Decizie 1798/2019
Decizie CNSC2019_1798_2019_Decizie_1798.pdf
Document CNSC
BLUE OFFICE TRADING SRL în contradictoriu cu CN POȘTA ROMÂNĂ SA
Decizia CNSC nr. 1798/C3/2013 din 15.10.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Produse de birotică și papetărie”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1045978, publicat în SEAP la 18.06.2019, s-a solicitat Consiliului anularea actelor atacate și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 1. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de BLUE OFFICE TRADING SRL, în contradictoriu cu CN POȘTA ROMÂNĂ SA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare, în partea ce privește declararea admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de C&C PREVENT SRL, la lotul 1. Obligă entitatea contractantă, în termen de 20 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de BLUE OFFICE TRADING SRL, în contradictoriu cu CN POȘTA ROMÂNĂ SA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare, în partea ce privește declararea admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de C&C PREVENT SRL, la lotul 1. Obligă entitatea contractantă, în termen de 20 1Verifică pasajul în context →
cadrul acestuia nu reiese obligativitatea întocmirii fișelor tehnice de către producători”. Privitor la certificarea FSC, care asigură consumatorii că produsele cumpărate au fost obținute din materie primă cu trasabilitate dovedită, entitatea contractantă arată că solicitările de clarificări adresate câștigătorului au avut rol în confirmarea trasabilității materiei prime, în cazul produselor ofertate. Întrucât documentul solicitat, transmis în limba engleză, nu conține informațiile necesare demonstrării trasabilității materiei prime, entitatea contractantă a cerut ofertantului precizarea documentului în care se regăsesc aceste informații. Analizând certificatul FSC nr. SGSHK-COC-DD3674, transmis de .......SRL, entitatea contractantă a apreciat că informațiile sunt concludente, nefiind necesară solicitarea traducerii documentului în limba română. Referitor la verificarea efectuată pe site-ul www.esselte.com/ro-ro, a calității de importator, a ofertantului ......., entitatea contractantă…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_1798_2019_Decizie_1798.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1798/C3/2013 Data: 15.10.2019 Prin contestația nr. 103/27.09.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 38258/27.09.2019, înaintată de BLUE OFFICE TRADING SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Tutunari nr. 15, bl. 87B, sc. 1, ap. 12, sectorul 5, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J40/6130/2015, având CUI 34545118, reprezentată legal prin Cătălin Pîslaru – administrator, formulată împotriva rezultatului comunicat și raportului procedurii, aferent lotului 1, acte emise de entitatea contractantă CN POȘTA ROMÂNĂ SA, cu sediul în Bucureşti, Bd. Dacia nr. 140, sectorul 2, în procedura simplificată, împărțită pe 6 loturi, organizată în vederea atribuirii unui contract de furnizare având ca obiect „Produse de birotică și papetărie”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1045978, publicat în SEAP la 18.06.2019, s-a solicitat Consiliului anularea actelor atacate și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 1. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de BLUE OFFICE TRADING SRL, în contradictoriu cu CN POȘTA ROMÂNĂ SA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare, în partea ce privește declararea admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de C&C PREVENT SRL, la lotul 1. Obligă entitatea contractantă, în termen de 20 1
de zile, să respingă, ca neconformă, oferta C&C PREVENT SRL, conform motivării de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, așa cum prevede art. 29 Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1798/C3/2013 Data: 15.10.2019 Prin contestația nr. 103/27.09.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 38258/27.09.2019, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., sectorul 5, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – administrator, formulată împotriva rezultatului comunicat și raportului procedurii, aferent lotului 1, acte emise de entitatea contractantă ......... SA, cu sediul în ........., ........., ....., în procedura simplificată, împărțită pe 6 loturi, organizată în vederea atribuirii unui contract de furnizare având ca obiect „Produse de birotică și papetărie”, inițiată cu anunțul de participare simplificat nr. SCN1045978, publicat în SEAP la 18.06.2019, s-a solicitat Consiliului anularea actelor atacate și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 1. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 103/27.09.2019, înregistrată la Consiliul Național
de
Soluționare
a
Contestațiilor
sub
nr. 38258/27.09.2019, ......... SRL atacă rezultatul și raportul procedurii aferent lotului 1, acte emise de entitatea contractantă ......... SA, în procedura amintită, considerând nelegală decizia acesteia din urmă, de a declara câștigătoare oferta depusă de ........ În opinia contestatoarei, oferta depusă de .......este neconformă, raportat la prevederile: (i) caietului de sarcini, pag. 1-3, Produse și cantități necesare pentru lotul 1, și pag. 5, Condiții de adjudecare; (ii) fișei de date, cap. „IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice” și 1
(iii) formularelor puse la dispoziție de entitatea contractantă, pct. 9 și 10. Contestatoarea arată că .......a depus, inițial, Tabel detalii importator în loc de Tabel detalii producător - Denumire produs/ grup produse, fiind modificată forma de prezentare a tabelului, prin eliminarea voită a trei rânduri cu informații solicitate, explicit, de entitatea contractantă prin documentația de atribuire (respectiv: 9 Numele semnatarului (producător); 10 Poziția în compania producătoare; 11 Contact (telefon/ fax/e-mail). Mai mult, documentele, presupuse a fi fișe tehnice de securitate, au fost trimise, inițial, necorespunzătoare, ca formă și conținut. După solicitarea de clarificări, au fost retrimise, doar în limba engleză. De asemenea, contestatoarea susține că certificarea FSC, solicitată prin documentația de atribuire, pentru produsele registru A4, registru repertoar A4, dosar plastic cu șină, biblioraft, a fost prezentată, în limba engleză, expirată din februarie 2018, pentru producătorul ......., iar, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 101.1/2310/ 02.08.2019, .......a depus un alt document, care modifică oferta inițială, prin schimbarea în integralitate a produselor ofertate în propunerea tehnică, inclusiv a producătorului (cu .......). Totodată, contestatoarea reclamă faptul că nu există, la capitolul de prezentare a produselor ce urmau a fi ofertate, o listă din care să rezulte, astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, prezentarea produselor ofertate (ex: denumire, tip produs, producător, etc). De altfel, fișele tehnice de securitate, anexate propunerii tehnice, sunt de la produse pentru care ofertantul declarant câștigător nu este importator. Astfel, la simpla căutare pe site-ul producătorilor cu parteneri (ex: ......, reprezentat în România de firma ....., nu are în gama de produse nici produsul Textmarker, nici Fluidul corector, și la niciun alt produs de pe site-ul www.esselte.com/ro-ro nu apare .......ca distribuitor/importator). În continuare, contestatoarea arată că produsul permanent marker, poziția nr. 5, conține, contrar prevederilor caietului de sarcini, xilen in concentrație de 45-71%. De asemenea, produsul textmarker, poziția nr. 6, conține cerneală acrilică, în loc de cerneală pe bază de apă, așa cum a solicitat entitatea contractantă. Reluând criticile asupra modului de completare a Formularului 9 de către ofertantul declarat câștigător, contestatoarea precizează că acesta s-a declarat, inițial, producător, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări a depus fișe tehnice de securitate de la producători, precum ........ În plus, nu au fost completate toate informațiile obligatorii, din cuprinsul formularului. Pe de altă parte, contestatoarea reclamă faptul că în fișa tehnică de securitate, prezentată inițial, pentru produsul Fluid corector, nu este precizat vreun pericol toxic sau de altă natură. Or, în fișa depusă ca 2
urmare a solicitărilor de clarificări, în limba engleză, sunt enumerate foarte multe riscuri: inflamabil, toxic pentru mediul acvatic, cauzează iritații ale pielii, provoacă somnolență sau amețeli. În aceste condiții, contestatoarea reclamă neconformitatea ofertei depuse de ......., considerând că aceasta trebuia respinsă în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016, coroborate cu cele ale art. 140. alin. (5), art. 142 alin. (3), art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016. Prin adresa nr. 101.1/3272/03.10.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 39203/03.10.2019, entitatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere la contestație, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată. Analizând criticile contestatoarei referitoare la documentul Tabel detalii producător, entitatea contractantă arată că .......SRL a prezentat un document intitulat Tabel detalii importator, motiv pentru care a solicitat clarificări (adresa nr. 101.1/2310/02.08.2019). Drept răspuns, .......SRL a transmis documentul Tabel detalii producător, pentru toate produsele din cadrul lotului ofertat, conținând informațiile solicitate, mai puțin câmpurile: 6 Sistemul Calității Standard aplicat, 7 Activități acoperite.de standard, 8 Organismul de certificare, 9 Numele semnatarului, 10 Poziția în compania producătoare, 11 Contact (telefon/fax/e-mail). În opinia entității contractante, lipsa informațiilor corespunzătoare câmpurilor mai sus menționate nu influențează potențialul tehnic sau organizatoric al ofertantului și nici calitatea produselor ofertate, neputând fi considerat motiv de respingere a ofertelor. De altfel, în ceea ce privește menționarea sistemului calității și organismului de certificare, entitatea contractantă precizează că nu a formulat, prin documentația de atribuire, cerințe specifice pentru ofertanți. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la fișele tehnice de securitate, entitatea contractantă susține că nu a impus ofertanților prezentarea documentelor însoțite de traducere autorizată în limba română și nici prezentarea fișelor tehnice de securitate emise, în mod obligatoriu, de către producător. Or, însăși contestatoarea precizează, în cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificări a ofertei sale, faptul că fișa tehnică de securitate nu trebuie întocmită de către producător, invocând: „Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice/de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 200/21/CE ale Comisiei, care stabilește, în mod echivoc, că formatul și conținutul fișelor cu date de securitate sunt specificate în Regulamentul REACH, iar din 3
cadrul acestuia nu reiese obligativitatea întocmirii fișelor tehnice de către producători”. Privitor la certificarea FSC, care asigură consumatorii că produsele cumpărate au fost obținute din materie primă cu trasabilitate dovedită, entitatea contractantă arată că solicitările de clarificări adresate câștigătorului au avut rol în confirmarea trasabilității materiei prime, în cazul produselor ofertate. Întrucât documentul solicitat, transmis în limba engleză, nu conține informațiile necesare demonstrării trasabilității materiei prime, entitatea contractantă a cerut ofertantului precizarea documentului în care se regăsesc aceste informații. Analizând certificatul FSC nr. SGSHK-COC-DD3674, transmis de .......SRL, entitatea contractantă a apreciat că informațiile sunt concludente, nefiind necesară solicitarea traducerii documentului în limba română. Referitor la verificarea efectuată pe site-ul www.esselte.com/ro-ro, a calității de importator, a ofertantului ......., entitatea contractantă precizează că, prin depunerea ofertei, operatorii economici își asumă răspunderea, exclusivă, pentru legalitatea și autenticitatea tuturor documentelor și informațiilor prezentate, în vederea participării la procedura de atribuire. De altfel, lipsa de pe site-ul producătorului a importatorului .......SRL nu este relevantă. Totodată, entitatea contractantă arată că a luat în considerare informațiile prezentate de .......în propunerea tehnică, pentru marker permanent negru și textmarker diverse culori, informații ce sunt concordante cu cerințele solicitate în caietul de sarcini. Având în vedere cele precizate anterior, entitatea contractantă apreciază că nu există motive întemeiate care să conducă la anularea raportului procedurii și la reevaluarea ofertelor depuse. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de furnizare având ca obiect „Produse de birotică și papetărie”, ......... SA (în calitate de entitate contractantă) a inițiat o procedură simplificată, împărțită pe 6 loturi, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1045978, la data de 18.06.2019 și a documentației de atribuire aferentă. Considerând nelegală decizia entității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de .......SRL, la lotul 1, ......... SRL a formulat contestația de față, solicitând anularea actelor atacate și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 1. Pentru a îndeplini procedura stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii aferente nr. 205760518/ 1, în valoare de 14.408,93 lei, emisă de CEC Bank – Unitatea: Valea Cascadelor, în data de 25.09.2019. Potrivit documentației de atribuire, cap. IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice, s-a cerut ofertanților: „Prin propunerea 4
tehnică depusă, ofertantul are obligația de a face dovada conformității produselor care urmează a fi livrate cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini. Ofertantul trebuie să prezinte: un comentariu, articol cu articol, al specificațiilor tehnice conținute în caietul de sarcini; tabel detalii producător, existent în secțiunea formulare; fișa tehnică a produsului care să certifice parametrii tehnici prevăzuți în caietul de sarcini, pentru fiecare tip produs în parte, prezentată în limba română; termenul de garanție; alte documente solicitate prin caietul de sarcini ...”. Totodată, această cerință se regăsește și în caietul de sarcini la cap. III Condiții de adjudecare. Legat de informațiile solicitate cu privire la producătorul produselor ofertate, Consiliul constată că entitatea contractantă a prevăzut, în cadrul formularelor puse la dispoziție Tabel detalii producător, ce conține următoarele Note: „1. În cazul în care produsele/grupul de produse ofertate au producători diferiți, tabelul se va completa pentru fiecare producător în parte. 2. Toate câmpurile din tabel trebuie completate explicit de ofertanți” și următoarele rubrici: „denumire producător; țara de reședință a producătorului-adresa poștală; țara/adresa/unității de producție; pagina web (dacă este disponibilă); state membre UE unde produsul/produsele este/sunt comercializat(e); sistemul calității; standard aplicat; activități acoperite de standard; organismul de certificare; numele semnatarului (producător); poziția în compania producătoare; contact (telefon/fax/e-mail)”. Consiliul constată că lipsa acestor informații au făcut obiectul următoarelor clarificări, respectiv: - prin adresa nr. 101.1/2310/02.08.2019, entitatea contractantă a solicitat ofertantului declarat câștigător: „1. Operatorul economic .......a prezentat tabel detalii importator, fișele tehnice ale produselor și fișele tehnice de securitate (pentru produsele Marker permanent, negru, TextMarker, diverse culori, Fluid corector pe bază de ulei, Notes adeziv dim. 75x75 mm, 100 file/set, Indigo-cutie 100 file A4) întocmite de el. Entitatea contractantă a solicitat prin fișa de date a achiziției cap. IV.4.1 (...) astfel comisia de evaluare, în urma neconcordanței constatate, solicită operatorului economic .......să clarifice aceste aspecte astfel încât să fie îndeplinite cerințele din caietul de sarcini. 2. Comisia de evaluare nu a identificat Certificare FSC care asigură consumatorii ca produsele cumpărate au fost obținute din materie primă cu trasabilitate dovedită (pentru produsele Registru 100 file, A4, coperți carton, Registru repertoar 100 file, A4, (...) solicită ofertantului să ne indice unde regăsim informațiile din documentele prezentate de către acesta pentru produsele ofertate astfel încât să fie îndeplinite cerințele din caietul de sarcini (...)”. La această solicitare, ofertantul declarat câștigător a răspuns anexând următoarele documente: „1. Formular 9 - tabel detalii producător (denumire produs/grup produse: text marker; fluid corector pe bază de ulei); 2. Formular 9 - tabel detalii producător (denumire produs/grup produse: marker permanent negru); 3. Formular 9 - tabel detalii producător (denumire produs/grup produse: ace cu gămălie (...) 5
lipici stick 40g); 4. Formular 9 - tabel detalii producător (denumire produs/grup produse: text registru 100 file (...) plic burduf B4); 5. Formular 9 - tabel detalii producător (denumire produs/grup produse: notes adeziv); 6. Formular 9 - tabel detalii producător (denumire produs/grup produse: indigo); 7. Certificat FSC (denumire produs/grup produse: registru 100 file (...) dosar șină); 8. Fișa tehnică de securitate – marker permanent; 9. Fișa tehnică de securitate – text marker; 10. Fișa tehnică de securitate – fluid corector pe bază de ulei; 11. Fișa tehnică de securitate – notes adeziv; 12. Fișa tehnică de securitate – indigo”. Analizând propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător, inclusiv răspunsul la solicitarea de clarificări, prin raportare la cerințele documentației de atribuire, Consiliul constată următoarele: - informațiile legate de producătorii produselor ofertate au lipsit din cadrul propunerii tehnice, fiind prezentate ca urmare a răspunsului la solicitarea de clarificări; - certificarea FSC prezentată (solicitată prin documentația de atribuire pentru produsele registru A4, registru repertoar A4, dosar plastic cu șină, biblioraft) a expirat din februarie 2018, pentru producătorul ......., valabilă până în 19.09.2022; - produsul permanent marker, poziția nr. 5, contrar prevederilor caietului de sarcini, conține xilen, în concentrație de 45-71%, potrivit fișei de la ......, prezentată ca urmare a răspunsului la solicitarea de clarificări; - produsul textmarker, poziția nr. 6, conține cerneală acrilică, în loc de cerneală pe bază de apă, potrivit fișei de la ....., prezentată ca urmare a răspunsului la solicitarea de clarificări; - produsul Fluid corector, poziția nr. 7, conține foarte multe riscuri: inflamabil, toxic pentru mediul acvatic, cauzează iritații ale pielii, provoacă somnolență sau amețeli, potrivit fișei de la ....., prezentată ca urmare a răspunsului la solicitarea de clarificări. În ceea ce privește lipsa informațiilor solicitate, legate de producătorul produselor ofertate și fișele tehnice, conform solicitărilor din fișa de date a achiziție, Consiliul constată că răspunsul de clarificare confirmă situația de fapt, iar solicitarea de clarificare amintită reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Mai mult, orice abatere de la prescripțiile documentației de atribuire conduce la neconformitatea ofertei depuse (ex: produsele: permanent marker, textmarker și Fluid corector care nu respectă cerințele documentației de atribuire). Prezentarea certificării 003674, a producătorului ......, conduce la înlocuirea producătorului inițial ....... În consecință, prin asumarea tuturor informațiilor din documentația de atribuire, ofertantul declarat câștigător avea obligația depunerii ofertei în conformitatea cu acestea, regulă impusă de art. 88 din Legea nr. 99/ 2016: „Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire, însoţită 6
de DUAE sau alte documente solicitate prin care ofertantul furnizează informaţii privind îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie stabilite de entitatea contractantă”. Sub acest aspect, Consiliul constată că, în fapt, entitatea contractantă a evaluat formal răspunsul ofertantului, la cererile sale de clarificare, contrar obligațiilor exprese ale comisiei de evaluare, rezultând din Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, aplicabile prin HG nr. 925/2016, fiind certă neconformitatea ofertei criticate, raportat la cerințele documentației de atribuire. Având în vedere situația prezentată și ținând seama că, printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini și de stabilire a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, Consiliul constată că, în fapt, entitatea contractantă a evaluat formal răspunsul ofertantului la cererile de clarificări, această verificare nefiind făcută cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatoarei privind nelegalitatea evaluării ofertei depuse de .......SRL este întemeiată. În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SA și va anula rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare, în partea ce privește declararea admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de .......SRL, la lotul 1. Totodată, în termen de 20 de zile, va obliga entitatea contractantă la respingerea ofertei .......SRL, ca neconformă, în baza art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare, în partea ce privește declararea admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de .......SRL, la lotul 1. Obligă entitatea contractantă, în termen de 20 de zile, să respingă, ca neconformă, oferta .......SRL, conform motivării de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, așa cum prevede art. 29 Legea nr. 101/2016. 7
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ........... ......... 8
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.