AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1660/2020

DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL în contradictoriu cu DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI

Decizia CNSC nr. 1660/C5/1576 din 16.09.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1660/C5/1576 din 16.09.2020

Data din document
2020-09-16
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de dezinfecție pentru suprafețele și microaeroflora încăperilor și a spațiilor interioare, în care își desfășoară activitatea personalul DGRFP Iași și al structurilor subordonate”, Lot nr. 1 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, Lot nr. 2 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Bacău”, Lot nr. 3 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Botoșani”, Lot nr. 4 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Neamț”, Lot nr. 5 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Suceava”, Lot nr. 6 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Vaslui”, inițiată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, în calitate de …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii de atribuire nr. 8211/28.07.2020, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de DERATINSECT CONSTRUCT SRL și LUC GUARD SL SRL pentru lotul 1 și ofertele depuse de DERATINSECT CONSTRUCT SRL pentru loturile 2-6 și la aplicarea criteriului de atribuire pentru loturile 1-6. Obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze ofertele celor 2 ofertanți, conform celor reținute în motivare. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care contestatoarea solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la respingerea celor 2 ofertanți. Admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoarea DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL cu privir…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

- Lot nr. 5 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Suceava”, având o valoare estimată cuprinsă între 11.880,00 și 83160,00 RON, fără TVA; - Lot nr. 6 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Vaslui”, având o valoare estimată cuprinsă între 13572,90 și 95010,30 RON, fără TVA. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 3 operatori economici, pentru loturile 1, 2, 5 și 6, și 2 operatori economici, pentru loturile 3 și 4, printre care și contestatorul din prezenta cauză, așa cum rezultă din procesul verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor, înregistrat sub nr. 6317/15.06.2020. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul final în ceea ce privește oferta depusă de către contestator, consemnat în raportul procedurii nr. 8211/28.07.2020, potrivit căruia oferta contestatoarei a fost clasată pe locul 3 la lotul 1 și pe locul 2 la…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1660/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 31246Data înregistrării: 2020-08-03
ContestatorDDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRLCUI 29210566
Autoritate contractantăDIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI

2020_1660_2020_Decizie_1660.pdf, BO2020_1660_2020_BO2020_1660.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.890 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1660/C5/1576 Data: 16.09.2020 Prin contestația neînregistrată la emitentă, datată 03.08.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 31246/03.08.2020 și, respectiv, sub nr. 31756/05.08.2020, DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL, cu sediul în municipiul București, Aleea Taifunului nr. 23, sectorul 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/12119/2011, având CIF RO 29210566, reprezentată legal de Munteanu Gabriel, în calitate de administrator, având adresa de corespondență la reprezentantul convențional SCA „VASILE ȘI ASOCIAȚII”, din municipiul București, str. Ioan Bianu nr. 27, sectorul 1, a contestat Raportul procedurii nr. 8211/ 28.07.2020, emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Servicii de dezinfecție pentru suprafețele și microaeroflora încăperilor și a spațiilor interioare, în care își desfășoară activitatea personalul DGRFP Iași și al structurilor subordonate”, Lot nr. 1 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, Lot nr. 2 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Bacău”, Lot nr. 3 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Botoșani”, Lot nr. 4 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Neamț”, Lot nr. 5 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Suceava”, Lot nr. 6 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Vaslui”, inițiată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, în calitate de 1 / 2

§ 2

autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Iași, str. Anastasie Panu nr. 26, județul Iași și a solicitat: „i. obligarea autorității contractante la anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertelor depuse de DERATINSECT CONSTRUCT SRL și de LUC GUARD SL SRL, precum și a tuturor actelor subsecvente; ii. obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de DERATINSECT CONSTRUCT și de LUC GUARD SL SRL și constatarea inadmisibilității acestora potrivit celor detaliate mai sus; iii. continuarea procedurii de atribuire; iv. cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial”. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii de atribuire nr. 8211/28.07.2020, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de DERATINSECT CONSTRUCT SRL și LUC GUARD SL SRL pentru lotul 1 și ofertele depuse de DERATINSECT CONSTRUCT SRL pentru loturile 2-6 și la aplicarea criteriului de atribuire pentru loturile 1-6. Obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze ofertele celor 2 ofertanți, conform celor reținute în motivare. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care contestatoarea solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la respingerea celor 2 ofertanți. Admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoarea DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoarea DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației. Respinge cererea contestatoarei DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL de obligare a autorității contractante la plata sumei de 450,74 lei reprezentând cheltuieli disproporționate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2 / 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 59.219 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1660/C5/1576 Data: 16.09.2020 Prin contestația neînregistrată la emitentă, datată 03.08.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 31246/03.08.2020 și, respectiv, sub nr. 31756/05.08.2020, ... SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de ..., în calitate de administrator, având adresa de corespondență la reprezentantul convențional SCA „...”, din municipiul ..., a contestat Raportul procedurii nr. 8211/ 28.07.2020, emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Servicii de dezinfecție pentru suprafețele și microaeroflora încăperilor și a spațiilor interioare, în care își desfășoară activitatea personalul DGRFP Iași și al structurilor subordonate”, Lot nr. 1 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, Lot nr. 2 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Bacău”, Lot nr. 3 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Botoșani”, Lot nr. 4 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Neamț”, Lot nr. 5 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Suceava”, Lot nr. 6 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Vaslui”, inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ... și a solicitat: „i. obligarea autorității contractante la anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertelor depuse de DC SRL și de LGS SRL, precum și a tuturor actelor subsecvente; 1 / 20

§ 2

ii. obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de DC și de LGS SRL și constatarea inadmisibilității acestora potrivit celor detaliate mai sus; iii. continuarea procedurii de atribuire; iv. cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, ... SRL a precizat faptul că potrivit Raportului procedurii, oferta depusă de societatea sa, deși admisibilă, a fost declarată necâștigătoare pentru fiecare dintre cele 6 loturi, situând- se pe locul III, pentru lotul 1, respectiv pe locul II pentru loturile 2-6, câștigătorul tuturor loturilor fiind declarat DC SRL. Totodată, ... SRL a precizat faptul că a studiat dosarului procedurii la sediul autorității contractante și a observat că DC SRL, a fost declarat câștigător, cu două produse de dezinfecție: BIONET A15 și VIRKON RELY ON, iar LGS SRL, clasat pe locul al doilea la lotul 1, a ofertat tot două produse de dezinfecție: BIONET A15 și LAUDAMONIUM (produs de ECOLAB). Față de aceste aspecte, ... SRL a precizat că niciunul dintre produsele ofertate nu respectă cerința caietului de sarcini, referitoare la dezinfecția microaeroflorei prin nebulizare chimică, aspect care reiese din avizele eliberate de Ministerul Sănătății, dar și din celelalte documente. Ori, conform acestora, produsele ofertate sunt destinate doar dezinfecției suprafețelor și nu dezinfecției microaeroflorei prin nebulizare chimică. În finalul contestației sale, ... SRL a concluzionat că ofertele depuse de DC SRL și LGS SRL sunt neconforme, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, nesatisfăcând în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. În dovedirea contestației, ... SRL a depus, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 31724/1576/C5/05.08.2020, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la data sesizării Consiliului, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii. Totodată, prin aceeași adresă, Consiliul a solicitat contestatoarei să comunice, în termen de cel mult 3 zile de la primirea corespondenței, numele și funcția reprezentantului legal al societății sale, sediul ales pentru corespondență, contestația și împuternicirea avocațială, în original iar, în copie conformă cu originalul, dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu. Prin adresa fn/07.08.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 32488/07.08.2020, ... SRL a precizat faptul că reprezentantul legal al societății este Munteanu Gabriel, că sediul ales pentru corespondență este la reprezentantul convențional. Totodată, autoarea contestației a depus, în original, împuternicirea avocațială, iar în copie, un extras de furnizare de informații eliberat de ONRC, precum și dovada înaintării contestației către autoritatea contractantă. 2 / 20

§ 3

... SRL a depus în original, Recipisa de consemnare nr. 206427666/1 din 07.08.2020, în sumă de 10.838,80 RON, eliberată de CEC Bank – Unitatea Theodor Pallady, corespondența fiind înregistrată la Consiliu sub nr. 32361/07.08.2020. Prin adresa nr. 32660/1576/C5/10.08.2020, Consiliul a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării contestației. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice, punctul de vedere nr. 8861/12.08.2020, înregistrat la Consiliu sub nr. 33360/12.08.2020, cu privire la contestația formulată de ... SRL. Referitor la critica autoarei contestației privind conformitatea propunerii tehnice a operatorului economic desemnat câștigător, autoritatea contractantă a precizat că aceasta este nefundamentată, întrucât: - în propunerea tehnică anexată în SEAP, DC SRL a precizat că „Virkon rely on” se poate aplica prin nebulizare, pulverizare cu pompe de joasă presiune sau atomizor, generator ULV (ultra low volume) și prin ștergere. „Virkon Rely On” are o formulă unică ce-i conferă proprietăți de curățare și dezinfecție într-un singur pas și nu este clasificat drept dăunător pentru utilizator. Are o toxicitate acută scăzută, nu provoacă coroziunea pielii, nu provoacă sensibilizare și este biodegradabil. Soluția activă se prepară prin dizolvarea tabletelor sau a pulberii în apă. „Virkon rely on” conține un marker de culoare pentru monitorizarea gradului de activare al soluției (5-7 zile de la activare, până când soluția se decolorează). Soluția de „virkon rely on” se poate folosi prin ștergere sau prin nebulizare. Se poate ușor cerceta în mediul online că există unități spitalicești și chiar orașe în care dezinfecția aerului se face prin nebulizare, utilizând produsul biocid „virkon rely on”. Operatorul economic însuși, în dovedirea experienței similare, adiacent contractelor de prestare servicii de dezinfecție, a prezentat procese-verbale de recepție operații „DDD” în care se face precizarea că dezinfecția s-a făcut cu utilizarea substanței „virkon rely on” cu ajutorul unui aparat generator ULV. Echipamentele ULV generează o ceață ușoară, formată din particule foarte fine. „Fogger”-ele ULV lucrează prin comprimarea dezinfectanților printr-o duză special concepută, producând o ceață fină rece sau aerosoli. Aceste mașini pot aplica soluții atât pe bază de ulei, cât și de apă. Autoritatea contractantă a precizat că procesele-verbale sunt însoțite de recomandări din partea beneficiarilor serviciilor de dezinfecție, dezinsecție, deratizare în care se precizează că serviciile au fost prestate cu profesionalism, prin utilizarea de substanțe biocide („virkon rely on”) avizate de Ministerul Sănătății, că „rezultatele au fost îmbucurătoare și că DC SRL poate fi recomandat cu încredere pentru orice societate cu care va relaționa”. Studiind și aceste recomandări din partea beneficiarilor serviciilor de dezinfecție realizate prin utilizarea produsului biocid „virkon rely on” cu ajutorul aparatului generator ULV, comisia de evaluare a apreciat că produsul „virkon rely on” aplicat cu ajutorul fogger-lui (generatorului) 3 / 20

§ 4

ULV dă naștere aerosolilor care purifică/curăță aerul (microaeroflora) și nu are efecte nedorite asupra oamenilor. În ceea ce privește produsul „Bionet A15”, ofertat de societatea desemnată câștigătoare, autoritatea contractantă a învederat că în oferta tehnică, aceasta a precizat că aplicarea acestuia se face prin nebulizare, ștergere, spălare sau pulverizare. Echipamentele folosite pentru dezinfecția suprafețelor și a microaeroflorei prin nebulizare chimică sunt ușor de manevrat: nebulizatoare, generatoare ULV, astfel încât să nu se creeze umezeală în spațiile supuse procesului de nebulizare. În plus, din fișele cu date tehnice, însoțite de fișele de securitate realizate cu respectarea Regulamentului CE nr. 1907/2006 (Reach), la domeniul de aplicare, apare următoarea precizare din partea producătorului: „Cu soluția apoasă obținută prin diluarea produsului «Bionet A15», dezinfecția aerului sau a suprafețelor contaminate se realizează prin pulverizare, aerosolizare sau ștergere”. Autoritatea contractantă consideră că în realizarea activității de dezinfecție, agentul de deratizare, dezinfecție și dezinsecție va folosi întocmai tehnologia de aplicare a substanțelor indicată de producător. Autoritatea contractantă a făcut, de asemenea, trimitere la prevederile Ordinului nr. 10/2010 privind procedura de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piață pe teritoriul României, care menționează faptul că fișa cu date de securitate a produsului, este un document care face parte din dosarul tehnic al produsului biocid supus avizării și fără de care, alături de alte documente enumerate în cadrul art. 4 din ordinul menționat, respectivul produs biocid nu ar primi avizarea. Fișa cu date de securitate însoțită de specificația tehnică a produsului sunt realizate în concordanță cu directivele europene, motiv pentru care existența lor nu poate fi minimizată sau subapreciată. Autoritatea contractantă a învederat faptul că a căutat inclusiv prospecte ale produsului biocid „Bionet A15” și a descoperit la companiile care comercializează acest produs, prospecte, pe care apare înscrisă mențiunea: „Domenii de utilizare/Descriere și folosire: Cu soluția obținută prin diluarea Bionetului A15 cu apă, se dezinfectează suprafețele sau aerul din încăperile contaminate prin pulverizare sau aerosolizare”. Prin urmare, pornind de la paragraful cuprins în fișa tehnică a produsului: „Cu soluția apoasă obținută prin diluarea produsului Bionet A15, dezinfecția aerului sau a suprafețelor contaminate se realizează prin pulverizare, aerosolizare sau ștergere”, comisia de evaluare a apreciat că produsul biocid „Bionet A15” poate fi utilizat și pentru dezinfecția aerului (microaeroflora) prin nebulizare chimică (aerosolizare). Nebulizarea este un proces de decontaminare a aerului dintr-un spațiu închis cu ajutorul unor substanțe biocide care acționează sub forma unor particule fine la nivelul aerului din încăpere. Procesul de decontaminare se realizează prin intermediul unor echipamente speciale - aparate de nebulizare. „Bionet A15” este o substanță biocidă, catalogată astfel prin avizul Ministerului Sănătății nr. 4449/BI0/02/12.24., înscrisă ca atare în Registrul Național al Produselor Biocide la poziția 128, în categoria TP2. 4 / 20

§ 5

La momentul întocmirii caietului de sarcini, autoritatea contractantă a întreprins o vastă activitate de documentare pentru a alege metoda cea mai eficientă pentru dezinfectarea întregii încăperi. Eficacitatea dezinfecției se referă la capacitatea acesteia de a ucide organismele patogene (organismele care provoacă infecții) acolo unde este aplicată. Este nevoie de doar câțiva agenți patogeni pentru a infecta o persoana, deci „aproape dezinfectat” pur si simplu nu este suficient. Industria medicală măsoară eficacitatea pe o scară logaritmică (de la 1 la 6) pentru a arata numărul relativ al microorganismelor eliminate ca urmare a eforturilor de dezinfectare. O rată de reducere cu eficiență „6-LOG”, cea mai mare eficacitate validată pe piață în prezent, reprezintă aproape o sterilizare a spațiului dezinfectat, acesta fiind „standardul de aur” pentru dezinfectarea completă a încăperii. Autoritatea contractantă a precizat faptul că „dezinfectarea încăperilor” se referă atât la suprafețele din încăpere (podele, pereți, mobilier, echipamente medicale, etc.), cât și la volumul de aer din încăpere în care pot exista agenți patogeni aeropurtați (bacilul tuberculozei, virusurile gripale, virusul varicelo-zosterian, corona- virusuri, etc.). Această infectare a aerului poate apărea mai ales în spațiile închise. Conform studiilor științifice și clinice efectuate asupra celor mai uzuale metode de dezinfectare a încăperilor, eficiența acestora este: - dezinfectarea manuală a suprafețelor - 1-LOG; - dezinfectarea cu tehnologii UV în circumstanțe reale (obiecte aflate în calea razelor UV, etc.) – 1-3-LOG; - dezinfectarea cu tehnologii UV în circumstanțe ideale - 3-5-LOG; - dezinfectarea cu aerosoli - 6-LOG. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă a precizat că atunci când se dorește un sistem de dezinfectare a întregii încăperi, nu este suficient să se verifice doar factorul de reducere logaritmică (LOG-ul), ci și studiile credibile care să valideze eficacitatea. În acest sens, autoritatea contractantă a precizat că a consultat studii ale EPA (US Environmental Protection Agency), European Centre for Disease Prevention and Control sau un organism independent, la fel de apreciat, care să confirme factorul de reducere logaritmică, neexistând eficiență fără dovadă. Astfel, cea mai eficientă metodă de dezinfecție, conform studiilor, este cea cu aerosoli. Aerosol este termenul care definește un ansamblu de particule, solide sau lichide, aflate în dispersie într-un mediu gazos. Dacă particulele sunt solide, se obține un fum; dacă sunt lichide, se obține o ceață. Gazul se numește faza dispersantă, iar particulele de solid sau lichid, fază dispersă. Când gazul este în repaus, sub acțiunea gravitației particulele cad lent, viteza lor fiind practic egală cu cea rezultată din formula lui Stokes pentru particulele sferice, dacă raza lor este mai mare decât drumul liber mediu al moleculelor fazei dispersante. Aparatele generatoare de aerosoli, utilizate pentru dezinfecția întregii încăperi poartă numele de nebulizatoare. 5 / 20

§ 6

Scopul urmărit este acela ca dezinfectantul să fie transformat în aerosoli cu o dimensiune a particulelor foarte mică, pentru ca aceștia să fie suficient de flotabili încât să acționeze atât cât este nevoie asupra patogenilor din aer, înainte de a cobori prin acțiunea gravitației pe suprafețe. Astfel, se obține dezinfecția atât a aerului cât și a suprafețelor din încăpere. Având în vedere precizările făcute în propunerea tehnică de ofertantul desemnat câștigător, susținute prin fișele tehnice emise de către producătorul produsului „Bionet A15”, cât și întregul proces pe care îl presupune nebulizarea, comisia de evaluare consideră că DC SRL îndeplinește cerința enunțată în caietul de sarcini legată de ofertarea unui produs care se regăsește în registrul Național al Produselor Biocide la categoria TP2 și care este eficient în dezinfecția suprafețelor și a microaeroflorei încăperilor și a spațiilor interioare prin nebulizare chimică (aerosolizare). În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că ofertantul LGS SRL, clasat pe locul 2 pentru lotul 1, a ofertat tot două produse de dezinfecție „Bionet A15” și „Laudamonium” care în opinia contestatoarei nu ar respecta cerința caietului de sarcini, în speță aceea de dezinfecție a microaeroflorei prin nebulizare chimică, autoritatea contractantă o consideră nefundamentată, având în vedere următoarele aspecte: - din propunerea tehnică anexată în SEAP, LGS SRL precizează că „Laudamonium” se va aplica prin nebulizare de ceață rece. - despre „Bionet A15”, LGS SRL, afirmă, în propunerea tehnică, susținută de avizul emis de Ministerul Sănătății, că aplicarea se face prin ștergere sau pulverizare. Operatorul va folosi nebulizatoare de ceață rece electrice: echipamentele ULV generează o ceață ușoară, formată din particule foarte fine. Echipamentele de formare a ceții/ nebulizatoarele/termonebulizatoarele sunt folosite în principal, pentru aplicarea de dezinfectanți, biocide, fungicide și pesticide. Fogger-ele ULV lucrează prin comprimarea dezinfectanților printr-o duză special concepută, producând o ceață fină rece sau aerosoli. Versiunile electrice sunt ideale pentru aplicații în interior, deoarece nu produc gaze și sunt mai puțin zgomotoase. Aceste mașini pot aplica soluții atât pe baza de ulei, cât și de apă. În plus, din fișele cu specificații tehnice, la domeniul de aplicare, apare următoarea precizare din partea producătorului: „Cu soluția apoasă obținută prin diluarea produsului «Bionet A15», dezinfecția aerului sau a suprafețelor contaminate se realizează prin pulverizare, aerosolizare sau ștergere”. Având în vedere precizările făcute de ofertantul desemnat câștigător în propunerea tehnică, susținute prin fișele cu date de securitate emise de către producătorul produsului „Bionet A15”, cât și întregul proces pe care îl presupune nebulizarea, comisia de evaluare consideră că DC SRL îndeplinește cerința enunțată în caietul de sarcini legată de ofertarea unui produs biocid care să fie eficient în dezinfecția suprafețelor și a microaeroflorei încăperilor și a spațiilor interioare prin nebulizare chimică (aerosolizare). 6 / 20

§ 7

În finalul punctului de vedere, autoritatea contractantă a concluzionat că, în evaluarea ofertelor depuse activitatea comisiei de evaluare s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale ce reglementează domeniul achizițiilor publice, criticile contestatoarei fiind neîntemeiate. Prin adresa fn/17.08.2020, transmisă prin mijloace electronice (e- mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 34079/17.08.2020, ... SRL a formulat un răspuns la punctul de vedere al autorității contractante. Referitor la produsul „Virkon”, ofertat de DC SRL, autoarea contestației a precizat faptul că autoritatea contractantă se limitează la a relua informațiile precizate de ofertant în propunerea tehnică. În plus, aceasta citează opiniile beneficiarilor unor servicii prestate de DC SRL, care pretind că produsul „virkon rely on” dă naștere unor aerosoli care purifică microaeroflora și nu are efecte nedorite asupra oamenilor. Față de acest aspect, ... SRL consideră că nici informațiile puse la dispoziție de ofertant, nici opinia neavizată a beneficiarilor citați nu pot demonstra că afirmațiile incluse în avizul Ministerului Sănătății cu privire la acest produs ar fi eronate. Referitor la produsul „Bionet A15”, ofertat de DC SRL, autoarea contestației a precizat faptul că autoritatea contractantă precizează că în fișele cu date tehnice, respectiv fișele de securitate, la domeniul de aplicare se specifică faptul că produsul ar putea fi aplicat prin aerosolizare. Autoritatea contractantă specifică faptul că aceste documente stau la baza dosarului tehnic al produsului biocid supus avizării și, fără aceste documente, nu s-ar putea primi avizarea. Ori, așa cum reiese din art. 4 din Ordinul nr. 10/2010 invocat de autoritatea contractantă, dosarul tehnic al produsului este întocmit de solicitant (conține documentele depuse de acesta în scopul obținerii avizului), pe când avizul este, conform art. 2 din respectivul ordin, „un act administrativ emis de către Comisia Națională pentru Produse Biocide (CNPB), prin care produsul biocid este avizat pentru punerea la dispoziție pe piață pe teritoriul României”. Așadar, documentele depuse de DC SRL purtând denumirea fișă tehnică/fișă de securitate sunt documente întocmite chiar de ofertant, nefiind probată depunerea acestora spre avizare sau obținerea unui aviz ca urmare a depunerii acestora. Pe de altă parte, din avizul depus de ... SRL reiese clar că produsul „Bionet A15” este avizat pentru utilizarea la dezinfecția suprafețelor și nu pentru dezinfecția microaeroflorei prin nebulizare chimică. Referitor la produsul „Laudamonium”, ofertat de LGS SRL, autoarea contestației a precizat faptul că autoritatea contractantă se limitează la a afirma că acest produs se poate aplica prin nebulizare cu ceață rece, deși chiar producătorul acestuia indică doar utilizarea produsului pentru suprafețe. Referitor la produsul „Bionet A15”, ofertat de LGS SRL, autoarea contestației a precizat faptul că autoritatea contractantă citează din propunerea tehnică a ofertantului, fără a lua în considerare avizul pus la 7 / 20

§ 8

dispoziție de ... SRL. Așadar, și în acest caz sunt valabile considerațiile prezentate cu privire la produsul „virkon” ofertat de DC SRL. La data de 19.08.2020, ... SRL, a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 34516/19.08.2020, reprezentând dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial. Prin adresa nr. 8862/12.08.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 34537/19.08.2020, autoritatea contractantă a înaintat punctul de vedere nr. ISR.DSI 8861/12.08.2020, împreună cu o copie a dosarului achiziției publice. La datele de 19.08.2020 și, respectiv 26.08.2020, autoritatea contractantă a transmis Consiliului corespondențele înregistrate la CNSC sub nr. 34631/19.08.2020 și, respectiv sub nr. 35880/26.08.2020, la care a atașat un set de documente necesare soluționării cauzei. Prin adresa nr. ISR.DSI9337/28.08.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 36486/28.08.2020, autoritatea contractantă a formulat precizări ca urmare a concluziilor scrise depuse de ... SRL. Astfel, la punctul 1.2., cu privire la produsul „Bionet A15”, alin. (2) și (3), pag. 2 din concluziile scrise, s-a precizat faptul că Ordinul nr. 10/368/11/2010, amintit de către autoritatea contractantă în punctul de vedere, se referă la „procedura de avizare a produselor biocide care sunt puse la dispoziție pe piață pe teritoriul României (...)”, ori așa cum rezultă atât din prevederile respectivului ordin, cât și din înscrisurile anexate, avizarea este solicitată de către: „Firma ... în calitate de producător l l, reprezentant al producătorului l l importator autorizat (...)”, aşadar de către cel care a produs sau a importat biocidul ce se doreşte a fi introdus pe piaţă pe teritoriul României. Producătorul/reprezentantul sau importatorul autorizat întocmeşte dosarul tehnic, care cuprinde între alte documente și fișa de securitate/fișa tehnică, dosar care se depune spre avizare la CNPB (Comisia Naţională pentru Produse Biocide). Art. 2 lit. f) defineşte „solicitant - persoană juridică ce intenţionează să pună la dispoziţie pe piaţă în România un produs biocid”. - la alin. (3) al punctului 1.2, cu privire la produsul „Biocid A15”, din concluziile scrise prezentate, contestatoarea precizează că fișa tehnică/fișa de securitate depusă de către DC SRL la dosarul achiziţiei, în cadrul propunerii tehnice, ar fi întocmită de către ofertant însuși, fapt care nu corespunde realității, întrucât respectiva fișă este elaborată, semnată de către producătorul produsului „Bionet A15”, G&M 2000 SRL, în această fișă cu specificaţii tehnice, producătorul a menționat „Cu soluţia apoasă obținută prin diluarea produsului Bionet A15, dezinfecția aerului sau a suprafeţelor contaminate se realizează prin pulverizare, aerosolizare sau ştergere”. ... SRL a transmis la dosarul cauzei corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 37470/03.09.2020, ca urmare a precizării autorității contractante din data de 28.08.2020. Astfel, autoarea contestației a făcut următoarele menţiuni: 1. Fişa cu date de securitate la care autoritatea contractantă face referire în cadrul clarificărilor şi pe care o ataşează acestora este 8 / 20

§ 9

neactualizată/expirată, aceasta fiind versiunea valabilă la data de 08.05.2012 (aşa cum reiese din cuprinsul acesteia - pagina 9 a clarificărilor); 2. Or, în luna decembrie 2017, acelaşi producător a emis o nouă fişă cu date de securitateare o înlocuieşte în totalitate pe cea la care autoritatea contractantă face referire. Din această nouă fişă reiese clar că produsul „Bionet A15” este destinat dezinfectării suprafeţelor pe care substanţa este aplicată, şi nu dezinfecţiei aerului prin nebulizare/aerosolizare. 3. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din Avizul nr. 4449610/02/12.24 obţinut de producător din care reiese că pentru substanţa „Bionet A15”, singura modalitate de aplicare este prin ştergere suprafeţelor, iar acesta substanţă nu poate fi utilizată prin nebulizare/aerosolizare. 4. Mai mult, avizul nr. 4449BIO/02/12.24 a fost emis în urma cererii de corecţie nr. 485/04.07.2020 adresată Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, prin care producătorul G&M 2000 SRL specifică foarte clar că singura metodă de utilizare a „Bionet A15” este dezinfecţia suprafeţelor prin ştergere. Prin adresa nr. 39602/1576/C5/16.09.2020, Consiliul a informat părțile cu privire la prelungirea, cu 10 zile, a termenului de soluționare a contestației, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat, procedura de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Servicii de dezinfecție pentru suprafețele și microaeroflora încăperilor și a spațiilor interioare, în care își desfășoară activitatea personalul DGRFP Iași și al structurilor subordonate”, având cod CPV 90221000-9 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1069202/03.06.2020, stabilind „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 15.06.2020 ora 1500, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată de 541.741,20 RON, fără TVA. Procedura de atribuire a fost divizată în 6 loturi, după cum urmează: - Lot nr. 1 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Iași”, având o valoare estimată cuprinsă între 18.489,90 și 129.429,30 RON, fără TVA; - Lot nr. 2 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Bacău”, având o valoare estimată cuprinsă între 11.827,20 și 82.790,40 RON, fără TVA; - Lot nr. 3 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Botoșani”, având o valoare estimată cuprinsă între 10.313,60 și 72.195,20 RON, fără TVA; - Lot nr. 4 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Neamț”, având o valoare estimată cuprinsă între 11.308,00 și 79.156,00 RON, fără TVA; 9 / 20

§ 10

- Lot nr. 5 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Suceava”, având o valoare estimată cuprinsă între 11.880,00 și 83160,00 RON, fără TVA; - Lot nr. 6 - „Servicii de dezinfecție la sediile Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, situate în județul Vaslui”, având o valoare estimată cuprinsă între 13572,90 și 95010,30 RON, fără TVA. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 3 operatori economici, pentru loturile 1, 2, 5 și 6, și 2 operatori economici, pentru loturile 3 și 4, printre care și contestatorul din prezenta cauză, așa cum rezultă din procesul verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor, înregistrat sub nr. 6317/15.06.2020. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul final în ceea ce privește oferta depusă de către contestator, consemnat în raportul procedurii nr. 8211/28.07.2020, potrivit căruia oferta contestatoarei a fost clasată pe locul 3 la lotul 1 și pe locul 2 la loturile 2-6. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, pentru loturile 1-6, operatorul economic ... SRL a depus prezenta contestație. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206427666/1 din 07.08.2020, în sumă de 10.838,80 RON, eliberată de CEC Bank – Unitatea Theodor Pallady. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Criticile contestatorului îi vizează pe ofertantul câștigător - DC SRL (loturile 1-6) și pe cel clasat pe locul 2 - LGS SRL (lotul 1), în sensul că aceștia au ofertat produse de dezinfecție care nu respectă una dintre cerințele caietului de sarcini, și anume aceea de dezinfecție a microaeroflorei prin nebulizare chimică, așa cum reiese din avizele eliberate de Ministerul Sănătății. Contestatorul consideră că ofertele clasate pe primele 2 locuri la lotul 1 și oferta câștigătoare la loturile 2-6 sunt neconforme. În soluționarea cauzei, Consiliul reține următoarele: Prin fișa de date, la punctul IV.4.1, s-au stabilit următoarele: „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini. Este obligatorie întocmirea acesteia astfel încât în procesul de evaluare, informațiile și propunerea tehnică să permită identificarea facilă a corespondenței cu cerințele tehnice din caietul de sarcini. (...). Propunerea tehnică va conține detalii despre echipamentele folosite pentru dezinfecția suprafețelor și a microaeroflorei prin nebulizare chimică (...) și să permită setarea automată a aparatului (a instrumentului) în funcție de cubajul încăperii și să disperseze uniform cantitatea de dezinfectant recomandată în avizul 10 / 20

§ 11

produsului (cantitate de dezinfectant/mc aer) în tot spațiul supus procesului de nebulizare fără să creeze umezeală, lista cu produsele dezinfectante folosite care vor fi fost avizate de către Ministerul Sănătății (...). Caracteristicile tehnice impuse prin caietul de sarcini sunt minimale şi obligatorii. Propunerea tehnică se va prezenta astfel încât să se asigure posibilitatea verificării corespondenţei propunerii tehnice cu specificaţiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini. Ofertantul va elabora propunerea tehnică astfel încât aceasta să respecte în totalitate cerinţele prevăzute în caietul de sarcini.” În caietul de sarcini, autoritatea contractantă a menționat următoarele dispoziții relevante în analiza prezentei contestații: „CAIET DE SARCINI servicii de dezinfecție pentru suprafeţele și microaeroflora încăperilor și a spațiilor interioare, în care își desfășoară activitatea personalul DGRFP Iași și al structurilor subordonate (...) II. OBIECTUL ACHIZIŢIEI Având în vedere contextul epidemiologie actual determinat de răspândirea infecţiei cu noul coronavirus (SARS-Cov-2), DGRFP Iași intenționează să achiziţioneze în perioada următoare, servicii de dezinfecție pentru suprafeţele și microaeroflora încăperilor și a spațiilor interioare, în care își desfășoară activitatea personalul DGRFP Iași și al structurilor subordonate. Dezinfecția se va desfășura de două ori pe lună, prin nebulizare chimică. (...) IV.DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR DE DEZINFECȚIE (...) Dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor biocide (art.12), avizate de Ministerul Sănătății. (...) Asigurarea serviciilor de dezinfecție pentru suprafaţă și microaerofloră prin nebulizare chimică se va face în urma solicitării autorității contractante, care va indica spaţiul pentru care se face solicitarea și frecvența asigurării dezinfecției. (...) Echipamentele folosite pentru dezinfecția suprafeţelor și a microaeroflorei prin nebulizare chimică trebuie să fie uşor de manevrat pentru rapiditatea executării dezinfecției și să permită setarea automată a aparatului (a instrumentului) în funcţie de cubajul încăperii și să disperseze uniform cantitatea de dezinfectant recomandată în avizul produsului (cantitate de dezinfectant/mc aer) în tot spaţiul supus procesului de nebulizare fără să creeze umezeală.” Tot în cadrul caietului de sarcini, la pagina 9, autoritatea contractantă a menționat că „Operatorul are obligaţia de a prezenta următoarele documente (avize, autorizații, certificate etc.): (...) j) Avizele emise de către Ministerul Sănătății pentru produsele biocide folosite în conformitate cu legislaţia în vigoare și valabile la data deschiderii ofertelor.” Analizând propunerile tehnice prezentate de DC SRL pentru loturile 1-6 și LGS SRL pentru lotul 1, Consiliul reține următoarele: DC SRL a prezentat: 11 / 20

§ 12

- Avizul Bio nr. 4449BIO/02/12.24 pentru produsul Bionet A15 în care se precizează: „Aria de aplicare: dezinfecția suprafețelor (...). Metoda de aplicare: Stergere-suprafețe”. - Avizul Bio nr. 4277BIO/02/12.24 pentru produsul Rely+On Virkon Dezinfectant pentru suprafețe în care se precizează: „Aria de aplicare: dezinfecția cu acțiune mecanică (prin ștergerea) suprafețelor dure (...). Metoda de aplicare: Aplicare prin ștergere și pulverizare”. În avizul de extindere s-a precizat: „Metoda de aplicare: Aplicare prin ștergere”, deci fără pulverizare. LGS SRL a prezentat: - Avizul Bio nr. 4449BIO/02/12.24 pentru produsul Bionet A15 în care se precizează: „Aria de aplicare: dezinfecția suprafețelor (...). Metoda de aplicare: Stergere-suprafețe”. - Avizul Bio nr. 4445BIO/01-02/12.24 pentru produsul Laudamonium (producător Ecolab) în care se precizează: „Aria de aplicare: Dezinfecția igienică a mâinilor și a pielii. Dezinfecția și curățarea suprafețelor. (...). Metoda de aplicare: Dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare și Ștergere suprafețe.” Din cele de mai sus reiese că avizele Bio, pentru produsele ofertate de aceștia, nu fac nicio referire la nebulizare chimică, respectiv la dezinfecția microaeroflorei. În documentația de atribuire, mai exact în caietul de sarcini sunt specificate cerințe și prevederi care stipulează în mod clar că ofertanții trebuiau să prezinte produse pentru dezinfecția microaeroflorei prin nebulizare chimică și să depună avizele emise de Ministerul Sănătății pentru produsele ofertate. Autoritatea contractantă arată, în apărare, că susținerea contestatorului este nefondată, deoarece, în cazul produsului Virkon Rely On, ofertantul câștigător a precizat în propunerea tehnică faptul că acest produs „se poate aplica prin nebulizare, pulverizare cu pompe de joasa presiune sau atomizor, generator ULV (ultra low volume) si prin ştergere”. Totodată, mai precizează că ofertantul câștigător a prezentat recomandări din partea beneficiarilor serviciilor de dezinfecție, dezinsecție, deratizare (cum ar fi Școala Gimnazială Dimitrie Sturdza Tecuci - Galați, Școala Gimnazială Nr.1 Toflea - Brăhăsești - Galaţi) în care se precizează că serviciile au fost prestate cu profesionalism, prin utilizarea de substanțe biocide (Virkon Rely On) avizate de Ministerul Sănătății. Consiliul consideră că aceste afirmații și recomandări nu pot fi luate în considerare, deoarece nu sunt susținute de informațiile existente în Avizul Bio nr. 4277BIO/02/12.24 și în avizul de extindere. Nici informațiile puse la dispoziție de ofertant, nici opinia neavizată a beneficiarilor citați nu pot substitui lipsa mențiunilor cu privire la nebulizarea chimică și respectiv la dezinfecția microaeroflorei din avizul Ministerului Sănătății cu privire la acest produs. Conform dispozițiilor art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, propunerea tehnică trebuie să respecte cerințele minime din caietul de 12 / 20

§ 13

sarcini, recomandările beneficiarilor având relevanță, eventual, în îndeplinirea cerinței privind experiența similară. Față de aceste constatări, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă trebuie să clarifice cu ofertantul câștigător, conform dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, lipsa, din Avizul Bio nr. 4277BIO/02/12.24 și din avizul de extindere, a mențiunilor referitoare la nebulizarea chimică și la dezinfecția microaeroflorei. În cazul produsului „Bionet A15”, autoritatea contractantă precizează că „ofertantul declarat câștigător, afirmă, tot în oferta tehnică, că aplicarea acestuia se face prin nebulizare, ştergere, spălare sau pulverizare”, afirmație făcută și de ofertantul de pe locul 2 la lotul 1. Totodată, mai precizează că în fișa cu date tehnice, însoțită de fișa de securitate, la domeniul de aplicare, apare următoarea precizare din partea producătorului SC G&M 2000 SRL București, respectiv: „Cu soluţia apoasă obținută prin diluarea produsului BIONET A15, dezinfecția aerului sau a suprafeţelor contaminate se realizează prin pulverizare, aerosolizare sau ştergere”. De asemenea, autoritatea contractantă mai precizează că „în munca sa de documentare, comisia de evaluare a căutat inclusiv prospecte ale produsului biocid Bionet A15 și a descoperit la companiile care comercializează acest produs, prospecte, pe care apare înscrisă mențiunea: «Domenii de utilizare/Descriere și folosire: Cu soluţia obținută prin diluarea Bionetului A15 cu apă, se dezinfectează suprafeţele sau aerul din încăperile contaminate prin pulverizare sau aerosolizare». (a se vedea printurile atașate (prospecte) de pe www.tehnica-medicala.ro, www.http://medinethc.ro/, www.faradaunatori.ro, www.botosideunicafolosinta.ro)”. Consiliul constată că această precizare a producătorului nu se regăsește și în avizul Bio eliberat de Ministerul Sănătății, aspect ce trebuie clarificat de autoritatea contractantă cu ofertantul câștigător și cu cel clasat pe locul II la lotul 1. Consiliul consideră că aceste afirmații și print-screen-urile nu pot fi luate în considerare, deoarece nu sunt susținute cu documente, astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. Din avizele Bio prezentate de cei 2 ofertanți rezultă că produsul Bionet A15 este avizat pentru utilizarea la dezinfecția suprafețelor, nu pentru dezinfecția microaeroflorei prin nebulizare chimică. Contestatorul precizează că fișa cu date de securitate, la care autoritatea contractantă face referire, este neactualizată/expirată, aceasta fiind versiunea valabilă la data de 08.05.2012. În luna decembrie 2017, același producător SC G&M 2000 SRL București a emis o nouă fișă cu date de securitate care o înlocuiește în totalitate pe cea la care autoritatea contractantă face referire și pe care contestatoarea a depus-o la dosarul cauzei. Din această nouă fișă reiese clar (a se vedea punctul 1) că Bionet A15 este destinat dezinfectării suprafețelor pe care substanța

§ 14

este

§ 15

aplicată,

§ 16

nu

§ 17

dezinfecției

§ 18

aerului

§ 19

prin nebulizare/aerosolizare. 13 / 20

§ 20

Aceeași concluzie se desprinde și din Avizul nr. 4449BIO/02/12.24, obținut de producător la data de 10.07.2020, depus la dosarul cauzei tot de către contestatoare, din care reiese că pentru substanța Bionet A15 singura modalitate de aplicare este prin ștergerea suprafețelor, iar acest produs nu poate fi utilizat prin nebulizare/aerosolizare. În plus, în cererea de corecție nr. 485/14.07.2020, adresată Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, producătorul SC G&M 2000 SRL specifică foarte clar că singura metodă de utilizare a Bionet A15 este dezinfecția suprafețelor prin ștergere. Aceste documente nu au făcut obiectul analizei comisiei de evaluare. În cazul produsului Laudamonium (producător Ecolab), autoritatea contractantă aduce la cunoștință CNSC faptul că „în propunerea tehnică, SC LGS SRL precizează că Laudamonium se va aplica prin nebulizare de ceață rece”, afirmație care nu poate fi luată în considerare, deoarece nu este susținută cu documente. În fișa de securitate a produsului, producătorul acestuia indică utilizarea produsului doar pentru suprafețe, aspect ce trebuie clarificat de comisia de evaluare. În susținerea acestei afirmații, contestatorul a anexat la contestație o broșură emisă de producătorul Ecolab (prezentată în limba germană), document care, de asemenea, nu a fost analizat de comisia de evaluare. Concluzionând, Consiliul reține că argumentația autorității contractante se bazează doar pe opinia ofertanților că produsele ofertate sunt conforme, ignorând avizele de punere pe piață a produselor biocide depuse de aceștia. Autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări ofertanților în legătură cu avizele prezentate de aceștia. În prezenta procedură de atribuire, prevederile caietului de sarcini nu au fost contestate de către ofertați în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea propunerilor tehnice prin raportare la cerințele expres stabilite în caietul de sarcini. Prin urmare, neputând fi acceptat la procedură un operator economic care nu poate presta, în mod licit, serviciile care formează obiectul contractului, se impunea verificarea, de către autoritatea contractantă, în temeiul art. 134 din H.G. nr. 395/2016, a modalității în care ofertantul desemnat câștigător și cel clasat pe locul II vor presta serviciile aflate în discuție, prin solicitarea de clarificări în acest sens. Nu vor fi primite în soluționare apărările autorității contractante, deoarece nu sunt susținute de informațiile din avizele prezentate de ofertanți. În plus, au apărut documente noi ce urmează a fi analizate de comisia de evaluare. Legiuitorul a menționat că în procesul de evaluare a ofertelor, este de datoria achizitoarei să se asigure că ofertanţii participanţi la procedură dovedesc/demonstrează că pot duce la îndeplinire, în mod legal, contractul supus procedurii de atribuire. 14 / 20

§ 21

Art. 137 din H.G. nr. 365/2016 stabilește cazurile în care achizitoarea declară ofertele inacceptabile/neconforme, printre acestea fiind menționate și cele în referire la faptul că oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Astfel, Consiliul determină că achizitoarea avea obligația de a verifica dacă ofertantul clasat pe primul loc, precum și cel clasat pe locul 2, pot executa contractul din punct de vedere legal cu respectarea legislației în vigoare, înainte de a fi desemnat câștigătorul. După cum s-a evocat mai sus, obligația autorității contractante este de a verifica respectarea întocmai de către participanți a prescripțiilor documentației și a legislației aplicabile. Contrar opiniei achizitoarei, particularitățile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităților contractante, cât și, mai ales, din partea celor care doresc să obțină aceste contracte. În aceste condiții, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligență sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarități cu privire la oferta sa. Astfel, Consiliul determină că sunt întemeiate criticile formulate de autoarea contestației în referire la faptul că în mod incorect achizitoarea a declarat admisibile ofertele depuse de cei clasați pe primele 2 locuri, în condițiile în care nu a verificat, în mod riguros, propunerile tehnice prezentate de aceștia. Solicitarea de clarificări din partea autorităţii contractante se impune tocmai pentru a vedea dacă, şi în ce măsură, ofertele câștigătorului și a celui clasat pe locul II sunt viabile şi licite, astfel încât să poată stabili cu claritate posibilitatea acestora de a presta respectivele servicii. Concluzionând, în legătură cu criticile admise, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări și nu a finalizat demersurile privind clarificarea tuturor aspectelor, conform dispozițiilor legale în vigoare. Astfel, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu cele ale art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin HG nr. 395/2016, care dispun că ofertanţii au obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini, iar atribuţiile comisiei de evaluare, enumerate la art. 127 alin. (1) din aceleași norme ale Guvernului, o includ şi pe aceea de verificare al propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini. Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu. Astfel cum rezultă din reglementarea modului de derulare a procedurii de atribuire, în special din SECŢIUNEA a 10-a Procesul de verificare şi evaluare din normele de aplicare a legii privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă este responsabilă cu evaluarea ofertelor 15 / 20

§ 22

şi are obligaţia legală de a le verifica atent, cu respectarea principiilor aplicabile în materia achiziţiilor publice. Astfel, potrivit art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implica". Pentru a da eficienţă acestei obligaţii, legiuitorul a stabilit printre obligaţiile comisiei de evaluare a ofertelor şi pe cea de clarificare a conţinutului acesteia, obligaţie menţionată la art. 134 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Comisia de evaluare va stabili termenul-limită în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/ oferte”. În vederea promovării concurenţei, comisia de evaluare are obligaţia să efectueze acele demersuri care să conducă la lămurirea aspectelor rezultate din analiza ofertelor. Această obligaţie legală de clarificare a fost încălcată în speţă de autoritatea contractantă în condiţiile în care nu a întreprins demersul minimal de a solicita clarificări ofertanților cu privire la aspectele constatate. Consiliul apreciază că revine comisiei de evaluare responsabilitatea pentru admiterea şi declararea câştigătoare a unei oferte, context în care tot ea este ţinută să verifice admisibilitatea şi conformitatea ei sub orice fel de detaliu, în caz contrar riscând a declara admisibilă/câştigătoare o ofertă care nu îndeplineşte condiţiile legale. Așadar, deficienţele unei oferte nu pot fi indiferente autorităţii contractante, la fel și consecinţele semnării contractului cu o societate a cărei ofertă este necorespunzătoare. În concluzie, se constată că evaluarea realizată de autoritate a înregistrat abateri de la cadrul legal, motiv pentru care se impune clarificarea cu ofertanții amintiți a aspectelor în referinţă, pentru a permite realizarea unei evaluări obiective a ofertei, sub aspectele reclamate. Jurisprudenţa Consiliului este constantă în sensul că orice decizie a autorităţii contractante privind admiterea/respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a acesteia, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, autoritatea contractantă trebuie să acorde ofertanţilor efectiv dreptul de a-și demonstra cu claritate conformitatea ofertei. Ca urmare, comisia de evaluare trebuie să solicite clarificări în acest sens, inclusiv depunerea de documente probante, prin aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 1.450,74 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial), Consiliul o va admite, în parte, pentru următoarele motive: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: 16 / 20

§ 23

„(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

§ 24

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea ... SRL, motiv pentru care Consiliul apreciază că în speță se impune obligarea autorității contractante la plata unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestatoare sunt în sumă de 1.450,74 lei și reprezintă onorariu aferent serviciilor de asistență juridică prestate de avocat ..., facturate cu factura seria VBA nr. 277 din data de 15.08.2020 și achitate prin transfer bancar la data de 18.08.2020. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de 1000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau depunerea 17 / 20

§ 25

de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestatoare este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de serviciile prestate de avocat ..., Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură, cererea de plată a sumei de 1.450,74 lei, reprezentând onorariu avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este nepotrivit de mare în raport de munca depusă de avocat dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate în această cerere și la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea ei, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la suma de 1000 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestatoare, în calitate de client, și avocatul ei, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 1.450,74 lei, la suma de 1000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 Cod procedură civilă contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. 451 Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. 18 / 20

§ 26

În soluționarea acestui aspect, Consiliul reține Decizia ICCJ nr. 3/2020 prin care s-au statuat următoarele: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. În consecință, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliu va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ... și va anula, în parte, raportul procedurii de atribuire nr. 8211/28.07.2020, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele DC SRL și LGS SRL depuse pentru lotul 1 și la ofertele depuse de DC SRL pentru loturile 2-6 și la aplicarea criteriului de atribuire pentru loturile 1-6 și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze ofertele depuse de DC SRL și de LGS SRL, conform celor reținute în motivare. În ceea ce privește capătul de cerere prin care contestatoarea solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la respingerea celor 2 ofertanți, Consiliul îl va respinge ca inadmisibil, o astfel de atribuțiune fiind stabilită de legiuitor în sarcina membrilor comisiei de evaluare, potrivit art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora Comisia de evaluare are următoarele atribuții: „stabilirea ofertei/ofertelor câștigătoare sau, după caz, formularea propunerii de anulare a procedurii”, iar potrivit art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016 „Consiliul nu poate decide atribuirea contractului către un anumit operator economic, cu excepţia situaţiei în care acesta a fost desemnat de autoritatea contractantă sau calitatea sa de ofertant câştigător rezultă din informaţiile cuprinse în dosarul de soluţionare a contestaţiei”. În temeiul art. 26 alin. (9) din același act normativ, Consiliul va admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluţionarea contestaţiei și va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata sumei de 450,74 lei reprezentând cheltuieli disproporţionate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 19 / 20

§ 27

Admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii de atribuire nr. 8211/28.07.2020, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de DC SRL și LGS SRL pentru lotul 1 și ofertele depuse de DC SRL pentru loturile 2-6 și la aplicarea criteriului de atribuire pentru loturile 1-6. Obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze ofertele celor 2 ofertanți, conform celor reținute în motivare. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care contestatoarea solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la respingerea celor 2 ofertanți. Admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoarea ... SRL cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoarea ... SRL a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației. Respinge cererea contestatoarei ... SRL de obligare a autorității contractante la plata sumei de 450,74 lei reprezentând cheltuieli disproporționate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei, ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 20 pagini. 20 / 20

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.