AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2239/2020

PAUL HARTMANN SRL în contradictoriu cu SPITAL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA "PIUS BRINZEU" TIMISOARA

Decizia CNSC nr. 2239/C9/2497 din 04.12.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2239/C9/2497 din 04.12.2020

Data din document
2020-12-04
Complet
C9

Contestația, din document

Prin contestația nr. 2287/10.11.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49459/11.11.2020, depusă de SC Paul Hartmann SRL, cu sediul în București, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9a, Iride Business Park, clădirea 19, parter, sector 2, CUI RO3102390, privind procedura de licitație deschisă pentru încheierea acordului-cadru de furnizare materiale sanitare, cod CPV 33140000-3 – Consumabile medicale (Rev.2), organizată de Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brânzeu’’, Timișoara, cu sediul în Timișoara, bd. Liviu Rebreanu nr. 156, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii, respingerea ofertei depusă de către SC Medical Ortovit SRL, pentru lotul 128 conform dispozițiilor legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul ar…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2239/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 49459Data înregistrării: 2020-11-11
ContestatorPAUL HARTMANN SRLCUI 3102390
Autoritate contractantăSPITAL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA "PIUS BRINZEU" TIMISOARACUI 4663448

2020_2239_2020_Decizie_2239.pdf, BO2020_2239_2020_BO2020_2239.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.135 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2239/C9/2497 Data: 04.12.2020 Prin contestația nr. 2287/10.11.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49459/11.11.2020, depusă de SC Paul Hartmann SRL, cu sediul în București, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9a, Iride Business Park, clădirea 19, parter, sector 2, CUI RO3102390, privind procedura de licitație deschisă pentru încheierea acordului-cadru de furnizare materiale sanitare, cod CPV 33140000-3 – Consumabile medicale (Rev.2), organizată de Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brânzeu’’, Timișoara, cu sediul în Timișoara, bd. Liviu Rebreanu nr. 156, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii, respingerea ofertei depusă de către SC Medical Ortovit SRL, pentru lotul 128 conform dispozițiilor legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune 1

§ 2

de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de SC Paul Hartmann SRL, în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brânzeu” Timișoara, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 58645/03.11.2020, în partea ce privește lotul 128 – Kituri periferice, și comunicările privind rezultatul procedurii aferente acestui lot. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Medical Ortovit SRL depusă pentru lotul 128 și la stabilirea rezultatului procedurii pentru acest lot, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Rezultatul procedurii pentru lotul amintit va fi comunicat ofertanților în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind respingerea ofertei SC Medical Ortovit SRL pentru lotul 128. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 20.911 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …………… Data: ……………… Prin contestația nr. 2287/10.11.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49459/11.11.2020, depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., …………….., CUI RO3102390, privind procedura de licitație deschisă pentru încheierea acordului-cadru de furnizare materiale sanitare, cod CPV 33140000-3 – Consumabile medicale (Rev.2), organizată de ……………., ........., cu sediul în ........., ……………., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii, respingerea ofertei depusă de către SC …………… SRL, pentru lotul 128 conform dispozițiilor legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL critică raportul procedurii prin care s-a luat decizia atribuirii contractului aferent lotului 128 - Kituri periferice către SC ……………… SRL. Contestatoarea arată că, în data de 03.11.2020, s-a comunicat adresa nr. 58703/03.11.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, lotul 128 fiind atribuit SC ……………… SRL. 1

§ 2

A solicitat accesul la propunerile tehnice depuse în cadrul procedurii în cauză pentru lotul 128, autoritatea contractantă punând la dispoziție copii ale propunerii tehnice depuse pentru lotul 128, sens în care arată că a constatat faptul că produsele ofertate nu corespund în totalitate cu cerințele impuse de autoritatea contractantă, astfel: Produsele solicitate în cadrul lotului 128 sunt consumabile ce se folosesc în terapia cu presiunea negativă împreună cu un aparat de presiune negativă. Tratamentul plăgilor prin presiune negativă (NPWT) este o terapie ce utilizează presiunea negativă locală pe suprafaţa plăgii pentru a stimula vindecarea acesteia. Reprezintă una dintre cele mai avansate tehnici terapeutice şi o opţiune importantă în tratarea multor tipuri de plăgi acute şi cronice, având şi diferite utilizări în ce priveşte profilaxia infecţiilor de la locul intervenţiei chirurgicale sau a dehiscenţelor de anastomoză. Tratamentul plăgilor se realizează prin aspiraţia controlată de către sistemul închis compus din pompă (unitatea de presiune negativă), canistră, tub şi pansamentul pentru plagă. Cel din urmă, este componentă esenţială a kitului de presiune negativă, pansamentul din spumă confecţionată din poliuretan, fiind cea care intră în contact cu plaga şi este esenţial pentru crearea mediului corespunzător şi vindecarea plăgii. Analizând cu atenţie cerinţa din caietul de sarcini, se poate observa faptul că acesta trebuie să fie realizat din spumă poliuretan-ester, o variaţie a spumei din poliuretan. Deşi la prima vedere s-ar crede că acestea sunt produse similare sau identice, spuma din poliuretan-ester are ca beneficiu stimularea dezvoltării unui ţesut de granulaţie de calitate cu o cantitate de ţesut fibros minimă având ca beneficiu o vindecare mult mai rapidă şi/sau o acceptare rapidă a grefei sau a lamboului. Astfel, chiar dacă produsul oferit de către SC …………. SRL este realizat din spuma poliuretanică, acesta nu corespunde în totalitate cerinţei din caietul de sarcini, nefiind realizată din exact acelaşi material solicitat prin caietul de sarcini. Prin caietul de sarcini, s-a solicitat un pansament suplimentar pe bază de hidrocoloid pentru protecţia tegumentului perilezional; acesta îndeplineşte două roluri: în primul rând, protecţia tegumentului din jurul plăgii împotriva riscului de necrozare în cazul de contact direct cu pansamentul din spumă, şi în al doilea rând promovează vindecarea mai rapidă a plăgii; produsul oferit (…………….) nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini din mai multe motive: - este realizat din alte materiale şi are altă structură (spumă poliuretanică hidrocelulara tristratificat faţă de hidrocoloid); - nu este subţire, nu este flexibil şi nu poate fi mulat (din cauza structurii foarte groase) - nu permite aplicarea pe tegumentul plăgilor neregulate (în cazul plăgilor anfractoase), - este realizat pentru aplicarea externă (de aceea necesită margini autoadezive pentru fixare). În plus mai există şi alte specificaţii care nu sunt suficient detaliate şi neclare cum ar fi: 2

§ 3

- grosimea portului (nu este specificată) pentru eliminarea zonelor de presiune în plagă; - tubulatura dublă nu prezintă circuit de aer filtrat pentru eliminarea eventualelor blocaje pe tub; - tubulatură nu este realizată din silicon; - nu este specificată rata de transmisie pentru aer şi vapori de apă a pansamentului transparent autoadeziv din poliuretan (s-a solicitat 800 - 900 m2/24 h). - tubulatura canistrei nu prezintă aceeaşi dublă tubulatură solicitată în caietul de sarcini. Față de cele de mai sus, contestatoarea consideră că propunerea tehnică depusă de către SC …………… SRL nu îndeplineşte toate cerinţele caietului de carcini. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor caietului de sarcini, autoritatea contractantă având obligația de a verifica acest lucru conform art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016. În concluzie, consideră că propunerea tehnică depusă de SC ……………. SRL este neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. (a) din moment ce produsele oferite autorității contractante nu îndeplinesc cerințele minime din caietul de sarcini; autoritatea contractantă are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme. Prin adresa nr. 61730/16.11.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 50434/17.11.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestația formulată de SC ......... SRL, prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată, constatarea legalității în totalitate a procedurii de achiziție publică, efectuată în temeiul Legii nr. 98/2016. Referitor la cerinţele pe care contestatoarea le prezintă ca fiind neconforme, autoritatea contractantă precizează următoarele: Produsul ofertat de SC ……………… SRL este un pansament steril, din spumă poliuteranică, având dimensiunea de 20cmx13cmx3cm, dimensiune ce se încadrează în cerinţă (cca.18x12x3cm), drept urmare această caracterisitică respectă cerinţele din cadrul caietului de sarcini. Referitor la următorul argument al contestatoarei, potrivit căruia produsul nu ar fi flexibil (nu poate fi mulat), acesta este de asemenea eronat, întrucât, în cadrul propunerii tehnice a SC …………….. SRL este precizat în mod clar că portul de conectare al kitului este flexibil, cu 2 compartimente şi încorporat în folie transparentă. De asemenea, în caietul de sarcini, nu se face referire la plăgile anfractoase, drept urmare cerinţa de a nu permite aplicarea pe tegumentul plăgilor neregulate nu a fost solicitată. Referitor la specificaţiile pe care contestatoarea le consideră a nu fi suficient detaliate, autoritatea contractantă precizează că acestea nu reprezintă cerinţe minimale din caietul de sarcini, drept urmare nu sunt motive reale şi obiective pentru a putea descalifica oferta SC Medical Ortovit SRL, contestatoarea încercând să inducă artificial criteriile de superioritate ale propriului produs. De asemenea, dorim să vă 3

§ 4

menţionăm faptul că membrii comisiei de evaluare au analizat ofertele depuse raportându-se la cerinţele solicitate în cadrul caietului de sarcini, şi nu comparând ofertele între ele. Autoritatea contractantă analizează ofertele depuse sub aspectul conţinutului acestora, primând în luarea deciziei respectarea principiilor achiziţiilor publice prevăzute la art. 2 din Legea nr.98/2016. Fiind asumată în totalitate de către ofertant, comisia de evaluare a analizat propunerea tehnică prezentată conform cerinţelor caietului de sarcini, acestea din urmă având corespondent în documentele puse la dispoziţie. Aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 25376/18.05.2020, ofertele depuse pentru lotul 128 (SC …………….. SRL şi SC ......... SRL) au fost declarate admisibile de către membrii de specialitate din cadrul comisiei de evaluare. Mai mult, propunerea tehnică a SC …………….. SRL este susţinută de Broşura producătorului în limba română, Fişe tehnice ale produsului, precum şi Marcaj CE, fiind încărcate în sistemul electronic cu semnătură electronică extinsă Autoritatea contractantă consideră că cerinţele din cadrul caietului de sarcini au fost concepute în conformitate cu nevoile sale reale şi stringente, acestea nefiind restrictive şi acordând posibilitatea oricărui operator economic interesat să participe la procedură; iar utilizatorul final este singurul care trebuie să decidă asupra acestui aspect. În final, se arată că a fost întocmit raportul procedurii nr. 58645/03.11.2020, s-a aplicat criteriul de atribuire prevăzut în documentaţia de atribuire, respectiv „preţul cel mai scăzut" Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliul sub nr. 50439/17.11.2020, respectiv nr. 52948/02.12.2020. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: …………….. ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, pentru încheierea acordului-cadru de furnizare materiale sanitare, cod CPV 33140000-3 – Consumabile medicale (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1008217/15.01.2020, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 25.02.2020, ora 1500. Valoarea estimată a acordului- cadru este de 157.510.299,92 lei, fără TVA. Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, SC ......... SRL a înaintat contestația de față. Societatea a constituit cauțiunea în sumă de 9.066,72 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (22) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 206645536/1 din 12.11.2020, eliberată de …………... Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că sunt aduse critici ofertei desemnate câștigătoare pentru lotul 128 – Kituri periferice, respectiv ofertei depuse de …………….. SRL. 4

§ 5

Prin caietul de sarcini, pentru lotul 128 – Kituri periferice, s-au solicitat următoarele: SPECIFICAŢII GENERALE KITURI PERIFERICE: KIT TRATAMENT CU SPUMA POLIURETANICA mărime S -1 x pansament steril din spuma de poliuretan-ester, de culoare neagra. Dimensiune: 10 x 7,6 x 3,2cm - 3 x pansament transparent autoadeziv din poliuretan, pentru etanseizare, permeabil pentru aer si vapori de apa, (MVTR) 800 - 900 g /m2 / 24h in acord cu DIN EN 13726-2 (impermeabil la germeni si lichide), adeziv nonalergic, fara colofoniu. Prevăzut cu doua folii hârtie siliconata pe partea de contact cu plaga si doua folii transparente polipropilena pe partea externa. Dimensiune: 15 x 20 cm - 1 x port din silicon plat de cca 0,5 cm grosime, flexibil, incorporat in folie transparent autoadeziva de poliuretan prevăzută cu hârtie siliconata pe toata suprafaţa pe o parte si cadru de hârtie siliconata pretai ata, pe partea opusa pentru o desprindere facila. Portul prezintă 4 orificii dispuse la distante egale intr-un perimetru de 1,5 x 4 cm, prevăzut cu tubulatura dubla flexibila din silicon, un tub pentru aspiraţie si celalalt pentru curatarea cu ajutorul aerului filtrat insuflat la interval de timp egale si mufa de îmbinare cu doua orificii si capacel inchidere siguranţa. Dimensiune: cca 14 x 10 cm - 1 x pansament impregnat cu unguent pe baza de trigliceride si strat de argint metalic 10 x 10 cm Pansamentul sa fie tip plasa neaderent, moale ce face un contact bun cu plaga, sa se adapteze patului plăgii. Sa conţină ioni de argint cu proprietati antibacteriene ce actioneaza pe suprafata pansamentuiui in mediul umed. Sa fie eficient împotriva germenilor gram negativ (de ex. Klebsiella pneumoniae), cat si pe germenii pozitivi (de ex. Staphyloccoccus aureus, incluzând MRSA). Sa poata fi utilizat in toate tipurile de plăgi acute si cronice, si in combinaţie cu terapia cu presiune negativa. •1.x pansament pe baza de hidrocoloid pentru protectia tegumentului periiezional .10 x 10 cm Pansament hidrocoloidal subţire, autoadeziv, acoperit cu un film din poliuretan, semipermeabil, pentru a preveni penetrarea bacteriilor. Sa fie flexibil si confortabil, sa poata fi mulat uşor pe toate contururile corpului si sa se îndepărteze atraumatic. Sistemul hidrocoloid sa fie compus din: elastomer sintetic, ulei mineral, adeziv vegetal, sodiu carboximetilceluloza. Sa se poata utiliza pentru tratamentul plăgilor cronice, cu tendinta slaba de vindecare, neinfectate (ex. ulcer de gamba, escare), arsuri gr. II, protectia tegumentului perilezional in cazurile terapiei cu presiune negativa. - 1 x tava de polipropilena, camp steril, suport pansamente 37 x 34 cm (...) CANISTRA PENTRU COLECTARE EXSUDAT 800ml canistre colectare exsudat cu capacitate de 800 ml sa fie gradate vizibil pentru monitorizarea nivelului de exsudat sa fie sigilate pt evitarea scurgerii de exsudat sa conţină plic cu solidificator pentru exsudat sa contina filtru antibacterian cu tub siliconic sa prezinte dubla tubulatura pentru aspiraţie, respectiv curatare cu aer filtrat. Analizând propunerea tehnică depusă de ……………. SRL, Consiliul constată că, astfel cum a susținut și contestatoarea, pansamentul steril este din spumă poliuretanică reticulată cu pori deschiși, hidrofobă, deși, în caietul de sarcini, s-a cerut ca pansamentul să fie din pansament steril din spumă poliuretan-ester. 5

§ 6

În punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a explicat care au fost motivele pentru care a considerat cerința îndeplinită, deși materialul nu este exact cel solicitat în caietul de sarcini. În contestație s-a susținut că spuma din poliuretan-ester are ca beneficiu stimularea dezvoltării unui ţesut de granulaţie de calitate cu o cantitate de ţesut fibros minimă având ca beneficiu o vindecare mult mai rapidă şi/sau o acceptare rapidă a grefei sau a lamboului. Astfel, chiar dacă produsul oferit de către SC ……………… SRL este realizat din spuma poliuretanică, acesta nu corespunde în totalitate cerinţei din caietul de sarcini. De asemenea, pentru pansament pe bază de hidrocoloid pentru protecția tegumentului perilezional 10 x 10 cm, în propunerea tehnică a SC …………….. SRL s-a prevăzut pansament din spumă poliuretanică hidrocelulară, tristratificat, absorbant, din nou autoritatea contractantă nu a explicat cum a considerat cerința îndeplinită, deși pansamentul ofertat este din alt material decât cel solicitat. Referitor la faptul că nu este subțire, nu este flexibil și nu poate fi mulat, Consiliul constată că, deși s-a solicitat pansament de 10x10 cm, dimensiunea din propunerea tehnică este 12,5x12,5 cm, iar referitor la flexibilitate, nu s-a specificat această caracteristică. Deși în procesul-verbal de evaluare tehnică au fost menționate paginile din propunerea tehnică unde s-a găsit corespondența în raport cu cerința solicitată, Consiliul nu a identificat modul de îndeplinire a cerințelor. În privința plăgilor anfractoase, într-adevăr, nu a fost solicitată vreo cerință în acest sens prin caietul de sarcini, însă s-a solicitat ca pansamentul să fie flexibil și de anumite dimensiuni, nerespectate de produsul ofertat de SC ………………. SRL. Referitor la grosimea portului aceasta a fost specificată fiind 0,6 cm, cerința fiind cca 0,5 cm, astfel că cerința nu putea fi considerată neîndeplinită. Totodată, pentru tubulatură canistră nu s-a prevăzut dacă tubulatura este din silicon și dacă este dublă, cum s-a solicitat. De asemenea, pentru cerința pansament transparent autoadeziv din poliuretan, pentru etanseizare, permeabil pentru aer si vapori de apa, (MVTR) 800 - 900 g /m2 / 24h in acord cu DIN EN 13726-2 (impermeabil la germeni si lichide), adeziv nonalergic, fara colofoniu se poate observa că, în propunerea tehnică, s-a menționat că gradul mare de evaporare (MVTR) permite o mai mare permeabilitate a valorilor de umiditate fără a afecta sigilarea, fără însă a se indica rata de transmisie pentru aer și vapori de apă, cum s-a solicitat în caietul de sarcini. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a explicat care au fost documentele și informațiile pe care le-a avut în vedere pentru a considera cerința îndeplinită. Se constată din cele de mai sus că nu a fost efectuată o verificare detaliată a propunerii tehnice depuse de SC ……………….. SRL, nefiind identificate informațiile sau documentele din propunerea tehnică pentru 6

§ 7

care s-au considerat îndeplinite cerințe din caietul de sarcini în legătură cu care, în propunerea tehnică, fie nu au fost prevăzute informații, fie acestea nu corespundeau celor impuse. Relevante în soluționarea cauzei sunt următoarele dispoziții legale din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: - art. 123 alin. (1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile.; - art. 133 (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv; - art. 134 alin. (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia; - art. 137 alin. (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme. (...) (3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Astfel fiind, față de cele de mai sus, Consiliul constată necesitatea reevaluării ofertei …………….. SRL, criticile contestatoarei fiind întemeiate. În considerarea celor prezentate, Consiliul va admite, în parte, contestația ......... SRL și va anula raportul procedurii de atribuire nr. 58645/03.11.2020, în partea ce privește lotul 128 – Kituri periferice, urmând a fi reevaluată oferta SC ……………… SRL. Capătul de cerere privind respingerea ofertei SC …………… SRL va fi respins ca inadmisibil, luarea deciziilor de respingere a ofertelor fiind atributul comisiei de evaluare conform art. 127 alin. (1) lit. j) din normele metodologice. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ………………. ........., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 58645/03.11.2020, în partea ce privește lotul 128 – Kituri periferice, și comunicările privind rezultatul procedurii aferente acestui lot. Obligă 7

§ 8

autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ………….. SRL depusă pentru lotul 128 și la stabilirea rezultatului procedurii pentru acest lot, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Rezultatul procedurii pentru lotul amintit va fi comunicat ofertanților în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind respingerea ofertei SC …………….. SRL pentru lotul 128. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 8

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.