AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2095/2020

SHERIFF GUARD PROTECTION SRL în contradictoriu cu COMPANIA APA BRASOV

Decizia CNSC nr. 2095/C2/2313 din 13.11.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2095/C2/2313 din 13.11.2020

Data din document
2020-11-13
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de pază a obiectivelor aparținând Companiei Apă Brașov SA”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei nr. B 9753/15.10.2020, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarată admisibilă și câștigătoare, respectiv a ofertei depusă de către SLF PROTECT SECURITY SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, în contradictoriu cu COMPANIA APĂ BRAȘOV, în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2095/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 45892Data înregistrării: 2020-10-21
ContestatorSHERIFF GUARD PROTECTION SRLCUI 14793194
Autoritate contractantăCOMPANIA APA BRASOVCUI 1096128

2020_2095_2020_Decizie_2095.pdf, BO2020_2095_2020_BO2020_2095.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.474 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro

§ 2

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2095 / C2 / 2313 Data: 13.11.2020 Prin contestația nr. 1452/21.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 45892/21.10.2020, formulată de asocierea SHERIFF GUARD PROTECTION SRL – TMG GUARD SRL, prin liderul SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, cu sediul în București, str. Intrarea Horbotei nr. 12, bl. 1, ap. 26, sector 3, având CUI RO 14793194, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/6971/2002, reprezentată de Dumitru Sorin Costel - administrator, împotriva adresei nr. B9753/15.10.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a celorlalte acte subsecvente, emise de către COMPANIA APĂ BRAȘOV, cu sediul în Brașov, str. Vlad Țepeș nr. 13, județul Brașov, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază a obiectivelor aparținând Companiei Apă Brașov SA”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei nr. B 9753/15.10.2020, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarată admisibilă și câștigătoare, respectiv a ofertei depusă de către SLF PROTECT SECURITY SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1

§ 3

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, în contradictoriu cu COMPANIA APĂ BRAȘOV, în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.436 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro

§ 2

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... / .... / .... Data: ...... Prin contestația nr. ....../21.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ......./21.10.2020, formulată de asocierea ......... SRL – ......... SRL, prin liderul ......... SRL, cu sediul în ......., având CUI RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată de ...... - administrator, împotriva adresei nr. ......./15.10.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a celorlalte acte subsecvente, emise de către ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază a obiectivelor aparținând Companiei Apă ......... SA”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei nr. B ...../15.10.2020, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarată admisibilă și câștigătoare, respectiv a ofertei depusă de către ...... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL critică adresa nr. ....../15.10.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, solicitând cele menționate în partea introductivă. 1

§ 3

Contestatoarea arată că, prin adresa nr. ....../15.10.2020, i-a fost comunicat faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă, clasată pe locul II, cu un preț de 1.123.385,76 lei, iar oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de ....... SRL, având un preț de 1.019.031, 84 lei, fără TVA. Potrivit raportului procedurii nr. ....../15.10.2020, punct. 3.2.2. Verificarea documentelor suport/dovezilor pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, susține contestatoarea, entitatea contractantă a solicitat societății ....., clasată pe primul loc, să prezinte documente suport/dovezi pentru demonstrarea informațiilor prezentate în DUAE prin adresa nr. ....../30.09.2020. Societatea declarată câștigătoare a transmis documentele suport în data de 05.10.2020. Entitatea contractantă, după cum se arată, analizat documentele suport prezentate de ..... pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, iar, prin adresa nr. ....../07.10.2020, a solicitat clarificarea, în sensul transmiterii certificatelor constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, restante la momentul prezentării, întrucât cele transmise sunt în afara perioadei de valabilitate, fiind emise la data de 14.08.2020, respectiv 19.08.2020. Contestatoarea apreciază că, în această situație, nu putea fi acceptată formularea unei noi solicitări de clarificări din partea entității contractante, deoarece unu astfel de demers este de natură a crea un avantaj în favoarea societății declarate câștigătoare, aducând astfel atingere dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În opinia contestatoarei, faptul că societatea ..... a răspuns în termen la clarificări, implică o acceptare a lor și, atât timp cât a ales să depună „certificate constatatoare restante la momentul prezentării” la solicitarea comisiei de evaluare de a prezenta documente suport/dovezi pentru demonstrarea informațiilor prezentate în DUAE, oferta acestuia apare ca fiind inacceptabilă/neconformă prin neîndeplinirea condițiilor de participare la procedura impuse în fișa de date a achiziției, secțiunea III informații juridice, economice, financiare și tehnice, III.1) condiții de participare și consideră faptul că formularea unei noi solicitări de clarificare cu privire la aceste certificate, din partea entității contractante nu are temei legal. În ceea ce privește a doua critică, contestatoarea face trimitere la cerința din fișa de date a achiziției cu privire la secțiunea III 1.3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională informații și/sau niveluri minime necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate, respectiv ofertanții vor face dovada că în ultimii 3 ani au prestat servicii de pază, în valoare totală de minim 1.000.000 lei fără TVA (din maxim două contracte), la mențiunile entității din raportul procedurii și la solicitarea de clarificări adresată societății declarate câștigătoare constând în: 2

§ 4

1. Să precizați care este contractul încheiat cu ..... pe care îl folosiți pentru dovedirea experienței similare 2. Pentru contractul încheiat cu ...... cu nr. ..... din 04.07.2014 să transmiteți documente conform cerințelor fișei de date. Față de situația de mai sus, contestatoarea apreciază că nu putea fi acceptată formularea unei noi solicitări de clarificări din partea entității contractante, deoarece s-ar crea un avantaj în favoarea societății declarate câștigătoare, aducând astfel atingere dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Se arată că societatea ...... a răspuns în termen la clarificări, ceea ce implică o acceptare a lor și a oferit astfel posibilitatea entității contractante de a verifica concludenţa răspunsurilor. În opinia contestatoarei, atât timp cât societatea ..... a ales să prezinte alte contracte decât cele declarate în DUAE, precum și contractul încheiat cu ...... care nu îndeplinea condiția de valabilitate solicitată de entitatea contractantă, oferta acestuia apare ca fiind inacceptabilă/neconformă prin neîndeplinirea condițiilor de participare la procedură impuse în fișa de date a achiziției, secțiunea III. 1.3. a) capacitatea tehnică și/sau profesională informații și/sau niveluri minime necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate, iar formularea unei noi solicitări de clarificare, din partea entității contractante, cu privire la aceste contracte prezentate de ofertantul în cauză pentru demonstrarea experienței similare, nu are temei legal. Totodată, contestatoarea susține că societatea declarată câștigătoare, prin răspunsul dat la solicitarea de clarificări a entității contractante, și-a modificat conținutul ofertei, deoarece a prezentat alte contracte de prestări servicii decât cele declarate în DUAE ca experiență similară și se încadrează în situația prevăzută de art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, astfel că oferta sa apare ca fiind inacceptabilă. În probatoriu, contestatoarea înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. Cu adresa nr. ..... din 23.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ..... din 23.10.2020, ......... a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca netemeinică și nelegală. Cu privire la prima critică a contestatoarei, entitatea contractantă precizează că aceasta este în eroare, astfel, nici în documentele transmise inițial și nici în cele transmise ca urmare a adresei nr. ...../07.10.2020 nu există datorii restante ale societății declarate câștigătoare. În speță, a fost vorba de lipsa datoriilor restante la momentul prezentării certificatelor, adică la data depunerii acestora ca urmare a solicitării comisiei de evaluare. Comisia de evaluare, după cum se arată, era obligată să verifice lipsa datoriilor la bugete, întrucât existența datoriilor constituie motiv de 3

§ 5

excludere, iar inexistența datoriilor se raportează conform cerințelor din fișa de date la momentul prezentării documentelor. Deoarece, documentele transmise erau în afara perioadei de valabilitate, deși nu constatau existența vreunei datorii, comisia de evaluare a fost nevoită, conform cerințelor legale și a celor din fișa de date, să solicite dovezi privind lipsa datoriilor restante la data prezentării care să rezulte din documentele aflate în perioada de valabilitate. În ceea ce privește cea de-a doua critică a societății contestatoare, entitatea contractantă susține că ofertantul declarat câștigător a declarat în DUAE un contract încheiat cu ..... și unul cu ..... Ca urmare a solicitării comisiei de evaluare, ..... a făcut precizările necesare referitoare la același contract declarat în DUAE, încheiat cu ....... Arată entitatea contractantă că, potrivit cerinței din fișa de date, dovedirea experienței similare se face din maxim două contracte, iar ofertantul, deși a declarat în DUAE un contract încheiat cu ....., a depus trei. Astfel, i s-a solicitat să precizeze care din cele trei este contractul declarat în DUAE încheiat cu .... și să transmită dovezi legate doar de acesta. Contrar susținerilor contestatoarei, comisia de evaluare a procedat legal, fiind obligată să solicite toate clarificările necesare. Entitatea contractantă apreciază că solicitările de clarificări transmise precum și răspunsul ofertantului la solicitările de clarificări nu au condus la modificarea elementelor esențiale ale procedurii de atribuire, a necesităților şi cerințelor stabilite în anunțul de participare, nu au denaturat concurența, nu au avut efect discriminatoriu, nu au creat niciun avantaj evident în favoarea societății declarate câștigătoare. În probațiune, entitatea contractantă a depus, în copie, înscrisurile din dosarul achiziției publice. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ........., în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază a obiectivelor aparținând Companiei Apă ......... SA”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr. ...../22.07.2020. Conform anunțului de participare, valoarea estimată a contractului este de 1.185.840 de lei, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. La procedură au fost depuse cinci oferte, printre care cea depusă de ...... și asocierea ......... SRL – ......... SRL, prima fiind desemnată câștigătoare, iar cea secundă fiind clasată pe locul II în urma aplicării criteriului de atribuire. Nemulțumită de acest rezultat, apreciind că, în mod nelegal, a fost desemnată câștigătoare ......, ......... SRL – ......... SRL, prin liderul 4

§ 6

său ......... SRL, a învestit Consiliul cu prezenta contestație, depunând și cauțiunea aferentă. O primă critică adusă ofertei ..... se referă la neîndeplinirea condițiilor de participare la procedură, contestatoarea apreciind că formularea unei noi solicitări de clarificare din partea entității contractante asupra certificatelor constatatoare privind lipsa datoriilor nu are temei legal. Având a analiza legalitatea demersurilor entității, Consiliul constată că, prin adresa nr. ..../30.09.2020, i-a fost solicitată societății ...... prezentarea de documente justificative actualizate prin care să se demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare asumate prin completarea DUAE, printre aceste documente, fiind indicat și certificatul constatator privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat) restante la momentul prezentării. Ulterior primirii răspunsului de la ofertant, entitatea a cerut, prin adresa nr. ....../07.10.2020, printre altele, transmiterea certificatelor constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat) restante la momentul prezentării, întrucât cele transmise sunt în afara perioadei de valabilitate, fiind emise la data de 14.08.2020, respectiv 19.08.2020. În răspunsul său nr. ....../09.10.2020, ofertantul a arătat că legea prevede ca termen de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, pentru luna anterioară, data de 25 ale lunii următoare, iar licitația a avut loc la data de 24.08.2020, astfel că documentele prezentate erau emise și valabile pentru perioada de plată 25.07.2020-25.08.2020. S-a subliniat că documentele prezentate au o valabilitate de 30 zile și alte documente nu mai sunt eliberate de organele fiscale timp de 30 zile de la data emiterii celor anterioare. Totodată, au fost anexate certificatul de atestare fiscală nr. 903995/16.09.2020 prin care se atestă că, la data 31.08.2020, ...... nu figurează în evidențele fiscale cu obligații fiscale și obligații bugetare individualizate și certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, datat 17.09.2020, potrivit căruia, la data de întâi a lunii următoare eliberării certificatului de atestare fiscală nu figurează în evidențele compartimentului fiscal cu creanțe bugetare de plată către bugetul local. În situația de fapt expusă mai sus, Consiliul stabilește că, prin prima solicitare, entitatea contractantă, prin comisia de evaluare, s-a achitat de obligația ce cădea în sarcina ei, potrivit art. 138 alin. (2) din HG nr. 394/2016, de a solicita documentele doveditoare privind îndeplinirea criteriilor de calificare ofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire, iar prin a doua solicitare, entitatea și-a îndeplinit obligația legală de a clarifica aspectele care au făcut 5

§ 7

obiectul acesteia, anterior considerării admisibilității ofertei, știut fiind faptul că posibilitatea de a cere clarificări ofertanților urmărește să permită evaluarea temeinică a acestora și să prevină situațiile în care se atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care și le-a asumat prin ofertă. Documentele prezentate de ...... nu au condus la modificarea sau completarea ofertei, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire, ci au avut rolul de confirmare a informațiilor deja prezentate și, totodată, existente la nivelul DUAE, (atât documentele transmise inițial ca urmare a primei solicitări, cât și cele transmise ulterior, confirmă aceeași situație privind lipsa datoriilor restante), astfel că nu se poate reține o avantajare a ofertantului prin eludarea dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Determinând că afirmațiile contestatoarei nu au forța necesară pentru a conduce la respingerea ofertei câștigătoare prin prisma aspectului mai sus dezbătut, Consiliul va reține netemeinicia criticii formulate. Următoarea obiecție asupra ofertei ..... este în legătură cu neîndeplinirea cerințelor de calificare privind experiența similară, contestatoarea reclamând formularea, fără temei legal, a unei noi solicitări din partea entității contractante cu privire la contractele prezentate de ofertant, cât și o modificare a conținutului ofertei acestuia. În raport de critica formulată, Consiliul reține că, în fișa de date a achiziției, respectiv la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, entitatea a stabilit următoarele: Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat - Lista principalelor prestari de servicii de paza efectiv prestate in ultimii 3 ani. Din lista prezentata, ofertantii vor face dovada ca in ultimii 3 ani au prestat servicii de paza, in valoare totala de minim 1.000.000 lei fara T.V.A. (din maxim 2 contracte). Perioada de 3 ani se calculeaza de la data limita de depunere a ofertei, trei ani in urma. Prestarea serviciilor trebuie sa fi avut loc deja intr-o perioada de trei ani anterioara datei limita de depunere a ofertei. Modalitatea de indeplinire: Completare DUAE. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Aceste documente sunt: - Lista principalelor servicii de paza efectiv prestate in ultimii 3 ani cu indicarea valorilor, datelor şi a beneciarilor. - Certificate / documente care dovedesc experienta similara, semnate de beneficiarul contractului. Pentru îndeplinirea cerinței, ...... s-a prevalat de existența a două contracte, menționate în DUAE, după cum urmează: - Servicii de pază umană, monitorizare obiective, valoare: 849.008,06 Ron, dată de început: 24.08.2017, dată de sfârșit: 24.08.2020, beneficiar: ......; 6

§ 8

- Servicii de pază umană, monitorizare obiective însoțire transport valori, valoare: 871.027,48 Ron, dată de început: 24.08.2017, dată de sfârșit: 24.08.2020, beneficiar: ...... La solicitarea entității (adresa nr. ...../30.09.2020) de transmitere a certificatelor/documentelor care dovedesc experiența similară declarată în DUAE, semnate de beneficiarul contractului, ..... a transmis contractul nr. ...../04.07.2014, încheiat între ....., în calitate de Prestator și ....., în calitate de Beneficiar, însoțit de o serie de facturi care atestă plata serviciilor prestate în baza contractului, contractul nr. 31/30.03.2016, încheiat între ......, în calitate de Prestator și ...... ........., în calitate de Beneficiar, precum și actele adiționale prin care s-a convenit prelungirea contractului, contractul nr. ...../25.05.2018, încheiat între ....., în calitate de Prestator și ..... ........., în calitate de Beneficiar, precum și actele adiționale prin care s-a convenit prelungirea contractului, contractul nr. ...../29.11.2019, încheiat între ......, în calitate de Prestator și ....... ........., în calitate de Beneficiar. Nefiind lămurită asupra îndeplinirii/neîndeplinirii cerinței în discuție ținând cont de documentele depuse de ofertant, entitatea contractantă a revenit, printre altele, cu o solicitare (adresa nr. ...../07.10.2020), după cum urmează: (…) II. (…) Având în vedere …. și faptul că în DUAE ați declarat un contract încheiat cu ..... și unul încheiat cu ....., însă ați transmis trei contracte încheiate cu ......, iar contractul încheiat cu ...... are o valabilitate de un an începând cu 15.07.2014, Vă solicităm: 3. Să precizați care este contractul încheiat cu ..... pe care îl folosiți pentru dovedirea experienței similare? Pentru contractul ales să transmiteți documente conform cerințelor fișei de date, din care să reiasă perioada de valabilitate a contractului, perioada prestării serviciilor și valoarea acestora, toate acestea însoțite de certificate/documente, emise/însușite de către beneficiarul contractului. 4. Pentru contractul încheiat cu ...... cu nr. ..... din 04.07.2014 să transmiteți documente conform cerințelor fișei de date, din care să reiasă perioada de valabilitate a contractului, perioada prestării serviciilor și valoarea acestora, toate acestea însoțite de certificate/documente, emise/însușite de către beneficiarul contractului. La interpelarea entității, ofertantul a susținut (a se vedea răspunsul nr.

§ 9

...../09.10.2020)

§ 10

că,

§ 11

pentru

§ 12

....

§ 13

.........,

§ 14

contractul nr. ...../25.05.2018 este cel de care se prevalează pentru experiența similară, cu o durată de 12 luni, începând cu 01.06.2018, prelungită prin actele adiționale, până la 30.11.2019. De asemenea, pentru acest contract, a fost prezentat procesul-verbal de recepție a serviciilor de pază nr. 460 încheiat la data de 29.11.2019, precum și o evidență a facturilor emise conform contract și acte adiționale, confirmată de beneficiarul RATBV SA ........., pentru perioada 01.07.2018-01.12.2019, în valoare de 327.348 lei, fără TVA. 7

§ 15

În privința contractului nr. ...../04.07.2014, încheiat cu ...... ofertantul arată că, așa cum este stipulat și în contract, valabilitatea acestuia este de 12 luni, începând cu data de 15.07.2014 și se prelungește automat pe perioadă nedeterminată, dacă niciuna dintre părți nu a solicitat rezilierea contractului. Din partea beneficiarului ...... a fost prezentată adresa nr. ...../09.10.2020 prin care se confirmă că, în perioada 24.08.2017-24.08.2020, ...... a prestat și prestează și în prezent, servicii de pază conform contract nr. ...../04.07.2014, niciuna dintre părți nu a solicitat rezilierea contractului, iar valoarea totală a serviciilor prestate, conform contract și acte adiționale, în perioada 01.09.2017-31.07.2020, este de 839.130 lei. Pentru situația de față, pornind de la cele criticate de autoarea contestației, Consiliul stabilește că revenirea (adresa nr. ..../07.10.2020) cu întrebări corespunzătoare către ...... se impunea, deoarece răspunsurile primite (urmare a primei solicitări din 30.09.2020 a entității de furnizare a documentelor care confirmă informațiile din DUAE) nu păreau a fi edificatoare, mai cu seamă că entitatea are obligația să asigure ofertanților toate condițiile pentru ca aceștia să își poată justifica și proba conformitatea ofertei. Revenirea autorității nu are ca scop avantajarea în vreun fel a ofertantului, ci dobândirea acelor informații ce nu au putut fi extrase din documentele depuse inițial. Relevantă este Hotărârea Tribunalului T–211/2002, în cauza Tideland Signal vs. Comisia, unde raționamentul tribunalului a avut în vedere obligația autorității de a solicita clarificări atunci când procedează la analiza conținutului unei oferte, când din termenii și circumstanțele cauzei se conturează că este probabil ca ambiguitatea sau neclaritatea să aibă o explicație simplă și există posibilitatea a fi surmontate într-o manieră facilă, că în cazul în care este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile. Contrar înțelegerii contestatoarei, contractul nr. ...../04.07.2014 încheiat cu ....., în calitate de beneficiar, îndeplinește condiția de valabilitate, documentele probatorii depuse certificând prelungirea automată a acestuia (în acest sens este clauza VI din contract), în prezent niciuna dintre părți nu a solicitat rezilierea contractului, însăși beneficiarul confirmând prestarea serviciilor în perioada 24.08.2017 - 24.08.2020 (perioada eligibilă pentru a fi considerată îndeplinită cerința privind experiența similară în cadrul prezentei proceduri). Cât privește indicarea contractului nr. ...../25.05.2018, încheiat cu ....., în calitate de beneficiar, Consiliul reține că aceasta nu reprezintă o completare a celor consemnate la nivelul DUAE, întrucât ...... a indicat în formularul DUAE un contract încheiat cu ..... având ca obiect servicii de pază monitorizare obiective însoțire transport valori, fără însă a-l identifica sub aspectul numărului. Faptul că, la solicitarea entității a fost 8

§ 16

în măsură să prezinte un număr de trei contracte având același obiect, încheiate cu aceeași instituție, ......, iar, dintre acestea, ulterior, a arătat contractul (indicându-l pe cel înregistrat cu nr. ...../25.05.2018) de care înțelege să se prevaleze, nu echivalează cu o modificare a ofertei. Cel mult se poate reține o deficiență la nivelul modului de completare a DUAE sub aspectul analizat, în sensul că se impunea indicarea clară a contractului cu ...... de care ofertantul înțelege să se folosească pentru îndeplinirea cerinței, însă, acest lucru nu este de natură a întoarce evaluarea ofertei realizată de către entitate. Totodată, entității contractante îi revenea sarcina de a aprecia incidența principiului proporționalității. O atare necesitate este una rezonabilă, în acord cu scopurile procedurii de achiziție, cu principiul proporționalității și impusă tocmai de acesta, și nu poate fi interpretată în contextul dat ca fiind contrară celorlalte principii. În considerarea celor evocate, Consiliul determină că nu există motive pentru infirmarea evaluării, pentru anularea raportului procedurii. Analiza actului atacat al entității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. În consecință, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 9

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.