Decizie 429/2021
Decizie CNSC2021_429_2021_Decizie_429.pdf, BO2021_429_2021_BO2021_429.pdf
Document CNSC
S.C. SKYER MEDICAL IMAGING S.R.L. | MEDIST S.R.L. în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA
Decizia CNSC nr. 429/C7/295/335 din 01.03.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Echipamente medicale-Aparatura medicala”, se solicită, pentru ”Lot 8-Sistem PACS cu utilizatori nelimitați”, admiterea contestației, așa cum a fost formulată, suspendarea procedurii de atribuire pana la data soluționării contestației și obligarea autorității contractante la adaptarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini ce sunt menționate în cuprinsul contestației, iar, în subsidiar, anularea procedurii în cazul imposibilității adoptării măsurilor de remediere. II. Prin contestația cu nr. 5/2304/16.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7909/17.02.2021, formulată de către S.C. MEDIST S.R.L., cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, Sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/ 25806/1994, având CUI RO6705884, reprezentata convențional de SCA Popovici Nitu Stoica & Asociații, cu sediul în București, Calea Dorobanți, nr. 239, etaj 6, sector 1, împotriva documentației de atribuire a…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția rămânerii fără obiect a contestațiilor formulate de către S.C. SKYER MEDICAL IMAGING S.R.L. și S.C. MEDIST S.R.L., invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către S.C. SKYER MEDICAL IMAGING S.R.L., cu sediul în București, str. Fabrica de Cărămidă nr. 1A, Casa nr. 36, sector 1, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA, cu sediul în Sighișoara, Str. Zaharia Boiu nr. 40, județul Mureș, ca rămasă fără obiect. Respinge contestația formulată de către S.C. MEDIST S.R.L., cu sediul București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, Sector 5, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA, cu sediul în Sighișoara, Str. Zaharia Boiu nr. 40, județul Mureș, ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezente decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_429_2021_Decizie_429.pdf, BO2021_429_2021_BO2021_429.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 429/C7/295/335 Data: 01.03.2021 I. Prin contestația cu nr. 5/12.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7217/12.02.2021, formulată de către S.C. SKYER MEDICAL IMAGING S.R.L., cu sediul în București, str. Fabrica de Cărămidă nr. 1A, Casa nr. 36, sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/14959/2012, având CUI RO31031287, împotriva documentației de atribuire, partea referitoare la Lotul nr. 8, elaborata de către SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA, cu sediul în Sighișoara, Str. Zaharia Boiu nr. 40, județul Mureș, în cadrul procedurii de licitație deschisă, desfășurată online, împărțită pe loturi, organizată în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare, având ca obiect „Echipamente medicale-Aparatura medicala”, se solicită, pentru ”Lot 8-Sistem PACS cu utilizatori nelimitați”, admiterea contestației, așa cum a fost formulată, suspendarea procedurii de atribuire pana la data soluționării contestației și obligarea autorității contractante la adaptarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini ce sunt menționate în cuprinsul contestației, iar, în subsidiar, anularea procedurii în cazul imposibilității adoptării măsurilor de remediere. II. Prin contestația cu nr. 5/2304/16.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7909/17.02.2021, formulată de către S.C. MEDIST S.R.L., cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, Sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/ 25806/1994, având CUI RO6705884, reprezentata convențional de SCA Popovici Nitu Stoica & Asociații, cu sediul în București, Calea Dorobanți, nr. 239, etaj 6, sector 1, împotriva documentației de atribuire a procedurii antemenționată, partea referitoare la Loturile 11-18 și 20, se solicită, pentru aceste loturi, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de 1
nelegalitate ale documentației de atribuire criticate în contestației, iar, în subsidiar, în măsura în care se apreciază că nu mai sunt posibile masuri de remediere se solicită anularea procedurii. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 295/2021 și 335/2021, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7217/12.02.20121 și 7909/17.02.2021 urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 295/2021. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: ......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția rămânerii fără obiect a contestațiilor formulate de către S.C. SKYER MEDICAL IMAGING S.R.L. și S.C. MEDIST S.R.L., invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către S.C. SKYER MEDICAL IMAGING S.R.L., cu sediul în București, str. Fabrica de Cărămidă nr. 1A, Casa nr. 36, sector 1, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA, cu sediul în Sighișoara, Str. Zaharia Boiu nr. 40, județul Mureș, ca rămasă fără obiect. Respinge contestația formulată de către S.C. MEDIST S.R.L., cu sediul București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, Sector 5, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA, cu sediul în Sighișoara, Str. Zaharia Boiu nr. 40, județul Mureș, ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezente decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... I. Prin contestația cu nr. 5/12.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7217/12.02.2021, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva documentației de atribuire, partea referitoare la Lotul nr. 8, elaborata de către ..., cu sediul în ..., în cadrul procedurii de licitație deschisă, desfășurată online, împărțită pe loturi, organizată în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare, având ca obiect „Echipamente medicale-Aparatura medicala”, se solicită, pentru ”Lot 8-Sistem PACS cu utilizatori nelimitați”, admiterea contestației, așa cum a fost formulată, suspendarea procedurii de atribuire pana la data soluționării contestației și obligarea autorității contractante la adaptarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini ce sunt menționate în cuprinsul contestației, iar, în subsidiar, anularea procedurii în cazul imposibilității adoptării măsurilor de remediere. II. Prin contestația cu nr. 5/2304/16.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7909/17.02.2021, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentata convențional de ..., cu sediul în ..., împotriva documentației de atribuire a procedurii antemenționată, partea referitoare la Loturile 11-18 și 20, se solicită, pentru aceste loturi, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire criticate în contestației, iar, în subsidiar, în măsura în care se apreciază că nu mai sunt posibile masuri de remediere se solicită anularea procedurii. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași 1
etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 295/2021 și 335/2021, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7217/12.02.20121 și 7909/17.02.2021 urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 295/2021. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de faţă, prin care ..., contestă prevederile documentației de atribuire referitoare la ”Lot 8-Sistem PACS cu utilizatori nelimitați” rezultatului procedurii, partea referitoare la Lotul nr. 6, criticând comunicarea emisă de către ... în cadrul procedurii de atribuire în cauză, solicitând admiterea contestației, așa cum a fost formulată, suspendarea procedurii de atribuire pană la data soluționării contestației și obligarea autorității contractante la adaptarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini ce sunt menționate în cuprinsul contestației, precum și contestația prin care ... solicită , pentru loturile 11-18 și 20, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire criticate în contestației, iar, în subsidiar, în măsura în care se apreciază ca nu mai sunt posibile măsuri de remediere se solicită anularea procedurii. Prin adresa nr. 1001/19.02.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 8580/19.02.2021, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere prin care menționează că, la data de 18.02.2021, drept măsura de remediere în urma contestațiilor depuse de ... și ..., a anulat procedura de achiziţie nr. ..., urmând a o relua într-o formă revizuită. Măsura anulării a fost comunicată contestatorilor prin e-mail și tuturor participanților prin publicarea în SEAP.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ..., a organizat o procedură de licitație deschisă, desfășurată online, împărțită pe loturi, în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare, având ca obiect „Echipamente medicale”, cod CPV ...(Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare nr. .... Potrivit anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul ofertei 70% și componenta tehnică 30%, iar valoarea totală estimată a acordului-cadru este de 2.257.497,26 lei, fără T.V.A. Se are în vedere că autoritatea contractantă a divizat contractul supus procedurii de atribuire în cauză în 21 loturi, astfel cum este menționat la pct. II.1.6. din cadrul anunțului de participare, fiind contestate prevederile referitoare la lotul 2
”Lot 8-Sistem PACS cu utilizatori nelimitați” de către ... și prevederile referitoare la loturile 11-18 și 20 de către ... Procedând la soluționarea contestațiilor formulate de către ... și ..., prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, introdusă de o persoană fără calitate sau de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond, care împiedică soluționarea pe fond a contestației”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției rămânerii fără obiect a contestației, invocată din oficiu. Cercetând excepția rămânerii fără obiect a contestației, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, citate anterior, Consiliul constată temeinicia acesteia, din considerentele mai jos prezentate. Prin adresa nr. 1001/19.02.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 8580/19.02.2021, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere prin care menționează că, la data de 18.02.2021, drept măsură de remediere în urma contestațiilor depuse de ... și ..., a anulat procedura de achiziţie nr. ..., urmând a o relua într-o forma revizuită. Față de situația expusă anterior, raportat la faptul că atât ..., cât și ... au solicitat prin contestațiile formulate, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în situația imposibilității adoptării măsurilor de remediere, Consiliului admite excepția rămânerii fără obiect a contestațiilor formulate de către ... și ..., invocată din oficiu. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestațiile formulate de către ... și ..., în contradictoriu cu ..., ca rămase fără obiect. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția rămânerii fără obiect a contestațiilor formulate de către ... și ..., invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca rămasă fără obiect. Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezente decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.