AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1791/2019

SHIMADZU HANDELSGESELLSCHAFT MBH în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN "DR.FOGOLYAN KRISTOF"SFANTU GHEORGHE

Decizia CNSC nr. 1791/C5/2009 din 14.10.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1791/C5/2009 din 14.10.2019

Data din document
2019-10-14
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Gaz cromatograf pentru determinarea alcoolemiilor/alcoolurilor”, cod CPV 38432210-7 (Rev.2), inițiată de SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului nr. 1, județul Covasna și a solicitat obligarea autorității contractante la eliminarea și modificarea specificațiilor tehnice din documentația de atribuire, care restricționează în mod nejustificat participarea operatorilor economici interesați la procedură. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SHIMADZU HANDELSGESELLSCHAFT MBH, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1791/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 38203Data înregistrării: 2019-09-27
ContestatorSHIMADZU HANDELSGESELLSCHAFT MBHCUI 18379608
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN "DR.FOGOLYAN KRISTOF"SFANTU GHEORGHE

2019_1791_2019_Decizie_1791.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.528 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1791/C5/2009 Data: 14.10.2019 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitentă, datată la 26.09.2019, transmisă în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 38203/27.09.2019, SHIMADZU HANDELSGESELLSCHAFT MBH – SUCURSALA BUCUREȘTI, cu sediul în Laaer Strasse nr. 7 - 9, A-2100, Korneuburg/Wien, Austria, având CIF ATU 18379608 și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului 170509040, având sediul de corespondență în municipiul București, Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 343A, sectorul 1, reprezentată legal prin Robert Kaubek, a contestat documentația de atribuire întocmită în procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Gaz cromatograf pentru determinarea alcoolemiilor/alcoolurilor”, cod CPV 38432210-7 (Rev.2), inițiată de SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului nr. 1, județul Covasna și a solicitat obligarea autorității contractante la eliminarea și modificarea specificațiilor tehnice din documentația de atribuire, care restricționează în mod nejustificat participarea operatorilor economici interesați la procedură. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1/2

§ 2

în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SHIMADZU HANDELSGESELLSCHAFT MBH, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2

Motivare · BO2019_10863

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 11.316 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1791/C5/2009 Data: 14.10.2019 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitentă, datată la 26.09.2019, transmisă în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 38203/27.09.2019, ...– SUCURSALA BUCUREȘTI, cu sediul în ..., având CIF ATU ... și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului ..., având sediul de corespondență în municipiul ..., reprezentată legal prin ..., a contestat documentația de atribuire întocmită în procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Gaz cromatograf pentru determinarea alcoolemiilor/alcoolurilor”, cod CPV 38432210-7 (Rev.2), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ....și a solicitat obligarea autorității contractante la eliminarea și modificarea specificațiilor tehnice din documentația de atribuire, care restricționează în mod nejustificat participarea operatorilor economici interesați la procedură. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia consideră că, specificațiile tehnice introduse de autoritatea contractantă pentru achiziționarea echipamentului, indică în mod clar faptul că se dorește achiziționarea unui echipament produs de producătorul .... Această afirmație a contestatoarei are la bază specificațiile tehnice incluse în caietul de sarcini ce au fost copiate după broșurile echipamentelor Gaz Cromatograf ... 8890 și Head Space ... 7697A. Sub acest aspect, 1/5

§ 2

contestatoarea prezintă, sub formă tabelară, extrase din caietul de sarcini întocmit de autoritatea contractantă și extras din pliantele ... în ceea ce privește unele specificații tehnice ale echipamentului ce urmează a fi achiziționat. În continuare, ...învederează că în cadrul caietului de sarcini, în referire la specificațiile tehnice, există o serie de cerințe tehnice care nu au nicio relevanță în raport cu specificul analizei care urmează a fi efectuată, dar care restricționează, în opinia acesteia, liberul acces la participarea altor potențiali ofertanți. Astfel, contestatoarea aduce următoarele critici: - în ceea ce privește viteza de încălzire mai mare decât 120° C/min pe intervalul de până la 175° C și mai mare decât 800 C/min până la 300o C, contestatoarea consideră că această solicitare este irelevantă pentru scopul achiziției, întrucât analiza se desfășoară la temperatura constantă de 60° C, prin urmare, se solicită obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței; - la poziția 3, Detector cu Ionizare în Flacără - FID pentru coloane capilare se solicită o frecvență de achiziție de 1000 Hz. Contestatoarea consideră că pentru o lățime a peakurilor de 1 secundă o frecvență de 50 Hz este suficientă, frecvențe mai mari de 500 Hz ducând la o scădere notabilă a sensibilității, în consecință solicitând obligarea autorității contractante la modificarea specificației tehnice astfel încât să poată fi ofertate și echipamente a căror frecvență de achiziție pentru detectorii FID să fie de minim 500 Hz, cum au toți producătorii; - în ceea ce privește solicitarea „Unității HeadSpace de sine stătătoare cu afișaj propriu pentru setarea parametrilor și afișare simultană stării sistemului: valori setate și valori reale” și „operarea de sine stătătoare; controlul și monitorizarea să se facă prin intermediul tastaturii cu funcții complete”, contestatoarea consideră că acestea reprezintă o tehnologie depășită la care mulți producători au renunțat solicitând eliminarea acesteia, din moment ce s-a solicitat „software complet care să permită controlul GC și headspace”; - referitor la „autosampler cu capacitate de minim 100 de flacoane /.../”, contestatoarea apreciază că se introduce un obstacol nejustificat, neexistând justificare tehnică pentru care un Headspace sampler cu 60 de poziții nu ar fi suficient, în condițiile în care probele ar trebui analizate în ziua prelevării și ar trebui pregătite în ziua analizei, nu de pe o zi pe alta, solicitând modificarea cerinței, în sensul „autosampler cu capacitate de minim 60 de flacoane /.../”; - în referire la cerința „stocare a minim 25 de metode în memoria internă a aparatului; stocare a până la 9 secvențe definite de către utilizator”, contestatoarea arată că aceasta reprezintă traducerea în limba română a broșurii de specificații tehnice ale unității headspace ... 7697A cu autosampler cu 111 poziții, prin urmare, solicitând eliminarea acesteia; - în caietul de sarcini se menționează în mai multe locuri materialul SilcoNert2000, fiind o denumire a producătorului ..., respectiv o marcă 2/5

§ 3

înregistrată a acestuia, prin urmare, în vederea respectării principiului liberei concurențe, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la acceptarea și a materialului echivalent celui solicitat expres SilcoNert2000; - cerința „software instrumental ce permite update-ul firmware și diagnosticele ca și asigurarea tuturor manualelor instrumentului prin conexiune LAN” este considerată generică și irelevantă față de funcționalitatea echipamentului, solicitându-se eliminarea acesteia; - cerința „echipat cu minim 5 porturi care permit montarea unor unități de stocare date despre coloană (de ex. numărul de injecții)” este considerată generică și irelevantă față de funcționalitatea echipamentului, solicitându-se eliminarea acesteia; - în caietul de sarcini se solicită „valori de temperatură setabile: temp. ambiantă + 5° C până la 300° C”, cerința fiind copiată din broșura ..., fără a avea vreo legătură cu performanța echipamentului, în consecință, solicitându-se înlocuirea acesteia cu „Valori de temperatură setabile: între 50 până la max. 1500 C”, întrucât temperatura ambiantă nu este stabilită clar, fiecare producător putând declara o altă valoare a temperaturii ambiante; - în ceea ce privește valoarea estimată a achiziției, contestatoarea o consideră nejustificat de mare, prin urmare, în cazul în care este vorba despre o eroare materială, se solicită remedierea prin punctul de vedere pe care îl va formula la această contestație. Contestația a fost însoțită de originalul Recipisei de consemnare nr. 205763888/1 din 26.09.2019, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 11.400 RON. În dovedirea contestației sale, ...a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. În vederea soluționării contestației, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 38644/2009 C5/30.09.2019, a solicitat contestatoarei să completeze contestația cu toate informațiile prevăzute la art. 10 lit. a) din Legea nr. 101/2016, iar în temeiul art. 20 alin. (1) din același act normativ, să comunice dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, prin adresa nr. 39042/2009 C5/30.09.2019, Consiliul a solicitat autorității contractante înaintarea dosarului achiziției publice, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016 și a dovezii privind transmiterea punctului de vedere către contestatoare. ... a transmis, prin adresa nr. 14887/07.10.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 40013/08.10.2019, punctul de vedere referitor la contestație, însoțit de copia dosarului achiziției publice. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă aduce la cunoștință că va anula procedura de atribuire, urmând a reface caietul de sarcini, astfel încât să nu existe suspiciunea favorizării vreunului operator economic. 3/5

§ 4

Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 40343/09.10.2019, ...a adus la cunoștință adresa electronică de corespondență a societății sale. Prin adresa transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 40470/10.10.2019, autoritatea contractantă a transmis Comunicarea anulării procedurii de atribuire, în temeiul art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precizând că procedura va fi reluată în conformitate cu prevederile legale. Prin adresa nr. 40731/2009 C5/11.10.2019, Consiliul a informat contestatoarea despre faptul că autoritatea contractantă a anulat procedura de atribuire, solicitându-i în acest sens comunicarea susținerilor referitoare la măsurile de remediere adoptate de către autoritatea contractantă, respectiv să precizeze care sunt criticile și capetele de cerere pe care le mai menține în conținutul contestației. Prin adresa transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la CNSC sub nr. 40975/14.10.2019, contestatoarea a formulat cerere de renunțare la contestație. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Gaz cromatograf pentru determinarea alcoolemiilor/alcoolurilor”, cod CPV 38432210-7 (Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare nr..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la 17.10.2019, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 570.000 lei. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 40975/14.10.2019, formulată în numele aceluiași reprezentant legal care a semnat și contestația, respectiv Ing. ..., purtând semnătura și ștampila contestatoarei, ...aduce la cunoștință că renunță la contestație, considerând că măsurile adoptate de autoritatea contractantă sunt suficiente pentru remedierea aspectelor privind documentația de atribuire, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) și (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va lua act de renunțarea la contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 4/5

§ 5

Ia act de renunțarea la contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 5 pagini. 5/5

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.