Decizie 2761/2025
Decizie CNSC2025_2761_2025_Decizie_2761.pdf, BO2025_2761_2025_BO2025_2761.pdf
Document CNSC
EURO AUDIT SERVICE SRL | URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRAD (PRIMARIA MUNICIPIULUI BRAD) JUDETUL HUNEDOARA
Decizia CNSC nr. 2761/C3/3027, 3028 din 17.09.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul Brad, Județul Hunedoara”», anunț de participare SCN1166093/30.07.2025, organitată de MUNICIPIUL BRAD (PRIMARIA MUNICIPIULUI BRAD), cu sediul în localitatea Brad, strada Independentei nr. 2, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; 2. În principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; 3. Obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate mă…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL (Dosar nr. 3027/2025) și contestația formulată de URBIOLED SRL (Dosar nr. 3028/2025) în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRAD (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAD), în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2761_2025_Decizie_2761.pdf, BO2025_2761_2025_BO2025_2761.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2761/C3/3027, 3028 Data: 17.09.2025 1. Prin contestația nr. 714/06.08.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 54175/07.08.2025 (Dosar 3027/2025), formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul social în municipiul Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CUI RO 16869469, reprezentată legal prin administrator Alexandru Cârlig, împotriva documentației de atribuire, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect «Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul Brad, Județul Hunedoara”», anunț de participare SCN1166093/30.07.2025, organitată de MUNICIPIUL BRAD (PRIMARIA MUNICIPIULUI BRAD), cu sediul în localitatea Brad, strada Independentei nr. 2, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; 2. În principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; 3. Obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii; 5. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluţionare a contestaţiei.” Pagina 1 din 3
2. Prin contestația datată 06.08.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 54177/07.08.2025 (Dosar 3028/2025), formulată de URBIOLED SRL, cu sediul social în situat în județul Iași, Comuna Valea Lupului, Strada Victoriei nr. 69, înmatriculată în Registrul Comerțului cu numărul J22/1956/2016, cod unic de înregistrare RO32614831, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana-Maria și convențional prin Staicu Daniela – Cabinet de avocat, avocat titular Daniela Staicu, cu sediul în Ansamblul Rezidențial WIN Herăstrău (Recepție), situat în municipiul București, Sectorul 1, strada Barajul Argeș nr. 8A, Corp C3, etaj 1, unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea prezentei contestații; - obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate şi a eliminării cerințelor restrictive; - dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației; - acces la dosarul constituit la Consiliu. Contestațiile vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu, ca rămasă fără obiect, prin Încheierea nr. 2873/C3/3027, 3028 din data de 12.08.2025. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL (Dosar nr. 3027/2025) și contestația formulată de URBIOLED SRL (Dosar nr. 3028/2025) în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRAD (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAD), în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. 2
Pentru considerentele expuse în motivare, respinge restul criticilor contestatoarelor și cererile de anulare a procedurii. Respinge, ca nedovedit, capătul de cerere formulat de EURO-AUDIT SERVICE SRL (Dosar nr. 3027/2025) de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. Obligă autoritatea contractantă la plata către URBIOLED SRL (Dosar nr. 3028/2025) a sumei de 3.000 lei respectând cheltuieli ocazionate de judecarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../..., ... Data: ... 1. Prin contestația nr. ......, înregistrată la Consiliu sub nr. ...... (Dosar .../...), formulată de ... SRL, cu sediul social în municipiul ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva documentației de atribuire, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect «...”», anunț de participare ......, organitată de ... (...), cu sediul în localitatea ..., strada ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; 2. În principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; 3. Obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii; 5. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluţionare a contestaţiei.” 2. Prin contestația datată 06..., înregistrată la Consiliu sub nr. ...... (Dosar .../...), formulată de ... SRL, cu sediul social în situat în județul ..., înmatriculată în Registrul Comerțului cu numărul ..., cod unic de înregistrare ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin ... – Cabinet de avocat, avocat titular ..., unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-a solicitat: Pagina 1 din 82
- suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea prezentei contestații; - obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate şi a eliminării cerințelor restrictive; - dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației; - acces la dosarul constituit la Consiliu. Contestațiile vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu, ca rămasă fără obiect, prin Încheierea nr. .../.../..., ... din data de 12.... În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ... SRL, în dosarul nr. .../... și ... SRL, în dosarul nr. .../... solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. 1. Prin contestația nr. ......, înregistrată la Consiliu sub nr. ...... (Dosar .../...), ... SRL, critică documentaţia de atribuire publicată în SEAP la data de ......, document emis de către ... (... ...), în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele prezentate în partea introductivă. Contestatorul susține că are un interes legitim, personal, născut și actual în participarea la procedura de atribuire, în sensul art. 2 alin. (1) și art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, fiind vătămat prin publicarea unei documentații restrictive și nelegale de către autoritatea contractantă, motiv pentru care formulează prezenta contestație. Contestatorul menționează că pe data de ......, ora ..., a fost publicată în SEAP documentația de atribuire aferentă procedurii, data stabilită pentru depunerea ofertelor fiind ......, ora .... Analizând documentația de atribuire, a constatat existența unor cerințe nelegale. Astfel, pe datele de 31... și 04..., a solicitat clarificări privind aspectele considerate neclare și nelegale, însă autoritatea contractantă nu a formulat răspuns până la data prezentei. Contestatorul subliniază că, în aceste condiții, a fost nevoit să formuleze contestația, întrucât un demers ulterior datei de 06... ar fi respins ca tardiv, termenul de contestare calculându-se prin raportare la data publicării documentației în SEAP și menționează lista documentelor de atribuire și a celor din dosar solicitate, precum și lista clarificărilor și notificărilor. Susține că, prin elaborarea unei documentații care conține cerințe tehnice, constructive și/sau funcționale 2
specifice în sarcina ofertanților, proiectantul lucrării contribuie nepermis la restrângerea artificială a concurenței. 1. Solicităm eliminarea factorului de evaluare ”configuraţie tehnică produse” și redistribuirea punctajului de ... de puncte factorului de evaluare ”preţul ofertei” Contestatorul solicită eliminarea factorului de evaluare „Configurație tehnică produse” și redistribuirea punctajului de ... de puncte factorului de evaluare „Prețul ofertei”. Contestatorul menționează că, potrivit fisei de date a achiziției, la cap. II.2.5, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate-preț”, iar pentru factorul de evaluare „Configurație tehnică produse” sunt acordate ... de puncte. Contestatorul redă algoritmul de calcul și cele 7 criterii aferente. Contestatorul subliniază că aceasta reprezintă, în fapt, o condiție minimă, ofertarea unui difuzor din sticlă tratată termic, securizată, plană sau curbată, ceea ce conduce la respingerea ca neconforme a ofertelor care nu o îndeplinesc. Menționează art. 189 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, arătând că factorii de evaluare trebuie să asigure o concurență reală și să permită verificarea efectivă a informațiilor furnizate de ofertanți și consideră că factorul „Configurație tehnică produse” nu este justificat, întrucât cele 7 criterii sunt în același timp cerințe minime în fișele tehnice, parte integrantă din documentația de atribuire. Contestatorul arată că, spre exemplu, criteriul 1 – cerința privind difuzorul de sticlă – este prevăzut ca cerință minimă la pct. 3.2 din Fișele tehnice nr. 1–4, la paginile 2, 8, 14 și ... din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”. Contestatorul evidențiază că nu este posibil ca îndeplinirea unei cerințe minime să reprezinte, în același timp, criteriu pentru acordarea punctajului maxim, fiind evident că introducerea acestuia ”are caracter nelegal și artificial”, în scopul reducerii ponderii factorului „Prețul ofertei” și al favorizării operatorului economic agreat. Contestatorul arată că se impune eliminarea acestui factor și redistribuirea punctajului aferent către „Prețul ofertei”. Cu privire la Criteriul 2 – clasa de izolație a aparatului de iluminat, contestatorul solicită acordarea unui nivel de punctaj egal între clasele de izolație electrică I și II, impuse la pct. 4.3 din Fișele tehnice nr. 1, 2, 3 și 4, întrucât ambele clase asigură același grad maxim de securitate pentru utilizatori și susține că nu există o securitate mai mare oferită de o clasă sau alta dintre cele menționate. Contestatorul menționează că, în general, clasa de izolație I se utilizează pentru aparate electrice de uz industrial și exterior, legate la pământ prin conductor de nul, iar clasa II pentru aparate electrice de uz interior, fără legare la pământ, dar prevăzute cu izolație întărită. Subliniază că ambele clase oferă același grad de protecție la electrocutare și că, în cazul aparatelor de iluminat montate pe stâlpi, aceștia sunt deja legați la pământ. Prin urmare, ar fi lipsit de sens ca pe aceiași stâlpi să fie montate aparate din clasa II, care nu se leagă la pământ, în timp ce aparatele din clasa I îndeplinesc toate condițiile pentru legare. Contestatorul se întreabă care este rațiunea acordării a 3 puncte pentru aparatele din clasa II și doar 1 punct pentru cele din clasa I, având în vedere că instalația de legare la pământ există deja și că aparatele din Pagina 3 din 82
clasa II au un preț mai mare și consideră că diferența de punctaj favorizează un anumit operator economic. Mai prezintă diferențele tehnice între clasele de protecție, menționând că ambele îndeplinesc cerințele tehnice impuse și susține că, în criteriile de eligibilitate ale programului AFM, clasa de izolație a aparatului de iluminat nu este precizată, iar în cadrul Proiectului Tehnic, pag. 50–51 din fișierul „PT-PS-..._a”, proiectantul definește ca acceptabile aparatele cu clasa de izolație I sau II, fără a justifica superioritatea uneia față de alta. Contestatorul solicită obligarea autorității contractante la modificarea Criteriului 2, prin acordarea aceluiași punctaj pentru ambele clase de izolație I și II sau, alternativ, eliminarea acestuia și redistribuirea punctajului aferent către „Prețul ofertei”. Invederează că, într-o procedură anterioară privind obiectivul „...”, autoritatea contractantă Orașul ... a eliminat factorul de evaluare clasa de izolație, în urma solicitărilor de clarificări și contestației formulate și menționează decizia nr. 1905/C1/1742, 1750, 1751 din data de 07.... Contestatorul analizează Criteriul 3 – „Sistemul de telegestiune permite adăugarea manuală de elemente terțe neconectate în interfața sistemului de control și gestiune”, pentru care se alocă 6 puncte, și arată că acesta reprezintă o cerință minimă prevăzută la pct. 2.5 din fișa tehnică nr. 5, la pag. 29 din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”. Astfel, consideră că îndeplinirea cerinței de la pct. 2.5 este obligatorie, iar ofertele care nu o respectă vor fi respinse ca neconforme. În aceste condiții, nu este posibil ca respectarea unei cerințe minime să constituie și criteriu de evaluare pentru punctaj maxim, introducerea fiind nelegală și artificială, în scopul scăderii ponderii factorului „prețul ofertei” și al favorizării operatorului economic agreat. Contestatorul arată că se impune eliminarea acestui criteriu și redistribuirea punctajului către „prețul ofertei”. Contestatorul menționează că aceeași situație se regăsește și la Criteriul 4 – „Modulele de telegestiune comunică între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locală pe orizontală de tip RF”, punctat cu 5 puncte care este o cerință minimă prevăzută la pct. 1.13 din fișa tehnică nr. 5, la pag. 27 din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”. Contestatorul consideră că și aici îndeplinirea unei cerințe minime, obligatorii pentru conformitate, nu poate reprezenta un criteriu pentru punctaj maxim. Introducerea sa este nelegală și artificială, având ca scop scăderea ponderii factorului „prețul ofertei”, motiv pentru care se impune eliminarea și redistribuirea punctajului aferent către „prețul ofertei”. Contestatorul analizează și Criteriul 5 – „Pentru îndeplinirea cerinței privind deschiderea preferabil în partea de jos a compartimentului aparataj”, unde se acordă 4 puncte dacă deschiderea este în partea de jos și 1 punct dacă nu este și susține că cerința minimă este prevăzută la pct. 3.6 în fișele tehnice nr. 1– 4, la pag. 2, 8, 14 și ... din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”. Contestatorul subliniază că, potrivit documentației, se acordă 4 puncte dacă compartimentul se deschide în partea de jos, deși fișele 4
tehnice prevăd la pct. 3.6 deschiderea în sus. Prin impunerea dispozitivului de menținere a capacului în poziția „DESCHIS” pe durata intervențiilor, proiectantul definește implicit obligativitatea utilizării unui aparat cu deschidere în sus. Contestatorul arată că această caracteristică nu influențează nici Ghidul de finanțare, nici utilitatea lucrării, fiind evident că a fost introdusă în mod nelegal și artificial pentru a reduce ponderea factorului „prețul ofertei” și a favoriza operatorul economic agreat și susține că se impune eliminarea acestui criteriu. În privința Criteriilor 6 și 7, contestatorul menționează că: - Criteriul 6 – „Transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server și invers se va face în mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune”. Dacă transmisia se face direct, se acordă 5 puncte, iar dacă se utilizează echipamente suplimentare, se acordă 1 punct. - Criteriul 7 – „Pentru îndeplinirea cerinței de certificare TALQ la nivelul întregului sistem (atât la nivel CMS, cât și platforma IOT (gateway))”. Dacă cerința este îndeplinită pentru ambele, se acordă 4 puncte, iar dacă este îndeplinită doar pentru unul, se acordă 1 punct. Contestatorul subliniază că situația este identică cu cea a criteriilor 1, 3, 4 și 5, întrucât sunt utilizate cerințe minime definite în fișa tehnică nr. 5, la pct. 1.12, 1.14 și 3.3, la pag. 26, 27 și 34 din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”. Contestatorul mai precizează că îndeplinirea cerințelor de la pct. 1.12, 1.14 și 3.3 reprezintă condiții minime, iar ofertele care nu le respectă vor fi respinse ca neconforme. În aceste condiții, nu este posibil ca respectarea unei cerințe minime să constituie și criteriu de evaluare pentru punctaj maxim și consideră că introducerea lor a avut loc în mod nelegal și artificial, pentru a diminua ponderea factorului „prețul ofertei” și a permite operatorului economic agreat să prezinte un preț cât mai apropiat de valoarea estimată a procedurii, motiv pentru care solicită eliminarea acestora și redistribuirea punctajului aferent către „prețul ofertei”. 2. Obligarea autorității contractante la eliminarea cerinţei referitoare la schema detaliată a sistemului de control în care se va ilustra în mod evident componenele, legăturile electrice și electonice între acestea, tipul de semnal sau alimentare pentru fiecare legătură electrică sau electronică - la rd. 1.11 din fisa tehnica F5 nr. 5 sistem de telegestiune Contestatorul solicită eliminarea cerinței de la rd. 1.11 din fișa tehnică nr. 5 „Sistem de telegestiune”, regăsită la pag. 26 din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”, prin care ofertanții sunt obligați să prezinte scheme detaliate privind sistemul de comunicație, respectiv scheme electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune, deoarece aceasta reprezintă un amestec nepermis al autorității contractante în procesul de producție al ofertantului, fără niciun beneficiu pentru aceasta. Contestatorul menționează că textele prevăd: „1. 11 Modulul de control poate controla prin protocolul .../...2 cel puțin două dispozitive (drivere electronice, relee ..., etc); Se va prezenta o schemă detaliată a sistemului de control, în care se va ilustra în mod evident, componentele, legăturile electrice și electronice între acestea, tipul de semnal sau alimentare pentru fiecare legătură electrică sau electronică”. Contestatorul arată că schemele detaliate de comunicație/electrice constituie o caracteristică strict constructivă și confidențială, fără relevanță pentru autoritatea Pagina 5 din 82
contractantă, care trebuie să urmărească efectul și nu mo...tatea în care producătorul îl atinge. Acestea reprezintă secrete comerciale protejate de fiecare producător pentru a menține un avantaj competitiv față de concurenți. Contestatorul subliniază că, în acest sens, autoritatea contractantă, sub anumite pretexte, ar putea solicita pe viitor ofertanților sistemelor de telegestiune programele software utilizate la elaborarea acestora sau producătorilor de aparate de iluminat compoziția aliajului de aluminiu din care este fabricată carcasa aparatelor ofertate. Înainte de impunerea unor astfel de cerințe, autoritatea contractantă trebuie să justifice necesitatea lor, astfel încât acestea să nu fie restrictive sau favorabile unui anumit ofertant. Contestatorul solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe și oprirea unor practici similare, care nu aduc niciun avantaj real autorității, dar pot provoca pagube semnificative ofertanților obligați să divulge secrete de fabricație. 3. Obligarea autorității contractante la eliminarea sintagmei ”realizată cu laser" care se regăsesc la rd. 1.1 din fisa tehnica F5 nr. 6 stâlp de iluminat stradal Contestatorul solicită eliminarea cerinței restrictive de impunere a procedeului de sudură „realizată cu laser” pentru stâlpul metalic prevăzut la rd. 1.1 din fișa tehnică nr. 6 „Stâlp de iluminat stradal”, regăsită la pag. 39 din fișierul „Anexa nr. 2 Fise tehnice – Formular F5”. Contestatorul arată că în locul acesteia trebuie introdusă formularea „sudură invizibilă realizată cu laser sau alt procedeu de sudură” pentru respectarea liberei concurențe între operatorii economici și menționează că specificația tehnică este următoarea: „1.1 Stâlp metalic conic rotund, realizat din oțel, sudură invizibilă realizată cu laser, zincare termică conform DIN EN ISO 1461”. Contestatorul consideră că această cerință este restrictivă și impusă cu scopul de a favoriza un singur ofertant, respectiv ..., solicitând modificarea ei astfel încât fiecare ofertant să poată utiliza propriul procedeu de realizare (sudură sau preformare) și arată, în susținerea caracterului restrictiv al cerinței, răspunsul primit de la un furnizor, care precizează: „Din păcate nu pot confecționa stâlpul conform solicitărilor din fișă!”. Contestatorul subliniază că modificarea cerinței în sensul solicitat nu afectează funcționalitatea, ci doar asigură concurența reală între operatori și evită distorsionarea acesteia. Mai susține că eliminarea sintagmei „realizată cu laser” este necesară, deoarece reprezintă un procedeu specific unui producător, în care autoritatea contractantă nu se poate amesteca. Cerința suficientă și legală este doar ca sudura să fie „invizibilă”, iar alegerea procedeului tehnic de realizare aparține fiecărui ofertant . Contestatorul solicită obligarea autorității contractante la eliminarea sintagmei „realizată cu laser” de la rd. 1.1 din fișa tehnică F5 nr. 6 „Stâlp de iluminat stradal”. 4. Obligarea autorității contractante la eliminarea probei practice 6
Contestatorul menționează că prin caietul de sarcini, la pag. 18 din fișierul „Caiet de sarcini”, autoritatea contractantă impune efectuarea unei probe practice de către ofertanți pentru confirmarea caracteristicilor tehnice și a funcționalității. În acest scop, ofertanții trebuie să prezinte un număr de echipamente nominalizate în caietul de sarcini, provenite de la doi producători diferiți, conform activității ... nr. 25 de la pag. 23, fără a se preciza cantitatea de echipamente de la fiecare producător. Astfel, contestatorul susține că argumentul potrivit căruia doar prin proba practică se poate verifica îndeplinirea unor cerințe este fals, întrucât au fost deja impuse asumarea fișelor tehnice de către producător și ofertant, prezentarea certificatelor de conformitate și test report-urilor, precum și un cont demo cu care se pot modifica toate cerințele. Mai menționează că, dacă mostrele, corpurile de iluminat, controlerele și senzorii nu sunt montate pe stâlpi, testele nu sunt relevante, deoarece există riscul ca senzorii să nu reacționeze la înălțimea reală de montaj sau controlerele să comunice necorespunzător pe teren, chiar dacă aparent respectă cerințele într-un spațiu al autorității contractante. Contestatorul consideră excesiv să se solicite ofertanților deplasarea cu utilaj de tip PRB, echipă de montaj și aparatură, operațiuni care implică costuri mari, nejustificate de efectul probei practice și menționează că verificarea materialelor se realizează atât înainte de implementare, conform PCCVI, cât și la finalizarea lucrărilor. Invocă art. 179 din Legea nr. 98/...06, unde se prevede că operatorul economic poate demonstra capacitatea tehnică și profesională prin documente precum „eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorității contractante”. Contestatorul arată că autoritatea contractantă, prin introducerea probei practice, a urmărit verificarea capacității tehnice și profesionale, însă această verificare nu se regăsește printre criteriile de punctaj. Mai subliniază că, pentru respectarea art. 179 din Legea nr. 98/...06, autoritatea contractantă poate solicita exclusiv documentele enumerate de acest articol, inclusiv cele de la lit. l) și consideră că legea nu prevede posibilitatea ca autoritatea contractantă să impună ofertanților realizarea unei probe practice cu produsele, serviciile sau lucrările ofertate. Astfel, aceasta poate solicita ”eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor ce urmează a fi livrate”. Contestatorul arată că, potrivit art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/...06, legiuitorul a avut în vedere livrările de produse, prestările de servicii și execuția de lucrări, astfel cum este procedura de față și subliniază că este absurd să se solicite „eșantioane, descrieri sau fotografii” pentru servicii sau lucrări care urmează să fie executate, iar cerința efectuării unei probe practice, ”nerecunoscută de lege”, pentru o lucrare de iluminat public reprezintă o cerință abuzivă. Mai menționează că nu se poate concepe realizarea unei probe practice din elemente de construcție care nu constituie obiect de furnizare de produse, ci doar, prin îmbinare în lucrare, vor forma un tot funcțional. Materialele folosite sunt testate în laborator, iar la finalizarea execuției, lucrarea este supusă probelor tehnologice și recepției finale conform Legii nr. 50/1991. În plus, autoritatea contractantă a impus deja prin caietul de sarcini și formularele F5 o serie de cerințe: certificate de conformitate, rapoarte de testare, descrieri detaliate, foi de Pagina 7 din 82
catalog, fotografii, schițe, calcule luminotehnice, fișe tehnice și prezentarea unui cont demo. Contestatorul arată, printr-un exemplu, absurditatea unei asemenea probe practice, imaginând ipoteza executării unui pod peste Dunăre, a unui zgârie-nori sau a unei centrale atomoelectrice. În aceste condiții, solicită eliminarea oricărei referiri la proba practică din caietul de sarcini, întrucât aceasta poate fi efectuată doar după finalizarea execuției, în faza probelor tehnologice care preced recepția. Mai susține că cerința de prezentare a mostrelor, implicită pentru realizarea probei practice, reprezintă un criteriu de calificare care ar fi trebuit inclus în anunțul de participare, dar care a fost introdus doar în caietul de sarcini și în fișele tehnice. Contestatorul menționează că autoritatea contractantă are deja la dispoziție fișa tehnică/foaia de catalog semnată și ștampilată de producător, declarația de conformitate UE a aparatului de iluminat ofertat și documente de la laboratoare acreditate (certificate de conformitate, rapoarte de testare, buletine de măsurători și încercări). În acest context, cerința probei practice presupune costuri semnificative pentru ofertanți. Invocă în susținerea eliminării cerinței Decizia CNSC nr. ....... 5. Obligarea autorității contractante la eliminarea temperaturii de -40°C solicitate la rd. 1.7 din fișa tehnică nr. 5 - sistem de telegestiune și corelarea sa cu temperatura de -...°C solicitată în cadrul fișelor tehnice 1-4 Contestatorul solicită eliminarea temperaturii de -40°C impusă la rd. 1.7 din fisa tehnica nr. 5 – Sistem de telegestiune și corelarea acesteia cu temperatura de -...°C solicitată la rd. 4.9 din fisele tehnice nr. 1-4, menționând că, potrivit proiectului tehnic, clima este definită ca temperat continental, ceea ce înseamnă că limita inferioară a temperaturilor înregistrate este de -...°C. 6. Obligarea autorității contractante la eliminarea cerinţei solicitate la rd. 1.13 din fișa tehnică nr. 5 sistem de telegestiune și la pag. 53 din proiectul tehnic Contestatorul solicită eliminarea sau definirea ca opțională a cerinței prin care modulele trebuie să comunice între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locală pe orizontală de tip RF, solicitată la pct. 1.13 în cadrul fisei tehnice nr. 5 și la pag. 53 din proiectul tehnic – pag. 54 din fișierul „PT-PS-..._d” și menționează că, în paralel, proiectantul a impus prin fisa tehnică nr. 5, pct. 1.12 și 1.14, ca fiecare controler să comunice cu serverul și sistemul de telegestiune prin GSM, argumentând că dubla cerință de comunicație nu este justificată și constituie o cerință restrictivă, generatoare de oferte financiare mai mari nejustificat. Mai precizează că argumentul privind asigurarea unei căi redundante de comunicare prin rețeaua RF nu este susținut, deoarece comunicația GSM este implementată eficient în România și fiecare controler poate stoca datele și le poate transmite ulterior, iar argumentul referitor la transmisia de informații și comenzi de la senzori nu poate fi acceptat, întrucât documentația nu precizează numărul, tipul și locația senzorilor . 8
Contestatorul solicită obligarea autorității contractante fie la eliminarea, fie la definirea ca opțională a cerinței de comunicație RF între module. Invocă prevederile legale incidente: art. 50 alin. (1) și (2), art. 154 alin. (1), art. 155 alin. (1) și (6), art. 156 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, subliniind că modul de publicare al documentației de atribuire limitează ilegal participarea la procedură și încalcă principiul tratamentului egal . Pentru considerentele expuse, contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În final, contestatorul precizează că prezenta contestație se întemeiază pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea 101/2016 iar în susținerea prezentei contestații, se va folosi de proba cu înscrisuri și de orice alte probe. Prin adresa nr. .../.../.../07..., transmisă prin e-mail și poștă, în temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat contestatorului să comunice, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. ... (... ...) a transmis punctul de vedere prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu sub nr. ..../13..., solicitând respingerea contestației ca nefondată, în temeiul art. 26 alin (6) din Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă menționează că, prin publicarea în SEAP, ... a iniţiat anunţul de participare simplificat pentru atribuirea contractului de lucrări cu anunţul de participare simplificat ....... Până la termenul limită stabilit pentru solicitarea de clarificări, au fost solicitate clarificări de către: - ... S.R.L. a încărcat în SEAP un set de 17 solicitări de clarificări, în data de 31... 12:...; - ... S.R.L. a încărcat în SEAP un set de 6 solicitări de clarificări, în data de 04... 21:21. Autoritatea contractantă susține că urma să publice în SEAP răspunsul consolidat la solicitările de clarificări „în a 7 zi înainte de termenul limită pentru primirea ofertelor” și menționează că, înainte de acest termen, în data de 06..., au fost depuse două contestaţii împotriva documentaţiei de atribuire formulate de ... SRL și ... SRL. Autoritatea contractantă menționează că nu poate fi reținut faptul că nu ar fi răspuns solicitărilor, însă situația a fost tergiversată prin formularea și depunerea celor două contestații, ceea ce a condus la suspendarea procedurii până la soluționarea dosarelor. Astfel, referitor la solicitarea de „eliminarea factorului de evaluare configuraţie tehnică produse" și redistribuirea punctajului de ... de puncte factorului „preţul ofertei", susținerea contestatorului că factorul tehnic „nu ar avea relevanţă pentru procedură" este neîntemeiată și pleacă de la o înțelegere eronată a documentației și subliniază că, în conformitate cu fișa de date a achiziţiei, secțiunea II.2.5 „Criterii de atribuire", procedura utilizează criteriul „Cel mai bun raport calitate-preţ", ceea ce presupune că punctajul se acordă diferenţiat în funcție de gradul de îndeplinire și performanța caracteristicilor evaluate. Autoritatea contractantă arată că factorul tehnic nu reprezintă o simplă verificare formală, ci un element de departajare între oferte. Pagina 9 din 82
Autoritatea contractantă menționează art. 187 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia contractul se atribuie ofertantului care depune oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, pe baza criteriilor și factorilor de evaluare stabiliți în documentație și susține că factorii de evaluare pot include aspecte calitative, de mediu și/sau sociale, direct legate de obiectul contractului, inclusiv „calitatea (inclusiv avantajele tehnice), caracteristicile estetice şi funcţionale, accesibilitatea, conceptele de proiectare pentru toţi utilizatorii, caracteristicile sociale, de mediu şi inovatoare, precum şi condiţiile de comercializare". Autoritatea contractantă consideră că solicitarea ... SRL de eliminare a componentei calitative este nefondată, legea permițând expres rolul factorilor tehnici de evaluare, care nu constituie cerințe restrictive. Autoritatea contractantă subliniază că punctajul se poate acorda proporțional pentru oferte care îndeplinesc parțial cerințele factorului tehnic și că criteriile tehnice permit diferențieri între produse pentru a evidenția avantajele și performanțele fiecărei propuneri, conform strategiei de contractare și anexei la caietul de sarcini publicată în SEAP, fișierul „[SCN1166093/00003J Anexa la Caietul de sarcini - punctaj.doc.p7s". Pentru Criteriul 1 privind difuzorul de sticlă, autoritatea contractantă menționează că „în cazul în care aparatul de iluminat are difuzor din sticlă sc vor acorda 3 puncte”; „în cazul în care aparatul de iluminat din alt material se va acorda 1 punct” iar „pentru obţinerea punctajului maxim TOATE produsele ofertate - aparate de iluminat trebuie să aibă difuzorul din sticlă. În cazul în care nu toate produsele au difuzorul din sticlă sc va acorda punctajul minim”. Mai susține că soluțiile cu difuzoare din policarbonat UV stabilizat nu sunt declarate neconforme ci dimpotrivă sunt declarate conforme şi primesc 1 punct și că nu se va exclude oferta dacă produsele nu au difuzor din sticlă. Astfel, acest criteriu este folosit „pentru a diferenţia tehnologiile oferite, dincolo de preţ, pe baza durabilităţii, performanţei şi calităţii echipamentelor”. Autoritatea contractantă menționează că difuzorul din sticlă (borosilicată sau temperată) — punctaj maxim, considerat superior datorită „rezistenţei la UV şi îmbătrânire (nu se degradează în timp); rezistenţei mecanice şi termice; transparenţei luminoase constante în timp; duratei de viaţă; uşurinţei de curăţare şi întreţinerii iar dispersorul din policarbonat, PMMA sau alte materiale plastice — punctaj minim deoarece se poate îngălbeni în timp sub acţiunea UV; are o rezistenţă mecanică şi termică inferioară; poate avea pierderi de flux luminos mai mari; se zgârie mai uşor şi e mai puţin durabil. Pentru Criteriul 2 privind clasa de izolaţie a aparatului de iluminat, autoritatea contractantă menționează că se acordă punctaje diferenţiate: dacă aparatul are clasa de izolaţie II se vor acorda 3 puncte, iar dacă are clasa de izolaţie I se va acorda 1 punct. Pentru obţinerea punctajului maxim, toate produsele ofertate trebuie să aibă clasa de izolaţie II; în cazul în care nu toate produsele au clasa de izolaţie II se va acorda punctajul minim. Acest criteriu este reprezentativ pentru siguranţa electrică şi durabilitatea echipamentelor în spaţiul public și este un criteriu tehnic calitativ care punctează diferenţiat aparatele în funcţie de măsurile de protecţie împotriva şocului electric, conform standardelor 10
internaţionale, de exemplu EN 60598-1. Autoritatea contractantă urmărește implementarea tuturor măsurilor posibile pentru ca sistemul de iluminat public instalat să asigure protecţie maximă cetăţenilor și să reducă, până la eliminare, riscul de electrocutare. Autoritatea contractantă susține că, dintre cele două tipuri de izolaţie electrică acceptate, este preferată utilizarea clasei de izolaţie II, aceasta oferind avantaje nete faţă de clasa I: - Siguranţă sporită - echipamentele din clasa II sunt prevăzute cu izolaţie dublă sau întărită, reducând semnificativ riscul de şoc electric chiar şi în cazul apariţiei unui defect intern; - Eliminarea necesităţii împământării - echipamentele nu necesită conductor de protecţie, ceea ce simplifică instalarea şi o face mai flexibilă, mai ales acolo unde împământarea este dificil de realizat; - Adaptabilitate în medii diverse - echipamentele din clasa II sunt mai uşoare şi mai fiabile, fiind ideale pentru utilizare în exterior sau în reţele vechi, unde împământarea nu este disponibilă; - Reducerea costurilor de instalare - absenţa cerinţei pentru un sistem de împământare scade costurile de montaj şi întreţinere. Autoritatea contractantă consideră că există posibilitatea ca mai multe oferte conforme să primească punctaje diferite, în funcţie de algoritmul de evaluare, și că soluţiile cu clasa de izolaţie I nu sunt excluse, fiind declarate conforme şi primind 1 punct și susține că solicitarea contestatoarei este nefondată, deoarece factorul de evaluare îşi îndeplineşte rolul de a diferenţia tehnic ofertele. Pentru Criteriul 3 privind sistemul de telegestiune, autoritatea contractantă menționează că se acordă punctaje diferenţiate astfel: dacă sistemul permite adăugarea manuală a elementelor terţe – puncte de aprindere, aparate de iluminat și senzori – se vor acorda 6 puncte; dacă sistemul nu permite această funcționalitate, se va acorda 1 punct. Toate elementele trebuie să fie conforme cu listele de atribute certificate TALQ și integrate în interfața CMS și platforma IoT (gateway) prin API standardizat, fiecare element având denumire și pictogramă proprie pentru identificare facilă și susține că implementarea unui sistem de telegestiune cu această capacitate aduce avantaje majore: - Flexibilitate și adaptabilitate – permite introducerea manuală a punctelor de aprindere, aparatelor de iluminat și senzorilor, adaptând sistemul rapid la cerinţele fiecărui proiect și permițând extinderea în funcție de nevoile orașului; - Interoperabilitate – utilizarea atributelor standardizate și API-urilor conforme TALQ asigură integrarea facilă a dispozitivelor și sistemelor de la diferiți producători, prevenind dependența de o singură soluție tehnologică și oferind posibilitatea de a selecta echipamente performante; - Ușurință în utilizare – fiecare element adăugat beneficiază de denumire și pictogramă proprie, facilitând identificarea, monitorizarea și întreținerea, reducând timpul și resursele necesare pentru administrarea rețelei; - Demonstrarea integrării – atributele și elementele adăugate trebuie să fie conforme cu listele TALQ, garantând integrare standardizată și verificabilă prin API, conform celor mai bune practici și standarde internaționale; - Scalabilitate – posibilitatea de a adăuga noi elemente și atribute permite extinderea eficientă a sistemului pe măsură ce orașul se dezvoltă, menținând relevanța și valoarea investiției pe termen lung. Autoritatea contractantă susține că criteriul evidențiază importanța unui sistem de telegestiune flexibil, interoperabil și scalabil, capabil să răspundă nevoilor variate ale comunității, și că integrarea prin protocoale standardizate sau API-uri conforme se punctează cu punctaj maxim iar acest criteriu nu restrânge concurența și permite ofertarea mai multor soluții. Pagina 11 din 82
Pentru Criteriul 4 privind comunicația modulelor de telegestiune, autoritatea contractantă menționează că se acordă punctaje diferenţiate: dacă modulele comunică între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o reţea de comunicaţie locală pe orizontală de tip RF, se vor acorda 5 puncte; dacă comunică folosind medii intermediare, se va acorda 1 punct. Astfel, prin acest criteriu, urmărește asigurarea unui sistem scalabil, durabil și orientat către siguranța cetățenilor și a traficului, reducerea consumului energetic și facilitarea dezvoltării ulterioare: - Simplificarea infrastructurii – comunicarea directă între module prin RF elimină necesitatea echipamentelor hardware suplimentare, simplificând arhitectura și reducând punctele potențiale de defecțiune; - Reducerea costurilor – lipsa echipamentelor intermediare diminuează costurile de instalare și întreținere; - Comunicare rapidă și eficientă – tehnologia RF permite transmiterea rapidă a datelor între aparatele de iluminat, esențială în cazul integrării senzorilor și reglajelor imediate; - Fiabilitate sporită – eliminarea echipamentelor intermediare reduce riscul defecțiunilor, iar comunicarea directă prin RF garantează funcționare stabilă și eficientă; - Flexibilitate și scalabilitate – rețeaua locală RF permite extinderea facilă a sistemului, module noi putând fi adăugate fără intervenții majore asupra infrastructurii existente. Autoritatea contractantă subliniază că acest criteriu nu exclude alte soluții conforme și competitive, ci recunoaște și punctează diversitatea soluțiilor care respectă cerințele. În cadrul Anexei la caietul de sarcini, autoritatea contractantă precizează caracteristicile comunicației directe: modulele transmit date direct între ele fără a folosi servere, gateway-uri sau alte dispozitive de retransmisie; folosesc o rețea locală RF pe orizontală, ceea ce înseamnă comunicarea la același nivel de rețea; exemplu: două module conectate fără medii intermediare transmit informația fără a trece printr-un concentrator central. Avantajele sunt latență mică, fiabilitate crescută și autonomie, ideal pentru soluții descentralizate. În cazul comunicației cu mijloace intermediare, modulele folosesc dispozitive sau servicii intermediare (server cloud, gateway, router, stații de retransmisie), comunicarea poate fi pe verticală și exemplu: module care transmit date prin 4G/5G către un server centralizat care apoi le redistribuie. Dezavantajele sunt latență mai mare, dependență de infrastructură și costuri și complexitate mai mari. Punctajul acordat rămâne: 5 puncte pentru comunicarea directă și 1 punct pentru comunicarea cu medii intermediare. Pentru Criteriul 5 privind deschiderea compartimentului aparataj, autoritatea contractantă menționează că se acordă punctaje diferenţiate: dacă compartimentul se deschide în partea de jos se vor acorda 4 puncte, iar dacă nu se deschide în partea de jos se va acorda 1 punct. Pentru obţinerea punctajului maxim, toate produsele ofertate trebuie să aibă deschiderea compartimentului aparataj în jos; în caz contrar se va acorda punctajul minim. Autoritatea contractantă arată că deschiderea compartimentului în partea inferioară reprezintă o soluţie constructivă eficientă pentru prevenirea infiltraţiilor de apă și că ofertanţii care propun produse cu un grad ridicat de siguranţă şi viabilitate vor primi un punctaj superior. Alte 12
variante de deschidere nu sunt excluse, însă acestea vor fi evaluate cu punctaj diferit. Criteriul se referă la designul carcasei aparatelor de iluminat public și la modul în care aceasta permite accesul pentru întreţinere şi reparaţii și detaliază două soluţii principale: - deschidere în partea de jos și caracteristici tehnice: mecanism amplasat la baza corpului de iluminat; balamale robuste montate pe partea superioară; sistem basculant cu arc sau amortizor; blocare sigură în poziţie deschisă; garnituri de etanșare perimetrale. Ca avantaje funcţionale sunt o siguranţă sporită pentru echipa de întreţinere, acces ergonomic, protecţie îmbunătăţită a componentelor (minimizează infiltraţia apei și acumularea prafului); accesibilitate optimizată (toate componentele sunt vizibile și accesibile, ușurință în înlocuirea surselor luminoase și curățare). Se aplică în zone cu precipitaţii frecvente, zone cu vegetaţie abundentă, zone cu cerinţe ridicate de siguranţă a personalului. - deschidere în alte poziţii cu variante existente: capace superioare, uşi laterale, compartimente frontale. Are dezavantaje: acces incomod la componente, probleme frecvente de etanşare, vulnerabilitate la infiltraţii, riscuri de accidentare a personalului și necesitatea echipamentului special pentru întreţinere. Autoritatea contractantă menționează că punctajul se acordă astfel: 4 puncte pentru compartimente cu deschidere în partea de jos și 1 punct pentru celelalte variante, respectând nota că obţinerea punctajului maxim necesită ca toate produsele ofertate să aibă compartimentul aparataj deschis în jos. Pentru Criteriul 6 privind transmisia datelor între modulul de telegestiune și server, autoritatea contractantă menționează că se acordă punctaje diferenţiate: dacă transmisia se realizează în mod direct, prin reţele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IoT, fără a utiliza echipamente suplimentare, se vor acorda 5 puncte; dacă se utilizează echipamente suplimentare, se va acorda 1 punct. Autoritatea contractantă susține că utilizarea unui sistem de telemanagement în care nodurile de control comunică direct cu serverul prin reţele GSM/GPRS/LTE/NB-IoT oferă multiple avantaje: fiabilitate crescută prin eliminarea punctului unic de eşec asociat controlerelor de segment; reducerea necesarului de hardware și simplificarea infrastructurii, cu economii semnificative de timp și resurse; scalabilitate îmbunătăţită, deoarece nodurile noi pot fi adăugate fără reconfigurarea sau adăugarea de controlere suplimentare; flexibilitate mai mare datorită acoperirii largi a reţelelor mobile, inclusiv în zone izolate sau greu accesibile. Detaliază soluţia optimă de comunicare directă prin reţele mobile: conexiune point-to-point între modulele de telegestiune și serverul central, utilizând exclusiv interfețele integrate în module pentru GSM, GPRS, LTE și NB-IoT, fără gateway-uri suplimentare, repetoare de semnal sau echipamente de conversie protocol. Avantajele acestei soluții includ: fiabilitate sporită prin reducerea punctelor critice de defecţiune și toleranţă la condiții meteorologice; eficienţă operaţională cu latenţă redusă și monitorizare continuă; beneficii economice prin costuri de implementare și întreţinere mai mici; securitate îmbunătăţită prin transfer direct securizat și autentificare simplificată. Pagina 13 din 82
Autoritatea contractantă menționează și soluţia alternativă, cu echipamente intermediare, care poate include concentratoare locale, gateway-uri pentru conversie protocol, repetitoare de semnal sau sisteme backhaul cablate. Aceasta prezintă dezavantaje: fiabilitate redusă, sensibilitate la factori ambientali, complexitate crescută de depanare; costuri suplimentare; întârzieri în transmiterea comenzilor și limitări în actualizarea OTA. Mai subliniază că soluţia directă permite control în timp real al intensităţii luminii, detectarea imediată a defecţiunilor și optimizarea consumului energetic, în timp ce soluţia indirectă prezintă întârzieri și costuri de exploatare mai mari și precizează că nu se impune o singură cale de transmisie și că sunt acceptate și alte tehnologii, care pot fi punctate și nu sunt declarate neconforme. Pentru Criteriul 7 privind certificarea TALQ la nivelul întregului sistem (atât CMS, cât și platforma IoT/gateway), autoritatea contractantă menționează că se acordă 4 puncte dacă cerința este îndeplinită pentru ambele componente, și 1 punct dacă cerința este îndeplinită numai pentru CMS sau numai pentru platformă. Astfel, potrivit fișei tehnice 5, sistemul de telegestiune trebuie să interacționeze cu platformele prin API standardizat TALQ. Atunci când atât platforma, cât și componentele sunt certificate TALQ, sistemul integrat beneficiază de funcționalitate optimă fără ajustări suplimentare pentru compatibilitate. Mai susține că protocolul TALQ reprezintă un standard global de interfață pentru rețelele de dispozitive din orașele inteligente, facilitând interoperabilitatea între software-ul de management central (CMS) și rețelele de dispozitive externe (ODN) de la diverși furnizori. TALQ, inițial conceput pentru iluminatul stradal inteligent, a fost extins și pentru alte aplicații smart-city și este recunoscut la nivel global, consorțiul său reunind peste 50 de membri, inclusiv producători și integratori. Consideră că un sistem certificat TALQ oferă posibilități extinse de dezvoltare a soluțiilor smart- city/smart-village, permițând integrarea într-un sistem unitar de management, deschis și non-proprietar, fără a limita evoluția ulterioară a soluțiilor de telegestiune. Autoritatea contractantă subliniază că, având în vedere că certificarea poate acoperi fie componentele, fie platforma, ofertanții care propun un sistem integrat certificat TALQ beneficiază de punctaj corespunzător calității oferite. Prin acest criteriu nu sunt excluse soluții conforme, interoperabile și validate. Autoritatea contractantă susține că criticile legate de relevanța criteriilor de punctaj sunt nefondate, deoarece criteriile nu restrâng concurența și fiecare soluție ofertată primește un punctaj corespunzător. În ceea ce privește critica în legătură cu eliminarea cerinței referitoare la schema detaliată a sistemului de control, autoritatea contractantă menționează că este neîntemeiată și susține că solicitarea prezentării schemelor detaliate ale sistemului de comunicație și a schemelor electrice de comandă și integrare a senzorilor în sistemul de 14
telegestiune are un scop exclusiv tehnic și nu implică divulgarea informațiilor clasificate sau a secretelor comerciale. Autoritatea contractantă arată că documentația solicitată este esențială pentru verificarea modului în care echipamentele propuse sunt integrate funcțional într-un sistem unitar, pentru confirmarea interoperabilității între aparatele de iluminat, senzorii propuși și platforma de telegestiune, și pentru prevenirea situațiilor în care echipamentele nu pot fi conectate sau operate conform cerințelor. De asemenea, aceasta contribuie la eliminarea riscului ca ofertanții să propună soluții teoretice care nu pot fi puse în practică fără o justificare tehnică clară. Mai menționează că schemele solicitate nu includ detalii interne de fabricație, algoritmi, cod sursă sau compoziția componentelor, ci doar modul de conectare și funcționare integrată a echipamentelor. Aceasta reprezintă o practică standard și uzuală în proiectarea și livrarea oricărui sistem tehnic complex, aplicabilă oricărui operator economic care propune o soluție completă și funcțională. Totodată, subliniază că cerința este proporțională cu complexitatea și obiectivele proiectului, justificată transparent și nediscriminatoriu, și nu favorizează niciun producător sau tehnologie. Aceasta nu limitează concurența, nu creează bariere tehnice și nu implică divulgarea de informații confidențiale, asigurând în schimb implementarea coerentă și eficientă a proiectului. Autoritatea contractantă concluzionează că prezentarea schemelor detaliate este justificată, proporțională și aplicabilă tuturor ofertanților, având ca scop garantarea unei soluții funcționale și solicită respingerea punctului de contestație, considerându-l neîntemeiat. În ceea ce privește critica în legătură cu eliminarea sintagmei „realizată cu laser”, autoritatea contractantă menționează că este nefondată, subliniind că mențiunea din fişa tehnică F5 nr. 6 nu reprezintă o ingerință în procesul de fabricație al ofertantului, ci reflectă o exigență tehnică necesară pentru obținerea unei calități superioare și constante a produsului finit. Astfel, susține că sudura cu laser oferă avantaje obiectiv măsurabile față de metodele tradiționale, precum precizie sporită și uniformitate ridicată a cordonului de sudură, aspect estetic neted, reducerea tensiunilor interne și deformărilor materialului, precum și fiabilitate crescută în timp, esențială pentru rezistența la factori de mediu agresivi și subliniază că cerința nu favorizează un anumit producător, ci garantează standarde înalte de calitate, durabilitate și întreținere redusă, fiind aplicabilă unui număr considerabil de producători capabili să execute suduri cu laser și în conformitate cu Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Autoritatea contractantă menționează că o formulare generică, precum „sudură invizibilă”, ar fi vagă și interpretabilă, complicând verificarea conformității și permițând utilizarea unor metode nesigure. De asemenea, autoritatea arată că emailul transmis de contestator, provenit de la un reprezentant al companiei SpotVision Lighting Distribution, nu constituie dovadă suficientă pentru a susține caracterul restrictiv al cerinței, deoarece societatea respectivă nu produce stâlpi. Autoritatea contractantă concluzionează că menținerea cerinței privind sudura realizată cu laser este justificată, esențială pentru Pagina 15 din 82
asigurarea calității și durabilității conform documentației de atribuire, și solicită respingerea criticii ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica în legătură cu eliminare a probei practice, autoritatea contractantă susține că solicitarea este nefondată, precizând că aceasta nu constituie o cerință de calificare sau un criteriu de selecție, ci o cerință tehnică specifică caietului de sarcini și fişei de date a achiziției. Menționează că proba practică nu presupune prezentarea de mostre în sens clasic și că produsele prezentate nu vor fi reținute de autoritatea contractantă, conform precizărilor din caietul de sarcini. Mai precizează că proba practică vizează exclusiv verificarea funcționalităților declarate ale echipamentelor ofertate, nu caracteristicile constructive, și se desfășoară pentru întregul sistem de iluminat, care trebuie să funcționeze ca un tot unitar și aceasta permite evaluarea integrării și interacțiunii dintre elemente, aspect care nu poate fi verificat prin rapoarte de testare, ce certifică doar caracteristici punctuale. Autoritatea contractantă subliniază că proba practică asigură verificarea conformității sistemului de telegestiune cu cerințele tehnice, fiind singura metodă obiectivă de a demonstra funcționalitatea completă a sistemului, inclusiv a aplicației software care gestionează dispozitivele integrate. De asemenea, susține că evaluarea tehnică a ofertelor nu se bazează exclusiv pe sesiunea demonstrativă, ci aceasta completează verificarea tehnică. Mai precizează că cerința probei practice este proporțională, justificată tehnic, neexcesivă și standard în procedurile de achiziție publică pentru sisteme complexe. Aceasta nu creează discriminări sau bariere nejustificate și nu contravine prevederilor legale aplicabile, menținând astfel posibilitatea verificării obiective a conformității, funcționalității și interoperabilității sistemului de telegestiune propus. Autoritatea contractantă solicită respingerea criticii privind eliminarea probei practice, considerând că menținerea acesteia este esențială pentru garantarea calității și funcționalității sistemului de iluminat public. În ceea ce privește critica în legătură cu solicitarea de eliminare sau corelare a temperaturii de 40°C specificate pentru modulul de telegestiune cu temperatura de ...°C, autoritatea contractantă precizează că solicitarea pentru aparatele de iluminat nu este justificată, contestatoarea neprezentând argumente concrete privind caracterul restrictiv al cerinței și susține că diferența de temperatură de funcționare este justificată tehnic, având în vedere că modulul de telegestiune este un echipament electronic separat, cu propria carcasă și protecție, care nu beneficiază de aceeași masă termică sau protecție mecanică ca aparatul de iluminat. Modulul este montat de regulă deasupra aparatului de iluminat, fiind expus direct la temperaturi extreme, variații mari de temperatură și depuneri de chiciură sau gheață. Autoritatea contractantă subliniază că temperatura de funcționare mai scăzută pentru modulul de telegestiune este necesară pentru a asigura funcționarea fiabilă și continuă a sistemului pe tot parcursul anului și nu constituie o cerință restrictivă. Aceasta reflectă bune practici în 16
proiectarea echipamentelor electronice de exterior, respectând standardele internaționale și nefavorizând niciun producător. Autoritatea contractantă consideră că cerința este proporțională și justificată, garantând durabilitatea, siguranța și continuitatea serviciului de iluminat public în condițiile climatice specifice zonei de implementare. În ceea ce privește critica în legătură cu solicitarea de eliminare a cerinţei de la RD 1.13 din fişa tehnică nr. 5 și din pagina 53 a proiectului tehnic, autoritatea contractantă precizează că este nefondată. Cerinţa permite utilizarea mai multor tehnologii de transmisie – GSM, RF, NB-IoT și MESH – oferind astfel ofertanților libertatea de a propune echipamente conform preferințelor lor, fără a limita accesul la procedură sau a favoriza un anumit producător. Scopul cerinței este asigurarea compatibilității cu infrastructura de comunicații disponibile în zona implementării proiectului. Analiza realizată în etapa de elaborare a proiectului tehnic a arătat că implementarea unui sistem de telegestiune la distanță reprezintă soluția optimă, datorită avantajelor față de alte metode, precum rețelele cablate paralele cu rețeaua electrică, care implică costuri neeligibile conform ghidului finanțatorului. În plus, municipiul beneficiază deja de un sistem de telegestiune funcțional, bazat pe aceste tehnologii de transmisie. Beneficiile unui sistem de telegestiune cu comunicare directă prin GSM/GPRS/LTE/NB-IoT includ: - fiabilitate crescută: fiecare nod funcționează independent, eliminând punctele unice de eșec asociate controlerelor de segment. - reducerea complexității hardware: eliminarea controlerelor de segment suplimentare simplifică infrastructura și reduce costurile de instalare și întreținere. - scalabilitate ridicată: extinderea rețelei se poate realiza fără reconfigurarea sau adăugarea controlerelor de segment. - flexibilitate extinsă: acoperire largă, inclusiv în zone izolate sau greu accesibile. Autoritatea contractantă subliniază că sistemele în care comunicarea nu este directă nu sunt excluse; acestea sunt eligibile și primesc punctaj diferențiat conform caracteristicilor tehnice prezentate. Procedura rămâne deschisă și echitabilă pentru toți ofertanții care respectă cerințele minime, fără a limita concurența. Prin urmare, cerințele tehnice stabilite sunt conforme cu legislația în vigoare, proporționale și justificate, iar termenul pentru depunerea ofertelor respectă capacitatea de reacție a operatorilor economici. Participarea acestora nu a fost restricționată sub nicio formă. Concluzionând, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată, pe baza argumentelor și considerentelor tehnice și legale prezentate. Prin adresa nr. .../..., .../.../25..., Consiliul a solicitat autorității contractante să transmită documente din dosarul achiziției publice iar prin prin adresele nr. ...-.../21... și nr. ...-.../21..., înregistrate la Consiliu sub nr. ....... și nr. ......, ... (... ...) a transmis la dosarul cauzei, dosarul achiziției, pe suport electronic (stick). 2. Prin contestația datată 06..., înregistrată la Consiliu sub nr. ...... (Dosar .../...), ... SRL, critică documentaţia de atribuire publicată în SEAP la data de ......, document emis de către ... (... ...), în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele prezentate în partea introductivă. Contestatorul arată că o primă îndoială asupra legalității documentației rezultă din faptul că, în fișele tehnice ale echipamentelor, Pagina 17 din 82
una dintre cerințele tehnice impuse pentru aparatul de iluminat vizează temperatura, solicitându-se valorile: „Funcționare la Ta= -... +55 0 C.” Extras FIS TEHNICA nr. 1, FISA TEHNICA nr. 2, FISA TEHNICA nr. 3, FISA TEHNICA nr. 4. Contestatorul menționează că aceste valori nu se regăsesc la nivelul localității, așa cum rezultă din proiectul tehnic și face referire la Decizia Curții de ... nr. .../...22 din data de 08.11....21, pronunțată în dosarul 477/57/...21. 1. Solicităm eliminarea cerinţei restictive prin care se solicită referinţe cu aplicaţiile implementate - eliminarea cerinţei prin care se solicită referinţe cu aplicaţii ...care au fost commentate prin API cu aplicaţia de telegestiune ofertată Contestatorul solicită eliminarea cerinței restrictive prin care se solicită referințe cu aplicațiile ...care au fost conectate prin API cu aplicația de telegestiune ofertată. Susține că această cerință reprezintă o clauză nescrisă, care trebuia inclusă în anunțul de participare, fiind o cerință de calificare, iar în lipsa acesteia impunerea sa reprezintă o încălcare a art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016. Argumentează că posibilitatea de conectare prin API poate fi dovedită prin certificări, precum cea de la TALQ, însă cerința de a demonstra integrarea cu alte aplicații depinde de proiecte anterioare ale altor beneficiari și nu este în controlul producătorilor sau ofertanților. Aceasta cerință favorizează anumiți ofertanți și soluții specifice. Mai menționează că existența cerinței contravine prevederilor GDPR, deoarece sistemele conțin date personale ale utilizatorilor. Contestatorul arată că cerința este restrictivă și poate fi îndeplinită doar de soluția Intellilight, produs al ... SA, conform site-ului https://intelilight.eu/?lang=ro, prezentând detalii despre implementări în Bruxelles, Washington D.C. și Santiago, Chile. Mai subliniază că această cerință exclude ofertanții și furnizorii care nu au participat la proiecte ce necesită integrarea cu o soluție /2016, în condițiile în care în România astfel de proiecte nu sunt în derulare. Indică extrase din documentația de atribuire și din fisa tehnică nr. 5, arătând că API permite comunicarea bidirecțională cu sistemul de telegestiune, transmite informații către aplicația ...și permite transmiterea comenzilor din aplicația ...în sistemul de telegestiune, și că se solicită prezentarea numelui aplicației, dezvoltatorului și proiectului. Consideră că această cerință reprezintă ”o veritabilă cerință de calificare”, invocând art. 179 din Legea nr. 98/2016 și jurisprudență, respectiv Decizia CNSC Nr. ... din 15..., rămasă definitivă prin Hotărârea nr. .../... din 24..., pronunțată de Curtea de Apel ..., în Dosarul .../.... 2. Solicităm eliminarea cerinţei restictive care vizează programarea reacţiei Contestatorul solicită eliminarea cerinței ca ambele funcționalități să fie prezentate într-un singur ecran. Susține că această cerință trebuie considerată un procedeu special și trebuie completată cu mențiunea „sau echivalent”, în temeiul art. 156 din Legea nr. 98/2016, pentru a nu exclude alte sisteme de telegestiune ale căror producători au decis să prezinte aceste două funcționalități într-un mod diferit și precizează că altfel este clară natura părtinitoare spre o anumită soluție de telegestiune. 18
Face referire la Decizia CNSC nr. ..., precum și la măsurile de remediere adoptate în Dosarul CNSC .../.../.... În mod similar, invocă măsurile de remediere adoptate în Orașul ..., în cadrul procedurii de atribuire „...-oraș verde, oraș sănătos”, Anunț de participare simplificat Nr. .../08..., Dosarul CNSC .../.... Indică extrase din documentația de atribuire și din Fisa Tehnică nr. 5, unde este prevăzut: „Programarea a reacţiei aparatelor la senzori, dimmingul acestora și timpii de menţinere, se va face în aceeaşi interfaţă în paralel cu programul de dimming aplicat. Se va vizualiza în acelaşi moment, suprapuse, programul de dimming al aparatului și modul de funcţionare al acestuia în funcţie de semnalul senzorului – se va prezenta captura de ecran din aplicaţia ofertată.” Contestatorul reiterează solicitarea de eliminare a acestei cerințe, arătând că este necesară completarea cu mențiunea „sau echivalent”, întrucât altfel cerința este părtinitoare spre o anume soluție de telegestiune. 3. Eliminarea cerinţei restrictive privind reintroducerea parolei şi completarea acesteia cu respectarea prevederilor legale statuate în cuprinsul art. 156 din Legea nr. 98/2016 Contestatorul indică un extras relevant din documentația de atribuire și din Fişa Tehnică nr. 5 - Sistem telegestiune aparate de iluminat, unde este prevăzut: „Trecerea din modul de comanda manuală în comanda automată se va face după un interval de timp stabilit în momentul comenzii manuale. Acest interval de timp va putea fi definit în minute, ore, zile, săptămâni (ex: 1 oră sau 3 ore sau 1 zi sau 1 săptămână); Pentru o securitate sporită, o comandă manuală se va putea face doar prin reintroducerea parolei utilizatorului; - se va prezenta captura de ecran din aplicația ofertată și va fi verificată în contul demo furnizat.” Solicită completarea cerinței cu mențiunea „sau prin mecanisme echivalente”, arătând că cerința de autentificare în doi pași reprezintă deja o măsură suplimentară de securitate și justifică această solicitare prin prevederile art. 156 din Legea nr. 98/2016. Invocă jurisprudență, măsurile de remediere adoptate în Dosarul CNSC 4126/.../..., precum și în Orașul ..., în cadrul procedurii de atribuire cu titlul „...-oraș verde, oraș sănătos”, Anunț de participare simplificat Nr. .../08..., Dosarul CNSC .../.... 4. Cu referire la cerinţele restrictive privind impunerea unor valori excesive pentru intervalul de temperatură impus prin fişe tehnice F5 Contestatorul solicită diminuarea limitelor maxime la intervalul „-... grade C ... +40 grade C”, arătând că, pentru echipamentele solicitate în prezenta procedură, autoritatea contractantă impune următoarea cerință restrictivă: „4,9 Funcţionare la Ta= -... +55 0 C.” Extras FISA TEHNICA nr. 1, FISA TEHNICA nr. 2, FISA TEHNICA nr. 3, FISA TEHNICA nr. 4. Contestatorul menționează că, potrivit art. 31 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire prin cerințe nerelevante sau disproporționate, iar obligația de justificare argumentată a intervalului de temperatură nu a fost îndeplinită. Din contră, cerințele privind valorile temperaturii sunt infirmate chiar de informațiile din Proiectul tehnic. Face referire la Decizia Curții de Apel ... nr. .../...22 din ..., dosar ..., și arată că cerința este restrictivă, întrucât impune un prag superior de funcționare termică (+55°C) nejustificat în contextul real de utilizare nocturnă. Iluminatul stradal funcționează exclusiv noaptea, când temperaturile sunt mult mai scăzute decât maximele diurne. Contestatorul subliniază că datele climatice oficiale arată că temperaturile nocturne rareori depășesc ...-35°C, iar valori extreme de 50- Pagina 19 din 82
55°C apar doar ziua, în condiții izolate. Solicitarea funcționării la +55°C nu reflectă realitatea climatică și nu aduce beneficii tehnice demonstrabile, aparatele moderne dispunând oricum de protecții termice interne. Consideră că cerința elimină din competiție soluții performante și fiabile în intervale mai realiste (-...°C la +45°C), impunând costuri inutile prin supradimensionarea sistemului de disipare termică sau alegerea unor componente scumpe, fără valoare adăugată. Apreciază că specificația nu este proporțională cu scopul, nu reflectă condițiile reale și creează o barieră tehnică artificială. Este invocată inutilitatea cerinței, având în vedere că maxima absolută în România a fost 44,5°C, la Ion Sion, județul Brăila, pe timp de zi. Mai precizează că specificația privește temperatura mediului ambiant („funcționare normală”), nu temperatura internă a aparatului. Impunerea funcționării la +60/+70°C restricționează artificial participarea, întrucât astfel de valori nu au fost înregistrate în România. Contestatorul invocă diversitatea soluțiilor potențiale și arată că majoritatea producătorilor consacrați (Schreder, Philips, IGuzzini, Thorn) prevăd plafoane maxime de operare de până la +50°C, ceea ce dovedește caracterul nejustificat al cerinței de +60/+70°C. Contestatorul inserează un tabel comparativ cu echipamente și limitele maxime de temperatură de funcționare certificate. Contestatorul invocă jurisprudența: Decizia CNSC nr. ... din 01.07...., rămasă definitivă prin nerecurare, și din nou Decizia Curții de Apel ... nr. ... din ..., dosar .... 5. Cu referire la cerinţele privind contul DEMO Contestatorul solicită, în principal, eliminarea cerinţei privind contul demo și susţine că este o cerinţă privind capacitatea tehnică, care implică şi prezentare de mostre, iar în aceste condiţii trebuia inclusă în anunţul de participare, fiind o cerinţă de calificare. În sens contrar, arată că se impune eliminarea acesteia ca fiind clauză nescrisă, potrivit art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016. În subsidiar, solicită eliminarea cerinţelor privind validarea tuturor funcţionalităţilor în cadrul contului demo și arată că unele funcţionalităţi care implică interacţiunea cu echipamente fizice nu pot fi validate într-un cont demo doar prin trimiterea de comenzi în interfaţă sau monitorizarea unor parametri, fără validarea sau interacţiunea cu echipamentul fizic. Contestatorul consideră că cerinţa ar trebui completată cu menţiunea: „verificata printr-un cont demo, daca functionalitatea nu este dependenta de interactiunea cu un echipament fizic.” Contestatorul indică, pentru soluţionarea acestei critici, extrase din documentaţia de atribuire, respectiv: „Se va pune la dispoziţia autoritatii contractante un cont demo in aplicaţia de telegestiune ofertata, pentru a putea fi verificate funcţiile aplicaţiei solicitate in documentaţia de atribuire. Se va indica numele aplicaţiei de mobil iar aceasta va putea fi accesata pentru verificarea indeplinirii cerinţelor. Se vor prezenta si datele de logare in aplicaţie” (Extras FIŞA TEHNICĂ nr. 5 – Sistem telegestiune aparate de iluminat). Contestatorul menţionează Decizia CNSC nr. ..., arătând că cerinţa conform căreia procesul de achiziţie include în mod obligatoriu prezentarea unui cont demo pentru verificarea tuturor funcţiilor solicitate prin fişa tehnică, sub sancţiunea declarării ofertei ca neconformă în cazul lipsei 20
chiar şi a unei singure funcţionalităţi, este restrictivă. Contestatorul subliniază că aceasta impune o metodă rigidă de evaluare care poate exclude oferte valabile şi competitive. În primul rând, obligativitatea unui cont demo presupune că toţi ofertanţii trebuie să dispună deja de un sistem complet funcţional, ceea ce poate dezavantaja soluţiile personalizate sau inovaţiile tehnologice care nu sunt disponibile în formă demonstrativă, dar care ar putea îndeplini cerinţele la implementare. În al doilea rând, impunerea ca toate caracteristicile să fie demonstrabile în contul demo ignoră posibilitatea ca unele funcţii să fie configurabile sau activabile ulterior, ceea ce reduce flexibilitatea ofertanţilor în adaptarea produsului la cerinţele specifice ale beneficiarului. Contestatorul arată că această cerinţă poate limita concurenţa, favorizând doar anumiţi furnizori care au deja soluţii standardizate şi excluzând alternative viabile care ar putea oferi avantaje tehnice şi economice superioare. De asemenea, menţionează că formularea rigidă a cerinţei, care nu permite nicio excepţie sau alternativă de demonstrare a conformităţii, introduce riscul unei interpretări stricte care poate conduce la descalificarea ofertelor din motive administrative, fără a lua în considerare capabilităţile reale ale soluţiei propuse. Consideră că această exigenţă nu doar că îngreunează accesul la licitaţie, dar şi reduce posibilitatea de a selecta cea mai eficientă şi inovatoare soluţie pentru iluminatul stradal. Contestatorul arată că contul demo implică, practic, şi prezentarea mostrelor. În acest context, analizează art. 172 coroborat cu art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016, arătând că capacitatea tehnică reprezintă un criteriu de calificare, iar dovedirea capacităţii tehnice se face inclusiv prin eşantioane. Ca jurisprudenţă, menţionează măsurile de remediere adoptate de COMUNA ... ..., Dosar CNSC .../..., având ca obiect contestaţia formulată împotriva documentaţiei de atribuire pentru procedura cu titlul „...”, Anunţ de participare simplificat ........ Contestatorul indică faptul că: „Cu privire la cerinţele privind contul DEMO: Din cuprinsul documentaţiei tehnice se elimină prevederea referitoare la contul demo, cuprinsă la - pct d) paragraful 3 şi 4, cap. 2.3 Sistemul de control aparate de iluminat din cuprinsul proiectului tehnic (pag. 56), la pct. 4.3 şi 4.4. din FIŞA TEHNICĂ nr. 2 - Sistem de telegestiune aparate de iluminat, precum şi în oricare alt loc din documentaţia de atribuire se face trimitere la aceasta.” 6. Cu privire la cerinţa restrictivă privind proba practică, solicităm: Contestatorul susține, în principal, eliminarea acestei cerinţe, cu motivarea că proba practică implică şi prezentarea mostrelor, fiind un criteriu de calificare și menționează că, fiind un criteriu de calificare, acesta trebuia inclus în anunţul de participare, însă, în prezent, cerinţa a fost inclusă doar în fişa de date, la secţiunea privind conformitatea ofertei, în Proiectul tehnic şi în fişele tehnice, iar nu în anunţul de participare. Contestatorul menţionează, în subsidiar, că având în vedere că au fost solicitate rapoarte de testare/fişe tehnice şi certificate de conformitate, cerinţa privind proba practică are doar rolul de a restrânge concurenţa şi, prin urmare, se impune eliminarea acesteia. Mai precizează, în final, că proba practică implică şi livrarea de materiale/mostre, ceea ce generează un cost suplimentar pentru ofertanţi, iar în cazul menţinerii acestei cerinţe solicită ca proba practică, inclusiv prezentarea mostrelor, să fie efectuată doar de către ofertantul declarat Pagina 21 din 82
câştigător, cu înregistrare video şi audio, pentru a elimina eventualele aprecieri subiective ale comisiei de evaluare. Contestatorul consideră că un argument suplimentar în sensul eliminării probei practice rezultă din faptul că autoritatea contractantă nu oferă informaţii cu privire la cerinţele ce ar trebui probate, fiind încălcate prevederile art. ... din HG nr. 395/2016. Menţionează că proba practică nu este prevăzută în legislaţia achiziţiilor ca cerinţă privind conformitatea ofertei, iar conformitatea se raportează la înscrisurile existente în documentaţia de atribuire, aspect confirmat de prevederile art. 127 din HG nr. 395/2016. Contestatorul arată că, analizând art. 172 coroborat cu art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016, capacitatea tehnică prezintă un criteriu de calificare, iar dovedirea acesteia se face inclusiv prin eşantioane, iar art. ... alin. (4) şi alin. (6) din HG nr. 395/2016 prevăd: „(4) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în anunţul de participare/simplificat/de concurs.”, respectiv „(6) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise.” Contestatorul indică extrase din documentaţia de atribuire: – Extras din Caiet de sarcini – pag. 18–23: „Se va păstra la nivel local programul de funcţionare şi configuraţia senzorilor, astfel încât în cazul întreruperii comunicaţiei între aplicaţie şi module, acestea vor funcţiona semnalelor primite de la senzorii instalaţi. Un aparat de iluminat echipat cu senzor va putea transmite comanda senzorului şi altor aparate, ce nu sunt echipate cu senzori. Comanda se va face în maxim 2 secunde. În cadrul probei practice se va verifica această funcţiune cu un aparat cu senzor conectat şi minim 5 aparate ce nu sunt echipate cu senzor. Funcţionalitatea se va verifica cu un senzor de mişcare.” – Extras Fişa Tehnică nr. 5 – Sistem de telegestiune. Invocă, jurisprudenţial, Decizia civilă nr. ... din şedinţa publică din 18 ianuarie ..., pronunţată în dosarul .../... al Curţii de Apel ..., precum şi Decizia CNSC nr. ....... 7. Solicităm eliminarea cerinţelor restrictive prin care îndeplinirea unor standarde care nu au aplicabilitate în prezenta procedură, precum şi eliminarea amendamentelor expirate Contestatorul solicită acceptarea certificatelor fără amendamentele expirate și menţionează, pentru soluţionarea acestei critici, extrase relevante din documentaţia de atribuire: „Se va prezenta certificat de testare CB pentru modulele de telegestiune, ce va confirma conformitatea cu standardele: EN 61347-2- 11:...01, EN61347-2-11:...01/A1:...19, EN61347-1:...15, EN61347-1:...15/A1:...21, IEC61347- 2-11:...01,
IEC61347-2-11:...01/AMD1:...17,
IEC61347-1:...15,
IEC
61347- 1:...15/AMD1:...17.” – SA TEHNICA nr. 5 – Sistem de telegestiune. Contestatorul susține că cerinţa este restrictivă, întrucât „Amendamentul 1 pe ...21 pentru standardul EN 61347-1 este anulat astfel se deduce si ca cel din ...17 nu mai este in vigoare”, motiv pentru care solicită acceptarea certificatelor fără amendamentele expirate. 8. Eliminarea tuturor cerinţelor restrictive prin care Autoritatea contractantă limitează participarea la procedură, favorizând doar producătorii, prin care se solicită ca producătorii să pună la dispoziţia beneficiarului un link Contestatorul susține că cerința se impune a fi eliminată, întrucât punerea la dispoziție a unui link nu poate fi solicitată producătorului, ci doar ofertantului care depune ofertă în cadrul procedurii și menționează că producătorul nu are nicio responsabilitate în cadrul contractului, ofertantul 22
fiind cel care trebuie să prezinte documente în relația cu autoritatea contractantă. Contestatorul precizează, în subsidiar, că prezentarea pe site a fiecărui tip de aparat de iluminat ofertat este o cerință restrictivă și ar trebui completată formularea „unde este prezentat fiecare tip de aparat de iluminat ofertat” cu „sau familia de produse din care fac parte aparatele iluminat”, având în vedere că producătorul își rezervă dreptul de a customiza/personaliza aparatele de iluminat pentru fiecare beneficiar/ proiect, acestea făcând parte din aceeași familie de produse. Contestatorul arată că, în prezent, ... are pe site prezentate familiile de aparate de iluminat → https://...-romania.ro/aparate-de-iluminat/mesina/. De asemenea, contestatorul indică un extras din documentație și invocă, jurisprudențial, Decizia CNSC nr. ......... 9. Solicităm eliminarea factorului de evaluare denumit "configuraţie tehnică produse” Contestatorul susține că factorul de evaluare a fost introdus încălcând prevederile art. 32 alin. (8) lit. b) din HG nr. 395/2016, deoarece „acest factor nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv”. Contestatorul solicită eliminarea factorului și redistribuirea punctajului către ceilalți factori, arătând că factorul nu prezintă nicio relevanță pentru procedură, întrucât la evaluarea ofertei există doar două situații: oferta este conformă și primește ... puncte pentru acest factor, sau oferta este neconformă, caz în care evaluarea nu mai are loc. Susține că factorii de evaluare cu extrase din fişa de date și caietul de sarcini: Criteriul 1 – Difuzor din sticlă: „în cazul în care aparatul de iluminat are difuzor din sticlă se vor acorda 3 puncte; în cazul în care aparatul de iluminat din alt material se va acorda 1 punct.” Criteriul 2 – Clasa de izolaţie a aparatului: „în cazul în care aparatul are clasa de izolaţie II se vor acorda 3 puncte; în cazul în care aparatul are clasa de izolaţie I se va acorda 1 punct.” Criteriul 3 – Adăugarea manuală a elementelor terțe în sistem: „în cazul în care sistemul de telegestiune permite adaugarea manuala de elemente terte: puncte de aprindere, aparate de iluminat, senzori se vor acorda 6 puncte; în cazul în care sistemul de telegestiune nu permite adaugarea manuala de elemente terte: puncte de aprindere, aparate de iluminat, senzori se va acorda 1 punct.” Criteriul 4 – Comunicare RF directă fără medii intermediare: „în cazul în care modulele comunica intre ele in mod direct, fara medii intermediare, printr-o reţea de comunicaţie locala pe orizontala de tip RF se vor acorda 5 puncte; în cazul în care modulele comunica intre ele folosind medii intermediare se va acorda 1 punct.” Criteriul 5 – Compartiment cu deschidere în partea de jos: „în cazul în care compartimentul se deschide în partea de jos se vor acorda 4 puncte; în cazul în care compartimentul nu se deschide în partea de jos se va acorda 1 punct.” Criteriul 6 – Transmiterea datelor prin rețea mobilă: „în cazul transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server si invers se va face in mod direct, prin reţele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fara a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune se vor acorda 5 puncte; în cazul transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server si invers se va face cu echipamente suplimentare altele decât modulele prin reţele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT se va acorda 1 punct.” Criteriul 7 – Certificare TALQ pentru CMS și gateway: „pentru îndeplinirea cerinţei atât pentru CMS cât şi pentru platforma IOT (gateway) se vor acorda 4 puncte; pentru îndeplinirea cerinţei numai pentru CMS sau numai pentru platforma se va acorda 1 punct.” Contestatorul arată că factorii de evaluare trebuie să aducă un avantaj real și să nu fie formali, iar factorul contestat limitează Pagina 23 din 82
posibilitatea ofertanților de a propune soluții echivalente sau superioare, favorizând anumite configurații predefinite și restrângând concurența. Mai precizează că aceste criterii sunt restrictive: favorizează platforme certificate TALQ, acordă punctaje suplimentare pentru comunicație RF fără medii intermediare, impun adăugarea manuală a elementelor în interfață și certificarea TALQ pentru CMS și gateway, toate acestea excluzând soluții conforme, echivalente și eficiente, fără a fi justificate de un avantaj real. Jurisprudențial, invocă Decizia CNSC ......... 10. Solicităm eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune ZHAGA, eliminarea cerinţelor privind certificarea D4I Contestatorul consideră că această cerinţă este restrictivă, subliniind că autoritatea contractantă urmăreşte să inducă în eroare participanţii la procedură, formulând cerinţe contradictorii și susține că, în documentaţia de atribuire, autoritatea solicită echiparea aparatelor de iluminat cu drivere care să comunice cel puţin prin protocoalele .... Contestatorul menţionează că „Ofertanţii vor asigura tară sincope un sistem de management prin telegestiune complet funcţional, care să îndeplinească cerinţele din Fişa Tehnică - Formular F5 anexată la prezentul caiet de sarcini şi care va include transmisia, traficul de date, actualizări de software, găzduirea pe server a datelor pe o perioadă de minim 5 ani calculată de la data Procesului Verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Modulele de telegestiune vor fi certificate D4I, iar pentru dovedirea deţinerii certificării se va prezenta în cadrul propunerii tehnice. Lispa certificării pentru modulele de telegestiune duce la declararea ofertei ca neconforme. Ofertanţii vor prezenta fisa tehnica a modulului de telegestiune de unde sa reiasa clar denumirea comerciala a modulului, nu se accepta fise tehnice generice fara denumiri comerciala conform certificatelor.” Contestatorul subliniază că modulul de control trebuie să comunice cu driverul aparatului de iluminat prin protocoalele ..., ...2, 1-10V sau D4I, dar cerinţa este restrictivă deoarece certificarea D4I este un standard propriu companiei Zhaga, impunând practic exclusiv soluţia Zhaga. Menţionează jurisprudenţa relevantă pentru eliminarea cerinţei, indicând Decizia CNSC nr. ... din 04... și Decizia CNSC Nr. ... din 19..., și subliniază că autoritatea contractantă nu precizează unde vor fi montate modulele, având în vedere că se solicită mai multe tipuri de control. 11. Solicităm eliminarea cerinţelor restrictive care vizează senzorii de ploaie Contestatorul precizează că, potrivit documentaţiei de atribuire, „Se va pastra la nivel local programul de funcţionare si configuraţia senzorilor, astfel incat in cazul întreruperii comunicaţiei intre aplicaţie si module, acestea vor funcţiona conform programelor prestabilite si semnalelor primite de la senzorii instalati. Un aparat de iluminat echipat cu senzor va putea transmite comanda senzorului si altor aparate, ce nu sunt echipate cu senzori. Comanda se va face in maxim 2 secunde. In cadrul probei practice se va verifica aceasta funcţiune cu un aparat cu senor conectat si minim 5 aparate ce nu sunt echipate cu senzor. Funcţionalitatea se va verifica cu un senzor de mişcare si cu un senzor de ploaie.” Contestatorul consideră că această cerinţă și echipamentul senzorului de ploaie trebuie excluse din caietul de sarcini, întrucât „nicăieri in proiectul tehnic si in caietul de sarcini nu este mentionat acest senzor de ploaie ca echipament ce va fi achizitionat prin intermediul acestei proceduri si ce necesita a fi ofertat” și susține că demonstrarea acestei cerinţe favorizează o anumită soluţie de telegestiune. Mai menţionează că cerinţa este restrictivă, obiectivul principal al proiectului fiind modernizarea iluminatului public, iar obiectivele specifice nu fac referire la monitorizarea calităţii aerului și nu explică modul în care senzorul poate fi utilizat cu echipamentele de 24
telemanagement și precizează că echipamentele care vizează aceste funcţii ar putea fi achiziţionate printr-o altă procedură. Invocă jurisprudenţa relevantă pentru susţinerea eliminării senzorilor care nu fac obiectul contractului, menţionând Decizia CNSC Nr. ...... și Decizia CNSC nr. ......., rămasă definitivă prin nerecurare. Contestatorul arată că, potrivit art. 31 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă nu poate restricţiona participarea la procedura de atribuire prin introducerea unor cerinţe irelevante sau disproporţionate faţă de natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit. 12. Cu referire la cerinţele restrictive care vizează modul de comunicaţie, prin care sunt impuse sistemele de comunicaţie GSM/NB-IoT/RF/LTE/ÎN MOD DIRECT, FĂRĂ MEDII INTERMEDIARE/CLOUD/ WIRELESS/IP TIP Ipv4/MESH/RF/LR- WPAN/LPWAN Contestatorul susține că cerințele privind tipul de transmisie sunt restrictive și nejustificate, motiv pentru care apreciază că acestea trebuie completate cu acceptarea și altor tehnologii de comunicație care să asigure nevoile autorității contractante și menționează că este necesară modificarea cerințelor prin care se impun comunicațiile GSM/RF și adăugarea sintagmei „sau prin mecanisme de comunicare ce utilizeaza medii şi frecvenţe alternative cu rezultate de comunicare echivalente”, conform art. 156 alin. (3) Legea nr. 98/2016. Contestatorul solicită, în subsidiar, acceptarea și a unor tehnologii de comunicație care să includă concentratoare de date. De asemenea, contestatorul arată că cerințele impuse sunt contradictorii, deoarece RF și GSM nu sunt compatibile în anumite situații, și propune completarea cerinței cu sintagma „sau prin tehnologii si topologii de retea echivalente, cu sau fara medii intermediare”. Contestatorul redă extrase relevante din documentația de atribuire, menționând că „Modulul de control comunica cu driverul aparatului de iluminat prin protocoale de comunicare ..., ...2, 1-10V sau D4I… Comunicatia de la modulele individuale la serverul Cloud se face direct, nu se accepta sisteme prevăzute cu elemente terte cu rol de concentratoare de date… Transmisia datelor înregistrate de module către server se va face prin reţele GSM (minim 3G)… Modulele vor comunica intre ele in mod direct, fara medii intermediare, printr-o reţea de comunicaţie locala pe orizontala de tip RF… Reţeaua locala RF va asigura o cale redundanta de comunicare cu serverul… Chiar daca datele si funcţionarea este asigurata prin acest mod, defecţiunea va fi vizibila in interfaţa utilizator.” Contestatorul subliniază că aceste cerințe favorizează o anumită soluție de telegestiune și solicită eliminarea lor, invocând jurisprudența relevantă, inclusiv măsurile de remediere adoptate de Municipiul ... în Dosarul CNSC .../.../..., măsurile adoptate de Primăria /2016 în cadrul procedurii ......., Dosar CNSC .../... și Decizia CNSC nr. ........ Contestatorul susține că impunerea unui sistem de telegestiune care utilizează exclusiv rețele de date mobile (GSM) presupune ca fiecare controler să fie echipat cu o cartelă SIM și generează costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă pe întreaga durată de viață a aparatelor de iluminat și precizează că, potrivit art. 31 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire prin cerințe irelevante sau disproporționate. Mai menționează că impunerea transmisiei GSM/RF este restrictivă, deoarece: generează costuri mari post-implementare, în timp ce există soluții alternative fără costuri suplimentare; creează dependență față de furnizorii de servicii de telefonie mobilă și de infrastructura acestora; furnizorii de telefonie mobilă nu pot extinde aria de acoperire la cererea Pagina 25 din 82
beneficiarului; cerința exclude alte tehnologii mai eficiente sau mai potrivite, cum ar fi PLC sau comunicații prin cablu, internet sau alte tehnologii emergente; limitează baza de furnizori și soluții disponibile, afectând fiabilitatea și disponibilitatea sistemului și contravine art. 166 din Legea nr. 99/2016, care interzice indicarea unei tehnologii specifice fără mențiunea „sau echivalent”. Contestatorul solicită eliminarea cerinței privind transmisia GSM/RF sau, subsidiar, obligarea autorității contractante să introducă mențiunea „sau echivalent” după sintagma „transmisie GSM” în fișa tehnică. Invocă jurisprudența relevantă pentru susținerea poziției sale: ... Contestatorul menționează că, într-o procedură similară, Primăria Orașului Năsăud a adoptat măsuri de remediere în urma unei critici identice, conform Punctului de vedere nr. ......., Dosarul CNSC nr. .../.... 13. Solicităm eliminarea factorului de evaluare coeficientul De, consum anual Contestatorul subliniază că, potrivit documentației de atribuire, ofertanții trebuie să calculeze coeficientul De pentru fiecare stradă/zonă din proiect, conform standardului SR EN 13...1/...15, inclusiv: puterea instalată a fiecărui aparat; puterea instalată a modulului de telegestiune pentru aparat; total putere instalată pentru fiecare stradă; valoarea calculată pentru consumul de energie la funcționarea 100% și pentru treptele de dimming și valoarea calculată pentru indicatorul Energia Specifică (De), după formula: [kW ■ h ■ m-2], unde Pj = puterea instalației asociată perioadei j, tj = durata de timp din parcursul unui an, A = aria suprafeței iluminate, m = numărul de combinații între putere și intervale de timp. Contestatorul susține că, pentru dispunerea unilaterală Pji = 1 P unitara, pentru dispunerea bilaterală PTj = 2*P unitara, iar P unitara = P aparat de iluminat + P sistem de control/aparat. Componenta sistemului de telegestiune va funcționa în regim de 100% pentru toate cele 4150h. Numărul de combinații între putere și intervale de timp este: tfull = 1.850h, tred1 = 1....0h, tred2 = 1.000h. Mai menționează că tabelul se va transmite în format xls pentru verificarea facilă a rezultatelor și că punctajul maxim de ... puncte se acordă ofertei cu cea mai mică valoare a coeficientului De însumat. Punctajul ofertelor admisibile se calculează conform formulei Pe ofertant = (Et min / Et ofertant) *... puncte, evaluându-se doar ofertele care îndeplinesc integral parametrii luminotehnici solicitați. Consideră că cerința de calcul al coeficientului De pentru întreg proiectul prin însumarea valorilor De pe străzi/tronsoane este incorectă, deoarece De este un indicator specific (kWh/m2/an), dependent de energia consumată anual și aria iluminată, și nu este o mărime aditivă. Contestatorul explică că însumarea directă a valorilor De individuale conduce la rezultate neconforme și fără relevanță statistică, iar agregarea corectă necesită un calcul unitar pe întregul proiect, inclusiv toate perioadele de funcționare și scenariile de dimming. 26
Contestatorul arată că o însumare aritmetică poate conduce la clasificarea eronată a ofertelor și subliniază că standardul SR EN 13...1-5 promovează utilizarea indicatorilor DP și DE numai în contextul comparației corecte, raportat la aceleași condiții și dimensiuni. De trebuie tratat ca parametru semnificativ doar la nivelul fiecărei instalații sau zone definite, iar aplicarea eronată a însumării produce rezultate nerelevante și nedrepte. Contestatorul solicită revizuirea cerinței de evaluare a eficienței energetice, astfel încât coeficientul De să fie calculat corect pentru întreg proiectul, ca sumă ponderată a coeficienților DE în funcție de suprafața fiecărei străzi și împărțit la suprafața totală iluminată. Mai menționează că standardul SR EN 13...1-5:...15 definește și indicatorul DP (Densitate de Putere Specifică Instalată, W/mp lux), care nu este aditiv și permite compararea eficienței sistemelor între străzi de lățimi diferite sau clase de drum diferite. Cei doi indicatori trebuie citiți împreună. Contestatorul subliniază că eficiența totală a sistemului de iluminat este dată de puterea instalată totală sau de consumul anual total de energie, care ia în calcul dimmare și timpii de funcționare, fiind valoarea cea mai relevantă pentru proiect. Arată că propunerea nu reprezintă un tertip comercial, ci are natură tehnică și este în interesul investitorului. Invocă sursele: Standardul SR EN 13...1-5:...15, ghiduri tehnice de iluminat stradal și documentații/aplicații de simulare luminotehnică (ex. Dialux EVO) conforme cu EN 13...1. 14. Solicităm eliminarea cerinţelor privind senzorul PIR Contestatorul solicită excluderea din caietul de sarcini a cerinței privind senzorul PIR, precum și a echipamentului în sine, întrucât acestea sunt incluse cu scopul de a favoriza o anumită soluție de telegestiune. Menționează că nici în proiectul tehnic, nici în caietul de sarcini, senzorul PIR nu este menționat ca echipament ce urmează să fie achiziționat prin această procedură și care trebuie ofertat. Contestatorul arată că, potrivit documentației de atribuire, pentru aparatele prevăzute cu senzori de mișcare: sistemul permite controlul creșterii fluxului luminos pe baza senzorilor; comanda unui senzor poate fi transmisă și unui aparat din vecinătate, exemplificat printr-un senzor PIR care controlează prin sistemul de telegestiune cel puțin 5 aparate de iluminat din vecinătate; trebuie prezentată captura de ecran din aplicația ofertată pentru demonstrarea cerinței; un aparat de iluminat trebuie să răspundă la comanda transmisă de cel puțin 2 senzori configurați în interfața utilizator a sistemului de control, montați în zonele înconjurătoare; timpul de răspuns nu trebuie să fie mai mare de 1-2 secunde; trebuie prezentate scheme electrice detaliate de comandă și integrare a senzorilor în sistemul de telegestiune, cu dispozitivele electrice și electronice necesare procesului, legăturile electrice și de semnal și tipul de alimentare și semnal utilizate pe întreg traseul și transmisia comenzii de la aparatul de iluminat echipat cu senzor către celelalte aparate se face prin sistemul de telegestiune. Contestatorul subliniază că demonstrarea acestei cerințe are ca scop favorizarea unei anumite soluții de telegestiune. 15. Solicităm eliminarea cerinţelor restrictive care vizează sistemul de creare a dependenţelor Pagina 27 din 82
Contestatorul susține că cerința conform căreia interfața trebuie să permită controlul atât al aparatelor de iluminat, cât și al senzorilor, iar utilizatorul să poată crea relații de dependență între acțiuni și reacții sub forma unei scheme logice în meniul de control, este restrictivă, deoarece impune o arhitectură software specifică, eliminând posibilitatea utilizării altor soluții de management al iluminatului stradal care pot funcționa eficient prin alte metode. Contestatorul arată că impunerea unei interfețe capabile să gestioneze atât iluminatul, cât și senzorii într-un mod predefinit limitează utilizarea platformelor deschise sau integrate cu alte sisteme deja existente, care pot realiza aceleași funcții prin module specializate. Mai menționează că cerința privind crearea de scheme logice direct din interfața de control poate exclude soluțiile care utilizează algoritmi preconfigurați sau care permit ajustări prin alte metode, precum configurarea pe un server central sau utilizarea unor API-uri externe. Contestatorul subliniază că această impunere favorizează indirect anumite tehnologii software și poate duce la creșterea artificială a costurilor pentru ofertanți, care trebuie să dezvolte sau să adapteze platformele lor doar pentru a respecta cerința strictă, deși ar putea furniza aceleași funcționalități într-un mod diferit. Totodată, susține că cerința restricționează inutil concurența, impunând un anumit model de interfață și de gestionare a sistemului, fără o justificare tehnică clară care să demonstreze că aceasta este singura soluție viabilă pentru operarea optimă a iluminatului stradal. Consideră că cerința ca interfața sistemului de telegestiune să permită crearea de scheme logice pentru definirea dependențelor între acțiunile și reacțiile aparatelor de iluminat și ale senzorilor are un caracter excesiv de specific și, implicit, restrictiv, deoarece presupune existența unui editor grafic avansat disponibil doar în cadrul unor soluții software comerciale complexe, dezvoltate de un număr foarte redus de producători. Contestatorul menționează că funcția de creare de fluxuri logice personalizate nu este esențială pentru buna funcționare a unui sistem de iluminat public, întrucât majoritatea sistemelor performante permit programarea reacțiilor la stimuli prin meniuri intuitive sau reguli predefinite, fără intervenții grafice avansate. Contestatorul subliniază că impunerea prezentării a trei scheme logice create în aplicație demonstrează orientarea clară către o anumită arhitectură software, limitând accesul ofertanților care propun soluții conforme, dar implementate diferit, iar această cerință devine un criteriu nejustificat care distorsionează competiția. 16. Solicităm eliminarea cerinţelor restrictive prin care se solicită traduceri autorizate şi prin care se solicită ca fiecare pagină a traducerii să fie ştampilată şi semnată de traducător autorizat Contestatorul subliniază că cerința ca fiecare pagină a traducerii să fie ștampilată și semnată de traducătorul autorizat, sub sancțiunea respingerii ofertei ca neconformă, reprezintă o condiție restrictivă, întrucât impune o formă unică de prezentare a documentelor fără a permite 28
alternative echivalente, limitând astfel accesul operatorilor economici. Menționează că, prin stabilirea anumitor specificații tehnice, autoritatea contractantă trebuie să nu încalce principiile impuse prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Contestatorul arată că, în aplicarea acestor principii, dispozițiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 395/2016 prevăd că "pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariţia unor situaţii de natură să determine existenţa unui conflict de interese şi/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei". În final, contestatorul solicită admiterea contestației, în considerarea motivelor de fapt și de drept prezentate. Prin adresa nr. ......, transmisă prin e-mail și poștă, în temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat contestatorului să comunice, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. ... (... ...) a transmis punctul de vedere prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu sub nr. ......, solicitând respingerea contestației ca nefondată, în temeiul art. 26 alin (6) din Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă reiterează, în introducerea prezentului punct de vedere, ceea ce a susținut anterior în punctul de vedere nr. 25- 38473-.../12..., înregistrată la Consiliu sub nr. ... precizând că niciunde în legislaţia în vigoare nu se prevede obligaţia de a modifica documentaţia de atribuire după cum solicită sau propune fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe raţionamentul că acesta nu produce, nu comercializează sau nu are în stoc produsele solicitate şi nici pe considerentul că ar fi mai utilă autorităţii o altă variantă a documentaţiei de atribuire. Mai subliniază că, pe alocuri, contestatorul utilizează proceduri şi produse cu caracteristici tehnice pe care le contestă în dosarul de faţă, care ar îndeplini cerinţele solicitate prin documentaţia de atribuire a prezentei achiziţii. În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a cerinţei restictive prin care se solicită referinţe cu aplicaţiile implementate - eliminarea cerinţei prin care se solicită referinţe cu aplicaţii ...care au fost commentate prin API cu aplicaţia de telegestiune ofertată", autoritatea contractantă susține că cerinţa prevăzută în fişa tehnică nr. 3.5 urmăreşte implementarea unui sistem de telegestiune deschis şi complet interoperabil, pentru a evita dependenţa de un singur furnizor şi a permite extinderea şi integrarea ulterioară a unor aplicaţii din domenii variate. Mai menţionează că sistemul existent la nivelul municipiului permite ca viitorul sistem şi alte sisteme ...să fie integrate într-o platformă unică, eliminând dependenţa de un singur furnizor. Astfel, susține că respectarea standardului TALQ asigură interfeţe şi protocoale standardizate, garantând compatibilitatea între soluţii furnizate de diverşi producători și că menţionarea unor producători compatibili are rol strict demonstrativ şi ilustrativ, fără a impune un brand sau a restrânge concurenţa. Autoritatea contractantă arată că soluţia tehnică permite conectarea şi integrarea componentelor esenţiale – CMS şi ODN – indiferent de producător, dacă echipamentele respectă standardul TALQ, permiţând administrarea simultană a mai multor ODN-uri de către un singur CMS. Pagina 29 din 82
Mai subliniază că cerinţa urmăreşte consolidarea unui cadru tehnologic unitar, scalabil şi eficient pentru dezvoltarea durabilă a investiţiilor în iluminatul public inteligent şi alte servicii digitale, evidenţiind beneficiile respectării standardului TALQ: crearea unui mediu deschis şi competitiv pentru furnizori, promovarea inovaţiei, asigurarea interoperabilităţii, reducerea costurilor pe termen lung, facilitarea tranziţiei către corpuri de iluminat cu LED şi reducerea consumului energetic şi a emisiilor de CO2. Autoritatea contractantă menţionează că inclusiv contestatarul utilizează un sistem de telegestiune certificat TALQ pentru integrare prin API. În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a cerinţei restictive care vizează programarea reacţiei", autoritatea contractantă susține că contestatorul nu oferă o justificare concretă pentru cerinţa referitoare la programarea reacţiei aparatelor de iluminat, inclusiv funcţia de dimming, limitându-se la solicitarea eliminării acesteia sau la introducerea sintagmei „sau echivalent”. Mai menţionează că această cerinţă reprezintă o funcţionalitate esenţială a sistemului de telegestiune modern, nu constituie un „procedeu special” şi nu are caracter restrictiv, ci reflectă o cerinţă tehnică minimă justificată de obiectivele proiectului. Autoritatea contractantă subliniază că programul de dimming şi capacitatea sistemului de a reacţiona la semnalele primite permit optimizarea consumului de energie şi adaptarea nivelului de iluminat în timp real, fiind esenţiale pentru economisirea energiei şi creşterea duratei de viaţă a echipamentelor și susține că funcţia de dimming şi reacţia la semnalele senzorilor trebuie gestionate unitar în cadrul aceleiaşi aplicaţii software, pentru a evita erori, incompatibilităţi sau întârzieri, şi că introducerea sintagmei „sau echivalent” nu este justificată, întrucât nu poate garanta respectarea funcţionalităţii solicitate. Consideră că cerinţa este tehnică, justificată și nu favorizează un anumit producător, motiv pentru care solicită respingerea criticii formulate. În ceea ce privește critica „Eliminarea cerinţei restrictive privind reintroducerea parolei si completarea acesteia cu respectarea prevederilor legale statuate în cuprinsul art. 156 din Legea nr. 98/2016", autoritatea contractantă susține că contestatorul nu formulează un argument concret privind caracterul restrictiv al cerinţei referitoare la reintroducerea parolei, limitându-se la solicitarea eliminării acesteia sau la introducerea sintagmei „sau echivalent”. Mai menţionează că, potrivit punctului 2.13 din Fişa Tehnică nr. 5 – „Sistem de telegestiune”, cerinţa privind reintroducerea parolei la comenzile manuale este prevăzută pentru a asigura un nivel sporit de securitate și prevenirea execuției accidentale sau neautorizate a comenzilor. Precizează că această măsură este justificată de evoluţia riscurilor de securitate cibernetică, fiind o protecţie suplimentară necesară pentru infrastructurile critice și susține că cerinţa nu favorizează un anumit producător și reflectă o practică standard de securitate în aplicaţii moderne, inclusiv autentificarea suplimentară pentru comenzi directe. Consideră că lipsa argumentelor tehnice sau juridice din partea contestatorului justifică respingerea criticii ca neîntemeiată. 30
În ceea ce privește critica „Cu referire la cerinţele restrictive privind impunerea unor valori excesive pentru intervalul de temperatură impus prin fişe tehnice F5", Autoritatea contractantă arată că, în susținerea criticii privind cerința referitoare la intervalul de temperatură din fișele tehnice F5, contestatorul invocă valoarea maximă de +44,5°C înregistrată în România în anul 1951, fără a ține cont de evoluțiile climatice recente, și face referire la jurisprudență privind temperaturi de +60°C și +70°C, irelevante în context, întrucât cerința vizează +55°C. Autoritatea contractantă menționează că temperaturile meteorologice standard sunt măsurate la umbră, la 1-2 m de sol, însă în mediul urban echipamentele resimt temperaturi mult mai ridicate, care pot ajunge până la 65°C, mai ales pe asfalt sau la înălțimea de montaj de circa 8 m. În acest sens, consideră justificată cerința de funcționare la +55°C, ca măsură necesară pentru siguranța și eficiența sistemului. Autoritatea contractantă subliniază că contestatorul a prezentat selectiv modele de aparate care nu respectă cerința, deși există numeroși producători cu echipamente conforme și indică produse paginile web unde se gasesc aceste produse: ... – Antara: -40°C … +55°C; Schreder – Teceo: -40°C … +55°C; Schreder – Izylum: -40°C … +55°C; Schreder – Ampera: -40°C … +55°C; LUG Lighting – Urbino LED: -40°C … +55°C. Autoritatea contractantă concluzionează că pe piață există multiple produse conforme, iar operatorii economici pot selecta echipamente compatibile, fără a fi restricționați nejustificat. În ceea ce privește critica „Cu referire la cerinţele privind contul DEMO", autoritatea contractantă arată că cerința privind prezentarea unui cont demo pentru aplicația de telegestiune are ca scop verificarea faptului că produsul ofertat există, este funcțional și corespunde cerințelor minime din caietul de sarcini, fără legătură cu demonstrarea capacității tehnice sau profesionale a ofertantului. Mai subliniază că acest cont face parte din propunerea tehnică și permite evaluarea obiectivă a existenței aplicației, funcționalității reale, interfeței grafice, structurii meniului și respectării cerințelor funcționale esențiale. Totodată, menționează că, fără această verificare practică, evaluarea s-ar baza doar pe descrieri formale, cu riscul ca software-ul livrat să difere de cel ofertat, și oferă ca exemplu funcționalitatea trecerii din modul manual în cel automat prin reintroducerea parolei, funcție vizibilă exclusiv în partea software și necesară pentru prevenirea comenzilor accidentale și creșterea securității. Autoritatea contractantă consideră nejustificată propunerea contestatorului de a introduce mențiunea „dacă funcționalitatea nu este dependentă de interacțiunea cu un echipament fizic”, întrucât cerința nu implică o astfel de interacțiune, iar completarea ar afecta claritatea și coerența criteriilor de evaluareși precizează că nu se solicită demonstrarea în timp real a echipamentelor fizice, ci doar o versiune utilizabilă a aplicației software, chiar și în regim de simulare, pentru analiza conformității. Mai susține că din poziția contestatorului ... reiese intenția de a elimina orice formă de verificare practică, ceea ce ar reduce transparența procedurii și capacitatea de identificare a neconformităților, întrucât simplele formulare și fișe tehnice nu pot substitui demonstrarea concretă a funcționalității aplicației. Pagina 31 din 82
Autoritatea contractantă subliniază că prezentarea unui cont demo este o practică uzuală și necesară, care asigură transparență, tratament egal între ofertanți, posibilitatea comparării reale a ofertelor și confirmarea conformității soluției propuse. Refuzul de a furniza un cont demo sau lipsa verificării practice poate ridica suspiciuni privind deficiențe tehnice ori lipsa conformității produsului ofertat. Solicită respingerea criticii formulate şi menţinerea cerinţei privind prezentarea contului demo. În ceea ce privește critica „cerinţa restrictivă privind proba practică", Autoritatea contractantă arată că cerința privind „proba practică” nu reprezintă nici cerință de calificare, nici criteriu de selecție, ci o cerință tehnică prevăzută în caietul de sarcini și în fişa de date a achiziției, nemenționarea sa în anunțul de participare neatrăgând incidența art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă subliniază că proba practică nu presupune prezentarea unor mostre în sens clasic, întrucât produsele utilizate în cadrul acesteia nu sunt reținute, aspect precizat expres la pagina 19 din Caietul de sarcini și menționează că demonstrația implică, cu titlu exemplificativ, un laptop și un terminal mobil, pentru a proba accesarea aplicației de telegestiune din MS Edge, Safari, Google Chrome și descărcarea aplicației din Magazin Play și AppStore. Mai precizează că proba practică are ca scop verificarea exclusivă a funcționalităților declarate, fără a viza caracteristici constructive, motiv pentru care nu poate fi considerată o mostră. În plus, proba nu este un factor de evaluare, ci parte a propunerii tehnice regăsite în formularele F5, fiind menită să demonstreze conformitatea sistemului cu cerințele minime. Susține că rapoartele de încercare nu pot substitui proba practică, întrucât acestea nu acoperă funcționalitatea ansamblului integrat de elemente, nu evidențiază aplicația software de gestiune și nu pot certifica interacțiunea dintre componente. În consecință, proba practică este singura metodă obiectivă de verificare a funcționalităților sistemului de telegestiune ca ansamblu. Autoritatea contractantă menționează că această cerință nu este excesivă, fiind o procedură standard și rezonabilă, justificată de natura obiectului achiziției. Totodată, subliniază că desemnarea câștigătorului se face după verificarea conformității tehnice și financiare, iar în lipsa acestei probe nu ar exista instrumente procedurale pentru respingerea unei oferte care ulterior s-ar dovedi neconformă. Astfel, consideră că menținerea cerinței este esențială pentru garantarea calității, funcționalității și interoperabilității sistemului de telegestiune ce urmează a fi achiziționat. În ceea ce privește critica „eliminare a cerinţelor restrictive prin care îndeplinirea unor standarde care nu au aplicabilitate în prezenta procedură, precum şi eliminarea amendamentelor expirate", autoritatea contractantă menționează că acceptă prezentarea certificatului de testare CB în baza standardelor aflate în vigoare, eliminând din cerință standardele EN 61347 și acceptând prezentarea certificatului în conformitate cu standardele: IEC 61347-2- 11:...01, IEC 61347-2-11:...01, IEC 61347-2-11:...01, IEC 61347-1:...15. 32
Mai precizează că standardul IEC 61347 era în vigoare la momentul elaborării proiectului tehnic, corespondența acestuia la nivel european fiind standardul EN IEC 61347, recunoscut în mod echivalent. În ceea ce privește critica „eliminare a tuturor cerinţelor restrictive prin care Autoritatea contractantă limitează participarea hi procedură, favorizând doar producătorii, prin care se solicită ca producătorii să pună la dispoziţia beneficiarului un link", autoritatea contractantă menționează că nu a solicitat documente suplimentare emise de producător și că, pentru verificarea conformității tehnice, trebuie să dețină informațiile necesare unei evaluări obiective și susține că decizia de admitere/respingere se bazează pe analiza propunerii tehnice și financiare, că cerința nu este restrictivă și că, potrivit formularelor F5, aparatele ofertate trebuie să fie produse reale, existente pe piață. Autoritatea contractantă arată că are dreptul să verifice existența, configurația și conformitatea cu caietul de sarcini, informațiile din ofertă trebuind confirmate prin surse oficiale (ex. site-ul producătorului), pentru a preveni modificarea fișelor tehnice și prezentarea de produse inexistente sau compuse din caracteristici disparate și precizează că indicarea unui link direct către site-ul producătorului nu este singura mo...tate de demonstrare a conformității și că, dacă producătorul nu are site web, va utiliza orice mijloace disponibile pentru a verifica existența și conformitatea cu Formularele F5, scopul cerinței fiind confirmarea că dispozitivele propuse există efectiv în configurația declarată și că nu reprezintă o simplă combinaţie de caracteristici preluate din fişe tehnice ale altor produse. În ceea ce privește critica „eliminare a factorului de evaluare denumit „configuraţie tehnică produse", autoritatea contractantă reiterează ceea ce a susținut anterior în punctul de vedere nr. 25-38473-.../12..., înregistrată la Consiliu sub nr. 55990/13.... În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a cerinţelor restrictive prin care se impune ZHAGA, eliminarea cerinţelor privind certificarea D4I", autoritatea contractantă menționează că certificarea D4i este o extensie standardizată a protocolului ..., dezvoltată de Digital Illumination Interface Alliance (DiiA), care promovează interoperabilitatea și compatibilitatea între dispozitive și nu limitează utilizarea echipamentelor la un anumit producător. Subliniază că documentația de atribuire prevede mențiunea „sau echivalent” la orice referire privind origine, sursă, procedeu, marcă sau licență, astfel că menționarea unor standarde precum D4i, ...-2 sau ZD4i nu poate fi considerată restrictivă, ci reprezintă criterii tehnice clare și verificabile. Consideră că protocoalele analogice, cum ar fi 1-10V, sunt învechite și limitative, în timp ce protocoalele digitale, precum ..., aduc avantaje în controlul inteligent și eficient al iluminatului public. Solicitarea conformității echipamentelor cu standardele D4i, ...-2 și ZD4i, fie prin certificare oficială, fie prin înregistrare în bazele de date ... Alliance și Zhaga Consortium, este justificată, asigurând calitatea, compatibilitatea și interoperabilitatea echipamentelor. Mai precizează că certificarea D4i nu vizează exclusiv driverele, ci poate fi aplicată și întregului aparat de iluminat, dacă sunt respectate cerințele standardelor, fiind deja implementată de producători internaționali precum Signify, Schréder, Trilux, Zumtobel, Holophane, WE-EF. Pagina 33 din 82
Autoritatea contractantă subliniază că solicitarea certificării D4i: nu este restrictivă, fiind larg accesibilă; nu limitează participarea operatorilor economici cu produse conforme; nu se aplică exclusiv driverului, ci poate viza întregul aparat de iluminat și este justificată tehnic și corelată cu obiectivele proiectului de digitalizare și eficientizare a iluminatului public. Solicită respingerea acestui capăt de contestaţie ca fiind neîntemeiat. În ceea ce privește critica ”Solicitaren de eliminare a cerinţelor restrictive care vizează senzorii de ploaie", Autoritatea contractantă menționează că obiectul achiziţiei include şi un sistem de management prin telegestiune, iar funcţii precum luminozitatea, intensitatea luminii şi alte caracteristici de control sunt legate de funcţionarea senzorilor și susține că sistemul de telegestiune trebuie să demonstreze capacitatea de a comunica şi controla senzori integrabili ulterior în infrastructura de iluminat public, urmărindu- se achiziţia unei soluţii moderne, scalabile şi durabile, care să permită integrarea altor componente smart, în scopul eficientizării consumului de energie şi reducerii costurilor operaţionale. Autoritatea contractantă menţionează că nu se doreşte achiziţionarea unui sistem limitat la perioada de garanţie, ci a unuia utilizabil pe termen lung, compatibil cu durata de viaţă a echipamentelor şi cu analiza cost- beneficiu a proiectului, care să poată fi integrat cu alte soluţii smart la nivel municipal fără investiţii suplimentare într-un alt sistem de telegestiune și consideră că cerinţa nu este restrictivă, întrucât nu presupune ofertarea imediată a unor senzori, ci doar demonstrabilitatea capacităţii de integrare viitoare a acestora, fără costuri suplimentare. Astfel, întrucât achiziţia vizează un sistem complet de telegestiune a iluminatului public, este firesc ca acesta să fie gestionat unitar printr-o interfaţă integrată, care să permită controlul sincronizat al senzorilor şi al dispozitivelor de iluminat. În ceea ce privește critica „cerinţele restrictive care vizează modul de comunicaţie, prin care sunt impuse sistemele de comunicaţie GSM/NB-Io T/R F/L TE/ÎN MOD DIRECT, FĂRĂ MEDII INTERMEDIARE/CLOUD/ WIRELESS/IPTIPIyv4/MESH/RF/LR- WPAN/LPWAN", autoritatea contractantă consideră că analiza cerinţei contestate relevă că documentaţia de atribuire permite utilizarea mai multor tehnologii de transmisie – GSM, RF, NB-IoT şi MESH – fără impunerea unui standard unic. Astfel, ofertanţii au libertatea de a propune echipamente compatibile cu oricare dintre aceste tehnologii, ceea ce exclude caracterul restrictiv. Nu se vizează o tehnologie aparţinând unui anumit producător, ci funcţionalităţi general valabile, disponibile pe scară largă şi compatibile cu infrastructura de telecomunicaţii existentă. În etapa de proiectare tehnică, s-a realizat o analiză a condiţiilor locale din ..., iar soluţia adoptată – utilizarea unui sistem de management la distanţă – a fost justificată prin avantajele tehnico-economice în raport cu alte alternative, precum sistemele cu cablu de date, care ar fi implicat cheltuieli neeligibile în contextul finanţării. În plus, în municipiu funcţionează deja un sistem de telegestiune bazat pe aceste tehnologii, care şi-a demonstrat eficienţa operaţională. 34
Referitor la soluţia PLC invocată de contestator, aceasta nu este aplicabilă, întrucât reţeaua de iluminat public nu este independentă şi se află în administrarea distribuitorului de energie, ceea ce ar presupune acorduri suplimentare. În schimb, acoperirea reţelelor 2G, 3G şi 4G este confirmată pe amplasamentele vizate, fapt demonstrat inclusiv prin funcţionarea actualului sistem de telegestiune al municipiului, care utilizează aceleaşi tehnologii fără a genera costuri suplimentare de exploatare sau dependenţă de operatorii de telefonie mobilă, aşa cum susţine ... S.R.L. Mai mult, contestatorul utilizează deja în practică tehnologiile RF şi GSM, conform informaţiilor publicate pe propriul site, ceea ce contrazice afirmaţiile privind imposibilitatea participării la procedură. Autoritatea contractantă precizează că documentaţia de atribuire oferă o gamă variată de soluţii de transmisie, iar alegerea acestora se bazează pe considerente de interoperabilitate, sustenabilitate şi conformitate cu cerinţele de finanţare. Proiectul tehnic nu permite alte soluţii de comunicaţie care nu sunt compatibile cu arhitectura propusă, ceea ce este justificat tehnic şi economic. Pentru ca o cerinţă să fie considerată restrictivă, contestatorul are obligaţia să demonstreze că numai un număr foarte limitat de operatori o poate îndeplini. În acest caz, nu a fost furnizată nicio dovadă în acest sens, iar utilizarea de către contestator a tehnologiilor criticate dovedeşte contrariul. Autoritatea contractantă are prerogativa legală, conform art. 3 alin. (1) din HG nr. 395/2016, de a defini specificaţiile tehnice ale proiectului. Alegerea unor tehnologii validate, cu acoperire existentă şi compatibilitate dovedită, nu reprezintă o îngrădire a accesului la procedură, ci o măsură raţională de asigurare a calităţii şi funcţionalităţii soluţiei. Concluzionând, soluţiile GSM, RF şi MESH sunt justificate tehnic pentru un municipiu de dimensiunea ...ULUI, sunt sustenabile economic şi nu îngrădesc accesul operatorilor economici la procedura de atribuire. Autoritatea contractantă susține că contestatorul nu a dovedit caracterul restrictiv al cerinţei, iar critica formulată este nefondată. În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a factorului de evaluare coeficientul D2, consum anual", autoritatea contractantă susține că nu poate renunţa la cerinţele privind coeficientul De, consumul anual de energie şi valoarea maximă admisă pentru puterea instalată, întrucât aceste elemente au stat la baza obţinerii finanţării nerambursabile, conform Ghidului de finanţare aprobat prin Ordinul nr. 1.947/13 iulie ...22, care modifică Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/...21 privind programul pentru creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public. Punctajul necesar finanţării a fost calculat în funcţie de puterea instalată totală şi consumul anual de energie, iar orice ofertă care depăşeşte aceste valori ar pune în pericol finanţarea proiectului. Obiectivul principal al investiţiei este implementarea unui sistem de iluminat care să respecte limitele prevăzute pentru puterea instalată şi consumul de energie, pentru a asigura economiile energetice prevăzute în proiectul tehnic de execuţie. Calculul coeficientului De reprezintă instrumentul prin care se identifică soluţia ofertată cu cea mai bună eficienţă energetică, fiind Pagina 35 din 82
prezentat în standardul SR EN 13...1/...15, nefiind inventat de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă subliniază că contestatorul ... S.R.L. interpretează eronat standardul, fără a folosi procedura de clarificări pentru a obţine explicaţii suplimentare. Autoritatea contractantă menţionează că coeficientul De se calculează conform formulei din Caietul de sarcini (pagina 46), iar ofertanţii au obligaţia să completeze rezultatele pentru: puterea instalată a fiecărui aparat; puterea instalată a modului de telegestiune pentru aparat; total putere instalată pentru fiecare stradă; consumul de energie la funcţionarea 100% şi pentru treptele de dimming; Indicatorul Energia Specifică (De), după formula: De = Σ(Pj * tj) / (h * m * A) unde: Pj = puterea instalaţiei asociată perioadei de timp j [W], conform SR EN 13...1-2; tj = durata de timp în care este utilizată puterea Pj [h]; A = aria suprafeţei iluminate, calculată pe baza fişelor străzilor; m = numărul de combinaţii între putere şi intervale de timp; P unitar = P aparat de iluminat + P sistem de control/aparat; pentru dispunerea unilaterală Pj = 1P unitar, pentru dispunerea bilaterală Pj = 2P unitar; componenta sistemului de telegestiune funcţionează în regim de 100% pentru toate cele 4150 h. Autoritatea contractantă arată că formula standardului SR EN 13...1 prevede calculul pe baza consumului de energie şi a ariei iluminate, care trebuie determinată pe fiecare stradă, deoarece aria diferă de la o stradă la alta, iar solicitarea ... de a utiliza o singură arie contravine standardului şi calculului matematic. Solicită respingerea acestei critici, subliniind că neacordul contestatorului cu metoda de calcul dintr-un standard european nu constituie un motiv pentru eliminarea cerinţei. În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a cerinţelor privind senzorul PIR", autoritatea contractantă susţine că contestatorul nu fundamentează în mod concret critica adusă cerinţei, limitându-se la solicitarea eliminării acesteia, fără a prezenta argumente clare privind caracterul presupus restrictiv şi fără a demonstra necesitatea completării solicitate. Menţionează că sistemul de telegestiune trebuie să dovedească capacitatea de a comunica şi de a comanda senzori care pot fi integraţi ulterior în reţeaua de iluminat public. Intenţia autorităţii contractante este achiziţionarea unui sistem modern de telegestiune, care să permită, pe termen lung, integrarea unor soluţii smart destinate optimizării consumului energetic şi reducerii costurilor de operare. Autoritatea contractantă subliniază că nu urmăreşte implementarea unei soluţii temporare, utilizabile doar pe durata garanţiei, ci achiziţia unui sistem sustenabil, capabil să susţină extinderi şi integrarea de tehnologii inteligente viitoare, fără a impune costuri suplimentare pentru autoritate. Astfel, susține că cerinţa nu prevede ofertarea efectivă a senzorilor, ci solicită prezentarea schemelor electrice care să demonstreze posibilitatea de integrare a acestora în viitor, motiv pentru care solicitarea este justificată tehnic şi nu poate fi considerată restrictivă. În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a cerinţelor restrictive prin care vizează sistemul de creare a dependentelor”, autoritatea contractantă susţine că 36
cerinţa privind interfaţa sistemului de telegestiune, care permite controlul aparatelor de iluminat şi al senzorilor, precum şi configurarea relaţiilor de dependenţă între acţiuni şi reacţii, nu poate fi considerată restrictivă, ci reprezintă o funcţionalitate esenţială pentru un sistem modern, flexibil şi eficient de management al iluminatului public și menţionează că această cerinţă nu impune utilizarea unei arhitecturi software proprietare; u limitează participarea operatorilor economici și este întâlnită în multiple soluţii de telegestiune deja implementate la scară largă, inclusiv soluţii open-source sau interoperabile. Autoritatea contractantă susține că crearea relaţiilor logice între senzori şi corpurile de iluminat poate fi realizată prin diverse metode, cum ar fi interfeţe web configurabile, module standard ale platformei sau API- uri deschise, oferind libertate ofertanţilor de a propune soluţii personalizate, fără a fi condiţionaţi de un anumit brand. Mai precizează că această cerinţă nu favorizează tehnologii exclusive, brevete sau mărci comerciale și reprezintă un standard funcţional minim necesar pentru a asigura interoperabilitatea şi scenarii avansate de control esenţiale pentru infrastructura inteligentă a unui oraş. Autoritatea contractantă arată că justificarea tehnică derivă din necesitatea de a optimiza consumul de energie prin ajustarea nivelului de iluminat în funcţie de condiţiile din teren, integrarea dinamică a informaţiilor furnizate de senzori în algoritmi de control automat, şi evitarea reducerii flexibilităţii, vitezei de reacţie şi posibilităţii de personalizare a scenariilor de control. Menţionează că capacitatea de configurare directă din interfaţa utilizatorului contribuie la reducerea costurilor de exploatare şi mentenanţă; creşterea gradului de autonomie operaţională și flexibilitate ridicată în ajustarea scenariilor de funcţionare. Autoritatea contractantă subliniază că cerinţa este justificată tehnic şi proporţională cu obiectivele proiectului, compatibilă cu un număr mare de soluţii existente pe piaţă şi reprezintă un instrument necesar pentru atingerea obiectivelor de eficienţă energetică, digitalizare şi autonomie operaţională, fără a crea bariere în calea concurenţei. În ceea ce privește critica „Solicitarea de eliminare a cerinţelor restrictive prin care se solicită traduceri autorizate şi prin care se solicită ca fiecare pagină a traducerii să fie ştampilată şi semnată de traducător autorizat", autoritatea contractantă menţionează că putea fi soluţionată printr-o solicitare de clarificare și acceptă documente traduse care poartă semnătura şi ştampila traducătorului autorizat aplicate doar pe ultima pagină a documentului. Mai precizează că intenţia contestatorului pare a fi blocarea sau anularea procedurii de atribuire, urmărind reluarea acesteia pe baza unei documentaţii substanţial modificate. Totodată, precizează că susţinerile privind nelegalitatea cerinţelor documentaţiei de atribuire nu sunt justificate, documentaţia fiind conformă legislaţiei aplicabile în materia achiziţiilor publice. Susține că termenul pentru depunerea ofertelor respectă prevederile legale şi a fost stabilit ținând cont de capacitatea de reacţie a operatorilor economici. Cerinţele documentaţiei de atribuire nu au caracter restrictiv, disproporţionat sau nejustificat, iar participarea operatorilor economici nu a fost îngrădită. Autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, având în vedere argumentele şi considerentele prezentate. Pagina 37 din 82
Prin adresa nr. .../.../.../29..., transmisă pe e-mail, Consiliul a comunicat contestatorului ... SRL că dosarul cauzei poate fi studiat la sediul instituției în data de 29... iar depunerea eventualelor concluzii va putea fi efectuată până în data de 01.9..... Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ......, contestatorul ... SRL a atașat factura nr. ......, în valoare de ... lei, reprezentând onorariu avocat, precum și detalii de plată a acestei facturi, prin intermediul /2016, referința ..... ... SRL a constituit cauțiunea în sumă de ... lei, conform art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. .../1, eliberată de CEC BANK SA, ..., la data de 07..., pentru Dosarul .../..., fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ....... ... SRL a constituit cauțiunea în sumă de ... lei, conform art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. .../1, eliberată de CEC BANK SA, ..., la data de 08..., pentru Dosarul .../..., fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ....... Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... (... ...), în calitate de autoritate contractantă a organizat o procedură simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «...», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ......, stabilind termenul limită de depunere a ofertelor pentru ......, valoarea estimată a contractului, fără TVA, de ... lei, fără TVA și criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și 3 factori de evaluare: - Prețul ofertei - Pondere: 40%; - Configurație tehnică produse - Pondere: ...%; - Eficiența energetică a proiectului - Pondere: ...%. Împotriva documentației de atribuire publicată în SEAP la data de ......, ... SRL și ... SRL au înaintat Consiliului contestațiile care formează obiectul dosarelor conexate nr. .../... și .../.... Ca o chestiune prealabilă, dată fiind natura litigiului, actul atacat și solicitările adresate Consiliului cu privire la acesta, se reține necesitatea examinării contestației primite prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - art. ... alin. (10) din HG nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - art. 154 din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare 38
completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” - art. 155 din Legea nr. 98/2016: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei.”; „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” Așadar, regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea, de către aceasta, a unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia de achiziție a autorității. În consecință, pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, așa cum solicită contestatorii în prezentele cauze, este necesară stabilirea existenței, prin ele, a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce împiedică o concurență efectivă între operatorii economici, precum și a existenței unor specificații care nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a produselor astfel încât să corespundă necesității achizitoarei. Prin urmare, contestatorii, în susținerea demersurilor lor la Consiliu, au obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de prob[ pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe considerentul neplierii cerințelor autorității pe caracteristicile existente în portofoliul respectivei entități economice. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Pagina 39 din 82
Acestei obligații a contestatorului, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde obligația autorității contractante de a proba și justifica oportunitatea conținutului caietului de sarcini, respectiv faptul că el descrie obiectul achiziției, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că ele trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a necesitații modificării lor și simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate și dependență dintre specificația criticată și nevoia sa de achiziție. În ceea ce privește contestația formulată de ... SRL care face obiectul Dosarului nr. .../..., Consiliul constată următoarele: Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea contestatorului de anumite prevederi ale documentației de atribuire, acesta solicitând: - în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Analizând contestația, Consiliul constată că o primă critică vizează factorul de evaluare „configurație tehnică produse”, contestatorul susținând că acesta nu este justificat în condițiile în care cele 7 criterii pentru care se acordă punctaj sunt în același timp și cerințe minime în cuprinsul fișelor tehnice, parte integrată din documentaţia de atribuire. În vederea analizării acestei critici, Consiliul reține că, în cadrul fișei de date a achiziției, la pct. II.2.5 Criterii de atribuire, pentru factorul de evaluare „Configurație tehnică produse”, punctat cu maxim de ... puncte, a fost stabilit următorul algoritm de calcul: «Criteriul 1 Pentru îndeplinirea cerinței privind difuzor de sticlă: În cazul în care aparatul de iluminat are difuzor din sticlă se vor acorda 3 puncte; În cazul în care aparatul de iluminat din alt material se va acorda 1 punct. Criteriul 2 Pentru îndeplinirea cerinței privind clasa de izolație a aparatului de iluminat: În cazul în care aparatul are clasa de izolație II se vor acorda 3 pct; În cazul în care aparatul are clasa de izolație I se va acorda 1 pct. Criteriul 3 Sistemul de telegestiune permite adăugarea manuală de elemente terțe neconectate în interfața sistemului de 40
control si gestiune. În cazul în care sistemul de telegestiune permite adăugarea manuală de elemente terțe: puncte de aprindere, aparate de iluminat, senzori se vor acorda 6 pct; În cazul în care sistemul de telegestiune nu permite adăugarea manuală de elemente terțe: puncte de aprindere, aparate de iluminat, senzori se va acorda 1 pct. Criteriul 4 Modulele de telegestiune comunică între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locala pe orizontala de tip RF: În cazul în care modulele comunică între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locală pe orizontală de tip RF se vor acordă 5 puncte În cazul în care modulele comunica între ele folosind medii intermediare se va acorda 1 punct. Criteriul 5 Pentru îndeplinirea cerinței privind deschiderea preferabil în partea de jos a compartimentului aparataj: În cazul în care compartimentul se deschide în partea de jos se vor acorda 4 puncte; În cazul în care compartimentul nu se deschide în partea de jos se va acorda 1 punct; Criteriul 6 Transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server si invers se va face în mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune: În cazul transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server si invers se va face in mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune se vor acorda 5 puncte; În cazul transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server și invers se va face cu echipamente suplimentare altele decât modulele prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT se va acorda 1 punct. Criteriul 7 Pentru îndeplinirea cerinței de certificare TALQ la nivelul întregului sistem (atât la nivel CMS cât și platforma IOT (gateway)): Pentru îndeplinirea cerinței atât pentru CMS cât și pentru platforma IOT (gateway) se vor acorda 4 puncte; Pentru îndeplinirea cerinței numai pentru CMS sau numai pentru platforma se va acorda 1 punct. Pentru ofertele admisibile punctajul la acest factor se va calcula prin însumarea punctelor obținute pentru fiecare criteriu de evaluare în parte. P3(n) = PC1+PC2+P...+PC4+PC5+PC6+PC7» În cadrul caietului de sarcini se regăsește redat acest algoritm de calcul, la criteriile 1, 2 și 5 se regăsește Nota potrivit căreia „pentru obținerea punctajului maxim TOATE produsele ofertate - aparate de iluminat trebuie să aibe (...). În cazul în care nu toate produsele au (...) se va acorda punctajul minim.” Analizând critica formulată de contestator cu privire la criteriul 1, acesta susținând că cerința privind difuzorul din sticlă este o cerință minimă prevăzută în cadrul fișelor tehnice, deci ofertele care nu o îndeplinesc vor fi respinse ca neconforme, Consiliul constată că aceasta este întemeiată, așa cum rezultă din considerentele care urmează: Potrivit informațiilor din Fișele tehnice - Formulare F5 puse la dispoziția potențialilor ofertanți pentru Aparat de iluminat cu LED tip AIL 1, Aparat de iluminat cu LED tip AIL 2, Aparat de iluminat cu LED tip AIL Pagina 41 din 82
3, Aparat de iluminat cu LED tip AIL 4 (fișe tehnice care sunt anexe la caietul de sarcini, potrivit pct. 10 din acesta, deci parte a caietului de sarcini), autoritatea contractantă a stabilit, la pct. 3.2, cerința minimă „Difuzor din sticlă tratată termic, securizată, plană sau curbată”. Potrivit art. ... alin. (10) din HG nr. 395/2016, „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante” , iar propunerea tehnică, potrivit art. 133 alin. (2) din același act normativ, „trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”, nerespectarea acestei obligații conducând la respingerea ofertei ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din hotărârea invocată. Prin urmare, pentru ca o ofertă să fie conformă prin raportare la cerința stabilită la pct. 3.2 din Fișele tehnice – Formulare F5, este necesar ca difuzorul să fie din sticlă, nerespectarea acestei cerințe conducând, în mod evident, la neconformitatea ofertei. În fapt, prin aplicarea acestui criteriu al factorului de evaluare în discuție, autoritatea contractantă este în situația de a acorda punctaj unei oferte care, în fapt, respectă o cerință minimă din caietul de sarcini, a cărei îndeplinire dovedește conformitatea ofertei și nu oferă un avantaj suplimentar achizitoarei. Pe de altă parte, analizând algoritmul de calcul stabilit de autoritatea contractantă în legătură cu criteriul 1 al factorului de evaluare în discuție, rezultă că achizitoarea a prevăzut acordarea unui punct pentru situația în care difuzorul este din alt material, Or, așa cum s-a reținut anterior, prin caietul de sarcini a fost stabilită cerința ca difuzorul să fie din sticlă, iar nerespectarea acestei cerințe conduce, în mod implicit, la stabilirea neconformității ofertei, aceasta neputând fi punctat. În condițiile în care aplicarea criteriului de atribuire se face doar ofertelor admisibile, așa cum sunt acestea definite de legiuitor la art. 137 alin. (4) din HG nr. 395/2016 [„Ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma verificării şi evaluării reprezintă oferte admisibile.”], respectiv art. 215 alin.(3) din Legea nr. 98/2016 [„Oferta admisibilă este oferta care nu este inacceptabilă, neconformă sau neadecvată.”], punctarea unei oferte care nu îndeplinește cerința minimă stabilită în caietul de sarcini, deci este neconformă, nu este posibilă. Trimiterea autorității contractante la nota care însoțește algoritmul de calcul pentru criteriul 1, respectiv la faptul că toate produsele trebuie să respecte cerința pentru a obține punctajul maxim nu schimbă imposibilitatea aplicării algoritmului de calcul pentru acest criteriu. Susținerea achizitoarei referitoare la faptul că, potrivit criteriului 1, nu se exclud soluțiile cu difuzoare din policarbonat UV stabilizat nu poate fi reținută de Consiliul, având în vedere faptul că aceasta este în contradicție cu cerințele tehnice stabilite în fișele tehnice ale echipamentelor. 42
Având în vedere solicitarea din caietul de sarcini potrivit căreia, în cazul aparatelor de iluminat, difuzor trebuie să fie de sticlă, diferențierea la care face trimitere autoritatea contractantă în punctul de vedere între difuzorul de sticlă și dispersorul din alt material nu poate fi apreciată ca întemeiată, aceasta fiind, de fapt, nerelevantă, documentaţia de atribuire nestipulând posibilitatea ofertării difuzorului din alt material decât sticla. În cazul în care achizitoarea avea disponibilitatea de a accepta ca difuzorul să fie și din alt material decât sticla impusă prin fișele tehnice, această informație trebuia să se regăsească în caietul de sarcini. Prin urmare, critica privind acest criteriu al factorului de evaluare este întemeiată. În situații similare sunt și criticile referitoare la criteriul 3, criteriul 4, criteriul 5, criteriul 6 și criteriul 7, în legătură cu care autoritatea contractantă a inclus în formularele F5 din caietul de sarcini cerințe a căror punctare a fost prevăzută în cadrul faptului de evaluare „Configurație tehnică produse” și pentru a căror neîndeplinire, potrivit algoritmului de calcul, ar urma să acorde punctaj. Astfel: - în cadrul criteriului 3 – „Sistemul de telegestiune permite adăugarea manuală de elemente terțe neconectate în interfața sistemului de control si gestiune”, achizitoarea punctează cu 1 punct o ofertă „în cazul în care sistemul de telegestiune nu permite adăugarea manuală de elemente terțe: puncte de aprindere, aparate de iluminat, senzori”, deși, în cadrul Fișei tehnice nr. 5, care vizează sistemul de telegestiune, autoritatea contractantă a stabilit că la pct. 2.5, următoarele: „Permite adăugarea manuală de elemente terțe în interfața sistemului de control și gestiune. Se vor putea adăuga minim următoarele elemente: Puncte de aprindere, aparate de iluminat, senzori. Fiecare element va avea în cadrul interfeței denumire și pictograma proprie, pentru identificare facilă. Se va prezenta captura de ecran din aplicația ofertată, pentru demonstrarea cerinței.” - în cadrul criteriul 4 – „Modulele de telegestiune comunică între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locala pe orizontala de tip RF”, autoritatea contractantă acordă un punct pentru ofertele în care „modulele comunica între ele folosind medii intermediare”, deși în cadrul Fișei tehnice nr. 5, care vizează sistemul de telegestiune, aceasta a stabilit la pct. 1.13, următoarele: „Modulele vor comunica între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locală pe orizontală de tip RF. Se va prezenta fișa tehnică a modulului în care se vor evidenția ambele tipuri de comunicație (GSM/LT-IOT si RF). Se va preciza protocolul de comunicație al rețelei RF folosite. Se va prezenta schema detaliată (arhitectura de rețea) a sistemului de comunicare. Se accepta orice tip de comunicație RF licențiat (ANCOM) sau nelicențiat (LR-WPAN conform standard IEEE802.15 sau WISUN și LPWAN conform standard IEEE802.11”; - în cadrul criteriului 6 – „Transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server și invers se va face în mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune”, autoritatea contractantă acordă punctaj „În cazul transmisia datelor dinspre modulul Pagina 43 din 82
de telegestiune către server și invers se va face cu echipamente suplimentare altele decât modulele prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT”, deși în fișa tehnică nr. 5 a stabilit cerința obligatorie potrivit căreia „Comunicația de la modulele individuale la serverul Cloud se face direct, nu se acceptă sisteme prevăzute cu elemente terțe cu rol de concentratoare de date, altele decât modulele de telegestiune montate pe aparatele de iluminat. Transmisia datelor înregistrate de module către server se va face prin rețele GSM (minim 3G). Pentru interconectivitate fiecare dispozitiv de control are alocată o adresa IP tip IPv4.” (1.12) și „Transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server si invers se va face în mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune” (1.14); - în cadrul criteriului 7 - Pentru îndeplinirea cerinței de certificare TALQ la nivelul întregului sistem [atât la nivel CMS cât și platforma IOT (gateway)], autoritatea contractantă acordă punctaj pentru „îndeplinirea cerinței numai pentru CMS sau numai pentru platforma”, deși în fișa tehnică nr. 5 a stabilit, la pct. 3.3, cerința potrivit căreia „Aplicația va permite gestionarea și controlul aparatelor de iluminat echipate cu modul de telegestiune de la orice producător. Integrarea se va face prin API, preferabil API standardizat TALQ [atât la nivel CMS și platforma IoT (gateway)] Se vor indica producătorii de aparate de iluminat cat si producătorii de module de control ce pot si sunt integrați în aplicația de telegestiune ofertată și se vor prezenta referințe în acest sens.” Astfel, în legătură cu criticile care vizează criteriile anterior enumerate, Consiliul reține că sunt incidente considerentele menționate cu privire la criteriului 1 și pentru aceleași rațiuni, aceste critici vor fi admise, fiind întemeiate. În ceea ce privește criteriul 2 – „Clasa de izolație a aparatului de iluminat”, al factorului de evaluare „Configurația tehnică produse”, contestatorul susține că fiecare clasă de izolație electrică, respectiv clasa I sau clasa II, asigură același grad maxim de securitate, solicitând acordarea unui nivel de punctaj egal între cele 2 clase. Așa cum s-a reținut într-un paragraf anterior, pentru aplicarea acestui criteriu, autoritatea contractantă a stabilit că, în cazul în care aparatul are clasa de izolație II se vor acorda 3 pct., iar în cazul în care aparatul are clasa de izolație I se va acorda 1 pct. Verificând informațiile din caietul de sarcini, respectiv din fișele tehnice aferente aparatelor de iluminat, rezultă că, în legătură cu clasa de izolație, la pct. 4.3, se regăsește cerința „Clasa I sau II”. În cadrul Strategiei de contractare, autoritatea contractantă a justificat introducerea acestui criteriu precizând următoarele: „Acest criteriu este reprezentativ pentru siguranța electrică şi durabilitatea echipamentelor în spațiul public. Este un criteriu tehnic calitativ care punctează diferențiat aparatele în funcție de măsurile de 44
protecție împotriva șocului electric, conform standardelor internaționale (ex. EN 60598-1). Ca o explicație mai amănunțită se poate discuta despre izolațiile sau protecțiile oferite de echipamentele care dispun de aceste clase de izolație, 1 respectiv 2. Clasa 1 - oferă protecție prin împământare şi izolație de bază. Clasa 2- oferă izolație dublă sau consolidată şi nu necesită împământare.” În cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă a invocat avantajele clasei de izolație II față de clasa de izolație I, evidențiind siguranța sporită (sunt prevăzute cu izolație dublă sau întărită, reducând semnificativ riscul de șoc electric), eliminarea necesității împământării (nu necesită conductor de protecție PE, ceea ce simplifică instalarea și o face mai flexibilă, mai ales acolo unde împământarea este dificil de realizat), adaptabilitatea în medii diverse, reducerea costurilor de instalare (absența cerinței pentru un sistem de împământare scade costurile de montaj și întreținere). Analizând critica prin raportare la conținutul documentației de atribuie și susținerile/justificările autorității contractante, Consiliul reține că impunerea criteriului 2 are ca scop punctarea suplimentară a unor caracteristici prevăzute în mod alternativ în caietul de sarcini, situație în care, operatorii economici au deplina libertate de a propune echipamente care nu dețin caracteristicile asociate punctajului maxim dar îndeplinesc cerințele de conformitate din caietul de sarcini. Scopul organizării prezentei proceduri de atribuire este iluminarea localității din aria de competență a autorității contractante, iar acesta poate fi îndeplinit și cu produse care nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea punctajului maxim, cum ar fi clasa de izolație 1 în loc de 2, cât este solicitat pentru punctajul maxim, însă, autoritatea contractantă a ales să puncteze suplimentar clasa de izolație superioară, considerând că aceasta îi aduce anumite avantaje. În mod evident, anumite caracteristici superioare, cum este clasa de izolație mai bună, implică costuri mai mari, însă, ponderea acordată întregului factor, format, la rândul său, din mai multe criterii/subfactori nu este de natură a distorsiona rezultatul aplicării criteriului de atribuire. Prin urmare, Consiliul va respinge critica analizată aceasta fiind neîntemeiată. Cu privire la criteriul 5, contestatorul susține că achizitoarea va acorda 4 puncte în situația în care compartimentul de accesorii se deschide în partea de jos, deși cerința definită la pct. 3.6 este de a se deschide în partea de sus, așa cum rezultă din impunerea unui dispozitiv de menținere în poziție ”deschis” pe durata intervenției, deci contrar acordării acestui punctaj. Verificând mo...tatea în care achizitoarea a stabilit algoritmul de calcul aferent acestui criteriu, rezultă că aceasta urmează să puncteze cu maximul de puncte (4 puncte) deschierea compartimentului accesorii în partea de jos și cu punctajul minim, 1 punct, compartimentele a căror deschidere nu este în partea de jos. Pagina 45 din 82
În vederea stabilirii acestui criteriu/subfactor de evaluare și a algoritmului de acordare a punctajului aferent acestuia, în cadrul strategiei de contractare se regăsește următoarea justificare: „Acest criteriu tehnic se referă la designul carcasei aparatelor de iluminat public şi modul în care aceasta permite accesul pentru întreținere şi reparații. Sunt evaluate două soluții principale de deschidere, fiecare cu implicații practice semnificative pentru exploatarea sistemului de iluminat. 1. Deschidere în partea de jos Caracteristici tehnice: • Mecanismul de deschidere este amplasat la baza corpului de iluminat • Sistemul poate include: o Balamale robuste montate pe partea superioară o Sistem basculant cu arc sau amortizor o Blocare sigură în poziție deschisă o Garnituri de etanșare perimetrale Avantaje funcționale: • Siguranță sporită pentru echipa de întreținere: o Elimină riscul de accidentare prin deschidere accidentală o Permite lucrul în poziție ergonomică, fără ridicare peste cap • Protecție îmbunătățită a componentelor: o Minimizează infiltrația apei de ploaie o Reduce acumularea prafului şi frunzelor • Accesibilitate optimizată: o Toate componentele sunt vizibile şi accesibile în mod direct o Ușurință în înlocuirea surselor luminoase sau a altor componente o Simplifică operațiunile de curățare Aplicații recomandate: • Zone cu precipitații frecvente • Zone cu vegetație abundentă • Zone cu cerințe ridicate de siguranță a personalului 2. Deschidere în alte poziții Variante existente: • Capace superioare • Uşi laterale • Compartimente frontale Dezavantaje notabile: • Riscuri de exploatare: o Acces incomod la componente o Probleme frecvente de etanșare o Vulnerabilitate la infiltrații • Probleme de siguranță: o Riscuri de accidentare a personalului o Necesită echipament special pentru întreținere”» Verificând conținutul caietului de sarcini, Consiliul constată că în cadrul fișelor tehnice 1-4 aferente aparatelor de iluminat, la pct. 3.6, a fost impusă următoarea cerință: «Compartimentul accesorii electrice va fi prevăzut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția „DESCHIS” pe durata realizării 46
intervențiilor. Se vor prezenta instrucțiuni de montaj sau imagini detaliate ale aparatului, pentru demonstrarea acestei cerințe». Din conținutul acestei cerințe, nu rezultă, în mod evident, așa cum susține contestatorul, că soluția solicitată de achizitoare este ca aparatul de iluminat să aibă un compartiment de accesorii care să se deschidă în sus, astfel că, ofertarea unui astfel de aparat nu reprezintă îndeplinirea cerinței caietului de sarcini, deci conformitatea ofertei, ci are ca scop obținerea unui punctaj superior celui minim acordat îndeplinirii cerinței caietului de sarcini. În fapt, aplicarea acestui criteriu al factorului de evaluare reprezintă pentru autoritatea contractantă, conform susținerilor acestei din strategia de contractante, un avantaj care poate fi punctat. Față de cele anterior menționate, Consiliul apreciază că această critică a contestatoarei este neîntemeiată și va fi respinsă. Concluzionând cu privire la criticile care au vizat factorul de evaluare „Configurație tehnică a produselor”, Consiliul stabilește necesară reformularea acestuia factor, prin eliminarea/reformularea criteriilor pentru care s-a reținut temeinica criticilor și, implicit, reformularea algoritmului de calcul aferent acordării punctajului. O altă critică a contestatorului vizează cerința privind prezentarea schemei detaliată a sistemului de control, menționată la pct. 1.11 din Fișa tehnică nr. 5 – Sistem de telegestiune („Se va prezenta o schemă detaliată a sistemului de control, în care se va ilustra în mod evident, componentele, legăturile electrice și electronice între acestea, tipul de semnal sau alimentare pentru fiecare legătură electrică sau electronică”), contestatorul susține că cerința este nejustificată, schema stației de control reprezentând o caracteristică strict constructivă, confidențială, nefiind relevantă pentru autoritatea contractantă, care ar putea, în viitor, să solicite ofertanților de sisteme de telegestiune programele software care au stat la baza elaborării acestora sau producătorilor aparatelor de iluminat compoziția aliajului de aluminiu din care este fabricată carcasa aparatului. În replică, autoritatea contractantă a justificat menținerea acestei cerințe, precizând că aceste informații sunt utile pentru: - verificarea modului în care echipamentele propuse sunt integrate funcțional într-un sistem unitar, - confirmarea interoperabilității între aparatele de iluminat, senzorii propuși și platforma de telegestiune, precum și pentru prevenirea situațiilor în care echipamentele nu pot fi conectate sau operate conform cerințelor, - eliminarea riscului ca ofertanții să propună soluții teoretice care nu pot fi puse în practică fără o justificare tehnică clară, menționând că schemele solicitate nu includ detalii interne de fabricație, algoritmi, cod sursă sau compoziția componentelor, ci doar modul de conectare și funcționare integrată a echipamentelor. Analizând această critică, Consiliul o va respinge întrucât cerința în discuție nu face referire la planuri de fabricație sau alte elemente proprii unui proces de fabricație, neputând fi considerată una excesivă. Aceste scheme solicitate de achizitoare au tocmai rolul de a demonstra că sistemul funcționează, fiind detalii de execuție ale unor părți din lucrare, o Pagina 47 din 82
mo...tate de a se dovedi respectarea cerințelor tehnice, interconectivitatea unor echipamente. Prin urmare, Consiliul constată că este neîntemeiată această critică, susținerile petentului fiind de ordin general (fără să demonstreze favorizarea unui anume operator economic) și speculativ (prin expunerea unor supoziții cu privire la viitoarele practici ale autorității contractante). În ceea ce privește critica formulată cu privire la sintagma „realizată cu laser” utilizată de achizitoare în fișa tehnică la pct. 1.1, Consiliul constată următoarele: Potrivit informațiilor din Fișa tehnică F5 nr. 6 Stâlp de iluminat stradal, pct. 1.1, achizitoarea a stabilit că stâlpul metalic trebuie să fie realizat din „oțel, sudură invizibilă realizată cu laser”. Contestatoarea consideră că cerința privind procedeul de sudură este restrictivă și este impusă pentru un singur ofertant, respectiv Valmuount și solicită modificarea acesteia prin acceptarea ca fiecare ofertant să o îndeplinească utilizând procedeul de realizare propriu (sudură sau preforare). Autoritatea contractantă, la rândul ei, susține că cerința criticată nu reprezintă o ingerință în procesul de fabricație ci o exigență justificată de necesitatea obținerii unei calități superioare și constante a produsului finit, indicând, în susținere, avantajele sudurii cu laser față de metodele tradiționale. Analizând critica formulată de contestator cu privire la cerința ca stâlpul să fie realizat prin sudură de invizibilă realizată cu laser, Consiliul o va respinge, având în vedere, în primul rând, faptul că achiziția aflată în derulare trebuie să satisfacă necesitățile autorității contractante, printre care se regăsește și cerința criticată, iar autoritatea contractantă a justificat în punctul de vedere nevoia sa, prin referire la avantajele clare a unei astfel de soluții: „- precizie sporită şi uniformitate ridicată a cordonului de sudură; - un aspect estetic superior, neted, fără denivelări vizibile; - reducerea tensiunilor interne şi a deformărilor materialului; - o fiabilitate crescută în timp, crucială pentru rezistența la factori de mediu agresivi (intemperii, variaţii termice, coroziune etc.)”. În al doilea rând, verificând probatoriul administrat la dosarul cauzei de către contestator, Consiliul constată că acesta nu a făcut dovada afirmațiilor sale referitoare faptul că cerința are un caracter restrictiv, favorizând un singur producător, deși conform art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). O altă critică formulată de contestator vizează proba practică impusă de achizitoare în caietul de sarcini, despre care consideră că este excesivă în condițiile în care în documentaţia de atribuire au fost solicitate certificate de conformitate și „Teste Reportu-uri”, precum și asumarea 48
fișelor tehnice de către producător și ofertant și un cont demo, testate efectuate pe corpurile de iluminat, controlerele și senzorii nemontate pe stâlpi nefiind relevante. De asemenea, contestatorul consideră că, nemenționarea unei astfel de solicitări în anunțul de participare, atrage incidența prevederilor art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016, susținând în același timp că această probă necesită un cost mare, nejustificat. În replică, autoritatea contractantă susține că solicitarea în discuție are ca un scop exclusiv tehnic, această documentație fiind esențială pentru verificarea modului în care echipamentele sunt integrate funcțional într-un sistem unitar, confirmarea interoperabilității și asigurarea compatibilității între aparatele de iluminat, senzorii propuși și platforma de gestiune, eliminarea riscului ca ofertanții să propună soluții teoretice care, în lipsa unei justificări tehnic clare, nu pot fi puse în practică. Analizând prevederile caietului de sarcini, Consiliul reține că în cuprinsul acestuia autoritatea contractantă a menționat următoarele: „În etapa de evaluare tehnică, Autoritatea Contractantă poate solicita efectuarea de către ofertanți a unei probe practice cu produsele ofertate prin care se vor confirma atât caracteristicile tehnice solicitate cât şi funcționalitatea acestora. Prin depunerea ofertei în cadrul procedurii ofertantul acceptă posibilitatea efectuării probei practice, în orice moment al evaluării tehnice şi cu privire la toate cerințele menționate în cadrul Formularelor F5, pentru toate componentele sistemului de iluminat public ofertat. Pentru toate componentele aferente sistemului de iluminat ofertat se vor respecta cerințele tehnice minime solicitate prin prezentul Caiet de Sarcini şi Fișele Tehnice F5. Pentru confirmarea corespondenței cerințelor din cadrul caietului de sarcini şi a Fișelor Tehnice - Formularele F5, cu oferta tehnică, autoritatea contractantă stabilește ca şi cerință efectuarea de către ofertanți a unei probe practice. Scopul probei practice este asigurarea implementării proiectului conform proiectului tehnic și verificarea cerințelor de funcționalitate a sistemului de telegestiune ofertat ce nu pot fi demonstrate prin fișe de catalog, certificări sau declarații. Se vor verifica exclusiv cerințe funcționale ce pot fi demonstrate exclusiv prin verificare fizică. Având în vedere faptul că obiectivul de investiții care face obiectul prezentei proceduri este finanțat prin Administraţia Fondului de Mediu, autoritatea contractantă are obligația ca prin documentaţia de atribuire să demonstreze îndeplinirea tuturor cerințelor impuse de către finanțator şi care se regăsesc în Ordinul nr. 1.947 din 13 iulie ...22 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/...21 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. În ceea ce privește sistemul de telegestiune, o componentă esențială a proiectului care se regăsește în Ordinul nr. 1.947 din 13 iulie ...22 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/...21 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, autoritatea contractantă consideră că verificarea îndeplinirii cerințelor minime de funcționalitatea a sistemului de telegestiune se poate face doar prin evaluarea unei probe practice susținută de către ofertanți. Desfășurarea probei practice - invitația pentru susținerea probei practice va fi transmisă prin SEAP prin intermediul unei clarificări, cu minim 5 zile înainte de data probei practice, doar ofertanților a căror propuneri tehnice îndeplinesc toate cerințele solicitate prin caietul de sarcini. - proba practică se va desfășura la sediul autorității contractante din ..., strada Independenței, numărul 2, județ /2016. Pagina 49 din 82
- proba practică se va susține de către reprezentantul/reprezentanții ofertanților în prezența comisiei de evaluare a ofertelor din care fac parte personal din cadrul Primăriei Municipiului ... şi experți cooptați. - Pentru eventualele neconformități constatate de către comisia de evaluare a ofertelor se vor solicita clarificări prin intermediul platformei SEAP. Ofertanții vor prezenta ca materiale în vederea realizării probei practice: - 5 Aparate de iluminat; - 5 Module de telegestiune; - Senzor; - Aplicație de telegestiune; - Dispozitive de accesare a aplicației de telegestiune: - PC/Laptop; - Un terminal mobil, exemplu: telefon/tabletă (terminalele vor asigura posibilitatea demonstrării accesării sistemului de telegestiune din aplicațiile MS Edge, Safari şi Google Crome, precum şi demonstrarea posibilității de a descărca aplicația din magazinele specifice fiecărui sistem de operare (ex. Magazin Play şi AppStore), conform cerințelor din documentaţia de atribuire). Proba practică nu presupune instalarea de aparate pe stâlpi. Comisia de evaluare a ofertelor îşi rezervă dreptul de a verifica produsele prezentate. Produsele prezentate nu vor fi reținute ca mostră. De asemenea materialele prezentate în vederea efectuării probei practice nu vor fi reținute de autoritatea contractantă. Se vor realiza punctual următoarele activități: 1. Se vor alimenta aparatele de iluminat și se va observa apariția acestora în aplicația de telegestiune și poziționarea automată pe hartă, la locația punerii sub tensiune 2. Se va verifica, pentru aparatele prezentate în cadrul probei practice și înregistrate in sistemul de telegestiune, furnizarea următoarelor date: ● existenta coordonatelor GPS pentru fiecare modul de control o producător modul de control • data instalării modulului de telegestiune. Se va verifica faptul ca aceasta informație a fost preluată automat de către sistem, și nu poate fi modificată de către utilizator • protocolul de comunicare a modulului cu driverul ● ultima comunicare cu sistemul a modulului de control, exprimata în zi, luna, an, ora minut și secundă ● strada pe care este instalat modulul de control • producător aparat • model aparat de iluminat • tipul de conector (Zhaga/Nema) • tipul distribuției luminoase • temperatura de culoare • puterea nominala (informație preluată automat de către sistem, ce nu poate fi modificata de către utilizator) • culoarea aparatului ● fluxul luminos nominal ● indicele de redare a culorii • tipul de driver utilizat în aparatului de iluminat ● tensiunea maximă la care poate funcționa driverul Se va verifica faptul că aceasta informație a fost preluată automat de către sistem, și nu poate fi modificată de către utilizator • data instalării stâlpului ● producător stâlp ● înălțime de montaj o înălțime totală o tip consola • tip cutie de conexiuni 3. Se vor adaugă manual în interfața utilizator: 50
• Puncte de aprindere • Aparate de iluminat ● Senzori Se va verifica dacă fiecare din acestea au o pictograma diferită, pentru a putea fi identificate corect. Se va verifica dacă aceste atribute se regăsesc pe site TALQ/produse certificate/liste atribute pentru CMS și platforma IoT (gateway). 4. Se va stabili modul de funcționare pentru unul dintre aparatele de iluminat astfel încât acesta să funcționeze pe bază de fotocelulă. Se va acoperi modulul de telegestiune și se va observa că aparatul se stinge. Se va descoperi modulul de telegestiune și se va observa că acesta se aprinde. 5. Se vor folosi două aparate pregătite pentru telegestiune (driver ..., ...2, 1-10V sau D4I). Se va instala un singur modul de telegestiune pe unul dintre aparate. Se va face legătură de comandă între acestea. Se vor alimenta aparatele. Se va observa înregistrarea modulului în aplicația de telegestiune. Se va comanda pornirea și stingerea ambelor aparate în mod independent unul față de celălalt. Se va reduce fluxul luminos la primul aparat la nivelul de ...%. Se va observa reducerea fluxului luminos atât vizual cât și ca și indicare în sistemul de telegestiune. Se va observa că al doilea aparat nu a redus fluxul luminos atât vizual cât și ca și indicare în aplicația de telegestiune. Se va readuce primul aparat la nivelul de 100%. Se va observa creșterea fluxului luminos atât vizual cât și ca și indicare în sistemul de telegestiune. Se va reduce fluxul luminos la al doilea aparat la ...%. Se va observa reducerea fluxului luminos atât vizual cât și ca și indicare în sistemul de telegestiune. Se va observa ca primul aparat nu a redus fluxul luminos atât vizual cât și ca și indicare în aplicația de telegestiune. 6. Se va alimenta un aparat de iluminat. Se va păstra alimentarea timp de 5 minute. Se va opri alimentarea. Se va verifica primirea notificării în aplicația de telegestiune referitoare la întreruperea alimentarii. 7. Se va accesa aplicația de telegestiune de pe fiecare dintre cele trei aplicații menționate (Microsoft Edge, Google Chrome si Safari) și se va confirma rularea acesteia în mod vizual și funcțional, la aceiași parametri. 8. Se va verifica existenta aplicației mobile pentru sistemul de telegestiune în magazinul de aplicații. Se va instala aplicația solicitata pe un terminal mobil. Se va proba poziționarea automată utilizatorul pe harta, în locația în care acesta se află. 9. Se va verifica pe tot parcursul probei practice, faptul ca toate comenzile și setările pentru demonstrarea cerințelor s-au făcut în aceeași interfață utilizator. 10. Se va verifica faptul ca la logarea în aplicație, aceasta solicită utilizatorului "nume utilizator", "parola proprie" și furnizarea unui cod unic prin email sau sms necesar accesării aplicației 11. Se va confirma existenta meniurilor în limba romană 12. Se va exemplifica realizarea a două programe de funcționare, în care se va stabili pornirea la ... de minute după apus, stingerea la cu ... de minute înainte de răsărit. Programele vor avea următoarele trepte de dimming: a. de la pornire la ora 23:00 - 100%; de la ora 23:00 la ora 01:00 - 70%; de la ora 01:00 la ora 04:00 - 40%; de la ora 04:00 la ora 06:00 - 70%; de la ora 06:00 la stingere - 100%. b. de la pornire la ora 23:00 - 100%; de la ora 23:00 la ora 01:00 - 50%; de la ora 01:00 la ora 04:00 - ...%; de la ora 04:00 la ora 06:00 - 50%; de la ora 06:00 la stingere - 100%. Se vor aloca aceste programe de funcționare fiecare unui aparat de iluminat. Se va observa vizual prin culori sau pictograme diferite faptul ca aparatele au calendare de funcționare diferite. 13. Se va stabili un scenariu de funcționare in funcție de semnalul primit de la senzor, astfel: Funcționare aparate în mod standard 50%. Funcționare aparate la semnalul senzorului 100% timp de 10 secunde. Se va conecta fizic senzorul la un singur aparat de iluminat. Se va aloca programul de funcționare creat, astfel încât 2 aparate vor funcționa pe baza semnalelor transmise de sensor (cel cu senzorul conectat și încă unul ce nu are senzorul conectat direct). Se va activa senzorul prin mișcare. Se va verifica reacția celor 2 aparate la semnalul senzorului, conform programului de funcționare. Se va verifica faptul că programarea reacției aparatelor la senzori, dimingul acestora și timpii de menținere, s-au făcut în aceeași interfață, în paralel cu programul Pagina 51 din 82
de dimming aplicat și ca se pot vizualiza în același moment, suprapuse, programul de dimming al aparatului și modul de funcționare al acestuia în funcție de semnalul senzorului. 14. Se va urmări faptul ca interfața utilizator afișează aparatele de iluminat și starea acestora, notificând vizual prin culori sau forma diferită minim 3 stări și anume: funcțional, avertizare si eroare. 15. Se va crea un scenariu de reducere a intensității luminoase și se va urmări faptul că aplicația afișează procentele de reducere a consumului aferente scenariului creat. Se va observa modificarea dinamică a procentelor de reducere a consumului pe măsura modificării scenariului de funcționare. 16. Se va proceda la comanda manuală a aparatelor de iluminat din interfața aplicației de telegestiune urmărind și efectuând următoarele: • se va urmări ca aplicația va solicita reintroducerea parolei utilizatorului la momentul comenzii manuale și stabilirea unui timp în care accesul la comanda manuală este permis utilizatorului de către sistem (minim 1 minut și maxim 1 oră cu minim 3 valori intermediare) • se va urmări posibilitatea introducerii timpului de menținere a comenzii manuale (minim ... secunde și maxim 1 oră, cu minim 3 valori intermediare) • se va transmite o comandă de stingere pentru aparatul de iluminat. Se va urmări execuția comenzii într-un interval de timp mai mic de 1 minut și se va verifica în platforma de telegestiune corelarea informațiilor referitoare la consumul de energie, cu comanda manuală transmisă în termen de maxim 5 minute.” Analizând aceste mențiuni din documentația de atribuire cu privire la proba practică, rezultă că scopul realizării acestei probe nu este verificarea componentelor acestuia ci verificarea funcționalității întregului sistem, autoritatea contractantă stabilind în acest sens atât mo...tatea de derulare a probei practice (transmiterea invitației, locul desfășurării probei, condițiile de participare, etc.), cât și elementele/informațiile care vor face obiectul verificării în cadrul probei practice, respectiv rezultatele așteptate. În acest context, Consiliul apreciază că cerința în discuție nu are caracteristicile unei cerințe de calificare/unui criteriu de selecție, așa cum în mod eronat susține contestatoarea. Principalul scop al unui criteriu de selecție este acelea de a demonstra capacitatea ofertantului de a realiza obiectul contractului, ceea ce nu este cazul în speța de față. Art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016, stabilește că „Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică şi profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informații şi documente: (...) l) eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorității contractante”, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță. Astfel, Consiliul constată că aceste prevederi legale se referă la prezentarea de eșantioane pentru produsele ce urmează a fi livrate, pe când, în prezenta cauză, solicitarea de efectuare a probei practice vizează verificarea de către autoritatea contractantă a funcționalității aplicației de telegestiune/a întregului sistem şi care nu poate fi dovedită doar prin intermediul documentelor solicitate, punctual, pentru verificarea conformității componentelor sistemului ofertat. 52
Astfel, Consiliul apreciază că proba practică solicitată de către autoritatea contractantă nu constituie un criteriu de calificare, prin care se urmărește dovedirea capacității ofertantului de a realiza obiectul contractului, ci o cerință specifică caietului de sarcini, prin care este dovedită funcționalitatea soluției tehnice ofertate, în ansamblu, ca sistem, situație în care nu era necesară menționarea expresă a acestei cerințe în anunțul de participare simplificat, fiind suficientă precizarea sa în caietul de sarcini, dispozițiile art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016 nefiind incidente. De altfel, Consiliul constată că această cerință nu este nici disproporționată, în condițiile în care deși ofertanților li s-a cerut să demonstreze îndeplinirea fiecărei cerințe din fișele tehnice prin prezentarea de broșuri, instrucțiuni de montaj, poze, rapoarte de testare, fișe tehnice etc., aceste cerințe vizează exclusiv produsele reprezentând aparatele de iluminat, nu şi sistemul de telegestiune. Depunerea documentelor anterior menționate nu este de natură a constitui o alternativă la proba practică solicitată de autoritatea contractantă sau de a înlocui această probă practică. Analizând susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere cu privire la proba practică, Consiliul constată că verificarea funcționalităților sistemului de telegestiune este o necesitate a acesteia, ce poate fi satisfăcută doar prin intermediul probei practice astfel încât cerința în discuție nu poate fi eliminată. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că proba practică implică şi livrarea de materiale/mostre, un cost suplimentar pentru ofertanți, prin urmare, în cazul în care se menține această cerință, se solicită să se accepte ca proba practică care implică, inclusiv, prezentarea mostrelor, să se efectueze doar de către ofertantul declarat câștigător, Consiliul o va respinge reținând ca relevante susținerile autorității contractante referitoare la faptul că în documentația de atribuire este specificat în mod clar faptul că autoritatea contractantă nu va reține produsele prezentate în vederea efectuări probei practice. Altfel, operatorii care se vor prezenta la proba practică vor aduce o serie de materiale, însă la finalul probei, le vor lua înapoi. Solicitarea ca la proba practică să se prezinte doar ofertantul desemnat câștigător nu poate fi primită, deoarece, pentru a desemna un operator ca fiind câștigător, comisia de evaluare trebuie să îl declare anterior conform din punct de vedere tehnic, iar această concluzie poate rezulta doar ca urmare a finalizării probei practice, în lipsa verificării conformității, neputându-se stabili oferta câștigătoare. Este evident că această verificare are loc în etapa verificării tehnice, iar până la finalul procedurii de atribuire, mai sunt etape de parcurs, ordinea desfășurării procedurii fiind reglementată de legiuitor iar autoritatea nu poate deroga de la dispozițiile legale. Pe de altă parte, costurile suplimentare cu proba practică, la care face referire contestatorul, vor fi suportate de toți ofertanții, în condițiile în care proba practică se adresează tuturor participanților la procedura de atribuire. Trimiterea contestatorului la practica CNSC nu poate fi reținută, având în vedere, pe de o parte, faptul că precedentul judiciar nu este izvor Pagina 53 din 82
de drept, iar pe de altă parte, faptul că fiecare speță în parte are specificul său și un anumit probatoriu administrat în cauză de părți. Următoarea critică a contestatorului se referă la temperatura de funcționare/lucru stabilită de achizitoare în Fișa tehnică nr. 5 Sistem de telegestiune, respectiv „-400C”, autorul contestației considerând necesară corelarea acesteia cu temperatura de funcționare stabilită în cadrul fișelor tehnice nr. 1-4 aferente aparatelor de iluminat, de „-...0C”, acesta considerând că limita temperaturilor înregistrate în zonă, dată fiind clima temperată (așa cum s-a reținut în proiectul tehnic), este de „-...0C”. Autoritatea contractantă susține că diferența de temperaturi stabilite pentru aparatele de iluminat și sistemul de telegestiune este justificată din punct de vedere tehnic având în vedere particularitățile constructive și amplasamentul distinct al celor două echipamente, sistemul de telegestiune fiind un dispozitiv electronic separat, cu o carcasă și un sistem propriu de protecție care nu beneficiază de aceeași masă termică, grad de izolație și protecție mecanică precum cele oferite aparatului de iluminat. Analizând această critică și solicitarea aferentă a contestatorului, Consiliul o va respinge, având în vedere, în primul rând, caracterul contradictoriu al susținerilor contestatorului, care consideră necesară modificarea pragului minim la -400C la -...0C făcând însă referire la limite inferioare de temperaturi în zonă de -...0C. În al doilea rând, Consiliul reține că autorul contestației nu a reușit să demonstreze, în acest caz, în ce măsură cerința în discuție, respectiv „Temperatura de lucru: -40°C (...)”, este de natură să îl vatăme în depunerea ofertei, respectiv că este restrictivă, criticile formulate cu privire la respectiva cerință fiind, în fapt, susțineri generice, respectiv simple afirmației, fără fundament probatoriu și suficient, trimiterea în proiectul tehnic la clima specifică locației, nefiind de natură a determina caracterul restrictiv al cerinței. Referitor la astfel de susțineri, Consiliul subliniază că niciunde în legislația în vigoare nu este reglementată obligația autorității contractante de a modifica documentația de atribuire după cum solicită sau propune fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe raționamentul că acest operator nu produce sau comercializează produse care să îndeplinească cerințe astfel cum au fost acestea solicitate în cadrul caietului de sarcini. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație sau după caracteristicile produselor pe care acesta le comercializează; opțiunea modificării cerințelor impuse operatorilor economici reprezintă un drept al autorității, iar, nu o obligație, Consiliul neputând sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări cerințelor tehnice solicitate, în condițiile în care nu se probează caracterul restrictiv al acestora. 54
Astfel, constatând că autorul contestației nu a făcut dovada caracterului restrictiv al acestei cerințe, iar autoritatea contractantă a justificat necesitatea menținerii acestei cerințe, Consiliul va respinge această critică, ca neîntemeiată. Ultima critică a contestatorului vizează cerința stabilită cu privire la sistemul de telegestiune privind comunicarea între module, aceasta fiind una restrictivă, dubla cerință nefiind argumentată în niciun fel. La rândul ei autoritatea contractantă, a formulat apărări în cadrul punctului de vedere, menționând că soluția a fost aleasă datorită avantajelor clare comparativ cu alte metode, precum rețelele prin cablu de date instalate paralel cu rețeaua electrică, soluții ce presupun costuri neeligibile conform ghidului finanțatorului, utilizarea unui sistem de telegestiune în care fiecare nod comunică direct cu serverul prin rețele GSM/GPRS/LTE/NB-IoT aducând următoarele beneficii: „> Fiabilitate crescută: Comunicarea directă între nodurile de control şi server elimină punctul unic de eșec asociat cu controlerele de segment. Dacă un controler de segment se defectează, toate nodurile conectate la acesta își pierd conectivitatea. În schimb, cu comunicarea GSM, fiecare nod funcționează independent, asigurând că o defecțiune la un nod nu afectează celelalte. > Reducerea complexității hardware: Un sistem ce nu utilizează controlere de segment ca elemente suplimentare față de nodurile de control, simplifică infrastructura şi reduce costurile de instalare şi întreținere. Această configurare simplificată poate duce la economii semnificative de timp şi resurse. > Scalabilitate ridicată: Comunicarea directă prin rețele GSM/GPRS/ LTE/NB-IOT permite extinderea mai ușoară a rețelei de iluminat. Nodurile noi pot fi adăugate fără a fi nevoie de reconfigurarea sau adăugarea controlerelor de segment, făcând sistemul mai flexibil și mai adaptabil la viitoare extinderi. > Flexibilitate extinsă: Rețelele GSM/GPRS/LTE/NB-IOT oferă acoperire largă şi pot fi utilizate în diverse medii, inclusiv în zonele izolate sau greu accesibile, unde instalarea controlerelor de segment ar putea fi dificilă sau impracticabilă”, autoritatea contractantă apreciind că sistemul de telegestiune bazat pe comunicare directă prin GSM/GPRS/LTE/NB- IoT, fără controlere de segment suplimentare, oferă o soluție fiabilă, rentabilă, scalabilă şi sigură pentru gestionarea iluminatului public, comparativ cu un sistem bazat pe controlere de segment. Examinând fișa tehnică aferentă sistemului de telegestiune, Consiliul constată existența următoarelor cerințe: - pct. 1.12: „Comunicația de la modulele individuale la serverul Cloud se face direct, nu se acceptă sisteme prevăzute cu elemente terțe cu rol de concentratoare de date, altele decât modulele de telegestiune montate pe aparatele de iluminat. Transmisia datelor înregistrate de module către server se va face prin rețele GSM (minim 3G). (...)”; - pct. 1.13: „Modulele vor comunica între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locală pe orizontală de tip RF. Se va prezenta fișa tehnică a modulului în care se vor evidenția ambele tipuri de comunicație (GSM/LT-IOT și RF). Se va preciza protocolul de comunicație al Pagina 55 din 82
rețelei RF folosite. Se va prezenta o schema detaliată (arhitectura de rețea) a sistemului de comunicare. Se accepă orice tip de comunicație RF licențiat (ANCOM) sau nelicențiat (LR-WPAN conform standard IEEE802.15 sau WISUN și LPWAN conform standard IEEE802.11)”; - pct. 1.14: „Transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server și invers se va face în mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB-IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune”. Analizând critica formulată prin raportare la explicațiile achizitoarei privind necesitatea menținerii cerințelor criticate, Consiliul o va respinge, fiind reținute ca pertinente justificările achizitoarei cu privire la necesitatea menținerii acestei cerințe în contextul prevederilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei” precum și cele ale art. 3 alin. (1) lit. rr) din același act normativ, unde specificațiile tehnice sunt definite ca fiind „cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesităţii autorităţii contractante”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a stabilit cerințele referitoare la comunicație prin raportare la nevoile sale, luând în considerare toate avantajele și dezavantajele diferitelor soluții de comunicație aflate pe piața de profil. Consiliul nu reține în soluționare susținerile contestatorului potrivit cărora cerințele privind transmisia, impuse de autoritatea contractantă, restricționează participarea la prezenta procedură de atribuire întrucât, pe de o parte, are în vedere că autoritatea contractantă a dat posibilitatea participării ofertanților care adoptă diverse soluții alternative de telegestiune (GSM/GSM 4G/LAN/WAN/LTE) iar, pe de altă parte, niciunde în legislația aplicabilă în materia achizițiilor publice nu este prevăzută obligația autorității contractante de a stabili specificațiile tehnice în funcție de necesitățile operatorilor economici. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de contestator sub acest aspect, motiv pentru care va proceda la respingerea acestora. Concluzionând cu privire la criticile formulate de contestator cu privire la documentaţia de atribuire, Consiliul a constatat că o parte a acestora sunt întemeiate, impunându-se remedierea documentației de atribuire în legătură cu aceste aspecte. Cererea subsidiară de anulare a procedurii va fi respinsă de Consiliu, având în vedere că procedura de atribuire este suspendată astfel că implementarea măsurilor de remediere dispuse este posibilă. Luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL (Dosar nr. .../...) în contradictoriu ... (... ...), în calitate de autoritate contractantă. 56
În baza art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, Consiliul va respinge restul criticilor contestatoarei și cererea subsidiară de anulare a procedurii. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge cererea ... SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, deoarece, până la pronunțarea deciziei, nu au fost prezentate Consiliului detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate. În ceea ce privește contestația formulată de ... SRL care face obiectul Dosarului nr. .../..., Consiliul constată următoarele: Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea contestatorului de anumite prevederi ale documentației de atribuire, acesta formulând critici concrete cu privire la anumite specificații tehnice/cerințe menționate în caietul de sarcini solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. O primă critică a contestatorului vizează cerința stabilită pentru aparatul de iluminat de funcționare la temperaturi cuprinse în intervalul „-... +550C”, acesta susținând că aceste valori nu se regăsesc la nivelul localității, așa cum rezultă din Proiectul tehnic, cea mai mare temperatură din România fiind de 44,50C înregistrată în județul Brăila. De asemenea, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu a justificat, în mod argumentat, acest interval, apreciind că pragul superior al acestui interval este restrictiv și nejustificat în contextul real de utilizare al echipamentului, precizând și prezentând exemple în acest sens că echipamentele celor mai consacrați producători de aparate de iluminat, atât la nivel național, cât și internațional, nu depășesc pragul maxim de „+500C”. În soluționare, Consiliul reține că prevederile documentației de atribuire reflectă necesitatea obiectivă a autorității contractante iar respectivul contestator nu a reușit să demonstreze în acest caz în ce măsură cerințele în discuție sunt de natură să îl vatăme în depunerea ofertei, criticile formulate cu privire la respectivele cerințe, în fapt susțineri generice, fiind axate pe teze cum ar fi „Învederăm faptul că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 31 din HG nr. 395/2016, Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe care nu prezintă relevanță sau care sunt disproporționate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit. Autoritatea contractantă avea obligația de a justifica, în mod argumentat, opțiune pentru intervalul de temperatură (...)”. Consiliul reține ca fiind relevante, în context, susținerile autorității contractante, din punctul de vedere transmis Consiliului, și anume: Pagina 57 din 82
„În mediul urban însă, temperatura reală resimțită de echipamente poate fi semnificativ mai ridicată (mai ales ținând cont de înălțimea de montaj a aparatelor de iluminat). De exemplu, temperatura de la nivelul asfaltului poate atinge până la 65°C, în special în zilele toride de vară. În cazul de față, stâlpii de iluminat sunt amplasați în plin soare, la aproximativ 8 metri înălțime, fiind expuși nu doar radiației solare directe, ci şi radiației reflectate de carosabil, influențelor termice ale clădirilor înconjurătoare şi căldurii generate de traficul rutier intens. Prin urmare, este rezonabil şi justificat din punct de vedere tehnic ca echipamentele să fie proiectate pentru a funcționa în condiții de temperaturi ambientale de până la +55°C. Aceasta nu este o cerință restrictivă, ci o măsură de precauție necesară pentru asigurarea funcționării sigure şi eficiente a sistemului de iluminat în condițiile reale de utilizare.” În ceea ce privește trimiterile contestatorului la echipamente ale producătorilor consacrați al căror interval de funcționare este cuprins până la +500C, Consiliul reține că acestea nu fac dovada caracterului restrictiv al cerinței, acestea nefiind singurele echipamente, în condițiile în care, achizitoarea, la rândul ei, a prezentat exemple de echipamente care îndeplinesc cerința criticată. Cu privire la jurisprudența națională, invocată de către contestator în susținerea criticilor în discuție, Consiliul reține faptul că trimiterile la practica judiciară sunt relative la pricinile soluționate anterior, nu constituie izvor de drept și nici nu pot obliga la emiterea unei noi decizii într-un anumit sens, deoarece precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în sistemul românesc. Potrivit Legii nr. 101/2016, în activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, deciziile acestuia fiind pronunțate în temeiul legii. În aceeași direcție sunt și normele art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care statuează independența completului de soluționare a contestațiilor, deciziile pronunțate fiind bazate pe stricta aplicare și respectare a legii, iar nu pe deciziile pronunțate anterior. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Deciziei nr. 2/19.01....15 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut faptul că „Ab initio, Înalta Curte observă că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite”. Astfel, în aceste condiții, în care contestatorul ... SRL își axează solicitarea în cauză pe invocarea jurisprudenței naționale, care nu este obligatorie în condițiile arătate anterior, nedovedind în realitate caracterul restrictiv al cerinței criticate, solicitată în contextul actualei proceduri, Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, această critică. 58
Următoarea critică formulată de ... SRL se referă la solicitarea de a prezenta referințe cu aplicațiile ...implementate care au fost conectate prin API cu aplicația de telegestiune ofertată, contestatorul considerând că această cerință este o clauză nescrisă, în condițiile în care este o cerință care vizează capacitatea tehnică ce trebuia inclusă în anunțul de participare și menționând că dovedirea integrării cu alte aplicații ține de existența unor proiecte în care acest lucru a fost cerut de alți beneficiari, nefiind în controlul producătorilor de telegestiune sau a ofertanților de soluții de telemanagement. Contestatorul consideră că cerința este restrictivă putând fi îndeplinită doar de soluția Intelilight, produs al ... SA. În analizarea acestei critici, Consiliul reține că prevederile documentației de atribuire reflectă necesitatea obiectivă a autorității contractante iar contestatorul nu a reușit să demonstreze, în acest caz, în ce măsură cerința în discuție este de natură să îl vatăme în depunerea ofertei, criticile formulate cu privire la respectivele cerințe, în fapt susțineri generice, fiind axate, în esență, pe simple considerații, fără un fundament probatoriu real, de genul „(...) această cerință poate fi îndeplinită doar de către soluția Intelilight, produs al ... SA, conform site-ului https://intelilight.eu/?lang=ro”. Astfel, indicarea unui singur link, care conduce chiar la site-ul companiei ... SA, căreia îi aparține produsul InteliLIGHT® Sistem de Telegestiune al Iluminatului Public, ca mijloc de susținere a afirmației contestatorul ... SRL, tocmai că nu este de natură să susțină, fără echivoc, afirmația în cauză. În ceea ce privește interpretarea contestatorului ... SRL că cerința prin care se solicită referințe cu aplicații ...ar fi o clauză nescrisă, întrucât, în opinia acestuia, reprezintă o cerință de calificare, Consiliul atrage atenția că simpla susținere că „este o cerinţă privind capacitatea tehnică, se impune eliminarea acestei cerinţe cu motivarea că aceasta trebuia inclusă în anunţul de participare fiind o cerinţă de calificare, în sens contrar se impune eliminarea acesteia, ca fiind clauză nescrisă, potrivit prevederilor art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016” și, prin urmare, clasificarea, doar în baza acestei susțineri, a cerinței prin care se solicită referințe cu aplicații /2016, în categoria criteriilor de calificare (privind capacitatea tehnică și profesională - n.n.), nu reprezintă o motivare reală a faptului că ar fi o clauză nescrisă și, totodată, că ar fi o cerință restrictivă. Consiliul reține ca fiind relevante, în context, susțineri ale autorității contractante, din punctul de vedere transmis, cum ar fi: „Prin cerința prevăzută în Fişa Tehnică nr. 3.5 se urmărește implementarea unui sistem de telegestiune deschis şi complet interoperabil, pentru a evita dependența de un singur furnizor în procesul de realizare a investițiilor. Această abordare permite extinderea şi integrarea ulterioară a unor aplicații din domenii variate - de la iluminat public inteligent până la managementul traficului - fără a impune restricții tehnologice. Autoritatea contractantă are deja implementat un sistem de telegestiune la nivelul municipiului şi își propune ca viitorul sistem, precum şi alte sisteme / 2016, să poată fi integrate într-o platformă unică. Se dorește, astfel, eliminarea oricărei dependențe de un singur furnizor de software, prin crearea unui cadru care să permită achiziția de echipamente şi soluții de la producători diferiți, cu condiția ca acestea să poată fi integrate în sistemul existent şi gestionate unitar la nivel municipal. Pagina 59 din 82
Respectarea standardului TALQ asigură existența unor interfețe şi protocoale de interconectare standardizate, recunoscute internațional, garantând compatibilitatea între soluții furnizate de diverși producători. Astfel, achizițiile publice nu condiționează selectarea unui anumit furnizor, dar stabilesc cadrul tehnic necesar pentru ca orice ofertant câștigător să poată integra echipamentele proprii în sistemul unic al autorității contractante, indiferent de proveniența acestora. (...) inclusiv contestatarul deține un sistem de telegestiune certificat TALQ, conform listei oficiale a produselor certificate, disponibilă la: https://www.talq- consortiurn.org/certified- products.html (...) Soluția tehnică propusă permite conectarea şi integrarea componentelor esențiale - Software-ul de Management Central (CMS) şi Rețelele de Dispozitive Externe (ODN) - indiferent de producător, atâta timp cât echipamentele respectă specificațiile standardului TALQ. Astfel, autoritatea contractantă are posibilitatea de a utiliza un singur CMS pentru a administra simultan mai multe ODN-uri instalate în diverse zone ale localității, chiar dacă acestea sunt furnizate de producători diferiți. Această cerință urmărește consolidarea unui cadru tehnologic unitar, scalabil şi eficient, care să permită dezvoltarea durabilă a investițiilor în iluminatul public inteligent şi în alte servicii digitale de interes public, precum: managementul deșeurilor, controlul traficului sau monitorizarea consumurilor energetice. Respectarea standardului TALQ aduce o serie de beneficii directe, printre care: > Crearea unui mediu deschis şi competitiv pentru furnizori, evitând dependența de un ecosistem închis; > Promovarea inovației şi progresului tehnologic prin utilizarea unei platforme standardizate şi neutre; > Asigurarea interoperabilității printr-un limbaj comun de comunicație pentru aplicațiile /2016; > Reducerea costurilor pe termen lung, prin eliminarea cheltuielilor legate de compatibilizarea ulterioară a sistemelor; > Facilitarea tranziției către corpuri de iluminat cu LED în infrastructura urbană şi rutieră; > Reducerea consumului energetic şi a emisiilor de CO2, în concordanță cu obiectivele naționale şi europene de sustenabilitate. În concluzie, cerința privind interoperabilitatea sistemului de telegestiune, conform standardului TALQ, inclusiv menționarea unor producători compatibili, nu este restrictivă, ci reflectă o abordare transparentă, competitivă şi aliniată cu tendinţele actuale în domeniul iluminatului public inteligent şi al digitalizării urbane.” Prin urmare, Consiliul va respinge ca neîntemeiate criticile anterior analizate. În ceea ce privește critica referitoare la programarea reacției, în legătură cu care contestatorul susține că cerința ca ambele funcționalități să fie prezentate într-un singur ecran este restrictivă, considerând necesar ca aceasta să fie completată cu mențiunea „sau echivalent” pentru a nu exclude alte sisteme de telegestiune ale căror producători au decis să prezinte aceste funcționalități într-un mod diferit, autoritatea contractantă 60
susține, în cadrul punctului de vedere, că «programarea reacției aparatelor de iluminat, inclusiv funcția de dimming, reprezintă o funcționalitate esențială a oricărui sistem de telegestiune modern. Aceasta nu constituie un „procedeu special" şi nici nu are caracter restrictiv, ci reflectă o cerință tehnică minimă, justificată de obiectivele proiectului.» În analiza acestei critici, Consiliul reține că, în cadrul fișei tehnice nr. 5 – Sistem de telegestiunea, achizitoarea a stabilit la pct. 2.8 următoarele cerințe: „Programarea a reacției aparatelor la senzori, dimmingul acestora si timpii de menținere, se va face în aceeași interfață în paralel cu programul de dimming aplicat. Se va vizualiza în același moment, suprapuse, programul de dimming al aparatului și modul de funcționare al acestuia în funcție de semnalul senzorului - se va prezenta captura de ecran din aplicația ofertată”. Consiliul constată că cerința criticată vizează programarea modului de funcționare și de prezentare al interfeței aplicației, reprezentând, în realitate, o cerință de configurare. Astfel, autoritatea contractantă dorește ca parametrii să poată fi urmăriți împreună și a identificat un singur mod de a face aceasta și anume ca cei doi parametrii să figureze pe aceeași interfață a aplicației, contestatoarea neindicând o altă mo...tate în care ar putea fi urmărită, în același timp, reacția aparatelor la senzori și dimmingul acestora. În acest sens, Consiliul reține ca fiind relevante justificările autorității contractante din punctul de vedere, potrivit cărora: «Programul de dimming şi capacitatea sistemului de a reacționa în funcție de semnalele primite (de exemplu, de la senzori de mișcare, lumină ambientală sau alţi parametri relevanți) sunt componente fundamentale care permit optimizarea consumului de energie şi adaptarea în timp real a nivelului de iluminat, în funcție de necesitățile reale din teren. Acest mecanism este esențial pentru implementarea unor politici eficiente de economisire şi pentru creșterea duratei de viață a echipamentelor. Pentru ca această funcționalitate să fie realizată corect şi eficient, este necesar ca programarea funcției de dimming şi configurarea reacției la semnalele senzorilor să fie efectuate în cadrul aceleiași aplicații software. Această cerință este justificată de mai mulți factori: > Programul de dimming trebuie corelat în timp real cu semnalele transmise de senzori; > Stabilirea nivelului de iluminat optim în funcție de datele primite presupune o relație directă între informația de intrare (semnalul) şi acțiunea de ieșire (dimming); > împărțirea acestor procese între aplicații diferite poate genera erori, incompatibilități de comunicare sau întârzieri în reacție, afectând negativ performanța sistemului». În condițiile în care contestatoarea nu a făcut dovada caracterului restrictiv al cerinței în discuție, Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, această critică a contestatoarei. Cu privire la următoarea critică, referitoare la cerința documentației de atribuire de reintroducere a parolei utilizatorului pentru comanda manuală, cerință pe care contestatorul o consideră restrictivă solicitând completarea acesteia cu mențiunea „sau prin mecanisme echivalente”, Pagina 61 din 82
cerința în doi pași fiind deja o măsură suplimentară de securitate, Consiliul constată următoarele: În cadrul Fișei tehnice nr. 5 – Sistem de telegestiune, la pct. 2.13, achizitoarea a stabilit că „Trecerea din modul de comandă manuală în comandă automată se va face după un interval de timp stabilit în momentul comenzii manuale. (...) Pentru o securitate sporită, o comandă manuală se va putea face doar prin reintroducerea parolei utilizatorului”. Această cerință a fost justificată de achizitoare, care, în cadrul punctului de vedere, a menționat că scopul acesteia este „pentru a asigura un nivel sporit de securitate şi pentru a preveni executarea accidentală sau neautorizată a comenzilor în cadrul aplicației. Această măsură este justificată de evoluția actuală a riscurilor de securitate cibernetică. Într-un context în care atacurile informatice asupra rețelelor de date cresc semnificativ, sistemele de iluminat public - parte a infrastructurii critice - necesită protecții suplimentare. În acest sens, implementarea unei autentificări în doi pași, care include reintroducerea parolei înainte de emiterea unei comenzi manuale, este o măsură minimă şi rezonabilă pentru asigurarea securității operaționale. Cerința nu este legată de un anumit producător sau sistem, ci reflectă o practică de securitate esențială, adoptată pe scară largă în aplicațiile moderne, mai ales în cele care implică infrastructuri critice şi date sensibile. Asigurarea unei autentificări suplimentare pentru comenzi directe este o metodă standard de prevenire a accesului neautorizat şi a erorilor umane.” Analizând critica, Consiliul constată că autoarea contestației nu a făcut dovada caracterului restrictiv al cerinței criticată, din motivarea acesteia rezultând că cerința ar fi inutilă, din moment ce autentificarea se face în doi pași. De asemenea, Consiliul constată că în cadrul contestației, autoarea acesteia se limitează la menționarea unui extras din documentația de atribuire, urmată de exemplificarea unor măsuri de remediere adoptate de anumite autorități contractante, ceea ce echivalează cu lipsa unei motivări pe măsură pentru admiterea acestei critici. În acest context, Consiliul va reține ca relevante susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere, cerința criticată reprezentând nevoia obiectivă a acesteia, respectiv „securitatea și siguranța”, scopul fiind și evitarea erorilor de comandă. Necesitatea autorității contractante nu intră în marja de apreciere a Consiliului sau a operatorilor, fiind atributul exclusiv al acesteia. Față de cele anterior menționate, Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, și această critică a contestatoarei. Următoarea critică formulată de ... SRL se referă la solicitările privind contul DEMO, considerând că această cerință este restrictivă și implică prezentarea de mostre, eliminarea ei impunându-se ca urmare a faptului că cerința trebuia inclusă în anunțul de participare. Astfel, contestatorul a prezentat următoarele susțineri și solicitări: 62
«a) În principal, solicităm eliminarea acestei cerințe - Având în vedere că este o cerință privind capacitatea tehnică, care implică şi prezentare de mostre, se impune eliminarea acestei cerințe cu motivarea că aceasta trebuia inclusă în anunțul de participare fiind o cerință de calificare, în sens contrar se impune eliminarea acesteia, ca fiind clauză nescrisă, potrivit prevederilor art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016. b) În subsidiar, solicităm eliminarea cerințelor privind validarea tuturor funcționalităților în cadrul contului demo. Unele funcționalități care implică interacțiunea cu echipamente fizice nu pot fi validate într-un cont demo doar prin trimiterea de comenzi în interfață sau monitorizarea unor parametrii fără validarea sau interacțiunea cu echipamentul fizic. Cerința ar trebui completată cu mențiunea “verificată printr-un cont demo, dacă funcționalitatea nu este dependentă de interacțiunea cu un echipament fizic”. Pentru soluționarea acestei critici, indicăm un extras relevant din Fișa tehnică aferentă Sistemului de telegestiune, astfel: (...)». Raportat la acest fel de critici, Consiliul reține că respectivul contestator nu a reușit să demonstreze, în acest caz, în ce măsură cerințele în discuție sunt de natură să îl vatăme în depunerea ofertei, criticile formulate cu privire la respectivele cerințe, în fapt susțineri generice, fiind axate, în esență pe simple considerații, fără un fundament probatoriu real, după cum se poate observa mai sus, în citatele anterioare. Astfel, în condițiile în care, cerința legată de contul demo, impusă la pct. 4.3 din fișa tehnică nr. 5 – Sistem de telegestiune [„Se va pune la dispoziția autorității contractante un cont demo în aplicația de telegestiune ofertată, pentru a putea fi verificate funcțiile aplicației solicitate în documentaţia de atribuire. Se va indica numele aplicației de mobil iar aceasta va putea fi accesată pentru verificarea îndeplinirii cerințelor. Se vor prezenta și datele de logare în aplicație”], reprezintă un instrument facil de demonstrare/verificare a funcționalităților solicitate în cadrul fișei tehnice în discuție, Consiliul consideră că nu se impune eliminarea/completarea cerințelor în discuție, astfel cum solicită contestatorul ... SRL, prin criticile sale de la acest punct. În ceea ce privește interpretarea contestatorului ... SRL că cerința privind contul DEMO ar fi o clauză nescrisă, întrucât, în opinia acestuia, reprezintă o cerință de calificare, Consiliul atrage atenția că simpla susținere că „este o cerinţă privind capacitatea tehnică, care implică şi prezentare de mostre, se impune eliminarea acestei cerinţe cu motivarea că aceasta trebuia inclusă în anunţul de participare fiind o cerinţă de calificare, în sens contrar se impune eliminarea acesteia, ca fiind clauză nescrisă, potrivit prevederilor art. ... alin. (6) din HG nr. 395/2016” și, prin urmare, clasificarea, doar în baza acestei susțineri, a cerinței privind contul DEMO [care nu vizează, în mod evident, prezentarea de mostre ale produselor ofertate, așa cum încearcă să inducă contestatorul în cauză, acest termen nefiind reglementat oricum de prevederile art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016) în categoria criteriilor de calificare (privind capacitatea tehnică și profesională - n.n.], nu reprezintă o motivare reală Pagina 63 din 82
a faptului că ar fi o clauză nescrisă și, totodată, că ar fi o cerință restrictivă. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge critica analizată, aceasta fiind neîntemeiată. Următoarea critică a contestatorului vizează proba practică prevăzută de achizitoare în documentaţia de atribuire, contestatorul considerând-o restrictivă și solicitând eliminarea ei sau efectuarea acesteia doar de către ofertantul declarat câștigător. Având în vedere că o astfel de critică a fost formulată și de către ... SRL (Dosar nr. .../...), Consiliul constatând caracterul neîntemeiat al acesteia, pentru aceleași considerente și rațiuni expuse în prezenta decizie cu ocazia analizei contestației care a făcut obiectul Dosarului nr. .../..., ce nu vor mai fi reluate, Consiliul va respinge ca neîntemeiată această critică. Următoarea critică formulată de contestator se referă la impunerea de către achizitoare a necesității respectării unor standarde care nu au aplicabilitate în prezenta procedură, precum și a unor amendamente expirate, indicând în acesta sens pct. 4.4 din fișa tehnică nr. 5, și criticând punctual Amendamentul 1 din ...21 pentru standardul EN61347-1 despre care susține că este anulat, implicit cel din ...17 și solicitând acceptarea de certificate fără amendamente expirate. Verificând conținutul pct. 44 din fișa tehnică nr. 5, aferentă Sistemului de telegestiune, Consiliul constată că acesta are următorul conținut: „Se va prezenta certificat de testare CB pentru modulele de telegestiune, ce va confirma conformitatea cu standardele: EN 61347-2- 11:...01, EN61347-2-11:...01/A1:...19, EN61347-1:...15, EN61347- 1:...15/A1:...21,
IEC61347-2-11:...01,
IEC61347-2-11:...01/ AMD1:...17, IEC61347-1:...15, IEC 61347-1:...15/AMD1:...17”. În cadrul punctului de vedere, achizitoarea susține că „acceptă prezentarea certificatului de testare CB în baza standardelor aflate în vigoare astfel din cerința eliminându-se standardele EN 61347, acceptându-se prezentarea certificatului de testare în conformitate cu standardele: IEC 61347-2-11:...01, IEC 61347-2-11:...01, IEC 61347-2- 11:...01, IEC61347-1:...15. Precizăm că standardul IEC 61347 era în vigoare Ia momentul elaborării proiectului tehnic, iar corespondența acestuia la nivel european este standardul EN IEC 61347, recunoscut în mod echivalent.” Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă a achiesat la critica formulată, impunându-se remedierea documentației de atribuire sub acest aspect și aducerea la cunoștința potențialilor ofertanți a acestei modificări, critica în discuție fiind întemeiată. Următoarea critică a contestatorului are în vedere favorizarea producătorilor prin solicitarea ca producătorii să pună la dispoziția beneficiarului un link, considerând următoarele: - cerința se impune a fi eliminată deoarece punerea la dispoziție a unui link nu poate fi solicitată producătorului, ci doar ofertantului care 64
depune ofertă în cadrul procedurii, producătorul neavând nicio responsabilitate în cadrul contractului, ofertantul fiind cel care trebuie să prezinte documente în relația cu autoritatea contractantă. - prezentarea pe site a fiecărui tip de aparat de iluminat ofertat, este o cerință restrictivă. Ar trebui completată formularea „unde este prezentat fiecare tip de aparat de iluminat ofertat” cu „sau familia de produse din care fac parte aparatele iluminat”, producătorul rezervându-și dreptul de a customiza/personaliza aparatele de iluminat produse pentru fiecare beneficiar/proiect în parte, ele făcând parte din aceeași familie de produse. În cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă susține că nu a solicitat documente suplimentare emise de producător, în procesul de verificare a conformității tehnice fiind esențial ca autoritatea să dispună de toate informațiile necesare pentru a efectua o evaluare corectă şi obiectivă, astfel încât să se evite orice posibilitate de arbitrar şi influențe necorespunzătoare asupra rezultatului procedurii de către ofertanți. Astfel, achizitoarea susține că are dreptul să verifice dacă produsele propuse există efectiv, respectă configurația solicitată şi corespund cerințelor caietului de sarcini, informațiile din ofertă trebuind să poată fi confirmate prin surse oficiale, cum ar fi site-ul producătorului, pentru a asigura transparența şi acuratețea datelor prezentate. De asemenea, autoritatea contractantă susține că cerința este justificată și de practica curentă, care a relevat că unii ofertanți modifică Fișele Tehnice ale produselor pentru a le adapta artificial cerințelor documentației, astfel că solicitarea verificării informațiilor direct la sursă elimină riscul prezentării unor date inexacte sau false şi împiedică includerea în ofertă a unor produse inexistente sau compuse din caracteristici preluate din Fișe Tehnice diferite. Analizând prevederile caietului de sarcini, Consiliul reține că în cadrul acestuia autoritatea contractantă a menționat următoarele: „În mod obligatoriu ofertanții vor pune la dispoziția autorității contractante un link către site-ul producătorului de aparate de iluminat unde este prezentat fiecare tip de aparat de iluminat ofertat astfel încât în orice moment al etapei evaluării tehnice autoritatea contractantă să aibă posibilitatea de a accesa acest link cu scopul de a verifica corespondența din Formulare F5 cu cele regăsite pe site-ul producătorului. Accesul prin intermediul link-ului se va face direct la aparatul/aparatele de iluminat ofertate. În situația în care link-ul pus la dispoziție în cadrul propunerii tehnice nu duce direct în site-ul producătorului, la produsul ofertat, oferta va fi declarată în mod automat neconformă. În cazul în care producătorii nu au site sau produsele ofertate nu se regăsesc pe site-ul producătorului, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a verifica în orice mo...tate existența produselor ofertate, precum şi îndeplinirea cerințelor impuse prin Formularele F5. Dacă se constată că produsele ofertate nu există în mod real, ofertantul/ofertanții care au prezentat produsele vor fi descalificați şi oferta va fi declarată neconformă. Pe această cale, autoritatea contractantă dorește să verifice îndeplinirea cerințelor menționate în documentaţia de atribuire de către produsele ofertate şi prezentate în fişele tehnice şi să elimine posibilitățile de fraudă.” Pagina 65 din 82
Consiliul apreciază că este întemeiată critica deoarece ofertanții nu au niciun control cu privire la modul în care un producător decide sau nu să facă publice pe site-ul său informații cu privire la fiecare tip de aparat de iluminat pe care îl produce, astfel încât aceștia nu pot fi obligați să pună la dispoziția autorității contractante un astfel de link. Producătorul, nefiind ofertant, nu poate fi obligat să aibă o anumită conduită, respectiv să publice pe site-ul său informații cu privire la fiecare tip de aparat de iluminat pe care îl produce, prin urmare nici ofertantul nu poate fi obligat să pună la dispoziția autorității contractante un link către site-ul producătorului de aparate de iluminat unde este prezentat fiecare tip de aparat de iluminat ofertat, neputând fi puse în sarcina producătorului cerințe ale documentației de atribuire. Astfel, Consiliul stabilește ca orice cerință a achizitoarei urmează a fi îndeplinită de către operatorii economici ce participă la procedura de achiziție prin depunerea unei oferte, producătorul echipamentelor/ produselor supuse achiziției neavând o astfel de calitate. Este de reținut faptul că producătorul, în măsura în care nu este și ofertant, nu poate fi ținut la nicio conduită față de autoritatea contractantă și nu îi pot fi impuse sarcini prin documentația de atribuire. Pe de altă parte, în cadrul documentației de atribuire, autoritatea contractantă a menționat următoarele: «NOTA: Pentru demonstrarea îndeplinirii fiecărei cerințe, din formularul F5 se vor prezenta (broșuri, instrucțiuni de montaj, poze, rapoarte de testare, fișe tehnice etc.), cu indicarea paragrafului, numărului de pagină, respectiv a tipului de document, din care rezultă îndeplinirea cerinței. Fără prezentarea acestei corespondențe, cerința va rezulta ca fiind neîndeplinită și duce la descalificarea ofertantului.” (Fișa tehnică nr. 5) «În completarea fișei tehnice se vor preciza documentele din care reiese îndeplinirea conformității produselor ofertate cu specificațiile tehnice, pentru fiecare cerință în parte.» (Fișa tehnică nr. 5) «Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișele tehnice (anexate la Caietul de sarcini). În formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, nu se acceptă expresii precum „Conform", „Identic", sau „Da", în caz contrar, oferta va fi declarată neconformă. Ofertanții sunt obligați să atașeze fişele tehnice/paginile de catalog ale producătorului şi să demonstreze corespondenţa cu cerinţele tehnice. Toate cerinţele formulate în FORMULAR F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul formularelor F5 se vor indica documentele care justifica îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitatea ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în parte (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă.» (caietul de sarcini), 66
având, astfel, posibilitatea de a verifica dacă produsele există în mod real și îndeplinesc specificații tehnice solicitate. Față de cele mai sus menționate, Consiliul va admite această critică a contestatoarei și va obliga autoritatea contractantă să remedieze documentația de atribuire prin eliminarea cerinței prin care se solicită ca ofertanții să pună la dispoziția autorității contractante un link către site-ul producătorului. Următoarea critică are în vedere factorul de evaluare „configurație tehnică produse”, contestatorul considerând că acesta a fost introdus cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (8) lit. b) din HG nr. 395/2016, el nereflectând un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obține prin utilizarea lui. Având în vedere faptul că acest factor de evaluare a mai făcut obiectul verificării Consiliului cu ocazia analizării unei critici similare formulată de ...S SRL în cadrul Dosarului nr. .../... și s-a constatat necesitatea reformulării acestuia, Consiliul va admite în parte această critică, considerentele și rațiunile avute în vedere la stabilirea acestei soluții în Dosarul nr. .../... subzistând și în Dosarul nr. .../.... Referitor la critica formulată cu privire la cerința prin care s-a impus exclusiv soluția Zhaga, respectiv solicitarea certificării D4I, cerință în legătură cu care contestatorul susține că este restrictivă și contradictorie, autoritatea contractantă menționează în punctul de vedere că „Certificarea D4i reprezintă o extensie standardizată a protocolului ..., dezvoltată de Digital Illumination Interface Alliance (DiiA). (...) nu limitează utilizarea echipamentelor la un anumit producător sau model, ci promovează interoperabilitatea şi compatibilitatea între dispozitive. Standardul D4i este adoptat pe scară largă de producători recunoscuți la nivel european şi internațional şi este un standard deschis, aplicabil în mod transparent şi echitabil.” De asemenea, achizitoarea, invocând un extras din documentația de atribuire în care se face referire la mențiunea „sau echivalent” care însoțește trimiterea la o anumită origine, sursă, producție, procedeu special, etc., susține că „menționarea unor standarde, precum D4i, ...-2 sau ZD4i, nu poate fi interpretată ca fiind restrictivă, ci dimpotrivă, stabilește criterii tehnice clare, verificabile şi conforme cu bunele practici în domeniul iluminatului inteligent”, menționând în același timp că «utilizarea protocoalelor analogice, cum ar fi 1-10V, este învechită şi limitativă, fiind lipsită de adresabilitate individuală sau feedback în timp real. În acest context, protocoalele digitale precum ... oferă avantaje evidente din perspectiva controlului inteligent şi eficient al iluminatului public.» și prezentând, printre altele, avantajele acestei certificări. Examinând documentaţia de atribuire, Consiliul constată existența următoarelor cerințe: – caietul de sarcini - „Modulele de telegestiune vor fi certificate D4I, iar pentru dovedirea deținerii certificării se va prezenta în cadrul propunerii tehnice. Lipsa certificării pentru modulele de telegestiune duce la declararea ofertei ca neconforme.”; - Fișa tehnică nr. 5 – Sistem de telegestiune a aparatelor de iluminat: Pagina 67 din 82
●pct. 1-10 – „Modulul de control comunica cu driverul aparatului de iluminat prin protocoalele de comunicare ..., ...2, 1-10V sau D4I”; ●pct. 4.6 - „permite comunicarea cu componentele de comandă ale sistemelor de control, cel puțin prin protocoalele de comunicare ... sau 1- 10V”. Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea se limitează doar la reproducea specificațiilor tehnice citate anterior de Consiliu, precum și la mențiunea că certificarea D4I este un standard propriu companiei ZHAGA, fără a oferi vreo explicație sau motivare a criticii. Acest mod de redactare a unei critici nu constituie în realitate o motivare concretă, motiv pentru care o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: - contestatoarea nu face dovada caracterului restrictiv al cerinței ca modulul de telegestiune să fie certificat D4I, deși potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”. - în cadrul Caietului de sarcini se regăsește precizarea conform căreia: «Orice referire din cuprinsul prezentei documentaţii de atribuire (inclusiv a caietului de sarcini şi a tuturor anexelor sale, liste de cantităţi, formulare, etc.), prin care se indică o anumită origine, sursă, producaţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invesţie şi/sau o licenţă de fabricaţie sa va citi şi interpreta ca fiind însoţită de menţiunea „sau echivalent".» - în cadrul Fișei de date a achiziției, la pct. VI.3, se regăsește următoarea mențiune: „Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine
sau
la
o
producție/metodă
specifică
de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea ”sau echivalent”.», cerința criticată respectând prevederile art. 156 alin. (1) lit. b) teza finală, din Legea nr. 98/2016. Cerințele evidențiate de contestatoare și reproduse anterior de Consiliu sunt complementare, vizează componente ale sistemului de iluminat cum ar fi, modulul de control și modulul de telegestiune, D4I fiind, într-adevăr, astfel cum susține autoritatea contractantă, o extensie a ... 2, oferind funcționalități suplimentare care satisfac nevoile autorității contractante. În ceea ce privește critica formulată de ... SRL cu privire la senzorii de ploaie impuși prin documentația de atribuire, contestatorul solicită excluderea din caietul de sarcini a acestei cerințe (pe care o consideră restrictivă) și a echipamentului în sine, considerând că acestea au fost incluse pentru a favoriza o anumită soluție de telegestiune, susținând că 68
nicăieri în proiectul tehnic și în caietul de sarcini nu este menționat acest senzor de ploaie ca echipament ce va fi achiziționat prin intermediul acestei proceduri și ce necesită a fi ofertat. Prin urmare singura concluzie este că demonstrarea acestei cerințe are ca rol favorizarea unei anumite soluții de telegestiune, obiectivul principal al proiectului fiind acela de modernizare a iluminatului public. Contestatoarea susține că obiectivele specifice ale proiectului, prezentate în caietul de sarcini, nu fac referire la „monitorizarea calității aerului” și nici nu prezintă în vreun fel modul în care un astfel de senzor poate fi folosit în conjunctură cu echipamentele destinate modernizării și telemanagementului rețelei de iluminat public, echipamentele ce vizează acest obiectiv putând face obiectul unei alte proceduri. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă arată că „sistemul de telegestiune trebuie să demonstreze capacitatea de a comunica şi controla senzori care pot fi integrați ulterior în infrastructura de iluminat public. Scopul autorității contractante este achiziția unei soluții moderne, scalabile, capabile să integreze, pe termen lung, alte componente smart, menite să contribuie la eficientizarea consumului de energie şi la reducerea costurilor operaționale ale iluminatului public. Se urmărește, așadar, implementarea unui sistem durabil, care să poată fi utilizat şi extins în viitor fără a impune investiții suplimentare pentru înlocuirea sistemului deja achiziționat. Nu se dorește achiziționarea unui sistem de telegestiune care să fie folosit doar în perioada de garanție a acestuia ci un sistem de telegestiune folosit pe o perioadă lungă de timp, în corespondență cu durata de viață a echipamentelor şi analiza cost beneficiu care stă la baza proiectului, şi care să fie integrat cu alte soluții smart la nivelul municipalității/orașului fără a fi nevoie ca primăria să investească într-un alt sistem de telegestiune. Cerința nu este restrictivă, întrucât nu presupune ofertarea imediată a unor senzori, ci doar demonstrabilitatea capacității de integrare viitoare a acestora, fără costuri suplimentare.” Verificând documentaţia de atribuire, Consiliul constată că, în Fișa tehnică nr. 5 – Sistem de telegestiune, la punctul 1.17, se regăsește cerința potrivit căreia „Funcționalitatea se va verifica cu un senzor de mișcare și cu un senzor de ploaie”, cerință a cărei nerespectare de un anumit produs, nu conferă în mod automat acesteia un caracter restrictiv. Este de datoria contestatoarei să demonstreze că această cerință favorizează o anumită soluție de telegestiune care nu poate fi îndeplinită decât de un anumit producător. Or, în speță, așa cum s-a reținut anterior, contestatoarea nu a făcut o astfel de dovadă, susținerile sale privind favorizarea unei anumite soluții de telegestiune nefiind susținute și motivate în mod punctual, astfel că, în lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinței, mai ales că sarcina probei revine celui care reclamă (actor incubit probatio), se apreciază că nu se impune modificarea cerinței. În plus, contestatorul argumentează prin referire la funcția de monitorizare a calității aerului care nu se regăsește în cadrul cerinței reclamate. Așadar, față de cele expuse anterior, critica va fi respinsă, fiind neîntemeiată. Pagina 69 din 82
Referitor la critica formulată cu privire la modul de comunicație, prin care au fost impuse sisteme de comunicație GSM/NB-IOT/RF/LTE în mod direct fără medii intermediare/cloud/wireless IP tip Ipv4/Mesh/RF/LR- WPAN/LPWAN, contestatorul susținând că aceste cerințe sunt restrictive întrucât impun un anumit tip de transmisie și nu sunt justificate. Astfel: A. În principal, contestatoarea solicită eliminarea acestor cerințe restrictive, cu motivarea că cerințele prin care se impune un anumit tip de transmisie, nu sunt justificate, prin urmare aceasta apreciază că se impune completarea cerințelor cu acceptarea şi a altor tehnologii de comunicație care să asigure nevoile autorității contractante. De asemenea, contestatoarea solicită să se modifice/completeze cerințele prin care se impun comunicațiile GSM/RF/ETC şi să se adauge mențiunea „sau prin mecanisme de comunicare ce utilizează medii şi frecvențe alternative cu rezultate de comunicare echivalente", în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (3) Legea nr. 98/2016. B. În subsidiar, contestatoarea solicită acceptarea şi a unor tehnologii de comunicație care să cuprindă concentratoare de date. C. Un argument suplimentar pentru eliminarea cerințelor restrictive prin care se impun sisteme de comunicație rezultă şi din faptul că sistemele de comunicație impuse nu sunt compatibile. În concret, cerințele prin care se impun RF intră în contradicție cu cerința anterioară prin care se impune GSM, cu mențiunea că GSM nu permite mediile intermediare în comunicarea cu serverul. Or, în cazul întreruperii comunicației directe, unul din nodurile care are comunicația prin GSM activă devine un mediu intermediar pentru celelalte module care comunică prin RF cu el. Prin urmare, atât această cerință cât și cea legată de utilizarea mediilor intermediare ar trebui completate de mențiunile „sau prin tehnologii si topologii de rețea echivalente, cu sau fără medii intermediare”. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă menționează următoarele: - cerința contestată evidențiază faptul că aceasta oferă posibilitatea utilizării mai multor tehnologii de transmisie - GSM, RF, NB-IoT şi MESH - fără a impune un standard unic, ofertanții beneficiind de libertatea de a propune orice echipamente compatibile cu oricare dintre aceste tehnologii, ceea ce exclude caracterul restrictiv al cerinței. Se subliniază că nu este vizată o tehnologie specifică unui anumit producător, ci funcționalități general valabile, disponibile pe scară largă şi compatibile cu infrastructura de telecomunicații existentă. - la momentul elaborării proiectului tehnic, a fost realizată o analiză a condițiilor locale din ..., iar soluția aleasă - utilizarea unui sistem de management la distanță - a fost justificată prin avantajele tehnico- economice față de alternativele disponibile, cum ar fi sistemele cu cablu de date, care implică cheltuieli neeligibile în contextul ghidului finanțatorului. De asemenea, în municipiu funcționează deja un sistem de telegestiune 70
bazat pe aceste tehnologii de transmisie, care şi-a dovedit eficiența operațională. - Soluția PLC nu este aplicabilă în acest caz, întrucât rețeaua de iluminat public nu este una independentă şi nu se află în administrarea autorității contractante, ci a distribuitorului de energie electrică. Orice intervenție asupra acesteia ar presupune acorduri suplimentare. În plus, acoperirea rețelelor 2G, 3G şi 4G este verificată şi existentă în zona amplasamentelor vizate prin prezentul proiect, ceea ce susține viabilitatea tehnologiilor GSM, RF şi NB-IoT. Totodată, această acoperire a fost verificată prin faptul ca ... are în gestiune un astfel de sistem de telegestiune care funcționează în parametrii optimi, iar acest sistem nu a presupus costuri de utilizare sau dependență de furnizorii de servicii de telefonie mobilă așa cum afirmă ... SRL. - ... SRL utilizează deja în mod activ tehnologiile RF şi GSM, conform propriilor informații publicate pe website-ul companiei (https://...- romania.ro/modul-interfata-punct-luminos-nema/). Acest fapt contrazice afirmațiile privind imposibilitatea participării la procedură din cauza presupusei restrictivi tați a cerinței. Consiliul reține că în Fișa tehnică 5 – Sistem de telegestiune, autoritatea contractantă a menționat următoarele: 1.10 – „Modulul de control comunică cu driverul aparatului de iluminat prin protocoalele de comunicare ..., ...2, 1-10V sau D4I”; 1.12 – „Comunicația de la modulele individuale la serverul Cloud se face direct, nu se acceptă sisteme prevăzute cu elemente terțe cu rol de concentratoare de date, altele decât modulele de telegestiune montate pe aparatele de iluminat. Transmisia datelor înregistrate de module către server se va face prin rețele GSM (minim 3G). Pentru interconectivitate fiecare dispozitiv de control are alocată o adresa IP tip IPv4.”; 1.13 – „Modulele vor comunica între ele în mod direct, fără medii intermediare, printr-o rețea de comunicație locală pe orizontală de tip RF. Se va prezenta fișa tehnică a modulului în care se vor evidenția ambele tipuri de comunicație (GSM/LT-IOT si RF). Se va preciza protocolul de comunicație al rețelei RF folosite. Se va prezenta o schemă detaliată (arhitectura de rețea) a sistemului de comunicare. Se acceptă orice tip de comunicație RF licențiat (ANCOM) sau nelicențiat (LR- WPAN conform standard IEEE802.15 sau WISUN și LPWAN conform standard IEEE802.11) în care se va ilustra în mod evident, componentele, legăturile electrice între acestea, rețelele de transmisie de date, cu elementele și protocoalele acestora, tipul de semnal sau alimentare pentru fiecare legătură electrică. Rețeaua locală RF va asigura o cale redundantă de comunicare cu serverul. În cazul în care unui modul de telegestiune i se va întrerupe comunicația directă cu serverul, un alt aparat va prelua datele acestuia prin rețeaua de comunicație pe orizontală și le va transmite prin propria rețea de comunicație verticală către serverul aplicației de telegestiune. Chiar dacă datele și funcționarea este asigurată prin acest mod, defecțiunea va fi vizibilă în interfața utilizator.”; 1.14 – „Transmisia datelor dinspre modulul de telegestiune către server și invers se va face în mod direct, prin rețele mobile de tip GSM/GPRS/LTE/NB- IOT, fără a utiliza echipamente suplimentare, altele decât modulele de telegestiune”; Pagina 71 din 82
- 1.15 – „Rețeaua locala RF va asigura o cale redundantă de comunicare cu serverul. În cazul în care unui modul de telegestiune i se va întrerupe comunicația directă cu serverul, un alt aparat va prelua datele acestuia prin rețeaua de comunicație pe orizontală și le va trimite prin propria rețea de comunicație verticală către serverul aplicației de telegestiune. Chiar dacă datele și funcționarea este asigurată prin acest mod, defecțiunea va fi vizibilă în interfața utilizator.”, iar prin susținerile din punctul de vedere achizitoarea a prezentat justificări cu privire la impunerea cerinței în forma criticată, justificând astfel nevoia sa. Pe de altă parte, contestatoarea nu a făcut dovada că cerințele autorității contractante ar fi restrictive, deși sarcina probei îi revine. Soluția solicitată de contestatoare de acceptare a unor tehnologii de comunicație care să cuprindă concentratoare de date, nu este una echivalentă, ci o soluție alternativă, autoritatea contractantă nefiind obligată să o accepte. Analizând ansamblul justificărilor autorității contractante, Consiliul apreciază fundamentată soluția impusă, astfel că, în condițiile în care contestatorul nu a demonstrat că tehnologiile indicate ar fi acoperite doar de un singur producător de sisteme de telegestiune, critica analizată va fi respinsă ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica formulată cu privire la factorul de evaluare „Coeficientul De, consum anual”, despre care contestatorul susține că nu este corectă, din punct de vedere tehnic, adunarea aritmetică a valorilor, fiind contrară metodologiei din standardul SR EN 13...1-5-...15 și considerând necesară utilizarea formulei de calcul De la nivelul întregului proiect, Consiliul reține că, pentru aplicarea criteriului de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit, printre factorii de evaluare, și „Eficiența energetică a proiectului” (cu un punctaj maxim ... puncte), în legătură cu care a precizat, în cadrul fișei de date și a anexei la caietul de sarcini, următoarele: «Ofertanții vor calcula coeficientul De pentru fiecare stradă/zonă prezente în proiect. Mo...tatea de calcul a De este cea prezentată în standardul SR EN 13...1/...15, astfel: Ofertanții au obligația să calculeze și să completeze rezultatele obținute, pentru: - puterea instalată a fiecărui aparat; - puterea instalată a modului de telegestiune pentru aparat; - total putere instalată pentru fiecare stradă; - valoarea calculată pentru consumul de energie la funcționarea 100% și pentru treptele de dimming; - valoarea calculată pentru Indicatorul Energia Specifică (De), după formula: [kW · h · m-2] unde: 72
P j = puterea instalației asociată perioadei de timp j (SR-EN 13...1-2), in [W]; t_j = durata de timp din parcursul uni an în care este utilizată puterea P j in (h) A = aria suprafeței iluminate, m2 - calculată conform informațiilor din fișa străzilor atașată m = numărul de combinații între putere și intervale de timp Pentru dispunerea unilaterală P j= 1*P unitara Pentru dispunerea bilaterală P j= 2*P unitara P unitara = P aparat de iluminat + P sistem de control/aparat Componenta sistemului de telegestiune va funcționa în regim de 100% pentru toate cele 4150h. Numărul de combinații între putere și intervale de timp s-au stabilit astfel: tfull = durata anuala de functionare pentru functionare 100%, in h; tfull = 1.850h tred1 = durata anuala de functionare in regim redus, tred1=1...0h tred2 = durata anuala de functionare in regim redus, tred2=1000h Pentru a permite verificarea facilă a rezultatelor, tabelul se va transmite în format xls. 1. Se va considera cea mai bună ofertă, oferta care are cea mai mică valoare a coeficientului De însumat – ... puncte 2. Pentru restul Ofertelor admisibile, punctajul se va calcula utilizând următoarea formulă: Pe ofertant = (Et min / Et ofertant) * ... puncte Et ofertant – eficiența energetică obținută prin De insumat conform ofertei “n” Et min – eficiența energetică e însumat conform celei mai bune oferte Pe – punctaj eficiență energetică oferta “n” Se evaluează doar ofertele care îndeplinesc parametrii luminotehnici solicitați. Ofertele care nu îndeplinesc în integralitate (pentru fiecare situație tip) parametrii luminotehnici solicitați se descalifică și se declară ca neconforme. Totodată, ofertanții trebuie să țină cont de consumul anual de energie în sistemul de iluminat public max. 39.977,18 kWh pt. prezentul proiect și să se încadreze pe nivelele de luminanță pe clasele de iluminat M3, M4, M5 și M6 - conf. valorilor din SR EN 13...1/...15/ PT.», respectiv «Implementarea/realizarea obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în ..., Județul /2016”, finanțare obținută prin Administrația Fondului pentru Mediu, trebuie să urmărească și să îndeplinească obiectivul legat de aspectele de mediu, respective scăderea consumului de energie. Astfel utilizarea acestui factor de evaluare, Eficiența energetică a proiectului, este absolut necesară și justificată deoarece soluțiile tehnice propuse de ofertanți contribuie la reducerea consumului de energie electrică și la îmbunătățirea performanței energetice a sistemului de iluminat public. Coeficientul De menționat în cadrul proiectelor de iluminat public face referire la „coeficientul de eficiență energetică a sistemului de iluminat” și este un indicator tehnico-energetic utilizat în evaluarea performanței unei instalații de iluminat public. Mo...tatea de calcul a acestui coeficient este prezentată în cadrul standardului SR EN 13...1/...15, în baza căruia ofertanții vor demonstra eficiența energetică a echipamentelor ofertate, bineînțeles cu respectarea detaliilor proiectului tehnic atașat la procedură. Ofertanții trebuie să țină cont de consumul anual de energie în sistemul de iluminat public max. 39.977,18 kWh pt. prezentul proiect și să se încadreze pe Pagina 73 din 82
nivelele de luminanță pe clasele de iluminat M3, M4, M5 și M6 - conf. valorilor din SR EN 13...1/...15/ PT. (...). Mo...tatea de demonstrare: Ofertanții vor prezenta calculele luminotehnice atât în variantă plotată/ listată (PDF) cât și într-un format care să permită reluarea şi verificarea acestora (ex: *.evo), kitul de instalare al programului de calcul utilizat, fișierele sursă ale fiecărui calcul luminotehnic prezentat și fișierul luminotehnic pentru fiecare tip de aparat de iluminat folosit în calcule, pentru ca autoritatea contractantă să aibă posibilitatea verificării calculelor și corespondența dintre datele de intrare solicitate și îndeplinirea parametrilor luminotehnici, conform cu standardul SR EN 13...1/...15. De asemenea in cadrul propunerilor tehnice operatorii economici trebuie să includă Anexa 1 - Centralizator situație proiectată». Informațiile cu privire la justificarea introducerii acestui factor de evaluare se regăsesc și în cadrul Strategiei de contractare. De asemenea, în cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă a precizat că cerințele privind coeficientul De, consumul anual de energie şi valoarea maximă admisă pentru puterea instalată sunt elemente care au reprezentat baza obținerii finanțării nerambursabile, conform Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.947 din 13 iulie ...22, care modifică Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.866/...21 privind Programul pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public (publicat la 22.07....22), iar punctajul necesar obținerii finanțării a fost calculat în funcție de puterea instalată totală şi de consumul anual de energie, orice ofertă care depășește aceste valori punând în pericol finanțarea proiectului, întrucât ar modifica parametrii aprobați de finanțator. Principalul obiectiv al investiției, susține achizitoarea, este implementarea unui sistem de iluminat care să respecte limitele prevăzute pentru puterea instalată şi consumul de energie, pentru a asigura economiile energetice prevăzute în proiectul tehnic de execuție, depășirea acestor limite însemnând nerealizarea obiectivelor de eficienţă energetică şi, implicit, pierderea finanțării, iar calculul coeficientului De reprezintă tocmai instrumentul prin care se identifică soluția ofertată cu cea mai bună eficienţă energetică și este prezentat în standardul SR EN 13...1/...15 nefiind un calcul inventat de aceasta. Analizând algoritmul aferent factorului de evaluare anterior menționat, Consiliul reține că autoritatea contractantă urmărește să acorde punctaj maxim ofertei care a prezentat valoarea cea mai mică de energie electrică necesară pentru iluminarea suprafeței de 1 metru pătrat, determinată prin împărțirea valorii energiei consumată de toate aparatele electrice montate (lămpi de iluminat, controller-e etc.) la suprafața care se iluminează, folosind în acest sens formula prevăzută în standardul SR EN 13...1/...15 prin raportare la fiecare stradă. Un consum mai mic de energie electrică atrage costuri mai mici de utilizare și beneficii din punct de vedere al protecției mediului, prin achiziția de față autoritatea contractantă urmărind să implementeze un sistem eficient de iluminat public care are ca scop, printre altele, şi consumul redus de resurse, 74
obiectul prezentei proceduri de atribuire fiind execuția de lucrări aferente obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în ..., Județul /2016”. Rezultă că scopul urmărit de autoritatea contractantă prin stabilirea factorului de evaluare anterior menționat este unul cert, concret, palpabil și bine determinat, constând în realizarea unor economii de energie electrică utilizată pentru iluminarea străzilor, în condițiile stabilite prin caietul de sarcini. Prin urmare, Consiliul constată că factorul de evaluare criticat nu se impune a fi eliminat, critica formulată cu privire la acesta fiind neîntemeiată, astfel că va fi respinsă. O altă critică formulată de contestator vizează cerința privind senzorul PIR, despre care susține că este inclusă cu scopul de a favoriza o anumită soluție de telegestiune, echipamentul nefiind menționat nici în caietul de sarcini și nici în proiectul tehnic, solicitând eliminarea acestei cerințe. În replică, achizitoarea, în cadrul punctului de vedere, justifică necesitatea menținerii acestei cerințe, menționând că „Sistemul de telegestiune trebuie să dovedească capacitatea de a comunica şi de a comanda senzori care pot fi integrați ulterior în rețeaua de iluminat public. Intenția autorității contractante este achiziționarea unui sistem modern de telegestiune, care să permită, pe termen lung, integrarea unor soluții smart destinate optimizării consumului energetic şi reducerii costurilor de operare. Autoritatea contractantă nu urmărește implementarea unei soluții temporare, utilizabile doar pe durata garanției, ci achiziția unui sistem sustenabil, capabil să susțină extinderi şi integrarea de tehnologii inteligente viitoare, fără a impune costuri suplimentare pentru autoritate. Cerința nu prevede ofertarea efectivă a senzorilor, ci solicită prezentarea schemelor electrice care să demonstreze posibilitatea de integrare a acestora în viitor.” Verificând conținutul fișei tehnice nr. 5 – Sistem de telegestiune, Consiliul constată că cerința criticată se regăsește atât în proiectul tehnic, „Pentru aparatele prevăzute cu senzori de mișcare, sistemul permite controlul creșterii fluxului luminos pe baza acestora. Prin intermediul sistemului de control, comanda unui senzor poate fi transmisă și unui aparat din vecinătate. De exemplu, un senzor PIR montat la primul aparat de iluminat dintr-un şir va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate. Se va prezenta captura de ecran din aplicația ofertată, pentru demonstrarea cerinței. Totodată, un aparat de iluminat trebuie să fie capabil să răspundă la comanda transmisă de cel puțin 2 senzori configurați în interfața utilizator a sistemului de control, montați în zonele înconjurătoare ale acestuia. Pentru a fi eficient, timpul de răspuns nu trebuie să fie mai mare de 1-2 secunde. Se vor prezenta scheme electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune în care se vor prezenta dispozitivele electrice și electronice necesare procesului (...)”, cât și în Fișa tehnică nr. 5 „2.7 Pentru aparatele prevăzute cu senzori de mișcare, sistemul permite controlul creșterii fluxului luminos pe baza acestora. Prin intermediul sistemului de control, comanda unui senzor poate fi transmisă și unui aparat din vecinătate. De exemplu, un senzor PIR montat la primul aparat de iluminat dintr-un șir va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 Pagina 75 din 82
aparate de iluminat din vecinătate. Se va prezenta captura de ecran din aplicația ofertată, pentru demonstrarea cerinței. Totodată, un aparat de iluminat trebuie să fie capabil să răspundă la comanda transmisă de cel puțin 2 senzori configurați în interfața utilizator a sistemului de control, montați în zonele înconjurătoare ale acestuia. Pentru a fi eficient, timpul de răspuns nu trebuie să fie mai mare de 1-2 secunde. Se vor prezenta scheme electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune, în care se vor prezenta dispozitivele electrice și electronice necesare procesului, legăturile electrice și de semnal între acestea și indicarea tipului de alimentare și semnal folosite pe întreg traseul. Transmisia comenzii de la aparatul de iluminat echipat cu senzor către celelalte aparate se face direct de la aparat la aparat prin rețele locale ce vor asigura o reacție instantanee.” Analizând motivul invocat de contestatoare pentru eliminarea cerinței criticată, respectiv faptul că în proiectul tehnic și listele de cantități nu se regăsește menționat acest tip de senzor, Consiliul nu îl poate reține ca întemeiat, având în vedere că autoritatea contractantă nici nu intenționează să achiziționeze în prezenta procedură senzorii PIR ci doar vrea să se asigure, prin îndeplinirea cerințelor impuse, că soluțiile ofertate au capacitatea de a comunica şi de a comanda senzori care pot fi integrați ulterior în rețeaua de iluminat public. Pe de altă parte, Consiliul constată că susținerile contestatorului cu privire la cerința criticată fac referire la favorizarea unei anumite soluții de telegestiune, fără să indice care este această soluție și fără să dovedească susținerile sale cu privire la o astfel de favorizare, deși, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, avea o astfel de obligație. Prin urmare, având în vedere faptul că autorul contestației nu a demonstrat caracterul restrictiv al cerinței, Consiliul va respinge critica, aceasta fiind neîntemeiată. În ceea ce privește critica formulată de contestator cu privire la sistemul de creare a dependențelor, contestatoarea susține că aceasta este restrictivă deoarece impune o arhitectură software specifică, eliminând posibilitatea utilizării altor soluții de management al iluminatului stradal care pot funcționa eficient prin alte metode și că impunerea prezentării a trei scheme logice create în aplicație demonstrează orientarea clară către o anumită arhitectură software, cerința necontribuind semnificativ la performanța sistemului și încălcând principiul proporționalității și al tratamentului egal. Autoritatea contractantă, în cadrul punctului de vedere, a formulat apărări cu privire la necesitatea menținerii acestei cerințe în documentaţia de atribuire, susținând că „Această cerință: > Nu impune utilizarea unei arhitecturi software proprietare; > Nu limitează participarea operatorilor economici;
> Este întâlnită în multiple soluții de telegestiune deja implementate la scară largă, atât de producători consacrați, cât şi de dezvoltatori care oferă soluții open-source sau interoperabile. Crearea relațiilor logice între senzori şi corpurile de iluminat nu necesită neapărat un editor grafic sofisticat furnizat de un singur producător. 76
Funcționalitatea poate fi implementată prin diverse metode - interfețe web configurabile, module standard ale platformei sau API-uri deschise - oferind astfel ofertanților libertatea de a propune soluții personalizate, fără a fi condiționați de un anumit brand. Această cerință: > Nu favorizează tehnologii exclusive, brevete sau mărci comerciale; > Reprezintă un standard funcțional minim necesar pentru a asigura interoperabilitatea şi scenarii avansate de control, esențiale pentru infrastructura inteligentă a unui oraș. Justificarea tehnică a cerinței derivă din necesitatea reală de a optimiza consumul de energie prin ajustarea nivelului de iluminat în funcție de condițiile din teren (trafic, prezență pietoni, condiții meteo, etc.). Acest lucru presupune integrarea dinamică a informațiilor furnizate de senzori în algoritmi de control automat al sistemului. În absența acestei capacități, se reduce flexibilitatea, viteza de reacție şi posibilitatea de personalizare a scenariilor de control, ceea ce contravine obiectivelor proiectului. Mai mult, capacitatea de configurare directă din interfața utilizatorului elimină necesitatea intervențiilor externe (de exemplu, dezvoltatori software sau mentenanță specializată pentru fiecare modificare), contribuind la: > reducerea costurilor de exploatare şi mentenanță; > creșterea gradului de autonomie operațională; > flexibilitate ridicată în ajustarea scenariilor de funcționare.” Verificând informațiile din documentaţia de atribuire, respectiv Fișa tehnică nr. 5 – Sistem de telegestiune, Consiliul constată că, la pct. 2.26, se regăsește următoarea cerință: „Interfața va permite controlul atât a aparatelor de iluminat cât și a senzorilor. Utilizatorul va avea la dispoziție un sistem de creare a dependențelor acțiunilor și reacțiilor aparatelor și senzorilor sub formă de schemă logică ce va putea fi creată din meniul interfeței de control. Se vor prezenta capturi de ecran a 3 tipuri de scheme logice create în aplicația de telegestiune cu următoarele reacții: 1. detectarea unei erori de funcționare aparat de iluminat => transmiterea unui tichet prin email societății responsabile cu întreținerea 2. detecție mișcare de la senzorul de mișcare =>transmitere ALERTA către responsabil securitate 3. detectarea unei erori de funcționare aparat de iluminat => transmiterea unui tichet prin email societății responsabile cu întreținerea”. Din conținutul acestor cerințe ale documentației de atribuire rezultă nevoia autorității contractate de a achiziționa un sistem de management al iluminatului public eficient, flexibil și modern, care, prin respectarea cerințelor impuse, este de natură să satisfacă necesitățile achizitoarei, necesități pe care aceasta le-a justificat în mod pertinent, așa cum rezultă din conținutul punctului de vedere. Pe de altă parte, analizând criticile contestatorului Consiliul constată că acestea sunt susțineri generale, neprobate de acesta, exemple în acest sens fiind mențiunile de genul „În primul rând, impunerea unei interfețe capabile să gestioneze atât iluminatul, cât şi senzorii într-un mod predefinit limitează utilizarea unor platforme deschise sau integrate cu alte sisteme deja existente, care pot realiza aceleași funcții prin module specializate. În al doilea rând, cerința privind crearea de scheme logice direct din interfața de control poate exclude soluțiile care utilizează algoritmi preconfiguraţi sau care permit aceste ajustări prin alte metode, precum configurarea pe un server central sau utilizarea unor API-uri externe. De asemenea, această impunere favorizează Pagina 77 din 82
indirect anumite tehnologii software şi poate duce la creșterea artificială a costurilor pentru ofertanții care trebuie să dezvolte sau să adapteze platformele lor doar pentru a respecta această cerință strictă, deși ar putea furniza aceleași funcționalități într-un mod diferit. (...) Cerința ca interfața sistemului de telegestiune să permită crearea de scheme logice pentru definirea dependentelor între acțiunile și reacțiile aparatelor de iluminat și ale senzorilor este una cu caracter excesiv de specific si, implicit, restrictiv. Această funcționalitate presupune existența unui editor grafic avansat în platforma de telegestiune, disponibil doar în cadrul unor soluții software comerciale complexe, dezvoltate de un număr foarte redus de producători. (...) Impunerea prezentării a trei scheme logice create în aplicație demonstrează orientarea clară către o anumită arhitectură software,(...)” Se observă că autorul contestației a formulat susțineri cu privire la caracterul restrictiv al cerinței fără să probeze, așa cum avea obligația, acest caracter sau favorizarea unei anumite soluții, așa cum susține în contestație. Prin urmare, având în vedere cele reținute anterior, Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, această critică. Ultima critică a contestatorului se referă la cerințele documentației de atribuire prin care se solicită traduceri autorizate, respectiv ca fiecare pagină a traducerii să fie ștampilată și semnată de traducător autorizat, contestatorul considerând că această cerință este una restrictivă prin care se impune o formă unică de prezentare a documentelor care limitează accesul operatoriilor economici la procedură. Or, în legătură cu această critică, autoritatea contractantă a precizat, în punctul de vedere, că acceptă documente traduse care poartă semnătura și ștampila traducătorului autorizat chiar dacă acestea sunt aplicate doar pe ultima pagină. Analizând critica formulată prin raportare la conținutul documentației de atribuire și susținerile părților, Consiliul o va admite în parte, având în vedere, pe de o parte, faptul că, potrivit pct. IV.2.4, limba în care pot fi depuse ofertele este „româna”, fiind astfel evidentă necesitatea prezentării de traduceri autorizate, iar pe de altă parte, că autoritatea contractantă a menționat că acceptă documente traduse care poartă semnătura și ștampila traducătorului autorizat chiar dacă acestea sunt aplicate doar pe ultima pagină, o astfel de clarificare a cerinței fiind necesară să fie adusă la cunoștința tuturor potențialilor ofertanți prin publicarea lor în SEAP. Prin urmare, se impune ca achizitoarea să publice în SEAP modificarea cerinței în sensul celor menționate în punctul de vedere, critica fiind întemeiată. Cererea contestatorului de anulare a procedurii va fi respinsă de Consiliu, având în vedere că procedura de atribuire este suspendată astfel că implementarea măsurilor de remediere dispuse este posibilă. 78
Luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL (Dosar nr. .../...) în contradictoriu ... (... ...), în calitate de autoritate contractantă. În baza art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, Consiliul va respinge restul criticilor contestatoarei și cererea subsidiară de anulare a procedurii. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației în sumă de 11.495 lei, Consiliul o va admite, în parte, pentru următoarele motive: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 3... alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 3... alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Pagina 79 din 82
Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea ... SRL, motiv pentru care Consiliul apreciază că, în speță, se impune obligarea autorității contractante la plata unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestatoare sunt în sumă de 11.495 lei și reprezintă onorariu avocat conform contractului de asistență juridică nr. .... din 07.07....23, încheiat cu ..... – CABINET DE AVOCAT, aferent Dosarului nr. .../..., în valoare de ..., facturat cu factura ... din 12... și achitat prin transfer bancar prin intermediul /2016, la data de 15..., referință .... Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de 3.000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că, în speță, nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestatoare este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de serviciile prestate de /2016 – CABINET DE AVOCAT, Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură, cererea de plată a sumei de ... lei, reprezentând onorariu avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la CNSC, apreciază că respectiva sumă este nepotrivit de mare în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei și criticile admise. Astfel fiind, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la suma de 3.000 lei, proporțional cu criticile admise, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestatoare, în calitate de client, și avocatul ei, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu 80
clienții lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 11.495 lei, la suma de 3.000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei, munca depusă de avocat și criticile admise (au fost admis patru critici din cele 16 formulate) în condițiile art. 451 Cod procedură civilă, contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. 451 Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. În soluționarea acestui aspect, Consiliul reține Decizia ICCJ nr. 3/...... prin care s-au statuat următoarele: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică mo...tatea în care instanța de fond s- a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ... SRL (Dosar nr. .../...) și contestația formulată de ... SRL (Dosar nr. .../...) în contradictoriu cu ... (... ...), în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, respinge restul criticilor contestatoarelor și cererile de anulare a procedurii. Pagina 81 din 82
Respinge, ca nedovedit, capătul de cerere formulat de ... SRL (Dosar nr. .../...) de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. Obligă autoritatea contractantă la plata către ... SRL (Dosar nr. .../...) a sumei de .... lei respectând cheltuieli ocazionate de judecarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: 82
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.