Decizie 2190/2020
Decizie CNSC2020_2190_2020_Decizie_2190.pdf, BO2020_2190_2020_BO2020_2190.pdf
Document CNSC
S.C. CATAL CERCETARE S.R.L. în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA ANTI-DOPING
Decizia CNSC nr. 2190/C7/2554 din 25.11.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de cercetare cu tema «Studiu privind prevenirea și combaterea dopajului în sport» pentru Agenția Națională Anti-Doping – POCA”, se solicită anularea adresei nr. 740/130073/2020/06.11.2020 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii / raportului intermediar / oricărui alt document întocmit de comisia de evaluare pentru a formaliza decizia comisiei de evaluare de anulare a procedurii, evaluarea ofertei sale și aplicarea criteriului de atribuire stabilit, precum și emiterea unor noi adrese de comunicare a rezultatului procedurii, astfel cum va fi aceasta consemnată în noul raport, elaborat potrivit capătului de cerere anterior. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Admite excepția tardivității contestației formulată de către S.C. CATAL CERCETARE S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CATAL CERCETARE S.R.L. – UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă. Respinge contestația formulată de către S.C. CATAL CERCETARE S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CATAL CERCETARE S.R.L. – UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, cu sediul în București, şos. Colentina nr. 26, bloc 64, sc. B, ap. 97, sectorul 2, în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPING, cu sediul în București, şos. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, ca tardivă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Deciziei, Consilier 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_2190_2020_Decizie_2190.pdf, BO2020_2190_2020_BO2020_2190.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2190/C7/2554 Data: 25.11.2020 Prin contestația nr. 421/07.09.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50590/17.11.2020, formulată de către S.C. CATAL CERCETARE S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CATAL CERCETARE S.R.L. – UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, cu sediul în București, şos. Colentina nr. 26, bloc 64, sc. B, ap. 97, sectorul 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4296/2013, având CUI RO31449302, împotriva adresei nr. 740/130073/2020/06.11.2020 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPING, cu sediul în București, şos. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de cercetare cu tema «Studiu privind prevenirea și combaterea dopajului în sport» pentru Agenția Națională Anti-Doping – POCA”, se solicită anularea adresei nr. 740/130073/2020/06.11.2020 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii / raportului intermediar / oricărui alt document întocmit de comisia de evaluare pentru a formaliza decizia comisiei de evaluare de anulare a procedurii, evaluarea ofertei sale și aplicarea criteriului de atribuire stabilit, precum și emiterea unor noi adrese de comunicare a rezultatului procedurii, astfel cum va fi aceasta consemnată în noul raport, elaborat potrivit capătului de cerere anterior. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Admite excepția tardivității contestației formulată de către S.C. CATAL CERCETARE S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CATAL CERCETARE S.R.L. – UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă. Respinge contestația formulată de către S.C. CATAL CERCETARE S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CATAL CERCETARE S.R.L. – UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, cu sediul în București, şos. Colentina nr. 26, bloc 64, sc. B, ap. 97, sectorul 2, în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPING, cu sediul în București, şos. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, ca tardivă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Deciziei, Consilier 2
Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 8 (opt) pagini 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 421/07.09.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50590/17.11.2020, formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 740/130073/2020/06.11.2020 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de cercetare cu tema «Studiu privind prevenirea și combaterea dopajului în sport» pentru
...
–
POCA”,
se
solicită
anularea adresei
nr. 740/130073/2020/06.11.2020 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii / raportului intermediar / oricărui alt document întocmit de comisia de evaluare pentru a formaliza decizia comisiei de evaluare de anulare a procedurii, evaluarea ofertei sale și aplicarea criteriului de atribuire stabilit, precum și emiterea unor noi adrese de comunicare a rezultatului procedurii, astfel cum va fi aceasta consemnată în noul raport, elaborat potrivit capătului de cerere anterior. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., critică decizia autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire. În fapt, contestatorul arată că decizia anulării procedurii de atribuire este ilegală, din următoarele motive: 1
a) motivul/justificarea precizate in adresa de comunicare a rezultatului procedurii este lipsit/ă de suport legal, autoritatea contractantă făcând confuzie între obligație și specificații; b) s-a eludat modul de utilizare al SICAP ce demonstrează că se putea anula procedura încă din faza de postare/validare a documentației de atribuire, ceea ce denotă lacune în utilizarea sistemului; c) contestatorul a îndeplinit condițiile de formă și fond stabilite prin fișa de date a achiziției și caietul de sarcini, dar autoritatea contractantă, în loc să reevalueze ofertele conform deciziei irevocabile a CNSC, decide anularea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. nr. 50802/2554/C7/18.11.2020, C.N.S.C. a solicitat ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... să transmită punctul de vedere cu privire la excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, la care, acesta a răspuns prin adresa nr. 422/23.11.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 51610/23.11.2020, solicitând respingerea excepției. Prin punctul de vedere nr. 740/130073/2020/11/24/01, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 51912/24.11.2020, ... solicită respingerea contestației ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... ca tardivă, astfel: La data de 06.11.2020, s-au publicat în SICAP următoarele documente: Nota justificativă nr. 740/130073/2020/11/05/01 privind anularea
procedurii
de
atribuire,
raportul
procedurii
nr. 740/130073/2020/11/06/01 și comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 740/130073/2020/11/06/02, la aceeași dată contestatorul confirmând că a primit respectivele documente. În continuare, autoritatea contractantă citează prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare și precizează că termenul limită de depunere a contestației a fost data de 16.11.2020. Având în vedere că ... a înregistrat contestația la CNSC în data de 17.11.2020, așa cum reiese din captura de ecran atașată și a transmis-o pe e-mail către autoritatea contractantă în data de 17.11.2020 ora 15.02, rezultă în mod evident faptul că respectivul contestator a încălcat dispozițiile legale imperative referitoare la termenele de depunere a contestațiilor și, pe cale de consecință, se solicită admiterea excepției tardivității invocată de ... și respingerea contestației ... ca tardivă, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin adresa nr. 423/24.11.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 51990/25.11.2020, ... transmite Note scrise cu privire la punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă, prin care evocă următoarele: „O lege ordinară nu poate amenda sau modifica o normă superioară, cum ar fi o lege organică sau Constituția. Legea 101/2016 este o lege ordinară, iar Codul Civil este izvor de drept ceea ce îi conferă un statul de lege organică. Prin art. 72 alin. (3) lit. j), Parlamentul adoptă legi organice cum ar fi j) contenciosul administrativ ce este reglementat de Noul Cod de Procedură Civilă. Atât timp cât Codul Civil prevede că în conformitate cu art. 181 NCPC alin. (2): 2) când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la 2
care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, aceasta prevedere nu poate fi eludată de o lege ordinară cum este Legea 101/2016 actualizată. Prin interpretarea dată de autoritatea contractantă se încalcă un drept fundamental al operatorului economic și anume dreptul la apărare. Prin urmare, solicităm admiterea contestației în forma trimisă respingând excepția tardivității ce a fost invocată din oficiu.” Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de cercetare cu tema «Studiu privind prevenirea și combaterea dopajului în sport» pentru ... – POCA”, cod CPV 73110000-6 – Servicii de cercetare (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. ... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-cost”, iar valoarea estimată a contractului de servicii este de 1.118.000 lei, fără TVA. Prin procesul-verbal nr. 740/130073/2020/07/29/01 privind evaluarea candidaților și inventarierea informațiilor din DUAE, s-a consemnat faptul că 2 operatori economici au depus oferte, dintre aceștia fiind ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., contestatorul din prezenta cauză, iar potrivit raportului procedurii nr. 740/130073/2020/11/06/01 din 06.11.2020, s-a decis anularea procedurii de atribuire. Comunicarea privind rezultatul procedurii, a fost transmisă de autoritatea contractantă către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., prin adresa nr. 740/130073/2020/11/06/02/06.11.2020. Preliminar, Consiliul are în vedere că în prezenta procedură de atribuire,
anterior,
a
mai
fost
pronunțată
Decizia
nr. 1893/C7/1901/15.10.2020, prin care contestația 21/07.09.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 37916/07.09.2020, formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., împotriva adresei nr. 740/130078/2020/28.08.2020 de comunicare a rezultatului procedurii, a fost admisă și „Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 740/130073/2020/08/28/01, respectiv mențiunile referitoare la anularea procedurii de atribuire, precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire, cu reverificarea ofertei depusă de ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... și cu finalizarea procedurii de atribuire, conform art. 211 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice și cu luarea în considerare a celor precizate în motivare.” Împotriva acestei Decizii nu a fost formulată plângere. Procedând la soluționarea contestației formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul 3
prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției tardivității contestației formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., nr. 421/07.09.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 50590/17.11.2020, invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 50802/2554/C7/18.11.2020, C.N.S.C. a solicitat ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... să transmită punctul de vedere cu privire la excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin adresa nr. 422/23.11.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 51610/23.11.2020, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... a răspuns la excepția invocată, precizând că „În data de 16.11.2020 ... a formulat contestația nr. 421/16.11.2020 ce a fost înregistrată la CNSC în data de 17.11.2020 cu nr. 50590. În conformitate cu art. 181 NCPC alin. 2 Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Considerăm că invocarea tardivității din oficiu este nejustificată în condițiile în care din data primirii comunicării și la data înregistrării acesteia la CNSC au trecut exact 10 zile fără a lua în calcul ziua în care începe să curgă termenul (06.11.2020) și ziua când aceasta se împlinește (17.11.2020) respectând în felul acesta prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 ... Prin urmare, solicităm admiterea contestației în forma trimisă, respingând excepția tardivității ce a fost invocată din oficiu.” Prin adresa nr. 740/130073/2020/11/24/01, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 51912/24.11.2020, ... solicită respingerea contestației ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... ca tardivă. Cercetând excepția tardivității contestației, invocată de către autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată temeinicia acesteia, având în vedere argumentele ce vor fi detaliate în cele ce urmează: În aprecierea acestei finalități au fost avute în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.” De asemenea, Consiliul reține că, potrivit prevederilor art. 8 din același act normativ, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a 4
interesului legitim, în termen de: ...a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii”, iar potrivit art. 5 alin. (1) din același act normativ: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului”. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că, raportat la data postării în SICAP a adresei nr. 740/130073/2020 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 740/130073/2020/11/06/01, respectiv 06.11.2020, la tipul de contract (de servicii) și la valoarea estimată a acestuia (1.118.000,00 lei, fără TVA, prevăzută în anunțul de participare nr. ...), mai mare decât pragul valoric în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, și la prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 și la data transmiterii contestației 17.11.2020 (așa cum însuși contestatorul recunoaște și afirmă acest fapt prin adresa nr. 422/23.11.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 51610/23.11.2018), ultima zi a termenului de depunere a contestației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și la autoritatea contractantă a fost 16.11.2020, inclusiv. Așadar, contrar susținerilor contestatorului ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., exprimate prin intermediul adreselor nr. 422/23.11.2020 și nr. 423/24.11.2020, înregistrate la C.N.S.C. cu nr. 51610/23.11.2020 și nr. 51990/25.11.2020, în care susține că a luat la cunoștință despre actul contestat la data de 06.11.2020 și în calculul termenului de depunere nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește, motiv pentru care, în considerarea faptului că societatea sa a depus contestația nr. 421/16.11.2020 la data de 17.11.2020, apreciază că aceasta a fost formulată înăuntrul termenului legal, fiind, astfel, evident că nu se poate pune problema unei tardivității, Consiliul constată că, în fapt, data la care măsura de remediere a fost adusă la cunoștință de către autoritatea contractantă tuturor operatorilor economici interesați, așadar inclusiv operatorului economic ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., a fost data publicării acesteia în SICAP, respectiv data de 06.11.2020. Prin urmare, contestația nr. 421/16.11.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50590/17.11.2020, formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., a fost transmisă în afara termenului legal prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce atrage sancțiunea respingerii acesteia, ca tardivă. Aprecierile contestatorului referitoare la aplicabilitatea Codului de procedură civilă care instituie maniera în care se calculează termenele 5
procedurale nu pot fi luate în considerare de către Consiliu în condițiile în care legislația în materia achizițiilor publice, în speță, Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prevede la art. 5 că „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, stabilind așadar, în mod clar, modalitatea procedurală de calcul al termenelor stabilite de legea aplicabilă în materie, iar la art. 68 din lege se prevede, în mod expres, faptul că „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare.” Mai mult, este relevant a se puncta și prevederile art. 1 din Legea nr. 101/2016, conform cărora „(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. (2) Prezenta lege se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor. (3) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor.” Or, în condițiile în care legiuitorul român a instituit un mecanism de remedii la nivel național în materia achizițiilor publice și a stabilit inclusiv cadrul procedural în care să se desfășoare acest mecanism, nu poate fi primit raționamentul contestatorului legat de modalitatea de calcul a termenelor procedurale, acesta nefiind în situația de excepție prevăzută de lege, respectiv de completare a dispozițiilor Legii nr. 101/2016 cu prevederile Codului de procedură civilă, în condițiile în care, astfel cum s-a subliniat anterior, legislația de remedii este foarte clară în privința modului în care se calculează termenele procedurale, conform celor redate anterior în considerente. În considerarea aspectelor de fapt și de drept anterior evocate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor admite excepția invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă și, pe cale de consecință, 6
respinge, ca tardivă, contestația formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., în contradictoriu cu .... Fără pronunțare pe fondul contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția tardivității contestației formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă. Respinge contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca tardivă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei, Consilier ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 8 (opt) pagini 7
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.