declarat câştigător în privința neconformităților sesizate referitoare la Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă este eronată întrucât aspectele analizate nu sunt ambigue, nefiind susceptibile de a face obiectul clarificărilor, ofertantul declarat câştigător nerespectând modalitatea de prezentare a propunerii financiare impuse prin documentaţia de atribuire în ceea ce priveşte Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă. De asemenea, documentaţia de atribuire necontestată este obligatorie atât pentru operatorii economici, cât şi pentru Autoritatea Contractantă în perioada de evaluare a ofertelor, iar permiterea corectării acestor neconcordanțe reprezintă o modificare/completare semnificativă a propunerii financiare, interzisă potrivit art. 134 alin. (6) din Normele metodologice, dar și potrivit Secțiunii IV.4.2 din Fișa de date. Redepunerea Anexei nr. 1 la Formularul de ofertă prin Răspunsul nr. 67/06.04.2020 (astfel cum a procedat ...) nu ar putea reprezenta în orice caz o eroare aritmetică în sensul art. 134 alin. (10) din Normele metodologice, întrucât erorile aritmetice a căror corectare este permisa de textul legal vizează erori minore de calcul care ar putea fi îndreptate de exemplu în baza unei prevederi legale, iar în niciun caz refacerea şi redepunerea Anexei nr. 1 la Formularul de ofertă în care se regăsesc caracteristicile produselor ofertate în propunerea tehnică; mai mult, permiterea modificării propunerii financiare încalcă principiul tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, întrucât ofertantului ... i s-a creat un avantaj nejustificat față de ceilalți ofertanți care au înțeles să depună o ofertă financiară (inclusiv Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă) cu respectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire încă de la bun început. Cu nerespectarea prevederilor legale, autoritatea contractantă i-a permis practic ... retransmiterea propunerii financiare - Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă, iar obligaţia autorităţii contractante de a respinge ofertele în cazul modificării/completării propunerii financiare a fost subliniată, de nenumărate ori, în jurisprudenţa anterioară a C.N.S.C. şi a instanțelor de judecată. Contestatoarea subliniază că, potrivit preambulului la Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2014/24/UE din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, atribuirea contractelor încheiate în statele membre UE trebuie să respecte principiile prevăzute de Tratatul pentru înființarea Comunității Economice Europene, în special principiul liberei circulații a mărfurilor, principiul libertății de stabilire și principiul libertății de a presta servicii, precum şi principiile care decurg din acestea, precum egalitatea de tratament, nediscriminarea,

§ 19

recunoaşterea

§ 20

reciprocă,

§ 21

proporționalitatea

§ 22

şi transparența. Or, prin modalitatea viciată de evaluare a ofertelor, Autoritatea Contractantă a încălcat în mod grav deopotrivă (i) principiile tratamentului egal şi nediscriminării prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016, (ii) principiul transparenței prevăzut de art. 2

§ 23

alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016 şi (iii) scopul legislaţiei achiziţiilor publice prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea subliniază încălcarea de către autoritatea contractantă a principiului tratamentului egal, principiului transparenței, precum și restricționarea participării la procedura de atribuire. În subsidiar, contestatoarea solicită anularea procedurii de atribuire față de abaterile grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, în conformitate cu art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și arată că jurisprudenţa este unanimă în a aprecia că procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor achiziţiilor publice, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă, la rândul lor, la încălcarea principiilor privind nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor publice. Abaterile grave care afectează procedura de atribuire rezultă din modul deficitar în care autoritatea contractantă a evaluat oferta depusă de ... şi din încălcarea flagrantă a principiilor transparenței și tratamentului egal, astfel cum am arătat mai sus. Oferta depusă de ... a fost declarată admisibilă și câștigătoare, în pofida elementelor de vădita inacceptabilitate/ neconformitate pe care le prezintă. Menținerea acestei oferte drept admisibilă și câștigătoare ar conduce la o încălcare flagrantă a egalității de tratament, de vreme ce: (i) acest ofertant nu a demonstrat respectarea specificațiilor din Caietul de sarcini, iar din documentațiile tehnice disponibile în mediul online rezultă tocmai contrariul, (ii) la polul opus, contestatoarea a demonstrat îndeplinirea cerinţelor tehnice, furnizând clarificările solicitate. Contestatoarea subliniază că respectarea strictă a legislaţiei naționale şi europene în procesul de atribuire a contractului este cu atât mai critică cu cât contractul este finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Măsura 7, submăsura 7.6, orice greșeală/ nerespectarea prevederilor legale urmând a conduce nu doar la o incorectă cheltuire a banului public, dar şi la aplicarea de corecții financiare. În concluzie, în situaţia în care Consiliul va considera că procedura de atribuire este atât de grav viciată, încât nu se mai pot lua măsurile de remediere necesare (reevaluarea ofertei ... şi respingerea acesteia ca neconformă şi inacceptabilă), contestatoarea solicită anularea procedurii de atribuire faţă de abaterile grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire. Urmare celor antemenționate, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

§ 24

În drept, contestatoarea invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, H.G. nr. 395/2016, Legii nr. 101/2016, şi ale tuturor celorlalte acte normative invocate prin contestație. ... solicită Consiliului, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea 101/2016, obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor avocațiale efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Prin adresa nr. 283/12.05.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 25546/18.05.2021, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care precizează următoarele: Ținând cont de decizia C.N.S.C. nr. 14152/196/C7/22.03.2021 prin care se „admite în parte, contestaţia formulată de către S.C. ... SRL” şi „anulează adresa nr. 277/25.01.2021 trimisă de ... către ...”, autoritatea contractantă a emis procesul verbal privind reevaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire nr. 286/24.03.2021. În urma finalizării reevaluării propunerilor tehnice, ambele oferte rămase în procedură – oferta ... şi oferta ... au fost declarate admise, deși autoritatea contractantă consideră în continuare faptul că ... nu a dat curs solicitărilor de clarificări pe TEHNIC de-a lungul desfășurării procedurii, este o sustragere de a oferi detalii asupra produselor ce au fost ofertate în vederea furnizării lor, fapt ce conduce la nesiguranța și incertitudinea de a crede că acest operator poate furniza produsele licitate. Autoritatea contractantă consideră că, dacă ... ar fi răspuns la solicitările de clarificări (solicitări clare și concise asupra produselor ofertate) nu exista niciun motiv de a-l exclude din procedură și precizează că își menține Punctul de vedere 283/18.02.2021, precum și concluziile scrise 284/09.03.2021 transmise ca răspuns în urma contestației nr. 28.02.2021, formulată de către ... Se arată că, în urma deciziei C.N.S.C. nr. ... prin care se „admite în parte, contestaţia formulată de către S.C. ... SRL” şi „anulează adresa nr. 277/25.01.2021 trimisă de ... către ...”, autoritatea contractantă a făcut abstracție de „nelămuririle” constatate în tehnic și a trecut la reevaluarea propunerilor financiare. Astfel, s-a întocmit procesul verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerilor tehnice nr. 287/24.03.2021 prin care, în urma analizării propunerii financiare depusă de către ... şi ..., au fost declarați admiși și clasați după criteriul de departajare „preţul cel mai scăzut” şi „comisia de evaluare a hotărât să solicite ofertantului clasat pe primul loc, ... să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE depus şi cerinţele din fișa de date a achiziţiei”; raportul procedurii nr.294/21.04.2021 prin care în urma analizării „membrii comisiei de evaluare desemnează oferta prezentată de ofertantul ... ca ofertă câștigătoare pentru această procedură de atribuire, ofertă care a fost clasată pe primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului

§ 25

de atribuire „preţul cel mai scăzut”, verificarea documentelor-suport aferente probării informaţiilor prezentate în DUAE”. Autoritatea contractantă subliniază că achiziția se derulează de 18 luni, iar produsele ce fac obiectul prezentei achiziţii sunt finanțate prin Fonduri Europene AFIR. Deoarece procedura de evaluare s-a extins pe o perioadă îndelungată (18 luni de la data publicării anunțului de participare în SICAP), autoritatea contractantă a fost nevoită în repetate rânduri să solicite prelungirea contractului de furnizare cu finanțatorul, fapt ce a generat costuri de-a lungul timpului. Autoritatea contractantă învederează că dorește să achiziționeze produse premium, produse ce sunt stabilite prin proiect, sunt potrivite pentru funcţionare în obiectivele ce fac obiectul finanțării – „Cămine Culturale” și nu are preferințe între cei doi operatori economici rămași în procedură - nu o interesează economiile financiare - deoarece suma estimată este obținută prin Finanțare Europeană. Autoritatea contractantă consideră că Decizia Consiliului, clară și fermă, ar aduce finalizarea acestei proceduri. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziția dotări IT și proiecție pentru obiectivul de investiție: «Dotare cămine culturale, comuna ...»”, cod CPV 30190000-7 – Diverse mașini, echipamente și accesorii de birou (Rev. 2), ... a ales procedura simplificată, ce a fost demarată la data de 29.11.2019, prin publicarea în SICAP a anunțului de participare simplificat nr. .... Potrivit anunțului de participare și documentaţiei de atribuire, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului de furnizare fiind de 623.346,07 RON, fără T.V.A. Anterior, pe rolul Consiliului s-a aflat dosarul nr. 1781/2020, care a fost soluționat de Consiliu prin Decizia nr. ..., potrivit căreia s-au dispus următoarele: „Respinge ca nefondată contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.” Împotriva Deciziei nr. ..., ... a formulat plângere (dosar nr. ...) care a fost soluționată de Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a Civilă, De Contencios, Administrativ și Fiscal. Se are în vedere că potrivit Hotărârii nr. 1001/2020, pronunțată la data de 02.11.2020, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele: ”Admite, în parte, plângerea formulată de petenta SC ... SRL, cu sediul în ..., având CUI RO... şi număr de înmatriculare în registru comerţului ..., împotriva Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. ..., intimată fiind ... cu sediul în comuna .... Modifică decizia ... emisă de CNSC, şi anulează nota justificativă nr. 236/30.07.2020. Definitivă.

§ 26

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 Noiembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti - SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL”. Ulterior luării la cunoștință de decizia instanței, autoritatea contractantă a emis următoarele înscrisuri: - Procesul-verbal nr. 271/19.01.2021 revenire decizii, potrivit căruia a hotărât următoarele: ”Având în vedere constatarea unor neconcordanţe între propunerea tehnică a ofertantului ... SRL, fişele tehnice depuse de acesta împreună cu oferta/ulterior prin clarificări şi caietul de sarcini nr. 90 din 28 octombrie 2019, de către specialiştii/experţii -ehnici cooptaţi, din cadrul comisiei de evaluare a procedurii de atribuire SICAP nr. ... din 2S.11.2C19 "Achiziţie dotări IT şi proiecţie pentru obiectivul de investiţie DCTARE CĂMINE CULTURALE, COMUNA ...". In vederea respectării principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. 2 lit. f din Leqea 98/2016 şi ale celorlalte principii din acelaşi articol, precum şi pentru eficientizarea procedurii de achiziţie sus menţionată, comisia de evaluare hotărăşte următoarele: - anularea Procesului Verbal de

§ 27

reevaluare tehnică

§ 28

nr. 261/01.10.2020

§ 29

; - anulare Procesului Verbal de

§ 30

reevaluare financiară

§ 31

nr. 263/01.10.2020; - revenirea la etapa de evaluare tehnică şi reevaluarea ofertelor tehnice ale ofertanţilor”; - Procesul-verbal nr. 276/25.01.2021 privind reevaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, în cuprinsul acestuia precizându-se constatările comisiei de evaluare vizând faptul, că se impune clarificarea cu ofertantul ..., a anumitor aspecte tehnice, respectiv: ”Având in vedere Hotararea Curţii de Apel Piteşti nr. 1001/2020 din 02 noiembrie 2 020 (Admite in parte plangerea ofertantului ... SRL, modifica decizia CNSC nr. ..., anuleaza nota justificativa a autoritatii contractante COMUNA ... nr. 236/30.07.2020), In vederea respectării principiului asumarii răspunderii prevăzut la art. 2 alin. 2 lit. f din Legea 98/2016 si ale celorlalte principii din acelaşi articol, precum si pentru eficientizarea procedurii de achiziţie sus mentionata, comisia de evaluare hotărăşte următoarele: - anularea Procesului Verbal de

§ 32

evaluare tehnică nr. 188 din 30.03.2020 - anulare Procesului Verbal de

§ 33

evaluare financiară nr. 191/01.04.2020; - anularea notei justificative mr. 236 din 30.07.2020; - continuarea procedurii prin revenirea la etapa la etapa de evaluare tehnică şi reevaluarea ofertelor. Prin urmare, avand in vedere constatarea unor neconcordante intre propunerea tehnica a ofertantului ... SRL, fisele tehnice depuse de acesta impreuna cu oferta sau ulterior prin clarificari si caietul de sarcini nr. 90 din 28 octombrie 2019, de către specialistii/expertii tehnici cooptati din cadrul comisiei de evaluare a procedurii de atribuire SICAP nr. ... din 29.11.2019 "Achiziţie dotări IT si proiecţie pentru obiectivul de investitie DOTARE CĂMINE CULTURALE, COMUNA ...", autoritatea contractanta COMUNA ... prin comisia de evaluare va solicita urmatoarele clarificari in baza prevederilor art. 209 alin. 1 din Legea

§ 34

98/2016 coroborat cu art. 133 alin. 1, art. 133 alin. 2 si art. 134 alin. 1 din HG 395/2016: (...) Ofertantul ... SRL nu a făcut dovada indeplinirii cerinţelor minime din Caietul de sarcini, cerinţele analizate respectiv <Rezolutie copiere color minim 1200 x 1200 dpi> nu se regăsesc in specificaţiile tehnice publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului HP. Ofertantul ... SRL va trebui sa probeze si nu doar sa afirme ca a ofertat un produs superior (Multifuncţional laser color HP LaserJet Pro MFP M479fdw), indicând in mod concret unde in fisa tehnica a producătorului HP pentru produsul ofertat (Multifuncţional laser color HP LaserJet Pro MFP M479fdw) se regăsesc cerinţele minime impuse prin Caietul de sarcini, respectiv <Rezolutie copiere color minim 1200 x 1200 dpi> si nu doar sa sublinieze eventualele specificaţii considerate de acesta ca fiind superioare. Se va solicita op. economic prezentarea tuturor clarificărilor tehnice pentru produsele ofertate din care sa fie identificate toate caracteristicile cu usurunta. Ofertantul va incarca in SICAP răspunsul la solicitarea de clarificari, semant cu semnătură electronica extinsa pana la 27.01.2021”; - Adresa nr. 277/25.01.2021 în cuprinsul căreia a precizat: „Referitor la procedura simplificată inițiată pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect: Achiziție dotări IT și proiecție pentru obiectivul de investiții „DOTARE CĂMINE CULTURALE, COMUNA ...” Având în vedere Hotărârea Curții de Apel Pitești nr. 1001/2020 din 02 noiembrie 2020 (Admite în parte plângerea ofertantului ... SRL, modifică decizia CNSC nr. ..., anulează nota justificativă a autorității contractante COMUNA ... nr. 236/30.07.2020). În vederea respectării principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. 2 lit. f din Legea 98/2016 și ale celorlalte principii din același articol, precum și pentru eficientizarea procedurii de achiziție sus menționată, comisia de evaluare hotărăște următoarele: -anularea Procesului Verbal de evaluare tehnică nr. 188 din 30.03.2020; -anularea Procesului Verbal de evaluare financiară nr. 191 din 01.04.2020; -anularea notei justificative nr. 236 din 30.07.2020; -continuarea procedurii prin revenirea la etapa de evaluare tehnică și reevaluarea ofertelor. (...) Ofertantul ... S.R.L. nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor minime din Caietul de sarcini, cerințele analizate respectiv <Rezoluție copiere color minim 1200 x 1200 dpi> nu se regăsesc în specificațiile tehnice publice disponibile pe site-ul oficial al producătorului HP. Ofertantul ... S.R.L. va trebui să probeze și nu doar să afirme că a ofertat un produs superior (Multifuncțional laser color HP LaserJet Pro MFP M479fdw), indicând în mod concret unde în fișa tehnică a producătorului HP pentru produsul ofertat (Multifuncțional laser color HP LaserJet Pro MFP M479fdw) se regăsesc cerințele minime impuse prin Caietul de sarcini, respectiv <Rezoluție copiere color minim 1200 x 1200 dpi> și nu doar să sublinieze eventualele specificații considerate de acesta ca fiind superioare. Răspunsul se va încărca în SICAP, cu semnătură electronică extinsă, până cel mai târziu la data 27.01.2021 (inclusiv). În cazul în care ofertantul ... S.R.L. nu va transmite în termenul precizat de comisia de evaluare, clarificările/ completările solicitate sau clarificările/ completările transmise nu vor fi concludente, oferta va fi considerată atât

§ 35

inacceptabilă potrivit prevederilor art. 134 alin. 5 și alin. 6 din H.G. 395/2016 cât și neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a din H.G. 395/2016.” Luând la cunoștință de solicitarea adresată de autoritatea contractantă, ... a comunicat achizitoarei că nu a pus în aplicare decizia pronunțată de instanță, precum și faptul că va formula contestație împotriva adresei nr. 277//25.01.2021. Autoritatea contractantă a comunicat ..., Decizia nr. 279/29.01.2021 potrivit căreia: ”Având in vedere răspunsul ofertantului ... SRL nr. 22 din 27 ianuarie 2021, respectiv faptul ca nu au fost transmise in termenul precizat de comisia de evaluare (cel mai târziu la data 27 ianuarie 2021 inclusiv) clarificările/ completările solicitate si/sau clarificările/completările transmise nu au fost concludente, oferta ... S.R.L. este considerată atât inacceptabilă, cât și neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a din H.G. 395/2016 a Astfel, cum ofertantul ... S.R.L. a fost informat în anunțul de participare SICAP nr. ... din 29.11.2019 și documentele asociate, acesta are dreptul de a contesta prezenta comunicare utilizând mecanismul prevăzut în Legea 101/2016.” ... a formulat contestația nr. 28/01.02.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 5143/01.02.2021, care a făcut obiectul dosarului nr. 196/2021 soluționat de Consiliu prin emiterea Deciziei nr. ..., potrivit căreia s-au dispus următoarele: „Admite, în parte, contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., în referire la solicitarea de anulare a adresei nr. 277/25.01.2021. Anulează adresa nr. 277/25.01.2021 transmisă de ... către ... Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere referitor la obligarea COMUNEI ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...) la continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.” Ulterior emiterii Deciziei Consiliului nr. ... a fost elaborat Raportul procedurii nr. 294/21.04.2021, potrivit căruia oferta depusă de ... a fost declarată câștigătoare, iar cea depusă de ... s-a clasat pe locul al doilea, toate aceste aspecte fiind menționate în cadrul raportului amintit. Prin adresa nr. 296/22.04.2021 autoritatea contractantă a comunicat ... rezultatul procedurii de atribuire. Nemulțumită de acest rezultat, ... a depus contestația ce formează obiectul prezentei cauze. Analizând criticile formulate de ..., Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de modul în care a fost analizată și evaluată oferta depusă de ... fiind formulate critici vizând

§ 36

aspecte tehnice și critici vizând aspecte financiare. Înainte de a proceda la soluţionarea dosarului cauzei, Consiliul va enunţa următoarele consideraţii de ordin general. Astfel, conform doctrinei juridice, în conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) din N.C.P.C., alin. (1) – ”Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la

§ 37

pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată’’; alin. (2) - ”Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă’’. Corelativ, Consiliul reiterează următoarele dispoziţii din Legea nr. 101/2016: - art. 28 - (1) ”Decizia Consiliului

§ 38

este

§ 39

obligatorie

§ 40

pentru părţile cauzei”; - art. 29 – ”Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate; - art. 32 alin. (1) - Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante. Plângerile se soluţionează de complete specializate în achiziţii publice”; - art. 35 alin. (2): ”Hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea

§ 41

este

§ 42

definitivă

§ 43

”. Coroborând normele juridice anterior enunţate şi având în vedere faptul că până în prezent niciuna dintre părţi nu a exercitat calea de atac extraordinară împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Pitești, rezultă că în ceea ce priveşte ”obiectul cererii contestaţiei deduse soluţionării’’, Consiliul este obligat să ia în considerare, în mod exclusiv Decizia Consiliului nr. ... care a avut la baza considerentele reținute de Curtea de Apel Pitești în cuprinsul Hotărării nr. 1001 din data de 02.11.2020, deoarece la momentul soluţionării prezentei contestaţii, decizia Consiliului este obligatorie, iar decizia instanței amintite aceasta este definitivă. Prin urmare, Consiliul urmează a soluţiona contestaţia în cauză, analizând modul în care autoritatea contractantă a respectat dispoziţiile atât ale Deciziei Consiliului nr. ..., cât și ale Hotărării nr. 1001 din data de 02.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Pitești cu luarea în considerare a legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice şi a argumentelor transmise de către petenţi. Coroborând normele juridice anterior enunţate rezultă faptul că Hotărârii nr. 1001 din data de 02.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Pitești, având în vedere caracterul ei definitiv/executoriu, cele statuate în dispozitivul şi cuprinsul motivării ei beneficiind de autoritate de lucru judecat, în esenţă, semnificând faptul că o cerere nu poate fi judecată în

§ 44

mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). În atari condiţii, părţile din cauza judecată de instanţă, sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunţată de Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a Civilă, De Contencios, Administrativ și Fiscal. Raţionamentul de mai sus este validat şi de instanţele de judecată, spre exemplu Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal (Decizia civilă nr. 510/ 27.01.2014), în sensul că „efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea care a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu (...) în atare condiţii, părţile din cauza judecată (...) sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunţată” Și Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin Hotărârea civilă nr. 4911/18.08.2018 (dosar nr. 17600/3/2018), astfel: [Prin urmare, desi obiectul prezentei acţiunii vizeaza constatarea nulitatii absolute a contractului de tip acord cadru nr. 1621202 din data de 17.04.2018, prin raportare la deciziile definitive ale CAB, mentionate anterior, tribunalul constata ca aspectele invocate de reclamanta in cauza de fata, ca argumente care justifica incidenţa prevederilor art. 58 alin. 2 lit. c si d din legea nr. 101/2016, au fost tranşate cu putere de lucru judecat in procedurile anterioare, astfel cum s-a subliniat si mai sus, si nu se mai poate-reveni-asupra acestora, chiar daca reclamanta susţine ca invocat noi motive de nelegalitate descoperite in documentele dosarului de achiziţie la care nu ar fi avut acces in cadrul procedurilor administrative si judiciare anterioare, desi nu aduce nicio dovada in acest sens. Astfel, in fundamentarea acestei concluzii tribunalul retine ca potrivit art. 430 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între acelaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate, principiul autorităţii de lucru judecat împiedicând nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute în mod irevocabil să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într- un alt proces. Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, în sensul prevederilor art. 430 şi art.431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni. Ori, in aceste condiţii, tribunalul constata că se impune reţinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat prin raportare la deciziile CAB mai sus mentionate, având în vedere că în respectivele litigii au fost dezlegate probleme în legătură indisolubilă cu dezbaterea judiciară din prezenta cauză. Astfel, în considerarea principiului „Res indicata proveritate habeuf” (hotărârea este prezumată absolut şi irevocabil a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre), instanţa învestită cu soluţionarea acestei cauze este obligată să ţină seama de dezlegările jurisdicţionale anterioare. Cele anterior menţionate se impun şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil consacrat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa aferentă şi din necesitatea ocrotirii principiului securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminenţei dreptului.] Așa cum a fost anterior reținut, ... a formulat critici care vizează aspecte tehnice. Înainte de a proceda la analiza pe fond a aspectelor sesizate de autoarea contestației, Consiliul găseşte util expunerea considerentelor

§ 45

reținute de Curtea de Apel Pitești și ulterior de Consiliu, menite să înlesnească înţelegerea ei, cât şi să îi circumstanţieze soluţionarea. Astfel, în cuprinsul Hotărării nr. 1001 din data de 02.11.2020, pronunţată, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele: ”[În ipoteza în care nu s-a solicitat remedierea actelor adoptate, pe calea procedurii speciale prevăzute de art.6 din Legea nr. 101/2016, atunci autoritatea contractantă nu mai are posibilitatea de a revoca actul administrativ respectiv, având în vedere că din momentul comunicării publice a acestuia şi rămânerii definitive, respectivul act a intrat în circuitul civil şi şi- a produs efectele juridice specifice. (...) În prezentul litigiu Curtea constată că comisia specială desemnată a autorităţii contractante a adoptat procesul verbal nr. 188/30.03.2020 privind finalizarea evaluării conformităţii propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini (f.689 şi urm., vol.3/4) prin care au fost declarate admisibile ofertele formulate de operatorii economici participanţi la procedură, iar respectivul proces nu a fost contestat de către eventuale persoane interesate. De asemenea rezultatele respectivei evaluării au fost postate în SEAP şi au fost comunicate către participanţii la procedură astfel cum rezultă din print-screen-urile aflate la filele 807 şi urm., vol.3/4). Ca urmare a lipsei de contestaţii împotriva actului mai sus menţionat s-a trecut la următoarea etapă a procedurii, respectiv aceea a evaluării propunerilor financiare, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 191/1.04.2020 (f.830-vol.3/4), astfel că procesul verbal nr. 188/30.03.2020 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Prin nota justificativă nr.236/30.07.2020 emisă de comisia de evaluare (f.891, vol.3/4) s-a decis reevaluarea propunerilor tehnice pe considerentul că s-a emis de către CNSC dec. nr.873/C4/533, 576. Deşi prin nota respectivă nu s-a dispus revocarea, în mod expres, a procesului verbal nr. 188/30.03.2020, totuşi prin dispunerea reevaluării ofertelor tehnice, în fapt, a intervenit o revocare a procesului verbal nr. 188/30.03.2020. Prin emiterea notei justificative mai sus menţionate, prin care s-a dispus reevaluarea ofertelor tehnice, s-a realizat o încălcare a dispoziţiilor art.l alin (6) din Legea nr.554/2004 în condiţiile în care a fost depăşit momentul temporal în care autoritatea contractă putea să-şi revoce propriile acte. De asemenea nici emiterea deciziei nr. 873/C4/533, 576 de către CNSC nu era un motiv justificativ pentru a se dispune reevaluarea ofertelor tehnice, în condiţiile în care respectiva decizie privea o altă procedură de achiziţie în care era implicată o altă autoritate contractantă, astfel că nu erau aplicabile dispoziţiile art.28 alin (1) din Legea nr. 101/2016. În ce priveşte jurisprudenţa invocată în dec. nr. ... emisă de CNSC, care face obiectul prezentului litigiu, Curtea constată, pe de o parte, că respectivele hotărâri judecătoreşti nu constituie izvor de drept, iar, pe de altă parte, că situaţia de fapt reţinută de instanţele judecătoreşti este diferită faţă de cea din prezentul litigiu, în condiţiile în care reevaluarea s-a dispus de autorităţile contractante, ca urmare a formulării unor contestaţii, iar problema de drept a fost aceea a limitelor reevaluării realizată după ce contestaţiile au fost admise, aspect care a fost tranşat şi prin dec. nr.66/2018 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionată anterior. în schimb în prezentul litigiu reevaluarea ofertelor tehnice s-a dispus în lipsa unor contestaţii împotriva procesului verbal iniţial prin care s-a realizat evaluarea ofertelor tehnice. În ce priveşte capătul de cerere privind obligarea autorităţii contracte la continuarea procedurii Curtea constată că aceasta reprezintă o obligaţie legală a autorităţii contractante, astfel că nu se impune a se dispune o asemenea obligaţie din partea instanţei de judecată.] Totodată Consiliul a reținut în cuprinsul Deciziei nr. ... următoarele: [Analizând cuprinsul adresei nr. 277/25.01.2021, Consiliul constată că în ceea ce privește anularea Procesului Verbal de evaluare tehnică nr. 188 din 30.03.2020, anularea Procesului Verbal de evaluare financiară nr. 191 din 01.04.2020, anularea notei justificative nr. 236 din 30.07.2020 și continuarea procedurii prin revenirea la etapa de evaluare tehnică și reevaluarea ofertelor, asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea de Apel Pitești în cuprinsul Deciziei nr. 1001/2020 pronunțată în data de 02.11.2020. (...) Într-o atare situație, în măsura în care CURTEA DE APEL PITEȘTI a precizat, în mod clar, că „În ipoteza în care nu s-a solicitat remedierea actelor adoptate, pe calea procedurii speciale prevăzute de art.6 din Legea nr.101/2016, atunci autoritatea contractantă nu mai are

§ 46

posibilitatea de a revoca actul administrativ respectiv, având în vedere că din momentul comunicării publice a acestuia şi rămânerii definitive, respectivul act a intrat în circuitul civil şi şi- a produs efectele juridice specifice”, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu mai avea posibilitatea anulării Procesului Verbal de evaluare tehnică nr. 188 din 30.03.2020 și nici posibilitatea revenirii la etapa de verificare a propunerilor tehnice, întrucât respectivul act al autorității contractante a produs efecte, respectiv evaluarea propunerilor tehnice a fost finalizată, iar propunerea tehnică prezentată de ... a fost declarată „Admisă”, motiv pentru care se impune anularea adresei nr. 277/25.01.2021 transmisă de ... către ... și, pe cale de consecință, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în referire la solicitarea de anulare a adresei nr. 277/25.01.2021. Din economia celor anterior reținute rezultă faptul că instanța a constatat că achizitoarea finalizase etapa evaluării propunerilor tehnice și în ipoteza în care nu s-a solicitat remedierea actelor adoptate, pe calea procedurii speciale, atunci autoritatea contractantă nu mai are posibilitatea de a revoca actul administrativ respectiv, având în vedere că din momentul comunicării publice a acestuia şi rămânerii definitive, respectivul act a intrat în circuitul civil şi şi-a produs efectele juridice specifice. Cu alte cuvinte raționamentul conturat de instanța de judecată constă în acela că autoritatea contractantă nu mai avea posibilitatea anulării Procesului Verbal de evaluare tehnică nr. 188 din 30.03.2020 și nici posibilitatea revenirii la etapa de verificare a propunerilor tehnice, întrucât respectivul act al autorității contractante a produs efecte, respectiv evaluarea propunerilor tehnice a fost finalizată, iar propunerea tehnică prezentată de ... a fost declarată „Admisă”, aspecte de care ulterior Consiliul a ținut seama astfel cum a precizat în cuprinsul deciziei amintite. În conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) din N.C.P.C., alin. (1) – ”Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată’’; alin. (2) – ”autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă’”. Astfel, conform prevederilor Codului de procedură civilă art. 431 alin. (1) „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă” şi art. 430 alin. (1) şi (2) ”Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Prin urmare, pentru a exista putere de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit articolului

§ 47

menţionat, trebuie să existe triplă identitate de părţi, de obiect şi de cauză. În literatura de specialitate se arată că pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acţiunilor să rezulte că este acelaşi. De aici rezultă şi identitatea de cauză, precum şi că pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni şi, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentală un drept invocat de o parte, soluţia dată de instanţă are putere de lucru judecat într-o nouă acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept. Motivarea în fapt şi drept pe care se întemeiază contestaţia este importantă pentru că alături de obiectul acesteia determină calitatea procesuală a părţilor şi interesează în problema litispendenţei şi a autorităţii de lucru judecat. Hotărărea Curții de Apel Pitești și decizia Consiliului antemenționate, având în vedere caracterul lor definitiv și obligatoriu, au dobândit putere de lucru judecat, în esenţă, semnificând faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea care a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu şi un aspect pozitiv, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată. Astfel cum a arătat și intervenienta, doctrina și jurisprudența s-au exprimat în sensul că nu este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a fi invocat lucrul judecat, câtă vreme se aduce în discuție o chestiune litigioasă soluționată anterior. Deși nu există identitate de obiect și nici de părți, criticile cu privire la oferta depusă de S.C.... S.R.L., avut în vedere de autoarea contestației vizavi de faptul că aceasta nu respectă cerinţele minime impuse prin caietul de sarcini, fiind analizate de Consiliu astfel cum a fost mai sus redat, există lucrul judecat asupra aspectelor dezlegate, acesta în esenţă, semnificând faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Așadar, reluarea de către ..., în prezenta cauză, a criticilor și argumentelor legate de presupusele neconformități ale propunerii tehnice depuse de S.C.... S.R.L., în cadrul procedurii de atribuire, nu poate fi primită de către Consiliu, în condițiile în care, astfel cum s-a redat anterior în considerente, aceste chestiuni au fost tranșate anterior, în mod definitiv, având autoritate de lucru judecat, argumentele regăsindu-se în

§ 48

considerentele Deciziei Civile nr. 1001/2020, pronunțată la data de 02.11.2020, în dosarul nr. 969/46/2020 și ale Deciziei nr. .... Cu alte cuvinte, Consiliul nu poate analiza motivele aduse în discuție de ..., cu privire la elemente legate de presupusele neconformități ale propunerii tehnice depuse de S.C.... S.R.L., întrucât există lucrul judecat asupra aspectelor dezlegate, ele neputând fi readuse în discuție. Astfel, în considerarea principiului „Res indicata proveritate habeuf” (hotărârea este prezumată absolut şi irevocabil a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre), Consiliul învestit cu soluţionarea criticilor formulate vizavi de aspecte tehnice (nerespectarea cerinţelor minime impuse prin caietul de sarcini) este obligată să ţină seama de dezlegările jurisdicţionale anterioare. Cele anterior menţionate se impun şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil consacrat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa aferentă şi din necesitatea ocrotirii principiului securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminenţei dreptului. ... formulează prin contestația depusă critici vizavi de propunerea financiară depusă de ... fiind reclamate următoarele aspecte: - ofertantul declarat câştigător a ofertat un preţ neobişnuit de scăzut, care nu este rezultatul liberei concurenţe şi care nu poate fi justificat, iar propunerea financiară depusă de ... este neconformă; - prețul neobişnuit de scăzut ofertat de ... S.R.L. în procedura de atribuire; - autoritatea contractantă nu a verificat în mod temeinic şi riguros justificările prezentate de ... prin răspunsul la clarificări; - oferta depusă de ... întruneşte elementele constitutive ale unui preţ neobişnuit de scăzut - verificare temeinică şi riguroasă a răspunsului nr. 67/06.04.2020 ar fi demonstrat că oferta depusă de ... întruneşte elementele constitutive ale unei oferte cu un preţ neobişnuit de scăzut. Cu titlu de exemplu explicaţii le prezentate de ... cu privire la preţurile ofertate pentru echipamentele din resortul IT nu sunt concludente si nu justifică preţurile ofertate în propunerea financiară; - propunerea financiară depusă de ... S.R.L. este neconform - similar propunerii tehnice, ofertantul declarant câştigător a întocmit şi propunerea financiară cu nerespectarea documentaţiei de atribuire. Mai mult, acesta si-a modificat oferta financiară pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. Plecând de la criticile autoarei contestației, axate pe nesustenabilitatea şi nejustificarea preţului ofertantului declarat câștigător, Consiliul reține că în speța analizată sunt incidente următoarele prevederi legale: - art. 210 din Legea nr. 98/2016 – ”(1) În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului- cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are

§ 49

obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2); (4) Autoritatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preţ neobişnuit de scăzut deoarece nu respectă obligaţiile prevăzute la art. 51 alin. (1); - art. 136 din H.G. nr. 395/2016 „În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referință în acest sens informații cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. (2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și, după caz, respectiv de documente privind, după caz și fără a se limita, prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inacceptabilă”. - art. 51 din Legea nr. 98/2016 „Autoritatea contractantă precizează în documentația de atribuire reglementările obligatorii în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin acorduri colective sau prin tratatele, convențiile și acordurile internaționale în aceste domenii, care trebuie respectate pe parcursul executării contractului sectorial sau să indice instituțiile competente de la care operatorii economici pot obține informații detaliate privind reglementările respective. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă are totodată obligația de a solicita operatorilor economici să indice

§ 50

în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ținut cont de obligațiile relevante din domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă”. În cuprinsul Deciziei nr. ..., Consiliul a dispus ”finalizarea procedurii”, acest aspect fiind circumscris speței depusă soluționarii, sintagma fiind în sensul de continuare a procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertelor, în concret evaluarea propunerii financiare, în condițiile în care astfel cum s-a arătat anterior în considerente, aspectele legate de propunerea tehnică au fost tranșate definitiv, existând lucrul judecat asupra acestor aspecte. Urmare a Deciziei Consiliului nr. ... autoritatea contractantă a finalizat evaluarea tehnica elaborând Procesul verbal nr 286/24.03.2021 privind reevaluarea conformităţii propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini si a documentaţiei de atribuire și Procesul – verbal nr. 287/24.03.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice. Din verificarea documentelor cuprinse în dosarului cauzei, Consiliul reține că în etapa de verificare a propunerii financiare, autoritatea contractantă a întocmit Procesul – verbal nr. 287/24.03.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice în cuprinsul căruia a consemnat existența formularului de ofertă și a Listei de produse cu nr. de bucati, costul pe bucată și totalul conform tabelului din anexa nr 1 la formularul de oferta din cadrul propunerilor financiare depuse de ofertanți, fără nicio referire la sustenabilitatea prețurilor ofertelor declarate admisibile. ”Comisia de evaluare numită prin Dispoziţia nr. 103 din 12.04.2019 si compusă din: (...) a evaluat propunerile financiare, ramase in evaluare, dupa cum urmeaza: - ... - ...; Informaţiile din propunerile tehnice şi din documentele ce le însoţesc au fost verificate de comisia de evaluare în data 24.03.2021 prin procesul verbal nr 286.  (i) declarate admise ofertele prezentate de următorii ofertanţi: - SC ... SRL; - ...; (ii) respinse ofertele prezentate de următorii ofertanţi: - ...; - ...; În continuare, comisia de evaluare continuă procesul de evaluare a ofertelor prin evaluarea propunerii financiare ramase in evaluare. Procesul de evaluare se realizează cu sprijinul experţilor cooptaţi numiţi prin dispoziţia nr. 103 din 12.04.2020 şi toate înregistrările se bazează pe dovezile reflectate în raportul emis de experţii cooptaţi şi rezumate în notele incluse în procesul-verbal al şedinţei de evaluare a ofertelor. Evaluarea propunerii financiare In urma punerii in aplicare a deciziei CNSC nr ... din 18.03.2021 de continuare a procedurii si finalizarea ei a rămas in evaluare ofertele depuse de către: - SC ... SRL; - ...; In urma analizarii propunerii financiare depuse de către ambii operatori ei au fost declaraţi admişi si clasaţi dupa criteriul de departajare „preţul ce mai mic" dupa cum urmeaza: Nr.Crt. OFERTANT VALOARE OFERTA 1. SC ... SRL 358.515, 00 lei

§ 51

2 . SC S.C. ... SRL 623.340,00 lei Comisia de evaluare a hotarat sa. solicite ofertantului clasat pe primul ioc, SC ... SRL sa prezinte documenţe justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare, in conformitate cu informaţiile cuprinse in DTJAE depus si cerinţele din fisa de date a achiziţiei . (...) Având în vedere valoarea estimată de achizitoare pentru obiectul contractului în cauză – 623.346,07 lei, precum și prețul ofertat de cel de-al doilea ofertant participant S.C. ... 623.340,00 lei, Consiliul determină că în contextul diferenței substanțiale între valoarea estimată și valoarea ofertată de ... - 358.515,00 lei achizitoarea trebuia să aprecieze că există un risc privind sustenabilitatea propunerii financiare depuse de acest ofertant, iar în temeiul dispozițiilor art. 136 alin.(1) din H.G. nr. 395/2016 avea obligația legală să clarifice cu acesta acest aspect, înainte de a declara oferta câștigătoare. Asupra aspectelor sesizate de petentă, Consiliul apreciază ca fiind relevante cel puțin următoarele dispoziții legale din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice: Art. 9. - (1) Autoritatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziţii având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opţiuni şi prelungiri ale contractului menţionate în mod explicit în documentele achiziţiei. (2) În cazul în care autoritatea contractantă prevede, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, acordarea unor premii/prime pentru ofertanţi sau candidaţi, determinarea valorii estimate a achiziţiei trebuie să includă şi valoarea premiilor/primelor respective. (...) Art. 12. - Valoarea estimată a achiziţiei se determină înainte de iniţierea procedurii de atribuire şi este valabilă la momentul iniţierii procedurii de atribuire. Iniţierea procedurii de atribuire se realizează prin una dintre următoarele modalităţi: a) transmiterea spre publicare a anunţului de participare (...) 2) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: Art. 137. - (2) În condițiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: [...] g) în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din lege se constată că oferta are un pre/cost neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poateasigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini”. Prin urmare, autoritatea este ținută de lege să estimeze valoarea contractului luând în considerare toate costurile pe care acesta le presupune și pe care, ulterior, le va suporta chiar autoritatea prin plățile către prestator, iar ofertanții sunt nevoiți să se raporteze la valoarea estimată, întrucât propunerea unui preț aparent neobișnuit de scăzut poate avea drept consecință respingerea ofertei. Având în vedere cadrul juridic anterior fixat, Consiliul apreciază că valoarea estimată reprezintă pe de-o parte, un instrument aflat la

§ 52

dispoziţia autorităţii contractante pentru a determina cuantumul sumelor ce urmează a fi disponibilizate, iar, pe de altă parte, reprezintă un barometru utilizat de autoritatea contractantă în vederea evaluării propunerilor financiare depuse. Cu alte cuvinte este în sarcina autorităţii contractante să determine în mod corect valoarea estimată a contractului de achiziţie publică, pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, luând în considerare orice forme de opţiuni. Aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul la art. 136. alin. (1) a prevăzut: ”În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire” și la art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, a prevăzut că „autoritatea contractantă are obligaţia de a lua în considerare justificările primite de la ofertant, în condiţiile alin. (1), îndeosebi cele care se referă la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, aferent metodelor de execuţie utilizate, procesului de producţie sau serviciilor prestate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; c) originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini; d) respectarea dispoziţiilor privind protecţia muncii şi condiţiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor; e) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat’’. Pe cale de consecinţă, de rigoarea cu care este aplicat cadrul juridic anterior enunţat, depinde, în mod esenţial şi respectarea dispoziţiilor enunţate la art. 34 din H.G. nr. 395/2016, care stipulează următoarele: ”În cazul în care criteriul utilizat este "preţul cel mai scăzut", astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) din Lege, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează numai prin compararea preţurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire’’. Din economia textelor legale mai sus amintite rezultă că legiuitorul a stabilit în sarcina autorităților contractante analizarea/evaluarea elementelor de preț ale unei oferte, neinterzicând să solicite lămuriri asupra unor elemente de preț din cadrul ofertelor financiare, chiar dacă criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Văzând și dispozițiile art. 187 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 98/2016, în secțiunea dedicată criteriilor de atribuire – „Fără a aduce atingere dispozițiilor legale sau administrative privind prețul anumitor produse ori remunerarea anumitor servicii [...]” –, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă are obligația de a clarifica legalitatea oricărui preț aparent neobișnuit de scăzut ofertat anterior luării unei decizii în privința ofertei. Oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, astfel prețul ofertat nu este prezumat a fi valabil și admis, realitatea acestuia trebuind să fie verificată

§ 53

de comisia de evaluare, în baza art. 127 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 395/2016 și confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante. Orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/ neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Numai în urma obținerii și verificării detalierii tuturor elementelor de cost ofertate, autoritatea contractantă putea stabili conformitatea, sustenabilitatea realitatea și corectitudinea formării acestora. Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate. Autoritatea contractantă nu prezintă Consiliului nicăieri cum și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute la dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. h) coroborat cu art. 133 din H.G. nr. 395/2016, rezultând că analiza membrilor comisiei de evaluare a fost pur formală. Încheierea unui proces verbal de evaluare care în fapt nu conține decât o trecere în revistă, a prețurilor ofertate de operatorii economici și consemnarea existenței formularului de ofertă și a Listei de produse cu nr. de bucati, costul pe bucată și totalul conform tabelului din anexa nr 1 la formularul de oferta din cadrul propunerilor financiare depuse de ofertanți și nicidecum o analiză a conținutului acestor documente, contrar dispozițiilor art. 127 și 133 din H.G. nr. 395/2016, nu echivalează cu analiza pe care autoritatea contractantă trebuia sa o efectueze. În baza art. 127 alin. (1) lit. n) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, comisiei de evaluare îi revine atribuția de a elabora procese-verbale aferente fiecărei ședințe, iar în temeiul art. 131 alin. (4) din aceleași norme, fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale. Cu alte cuvinte, în absenţa analizei membrilor comisiei de evaluare, cele raţionate de autoritate în punctul său de vedere nu pot fi reţinute de Consiliu. În considerarea celor antemenționate sunt și precizările contestatoarei, respectiv: ”Maniera superficială în care Autoritatea Contractantă a evaluat propunerea financiară a ... S.R.L. rezultă şi din Anexa nr. 1 la Procesul- verbal privind evaluare financiară. La pct. 2 Lista de produse cu nr. de bucăţi, costul pe bucată şi totalul conform tabelului din anexa nr. 1 la formularul de ofertă, Autoritatea Contractantă a consemnat cerinţa ca fiind îndeplinită, fără a fi menţionată măcar solicitarea de clarificări adresată acestui ofertant, şi fiind precizată la rubrica operator economic tot denumirea subcrisei.”

§ 54

Este firesc faptul ca ofertanții să practice prețuri cât mai reduse, la toate sau doar la unele elemente ale ofertei, pentru a-și maximiza astfel șansele de a obţine contractul supus licitației. Având structuri de costuri diferite, putând beneficia de economii de scară importante sau intenţionând să îşi reducă marjele de profit pentru a putea penetra mai eficient pe piaţa de referinţă, ar fi în măsură să facă o ofertă competitivă şi, în acelaşi timp, serioasă şi fiabilă, de care autoritatea contractantă trebuie să ţină seama. Însă revine autorității contractante obligația să verifice realitatea prețurilor ofertate de operatorii economici. Art. 210 din Legea nr. 98/2016 urmăreşte să prevină situaţiile în care autoritatea atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care şi le-a asumat prin ofertă, dispoziţia legală fiind edictată în favoarea autorităților contractante, pentru protejarea lor (respectiv a bugetelor publice pe care le gestionează şi a serviciilor publice pe care le prestează). În sprijinul acestui raţionament vine chiar norma de aplicare a ordonanţei de la art. 137 alin. (2) lit. g) – oferta este inacceptabilă dacă, în urma verificărilor, se constată că are un preţ/cost neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. În lipsa unei evaluări riguroase şi a rolului activ al autorităţii contractante în clarificarea aspectelor în referinţă, se constată că evaluarea realizată de autoritate a înregistrat abateri de la cadrul legal, motiv pentru care Consiliul determină că în speţă se impune clarificarea aspectelor criticate. Jurisprudenţa Consiliului este constantă, în sensul că orice decizie a autorităţii contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele. Susținerile achizitoarei, potrivit cărora ”Astfel s-a întocmit, procesul verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerilor tehnice nr.287/24.03.2021 prin care în urma analizării propunerii financiare depuse de către SC ... SRL şi ... SRL, ei au fost declaraţi admişi şi clasaţi după criteriul de departajare preţul cel mai mic (...)” nu sunt judicioase în cauză având în vedere așa cum a fost mai sus reținut, lipsa oricărui demers vizavi de verificarea sustenabilității şi justificării prețurilor ofertate în cadrul procedurii de atribuire. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, așa cum anterior Consiliul a subliniat pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus în acest sens. Este evident că ofertarea unui tarif sub nivelul costurilor are ca efect şi distorsionarea concurenţei la procedura de achiziţie, întrucât se ajunge ca preţurile să nu mai reflecte rezultatul competiţiei între ofertanţi, ci

§ 55

diverse conjuncturi în care se află unii dintre ei, care le-ar permite să oferteze orice tarif. Scopul oricărei achiziţii publice nu este unidirecţional – obţinerea de către autoritatea contractantă a unui produs/serviciu/lucrare la cel mai avantajos preţ – ci vizează şi promovarea concurenţei loiale între operatorii economici. Practica judiciară este în aceeaşi direcţie, elocventă fiind, de exemplu Decizia civilă nr. 1314 din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul că ofertele nu trebuie examinate formal. Referitor la criticile formulate de ..., vizavi de pretinsa neconcludență a răspunsului nr. 67/06.04.2020 furnizat de ... ca răspuns la solicitarea nr. 193/01.04.2020 adresată de membrii comisiei de evaluare, Consiliul nu se va pronunța asupra temeiniciei/netemeiniciei acestora, având în vedere că la momentul soluționării prezentei cauze respectivele înscrisuri sunt anulate de achizitoare (Procesul-verbal de evaluare financiară nr. 191 din 01.04.2020). În aceste condiţii, Consiliul stabileşte că evaluarea realizată de autoritatea contractantă a înregistrat abateri de la cadrul legal, astfel se impune reevaluarea ofertei depuse de ... de la etapa evaluării propunerii financiare. Astfel, Consiliul stabileşte că autoritatea contractantă în mod eronat a declarat câștigătoare oferta depusă ..., înainte să analizeze realitatea prețului ofertat, prin urmare, în contextul înfăţişat, pledoaria autorității contractante în referire la evaluarea propunerilor financiare precum că ”Astfel s-a întocmit, procesul verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerilor tehnice nr. 287/24.03.2021 prin care în urma analizării propunerii financiare depuse de către SC ... SRL şi ... SRL” nu poate constitui un argument valid pentru admiterea ofertei ca fiind admisibilă în urma finalizării etapei de verificare a propunerii financiare şi ulterior declararea acesteia drept câștigătoare. În atare situație, Consiliul reţine că nu se poate substitui în atribuţii comisiei de evaluare, motiv pentru care se impune ca autoritatea contractantă să efectueze verificări detaliate asupra modului de fundamentare a tarifului ofertat de ... sub toate aspectele contestate, mai sus reținute. Date fiind cele precizate, Consiliul va reține ca fiind întemeiate criticile formulate de ..., în referire la propunerea financiară depusă de

§ 56

... urmând să le admită. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul atribuire a contractului de achiziție publică/acord-cadru, inclusiv achiziția directă, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în referire la reevaluarea propunerii financiare depuse de ...

§ 57

Anulează Procesul – verbal nr. 287/24.03.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice şi Raportul procedurii nr. 294/21.04.2021 și obligă ... în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii, la reevaluarea propunerii financiare depuse de ... şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentației de atribuire şi a legislației privind achizițiile publice. În baza aceluiași temei legal, Consiliul anulează adresele autorității contractante de comunicare către ofertanți a rezultatului procedurii, subsecvente şi dependente de raportul procedurii şi obligă ... să comunice ofertanților noul rezultat al procedurii de atribuire, conform Legii nr. 98/2016 și normelor de aplicare. Ca urmare a soluționării contestației formulată de ... și observând că există cheltuieli avansate de acesta în soluționarea contestației, Consiliul consideră întemeiată și admite, în conformitate cu art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicitarea autoarei contestației de obligare a autorității contractante aflată în culpă la plata cheltuielilor efectuate de acesta în cursul soluționării contestației. Cheltuielile reclamate sunt în sumă de 20.516,37 lei reprezentând „onorarii pentru activități și servicii de consultanță juridică, asistență și/sau reprezentare față de alte persoane juridice de drept privat sau public, în special în domeniul achizițiilor publice” servicii prestate de „Cabinet de Avocat ...” în baza Contractului de asistență juridică Seria ..., încheiat de ... cu „Cabinet de Avocat ...”, suma amintită rezultând din Factura ... cu desfășurătorul orelor facturate; Factura ... în valoare de 15.585,80 lei cu TVA și Factura ... în valoare de 4.930,57 lei cu TVA achitate prin Ordinul de plată nr. 1 din 12.05. 2021, în valoare de 4.930,57 lei cu TVA și Ordinul de plată nr. 1 din 28.04. 2021, în valoare de 15.585,80 lei cu TVA. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând „onorariu” avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat care, conform facturilor depuse la dosar, însumează suma de 20.516,37 lei, la suma de 5.000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 21 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau studierea dosarului cauzei, rezultă că, cheltuielile de judecată cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării contestației. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c., „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau

§ 58

complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” și, ținând seama de serviciile prestate de „Cabinet de Avocat ...”, analizând prin prisma textului reprodus, cererea de plată a sumei de 20.516,37 lei, reprezentând „onorariu” avocat suportat de autoarea contestației cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este mare în raport de munca depusă de avocat, dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate și la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea acestora, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la 5.000 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestatoare. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) C.p.c. coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestator, în calitate de client, și avocatul lor, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 C civil. De asemenea se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) C.p.c., Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Raționamentul anterior se regăsește și în motivarea Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2.412/1/2019 prin Curtea a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. Referitor la munca depusă de avocat, s-a constatat că, în acest stadiu procesual, volumul de muncă al avocatului, presupus de pregătire a apărării, a constat în formularea contestației pe care a înaintat-o prin e- mail și corespondență astfel, în opinia Consiliului este echitabil ca, la aprecierea onorariului ce se cuvine avocatului, să se aibă în vedere și munca depusă de acesta în raport cu apărările formulate. Se are în vedere și aspectul respingerii criticilor formulate de autoarea contestației vizavi de aspectele tehnice referitoare la oferta reclamată (fiind constatată

§ 59

autoritatea de lucru judecat față de aceste aspecte) precum și calitatea de autoritate publică a autorității contractante. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la suma de 20.516,37 lei, la suma de 5.000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei, având în vedere calitatea de autoritate publică a autorității contractante, și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 C.p.c., contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, care în ceea ce privește onorariul de avocat, în prezenta cauza, poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c. Dispoziția art. 451 C.p.c. care reglementează posibilitatea părții căreia i s-a admis cererea să solicite părții în culpă cheltuielile de judecată, sunt în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează Procesul – verbal nr. 287/24.03.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice şi Raportul procedurii nr. 294/21.04.2021 și obligă ... în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii, la reevaluarea propunerii financiare depuse de ... şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentației de atribuire şi a legislației privind achizițiile publice. În baza aceluiași temei legal, Consiliul anulează adresele autorității contractante de comunicare către ofertanți a rezultatului procedurii, subsecvente şi dependente de raportul procedurii şi obligă ... să comunice ofertanților noul rezultat al procedurii de atribuire, conform Legii nr. 98/2016 și normelor de aplicare. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de soluționare către ..., în cuantum de 5.000 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

§ 60

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.