AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 872/2020

NOVART ENGINEERING SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA

Decizia CNSC nr. 872/C3/794 din 27.05.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 872/C3/794 din 27.05.2020

Data din document
2020-05-27
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de verificare tehnică a proiectului Modernizarea Portului Tulcea - de la Mm 38+1530 la Mm 38+800”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1062700, publicat în SEAP la 07.02.2020, s-a solicitat anularea adresei nr. 5952, a procesului-verbal nr. 4413/26.03.2020, a procesului-verbal nr. 5560/13.04.2020, a raportului procedurii nr. 5950/23.04.2020 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei câștigătoare și respingerea acesteia, ca neconformă și inacceptabilă, continuarea procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată suportate în cauză. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de NOVART ENGINEERING SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA și anulează actualul rezultat al procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 5950/23.04.2020, precum și în actele precedente și subsecvente lui, referitoare la stabilirea admisibilității ofertei PROCONSINFRA SRL. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 20 de zile, prin respingerea ofertei amintite. Obligă autoritatea contractantă la plata către NOVART ENGINEERING SRL a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Verificatori tehnici atestaţi 40 75 3.000,00 40 75 3.000,00 0,00 TOTAL I 3.800,00 3.800,00 0,00 2. Costuri deplasări, cazare 1.000,00 1.000,00 1.000,00 1.000,00 0,00 TOTAL II 4.800,00 4.800,00 0,00 3. Cheltuieli materiale, consumabile, diverse 1.000,00 1.000,00 1.000,00 1.000,00 0,00 TOTAL 3 5.800,00 5.800,00 0,00 Cheltuieli indirecte 10% 580,00 580,00 0,00 Profit 5% 269,00 319,00 50,00 TOTAL 5.649,00 6.699,00 1.050,00 TVA 0% 0 TOTAL cu TVA 5.649,00 6.699,00 1.050,00 Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 17197/05.05.2020, ......... SRL a transmis Concluzii scrise, față de punctul de vedere al autorității contractante, reiterând susținerile sale din contestația inițială. De asemenea, contestatoarea depune dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura seria ODAV nr. 13175/27.04.2020 și extras de cont. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reț…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 872/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 16308Data înregistrării: 2020-04-28
ContestatorNOVART ENGINEERING SRLCUI 24648388
Autoritate contractantăJUDEȚUL TULCEA

2020_872_2020_Decizie_872.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.247 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 872/C3/794 Data: 27.05.2020 Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16308/28.04.2020, înaintată de NOVART ENGINEERING SRL, cu sediul în Tulcea, str. Sabinelor nr. 1, bloc E3, sc. A, ap. 13, județul Tulcea, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J36/684/2008, având CUI 24648388, reprezentată legal prin Minciu Dumitru și convențional prin SCA OLTEANU și ASOCIAȚII, cu sediul procesual ales în București, str. Sapienței nr. 6, et. 1-2, ap. 3-5, sector 5, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire nr. 5952 din 23.04.2020, emis de JUDEȚUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, str. Păcii nr. 20, cp 820033, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de verificare tehnică a proiectului Modernizarea Portului Tulcea - de la Mm 38+1530 la Mm 38+800”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1062700, publicat în SEAP la 07.02.2020, s-a solicitat anularea adresei nr. 5952, a procesului-verbal nr. 4413/26.03.2020, a procesului-verbal nr. 5560/13.04.2020, a raportului procedurii nr. 5950/23.04.2020 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei câștigătoare și respingerea acesteia, ca neconformă și inacceptabilă, continuarea procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată suportate în cauză. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, cu majoritate de voturi, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de NOVART ENGINEERING SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL TULCEA și anulează actualul rezultat al procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 5950/23.04.2020, precum și în actele precedente și subsecvente lui, referitoare la stabilirea admisibilității ofertei PROCONSINFRA SRL. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 20 de zile, prin respingerea ofertei amintite. Obligă autoritatea contractantă la plata către NOVART ENGINEERING SRL a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.

§ 3

2

Motivare · BO2020_12279

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 70.241 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 872/C3/794 Data: 27.05.2020 Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16308/28.04.2020, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ......... ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... și convențional prin ........., cu sediul procesual ales în ..........., formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire nr. 5952 din 23.04.2020, emis de ........., cu sediul în ........., str. Păcii nr. 20, cp 820033, ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de verificare tehnică a proiectului Modernizarea Portului ......... - de la Mm 38+1530 la Mm 38+800”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1062700, publicat în SEAP la 07.02.2020, s-a solicitat .......... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16308/28.04.2020, ......... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 5952 din 23.04.2020, emis de ........., în procedura arătată, prin care oferta sa a fost declarată necâștigătoare, fiind clasată pe locul 2, iar câștigătoare a fost desemnată oferta depusă de .........., cu o ofertă financiară de 78.309.00 lei, fără TVA, respectiv 49 % din valoarea estimată a achiziției. Din analiza documentelor transmise de către autoritatea contractantă, contestatoarea susține că, pe lângă faptul că ofertantului 1

§ 2

câștigător nu i s-a solicitat nicio justificare de preț pentru oferta financiară depusă (deși aceasta este neobișnuit de scăzută, raportat la valoarea estimată a achiziției), oferta nu corespunde documentației de atribuire și nu respectă legislația în domeniu, fiind inadmisibilă și neconformă. Totodată, contestatoarea apreciază că procedura s-a desfășurat cu nerespectarea principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016, în special, cu nerespectarea principiului tratamentului egal și principiului nediscriminării, din punct de vedere al evaluării ofertei .........., declarată câștigătoare. În continuare, contestatoarea invocă inadmisibilitatea propunerii tehnice a ofertei declarate câștigătoare, susținând că, în conformitate cu art. 137 din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare avea obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme și de a stabili ofertele admisibile, urmând a desemna câștigătoarea dintre ofertele admisibile. De asemenea, contestatoarea arată că propunerea tehnică depusă de .......... nu satisface condițiile prevăzute în documentația de atribuire și normele de drept aplicabile, iar motivele pe care se sprijină susținerea sa sunt următoarele: - propunerea tehnică este copia fidelă a caietului de sarcini; - .......... nu a descris metodologia de lucru, procesele de business, nefiind indicate și explicate în cuprinsul propunerii tehnice; - prin ofertă nu au fost nominalizați experții având calitatea de verificatori atestați pe domeniile indicate în caietul de sarcini și nu s-a făcut dovada atestării acestora de către autoritatea competentă; - câștigătoarea nu a prezentat, în cuprinsul ofertei sale, modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii verificatori de proiect; - răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4247/24.03.2020 nu este concludent; - ofertantul a încheiat contracte de prestări servicii cu anumite entități, care urmează să execute o parte din obiectul contractului de achiziție publică, deși acestea nu au fost declarate ca subcontractori în procedură. Citând Capitolul IV.4.1) Modul de prezentarea al propunerii tehnice din fișa de date, contestatoarea susține că documentul intitulat „propunere tehnică” nu reprezintă modul concret în care ofertantul câștigător a înțeles să respecte cerințele caietului de sarcini, ci este o copie, o reproducere fidelă, un „xerox” al caietului de sarcini, fără niciun comentariu și descriere a modalității concrete în care acesta va înțelege să-și execute serviciile ofertate. Încercând să mascheze faptul că a copiat, în integralitate, caietul de sarcini, operatorul a schimbat locul anumitor capitole, a schimbat fontul și dimensiunea textului și a mărit distanța între rândurile din text, pentru a crea impresia unei oferte voluminoase și detaliate. Invocând și citând prevederile art. 20 alin. (10) și art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, contestatoarea susține că nu se poate concluziona că oferta depusă de .......... satisface cerințele caietului de sarcini, atâta 2

§ 3

vreme cât cele două documente sunt aproape identice, în condițiile în care una dintre ele cuprinde regulile obligatorii pentru ofertant (caietul de sarcini), iar cealaltă modalitatea concretă în care ofertantul înțelege să le respecte. Raportat la cele evocate și ținând seama că, printre atribuțiile comisiei de evaluare, sunt și cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, contestatoarea consideră că această verificare nu a fost una reală și temeinică, fiind neefectuată cu respectarea rigorilor legislației aplicabile. De asemenea, contestatoarea arată că, din documentele prezentate de câștigător, în propunerea tehnică și în răspunsul la solicitarea de clarificări, nu rezultă propria viziune asupra realizării contractului, din care să reiasă modul în care a înțeles contextul și scopul proiectului, realizarea activităților și atingerea obiectivelor și a rezultatelor așteptate, nu conține comentarii a tuturor specificațiilor conținute în caietul de sarcini, prin care să dovedească corespondența propunerii tehnice cu specificațiile respective, ci, pur și simplu, sunt preluate/copiate cerințele caietului de sarcini. Față de argumentele susținute, contestatoarea solicită Consiliului să constate că propunerea tehnică depusă de .......... nu satisface cerințele caietului de sarcini, iar, pe cale de consecință, oferta sa este neconformă. În continuare, contestatoarea susține că obiectul contractului de achiziție îl reprezintă verificarea documentațiilor tehnice (DTAC + DTOE + PT + DDE + CS,) prin verificatori atestați și, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, "Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerințele fundamentale aplicabile se efectuează de către specialiști verificatori de proiecte atestați pe domenii/ subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor". În conformitate cu prevederile art. 4 din Ordinul nr. 2284/2018 pentru aprobarea Procedurii privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții, persoanele fizice atestate, în condițiile legii, ca verificatori de proiecte și/sau experți tehnici își desfășoară activitatea în baza certificatului de atestare și a legitimației în termen de valabilitate, documente emise de către autoritatea competentă (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), precum și a ștampilei de verificator de proiecte/expert tehnic. Contestatoarea susține că, prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ofertanților să dovedească disponibilitatea specialiștilor verificatori de proiect atestați, în următoarele domenii: A1 - rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice, energetice, telecomunicații, miniere, edilitare de gospodărie comunală cu structură de beton, beton armat, zidărie, lemn; 3

§ 4

A4 - rezistența mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier: drumuri, poduri, tunele, piste de aviație; A6 - rezistența mecanică și stabilitate pentru construcții de porturi și platforme marine; Af - rezistența mecanică și stabilitatea masivelor de pământ, a terenului de fundare și a interacțiunii cu structurile îngropate; B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier, drumuri, poduri, tunele, piste de aviație; B4 - siguranța în exploatare pentru construcții de porturi și platforme marine; B9 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală; C - securitate la incendiu pentru construcții în toate domeniile; D - igienă, sănătate și mediu înconjurător pentru toate domeniile; F - protecție împotriva zgomotului în construcții pentru toate domeniile; Ie - instalații electrice aferente construcțiilor; Se - sisteme exterioare: sisteme de canalizare; sisteme de alimentare cu apă și stingere a incendiilor/ sau Is. Contestatoarea arată că .......... nu a nominalizat în cuprinsul ofertei sale niciunul dintre specialiștii solicitați de autoritatea contractantă, motiv pentru care nu a fost în măsură să dovedească îndeplinirea cerinței privind autorizarea verificatorilor de proiect pe domeniile solicitate și enumerate. În acest sens, contestatoarea menționează că era obligația operatorului economic de a se asigura că, în cadrul ofertei, sunt nominalizați toți specialiștii necesari pentru domeniile de verificare arătate, expres, în cuprinsul caietului de sarcini. În lipsa informațiilor și documentelor, din care rezultă disponibilitatea și calificarea profesională a specialiștilor verificatori propuși pentru executarea contractului de achiziție publică, contestatoarea consideră că este imposibil a face aprecieri asupra calității serviciilor ce urmează a fi prestate de ........... De asemenea, în contextul lipsei oricărei informații cu privire la specialiștii nominalizați și având în vedere că oferta tehnică a câștigătoarei este lipsită de conținut, fiind copia fidelă a caietului de sarcini, contestatoarea apreciază că decizia de atribuire a contractului de achiziție ofertantului .......... nu asigură utilizarea eficientă a fondurilor publice. Mai mult decât atât, contestatoarea susține că ofertantul câștigător nu a precizat, în propunerea tehnică, modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii verificatori de proiecte atestați, în conformitate cu cerința de la punctul 4 din caietul de sarcini, motiv pentru care autoritatea contractantă a procedat la solicitarea de clarificări nr. 4247/24.03.2020, iar în răspunsul său, operatorul economic a arătat că "modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii verificatori de proiecte atestați pentru toate domeniile, conform cerințelor caietului de 4

§ 5

sarcini este prin contracte de prestări servicii" și că "în mod concret, societatea noastră are încheiate contracte de prestări servicii cu specialiști verificatori de proiecte atestați pentru toate domeniile, subdomeniile și specialitățile ce fac obiectul prezentei proceduri". În dovedirea susținerilor sale, .......... a atașat răspunsului său, "în scop orientativ și demonstrativ", contracte cadru pe care le are încheiate, ca dovadă a accesului la toți specialiștii verificatori necesari: „1. Contractul de prestări servicii nr. 017/10.06.2019, încheiat cu ..........PFA - A4, B2, D; (...) 7. Contractul de prestări servicii nr. 031/20.02.2020, încheiat cu ..........PFA - B9, A4, B2, D”. Din analiza documentelor atașate la răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatoarea a constatat că operatorul câștigător și-a propus, practic, să subcontracteze, în integralitate, serviciile de verificare tehnică prin verificatori atestați, dar, cu toate acestea .......... nu a declarat în cuprinsul DUAE niciun subcontractant. Invocând și citând prevederile art. 3 yy) și art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea susține că, așa cum rezultă din raportul procedurii, .......... nu a declarat niciun subcontractant, rezultând că acesta urma să execute contractul cu resurse proprii. De asemenea, contestatoarea arată că sunt relevante în speță și dispozițiile pct.2.5.2. al secțiunii I din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de instrucții, art. 1 din Regulamentul de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor din 20.11.1995, aprobat prin HG nr. 925/1995, precum și art. 4 din Regulament, potrivit căruia activitatea verificatorilor de proiecte și/sau a experților tehnici poate fi efectuată numai de către specialiști atestați, care își desfășoară activitatea în una dintre următoarele forme: • angajat al unei persoane juridice care are în obiectul de activitate verificarea sau expertizarea tehnică de calitate a proiectelor și a construcțiilor; • autorizat, ca persoană fizică; angajat al investitorului. Așadar, contestatoarea susține că, în cazul verificatorilor de proiecte, ofertantul era cel care avea dreptul, fie să nominalizeze verificatori din cadrul propriilor angajați, sau să subcontracteze activitatea aferentă, caz în care avea obligația de a indica, ca subcontractant, persoana fizică sau juridică ce urma să desfășoare această activitate. Contestatoarea mai arată că, în lipsa unor subcontractanți declarați, până la momentul comunicării răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 4247/24.03.2020, exista prezumția că serviciile de verificare, prin verificatori atestați, urmau să fie prestate de către ofertant, prin intermediul resurselor proprii. În aceste condiții, ulterior precizării privind accesul la specialiștii verificatori prin contracte de prestări servicii și atașarea acestora în dovedire, contestatoarea consideră că membrii comisiei de evaluare ar fi trebuit să constate că răspunsul ofertantului nu este concludent, prin raportare la informațiile 5

§ 6

declarate în DUAE și, pe cale de consecință, să respingă oferta, ca inacceptabilă, în conformitate cu art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Consideră contestatoarea, față de argumentele dezvoltate, că justificările acordate de .......... nu sunt suficiente și concludente, pe de o parte, pentru că operatorul nu deține suficiente resurse proprii, pentru a realiza acest proiect, în condiții optime, iar pe de altă parte, acesta nu ar fi putut subcontracta serviciile de verificare decât dacă declara subcontractanții în procedură. În plus, contestatoarea precizează că operatorul economic a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare, odată cu eludarea prevederilor legale privind obligativitatea declarării subcontractanților, a încălcat prevederile fișei de date Cap. III. 1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, potrivit cărora: „Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de Oficiul Registrul Comerțului. Cerință obligatorie pentru ofertant. Cerință obligatorie pentru fiecare asociat, terț susținător și corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de Oficiul Registrul Comerțului”. Totodată, în conformitate cu Cap. III. 1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului: "Ofertantul (lider, asociați, terții susținători și subcontractanții) va face dovada că nu se încadrează la situațiile prevăzute de art. 164, art. 165, art. 167, art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016", prin depunerea DUAE. Astfel, contestatoarea susține că operatorii economici, prin intermediul cărora ofertantul a înțeles să acceseze specialiștii verificatori de proiect, ce ar îndeplini activități care fac parte din obiectul contractului de achiziție publică, ar fi trebuit să completeze DUAE, astfel încât comisia de evaluare să poată verifica dacă aceștia îndeplinesc condițiile minime prevăzute de lege pentru a executa, chiar și parțial, un contract de achiziție publică. Având în vedere toate argumentele expuse, contestatoarea solicită să se constate că, în mod greșit, comisia de evaluare a apreciat oferta depusă de .......... admisibilă și a declarat-o câștigătoare. Cu privire la propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător, contestatoarea susține că trebuia respinsă încă din etapa evaluării ofertelor tehnice și, prin urmare, dacă autoritatea contractantă ar fi respectat dispozițiile legale aplicabile în cursul evaluării ofertelor tehnice și financiare, .......... ar fi fost exclusă, iar în urma aplicării criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, oferta sa ar fi fost declarată câștigătoare. Contestatoarea apreciază că, în procesul de evaluare, comisia de evaluare a eludat dispozițiile legale, prin solicitarea unor clarificări, care au încurajat operatorul economic să-și modifice propunerea financiară, în ceea ce privește componentele acesteia, depunând o nouă ofertă financiară, fapt care este inacceptabil. Astfel, în conformitate cu mențiunile făcute de comisia de evaluare, din cuprinsul procesului-verbal nr. 5560/13.04.2020 privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformității acesteia cu 6

§ 7

propunerea tehnică, contestatoarea susține că, prin adresa nr 4521/ 30.03.2020, i s-a solicitat ofertantului .......... clarificări, cu privire la detalierea și justificarea cheltuielilor necesare pentru prestarea serviciilor, pe cele 3 Faze de verificare, la nivelul de calitate cerut, respectiv: cheltuieli privind personalul, cheltuieli materiale și consumabile, cheltuieli privind transportul și cazarea personalului, orice alte cheltuieli necesare pentru îndeplinirea contractului, la care ofertantul a răspuns și justificat cheltuielile, prezentând documente justificative. Această justificare, în opinia contestatoarei, nu este concludentă. De asemenea, contestatoarea menționează că autoritatea contractantă ar fi constatat o neconcordanță între valoarea justificată și cea ofertată și a solicitat clarificări, prin adresa nr. 4868/02.04.2020. Ofertantul, conformându-se, prin răspuns, a depus o nouă propunere financiară, distinctă de cea depusă la data stabilită pentru deschiderea ofertelor, confirmând existența unei erori aritmetice la calculul cotei de profit. Contestatoarea susține că, în conformitate cu cerințele fișei de date a achiziției, art. IV.4.2) Modul de prezentare al propunerii financiare: „La elaborarea ofertei de preț ofertanții vor lua în considerare toate cheltuielile necesare pentru prestarea serviciilor la nivelul de calitate cerut, inclusiv cheltuielile privind personalul, cheltuieli materiale și consumabile, cheltuieli privind transportul și cazarea personalului, orice alte cheltuieli considerate necesare pentru îndeplinirea serviciilor contractate”. De asemenea, contestatoarea invocă faptul că, în propunerea financiară inițială, .......... a arătat că oferta sa este de 74.634 lei, defalcată astfel: pentru Faza 1, verificarea în faza DTAC + DTOE, suma de 29.904 lei; faza a 2-a, verificare în faza Proiect Tehnic + Detalii de execuție, suma de 39.081 lei; faza a 3-a, Verificarea documentației pe perioada execuției, suma de 5.649 lei. Ca urmare a solicitărilor de clarificări, ale autorității contractante, în data de 01.04.2020, prin adresa nr. 13, ofertantul a arătat o pretinsă justificare a cheltuielilor necesare pentru prestarea pe cele trei faze de verificare, astfel: a) cheltuieli privind personalul - pentru șeful de proiect, s-a prezentat contractul individual de muncă. Pentru specialiștii verificatori de proiecte - sunt prezentate mai multe contracte de prestări de servicii semnate pe un draft similar, în care, la art. 4.1, se arată că „Valoarea serviciilor aferente acestui contract va fi convenită între părți în funcție de complexitatea documentației verificate; b) cheltuieli materiale și consumabile: Anexa 2; c) cheltuieli privind transportul și cazarea personalului - Anexa 3. Totodată, contestatoarea menționează că, în 02.04.2020, prin adresa nr. 4868, după analizarea răspunsului transmis de .........., în baza art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, având în vedere neconcordanța dintre valoarea justificată (de 78.134 lei) și cea ofertată de (74.634 lei), 7

§ 8

comisia de evaluare a solicitat clarificări suplimentare. Prin răspunsul din adresa nr. 15/08.04.2020, ofertantul a arătat că neconcordanța dintre valoarea justificată și cea ofertată este cauzată de o eroare aritmetică. Astfel, cota de profit a fost aplicată în mod eronat unei valori rezultate din însumarea unui total parțial, Total 2, cu valoarea cheltuielilor indirecte și nu valorii rezultate din însumarea totalului general cu valoarea cheltuielilor indirecte. Pe același principiu, calculul totalului general pe fază s-a făcut prin însumarea Total 2 + Cheltuieli indirecte + profit și nu Total 3 + cheltuieli indirecte + Profit, ofertantul depunând o nouă ofertă financiară, distinctă față de prima. Invocând și citând prevederile art. 134 alin. (6) și cele ale art. 124 alin. (1) din HG nr. 395/2016, contestatoarea consideră că ofertantul și- a modificat oferta financiară, prin răspunsul la solicitarea de clarificări trimisă după data deschiderii ofertelor. Contestatoarea precizează că Legea achizițiilor publice, mai precis Normele metodologice de aplicarea a acesteia, menționează în ce condiții se acceptă și care sunt viciile de formă care pot fi modificate, conform art. 135 alin. (3), pe care îl citează. Consideră că schimbarea valorii profitului, în cadrul componentelor ofertei financiare, nu poate fi încadrată în categoria viciilor de formă. De asemenea, contestatoarea susține că, în considerarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, nu pot fi făcute corectări ale erorilor decât cu respectarea principiilor legii achizițiilor publice, mai cu seamă, a principiului nediscriminării și a principiului tratamentului egal. Elementele propunerii financiare pot fi modificate, prin corectarea erorilor aritmetice, pe baza datelor și informațiilor care sunt cunoscute de către toți participanții, deoarece sunt prevăzute în legislația aplicabilă, documentația de atribuire și alte documente prezentate de ofertant. Or, ofertantul a precizat că nu va susține proiectul doar prin forțe proprii abia după deschiderea ofertelor în cadrul procedurii, iar a da posibilitatea unui ofertant să schimbe propunerea tehnică, în principal, în timpul evaluării, prin adăugarea unor subcontractanți care nu au fost declarați inițial și apoi să modifice oferta financiară, argumentând cota de profit, raportată tocmai la aceste elemente noi, este inadmisibilă. Apreciază contestatoarea că autoritatea contractantă a folosit solicitarea de clarificare nr. 4868/02.04.2020 pentru a încerca să transforme oferta depusă de .......... dintr-o oferta inadmisibilă într-una câștigătoare. Contestatoarea precizează că legislația îi permite comisiei de evaluare să solicite ofertanților, în scris, clarificări privind oferta, dar comisia nu poate, totuși, să invite participanții să își modifice oferta, astfel încât aceasta din urmă să fie favorizată. Astfel, nu poate accepta o asemenea modificare a ofertei. Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a dat posibilitatea ofertantului declarat câștigător să își argumenteze oferta în 8

§ 9

limitele în care rămâne tot pe primul loc, după ce a observat și restul ofertelor financiare depuse în procedură. Contestatoarea susține că acceptarea, pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, a noului formular financiar, i-a creat ofertantului câștigător un avantaj evident, fiind, în fapt, o permisiune de a adăuga la ofertă, după termenul limită stabilit în anunțul de participare, ceea ce ar reprezenta o încălcare a prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, contestatoarea arată că permisiunea de completare a propunerii financiare, în etapa de evaluare a acestora, reprezintă o modificare substanțială a ofertei, cu încălcarea principiilor ce guvernează achizițiile publice, statuate de art. 2 alin. (2) lit. a), b) și d) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiul nediscriminării, al tratamentului egal și al transparenței. Contestatoarea invocă faptul că, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în hotărârea sa din 14.09.2017, din cauza C-223/16. Prin urmare, având în vedere că modificarea intervenită în oferta financiară a operatorului câștigător nu se încadrează în prevederile art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, contestatoarea consideră că se impunea respingerea ei, ca inacceptabilă. Astfel, solicită Consiliului anularea procesului-verbal privind evaluarea conformității propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice. Mai mult decât atât, contestatoarea susține că propunerea financiară (modificată) nu se corelează cu propunerea tehnică, ceea ce atrage, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, sancțiunea respingerii ofertei, ca neconformă. În privința prețului nejustificat de scăzut, contestatoarea susține că ofertantul câștigător a depus în cadrul procedurii o ofertă financiară de 78.309 lei, fără TVA, care, raportat la valoare estimată a achiziției, comunicată public, la cap. II. 1.5 din fișa de date a achiziției, de către autoritatea contractantă, respectiv 150.000 lei, fără TVA, reprezintă 49% din valoarea estimată, condiții în care autoritatea contractantă era obligată, în conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016 să-i solicite justificarea prețului. Contestatoarea precizează că, în același sens, sunt și prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016, pe care le citează. În continuare, contestatoarea menționează că, prin procesul-verbal nr. 5560/13.04.2020 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, comisia de evaluare nu a considerat necesar să solicite o justificare a prețului neobișnuit de scăzut ofertat de .........., aceasta mărginindu-se a considera că: prețul ofertei pentru îndeplinirea contractului nu depășește valoarea fondurilor ce pot fi disponibilizate pentru realizarea lucrării. Prețul ofertei reprezintă 49% din valoarea estimată. De asemenea, contestatoarea susține că ofertantul a prezentat detalierea cheltuielilor necesare pentru prestarea serviciilor, pe cele trei 9

§ 10

faze de verificare, în anexele 1.1, 1.2 și 1.3 la propunerea financiară, detalierea cuprinde cheltuielile pe cele trei faze de verificare cu: personalul, costuri, deplasări, cazare, cheltuieli materiale, consumabile diverse, cheltuieli indirecte, profit. Contestatoarea arată că, în justificarea prețului ofertat, câștigătorul a prezentat doar contractul individual de muncă și raport Revisal pentru șef de proiect. Contestatoarea mai susține că, pe lângă contractul de muncă prezentat, în care se specifica valoarea salariului pentru șeful de proiect, în valoare de 3.000 lei, ofertantul a prezentat o serie de contracte de prestări de servicii, în care se menționa că „valoarea serviciilor aferente acestui contract va fi convenită între părți în funcție de complexitatea documentației verificate”. De asemenea, contestatoarea arată că, la anexa 1.2, care menționează serviciile de verificare tehnică a proiectului pentru faza 1, se specifica, pentru verificatorii atestați, tariful pe oră este de 75 de lei, numai că, în concordanță cu contractele de prestări servicii prezentate, acest aspect nu se știe de unde rezultă, situație ce este similară pentru toate fazele de proiect prezentate. În plus, în privința anexei nr. 2, în care sunt prezentate fundamentarea economică detaliată a modului de formare a prețului, se arăta: Cheltuielile materiale, consumabile formate din birotică, papetărie, tehnică de birou ar fi de 200 lei pe bucată, contestatoarea menționează că nu știe la ce anume „bucată” se referă ofertantul, costurile fiind extrem de variate și conținând mai multe componente. Totodată, contestatoarea arată că s-au alocat 50 lei/bucată, costurile cu curieratul, expediții și coletărie, neexistând niciun fel de justificare care să arate cum a ajuns ofertantul la aceste costuri și nu se prezintă contractul cu furnizorii de servicii și nu există un plan de business, care să explice oferta de preț. Cum costurile sunt extrem de mici, față de valoarea pieței, contestatoarea susține că ar fi fost necesar ca autoritatea contractantă să solicite o justificare detaliată a acestora, situația fiind la fel la toate fazele proiectului. În privința deplasărilor, contestatoarea arată că se menționau deplasări la beneficiar 1680 km, cu un cost de 1,2 lei pe km și 180 km deplasări la verificatori, tot 1,2 lei /km, costul fiind extrem de mic și nejustificat de niciun fel de activitate, proces, procedură din propunerea tehnică. Referitor la costurile de cazare, o singură noapte, în valoare de 268 lei, contestatoarea menționează că nu se prezintă măcar o ofertă de cazare și nu se justifică cum, la 1680 km deplasare, este necesară o singură noapte de cazare și de ce ar fi necesară, fiind evident că ceea ce a oferit .......... nu este o justificare de preț, în accepțiunea legii. În conformitate cu legislația în vigoare, susține contestatoarea, în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea 10

§ 11

contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv. Contestatoarea menționează că, raportat la valoarea estimată a contractului de achiziție, de 150.000 lei, oferta .........., de 49% din valoarea estimată, nu numai că are un preț neobișnuit de scăzut, în lumina art. 210 din Legea nr. 98/2016, ci se poate încadra cu ușurință în categoria „prețurilor derizorii, de dumping”. Or, practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri sub costuri (denumite prețuri de dumping), în scopul înlăturării concurenților, sunt interzise prin prevederile art. 6 lit. f) din Legea concurenței nr. 21/1996. De asemenea, contestatoarea susține că și practica europeană arată că autoritatea contractantă este obligată să verifice, înainte de a respinge o ofertă, nu numai criteriul prețului ofertei examinate, ci și alte elemente ale ofertei, cum ar fi meritul tehnic, caracteristici estetice și funcționale, costuri de funcționare, rentabilitate, servicii post vânzare și asistență tehnică etc., în măsura în care acestea permit să se determine un prag de anomalie. În orice situație, autoritatea contractantă trebuie să indice punctele exacte din ofertă care au ridicat semne de întrebare, privind îndeplinirea parametrilor calitativi și/sau cantitativi, prevăzuți în documentația de atribuire. Totodată, contestatoarea arată că, potrivit Comisiei Europene: „o oferta nu va fi respinsă atât timp cât explicațiile financiare vor putea demonstra o marjă normală de profit”. Or, în speță, pentru societatea câștigătoare, nu poate fi vorba despre profit, în condițiile actuale de piață. În aceste condiții, contestatoarea susține că autoritatea contractantă avea obligația de a realiza o analiză temeinică a informațiilor și documentelor transmise de către ofertant, în răspunsul la cererea de justificări, în măsura în care acestea există, pentru a verifica veridicitatea prețului ofertat, sens în care este și jurisprudența Consiliului. Concluzionând, ignorarea dispozițiilor legale sau neaplicarea corectă a acestora, în cazul ofertelor cu preț neobișnuit de scăzut, prezintă riscuri importante pentru buna derulare a contractelor de achiziție publică, atât în ceea ce privește calitatea serviciilor ce urmează a fi prestate, cât și în ceea ce privește posibilitatea reală de executare a contractului. Referitor la cheltuielile de judecată, suportate cu înaintarea contestației, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea solicită Consiliului ca, în situația în care va înțelege să admită contestația să oblige autoritatea contractantă la plata cheltuielilor, reprezentând onorariul de avocat. În drept, contestatoarea invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. 11

§ 12

Prin adresa nr. 6285/29.04.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 17296/06.05.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere față de contestația formulată de ......... SRL, precum și copia documentelor din dosarul achiziției publice. Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă susține că a respectat principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și a evaluat toate ofertele depuse, nediscriminatoriu, în mod egal, potrivit documentației de atribuire publicată pe SEAP, în mod transparent. Cu privire la modul de evaluare a propunerii tehnice depuse de .........., autoritatea contractantă precizează că modul de întocmire a propunerii tehnice a fost lăsat la latitudinea fiecărui ofertant, cerința cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, din fișa de date, ofertanții fiind obligați să țină cont de toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire și nu a impus un anumit format de prezentare al propunerii tehnice. De asemenea, autoritatea contractantă arată că, în caietul de sarcini, nu s-a solicitat prezentarea, în cadrul propunerii tehnice, a unei metodologii de lucru sau indicarea și explicarea proceselor de business, metodologia de lucru a experților atestați fiind reglementată prin proceduri stabilite prin legislația specifică. Totodată, autoritatea contractantă susține că, la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, s-a solicitat ca ofertantul să elaboreze și să prezinte propunerea tehnică astfel încât aceasta să respecte cerințele precizate în documentația de atribuire, prin descrierea modului de îndeplinire a prevederilor acesteia, astfel încât informațiile prezentate să permită identificarea cu ușurință a corespondenței cu specificațiile tehnice. În acest sens, autoritatea contractantă arată că .......... a prezentat, în propunerea tehnică, descrierea generală a serviciilor ce urmează a fi prestate, modul de prestare a serviciilor ce fac obiectul contractului (procedura de verificare a documentațiilor), graficul desfășurării lucrării, încadrarea în termenele de predare prevăzute în contract, procedura de soluționare a neconformităților, nominalizarea șefului de proiect. Astfel, după cum este menționat și în procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 4413/ 26.03.2020, descrierea succintă a modului de îndeplinire a activităților de verificare a documentațiilor precizate în caietul de sarcini se află în propunerea tehnică la pag. 2-9. Autoritatea contractantă susține că nu a solicitat, în documentația de atribuire, nominalizarea specialiștilor verificatori de proiecte atestați sau prezentarea dovezii atestării acestora de către autoritatea competentă. La cap. 4. Servicii ce urmează a fi furnizate din caietul de sarcini, s-a solicitat ca ofertantul să depună o declarație pe propria răspundere că are acces la specialiștii verificatori de proiecte atestați în toate domeniile enumerate în caietul de sarcini. 12

§ 13

Având în vedere identificarea, de către comisia de evaluare, a faptului că declarația ofertantului .......... din propunerea tehnică, cu privire la accesul la specialiștii verificatori de proiecte atestați, nu cuprinde detalierea modalității de asigurare a accesului la respectivii specialiști, autoritatea contractantă menționează că, în baza art. 135 alin. (1) și (3) din HG nr. 395/2016, prin adresa nr. 4247/24.03.2020, comisia de evaluare i-a solicitat acestuia clarificări, iar prin adresa de răspuns nr. 4357/26.03.2020, ofertantul a transmis modalitatea de asigurare a accesului la specialiști. Autoritatea contractantă susține că documentele (contractele- cadru) prezentate atestă faptul că ofertantul .......... are acces la specialiști, atestați pe toate domeniile solicitate în caietul de sarcini, iar prin aceste contracte-cadru, specialiștii atestați se obligă să presteze serviciile de verificare tehnică de calitate și de expertizare tehnică, pentru toate domeniile respective, fiecare lucrare urmând a fi „reglementată” prin acte adiționale la contract. Autoritatea contractantă arată că a luat în considerare contractele- cadru, considerându-le similare cu declarațiile de disponibilitate ale respectivilor specialiști atestați. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că nu poate impune ofertantului să încheie un contract cu specialistul atestat înainte de momentul depunerii ofertei, considerând că această solicitare ar fi fost abuzivă și ar fi încălcat principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă mai susține că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. w) din Legea nr. 98/2016, prin „furnizor” se înțelege „entitatea care pune la dispoziția unui contractant produse, inclusiv servicii de instalare sau amplasare a acestora, dacă este cazul, ori care prestează servicii către acesta, care nu are calitatea de subcontractant”. Astfel, din analiza prevederilor menționate, rezultă că furnizorul este entitatea care prestează servicii către contractant, iar subcontractantul îndeplinește activități care fac parte din obiectul contractului, răspunzând de organizarea și derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Autoritatea contractantă precizează că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. a) și b) din Ordinul M.D.R.A.P.F.E. nr. 2264/2018, verificatorul de proiecte răspunde, în mod solidar, cu proiectantul, în ceea ce privește nivelul de calitate, cât și pentru realitatea, corectitudinea și completitudinea datelor și informațiilor înscrise în documentele „semnate și ștampilate”. Autoritatea contractantă menționează că aceste răspunderi revin verificatorului, indiferent de relația contractuală în care se află cu ofertantul .........., verificatorul de proiect nu răspunde în fața ofertantului .......... de modul în care își derulează/ organizează activitatea, întrucât aceasta este reglementată prin legislația specifică, el fiind independent din punct de vedere profesional. 13

§ 14

Responsabilitatea verificatorilor de proiect (fiecare pe domeniul lui de specializare), în cadrul verificărilor pe care le efectuează, derivă din deținerea autorizațiilor pe domeniile solicitate. Autoritatea contractantă precizează că șeful de proiect este persoana care răspunde de organizarea și derularea etapelor necesare, acesta fiind angajatul .........., conform contractului individual de muncă nr. 1/29.08.2019 și Raportului Revisal, iar conform cap. 4. Servicii ce urmează a fi furnizate din caietul de sarcini, Șeful de proiect trebuie să prezinte Raportul de analiză în max. 10 zile de la primirea documentației de la proiectant. Șeful de proiect are atribuții de analiză și sinteză, organizare și încadrare în termenele din caietul de sarcini, acesta urmărește și coordonează întocmirea referatelor de verificare de către fiecare expert autorizat, în 3 zile de la primirea documentației revizuite. Cu privire la modul de evaluare a propunerii financiare depuse de .........., autoritatea contractantă susține că, conform mențiunilor din procesul-verbal intermediar de verificare a propunerilor financiare nr. 4517/ 30.03.2020, prin adresa nr. 4521/30.03.2020, în baza art. 210 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 136 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, i s-au solicitat ofertantului clarificări, privind detalierea și justificarea cheltuielilor necesare pentru prestarea serviciilor, pe cele 3 Faze de verificare, la nivelul de calitate cerut, respectiv: cheltuieli privind personalul, cheltuieli materiale și consumabile, cheltuieli privind transportul și cazarea personalului, orice alte cheltuieli necesare pentru îndeplinirea contractului. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că .......... a răspuns în termen, la data de 01.04.2020, justificând cheltuielile privind personalul, cheltuielile cu materiale și consumabile și cheltuielile privind transportul și cazarea personalului, prezentând, în acest sens, documente justificative, după cum urmează: Anexa1.1- șef de proiect: - contract individual de muncă și raport Revisal, din care reiese salariul de bază lunar brut 3.000 lei; - în anexele 1.1, 1.2 și 1.3 la formularul de ofertă, a declarat următoarele cheltuieli cu șeful de proiect: •Faza 1: 800,00 lei; •Faza 2: 1.200,00 lei; •Faza 3: 800,00 lei; Total: 2.800,00 lei. Anexa 1.2 - specialiștii verificatori de proiecte: - fundamentarea economică detaliată a modului de formare a prețului, pe cele 3 faze de verificare, care cuprinde numărul de ore, tariful pe oră și valoarea totală pentru fiecare verificator tehnic atestat; - centralizatorul cheltuielilor de personal pe cele 3 faze; - contracte de prestări servicii: •Faza 1: 22.500,00 lei •Faza 2: 30.000,00 lei •Faza 3: 3.000,00 lei 14

§ 15

Total: 55.500,00 lei Anexa 2- fundamentarea economică detaliată a modului de formare a prețului, pe cele 3 faze, care cuprinde cheltuielile materiale, consumabile și cheltuielile diverse, unitare și totale: •Faza 1: 1.000,00 lei •Faza 2: 1.500,00 lei •Faza 3: 1.000,00 lei Total: 3.500,00 lei Anexa 3- fundamentarea economică detaliată a modului de formare a prețului, pe cele 3 faze, care cuprinde cheltuielile unitare și totale cu deplasări și cazare: •Faza 1: 2.500,00 lei •Faza 2: 2.500,00 lei •Faza 3: 1.000,00 lei Total: 6.000,00 lei Valoare justificată: 67.800 lei Ofertantul a declarat în ofertă cheltuieli indirecte (10%) și profit (5%) pe cele 3 faze, după cum urmează: •Faza 1: cheltuieli indirecte 2.680,00 lei; profit 1.424 lei; Total: 4.104,00 lei •Faza 2: cheltuieli indirecte 3.520,00 lei; profit 1.861,00 lei; Total: 5.381,00 lei •Faza 3: cheltuieli indirecte 580,00 lei; profit 269,00 lei; Total: 849,00 lei Total valoare justificată: 78.134,00 lei Valoarea ofertată: 74.634,00 lei Având în vedere neconcordanța dintre valoarea justificată și cea ofertată, autoritatea contractantă susține că i s-au solicitat clarificări suplimentare ofertantului, conform mențiunilor din procesul-verbal intermediar de verificare a propunerilor financiare nr. 4867/02.04.2020, prin adresa nr. 4868/02.04.2020, respectiv: „În baza art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare vă solicită să clarificați neconcordanța dintre valoarea justificată de 78.134,00 lei și cea ofertată de 74.634,00 lei (...)”. Autoritatea contractantă arată că ofertantul .......... a răspuns în termen, confirmând existența unei erori aritmetice, în calculul cotei de profit, a anexat formularul de ofertă și elementele propunerii financiare corectate și a anexat justificarea modului de formare a prețurilor corectate, pe cele 3 Faze de verificare. Cheltuielile indirecte și profitul se mențin la aceleași cote, de 10%, respectiv 5% și în formularul de ofertă este specificată valoarea corectată a ofertei, respectiv 78.309,00 lei, fără TVA (ofertantul nu este plătitor de TVA). Ofertantul a menționat că neconcordanța dintre valoarea justificată în data de 01.04.2020, ora 20:30, respectiv 78.134,00 lei și cea 15

§ 16

ofertată, de 74.634,00 lei, a fost cauzată de următoarea eroare aritmetică: cota de profit a fost aplicată, în mod eronat, unei valori rezultate din însumarea unui total parțial cu valoarea cheltuielilor indirecte și nu valorii rezultate din însumarea totalului general cu valoarea cheltuielilor indirecte. Eroarea aritmetică a fost valabilă pentru toate cele trei faze. Totodată, ofertantul a menționat că toate costurile au rămas neschimbate, iar cheltuielile indirecte au fost defalcate procentual și valoric. Autoritatea contractantă precizează că, în urma corectării erorii aritmetice, valoarea totală a ofertei s-a modificat în sensul creșterii și nu al diminuării acesteia, ceea ce nu poate fi apreciată ca o favorizare a acestui ofertant sau o nerespectare a principiilor stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, această modificare nu a dus la schimbarea clasamentului. Autoritatea contractantă susține că, în baza art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, elementele propunerii financiare au fost corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, pe baza datelor/informațiilor prevăzute în documente prezentate de ofertant, respectiv propunerea financiară. De asemenea, întrucât modificările operate de ofertant, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate, cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din lege, autoritatea contractantă susține că oferta .......... nu putea fi considerată neconformă. Totodată, autoritatea contractantă arată că, în baza art. 134 alin. (11) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, doar în cazul în care ofertantul nu era de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice, oferta .......... ar fi fost considerată neconformă. Referitor la afirmația contestatoarei, potrivit căreia .......... a depus o altă propunere financiară, în urma solicitării de clarificări, autoritatea contractantă prezintă, tabelar, situația comparativă a ofertei financiare inițiale și oferta financiară corectată, în urma îndreptării erorii aritmetice: Faza I (Verificare la faza DTAC+DTOE): Serviciul prestat Oferta financiară cu erori aritmetice Oferta financiară fără erori aritmetice Diferenţe valorice Ore Tarif/oră Valoare (lei) Ore Tarif/oră Valoare (lei) 1. Manoperă Şef proiect 40 20 800 40 20 800,00 0,00 Verificatori tehnici atestaţi 300 75 22.500,00 300 75 22.500,00 0,00 TOTAL I 23.300,00 23.300,00 0,00 2. Costuri deplasări, cazare 2.500,00 2.500,00 2.500,00 2.500,00 0,00 TOTAL II 25.800,00 25.800,00 0,00 16

§ 17

3.Cheltuieli materiale, consumabile, diverse 1.000,00 1.000,00 1.000,00 1.000,00 0,00 TOTAL 3 26.800,00 26.800,00 0,00 Cheltuieli indirecte 10% 2.680,00 2.680,00 0,00 Profit 5% 1.424,00 1.474,00 50,00 TOTAL 29.904,00 30.954,00 1.050,00 TVA 0% 0 TOTAL cu TVA 29.904,00 30.954,00 1.050,00 Faza II (Verificare la faza TAC+DTOE): Serviciul prestat Oferta financiară cu erori aritmetice Oferta financiară fără erori aritmetice Diferenţe valorice Ore Tarif/oră Valoare (lei) Ore Tarif/oră Valoare (lei) 1. Manoperă Şef proiect 60 20 1.200,00 60 20 1.200,00 0,00 Verificatori tehnici atestaţi 400 75 30.000,00 400 75 30.000,00 0,00 TOTAL I 31.200,00 31.200,00 0,00 2. Costuri deplasări, cazare 2.500,00 2.500,00 2.500,00 2.500,00 0,00 TOTAL II 33.700,00 33.700,00 0,00 3.Cheltuieli materiale, consumabile, diverse 1.500,00 1.500,00 1.500,00 1.500,00 0,00 TOTAL 3 35.200,00 35.200,00 0,00 Cheltuieli indirecte 10% 3.520,00 3.520,00 0,00 Profit 5% 1.861,00 1.936,00 75,00 TOTAL 39.081,00 40.656,00 1.575,00 TVA 0% 0 0 TOTAL cu TVA 39.081,00 40.656,00 1.575,00 Faza III ( Verificarea documentațiilor pe perioada execuției): Serviciul prestat Oferta financiară cu erori aritmetice Oferta financiară fără erori aritmetice Diferenţe valorice Ore Tarif/oră Valoare (lei) Ore Tarif/oră Valoare (lei) 1. Manoperă Şef proiect 40 20 800,00 40 20 800,00 0,00 17

§ 18

Verificatori tehnici atestaţi 40 75 3.000,00 40 75 3.000,00 0,00 TOTAL I 3.800,00 3.800,00 0,00 2. Costuri deplasări, cazare 1.000,00 1.000,00 1.000,00 1.000,00 0,00 TOTAL II 4.800,00 4.800,00 0,00 3. Cheltuieli materiale, consumabile, diverse 1.000,00 1.000,00 1.000,00 1.000,00 0,00 TOTAL 3 5.800,00 5.800,00 0,00 Cheltuieli indirecte 10% 580,00 580,00 0,00 Profit 5% 269,00 319,00 50,00 TOTAL 5.649,00 6.699,00 1.050,00 TVA 0% 0 TOTAL cu TVA 5.649,00 6.699,00 1.050,00 Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 17197/05.05.2020, ......... SRL a transmis Concluzii scrise, față de punctul de vedere al autorității contractante, reiterând susținerile sale din contestația inițială. De asemenea, contestatoarea depune dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura seria ODAV nr. 13175/27.04.2020 și extras de cont. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de verificare tehnică a proiectului Modernizarea Portului ......... - de la Mm 38+1530 la Mm 38+800”, ......... (în calitate de autoritate contractantă) a inițiat o procedură simplificată, publicând în SEAP anunțul de participare nr. SCN1062700, la data de 07.02.2020 și documentația de atribuire aferentă. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire din adresa nr. 5952 din 23.04.2020, ......... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Consiliul a luat act de faptul că ......... SRL a făcut dovada îndeplinirii obligației stabilite la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul depunerii unei cauțiuni, conform celor consemnate prin Recipisa de consemnare nr. 206243398/1 din data de 30.04.2020, emisă de CEC Bank – Sucursala Lipscani, în valoare de 1.566,18 lei. 18

§ 19

Văzând criticile la adresa modului de evaluare a ofertei desemnate câștigătoare, Consiliul consideră că acestea sunt, parțial, întemeiate. Consiliul are în vedere că, prin fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă a stabilit modalitatea de prezentare a propunerilor tehnice, de către ofertanți, în secțiunea dedicată: IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, conform următoarelor reguli: Oferta care nu va respecta cerințele caietului de sarcini va fi respinsă ca inacceptabilă. La întocmirea ofertei tehnice ofertantii vor tine cont de toate cerintele prevazute în documentatia de atribuire si-si vor elabora oferta in consecinta. Ofertantul are obligatia de a elabora si de a prezenta Propunerea Tehnica astfel incat sa respecte cerintele precizate in Documentatia de atribuire, prin descrierea modului de indeplinire a prevederilor acesteia, astfel incat informatiile prezentate sa permita identificarea cu usurinta a corespondentei cu specificatiile tehnice. În cadrul propunerii tehnice ofertantul are obligatia de a prezenta: - o declaratie pe propria raspundere ca are acces la specialistii verificatori de proiecte atestati in toate domeniile enumerate in caietul de sarcini, solicitati de autoritatea contractanta; - asumarea procedurii de verificare a documentațiilor din caietul de sarcini. Văzând oferta în cauză, Consiliul constată că, din punct de vedere formal, propunerea tehnică a ofertei desemnate câștigătoare nu respectă cerința de a se descrie modul de îndeplinire a prevederilor documentației de atribuire. Consiliul constată, din parcurgerea ei, că reprezintă, așa cum susține și contestatoarea, o copie a textului caietului de sarcini, emisă cu înlocuirea câtorva cuvinte/expresii sau cu excluderea unor paragrafe din textul caietului de sarcini. Susținerea că .......... nu ar fi descris ”metodologia de lucru, procesele de business nefiind indicate și explicate în cuprinsul propunerii tehnice” este considerată de Consiliu nefondată, întrucât documentația de atribuire nu obliga la un astfel de demers. În privința susținerilor că, prin ofertă, nu au fost ”nominalizați experții având calitatea de verificatori atestați pe domeniile indicate în caietul de sarcini și nu s-a făcut dovada atestării lor”, dar nici ”modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii verificatori de proiect”, Consiliul constată că, în fapt, autoritatea contractantă nu a impus acest tip de reguli de prezentare a ofertei. Conform textului evocat al fișei de date a achiziției, ofertanții aveau obligația de a cuprinde în propunerea tehnică doar o declarație pe proprie răspundere, de acces la toți verificatorii de proiecte indicați în caietul de sarcini. În același timp, conform textului caietului de sarcini (pagina 3, paragraf ultim), ofertanții aveau sarcina ca: ”Se solicită prezentarea în cadrul Propunerii tehnice a modalității de asigurare a accesului la următorii specialiști verificatori de proiect atestați, în următoarele domenii”. 19

§ 20

Din conținutul propunerii tehnice, nu rezultă modul de acces la verificatorii de proiect, .......... doar enumerând tipurile de verificatori, prin preluarea textului caietului de sarcini. Faptul că, prin adresa de clarificare nr. 12/25.03.2020, .......... răspunde solicitării autorității contractante, privitor la lipsa acestor informații, invocând deținerea unor contracte de prestări servicii cu verificatori de proiecte (transmise, în copie, anexat) nu poate fi considerată o simplă precizare, ci o completare nepermisă a propunerii tehnice, care nu are, oricum, conținutul impus prin fișa de date a achiziției. De altfel, chiar și volumul de informații/documente transmis pe calea clarificării amintite depășește volumul propunerii tehnice depuse inițial. Prin urmare, pentru absența informațiilor de precizie amintite, Consiliul consideră că oferta în cauză trebuia respinsă, fără a se putea accepta completarea ei, prin pretinse clarificări, întrucât aceasta este o conduită interzisă de prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016:

§ 21

Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. În același context, susținerea contestatoarei că ofertantul în cauză ”a încheiat contracte de prestări servicii cu anumite entități care urmează să execute o parte din obiectul contractului de achiziție publică, deși acestea nu au fost declarate ca fiind subcontractori în procedură” nu prezintă relevanță în aprecierea asupra inadmisibilității ofertei. Prin documentația de atribuire nu a fost impusă o condiție specifică de acces la specialiștii verificatori de proiecte, în sensul că autoritatea contractantă nu a cerut ca ofertanții să-i prezinte dovezi ale unei capacități tehnice și profesionale la nivelul precizat prin art. 179 litera c) din Legea nr. 98/2016: Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informații și documente: [...] c) indicarea tehnicienilor sau a organismelor tehnice implicate, indiferent dacă fac sau nu parte din organizația operatorului economic, în special a celor care răspund de controlul calității și, în cazul contractelor de achiziții publice de lucrări, a celor aflați la dispoziția contractantului în vederea executării lucrărilor. De altfel, chiar și în oferta contestatoarei se face trimitere la posibilitatea încheierii unor contracte de colaborare cu unii verificatori de proiecte (conform conținutului acordurilor de colaborare/angajamentelor de disponibilitate), adică la posibilitatea atragerii de specialiști din afara structurii proprii, cu încheierea unor contracte de natură similară celor prezentate de ofertantul câștigător. Or, implicarea efectivă a verificatorilor de proiecte, în lipsa unor prevederi explicite din documentația de atribuire, ar urma să fie analizată la momentul execuției contractului, pe baza regulilor specifice domeniului de activitate, adică în condițiile stabilite prin HG nr. 925/1995 20

§ 22

pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor, modificată prin HG nr. 742/2018. Prin urmare, Consiliul consideră neîntemeiată această critică, bazată pe pretinsa acceptare incorectă a unor relații contractuale dintre ofertant și verificatorii de proiect atrași în echipa de proiect, dar constată că informațiile referite nu puteau fi acceptate drept simple clarificări. De asemenea, solicitarea repetată și acceptarea de informații de clarificare/modificare a propunerii financiare a ofertei desemnate câștigătoare reprezintă un demers contrar amintitelor prevederi ale Legii nr. 98/2016. În fapt, autoritatea contractantă a acceptat modificarea valorii totale a ofertei, deși nu a primit justificări efective ale prețului aparent neobișnuit de scăzut. Consiliul reține că, prin fișa de date a achiziției, în secțiunea specifică, IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, autoritatea contractantă a impus două reguli de prezentare a cheltuielilor, care prezintă interes în speță: Ofertantii vor lua în calcul că, pe parcursul procedurii de achizitie, comisia de evaluare poate solicita detalierea fiecarui cost ofertat pentru prestarea serviciilor precum și sustinerea acestora defalcate pe tipuri de cheltuieli și pe experti. (...) In Propunerea financiara se vor detalia toate cheltuielile necesare pentru prestarea serviciilor pe cele 3 Faze de verificare, la nivelul de calitate cerut–cheltuieli privind personalul, cheltuieli materiale si consumabile, cheltuieli privind transportul si cazarea personalului, orice alte cheltuieli necesare pentru indeplinirea contractului. Or, prin solicitarea de justificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut nu au fost procurate informații de detaliu, privind modalitatea de stabilire a costurilor specifice unitare, ci au fost prezentate valori globale ale costurilor, pe tipuri de cheltuieli (personal, materiale, transport, cazare). Mai mult, acceptarea modificării valorii finale a ofertei, prin recalcularea profitului (în sensul majorării valorii), după o nouă solicitare de clarificare a prețurilor (pretins justificate), apare ca o veritabilă negociere nepermisă a ofertei, al cărui conținut imprecis ar fi trebuit să conducă la respingerea ei. În acest caz, chiar lipsa unei solicitări de justificare a prețului în condițiile stabilite chiar prin fișa de date a achiziției, concomitent cu acceptarea unor informații lipsite de suport (neverificabile) apare ca un avantaj incorect acordat acestei oferte, contrar amintitelor prevederi ale Legii nr. 98/2016. Raportat la conținutul, lipsit de fermitate al întregii oferte, Consiliul consideră că solicitările repetate de clarificări, prin care au fost aduse modificări substanțiale ofertei câștigătoare (atât propunerii tehnice cât și celei financiare), reprezintă și un demers lipsit de transparență și contrar regulilor de tratament egal al ofertanților. 21

§ 23

În practica constată, Consiliul a avut în vedere și soluții ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care instanța comunitară a apreciat ca fiind incorecte astfel de conduite (precum Hotărârea din Cauza C 336/12, ................... punctul 31): Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, .... ..... și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). Prin urmare, considerând că situația de fapt și de drept a ofertei desemnate câștigătoare nu ar putea să se modifice, printr-o eventuală reevaluare a ei, decât în dauna regulilor exprese ale Legii sau a principiilor din domeniu, Consiliul consideră că, după anularea actualului rezultat al procedurii de atribuire, autoritatea contractantă trebuie să continue procedura de atribuire, prin respingerea ei. Pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația, va anula actualul rezultat al procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 5950/23.04.2020, precum și în actele precedente și subsecvente lui, referitoare la stabilirea admisibilității ofertei ........... În același timp, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 20 de zile, prin respingerea ofertei amintite, în temeiul dispozițiilor de la alin. (5) al aceluiași articol 26 din lege. Cu privire la cererea contestatoarei privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată suportate în cauză, având în vedere volumul de documente prezentate cu ocazia depunerii contestației, dar și faptul că nu toate criticile sunt întemeiate, Consiliul, în baza art. 68 din Legea nr. 101/2016 și art. 451 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă, reduce cheltuielile solicitate de la 5.761,03 lei la 1.000 de lei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, cu majoritate de voturi, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... și anulează actualul rezultat al procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 5950/23.04.2020, precum și în actele precedente și subsecvente lui, referitoare la stabilirea admisibilității ofertei ........... 22

§ 24

Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 20 de zile, prin respingerea ofertei amintite. Obligă autoritatea contractantă la plata către ......... SRL a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. PREȘEDINTE, MEMBRU, ......... ...........

§ 25

Opinie concurentă, Sunt de acord cu soluția pronunțată de majoritatea completului și cu motivarea redactată de acesta, mai puțin considerentele care se referă la «a încheiat contracte de prestări servicii cu anumite entități care urmează să execute o parte din obiectul contractului de achiziție publică, deși acestea nu au fost declarate ca fiind subcontractori în procedură (...) Prin urmare, Consiliul consideră neîntemeiată această critică, bazată pe pretinsa acceptare incorectă a unor relații contractuale dintre ofertant și verificatorii de proiect atrași în echipa de proiect». Cu referire la acest aspect, rețin următoarea cerință din caietul de sarcini: „ (...) se solicită prezentarea în cadrul propunerii tehnice a modalității de asigurare a accesului la următorii specialiști verificatori de proiecte atestați, în următoarele domenii: A1 (...), A6 (...); Af (...); B2 (...); B4 (...); B9 (...); C (...); D (...); F (...); IE (...); Se (...). Ofertantul trebuie să depună o declarație pe propria răspundere că are acces la specialiștii verificatori de proiecte atestați în toate domeniile enumerate mai sus, solicitați de autoritatea contractantă. Verificatorii de proiect vor fi autorizați pe domeniile solicitate (...)”. Prin urmare, autoritatea contractantă, prin menționarea obligativității ofertanților de a dispune de specialiștii solicitați, a dorit să detalieze în mod clar în ce constă necesitatea sa, astfel că în mod legal, pentru a se asigura că ofertanții vor putea executa contractul în bune 23

§ 26

condițiuni a solicitat în fișa de date la cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, următoarele: „Oferta care nu va respecta cerințele caietului de sarcini va fi respinsă ca inacceptabilă. La întocmirea ofertei tehnice ofertanții vor ține cont de toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire și-și vor elabora oferta în consecință. Ofertantul are obligația de a elabora și de a prezenta propunerea tehnică astfel încât informațiile prezentate să permită identificarea cu ușurință a corespondenței cu specificațiile tehnice (...)”. Având în vedere conținutul documentației de atribuire, rețin că serviciile de verificare a proiectelor, prin specialiști verificatori de proiecte atestați, fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/1995, potrivit cărora: „(1) Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerințele fundamentale aplicabile se efectuează de către specialiști verificatori de proiecte atestați pe domenii/subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica și ștampila proiectele întocmite de el, proiectele la a căror elaborare a participat sau proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiză tehnică. (2) Se interzice utilizarea proiectelor tehnice și a detaliilor de execuție neverificate în condițiile alin. (1) coroborat cu prevederile art. 5 alin. (2)”. Din verificarea dosarului cauzei, rețin că, pe parcursul evaluării ofertelor, la solicitarea autorității contractante nr. 4247/24.03.2020, privind „justificarea clarificarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii verificatori de proiecte atestați pe toate domeniile solicitate la pct. 4 din caietul de sarcini, conform declarației prezentate în propunerea tehnică”, .......... a răspuns astfel, prin adresa nr. 12/ 25.03.2020 (4357/26.03.2020) „modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii verificatori de proiecte atestați pentru toate domeniile, conform cerințelor caietului de sarcini este prin contracte de prestări servicii. Astfel, în mod concret, societatea noastră are încheiate contracte de prestări servicii cu specialiști verificatori de proiecte atestați, pentru toate domeniile, subdomeniile și specialitățile ce fac obiectul prezentei proceduri. În susținerea celor afirmate mai sus, vă anexăm în scop orientativ și demonstrativ contracte cadru pe care societatea noastră le are încheiate, ca dovadă a accesului la toți specialiștii verificatori de proiecte necesari prezentei proceduri”, atașând următoarele documente: - copia contractului de prestări servicii nr. 017/10.06.2019, încheiat cu ..........PFA, pentru servicii de verificare tehnică la cerințele A4, B2, D; - copia contractului de prestări servicii nr. 024/05.08.2019, încheiat cu .........., pentru servicii de verificare tehnică la cerințele A4, B2; - copia contractului de prestări servicii nr. 026/08.08.2019, încheiat cu .........., pentru servicii de verificare tehnică la cerințele Af/A7, B5, D/A6, B4, D; - copia contractului de prestări servicii nr. 032/20.02.2020, încheiat cu .........., pentru servicii de verificare tehnică la cerințele B1, C, D, F; 24

§ 27

- copia contractului de prestări servicii nr. 033/06.03.2020, încheiat cu ............ PFA, pentru servicii de verificare tehnică la toate cerințele; - copia contractului de prestări servicii nr. 034/06.03.2020, încheiat cu ..........., pentru servicii de verificare tehnică la cerința Is; - copia contractului de prestări servicii nr. 031/20.02.2020, încheiat cu ..........PFA, pentru servicii de verificare tehnică la cerințele A1, (A11), B9, a7, A4, B2, D. Prin urmare, constat că serviciile de verificare tehnică nu vor fi prestate de către ofertantul .........., prin proprii angajați, ci de alți operatori economici, care nu au nicio calitate în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Or, potrivit art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016, subcontractant este „orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziție publică și care execută și/sau furnizează anumite părți ori elemente ale lucrărilor sau ale construcției ori îndeplinesc activități care fac parte din obiectul contractului de achiziție publică, răspunzând în fața contractantului de organizarea și derularea tuturor etapelor necesare în acest scop”. Din interpretarea acestei dispoziții, rezultă că pentru a fi considerat subcontractant, este necesar ca activitățile executate de un operator economic nominalizat în cadrul ofertei să facă parte din obiectul contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit. Or, serviciile de verificare tehnică a proiectului reprezintă obiectul contractului care urmează a fi atribuit fiind evidențiate, în mod expres, în cadrul documentației de atribuire, motiv pentru care prestatorii, din cadrul contractelor de prestări servicii prezentate, nu pot fi considerați simpli prestatori, ci ar fi trebuit declarați subcontractanți. În soluționare, constat că .......... a ales să subcontracteze serviciile de verificare de proiect, denumind această relație contractuală „prestare de servicii” și omițând să-și îndeplinească obligația prevăzută la art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia: „În cazul în care ofertantul/candidatul intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informațiile menționate la alin. (1) lit. a), precum și cele de la alin. (1) lit. b) și c) care prezintă relevanță din perspectiva capacităților subcontractanților pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanților pe a căror capacități ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conține numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a)”. Prin urmare, sunt de acord cu soluția pronunțată de către majoritatea completului, însă pentru considerentele expuse în această opinie concurentă.

§ 28

25

§ 29

MEMBRU, ........

§ 30

........

§ 31

.......................... 26

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.