AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2854/2025

ENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRL în contradictoriu cu COMUNA ION NECULCE (CONSILIUL LOCAL COMUNAL ION NECULCE)

Decizia CNSC nr. 2854/C10/1699 din 25.09.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2854/C10/1699 din 25.09.2025

Data din document
2025-09-25
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „EXECUTIE LUCRARI PENTRU INVESTITIA: "Creşterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public in comuna Ion Neculce, judetul lasi”, cod CPV 45000000-7, organizată de COMUNA ION NECULCE (CONSILIUL LOCAL COMUNAL ION NECULCE), cu sediul în Localitatea Razboieni, str. Principală, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării prezentei contestații; - Obligarea Autorității contractante la modificarea în parte a documentatiei de atribuire și la eliminarea/amendarea cerințelor nelegale și/sau nejustificate; - În subsidiar, în situatia în care nu va mai fi posibilă adoptarea masurilor de remediere, obligarea Autorității contractante la anularea procedurii. EXPERT GRUP SRL, cu sediul în Municipiul Iaşi, Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 10, Judeţul Iaşi, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit.a) și b) și alin.(5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRL în contradictoriu cu COMUNA ION NECULCE (CONSILIUL LOCAL COMUNAL ION NECULCE). Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa referitor la IV.2 din contestație, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedură prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urm…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2854/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 30885Data înregistrării: 2025-05-13
ContestatorENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRLCUI 42814802
Autoritate contractantăCOMUNA ION NECULCE (CONSILIUL LOCAL COMUNAL ION NECULCE)CUI 4541050

2025_2854_2025_Decizie_2854.pdf, BO2025_2854_2025_BO2025_2854.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.182 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.2854/C10/1699 Data:25.09.2025

§ 2

Prin contestaţia nr. 208/12.05.2025, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 30885/13.05.2025, depusă de ENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRL, cu sediul social în București, Strada MOŞOAIA Nr. 104 A, Corp B, Casa 7, Mansarda, Sectorul 4 și adresa de corespondență la punctul de lucru situat in Bucureşti, Calea SERBAN VODĂ Nr. 217B, vila nr. 6, parter si camera nr. 1 etaj 1, Sectorul 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/8515/2020, având CUI RO42814802, reprezentată legal de Staicu Florin, administrator, împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. SCN1162154 din 05.05.2025, privind procedura simplificată, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „EXECUTIE LUCRARI PENTRU INVESTITIA: "Creşterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public in comuna Ion Neculce, judetul lasi”, cod CPV 45000000-7, organizată de COMUNA ION NECULCE (CONSILIUL LOCAL COMUNAL ION NECULCE), cu sediul în Localitatea Razboieni, str. Principală, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării prezentei contestații; - Obligarea Autorității contractante la modificarea în parte a documentatiei de atribuire și la eliminarea/amendarea cerințelor nelegale și/sau nejustificate; - În subsidiar, în situatia în care nu va mai fi posibilă adoptarea masurilor de remediere, obligarea Autorității contractante la anularea procedurii. EXPERT GRUP SRL, cu sediul în Municipiul Iaşi, Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 10, Judeţul Iaşi, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. Pagina 1 din 3

§ 3

J22/345/1995, cod fiscal RO714848, reprezentată convenţional prin Staicu Daniela - Cabinet de avocat, cu sediul în Bucureşti, Sector 1, Ansamblul rezidenţial WIN Herăstrău (la Recepţie), strada Barajul Argeş nr. 8A, Corp C3, Etaj 1, Apartament nr. 3105, unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură în calitate de elaboratoare a proiectului tehnic, depune Cerere de intervenție voluntară (în sprijinul autorității contractante) înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 34143/26.05.2025, prin care solicită: 1. Admiterea prezentei Cereri de intervenţie; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea Contestaţiei, ca fiind nefondată; 3. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016. Privind cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulate de ENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRL, prin Încheierea nr. 1821/C10/1699/21.05.2025, Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestației formulată de ENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRL, pe care a respins-o, ca rămasă fără obiect. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit.a) și b) și alin.(5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ENVIRO SMART TECHNOLOGIES SRL în contradictoriu cu COMUNA ION NECULCE (CONSILIUL LOCAL COMUNAL ION NECULCE). Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa referitor la IV.2 din contestație, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedură prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art.26 alin.(6) din Legea nr.101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici din cuprinsul contestației. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin (3) și art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de EXPERT GRUP SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu Pagina 2 din 3

§ 4

plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 62.936 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr………… Data:……………

§ 2

Prin contestaţia nr. …, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. …, depusă de ... SRL, cu sediul social în ..., Strada … Nr. …, Corp …, Casa …, …, … și adresa de corespondență la punctul de lucru situat in ..., Calea … Nr. …, vila nr. …, .. si camera nr. … etaj …, …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal de …, administrator, împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. … din …, privind procedura simplificată, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „...”, cod CPV ..., organizată de ...(...), cu sediul în Localitatea …, str. …, județul …, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării prezentei contestații; - Obligarea Autorității contractante la modificarea în parte a documentatiei de atribuire și la eliminarea/amendarea cerințelor nelegale și/sau nejustificate; - În subsidiar, în situatia în care nu va mai fi posibilă adoptarea masurilor de remediere, obligarea Autorității contractante la anularea procedurii. ...SRL, cu sediul în Municipiul …, Şoseaua … nr. …, Judeţul …, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. …, cod fiscal …, reprezentată convenţional prin … - Cabinet de avocat, cu sediul în ..., …, Ansamblul rezidenţial … (la Recepţie), strada … nr. …, Corp …, Etaj …, Apartament nr. …, unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură în calitate de elaboratoare a proiectului tehnic, depune Cerere de intervenție voluntară (în sprijinul autorității contractante) înregistrată la Consiliul Național de Pagina 1 din 20

§ 3

Soluționare a Contestațiilor sub nr. …, prin care solicită: 1. Admiterea prezentei Cereri de intervenţie; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea Contestaţiei, ca fiind nefondată; 3. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016. Privind cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulate de ...SRL, prin Încheierea nr. …, Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestației formulată de ...SRL, pe care a respins-o, ca rămasă fără obiect. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL reclamă documentația de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. … din …, solicitând cele de mai sus. Contestatorul solicită ca măsura suspendării procedurii să fie dispusă până la clarificarea de către Consiliul a legalității și temeiniciei Documentației de atgribuire, fiind singura parghie legală menită să asigure realizarea imperativelor statuate de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: solutionarea procesului intr-un termen rezonabil și asigurarea caracterului efectiv al dreptului la un proces echitabil. Or dreptul la un process echitabil ar fi unul iluzoriu dacă efectele actului administrativ vădit nelegal, în speța chiar documentația de atribuire, s-ar produce în integralitate anterior datei la care o autoritate de control ar putea sa se pronunte asupra legalității acestora, fapt confirmat și de Recomandarile Consiliului Europei, în speță Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei, potrivit careia este de dorit să se asigure persoanelor o protectie jurisdictională provizorie, fără a recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. Recomandarea a apreciat că autoritățile administrative actionează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus s-a aratat în același act european ca executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstante, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în masura posibilului. Astfel ca interesul legitim al contestatorului în a solicita suspendarea procedurii este justificat de necesitatea preintampinarii producerii unei pagube în patrimoniul propriu, prin raportare la soluția probabilă a evaluării ofertei, respectiv pierderea șansei de a-i fi declarată oferta admisibilă și/sau caștigătoare, cu prefigurarea pierderii vocatiei la atribuirea contractului. Prin urmare Consiliul este rugat să constate îndeplinirea în cauză a tuturor condițiilor formale și substanțiale impuse de lege, consecinta directă fiind suspendarea procedurii până la soluționarea definitivă a cauzei avand ca Pagina 2 din 20

§ 4

obiect verificarea legalității și temeiniciei obiectului contestatiei formulate, singura cale de continuare a procedurii în condiții de legalitate impunând temporizarea acesteia prin admiterea cererii de suspendare, măsura de natura a apara interesele tuturor participanților și cu precădere interesul public.  Obiectul contestației vizează însăși documentatia de atribuire care, prin modalitatea în care a fost publicată, nu asigura o concurenta reală și egală între operatorii economici, având ca efect introducerea unor cerinte formulate în mod restrictiv, nelegal și nejustificat. Apreciază astfel că, în virtutea art. 23 din Legea nr. 101/2016 se impune cu atât mai mult suspendarea procedurii avadu-se în vedere faptul ca sunt lezate atat interesele potentialilor ofertanti, cât și interesul public. Autoritatea contractantă urmărește atribuirea contractului operatorului economic care ofertează prețul cel mai scăzut (acesta fiind criteriul de atribuire în conformitate cu informațiile de la Cap. II.2.5 din cuprinsul Fișei de date a achiziției), iar evaluarea se realizează în urma analizării mai multor oferte depuse, tocmai acesta fiind și scopul urmărit de legiuilor prin Legea nr. 98/2016 atunci când a reglementat obligația Autorității contractante de a acorda operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu, de a acționa intr-o manieră transparentă și proporțională și de a întocmi o documentație de atribuire care să nu restrângă în mod artificial concurența, în sensul legii existand o restrangere artificială a concurenței în cazul în care achiziția sau elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici. Respectarea principiului legalității ce guvernează întreaga procedura de achiziție urmărește în cele din urmă protejarea resuresei publice în beneficiul cetațeanului, în final, în situatia în care nu ar fi suspendata procedura până la analizarea criticilor legate de documentația de atribuire, fiind lezat insusi interesul public, deoportiva cu cel al autorității contractante. Concluzionand, suspendarea procedurii este o solutie necesară prin care se pastrează echilibrul drepturilor și consecințelor patrimoniale până la clarificarea în mod definitiv a legalității documentației de atribuire publicate de către autoritatea contractantă și clarificării/modificării acesteia, după caz, ce este susceptibilă a denatura concurența sau a avea effect discriminatoriu. În temeiul argumentației expuse supra solicită respectuos Consiliului suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației.

§ 5

Contestatorul invocă prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016, art. 156 din Legea nr. 98/2016, art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016. IV.1 - Eliminarea sintagmei "pe linia de alimentare care utilizeaza cablurile de alimentare pentru a primi date si a trimite comenzi" din cadrul pct. 12 al Fișei tehnice nr. 2 Tip comunicaţie fără costuri legate de transmisiunea de date: tehnologie de comunicaţii pe linia de alimentare care utilizează cablurile de alimentare pentru a primi date și a trimite comenzi (Power Line Communication sau similar): Solicită eliminarea cerinței restrictive din Fișa Tehnică nr. 2, pct. 1.12, potrivit căreia se impune tehnologia de comunicatii pe linia de alimentare care utilizeaza cablurile de alimentare pentru a primi date și a trimite comenzi, relevanta pentru Autoritatea contractantă fiind exclusiv lipsa Pagina 3 din 20

§ 6

costurilor, nu modalitatea în care se ajunge la aceasta finalitate, sens în care se impune reformularea cerinței astfel: Tip comunicatie: fără costuri legate de transmisiunea de date: mod de transmisie: în frecvența radio sau prin liniile de alimentare sau similar, utilizând protocoale standardizate. Mentionează faptul că sintagma "similar" se referă doar la protocolul PLC și nu și la obligativitatea de a se utiliza liniile de alimentare, însă forma actuală a documentației lasă loc de interpretări și de o evaluare subiectiva din partea autorității contractante, reformularea cerinței în sensul celor mentionate de către contestator supra nefăcând altceva decât să elimine eventualele ambiguități și posibilități de interpretare eronata a cerinței, cu consecința unei evaluări greșite a ofertei de către comisia de evaluare În cuprinsul Proiectului Tehnic, în documentul „… PTh SSV", la pagina 21 (pagina 23 din PDF), se regăsesc afirmaţii contradictorii cu privire la modul de conectivitate şi funcţionare a sistemului de telegestiune. Menţionează că accesarea unei interfeţe web sau a unei aplicaţii mobile presupune în mod inerent o conexiune la internet a dispozitivelor finale sau a serverului de management, contrar celor afirmate în secţiunea „Conectivitate". Această lipsă de coerenţă şi claritate în descrierea cerinţelor tehnice afectează capacitatea operatorilor economici de a formula o ofertă conformă şi corectă, încalcă art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, şi creează un potenţial avantaj nejustificat pentru un ofertant care a colaborat cu proiectantul sau cunoaşte detaliile de implementare neexplicitate în documentaţie. Invederează Consiliului faptul că în cuprinsul unei proceduri de dată recentă, respectiv procedura simplificată organizată de către ..., avand ca obiect "…", anunț de participare simplificat …, cu un proiect identic (dedicat tot ..., insa având proiectantul "uzual" al ..., respectiv ... SRL), a eliminat în cele din urma aceasta cerință restrictivă, considerând probabil că formularea a dus la o măsură neconcurențială, cerinta fiind formulată așa cum rezultă din captura de mai jos, reprezentând selecțiune din fişierul "PTh LOT 1 - parte scrisă II.pdf": IV.2 - Eliminarea cerinţei din Formularul F4 - Lista cu cantitățile referitoare la montarea unui număr de doar 8 senzori multifuncţionali raportat la un număr de 184 aparate de iluminat echipate cu module de telegestiune pentru puncte luminoase, precum si eliminarea Fisei tehnice nr. 6 Senzor multifuncțional și a oricăror referiri la senzorul multifuncțional din cadrul documentației de atribuire Prin Formularul F4 - Lista cu cantități, parte integrantă a documentației de atribuire, s-a stabilit cerința montării unui număr de 8 senzori multifuncțional. Introducerea acestor senzori a fost realizată cu scopul de a justifica impunerea Fișei tehnice nr. 6 Senzor Multifuncțional și a cerințelor tehnice ale senzorilor, în vederea avantajării producătorului ..., care este singurul producător ce detine un produs care indeplinește, în mod cumulativ, cele 20 de specificații impuse de fișa tehnică pentru senzorul multifuncțional. În cadrul proiectului acesti 8 senzori multifuncționali sunt propuși a fi montati, în mod aleatoriu, pe planurile de situație, fără a fi prezentat în partea scrisa care este funcționalitatea sau avantajul propus prin montarea lor. Pagina 4 din 20

§ 7

În fapt, montarea acestor 8 senzori nu prezinta nicio influență asupra funcționării celor … aparate de iluminat, avându-se în vedere diferența mai mult decât evidentă dintre numărul aparatelor (…) și numărul senzorilor (8). Prin ponderea lor redusă (un numar de doar 8 senzori) la dimensiunea intregului proiect (184 aparate de iluminat) acestia au o influența nesemnificativă în reducerea consumurilor energetice, rolul lor fiind pur simbolic, având în vedere ca functionalitatea lor poate fi indeplinită, în mod practic, doar în măsura în care fiecare aparat de iluminat ar fi echipat cu un astfel de senzor. Astfel, impunerea unei astfel de cerinte este cu totul independentă de functionarea sistemului de iluminat și în afara oricaror necesității ale autorității contractante, fiind impusă exclusiv pentru a restrange în mod artificial concurența, deoarece sunt impuși senzori ce provin de la un singur producător: ... SRL. Conform documentației de atribuire, Fișa tehnică nr. 6, punctul 1.10, multisenzorul impus ar trebui sa cuprindă nu mai puțin de 9 senzori independenti într-unul singur, senzori care să fie integrați împreună intr-o carcasa conectată la corpul de iluminat printr-o priza (conector) de tip Zhaga. Chiar dacă practic aceasta constructie ar fi posibilă, montarea acestui multisenzor pentru 8 corpuri de iluminat (asa cum se prevede in proiectul tehnic) nu ar avea nici cel mai mic efect asupra iluminatului public (si niciunul pentru indeplinirea obiectivelor Programului de finantare ca cheltuiala eligibilă). Includerea unui număr de 8 Senzori multifunctionali, ce fac obiectul Fișei tehnice F5 nr. 6, în cadrul proiectului in care sunt prevăzute a se monta un numar de 184 corpuri de iluminat stradal și pietonal, este inutilă, neavând nicio justificare, pentru urmatoarele motive: a) distanța de detecție a senzorului de mișcare potrivit punctului 1.7 din Fisa tehnică nr. 6 este de 50 m in jurul locului de montaj, pentru a detecta miscarea automobilelor și a pietonilor. Astfel, detectarea mișcării pentru o distanță de 50 m raportată la lungimea unui sistem de iluminat care contine un minim de 184 corpuri de iluminat, nu va avea niciun efect in plan real (nici ca ajutor pentru traficul auto si pietonal, nici pentru indeplinirea obiectivelor Programului de finantare); b) comunicarea senzorului multifucțional punctul 1.8, Fișa tehnică nr. 6 cu alte echipamente (care nu sunt nominalizate de proiectant in proiectul tehnic) pe o distanta de 1 km nu este relevanta pentru sistemul de iluminat public din localitatea Ion Neculce, care se intinde pe o distanta mult mai mare, astfel ca si aceasta cerinta este impusa doar cu scopul limitării concurentei și a avantajarii ofertantului agreat, fara nicio legatura cu obiectivele Programului de finantare a iluminatului public local; c) prin cerinta de la punctul 1.12, Fisa tehnică nr. 6, privind unghiul de detectie, se solicita un unghi de detectie de -80° la +80°, fara a se preciza daca aceasta detectie se face pe orizontala sau pe verticala, astfel incat ofertantii sa cunoasca cu exactitate prevederile proiectului tehnic, fiind incalcate prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 care obliga autoritatea contractanta la oferirea tuturor informatilor necesare intocmirii unei oferte competente; Pagina 5 din 20

§ 8

d) de asemenea, punctul 1.12 din Fisa tehnică nr. 6, impune ca senzorul multifunctional sa poata fi utilizat pentru a partaja evenimentele de detectare a miscarii si pentru a crea un avans luminos, fara insa a se preciza, in cadrul proiectului tehnic sau in fisa tehnica, in ce vor consta acestea, fiind din nou incalcate prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; e) cerintele de la punctele 1.13 (senzorul trebuie sa detecteze inclinarea stalpului), 1.14 (senzorul trebuie sa detecteze impactul si sa transmita alerte pentru impact) si 1.15 (sa detecteze zgomotul in jurul corpurilor de iluminat) din Fisa tehnica nr. 6, nu se justifica in niciun fel deoarece nu contribuie la realizarea obiectivelor Programului de finantare si mai mult, prin montarea a 8 senzori multifunctionali la un numar de 184 corpuri de iluminat sau stalpi de iluminat, niciuna din activitatile ce se impun a fi detectate conform fisei nu se va putea realiza cu cei 8 senzori montati aleatoriu; f) cerinta de la punctul 1.16 din Fisa tehnică nr. 6, prevede un senzor de lumina pentru a măsura lumina ambientală din proximitatea corpului de iluminat", ori, din nou, montarea unui număr de 8 senzori multifuncționali la un numar de 184 de corpuri nu va putea duce la realizarea scopului mentionat in fisa. Mai mult, aceasta cerinta nu se justifica deoarece prin Fișa tehnică nr. 2 Controller punct luminos, autoritatea contractanta a impus deja cerinta unui senzor lumina ( crepuscular) astfel incat necesitatea pentru senzor lumina este deja acoperita; g) cerinta de la punctul 1.17 din Fișa tehnică nr. 6 prevede un senzor care ,,să detecteze conditii meteo: ceata, ploaie, ninsoare", dar scopul acestui senzor este imposibil de atins, fiind în mod evident imposibil ca un senzor să facă deosebire intre ploaie, zapada și ceața. De asemenea avand in vedere ca senzorii se vor monta in partea inferioara a aparatului de iluminat prin conector standardizat, este imposibila detectia umiditatii provenite de la ploaie sau zapada. Mai mult, montarea unui numar de 8 senzori in sistemul de iluminat public pentru detectarea conditiilor meteo nu se coroboreaza cu celelalte cerinte din documentatie, respectiv cu sistemul de telegestiune avand in vedere ca in Fisa tehnica F5 nr. 7 a Sistemului de telegestiune aceste facilitati oferite de senzorul muntifunctional nu sunt integrate, ramanand fara niciun efect, oricat de performant ar fi senzorul. Pentru a se putea crea un avans luminos stradal in circulația auto sau pietonala, majoritatea corpurilor de iluminat (nu doar 8 dintre acestea) ar trebui echipate cu un astfel de senzor multifunctional pentru a putea indeplini o astfel de functie, tinand seama de distanta de detectie de 50 m pentru un senzor multifuncțional. Prin impunerea, în cadrul proiectului tehnic a unui număr de 8 senzori pentru un numar de 184 corpuri de iluminat, senzorul este lipsit de orice rol in functionarea sistemului de iluminat, singurul scop al senzorului fiind cel de limitare a concurentei. Mai mult, caracterul nerelevant al acestor senzori este probat și din faptul ca Ghidul Programului privind CREŞTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC desfasurat prin Ministerul .., nu prevede finantarea unor astfel de echipamente. Trebuie menționat că prezenta achiziție face parte din Programul privind CREŞTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC, fiind obligatoriu ca documentatia de atribuire sa respecte cerințele Ghidului de finantare, pentru ca proiectul sa fie finanțat. Pagina 6 din 20

§ 9

Astfel, senzorul multifunctional este o componenta care nu privește iluminatul public, motiv pentru care Ghidul de finantare nu a prevăzut-o. Ghidul de finantare nu a prevăzut printre componentele ce pot fi integrate în proiectele de iluminat finantate din fonduri publice gestionate de Ministerul … un astfel de senzor pentru ca utilitatea lui, comparativ cu cheltuielile de investitie, ar fi foarte mari, ceea ce nu justifica aceasta achiziție. Rezultă, din cele de mai sus, că montarea celor 8 senzori prevăzuți în Fișa tehnică nr. 6 nu se justifică și nu corespunde niciunei nevoi a autoritatii contractante, singura sa utilitate fiind restrangerea concurenței prin impunerea produselor unui singur producător, ... SRL. În sustinerea celor mentionate mai sus intelege să invoce următoarele spețe de data recentă prin intermediul carora Consiliul a dispus necesitatea eliminarii senzorului multifunctional din cuprinsul documentatiillor de atribuire: ✓ Decizia nr. … din .., Consiliul Național de Soluţionare a Contestațiilor .... ✓ Decizia nr. … din .., Consiliul Național de Soluţionare a Contestațiilor .... ✓ Decizia nr. … din .., Consiliul Național de Soluţionare a Contestațiilor .... Având în vedere toate cele de mai sus contestatorul solicită eliminarea din cuprinsul documentației de atribuire a oricaror referiri la senzorii multifuncţionali, deci implicit la eliminarea acestora din Formularul F4, precum si eliminarea Fisei tehnice nr. 6 Senzor multifunctional. În temeiul considerentelor expuse, solicită Consiliului admiterea contestatiei astfel cum a fost formulata, respectiv: Suspendarea procedurii de atribuire pana la data solutionarii prezentei contestatii;

§ 10

Obligarea Autorității contractante la modificarea în parte a Documentației de atribuire și la eliminarea/amendarea cerintelor nelegale si/sau nejustificate; În subsidiar, în situația în care nu va mai fi posibilă adoptarea măsurilor de remediere, obligarea Autorități contractante la anularea procedurii. ...SRL, în calitate de elaboratoare a proiectului tehnic al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție voluntară (în sprijinul autorității contractante). La analiza condiţiilor de formulare a intervenţiei, în raport de prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 101/2016 şi ale art. 64 din Codul de procedură civilă, Consiliul poate constata admisibilitatea ei, în principiu, autoarea ei, având interesul a fi menţinută documentaţia de atribuire. I. CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA CERERII DE INTERVENŢIE Preliminar, supune atenţiei prevederile legale cuprinse în Ghidul de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, din …, parte integrantă din Ordinul 1866/2021 şi Ordin 1947/2022, astfel: ARTICOLUL 10 Criterii de eligibilitate a proiectului (1) Este eligibil proiectul care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii: Pagina 7 din 20

§ 11

a) este prevăzut a se realiza în intravilan, la nivelul sistemului de iluminat public deţinut/administrat de solicitant; b) terenul pus la dispoziţie pentru realizarea proiectului este în proprietatea/administrarea solicitantului, pentru părţile din proiect care presupun înlocuirea stâlpilor existenţi şi/sau extinderea sistemului de iluminat; c) terenul pus la dispoziţie pentru realizarea proiectului este liber de sarcini, nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, nu face obiectul vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, nu face obiectul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, pentru părţile din proiect care presupun înlocuirea stâlpilor existenţi şi/sau extinderea sistemului de iluminat; d) respectă prevederile standardelor din seria SR EN 13201 pentru iluminat public, ale standardelor din seria SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat şi ale standardelor din seria SR EN 50419 privind marcarea echipamentelor electrice şi electronice, asumate prin cererea de finanţare; e) cuprinde şi achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune aferent obiectivului de investiţie propus; f) demonstrează economie de energie de minimum 25%, aşa cum este definită la art. 4 alin. (1) liţo); g) prevede realizarea iluminatului stradal rutier şi/sau stradal pietonal; nu sunt acceptate la finanţare tipurile de iluminat arhitectural, iluminat ornamental-festiv sau alte tipuri de iluminat în afara celui menţionat mai sus; h) furnizarea/prestarea serviciului de iluminat public se realizează/se va realiza prin intermediul unui operator, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că serviciile de utilităţi publice sunt furnizate/prestate prin intermediul unor operatori sau al unor operatori regionali definiţi potrivit art. 4 din prezentul ghid, şi ale Legii serviciului de iluminat public nr. 230/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În condiţiile în care solicitantul declară, prin cererea de finanţare, că sistemul de telegestiune existent la nivelul obiectivului de investiţii propus îndeplineşte condiţiile tehnice din prezentul ghid de finanţare, este eligibil proiectul care nu îndeplineşte criteriul prevăzut la alin. (1) lit. e). ARTICOLUL 12 Categorii de cheltuieli eligibile (1) Sunt considerate eligibile următoarele: a) cheltuielile pentru elaborarea auditului energetic (subcap. 3.1.3 din conţinutul-cadru al devizului general aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare), proiectare şi asistenţă tehnică (cap. 3.5 şi 3.8 din conţinutul-cadru al devizului general aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare) sunt eligibile cumulat, în limita a 6% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază; b) cheltuielile cu consultanta (cap. 3.7 din conţinutul-cadru al devizului general aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare) sunt eligibile în limita a 4% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază; Pagina 8 din 20

§ 12

c) cheltuielile pentru investiţia de bază: 1. achiziţionarea şi montarea de: corpuri de iluminat LED cu eficienţă ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene, fundaţii, stâlpi, elemente de susţinere a liniilor, instalaţii de legare la pământ, console, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare utilizate pentru iluminatul public, pentru modernizarea şi/sau extinderea sistemului de iluminat; 2. achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune; 3. active necorporale noi (brevete, licenţe, know-how) necesare investiţiei de bază; d) cheltuieli pentru informare şi publicitate, conform cap. 5.4 din conţinutul-cadru al devizului general aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; e) TVA aferentă proiectului, în condiţiile în care aceasta a fost solicitată şi nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace potrivit prevederilor legale. (2) Cheltuielile bancare, respectiv comisioanele bancare, diferenţele de curs valutar etc., nu constituie cheltuieli eligibile. (3) Valoarea proiectului estimată prin cererea de finanţare nu este limitată, beneficiarul fiind obligat să susţină din surse proprii cheltuielile efectuate peste pragurile prevăzute la art. 7 alin. (2) ori cheltuielile declarate neeligibile. În acest context, învederează faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia prin care proiectantul dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; componenta tehnologică a soluţiei tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiţii, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuţie, în condiţiile respectării indicatorilor tehnico-economici apl: robaţi şi a autorizaţiei de construire/desfiinţare: Art. 12 din HG nr. 907/2016 Învederează faptul că, tot din cuprinsul prevederilor HG nr. 907/2016, respectiv din cuprinsul dispoziţiilor Anexei nr. 10, rezultă că Proiectantul este cel care completează si răspunde pentru datele şi informaţiile înscrise în coloana 1., făcând referire la conţinutul cadru al formularelor F5 - Fișe tehnice. Prin raportare la cele prezentate anterior, învederează faptul că, prin diminuarea performanţelor şi specificatiilor tehnice ale echipamentelor din Proiectul tehnic, autoritatea publică locală este pusă în imposibilitatea de a trage la răspundere proiectantul, în situaţia ipotetică în care aceste modificări vor conduce la imposibilitatea îndeplinirii indicatorilor de proiect asumaţi în faţa finanţatorului. Cu titlu de jurisprudenţă în sensul admisibilităţii unei cereri de intervenţie formulată de proiectant, indică Hotărârea nr. 9/2024 din 11.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel …, în cadrul dosarului 317/43/2023. Pagina 9 din 20

§ 13

În acest sens, precizează că în dosarul 317/43/2023, proiectantul a formulat cerere de intervenţie doar în etapa plângerii, cu menţiunea că plângerea a fost formulată de …, împotriva Deciziei CNSC cu nr. … din ... Având în vedere calitatea titularului cererii de intervenţie accesorie şi a justificării interesului prezentat în susţinerea cererii, în temeiul art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, vă solicităm să admiteţi, în principiu, Cererea de intervenţie accesorie formulată urmând ca intervenientului accesoriu să îi fie aplicabile dispoziţiile art. 65 Cod procedură civilă.  II. DETALIEREA MOTIVELOR PENTRU CARE SOLICITĂ RESPINGEREA CONTESTAŢIEI CA FIIND NEFONDATĂ Cu titlu preliminar, arată faptul că cerinţa este formulată în sensul acceptării şi altor tehnologii de comunicaţie, cu condiţia lipsei de costuri cu transmisiunea de date. Astfel, din moment ce sunt acceptate şi alte tehnologii de comunicaţie, vă rugăm să observaţi faptul că acestă critică este nefondată. Atât elementele de fezabilitate şi rentabilitate economică, cât şi constrângerile amplasamentului (clădiri, copaci, relief deluros, alte elemente de bruiaj) impun comunicaţiile fără costuri, indiferent dacă acestea se realizeaza radio sau prin cablul de alimentare a energiei electrice. Arhitectura hardware şi de comunicaţii trebuie să permită, aşadar, o instalare independentă de infrastructura unor furnizori de servicii de telecomunicatii, cum ar fi cele de telefonie mobilă, care presupun, pe langa riscurile de nefunctionare din cauze topografice, costuri substantiale cu transmisiunile de date. Sistemul proiectat a fost, aşadar, ales să functioneze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicatii ales. Autoritatea contractantă nu dorește ca sistemul de telegestiune implementat să adauge costuri suplimentare la bugetul local, fapt pentru care ofertarea sistemelor de telegestiune ce utilizează tehnologii de comunicatii generatoare de costuri cu abonamente pentru traficul de date nu sunt conforme cu necesitatile acesteia. De interes sunt şi deciziile CNSC nr. … din … şi … din ... Eliminarea cerinţei din Formularul F4 - Lista cu cantitatile referitoare la montarea unui număr de doar 8 senzori multifuncţionali raportat la un număr de 184 aparate de iluminat echipate cu module de teleqestiune pentru puncte luminoase, precum si eliminarea Fisei tehnice nr. 6 Senzor multifunctional si a oricăror referiri la senzorul multifunctional din cadrul documentaţiei de atribuire Detalierea necesităţii senzorilor multifuncţionali este prezentată în cadrul proiectului tehnic. Senzorii multifuncţionali vor funcţiona împreună cu sistemul de telegestiune pentru a crea un iluminat adaptiv care să răspundă la viteza şi dinamismul de dezvoltare a localităţii. Necesitatea acestor senzori este detaliată şi în cadrul fişei tehnice nr. 6. Poziţia senzorilor a fost propusă a fost propusă pentru zone de interes din cadrul localităţii(intersecţii intens circulate pe timpul nopţii, locaţii de interes public), pentru a asigura iluminatul dinamic, aceste locaţii fiind reprezentate în cadrul pieselor desenate: Pagina 10 din 20

§ 14

Este cunoscut faptul că în condiţii de ceaţă intensă, ploaie sau ninsoare scade vizibilitatea, motiv pentru care senzorii trebuie să anuleze programul de dimming prestabilit pentru a asigura un nivel de siguranţă rutieră sporit. De interes este şi decizia CNSC nr. ... Pe cale de consecinţă, solicită să se observe că senzorii sunt necesari autorităţii contractante, în cadrul documentaţiei de atribuire fiind detaliată atât necesitate acestora, poziţia lor cât şi modalitatea de montaj. Prin adresa nr. … înregistrată la Consiliu sub nr. …, autoritatea contractantă formulează Punct de vedere la contestația depusă de ...SRL, învederând următoarele: Cu privire la criticile aduse de către contestator, autoritatea contractantă consideră că aceastea sunt eronate și nejustificate și au ca unic scop diminuarea cerintelor și caracteristicilor tehnice ale produselor, în așa fel încât contestatarul să poată oferta produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului. Prin contestatia depusă, contestatorul nu critică utilitatea evidentă a prezentării documentației de conformitate a echipamentelor, ci solicită eliminarea acestora deoarece NU fac parte din gama de produse comercializate de acesta. Eliminarea necesitatii prezentării documentației criticate conduce la riscul achizitionării unor echipamente indoielnice calitativ, care nu asigură indeplinirea indicatorilor de performanță, și care nu respectă cerințele fundamentale impuse de legislația în contrucții. Autoritatea va demonstra, faptul că, criteriile minime impuse de ghidul de finantare asupra echipamentelor proiectate sunt cerinte minime de calitate, fiind complementare unei solutii proiectate corect si complet. Proiectul tehnic, în cauză, respectă Ordinul Ministrului … nr. … privind aprobarea ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public, cât și conținutul cadru impus de HG 907/2016 privind etapele de elaborare al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, care au condus la aprobarea proiectului spre finantare la Administratia Fondului pentru Mediu. Menționează că, în derularea, organizarea și efectuarea procedurii de achizitiei, proiectantul ...SRL și nici o altă firmă externă ce ar putea avea legatură cu ...SRL nu este implicată nici o persoană fizică sau juridică care ar putea avea interese sau sa afecteze corectitudinea licitației. Astfel, consideră că dezbaterea prezentei contestații ar trebui să se rezume la cerințele tehnice criticate, lasând deoparte orice alte argumente/critici/supozitii ce țin de pozitionarea în piață, lupte ne/concurentiale, etc. Totodată, achizitorul a solicitat servicii de specialitate în proiectare din partea unui proiectant autorizat, proiectant care a stabilit o solutie tehnică funcțională, soluție tehnică care respecta cerintele minime din contractul de finanțare a investiției. Așa cum o arată și Art. 12 (1) din HG 907/2016 este în sarcina proiectantului să dezvolte, să detalieze și după caz, să optimizeze prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat (ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; Pagina 11 din 20

§ 15

Cu alte cuvinte, este in sarcina proiectantului ca, pornind de la cerintele tehnice minime ale Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție aprobate de finantator, sa adapteze solutia la specificul amplasamentului în vederea obtinerii unui sistem de iluminat functional, durabil, performant, cu respectarea cerințelor fundamentale prevazute de Art. 5 (1) din Legea 50/1995 privind calitatea in constructii, respectiv: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător; d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare; e) protecţie împotriva zgomotului; f) economie de energie şi izolare termică; g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Ca o chestiune prealabilă, aratam faptul ca societatea ...SRL este elaboratoarea proiectului tehnic, și nu autoritatea contractantă din prezenta procedură. Așa cum poate fi, cu ușurință observat, la nivelul proiectului tehnic, nicăieri pe parcursul acestuia nu sunt formulate cerințe sau criterii de calificare a acestora, stabilirea acestora fiind apanajul autorității contractante, asa cum este definit de art. 163 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 140 din Legea nr. 98/2016, întocmirea proiectului tehnic de către un operator economic și, ulterior, depunerea unei oferte în cadrul respectivei proceduri chiar de către acel operator economic, nu este de natură a distorsiona concurența În mod similar, a opinat și Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, prin răspunsul formulat la Speța 994 din data de 2 iunie 2020, în sensul că un operator economic care a întocmit proiectul tehnic poate fi exclus, numai dacă Autoritatea contracantă poate demonostra fără echivoc nu doar faptul că acesta se află în posesia unor informații pe care ceilalți participanți la procedura/procedurile respectivă(e) nu le posedă, ci și faptul că deținerea acestor informații ar crea un avantaj inițial menit să conducă din start la defavorizarea celorlalți operatori economici. În subsidiar, menționează că un exemplu relevant din practica în materie se regăsește în jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv Cazul Fabricom S.A. versus Belgia (dosarele C-21/03 și C-34/03)”. Cu titlu de jurisprudenta, indică Decizia CNSC nr. … din ... Cu privire la critica ”NELEGALITATEA DOCUMENTATIEI DE ATRIBUIRE” În ceea ce privește contestația formulată cu privire la legalitatea documentației de atribuire, dorim să precizăm că aceasta a fost întocmită în strictă conformitate cu reglementările legale în vigoare, respectând atât cadrul legislativ național, cât și normele specifice aplicabile procedurii de achiziție publică. Documentația a fost elaborată ținând cont de principiile fundamentale ale achizițiilor publice, respectiv transparența, tratamentul egal, nediscriminarea și accesul neîngrădit la procedura de licitație. Astfel, cerințele impuse au fost clare, obiective și necontestadoare, fiind necesare pentru a asigura selecția celui mai avantajos ofertant. De asemenea, toate prevederile din documentație au fost actualizate conform modificărilor legislative recente, iar orice erori minore sau omisiuni Pagina 12 din 20

§ 16

identificabile au fost corectate prin clarificări ulterioare publicate în termenul legal, asigurându-se astfel transparența și corectitudinea procesului. În plus, documentația a fost publicată într-un termen rezonabil și accesibil tuturor participanților, conform procedurilor prevăzute de lege, iar toate criteriile de selecție și atribuire au fost stabilite în mod obiectiv și clar, fără a adresa discriminări sau restricții nejustificate pentru operatorii economici interesați, ori AC era dispusă să raspundă tuturor clarificarilor aparute in termen, cu privire la documentația de atribuire. Prin urmare, consideră că documentația de atribuire este complet legală și că procedura de achiziție publică a fost derulată în conformitate cu dispozițiile legislației aplicabile, fără a exista vreo abatere semnificativă care să afecteze validitatea acesteia. Cu privire la critica nr.1 privind specificatiile tehnice autoritatea contractantă arată faptul că cerința este formulată în sensul acceptării și altor tehnologii de comunicatie, cu condiția lipsei de costuri cu transmisiunea de date. Astfel, din moment ce sunt acceptate și alte tehnologii de comunicație, vă rugăm să observați faptul că acestă critică este nefondată. Atât elementele de fezabilitate și rentabilitate economică, cât și constrângerile amplasamentului (clădiri, copaci, relief deluros, alte elemente de bruiaj) impun comunicațiile fără costuri, indiferent dacă acestea se realizeaza radio sau prin cablul de alimentare a energiei electrice. Arhitectura hardware și de comunicații trebuie să permită, așadar, o instalare independentă de infrastructura unor furnizori de servicii de telecomunicatii, cum ar fi cele de telefonie mobilă, care presupun, pe langa riscurile de nefunctionare din cauze topografice, costuri substanțiale cu transmisiunile de date. Sistemul proiectat a fost, așadar, ales să functioneze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicatii ales. Autoritatea contractantă nu dorește ca sistemul de telegestiune implementat să adauge costuri suplimentare la bugetul local, fapt pentru care ofertarea sistemelor de telegestiune ce utilizeaza tehnologii de comunicatii generatoare de costuri cu abonamente pentru traficul de date nu sunt conforme cu necesitatile acesteia. De interes sunt și deciziile CNSC nr. … din … și … din ... Cu privire la critica nr.2 privind specificatiile tehnice, detalierea necesității senzorilor multifuncționali este prezentată în cadrul proiectului tehnic la pagina 22 este detaliată necesitate senzorilor multifuncționali. Senzorii multifuncționali vor funcționa împreună cu sistemul de telegestiune pentru a crea un iluminat adaptiv care să răspundă la viteza și dinamismul de dezvoltare a localității, necesitatea acestor senzori este detaliată și în cadrul fișei tehnice nr. 6. Poziția senzorilor a fost propusă a fost propusă pentru zone de interes din cadrul localității(intersecții intens circulate pe timpul nopții, locații de interes public), pentru a asigura iluminatul dinamic. Este cunoscut faptul că în condiții de ceață intensă, ploaie sau ninsoare scade vizibilitatea, motiv pentru care senzorii trebuie să anuleze programul de dimming prestabilit pentru a asigura un nivel de siguranță rutieră sporit. De interes este și decizia CNSC nr. … din ... Pagina 13 din 20

§ 17

Pe cale de consecință, arată că senzorii sunt necesari autorității contractante, în cadrul documentației de atribuire fiind detaliată atât necesitate acestora, poziția lor cât și modalitatea de montaj, motiv pentru care solicită Consiliului să respingă această critică total nefondată. În concluzie, consideră toate criticile aduse ca fiind nefondate, având ca unic scop aplicarea unei tactici neconcurențiale prin care să se diminueze cerințele și caracteristicile tehnice ale produselor, în așa fel încât contestatorul să poată oferta produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului, produse ieftine și care să îi aducă contestatarului avantaj competitiv la momentul aplicarii factorului de atribuire. Astfel, solicită Onoratului Consiliu sa respingă ca nefondată contestația depusă de contestatarul … SRL și să dispună continuarea procedurii. Prin adresa nr. …, înregistrată la CNSC cu nr. …, ...SRL, formulează concluzii scrise. În raport de Cererea de interventie formulată de catre ...SRL, comunicată prin intermediul e-mailului pe data de … și în raport de punctul de vedere al Autorității contractante, comunicat prin intermediul e-mailului pe data de …, solicită ca prin decizia care se va pronunta să se admită contestația astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună: ❖ Obligarea Autorității contractante la modificarea în parte a Documentației de atribuire și la eliminarea/amendarea cerințelor nelegale si/sau nejustificate; ❖ În subsidiar, în situatia în care nu va mai fi posibilă adoptarea măsurilor de remediere, obligarea Autorității contractante la anularea procedurii. Contestatorul își menține criticile astfel cum au fost formulate și argumentate în contestație. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. …, ...SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. … din …, emisă de CEC Bank Sucursala …, în valoare de … RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016.

§ 18

Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ...(...), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „...”, cod CPV .... În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. … din …, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut” și termenul limită pentru depunerea ofertelor …, ora ... Împotriva documentației de atribuire, ...SRL a formulat contestația care face obiectul dosarului nr. …. Prin Încheierea nr. …, Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestației formulată de ...SRL, pe care a respins-o, ca rămasă fără obiect. În cauză se reține că ...SRL a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie, înregistrată la CNSC sub nr. …, în referire la contestația depusă de ...SRL Pagina 14 din 20

§ 19

Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de ...SRL; aceasta are interes să intervină în cauză, deoarece are calitatea de elaborator la proiectului tehnic, parte integrantă a documentației de atribuire, și a formulat cererea de intervenție în sprijinul autorității contractante, pentru a susține legalitatea cerințelor cuprinse în documentație, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din cod procedură civilă. În ceea ce privește fondul contestației, analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să admită în parte contestația ...SRL, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din analiza contestației, Consiliul reține că autorul acesteia este nemulțumit de documentația de atribuire postată de autoritatea contractantă în SEAP, considerând că în cadrul acesteia au fost introduse cerințe nelegale, cu rol de restricționare a participării operatorilor economici la procedura de atribuire. În ceea ce privește conținutul documentației pusă la dispoziție operatorilor economici de către autoritatea contractantă, dată fiind natura litigiului, actul atacat și solicitările adresate Consiliului cu privire la el, acesta reține necesitatea examinării contestației primite prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016: ”Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - din Legea nr. 98/2016: - art. 154: ”Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” - art. 155 alin. (1): ”Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei.”; „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” Așadar, regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, așa cum solicită petentul în prezenta cauza, este necesară stabilirea existenței, prin ele, a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce pot împiedica o concurență efectivă între operatorii economici, precum și a existenței unor specificații care nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a produselor astfel încât să corespundă necesității achizitoarei. Prin urmare, contestatorul, în susținerea demersului său la Consiliu, are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin Pagina 15 din 20

§ 20

prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe considerentul că cerințele autorității nu se suprapun pe caracteristicile produselor existente în portofoliul respectivei entități economice. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Acestei obligații a contestatorului, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde și obligația autorității contractante de a proba și justifica oportunitatea conținutului caietului de sarcini, respectiv faptul că el descrie obiectul achiziției, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că ele trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a necesității modificării lor și simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate și dependența dintre specificația criticată și nevoia sa de achiziție. Referitor la solicitarea contestatorului de eliminare a sintagmei „pe linia de alimentare care utilizeaza cablurile de alimentare pentru a primi date și a trimite comenzi" din cadrul pct. 12 al Fișei tehnice nr. 2, Consiliul reține că, atât autoritatea contractantă cât și intervenientul din prezenta cauză au precizat că cerința este formulată în sensul acceptării și altor tehnologii de comunicație, cu condiția lipsei de costuri cu transmisiunea de date. Atât elementele de fezabilitate și rentabilitate economică, cât și constrângerile amplasamentului (clădiri, copaci, relief deluros, alte elemente de bruiaj) impun comunicațiile fără costuri, indiferent dacă acestea se realizeaza radio sau prin cablul de alimentare a energiei electrice. Arhitectura hardware și de comunicații trebuie să permită, așadar, o instalare independentă de infrastructura unor furnizori de servicii de telecomunicatii, cum ar fi cele de telefonie mobilă, care presupun, pe langa riscurile de nefunctionare din cauze topografice, costuri substanțiale cu transmisiunile de date. Sistemul proiectat a fost, așadar, ales să functioneze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicatii ales. Autoritatea contractantă nu dorește ca sistemul de telegestiune implementat să adauge costuri suplimentare la bugetul local, fapt pentru care ofertarea sistemelor de Pagina 16 din 20

§ 21

telegestiune ce utilizeaza tehnologii de comunicatii generatoare de costuri cu abonamente pentru traficul de date nu sunt conforme cu necesitatile acesteia. În soluționarea criticii, Consiliul va lua în considerare aceste justificări. Faptul că autoritatea contractantă urmărește să nu aibă costuri suplimentare pentru citirea și transmiterea datelor nu poate fi sancționat de Consiliu, neputându-se considera că se determină o restrângere a concurenței prin impunerea unei astfel de cerințe. În ceea ce privește solicitarea de acceptare de soluţii de comunicaţii echivalente comunicaţiei Power Line, cum a arătat și autoritatea contractantă, cerința a fost impusă Power Line Communication sau similar, astfel că solicitarea nu se justifică. Consiliul constată utilizarea sintagmei „sau similar” alături de trimiterea la …, ceea ce reprezintă tocmai faptul că sunt permise și alte tipuri de comunicație pe frecvențe libere, în contextul în care, din cuprinsul cerinței, rezultă, așa cum confirmă și autorul proiectului (intervenient în prezenta cauză), ca definitorie pentru achizitoare este lipsa costurilor cu transmisiunea de date. Prin urmare, atâta vreme cât transmisiunea de date nu incumba costuri pentru achizitoare, este permisă și ofertarea unor tipuri de comunicație pe frecvențe libere, altele decât ... În ceea ce privește solicitarea contestatorului de eliminare a cerinţei din Formularul F4 - Lista cu cantitățile referitoare la montarea unui număr de doar 8 senzori multifuncţionali raportat la un număr de 184 aparate de iluminat echipate cu module de telegestiune pentru puncte luminoase, precum si eliminarea Fisei tehnice nr. 6 Senzor multifuncțional și a oricăror referiri la senzorul multifuncțional din cadrul documentației de atribuire, Consiliul reține următoarele: În proiectul tehnic, la pag. 22, autorul proiectului precizează că se regăsesc următoarele: „Sistemul de telegestiune va avea capacitatea de funcţiona atât după scenarii prestabilite de către autoritatea publică locală, cât şi comandat, local sau integral, de anumiţi senzori multifuncţionali, montaţi în zone cu interes crescut. Multifuncţionalitatea senzorilor rezida din paleta largă de aspecte pe care este capabil sa le detecteze, iar pe baza variaţiilor factorilor măsuraţi, să comande sistemului de telegestiune anumite măsuri necesar a fi luate de sistemul de iluminat. Astfel, senzorul va putea detecta: - Mişcarea, prin detectarea vehiculelor sau pietonilor şi comandarea revenirii din starea de dimare a tronsonului de interes, cu beneficiu direct scăderea consumului de energie electrică pe tronsoanele de drum cu trafic redus pe pe timpul nopţii. - Ceaţa, ploaia, ninsoarea, ca factori perturbatori ai traficului rutier, cu comandarea revenirii din starea de dimare a aparatelor de iluminat, cu beneficiu direct creşterea gradului de siguranţă şi confort pe tronsoanele de drum cu trafic pe timpul nopţii - Înclinarea şi impactul, pentru detectarea unor accidente rutiere, cu comandarea revenirii din starea de dimare a aparatelor de iluminat adiacente locului unde s-a produs evenimentul, cu beneficiu direct în operativitatea cu care sistemul de iluminat răspunde situaţiilor neprevăzute - Zgomotul, pentru detectarea unor potenţiale evenimente pe timp de noapte (focuri de arma, tipete, etc.) cu comandarea revenirii din starea de dimare a aparatelor de iluminat adiacente locului unde s-a produs evenimentul, cu beneficiu direct în creşterea gradului şi sentimentului de siguranţă pe timp de noapte”, Pagina 17 din 20

§ 22

pentru ca în Tabelul 6 – Listă echipamente, să se menționeze o cantitate necesară de 8 senzori multifuncționali. De asemenea, atât autoritatea contractantă cât și intervenientul precizează că necesitatea acestor senzori a fost detaliată și în cadrul fișei tehnice nr.6. În soluționare, Consiliul are în vedere, așa cum a stabilit în preambulul analizei sale, că autoritatea contractantă trebuie să probeze și să justifice oportunitatea conținutului caietului de sarcini, respectiv să demonstreze că el descrie obiectul achiziției, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. Din prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, specificațiile tehnice sunt stabilite prin documentația de atribuire și definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea care face obiectul achiziției. Prin urmare, stabilirea unor specificații tehnice care nu definesc o caracteristică a lucrărilor ce vor fi prestate, este neavenită și trebuie cenzurată. Scopul utilizării celor 8 senzori multifuncționali vizează aspecte care nu au legătură cu modernizarea sistemului de iluminat public stradal. Nici în ceea ce privește numărul lor nu sunt prezentate mai multe argumente, relevând faptul ca iluminatul public stradal în localitate, în alte zone decât cele „de interes”, se desfășoară conform, chiar și în lipsa acestor senzori. Din susținerile autorității contractante și ale intervenientului nu rezultă nici care ar fi acele zone „de interes” din cadrul localității, în care este necesară montarea celor 8 senzori multifuncționali, și nici care sunt particularitățile zonelor respective ce le creează un statut privilegiat față de celelalte zone ale localității, altele decât traficul intens și fluxul important de pietoni. Or, este evident că tipul de senzori precizat în documentație nu este relevant pentru realizarea modernizării iluminatului public, raportat la volumul de trafic al autovehiculelor și al pietonilor. Prevederile art. 11 alin. (2) lit. g) din cadrul acestui ghid, stabilesc că: „(2) Sistemele de telegestiune ce urmează a fi montate prin proiect trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime: g) să furnizeze interfeţe şi/sau mecanisme pentru a interacţiona cu o varietate de senzori şi platforme inteligente pentru a ajusta nivelurile de lumină şi pentru a oferi informaţii care să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor, confortului şi siguranţei;” Aceste prevederi se referă la capabilitățile sistemului de telegestiune și nu pot determina extinderea obiectului achiziție până la achiziția unor astfel de senzori multifuncționali. Prin urmare, stabilirea unor specificații tehnice care nu definesc o caracteristică reală a lucrărilor ce vor fi prestate, este neavenită și trebuie cenzurată. Scopul utilizării celor 8 senzori multifuncționali vizează aspecte care nu au legătură cu modernizarea sistemului de iluminat public stradal. Nici în ceea ce privește numărul lor nu sunt prezentate mai multe argumente, ci doar faptul că nu există nevoia instalării unui senzor pentru fiecare aparat de iluminat. De altfel, chiar autoritatea contractantă și autorul proiectului, admit că impunerea ofertării acestor senzori nu are corespondență în Ghidul de finanțare pentru Creșterea eficienței sistemului de iluminat. Pagina 18 din 20

§ 23

Cât privește trimiterile autorității contractante și ale intervenientului (de altminteri identice) la una din deciziile CNSC (…), Consiliul nu le poate reține ca relevante, nefiind aplicabile în speță, în condițiile în care decizia respectivă privește o altă procedură de atribuire cu un alt obiect al achiziției , iar aceasta nu reprezintă izvor de drept. Astfel, decizia Consiliului nr. … din …, privește realizare obiectiv de investiții ”Pod de legătură …” și este emisă în soluționarea dosarului nr. ... În consecință, Consiliul apreciază ca fiind necesar ca autoritatea contractantă să elimine din documentația de atribuire orice trimitere la ofertarea de senzori multifuncționali. În ceea ce privește solicitarea intervenientului ...SRL privind obligarea contestatorului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, Consiliul o va respinge având in vedere caracterul accesoriu al cererii, aceste cheltuieli rămânând în sarcina intervenientului. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit.a) și b) și alin.(5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de ...SRL, în ceea ce privește solicitările formulate la pct.IV.2 din contestație. Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa referitor la IV.2 din contestație, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedură prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art.26 alin.(6) din Legea nr.101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate celelalte critici din cuprinsul contestației. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ...SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit.a) și b) și alin.(5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu ...(...). Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa referitor la IV.2 din contestație, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedură prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii Pagina 19 din 20

§ 24

ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art.26 alin.(6) din Legea nr.101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici din cuprinsul contestației. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin (3) și art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 20 din 20

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.