Decizie 936/2025
Decizie CNSC2025_936_2025_Decizie_936.pdf, BO2025_936_2025_BO2025_936.pdf
Document CNSC
MEDIST LIFE SCIENCE SRL în contradictoriu cu JUDETUL HUNEDOARA
Decizia CNSC nr. 936/C1/646 din 07.04.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Furnizare dotări medicale de laborator în cadrul Proiectului „Investiții în infrastructura publică a laboratorului de genetică și anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat – Spitalul Județean de Urgență Deva” - Echipamente digitale” - cod CPV: 33100000-1, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente loturilor 2, 3 și 4 din cadrul procedurii, - în subsidiar, în măsura în care Consiliul va aprecia că nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită anularea procedurii în ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de…Verifică pasajul în context →
Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL HUNEDOARA iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea specificațiilor tehnice din fișele tehnice pentru loturile 2 și 3, în limitele precizate în considerentele prezentei, remediere care se va efectua cu respectarea prevederilor legale, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lotul 4 din contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL HUNEDOARA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua decizieiVerifică pasajul în context →
anumite tehnologii/funcții desemnate prin denumiri de natură comercială, de exemplu „global shutter”, „boil restriction”, „delay start” sau „preheat”. Consiliul reține că cerințele privind caracteristicile de performanță sau cele funcționale sunt permise, de principiu, conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, însă, doar cu condiția de a nu conduce, prin nivelurile de performanță solicitată, la situația prevăzută la art. 156 alin. (6) din același act normativ, respectiv, ca nivelul stabilit să fie atât de ridicat în comparație cu necesitatea autorității contractante, încât efectul/rezultatul să fie „introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. Consiliul reține că stabilirea nivelului de performanță al specificațiilor tehnice implică o apreciere a autorității contractante, aceasta având obligația de a hotărî, în baza principiului proporționalității, statuat la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_936_2025_Decizie_936.pdf, BO2025_936_2025_BO2025_936.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 936/C1/646 Data: 07.04.2025 Prin contestația nr. 71/28.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 13070/28.02.2025, formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL, cu sediul în municipiul București, str. Ion Urdăreanu nr. 34, et. 3, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/12402/2008, având cod unic de înregistrare 24205119, reprezentată legal prin administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către JUDEȚUL HUNEDOARA, cu sediul municipiul Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 28, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare dotări medicale de laborator în cadrul Proiectului „Investiții în infrastructura publică a laboratorului de genetică și anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat – Spitalul Județean de Urgență Deva” - Echipamente digitale” - cod CPV: 33100000-1, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente loturilor 2, 3 și 4 din cadrul procedurii, - în subsidiar, în măsura în care Consiliul va aprecia că nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită anularea procedurii în ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2
Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL HUNEDOARA iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea specificațiilor tehnice din fișele tehnice pentru loturile 2 și 3, în limitele precizate în considerentele prezentei, remediere care se va efectua cu respectarea prevederilor legale, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lotul 4 din contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL HUNEDOARA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 29 (douăzecișinouă) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 936/C1/646 Data: 07.04.2025 Prin contestația nr. 71/28.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 13070/28.02.2025, formulată de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin ........., împotriva documentației de atribuire, emisă de către ........., cu sediul municipiul ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare dotări medicale de laborator în cadrul Proiectului „Investiții în infrastructura publică a laboratorului de genetică și anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat – Spitalul Județean de Urgență .........” - Echipamente digitale” - cod CPV: 33100000-1, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente loturilor 2, 3 și 4 din cadrul procedurii, - în subsidiar, în măsura în care Consiliul va aprecia că nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită anularea procedurii în ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Preliminar, contestatorul ......... SRL face o scurtă prezentare a situației de fapt, precizând că, în data de 19.02.2025, prin anunțul de participare nr. CN1077924, autoritatea contractantă a inițiat prezenta procedură de achiziție publică, având o valoare estimată de 5.276.982,65 lei. Acesta consideră că, în cadrul loturilor 2, 3 și 4, care au valoare estimată de 1.128.235,40 lei; de 2.174.611,61 lei și, respectiv, de Pagina 1 din 31
1.117.079,60 lei, prevederile documentațiilor de atribuire sunt netransparente și încalcă principiile proporționalității și tratamentului egal, precum și prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016, specificațiile tehnice minime conținând specificații tehnice restrictive și discriminatorii, de natură a bloca, nejustificat, accesul la Procedură. ......... SRL susține că, în cadrul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a definit specificațiile tehnice ale produselor solicitate prin impunerea, drept cerințe minime obligatorii, a unor specificații tehnice restrictive, unice pe piață, care permit participarea la procedură doar a unui singur operator economic, pentru fiecare lot în parte, și restricționează accesul egal la procedura de atribuire, eliminând astfel, total, opțiunea ofertării unor produse echivalente sau chiar superioare tehnic, care ar satisface, la același nivel de calitate sau superior, necesitățile obiective ale acesteia. Apreciază că, procedând astfel, autoritatea contractantă a încălcat grav principiile nediscriminării, proporționalității și al tratamentului egal. Mai mult, precizează că autoritatea contractantă a inclus, în cadrul cerințelor minime obligatorii ale caietului de sarcini, traduceri cuvânt cu cuvânt din broșurile echipamentului pe care doresc să le achiziționeze. În opinia sa, prin acest comportament, autoritatea contractantă impune o restrângere a accesului, în mod egal, a operatorilor economici la procedura de achiziție, fapt ce reprezintă un obstacol de natură să restrângă concurența între aceștia. Ca o consecință evidentă a acestui comportament, autoritatea contractantă încalcă scopul aplicării Legii nr. 98/2016, respectiv „achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială”. În ceea ce privește nelegalitatea documentației de atribuire, contestatorul prezintă, în continuare, considerații generale privind respectarea principiului liberei concurenței în materia achizițiilor publice: Astfel, menționează că principiul respectării legislației concurențiale este consacrat chiar în art. 1 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia, scopul acestei legi „îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială.” Consideră că Legea nr. 98/2016 transpune, astfel, principiile statuate de Directiva 2014/24/UE din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice, potrivit cărora, autoritățile contractante nu trebuie să conceapă sau să structureze achizițiile cu scopul restrângerii artificiale a concurenței, de exemplu, prin favorizarea sau dezavantajarea, în mod nejustificat, a anumitor operatori economici. Prin urmare, contestatorul susține că legislația cu privire la achizițiile publice - atât la nivel European, cât și la nivel național - impune autorităților contractante obligația de a se asigura că, în cadrul procedurilor de achiziție publică, concurența se manifestă în mod liber și nu este denaturată/restricționată în niciun fel. În concret, apreciază că Pagina 2 din 31
respectarea acestei obligații presupune că, prin acțiunile/inacțiunile lor ,autoritățile contractante nu trebuie să limiteze concurența în cadrul procedurilor de achiziție publică. Din perspectivă concurențială, contestatorul menționează că activitatea autorităților contractante intră sub incidența Legii nr. 21/1996 („Legea Concurenței”), considerând că acestea se aplică actelor și faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenț,a, care sunt săvârșite nu numai de către întreprinderi (operatori economici), ci și de autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale, în măsura în care, acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența. În opinia sa, cu titlu ilustrativ, art. 8 din Legea Concurenței prevede că sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă atribuțiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, precum: limitarea libertății comerțului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale; stabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor. În consecință, susține că obligația autorităților contractante de a respecta legislația concurențială este consacrată atât de legislația achizițiilor publice, cât și de legea concurenței. Din punctul său de vedere, în aplicarea principiilor de mai sus, în cazul de față, prin modul în care a stabilit cerințele tehnice din cadrul loturilor 2, 3 și 4, autoritatea contractantă a încălcat, atât legislația concurențială, cât și legislația în materia achizițiilor publice, afectând concurența pe piața relevantă a procedurii de achiziție publică. În scopul nerestricționării liberei concurențe și asigurării accesului unui număr cât mai mare de operatori economici la procedurile de atribuire, contestatorul invocă prevederile art. 50 din Legea nr. 98/2016. Precizează că, potrivit art. 155 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu principiile atribuirii contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă are obligația să elaboreze specificații tehnice într-un grad de detaliu de natură să nu aducă atingere liberei concurențe și principiului tratamentului egal și al nediscriminării. În acest sens, apreciază că autoritatea contractantă este obligată să limiteze descrierea specificațiilor tehnice doar la acele detalii necesare satisfacerii necesităților sale obiective, fără a impune alte restricții nejustificate în calea participării la procedura de atribuire. Subliniază că, potrivit art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016: „(2) Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, Pagina 3 din 31
care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse.” Față de prevederile legale și practica relevantă mai sus expuse, precum și pentru următoarele argumente expuse, punctual, în ceea ce privește loturile contestate, ......... SRL solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la redefinirea integrală a specificațiilor tehnice aferente echipamentelor medicale solicitate în cadrul loturilor 2, 3 și 4. Referitor la nelegalitatea specificațiilor tehnice restrictive, contestatorul prezintă, în continuare, următoarele considerații generale: Preliminar, evidențiază că, potrivit art. 155 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu principiile atribuirii contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă are obligația să elaboreze specificații tehnice într-un grad de detaliu de natură să nu aducă atingere liberei concurențe și principiului tratamentului egal și al nediscriminării. Consideră că, în acest sens, autoritatea contractantă este obligată să limiteze descrierea specificațiilor tehnice doar la acele detalii necesare satisfacerii necesităților sale obiective, fără a impune alte restricții nejustificate în calea participării la procedura de atribuire. Totodată, evidențiază că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, specificațiile tehnice sunt definite, ca, reprezentând „cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante.” De asemenea, menționează că, potrivit considerentului (74) al Directivei 24/2014: „Specificațiile tehnice stabilite de achizitorii publici trebuie să permită ca achizițiile publice să fie deschise concurenței și să îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În acest scop, ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață, inclusiv a celor definite pe baza criteriilor de performanță legate de ciclul de viață și de sustenabilitatea procesului de producție a lucrărilor, a produselor și a serviciilor. Prin urmare, specificațiile tehnice ar trebui elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic. Elaborarea specificațiilor tehnice în termeni de cerințe de performanță și funcționale permite, în general, îndeplinirea acestui obiectiv în cel mai bun mod posibil. Cerințele funcționale și de performanță sunt, de asemenea, mijloace adecvate de favorizare a inovării în achizițiile publice si ar trebui să fie utilizate la o scară cât mai largă cu putință.(...) ”. Pagina 4 din 31
Subliniază că, principiile enunțate în acest considerent au fost preluate în articolele 18 și 42 din Directiva 24/2014, articole care au fost, în mod constant, interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu valoare de izvor de drept, în sensul că, principiul proporționalității obligă autoritatea contractantă să elaboreze specificații tehnice într-un grad de detaliu de natură să nu aducă atingere liberei concurențe, principiilor tratamentului egal și nediscriminării. Din punctul său de vedere, în acest sens, autoritatea contractantă este obligată să limiteze descrierea specificațiilor tehnice doar la acele detalii necesare satisfacerii necesităților sale obiective, fără a impune alte restricții, nejustificate, în calea participării la procedura de atribuire. Cu toate acestea, precizează că autoritatea contractantă a ales să definească specificațiile tehnice aferente loturilor 2, 3 și 4 prin stabilirea de cerințe minime obligatorii restrictive, care conțin caracteristici funcționale specifice unui anumit producător și care nu răspund unor necesități funcționale sau de performanță relevante pentru autoritatea contractantă, fiind, astfel, descalificați automat, toți operatorii care operează în mod obișnuit pe această piață, cu excepția operatorilor a căror produse sunt descrise de către cerințele caietului de sarcini. În susținerea acestor afirmații, contestatorul prezintă următoarele considerații specifice privind nelegalitatea documentației aferente loturilor criticate: Susține că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 50 și art. 141 din Legea nr. 98/2016, la alcătuirea listelor cu specificații tehnice minime ale echipamentelor din cadrul lotului 2 al procedurii. Subliniază că, din analiza specificațiilor tehnice minimale aferente acestui lot de echipamente, acestea reprezintă o copie tradusă a broșurilor echipamentelor pe care autoritatea contractantă dorește să le achiziționeze. Menționează că specificațiile tuturor echipamentelor solicitate fac trimitere directă către un produs specific, utilizând drept cerințe tehnice minimale copii ale specificațiilor echipamentelor din broșura acestora: Susține că, în cadrul lotului 2, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze: „1. Stație de macroscopie cu calculator și cameră digitală de fotografiere a pieselor macroscopice - 1 buc; 2. Microscop cu cameră - 2 buc”, iar, setul de specificații tehnice minimale solicitate de caietul de sarcini face trimitere directă la specificațiile din broșurile echipamentelor Milestone MacroPATH (pentru stația de macroscopie) și microscopul Olympus BX53 cu camera DP75 (pentru Microscop cu cameră), sens în care, atașează print screen, atât cu extras din specificațiile tehnice minimale solicitate, precum și din sursa acestora existentă în broșuri, pe care le și atașează, respectiv: - Furnizare imagine live cu rezoluție cel puțin 20 megapixeli, - zoom optic minim 60X, - înregistrare audio și video. Pagina 5 din 31
Astfel, subliniază că aceste specificații se regăsesc în broșura MacroPATH, inserată ce acesta ca print screen. - referitor la stație de lucru all-in-one cu display tip „touchscreen” capacitiv, care să poată fi utilizat cu mănușile de cauciuc pe mâini, precizează că aceste specificații se regăsesc în cadrul broșurii, inserată de acesta ca print screen. - capacitatea de achiziție a imaginilor în format cu compatibilitate DICOM (Digital Imaging and Communications in Medicine) și integrare în sisteme de arhivare și comunicare PACS (Picture Archiving and Communication System) și LIS, contestatorul susține că această specificație tehnică minimală se regăsește tradusă în broșură, din care inserează, în susținere, extras ca imagine. - în ceea ce privește cerința de a fi prevăzut cu adaptor mecanic pentru consola mesei de orientare sau cu stativ ergonomie dedicat, contestatorul susține că acest aspect se regăsește tradus în broșură, inserând extras din aceasta. - de asemenea, în ceea ce privește cerința pedala de acționare, obligatoriu, pentru funcțiile Zoom IN/OUT și captură, se regăsește în pasajul din broșură, inserat de acesta, ca extras. Totodată, în ceea ce privește specificațiile tehnice ale microscopului, se regăsește aceeași situație ca mai sus, respectiv: - în ceea ce privește cerința iluminare în transmisie cu LED, sistem de memorare și reglare automată a condițiilor de iluminare separat pentru fiecare obiectiv, pentru eliminarea reglajelor iluminării la fiecare schimbare a grosismentului în procesul de lucru, sursa LED amplasată în spatele stativului, în partea opusă operatorului, contestatorul subliniază faptul că acesta prezintă exact specificațiile microscopului Olympus amintit, precum arată pasajul din broșură, inserat ca print - screen. - în ceea ce privește cerința sursa de lumina cu LED, pentru respectarea criteriilor ecologice privind impactul asupra mediului, dar și asigurarea unui raport optim între acestea și performanțele tehnice necesare, minim 14 W, intensitatea iluminării obligatoriu superioară celei cu halogen 100 W, contestatorul subliniază faptul că aceasta este specificația tehnică tradusă din pasajul care se regăsește pe pagina oficială a producătorului, inserată ca print screen, în extras. - în ceea ce privește cerința condensor pentru epi-fluorescență, prevăzut cu turela motorizată cu minim 8 poziții, filtru de omogenizare a iluminării cu structura internă hexagonală, obturator motorizat și posibilitatea de montare/demontare a cuburilor de filtre cu ușurință, fără utilizarea de scule speciale. Diafragma de câmp și diafragmă apertura. Ecran de protecție UV, contestatorul subliniază faptul că cele 8 poziții pentru cuburi de fluorescență din Pagina 6 din 31
turetul motorizat se regăsesc în descrierea de pe site-ul oficial al producătorului, inserată ca print screen, în extras. - în ceea ce privește cerința sursa externă cu LED pentru iluminare în fluorescență, în vederea respectării criteriilor ecologice privind impactul asupra mediului, dar și asigurarea unui raport optim între acestea și performanțele tehnice necesare, iluminare optimizată prin sistem cu diodă laser. Domeniul de lungimi de undă acoperite: minim 360 - 665 nm, cu vârfuri ale curbei de distribuție a intensităților cel puțin pentru domeniile UV/V/VB/B/G Buton de modificare a intensității cu minim 15 trepte între 10% - 100%. Timp de viață estimat, minim 25.000 ore. Controlată și prin intermediul software-ului de achiziție și analiză a imaginii. Transmiterea luminii prin fibră optică cu lichid, lungime minim 1.5 m, contestatorul subliniază faptul că acestea sunt specificații tehnice ce se regăsesc exact în pagina web dedicată sistemului de iluminare Olympus U-LGPS Fluorescence Light Source de pe pagina web a producătorului, inserată, ca print screen, în extras. - în ceea ce privește cerința: camera digitală color și monocromă, cu răcire: - rezoluție maximă a imaginilor achiziționate: 50 megapixeli (+/-10%), la rezoluția senzorului sau prin subrutină software conținută; - transmisie live cu minim 60 cadre/secundă pentru imagini la rezoluție Full HD; - viteza transmisiei live pentru imagini la întreaga rezoluție a senzorului să nu fie mai mică de 22 cadre/secundă; - timpi de expunere până la cel puțin 120 secunde o dimensiuni pixel: minim 3.45 x 3.45 m; - achiziția imaginilor în modul „global shutter”, pentru prevenirea distorsionării imaginii live la deplasare secțiunii. Față de aceste specificații, contestatorul subliniază că, aceleași, se regăsesc exact la pagina dedicata camerei DP75 de pe site-ul producătorului, precizând totodată că rezoluția maximă amintită aici este de 8192x6000 pixeli, deci, 49.1 Mpixeli. La fel, menționează că și cerința referitoare la funcția camerei funcție de optimizare automată a parametrilor achiziției prin algoritmi de inteligența artificială, pentru toate metodele de microscopie solicitate, care se regăsește pe pagina amintită anterior. ......... SRL reiterează faptul că specificațiile tehnice aferente lotului 2 sunt o colecție de specificații care fac trimitere directă la cele două echipamente amintite mai sus, adică, stația de macroscopie Milestone și microscopul cu cameră Olympus B53. Or, în lipsa unei justificări riguroase din care să rezulte că doar aceste echipamente pot satisface nevoia obiectivă a autorității (justificare imposibil de formulat din moment ce există pe piață multiple Pagina 7 din 31
alte produse cu performanțe cel puțin echivalente produselor descrise de autoritatea contractantă), contestatorul apreciază că aceste solicitări au doar menirea de a direcționa ofertarea către aceste produse, în acest sens, făcând trimitere la broșurile anexate. Prin urmare, reiterează că, în formularea specificațiilor tehnice minimale ale echipamentelor solicitate utilizează traduceri cuvânt cu cuvânt a broșurilor echipamentelor vizate, utilizând uneori și trimiteri directe la specificații unice și patente comerciale ale produselor. Astfel, acesta consideră că autoritatea contractanta limitează clar accesul operatorilor economici la procedură și aduce atingere liberei concurențe, principiilor tratamentului egal și nediscriminării. Din punctul său de vedere, astfel formulate, solicitările caietului de sarcini nu au nicio altă menire, decât cea de a limita accesul tuturor operatorilor economici la procedură, cu excepția celui a cărui echipament este descris, singurele echipamente care îndeplinesc aceste cerințe fiind cele ale căror broșuri/fișe tehnice au fost utilizate de către autoritate pentru a întocmi caietul de sarcini. Consideră că, deoarece, autoritatea a ales să deruleze această procedură sub forma unei proceduri competitive de licitație deschisă, acesta nu poate asigura echipamentelor mai sus amintite și distribuitorilor acestuia o poziție privilegiată, prin intermediul unor specificații tehnice limitative, care nesocotesc principiul accesului neîngrădit la procedură. Or, în aceste condiții, contestatorul apreciază că, din analiza documentației de atribuire, nu poate fi identificată o justificare detaliată, riguroasă, obiectivă, care să stea la baza restrângerii concurenței, din care să rezulte motivele obiective pentru care nu pot fi acceptate alte specificații tehnice regăsite în cazul altor echipamente de pe piață. Precizează că, în cadrul lotului 3, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze: „1. Stație automată de colorare și montare lamele - 1 buc; 2. Automat de colorare imunohistochimică -1 buc”. De asemenea, contestatorul menționează că setul de specificații tehnice minimale solicitate de caietul de sarcini face trimitere directă la specificațiile din broșurile echipamentelor Bio Optica AUS 240 Plus (pentru stația automată de colorare și montare lame) și, respectiv, Dako Link 48 (pentru automatul de colorare Imunohistochimică) ale căror broșuri sunt atașate prezentei. În cele ce urmează, contestatorul redă specificațiile tehnice minimale solicitate, precum și sursa lor din broșurile atașate, după cum urmează: - în ceea ce privește faptul ca automatul să dispună de minim 3 stații de încărcare lame și minim 3 stații de descărcare continuă a lamelor a căror colorare a fost finalizată, contestatorul precizează că sunt specificație din broșura Bio Optica AUS 240 Plus, inserate de acesta ca print screen, în extras. Pagina 8 din 31
Și solicitarea referitoare la dispunerea vaselor de reactivi face trimitere directă la produsul mai sus amintit, astfel: - în ceea ce privește cerința: aparatul să dispună de aproximativ 40 de vase de proces astfel: - Minim 28 de vase de reactivi cu capacitate de 400 ml cu posibilitate reducere cantitate reactiv prin utilizarea unor reductori ce se introduc în cuvele de reactivi; - 4 vase pentru clătire cu regulator de presiune și timp de scurgere; - 2 vase de uscare cu sistem de ventilație forțată și temperatură reglabilă electronic; subliniază că aceste specificații sunt cele regăsite și pe pagina de net oficială a echipamentului, inserând print screen cu extras din aceasta. În legătură cu cerința: „Pentru eficientizarea colorației, automatul de colorare să dispună de funcție de oscilație electromecanică a cuvelor de reactivi (funcție waving sau echivalent) în timpul introducerii lamelor în cuve și nu numai, ce are ca scop omogenizarea reactivilor în vederea menținerii unei calități constante ale acestora și prevenind sedimentarea sau depozitele pe fundul cuvelor precum și pentru a asigura substituirea eficientă a reactivului din proximitatea lamei”, contestatorul susține că se face referire la o caracteristică unică a coloratorului AUS 240 Plus, după cum este descris pe pagina oficială a produsului, inserată de acesta în print screen, cu extras din aceasta. - în ceea ce privește cerința: aparatul să poată rula minim 10 proceduri de colorare simultan, precizează că aceasta este regăsită astfel și în broșură. În acest sens, subliniază faptul că autoritatea contractantă solicită ca „stația automată de colorare și montare lame să fie livrată cu automatul de montare bandă polimerică pe lamă, iar, analizând specificațiile tehnice solicitate, în opinia sa, se observa că automatul de montare solicitat în cadrul lotului este echipamentul Sakura TissueTek Film, al cărei broșură este atașată, și, prin urmare, având în vedere că cele două echipamente solicitate nu sunt produse de același producător, contestatorul consideră că stația automată de colorare nu se va putea cupla cu montatorul de lame și, deci, autoritatea va avea 2 echipamente distince, un colorator de lame și un montator de lame, nu stație automată de colorare și montare a lamelor”, astfel cum solicită titlul acestei poziții din lotul 3. Susține că, specificațiile tehnice solicitate pentru stația de montare sunt din nou identice cu cele regăsite în cadrul broșurii atașate, după cum urmează: - să acopere lamele cu o bandă polimerică cu o înaltă calitate optic, informație regăsită în broșura, inserând print screen cu extras din aceasta. Pagina 9 din 31
- sa poată procesa până la 1000de lame pe oră (aprox. 3 sec/lama), menționând că aceasta este viteza de montare a automatului de montare Tissue Tek Prisma Plus, iar, conform informațiilor din broșură, este o viteză de montare care nu poate fi ofertată de niciun alt sistem existent pe piață. Prin urmare, contestatorul susține că, doar această cerință, singură, elimină orice alt potențial ofertant de automat de montare din competiție, și creează un avantaj ofertanților care pot livra echipamentul Sakura Tissue-Tek Film. - să permită setarea lungimii de taiere a foliei de acoperire, inserând extras cu specificațiile regăsite în acest sens, în broșură. - echipamentul să poată fi conectat la un sistem de ventilație extern în laborator sau să poată fi dotat cu filtrul de carbon integrat. Contestatorul susține că aceasta solicitare este, din nou, regăsită în broșură, sens în care inserează extras din aceasta. - să poate fi conectat cu aparatul de montare lame – în opinia sa, și această cerință este îndeplinită de către Sakura Tissue-Tek film, doar că, acesta, va putea fi conectat cu un aparat de montare lame care nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini cu privire la stația de colorare. Astfel, reiterează că stația de colorare a fost descrisă prin utilizarea specificațiilor trade mark ale coloratorului Bio Optica AUS 240, cum ar fi funcția „Waving”, prin urmare, singurul colorator care se poate oferta, astfel încât să poată îndeplini toate cerințele caietului de sarcini, este acest AUS240, iar automatul de montare are specificații care pot fi îndeplinite doar de Sakura TissueTek Film, care se poate cupla doar cu coloratorul Sakur TissueTek Prisma, sens în care inserează extras din aceasta. Următorul aparat solicitat de către autoritatea contractantă este automatul de colorare imunohistochimica, precizând că acesta are un set de cerințe minime obligatorii, dintre care, câteva, sunt scrise cu caractere bold în caietul de sarcini, acestea fiind exact specificațiile care diferențiază sistemul Dako Link-48 cuplat cu modulul de pretratament PT Link. - Prezintă funcția de „Boii Restriction” care împiedică fierberea soluțiilor în cuve; - Include funcția de „Delay Start” ce permite utilizatorului setarea unui timp specific de terminare a run-ului - poate fi folosit peste noapte - Funcția de „Preheat” permite menținerea soluției la o temperatură constantă de 65C intre run-uri. Subliniază că, în opinia sa, acestea sunt cerințe copiate de pe pagina oficială a producătorului pentru echipamentul vizat PT Link: folosind exact cuvintele care apar în aceasta: „Delay Start” și „Preheat”, iar funcția no boil, este descrisa ca „Boiș Restriction”, inserând print screen în extras, de unde rezultă susținerile sale. Pagina 10 din 31
Totodată, precizează că sursa este: https://www.agilent.com/en/ product/autostainer-link-solution-for-ihc/pt-link-accessories/pt- link-pre- treatment-module-for-tissue-specimens-4416546. Precizează că, la fel și în legătură cu cerința: „să prezinte indicator de delimitare a cantității maxime de soluție necesare și avertizare de volum scăzut de lichid”, aceasta se regăsește în același pasaj de mai sus. Referitor la cerințele: „acuratețe temperatură recuperare epitopi: ±2°C; acuratețe temperatură încălzire/răcire: ±5°C”, contestatorul menționează că acestea se regăsesc exact în broșura PT Link,. - în ceea ce privește cerința: „Capacitate: 4 suporți a câte 12 lame”, contestatorul susține că aceasta se regăsește în manualul de utilizare Link 48. În ceea ce privește cerințele: - să existe 3 zone de picurare a reactivilor pe lamă; - posibilitatea setării zonelor și a volumului de picurare pentru reactivi pe lame; - volumul de picurare să poată fi setat între 100 pl si 600 pl contestatorul susține că acestea se regăsesc în manualul Link 48. ......... SRL reiterează că specificațiile tehnice aferente lotului 3 sunt o colecție de specificații care fac trimitere directă la echipamentele amintite mai sus, adică, stația de colorare Bio Optica AUS204 la montatorul TissueTek Film și la ansamblul Dako Link48 si PT Link. Or, în lipsa unei justificări riguroase din care să rezulte că, doar aceste echipamente pot satisface nevoia obiectivă a autorității, contestatorul apreciază că reiese că aceste solicitări au doar menirea de a direcționa ofertarea către aceste produse, sens în care, face trimitere la broșurile anexate. Prin urmare, reafirmă faptul că, în formularea specificațiilor tehnice minimale ale echipamentelor solicitate, autoritatea utilizează traduceri cuvânt cu cuvânt a broșurilor echipamentelor vizate utilizând uneori și trimiteri directe la specificații unice și patente comerciale ale produselor. Astfel, consideră că autoritatea contractantă limitează clar accesul operatorilor economici la procedură și aduce atingere liberei concurențe, principiilor tratamentului egal și nediscriminării. Astfel formulate solicitările caietului de sarcini, în opinia contestatorului, acestea nu au nicio altă menire decât cea de a limita accesul tuturor operatorilor economici la procedură, cu excepția celui a cărui echipament este descris, singurele echipamente care îndeplinesc aceste cerințe fiind cele ale căror broșuri/fișe tehnice au fost utilizate de către autoritate pentru a întocmi caietul de sarcini. Așa cum autoritatea a ales să deruleze această procedură sub forma unei proceduri competitive de licitație deschisă, ......... SRL consideră că aceasta nu poate asigura echipamentelor mai sus amintite și distribuitorilor acestuia o poziție privilegiată, prin intermediul unor Pagina 11 din 31
specificații tehnice limitative, care nesocotesc principiul accesului neîngrădit la procedură. Or, în aceste condiții, susține că, din analiza documentației de atribuire, nu poate fi identificată o justificare detaliată, riguroasă, obiectivă care să stea la baza restrângerii concurenței, din care să rezulte motivele obiective pentru care nu pot fi acceptate alte specificații tehnice regăsite în cazul altor echipamente de pe piață. Susține că, în cadrul lotului 4, autoritatea contractantă dorește achiziționeze: „1. Microtom manual de secționare la parafină -1 buc.; 2. Sisitem de citologie mediu lichid -1 buc; 3. Scaner pentru lame -1 buc”. Consideră că specificațiile tehnice ale microtomului sunt formulate cu cerințe generale și asigura ofertarea unui microtom semi automat pentru secționare la parafină. În ceea ce privește scaner-ul pentru lame, contestatorul subliniază că, în opinia sa, acesta este o traducere cuvânt cu cuvânt a specificațiilor tehnice ale scaner-ului PANNORAMIC Flash DESK DX. De asemenea, susține că cerințele referitoare la scaner sunt identice cu caracteristicile scaner-ului amintit, inserând print screen, de unde rezultă următoarele informații: - rezoluție de scanare 20x, 40x; - să aibă o viteză de scanare de aproximativ 30 de secunde per lama; - sa prezinte funcție de control a calității marginii obținute înainte de a fi salvată. Contestatorul pretinde că specificațiile tehnice aferente lotului 4, descrierea scaner-ului este o colecție de specificații din broșura scaner- ului Panoramic Flash Desk DX, or, în lipsa unei justificări riguroase din care să rezulte că doar aceste echipamente pot satisface nevoia obiectivă a autorității, reiese că aceste solicitări au doar menirea de a direcționa ofertarea către aceste produse, făcând trimitere la broșurile anexate. Prin urmare, contestatorul reiterează că, în formularea specificațiilor tehnice minimale ale echipamentelor solicitate, utilizează traduceri cuvânt cu cuvânt a broșurilor echipamentelor vizate, utilizând, uneori și trimiteri directe la specificații unice și patente comerciale ale produselor. Astfel, menționează că autoritatea contractantă limitează clar accesul operatorilor economici la procedură și aduce atingere liberei concurențe, principiilor tratamentului egal și nediscriminării. Astfel formulate, solicitările caietului de sarcini, în opinia contestatorului, acestea nu au nicio altă menire decât cea de a limita accesul tuturor operatorilor economici la procedură, cu excepția celui a cărui echipament este descris, singurele echipamente care îndeplinesc aceste cerințe fiind cele ale căror broșuri/fișe tehnice au fort utilizate de către autoritate pentru a întocmi caietul de sarcini. Apreciază că, așa cum autoritatea a ales să deruleze această procedură sub forma unei proceduri competitive de licitație deschisă, Pagina 12 din 31
acesta nu poate asigura echipamentelor mai sus amintite și distribuitorilor acestuia o poziție privilegiată, prin intermediul unor specificații tehnice limitative, care nesocotesc principiul accesului neîngrădit la procedură. Or, în aceste condiții, contestatorul susține că, din analiza documentației de atribuire nu poate fi identificată o justificare detaliată, riguroasă, obiectivă care să stea la baza restrângerii concurenței, din care să rezulte motivele obiective pentru care nu pot fi acceptate alte specificații tehnice regăsite în cazul altor echipamente de pe piață. Sintetizând cele mai sus expuse, ......... SRL subliniază că, în opinia sa, se remarcă nelegalitatea modului de redactare a specificațiilor tehnice în ceea ce privește cerințele caietului de sarcini în cadrul loturilor discutate. Față de cele mai sus menționate, contestatorul solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a încălcat principiul proporționalității la elaborarea specificațiilor tehnice aferente loturilor nr. 2, 3 și 4, precum și prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016. Ca urmare a constatării acestor încălcări ale legislației achizițiilor publice, contestatorul solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să remedieze documentația de atribuire aferentă loturilor criticate prin redefinirea specificațiilor tehnice prin raportare la cerințe de performanță și/sau funcționale obiective, raportate la necesitățile sale reale, documentate. În acest context, reiterează și faptul că autoritatea contractantă a specificat, în fișa de date a achiziției, la paragraful lV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, că: „Cerințele impuse în specificația tehnica sunt considerate minimale și obligatorii, nerespectarea acestora duce la respingerea ofertei ca neconformă.” Totodată, reafirmă și faptul că, în documentație, caietul de sarcini conține specificații unice specifice echipamentelor vizate de către autoritatea contractantă și chiar soluții constructive unice patentate ale acestora, niciun alt echipament nu va putea îndeplini aceste cerințe, în fapt, restrictive, favorizând doar un anumit producător pentru fiecare echipament în parte, având în vedere că, doar produsele realizate de către aceștia respectă toate cerințele tehnice. Pentru toate argumentele expuse mai sus, ......... SRL solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. În drept: prevederile art. 8, art. 19 și art. 26 din Legea nr. 101/2016, art. 2 și art. 155 din Legea nr. 98/2016, precum și toate textele legale invocate în cuprinsul prezentei. Prin adresa nr. 6122/10.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 15277/10.03.2025, autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de contestația formulată de ......... SRL, solicitând Consiliului respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. Pagina 13 din 31
Autoritatea contractantă menționează faptul că ......... SRL avea posibilitatea de a solicita clarificări pentru toate punctele contestate în termenul prevăzut în documentația de atribuire, însă nu a uzat de acest drept. De asemenea, specifică faptul că niciun operator economic nu a solicitat clarificări pentru nicio caracteristică tehnică. Referitor la plângerile societății contestatoare, autoritatea susține că scopul său nu este de a limita sau restricționa artificial competiția, ci, pur și simplu de a achiziționa un sistem performant, de ultimă generație, care să îndeplinească cerințele noastre clinice, formulate pe măsură cu activitatea clinică și în acord cu ultimele noutăți în industrie și cele mai noi ghiduri, precizând că nu dorește să facă rabat de la astfel de cerințe, având în vedere că mai mulți producători de echipamente le pot îndeplini. Referitor la analiza contestatorului cu privire la producătorii de pe piață care pot oferta echipamentele conforme documentației de atribuire, menționează că fiecare producător are în portofoliu o gamă variată de aparaturi medicale, în funcție de preț - destinație clinică și capabilități tehnice. Astfel, conform studiului pieței, informațiilor disponibile online și a celor obținute de la producători, există mai mulți producători de echipamente care pot îndeplini în întregime și fără echivoc cerințele minime ale caietului de sarcini. Menționează că specificațiile tehnice din caietul de sarcini nu au fost stabilite arbitrar sau cu rea voință, ci, doar oglindesc necesitatea clinică a personalului medical care va folosi acest echipament, în mod curent și direct. Subliniază că, datorită acestui fapt, autoritatea apreciază că își poate rezerva libertatea de a achiziționa un echipament fiabil, ultra- modern și de cea mai înaltă generație, evident, cu respectarea legii în materia achizițiilor publice, fără a restricționa accesul la procedură. În cele ce urmează, autoritatea contractantă formulează răspunsuri și justificări cu privire la criticile contestatorului, în ceea ce privește specificațiile tehnice menționate: În ceea ce privește afirmația contestatorului la faptul că prevederile documentațiilor de atribuire sunt netransparente și încalcă principiile proporționalității și tratamentului egal, precum și prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă arată că, având în vedere necesitatea clinică a personalului medical, autoritatea contractantă alege specificațiile tehnice și nu cerințe restrictive și discriminatorii. Din punctul său de vedere, criticile contestatorului sunt eronate, la capitolul IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date, fiind menționat: „Precizare: Orice referire din cuprinsul prezentei documentații de atribuire (inclusiv a caietului de sarcini), prin care se indică o anumită origine, sursa, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție și/sau o licență de fabricație, se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea „sau Pagina 14 din 31
echivalent”. În cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini.” De asemenea, la capitolul VI.3 Informații suplimentare din cadrul fișei de date, este stipulat: „Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine
sau
la
o
producție/
metodă
specifică
de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”. De asemenea, menționează că, în cadrul caietului de sarcini se regăsesc următoarele: „Ofertele care nu satisfac cerințele minime ale caietului de sarcini vor fi declarate oferte neconforme și vor fi respinse. Specificațiile tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație vor fi considerate ca având mențiunea „sau echivalent”. Astfel, evidențiază că, în opinia sa, ......... SRL vrea să inducă în eroare prin selectarea unor pasaje din documentație și interpretarea acestora, în mod eronat. Susține că, cerințele minime sunt obligatorii, așa cum prevede legea a se stabili prin documentația de atribuire, nu este menționat nici unde/ dacă ofertantul va oferta un produs superior va fi eliminat, considerând acest punct de vedere ca fiind absurd. Menționează că, potrivit legislației în vigoare, au fost stabilite specificații tehnice într-un grad de detaliu de natură să nu aducă atingere liberei concurențe și principiului tratamentului egal și al nediscriminării. În acest sens, s-a făcut descrierea specificațiilor tehnice la acele detalii necesare satisfacerii necesităților obiective, iar, a impune alte restricții nejustificate în calea participării la procedura de atribuire, aceste specificații au fost stabilite ca urmare a necesității clinice a personalului medical și nu ca o restrângere sau denaturare a concurenței, așa cum a afirmat contestatorul. Precizează că, caietul de sarcini s-a întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr 98/2016 privind achizițiile publice și a Hotărârii nr. 395/2016, fiind în concordanță cu necesitățile obiective ale autorității contracte. Ca urmare a cercetării de piață, autoritatea contractantă susține că s-a avut în vedere multitudinea de variante comerciale și alegerea unor caracteristici tehnici relevante pentru dezvoltarea capacității de diagnostic a Spitalului, conform ultimelor reglementari ale UE, iar, indicarea unui interval tehnic care să satisfacă nevoile specialiștilor, are rol de a facilita încadrarea și ofertarea unor soluții de diagnostic de ultimă generație. Pagina 15 din 31
În concluzie, autoritatea susține că nu consideră că încearcă să îngrădească accesul la procedură, ci, pur și simplu, încearcă să achiziționeze un echipament performant care să corespundă cerințelor sale din punct de vedere clinic, care să deservească, în totalitate, activitatea medicală din cadrul Spitalului Județean .......... Autoritatea contractantă susține că, la întocmirea documentației de atribuire, a respectat cu rigurozitate prevederile Legii nr. 98/2016, art. (2) „Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii” Față de cele menționate mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depuse de ......... SRL, ca fiind neîntemeiată. Prin adresa nr. 6122/10.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 16210/13.03.2025, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției, suportul electronic transmis neputând fi citit, fiind distrus, iar, ca urmare a adresei CNSC nr. 16351/646/C1/14.03.2025, prin adresa nr. 6616/17.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 17784/20.03.2025, autoritatea contractantă retransmite dosarul achiziției. Prin adresa nr. 71/28.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 13070/28.02.2025, contestatorul transmite, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211090037/1 din 28.02.2025 în cuantum de 88.380,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Gara de Nord. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare dotări medicale de laborator în cadrul Proiectului „Investiții în infrastructura publică a laboratorului de genetică și anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat – Spitalul Județean de Urgență .........” - Echipamente digitale” - cod CPV: 33100000-1, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare CN1077924/ 19.02.2025, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 5.276.982,65 lei fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de specificațiile tehnice aferente produselor din cadrul loturilor 2, 3 și 4, despre care susține că ar limita, în mod nejustificat, Pagina 16 din 31
accesul la procedura de atribuire, prin preluarea caracteristicilor principale ale anumitor echipamente. Potrivit mențiunilor de la capitolul 3, intitulat „descrierea produselor”, din cadrul caietului de sarcini, obiectul loturilor 2, 3 și 4, este următorul: LOT 2: Stație de macroscopie cu calculator și cameră digitală de fotografiere a pieselor macroscopice – 1 buc. Microscop cu cameră – 2 buc. LOT 3: Stație automată de colorare și montare lamele – 1 buc. Automat de colorare imunohistochimică – 1 buc. LOT 4 Microtom manual de secționare la parafina - 1 buc. Sistem de citologie mediu lichid - 1 buc. Scaner pentru lame – 1 buc. Conform art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă avea obligația de a elabora un caiet de sarcini care să conțină, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante. În soluționarea contestației care face obiectul prezentei, Consiliul va reține și incidența următoarelor prevederi legale din Legea nr. 98/2016: - art. 155: „(1) Specificațiile tehnice sunt stabilite prin documentația de atribuire și definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziției. (...) (6) Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici. Art. 156. - (1) Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de la nivel național, în măsura în care sunt compatibile cu actele normative adoptate la nivelul Uniunii Europene, specificațiile tehnice se stabilesc în una dintre următoarele modalități: a) prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale, inclusiv caracteristici de mediu, cu condiția ca parametrii să fie suficient de preciși pentru a permite ofertanților să determine obiectul contractului și autoritățile contractante să atribuie contractul; b) prin trimitere la specificații tehnice și, ca ordine de prioritate, la standarde naționale care transpun standarde europene, evaluări tehnice europene, specificații tehnice comune, standarde internaționale, alte sisteme de referință tehnice instituite de către organismele de Pagina 17 din 31
standardizare europene sau, în lipsa oricărora dintre acestea, la standarde naționale, la agremente tehnice naționale sau specificații tehnice naționale referitoare la proiectarea, calcularea și execuția lucrărilor și la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoțită de mențiunea „sau echivalent”; c) prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale, potrivit lit. a), și prin trimitere la specificațiile tehnice prevăzute la lit. b) ca modalitate de a prezuma conformitatea cu respectivele cerințe de performanță sau cerințe funcționale; d) prin trimitere la specificațiile tehnice prevăzute la lit. b) pentru unele caracteristici și prin raportare la cerințe de performanță sau cerințe funcționale prevăzute la lit. a) pentru alte caracteristici. (2) Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), stabilirea specificațiilor tehnice prin precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) este permisă în situații excepționale, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu dispozițiile alin. (1); în aceste situații, precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) este însoțită de cuvintele „sau echivalent” (...)”. Conform instrucțiunilor din finalul aceluiași capitol al caietului de sarcini, specificațiile tehnice ale produselor care fac obiectul prezentei proceduri de atribuire se regăsesc în cadrul unor fișe tehnice anexate aceluiași anunț de participate. În speță, fișa tehnică aferentă lotului 2 a fost publicată în SEAP în fișierul cu identificatorul „[CN1077924/00005] Fise Tehnice Lot 2 .pdf.p7s”, fișa tehnică aferentă lotului 3 se regăsește în fișierul „[CN1077924/00006] Fise tehnice Lot 3.pdf.p7s” și fișa aferentă lotului 4 în fișierul „[CN1077924/00007] Fise tehnice lot 4 .pdf.p7s”. Procedând la analiza fișelor tehnice anterior menționate, în limitele cu care a fost investit de către societatea contestatoare, Consiliul constată că se pot identifica 3 categorii de specificații tehnice, dintre care, una se referă la caracteristici de performanță ale echipamentelor, cum ar fi, rezoluția sau dimensiunea senzorilor, puterea surselor luminoase, viteza de transmisie a imaginilor, timpi de expunere etc., alta se referă la caracteristici funcționale, cum ar fi modalitatea de interacționare cu display-ul, prin atingerea cu mâna acoperită de mănușă sau compatibilitatea cu anumite tipuri sau protocoale de comunicație, iar, cea de a treia se referă la caracteristici constructive, cum ar fi, Pagina 18 din 31
anumite tehnologii/funcții desemnate prin denumiri de natură comercială, de exemplu „global shutter”, „boil restriction”, „delay start” sau „preheat”. Consiliul reține că cerințele privind caracteristicile de performanță sau cele funcționale sunt permise, de principiu, conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, însă, doar cu condiția de a nu conduce, prin nivelurile de performanță solicitată, la situația prevăzută la art. 156 alin. (6) din același act normativ, respectiv, ca nivelul stabilit să fie atât de ridicat în comparație cu necesitatea autorității contractante, încât efectul/rezultatul să fie „introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. Consiliul reține că stabilirea nivelului de performanță al specificațiilor tehnice implică o apreciere a autorității contractante, aceasta având obligația de a hotărî, în baza principiului proporționalității, statuat la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, dacă, își poate derula activitatea, de exemplu, doar cu o cameră macroscopie având factor de multiplicare (zoom) mai mare de 60X sau i-ar fi suficientă o multiplicare mai mică, cum ar fi 10X sau 20X, dacă îi este absolut necesară comanda display-ului cu mâinile protejate de mănuși sau își poate obliga salariații să folosească mouse-ul și tastatura etc. În speță, cerințele privind rezoluția de cel puțin 20 megapixeli a imaginilor live, cele privind zoom optic 60x și funcționalitatea de înregistrare a camerei de macroscopie, nu sunt de natură să restricționeze accesul la procedură, fiind de notorietate că, astfel de dimensiuni sunt uzuale, în anul 2025, pentru majoritatea domeniilor de activitate, cu atât mai mult în genetică și patologie. În condițiile în care orice persoană poate avea în buzunar un telefon mobil a cărui cameră depășește 200 megapixeli, iar, zoom-ul optic poate fi chiar și de 10X, rezultă că, este rezonabilă solicitarea unui spital județean pentru o rezoluție a imaginii de 20 megapixeli și zoom 60X pentru o cameră de macroscopie. Cerința privind tipul display-ului tochscreen nu este restrictivă din aceleași considerente, respectiv, faptul că tehnologia touchscreen este accesibilă, iar, posibilitatea de acționare cu mănușa este justificată de nivelul de protecție împotriva contaminării, inerentă în cazul unităților sanitare. Cerința privind compatibilitatea cu standardul DICOM folosit pentru transmiterea, stocarea, regăsirea, procesarea, afișarea etc. a imaginilor în domeniul medical și cele privind posibilitatea de integrare în sisteme informatice de arhivare și comunicare PACS și LIS, apare ca fiind firească, în condițiile în care, imaginile stocate pe astfel de sisteme pot fi regăsite și revizuite în cazul controalelor succesive/periodice, pentru evidențierea evoluției în timp a unor afecțiuni. Cu alte cuvinte, utilitatea camerei este dată atât de performanțele optice ale acesteia, cât și de posibilitățile tehnologice de utilizare concretă, fiind, evident, mai eficient Pagina 19 din 31
să poată fi stocate și, ulterior, regăsite imaginile printr-ul sistem complex, decât simpla copiere pe CD sau memory stick. Critica privind adaptorul mecanic sau stativul ergonomic urmează a fi admisă, motivat de faptul că nu se înțelege exact cum anume trebuie să fie stativul la care se referă autoritatea contractantă, situație în care, devin incidente prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. Consiliul reține că prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 stabilesc în sarcina autorității contractante obligația de a demonstra o anumită rigoare în etapa de elaborare a documentației de atribuire, în sensul că aceasta trebuie să asigură operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C- 42/13) considerentul 44: „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111).” Din analiza prevederilor legale și a jurisprudenței comunitare anterior reprodusă, Consiliul reține că procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică sunt caracterizate de un grad ridicat de predictibilitate, astfel încât, potențialii ofertanți să fie informați cu privire la fiecare amănunt care i-ar putea împiedica să acceadă la calitatea de ofertant desemnat câștigător și, implicit, la obținerea profitului rezultat din executarea contractului. Pagina 20 din 31
Or, acest deziderat nu este îndeplinit în cazul cerinței privind adaptorul mecanic pentru consolă/stativul ergonomic, care par a fi copiate din broșura atașată de contestator. Faptul că autoritatea contractantă s-a inspirat din broșurile unor echipamente existente pe piața de profil nu apare ca fiind nelegal, câtă vreme, specificațiile preluate au anumite marje (rezoluție minim 20 megapixeli, zoom optic minim 60x etc.), situație în care, ofertanții au posibilitatea de a oferta echipamente superioare, însă, în cazul stativului, nu este clar în ce constă necesitatea autorității contractante, de ce are nevoie de un anumit stativ sau de ce anume nu își poate îndeplini necesitatea fără stativ. Prin urmare, această critică urmează a fi admisă, autoritatea contractantă având libertatea, fie de a elimina cerința, fie de a o reformula, în concordanță cu necesitatea sa concretă. Critica privind acționarea camerei din pedală, urmează a fi admisă, deoarece, autoritatea contractantă poate să-și îndeplinească necesitatea de analizare la nivel ridicat de detaliu a eșantioanelor și prin comanda display-lui touchscreen, a unui mouse, tastatură sau alt periferic uzual, fără a mai determina restricționarea accesului la procedură după prezența sau absența pedalei de acționare. În situația în care, aprecia că echiparea camerei de macroscopie cu pedală de comandă îi poate aduce un avantaj tehnic comparativ cu acționarea prin alte periferice, autoritatea contractantă avea posibilitatea de a puncta această caracteristică în cadrul factorului de evaluare, astfel cum dispun prevederile art. 187 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Factorii de evaluare prevăzuți la alin. (4) pot viza, printre altele: a) calitatea, inclusiv avantajele tehnice, caracteristicile estetice și funcționale, accesibilitatea, conceptul de proiectare pentru toți utilizatorii, caracteristicile sociale, de mediu și inovatoare și comercializarea și condițiile acesteia”, însă, stabilirea acestei cerințe ca specificație tehnică, a cărei neîndeplinire conduce la respingerea ofertei se încadrează în situația prevăzută la art. 50 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia „Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței”. În cazul microscopului, cerințele privind tipul sursei de lumină LED, puterea acestuia și memorarea reglajelor de iluminare pentru fiecare obiectiv urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, Consiliul apreciind că dotarea cu sursă de lumină și asocierea dintre tipul obiectivului și reglajul intensității luminoase reprezintă un minim de automatizare la îndemâna autorității contractante, care nu este caracteristică unui anumit fabricant. Pe de altă parte, în cazul condensorului, cerința privind forma hexagonală a structurii interne de fixare/acționare apare ca fiind Pagina 21 din 31
restrictivă, deoarece, nu este caracteristică funcțională, cum sunt restul de cerințe ale respectivului subansamblu, ci, este o caracteristică constructivă, aleasă de producătorul identificat de contestator. În cazul sursei externe de lumină, Consiliul remarcă faptul că, menținea potrivit căreia „Sursa externa cu LED pentru iluminare in fluorescenta (...)” ar fi „(...) în vederea respectării criteriilor ecologice privind impactul asupra mediului dar si asigurarea unui raport optim intre acestea si performantele tehnice necesare, iluminare optimizata prin sistem cu dioda laser” nu constituie o cerință concretă, ci, pare a fi copiată dintr-un material publicitar. În aceste condiții, având în vedere mențiunea din finalul capitolului 3
al
caietului
sarcini,
conform
căruia
cerințele
sunt obligatorii/eliminatorii, nu este exclus ca autoritatea că respingă ofertele depuse pentru simplul motiv că nu a identificat respectiva sintagmă în propunerile tehnice depuse, chiar dacă aceasta nu are impact asupra activității autorității contractante, ci, este doar un slogan publicitar. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează a dispune eliminarea sintagmei anterior menționată, restul cerinței urmând a fi menținută, pe motiv că lungimile de undă enumerate, domeniile de iluminare, modul de modificare a intensității etc. reprezintă cerințe funcționale care nu conduc la un anumit produs. Pentru aceleași considerente, respectiv, faptul că reprezintă cerințe de calitate și caracteristici funcționale, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului privind camera microscopului, cu excepția cerinței privind „modul shutter”, care nu are nicio semnificație în limba română, nu a fost explicată în caietul de sarcini și pare a fi copiată din broșura instrumentată de contestator. În ceea ce privește „funcția de optimizare automată a parametrilor achiziției prin algoritmi de inteligență artificială pentru toate metodele de microscopie solicitate”, Consiliul apreciază drept aplicabil raționamentul reținut anterior, în cazul acționării prin pedală, în sensul că, autoritatea contractantă își poate satisface necesitatea și își poate desfășura activitatea fără funcția de optimizare prin AI, însă, preferă un astfel de accesoriu informatic, situație în care, nu ar fi trebuit să prevadă cerința privind inteligența artificială ca specificație minimă a cărei nerespectare să conducă la respingerea ofertei și ca factor de evaluare, pentru punctarea suplimentară. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să dispună remedierea specificațiilor tehnice aferente lotului, în limitele stabilite anterior. În cazul lotului 3, Consiliul va respinge, ca nefondate, criticile privind numărul și structura stațiilor de încărcare/descărcare, motivat de faptul că cerințele sunt minime, iar, ofertanții au posibilitatea să oferteze produse mai complexe decât cel solicitat cu titlu minimal prin caietul de sarcini. Pagina 22 din 31
Totodată, Consiliul va respinge critica privind funcția de oscilație electromecanică a cuvelor de reactivi, aceasta fiind, pe de o parte, suficient de detaliată pentru a se înțelege în ce constă cerința autorității contractante, iar, pe de altă parte, pentru că mențiunea în limba engleză „waving” este însoțită atât de sintagma „sau echivalent”, care permite ofertarea unor alte modalități de îndeplinire a cerinței, fără restrângerea concurenței, cât și de o explicație suficient de detaliată în limba română. Critica privind productivitatea va fi respinsă, ca neîntemeiată, motivat de faptul că cerința „aparatul să poată rula minim 10 proceduri de colorare simultan” reprezintă cerință de performanță, care nu este caracteristică unui anumit producător. Consiliul reține că, în cadrul prezentei contestații, ......... SRL a depus broșurile unor echipamente care respectă mare parte din cerințele contestate din anexele caietului de sarcini, însă, cu excepția câtorva expresii, despre care a demonstrat că au fost preluate prin metoda „copy/paste” din broșurile producătorilor în fișele anexate caietului de sarcini, contestatorul nu a probat că echipamentele identificate de el sunt singurele care îndeplinesc, cumulat, toate aceste cerințe, astfel cum avea obligația potrivit art. 249 Cpc. Rezultă că simpla identificare, de către contestator, a unui echipament aparent conform nu reprezintă probă a caracterului restrictiv al specificațiilor tehnice, în lipsa unor explicații din partea societății contestatoare. Prin urmare, observația că cerința „aparatul să poată rula minim 10 proceduri de colorare simultan” se regăsește în broșură sub forma „10 basket of 30 slide maximum, depending on protocol” nu este suficientă pentru a demonstra caracterul restrictiv al cerinței. Situația este identică în cazul benzii pentru acoperirea lamelelor, setării lungimilor de tăiere, conectării la sistem de ventilație și la aparatul de montat lame, indicatorul de delimitare a cantității maxime și avertizarea la volum scăzut de lichid și acuratețea temperaturilor, contestatorul limitându-se la indicarea corespondenței cu broșura. Critica privind viteza de procesare urmează a fi admisă, motivat de faptul că broșura instrumentată de contestator este o probă suficientă pentru a demonstra îndeplinirea cerinței doar de către un sigur aparat. Referitor la acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei un punct de vedere în care nu a formulat niciun argument concret, tehnic, întemeiat cu privire la cerințele criticate, limitându-se la susțineri generice conform cărora intenționează să achiziționeze aparate performante. Fără a nega necesitatea dotării sistemului sanitar din România cu echipamente personale, Consiliul reține că procedura de atribuire aleasă de autoritatea contractantă (licitația deschisă) este recunoscută pentru concurența ridicată. Pagina 23 din 31
Or, prin includerea unor caracteristici funcționale, de performanță sau constructive proprii unui anumit echipament, autoritatea contractantă a restricționat accesul la procedura de atribuire, transformând prezenta procedură, organizată prin licitație deschisă, caracterizată, astfel cum s-a reținut anterior, de o concurență efectivă și ridicată, într-o procedură destinată achiziționării unui anumit aparat/echipament preselectat, situație caracteristică mai degrabă achiziției directe. Situația este identică și cu cerințele în limba engleză „boil restriction”, „delay start” și „preheat”, copiate din broșura echipamentului preferat de autoritate, care vor fi eliminate, urmând ca autoritatea contractantă să aibă libertatea, fie de a reformula cerințele, astfel încât să nu indice un anumit produs, fie de a le elimina cu totul. În ceea ce privește capacitatea de stocare a lamelor și numărul de zone de picurare, Consiliul reține că autoritatea contractantă a indicat anumite cerințe fixe care par a fi copiate din broșura microscopului, instrumentată la dosarul cauzei de contestator și conduc la restricționarea concurenței, situație în care va obliga autoritatea contractantă la reformularea acestora prin stabilirea unor limite care să-i satisfacă necesitatea. Criticile referitoare la cerințele privind posibilitatea setării zonelor și a volumului de picurare pe lame urmează a fi respinse, motivat de faptul că descriu caracteristici funcționale generale, iar, în plus, cea privind volumul de picurare este indicată sub forma unui interval care poate fi considerat minimal conform mențiunilor de la secțiunea „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date, conform cărora „Cerințele impuse in specificația tehnica sunt considerate minimale si obligatorii (...)”, contestatorul având deplina libertate de a oferta orice produse având caracteristici superioare intervalului solicitat. Pe de altă parte, în ceea ce privește lotul 4, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului privind scannerul pentru lame, deoarece, rezoluția, viteza de scanare și posibilitatea de verificare a calității imaginii înainte de salvare sunt cerințe de performanță și funcționale de natura celor prevăzute la art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, care nu determină restricționarea nejustificată a procedurii de atribuire, ci, sunt adecvate domeniului de activitate pentru care urmează a fi achiziționate. Rezumând considerentele anterior reținute, cu privire la cerințele care urmează a fi remediate, Consiliul reține că impunerea unor specificații tehnice detaliate a căror îndeplinire cumulativă conduce spre un anumit produs, este excesivă, având ca efect restricționarea nejustificată a participării la procedura de atribuire în cauză, contrar principiilor care stau la baza achizițiilor publice stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, îndeosebi cel al tratamentului egal și al nediscriminării. Pagina 24 din 31
În absența unor explicații concludente pe care să se fundamenteze specificațiile tehnice minime obligatorii, Consiliul apreciază că respectivele specificații îngrădesc participarea la achiziție a operatorilor economici furnizori de echipamente medicale care corespund utilității urmărite de aceasta autoritatea contractantă. Consiliul reține că, raportat la nevoile sale, autoritatea contractantă este singura în măsură să decidă asupra acestora și asupra modalității de satisfacere a lor, însă această decizie nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Deoarece autoritatea contractantă nu a prezentat niciun argument concret și relevant și, cu atât mai puțin, documente care să îi acorde dreptul de a interzice participarea furnizorilor ale căror echipamente medicale de laborator au alte specificații tehnice/tehnologice, însă, acoperă necesitatea pe care o urmărește autoritatea, prin aceste cerințe a încălcat și prescripțiile art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Scopul legislației privind achizițiile publice este de promovare a concurenței între operatorii economici, inclusiv, prin eliminarea obstacolelor nejustificate, cum este cerința expusă în cauza de față. A fost restrâns, în acest fel, numărul operatorilor economici care pot participa la procedură. Din perspectiva legii privind achizițiile publice, prin nediscriminare se înțelege asigurarea condițiilor de manifestare a concurenței reale pentru ca oricare operator economic, indiferent de naționalitate, să poată participa la procedura de atribuire și să aibă șansa de a deveni contractant, iar prin tratament egal se înțelege stabilirea și aplicarea, oricând pe parcursul procedurii de atribuire, de reguli, cerințe și criterii identice pentru toți operatorii economici, astfel încât aceștia să beneficieze de șanse egale de a deveni contractanți. Față de cele de mai sus, Consiliul reține incidența, în speță, a prevederilor art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse” deoarece prin specificațiile tehnice din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a descris în fapt un anumit produs, favorizând astfel operatorii economici care furnizează acest produs în defavoarea tuturor celorlalți. Norma juridică anterior menționată transpune, în dreptul național ,prevederile art. 42 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE, potrivit Pagina 25 din 31
cărora „Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic, și nici nu se referă la o marcă, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. Această mențiune sau trimitere este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu alineatul (3). Mențiunea sau trimiterea respectivă este însoțită de cuvintele «sau echivalent»”. Scopul reglementărilor anterior menționate se regăsește în cadrul considerentului 74 al Directivei 2014/24/UE, potrivit căruia „Specificațiile tehnice stabilite de achizitorii publici trebuie să permită ca achizițiile publice să fie deschise concurenței și să îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În acest scop, ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață, inclusiv a celor definite pe baza criteriilor de performanță legate de ciclul de viață și de sustenabilitatea procesului de producție a lucrărilor, a produselor și a serviciilor. Prin urmare, specificațiile tehnice ar trebui elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic. Elaborarea specificațiilor tehnice în termeni de cerințe de performanță și funcționale permite, în general, îndeplinirea acestui obiectiv în cel mai bun mod posibil. Cerințele funcționale și de performanță sunt, de asemenea, mijloace adecvate de favorizare a inovării în achizițiile publice și ar trebui să fie utilizate la o scară cât mai largă cu putință. În cazul în care se face trimitere la un standard european sau, în absența acestuia, la un standard național, ofertele care au la bază soluții echivalente ar trebui să fie luate în considerare de către autoritățile contractante. Responsabilitatea de a face dovada echivalenței cu eticheta solicitată ar trebui să revină operatorului economic”. În cauza C-417/17 CJUE a declarat că „Articolele 18 și 42 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretate în sensul că nu impun autorității contractante, la stabilirea specificațiilor tehnice ale unei cereri de ofertă având ca obiect achiziționarea de produse medicale, să acorde prevalență, de principiu, fie importanței caracteristicilor individuale ale aparatelor medicale, fie importanței rezultatului funcționării acestor aparate, ci impun ca specificațiile tehnice, în ansamblul lor, să respecte principiile egalității de tratament și Pagina 26 din 31
proporționalității. Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă, în cauza cu care este sesizată, specificațiile tehnice în cauză corespund acestor cerințe” având în vedere considerentele: „35. În plus, se precizează la articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/24 că o achiziție nu poate fi concepută cu intenția de excludere a acesteia din domeniul de aplicare al directivei menționate sau de restrângere artificială a concurenței și că se consideră că se restrânge artificial concurența în cazul în care achiziția este concepută cu intenția favorizării sau a dezavantajării nejustificate a anumitor operatori economici. 36. În aceeași ordine de idei, considerentul (74) al Directivei 2014/24 enunță că specificațiile tehnice ar trebui „elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic”. Astfel, tot potrivit acestui considerent, „ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață”. 37. Respectarea acestor cerințe este cu atât mai importantă atunci când, precum în speță, specificațiile tehnice care figurează în caietul de sarcini al unui contract de achiziții sunt formulate în mod deosebit de detaliat. Astfel, cu cât specificațiile tehnice sunt mai detaliate, cu atât este mai important riscul ca produsele unui anumit producător să fie favorizate. 38. Desigur, după cum rezultă din articolul 42 alineatul (4) din Directiva 2014/24, este posibil, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibil să se furnizeze o descriere suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului de achiziții publice în conformitate cu articolul 42 alineatul (3) din această directivă, să se facă referire la un anumit producător, la o anumită origine sau la un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic ori la o marcă sau la un brevet, în măsura în care obiectul contractului justifică acest lucru, iar condițiile stabilite în acest scop de Directiva 2014/24 sunt respectate, în special ca o astfel de referire să fie însoțită, în documentele contractului de achiziții publice, de termenii „sau echivalent”. Cu toate acestea, având în vedere natura derogatorie a acestei dispoziții, condițiile în care autoritatea contractantă poate utiliza o asemenea posibilitate trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. 39. Astfel, potrivit jurisprudenței în domeniul contractelor de achiziții publice de bunuri, faptul de a nu adăuga mențiunea „sau echivalent” după desemnarea, în caietul de sarcini, a unui produs determinat poate nu numai să descurajeze operatorii economici care utilizează sisteme similare acestui produs să participe la cererea de ofertă, ci și să împiedice fluxul de importuri în comerțul transfrontalier în Uniune, Pagina 27 din 31
rezervând piața doar acelor furnizori care își propun să utilizeze produsul indicat în mod specific (a se vedea în acest sens Ordonanța din 3 decembrie 2001, Vestergaard, C- 59/00, EU:C:2001:654, punctul 22 și jurisprudența citată). 40. Având în vedere elementele care precedă, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, ținând seama de marja de apreciere de care dispune autoritatea contractantă pentru a stabili specificațiile tehnice potrivit cerințelor calitative în funcție de obiectul contractului în cauză, caracterul deosebit de detaliat al specificațiilor tehnice în discuție în litigiul principal nu conduce la favorizarea în mod indirect a unui ofertant. 41. De asemenea, este important ca gradul de detaliere a specificațiilor tehnice să respecte principiul proporționalității, ceea ce implică în special o analiză a aspectului dacă acest grad de detaliere este necesar în vederea realizării obiectivelor urmărite.” Consiliul reține că asigurarea concurenței este unul din principiile legislației din domeniul achizițiilor publice, aspect subliniat la art. 18 din Directiva 2014/24/UE prin sintagma „Conceptul achiziției nu se poate face cu intenția de excludere a acesteia din domeniul de aplicare al prezentei directive sau restrângerea artificială a concurenței. Se consideră că se restrânge artificial concurența în cazul în care conceptul achiziției este făcut cu intenția favorizării sau dezavantajării nejustificate a anumitor operatori economici”. În cauza C-296/15 CJUE a reținut în considerentele 82-83 următoarele „82. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru aprecierea respectării de către un stat membru a principiului proporționalității în domeniul sănătății publice, trebuie să se țină seama de faptul că sănătatea și viața persoanelor ocupă primul loc între bunurile și interesele protejate de Tratatul FUE și că revine statelor membre sarcina de a decide cu privire la nivelul la care înțeleg să asigure protecția sănătății publice, precum și cu privire la modul în care acest nivel trebuie atins. Întrucât nivelul menționat poate varia de la un stat membru la altul, este necesar să se recunoască statelor membre o marjă de apreciere (a se vedea în special Hotărârea din 11 septembrie Pagina 28 din 31
2008, Comisia/Germania, C- 141/07, EU:C:2008:492, punctul 51, Hotărârea din 19 mai 2009, Apothekerkammer des Saarlandes și alții, C- 171/07 și C- 172/07, EU:C:2009:316, punctul 19, Hotărârea din 21 iunie 2012, Susisalo și alții, C- 84/11, EU:C:2012:374, punctul 28, Hotărârea din 5 decembrie 2013, Venturini și alții, C- 159/12-C- 161/12, EU:C:2013:791, punctul 59, și Hotărârea din 19 octombrie 2016, Deutsche Parkinson Vereinigung, C- 148/15, EU:C:2016:776, punctul 30). 83. Rezultă însă tot din jurisprudența Curții că o reglementare care este de natură să restrângă o libertate fundamentală garantată prin Tratatul FUE, cum este libera circulație a mărfurilor, poate fi justificată în mod valabil numai dacă este de natură să asigure realizarea obiectivului legitim urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins (a se vedea în acest sens, în domeniul sănătății publice, Hotărârea din 11 septembrie 2008, Comisia/Germania, C- 141/07, EU:C:2008:492, punctul 48, și Hotărârea din 9 decembrie 2010, Humanplasma, C- 421/09, EU:C:2010:760, punctul 34).” Din analiza prevederilor legale anterior menționate, Consiliul reține că, restrângerea concurenței prin favorizarea nejustificată a anumitor operatori economici este interzisă cu desăvârșire, fiind permisă, în Pagina 29 din 31
schimb, indicarea produselor comercializate de către un anumit operator economic, doar dacă acest lucru este justificat de obiectul contractului. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Hotărârii nr. 144/27.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 70/57/2020. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă la remedierea specificațiilor tehnice din fișele tehnice pentru loturile 2 și 3, în limitele precizate în considerentele prezentei, remediere care se va efectua cu respectarea prevederilor legale, în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lotul 4 din contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea specificațiilor tehnice din fișele tehnice pentru loturile 2 și 3, în limitele precizate în considerentele prezentei, remediere care se va efectua cu respectarea prevederilor legale, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lotul 4 din contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Pagina 30 din 31
Redactat practicaua deciziei
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 29 (douăzecișinouă) pagini. Pagina 31 din 31
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.