AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2601/2025

TARR & TARR SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SATU MARE

Decizia CNSC nr. 2601/C7/3136 din 03.09.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2601/C7/3136 din 03.09.2025

Data din document
2025-09-03
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Reabilitarea clădirii HOTEL SPORT situată pe strada Mileniului nr. 25 din municipiul Satu Mare”, se solicită admiterea contestaţiei, anularea raportului procedurii nr. 46.991/01.08.2025 şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de Asocierea OBERHAUSER INVEST S.R.L. - BUSINESS CAPITAL RVS S.R.L. - REVOLUTION CORPORATE S.R.L. - REVOLUTION ECO CONSTRUCT S.R.L., obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea declarată câştigătoare și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii prin emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu respectarea Deciziei CNSC ce se va pronunța. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de f…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de TARR & TARR S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Dara nr. 89, județul Satu Mare, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SATU MARE (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE), cu sediul în Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 11 (unsprezece) pagini
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

În urma analizării declarației și a documentelor prezentate, comisia de evaluare a constatat că ofertantul a justificat garanția extinsă a lucrărilor, ceea ce, în opinia autorității contractante, demonstrează și susține decizia luată. Concluzionând, (...) apreciază că criticile formulate de către contestatorul (...)S.R.L. sunt nefondate și solicită C.N.S.C. respingerea contestației ca fiind nefondată, respectiv menținerea deciziilor formulate de autoritatea contractantă, ca fiind temeinice și legale. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, (...) a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „(...)”, cod CPV 45453000-7 Lucrări de reparaţii generale şi de renovare (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...)/10.02.2025. Conform anunțului de participare și a documentației de atri…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2601/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 55493Data înregistrării: 2025-08-12
ContestatorTARR & TARR SRLCUI 4038806
Autoritate contractantăMUNICIPIUL SATU MARECUI 4038806

2025_2601_2025_Decizie_2601.pdf, BO2025_2601_2025_BO2025_2601.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.019 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2601/C7/3136 Data: 03.09.2025 Prin contestația nr. 473/08.08.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55493/12.08.2025, formulată de către TARR & TARR S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Dara nr. 89, județul Satu Mare, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J1997000090302, având CUI RO9161159, împotriva adresei nr. 47002/01.08.2025 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 46991/01.08.2025, emise de către MUNICIPIUL SATU MARE (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE), cu sediul în Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Reabilitarea clădirii HOTEL SPORT situată pe strada Mileniului nr. 25 din municipiul Satu Mare”, se solicită admiterea contestaţiei, anularea raportului procedurii nr. 46.991/01.08.2025 şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de Asocierea OBERHAUSER INVEST S.R.L. - BUSINESS CAPITAL RVS S.R.L. - REVOLUTION CORPORATE S.R.L. - REVOLUTION ECO CONSTRUCT S.R.L., obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea declarată câştigătoare și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii prin emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu respectarea Deciziei CNSC ce se va pronunța. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de TARR & TARR S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Dara nr. 89, județul Satu Mare, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SATU MARE (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SATU MARE), cu sediul în Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 11 (unsprezece) pagini

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.819 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2601/C7/3136 Data: 03.09.2025 Prin contestația nr. 473/08.08.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55493/12.08.2025, formulată de către (...)S.R.L., cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., împotriva adresei nr. .... de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 46991/01.08.2025, emise de către (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „(...)”, se solicită admiterea contestaţiei, anularea raportului procedurii nr. 46.991/01.08.2025 şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L., obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea declarată câştigătoare și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii prin emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu respectarea Deciziei CNSC ce se va pronunța. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de către (...)S.R.L., prin care se critică modalitatea de evaluare a ofertei Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. de către autoritatea contractantă, respectiv declararea acesteia ca fiind conformă şi câştigătoare. Pagina 1 din 11

§ 2

I. Starea de fapt: La respectiva procedură de atribuire au fost depuse nouă oferte, iar în urma aplicării criteriului de atribuire, oferta depusă de Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. a fost declarată câștigătoare, fiind clasată pe locul I cu un punctaj total de 99,49 puncte și un preț ofertat de 17.910.729,64 lei fără T.V.A., iar oferta contestatorului a fost clasată pe locul II cu un punctaj de 98 puncte și cu un preț ofertat de 17.677.756,43 lei fără T.V.A. Astfel, în opinia contestatorului, oferta clasată pe locul I nu a fost evaluată în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, după cum se va argumenta în continuare. II. În drept: A. Autoritatea contractantă a acordat punctajului maxim de 27 puncte pentru factorul de evaluare de natură tehnică, respectiv pentru metodologia adecvată de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților. În continuare, contestatorul precizează că la nivelul fișei de date, pentru demonstrarea factorului de evaluare cu privire la metodologia adecvată de implementare a contractului, s-au solicitat o serie de cerinţe (2.1. Abordarea propusă pentru implementarea contractului, 2.2. Resursele (umane și materiale) și realizările corespunzătoare fiecărei activități şi 2.3. Atribuțiile membrilor echipei în implementarea activităților contractului și, dacă este cazul, contribuția fiecărui membru al grupului de operatori economici, precum și distribuirea și interacțiunea sarcinilor și responsabilităților dintre ei), care sunt citate sub formă tabelară. În primul rând, contestatorul arată că în urma studierii dosarului achiziției publice, a constatat că metodologia prezentată de ofertantul declarat câștigător este foarte apropiată în conținut cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini și a proiectului tehnic, fără o abordare originală. Totodată comisia de evaluare, la justificarea acordării punctajului maxim, a indicat că a luat în calcul, pe lângă metodologia de execuție a lucrărilor, și Planul de asigurare al calității lucrărilor, Planul de control al calității, verificării şi încercări construcții, Planul de control al calității, verificării şi încercări instalații. În fapt, planurile enumerate de mai sus sunt întocmite la un nivel general, neadaptate şi aplicate concret la această lucrare. Graficul Gantt și graficul general prezentat de către câștigător nu este în concordanță cu metodologia prezentat de ofertant. Comisia de evaluare și-a justificat punctajul maxim invocând documente care nu fac obiectul evaluării factorului 2.1 în sine, precum: Planul de control al calității, Planul de verificări și încercări, Planul de asigurare a calității lucrărilor. Aceste documente, deși parte a propunerii tehnice, nu sunt relevante pentru analiza abordării metodologice propuse pentru implementarea contractului. Utilizarea acestor documente generale ca fundament al punctajului maxim pentru un factor de evaluare distinct încalcă prevederile fișei de date și conduce la o evaluare formală, superficială, care avantajează în mod nejustificat asocierea declarată câștigătoare.

§ 3

Potrivit celor de mai sus, rezultă că autoritatea contractantă nu și-a respectat propriile cerințe exprese din documentele achiziției, în aplicarea regulilor algoritmului de calcul aferent subfactorului 2.1. Abordarea propusă pentru implementarea contractului, mai ales în condițiile în care a acordat punctajul maxim de 9 puncte pentru o abordare propusă pentru implementarea contractului care este formulat general și neadaptat la lucrarea concretă solicitată prin documentația de atribuire. B. Autoritatea contractantă a acordat punctajului maxim de 23 puncte pentru factorul de evaluare de natură tehnică, respectiv pentru garanția lucrărilor. La nivelul fișei de date a achiziţiei, la factorul de evaluare cu privire la garanția lucrărilor, se menționează că: „Perioada de garanție acordată va fi susținută prin specificarea în cadrul Propunerii Tehnice a materialelor și tehnologiilor pe care ofertantul le va utiliza în vederea asigurării calității lucrării pe întreaga perioadă de garanție ofertată. Prin propunerea tehnică, ofertantul va descrie modul în care planul de management al calității va asigura nivelul necesar de calitate al rezultatelor sale și al proceselor de lucru, prin prezentarea abordării generale și metodologiei pentru realizarea activităților din cadrul contractului, inclusiv descrieri detaliate ale metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor precum și materialele pe care le va pune în operă, astfel încât ofertarea unei garanții extinse a lucrărilor să nu se facă doar la nivel declarativ în vederea obținerii unui punctaj mare pentru acest factor de evaluare. Neprezentarea acestor informații în cadrul propunerii tehnice va conduce la neacordarea punctajului aferent factorului de evaluare ce vizează perioada de garanție a lucrărilor suplimentar ofertată.” Totodată, în urma studierii dosarului achiziției publice, s-a constatat că ofertantul câștigător, pentru garanția lucrărilor, a prezentat o declarația pe proprie răspundere, în care a declarat că perioada de garanție de bună execuție acordată de asociere pentru lucrări, utilajele şi dotările obiectului de investiție, este de 60 luni de la data admiterii recepției la terminarea lucrărilor. Pe lângă declarație, câștigătorul a mai prezentat un plan privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție, care este o prezentare generală, fără să descrie concret cum va asigura calitatea lucrării pe întreaga perioadă de garanție ofertată. Astfel, rezultă că în cazul ofertei câștigătoare, singurele documente care susțin garanția de 60 luni sunt o declarație pe propria răspundere și un plan general de supraveghere a lucrărilor, fără detalii tehnice concrete privind cum va fi menținută calitatea lucrărilor în această perioadă extinsă. Contestatorul susţine şi faptul că nu sunt prezentate specificații tehnice ale materialelor, tehnologii, certificate, care să justifice garanția extinsă, nici măsuri concrete de întreținere, verificare sau intervenție post-execuție. Astfel, în aceste condiții, punctajul maxim acordat de 23 puncte pentru un conținut tehnic vădit declarativ și lipsit de fundament tehnico-economic, este nejustificat și în contradicție cu cerințele fișei de date și cu principiile de evaluare echitabilă și proporțională. Raportat la cerințele fișei de date a achiziţiei și ținând cont de prevederile art. 127 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă a verificat și a evaluat superficial documentele depuse de către Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. cu privire la factorii de evaluare mai sus evocaţi. Pagina 3 din 11

§ 4

Concluzionând, (...)S.R.L. solicită C.N.S.C. admiterea contestaţiei, anularea raportului procedurii nr. 46.991/01.08.2025 şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L., obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea declarată câştigătoare și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii prin emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu respectarea Deciziei CNSC ce se va pronunța. Prin adresa nr. 49253/13.08.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 56135/13.08.2025, (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația (...)S.R.L., solicitând respingerea acesteia ca fiind nefondată şi menținerea deciziilor luate în cadrul procedurii și a tuturor actelor atacate ca fiind temeinice şi legale. Se face un scurt istoric al organizării procedurii de atribuire şi se precizează că în cadrul acesteia au fost depuse un număr de 10 oferte. În drept, ca urmare a contestației depuse de ofertantul (...)S.R.L., autoritatea contractantă precizează că își menține decizia cu privire la raportul procedurii nr. 46.991/01.08.2025, comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 47.002/01.08.2025, proceselor-verbale de evaluare a ofertelor, precum și a tuturor actelor întocmite subsecvent, având în vedere următoarele considerente: 1. În ceea ce privește acordarea punctajului maxim de 27 de puncte ofertantului Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. pentru factorul de evaluare de natură tehnică, respectiv pentru demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților, autoritatea contractantă, în urma analizării modul de realizare a lucrărilor, a constatat că acesta cuprinde: - sistemul de management și asigurare al calității pentru asociere, cu descrierea detaliată a proceselor de management (resurse umane, infrastructură), planificarea realizării produsului, procese referitoare la relația cu clientul (pag. 004 - 009); - declarația ofertantului privind politica în domeniul sistemului integrat de management (pag. 009 - 010); - metodologia pentru realizarea lucrărilor, schemă strategie de proiect, organigramă, interacțiunea membrilor și proceselor (pag. 010 - 025); - teste la terminarea lucrărilor și teste înainte de terminare (pag. 031 - 033); - facilități pentru echipamentele cu montaj în perioada post-garanție (pag. 034); - modul de abordare avut în vedere de ofertant pentru execuția lucrărilor, metode și instrumente pentru abordarea și conducerea proiectului, identificarea și alocarea resurselor - interacțiunea membrilor și proceselor -fluxul documentelor și resurselor (pag. 034 - 050); - protecția împotriva incendiilor și siguranța muncii în timpul lucrărilor, controlul calității, listă materiale (pag. 050 - 055); - detalierea lucrărilor care compun proiectul (cu interacțiunea sarcinilor și

§ 5

responsabilităților între operatorii din cadrul grupului) (pag. 056 - 094); - listă cu procedurile sistemului calității (pag. 095 - 097); - documente antreprenor, modul de colaborare între participanții la executarea contractului (antreprenor, beneficiar, proiectant, furnizori, subcontractori, etape și documente) (pag. 098-123); - identificarea și gestionarea riscurilor privind atingerea obiectivelor contractului (ipoteze și riscuri, matricea riscurilor) (pag. 124-147); - metodologia de execuție și planul calității cu descrierea detaliată a lucrărilor conform proiectului tehnic, unde sunt descrise în mare parte materialele, utilajele (pag. 164-471); - grafic detaliat pe cu indicarea nr. muncitori, ore manoperă, nr. și ore utilaje, materiale (pag 489 - 509); - documente suport (Diplomă, Certificat, CV, Recomandare) pentru manager de contract (pag. 510 - 518); - planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție (pag. 520 - 526); - planul de asigurare al calității lucrărilor (sistemul de management al calității) cu descrierea detaliată a categoriilor de lucrări pe etape, executant (lider / asociat / subcontractant), responsabilități personal implicat (pag. 527 - 990); - planul de control al calității, verificări și încercări construcții (pag. 991 - 996); - planul de control al calității, verificări și încercări instalații (conform cerințe proiect tehnic) (pag. 998 - 1.033); - fișe tehnice pentru echipamente (pag. 1.034 - 1.102); - declarație resurse umane în care este prezentată distribuția concretă a personalului implicat (număr persoane aferent fiecărui membru din cadrul asocierii / grupului) precum și lucrările ce urmează a fi executate (pag. 1.103); - organigrama propusă (pag. 1.104); - echipa de coordonare - urmărire execuție (declarații de disponibilitate, CV-uri, diplome, atestate, certificate de absolvire) (pag. 1.105 - 1.201); - personalul cheie al antreprenorului, unde sunt indicate pentru personalul cheie solicitat prin caietul de sarcini, următoarele: nume, funcție (în cadrul contractului), activitatea corelată conform responsabilităților descrise la pag. 1.204 - 1.232, denumire asociat / subcontractant) (pag. 1.202); - personalul ce va fi asigurat de asociere pentru verificarea și coordonarea activităților în șantier (suplimentar față de cerințele caietului de sarcini) unde sunt indicate numele, specializarea, experiența în domeniu și denumire asociat / subcontractant care îl asigură (pag. 1.203); - responsabilitățile personalului responsabil pentru coordonarea, urmărirea și supravegherea lucrărilor în execuție (pag. 1.204 - 1.210); - rolurile și responsabilitățile echipei (personal responsabil cu execuția lucrărilor) (pag. 1.211 - 1.232); - organigrama propusă pentru executarea lucrărilor, cu indicarea utilajelor și mijloacelor de transport (pag. 1.233); - resurse tehnice, de infrastructură și tehnologie (descrierea modalității de acces a utilajelor, instalațiilor, echipamentelor (pag. 1.234 - 1.236); - registru salariați din partea angajatorului (...)S.R.L. (lider) (pag. 1.237 Pagina 5 din 11

§ 6

- 1.268); - registru salariați din partea angajatorului (...) S.R.L. (asociat) (pag. 1.269 - 1.290); - registru salariați din partea angajatorului (...)S.R.L. (asociat) (pag. 1.291 - 1.307); registru salariați din partea angajatorului (...)S.R.L. (asociat) (pag. 1.308 - 1.323); - plan SSM (pag. 1.366 - 1.433); - plan de management de studiu (pag. 1.434 - 1.470); - plan de management al deșeurilor și al materialelor periculoase (pag. 1.471 - 1.482). De asemenea, modul de realizare a lucrărilor cuprinde pct. 6.1; 7; 9; 10; 11.1; 11.2; 11.3; 11.4; 11.5; 12; 13; 14; 15; 16; 19 din cadrul caietului de sarcini. Din metodologia de abordare a lucrărilor rezultă că: - abordarea propusă se bazează în mare măsură pe o serie de metodologii, metode și/sau instrumente testate, recunoscute și care demonstrează o foarte bună înțelegere a contextului, respectiv a particularității sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, în corelație cu aspectele-cheie, precum și cu riscurile și ipotezele identificate; - resursele identificate și realizările indicate sunt corelate deplin/în mare măsură cu complexitatea fiecărei activități propuse. Resursele sunt umane și materiale. Se va lua în considerare și personalul suport; - sunt indicate responsabilitățile în execuția contractului și interacțiunea între membrii echipei, inclusiv cele referitoare la managementul contractului, activitățile de suport și dacă este cazul, distribuirea și interacțiunea sarcinilor și responsabilităților între operatorii din cadrul grupului, ceea ce, în opinia autorității contractante, demonstrează și susține decizia luată. 2. În ceea ce privește acordarea punctajului maxim de 23 de puncte ofertantului Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. pentru factorul de evaluare de natură tehnică, respectiv pentru garanția lucrărilor, autoritatea contractantă a identificat în cadrul ofertei, următoarele: În cadrul propunerii tehnice, ofertantul (...)S.R.L. (lider) a transmis în SEAP, în formă scanată, semnată cu semnătură electronică extinsă, o „Declarație privind acordarea perioadei de garanție de bună execuție”, în cadrul căreia declară pe proprie răspundere că „perioada de garanție de bună execuție acordată de asociere pentru lucrări, utilajele și dotările obiectivului (...) este de 60 luni de la data admiterii recepției la terminarea lucrărilor, fără obiecțiuni”. (informațiile se regăsesc la pag. 519 din documentul: 2. _Propunere tehnică[1]). De asemenea, ofertantul a prezentat următoarele: - Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanției (pag. 520 - 526); - Planul de asigurare al calității lucrărilor (pag. 527- 990); - Planul de control al calității, verificări și încercări (pag. 991 - 1.033), (informațiile se regăsesc la pag. 519 - 1.033 din documentul: 2. _Propunere Tehnică[1]).

§ 7

În urma analizării declarației și a documentelor prezentate, comisia de evaluare a constatat că ofertantul a justificat garanția extinsă a lucrărilor, ceea ce, în opinia autorității contractante, demonstrează și susține decizia luată. Concluzionând, (...) apreciază că criticile formulate de către contestatorul (...)S.R.L. sunt nefondate și solicită C.N.S.C. respingerea contestației ca fiind nefondată, respectiv menținerea deciziilor formulate de autoritatea contractantă, ca fiind temeinice și legale. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, (...) a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „(...)”, cod CPV 45453000-7 Lucrări de reparaţii generale şi de renovare (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...)/10.02.2025. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de lucrări este de 22.095.124,10 lei fără TVA. Potrivit procesului-verbal nr. 23453/08.04.2025 al şedinţei de vizualizare a ofertelor, la procedura de atribuire s-au depus 14 oferte, dintre care și cea a contestatorului (...)S.R.L. Potrivit mențiunilor din raportul procedurii nr. 69496/16.07.2025, oferta Asocierii (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. a fost desemnată câștigătoare, cu o propunere financiară în sumă de 17.910.729,64 lei fără TVA, respectiv 99,48 puncte. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că (...)S.R.L. a transmis recipisa de consemnare nr. 211573333/1, eliberată de către CEC BANK S.A. Sucursala Satu Mare la data de 13.08.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 441.902,49 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 3136/2025. Astfel, Consiliul constată că (...)S.R.L. a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând speța, Consiliul are în vedere, pe de-o parte, „obiectul” achiziției publice ce constă în lucrări privind „(...)” iar, pe de altă parte, activitatea autorității contractante în derularea procedurii și în evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire și deopotrivă a operatorilor economici care au elaborat și depus oferte. Totodată, Consiliul certifică faptul că, în soluționarea cauzei, au fost analizate toate susținerile părților, fiind verificate toate documentele care au relevanță în soluționare, aflate la dosarul achiziției publice transmis de autoritatea contractantă. Preliminar, Consiliul subliniază faptul că (...)S.R.L. formulează critici împotriva ofertei situată pe locul 1 în clasament, depusă de către Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L., declarată admisibilă și câștigătoare, susținerea contestatorului fiind, în esență, legată de caracterul subiectiv al punctării respectivei oferte, (...)S.R.L. afirmând că „metodologia prezentată de ofertantul declarat câștigător este foarte apropiată în conținut cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini și a proiectului tehnic, fără o abordare originală. Pagina 7 din 11

§ 8

Totodată comisia de evaluare, la justificarea acordării punctajului maxim, a indicat că a luat în calcul, pe lângă metodologia de execuție a lucrărilor, și Planul de asigurare al calității lucrărilor, Planul de control al calității, verificării şi încercări construcții, Planul de control al calității, verificării şi încercări instalații. În fapt, planurile enumerate de mai sus sunt întocmite la un nivel general, neadaptate şi aplicate concret la această lucrare. Graficul Gantt și graficul general prezentat de către câștigător nu este în concordanță cu metodologia prezentat de ofertant”. Analizând criticile aduse de contestatorul (...)S.R.L. vizavi de oferta situată pe locul 1 în clasament, depusă de către Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L., Consiliul constată netemeinicia acestora în condițiile în care, în susținere, contestatorul se rezumă la enumerarea unor presupuse elemente ale ofertei care, în opinia sa, au fost prezentate la modul general de către ofertantul în analiză, aspecte care însă nu corespund realității. Înșirarea unor cerințe din documentația de atribuire și susținerile legate de caracterul general al aspectelor ce urmau a fi punctate de către achizitoare în cadrul factorului de evaluare cu privire la metodologia adecvată de implementare a contractului, în cadrul căruia s-au solicitat o serie de cerinţe (2.1. Abordarea propusă pentru implementarea contractului, 2.2. Resursele (umane și materiale) și realizările corespunzătoare fiecărei activități şi 2.3. Atribuțiile membrilor echipei în implementarea activităților contractului și, dacă este cazul, contribuția fiecărui membru al grupului de operatori economici, precum și distribuirea și interacțiunea sarcinilor și responsabilităților dintre ei), conduc la constatarea tardivității criticilor aduse de către (...)S.R.L. legate de înțelesul și de modalitatea de punctare a ofertelor în cadrul factorului de evaluare menționat, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, care prevăd că „(2) În cazul în care contestaţia priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire”. Totodată, simplele susțineri ale contestatorului legate de faptul că, în conținutul ofertei în analiză, nu ar fi fost detaliate apectele ce constituiau elemente importante de punctat în cadrul factorului de evaluare menționat, nu pot conduce automat la o verificare a conținutului integral al ofertei în analiză din partea Consiliului, ci obligația contestatorului era, conform art. 10 din Legea nr. 101/2016, indicarea concretă a aspectelor nelegale ce eventual ar fi reieșit din modalitatea în care achizitoarea, prin comisia de evaluare, a procedat în verificarea ofertei în cauză. Or, raportat la conținutul cererii formulate, se constată că (...)S.R.L. s-a rezumat la prezentarea unei analize proprii a modalității în care trebuia evaluată și punctată oferta în cauză și la supoziții legate de nerespectarea de către ofertantul în analiză a tuturor prevederilor legale, demers care nu poate determina Consiliu la o analiză a aspectelor subiective prezentate de contestator. Într-o atare situație, vizavi de aspectele generale, bazate de simple supoziții, menționate de contestator, legate de presupusa prezentare generală de către Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. în ofertă, a abordării propusă pentru implementarea contractului, respectiv formularea generală și neadaptată la lucrarea concretă solicitată prin documentația de atribuire, Consiliul va verifica activitatea comisiei de evaluare și conținutul

§ 9

ofertei depusă de către ofertantul situat pe locul 1 în clasament, din perspectiva includerii respectivelor sporuri enumerate de contestator. Procedând astfel, Consiliul constată contrariul susținerilor (...)S.R.L., reținându-se în soluționare că, în ceea ce privește acordarea punctajului maxim de 27 de puncte ofertantului Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. pentru factorul de evaluare de natură tehnică, respectiv pentru demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților, autoritatea contractantă, în urma analizării modul de realizare a lucrărilor, acest punctaj este justificat, în condițiile în care, în oferta în analiză, s-au regăsit informații referitoare la sistemul de management și asigurare al calității pentru asociere, cu descrierea detaliată a proceselor de management (resurse umane, infrastructură), planificarea realizării produsului, procese referitoare la relația cu clientul, declarația ofertantului privind politica în domeniul sistemului integrat de management, metodologia pentru realizarea lucrărilor, schemă strategie de proiect, organigramă, interacțiunea membrilor și proceselor, teste la terminarea lucrărilor și teste înainte de terminare, facilități pentru echipamentele cu montaj în perioada post-garanție, modul de abordare avut în vedere de ofertant pentru execuția lucrărilor, metode și instrumente pentru abordarea și conducerea proiectului, identificarea și alocarea resurselor - interacțiunea membrilor și proceselor -fluxul documentelor și resurselor, protecția împotriva incendiilor și siguranța muncii în timpul lucrărilor, controlul calității, listă materiale, detalierea lucrărilor care compun proiectul (cu interacțiunea sarcinilor și responsabilităților între operatorii din cadrul grupului), listă cu procedurile sistemului calității, documente antreprenor, modul de colaborare între participanții la executarea contractului (antreprenor, beneficiar, proiectant, furnizori, subcontractori, etape și documente), identificarea și gestionarea riscurilor privind atingerea obiectivelor contractului (ipoteze și riscuri, matricea riscurilor), metodologia de execuție și planul calității cu descrierea detaliată a lucrărilor conform proiectului tehnic, unde sunt descrise în mare parte materialele, utilajele, grafic detaliat pe cu indicarea nr. muncitori, ore manoperă, nr. și ore utilaje, materiale, documente suport (Diplomă, Certificat, CV, Recomandare) pentru manager de contract, planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție, planul de asigurare al calității lucrărilor (sistemul de management al calității) cu descrierea detaliată a categoriilor de lucrări pe etape, executant (lider / asociat / subcontractant), responsabilități personal implicat, planul de control al calității, verificări și încercări construcții, planul de control al calității, verificări și încercări instalații (conform cerințe proiect tehnic), fișe tehnice pentru echipamente, declarație resurse umane în care este prezentată distribuția concretă a personalului implicat (număr persoane aferent fiecărui membru din cadrul asocierii / grupului) precum și lucrările ce urmează a fi executate, organigrama propusă, echipa de coordonare - urmărire execuție (declarații de disponibilitate, CV-uri, diplome, atestate, certificate de absolvire), personalul cheie al antreprenorului, personalul ce va fi asigurat de asociere pentru verificarea și coordonarea activităților în șantier (suplimentar față de cerințele caietului de sarcini) unde sunt indicate numele, specializarea, experiența în domeniu și denumire asociat / subcontractant care îl asigură, responsabilitățile personalului responsabil pentru coordonarea, urmărirea și supravegherea lucrărilor în execuție, rolurile și responsabilitățile echipei (personal responsabil cu execuția lucrărilor), organigrama propusă pentru executarea lucrărilor, cu indicarea utilajelor și mijloacelor de transport , resurse tehnice, de infrastructură și tehnologie (descrierea modalității de acces a utilajelor, instalațiilor, echipamentelor, registru salariați din partea angajatorului (...)S.R.L. (lider), registru salariați din partea angajatorului (...) S.R.L. (asociat), registru salariați din partea Pagina 9 din 11

§ 10

angajatorului (...)S.R.L. (asociat), registru salariați din partea angajatorului (...)S.R.L. (asociat), plan SSM, plan de management de studiu (pag. 1.434 - 1.470), plan de management al deșeurilor și al materialelor periculoase (a se vedea informațiile de la pag. 004 – 009, pag. 009 – 010, pag. 010 – 025, pag. 010 – 025, pag. 031 – 033, pag. 034, s.a). De asemenea, modul de realizare a lucrărilor cuprinde pct. 6.1; 7; 9; 10; 11.1; 11.2; 11.3; 11.4; 11.5; 12; 13; 14; 15; 16; 19 din cadrul caietului de sarcini, în oferta în analiză regăsindu-se prezentată pe larg metodologia de abordare a lucrărilor, din conținutul căreia rezultând că abordarea propusă se bazează pe metodologii, metode și/sau instrumente testate, recunoscute și care demonstrează o foarte bună înțelegere a contextului, respectiv a particularității sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, în corelație cu aspectele-cheie, precum și cu riscurile și ipotezele identificate, resursele identificate și realizările indicate corelate cu complexitatea fiecărei activități propuse, indicarea responsabilităților în execuția contractului și interacțiunea între membrii echipei, inclusiv cele referitoare la managementul contractului, activitățile de suport și distribuirea și interacțiunea sarcinilor și responsabilităților între operatorii din cadrul grupului. Aceleași constatări are Consiliu și în ceea ce privește critica ce vizează acordarea punctajului maxim de 23 de puncte ofertantului Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L. pentru factorul de evaluare de natură tehnică, respectiv pentru garanția lucrărilor, constatându-se caracterul justificat al acestui punctaj acordat de autoritatea contractantă în condițiile în care, în cadrul propunerii tehnice, asocierea în discuție, a transmis în SEAP o „Declarație privind acordarea perioadei de garanție de bună execuție”, în cadrul căreia declară pe proprie răspundere că „perioada de garanție de bună execuție acordată de asociere pentru lucrări, utilajele și dotările obiectivului (...) este de 60 luni de la data admiterii recepției la terminarea lucrărilor, fără obiecțiuni” (a se vedea pag. 519 din propunere tehnică), prezentând, totodată, planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanției (pag. 520 - 526), planul de asigurare al calității lucrărilor (pag. 527- 990), planul de control al calității, verificări și încercări (pag. 991 - 1.033). Or, în condițiile în care autoritatea contractantă a analizat în detaliu oferta depusă de Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L., stabilind că aspectele ce prezentau interes în punctarea și departajarea ofertelor în cadrul factorului de evaluare în analiză au fost detaliate și prezentate în oferta depusă de acesta, iar contestatorul se rezumă la simple presupuneri legate de caracterul general al expunerii metodologiilor de către asocierea câștigătoare, susțineri fără suport real în conținutul ofertei analizată, Consiliul menține evaluarea efectuată de comisia de evaluare, precum și rezultatul procedurii. Concluzionând, vizavi de criticile aduse de contestatorul (...)S.R.L. cu privire la punctajul obținut de oferta depusă de Asocierea (...)S.R.L. - (...) S.R.L. - (...)S.R.L. - (...)S.R.L., situată pe locul 1 în clasamentul ofertelor, ce reprezintă în fapt simple supoziții, Consiliul constată caracterul nelegal și nefondat al acestora, urmând a le respinge în consecință. În contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația formulată de către (...)S.R.L., în contradictoriu cu (...), ca nefondată.

§ 11

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de (...)S.R.L., cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în (...), ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 11 (unsprezece) pagini Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.