Decizie 1874/2020
Decizie CNSC2020_1874_2020_Decizie_1874.pdf, BO2020_1874_2020_BO2020_1874.pdf
Document CNSC
VALDOMEDICA TRADING SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENTA SF.IOAN
Decizia CNSC nr. 1874/C4/1978 din 13.10.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare materiale sanitare”, pentru loturile nr. 3 - „Sistem drenaj aspirativ cu burduf de 200 ml”, nr. 22 – „Set cezariană”, nr. 25 – „Mandren IOT”, nr. 70 – „Set campuri chirurgie generală”, nr. 71 – „Set campuri TUR” și nr. 72 – „Set cistoscopie”, se solicită: anularea raportul procedurii nr. 19252/07.09.2020, pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71, 72 și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC VALDOMEDICA TRADING SRL, prin raportare doar la cerințele caietului de sarcini și respectarea strictă a art. 215 alin (2) lit. b), art. 49, art. 58, art. 156 alin. (4), (5), (6), art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC VALDOMEDICA TRADING SRL în contradictoriu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF. IOAN BUCUREȘTI. Dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71 și 72, cu privire la ofertele depuse de SC VALDOMEDICA TRADING SRL, în conformitate cu considerentele prezentei decizii, în termen de 15 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_1874_2020_Decizie_1874.pdf, BO2020_1874_2020_BO2020_1874.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1874/C4/1978 Data: 13.10.2020 Prin contestaţia nr. 168/14.09.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39358/15.09.2020, formulată de SC VALDOMEDICA TRADING SRL, cu sediul social situat în București, str. Eftimie Croitoru nr. 32, sector 6, reprezentată legal de Valentin Dobre, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub numărul J40/824/2008, CUI RO23100700, împotriva raportului procedurii nr. 19252/07.09.2020, emis de SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF. IOAN BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Vitan Bârzești nr. 13, sector 4, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Furnizare materiale sanitare”, pentru loturile nr. 3 - „Sistem drenaj aspirativ cu burduf de 200 ml”, nr. 22 – „Set cezariană”, nr. 25 – „Mandren IOT”, nr. 70 – „Set campuri chirurgie generală”, nr. 71 – „Set campuri TUR” și nr. 72 – „Set cistoscopie”, se solicită: anularea raportul procedurii nr. 19252/07.09.2020, pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71, 72 și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC VALDOMEDICA TRADING SRL, prin raportare doar la cerințele caietului de sarcini și respectarea strictă a art. 215 alin (2) lit. b), art. 49, art. 58, art. 156 alin. (4), (5), (6), art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC VALDOMEDICA TRADING SRL în contradictoriu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF. IOAN BUCUREȘTI. Dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71 și 72, cu privire la ofertele depuse de SC VALDOMEDICA TRADING SRL, în conformitate cu considerentele prezentei decizii, în termen de 15 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Redactată în 4 exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ............ Data: ............. Prin contestaţia nr. 168/14.09.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39358/15.09.2020, formulată de SC ... SRL, cu sediul social situat în ..., reprezentată legal de ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub numărul ..., CUI ..., împotriva raportului procedurii nr. 19252/07.09.2020, emis de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Furnizare materiale sanitare”, pentru loturile nr. 3 - „Sistem drenaj aspirativ cu burduf de 200 ml”, nr. 22 – „Set cezariană”, nr. 25 – „Mandren IOT”, nr. 70 – „Set campuri chirurgie generală”, nr. 71 – „Set campuri TUR” și nr. 72 – „Set cistoscopie”, se solicită: anularea raportul procedurii nr. 19252/07.09.2020, pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71, 72 și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL, prin raportare doar la cerințele caietului de sarcini și respectarea strictă a art. 215 alin (2) lit. b), art. 49, art. 58, art. 156 alin. (4), (5), (6), art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent să soluţioneze contestaţia formulată de SC ... SRL, prin care solicită anularea raportul procedurii nr. 19252/07.09.2020, pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71 și 72 și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL, prin raportarea numai la cerințele caietului de sarcini și respectarea strictă a 1
art. 215 alin (2) lit. b), art. 49, art. 58 art. 156 alin. (4), (5), (6), art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, printr-o analiză mai atentă a ofertei tehnice. Contestatoarea învederează că, urmare a finalizării evaluării ofertelor depuse pentru loturile contestate, oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, din următoarele considerente: - Pentru loturile 3, 70, 71 și 72 a fost declarată neconformă raportat la dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu s-a depus fișa tehnică a produsului, conform cerinței din caietul de sarcini. Față de acest considerent, contestatoarea apreciază că cel mai probabil dintr-o eroare autoritatea contractantă nu a verificat cu atenție și nu a văzut fișele tehnice depuse SC ... SRL până la data limită a depunerii ofertelor. În susținere, în contestație se prezintă print-screen-uri pentru toate cele 4 loturi, din secțiunea "Documente de ofertă tehnică", din SEAP, precum și propunerea tehnică și fișele tehnice pentru aceste loturi. - În ceea ce privește declararea ofertei depuse pentru lotul nr. 22, ca neconformă, autoritatea contractantă a invocat dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, motivând că nu a fost depusă fișa tehnică a produsului tradusă de la producător, ci doar o poză din care nu reies specificațiile solicitate prin caietul de sarcini. În opinia petentei, motivul invocat este neadevărat, susținând că a depus atât descrierea acestui produs în documentul "Propunere tehnică.pdf", cât și fișa lui tehnică (atașată și contestației), care nu este doar o poză, ci și toată descrierea produsului. Totodată, menționează că aceste seturi de campuri sunt personalizate din punct de vedere al componentelor de către fiecare spital din România, inclusiv de actuala autoritate contractantă și rar există 2 seturi de campuri cu aceleași specificații tehnice. Din acest motiv, producătorii acestora au un catalog cu seturi având o componentă standard (stabilită de fiecare producător cu cele mai des utilizate componente), precizând că pentru prezenta procedură producătorul a creat această fișă tehnică, asumată prin ștampila și semnătura sa, conformă 100% cu cerințele caietului de sarcini. - Pentru lotul nr. 25, autoritatea contractantă a declarat oferta SC ... SRL ca neconformă, invocând dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, motivând că din fișa tehnică depusă nu reiese că produsul ofertat îndeplinește cerințele caietului de sarcini. Contestatoarea susține că atât din fișa tehnică, cât și din catalogul depus rezultă că specificațiile caietului de sarcini sunt îndeplinite 100%. Astfel, contestatoarea explică că din descriere reiese că produsul este acoperit cu PVC medical, iar în imaginea prezentată se poate observa că are capătul proximal în "J" și, totodată, vârful rotunjit, ceea ce duce la specficația că este atraumatic. Totodată, face precizarea că PVC este un material moale, din tabelul anexat produsului reieșind că lungimile sunt în intervalul solicitat de 30-40 cm, anume 31-39 cm. Pe considerentul că un produs medical poate fi steril sau non-steril, petenta arată că în fișa tehnică depusă nu apare nici ca fiind steril sau non- steril, iar faptul că nu apare nu înseamnă nici că este steril, dar nici că este nonsteril, aceasta fiind motivul pentru care a menționat în propunerea tehnică anume că produsul este steril EO. Cu toate acestea, dacă 2
descrierea din propunerea tehnică nu a fost suficientă autoritatea contractantă trebuia să-i solicite clarificări în acest sens. Cu adresa nr. 20370/21.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 40441/21.09.2020, ... a transmis o serie de documente necesare în soluționare, precum și punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către SC ... SRL, în care menționează că propunerea tehnică depusă de către contestatoare reprezintă o copiere a specificațiilor și a cerințelor din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă subliniază că în caietul de sarcini a fost prevăzută, ca o condiție obligatorie, prezentarea fișei tehnice de la producător tradusă în limba română, în vederea verificării corespondenței cu cerințele din caietul de sarcini. Aceasta menționează că print-screen-urile captate de pe platforma SEAP și inserate în contestație pentru pentru loturile 3, 70, 71 și 72 nu reprezintă o dovadă că au fost depuse fișe tehnice pentru aceste loturi. Pentru lotul nr. 3 – „Sistem drenaj aspirativ cu burduf de 200 ml”, autoritatea contractantă face precizarea ca s-a atașat o foaie de catalog, cu poze ale produsului ofertat și un tabel cu dimensiuni, fără alte specificații, nefiind respectată cerința din caietul de sarcini, aceea de a depune fișa tehnică a produsului în limba română, în vederea verificării corespondenței cu cerințele din caietul de sarcini. Referitor la lotul nr. 22 - Set cezariană, autoritatea contractantă confirmă că dintr-o eroare umană s-a omis verificarea tuturor documentelor atașate, respectiv fișa tehnică a produsului în limba română, din care reiese că produsul ofertat corespunde cerințelor din caietul de sarcini. Pentru lotul nr. 25 - Mandren IOT, face precizarea că a fost atașată o fișă cu descrieri în limba engleză, precum și o fișă cu specificații generale ale mandrenului pentru sonde de intubație, din care reiese că produsul nu îndeplinește următoarele cerințe din caietul de sarcini: - sa fie realizat din aluminiu acoperit cu strat de PVC uz medical; - să aibă vârf moale, atraumatic, rotunjit, capătul proximal în "J"; - marcaje în cm, lungime 30-40 cm; - sterilizare EO, ambalajul să fie alcătuit din film și hârtie. Pentru loturile nr. 70 - Set campuri chirurgie generală, nr. 71 - Set campuri TUR și nr. 72 - Set cistoscopie, autoritatea contractantă face precizarea că s-au atașat fișe cu descrieri în limba engleză, nerespectându- se cerința din caietul de sarcini, aceea de a depune fișa tehnică a produsului în limba română pentru a se putea verifica corespondența cu cerințele din caietul de sarcini. Pentru argumentele expuse mai sus, ... arată că își menține decizia de a declara oferta depusă de către SC ... SRL pentru loturile 3, 25, 70, 71, 72 ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, solicitând Consiliului să dipună adoptarea măsurilor care se impun. Cu adresa nr. 21298/01.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 42484/01.10.2020, autoritatea contractantă a transmis măsurile de remediere pe care le-a adoptat pentru lotul nr. 22 – Set cezariană, ca urmare a contestației depuse. Astfel, aceasta susține că dintr-o eroare 3
umană s-a omis verificarea tuturor documentelor atașate, respectiv fișa tehnică a produsului în limba română, din care reiese că produsul ofertat corespunde cerințelor din caietul de sarcini. Față de punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă, precum și ca urmare a măsurilor de remediere adoptate cu privire la lotul nr. 22, cu adresa nr. 187/01.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 42705/02.10.2020, SC ... SRL a formulat un punct de vedere în care menționează că, spre deosebire de motivarea autorității contractante din comunicarea rezultatului procedurii, respectiv că nu au fost depuse fișe tehnice, în punctul de vedere afirmă că print-screen-urile pentru loturile respective nu sunt o dovadă în sensul depunerii acestora, apreciind că prin această precizare autoritatea recunoaște că au fost depuse cel puțin anumite documente la acele loturi. Pentru lotul nr. 3, a fost depusă o foaie de catalog/fișă tehnică a produsului, aspect recunoscut și de autoritate, în care se regăsesc poze și un tabel cu dimensiunile produsului ofertat. Conform cu specificațiile tehnice solicitate de autoritatea contractantă, s-a cerut un sistem de drenaj aspirativ care să fie compus dintr-un burduf tip armonică de 200 ml, realizat din material plastic și prevăzut cu o clemă de fixare pentru a putea fi agățat, la care se adaugă un tub de conexiune din PVC, care se termină într-o mufă multicalibru, pentru tuburile de drenaj din PVC cu diametre CH:12,14,16,18. Contestatoarea arată că din pozele prezentate se poate constata că este vorba de un sistem de drenaj aspirativ cu burduf, de tip armonică, realizat dintr-un material de plastic transparent (fiind tip armonică nu poate fi fabricat din metal, sticlă, lemn etc), prevăzut cu o clemă de fixare, pentru a putea fi agățat. Tot din poză susține că rezultă că și tubul de conexiune este din PVC, care la un căpat este prevăzut cu un conector pentru a se conecta la burduful tip armonică, iar la celălalt capăt are un conector multicalibrat și care este compatibil cu grosimea tubului de dren conținut de acest sistem, fiind, totodată, evidentă și prezența tubului de dren. Aceasta menționează că fiecare sistem, indiferent de cine este produs, conține unul sau două tuburi de dren care au același diametru și care evident că este compatibil cu conectorul invocat. Din acest motiv, petenta susține că sistemul pe care l-a ofertat este prevăzut cu un conector dublu în Y, în cazul în care se dorește montarea a două tuburi de dren la același sistem, unul din capetele Y-ului fiind închis în cazul în care se dorește doar un singur tub de dren, dar cu posibilitatea de a fi deschis, aspect ce rezultă și din poză. Drept urmare, apreciază că sistemul pe care l-a ofertat este unul superior. Din tabelul prezentat și tradus în limba română în pagina a doua, petenta arată că reies o serie de alte caracteristici cum ar fi: capacitatea burdufului de 200 ml, diametrele tuburilor de drenaj din PVC, de la CH 8 - CH 18, fiind mai multe diametre decât cele patru solicitate în caietul de sarcini. În concluzie, face precizarea că documentul atașat acestui lot este atât în engleză, cât și în română, iar din el reies specificațiile tehnice prezentate mai sus și pe care și le-a asumat în propunerea tehnică, considerând ca fiind evident că nu poate fi vorba doar de o copiere a 4
specificațiilor și cerințelor tehnice din caietului de sarcini, aspect susținut de autoritate, fără însă să indice cerințele din caietul de sarcini care nu sunt îndeplinite. Mai mult decât atât, pententa consideră că dacă informațiile din documentul depus nu erau suficiente, deși acest produs este unul deja banal într-un spital, folosindu-se de peste 20-30 de ani în aceeași formă în care a fost inventat, autoritatea contractantă ar fi trebuit să ceară clarificări suplimentare, conform legislației în vigoare. În ceea ce privește lotul nr. 25, contestatoarea susține că probabil dintr-o eroare umană, ca și la lotul nr. 22, autoritatea contarctantă a omis verificarea tuturor documentelor, în condițiile în care a depus un document în limba engleză și un document în limba română, care conțin următoarele: o poză, un tabel cu dimensiuni și câteva specificații scrise. Aceasta apreciază că din poză reiese fără niciu dubiu că acel capăt proximal al mandrenului este în formă de "J", însă acest lucru a fost menționat și în propunerea tehnică depusă. Astfel, din tabel rezultă lungimile acestuia: 310 mm și 390 mm, care se încadrează în intervalul solicitat, iar din specificațiile scrise rezultă că este fabricat dintr-un metal acoperit cu un strat de PVC medical neted, ceea ce presupune și că este moale și atraumatic. Din documentul tradus nu reiese că metalul din care este fabricat este aluminiu, însă precizează că acest lucru a fost menționat în propunerea tehnică, întrucât avea cunoștință că este din aluminiu. Fiind un metal acoperit în totalitate cu PVC medical, pententa consideră compoziția metalului ca fiind neimportantă, însă adaugă că toți producătorii folosesc aluminiul deoarece este și unul dintre cele mai ieftine, spre deosebire de cupru, argint sau aur și/sau alte metale, care s-ar fi putut folosi cu succes, dar costul mandrenului ar fi fost nejustificat având în vedere că acesta este de unică folosință, folosit la introducerea unei singure sonde de intubație orotraheală, după care se aruncă. În condițiile în care autoritatea contractantă nu a găsit menționat tipul metalului în fișa tehnică, putea constata acest lucru din propunerea tehnică sau trebuia să solicite clarificări, petenta exprimându-și convingerea că acest lucru nu s-a dorit. În susținerea acestei afirmații, contestatoarea arată că autoritatea nu a întâlnit vreun mandren fabricat dintr-un alt metal sau poate ar fi descoperit un metal superior, condiții în care nu l-ar fi putut declara neconform, fiind un produs superior. Concluzionând, contestatoarea arată că și de această dată se puteau constata specificațiile tehnice ale mandrenului din fișa tehnică depusă în ambele limbi, mai puțin metalul din care acesta este fabricat, lucru neimportant atâta timp cât el nu intră în contact cu țesuturile/organele pacienților, deoarece este acoperit în totalitate cu un strat de PVC medical neted, moale și atraumatic, așa cum s-a solicitat. Referitor la loturile nr. 70, 71 și 72, contestatoarea face precizarea că toți producătorii de seturi de campuri sterile pentru diverse intervenții chirurgicale ale căror nume le și poartă (set cezariană/set campuri chirurghie generală/set campuri TUR/set cistostopie), propun în cataloagele lor diverse componente ale acestor seturi, pentru a nu se acuza unul pe celălalt de copiere. 5
Din analiza componentelor fiecărui set în parte de la diverși producători, rezultă că fiecare tip de set este compus pe un schelet asemănător, în sensul că sunt mici diferențe de cantitate, având unul, două componente în plus sau în minus sau mici diferențe în dimensiunile acestor componente (campuri). Spre exemplificare, petenta arată că acel camp care acoperă masa de instrumente tip Mayo, masă de instrumente care se răgăsește în toate tipurile de intervenții chirurgicale, de exemplu la unul dintre loturi a fost solicitată dimensiunea de 78x145 cm. Unii producători pot avea această dimensiune a acestui camp pentru masa de instrumente sau pot avea variații mici care nu au nicio importanță, respectiv 80x145 cm, 80x150 cm, 75x150cm, 85x147cm etc, ceea ce înseamnă că ele vor atârna așa cum trebuie peste masa de instrumentar steril cu 15 cm în loc de 14 cm sau 17 cm în loc de 15 cm etc. Autoritățile contractante, inclusiv cea care face obiectul prezentei cauze, au solicitat însă seturi de campuri sterile cu o componentă proprie, care au un schelet asemănător cu al oricărui producator dar, în același timp, unele mici diferențe. În consecință, societatea contestatoarea susține că a tradus în limba engleză specificațiile tehnice și a cerut producătorului să le facă identice cu cerințele din caietul de sarcini, tocmai pentru ca oferta sa să nu fi declarată neconformă pe baza unor motive neimportante, în sensul unor campuri care au +/- unul sau doi centimetri, procedură pe care susține că o face la fiecare licitație în parte. În concluzie, precizează că fișele tehnice ale acestor trei seturi de campuri sunt, de fapt, traducerea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini în limba engleză, pe care producătorul și le-a asumat prin semnarea și ștampilarea lor, în paralel societatea asumându-și aceleași specificații tehnice și în propunerea tehnică. Față de argumentele prezentate anterior, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă putea să constate, pe baza documentelor depuse, că produsele sunt conforme, însă dacă totuși nu s-a putut lămuri, ar fi trebuit să solicite clarificări, conform legislației în vigoare. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat, în baza Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, o procedură de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Furnizare materiale sanitare”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1018976/18.02.2020. Valoarea estimată a întregii proceduri este de 19.119.643,20 lei fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost „prețul cel mai scăzut”. Împotriva rezultatului procedurii pentru loturile nr. 3 - „Sistem drenaj aspirativ cu burduf de 200 ml”, nr. 22 – „Set cezariană”, nr. 25 – „Mandren IOT”, nr. 70 – „Set campuri chirurgie generală”, nr. 71 – „Set campuri TUR” și nr. 72 – „Set cistoscopie”, prin care oferta depusă de SC ... SRL a fost respinsă, acest operator economic a depus prezenta contestație. După depunerea contestației, SC ... SRL a transmis dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, 6
astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 114/13.07.2020, în cuantum de ... lei, prin consemnarea la CEC Bank – Sucursala ... a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. ..., suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestația formulată în cadrul procedurii .... Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, prin comunicarea nr. 19279/07.09.2020, autoritatea contractantă a transmis că oferta depusă de SC ... SRL pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71 și 72 a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, pentru următoarele motive: - pentru loturile 3, 70, 71 și 72: „nu s-a depus fișa tehnică a produsului”; - pentru lotul 22: „nu s-a depus fișa tehnică a produsului tradusă de la producător, ci doar o poză din care nu reies specificațiile din caietul de sarcini”; - pentru lotul 25: „din fișa tehnică depusă nu reiese că produsul ofertat îndeplinește următoarele cerințe ale caietului de sarcini: Să fie realizat din aluminiu acoperit cu strat PVC uz medicinal; Să aibă vârf moale, atraumatic, rotunjit, capătul proximal în «J»; Marcaje în cm, Lungime 30-40 cm; Sterilizare EO, ambalajul să fie alcătuit din film și hârtie.” Având în vedere că prin adresa nr. 21298/01.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 42484/02.10.2020, autoritatea a recunoscut că „produsul ofertat corespunde cerințelor din caietul de sarcini” și, prin urmare, „procedura de licitație se va relua de la etapa de evaluare tehnică”, Consiliul va admite criticile din contestație referitoare la lotul nr. 22 – „Set cezariană”. În ceea ce privește celelalte loturi contestate, Consiliul are în vedere următoarele prevederi ale documentației de atribuire: - pct. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date: „Completarea formularului 8 (Propunere tehnică) - scanat și atașat în SEAP. Propunerea tehnică va fi prezentată în conformitate cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini și va conține descrierea produselor ofertate. Ofertantul are obligația de a prezenta propunerea tehnică astfel încât să se asigure posibilitatea verificării corespondenței propunerii tehnice cu specificațiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini, astfel propunerea tehnică va conține un comentariu al specificațiilor tehnice conținute în caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondența propunerii tehnice cu specificațiile respective prin indicarea paginii unde pot fi regăsite specificațiile. Se vor prezenta fișe tehnice de la producator. Toate documentele vor fi redactate în limba româna / cu traducerea autorizată în limba româna. Ofertantul are obligația de a numerota și semna (reprezentantul legal al ofertantului /reprezentantul legal al asocierii, după 7
caz) fiecare pagină a propunerii tehnice și de a întocmi un opis al documentelor incluse în propunerea tehnică”. - pag. 23/26 din caietul de sarcini: „Pentru fiecare produs se va prezenta fișa tehnică a produsului de la producător, tradusă și legalizată în limba română, care să ateste cerințele din caietul de sarcini.” În ceea ce privește lotul 3, Consiliul constată că ofertantul SC ... SRL a depus în oferta tehnică o descriere a produsului, așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire, precum și un document al producătorului Plasti- med, în original și în traducere în limba română, în care sunt prezentate 3 recipiente de diferite mărimi (25 cc, 200 cc și 400 cc) cu tuburi de drenaj. În tabele sunt prezentate diametrele tuburilor de drenaj, care pentru burdufurile de 200 cc și 400 cc care pot avea diametre de 8 ch, 10 ch, 12 ch, 14 ch, 16 ch și 18 ch, încadrându-se în cerința din caietul de sarcini de a avea diametre de 12 ch, 14 ch, 16 ch și 18 ch. Nu există niciun act normativ intern sau internațional care să reglementeze modul în care producătorii pot întocmi fișa tehnică, acest document nefiind unul standardizat. În consecință, producătorii au deplina libertate de a alege dacă întocmesc sau nu un document cu denumirea „fișă tehnică”, precum și elementele care sunt incluse în acest document. Există o multitudine de exemple când, pentru produse de o complexitate mult mai ridicată decât a celor care fac obiectul acestor loturi, în care producătorii nu au inclus în fișa tehnică toate caracteristicile solicitate în documentația de atribuire și strict necesare autorității contractante, astfel că ofertanții au fost nevoiți să facă dovada că produsuul ofertat îndeplinește acele cerințe nu doar prin prezentarea fișei tehnice, ci și prin prezntarea unor alte dovezi. Consiliul consideră că documentul prezentat de ofertantul SC ... SRL poate fi considerat a fi o fișă tehnică, din moment ce este emis de producător și din acesta reies o parte din caracteristicile produsului. Mai mult, Consiliul consideră că fotografiile sunt cel puțin la fel de edificatoare ca și o descriere a produsului, din acestea reieșind că sistemul de drenaj este din material plastic transparent, fiind de tip burduf, prevăzut cu clemă de fizare pentru a putea fi agățat. Dintr-o altă fotografie reiese că tubul de conexiune (conectorul) este din PVC transparent, flexibil și în formă de „Y”, ceea ce permite conectarea la două tuburi de dren. Într-o altă fotografie este prezentat și tubul de dren. De asemenea sunt prezentate tabele cu dimenisunile produselor (volumul burdufului și diametrul tuburilor de dren), atât în cazul trocarului unic (tub de dren simplu), cât și al trocarului dublu (tub de dren în formă de „Y”), precum și codurile aferente fiecărei dimensiuni. În situația în care considera că informațiile care reies din documentul depus de SC ... SRL pentru lotul 3 nu sunt suficiente, autoritatea contractantă trebuia să uzeze de prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și să solicite clarificări. În cazul loturilor 70, 71 și 72, Consiliul reține, mai întâi, că, deși în procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 17126/11.08.2020 (pag. 158-160, 166- 170 și, respectiv 176-178), s-a consemnat că oferta SC ... SRL a fost depusă „fără fișa tehnică tradusă de la producător în limba română”, totuși, 8
atât în raportul procedurii nr. 1925/07.09.2020, cât și în comunicarea privind rezultatul procedurii, nu s-a precizat exact acest motiv ci s-a menționat „nu s-a depus fișa tehnică a produsului, conform cerinței caietului de sarcini”, fără a se menționa care cerință a caietului de sarcini nu a fost îndeplinită, în speță, cea privind depunerea fișei tehnice tradusă în limba română. Contestatoarea susține că propunerea sa tehnică reprezintă, de fapt, traducerea în limba română a fișelor tehnice depuse în ofertă. De asemenea, precizează că a solicitat producătorului confecționarea produselor aferente loturilor 70, 71 și 72 la dimensiunile prevăzute în caietul de sarcini și întocmirea unor fișe tehnice în consecință. Consiliul constată că abia prin concluzii scrise contestatoarea a precizat că propunerea sa tehnică reprezintă traducerea în limba română a fișelor tehnice. Totodată, Consiliul nu consideră că prin aceasta a fost îndeplinită cerința din fișa de date și din caietul de sarcini ca fișa tehnică să fie depusă și în traducere autorizată. Însă, nedepunerea fișei tehnice în traducere autorizată nu este, prin ea însăși, un motiv de respingere a ofertei, ca neconformă, ci se circumscrie motivelor prevăzute la art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 [„(1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”] și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 („Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia”), pentru care autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite, pe calea clarificărilor, depunerea traducerii autorizate a fișelor tehnice. În ceea ce privește lotul 25, motivul pentru care a fost respinsă oferta depusă de SC ... SRL a fost: „din fișa tehnică depusă nu reiese că produsul ofertat îndeplinește următoarele cerințe ale caietului de sarcini: - Să fie realizat din aluminiu acoperit cu strat PVC uz medicinal; - Să aibă vârf moale, atraumatic, rotunjit, capătul proximal în «J»; - Marcaje în cm, Lungime 30-40 cm; - Sterilizare EO, ambalajul să fie alcătuit din film și hârtie.” Contestatoarea susține că, cu excepția metalului din care este realizat produsul, din fișa tehnică depusă reiese îndeplinirea tuturor celorlalte cerințe considerate de autoritatea contractantă a nu fi îndeplinite. Consiliul reține că textul integral din fișa tehnică depusă de SC ... SRL este următorul: „- PVC de grad medical (cu sau fără DEHP); - Adaptare cu ușurință pentru orice variantă a formei tubului pentru intubație traheală; 9
- Stratul acoperitor de PVC neted permite realizarea cu ușurință a manevrelor de intubație și scoatere a tubajului.” De asemenea, în fișa tehnică mai este prezentat un tabel cu dimensiuni ale produsului, precum și o poză cu 3 astfel de produse. Consiliul consideră că din fișa tehnică prezentată nu reiese cu claritate decât îndeplinirea cerințelor „capătul proximal în «J»” și „lungime 30-40 cm”. În ceea ce privește materialul din care este realizat produsul, informațiile din fișa tehnică sunt contradictorii, pe de o parte se menționează că acesta este din PVC („PVC de grad medical”), pe de altă parte că există doar un strat acoperitor de PVC. De asemenea, sunt cerințe care se pot constata cel mai bine din analiza unei mostre de produs („vârf moale, atraumatic, rotunjit”, „ambalajul să fie alcătuit din film și hârtie”), însă în documentația de atribuire nu s-a prevăzut depunerea de mostre. Consiliul mai constată că în fișa tehnică a produsului nu există nicio prevedere referitoare la sterilizarea produsului. În soluționare, Consiliul are în vedere că, pe de o parte, contestatoarea a îndeplinit obligația de a depune fișa tehnică așa cum s-a prevăzut în caietul de sarcini (în traducere legalizată), iar pe de altă parte din aceasta nu reiese îndeplinirea tuturor cerințelor caietului de sarcini pe care contestatoarea le-a menționat în propunerea tehnică. În aceste condiții, Consiliul consideră că decizia de respingere a ofertei contestatoarei pentru neîndeplinirea cerințelor caietului de sarcini apare a fi o măsură exagerată, ofertantul nefăcându-se vinovat de faptul că în fișa tehnică elaborată de producător nu se gasesc date cu privire la toate cerințele solicitate prin caietul de sarcini. În aceste condiții, autoritatea contractantă trebuia să uzeze de prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și să solicite, prin clarificări, dovezi privind îndeplinirea cerințelor despre care nu există referințe în fișa tehnică. Aceste dovezi pot fi prospecte, confirmări din partea producătorului, mostre și alte asemenea, fără ca autoritatea contractantă să impună depunerea unui anume tip de dovadă. În consecință, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dmite contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu ..., va dispune anularea raportului procedurii pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71 și 72 și a actelor subsecvente, cu privire la ofertele depuse de SC ... SRL, în conformitate cu considerentele de mai sus. În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, măsurile de remediere dispuse vor fi duse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 10
În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC ... SRL în contradictoriu .... Dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente pentru loturile 3, 22, 25, 70, 71 și 72, cu privire la ofertele depuse de SC ... SRL, în conformitate cu considerentele prezentei decizii, în termen de 15 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Redactată în 4 exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini. 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.