AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1164/2021

COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA în contradictoriu cu COMPANIA APĂ BRAȘOV

Decizia CNSC nr. 1164/C9/1241 din 04.06.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1164/C9/1241 din 04.06.2021

Data din document
2021-06-04
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii poștale de distribuție a corespondenței și servicii de curierat, cod CPV 64112000-4 Servicii poștale de distribuire a corespondenței (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea raportul procedurii nr. B/3267/12.05.2021, obligarea entității contractante la continuarea procesului de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii și emiterea unui nou raport din care să rezulte caracterul inacceptabil al ofertei depuse de ofertantul INFORM LYKOS SA cu subcontractant SC PINK POST SOLUTIONS SRL. INFORM LYKOS SA, cu sediul în București, Șos. Odăi nr. 347-363, sector 1, având CUI RO 9030790, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/7278/2008, având sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la reprezentantul convențional EVERSHEDS LINA & GUIA SCA, cu sediul în București, sector 1, Calea Victoriei nr. 145, Victoria Center, et. 9, a formulat cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 28187/31.05.2021, prin care a solicitat admit…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca lipsită de interes, contestația formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ" SA, în contradictoriu cu COMPANIA APĂ BRAȘOV. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de INFORM LYKOS SA și o admite, în parte. Respinge solicitarea intervenientei privind plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință d…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Prin cererea de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. ........./31.05.2021, ......... SA solicită admiterea acesteia și respingerea contestației formulate de către ..... ca lipsită de interes și neîntemeiată, obligarea contestatoarei la achitarea cheltuielilor de judecată cu ocazia cererii de intervenție. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii poștale de distribuție a corespondenței și servicii de curierat, ........., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, online, conform anunțului de participare nr. CN1028616/19.02.2021, publicat în SICAP. Din informațiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii care urmează a se atribui este de 600.000,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar termenul limită de depunere a …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1164/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 26239Data înregistrării: 2021-05-20
ContestatorCOMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SACUI 427410
Autoritate contractantăCOMPANIA APĂ BRAȘOV

2021_1164_2021_Decizie_1164.pdf, BO2021_1164_2021_BO2021_1164.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.721 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1164 / C9 / 1241 Data: 04.06.2021 Prin contestația nr. 109/3117/19.05.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26239/20.05.2021, depusă de COMPANIA NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” SA, cu sediul în București, b-dul Dacia nr. 140, sector 2, având CUI 427410, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/8636/1998, reprezentată legal de Horia Grigorescu, director general, împotriva raportului procedurii nr. B/3267/ 12.05.2021, emis în cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată de COMPANIA APĂ BRAȘOV, cu sediul în Brașov, str. Vlad Țepeș nr. 13, județul Brașov, în calitate de entitate contractantă, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii poștale de distribuție a corespondenței și servicii de curierat, cod CPV 64112000-4 Servicii poștale de distribuire a corespondenței (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea raportul procedurii nr. B/3267/12.05.2021, obligarea entității contractante la continuarea procesului de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii și emiterea unui nou raport din care să rezulte caracterul inacceptabil al ofertei depuse de ofertantul INFORM LYKOS SA cu subcontractant SC PINK POST SOLUTIONS SRL. INFORM LYKOS SA, cu sediul în București, Șos. Odăi nr. 347-363, sector 1, având CUI RO 9030790, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/7278/2008, având sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la reprezentantul convențional EVERSHEDS LINA & GUIA SCA, cu sediul în București, sector 1, Calea Victoriei nr. 145, Victoria Center, et. 9, a formulat cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 28187/31.05.2021, prin care a solicitat admiterea ei și respingerea contestației formulate de către COMPANIA NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ" SA ca lipsită de interes și neîntemeiată, obligarea contestatoarei la achitarea cheltuielilor efectuate cu ocazia cererii de intervenție. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca lipsită de interes, contestația formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ" SA, în contradictoriu cu COMPANIA APĂ BRAȘOV. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de INFORM LYKOS SA și o admite, în parte. Respinge solicitarea intervenientei privind plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.473 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1164 / C9 / 1241 Data: 04.06.2021 Prin contestația nr. 109/3117/19.05.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26239/20.05.2021, depusă de ....., ........., …, ........., având CUI ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată legal de …, director general, împotriva raportului procedurii nr. B/3267/ 12.05.2021, emis în cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii poștale de distribuție a corespondenței și servicii de curierat, cod CPV 64112000-4 Servicii poștale de distribuire a corespondenței (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea raportul procedurii nr. B/3267/12.05.2021, obligarea entității contractante la continuarea procesului de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii și emiterea unui nou raport din care să rezulte caracterul inacceptabil al ofertei depuse de ofertantul ......... SA cu subcontractant SC ..... SRL. ......... SA, ........., ........., ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., având sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la reprezentantul convențional ….., ........., ........., ........., ........., ........., a formulat cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. ........./31.05.2021, prin care a solicitat admiterea ei și respingerea contestației formulate de către ..... ca lipsită de interes și neîntemeiată, obligarea contestatoarei la achitarea cheltuielilor efectuate cu ocazia cererii de intervenție. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 9

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..... reclamă rezultatul procedurii stabilit de entitatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare că, potrivit raportului procedurii, oferta sa, precum și cea a ofertantului WATERSON ROCHEFORT GROUP SRL, au fost respinse, singura ofertă admisibilă fiind oferta depusă de către ......... SA, cu subcontractant SC ..... SRL. Contestatoarea prezintă pe scurt modul de derulare al procedurii în cauză și afirmă caracterul inacceptabil al ofertei ......... SA. Prin adresa nr. B 3577/24.05.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 26750/24.05.2021, ......... a transmis punctul său de vedere referitor la contestația formulată de ....., solicitând respingerea acesteia ca lipsită de interes, netemeinică și nelegală. Față de susținerile contestatoarei, entitatea contractantă consideră că acesteia îi lipsește calitatea de persoană vătămată, deoarece nu îndeplinește condițiile cumulative impuse de prevederile art. 3 lit f) din legea nr. 101/2016, aceasta necriticând respingerea ofertei sale, deși a fost exclusă din procedură și notificată cu privire la acest aspect. Prin urmare, excluderea este definitivă, nemaiputând face obiectul unei căi de atac la această dată. Prin adresa nr. 27955/1241/C9/........., Consiliul a pus în discuția .....SA, excepția lipsei de interes în formularea contestației, raportat la art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă și nu a formulat critici împotriva deciziei de respingere, ci doar împotriva deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare. Prin adresa nr. 109/3353/31.05.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 28598/02.06.2021, ..... a transmis punctul său de vedere referitor la excepția lipsei de interes în formularea contestației, prin care invocă prevederile art. 2 din Legea nr. 101/2016 și precizează că a avut un interes în legătură cu această procedură de atribuire, având calitatea de ofertant, iar interesul său legitim de a contesta rezultatul procedurii este concret definit de legiuitor, soluție dezvoltată și în cadrul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din același act normativ, iar aceasta se încadrează în această categorie, aspect care consideră că nu mai poate fi pus la îndoială. Precizează că interesul său este unul determinat, urmărind prin demersul său reluarea procedurii de achiziție în condițiile depunerii unor oferte neconforme în procedura de față. În concluzie, susține că, deși entitatea contractantă consideră că nu are un interes legal de a depune contestația, aceasta are obligația de a respecta prevederile legale în etapa de evaluare a ofertelor și de a nu atribui contractul unui operator economic care nu are capacitate profesională de a executa contactul, deoarece subcontractul lui ......... SA nu execută servicii externe, adică în afara teritoriului României. Pagina 2 din 9

§ 3

Prin cererea de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. ........./31.05.2021, ......... SA solicită admiterea acesteia și respingerea contestației formulate de către ..... ca lipsită de interes și neîntemeiată, obligarea contestatoarei la achitarea cheltuielilor de judecată cu ocazia cererii de intervenție. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii poștale de distribuție a corespondenței și servicii de curierat, ........., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, online, conform anunțului de participare nr. CN1028616/19.02.2021, publicat în SICAP. Din informațiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii care urmează a se atribui este de 600.000,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar termenul limită de depunere a ofertelor a fost 23.03.2021, ora 15:00. Ca urmare a comunicării de către entitatea contractantă a raportului procedurii nr. B/3267/12.05.2021, nemulțumită fiind de faptul că oferta sa a fost respinsă ca neconformă/inacceptabilă, ..... a depus contestație,

§ 4

solicitând

§ 5

anularea

§ 6

raportul

§ 7

procedurii

§ 8

nr. B/3267/12.05.2021, obligarea entității contractante la continuarea procesului de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii și emiterea unui nou raport din care să rezulte caracterul inacceptabil al ofertei depuse de ofertantul ......... SA cu subcontractant SC ..... SRL. Contestatoare a constituit cauțiunea în sumă de 12.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 1212, eliberată de BRD Groupe Societe Generale, Sucursala BC Academiei, la data de 25.05.2021. Vizavi de cererea de intervenție formulată de ......... SA, văzând că aceasta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind declarată câștigătoare prin raportul procedurii de atribuire nr. B 3267/12.05.2021, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează, în principiu, ca cerere de intervenție accesorie în interesul entității contractante. În acest sens, Consiliul a avut în vedere dispozițiile art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. Din acest motiv intervenția principală, conform art. 62 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este făcută sub forma unei cereri de chemare în judecată, îndreptându-se, în acest caz, împotriva ambelor părți din proces, respectiv autoritate contractantă și contestatoare. Pagina 3 din 9

§ 9

Prin urmare, dat fiind că oferta sa a fost declarată câștigătoare și urmărește să își prezerve dreptul câștigat, în fața Consiliului nu poate uza decât de calea unei intervenții accesorii, în favoarea autorității contractante, în condițiile art. 61 alin. (3) din cod. Obiectul cererii de intervenție în situația de față este identic cu cel al autorității contractante din punctul de vedere la contestație, respectiv menținerea rezultatului stabilit de aceasta, motiv pentru care se poate concluziona că intervenția este în sprijinul acesteia și nu pentru realizarea unei pretenții proprii. Neexistând o pretenție proprie, ofertantului nu îi poate reveni decât calitatea de intervenient accesoriu, în favoarea autorității contractante. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul va analiza prioritar, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepția lipsei de interes în formularea contestației, ridicată din oficiu de Consiliu, de entitatea contractantă, prin punctul său de vedere asupra contestației, și de intervenientă, prin cererea de intervenție. Se reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea entității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. La art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ este definită persoana care se consideră vătămată, ca fiind orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al entității contractante, de natură să producă efecte juridice ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Art. 3 alin. (3) din lege, stabilește că, în sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac. În hotărârea Curții Europene de Justiție din 19 iunie 2003, cauza C- 249/01, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesvergabeamt (Austria), în procedura Werner Hackermüller împotriva Bundesimmobiliengesellschaft mbH (BIG) și Wiener Entwicklungsgesellschaft mbH für den Donauraum AG (WED), s-a precizat că art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665 nu se opune ca respectivele căi de atac să fie disponibile pentru persoanele care doresc să obțină un anumit contract public numai dacă au fost sau riscă să fie lezate de încălcarea pe care o invocă. Articolul precitat permite statelor membre să îngrădească din două considerente dreptul de acces la procedurile privind căile de atac în legătură cu atribuirea de contracte de achiziții publice: pe de o parte, prin necesitatea existenței unui interes Pagina 4 din 9

§ 10

al reclamantului pentru contractul de achiziții publice în cauză, iar pe de altă parte, prin necesitatea ca reclamantul să fi fost lezat, respectiv să existe riscul de a fi lezat. În speța de față, contestația ..... împotriva evaluării ofertei concurente este lipsită de interes, întrucât din perspectiva textului art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, mai sus evocat, o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac. Astfel cum rezultă din documentele cauzei oferta ..... a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, iar contestatoarea nu a formulat critici împotriva deciziei de respingere, ci doar împotriva deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare. La momentul soluționării contestației în fața Consiliului, calitatea acestuia de terț față de prezenta procedură este una evidentă, de vreme ce, în termenul legal, contestatoarea nu a înțeles să formuleze o cale de atac împotriva deciziei de respingere a ofertei sale, respingerea devenind definitivă, aspect recunoscut de contestatoare prin punctul său de vedere asupra excepției lipsei de interes. Este lipsit de relevanță că aceasta a avut anterior un interes în cadrul procedurii, în calitatea sa de ofertant. În Hotărârea din 21 decembrie 2016, Bietergemeinschaft Technische Gebäudebetreuung und Caverion Österreich (C 355/15, EU:C:2016:988) s-a statuat că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665 trebuie să fie interpretat în sensul că nu se opune ca unui ofertant care a fost exclus dintr-o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice printr-o decizie rămasă definitivă a entității contractante să îi fie refuzat accesul la o cale de atac împotriva deciziei de atribuire a contractului de achiziții publice în cauză și împotriva încheierii contractului. În același sens este practica judiciară care a reținut constant că este lipsită de interes contestația prin care ofertantul nu critică respingerea ofertei sale, ci atribuirea contractului unei oferte concurente, respectiv: - decizia civilă nr. 5754/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel ........., în care s-a reținut: (…) Cât timp oferta reclamantei este în mod definitiv inacceptabilă (ea necontestând acest aspect), aceasta nu a suferit, nu a suferă și nu riscă să sufere un prejudiciu ca urmare a declarării drept conformă a ofertei câștigătoare. În acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în Hotărârea din 19 iunie 2003, cauza C-249/01, Werner Hackermuller împotriva Bundesimmobiliengesellschaft mbH (Big) și Wiwner Entwicklungsgesellschaft mbH fur den Donauraum AG (WED), că art.1 alin. 3 din Directiva 89/665 nu obligă statele membre să instituie căi de atac disponibile pentru orice persoană care dorește să obțină un contract de achiziție publică, ci le permite să solicite ca persoana în cauză să fi fost sau să riște să fi fost lezată de încălcarea pe care o invocă. Or, Pagina 5 din 9

§ 11

tocmai această soluție legislativă, identică celei consacrată în directivă, a fost opțiunea legiuitorului român. Potrivit unei jurisprudențe constante a Tribunalului Uniunii Europene, respectiv Curții de Justiție a Uniunii Europene, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat (Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 2004, MCI/Comisia, T-310/00). Un astfel de interes presupune ca anularea actului atacat să poată avea, în sine, consecințe juridice (Hotărârea Tribunalului din 14 septembrie 1995, Antillean Rice Mills și alții/Comisia, T- 408/93 și T-483/93) și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus-o (Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Union de Pequenos Agricultores/Consiliul, C-50/00 P). Prin urmare, este necesar să se verifice dacă, în speță, o eventuală anulare a deciziei atacate poate crea un avantaj petentei, mai exact dacă eventuala respingere a ofertei declarată câștigătoare pentru lipsa de conformitate ar avea drept consecință atribuirea contractului de achiziții publice în cauză petentei-contestatoare, după cum se desprinde din Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Antwerpse Bouwwerken/Comisia, T-195/08. În raport de cele arătate, instanța reține că analizarea conformității ofertei câștigătoare nu se fundamentează pe un interes al petentei în sensul celor mai sus arătate, astfel că aceasta din urmă nu poate fi considerată persoană vătămată” de decizia entității contractante de a declara conformă oferta concurentă (…); - decizia nr. 5993/03.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în cadrul căreia instanța a reținut: Atâta timp cât petenta nu a atacat raportul procedurii sub aspectul respingerii propriei oferte, această respingere a căpătat caracter definitiv, astfel încât în nicio circumstanță nu poate deveni câștigătoare a procedurii de achiziție publică. Interesul nu este nici născut și nici actual, întrucât se raportează la un eveniment viitor și incert, reprezentat de eventualitatea inițierii unei noi proceduri având ca obiect atribuirea contractului de achiziție. Este cu atât mai mult un eveniment incert, întrucât este atributul autorității publice de inițiere a unei noi proceduri de atribuire. Cu privire la prejudiciu nici această condiție nu este îndeplinită, dat fiind că suntem în prezența contenciosului administrativ special, în care criticile care se aduc cu privire la încălcarea unor prevederi legale pot fi reținute doar dacă au adus o vătămare. Pentru petentă, vătămarea constă în pierderea șansei de atribuire a contractului. Or, pierderea șansei s-a produs la momentul respingerii ofertei ei. Nefiind contestată, respingerea a devenit definitivă, iar sub acest aspect Consiliul a pronunțat o soluție justă în momentul în care a admis excepția lipsei de interes. Nu pot fi primite în soluționare argumente în sensul că interesul constă în a avea calitatea de ofertant, întrucât ....., acceptând decizia de respingere a ofertei sale, nu mai este operator economic implicat în procedura de atribuire, excluderea sa fiind una definitivă, după cum reglementează textul de lege susenunțat, deoarece nu mai poate face obiectul vreunei căi de atac. De asemenea, interesul trebuie să fie, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, în legătură cu o procedură de achiziție la care petentul a participat, ori dezideratul de a obține o eventuală anulare a procedurii nu poate fi apreciat ca fiind un interes în legătură cu procedura. Faptul că anularea procedurii ar crea premisele declanșării unei alte proceduri nu demonstrează producerea unui prejudiciu concret contestatoarei (condiție esențială pentru a fi considerată persoană vătămată) prin desemnarea, în această procedură, a unei alte oferte câștigătoare, căci prejudiciul nu poate fi raportat la un eveniment viitor (și eventual). Pagina 6 din 9

§ 12

S-au avut în vedere și considerentele hotărârii CJUE în cauza C- 131/16, Archus și Gama, potrivit cărora: 50 Trebuie amintit, în această privință, că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 prevede că statele membre trebuie să asigure accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care trebuie să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printro presupusă încălcare. 51 Fiind chemată să interpreteze dispozițiile echivalente ale articolului 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), Curtea a statuat deja că, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, ofertanții au un interes legitim care înseamnă excluderea ofertei celorlalți în scopul obținerii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Fastweb, C100/12, EU:C:2013:448, punctul 33, Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C689/13, EU:C:2016:199, punctul 27, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Bietergemeinschaft Technische Gebäudebetreuung und Caverion Österreich, C355/15, EU:C:2016:988, punctul 29), indiferent care ar fi numărul participanților la procedură și numărul participanților care au introdus căi de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C689/13, EU:C:2016:199, punctul 29). (...) 54 Astfel, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice în care au fost depuse două oferte și în care entitatea contractantă a adoptat două decizii simultane, de respingere a ofertei unuia dintre ofertanți și, respectiv, de atribuire a contractului în favoarea celuilalt, instanța de trimitere este sesizată de ofertantul respins cu o cale de atac îndreptată împotriva acestor două decizii. În cadrul acestei căi de atac, ofertantul respins invocă excluderea ofertei ofertantului câștigător pentru lipsa conformității acesteia cu specificațiile caietului de sarcini. 55 Întro asemenea situație, ofertantului care a introdus calea de atac trebuie să i se recunoască un interes legitim în excluderea ofertei ofertantului câștigător, care poate conduce, eventual, la constatarea imposibilității entității contractante de a efectua selecția unei oferte legale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Fastweb, C100/12, Pagina 7 din 9

§ 13

EU:C:2013:448, punctul 33, precum și Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C689/13, EU:C:2016:199, punctul 24). 56 Această interpretare este confirmată de dispozițiile articolului 2a alineatele (1) și (2) din Directiva 92/13, care prevăd expres un drept la o cale de atac al ofertanților care nu au fost excluși definitiv, în special împotriva deciziilor de atribuire a contractelor de achiziții publice adoptate de entitățile contractante. Prin raportul procedurii de atribuire nr. B 3267/12.05.2021, oferta depusă de ..... a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Prin același raport al procedurii, a fost declarată câștigătoare oferta ......... SA. Rezultatul procedurii a fost comunicat contestatoarei cu adresa nr. B 3268/12.05.2021. Fiind adoptate și comunicate simultan cele două decizii, de respingere a ofertei contestatoarei și declarare a ofertei câștigătoare, ofertanta trebuia să atace ambele decizii pentru a se considera că are interes în a formula contestație, în caz contrar interesul său neexistând. În considerarea celor evocate, Consiliul determină că este lipsită de interes contestația formulată de .... SA, context în care Consiliul va respinge în consecință contestația. Referitor la cererea intervenientei de acordare a cheltuielilor de judecată, Consiliul îl va respinge pentru lipsa dovedirii cuantumului unor astfel de cheltuieli și a dovedirii efectuării lor. În considerarea celor prezentate, fiind întemeiată excepția lipsei de interes invocată de intervenientă, Consiliul va admite, în parte, cererea de intervenție. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca lipsită de interes, contestația formulată de ....., în contradictoriu cu ........ În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ......... SA și o admite, în parte. Respinge solicitarea intervenientei privind plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile Pagina 8 din 9

§ 14

cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... …. ......... Redactat practicaua deciziei .... Redactată în 5 exemplare, conține 8 pagini. Pagina 9 din 9

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.