Decizie 3147/2025
Decizie CNSC2025_3147_2025_Decizie_3147.pdf, BO2025_3147_2025_BO2025_3147.pdf
Document CNSC
MEDIST SRL | CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETAN DE URGENTA "MAVROMATI" BOTOSANI
Decizia CNSC nr. 3147/C1/3293, 3665 din 20.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Echipamente medicale, dispozitive medicale și elemente de mobilier medical, necesare pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului de Urgență “Mavromati” Botoșani, în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale” - frigidere de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj si imprimanta, sistem de insamantare automat (solutie automata de procesare a probelor microbiologice), echipamente pentru spălătorie” - cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: -în principal, obligarea autorității contractante la remedierea nelegalităților din documentația aferentă lotului 1 al procedurii. -în subsidiar, dacă nu mai sunt posibile măsuri de remediere, se solicită anularea lotului 1 al procedurii, potrivit art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. -în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, solicită accesul la documentele dosarului de la Consiliu și permisiunea de a obține copii de…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI, iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini în partea aferentă lotului 1, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, ca nefondate, criticile din contestația formulată de MEDIST SRL privind structura lotului 1 și factorul de evaluare „etichetare”. Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedurii de licitație deschisă, în vederea atribuirii în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Echipamente medicale, dispozitive medicale și elemente de mobilier medical, necesare pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului de Urgență „......” ........., în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale” - frigidere de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj si imprimanta, sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice), echipamente pentru spălătorie” - cod CPV 33100000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare CN1084478/12.08.2025, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 3.228.281,52 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ..…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3147_2025_Decizie_3147.pdf, BO2025_3147_2025_BO2025_3147.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3147/C1/3293, 3665 Data: 20.10.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 58674/25.08.2025, în dosarul nr. 3293/2025, formulată de MEDIST SRL, cu sediul în municipiul București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, sector 5, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/25806/1994, având cod unic de înregistrare 6705884, reprezentată legal prin administrator și convențional prin SCA Popovici Nițu Stoica & Asociații, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București. Calea Dorobanți nr. 239, etaj 6, sector 1, împotriva documentației procedurii de licitație deschisă, emisă de către SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI, cu sediul în municipiul Botoșani, Marchian, arhimandrit, nr. 11, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Echipamente medicale, dispozitive medicale și elemente de mobilier medical, necesare pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului de Urgență “Mavromati” Botoșani, în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale” - frigidere de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj si imprimanta, sistem de insamantare automat (solutie automata de procesare a probelor microbiologice), echipamente pentru spălătorie” - cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: -în principal, obligarea autorității contractante la remedierea nelegalităților din documentația aferentă lotului 1 al procedurii. -în subsidiar, dacă nu mai sunt posibile măsuri de remediere, se solicită anularea lotului 1 al procedurii, potrivit art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. -în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, solicită accesul la documentele dosarului de la Consiliu și permisiunea de a obține copii de pe înscrisurile aferente. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 65046/18.09.2025, în dosarul nr. 3665/2025, formulată de CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL, cu sediul în municipiul București, str. Londra nr. 26, Pagina 1 din 3
ap. 1, parter, sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/2456/2016, având cod unic de înregistrare 32521457, reprezentată legal prin administrator și convențional prin Lazarovici și Asociații SCA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul București, Piața Presei Libere nr. 3-5, City Gate, Turnul Sud, et. 17, sector 1, împotriva documentației procedurii de licitație deschisă, emisă de către SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la completarea răspunsurilor date la solicitările de clarificări, cu răspunsuri la întrebările transmise de subscrisa, potrivit detaliilor expuse în prezenta; - obligarea autorității contractante la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor în cadrul procedurii, după pronunțarea Deciziei CNSC în acest dosar, pentru a permite operatorilor economici un interval suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul art. 153 din Legea 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 3293/2025 și nr. 3665/2025, au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece, acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI, iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini în partea aferentă lotului 1, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, ca nefondate, criticile din contestația formulată de MEDIST SRL privind structura lotului 1 și factorul de evaluare „etichetare”. Pagina 2 din 3
Admite contestația formulată de CLEANING LOGISTIC DISTRIBUTION SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI, iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă să răspundă la solicitarea de clarificări formulată de acesta în cadrul lotului 2, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei
Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 88 (optzecișiopt) pagini. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3147/C1/3293, 3665 Data: 20.10.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 58674/25.08.2025, în dosarul nr. 3293/2025, formulată de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin ......... și convențional prin SCA ...... & Asociații, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., împotriva documentației procedurii de licitație deschisă, emisă de către SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., cu sediul în municipiul ........., ……………., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Echipamente medicale, dispozitive medicale și elemente de mobilier medical, necesare pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului de Urgență “......” ........., în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale” - frigidere de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj si imprimanta, sistem de insamantare automat (solutie automata de procesare a probelor microbiologice), echipamente pentru spălătorie” - cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: -în principal, obligarea autorității contractante la remedierea nelegalităților din documentația aferentă lotului 1 al procedurii. -în subsidiar, dacă nu mai sunt posibile ........., se solicită anularea lotului 1 al procedurii, potrivit art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. -în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, solicită accesul la documentele dosarului de la Consiliu și permisiunea de a obține copii de pe înscrisurile aferente. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 65046/18.09.2025, în dosarul nr. 3665/2025, formulată de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin ......... și convențional Pagina 1 din 92
prin ........., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., împotriva documentației procedurii de licitație deschisă, emisă de către SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la completarea răspunsurilor date la solicitările de clarificări, cu răspunsuri la întrebările transmise de subscrisa, potrivit detaliilor expuse în prezenta; - obligarea autorității contractante la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor în cadrul procedurii, după pronunțarea Deciziei CNSC în acest dosar, pentru a permite operatorilor economici un interval suficient pentru pregătirea ofertelor, în temeiul art. 153 din Legea 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 3293/2025 și nr. 3665/2025, au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece, acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În ceea ce privește contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 58674/25.08.2025, în dosarul nr. 3293/2025, formulată de ......... SRL, acesta face o scurtă prezentare a situației de fapt, menționând că, la data de 12.08.2025, prin anunțul CN1084478, autoritatea contractantă a inițiat procedura pentru atribuirea contractului „Echipamente medicale, dispozitive medicale si elemente de mobilier medicalnecesare
pentru
proiectul
«Îmbunătățirea
capacității instituționale a Spitalului de Urgență „......” ........., în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale» - frigidere de uz profesional pentru pastrare medii cu afisaj si imprimanta, sistem de insamantare automat (solutie automata de procesare a probelor microbiologice), echipamente pentru spălătorie”, cu valoare estimată de 3.228.281,52 lei, împărțită în 2 loturi. Analizând documentația aferentă lotului 1, contestatoarea susține că ar fi fost încălcate principiile transparenței, proporționalității, tratamentului egal și nediscriminării (art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016), precum și - prevederile art. 18, 50 și 141 din Legea nr. 98/2016, printr-o concepere nelegală a componenței loturilor, grupând în lotul 1 produse nesimilare; - prevederile art. 155-156 din Legea nr. 98/2016 (art. 42 din Directiva 2014/24/UE), prin specificații tehnice restrictive și discriminatorii, ce blochează nejustificat accesul operatorilor economici; și Pagina 2 din 92
- prevederile art. 188 din Legea nr. 98/2016 și art. 32 alin. (8) din HG nr. 395/2016, prin factori de evaluare care nu reflectă un avantaj real pentru Spital și nu asigură un cadru concurențial adecvat. În concret, menționează că autoritatea contractantă a impus ca cerințe minime obligatorii anumite specificații restrictive ce nu permit acces egal la procedură și îngrădesc oferta de produse echivalente care ar satisface, la același nivel de calitate, necesitățile obiective, considerând că astfel, se încalcă obiectivul Directivei 2014/24 privind deschiderea către concurență. Consideră că au fost stabiliți factori de evaluare care nu conferă un avantaj real Spitalului și nici nu asigură concurență efectivă, încălcând legislația în vigoare. Prin acest comportament, în opinia contestatorului, autoritatea contractantă restrânge nejustificat accesul operatorilor economici la Procedură, afectând concurența. Ca efect, se încalcă inclusiv scopul Legii nr. 98/2016, respectiv „achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială”, cu revenire asupra principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Cu privire la nelegalitatea documentației de atribuire sub aspectul alcătuirii lotului 1 al proceduri, contestatorul prezintă următoarele aspecte: Referitor la respectarea principiului liberei concurenței în materia achizițiilor publice, prezintă următoarele considerații generale: ......... SRL reține că art. 1 din Legea nr. 98/2016 consacră scopul „asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială”. Evidențiază faptul că Legea nr. 98/2016 transpune principiile Directivei 2014/24/UE, potrivit cărora autoritățile contractante nu trebuie să conceapă sau să structureze achizițiile cu scopul restrângerii artificiale a concurenței, de pildă prin favorizarea sau dezavantajarea nejustificată a unor operatori economici. În consecință, susține că, la nivel european și național, autoritățile contractante au obligația de a asigura manifestarea liberă și nedistorsionată
a
concurenței
în
proceduri.
În
concret, acțiunile/inacțiunile acestora nu trebuie să limiteze concurența. Menționează că, pentru a preveni limitarea concurenței, OCDE a emis recomandări relevante, între care structurarea pe loturi pentru a încuraja participarea întreprinderilor mici care nu pot oferta întregul contract, întrucât modul de lotizare poate restrânge sau spori concurența pe piața licitației. Activitatea autorităților contractante este supusă și Legii concurenței nr. 21/1996, aplicabilă actelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, inclusiv celor emise de autorități/instituții publice, dacă acestea intervin pe piață influențând concurența. Pagina 3 din 92
Precizează că art. 8 din Legea Concurenței interzice acțiuni/inacțiuni ale autorităților publice care restrâng, împiedică ori denaturează concurența, inclusiv prin limitarea libertății comerțului sau stabilirea de condiții discriminatorii. Principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței trebuie respectate. Subliniază faptul că, a reținut constant Consiliul Concurenței, faptul că piața relevantă este însăși piața licitației, astfel că orice limitare afectează întreaga piață relevantă. A fost recunoscut că încălcarea art. 8 poate fi săvârșită și de autorități publice; de pildă, Ministerul Sănătății Publice a fost sancționat pentru neorganizarea de licitații, înlăturând concurența. În opinia sa, aplicând aceste principii, contestatorul susține că, prin modul de stabilire a lotului 1, autoritatea contractantă a încălcat legislația concurențială și cea a achizițiilor, afectând concurența pe piața relevantă a procedurii, contrar legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Referitor la faptul că legislația în materia achizițiilor publice impune reguli de strictă interpretare privind împărțirea pe loturi a procedurilor de atribuire și elaborarea specificațiilor tehnice, evidențiază următoarele prevederi legale: - art. 50 din Legea nr. 98/2016; - art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 98/2016; - art. 141 alin. (2) din Legea nr. 98/2016; susținând că, aceste prevederi au fost interpretate constant de CNSC în sensul obligației autorității contractante de a respecta reguli stricte privind lotizarea. În acest sens, invocă extras din considerente din Deciziei CNSC nr. 2425/C7/2653/28.12.2020, precum și din decizia publicată în B.O. nr. 1857/20165 și cea publicată în B.O. nr. 7084/20186. În raport cu aceste norme și practică, contestatorul solicită obligarea autorității contractante la restructurarea lotului 1, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Cu privire la faptul că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 50 și 141 din Legea nr. 98/2016 când a stabilit componența lotului 1 al procedurii, contestatorul menționează următoarele: Preliminar, arată că, în lotul 1 („Aparatură de laborator pentru însămânțare”), autoritatea a indicat aparent două „echipamente laborator”, stabilind două poziții, însă, în realitate, sunt trei echipamente, al treilea fiind inserat în specificațiile poziției 2 a lotului. Astfel, în opinia sa, componența lotului este înșelătoare și contravine art. 154 din Legea nr. 98/2016. Apreciază că din cele trei echipamente, numai unul servește scopului de însămânțare declarat; celelalte două au utilizări autonome, distincte. Prin urmare, precizează că, în lotul 1 s-au agregat trei echipamente diferite, cu funcționalități independente, nefiind destinate utilizării Pagina 4 din 92
comune și deservind scopuri diferite, neîndeplinind condițiile cumulative pentru a figura în același lot. Concret, menționează că autoritate solicită: (i) un frigider de uz profesional cu afișaj și imprimantă; (ii) un sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice); și (iii) un echipament pentru colorație Gram a frotiurilor. Din punctul său de vedere, deși dreptul de lotizare aparține autorității, acesta nu este discreționar, impunându-se o justificare temeinică a neîmpărțirii achiziției pe loturi. Apreciază că autoritatea trebuie să garanteze concurența liberă și nedistorsionată; în alcătuirea loturilor, deciziile nu trebuie să limiteze concurența, ci să permită participarea IMM-urilor și o diversitate de oferte, în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În consecință, acesta susține că, în componența loturilor trebuie incluse exclusiv „produse similare”, cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale. În opinia sa, în speță, aceste condiții nu sunt întrunite, nici sub aspectul destinației utilizării (funcții total diferite), nici al încadrării în gama obișnuită de produse a operatorilor activi pe piață (IMM-urile necomercializând, de regulă, combinatele solicitate: sistem de însămânțare/sistem de colorare/echipamente frigorifice). În acest sens, consideră că, potrivit condițiilor reglementate de lege, calificarea unor produse drept „produse similare” nu poate fi raportată doar la natura acestora, care, în cazul de față, oricum este diferită, ci trebuie să fie raportată la: a) destinația utilizării produselor - în cazul de față, produsele solicitate îndeplinesc funcții specifice, total distincte și nefiind destinate unor utilizări identice și nici similare, deservind scopuri distincte: unul dintre echipamente este un sistem de însămânțare de complexitate tehnică ridicată, celălalt sistem solicitat reprezintă un echipament distinct care asigură aplicarea soluțiilor de colorare în mod uniform, iar celălalt produs este un frigider, deci un produs auxiliar din laborator care nu este aferent și nici complementar sistemului de însămânțare și nici celui de colorare - de unde rezultă că prima condiție nu este îndeplinită; b) includerea acestor produse în gama normală de produse furnizate de către operatorii economici care activează pe piață - or, în cazul de față, este evident că majoritatea operatorilor economici din piață, cu precădere IMM-urile (a căror participare în procedurile de achiziție publică trebuie să fie stimulată prin deciziile autorităților contractante, astfel cum impun prevederile legale ale Uniunii Europene, transpuse în legislația națională), nu dețin în portofoliu/comercializează constant produse aferente unor domenii medicale specializate diferite, și cu atât mai mult nu dețin în portofoliile lor produse medicale de înaltă specializare, cum este sistemul de însămânțare sau cel de colorare și Pagina 5 din 92
totodată și produse auxiliare, cum ar fi frigiderele din laborator, astfel că nici această a doua condiție nu este îndeplinită. Concret, din prisma primei condiții reglementate de artț 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, susține că, cele două produse solicitate nu pot intra în categoria legală de „produse similare”, având în vedere că sunt destinate unor utilizări total diferite, după cum urmează: Produsul solicitat Specificul acestuia Frigider de uz profesional pentru păstrare medii cu afisaj si imprimantă Frigiderul de laborator este o dotare auxiliară din cadrul fiecărui departament, fiind utilizat pentru păstrarea în condiții de siguranță reactivi/soluții/materiale destinate diferitelor compartimente din laborator. Astfel, scopul acestui echipament este general - frigiderul nu este complementar sistemului automat de însămânțare si nici interdependent cu acesta. În cadrul unui laborator, fiecare departament are propriul frigider, fiind evident că scopul utilizării acestui echipament este auxiliar, neavând nicio legătură cu însămânțarea probelor de microbiologie. Cele de mai sus sunt confirmate inclusiv prin faptul că Autoritatea contractantă solicită în caietul de sarcini patru frigidere, de unde rezultă o nevoie crescută în ceea ce privește acest produs auxiliar cu multiple roluri care deservește mai multe departamente din laborator, în timp ce pentru sistemul automat de însămânțare a probelor de microbiologie este solicitat un singur astfel de echipament. Sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice) Acest echipament este utilizat în cadrul departamentului de microbiologie pentru a automatiza procesul de lucru al probelor biologice provenite de la pacienți, prin însămânțarea pe un mediu de cultură (solid sau lichid), în condiții sterile, având ca scop creșterea, izolarea sau identificarea microorganismelor. Scopul echipamentului este însămânțarea probelor, inocularea probelor, distribuirea automată a discurilor de antibiogramă și pregătirea preparatelor pe lamă pentru examen microscopic - în alte cuvinte, acest echipament realizează în concret automatizarea procesării probelor biologice. Echipament pentru efectuarea colorației Gram a frotiurilor de microbiologie Stația de colorare este un echipament folosit frecvent în laboratoarele de microbiologie. Rolul stației de colorare în microbiologie este de a asigura condiții uniforme pentru aplicarea soluțiilor de colorare (Gram, Giemsa etc.), reducând erorile umane. In cazul de fata statia de colorare la care se face referire este utilizata pentru colorația Gram. Aceasta statie de colorare nu se afla in interiorul echipamentului de insamantare, ci este un echipament separate, total distinct si independent, care poate funcționa autonom față de stația de însămânțare. Pagina 6 din 92
Contestatorul apreciază că, din descrierea anterioară a echipamentelor, rezultă următoarele puncte cheie pe care le evidențiază ca fiind relevante pentru cauză: - Cele trei echipamente solicitate sunt destinate unor scopuri total diferite: frigiderul (solicitat în cantitate de 4 bucăți) reprezintă un echipament auxiliar cu rolul de a păstra la o temperatură corespunzătoare mediile de cultură, stația de însămânțare este un sistem automat de înaltă complexitate tehnică cu rol de pregătire a probelor de microbiologie, deservind o etapă esențială pentru probele de microbiologie care au nevoie de pregătire preliminară pentru a putea fi analizate, iar sistemul de colorare are rol de aplicare standardizată și uniformă a soluțiilor de colorare; este, astfel, evident că prima condiție reglementată de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 nu este îndeplinită; - Reiese cu evidență că cele trei echipamente solicitate în cadrul lotului 1 nu sunt interdependente, iar funcționarea unuia nu depinde și nu afectează funcționarea celuilalt, cele trei produse solicitate fiind pe deplin independente și autonome, îndeplinind funcții diferite; - În consecință, destinația utilizării celor trei echipamente solicitate nu este comună, de unde rezultă că acestea nu reprezintă produse similare, deci nu pot fi încadrate în același lot. În acest context, contestatorul a notat că, în practica instanțelor de judecată și a Consiliului, la adoptarea deciziilor privind obligarea autorităților contractante la împărțirea pe loturi/restructurarea acestora s-au avut în vedere similaritatea și interdependența produselor; în consecință, cele trei produse incluse în lotul 1 – care nu sunt similare și nici interdependente – nu pot fi cuprinse într-un lot global. Având în vedere că: - produsele solicitate sunt pe deplin independente și autonome, cu funcționalități proprii și distincte, deservind utilizări complet diferite; - cele trei echipamente solicitate nu sunt în niciun mod legate unul de celălalt; - sistemul automat de însămânțare a probelor de microbiologie nu este un produs similar și nici destinat unei utilizări identice cu stația de colorație Gram sau cu frigiderul de laborator – produs auxiliar – fiind complet distincte între ele și urmărind alte scopuri concrete, fără o destinație comună; Contestatorul apreciază că reiese faptul că aceste echipamente nu sunt interdependente, iar funcționarea unuia nu depinde și nu afectează funcționarea celuilalt, neavând aceeași destinație a utilizării. Astfel, acestea nu se încadrează în categoria „produselor similare”, în sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, deoarece nu îndeplinesc cel puțin prima condiție reglementată de acest text. În acest context, contestatorul a concluzionat că nu poate fi justificată nevoia autorității contractante de a solicita toate tipurile de Pagina 7 din 92
produse în mod global în cadrul lotului 1, fără a împărți acest lot în trei loturi distincte: unul pentru sistemul de însămânțare, unul pentru stația de colorație Gram și un alt lot pentru cele patru frigidere necesare laboratorului, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, contestatorul a notat că aceste produse nu se regăsesc – integral – în portofoliul obișnuit al distribuitorilor de pe piață, restricționând nejustificat posibilitatea de a elabora o ofertă unică. În concret: Produsul solicitat Producătorii relevanți din piața de profil Sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice) Copan (echipament WASP), Sener (Autoplak), Becton Dickinson (BD Kiestra) Echipament pentru efectuarea colorației Gram a frotiurilor de microbiologie Biomerieux, ELITech Group Bruker, CellaVision, BMS În consecință, susține că nici cea de-a doua condiție reglementată de art. 18 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 98/2016 nu este îndeplinită. Reiterează că, în cazul secției de laborator, Consiliul a stabilit în mod constant că: -echipamentele medicale precum analizoarele diferite, analizorul de biochimie si cel de hematologie, nu reprezintă „produse similare” în sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, impunându-se achiziționarea lor în cadrul unor loturi distincte7, astfel, cu atât mai mult, un sistem automat de însămânțare a probelor de microbiologie nu este similar nici cu o stație de colorare, nici cu un frigider, produs auxiliar din laborator; și -gruparea de produse și echipamente pe considerente de loc de utilizare - laborator - este eronată, fiind efectuată cu eludarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, aducându-se astfel atingere implicita scopului organizării procedurii de atribuire, dar și principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziției publica consacrate de art. 2 din același act normativ. Totodată, acesta arată că, dat fiind caracterul independent al echipamentelor, achiziționarea separată a fiecărui produs solicitat în cadrul procedurii nu ar afecta eficiența actului medical și activitatea curentă a laboratorului clinic, atât timp cât, din perspectiva autorității contractante, obiectivul final al procedurii îl reprezintă achiziționarea produselor solicitate, nu încheierea unui singur contract, cu un singur Pagina 8 din 92
operator economic, pentru o valoare considerabilă; numărul de contracte (pentru un lot global sau pentru mai multe loturi) neavând relevanță. Dimpotrivă, acesta susține că, gruparea mai multor aparate medicale distincte și independente într-un singur lot global determină o îngrădire nejustificată a concurenței în Procedură, blocând accesul operatorilor economici care nu pot furniza cumulativ toate aparatele solicitate prin același lot, dar ar putea depune oferte pentru unele dintre acestea. Totodată, evidențiază faptul că, prin gruparea produselor într-un singur lot, fără justificare obiectivă și reală a componenței acestuia, Autoritatea contractantă a încălcat și principiul eficienței utilizării fondurilor publice, fiind probabilă obținerea unor prețuri unitare semnificativ mai mari decât în ipoteza solicitării fiecărui aparat medical în lot distinct – situație în care ar participa mai mulți ofertanți, lărgindu-se piața și favorizându-se concurența, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Astfel, apreciază că operatorii economici interesați care nu vor oferta întreaga gamă de aparate medicale solicitate prin acest lot vor fi excluși, fie prin descurajarea participării la procedură, fie prin respingerea ofertelor ca neconforme. Prin urmare, contestatoarea susține că se constată o restrângere nelegală a liberei concurențe și o încălcare evidentă a dispozițiilor legale anterior indicate. Astfel, documentația de atribuire pare a fi fost concepută plecând de la o ofertă preconstituită, într-o manieră aptă să excludă concurența, și nu prin raportare la criterii obiective, subsumate unor necesități reale, în concordanță cu legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. În acest context, contestatorul atrage atenția că promovarea liberei concurențe implică, în mod corelativ, reprimarea oricărei practici de creare a unui monopol în favoarea unui singur operator economic sau a unui număr extrem de limitat raportat la piață, în acord cu principiile de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Pentru toate argumentele expuse, contestatorul solicită Consiliului să rețină că, la elaborarea documentației de atribuire aferente Procedurii, autoritatea contractantă a încălcat grav prevederile art. 50 și 141 din Legea nr. 98/2016, îngrădind nejustificat participarea la procedură și afectând
libera
concurență,
contrar
principiilor
legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Față de cele de mai sus, ......... SRL solicită Consiliului obligarea autorității contractante la restructurarea lotului 1 în trei loturi distincte: un lot pentru sistemul de însămânțare, un lot pentru echipamentul destinat efectuării colorației Gram și un ultim lot pentru cele patru frigidere necesare laboratorului autorității contractante. În subsidiar, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la restructurarea Pagina 9 din 92
lotului 1 în cel puțin două loturi distincte: unul pentru sistemul de însămânțare și stația de colorare, iar celălalt pentru frigidere. Referitor la nelegalitatea documentației de atribuire în ceea ce privește specificațiile tehnice restrictive stabilite, contestatorul evidențiază următoarele aspecte: Cu titlu preliminar, arată că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, specificațiile tehnice sunt definite ca reprezentând „cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante”. De asemenea, invocă faptul că, potrivit art. 154 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire – inclusiv specificațiile tehnice – astfel încât aceasta să conțină toate informațiile necesare pentru o informare completă, corectă și precisă a operatorilor economici cu privire la cerințele achiziției, în spiritul transparenței și al tratamentului egal. Cu privire la specificațiile tehnice, reține că art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu principiile aplicabile atribuirii contractelor de achiziție publică, impune autorității contractante obligația de a formula specificațiile într-o manieră care să asigure accesul egal al tuturor operatorilor economici la procedură și să nu introducă obstacole nejustificate
deschiderii
către
concurență,
cu
respectarea proporționalității și nediscriminării. Prin urmare, apreciază că autoritatea contractantă trebuie să limiteze descrierea specificațiilor tehnice strict la acele elemente indispensabile satisfacerii necesităților obiective și reale, într-un grad de detaliu care să nu aducă atingere liberei concurențe și principiului tratamentului egal, evitând impunerea unor restricții nejustificate de participare, în deplină conformitate cu legalitatea și transparența. În consecință, susține că legislația națională a transpus limitele impuse de Directiva 2014/24/UE, pe care autoritățile contractante sunt ținute să le respecte la formularea specificațiilor tehnice, pentru a asigura concurența efectivă și tratamentul egal. În acest context legislativ, evidențiază că art. 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 reglementează expres și exhaustiv modalitățile de stabilire a specificațiilor tehnice, limitându-le la una dintre următoarele patru metode: a) prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale, inclusiv caracteristici de mediu, cu condiția ca parametrii să fie suficient de preciși pentru a permite ofertanților să determine obiectul contractului și autoritățile contractante să atribuie contractul; b) prin trimitere la specificații tehnice și, ca ordine de prioritate, la standarde naționale care transpun standarde europene, evaluări tehnice europene, specificații tehnice comune, standarde Pagina 10 din 92
internaționale, alte sisteme de referință tehnice instituite de către organismele de standardizare europene sau, în lipsa oricăror dintre acestea, la standarde naționale, la agremente tehnice naționale sau specificații tehnice naționale referitoare la proiectarea, calcularea și execuția lucrărilor și la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoțită de mențiunea „sau echivalent”; c) prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale, potrivit lit. a), și prin trimitere la specificațiile tehnice prevăzute la lit. b) ca modalitate de a prezuma conformitatea cu respectivele cerințe de performanță sau cerințe funcționale; d) prin trimitere la specificațiile tehnice prevăzute la lit. b) pentru unele caracteristici și prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale prevăzute la lit. a) pentru alte caracteristici. Din punctul său de vedere, cele anterior expuse, au fost reconfirmate de practica recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, prin hotărârea din 16 ianuarie 2025 în cauza C-424/23, a statuat: „autoritatea contractantă are obligația să formuleze specificațiile tehnice în conformitate cu unul dintre punctele respective, iar nu potrivit unei alte metode. Prin urmare, articolul 42 alineatul (3) din Directiva 2014/24 trebuie înțeles, așa cum a observat avocatul general la punctul 44 din concluzii, în sensul că enumeră în mod exhaustiv metodele de formulare a specificațiilor tehnice care trebuie să figureze în documentele achiziției.” În continuare, susține că autoritatea contractantă nu a utilizat niciuna dintre modalitățile prevăzute de legiuitor, ci a optat pentru definirea specificațiilor prin raportare la caracteristici specifice produselor unui anumit producător, ceea ce contravine principiilor transparenței, tratamentului egal, proporționalității și legalității. În acest context, subliniază că, atât legislația europeană, cât și cea națională, interzic, ca regulă, includerea în specificații a unei trimiteri la „un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic” ori „la o marcă, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție determinată care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse”. Astfel, ......... SRL solicită Consiliului să rețină că autoritatea contractantă nu era îndreptățită să recurgă la o asemenea modalitate de definire a specificațiilor caietului de sarcini, întrucât aceasta nu se circumscrie niciuneia dintre excepțiile limitative prevăzute de art. 156 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016,. În acest sens, contestatorul face trimitere la prevederile art. 156 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016. În opinia sa, modalitățile de stabilire a specificațiilor tehnice prevăzute de art. 156 alin. (1) sunt exprese și limitative, autoritățile contractante având obligația de a le respecta în elaborarea caietului de Pagina 11 din 92
sarcini, în acord cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totuși, susține că autoritatea contractantă a definit specificațiile tehnice prin impunerea unor cerințe minime obligatorii ce reflectă exclusiv caracteristici constructive proprii unui anumit producător, care nu răspund unei necesități funcționale sau de performanță a autorității contractante și constituie un obstacol nejustificat în calea unei concurențe reale, contrar tratamentului egal. În consecință, susține că autoritatea contractantă a încălcat normele privind stabilirea specificațiilor tehnice, deși era posibilă definirea lor cel puțin prin metoda prevăzută la art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, încălcând astfel art. 155 alin. (6) și art. 156 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 și blocând nejustificat accesul la procedură, în dezacord cu legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. În acest context, ......... SRL apreciază că autoritatea contractantă a încălcat principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării la stabilirea specificațiilor tehnice aferente Procedurii, precum și dispozițiile art. 155 și 156 din Legea nr. 98/2016, utilizând o metodă nepermisă de definire a acestor specificații tehnice. Contestatoarea inserează considerentul (74) al Directivei 24/2014: „(74) Specificațiile tehnice stabilite de achizitorii publici trebuie să permită ca achizițiile publice să fie deschise concurenței și să îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În acest scop, ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață, inclusiv a celor definite pe baza criteriilor de performanță legate de ciclul de viață și de sustenabilitatea procesului de producție a lucrărilor, a produselor și a serviciilor. Prin urmare, specificațiile tehnice ar trebui elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic. Elaborarea specificațiilor tehnice în termeni de cerințe de performanță și funcționale permite, în general, îndeplinirea acestui obiectiv în cel mai bun mod posibil. Cerințele funcționale și de performanță sunt, de asemenea, mijloace adecvate defavorizare a inovării în achizițiile publice și ar trebui să fie utilizate la o scară cât mai largă cu putință.(...)” (N.n. Subl.n) În opinia sa, principiile astfel enunțate au fost transpuse în art. 18 și 42 din Directiva 2014/24, iar jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene le interpretează în sensul că principiul proporționalității obligă autoritatea contractantă să elaboreze specificații într-un grad de detaliu care să nu afecteze libera concurență, tratamentul egal și nediscriminarea; în consecință, descrierea trebuie Pagina 12 din 92
limitată la detaliile necesare satisfacerii necesităților obiective, fără restricții nejustificate. Cu titlu exemplificativ, face trimitere la interpretarea Curții într-o cauză având ca obiect achiziția de produse medicale (cauza C-413/17). Evidențiind faptul că, pentru a fundamenta soluția, Curtea a interpretat normele de drept european, în susținere, citând punctele 35, 37 și 41 din aceasta. Nu în ultimul rând, contestatorul a invocat jurisprudența constantă a CJUE cu privire la aplicarea principiului proporționalității în achizițiile din domeniul sănătății, arătând că, deși statele membre beneficiază de o marjă mai largă de apreciere, aceasta este supusă acelorași limite privind accesul egal la procedură și interdicția obstacolelor nejustificate; astfel, restricțiile impuse liberei circulații nu pot depăși ceea ce este necesar și adecvat scopului urmărit. În acest sens, indicând considerentele din cauza C-296/15. Acesta susține că, din jurisprudența constantă a CJUE că, inclusiv pentru achiziții publice în sănătate, autoritatea contractantă are obligația de a limita descrierea specificațiilor tehnice la acele elemente strict necesare satisfacerii nevoilor sale obiective, fără a impune restricții nejustificate participării la procedură. Cu toate acestea, susține că autoritatea contractantă a ales să definească specificațiile tehnice prin cerințe minime obligatorii cu caracter restrictiv, incluzând caracteristici constructive specifice unui producător determinat și care nu corespund unor necesități funcționale ori de performanță relevante pentru Autoritatea contractantă, ceea ce a condus la descalificarea automată a majorității operatorilor care activează în mod obișnuit pe această piață, contrar principiilor menționate. În continuare, prezintă considerații specifice privind nelegalitatea specificațiilor tehnice aferente lotului 1 al procedurii, după cum urmează: Față de cele anterior expuse, relevante pentru criticile ce urmează a fi formulate punctual, consideră că esențială reglementarea europeană și națională privind stabilirea specificațiilor tehnice, așa cum rezultă și din jurisprudența recentă a CJUE, având valoare de izvor de drept, în respectul principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței: - Directiva 2014/24/UE urmărește drept obiectiv primordial deschiderea pieței achizițiilor publice către concurență, obiectiv care implică faptul că specificațiile tehnice trebuie să asigure accesul egal al operatorilor economici în procedurile de atribuire, cu stimularea participării IMM-urilor și, prin urmare, să permită prezentarea unor oferte care să reflecte în special diversitatea soluțiilor tehnice existente pe piață: - autoritățile contractante dispun de o marjă largă de apreciere în demersul de stabilire a specificațiilor tehnice, însă acestea nu dispun Pagina 13 din 92
de o libertate discreționara în acest sens, ci le revine acestora obligația de a justifica atât oportunitatea inițierii procedurii de atribuire, cât și stabilirea specificațiilor tehnice. Drepturile autorităților contractante la care s-a făcut referire mai sus trebuie exercitate cu bună-credință, iar nu cu scopul de a limita sau restricționa accesul la procedură de natură, a restrânge concurența între operatorii economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție - nediscriminarea și tratamentul egal; - în acest context, pentru a limita arbitrariul din partea autorităților contractante, atât Directiva 2014/24/UE, în temeiul articolul 42 alineatul (2) coroborat cu articolul 18 alineatul (1), cât și legislația națională, în temeiul art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, stabilesc limite care restrâng în mod imperativ marja de apreciere a autorităților contractante, limite pe care acestea sunt obligate să le respecte, și anume: autoritățile contractante trebuie să se asigure ca specificațiile tehnice (1) oferă operatorilor economici acces egal la procedurile de achiziții publice; și (2) nu au ca efect introducerea unor obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice și față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici interesați a participa în procedură; - astfel, autoritățile contractante sunt obligate să formuleze specificațiile tehnice strict prin raportare la modalitățile exhaustiv prevăzute în cadrul articolului 42 alineatul (3) literele (a)-(d) din Directiva 2014/24 și, în legislația națională, în cadrul articolului 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; în consecință, specificațiile tehnice pot fi formulate doar prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale sau o combinație între acestea; - prin urmare, orice specificație tehnică din caietul de sarcini care include o caracteristică constructivă este nelegală si încalcă flagrant dispozițiile mai sus amintite, impunându-se eliminarea acestora din cadrul documentației de atribuire; - totodată, trimiterea, în cadrul specificaților tehnice, la „un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic” sau „la o marcă, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție determinată care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse” este interzisă; - aceste trimiteri pot fi incluse doar cu titlu excepțional, în cele două cazuri de excepție reglementate în art. 156 alin. (2) si (3) din Legea nr. 98/2016 - care trebuie să fie interpretate în mod restrictiv, astfel încât să acopere numai situațiile excepționale în care o specificație tehnică incluzând o trimitere fie decurge în mod inevitabil din obiectul contractului, fie era necesară pentru că nu este posibilă o descriere Pagina 14 din 92
suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu cele patru modalități de stabilire a specificațiilor tehnice reglementate exhaustiv; - astfel, pentru a folosi astfel de trimiteri, autoritățile contractante sunt obligate ca prin documentația de atribuire să justifice existența excepției, justificată de obiectul contractului, arătând în concret de ce impunerea decurge în mod inevitabil din obiectul contractului; - în contextul în care o asemenea justificare temeinică a excepției nu se regăsește în documentația de atribuire, înlăturarea specificației tehnice care conține o asemenea trimitere și care este interzisă de legislația în vigoare se impune de plano. Revenind la analiza concreta a specificaților tehnice aferente celor două echipamente solicitate în cadrul lotului 1, subliniază că autoritatea contractantă a inserat în documentația de atribuire specificații tehnice excesiv de detaliate, cu încălcarea evidentă a principiului proporționalității aplicabil procedurilor de achiziții publice, impunând limitări de natură constructivă care nu reflectă performanțe ale produselor solicitate și contravin tratamentului egal și transparenței. Ceea ce este relevant pentru soluționarea prezentei cauze, în opinia sa, este: (i) dacă autoritatea contractantă, prin modul de definire a specificațiilor tehnice, a permis participarea mai multor operatori economici; respectiv (ii) dacă restricțiile impuse sunt justificate de satisfacerea unei necesități obiective și reale a autorității contractante, justificare ce ar trebui să se regăsească în documentația de atribuire, potrivit principiilor legalității și proporționalității. Apreciază că, pentru evaluarea acestei posibilități, se impune verificarea dacă mai mulți operatori economici pot oferta produse (diferite) care să îndeplinească cumulativ cerințele caietului de sarcini. În ipoteza în care îndeplinirea cumulativă a tuturor specificațiilor tehnice conduce la ofertarea unui singur produs, rezultă o restrângere evidentă a concurenței, fiind necesară o justificare temeinică a acestei restrângeri de către autoritatea contractantă. În acest context, susține că sarcina probei privind existența pe piață a mai multor echipamente care să satisfacă integral și cumulativ cerințele caietului de sarcini revine autorității contractante și trebuia să fie prezentă la dosarul achiziției, aceasta având obligația de a cerceta piața și de a se asigura de respectarea art. 155 alin. (6) și art. 156, în special alin. (2), din Legea nr. 98/2016, în spiritul transparenței și tratamentului egal. Or, în măsura în care o parte a specificațiilor tehnice a fost preluată din fișa unui anumit produs, iar îndeplinirea integrală a cerințelor este posibilă exclusiv pentru acel produs, situația echivalează cu o restrângere clară a concurenței, contrară principiului proporționalității. În acest context, având în vedere absența oricărei justificări în documentația de atribuire privind oportunitatea inițierii procedurii, Pagina 15 din 92
precum și stabilirea specificațiilor tehnice, solicită Consiliului ca, în exercitarea rolului său activ, să solicite autorității contractante dovada existenței mai multor echipamente (altele decât cel favorizat) capabile să îndeplinească cumulativ toate specificațiile tehnice impuse și să confirme că aceste specificații au fost stabilite cu respectarea celor două limite prevăzute expres de art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, fără a institui piedici nejustificate participării la Procedură, în urma efectuării unei analize de piață, în deplin acord cu legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. Sintetizând cele mai sus expuse, apreciază că este necesar ca autoritatea contractantă să efectueze o analiză a specificațiilor tehnice ale echipamentelor diferiților producători și să le stabilească astfel încât, pe de o parte, să nu restricționeze participarea la procedură a operatorilor economici, garantând acestora acces egal în procedură, iar, pe de altă parte, să acopere necesitățile sale obiective și să aibă legătură cu tipul de echipament solicitat, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În cele ce urmează, acesta combate punctual specificațiile tehnice apreciate ca fiind restrictive impuse pentru cele două echipamente solicitate prin documentația de atribuire. În concret: Pentru echipamentul de pe poziția 1 a lotului 1 - „frigider de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj și imprimantă” În ceea ce privește cerința „Volumul frigiderului să fie de minim 440 litri”, susține că, prin această cerință, autoritatea contractantă impune o limitare de natură constructivă privind capacitatea de încărcare a frigiderului din perspectiva volumului pe care acesta trebuie să îl prezinte, stabilind un minim acceptabil de 440 de litri. În opinia sa, volumul frigiderului reprezintă o caracteristică pur constructivă și nu reflectă caracteristici de performanță sau funcționale ale echipamentului, fiind lipsite de relevanță pentru nevoia obiectivă a Autorității contractante. Raportat la faptul că autoritatea contractantă solicită prin caietul de sarcini patru astfel de frigidere, contestatorul apreciază că această limitare de natură constructivă este disproporționată față de nevoia reală a autorității contractante. Având în vedere că în spatele volumului minim solicitat de 440 de litri nu există nicio justificare obiectivă prezentată în mod expres, clar și neechivoc în documentația de atribuire sau vreun criteriu de performanță documentat de către spital (care, potrivit contestatoarei, oricum nici nu ar putea exista, volumul unui frigider neavând nicio legătură cu performanța acestuia), acesta apreciază că această cerință nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de Legea nr. 98/2016, având un vădit caracter restrictiv. Pagina 16 din 92
În consecință, susține că valoarea minimă impusă este arbitrar aleasă și înfrânge principiile directoare în materia achizițiilor publice. Astfel, acesta evidențiază că, în opinia sa, cerința reprezintă un obstacol nejustificat în procedură – pentru un laborator de rutină ce deservește un spital de dimensiuni reduse, cum este cazul autorității contractante, exigența ca volumul unui frigider să fie de minimum 440 de litri este disproporționată și nejustificată, fiind previzibil că acest volum deosebit de mare nu va fi exploatat la maximum niciodată în practică de către autoritatea contractantă pentru toate cele patru frigidere solicitate, pe lângă cele deja existente în laborator. Raportându-se la dimensiunile spitalului, contestatorul susține că nu există niciun motiv pentru care un frigider cu un volum de 416 litri, deci o valoare sensibil mai redusă decât cea solicitată, cum este cel pe care contestatoarea îl poate oferta în procedură, să fie exclus de la participare, mai ales în contextul în care sunt solicitate patru astfel de frigidere, astfel că nevoia obiectivă a autorității contractante este acoperită, existând flexibilitate la nivelul operatorului de a utiliza volumul cumulat al celor patru frigidere solicitate. Mai mult, consideră că această limitare constructivă este disproporționată în contextul lotului global, apreciat ca nelegal constituit, caz în care orice limitare de natură constructivă impusă pentru unul dintre cele două echipamente incluse în lotul 1 constituie o piedică și pentru ofertarea pentru cealaltă poziție a lotului. Astfel, apreciază că autoritatea contractantă îngrădește nejustificat ofertarea doar la anumite echipamente care folosesc o anumită soluție constructivă, fără ca această limitare să fie în vreun mod justificată sau justificabilă. Prin urmare, ......... SRL solicită Consiliului obligarea autorității contractante la remedierea cerinței în discuție, în sensul modificării volumului solicitat astfel încât să fie acceptate toate frigiderele care au un volum de minim 410 litri, cu redactarea de specificații tehnice care să nu reprezinte un obstacol nejustificat pentru participarea la procedură și care să specifice în mod clar, corect și complet necesitatea obiectivă urmărită de Autoritatea contractantă, cu justificarea acestei necesități reale, obiective, din laborator și a parametrului de performanță sau funcțional efectiv solicitat pentru acoperirea acestei necesități, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „Intervalul de temperatura: +3 °C - +16 °C”, subliniază că, în opinia sa, și această cerință este disproporționată și nu răspunde unei necesități reale a autorității contractante. Potrivit acesteia, temperatura necesară menținerii în condiții de siguranță a reactivilor/soluțiilor/materialelor destinate diferitelor compartimente din laborator este un element constructiv, astfel că nu poate face obiectul Pagina 17 din 92
unei specificații tehnice în linie cu prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016. Din punctul său de vedere, cerința este restrictivă întrucât impune un interval fix de temperatură, cuprins între 3°C și 16°C, ignorând faptul că frigiderele mențin un anumit interval de temperatură diferit în funcție de producător – astfel, prin această cerință sunt excluse toate echipamentele care nu asigură intervalul fix solicitat de „+3 °C - +16 °C”. Totodată, arată că nu există nicio justificare obiectivă pentru neacceptarea la ofertare a unor frigidere care asigură un interval de temperatură mai scăzut, acesta fiind un indiciu de performanță al frigiderului, având în vedere că scopul principal al acestui echipament este menținerea în condiții reci a materialelor depozitate. De altfel, contestatoarea susține că nu există nicio justificare obiectivă prezentată în mod expres, clar și neechivoc în documentația de atribuire sau vreun criteriu de performanță documentat de către Spital; în consecință, apreciază că această cerință nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de Legea nr. 98/2016, având un vădit caracter restrictiv. În acest context, apreciază că există numeroase frigidere pe piață care asigură un interval diferit de temperatură, cum ar fi: Acesta indică faptul că frigiderul pe care intenționa să îl oferteze prezintă intervalul de temperatura de +2 °C - +8 °C; De asemenea, menționează că frigiderul produs de CoolMed prezintă același interval de temperatura de +2 °C - +8 °C; Susține că, la fel, și frigiderul produs de Biobase care prezintă același interval de temperatura de +2 °C - +8°C. Din analiza informațiilor public disponibile, doar frigiderul produs de Liebherr poate îndeplini cerința contestată, acesta prezentând intervalul de temperatura solicitat. Astfel, contestatorul susține că autoritatea contractantă îngrădește nejustificat ofertarea doar la anumite echipamente care folosesc o anumită soluție constructivă, fără ca această limitare să fie în vreun mod justificată sau justificabilă. Prin urmare, ......... SRL solicită Consiliului obligarea autorității contractante la remedierea cerinței în discuție în sensul modificării acesteia, astfel încât să fie acceptate toate frigiderele care prezintă un interval diferit de temperatură, inclusiv cel de „+2 °C - +8 °C”, cu respectarea principiilor în materie, pentru redactarea de specificații tehnice care să nu reprezinte un obstacol nejustificat pentru participarea la procedură și care să specifice în mod clar, corect și complet necesitatea obiectivă urmărită de autoritatea contractantă, cu justificarea acestei necesități reale, obiective, din laborator și a parametrului de performanță sau funcțional efectiv solicitat pentru Pagina 18 din 92
acoperirea acestei necesități. În subsidiar, ......... SRL solicită eliminarea cerinței. În ceea ce privește cerința „Să fie proiectate în conformitate cu Standardul EN 60068-3 cu privire la stabilitatea maximă a temperaturii.” Susține că, prin această cerință, autoritatea contractantă impune în mod obligatoriu îndeplinirea de către produsele ofertate a unui standard care nu este aplicabil frigiderelor solicitate prin caietul de sarcini. Denumirea sumară a acestui standard este „Environmental testing, Supporting documentation and guidance. Seismic test methods for equipment”, în traducere testarea mediului, documentație și îndrumări. Metode de testare seismică pentru echipamente. În acest sens, arată că standardul impus EN 60068-3 „cu privire la stabilitatea maximă a temperaturii” este un standard care, în fapt, reglementează „comprehensive guidance and supporting documentation for seismic test methods, specifically tailored for equipment”, adică îndrumări complete și documentație de sprijin pentru metodele de testare seismică, special adaptate pentru echipamente. Rezultă, în opinia sa, că acest standard nu este specific frigiderelor de tipul celor solicitate prin caietul de sarcini, astfel că impunerea acestei cerințe reprezintă un obstacol nejustificat pentru participarea la Procedură, excedând obiectul acesteia și încălcând principiul proporționalității. Pentru toate motivele mai sus expuse, ......... SRL solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, care impunea restricții nejustificate pentru participarea la procedură, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „Consum de energie maxim 260 kwh/an”, contestatorul arată că, și prin această cerință, autoritatea contractantă impune o limitare de natură constructivă, ceea ce contravine prevederilor Legii nr. 98/2016. Astfel, atrage atenția că nivelul de consum electric nu reprezintă o caracteristică de performanță a frigiderelor. În opinia sa, faptul că alte frigidere existente pe piață pot avea un consum de curent electric diferit, sensibil mai mare, nu constituie un dezavantaj al acestora, ci reflectă doar diferența de soluție tehnică adoptată de fiecare producător. Impunerea unui anumit nivel maxim al consumului de energie îngrădește participarea în Procedură prin limitări de natură pur constructivă. În acest context, arată că există numeroase frigidere pe piață care prezintă un consum diferit de energie, la o capacitate similară celei solicitate prin caietul de sarcini, cum ar fi: - frigiderul pe care intenționa să îl oferteze prezintă o putere de 280 W, însă aceasta reprezintă consumul instantaneu maxim, iar nu cât consumă frigiderul în mod obișnuit; frigiderele funcționează ciclic, nu continuu, astfel că compresorul pornește doar când este necesar (ex. Pagina 19 din 92
deschizi ușa, crește temperatura); astfel, consumul anual este mult mai mic decât daca frigiderul ar funcționa continuu la puterea de 280 W; - frigiderul produs de CoolMed prezintă un consum de 547,5 kWh/an. Evidențiază și faptul că această cerință trebuie corelată cu capacitatea frigiderului, iar față de volumul solicitat în caietul de sarcini, chiar și frigidere din clase superioare energetic pot depăși valoarea maximă impusă de 260 kWh/an în condiții reale. Totodată, susține că, astfel, această cerință nu prezintă relevanță din perspectiva procesului eficient de răcire pe care îl îndeplinește frigiderul, ci are doar scopul instituirii unui obstacol nejustificat pentru participarea în procedură. Față de acest tip de specificație tehnică, chiar stabilită pentru alt tip de echipament, în susținerea argumentelor sale, contestatorul face trimitere la considerentele deciziei CNSC nr. 944/12.04.2024. Pentru motivele anterior expuse, ......... SRL solicită obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței criticate anterior – care nu reprezintă cerințe de performanță apte să răspundă unei necesități obiective a Spitalului, ci doar limitează concurența, încălcând prevederile Legii nr. 98/2016. În subsidiar, ......... SRL solicită modificarea cerinței astfel încât să fie acceptată la ofertare și o soluție constând într-un frigider cu puterea de 280 W, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „Dimensiuni exterioare maxime (L/d/h): 750/770/1690 mm”, apreciază că prin această cerință, autoritatea contractantă impune o nouă limitare de natură constructivă – dimensiuni maxime fixe ale frigiderului. Astfel, susține că orice echipament care nu se încadrează în coordonatele arbitrare impuse de autoritatea contractantă, fără vreo justificare prezentată în documentația de atribuire, va fi exclus automat din procedură. Consideră că este de notorietate faptul că dimensiunile exterioare nu influențează eficacitatea frigiderelor. Dimensiunile variază în funcție de producător, ținând de opțiunea acestuia privind proiectarea și construcția, iar în cauză dimensiunile nu corespund vreunei nevoi specifice a Spitalului. Cu titlu exemplificativ, contestatoarea arată că pe piață există numeroase frigidere care satisfac necesitatea obiectivă a autorității contractante, deși nu se încadrează în dimensiunea impusă, în mod nelegal, prin caietul de sarcini: Acesta menționează că frigiderul pe care intenționa să îl oferteze are următoarele dimensiuni: 785x552x1927 mm. Totodată, precizează că frigiderul produs de Biobase15, cu un volum de 400 litri, prezintă următoarele dimensiuni: 6006071930 mm. Astfel cum rezultă din exemplele de mai sus, acesta susține că echipamentele disponibile în piața de profil sunt similare și apropiate ca Pagina 20 din 92
dimensiuni în ansamblu, însă niciunul nu se încadrează la toate cele trei coordonate maxime stabilite arbitrar și nejustificat de autoritatea contractantă. În continuare, subliniază că, în opinia sa, cerințele privind dimensiunile echipamentului pot fi incluse uneori, în mod justificat, în caietul de sarcini din cauza unor constrângeri de spațiu. Totuși, asemenea împrejurări nu justifică, din perspectiva principiului proporționalității, restrângerea concurenței într-o licitație deschisă. De asemenea, consideră că nu există nicio justificare obiectivă pentru ca un alt echipament – care are o dimensiune de ansamblu apropiată de valorile impuse, dar nu se încadrează fix pentru fiecare parametru (lungime, lățime, înălțime) – să nu fie acceptat la ofertare. Astfel, ......... SRL solicită autorității contractante să pună la dispoziția operatorilor economici schița spațiului în care urmează a fi amplasate cele patru frigidere solicitate, pentru a le oferi posibilitatea de a propune cea mai potrivită modalitate de amplasare a echipamentului ofertat și pentru a evita restrângerea nejustificată a concurenței. În consecință, ......... SRL conchide că solicitările privind dimensiunile au fost stipulate cu singurul rol de a introduce un obstacol nejustificat în calea liberei concurențe. Pentru acest motiv, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței în discuție și la punerea la dispoziția operatorilor economici a schiței spațiului de amplasare, cu acceptarea depunerii unei diversități de oferte, în concordanță cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În subsidiar, ......... SRL solicită modificarea cerinței astfel încât să fie acceptat la ofertare și un frigider cu dimensiunile 785x552x1927 mm. În ceea ce privește cerința „Greutate neta maxima de 85 kg”, acesta susține că această cerință prezintă un caracter restrictiv, întrucât autoritatea contractantă impune o greutate netă maximă de 85 kg pentru frigiderul solicitat, deși este de notorietate că asemenea cerințe nu au fundament obiectiv și sunt, de regulă, instrumente utilizate pentru crearea unor poziții privilegiate anumitor producători. În acest sens, arată că această cerință este inserată în caietul de sarcini fără ca autoritatea contractantă să prezinte vreo justificare a necesității sale obiective, astfel încât limita de 85 kg apare ca arbitrar stabilită, în vederea favorizării unui anumit echipament. Astfel, subliniază că, deși autoritatea contractantă este singura în măsură să își aprecieze necesitățile și să stabilească specificații tehnice conforme cu acestea, acest drept trebuie exercitat în limitele legale ale principiului proporționalității și ale asigurării unui cadru concurențial adecvat tipului de procedură. În concret, autoritatea contractantă are sarcina probei, încă din faza elaborării documentației, cu privire la necesitatea concretă, reală aferentă fiecărei cerințe. Or, aceasta nu a prezentat vreun studiu tehnic sau vreo justificare obiectivă din care să Pagina 21 din 92
rezulte că o greutate mai mare de 85 kg nu ar putea fi suportată în spațiul de amplasare al frigiderului. Cu toate acestea, contestatorul evidențiază că autoritatea contractantă optează pentru o nouă limitare de natură pur constructivă, lipsită de relevanță clinică. Cu titlu exemplificativ, arată că, pe piață, există numeroase frigidere care pot satisface nevoia obiectivă a autorității contractante, dar care sunt excluse de la ofertare pentru că nu se încadrează în greutatea maximă impusă, în mod nelegal, prin caietul de sarcini. Frigiderul pe care contestatoarea intenționa să îl oferteze are o greutate de 120 kg. Or, acesta susține că nu există nicio justificare obiectivă sau tehnică pentru care, de pildă, frigiderul pe care îl poate oferta, cu o greutate de 120 kg, să nu satisfacă necesitatea reală și obiectivă a autorității contractante. În concluzie, ......... SRL apreciază că, prin modul de definire a specificațiilor tehnice, autoritatea contractantă a introdus obstacole nejustificate pentru ofertanți și a restrâns în mod artificial concurența, încălcând principiile care guvernează atribuirea contractelor de achiziții publice. Față de cele expuse, ......... SRL solicită eliminarea acestei cerințe restrictive din caietul de sarcini; în subsidiar, solicită modificarea cerinței astfel încât să fie acceptată la ofertare și o soluție cu o greutate de 120 kg. Pentru echipamentul de pe poziția 2 a lotului 1 - „sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice)”, contestatorul evidențiază următoarele aspecte: Anterior expunerii argumentelor pe fond, ......... SRL subliniază că, în practică, caracteristicile acestor sisteme urmează, în funcție de producător, anumite principii, iar detalierea excesivă a principiilor de funcționare, în maniera aleasă de autoritatea contractantă, nu demonstrează satisfacerea unor nevoi obiective, ci restricționează nejustificat
participarea
la
procedură,
contrar
legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „Să ofere posibilitatea de a lucra în configurațiile bi-plates (placi cu 2 compartimente) și optional duplex (două probe însămânțate pe aceeași placă)”, ......... SRL evidențiază că autoritatea contractantă a adăugat mențiunea „opțional”, acesta înțelegând astfel că acea caracteristică nu este necesară în mod uzual autorității contractante și nu asigură o nevoie obiectivă, reală a acesteia. Totuși, apreciază că nu este clar dacă ofertarea unui echipament care nu îndeplinește această solicitare opțională atrage respingerea ofertei ca neconformă. În acest sens, contestatorul invocă extras din considerentele reținute de Consiliu prin decizia nr. 958/C2/1052 din data de 15.04.2024. Prin urmare, solicită obligarea autorității contractante la clarificarea mențiunii „opțional” în sensul în care această mențiune implică faptul că Pagina 22 din 92
solicitarea însoțită de „opțional” nu este obligatorie și nu atrage neconformitatea ofertei. În acest context, pentru respectarea principiului transparenței și a prevederilor art. 154 din Legea nr. 98/2016, solicităm obligarea Autorității contractante la eliminarea solicitării însoțite de mențiunea „opțional” din cadrul caietului de sarcini pentru a elimina interpretarea neunitară a ofertelor. Consideră că, în măsura în care autoritatea contractantă ar clarifica cerința în discuție în sensul că solicitarea însoțită de mențiunea „opțional” din cadrul caietului de sarcini este obligatorie și neîndeplinirea acesteia atrage neconformitatea ofertei, notăm că cerința devine restrictivă având în vedere că, potrivit bunelor practici în domeniu și conform standardelor de laborator, este recomandat ca o probă de pacient să fie însămânțată pe o singură placă, din considerente de siguranță în practica de laborator, astfel că modul de lucru solicitat opțional duplex, ce implică însămânțarea a două probe pe aceeași placă nu are nicio justificare obiectivă. Susține că, în scenariul unei asemenea clarificări ce ar conferi caracter restrictiv cerinței, solicitând Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea solicitării însoțite în prezent de mențiunea „opțional” din cadrul caietului de sarcini și își rezervă dreptul de a-și completa criticile în concret în funcție de clarificările aduse de autoritatea contractantă. În ceea ce privește cerința „Să fie posibilă legarea la LIS (unidirecțional și bidirecțional), dar și la un sistem care să asigure transmisia de date de identificare la un sistem de identificare de tip MaldiTof”, susține că această cerință are caracter restrictiv pentru că solicită ca echipamentul să asigure o interconectare, o transmisie automată de date către un sistem de identificare de tip MALDI-TOF. Din punctul său de vedere, prin această cerință autoritatea contractantă restrânge în mod artificial concurența dintre operatorii economici. În primul rând, consideră că cerința are caracter disproporționat pentru că impune suplimentar conectării la sistemul LIS al laboratorului și conectarea la un analizor de tip MALDI-TOF, ceea ce nu reprezintă o nevoie obiectivă a Autorității contractante. Apreciază că această solicitare constituie un obstacol nejustificat pentru participarea în procedură având în vedere că esențială este doar conectarea la sistemul LIS – astfel, există pe piață multe sisteme de însămânțare performante, de ultimă generație, care se conectează la LIS, însă nu asigură integrarea și cu un analizor de tip MALDI-TOF, ceea ce reduce semnificativ numărul de oferte care pot fi depuse în Procedură prin această solicitare care nu reflectă o necesitate esențială pentru sistemul de însămânțare. În acest sens, susține că analizorul de tip MALDI-TOF nu are nevoie de date de la sistemul de însămânțare pentru a realiza identificarea, iar Pagina 23 din 92
nevoia de a asigura trasabilitatea datelor este asigurată de sistemul informatic de tip LIS al fiecărui laborator. În opinia sa, rolurile celor două echipamente sunt distincte, fiind total independente – sistemul de însămânțare are ca scop automatizarea procesării probelor biologice, iar sistemul MALDI-TOF are ca scop identificarea microorganismelor detectate în probele biologice la nivel de gen și specie. Cele două echipamente acționează în etape distincte de lucru, total separate. În acest context, contestatorul evidențiază că standardele de acreditare internaționale ale laboratorului de microbiologie (e.g., CLSI, EUCAST, ISO 15189) nu solicită interconectarea între cele două sisteme. În al doilea rând, acesta susține că această cerință este oricum neclară și incompletă pentru că autoritatea contractantă solicită, în concret, ca software-ul sistemului de însămânțare să fie compatibil și să poată transmite automat date către un sistem de identificare de tip MALDI-TOF, însă nu oferă nicio informație despre sistemul MALDI-TOF deținut de aceasta în laborator față de care se solicită această compatibilitate, cerința fiind neclară și incompletă, încălcând flagrant rigorile impuse de art. 154 din Legea nr. 98/2016. Totodată, subliniază și că, prin prezenta procedură, autoritatea contractantă nu solicită un sistem de identificare MALDI-TOF, astfel că aceste informații nu pot fi desprinse în mod transparent din documentația de atribuire, iar o astfel de cerință de conectare automată, transmisie de date între două sisteme este disproporționată și neclară. Pentru motivele mai sus expuse, ......... SRL solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la remedierea cerinței în sensul eliminării din cadrul acesteia a solicitării ca sistemul să asigure transmisia de date de identificare la un sistem de identificare de tip MaldiTof. În ceea ce privește cerința „să permită atașarea unui modul suplimentar care să poată aplica automat discurile de antibiogramă, iar prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii determinate de prezența discurilor de antibiotice, să poată elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare)”, contestatorul susține că cerința are caracter restrictiv, întrucât solicită, în fapt, ca echipamentul să acționeze în locul medicului curant. Acesta a arătat că prevederea potrivit căreia „prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii determinate de prezenta discurilor de antibiotice, sa poată elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare)” reclamă ca sistemul automat de însămânțare să stabilească terapia cu sprijinul inteligenței artificiale, transferând sarcina de decizie clinică a medicului către echipament. Pagina 24 din 92
Subliniază că, în stadiul actual, sistemele de inteligență artificială nu pot îndeplini atribuțiile medicilor specialiști din laborator, aceștia rămânând singurii în măsură să stabilească antibioterapia. Acesta explică faptul că, în opinia sa, modul de administrare a unui antibiotic poate fi recomandat doar de un medic, cu atât mai mult cu cât denumirile utilizate pentru discurile de antibiogramă nu coincid întotdeauna cu denumirea comercială sau forma farmaceutică disponibilă; discurile conțin substanțe active standardizate utilizate exclusiv în diagnostic, iar denumirea reflectă principiul activ testat, nu un preparat medicamentos clinic. Totodată, apreciază că această solicitare excede obiectului procedurii, fiind nelegală, întrucât lotul 1 vizează un sistem automat care însămânțează și inoculează probe, distribuie discuri de antibiogramă și pregătește preparate pe lamă pentru examen microscopic, nu stabilirea terapiei. Contestatorul invocă încălcarea principiului proporționalității, întrucât se impun, cu titlu obligatoriu, funcții care nu corespund scopului echipamentului ce urmează a fi achiziționat în lotul 1. În consecință, consideră că impunerea unei componente de inteligență artificială pentru stabilirea antibioterapiei este excesivă și disproporționată, constituind o piedică nejustificată în calea concurenței, nefiind o caracteristică de performanță/funcțională a sistemului de însămânțare și neexistând dovezi științifice de specialitate care să confirme asemenea aptitudini ale AI în domeniu. ......... SRL solicită Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței „iar prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii determinate de prezenta discurilor de antibiotice, sa poată elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare)”. Pentru „echipamentul pentru efectuarea colorației gram a frotiurilor de microbiologie” solicitat tot pe poziția 2 a lotului 1 în cadrul specificațiilor tehnice stabilite pentru sistemul de însămânțare, contestatorul evidențiază următoarele aspecte: În ceea ce privește cerința „2.În coșul pentru lame să poată fi încărcate până la 20 de lame de microscop.” Susține că, prin această cerință, autoritatea contractantă impune o limitare de natură constructivă privind capacitatea de încărcare, solicitând ca în coș să poată fi încărcate până la 20 de lame. În opinia sa, în lipsa unei justificări obiective, exprimate clar și neechivoc în documentația de atribuire, ori a unui criteriu de performanță documentat (care, în opinia sa, nici nu ar putea exista), cerința încalcă Legea nr. 98/2016, având un evident caracter restrictiv. Apreciază că valoarea impusă este arbitrar aleasă și contravine principiilor directoare în materia achizițiilor publice. Pagina 25 din 92
Susține că limitarea nu reflectă realitatea fluxului de lucru din laboratorul de microbiologie, în care probele sosesc eșalonat, implicând încărcări succesive ale lamelor în sistemul de colorare. În raport cu acest flux divizat, consideră că nu există niciun motiv legitim pentru a exclude un echipament care permite încărcarea simultană a 16 lame, precum cel oferit de aceasta, întrucât poate satisface nevoia reală de încărcări repetate. Din punctul său de vedere, cerința este restrictivă și prin raportare la lotul constituit în mod global, întrucât orice limitare constructivă impusă unuia dintre cele trei echipamente din lotul 1 devine o piedică și pentru celelalte. În concluzie, contestatorul susține că autoritatea contractantă îngrădește nejustificat ofertarea la anumite soluții constructive, fără o justificare pertinentă. Astfel, acesta solicită obligarea autorității contractante la modificarea cerinței, astfel încât să fie acceptate echipamente care permit încărcarea până la 16 lame, cu specificații tehnice clare, corecte și complete, raportate la o necesitate obiectivă și justificată a laboratorului, în concordanță cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerințele: • „3.Brațul robotic să poată scufundă prin patru recipiente de plastic (polipropilena) interschimbabile.” • „4.Rack-ul cu lame să poată fi scufundat într-un al cincilea recipient de apă, drenabil, care sa asigure reînnoirea apei după clătirea fiecărui coș cu lame.”, Contestatorul menționează următoarele: În opinia sa, aceste cerințe sunt restrictive, întrucât impun un principiu fix de funcționare (colorare prin scufundarea în patru recipiente interschimbabile și un al cincilea recipient de apă), introducând în mod disproporționat detalii tehnice imperative. Susține că acest principiu nu este standard pentru astfel de echipamente, existând pe piață soluții alternative, precum sisteme care pulverizează reactivii direct pe lamă (ex.: Aerospray® Gram Series 216, sistemul produs de BMS17, PREVI® COLOR GRAM18 produs de Biomerieux). În acest context, consideră ca fiind evident faptul că cerințele prezintă caracter restrictiv pentru că impun un anumit principiu de funcționare fix, cu eliminarea tuturor soluțiilor echivalente din piața de profil. Acesta reiterează jurisprudența CJUE, potrivit căreia autoritatea contractantă nu poate impune „un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic”, iar, în mod corespunzător, nu poate impune nici principiul de funcționare al produsului. Pagina 26 din 92
Totodată, subliniază faptul că, pe lângă caracterul constructiv, cerințele sunt nejustificate, nefiind motivată vreo excepție de la art. 156 din Legea nr. 98/2016, inevitabil legată de obiectul contractului, care să legitimeze impunerea unui asemenea procedeu cu excluderea celorlalte tehnologii echivalente. Față de cele arătate, ......... SRL solicită eliminarea acestor cerințe din caietul de sarcini sau remedierea lor pentru a permite orice soluții constructive echivalente, inclusiv metoda colorării prin imersie cu colorarea individuală a fiecărei lame pentru evitarea contaminării încrucișate. În ceea ce privește cerința „6.Cuvele de reactivi din sistem să permită efectuarea unei game extinse de colorări”, contestatorul apreciază că această cerință este neclară și, pe acest temei, creează premise pentru încălcarea principiului transparenței și pentru o evaluare neunitară a ofertelor. Astfel, acesta arată că nu rezultă în mod explicit la ce anume se referă Autoritatea contractantă prin sintagma „gamă extinsă de colorări”. Învederează că solicitarea formulată vag, neclar și incomplet intră în contradicție cu nevoia obiectivă declarată în caietul de sarcini privind sistemul de colorare, respectiv efectuarea procedurii de colorare Gram, aceasta decurgând atât din titlul echipamentului „Separat se va pune la dispoziție un echipament pentru efectuarea colorației Gram a frotiurilor de microbiologie cu urmatoarele caracteristici:”, cât și din prima cerință impusă pentru acest echipament: „1. Sistem automat care standardizează procedura de colorare Gram”. În concluzie, acesta solicită obligarea autorității contractante la clarificarea acestei cerințe, fără instituirea unor obstacole nejustificate privind participarea la procedură. În măsura în care clarificarea ar extinde înțelesul cerinței dincolo de colorația Gram, contestatorul susține că aceasta devine restrictivă, excedând obiectul Procedurii; într-un asemenea scenariu, solicitând Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței din caietul de sarcini și își rezervă dreptul de a-și completa criticile în funcție de clarificările oferite de Autoritatea contractantă. În ceea ce privește cerința „ 7.Stocare a pana la 10 programe in memorie”, ......... SRL susține că și această cerință este neclară și în contradicție cu scopul determinat al echipamentului, expres prevăzut în caietul de sarcini, respectiv efectuarea colorației Gram. În opinia sa, colorația Gram se realizează după un program unic, cu timpi standard pentru toate tipurile de frotiuri, astfel încât solicitarea unei capacități de stocare de până la zece programe în memorie este disproporționată, excede obiectului procedurii și este nejustificată, neaducând un folos raportat la scopul echipamentului ce urmează a fi achiziționat. Pagina 27 din 92
Prin urmare, având în vedere caracterul restrictiv al cerinței, lipsită de fundament într-o nevoie obiectivă a autorității contractante și generatoare de limitare artificială a concurenței, ......... SRL solicită Consiliului să dispună eliminarea acesteia din caietul de sarcini. 6. În ceea ce privește cerințele: • „8.Posibilitate selectare viteza si amplitudine de agitare” • „9.Posibilitate selectare timp scufundare coș în fiecare container, perioadele de repaos, timp menținere coș înainte de scufundare în cuva cu colorant”, contestatorul arată că, prin aceste cerințe, autoritatea contractantă solicită ca echipamentul să permită selectarea mai multor funcționalități: viteza, amplitudinea de agitare, timpul de scufundare a coșului, perioadele de repaus și timpul de menținere a coșului înainte de scufundare. Susține că toate aceste solicitări sunt indisolubil legate, subsecvente și conexe principiului de funcționare al echipamentului impus nelegal prin caietul de sarcini, astfel cum s-a arătat anterior. Întrucât derivă din principiul de funcționare prestabilit, consideră că aceste cerințe impun, la rândul lor, un anumit mod de operare, excluzând tehnologiile echivalente existente pe piața de profil, ceea ce contestatoarea apreciază ca fiind nelegal, conform argumentelor deja expuse. Acesta mai arată că cerințele nu pot fi îndeplinite de tehnologii ce respectă alte principii și soluții tehnice specifice fiecărui producător. În acest context, reiterează că, potrivit jurisprudenței CJUE, Autoritatea contractantă nu poate impune în cadrul unei specificații tehnice „un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic” – deci, în mod corespunzător, nu poate impune nici principiul de funcționare și nici detalii constructive conexe acestuia, astfel cum se solicită în cele două specificații citate. Subliniază că, pe lângă caracterul de specificații constructive, cerințele sunt și nejustificate: în documentația de atribuire autoritatea contractantă nu a motivat existența excepției prevăzute de art. 156, inevitabil legată de obiectul contractului, pentru a impune un anumit procedeu de funcționare cu excluderea tehnologiilor echivalente din piață. Față de cele expuse, având în vedere caracterul restrictiv al acestor cerințe, nesusținut de vreo nevoie obiectivă și cu efect de limitare artificială a concurenței, ......... SRL solicită Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea lor din caietul de sarcini sau remedierea astfel încât să fie înlăturate obstacolele de participare și să fie acceptate soluții constructive echivalente. În ceea ce privește cerința „11.Greutate maxima 25 kg”, ......... SRL susține că această cerință este restrictivă întrucât autoritatea Pagina 28 din 92
contractantă impune o greutate maximă de 25 kg pentru sistemul de colorare deși, în practică, cerințele privind greutatea nu au fundament obiectiv și sunt, de regulă, instrumente de creare a unor poziții privilegiate pentru anumiți producători. Acesta arată că cerința a fost inclusă fără o justificare obiectivă a necesității, astfel încât limita de 25 kg pare aleasă arbitrar pentru favorizarea unui anumit echipament. Menționează că, deși autoritatea contractantă este îndrituită să își aprecieze necesitățile și să stabilească specificații tehnice, acest drept trebuie exercitat cu respectarea principiului proporționalității și a unui cadru concurențial adecvat. Astfel, susține că sarcina probei revine Autorității încă de la elaborarea documentației de atribuire, iar în cauză nu s-a prezentat niciun studiu tehnic sau justificare minimă din care să rezulte că o greutate >25 kg nu ar fi compatibilă cu spațiul de amplasare. Cu toate acestea, apreciază că autoritatea contractantă impune o limitare pur constructivă, lipsită de relevanță clinică. Cu titlu exemplificativ, indică existența în piață a numeroaselor sisteme de colorare apte să satisfacă nevoia obiectivă, dar excluse prin plafonul de greutate impus: • Sistemul pe care intenționează să îl oferteze are o greutate de 40 kg (DL-DYE- GR-16); • Sistemul RAL® Stainer are o greutate de 28 kg. Apreciază că nu există nicio justificare obiectivă sau tehnică pentru ca, de exemplu, sistemul oferit de aceasta, cu o greutate de 40 kg, să nu satisfacă necesitatea reală și obiectivă a Autorității contractante. În concluzie, ......... SRL susține că, prin definirea astfel a specificațiilor tehnice, autoritatea contractantă a introdus obstacole nejustificate pentru ofertanți și a restrâns artificial concurența, afectând principiile care guvernează atribuirea contractelor de achiziții publice. Se solicită eliminarea acestei cerințe restrictive din caietul de sarcini; în subsidiar, modificarea astfel încât să fie admisă ofertarea unui sistem cu greutatea de 40 kg. Cât privește nelegalitatea factorilor de evaluare aferenți lotului 1, preliminar, invocă dispozițiile art. 188 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 32 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, precizând că, cu privire la aplicarea factorilor de evaluare, ANAP a emis ghiduri și instrucțiuni, indicând, între altele, Ghidul de bune practici pentru utilizarea factorilor de evaluare în achiziția de produse, elaborat de ANAP, potrivit căruia: „Este necesar ca factorii de evaluare utilizați de autoritatea contractantă să asigure o concurență reală între operatorii economici și să fie însoțiți de prevederi care să permită verificarea efectivă a informațiilor furnizate de către ofertanți în scopul aplicării factorilor de evaluare. Pagina 29 din 92
În ceea ce privește ponderea asociată fiecărui factor de evaluare, aceasta trebuie stabilită astfel încât să nu conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, urmărind să reflecte în mod corect: a) importanța caracteristicii tehnice/funcționale considerate a reprezenta un avantaj calitativ, de mediu și/sau social ce poate fi punctat; sau b) cuantumul valoric al avantajelor de natură financiară pe care ofertanții le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare în raport cu cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini sau documentul descriptiv”. În consecință, susține că, pentru a respecta rigorile legale, factorii de evaluare trebuie să reflecte un avantaj real pentru autoritatea contractantă
(un
folos
practic
obținut
prin
utilizarea caracteristicii/funcționalității evaluate), iar ponderea aferentă să fie stabilită proporțional importanței, fără a distorsiona concurența sau a favoriza nejustificat anumiți ofertanți/produse. Cu toate acestea, apreciază că autoritatea contractantă a stabilit factori de evaluare nelegali, cu pondere de 30% din totalul factorilor aferenți lotului 1, acordând punctaj suplimentar unor pretinse caracteristici tehnice de performanță care, în realitate, nu privesc calitatea ori avantajele tehnice ale produselor, ci creează poziții privilegiate operatorilor ce propun soluțiile constructive astfel punctate. Consideră că prin această modalitate de definire a factorilor de evaluare, autoritatea contractantă nu asigură o concurență reală între operatorii economici și nu obține niciun avantaj, rezultând doar blocarea concurenței. În concret: Cu privire la factorul de evaluare referitor la „Volumul frigiderului” „Algoritm de calcul: Volumul frigiderului sa fie de minim 440 litri - P(v) = maxim 5 puncte Algoritmul de calcul: 1. Pentru oferta care conține volumul cel mai mare, exprimat in litri, se acorda punctajul maxim alocat. 2. Pentru celelalte oferte punctajul P(v) se calculează proporțional, astfel: P(v)=(Volum ofertat/ Volum maxim ofertat) x punctaj maxim alocat”, contestatorul susține că factorul de evaluare menționat este intrinsec legat de specificația tehnică minimă și obligatorie, având conținut identic în caietul de sarcini – acesta recompensează suplimentar frigiderul cu volum superior pragului minim de 440 litri impus prin caietul de sarcini. Pentru motivele expuse anterior, se apreciază caracterul nelegal al acestui factor și se solicită obligarea autorității contractante să îl modifice în concordanță cu remedierea cerinței minime obligatorii pe care o dublează, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Pagina 30 din 92
În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Nivel de zgomot maxim” „Algoritm de calcul: Nivel de zgomot maxim 50 dB - P(z) = maxim 5 puncte Algoritmul de calcul : 1. Pentru oferta care conține nivelul cel mai mic de zgomot, exprimat in dB, se acorda punctajul maxim alocat. 2. Pentru celelalte oferte punctajul P(z) se calculează proporțional, astfel: P(z)=(Nivel zgomot minim ofertat /Nivel zgomot ofertat) x punctaj maxim alocat”, evidențiază următoarele: În primul rând, susține că factorul de evaluare este neclar – nu rezultă explicit și transparent dacă acesta vizează exclusiv frigiderul solicitat în lotul 1 (dublând specificația tehnică din caietul de sarcini „Nivel de zgomot maxim 50 dB”) sau se raportează cumulativ la nivelul de zgomot al celor trei echipamente din lotul 1. Astfel, solicită clarificarea acestui factor, care induce neclaritate documentației de atribuire, cu încălcarea art. 154 din Legea nr. 98/2016, împiedicând operatorii economici să formuleze o ofertă clară, conformă documentației, în respectul principiilor de legalitate, tratament egal, transparență și proporționalitate. În al doilea rând, precizează că factorul nu respectă oricum prevederile legale menționate: deși un nivel redus al zgomotului poate crea o ambianță favorabilă personalului de laborator, această circumstanță nu justifică instituirea unui factor cu impact direct în departajarea ofertelor conforme. Zgomotul produs de frigiderele profesionale este semnificativ sub nivelul altor echipamente de laborator, astfel că autoritatea contractantă trebuie să se limiteze la factori de evaluare proporționali, care punctează exclusiv caracteristici aducătoare de beneficii reale și cuantificabile, cu respectarea legalității, tratamentului egal și transparenței. Așadar, în opinia sa, factorul analizat este nelegal și generează premisele unei evaluări neunitare a ofertelor, contrar principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. În consecință, ......... SRL solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acestui factor de evaluare din documentația aferentă lotului 1. În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Omogenizarea, cu menținerea integrității materialului biologic” „Algoritm de calcul: Omogenizarea, cu menținerea integrității materialului biologic, să se poată face cel puțin prin vortexare sau centrifugare, cu un dispozitiv programabil de către utilizator, în funcție de proba = P(o) maxim 10 puncte Punctajul - P(o) - se va acorda astfel: 1. Omogenizare printr-o metoda (vortexare sau centrifugare) - 5 pct. Pagina 31 din 92
2. Omogenizare prin 2 metode (vortexare si centrifugare) -10 pct.”, evidențiază următoarele: În opinia sa, factorul de evaluare analizat este în mod direct corelat cu specificația tehnică minimă și obligatorie, de conținut identic, din caietul de sarcini, care solicită alternativ realizarea omogenizării fie prin vortexare, fie prin centrifugare. Totuși, consideră că factorul este nelegal întrucât acordă punctaj maxim sistemelor ce realizează omogenizarea prin două metode – respectiv vortexare și centrifugare –, deși cerința minimă prevede caracter alternativ, nu cumulativ. În opinia sa, ceea ce aparent ar putea reflecta o performanță superioară sau un beneficiu real pentru Spital se traduce, în realitate, într-o contradicție punctată suplimentar de autoritatea contractantă, favorizând o anumită soluție constructivă a unui producător din piață, din motivele ce urmează. În primul rând, apreciază că centrifugarea are ca finalitate separarea sedimentului, operațiune diametral opusă omogenizării. Cum centrifugarea separă, nu omogenizează materialul biologic, nu se poate susține că omogenizarea ar fi realizată prin două metode. Precizează că centrifugarea este nerecomandată pentru analiza probelor de microbiologie, potrivit Ghidului pentru prevenirea și limitarea fenomenului de rezistență la antimicrobiene (AMR) și a infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) – Microbiologie21, elaborat de Institutul „Matei Balș” și actualizat în 2021, în susținere inserând extras din „Efectuarea frotiului Gram – din urina necentrifugată” și din „Cultivare”. În aceste condiții, pentru clarificare, face următoarele precizări de ordin tehnic: • Prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat un echipament automat pentru însămânțare; • Pentru însămânțarea probei – scopul achiziției echipamentului –, se recomandă, în prealabil, omogenizarea probei, procedură opusă centrifugării; • Autoritatea contractantă a prevăzut ca echipamentul de însămânțare să permită omogenizarea „cel puțin prin vortexare sau centrifugare”; • Componenta „vortex” este un instrument prin care se omogenizează conținutul lichid al unui recipient (tub, flacon). Întrucât urina poate conține elemente ce sedimentează la concentrații crescute (de ex. bacterii), neomogenizarea înainte de însămânțare poate face ca ansa (componenta care execută însămânțarea) să preleveze doar din supernatant (partea superioară, lipsită de elementele urmărite după sedimentare), fără microorganismele din sediment – tocmai cele de interes –, afectând relevanța rezultatelor; Pagina 32 din 92
• Dacă proba este centrifugată înainte de însămânțare – centrifugarea având ca scop sedimentarea elementelor (depunerea pe fundul flaconului) – rezultatele se compromit, întrucât ansa va preleva din partea superioară, lipsită de elemente ca urmare a centrifugării; • În consecință, echipamentele de însămânțare trebuie să fie dotate cu vortex (exclusiv), centrifugarea (opusă vortexării) nefiind uzuală și fiind chiar nerecomandată raportat la etapa de însămânțare pe medii de cultură; toate acestea în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În acest context, e de părere că, se deduce că autoritatea contractantă introduce alternativa „sau centrifugare” și punctează suplimentar echipamentele care realizează și centrifugarea pentru a favoriza echipamentul WASP, întrucât dotarea cu o centrifugă reprezintă o caracteristică constructivă unică a acestuia și este indispensabilă din cauza tipului de tuburi de recoltare utilizate, care conțin un burete intern; în concret, echipamentul WASP al producătorului Copan procesează exclusiv tuburi de recoltare urină prevăzute cu burete interior care reține proba până la procesare, iar extragerea probei din burete este posibilă doar prin centrifugare. Se redă, în acest sens, un extras relevant din documentația tehnică WASP – Ghidul aplicației WASP: În susținere, inserează print screen din Ghidul aplicației WASP. În consecință, contestatorul susține că centrifugarea este lipsită de aplicabilitate practică pentru alte soluții și are efect doar în cazul soluției Copan, unde este necesară pentru a acoperi particularitatea tuburilor pentru uroculturi compatibile cu WASP; centrifugarea nu asigură omogenizarea probei, ci doar o pregătire prealabilă însămânțării, specifică exclusiv acestei soluții; aspectele invocate relevă necesitatea respectării principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. În acest sens, subliniază faptul că centrifugarea nu este necesară pentru echipamentul produs de Sener, aflat în portofoliul subscrisei, care poate procesa, prin vortexare, mai multe tipuri de tuburi pentru uroculturi, beneficiarul rămânând liber să aleagă tipul dorit de tub; astfel, Autoritatea contractantă nu ar fi constrânsă, pe viitor, să achiziționeze exclusiv un anumit model/tip de tuburi. Având în vedere că omogenizarea nu poate fi realizată prin centrifugare, fiind operațiuni opuse, ......... SRL solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acestui factor de evaluare, care nu aduce un beneficiu real și cuantificabil, ci punctează o caracteristică constructivă a unui anumit echipament din piață. În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Etichetare” „Algoritm de calcul: Sa aibă posibilitatea de a eticheta, in concordanta cu cerințele specifice produsului biologic examinat (evaluare hemoliza, apreciere morfologie colonii, etc.), placa lateral sau pe spatele Pagina 33 din 92
acesteia, astfel încât să se asigure condiții optime în timpul citirii = P(e) maxim 10 puncte Punctajul - P(e) - se va acorda astfel: 1. Posibilitatea de a eticheta placa pe spatele sau pe lateralul acesteia - 5 puncte 2. Posibilitatea de a eticheta placa lateral si pe spate -10 puncte” Acesta arată că factorul de evaluare în discuție punctează suplimentar posibilitatea de etichetare dublă a plăcii, atât pe lateral, cât și pe spate, fără a reflecta un plus funcțional relevant al sistemului. Astfel, în opinia sa, această etichetare dublă nu relevă o performanță superioară a sistemului de însămânțare și nu generează niciun beneficiu real, cuantificabil, pentru autoritatea contractantă, fiind deci lipsită de justificare obiectivă în raport cu scopul achiziției. Pentru claritate, formulează următoarele precizări de ordin tehnic: • În discuție nu sunt orice tip de plăci, ci plăci Petri — acestea sunt utilizate de echipamentul de însămânțare pe medii de cultură; • Plăcile Petri sunt compuse din mai multe elemente: Capacul plăcii — partea mobilă; și Placa cu mediul de cultură pe care se însămânțează proba — partea fixă, după cum rezultă din imaginea explicativă inserată de acesta ca print screen. • în practica standard din laborator, inscripționarea plăcilor cu datele pacientului și cele legate de probă (numărul probei, specimen etc.) se realizează doar pe spatele părții fixe a plăcii, respectiv pe placa cu mediul de cultură pe care se află proba; • Aceste plăci sunt, ulterior, stocate cu partea fixă în sus, cu eticheta la vedere; • Rațiunea pentru acest mod de inscripționare și stocare a plăcilor Petri constă în faptul că acestea sunt manipulate în stive, concomitent — în alte cuvinte, dacă ar fi stocate invers, cu capacul în sus și cu spatele plăcii lipit de masă, la preluarea unei stive este posibil ca ultima placă de jos să fie prinsă doar de partea mobilă (capacul, fiind mai mare decât placa propriu-zisă), iar placa să rămână pe masă ori să fie scăpată, compromițând proba; • etichetarea plăcii nu poate fi efectuată și pe lateral, întrucât capacul reprezintă partea mobilă a plăcii, care trebuie să rămână astfel, deoarece după însămânțare plăcile Petri sunt preluate de operator din aparat și așezate în termostat, iar ulterior urmează alte etape de prelucrare de către specialiștii din laborator (identificare, purificare, antibiogramă etc.); • consideră că și în scenariul în care etichetarea pe lateral ar avea loc efectiv pe placă, iar nu pe capac, aceasta ar fi lipsită de utilitate deoarece eticheta nu ar fi vizibilă. Pentru facilă înțelegere, în susținere inserând extras cu imeginea relevantă în acest sens. Pagina 34 din 92
• Astfel, pentru personalul din laborator care manipulează frecvent stive de plăci Petri, este mult mai practic ca placa să fie așezată cu partea fixă (și cu eticheta) în sus; • Dacă plăcile ar fi inscripționate și pe lateral de către aparat — scenariu în care plăcile se pot afla doar în poziția cu capacul în sus, deci în poziție inversă față de modul în care personalul din laborator le manipulează — avantajele și justificările invocate de autoritatea contractantă se anulează, întrucât eticheta rămâne, oricum, imposibil de citit. Având în vedere că toate considerațiile tehnice expuse mai sus derivă din bunele practici de laborator, ......... SRL susține că etichetarea dublă nu aduce niciun beneficiu real autorității contractante. În consecință, acesta solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acestui factor de evaluare, care nu oferă un avantaj real, cuantificabil, ci doar punctează suplimentar o caracteristică constructivă a unui anumit echipament existent pe piața de profil. Astfel, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, cu consecința ajustării documentației de atribuire în sensul respectării principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Prin adresa nr. 42679/08.09.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 63092/10.09.2025, autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 58674/25.08.2025, în dosarul nr. 3293/2025, formulată de ......... SRL, solicitând respingerea contestației ca fiind neîntemeiată. Autoritatea contractantă I. Considerații introductive, menționează că, în urma cercetării pieței, au fost avute în vedere exclusiv caracteristici clinic relevante, aliniate nevoii reale și obiective a laboratorului; în consecință, indicarea unui interval tehnic a fost destinată să faciliteze încadrarea și ofertarea unor soluții de ultimă generație, fără a restricționa participarea. Subliniază că, în acest context, toate specificațiile din caietul de sarcini vizează accesul unui număr cât mai mare de operatori economici, fără a favoriza sau dezavantaja în mod nejustificat vreun participant. Caietul de sarcini a fost întocmit conform Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, reflectând necesități obiective ale autorității contractante. ......... SRL solicită, în principal, împărțirea lotului 1 în 3 loturi distincte sau cel puțin în 2 (cu separarea frigiderului), precum și remedierea unor cerințe tehnice considerate restrictive, iar, în subsidiar, anularea lotului, iar autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea documentației în forma publicată, apreciind că cerințele contestate: • sunt formulate în termeni de performanță și funcționalitate, conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; Pagina 35 din 92
• sunt proporționale, justificate tehnic și obiectiv de necesitățile reale ale laboratorului; • nu vizează un producător anume și sunt îndeplinite de cel puțin două sisteme distincte (Copan WASP, BD Kiestra), aspect ce exclude caracterul restrictiv. Concluziv, secțiunea se circumscrie principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În continuare, aceasta răspunde punctual la criticile din contestație, după cum urmează: Privind nelegalitatea documentației de atribuire sub aspectul alcătuirii lotului 1 al procedurii, autoritatea contractantă răspunde următoarele: Față de susținerea contestatorului că lotul 1 este alcătuit nelegal, întrucât agregă produse considerate complet diferite și independente (frigider profesional, sistem automat de însămânțare, stație colorație Gram) și față de faptul că ......... SRL apreciază că produse nesimilare și fără funcționalități complementare ar trebui licitate separat, iar lotizarea actuală ar restrânge competiția „în mod artificial”, autoritatea contractantă susține că, în laboratoarele de microbiologie, legătura dintre frigiderul pentru medii, sistemul automat de însămânțare și stația de colorare Gram este esențială pentru un flux preanalitic eficient și trasabil. Astfel, subliniază că: • Frigiderul asigură păstrarea mediilor în condiții optime până la utilizare; • Sistemul automat de însămânțare standardizează inocularea pe plăci Petri, crește reproductibilitatea și reduce riscul de contaminare; • Stația de colorație Gram aplică automat coloranții specifici pe lame din probele biologice și din coloniile dezvoltate, diferențiind bacteriile Gram-pozitive (violet) de cele Gram-negative (roz/roșu). Se urmărește automatizarea completă a etapei preanalitice, cu trasabilitate, vizualizare rapidă și standardizată a lamelor, reducând substanțial erorile umane și deprecierea materialului biologic; prin aceasta s-a justificat includerea ca accesoriu în lotul 1. Astfel, frigiderul păstrează mediile, sistemul automat însămânțează probele pe aceste medii, iar stația de colorație Gram ajută la examinarea frotiurilor etalate din probele biologice și clasificarea bacteriilor după creșterea lor pe aceste medii, ajutând la un flux de lucru in laborator eficient și standardizat. Acest flux integrat asigură calitatea, rapiditatea și precizia în diagnosticarea microbiologică. Menționează că lotizarea a fost construită obiectiv, raportat la fluxul tehnologic al unui laborator modern cu activitate continuă (24/7). Echipamentele au caracter complementar și formează un ansamblu funcțional: frigiderele asigură stocarea mediilor, iar sistemul de însămânțare le utilizează în procesarea standardizată a probelor, cu Pagina 36 din 92
trasabilitate și etichetare integrată, respectând legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. Subliniază că alăturarea echipamentelor în același lot reflectă o corelare logică și științifică, indispensabilă atingerii obiectivului proiectului privind prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale, cu respectarea principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. În plus, apreciază că includerea frigiderelor nu poate fi considerată restrictivă, fiind produse de uz larg, disponibile de la numeroși producători și uzuale în portofoliile distribuitorilor. Contestatoarea însăși a arătat intenția de ofertare, solicitând doar ajustarea unor specificații, aspect conform principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Autoritatea contractantă precizează că a acceptat majoritatea propunerilor de ajustare/eliminare a cerințelor tehnice referitoare la frigidere, pentru a lărgi accesul operatorilor și a stimula concurența, în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Având în vedere finanțarea prin PTSERR și termenul de finalizare 30.11.2025, consideră că o anulare/întârziere ar periclita fondurile europene și implementarea investiției esențiale unui spital județean cu peste 1.400 paturi, în acord cu principiile de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Subliniază faptul că, în jurisprudența CNSC, acesta a respins contestații prin care se solicita anularea unor proceduri finanțate nerambursabil, apreciind că o asemenea măsură ar contraveni principiului proporționalității și interesului public, în linie cu legalitatea, tratamentul egal și transparența. Menționează că CNSC a reținut că anularea poate conduce la nerespectarea termenelor și pierderea finanțării, cu consecințe grave pentru proiecte esențiale ale spitalelor județene mari. Considerentele se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză (finanțare PNRR, termen 30.11.2025), respingând caracterizarea eronată de „spital de dimensiuni reduse”, cum eronat susține contestatorul. Pentru echipamentul de pe poziția 1 a lotului 1 – „Frigider de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj și imprimantă”, arată că: Cerința „Volumul frigiderului să fie de minim 440 de litri” – se va modifica prin clarificare din oficiu. Astfel, autoritatea menționează că, se acceptă și un frigider cu volum de minim 410 litri, măsură proporțională și transparentă, cu tratament egal și în deplină legalitate. Referitor la cerința „Intervalul de temperatură: +3 °C – +16 °C”, autoritatea contractantă arată că intervalul +3 – +16 °C este cuprinzător și acoperă numeroase modele ale multor producători; în acest interval se încadrează inclusiv valorile invocate de contestatoare. Spre exemplificare, precizează producătorul GRAM (Model BioPlus 930 ER930) Pagina 37 din 92
indicând: Temperature range -2 °C/+20 °C; iar pentru producătorul PHCbi (seriile MPR-722 și MPR-1412) indicând: MPR Pharmaceutical Refrigerators. Față de concluzia contestatorului că doar producătorul Liebherr ar avea acel interval, dovedește o percepție inexactă a pieței de profil, autoritatea susține că, dimpotrivă, modificarea la 2–8 °C ar restrânge concurența. În consecință, apreciază că această modificare nu poate fi acceptată, în considerarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Referitor la cerința „Să fie proiectate în conformitate cu Standardul EN 60068-3 cu privire la stabilitatea maximă a temperaturii.”, menționează că se va modifica prin clarificare din oficiu, acceptând eliminarea. Cu privire la cerința „Consum de energie maxim 260 kWh/an”, menționează că se va modifica prin clarificare din oficiu, , acceptând eliminarea. Referitor la cerința „Dimensiuni exterioare maxime (L/d/h): 750 / 770/ 1690 mm”, precizează că se va modifica prin clarificare din oficiu, acceptând eliminarea. Față de cerința „Greutate netă maximă de 85 kg”, menționează că se va modifica prin clarificare din oficiu, acceptând eliminarea. Pentru echipamentul de pe poziția 2 a lotului 1 – „Sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice)”, prezintă următoarele: Precizează că cerința „Să ofere posibilitatea de a lucra în configurațiile bi-plates (plăci cu 2 compartimente) și opțional duplex (două probe însămânțate pe aceeași placă)”, se va modifica prin clarificare din oficiu după cum urmează: Se menține ca cerință minimă obligatorie: posibilitatea de a lucra în configurații bi-plates (plăci cu 2 compartimente). Se va puncta suplimentar capacitatea de a lucra în configurație duplex (două probe pe aceeași placă) cu maximum 5 puncte, înlocuind factorul de evaluare existent („Nivel de zgomot maxim”) după cum urmează: Posibilitatea de a lucra în configurații bi-plates (plăci cu 2 compartimente) – P(c) = maxim 5 puncte Punctajul P(c) se va acorda astfel: • Dacă echipamentul are placă singulară – 0 puncte • Dacă echipamentul are placă singulară și bi-plates (plăci cu 2 compartimente) – 2 puncte • Dacă echipamentul are placă singulară, bi-plates și duplex (două probe pe aceeași placă) – 5 puncte În opinia sa, din perspectivă tehnică și economică, configurația duplex sporește eficiența, reduce consumabilele și timpii de lucru, fără a compromite calitatea diagnosticului; de aceea se punctează, nu se Pagina 38 din 92
impune ca minim. Consideră că această abordare respectă art. 2 alin. (2) lit. a), b) și f), precum și art. 187 din Legea nr. 98/2016, în concordanță cu legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. Referitor la cerința „Să fie posibilă legarea la LIS (unidirecțional și bidirecțional), dar și la un sistem care să asigure transmisia de date de identificare la un sistem de identificare de tip MALDI-TOF”, menționează că: - Integrarea LIS (uni/bidirecțional) și conectarea la MALDI-TOF (echipament existent, achiziționat în 2024 în cadrul aceluiași proiect – anunț CN1057135/09.07.2023) sunt esențiale pentru trasabilitatea probelor, siguranța pacientului și eficientizarea fluxurilor. Interfața bidirecțională permite schimbul de comenzi și date (pacient, tip probă, medii, protocoale), iar echipamentul transmite statusuri și rezultate, inclusiv loturi de consumabile și timpi de procesare. Conectarea cu MALDI-TOF asigură transmiterea automată a datelor de identificare și întoarcerea rezultatelor (cu scoruri) în LIS, eliminând asocierile manuale și erorile, cu accelerarea validării. - Pe piață există cel puțin doi producători care îndeplinesc cerința. Pentru BD Kiestra™, la p. 16 a broșurii atașate se descrie modul în care IdentifA automatizează fluxul de identificare și integrează cu BD™ Bruker MALDI Biotyper®, gestionat prin BD Synapsys™ cu integrare LIS. Pentru Copan WASP, documentația arată suportul LIS uni/bidirecțional și legarea la MALDI-TOF prin MALDI-Trace, care asigură trasabilitate completă și conectivitate LIS. Cerința este astfel proporțională, transparentă și cu tratament egal, în deplină legalitate. În ceea ce privește cerința „să permită atașarea unui modul suplimentar care să poată aplica automat discurile de antibiogramă, iar prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii determinate de prezența discurilor de antibiotice, să poată elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare)”, autoritatea contractantă precizează că software-ul AI nu substituie expertiza medicului microbiolog, ci oferă suport decizional standardizat (măsurare automată a zonelor), optimizând timpul de lucru; validarea rămâne la medic. Susține că soluția este aliniată practicilor ISO 20776-1, EUCAST. Din punctul său de vedere, cerința nu este restrictivă, existând cel puțin doi producători. Pentru „echipamentul pentru efectuarea colorației Gram a frotiurilor de microbiologie” solicitat pe poziția 2 a lotului 1 în cadrul specificațiilor tehnice stabilite pentru sistemul de însămânțare, autoritatea contractantă evidențiază următoarele aspecte: Referitor la cerința „2. În coșul pentru lame să poată fi încărcate până la 20 de lame de microscop”, aceasta precizează că se va modifica prin clarificare din oficiu, respectiv se acceptă minim 16 lame, astfel Pagina 39 din 92
cerința se modifică: „În coșul pentru lame să poată fi încărcate minim 16 lame de microscop”. În ceea ce privește cerințele: - se va modifica prin clarificare din oficiu • „3. Brațul robotic să poată scufunda prin patru recipiente de plastic (polipropilena) interschimbabile” • „4. Rack-ul cu lame să poată fi scufundat într-un al cincilea recipient de apă, drenabil, care sa asigure reînnoirea apei după clătirea fiecărui coș cu lame”, autoritatea subliniază că acceptă și alte soluții echivalente. Cât privește cerința „6.Cuvele de reactivi din sistem să permită efectuarea unei game extinse de colorări.” - explicație prin clarificare din oficiu. Astfel, menționează că, prin „game extinse de colorări” se înțeleg următoarele: colorații gram, colorații Ziehl Nielseen, colorație cu albastru de metilen. Referitor la cerința „7.Stocare a pana la 10 programe în memorie” - se va modifica prin clarificare din oficiu după cum urmează: „Posibilitatea stocării de programe în memorie”. În ceea ce privește cerințele: - se va modifica prin clarificare din oficiu „8.Posibilitate selectare viteza si amplitudine de agitare” „9.Posibilitate selectare timp scufundare cos in fiecare container, perioadele de repaos, timp menținere cos inainte de scufundare in cuva cu colorant”, autoritatea menționează că este de acord cu eliminarea. Cât privește cerința „II. Greutate maximă 25 kg”, menționează că se va modifica prin clarificare din oficiu, menționând totodată că este de acord cu eliminarea. Referitor la factorii de evaluare aferenți lotului 1, autoritatea contractantă evidențiază următoare aspecte: În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Volumul frigiderului”, autoritatea precizează că se va modifica prin clarificare din oficiu. Astfel, factorul de evaluare se modifică după cum urmează: Volumul frigiderului să fie de minim 410 litri - P(v) = maxim 5 puncte Algoritmul de calcul: 1. Pentru oferta care conține volumul cel mai mare, exprimat în litri, se acordă punctajul maxim alocat. 2. Pentru celelalte oferte, punctajul P(v) se calculează proporțional, astfel: P(v)=(Volum ofertat / Volum maxim ofertat) x punctaj maxim alocat. Referitor la factorul de evaluare referitor la „Nivel de zgomot maxim”, autoritatea menționează că se va modifica prin clarificare din oficiu, aceasta asumând corectarea corespunzătoare în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Pagina 40 din 92
Autoritatea contractantă afirmă că este de acord cu eliminarea factorului de evaluare, menținând un cadru coerent cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Cât privește factorul de evaluare referitor la „Omogenizarea, cu menținerea integrității materialului biologic”, autoritatea evidențiază că, ......... SRL susține faptul că tehnica de centrifugare nu este adecvată domeniului microbiologiei. În acest context, autoritatea contractantă formulează următoarele precizări: În opinia sa, anumite probe (ex: diferite lichide de puncție, lichid cefalorahidian) necesită centrifugare pentru sedimentare, conform protocoalelor standard de microbiologie (Tratat Buiuc & Neguț, 2009). Aceasta consideră că vortexarea este esențială pentru omogenizarea probelor vâscoase (exudate, spută), unde centrifugarea nu ar fi eficientă. Posibilitatea de a utiliza ambele metode oferă laboratorului flexibilitate maximă și rezultate reproductibile, fiind o caracteristică de top a echipamentelor moderne. Subliniază faptul că documentația prevede acordarea a 5 puncte pentru echipamentele care permit omogenizarea printr-o singură metodă (vortexare sau centrifugare); 10 puncte sunt acordate doar echipamentelor care oferă ambele metode, ca valoare adăugată. Astfel, autoritatea susține că niciun operator economic nu este exclus dacă oferă o singură metodă – diferențierea are scopul de a stimula ofertarea unor echipamente performante, conform art. 187 din Legea nr. 98/2016 (criteriul „cel mai bun raport calitate-preț”). Subliniază faptul că, acest factor de evaluare nu restrânge competiția, ci diferențiază ofertele pe criterii de performanță tehnică, în conformitate cu art. 187 din Legea nr. 98/2016. Operatorii care oferă doar una dintre metode nu sunt excluși, dar cei care oferă soluții mai versatile primesc punctaj suplimentar justificat. Menționează că această funcționalitate reflectă un nivel de performanță superior, care aduce beneficii clinice și economice evidente: permite o prelucrare standardizată a probelor și reducerea riscului de alterare a acestora, asigurând rezultate reproductibile și sigure. Menținerea integrității materialului biologic are un impact direct asupra calității diagnosticului microbiologic și, implicit, asupra deciziilor medicale ulterioare. Prin urmare, consideră ca fiind justificat faptul ca această caracteristică să fie punctată suplimentar, pentru a diferenția ofertele în funcție de performanță, fără a exclude însă operatorii care îndeplinesc cerințele minime obligatorii. Această abordare respectă principiile proporționalității și tratamentului egal (art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016), fiind în concordanță cu jurisprudența CNSC, care a arătat că elementele ce aduc un plus de performanță sau eficiență pot fi introduse Pagina 41 din 92
ca factori de evaluare, iar nu ca cerințe eliminatorii, în temeiul legalității și cu asigurarea transparenței. Referitor la factorul de evaluare referitor la „Etichetare”, menționează că ......... SRL critică cerința ca sistemul să permită aplicarea etichetelor atât pe spatele, cât și pe lateralul plăcilor și recipientelor, considerând-o restrictivă. Autoritatea contractantă arată că această cerință: • Reflectă necesități tehnice și operaționale reale ale laboratorului, având în vedere modul de stocare și procesare a plăcilor Petri, a tuburilor și lamelor: o Eticheta aplicată pe spate permite scanarea automată în etapele de procesare robotizată. o Eticheta aplicată pe lateral este necesară pentru depozitarea și citirea probelor pe rafturi sau carusele, asigurând identificarea rapidă în orice poziție. • Standardizarea etichetării este esențială pentru trasabilitatea probelor și evitarea erorilor umane, în special în laboratoarele cu flux mare de lucru. • Soluțiile propuse de contestatoare (imprimare directă) nu oferă aceeași lizibilitate, contrast și rezistență chimică/fizică, ceea ce ar afecta calitatea actului medical și ar putea duce la erori de diagnostic. Prin urmare, aceasta apreciază că cerința privind etichetarea pe spate și lateral nu reprezintă o limitare nejustificată, ci o măsură necesară pentru trasabilitate completă și siguranța pacientului, susținută de standardele internaționale de laborator. Susține că documentația prevede acordarea a 5 puncte pentru echipamentele care permit etichetarea pe spate sau lateralul plăcii; 10 puncte sunt acordate doar echipamentelor care oferă ambele modalități de etichetare, ca valoare adăugată. Dorește să evidențieze faptul, pe piață, sunt cel puțin două produse care îndeplinesc această cerință – BD Kiestra și Copan WASP, sens în care inserează extras cu print screen, în susținerea afirmației sale. Totodată, subliniază că acest element nu este o condiție eliminatorie, ci un factor de diferențiere a ofertelor în baza performanței, precizând că, în conformitate cu art. 187 din Legea nr. 98/2016 (criteriul „cel mai bun raport calitate-preț”) – punctajul suplimentar recompensează furnizorii care oferă soluții complete și sigure, fără a restrânge competiția. Autoritatea precizează că a menținut funcționalitatea de bază ca obligatorie, însă a transformat posibilitățile suplimentare de etichetare într-un factor de evaluare. În opinia sa, această abordare este justificată tehnic, deoarece etichetarea corectă și flexibilă a plăcilor de cultură (pe spate și/sau pe lateral) asigură o trasabilitate mai bună a probelor, reduce riscul de confuzii în procesul de citire și interpretare a coloniilor și contribuie la respectarea standardelor de calitate și siguranță în Pagina 42 din 92
laborator. Din punct de vedere economic, o etichetare eficientă diminuează costurile generate de erori și re-testări, crescând eficiența utilizării resurselor publice, în concordanță cu principiile proporționalității și tratamentului egal. Prin urmare, apreciază ca fiind justificat ca această caracteristică să fie punctată suplimentar, pentru a diferenția ofertele pe criterii de performanță, în conformitate cu principiile proporționalității și tratamentului egal prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și cu practica CNSC, care a confirmat că funcționalitățile aducătoare de plusvaloare pot fi transformate în factori de evaluare, nu în cerințe eliminatorii, cu respectarea legalității și transparenței în procedură. Față de aceste considerente de natură tehnică și juridică expuse, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației ca fiind neîntemeiată. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 66289/23.09.2025, contestatorul ......... SRL transmite concluzii scrise față de punctul de vedere al autorității contractante înregistrat la CNSC sub nr. 63092/10.09.2025, solicitând respingerea apărărilor acesteia ca fiind neîntemeiate și admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată. Pentru a se dispune în acest sens, contestatorul solicită a se avea în vedere următoarele motive: I. Apreciază că apărările autorității contractante în ceea ce privește decizia de a nu împărți pe loturi procedura sunt neîntemeiate. 1. Preliminar, contestatoarea reiterează că împărțirea pe loturi constituie regula în materia achizițiilor publice, menită să faciliteze participarea IMM-urilor și să încurajeze concurența; în consecință, autoritatea contractantă este ținută să justifice temeinic decizia de a nu atribui pe loturi, inclusiv prin raportare la condițiile cumulative prevăzute imperativ la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, constituirea unui lot global pentru mai multe echipamente distincte are caracter excepțional și reclamă o justificare obiectivă și riguroasă conform legii. Cu toate acestea, susține că, din documentația de atribuire, inclusiv strategia de contractare, rezultă că autoritatea contractantă nu a oferit vreo justificare privind modul de structurare a lotului 1 al procedurii – compus din 3 echipamente complet independente, autonome și diferite, fără destinație comună de utilizare și fără a aparține aceleiași game normale de produse ale operatorilor economici din piață, nefiind, așadar, produse similare. Față de argumentele autorității contractante regăsite în punctul de vedere, prin care aceasta încearcă să susțină structurarea lotului 1, contestatorul susține că aceste apărări nu demontează criticile concrete privind neîndeplinirea condițiilor legale pentru gruparea celor trei Pagina 43 din 92
echipamente în același lot și invocă împrejurări nerelevante raportat la normele aplicabile. În esență, arată că autoritatea contractantă pretinde că: (1) echipamentele aparțin aceluiași flux și ar forma un ansamblu funcțional; (2) ar exista o corelare logică și științifică; (3) frigiderele ar fi produse de uz larg. Contestatoarea subliniază că trimiterea la „flux integrat” sau „standardizat”, astfel, inducând, eronat, ideea unui sistem integrat, deși echipamentele
funcționează
separat
și
independent,
fără interdependențe, fiecare fiind autonom. Menționează că fiecare echipament are destinație distinctă: frigiderul (auxiliar) păstrează mediile de cultură (și alte materiale); sistemul de însămânțare (de înaltă complexitate) pregătește probele; stația de colorare Gram aplică soluții de colorare. Stația de colorare nu este accesoriu al sistemului de însămânțare, ci un echipament de sine stătător. În opinia sa, simplul fapt că fiecare echipament acoperă o etapă diferită din fluxul preanalitic nu transformă produsele în „similare” și nu justifică lotizarea globală. Un flux de laborator este o succesiune de proceduri distincte, nu un sistem integrat. De asemenea, susține că documentația nu solicită automatizare fără intervenție umană și nici interconectare între frigider, sistemul de însămânțare și stația Gram; oricum, interconectarea frigiderului cu restul este, practic, imposibilă. Gruparea introduce obstacole nejustificate și restrânge concurența. Totodată, evidențiază că, autoritatea, chiar apărările sale, relevă că echipamentele nu fac parte din aceeași gamă normală de produse: frigiderul (produs de uz larg) nu este parte din portofoliul distribuitorilor specializați pe microbiologie; sistemul de însămânțare și stația Gram sunt produse specializate. Distribuitorii nu comercializează, în mod curent, simultan asemenea produse de nișă și, totodată, frigidere. Astfel, contestatorul apreciază că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile pentru includerea în același lot – nici destinație identică/similară, nici apartenență la gama normală de produse ale operatorilor economici activi în sector, astfel cum prevede Legea nr. 98/2016 și cum a statuat constant CNSC. În plus, consideră că invocarea finanțării PNRR nu poate justifica derogarea de la lege; dimpotrivă, impune rigoare sporită pentru asigurarea pistei de audit și evitarea corecțiilor. Pentru aceste considerente, precum și pentru cele din Contestație, rezultă nelegalitatea structurării lotului 1 și restrângerea concurenței, contestatorul solicită respingerea apărărilor autorității contractante și admiterea contestației. Cât privește apărările autorității contractante în ceea ce referitoare la caracterul restrictiv și nelegal al specificațiilor tehnice sunt neîntemeiate, evidențiază următoarele: Pagina 44 din 92
Referitor la echipamentul de pe poziția 1 a lotului 1 - „frigider de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj și imprimantă”, arată că: În ceea ce privește cerința „ Volumul frigiderului sa fie de minim 440 litri”, ......... SRL susține că a criticat caracterul restrictiv al volumului impus, apreciind că reprezintă o limitare constructivă lipsită de justificare obiectivă, iar prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a declarat că acceptă „si un frigider a cărui volum este de minim 410 litri”, menționând că cerința „se va modifica prin clarificare din oficiu”. Astfel, contestatorul apreciază că măsura este suficientă, însă, până la acest moment, clarificarea nu a fost publicată în SEAP, astfel încât declarația nu produce efecte juridice. În temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în măsura publicării remedierilor în SEAP, contestatorul manifestându-și disponibilitatea de a-și retrage critica. Până la acel moment, acesta solicită a se constata achiesarea autorității contractante și a se dispune obligarea la publicarea remedierii în SEAP, în spiritul transparenței și proporționalității. În ceea ce privește cerința „Intervalul de temperatura: +3 °C - +16 °C”, evidențiază că a criticat impunerea intervalului fix +3°C – +16°C ca disproporționată și restrictivă, în absența unei justificări obiective, arătând că frigidere cu intervale mai joase (ex. 2–8°C) pot satisface nevoia de păstrare la rece, fiind chiar indicii de performanță, iar autoritatea contractantă nu justifică impunerea valorilor fixe și nici încadrarea în excepția de la art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Susține că apărările constau în afirmații de tipul: (i) „intervalul menționat de +3 °C - +16 °C este cuprinzător”; Reiterează ideea că, faptul că acesta ar fi „cuprinzător” nu justifică eliminarea de la ofertare a multiplelor frigidere - produse de Infitek, CoolMed și Biobase - care prezintă intervale mai scăzute de temperatură, cum ar fi 2-8°C, deci care nu acoperă întregul interval, până la 16°C, impus nejustificat de Autoritatea contractantă; Reiterează, de asemenea, că nevoia obiectivă a autorității contractante în ceea ce privește un frigider de laborator este ca acesta să mențină la temperaturi cât mai scăzute, de regulă sub 10°C, a materialelor introduse în interiorul său. În acest sens, notează că mediile de cultură se depozitează la temperaturi cuprinse între 2°C si 8°C, la fel si probele de microbiologie (urină, secreții, materii fecale ce nu pot fi însămânțate imediat). Astfel, consideră că impunerea unui interval de temperatură pentru frigider de până la 16°C este nejustificată. De altfel, subliniază că nici prin documentația de atribuire, nici prin punctul de vedere, autoritatea contractantă nu a oferit nicio justificare obiectivă pentru care are nevoie ca frigiderele să atingă asemenea temperaturi crescute, de până la 16°C. Pagina 45 din 92
Astfel, consideră că cerința în discuție rămâne nejustificată si disproporționată, constituind un obstacol nejustificat pentru participarea în Procedură. (ii) în acest interval „se încadrează inclusiv intervalul solicitat de contestatoare”; În opinia sa, aceste susțineri sunt eronate - după cum am arătat si în contestație si potrivit unei interpretări firești a cerinței în discuție, intervalul de +2°C - +8°C prezentat de frigiderul pe care subscrisa l-am putea oferta nu se încadrează în intervalul +3 °C - +16 °C, pentru că nu înglobează toate temperaturile din acest interval. Astfel, contestatorul apreciază că susținerile autorității contractante au unicul scop de a induce în eroare Consiliul – reiterând faptul că echipamentul său nu este conform, pentru că acesta nu va putea atinge limita superioară de 16°C, nejustificat impusă, solicitată prin caietul de sarcini. (iii) „sunt producători care au intervalul de temperaturi de -2 - +20°C (Producător GRAM, Model BioPlus 930) sau +2 - +23°C în cazul producătorului PHCbi (modelele din seriile MPR-722 si MPR-1412)”; și „Contestatoarea, prin concluzia pripită enunțată că doar producătorul Liebherr are acel interval de temperatură, dă dovadă de necunoașterea realității din piața de profil a echipamentelor de păstrare a probelor de laborator”; Or, față de acestea, contestatorul susține că, piața frigiderelor și a echipamentelor auxiliare, este o piață total distinctă de cea a echipamentelor de diagnostic, în care acesta nu activează în mod obișnuit și despre care nu deține informații tehnice detaliate. În măsura în care frigiderul nu ar fi fost inclus în același lot cu celelalte echipamente, contestatorul afirmă că nu ar fi contestat specificațiile tehnice impuse pentru acestea. Oricum, din punctul său de vedere, faptul că există doi producători care pot acoperi intervalul de temperatură solicitat de autoritatea contractantă, nu înlătură caracterul nejustificat al cerinței și nici pe cel restrictiv, având în vedere că frigiderele a cel puțin altor trei producători din piață nu pot fi ofertate în Procedură, în lipsa oricărei justificări obiective. (iv) „acceptarea de modificare a cerinței la un interval de 2-8°C va restrânge concurența pentru acest tip de echipament.” Consideră că, dacă autoritatea contractantă ar fi avut ca scop permiterea liberei concurențe - iar nu introducerea unor obstacole nejustificate în procedură pentru favorizarea anumitor produse din piață - atunci aceasta ar fi modificat cerința în discuție astfel încât să fie acceptată și ofertarea frigiderelor care asigură intervalul de temperatură de 2-8°C, având în vedere că acestea satisfac în mod complet și în egală măsură nevoia obiectivă a autorității contractante de păstrare în condiții reci a mediilor de cultură si altor materiale. Pagina 46 din 92
De exemplu, pentru a respecta principiul proporționalității si a permite libera concurență în Procedură, Autoritatea contractantă putea modifica cerința în discuție în sensul „Intervalul de temperatură: +3°C - +8°C”, ceea ce ar fi permis ofertarea frigiderelor produse de Infitek, CoolMed, Biobase, precum si a celor produse de Liebherr, GRAM si PHCbi, care prezintă intervale superioare de temperatură ce îl înglobează pe cel de +3°C - +8°C. În schimb, menționează că autoritatea contractantă a menținut cerința în aceeași formă, fără a prezenta nicio justificare obiectivă. Astfel, consideră că, autoritatea contractantă nu a răsturnat susținerile sale referitoare la caracterul restrictiv al cerințelor tehnice cuprinse în caietul de sarcini, ci doar s-a rezumat la niște argumente evazive, nefondate și fără vocație să înlăture argumentele subscrisei. Prin urmare, apreciază că apărările autorității contractante nu pot fi reținute și nu constituie o dovadă a faptului că cerința nu ar avea caracter restrictiv, cu atât mai mult cu cât cerința impune caracteristici pur constructive care nu pot face obiectul unei specificații tehnice în conformitate cu legislația în vigoare. Acesta reiterează faptul că, în opinia sa, cerința încalcă și principiul proporționalității pentru că autoritatea contractantă nu s-a limitat la a impune doar detaliile necesare acoperirii nevoii sale obiective, deși este obligată în acest sens. Prin urmare, față de cele de mai sus, precum și față de cele expuse pe larg în cuprinsul contestației, ......... SRL solicită Consiliului respingerea apărărilor formulate de Autoritatea contractantă și admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată. În ceea ce privește cerințele din contestație: „Să fie proiectate în conformitate cu standardul EN 60068-3 cu privire la stabilitatea maximă a temperaturii.”; „Consum de energie maxim 260 kwh/an”; din Contestație „Dimensiuni exterioare maxime (L/d/h): 750 / 770 / 1690 mm”; „Greutate neta maxima de 85 kg”, Contestatorul evidențiază următoarele: Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a declarat expres că este de acord cu eliminarea acestor cerințe, menționând pentru fiecare că „se va modifica prin clarificare din oficiu”. ......... SRL apreciază că eliminarea acestor cerințe minime obligatorii, astfel cum a fost declarată de autoritatea contractantă, constituie ......... suficiente. Totuși, până la data și ora transmiterii concluziilor scrise, autoritatea contractantă nu a publicat în SEAP clarificările/măsurile de remediere pentru a fi opozabile tuturor operatorilor economici; în consecință, declarația din punctul de vedere nu produce efecte juridice. Pagina 47 din 92
Astfel, contestatorul susține că, în măsura în care remedierile aduse documentației de atribuire vor fi publicate în SEAP, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, își manifestă disponibilitatea de a retrage criticile cu privire la aceste cerințe. Totodată, în lipsa publicării clarificărilor/măsurilor de remediere, acesta solicită Consiliului să rețină achiesarea autorității contractante și să dispună obligarea acesteia la publicarea în SEAP a eliminării cerințelor, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Referitor la echipamentul de pe poziția 2 a lotului 1 - „sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice)”, precizează că: În ceea ce privește cerința „Să ofere posibilitatea de a lucra în configurațiile bi-plates (placi cu 2 compartimente) și opțional duplex (două probe însămânțate pe aceeași placă)”, cu caracter preliminar, ......... SRL menționează că, prin contestația formulată, a criticat maniera neclară, ambiguă și echivocă de redactare a acestei cerințe, întrucât autoritatea contractantă a inclus în cuprinsul ei și caracteristici solicitate cu titlu opțional, contrar rigorilor de claritate, proporționalitate și tratament egal. Totodată, susține că, prin punctul de vedere comunicat, autoritatea contractantă a menționat expres că această cerință minimă obligatorie „se va modifica prin clarificare din oficiu după cum urmează: Posibilitatea de a lucra în configurații bi-plates (plăci cu 2 compartimente)”. Acesta afirmă că a apreciat faptul că măsura de remediere astfel anunțată de autoritatea contractantă prin punctul de vedere este suficientă, fiind de natură să restabilească legalitatea și transparența documentației. Cu toate acestea, ......... SRL a subliniat că, până la data și ora transmiterii prezentelor concluzii scrise, autoritatea contractantă nu a publicat în SEAP clarificarea/măsura de remediere, pentru a fi opozabilă tuturor operatorilor economici, astfel încât declarația din punctul de vedere nu produce efecte juridice, cu consecințe asupra principiilor transparenței și tratamentului egal. În măsura în care remedierile aduse documentației de atribuire, potrivit celor arătate, vor fi publicate în SEAP, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatorul și-a manifestat disponibilitatea de a-și retrage criticile referitoare la această cerință, cu respectarea principiilor legalității și proporționalității. Menționează că, în lipsa publicării clarificării/măsurii de remediere, a solicitat Consiliului să rețină că autoritatea contractantă a achiesat la criticile formulate și să dispună obligarea acesteia la publicarea în SEAP a remedierii declarate, în spiritul transparenței și tratamentului egal. Totuși, ca efect al măsurii de remediere declarate, autoritatea contractantă a modificat documentația de atribuire prin instituirea unui Pagina 48 din 92
nou factor de evaluare inexistent inițial, susținând că „Se va puncta suplimentar capacitatea sistemului de a lucra în configurație duplex (două probe însămânțate pe aceeași placa) cu maxim 5 puncte, transformându-se un factor de evaluare existent („Nivel de zgomot maxim)”. În concret, acesta arată că, autoritatea contractantă a eliminat factorul de evaluare „Nivel de zgomot maxim”, introducând în locul acestuia un nou factor de evaluare, respectiv: „Posibilitatea de a lucra în configurații bi-plates (plăci cu 2 compartimente) - P(c)= maxim 5 puncte Punctajul - P(c) - se va acorda astfel: • Daca echipamentul are placă singulară - 0 puncte • Daca echipamentul are placă singulară și bi-plates (placi cu 2 compartimente) - 2 puncte • Daca echipamentul are placă singulară, bi-plates și duplex (două probe însămânțate pe aceeași placă) - 5 puncte” Menționează că, pentru a fundamenta impunerea noului factor de evaluare, autoritatea contractantă a invocat două argumente, unul de natură tehnică și unul de natură economică, după cum urmează: • „Din punct de vedere tehnic, posibilitatea de a lucra in configurație duplex reprezintă un progres de eficienta operațională: permite inocularea simultana a doua probe pe aceeași placă, reducând consumul de materiale, timpul de lucru si spațiul necesar incubării, fără a compromite calitatea diagnosticului. Această funcționalitate aduce un beneficiu real pentru laborator [...]”; • Din punct de vedere economic, duplexul reduce costurile recurente cu mediile de cultura și optimizează timpii de procesare, in linie cu principiile eficientei utilizării fondurilor publice prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016 (eficienta in utilizarea fondurilor și asumarea responsabila a cheltuielilor publice).” În primul rând, contestatorul a reiterat că, în opinia sa, că argumentul tehnic nu poate fi primit, întrucât posibilitatea de a lucra în configurație duplex nu reprezintă un progres de eficiență operațională, ci contravine bunelor practici în domeniu. Totodată, a precizat că autoritatea contractantă a susținut că inocularea simultană a două probe pe aceeași placă ar conferi un beneficiu real laboratorului prin reducerea consumului de materiale, a timpului de lucru și a spațiului necesar incubării, fără a afecta calitatea diagnosticului. Contrar acestor susțineri, contestatorul a arătat că, potrivit bunelor practici în domeniu și conform standardelor de laborator, respectiv ISO 15189:20222, este recomandat ca o probă de pacient să fie însămânțată pe o singură placă, din considerente de siguranță în practica de laborator, astfel că lucrul în configurație duplex, ce implică însămânțarea a două probe pe aceeași placă, nu aduce niciun beneficiu real, Pagina 49 din 92
cuantificabil autorității contractante, întrucât niciunul dintre avantajele invocate – reducerea consumului de materiale, a timpului de lucru și a spațiului necesar incubării – nu poate prevala asupra exigențelor de siguranță în lucrul probelor în laborator, care trebuie asigurate în toate circumstanțele. Contrar susținerilor autorității contractante, ......... SRL a arătat că: • În ceea ce privește reducerea consumului de materiale, simplul fapt că pe aceeași placă sunt însămânțate două probe în loc de una nu constituie o împrejurare semnificativă aptă să justifice tehnic opțiunea pentru duplex; această aparentă diminuare a costurilor ignoră riscul crescut de contaminare inerent lucrului în configurație duplex și, pe cale de consecință, costurile suplimentare generate în ipoteza contaminării unei plăci pe care se lucrează concomitent probe provenind de la doi pacienți; Mai mult, lucrul în configurație bi-plates generează în sine economii, întrucât permite însămânțarea unei probe pe două medii de cultură diferite existente pe aceeași placă, astfel că pretinsul avantaj tehnic invocat de autoritatea contractantă din perspectiva costurilor nu poate fi reținut. • În ceea ce privește reducerea timpului de lucru, argumentul este nerelevant, fiind vag și nedovedit; el are un caracter generic și declarativ, fără o demonstrație concretă a diminuării efective a duratelor operaționale; • În ceea ce privește reducerea spațiului necesar incubării, argumentul este irelevant și nu probează un beneficiu real al lucrului în configurație duplex, de vreme ce pe piața de profil există echipamente de însămânțare – inclusiv cel pe care contestatoarea l-ar putea oferta în ipoteza remedierii documentației de atribuire – care pot incuba un număr mare de plăci fără a face rabat de la condițiile de siguranță a prelucrării probelor. În aceste condiții, autoritatea contractantă avea obligația să se limiteze la indicarea numărului de plăci ce trebuie lucrate simultan în sistem și să permită o concurență reală a unor soluții diverse, fără a favoriza un anumit produs prin factori de evaluare care nu respectă rigorile legislației. Prin urmare, economisirea spațiului în incubatorul sistemului nu reprezintă un beneficiu real, cuantificabil, astfel încât lucrul în configurație duplex nu poate fi punctat suplimentar. În consecință, contestatorul menționează că, în opinia sa, niciunul dintre avantajele invocate de autoritatea contractantă nu poate fi primit, acestea fiind formulate speculativ, pur declarativ, nedovedit și neîntemeiat; noul factor de evaluare nu reflectă un beneficiu real, cuantificabil pentru autoritatea contractantă, impunerea sa fiind în contradicție cu prevederile Legii nr. 98/2016 și cu principiile legalității și proporționalității. Mai mult, susține că, obiectivul procedurii și al proiectului finanțat prin fonduri europene nerambursabile este „creșterea capacității Pagina 50 din 92
instituționale a Spitalului Județean de Urgență ......... pentru prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale” – obiectiv ce poate fi atins exclusiv prin garantarea standardelor de siguranță în practica de laborator, iar nu prin economisirea banilor publici în detrimentul biosecurității. Din punctul său de vedere, factorii de evaluare trebuie să privească îmbunătățiri obiectiv măsurabile ale calității, siguranței sau performanței; o caracteristică a unui echipament care compromite biosecuritatea nu poate constitui valoare adăugată și nu poate fi asimilată unui beneficiu real și cuantificabil pentru laborator, în acord cu tratamentul egal și transparența. Astfel, apreciază că, punctarea suplimentară a lucrului în configurație duplex nu doar că penalizează sistemele mai sigure, ci și favorizează o practică de laborator care ridică riscuri semnificative pentru siguranța în practica de laborator. Aceasta contravine direct principiilor de bune practici în microbiologia clinică și priorității declarate a autorității contractante privind siguranța pacienților, aspecte intrinsec legate de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. În esență, consideră că, punctarea suplimentară a configurației duplex – care, pe lângă faptul că nu asigură niciun beneficiu real, cuantificabil pentru autoritatea contractantă – este nejustificată, întrucât favorizează echipamente ce, prin caracteristicile de lucru în duplex, expun probele unui risc sporit de contaminare, în dezacord cu principiile siguranței și proporționalității. Prin urmare, acesta susține că, argumentul de ordin tehnic invocat de autoritatea contractantă nu poate justifica impunerea acestui nou factor de evaluare, în condițiile în care prevalează cerința de legalitate și tratament egal. În al doilea rând, apreciază că autoritatea contractantă fundamentează impunerea noului factor și pe considerente potrivit cărora lucrul în configurație duplex „reduce costurile recurente cu mediile de cultura”. Or, o asemenea justificare nu poate fi reținută, întrucât riscurile asupra siguranței nu pot fi subordonate considerentelor strict economice. Contestatorul susține că obiectivele de natură economică, precum optimizarea costurilor consumabilelor, pot și trebuie abordate prin protocoale interne de laborator, nu prin instituirea unor factori de evaluare care privilegiază economia în detrimentul siguranței în practica de laborator, în contradicție cu principiile proporționalității și transparenței. Oricum, acesta subliniază că autoritatea contractantă nu a precizat în documentația de atribuire că scopul primordial îl constituie economisirea banilor publici prin derogare de la standardele de siguranță a prelucrării probelor în laborator. În consecință, din punctul său de vedere, nici argumentul de ordin economic invocat de autoritatea contractantă nu poate fundamenta Pagina 51 din 92
impunerea noului factor de evaluare, fiind contrar legalității și tratamentului egal. Astfel, reiterează că inocularea mai multor probe pe aceeași placă generează riscuri de contaminare încrucișată și reduce trasabilitatea, contravenind celor mai bune practici în microbiologia clinică și compromițând obiectivul procedurii de a preveni și controla infecțiile nosocomiale la nivelul spitalului. Precizează că majorarea riscurilor de contaminare încrucișată și diminuarea trasabilității nu pot constitui o plus valoare a lucrului în configurație duplex și nu reprezintă un beneficiu obiectiv, măsurabil în ceea ce privește calitatea, siguranța sau performanța echipamentului care permite o asemenea modalitate de lucru. Față de cele expuse, ......... SRL a solicitat obligarea autorității contractante la eliminarea acestui factor de evaluare, nou-introdus în documentația de atribuire, care nu aduce niciun beneficiu real, cuantificabil pentru autoritatea contractantă, ci doar punctează suplimentar o caracteristică constructivă a unui anumit echipament din piața de profil, susceptibilă de a compromite nivelul de siguranță în practica de laborator; o asemenea măsură este reclamata de principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „Să fie posibilă legarea la LIS (unidirecțional și bidirecțional), dar și la un sistem care să asigure transmisia de date de identificare la un sistem de identificare de tip Maldi-Tof”, ......... SRL a arătat, cu titlu preliminar, că prin contestația formulată a criticat caracterul restrictiv al cerinței care solicită ca echipamentul să asigure interconectarea și transmiterea automată a datelor către un sistem de identificare de tip MALDI-TOF, astfel încât toate apărările Autorității contractante referitoare la „legarea la LIS” sunt irelevante, nefiind în legătură cu criticile concrete de nelegalitate invocate. Fără a relua integral argumentele dezvoltate în contestație, contestatorul a reamintit că această solicitare reprezintă un obstacol nejustificat pentru participarea la procedură, întrucât apreciază ca fiind esențială exclusiv conectarea la sistemul LIS; pe piață există numeroase sisteme de însămânțare performante, de ultimă generație, care se conectează la LIS, dar nu asigură și integrarea cu un analizor de tip MALDI-TOF, ceea ce reduce semnificativ numărul potențial de oferte, deși cerința nu reflectă o necesitate esențială pentru sistemul de însămânțare. Evidențiază că, în raport cu criticile formulate, autoritatea contractantă a depus punct de vedere conținând apărări pe care contestatorul le apreciază ca neîntemeiate, încercând justificarea unei pretinse nevoi reale prin impunerea acestei cerințe. În primul rând, reține că autoritatea contractantă susține, în mod neîntemeiat, potrivit propriilor apărări, că „Integrarea sistemului la LIS, Pagina 52 din 92
precum și conectarea cu un sistem MALDI-TOF [...], este esențială pentru asigurarea trasabilității complete a probelor, pentru creșterea siguranței pacientului si pentru eficientizarea fluxurilor de lucru”. ......... SRL menționează că a susținut că aceste afirmații sunt eronate și neîntemeiate: conectarea cu un sistem MALDI-TOF nu este esențială pentru trasabilitatea completă, siguranța pacientului sau eficientizarea fluxurilor de lucru. Toate aceste obiective se ating prin integrarea sistemului la LIS, întrucât în informatica standard de laborator LIS (sau middleware LIS) este sistemul care gestionează mesajele de comandă/rezultat către MALDI-TOF. Totodată, precizează că, autoritatea contractantă a mai arătat că „conectarea cu MALDI-TOF asigură transmiterea automată a datelor de identificare a izolatului, poziției pe țintă și a altor metadate, iar rezultatele de identificare (inclusiv scorurile de încredere) se întorc direct în LIS, legate în mod sigur de același identificator izolat. Această automatizare elimină necesitatea asocierilor manuale, reduce riscul de încrucișări și accelerează procesul de validare a rezultatelor”. Contrar acestor argumente ale autorității contractante, contestatorul a reiterat că analizorul de tip MALDI-TOF nu are nevoie de date provenite de la sistemul de însămânțare pentru a realiza identificarea, iar trasabilitatea datelor se asigură la nivelul fiecărui laborator prin sistemul informatic de tip LIS. Acesta a subliniat și că rolurile celor două echipamente sunt distincte și independente: sistemul de însămânțare automatizează procesarea probelor biologice, iar sistemul MALDI-TOF realizează identificarea microorganismelor la nivel de gen și specie. Aceste echipamente operează în etape de lucru separate, astfel că interconectarea lor nu conferă Autorității contractante un avantaj real care să justifice restrângerea nelegală a concurenței într-o licitație deschisă. În al doilea rând, consideră că, pentru a justifica această cerință, apreciată de acesta ca vădit disproporționată, autoritatea contractantă menționează, în mod pur declarativ, că „pe piață există cel puțin doi producători de echipamente medicale care pot îndeplini cerința: În cazul BD Kiestra™, la pagina 16 a broșurii atașate este descris modul în care sistemul IdentifA permite automatizarea fluxului pentru identificarea bacteriilor și a levurilor. Echipamentul face legătura directă cu sistemul BDTM Bruker MALDI Biotyper®, pregătind țintele MALDi prin picking automat al coloniilor, crearea suspensiilor McFarland și spotting pe placile MALDI. Tot acest proces este gestionat și trasabil prin platforma informatică BD Synapsys™, care integrează rezultatele în LIS și asigură continuitatea datelor între fluxurile automate și identificarea finală. În cazul Copan WASP, în broșura atașată este descris modul în care sistemul se poate integra la LIS, cu suport atât pentru conexiune unidirecțională, cât și bidirecțională, folosind standarde de comunicare Pagina 53 din 92
consacrate. De asemenea, și acest echipament permite legarea la MALDI-TOF prin MALDI-Trace, un software și dispozitiv de decodare care asigură trasabilitatea completă a izolaților pe plăcile MALDI, integrarea automată cu PC-urile și conectivitate completa cu LIS. MALDI-Trace oferă ghidaj vizual pentru punctarea coloniilor, elimină erorile de transcriere și transmite automat rezultatele către LIS, permițând un flux de lucru complet digitalizat și standardizat pentru identificare”. Prin aceste critici și răspunsuri, contestatorul reclamă necesitatea respectării principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Acesta a susținut că aceste apărări confirmă în parte criticile sale privind favorizarea, în procedură, a echipamentului produs de Copan. În ceea ce privește eligibilitatea echipamentului produs de BD, a arătat că apărările autorității contractante sunt nedovedite — autoritatea contractantă nu a demonstrat concret că respectivul echipament poate fi ofertat cu succes în procedură — și neîntemeiate, întrucât este irelevant că, în teorie, anumite cerințe din caietul de sarcini ar putea fi îndeplinite de încă un operator economic, având în vedere dimensiunea semnificativ mai largă a pieței, iar conformitatea unui echipament este stabilită prin raportare la îndeplinirea cumulativă și integrală a tuturor cerințelor din caietul de sarcini. Aceste precizări se raportează la imperativele legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Contestatorul a arătat că BD Kiestra nu este eligibil în procedură deoarece nu îndeplinește cel puțin următoarele cerințe din documentația de atribuire: nu este un sistem suficient de deschis în privința dimensiunii plăcilor, nu prezintă un modul AST prin disk diffusion complet automat (pregătirea inoculului, aplicarea discului de antibiotic, măsurarea automată a zonelor de inhibiție etc.), și nu realizează etichetarea pe spatele plăcilor, ci doar pe lateral. În consecință, contestatorul a susținut că singurul produs conform rămâne cel produs de Copan. Pe acest temei, contestatorul a apreciat că autoritatea contractantă încearcă să inducă în eroare Consiliul prin susțineri speculative și nedovedite. În acest context, ......... SRL a notat că, potrivit propriei prezentări a autorității contractante, echipamentele BD și Copan asigură transmiterea de date doar între sistemul de însămânțare și MALDI-TOF produse de același producător, compatibilitate furnizată prin software specific (platforma BD Synapsys pentru BD și software-ul/dispozitivul de decodare MALDI-Trace pentru Copan). ......... SRL a concluzionat că cerința privind legarea la MALDI-TOF-ul deținut în laborator — interconectare inutilă pentru funcționarea sistemului de însămânțare sau a MALDI-TOF — reprezintă un obstacol nejustificat, echivalând cu impunerea mascată a unei compatibilități cu un anumit echipament, compatibilitate asigurată printr-un software care Pagina 54 din 92
nici nu face obiectul prezentei proceduri, despre care autoritatea contractantă nu indică a fi deja deținut, pe care nu îl menționează în documentație și pe care îl evită în mod expres în apărări. În acest sens, contestatorul a criticat și caracterul neclar și incomplet al cerinței: deși se solicită ca software-ul sistemului de însămânțare să fie compatibil și să poată transmite automat date către un sistem de identificare de tip MALDI-TOF, autoritatea contractantă nu oferă nicio informație privind sistemul MALDI-TOF efectiv deținut în laborator, ceea ce face cerința neclară și incompletă, cu încălcarea art. 154 din Legea nr. 98/2016. ......... SRL susține că, față de aceste critici, a arătat faptul că autoritatea contractantă formulează apărări la fel de neclare, limitându- se la afirmația că interconectarea va fi realizată la sistemul MALDI-TOF „deja în dotarea spitalului - produs achiziționat in cursul anului 2024, în cadrul aceluiași proiect „îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului de Urgență „......” ........., în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale”, anunț de participare nr. CN1057135/09.07.2023.” Totodată, contestatorul a subliniat că aceste argumente nu clarifică situația din laborator, întrucât autoritatea contractantă nu indică ce sistem de tip MALDI-TOF deține efectiv în Spital, astfel încât operatorii economici să poată aprecia compatibilitatea echipamentelor lor cu sistemul aflat în dotare. ......... SRL menționează că nici din informațiile publice disponibile nu poate fi identificat echipamentul de tip MALDI-TOF achiziționat de Autoritatea contractantă în cadrul anunțului invocat. Susține că autoritatea contractantă pare să fi introdus cerința restrictivă pentru a favoriza producătorul echipamentului „deja în dotarea Spitalului”, însă într-o manieră mascată; cerința de compatibilitate relevă nelegalitatea procedurii, neputând fi inclusă într-o licitație deschisă, întrucât poate fi îndeplinită de un singur producător din piață. Apreciază că aceste critici se formulează în temeiul principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În opinia sa, ofertarea pentru toate produsele din lotul 1 este restrânsă la unicul operator economic care poate oferi un echipament compatibil cu MALDI-TOF-ul deja deținut de autoritatea contractantă în laborator. Reiterează că autoritatea contractantă nu a precizat aparatura disponibilă la momentul inițierii procedurii, încălcând principiile ce guvernează achizițiile publice, în special principiul transparenței. Din punctul său de vedere, prin această conduită, autoritatea contractantă a încălcat flagrant atât prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, conform cărora „Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională.” Pagina 55 din 92
Evidențiază prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire.” Susține că acest raționament se întemeiază pe principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței, invocând art. 20 alin. (2) din HG 395/2016, care prevede: „Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.” În virtutea acestei obligații legale, susține că autoritatea contractantă trebuie să se asigure că, prin modul de redactare și definire a documentației de atribuire — clară, precisă, neechivocă, conținând informații complete și explicite — se realizează o informare completă a operatorilor economici cu privire la procedură și la cerințele minime obligatorii, oferindu-le o imagine clară asupra necesităților spitalului. Numai astfel operatorii pot evalua oportunitatea depunerii unei oferte, transparența și informarea completă constituind instrumente esențiale pentru prevenirea tratamentului diferențiat între operatorii interesați. Or, evidențiază că, astfel cum s-a arătat, conform specificațiilor tehnice, sistemul de însămânțare trebuie să aparțină aceluiași producător ca analizorul de tip MALDI-TOF existent în cadrul Spitalului, ceea ce blochează accesul la Procedură, cerința de compatibilitate fiind, prin ea însăși, netransparentă și limitativă, în mod nejustificat. Prin urmare, față de considerentele de mai sus și față de cele expuse pe larg în contestație, contestatorul solicită Consiliului respingerea apărărilor autorității contractante ca neîntemeiate și obligarea acesteia la eliminarea solicitării ca sistemul să asigure transmisia datelor de identificare către un sistem de identificare de tip MALDI-TOF. ......... SRL susține că, prin aceste concluzii se reafirmă aplicarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „să permită atașarea unui modul suplimentar care să poată aplica automat discurile de antibiograma, iar prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii determinate de prezenta discurilor de antibiotice, să poată elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare)”. Preliminar, ......... SRL a arătat că, prin contestația formulată, a criticat caracterul restrictiv al acestei cerințe, prin care se solicită, în fapt, ca echipamentul să substituie decizia medicului curant, respectiv „prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii determinate de prezenta discurilor de antibiotice, sa poată Pagina 56 din 92
elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare”. Față de criticile și argumentele expuse pe larg în contestație, contestatorul subliniază că autoritatea contractantă nu a formulat apărări concrete care să combată cele susținute. Menționează că autoritatea contractantă a invocat argumente evazive și nefondate, lipsite de aptitudinea de a contrazice cele demonstrate de contestatoare, în raport cu legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. În primul rând, precizează că autoritatea contractantă susține, neîntemeiat și nedovedit, că „funcția solicitată [...] nu înlocuiește expertiza medicului microbiolog, ci vine in ajutorul personalului prin suport decizional standardizat, prin asigurarea precisa si automata a diametrelor zonelor inhibite. Acest software permite optimizarea timpului de lucru, astfel încât medicul microbiolog să se poată concentra pe interpretarea clinică, corelarea datelor și recomandarea finală a tratamentului. În plus nu emite decizii medicale in mod autonom, ci propune opțiuni terapeutice pe baza datelor analizate, medicul având rolul final și obligatoriu în validarea rezultatelor și prescrierea tratamentului”. Or, din punctul său de vedere, aceste apărări sunt pur declarative, neînsoțite de o argumentație plauzibilă care să răstoarne cele expuse de contestatoare prin contestație, întrucât cerința încalcă flagrant principiul proporționalității, solicitând, cu titlu obligatoriu, funcții ce nu corespund scopului echipamentului ce urmează a fi achiziționat în cadrul lotului 1, astfel cum acesta este descris în caietul de sarcini. În acest sens, contestatorul reiterează că, în contextul actual, sistemele de inteligență artificială nu pot substitui atribuțiile medicilor specialiști de laborator, aceștia fiind singurii competenți să stabilească antibioterapia. Contrar susținerilor nefondate ale autorității contractante, ......... SRL arată că modul de administrare a unui antibiotic poate fi recomandat exclusiv de un medic, cu atât mai mult cu cât, în practică, denumirea utilizată pentru discurile de antibiogramă nu reflectă întotdeauna denumirea comercială sau forma farmaceutică a substanței antimicrobiene disponibile în farmacie. Discurile sunt impregnate cu substanțe active standardizate, utilizate exclusiv în scop diagnostic, iar denumirea acestora corespunde principiului activ testat, nu preparatului medicamentos prescris clinic. Totodată, evidențiază că autoritatea contractantă susține, pur declarativ, că „un astfel de soft este aliniat cu tendințele internaționale de laborator de microbiologie (ISO 20 776-1, EUCAST), unde automatizarea și analiza asistată sunt standarde de calitate”. În opinia sa aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât cele două „tendințe internaționale” invocate au alte domenii de reglementare: Pagina 57 din 92
• Standardul ISO 20776 reprezintă un ansamblu de standarde internaționale care reglementează testele de susceptibilitate antimicrobiană, respectiv răspunsul bacteriilor la antibiotice, și vizează evaluarea performanțelor dispozitivelor medicale care efectuează teste antimicrobiene în raport cu metoda de referință, cea clasică, fără aparat; iar • EUCAST oferă standarde clare privind modul în care antibiogramele trebuie citite și interpretate; citirea poate fi realizată manual sau automat, iar dacă se utilizează un sistem automat, acesta trebuie validat și calibrat corespunzător. Astfel, subliniază că, din punctul său de vedere, aceste apărări sunt neconcludente și neîntemeiate, motiv pentru care pretinsa justificare a cerinței în discuție nu poate fi primită, în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În al doilea rând, menționează că, autoritatea contractantă afirmă, pur declarativ, că în piața de profil „există cel puțin doi producători care au în portofoliu produse cu astfel de soft-uri”, ilustrând extrase din broșurile echipamentelor produse de BD KIESTRA și COPAN WASP. Acesta precizează că deja a arătat că echipamentul produs de Copan este favorizat în procedură, astfel încât apărările autorității contractante confirmă temeinicia criticilor; totodată, BD Kiestra nu este eligibil în Procedură întrucât nu îndeplinește cel puțin următoarele cerințe din documentația de atribuire: nu este un sistem atât de deschis privind dimensiunea plăcilor, nu prezintă un modul AST prin disk diffusion complet automat (pregătirea inoculului, aplicarea discului de antibiotic, măsurarea automată a zonelor de inhibiție etc.) și nu realizează etichetarea plăcilor pe spatele acestora, ci doar pe lateral. În consecință, apreciază că singurul produs conform rămâne cel fabricat de Copan. Prin urmare, consideră că autoritatea contractantă distrage discuția de la caracterul restrictiv al cerinței, încercând să combată, cu detalii irelevante și neconcludente, criticile formulate, prin indicarea unui alt producător, în afara celui favorizat, care ar îndeplini punctual anumite cerințe ale caietului de sarcini, dar care nu poate fi ofertat cu succes în Procedură, ceea ce confirmă apărările contestatoarei. În consecință, raportat la cele anterior expuse și la cele dezvoltate pe larg în contestație, contestatorul solicită Consiliului respingerea apărărilor autorității contractante ca neîntemeiate și obligarea acesteia la remedierea cerinței prin eliminarea solicitării „iar prin utilizarea unui soft de AI, pentru evaluarea zonelor de inhibitie a creșterii determinate de prezenta discurilor de antibiotice, sa poată elibera rezultate cu recomandarea terapiei (antibiotic, concentrația acestuia și modul de administrare)”, în acord cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Pagina 58 din 92
Referitor la echipamentul pentru efectuarea colorației gram a frotiurilor de microbiologie solicitat tot pe poziția 2 a lotului 1 în cadrul specificațiilor tehnice stabilite pentru sistemul de însămânțare, contestatorul menționează că, în ceea ce privește cerința „2.În coșul pentru lame să poată fi încărcate până la 20 de lame de microscop.”, prin contestația formulată, a criticat faptul că autoritatea contractantă a impus o limitare de natură constructivă privind capacitatea de încărcare a echipamentului, solicitând ca în coș să poată fi încărcate până la 20 de lame. Menționează că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a declarat că este de acord cu modificarea cerinței, afirmând: „Acceptam minim 16 lame - cerința se modifică: În coșul pentru lame să poată fi încărcate minim 16 lame de microscop”. Contestatorul apreciază că această măsură de remediere, declarată prin Punctul de vedere, este adecvată. Cu toate acestea, menționează că, până la data și ora transmiterii concluziilor scrise, autoritatea contractantă nu a publicat o asemenea clarificare/măsură de remediere în SEAP, pentru a fi opozabilă tuturor operatorilor economici, astfel încât declarația din punctul de vedere nu produce efecte juridice. În măsura în care remedierea documentației de atribuire va fi publicată în SEAP, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, acesta își manifestă disponibilitatea de a retrage criticile referitoare la această cerință, iar în lipsa publicării clarificării/măsurii de remediere, acesta solicită Consiliului să rețină că autoritatea contractantă a achiesat la criticile formulate și să dispună obligarea acesteia la publicarea remedierii cerinței în SEAP, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerințele: • „3.Brațul robotic să poată scufunda prin patru recipiente de plastic (polipropilena) interschimbabile.” • „4.Rack-ul cu lame să poată fi scufundat într-un al cincilea recipient de apă, drenabil, care sa asigure reînnoirea apei după clătirea fiecărui coș cu lame.”, evidențiază următoarele aspecte: Prin contestație, a criticat caracterul restrictiv al acestor cerințe, care impun un principiu fix de funcționare a sistemului de colorare — respectiv colorarea prin scufundarea a patru recipiente de plastic interschimbabile și scufundarea rack-ului cu lame într-un al cincilea recipient de apă etc., fiind detaliate în mod disproporționat elemente ale metodei de lucru. Prin Punctul de vedere, autoritatea contractantă a menționat că „acceptăm și alte soluții echivalente”. Totuși, acesta nu precizează în mod expres ce se înțelege prin „soluții echivalente” și dacă va accepta inclusiv principiul metodei prin Pagina 59 din 92
imersie, cu colorarea individuală a fiecărei lame, pentru evitarea contaminării încrucișate. În acest context, ......... SRL solicită Consiliului să rețină că autoritatea contractantă a achiesat la criticile formulate și să dispună obligarea acesteia la publicarea în SEAP a remedierii, prin menționarea expresă că acceptă orice soluții constructive echivalente, inclusiv metoda prin imersie cu colorarea individuală a lamelor, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „6.Cuvele de reactivi din sistem să permită efectuarea unei game extinse de colorări.”, contestatorul menționează preliminar, că, referitor la această cerință, a solicitat, prin contestație, clarificarea ei, întrucât din formulare nu rezulta în mod clar ce a avut în vedere autoritatea contractantă prin sintagma „gamă extinsă de colorări”. Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a clarificat că „Prin «game extinse de colorări» se înțeleg următoarele: colorații gram, colorații Ziehl Nielseen, colorație cu albastru de metilen”. Contestatorul apreciază că această clarificare conferă un caracter restrictiv și disproporționat cerinței, depășind scopul enunțat în caietul de sarcini. În acest context, ......... SRL reiterează că nevoia obiectivă declarată în caietul de sarcini, în privința sistemului de colorare, este efectuarea procedurii de colorare Gram, aspect ce rezultă atât din titlul echipamentului — „Separat se va pune la dispoziție un echipament pentru efectuarea colorației Gram a frotiurilor de microbiologie cu următoarele caracteristici:” — cât și din prima cerință: „1. Sistem automat care standardizează procedura de colorare Gram”. În opinia sa, prin clarificarea din punctul de vedere, autoritatea contractantă a extins sfera cerinței și scopul sistemului de colorație dincolo de colorația Gram, ceea ce face ca cerința să excedeze obiectului Procedurii și să fie disproporționată. În acest sens, solicită să se rețină că, colorația Gram este cea mai frecvent utilizată în laboratorul de microbiologie clinică, în timp ce colorațiile Zeihl-Nieelsen și albastru de metilen reprezintă tehnici specializate, nu de rutină, asemenea colorației Gram: • Colorația Zeihl-Nieelsen se realizează din probe prelucrate special (spută decantată, LCR concentrat) și nu în același flux cu însămânțarea automată; • Colorația cu albastru de metilen nu reprezintă o metodă de diagnostic bacteriologic, ci una citologică. În consecință, din punctul său de vedere, clarificarea adusă de autoritatea contractantă contravine altor cerințe din caietul de sarcini și încalcă principiul proporționalității. Subliniază că, oricum, autoritatea contractantă nu a oferit nicio justificare obiectivă pentru impunerea acestor colorații suplimentare celei Pagina 60 din 92
Gram, deși era obligată să raporteze la realitatea din laborator și să susțină cu date concrete necesitatea; în plus, colorația cu albastru de metilen nici nu este specifică domeniului. Astfel, consideră că, dacă autoritatea contractantă are nevoie de echipamente foarte specializate, cu grad înalt de complexitate tehnică și funcționalități ce depășesc procedurile de rutină, atunci era ținută să configureze câte un lot distinct pentru fiecare echipament solicitat în cadrul lotului 1, pentru a nu bloca ofertarea pe poziții individuale. Oricum, apreciază că această obligație subzistă, întrucât sistemul pentru colorație nu este un produs similar cu sistemul de însămânțare. Față de clarificarea cerinței din punctul de vedere, acesta solicită Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe din caietul de sarcini sau remedierea ei în sensul solicitării și acceptării oricăror echipamente care realizează exclusiv colorația Gram, în concordanță cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerința „7.Stocare a până la 10 programe în memorie”, ......... SRL susține că, prin contestația formulată, a criticat caracterul restrictiv al acestei cerințe, precum și neclaritatea sa, arătând că se află în contradicție cu scopul determinat al echipamentului, astfel cum este descris și solicitat explicit în caietul de sarcini, respectiv efectuarea colorației Gram, operațiune realizată după un program unic, cu timp standard pentru toate tipurile de frotiuri, în acord cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Evidențiază că, față de criticile contestatoarei, autoritatea contractantă a dispus măsura de remediere potrivit căreia cerința se va modifica în sensul „Posibilitatea stocării de programe in memorie”, eliminând numărul de programe ce pot fi stocate, dar menținând solicitarea ca sistemul să poată stoca mai multe programe, nu doar unul, aferent colorației Gram, în spiritul principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Având în vedere că cerința în discuție este strâns legată de cerința anterioară referitoare la colorații, despre care contestatoarea a arătat pe larg că este restrictivă, disproporționată și nejustificată, și aceasta prezintă aceleași caracteristici, fiind restrictivă, disproporționată și nejustificată. În consecință, contestatorul solicită Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe din caietul de sarcini, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește cerințele criticate la punctele • 3.3.5. din Contestație: „8.Posibilitate selectare viteză și amplitudine de agitare” „9.Posibilitate selectare timp scufundare cos in fiecare container, perioadele de repaos, timp menținere coș înainte de scufundare în cuva cu colorant” Pagina 61 din 92
• 3.3.6. din Contestație „11.Greutate maximă 25 kg”, contestatorul evidențiază că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a declarat expres că este de acord cu eliminarea acestor cerințe, arătând că fiecare cerință „se va modifica prin clarificare din oficiu”. Acesta apreciază că eliminarea acestor cerințe minime obligatorii, astfel cum a fost declarată de autoritatea contractantă, constituie ......... suficiente, în acord cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totuși, evidențiază că, până la data și ora transmiterii concluziilor scrise, autoritatea contractantă nu a publicat asemenea clarificări/......... în SEAP pentru a fi opozabile tuturor operatorilor economici, astfel încât declarația din punctul de vedere nu produce efecte juridice. Afirmă că, în măsura în care remedierile aduse documentației de atribuire, potrivit celor de mai sus, vor fi publicate în SEAP, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, își manifestă disponibilitatea de a retrage criticile formulate cu privire la aceste cerințe, în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totodată, precizează că, în lipsa publicării clarificărilor/măsurilor de remediere, solicită Consiliului să rețină că autoritatea contractantă a achiesat la susținerile sale și să dispună obligarea autorității contractante la publicarea în SEAP a eliminării cerințelor, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Referitor la apărările autorității contractante în ceea ce privește nelegalitatea factorilor de evaluare sunt neîntemeiate, în ceea ce privește factorul inițial contestat: Factorul inițial contestat Măsura de remediere propusă de autoritatea contractantă „Algoritm de calcul: Volumul frigiderului sa fie de minim 440 litri - P(v) = maxim 5 puncte Algoritmul de calcul: 1. Pentru oferta care conține volumul cel mai mare, exprimat in litri, se acorda punctajul maxim alocat. 2. Pentru celelalte oferte punctajul P(v) se calculează proporțional, astfel: P(v)=(Volum ofertat / Volum maxim ofertat) x punctaj maxim alocat” „Volumul frigiderului să fie de minim 410 litri -P(v) = maxim 5 puncte Algoritmul de calcul: 1. Pentru oferta care conține volumul cel mai mare, exprimat in litri, se acorda punctajul maxim alocat. 2. Pentru celelalte oferte punctajul P(v) se calculează proporțional, astfel: P(v)=(Volum ofertat / Volum maxim ofertat) x punctaj maxim alocat Acesta evidențiază că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a modificat acest factor de evaluare în linie cu cerința minimă obligatorie analizată anterior. ......... SRL apreciază că măsura de remediere propusă de autoritatea contractantă prin Punctul de vedere este suficientă, în acord cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Pagina 62 din 92
Cu toate acestea, subliniază că, până la data și ora transmiterii concluziilor scrise, autoritatea contractantă nu a publicat o asemenea măsură de remediere în SEAP, astfel încât declarația din punctul de vedere nu produce efecte juridice. Menționează că, în măsura în care remedierile aduse documentației de atribuire potrivit celor de mai sus vor fi publicate în SEAP, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, își manifestă disponibilitatea de a retrage criticile sale cu privire la această măsură, în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totodată, precizează că, în lipsa publicării măsurii de remediere, solicită Consiliului să rețină că autoritatea contractantă a achiesat la susținerile sale în acest sens și să admită contestația și sub acest aspect, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Nivel de zgomot maxim” „Algoritm de calcul: Nivel de zgomot maxim 50 dB - P(z) = maxim 5 puncte Algoritmul de calcul: Pentru oferta care conține nivelul cel mai mic de zgomot, exprimat în dB, se acordă punctajul maxim alocat. Pentru celelalte oferte punctajul P(z) se calculează proporțional, astfel: P(z)=(Nivel zgomot minim ofertat /Nivel zgomot ofertat) x punctaj maxim alocat”, contestatorul evidențiază că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a afirmat că este de acord cu eliminarea acestui factor de evaluare; în consecință, apreciind că măsura de remediere propusă este suficientă, în acord cu principiile legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Consideră că declarația autorității contractante din punctul de vedere nu produce efecte juridice față de operatorii economici, în lipsa publicării, astfel cum impun principiile transparenței și tratamentului egal. Menționează că, în măsura în care remedierile aduse documentației de atribuire, potrivit celor de mai sus, vor fi publicate în SEAP, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, își manifestă disponibilitatea de a retrage criticile cu privire la aceste cerințe, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totodată, precizează că, în lipsa publicării clarificărilor/măsurilor de remediere, solicită Consiliului să rețină că autoritatea contractantă a achiesat la susținerile sale și să dispună obligarea autorității contractante la publicarea în SEAP a eliminării factorului de evaluare, în spiritul principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Pagina 63 din 92
În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Omogenizarea, cu menținerea integrității materialului biologic” „Algoritm de calcul: Omogenizarea, cu menținerea integrității materialului biologic, să se poată face cel puțin prin vortexare sau centrifugare, cu un dispozitiv programabil de către utilizator, în funcție de proba = P(o) maxim 10 puncte Punctajul - P(o) - se va acorda astfel: Omogenizare printr-o metoda (vortexare sau centrifugare) - 5 pct. Omogenizare prin 2 metode (vortexare și centrifugare) -10 pct.” Preliminar, ......... SRL evidențiază că, prin contestația formulată, a criticat nelegalitatea factorului de evaluare întrucât acesta acordă punctajul maxim sistemelor care realizează omogenizarea prin două metode, respectiv vortexare și centrifugare, contrar principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Fără a relua integral argumentele detaliate în cuprinsul contestației, acesta susține că impunerea acestui factor de evaluare este nejustificată: ceea ce ar putea părea o funcționalitate care reflectă un nivel superior de performanță ori un beneficiu real pentru spital reprezintă, în realitate, o condiție punctată suplimentar de autoritatea contractantă, cu finalitatea favorizării unei soluții constructive aparținând unui anumit producător de pe piața de profil. Arată că, față de aceste critici, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a formulat o serie de argumente generale, pe care ......... SRL le apreciază ca neîntemeiate, pentru motivele expuse în continuare. Făcând trimitere la susținerile autorității contractante: „Anumite probe (ex: diferite lichide de puncție, lichid cefalo rahidian) necesită centrifugare pentru sedimentare, conform protocoalelor standard de microbiologie (Tratat Buiuc & Negruț, 2009). Vortexarea este esențială pentru omogenizarea probelor vâscoase (exudate, spută), unde centrifugarea nu ar fi eficientă. Posibilitatea de a utiliza ambele metode oferă laboratorului flexibilitate maximă și rezultate reproductibile, fiind o caracteristică de top a echipamentelor modeme. Documentația prevede acordarea a 5 puncte pentru echipamentele care permit omogenizarea printr-o singură metodă (vortexare sau centrifugare); 10 puncte sunt acordate doar echipamentelor care oferă ambele metode, ca valoare adăugată.”, contestatorul, contrar acestor susțineri, reiterează că operațiunea de centrifugare are ca scop separarea sedimentului, fiind, așadar, opusă omogenizării. Întrucât centrifugarea separă sedimentul, aceasta nu omogenizează materialul biologic; în consecință, nu se poate susține că omogenizarea se realizează prin două metode, cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Precizează că, autoritatea contractantă omite să răspundă recomandărilor emise de instituțiile specializate – menționate expres în contestație –, neformulând nicio apărare în acest sens. Pagina 64 din 92
În acest sens, reiterează că, centrifugarea este nerecomandată pentru analiza probelor de microbiologie, potrivit Ghidului pentru prevenirea și limitarea fenomenului de rezistență la antimicrobiene (AMR) și a infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) - Microbiologie elaborat de Institutul Matei Balș și actualizat în anul 2021. Pentru eliminarea oricărui dubiu, această recomandare este menținută și în Ghidul pentru prevenirea și limitarea fenomenului de rezistență la antimicrobiene (AMR) și a infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) - Microbiologie, elaborat în cadrul proiectului” „Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România” - disponibil la adresa https://mateibals.ro/wp-content/uploads/2023/09/Ghid-Micro- complet- 15-sep.pdf (a se vedea pagina 17, respectiv pagina 169), cu respectarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totodată, consideră că aceste apărări sunt neîntemeiate având în vedere că, în practică, există foarte puține laboratoare care triază uroculturile. Or, în opinia sa, dacă autoritatea contractantă ar fi avut în vedere trierea uroculturilor încă de la început, acest aspect trebuia menționat în caietul de sarcini, pentru a asigura respectarea principiului transparenței față de toți operatorii economici. Chiar admițând, prin absurd, că laboratorul ar avea nevoie de o etapă de triere a uroculturilor, ......... SRL susține că aceasta se realizează anterior însămânțării, așadar separat de aparatul care realizează însămânțarea solicitat prin prezenta procedură. Cu alte cuvinte, centrifugarea probelor nu face parte din fluxul de însămânțare a uroculturilor; această solicitare opțională (oricum inclusă nelegal în caietul de sarcini pentru motivele arătate în contestație) este nelegală întrucât excedează obiectului procedurii și, pe cale de consecință, nu poate reprezenta un avantaj real pentru autoritatea contractantă, contrar principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Contestatorul insistă să reamintească faptul că: • prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat un echipament automat pentru însămânțare; • pentru însămânțarea probei, care este de fapt scopul achiziționării echipamentului solicitat, se recomandă, în prealabil, omogenizarea probei, procedură total opusă centrifugării; • autoritatea contractantă a solicitat un echipament de însămânțare care să realizeze omogenizarea „cel puțin prin vortexare sau centrifugare”; • or componenta „vortex” este un instrument cu ajutorul căruia se omogenizează conținutul lichid al unui recipient (tub, flacon). Având în vedere că urina conține elemente ce pot sedimenta dacă acestea sunt Pagina 65 din 92
în concentrații crescute (cum ar fi bacteriile), dacă proba nu este omogenizată înainte de însămânțare, există riscul ca ansa (i.e. componenta care realizează însămânțarea efectiv) să prindă proba doar din supernatant (adică din partea de sus, liberă de elementele de interes pentru analiza microbiologică, după sedimentarea probei), fără eventualele microorganisme prezente în sediment - cele care sunt si urmărite de fapt - astfel că rezultatele nu vor fi relevante în astfel de situații; • astfel, dacă proba este centrifugată înainte de însămânțare - centrifugarea având ca scop tocmai sedimentarea elementelor din probă (care se așază pe fundul flaconului) - rezultatele sunt compromise pentru că ansa va prelua probă doar din partea superioară a acestuia, liberă de orice elemente ca urmare a centrifugării; • prin urmare, este esențial ca echipamentele de însămânțare să fie dotate cu vortex, centrifugarea (care realizează procesul total opus față de vortexare) nefiind uzuală și chiar nerecomandată în raport de etapa de însămânțare pe medii de cultură. Făcând trimitere la argumentele autorității contractante potrivit cărora: „Acest factor de evaluare nu restrânge competiția, ci diferențiază ofertele pe criterii de performanță tehnică, în conformitate cu art. 187 din Legea nr. 98/2016. Operatorii care oferă doar una dintre metode nu sunt excluși, dar cei care oferă soluții mai versatile primesc punctaj suplimentar justificat. Aceasta funcționalitate reflecta un nivel de performanță superior, care aduce beneficii clinice și economice evidente: permite o prelucrare standardizata a probelor și reducerea riscului de alterare a acestora, asigurând rezultate reproductibile și sigure. Menținerea integrității materialului biologic are un impact direct asupra calității diagnosticului microbiologic și, implicit, asupra deciziilor medicale ulterioare”, contrar acestora, contestatorul susține că, prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat un echipament automat pentru însămânțare care să aibă posibilitatea procesării directe a probelor aflate în recipiente de urină, rațiunea acestei cerințe fiind evitarea contaminării recipientului de probă, în considerarea principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totodată, a susținut că, pentru însămânțarea probei – finalitatea achiziției – se recomandă, în prealabil, omogenizarea probei, procedură opusă centrifugării. S-a arătat că centrifugarea urmărește separarea sedimentului și, prin urmare, este contrară omogenizării și nerecomandată pentru analizele de microbiologie. Apreciază că, din moment ce procesul indicat de autoritatea contractantă ca pretins avantaj, în cadrul acestui factor de evaluare, nu este recomandat de ghidurile de bune practici în domeniu, în mod evident acesta nu reflectă un avantaj real. Contestatorul evidențiază că, în opinia sa, autoritatea contractantă nu formulează apărări apte să înlăture critica privind favorizarea Pagina 66 din 92
echipamentului WASP - dotarea cu o centrifugă fiind o caracteristică constructivă UNICĂ a acestuia și impusă de tipul de tuburi de recoltare utilizate, care conțin un burețel interior. Totodată, contestatorul a mai arătat că, deși autoritatea contractantă susține declarativ inexistența unei îngrădiri a concurenței, nu a justificat în ce măsură factorul de evaluare permite o concurență reală, neindicând alte analizoare, în afara Roche, care să poată primi punctajul suplimentar și să demonstreze accesul real al mai multor operatori economici în procedură. De asemenea, reiterează că această caracteristică de construcție unică nu reflectă un parametru de performanță în favoarea autorității contractante, ci impune un proces de lucru nerecomandat de ghidurile de specialitate. Prin urmare, apreciază că se impune înlăturarea apărărilor autorității contractante ca neîntemeiate, arătând că din argumentele acesteia nu se poate deduce vreun avantaj pentru spital prin impunerea soluției constructive nealiniate ghidurilor de bune practici. Contestatorul își menține toate criticile din contestație privind factorul de evaluare în discuție și solicită admiterea contestației și sub acest aspect, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În ceea ce privește factorul de evaluare referitor la „Etichetare” „Algoritm de calcul: Să aibă posibilitatea de a eticheta, în concordanță cu cerințele specifice produsului biologic examinat (evaluare hemoliză, apreciere morfologie colonii, etc.), placă lateral sau pe spatele acesteia, astfel încât să se asigure condiții optime în timpul citirii = P(e) maxim 10 puncte Punctajul - P(e) - se va acorda astfel: 1. Posibilitatea de a eticheta placa pe spatele sau pe lateralul acesteia - 5 puncte 2. Posibilitatea de a eticheta placa lateral și pe spate -10 puncte” Menționează că, în privința acestui factor de evaluare, a criticat că etichetarea dublă a plăcii, pe lateral și pe spate, nu reflectă o performanță crescută a sistemului de însămânțare și nu aduce un beneficiu real, cuantificabil pentru autoritatea contractantă, conform principiilor legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Făcând trimitere la susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere: „Aplicarea etichetelor atât pe spatele, cât si pe lateralul plăcilor si recipientelor [..] reflectă necesități tehnice si operaționale reale ale laboratorului [...]. Eticheta aplicată pe spate permite scanarea automată în etapele de procesare robotizată. Eticheta aplicată pe lateral este necesară pentru depozitarea si citirea probelor pe rafturi sau carusele, asigurând identificarea rapidă în orice poziție. Standardizarea etichetării Pagina 67 din 92
este esențială pentru trasabilitatea probelor si evitarea erorilor umane, în special laboratoarele cu flux mare de lucru” Contestatorul a arătat, fără a relua integral argumentele tehnice din contestație, că trasabilitatea probelor nu depinde de locația etichetei - lateral sau spate - ci de sistemul de gestionare a datelor și de procesul de citire. Acesta a exemplificat că echipamentul din portofoliu are etichete pe spatele plăcii, fiind proiectat pentru identificarea și urmărirea corectă a fiecărei probe prin tehnologia de citire a etichetelor. În raport de afirmația autorității contractante potrivit căreia: „Standardizarea etichetării este esențială pentru trasabilitatea probelor si evitarea erorilor umane, în special laboratoarele cu flux mare de lucru”, ......... SRL a susținut că, în laboratoarele cu flux mare, erorile umane sunt eficient prevenite prin sisteme automatizate de citire, care funcționează indiferent de poziția etichetei. Totodată, acesta a arătat că, practic, etichetarea laterală nu asigură identificarea rapidă „în orice poziție”, întrucât eticheta se aplică atunci când placa are capacul în sus, iar după însămânțare capacul acoperă eticheta, reducând vizibilitatea, plăcile fiind ulterior depozitate cu capacul în jos pentru a preveni condensul. În ceea ce privește afirmația: „Soluțiile propuse de contestatoare (imprimare directă) nu oferă aceeași lizibilitate, contrast si rezistență chimică/fizică, ceea ce ar afecta calitatea actului medical si ar putea duce la erori de diagnostic”, contestatorul a apreciat susținerea ca nedovedită și eronată, arătând că autoritatea contractantă încearcă să inducă în eroare Consiliul. ......... SRL a susținut că imprimarea codului de bare pe etichetele existente sau direct pe lamă nu reduce rezistența fizică față de etichetele preimprimate; dimpotrivă, tehnologia utilizată oferă protecție adecvată informației, asigurând lizibilitatea pe întreaga durată a ciclului de viață a probei. De asemenea, contestatorul a arătat că nici pretinsul impact asupra calității actului medical nu este demonstrat, întrucât un sistem ce imprimă codul de bare cu lizibilitate garantată și citire automatizată nu afectează calitatea actului medical. Acesta a concluzionat că sistemul de imprimare al echipamentului propus, în ipoteza remedierii documentației de atribuire, asigură aceleași funcționalități de trasabilitate și citire ca etichetele preimprimate, fără a afecta acuratețea citirii sau identificarea probelor. ......... SRL a solicitat respingerea argumentelor autorității contractante ca eronate și de natură să inducă în eroare Consiliul cu privire la tehnologia echipamentului din portofoliu. Susține că motivele autorității contractante nu justifică impunerea factorului de evaluare, întrucât acesta nu reflectă un avantaj real pentru spital, ci doar o soluție constructivă. Acesta își menține criticile din Pagina 68 din 92
contestație și, în consecință, solicită remedierea, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Totodată, ......... SRL solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 65046/18.09.2025, în dosarul nr. 3665/2025, formulată de ......... SRL, împotriva rezultatului prezentei proceduri, contestatorul precizează următoarele: Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă nu a răspuns în termen și nici complet la clarificările formulate de contestatoare pentru lotul 2 – fiind necesară obligarea autorității contractante la comunicarea unui răspuns și la aceste solicitări, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În prealabil, acesta arată că, deși lotul 2 al procedurii are ca obiect echipamente pentru spălătorie (calandru, masă de călcat, mașini de spălat și uscător rufe), autoritatea contractantă a indicat pentru acest lot codul CPV 33100000-1 – Echipamente medicale (Rev.2). Din acest motiv, ......... SRL nu a putut identifica în timp util procedura pentru a contesta documentația de atribuire în privința prevederilor restrictive. Menționează că, potrivit punctului II.1.4 din fișa de date a procedurii, inserat în extras de către contestator, solicitările de clarificări se adresează cu 19 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, iar răspunsurile la clarificări se transmit în a 11-a zi înainte de această dată. Contestatorul precizează că a adresat autorității contractante solicitări de clarificări la data de 27.08.2025, ora 10.35, inserând în acest sens extras din SEAP, evidențiind faptul că termenul inițial de depunere a ofertelor a fost 15.09.2025, precum și faptul că, în data de 11.09.2025, termenul de depunere a ofertelor pentru lotul 2 a fost prelungit până la 19.09.2025, contestatorul inserând extras din clarificarea din oficiu automată postată în SEAP. Subliniază că prelungirea a intervenit deoarece autoritatea contractantă a încălcat termenul de 11 zile stabilit în Fișa de date. Din păcate, acest termen nu a fost respectat nici ulterior, în pofida prelungirii acordate, contrar principiilor de transparență, tratament egal, proporționalitate și legalitate. Precizează că răspunsul consolidat la solicitările de clarificări a fost publicat a doua zi, la 12.09.2025. Susține că, prin răspunsul consolidat, autoritatea contractantă nu a furnizat niciun răspuns la clarificările transmise de contestatoare, răspunzând doar unui alt set de întrebări. În consecință, apreciază că prelungirea termenului a creat doar aparența de legalitate a răspunsului consolidat publicat a doua zi, autoritatea omițând să răspundă solicitărilor contestatoarei. În contextul în care contestatorul a mai contestat recent documentații ale aceleiași Pagina 69 din 92
autorități pentru prevederi restrictive, admise în parte de CNSC, se apreciază că omisiunea este vădită, afectând legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. Raportat la termenul de depunere a ofertelor pentru lotul 2 – 19.09.2025 (termen prelungit anterior publicării răspunsului consolidat), contestatorul precizează că, solicitarea din 27.08.2025 a fost depusă în termen – cu 22 de zile înainte (față de 19 zile, termen stabilit prin fișa de date), iar răspunsul autorității la clarificări nu a fost transmis în termen (și nici complet) – cu 6 zile înainte (față de 11 zile, conform fișei de date). Prin urmare, contestatorul susține că răspunsul consolidat la clarificări a fost atât incomplet, cât și emis peste termen. Nu în ultimul rând, acesta arată că în finalul răspunsului la solicitarea de clarificări autoritatea contractantă a indicat următoarele: „autoritatea contractantă a răspuns tuturor solicitărilor de clarificări transmise în termen. Conform documentației pe atribuire (fișa de date. Secțiunea VI. 3 - Informații suplimentare: (…)”. Consideră că autoritatea contractantă lasă a se înțelege că lipsa răspunsului la solicitările contestatoarei ar fi determinată de absența semnăturii electronice extinse pe solicitarea acesteia. Susține că, solicitarea de clarificări transmisă în termen de contestatoare a fost depusă, ca de regulă, în format simplu, fără semnătură electronică, or, cerința invocată din fișa de date nu impune semnătură electronică pentru solicitările de clarificări. Astfel, inserează extras din fișa de date, punctul VI.3 Informații suplimentare și invocă prevederile art. 60, alin. (4) din HG nr. 395/2016, apreciind astfel că, cerința privind semnătura electronică extinsă privește documentele ofertei, nu solicitările de clarificări. Mai mult, evidențiază că, din textul citat reiese că: solicitările de clarificări trebuie adresate prin SICAP (fără a se impune expres semnătura electronică extinsă) – iar ......... SRL a adresat solicitarea prin SICAP la 27.08.2025; răspunsurile la clarificări se publică semnate cu semnătură electronică extinsă – or, răspunsul autorității contractante la clarificări nu a fost postat astfel, ci cu semnătură olografă – cu încălcarea propriilor cerințe. ......... SRL susține că, în toate cazurile, în măsura în care, prin această cerință, autoritatea contractantă a urmărit să impună în mod vag operatorilor economici semnarea solicitărilor de clarificări cu semnătură electronică, o atare solicitare reprezintă o condiție vădit excesivă, atipică practicii curente, relevând, suplimentar, un comportament abuziv al autorității contractante, de natură să restrângă nejustificat accesul la procedură. Menționează că, în toate cazurile, în condițiile în care (i) contestatorul a transmis, conform, solicitarea de clarificări la data de 27.08.2025, Pagina 70 din 92
(ii) autoritatea contractantă a răspuns la data de 12.09.2025 (după 16 zile de la cererea sa), iar (iii) răspunsul comunicat a vizat solicitări foarte simple, astfel încât nu a existat un volum colosal de răspuns de formulat la clarificări, apreciază că, necomunicarea răspunsului de către autoritatea contractantă în termenul de 16 zile avute la dispoziție, cu invocarea unor motive diverse, denotă rea-credință și abuz de drept, motiv pentru care solicită sancționarea unei asemenea conduite. În susținere, contestatorul invocă dispozițiile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În considerarea celor expuse, contestatorul solicită dispunerea obligării autorității contractante să completeze răspunsurile la solicitările de clarificări aferente procedurii – lotul 2, astfel încât să se răspundă integral, inclusiv la toate solicitările transmise în termen de către contestator cu privire la lotul 2 al procedurii, cu respectarea principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Totodată, ......... SRL apreciază că se impune obligarea autorității contractante la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor în cadrul procedurii după pronunțarea Deciziei CNSC în acest dosar, astfel încât operatorii economici să beneficieze de un interval suficient pentru pregătirea ofertelor, cu respectarea principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Invocând dispozițiile art. 153 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și cele ale art. 153 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, acesta precizează că măsurile solicitate prin prezenta contestație vizează, în esență, obținerea unor răspunsuri la solicitări de clarificări privind documentația de atribuire, răspunsuri care trebuie cunoscute de toți ofertanții anterior depunerii ofertelor, inclusiv pentru adaptarea acestora, în spiritul principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. De asemenea, subliniază că perioada rămasă până la data limită de primire a ofertelor (19.09.2025) este extrem de scurtă, astfel încât, în lipsa unor ......... adoptate din oficiu de către autoritatea contractantă, este puțin probabilă soluționarea definitivă a contestației într-un termen care să permită ulterior un interval rezonabil operatorilor economici pentru pregătirea și depunerea ofertelor. Pentru aceste considerente, contestatorul solicită obligarea autorității contractante la prelungirea corespunzătoare a perioadei stabilite pentru depunerea ofertelor în procedură, cu un termen rezonabil după pronunțarea Deciziei CNSC în acest dosar, care să permită operatorilor economici să își pregătească/adapteze ofertele conform Pagina 71 din 92
răspunsurilor pe care autoritatea contractantă le va comunica la solicitările de clarificări ca urmare a prezentei contestații, în acord cu principiile de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. ......... SRL solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, prin modul nelegal în care autoritatea contractantă a înțeles să răspundă la solicitările de clarificări transmise, a fost nevoit să formuleze prezenta contestație pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, cu consecința aplicării măsurilor de remediere necesare, în spiritul legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Prin adresa nr. 46410/25.09.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 67121/25.09.2025, autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 65046/18.09.2025, în dosarul nr. 3665/2025, formulată de ......... SRL, solicitând respingerea contestației ca fiind neîntemeiată. Cu referire la afirmațiile contestatorului: „(...) 13. Solicitarea de clarificări transmisă în termen de subscrisa a fost trimisă, așa cum trimitem în toate procedurile în care participăm, în format simplu fără semnătură electronică. 14. însă cerința invocată de Autoritatea contractantă din Fișa de date nici nu impune o astfel de semnătură electronică (…)” autoritatea contractantă comunică următoarele aspecte: Evidențiază că, în fișa de date aferentă procedurii de licitație în cauză, la Secțiunea VI.3 - Informații suplimentare, sunt indicate în mod expres următoarele: „(…) Toate documentele se vor depune în SICAP semnate cu semnătură electronica extinsa, conform art. 60, alin. (4) din HG nr. 395/2016. (…)”. „(…) toate documentele (…)” înseamnă, fără echivoc, orice document depus în cadrul procedurii de achiziție, interpretare ce se impune pentru a asigura aplicarea unitară și transparentă a regulilor procedurale: • documentele depuse inițial de autoritatea contractanta (caiet de sarcini, formulare, model de contract, etc); • eventuale solicitări de clarificări depuse de potențiali ofertanți; • răspunsurile autorității contractante la eventualele solicitări de clarificări depuse de potențiali ofertanți; • oferta în sine (tehnică și financiară), precum și toate documentele care o însoțesc; • eventuale solicitări de clarificări adresate de către autoritatea contractantă ofertanților, precum și răspunsurile transmise de către aceștia; Pagina 72 din 92
• procese verbale de analiză, raport de procedură, comunicări rezultat procedură, etc. Susține că, în condițiile în care însăși contestatorul recunoaște că solicitarea depusă, deși în termen, nu a fost semnată electronic, contrar legislației în vigoare și fișei de date (contestatorul, prin afirmația de la punctul 14, încearcă în mod vădit să înlăture această cerință), rezultă că neîndeplinirea exigenței formei impuse atrage consecințele legale. Această interpretare se subsumează principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Pe cale de consecință, apreciază că decizia sa de a nu da curs respectivei solicitări este pe deplin fundamentată, în acord cu standardele de transparență și tratament egal. Totodată, apreciază că afirmațiile contestatorului – „(…) răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificări nu a fost postat astfel, ci cu semnătură olografă - cu încălcarea propriilor cerințe (…)” - sunt neadevărate. Subliniază că, răspunsul consolidat publicat de autoritatea contractantă la data de 12.09.2025 este semnat atât olograf, cât și electronic, inserând în acest sens print screen în extras. De asemenea, consideră că, cele afirmate la punctul 18 – „18. în toate cazurile, dacă prin această cerință autoritatea contractantă a dorit să impună în mod vag operatorilor să semneze solicitările de clarificări cu semnătură electronică, aceasta este în mod clar o cerință excesivă, nemaiîntâlnită în practică (...)” - sunt neadevărate, fără suport legal și susceptibile să inducă în eroare Consiliul. Autoritatea contractantă subliniază necesitatea respectării cadrului normativ, în considerarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. În realitate, consideră că, importanța semnăturii electronice, bazată pe un certificat calificat, este esențială în procedurile de achiziție publică derulate integral prin mijloace electronice, întrucât: 1. Oferă valabilitate juridică documentelor - doar documentele semnate electronic calificat sunt recunoscute oficial ca fiind echivalente cu cele semnate olograf, conform Regulamentului (UE) 910/2014 (elDAS) și Legii 455/2001. 2. Asigură autenticitatea și integritatea documentului: • semnătura electronică garantează că documentul provine de la entitatea declarată (autenticitate); în cazul unei contestații (cum este și cazul de față) sau al unui control, documentele semnate electronic în SICAP constituie probă legală, iară drept de echivoc, fiind imposibil de contestat autenticitatea lor, ori, documentul depus în procedură ca și „solicitare de clarificare” nu poate fi dovedit ca fiind unul autentic, el nefiind semnat in nici un fel (nici măcar olograf), fără a purta un antet oficial, ci este un document tip „pdf.” care nu poate fi atribuit nici unei persoane (fie ea fizică sau juridică); • orice modificare ulterioară a fișierului după semnare este detectabilă (integritate). Pagina 73 din 92
3. Asigura trasabilitate și responsabilitate: • fiecare semnătură electronică este legată de un certificat digital nominal (atribuit unei persoane fizice), ceea ce asigură trasabilitatea și asumarea răspunderii. • autoritățile contractante pot verifica oricând cine a semnat și dacă certificatul este valid (fapt care, de altfel, este una dintre atribuțiile comisiei de evaluare); 4. Conferă egalitate de tratament între ofertanți: • toți participanții depun documente în aceeași formă, cu același nivel de securitate, eliminând riscul favorizării unora prin proceduri „mai puțin formale”. Aceasta subliniază că, în opinia sa, lipsa semnăturii electronice constituie un viciu serios, cu consecințe majore, care atrage însăși nevalabilitatea juridică a documentului transmis, în acord cu principiile de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Autoritatea contractantă susține că, din punctul său de vedere, conținutul documentației de atribuire, așa cum este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, obligată să respecte atât dispozițiile legale aplicabile, cât și prevederile propriei documentații de atribuire, în spiritul transparenței și tratamentului egal, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Mai mult, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii. De asemenea, în condițiile art. 49 și 50 din același act normativ, autoritățile contractante au obligația de a acorda operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și de a acționa într-o manieră transparentă și proporțională, revenindu-le obligația de a nu concepe ori structura achizițiile sau elemente ale acestora cu scopul de a eluda dispozițiile legii ori de a restrânge în mod artificial concurența; se consideră că există o restrângere concepută sau structurată cu scopul de a favoriza ori dezavantaja nejustificat anumiți operatori economici. În susținere, autoritatea contractantă invocă extras din considerentele Hotărârea pronunțată în cauza C-213/2017, evidențiind că „(…) Principiile menționate, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât si în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (…), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de Pagina 74 din 92
achiziții publice (….), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (…)”, evidențiind că, în cadrul procedurii de licitație deschisă nr. CN1084478/12.08.2025 au fost depuse 3 solicitări de clarificări. Două dintre acestea - solicitarea depusă de SC ..............SA și solicitarea depusă de SC ..............SRL - respectă cerințele documentației de atribuire și ale legislației în vigoare, fiind semnate electronic. Autoritatea contractantă consideră că, dacă s-ar fi procedat în alt mod, dând curs și solicitării contestatoarei, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 98/2016: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii, precum și prevederile Documentației de atribuire: „(…) Toate documentele se vor depune in SICAP semnate cu semnătură electronica extinsa, conform art. 60, alin. (4) din HG nr.395/2016 (…)” Susține că, această conduită era necesară pentru a garanta legalitatea, proporționalitatea, tratamentul egal și transparența. Având în vedere că lotul nr. 1 face obiectul unei alte contestații, fiind suspendat, autoritatea contractantă va da curs solicitării depuse de ..............SA după pronunțarea CNSC în cauză și, implicit, după reluarea procedurii de atribuire, cu respectarea principiilor de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă a acționat în conformitate cu prevederile legale, coroborate cu cele ale documentației de atribuire, răspunzând doar solicitărilor de clarificări transmise în termen și semnate cu semnătură electronică, în baza unui certificat calificat, în deplin acord cu cerințele de legalitate, proporționalitate, tratament egal și transparență. În raport de aceste considerente, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației ca neîntemeiată. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 68203/30.09.2025, contestatorul ......... SRL transmite concluzii scrise față de punctul de vedere al autorității contractante înregistrată la CNSC sub nr. 67121/25.09.2025, prin solicită Consiliului să admită contestația și să dispună obligarea autorității contractante la completarea răspunsurilor la solicitările de clarificări aferente procedurii lot 2, pentru a răspunde complet inclusiv la toate solicitările sale transmise în termen cu privire la lotul 2 al procedurii. Menționează că, în opinia sa, din punctul de vedere reiese că autoritatea contractantă nu a răspuns solicitărilor de clarificări transmise în termen de contestator, motivând că acestea nu ar fi fost semnate cu semnătură electronică, autoritatea contractantă invocând faptul că la punctul VI.3 Informații suplimentare din fișa de date s-ar fi menționat că „toate documentele” trebuie depuse cu semnătură electronică. Din punctul său de vedere, autoritatea contractantă omite complet și citează trunchiat din propriile sale cerințe, în care a făcut trimitere Pagina 75 din 92
expresă la prevederile art. 60 alin. (4) din HG nr. 395/2016, inserate de acesta în extras. Așadar, menționează că cerința privind semnătura electronică extinsă vizează în mod clar documentele aferente ofertei, nicidecum solicitările de clarificări, pentru care același paragraf stabilește cerințe distincte, cu respectarea legalității, proporționalității, tratamentului egal și transparenței. Astfel, subliniază că, în aceeași secțiune din fișa de date, autoritatea contractantă a formulat separat precizări exprese pentru solicitările de clarificări, fără a impune expres semnătura electronică extinsă pentru acestea. , după cum urmează: „(…) Orice solicitare de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire și pe tot parcursul derulării procedurii, se vor adresa în mod exclusiv în SICAP la secțiunea „întrebări” din cadrul procedurii de atribuire derulata prin mijloace electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SICAP la secțiunea „Documentație și clarificări” din cadrul anunțului de participare semnate cu semnătură electronică extinsă, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin alta modalitate de comunicare decât cea stabilita. Precizează că din acesta reiese faptul că: • solicitările de clarificări trebuie adresate prin SICAP (nu se cere expres semnătură electronică extinsă) - contestatorul a adresat solicitarea prin SICAP la data de 27.08.2025 • răspunsurile la solicitările de clarificări se publică semnate cu semnătură electronică extinsă. Așadar, susține că, ceea ce autoritatea contractantă a solicitat a fi semnat cu semnătură electronică extinsă a fost, în fapt, doar oferta (prin trimiterea expresă la art. 60 alin. 4 din HG 395/2016), fără a extinde această cerință și asupra solicitărilor de clarificări. Invocând prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă susține că avea obligația prioritară de a răspunde solicitărilor de clarificări primite, cu atât mai mult cu cât dispunea de un interval semnificativ, în locul invocării unor justificări formale pentru a nu răspunde deloc solicitărilor acestuia. De altfel, acesta consideră că autoritatea contractantă încearcă să susțină că s-ar încălca principiul tratamentului egal sau al transparenței dacă ar răspunde la o solicitare de clarificări nesemnată cu semnătură electronică. Or, în opinia sa, principiul tratamentului egal presupune, în esență, absența unui tratament diferențiat, nejustificat, între operatori economici. În privința solicitărilor de clarificări, menționează că toate solicitările sunt publicate de autoritatea contractantă în cuprinsul răspunsului, împreună cu toate răspunsurile aferente, astfel încât orice operator economic, inclusiv cei care nu au adresat întrebări, poate vedea transparent și egal atât întrebările, cât și răspunsurile. Pagina 76 din 92
Raportat la această modalitate transparentă, reglementată de lege, consideră că susținerile autorității contractante privind pretinsa încălcare a principiului tratamentului egal, sunt lipsite de temei. Din punctul său de vedere, este evident că autorității contractante i- ar fi luat considerabil mai puțin timp să răspundă solicitărilor de clarificări ale acestuia decât să construiască o aparență de justificare a refuzului de a răspunde. În opinia sa, această atitudine a autorității contractante relevă reaua-credință a acesteia, deranjată, probabil, de contestațiile formulate anterior de contestator, în care s-a demonstrat faptul că a stabilit specificații tehnice astfel încât să reflecte un anumit producător, a ținut să nu răspundă deloc la solicitările de clarificări depuse legal în termen. Un astfel de abuz de drept se impune a fi sancționat. Pentru toate aceste motive, ......... SRL solicită admiterea contestației și obligarea autorității contractante la completarea răspunsurilor la solicitările de clarificări aferente procedurii lot 2, pentru a răspunde complet inclusiv la toate solicitările transmise de acesta, în termen, cu privire la lotul 2 al procedurii. Prin adresa nr. 42679/08.09.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 63428/11.09.2025, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției. Prin
corespondența
înregistrată
la
Consiliu
sub
nr. 65709/22.09.2025, contestatorul ......... SRL, transmite factura seria LA nr. 0303/19.09.2025, aferente onorariului avocațial, conform contract nr. 3617076/2025 și ordinul de plată din data de 19.09.2025 care atestă efectuarea plății onorariului în sumă de 3.416 lei. Prin adresa nr. 49855/13.10.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 71470/13.10.2025, autoritatea contractantă solicită soluționarea, cu celeritate, a contestațiilor formulate de ......... SRL și ......... SRL în dosarele nr. 3293/2025 și nr. 3665/2025. Prin adresa nr. 1584/26.08.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 60075/28.08.2025, contestatorul ......... SRL transmite, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211590563/1 din 19.08.2025, în cuantum de 45.476,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Victoria, constituită pentru soluționarea contestației ce face obiectul dosarului nr. 3293/2025. Prin adresa nr. 407/22.09.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 65658/22.09.2025, contestatorul ......... SRL transmite, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211683036/1 din 19.09.2025, în cuantum de 19.090,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Victoria, constituită pentru soluționarea contestației ce face obiectul dosarului nr. 3665/2025. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pagina 77 din 92
SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedurii de licitație deschisă, în vederea atribuirii în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Echipamente medicale, dispozitive medicale și elemente de mobilier medical, necesare pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului de Urgență „......” ........., în vederea prevenirii infecțiilor nosocomiale” - frigidere de uz profesional pentru păstrare medii cu afișaj si imprimanta, sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor microbiologice), echipamente pentru spălătorie” - cod CPV 33100000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare CN1084478/12.08.2025, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 3.228.281,52 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de documentația de atribuire aferentă lotului 1 al prezentei proceduri, având ca obiect furnizarea unor echipamente medicale iar ......... SRL de faptul că autoritatea contractantă nu ar fi răspuns la solicitările de clarificări pe care le-ar fi solicitat acesta cu privire la documentația de atribuire aferentă lotului 2, având ca obiect achiziționarea unor echipamente pentru spălătorie. Analizând, pentru început, criticile ......... SRL privind structura lotului 1, Consiliul reține că potrivit informațiilor de la secțiunea II.2.1 aferentă lotului 1 din anunțul de participare, denumirea dată de autoritate acestuia este „APARATURA DE LABORATOR PENTRU INSAMANTARE” iar, potrivit specificațiilor tehnice de la 7 – 11 din caietul de sarcini, obiectul achiziției îl constituie furnizarea a 4 frigidere de uz profesional pentru păstrare medii, 1 sistem de însămânțare automat (soluție automată de procesare a probelor biologice) și 1 echipament pentru efectuarea colorației Gram a frotiurilor de microbiologie. Cu titlu preliminar, Consiliul va reține că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de ........., recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi”. Față de aceste aspecte, din articolul antemenționat rezultă „ipso facto” că persoana care formulează o contestație, deci care se consideră vătămată, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții și anume: are sau a avut un interes legitim în legătură cu procedura de atribuire și a suferit, suferă sau riscă să sufere vreun prejudiciu urmare a actului autorității contractante. Pagina 78 din 92
Astfel, interesul este folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii de soluționare a contestației. Cu alte cuvinte, procedura judiciară nu trebuie să fie pusă în mișcare dacă nu aduce părții un avantaj legal și urmărește doar șicanarea părții adverse. Pentru a justifica contestația depusă la Consiliu, interesul contestatorului trebuie, la rândul său, să îndeplinească cumulativ anumite condiții. Astfel, el trebuie să fie legitim, să fie personal și direct adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii de soluționare a contestației să aparțină celui care recurge la formularea acesteia și să fie născut și actual deci să existe în momentul în care este formulată contestația, deoarece rolul Consiliului este de a soluționa litigii deja născute. Rezultă fără putință de tăgadă faptul că, prin declanșarea unei proceduri de soluționare a contestației, nu este îngăduit unei persoane să apere interesul altei persoane și deci nici interesul colectiv, deoarece cerința ca interesul să fie personal celui care acționează reprezintă aspectul subiectiv al condițiilor de exercițiu al acțiunii de a contesta. Printr-un demers în justiție trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese, nu ale altuia sau salvgardarea legii în general. De asemenea, Consiliul reține faptul că, în literatura de specialitate, se precizează că interesul este actual, în sensul că, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Astfel rezultă că un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare. În acest context, Consiliul va reține că vătămarea produsă de alcătuirea actuală a lotului 1 societății contestatoare ......... SRL (operator economic specializat în furnizarea de aparatură medicală), ar putea fi dată de faptul că aceasta nu ar avea în portofoliu vreunul din produsele care fac obiectul acestui lot. Însă, formulând critici cu privire la specificațiile tehnice aferente fiecăruia din cele 3 produse descrise prin caietul de sarcini, ......... SRL dovedește că are interes în modificarea acestor specificații tehnice astfel încât să-i permită participarea la procedura de atribuire cu toate cele 3 produse care fac obiectul lotului 1. În aceste condiții, devin incidente următoarele prevederi legale: - art. 3 alin. (1) lit. dd) din Legea nr. 98/2016 care cuprinde definiția pentru „lot - fiecare parte din obiectul contractului de achiziție publică, obiect care este divizat pentru a adapta dimensiunea obiectului contractelor individuale rezultate astfel încât să corespundă mai bine nevoilor autorității contractante, precum și capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului”; Pagina 79 din 92
- art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 98/2013: „(1) În cazul în care autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze produse similare, iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a achiziției se determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor. (3) În sensul dispozițiilor alin. (1), prin produse similare se înțelege acele produse care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: a) sunt destinate unor utilizări identice sau similare; b) fac parte din gama normală de produse care sunt furnizate/comercializate de către operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv”; - art. 50 din Legea nr. 98/2016: „(1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”; - art. 50 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „(1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței”; - art. 141 alin. (1) – (4) din Legea nr. 98/2016: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea pe loturi a contractelor de achiziție publică și a acordurilor-cadru și, în acest caz, de a stabili dimensiunea și obiectul loturilor, cu condiția includerii acestor informații în documentele achiziției. (2) În sensul alin. (1), autoritatea contractantă va stabili obiectul fiecărui lot, pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului. (3) În situația în care autoritatea contractantă nu recurge la atribuirea contractului pe loturi, aceasta are obligația de a justifica decizia de a nu atribui contractul pe loturi. (4) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă precizează în anunțul de participare dacă ofertele pot fi depuse pentru unul, pentru mai multe sau pentru toate loturile”; - art. 9 alin. (3) lit. f) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 395/2016: „(3) Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare/pregătire a achiziției în legătură cu: (...) f) justificările privind alegerea procedurii de atribuire în situațiile prevăzute la art. 69 alin. (2) - (5) din Lege și, după caz, Pagina 80 din 92
decizia de a reduce termenele în condițiile legii, decizia de a nu utiliza împărțirea pe loturi, criteriile de calificare privind capacitatea și, după caz, criteriile de selecție, criteriul de atribuire și factorii de evaluare utilizați. Consiliul reține că motivele pentru care a fost reglementată în legislația din domeniul achizițiilor publice posibilitatea împărțirii procedurii de atribuire pe loturi se regăsesc în considerentul 78 al Directivei 2014/24 astfel: „Achizițiile publice ar trebui adaptate la necesitățile IMM-urilor. Autoritățile contractante ar trebui să fie încurajate să utilizeze Codul celor mai bune practici inclus în documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 25 iunie 2008 intitulat „Codul european al celor mai bune practici care facilitează accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice”, care oferă îndrumări cu privire la modul în care acestea pot folosi cadrul de achiziții publice astfel încât să faciliteze participarea IMM-urilor. În acest scop și pentru a stimula concurența, autoritățile contractante ar trebui să fie în special în lo t u contractele mari. O astfel de repartizare ar putea fi realizată pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului. Dimensiunea și obie lo t u r il o r ar trebui să fie de c , care, în conformitate cu normele aplicabile privind calculul valorii estimate a achiziției, ar trebui, de asemenea, să fie autorizată să atribuie anumite loturi fără aplicarea procedurilor din prezenta
directivă. Aut a contractantă
ar
trebui
să
aibă obligația de a
lua
în c o nsider Pagina 81 din 92
are oportunitatea împărțirii contractelor în loturi, păstrând în același timp libertatea de a decide în mod autonom pe baza oricărui motiv pe care îl consideră relevant, fără a fi supusă supravegherii administrative sau judiciare. În cazul în care autoritatea contractantă hotărăște că nu ar fi oportun să împartă contractul în loturi, raportul individual sau documentele achiziției ar trebui să conțină o prezentare a principalelor motive care să susțină alegerea autorității contractante. Astfel de motive ar putea fi, de exemplu, că autoritatea contractantă constată că o astfel de împărțire ar putea restrânge concurența sau ar risca să facă executarea contractului excesiv de dificilă din punct de vedere tehnic sau costisitoare, sau că necesitatea de a coordona diferiții contractanți pentru loturi ar risca să submineze grav buna executare a contractului. Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a merge mai departe în eforturile lor de a facilita participarea IMM-urilor la piața achizițiilor publice, prin extinderea domeniului de aplicare a obligație lo la contracte mai mici, solicitând autorităților contractante să prezinte o justificare pentru decizia de a nu împărți contractele pe loturi sau făcând împărțirea în loturi obligatorie în anumite condiții. În același scop, statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă libertatea de a pune la dispoziție mecanisme pentru plățile directe către subcontractori”. Din analiza normele legale anterior precizate rezultă că, în scopul adaptării achizițiilor publice la necesitățile IMM-urilor și a stimulării concurenței, autoritățile contractante au obligația analizării oportunității Pagina 82 din 92
împărțirii contractelor pe loturi. Urmare a acestei analize, autoritatea contractantă fie procedează la divizarea contractului pe loturi prin raportare la una din metodele prevăzute la art. 141 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, fie alege să nu împartă contractul pe loturi, situație în care are obligația de a consemna în strategia de contractare, conform art. 9 alin. (3) lit. f) HG nr. 395/2016, principalele motive pentru care a considerat că nu ar fi oportună divizarea contractului pe loturi. Consiliul reține ca fiind deosebit de importantă în speța dedusă soluționării mențiunea din paragraful al doilea din considerentele Directivei 2014/24 anterior reproduse, potrivit căreia dreptul de a împărți sau nu pe loturi procedura aparține autorității contractante, aceasta având libertatea de a decide în mod autonom, pe baza oricărui motiv pe care îl constituie relevant, cu privire la oportunitatea împărțirii contractelor sau nu în loturi, fără ca această decizie să fie supusă supravegherii administrative sau judiciare. Prin urmare, contrar susținerilor care răzbat din contestația formulată de ......... SRL, regula în domeniul achizițiilor publice nu constă în divizarea cu orice preț a fiecărei proceduri de atribuire în loturi cât mai mici deoarece obligația stabilită în sarcina autorității contractante se limitează doar la aprecierea oportunității unei astfel de divizări iar decizia de a împărți sau nu contractul reprezintă un drept al autorității care decurge din obligația anterior menționată. În ceea ce privește motivele care pot conduce la decizia de a nu împărți contractul pe loturi, Consiliul reține că acestea nu reprezintă aspecte de legalitate, care să poate face obiectul controlului CNSC sau al instanțelor ci reprezintă aspecte de oportunitate, situate în marja de apreciere a autorității contractante, aspect care rezultă din utilizarea repetată a sintagmei „oportunitatea împărțirii contractelor pe loturi” în considerentele directivei și din precizarea existentă în aceleași considerente potrivit căreia „autoritatea contractantă ar trebui să aibă (...) libertatea de a decide în mod autonom pe baza oricărui motiv pe care îl consideră relevant, fără a fi supusă supravegherii administrative sau judiciare”. Aplicând considerațiile teoretice anterior menționate la speța dedusă soluționării, Consiliul reține că în cadrul prezentei proceduri de atribuire, autoritatea contractantă și-a îndeplinit obligația de a analiza oportunitatea divizării contractului pe loturi, aspect care rezultă atât din faptul că acordul-cadru a fost deja împărțit pe 2 loturi în funcție de specificul echipamentelor (medicale respectiv pentru spălătorie). Consiliul va reitera faptul că autoritatea contractantă are obligația de a aprecia liber, autonom și fără supraveghere administrativă sau judiciară oportunitatea organizării procedurii în una din următoarele modalități: - fie fără divizarea contractului pe loturi, situație în care la dosarul Pagina 83 din 92
achiziției trebuie să se regăsească o prezentare a principalelor motive care au determinat această alegere; - fie prin divizarea contractului pe loturi, adaptând dimensiunea obiectului contractelor individuale rezultate conform definiției de la art. 3 alin. (1) lit. dd) din Legea nr. 98/2016. Având în vedere aspectele anterior menționate, Consiliul nu va putea să sancționeze autoritatea contractantă pentru faptul că aceasta și-a exercitat dreptul de a opta pentru achiziționarea într-un singur lot a echipamentelor medicale împreună cu frigiderul destinat păstrării probelor, câtă vreme aceste produse sunt caracteristice sectorului specializat al echipamentelor de tehnică medicală, aspect confirmat de către ......... SRL în mod repetat în contestație, prin exemplificarea echipamentelor din portofoliul său Pe de altă parte, cu privire la criticile contestatorului ......... SRL privind caracterul restrictiv al specificațiilor tehnice aferente lotului 1, Consiliul reține că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă precizează explicit că va modifica, prin clarificare din oficiu, următoarele specificații tehnice: - Cu privire la frigider: va modifica cerința „Volumul figiderului sa fie de minim 440 litri” (punctul 3.1.1 din contestație) în sensul „acceptăm și un frigider al cărui volum este de minim 410 litri”; va elimina cerința „Sa fie proiectate în conformitate cu Standardul EN 60068-3 cu privire la stabilitatea maximă a temperaturii” (punctul 3.1.3 din contestație); va elimina cerința „Consum de energie maxim 260 kwh/an” (punctul 3.1.4 din contestație); va elimina cerința „Dimensiuni exterioare maxime (L/d/h): 750 / 770 / 1690 mm” (punctul 3.1.5 din contestație); va elimina cerința „Greutate neta maxima de 85 kg” (punctul 3.1.6); - Cu privire la sistemul de însămânțare automat: va modifica cerința „Să ofere posibilitatea de a lucra în configurațiile bi-plates (placi cu 2 compartimente) și opțional duplex (doua probe însămânțate pe aceeași placa)” (critica ) în sensul „Posibilitatea de a lucra în configurații bi-plates (plăci cu 2 compartimente) - cerință minimă obligatorie” și se va puncta suplimentar capacitatea sistemului de a lucra în configurație duplex (două probe însămânțate pe aceeași placă) cu maxim 5 puncte, transformându-se un factor de evaluare existent; - Cu privire la echipamentul pentru efectuarea colorației gram a frotiurilor de microbiologie: Va înlocui cerința „2.În coșul pentru lame sa poata fi încărcate până la 20 de lame de microscop” (critica 3.3.1) cu cerința Pagina 84 din 92
„În coșul pentru lame să poată fi încărcate minim 16 lame de microscop”; Va elimina cerințele „8.Posibilitate selectare viteza si amplitudine de agitare” și „9.Posibilitate selectare timp scufundare cos in fiecare container, perioadele de repaos, timp mentinere cos inainte de scufundare in cuva cu colorant” (critica 3.3.4); și Va elimina cerința „11.Greutate maxima 25 kg” (critica 3.3.6. din contestație). Față de aceste aspecte, se constată că autoritatea contractantă a achiesat la criticile contestatorului referitoare la cerințele din caietul de sarcini anterior menționate, motiv pentru care, în vederea respectării principiului transparenței statuat la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, Consiliul va reține că autoritatea contractantă avea obligația să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici, prin publicarea în SEAP, a cerințelor asupra cărora a achiesat conform celor reținute anterior. În consecință, Consiliul urmează să admită criticile contestatorului ......... SRL referitoare la prevederile caietului de sarcini care au făcut obiectul achiesării și să oblige autoritatea contractantă la publicarea acestora în SEAP, într-un înscris semnalizat corespunzător. Totodată, Consiliul urmează să admită criticile ......... SRL privind intervalul de temperatură +3OC - +16OC impus de autoritatea contractantă pentru frigider, având în vedere faptul că limita +16OC este nejustificat de mare prin raportare la modalitatea în care va fi utilizat frigiderul iar, nefiind administrată nicio probă la dosarul cauzei privind situații concrete, obiective, în care ar putea fi necesară păstrarea unei temperaturi de +16OC în interiorul frigiderului, rezultatul cerinței este restricționarea nejustificată a procedurii de atribuire, cu încălcarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 98/2016. Având în vedere argumentele contestatorului, privind similitudinea dintre specificațiile tehnice din caietul de sarcini prin care a descris autoritatea contractantă frigiderul dorit și caracteristicile frigiderului identificat de contestator (chiar dacă acesta face parte dintr-o altă categorie de volum), Consiliul apreciază ca fiind plauzibilă susținerea contestatorului conform căreia autoritatea contractantă s-ar fi inspirat din documentele tehnice ale unor echipamente preexistente, elaborându- și specificațiile tehnice prin preluarea unor descrieri tehnice și comerciale din broșurile echipamentelor dorite. Acest aspect rezultă și din cerința ca echipamentul de însămânțare automat să aibă posibilitatea de legare la un sistem de identificare de tip MaldiTof, în condițiile în care, pe de o parte, autoritatea contractantă a confirmat, prin punctul de vedere, susținerile contestatorului conform cărora comunicarea dintre cele două tipuri de echipamente medicale nu Pagina 85 din 92
este standardizată, fiind posibilă doar comunicația între echipamente de la același producător iar, pe de altă parte, în caietul de sarcini nu a fost menționat ce echipament deține în prezent autoritatea contractantă astfel încât ofertanții să poată identifica produsele compatibile. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că, prin lipsa menționării modelului de analizor MaldiTof din patrimoniul său, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire” iar prin faptul că a impus cu titlul de specificație tehnică (prin urmare cerință obligatorie sub sancțiunea respingerii ofertei) compatibilitatea cu un anumit analizor MaldiTof fabricat de un anumit producător, în deplină cunoștință de cauză (astfel cum rezultă din punctul de vedere) că doar produsele de la același producător sunt compatibile, a transformat prezenta procedură, organizată prin licitație deschisă, cunoscută prin nivelul crescut de transparență, într-o procedură pentru procurarea unui anumit echipament, de la un anumit producător, situație caracteristică achiziției directe. Nimic din argumentele autorității contractante nu demonstrează că aceasta nu ar putea utiliza sistemul de însămânțare automat fără conexiunea la analizorul MaldiTof însă preferă această modalitate modernă de integrare din motive de eficientizare. Prin urmare, constatând că autoritatea contractantă a restricționat în mod nejustificat accesul la procedură prin impunerea cu titlu obligatoriu a comunicației cu analizorul MaldiTof, Consiliul va dispune în sarcina autorității contractante eliminarea părții referitoare la analizorul MaldiTof din cerința criticată la punctul 3.2.2 din contestație, urmând ca autoritatea contractantă să aibă dreptul, dacă consideră necesar, să puncteze compatibilitatea analizorul MaldiTof în cadrul unui factor de evaluare tehnic, astfel cum a procedat cu cerința opțională privind însămânțarea a două probe pe aceeași placă. Situația este similară și pentru cerința privind softul de AI pentru evaluarea zonelor de inhibiție a creșterii cu recomandarea terapiei, având în vedere că personalul autorității contractante poate utiliza, alternativ, orice instrument informatic disponibil pe piață inclusiv soft-uri AI care nu sunt incluse în echipamentul medical, situație în care ar putea să participe la prezenta procedură ofertanți cu produse performante și care îndeplinesc celelalte cerințe. În ceea ce privește echipamentul pentru efectuarea colorației Gram, Consiliul apreciază ca justificate susținerile contestatorului potrivit cărora autoritatea contractantă a preluat și în acest caz caracteristicile Pagina 86 din 92
constructive ale unui echipament preexistent, aspect relevat de cerințele 3, 4, 6 și 7: „3.Brațul robotic sa poata scufunda prin patru recipiente de plastic (polipropilena) interschimbabile” „4.Rack-ul cu lame sa poata fi scufundat într-un al cincilea recipient de apă, drenabil, care sa asigure reînnoirea apei după clătirea fiecărui coș cu lame” „6.Cuvele de reactivi din sistem sa permita efectuarea unei game extinse de colorări” „7.Stocare a pana la 10 programe in memorie”. Cu privire la cerințele 3 și 4, care descriu modalitatea constructivă funcționare a echipamentului, Consiliul reține că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a menționat că ar fi de acord să accepte alte soluții constructive echivalente însă sintagma „soluții constructive echivalente” utilizată de autoritatea contractantă este mult prea generală pentru a asigura informarea completă și corectă a potențialilor ofertanți cu privire la înțelegerea autorității referitoare la echivalența soluțiilor, sau, altfel spus, cu privire la situațiile în care l-ar putea fi respinse ofertele, motiv pentru care va dispune remedierea cerinței în sensul propus de contestator, prin includerea exemplului din concluziile scrise, respectiv a sintagmei „inclusiv principiul metodei care folosește colorarea prin imersie, fiecare lamă fiind colorată individual pentru evitarea contaminării încrucișate”. Cu privire la caracterul neclar al cerințelor „6.Cuvele de reactivi din sistem sa permita efectuarea unei game extinse de colorări” și „7.Stocare a pana la 10 programe in memorie”, Consiliul reține că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă menționează că gama extinsă de colorări ar trebui să includă cel puțin colorații gram, colorații Ziehl Nielseen, colorație cu albastru de metilen iar cu privire la stocarea programelor în memorie, menționează că este de acord să elimine limita de 10 programe, păstrând cerința cu privire la memorarea de programe. Consiliul apreciază că ambele cerințe sunt evident copiate din broșura unui echipament preexistent iar păstrarea lor în forma actuală ar conduce la o documentație de atribuire ambiguă și care poate fi interpretată arbitrar în etapa de evaluare a ofertelor. Pe de altă parte, colorația Ziehl Nielseen și colorația cu albastru de metilen excedează scopului organizării prezentei proceduri, care s-a referit doar la colorații gram, aspect rezultat din titlul echipamentului „Separat se va pune la dispozitie un echipament pentru efectuarea coloratiei Gram a frotiurilor de microbiologie cu urmatoarele caracterisitici:”, și din prima cerință impusă pentru acest echipament: „1.Sistem automat care standardizează procedura de colorare Gram”. Totodată, Consiliul apreciază ca fiind pertinentă observația contestatorului potrivit căreia colorația Gram este cel mai frecvent utilizată in laboratorul de microbiologie clinica, în timp ce colorațiile Pagina 87 din 92
Zeihl-Nieelsen si albastru de metilen sunt tehnici specializate iar nu de rutină cum este colorația Gram. În acest context, Consiliul urmează să admită critica contestatorului numerotată 3.3.3, urmând ca autoritatea contractantă să elimine cerința 6, aceasta având, totuși, libertatea de a puncta colorațiile Zeihl-Nieelsen si albastru de metilen în cadrul unor factori de evaluare tehnici, ca fiind caracteristici suplimentare celor solicitate prin caietul de sarcini. În acest sens, Consiliul urmează să sublinieze diferența dintre specificațiile tehnice, care reprezintă, conform art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante sau, altfel spus, nivelul minim sub care produsul nu ar mai putea fi utilizat de autoritatea contractantă și preferințele personalului de specialitate, care ar putea face, eventual, obiectul unor factori de evaluare de natură tehnică, în care, autoritatea contractantă să puncteze suplimentar anumite caracteristici tehnice ale produselor ofertate, în plus față de cele solicitate cu titlu minimal în caietul de sarcini. Subsecvent, Consiliul va obliga autoritatea contractantă și la eliminarea cerinței „7.Stocare a pana la 10 programe in memorie” deoarece prin punctul de vedere autoritatea contractantă nu a fost în măsură să indice vreun motiv pentru care i-ar fi imperativ necesară această caracteristică. Critica 4.1, privind factorul de evaluare tehnic referitor la volumul frigiderului urmează a fi admise, având în vedere că autoritatea contractantă a menționat prin punctul de vedere că este de acord să corecteze nivelul minim acceptat, respectiv să înlocuiască limita de 440 de litri cu 410 litri. Critica 4.2 privind factorul de evaluare tehnic referitor la nivelul de zgomot urmează să fie admisă, având în vedere că autoritatea contractantă a precizat în punctul de vedere că va elimina factorul de evaluare. Critica 4.3 privind factorul de evaluare „Omogenizarea, cu mentinerea integritatii materialului biologic” urmează a fi admisă deoarece, astfel cum susține în mod corect contestatorul, rezultatul operației de centrifugare nu este omogenizarea ci sedimentarea, situație în care factorul de evaluare nu aduce niciun avantaj autorității contractante, astfel cum dispun prevederile art. 32 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 98/2016 ci, dimpotrivă, favorizează soluții tehnice cum este cea menționată de contestator cu privire la echipamentul WASP al producătorului Copan, care folosește un anumit tip de tub de recoltare pentru care este necesară centrifugarea. Critica 4.4 privind factorul de evaluare „etichetare” urmează a fi respinsă, ca nefondată, deoarece etichetarea laterală poate fi utilă în Pagina 88 din 92
cazul depozitării probelor pe rafturi sau carusele, asigurând identificarea rapidă în orice poziție. Consiliul nu va putea reține susținerile contestatorului din concluziile scrise, potrivit cărora însămânțarea a doua probe pe aceeași placă nu ar aduce niciun avantaj autorității contractante, având în vedere, pe de o parte, faptul că autoritatea contractantă a indicat în punctul de vedere argumente de natură tehnică și financiară suficiente pentru a justifica punctarea acestei caracteristici suplimentară caietului de sarcini și, pe de altă parte, faptul că responsabilitatea pentru siguranță în lucrul probelor în laborator aparține autorității contractante, aceasta fiind cea care știe în ce condiții/situații ar putea fi utilizată însămânțarea a doua probe pe aceeași placă. În fine, Consiliul va respinge, ca nefondate, criticile ......... SRL privind pretinsul caracter neclar („înșelător”, conform susținerilor contestatorului) al documentației de atribuire din perspectiva indicării echipamentelor individuale, motivat de faptul că ......... SRL a fost în măsură să identifice clar ce echipamente trebuie achiziționate și care sunt specificațiile acestuia. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., iar, pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini în partea aferentă lotului 1, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondate, criticile privind structura lotului 1 și factorul de evaluare „etichetare”. În ceea ce privește contestația formulată de ......... SRL în cadrul lotului 2, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă nu a răspuns la solicitarea sa de clarificări, pe motivul că aceasta din urmă nu ar fi fost semnată electronic. Consiliul nu va putea reține, ca întemeiat, acest argument formulat de către autoritatea contractantă în finalul răspunsului consolidat și în punctul de vedere, deoarece prevederile art. 160 din Legea nr. 98/2016 nu condiționează răspunsul de existența unei semnături electronice a solicitantului (a ofertantului interesat care formulează solicitarea de clarificări privind documentația de atribuire), situație în care transmiterea unei solicitări de clarificare se poate face fie prin atașarea unui document care să conțină întrebarea fie prin completarea acesteia în căsuța aferentă întrebărilor, dacă spațiul este suficient. Consiliul reține că, în cazul procedurilor online, cum este prezenta procedură de atribuire, toate comunicările se transmit prin SEAP, în Pagina 89 din 92
urma unei autentificări cu nume de utilizator, parolă și doar în condițiile existenței unui certificat emis de SEAP, aflat în perioada de valabilitate. Prin urmare, verificarea identității operatorului economic care a solicitat clarificarea este asigurată de SEAP, motiv pentru care nu este necesară semnarea electronică a solicitării de clarificări, similar situației reglementată prin nota 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic, în care se menționează că, în situații cum este cea regăsită în cazul SEAP, în care DUAE este integrat în platforma electronică, nu este necesară utilizarea unei semnături electronice: „De asemenea, este posibil ca utilizarea unei semnături electronice în cadrul DEAU să nu fie necesară în cazul în care DEAU este integrat într-o platformă pentru achiziții publice electronice, iar utilizarea acestei platforme necesită o identificare electronică”. Totodată, Consiliul reține că art. 60 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, invocat de autoritatea contractantă nu se referă la solicitările de clarificări formulate de operatori economici interesați ci reglementează modalitatea de elaborare a ofertei: „Oferta va fi semnată cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și încărcată în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic și numai de către operatorii economici înregistrați”. În fine, Consiliul reține că autoritatea contractantă a precizat la secțiunea VI.3 Informatii suplimentare din instrucțiunile pentru ofertanți publicate în SEAP sub identificatorul „[CN1084478/00005] FisaDate_DF1252671.pdf”, intitulate generic „fișa de date” că „Orice solicitare de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire si pe tot parcursul derularii procedurii, se vor adresa în mod exclusiv în SICAP la sectiunea „Întrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulata prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SICAP la sectiunea „Documentatie si clarificari” din cadrul anuntului de participare semnate cu semnatura electronica extinsa, autoritatea contractanta urmând sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decât cea stabilita”. Or, prin fraza reprodusă anterior, autoritatea contractantă a pretins doar ca solicitările de clarificări să fie transmise prin SICAP/SEAP, urmând ca ea (autoritatea contractantă) să semneze electronic răspunsurile. Prin urmare, autoritatea contractantă ar fi putut să nu răspundă dacă ......... SRL nu ar fi transmis solicitarea de clarificare prin SEAP, însă acesta a transmis solicitarea de clarificări prin SEAP, aspect recunoscut de către autoritatea contractantă. Totodată, Consiliul reține că autoritatea contractantă a decalat termenul de depunere a ofertelor, tocmai pentru a răspunde solicitărilor Pagina 90 din 92
de clarificări, situație în care omisiunea răspunsului nu poate fi explicată prin prisma datei la care a fost formulată solicitarea de clarificări. În ceea ce privește susținerea contestatorului privind codul CPV eronat asociat de către autoritatea contractantă lotului 2, Consiliul o va respinge ca tardivă, având în vedere prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia „În cazul în care contestația privește conținutul documentației de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire”. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., iar, pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă să răspundă la solicitarea de clarificări formulată de acesta în cadrul lotului 2, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini în partea aferentă lotului 1, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, ca nefondate, criticile din contestația formulată de ......... SRL privind structura lotului 1 și factorul de evaluare „etichetare”. Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDETAN DE URGENTA „......” ........., iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă să răspundă la solicitarea de clarificări formulată de acesta în cadrul lotului 2, cu respectarea legislației incidente și a considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 91 din 92
Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei
Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 88 (optzecișiopt) pagini. Pagina 92 din 92
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.