AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2406/2025

AQUAEDUCT SRL în contradictoriu cu COMPANIA DE APA ARAD S.A.

Decizia CNSC nr. 2406/C6/2527 din 18.08.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2406/C6/2527 din 18.08.2025

Data din document
2025-08-18
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare și execuție de lucrări pentru realizarea branșamentelor și racordurilor prin proiectul Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025 (prin care oferta sa a fost declarată admisibilă dar clasată pe locul 2, câștigătoare fiind oferta depusă de asocierea CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL SRL - LEKO CONSTRUCT SRL), a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent, inclusiv a comunicărilor rezultatului procedurii, reluarea procesului de evaluare a declarate câștigătoare și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. Prin adresa nr. 190/14.07.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 47529/15.07.2025, CRISTI COM CONSTRUCT SRL, cu sediul în localitatea Siria, nr. 177, județul Arad, având CUI RO 21044859, reprezentată legal de Popa Cristian – administrator, a formulat cerere de intervenție cu privire la contesta…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de către CRISTI COM CONSTRUCT SRL. Respinge excepția neconstituirii cauțiunii de către autoarea contestației AQUAEDUCT SRL. Admite contestația depusă de AQUAEDUCT SRL, în contradictoriu COMPANIA DE APĂ ARAD SA, și anulează raportul procedurii nr. 16284/27.06.2025 și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, în ceea ce privește evaluarea ofertei asocierii CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL SRL - LEKO CONSTRUCT SRL, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea ofertei asocierii CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL S…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Redând din fișa de date a achiziției și invocând prevederile art. 164 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, susține că era necesară prezentarea de instrumente de garantare a) emise în condițiile legii, b) constituite în numele asocierii și menționarea că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici, care, într-adevăr, puteau fi emise de IFN- uri din alt stat. Asocierea desemnată câștigătoare a depus în cadrul documentelor de calificare aferente ofertei sale Scrisoarea de garanție de participare la licitație emisă de ..... IFN OU seria TST nr. 107/16.04.2025, înființată în Estonia, care conținea inadvertențe și nu respecta cerința entității contractante din punct de vedere a constituirii în numele asocierii. În urma studierii dosarului achiziției, a constatat că asocierii i-au fost adresate 3 solicitări de clarificări referitoare la Scrisoarea de garanție indicată, aspect care, în opinia sa, denotă o permisivitate excesivă din partea entității contractante și o favoriz…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2406/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 45228Data înregistrării: 2025-07-07
ContestatorAQUAEDUCT SRLCUI 24809921
Autoritate contractantăCOMPANIA DE APA ARAD S.A.

2025_2406_2025_Decizie_2406.pdf, BO2025_2406_2025_BO2025_2406.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.936 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2406/C6/2527 Data: 18.08.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45228/07.07.2025, formulată de AQUAEDUCT SRL, cu sediul social în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu, bl. X42, sc. A, ap. 8, județul Arad, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J02/2069/2008, având CUI RO 24809921, reprezentată legal prin administrator Tipei Emil Bogdan și convențional prin SPARL HOSSZU, GERA, DOBOȘ ȘI ASOCIAȚII, cu sediul procesual în Arad, b-dul Decebal nr. 18, ap. 4. județul Arad, împotriva raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025, emis de COMPANIA DE APĂ ARAD SA, cu sediul în municipiul Arad, str. Drăgoi Sabin nr. 2-4, județul Arad, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție de lucrări pentru realizarea branșamentelor și racordurilor prin proiectul Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025 (prin care oferta sa a fost declarată admisibilă dar clasată pe locul 2, câștigătoare fiind oferta depusă de asocierea CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL SRL - LEKO CONSTRUCT SRL), a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent, inclusiv a comunicărilor rezultatului procedurii, reluarea procesului de evaluare a declarate câștigătoare și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. Prin adresa nr. 190/14.07.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 47529/15.07.2025, CRISTI COM CONSTRUCT SRL, cu sediul în localitatea Siria, nr. 177, județul Arad, având CUI RO 21044859, reprezentată legal de Popa Cristian – administrator, a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația depusă de AQUAEDUCT SRL, prin care solicită admiterea, în principiu, a cererii de intervenție, respingerea contestației, în principal, pentru excepția constând în neconsemnarea cauțiunii prevăzută de art. 61 ind. 1 din Legea nr. 101/2016 sau insuficiența acesteia, iar în subsidiar, ca neîntemeiată și nefondată, respectiv constatarea caracterului legal și Pagina 1 din 3

§ 2

temeinic al raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025 și al actelor subsecvente acestuia în privința ofertei depuse de asocierea CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL SRL - LEKO CONSTRUCT SRL, cu consecința menținerii lor și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de către CRISTI COM CONSTRUCT SRL. Respinge excepția neconstituirii cauțiunii de către autoarea contestației AQUAEDUCT SRL. Admite contestația depusă de AQUAEDUCT SRL, în contradictoriu COMPANIA DE APĂ ARAD SA, și anulează raportul procedurii nr. 16284/27.06.2025 și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, în ceea ce privește evaluarea ofertei asocierii CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL SRL - LEKO CONSTRUCT SRL, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea ofertei asocierii CRISTI COM CONSTRUCT SRL - ARCOINSTAL SRL - LEKO CONSTRUCT SRL, conform celor precizate în motivare. Obligă COMPANIA DE APĂ ARAD SA la plata către AQUAEDUCT SRL a sumei de 4.500 lei, reprezentând onorariu avocat. Pe cale de consecință, Consiliul respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de CRISTI COM CONSTRUCT SRL, inclusiv cererea privind obligarea AQUAEDUCT SRL la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2

§ 3

Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. . Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 107.554 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2406/C6/2527 Data: 18.08.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45228/07.07.2025, formulată de ......... SRL, cu sediul social în municipiul ........., ...., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin ..., cu sediul procesual în ........., b.... județul ........., împotriva raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025, emis de ......... SA, cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție de lucrări pentru realizarea branșamentelor și racordurilor prin proiectul Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025 (prin care oferta sa a fost declarată admisibilă dar clasată pe locul 2, câștigătoare fiind oferta depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL), a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent, inclusiv a comunicărilor rezultatului procedurii, reluarea procesului de evaluare a declarate câștigătoare și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./15.07.2025, ......... SRL, cu sediul în localitatea ........., ........., județul ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de ......... – administrator, a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația depusă de ......... SRL, prin care solicită admiterea, în principiu, a cererii de intervenție, respingerea contestației, în principal, pentru excepția constând în neconsemnarea cauțiunii prevăzută de art. 61 ind. 1 din Legea nr. 101/2016 sau insuficiența acesteia, iar în subsidiar, ca neîntemeiată și nefondată, respectiv constatarea caracterului legal și temeinic al raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025 și al actelor subsecvente acestuia în privința ofertei depuse de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, Pagina 1 din 36

§ 2

cu consecința menținerii lor și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Precizează că, în data de 27.06.2025, entitatea contractantă a publicat în SEAP raportul procedurii conform căruia oferta sa a fost declarată admisibilă, fiind clasată pe locul 2 în clasamentul ofertelor cu un total de 96,24 puncte. Oferta câștigătoare a fost cea depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL cu un total de 100 de puncte. Deși criteriul de atribuire l-a constituit cel mai bun raport calitate-preț, toate ofertele calificate în etapa de evaluare tehnică au primit punctajul maxim aferent factorului tehnic de evaluare (60 puncte), departajarea propriu-zisă realizându-se ca urmare a aplicării factorului de preț. Menționează că, prin SEAP, i-a fost transmisă și comunicarea rezultatului procedurii nr. 16285/27.06.2025, precum și că i s-a permis accesul la dosarul achiziției, fiindu-i transmise o parte dintre documentele de evaluare, respectiv, parțial, elemente ale ofertei asocierii câștigătoare, aceasta nefiind declarată confidențială, conform mențiunilor din raportul de atribuire. Față de documentele puse la dispoziție, consideră că entitatea contractantă a realizat o evaluare superficială, contrară prevederilor documentației de atribuire și a legislației incidente, favorizând prin solicitări de clarificări repetate ofertantul desemnat câștigător în contextul în care acesta: (1) nu a depus o garanție de participare valabilă, răspunsul la clarificări a fost neconcludent, iar autoritatea a revenit în mod repetat solicitând completarea/clarificarea garanției de participare, (2) nu a depus o ofertă tehnică admisibilă, iar în subsidiar, punctajul acordat componentei tehnice este nejustificat. Astfel, în ceea ce privește garanția de participare, ofertantul nu a făcut dovada corespondenței acesteia cu prevederile documentației de atribuire, iar entitatea contractantă a adresat cu încălcarea tratamentului egal 3 (trei) solicitări de clarificări cvasi-identice în contextul în care primul răspuns al ofertantului s-a dovedit a fi neconcludent. 2

§ 3

Redând din fișa de date a achiziției și invocând prevederile art. 164 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, susține că era necesară prezentarea de instrumente de garantare a) emise în condițiile legii, b) constituite în numele asocierii și menționarea că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici, care, într-adevăr, puteau fi emise de IFN- uri din alt stat. Asocierea desemnată câștigătoare a depus în cadrul documentelor de calificare aferente ofertei sale Scrisoarea de garanție de participare la licitație emisă de ..... IFN OU seria TST nr. 107/16.04.2025, înființată în Estonia, care conținea inadvertențe și nu respecta cerința entității contractante din punct de vedere a constituirii în numele asocierii. În urma studierii dosarului achiziției, a constatat că asocierii i-au fost adresate 3 solicitări de clarificări referitoare la Scrisoarea de garanție indicată, aspect care, în opinia sa, denotă o permisivitate excesivă din partea entității contractante și o favorizare a ofertantului, în condițiile în care acesta avea obligația de a răspunde încă de la prima solicitare în mod concludent, în caz contrar impunându-se în mod legal respingerea ofertei. Arată că, la prima solicitare de clarificări, asocierea nici măcar nu a formulat un răspuns efectiv în nume propriu, ci s-a limitat la a transmite punctul de vedere al emitentei scrisorii de garanție și practică pe care probabil a considerat-o relevantă deși, la o examinare concretă a acesteia se poate observa că una dintre hotărâri se referă la suspendarea unui act administrativ, deci instanța a verificat condiții specifice legate de suspendare (cazul justificat și paguba iminentă) și nu a soluționat fondul problemei, iar cealaltă hotărâre face trimitere la alt IFN. ..... IFN nu are nicio calitate în raport de procedura de achiziție publică derulată, astfel că punctul de vedere al acesteia nu este asimilat unui răspuns al ofertantului. Mai mult, nici măcar nu este vorba despre un punct de vedere oficial al unei instituții sau al unei autorități de reglementare astfel încât autoritatea să fie în măsură să îl aibă în vedere. Or, în acest context, în mod evident răspunsul la clarificări înaintat de asociere nu a răspuns solicitării de clarificări, astfel că oferta trebuia respinsă ca fiind inacceptabilă. A. Lăsând însă la o parte acest aspect care se coroborează însă cu toate suspiciunile de fraudă notorii în ceea ce privește această instituție financiară nebancară, examinând punctul de vedere exprimat cu privire la cerința achizitoarei de a clarifica faptul că polița nu este constituită în numele asocierii și nu menționează că acoperă în solidar toți membrii grupului de operatori, a constatat că susținerile sunt absolut nefondate. „Confirmarea" emitentului se contrazice cu conținutul scrisorii de garanție care face trimitere în mod repetat la „ofertantul ......... SRL", nu există niciun suport al informației că astfel se procedează „în mod standard și conform practicii unitare în materia achizițiilor publice", iar cerința fișei de date a fost neechivocă și necontestată. Mai mult, textele legale invocate nici măcar nu sunt incidente în contextul în care procedura contestată este sub imperiul Legii nr. 99/2016, Pagina 3 din 36

§ 4

iar Acordul de asociere depus în cadrul procedurii nici măcar nu îl desemnează pe ......... SRL ca lider de asociere. Polița „în original" depusă anexat răspunsului, este cea inițial depusă și face trimitere la ofertantul ......... SRL. Este evident, așadar, că ofertantul nu a răspuns conform solicitării de clarificări, aspect confirmat, de altfel, de transmiterea de către entitatea contractantă a unei noi solicitări de clarificare. Tot prin punctul de vedere, emitentul confirmă el însuși autenticitatea și valabilitatea scrisorii de garanție, făcând trimitere la atașarea „copiei licenței oficiale" care însă nu a fost inclusă în documentele depuse și cu indicarea unui link către Registrul Comerțului din Estonia. B. În ceea ce privește solicitarea clarificării faptului că în scrisoare, deși emitentul este ..... IFN OU din Estonia, există mențiunea că o cerere de executare a scrisorii de garanție trebuie adresată „mandatarului de corespondență" ..... IFN cu sediul în Oradea care figurează în Registrul BNR de evidență a IFN- urilor la secțiunea Case de amanet cu sediul în București; Pretinsele explicații ale emitentului scrisorii au un caracter ambiguu și sunt absolut lipsite de relevanță. Astfel, nu se lămurește noțiunea de „mandatar de corespondență" în contextul în care, contestatoarea nu identifică raportul juridic de mandat care permite unei persoane juridice de a fi reprezentată de o altă persoană juridică decât o societate de avocatură. Nu identifică nici în ce măsură înregistrarea în registrul BNR al unei case de amanet care nu este emitenta scrisorii de garanție o validează în vreun fel. Totodată, nu se explică indicarea în scrisoare a adresei din Oradea și indicarea în registrul BNR a societății ca fiind casă de amanet cu sediul în București. Este evident față de cele de mai sus, că ofertantul nu a răspuns concludent/relevant nici cu privire la acest aspect din solicitarea de clarificări. C. În ceea ce privește prezentarea dovezii că ..... IFN OU din Estonia este autorizată de autoritățile de reglementare din Estonia pentru emiterea de scrisori de garanție, prin punctul de vedere emitentul scrisorii a arătat că nu este înscris în Registrul general BNR aspect considerat „perfect legal." Ceea ce a ignorat însă, din nou, ofertantul, a fost solicitarea expresă a achizitoarei de a face dovada că este autorizată de autoritățile de reglementare din Estonia PENTRU EMITEREA SCRISORILOR DE GARANȚIE. Astfel, contestatoarea solicită a se observa faptul că nu a fost produsă vreo dovadă în acest sens, în punctul de vedere al emitentului garanției regăsindu-se menționat un link către echivalentul Registrului Comerțului din 4

§ 5

Estonia. Cu alte cuvinte, deși s-au solicitat în mod concret dovezi ofertantul nu le-a anexat răspunsului său. Mai mult, accesând linkul indicat se poate observa faptul că, deși respectiva entitate figurează în Registrul Comerțului Estonian (MAJANDUSTEGEVUSE REGISTER) ca instituție financiară, conform mențiunilor lacunare de pe site, obiectul acesteia de activitate se circumscrie codului NACE 64991 - Provision of other financial services, except insurance and pension funding, not classified elsewhere (64.99 Alte activități financiare, cu excepția asigurărilor și a fondurilor de pensii n.c.a. (ro). Or, examinând descrierea activităților ce pot fi desfășurate în baza codului NACE respectiv pe site-ul https://showvoc.o p.europa. eu/#/datasets/ESTAT Statistical Classification of Economic Ac tivities in the European Communm Rev. 2.1. %28NACE 2.1 %29/data?resId=hiip:%2F %2Fdata. euro pa. eu%2Fux2%2Fnace2.1 %2F6499, nu identifică activitatea unde se încadrează emiterea scrisorilor de garanție. În susținerea prezintă descrierea codului, menționând că în cadrul acesteia nu identifică posibilitatea ca, în baza codului NACE (CAEN) efectiv autorizat, societatea respectivă să poată, în mod legal, să emită scrisori de garanție, iar dovada contrară nu a fost făcută de ofertant. Suplimentar, face precizarea că, deși scrisoarea aparent conține un cod QR care ar trebui să poată fi utilizat pentru verificarea respectivei polițe, în realitate, la scanarea acestuia se produce redirecționarea către o pagină de internet unde se solicită anumite credențiale și se pretinde alocarea unui cod de verificare care însă nu se comunică. Cu alte cuvinte, pretinsa procedură de verificare pe această cale a valabilității poliței este blocată deci nu poate fi coroborată cu restul informațiilor oferite. Pe de altă parte, sarcina dovedirii conformității ofertei revine ofertantului și tot în sarcina sa cade riscul depunerii ofertei. Consideră că, deși achizitoarea poate da dovadă de un rol activ, nu se poate substitui unui ofertant pentru demonstrarea conformității ofertei acestuia, iar în situația pendinte, este cu atât mai gravă și primejdioasă conduita acesteia cu cât neconformitatea instrumentului de garantare conduce la creșterea riscului ce planează asupra acesteia însăși. Nu în ultimul rând, se impun a fi avute în vedere următoarele aspecte: - potrivit verificărilor sale, societatea nu figurează în lista entităților contractante supravegheate pentru nicio activitate financiară; - s-a realizat confirmarea că societatea nu este înregistrată sau notificată la Banca Națională a României pentru a presta activități specifice pe teritoriul României (emisii de instrumente financiare opozabile în cadrul procedurilor de achiziție publică). Conform registrului public BNR, această societate nu deține o astfel de notificare sau autorizație, - nu a fost clarificat statutul juridic al documentului prezentat (garanție de participare); - nu a fost prezentat un document de confirmare ce poartă semnătura electronică a unei persoane cu drept de reprezentare pentru societatea ..... IFN OU), conform legislației din Estonia; Pagina 5 din 36

§ 6

- nu s-a făcut dovada dreptului de semnătură al doamnei Adela Talpoș pentru societatea emitentă, având în vedere că, mandatul acesteia nu reiese din informațiile disponibile la site-ul aferent linkului indicat de ofertant, astfel că din documentele depuse nu rezultă semnarea lor de către o persoană cu drept de reprezentare pentru societatea ..... IFN, conform legislației din Estonia; - nu s-a realizat confirmarea autenticității și validității numărului de „licență FFA000481" menționat în garanție, întrucât acesta nu poate fi verificat în bazele de date publice ale ...... Nu a fost prezentat vreun document oficial prin care s-a acordat acest număr de licență. În contextul arătat se impunea respingerea ofertei depusă de asociere, deoarece aceasta nu a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări, în contextul dispozițiilor art. 138 alin. (3) din HG nr. 394/2016. De altfel, confirmarea faptului că aceasta nu a răspuns conform solicitării de clarificări o dă chiar achizitoarea care revine cu o nouă solicitare de clarificări, adresa nr. 11900/06.05.2025, în care reiterează aspectele din prima solicitare. Așadar, entitatea contractantă cere din nou aceleași clarificări, deși nici în cadrul ofertei inițiale și nici în urma primului răspuns la clarificări, dovada constituirii garanției de participare nu a respectat cerințele documentației de atribuire/legii. Or, este evident că această conduită încalcă atât principiile tratamentului egal și ale nediscriminării cât și prevederile legale citate anterior, conform cărora entitatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Se impune cu forța evidenței faptul că în acest caz trebuia făcută aplicarea dispozițiilor art. 140 alin. (4) din HG nr. 394/2016. Al doilea punct din solicitarea de clarificare reia problema neconcordanței între mandatarul de corespondență indicat în scrisoare și informațiile înregistrate în Registrul BNR, adică din nou entitatea contractantă sesizează faptul că ofertantul nu a oferit lămuririle solicitate și, practic, repetă solicitarea de clarificare. Față de această nouă solicitare de clarificări, asocierea câștigătoare transmite adresa nr. 115/12.05.2025 care reprezintă, din nou, doar o adresă de înaintare, iar în cadrul ei își menține punctul de vedere prezentat anterior. Anexează acesteia un nou punct de vedere al emitentului scrisorii de garanție, care este identic cu cel transmis anexat răspunsului anterior la clarificări și o „comunicare" din partea acestuia. 6

§ 7

Solicită Consiliului să observe că, nici de această dată, adresa ofertantului nu a constituit un veritabil răspuns față de solicitarea adresată astfel că și în considerarea acestui fapt entitatea contractantă trebuia să dispună respingerea ofertei. Punctul de vedere al unui terț de procedură nu este în vreun fel opozabil entității contractante. Contrar legislației și al oricărei raționament logic, comisia de evaluare a decis transmiterea celei de-a treia solicitări de clarificare. Entitatea contractantă revine cu adresa nr. 12596/14.05.2025 și solicită din nou asocierii să prezinte un document care să facă dovada faptului că se respectă cerința fișei de date, conform căreia garanția trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în solidar toți membrii grupului de operatori economici. Precizează că nu i s-a pus la dispoziție răspunsul la clarificări depus de ofertant însă, conform documentelor de evaluare, acesta a fost considerat concludent și s-a procedat la verificarea ofertei sale tehnice. Astfel, solicită sancționarea conduitei entității contractante care, prin solicitările repetate de clarificări, a favorizat flagrant acest ofertant, care, de altfel, a și fost declarat câștigător deși, în mod evident acesta nu a făcut dovada constituirii garanției de participare în concordanță cu cerințele documentației de atribuire. În condițiile în care acesta nu a răspuns conform, complet și concludent la prima solicitare de clarificări adresată, comisia de evaluare ar fi trebuit încă de atunci să dispună respingerea ofertei sale și nu să procedeze la solicitarea repetată de remediere a aspectului de neconformitate sesizat, până la remedierea acestuia de către operatorul economic, remediere pe care, de altfel, nici nu știe dacă a realizat-o. Mai mult, se impune observat că suplimentar aspectului legat de constituirea garanției în numele asocierii și faptul că trebuie să acopere în solidar toți membrii grupului de operatori, ofertantul avea obligația să lămurească și celelalte aspecte cu privire la care autoritatea a solicitat clarificări, aspect care nu s-a realizat în mod concret în ciuda tentativelor repetate și abuzive ale comisiei de evaluare de a transforma o garanție de participare neconformă într-una conformă, cu depășirea flagrantă a oricăror norme legale și principii ale procedurii de achiziție publică. Față de cele de mai sus, solicită să se constate că evaluarea s-a realizat cu ignorarea prevederilor legale incidente și a documentației de atribuire, considerent pentru care se impune admiterea contestației. În ceea ce privește propunerea tehnică depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, arată următoarele: 3.1. Entitatea contractantă a permis în mod nejustificat completarea propunerii tehnice depusă de asocierea desemnată câștigătoare în condițiile în care aceasta nu a respectat cerințele documentației de atribuire. Astfel, deși cerințele documentației de atribuire au fost clare, în cadrul ofertei asocierii s-au regăsit mai multe omisiuni pentru care entitatea contractantă a permis remedierea prin completarea propunerii tehnice în urma solicitării de clarificări. Pagina 7 din 36

§ 8

Ba mai mult, și în acest caz, a solicitat clarificări repetate, permițând ofertantului completarea ofertei cu încălcarea principiului tratamentului egal și favorizându-l vădit. 3.1.1. În cadrul propunerii sale tehnice, ofertantul a depus un aviz sanitar care însă nu era aferent produselor ofertate de acesta, după cum rezultă din solicitarea de clarificări nr. 14039/03.06.2025, aspect sesizat de entitatea contractantă. Prin răspunsul la clarificări nr. 140/05.06.2025, asocierea depune aviz sanitar doar pentru producătorul PLASSON făcând următoarea precizare: „b) Entitatea contractantă are personal calificat de întreținere a rețelelor de alimentare cu apă și a branșamentelor de apă, presupunem că, cunoaște foarte bine producători și distribuitori existenți pe piață la ora actuală și faptul că PLASSON, VALROM și DIEHL dețin astfel de avize." Cu alte cuvinte, deși i s-a solicitat expres depunerea avizului sanitar pentru produsele ofertate, respectiv pentru producătorii PLASSON, VALROM și DIEHL asocierea în cadrul răspunsului la clarificări a răspuns parțial, depunând avizul solicitat doar pentru PLASSON. În aceste condiții conduita corectă și legală a entității contractante ar fi fost respingerea ofertei depuse în contextul în care, în mod evident, ofertantul nu a răspuns corespunzător solicitării de clarificări deși i s-a oferit această posibilitate. Ba mai mult, depune Certificat de conformitate sanitară pentru Contor de apă MNK producător Zenner International GmbH&Co Kg care se referă la alte contoare decât cele care se impuneau a fi ofertate. În ciuda acestui fapt, achizitoarea a revenit cu adresa nr. 14429/06.06.2025 prin care a reiterat prezentarea avizelor sanitare pentru vane concesie VALROM și contoare DIEHL, precizând în cadrul respectivei adrese obligațiile care îi incumbă în cadrul procesului de evaluare. Invocă faptul că CNSC a arătat de nenumărate ori în practica sa, că procedurile de achiziție publică implică un anumit grad de formalism ce nu poate fi invocat în surmontarea nerespectării unei cerințe a documentației de atribuire, câtă vreme aceasta a fost adusă la cunoștința operatorilor economici interesați. Or, asocierii ofertante pe de o parte nu i se poate scuza abaterea de la prescripțiile acesteia și, pe de altă parte, nu i se poate scuza nici omisiunea de a răspunde corect și complet solicitării de clarificare adresată de entitatea contractantă. Textele legale incidente, opresc achizitoarea de la a solicita clarificări de natură a procura un avantaj ofertantului, or, este evident că solicitarea repetată de complinire a unor carențe este de natură a-i procura acestuia avantajul schimbării situației juridice a ofertei depuse din neconformă în conformă, după cum acceptarea unui răspuns care excedează situațiilor de excepție limitativ prevăzute de textele legale este, de asemenea, de natură să îi producă un avantaj acestui ofertant. 8

§ 9

Vizavi de obligația de conformitate tehnică a ofertelor consideră relevantă jurisprudența CJUE, respectiv Hotărârea din 13 septembrie 2011 cauza T-8/09, Dredging International NV și Ondememingen Jan de Nul NV, reclamante, împotriva Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă, pârâtă, pct. 136. Mai mult, la examinarea adresei de răspuns a ofertantului nr. 145/10,06.2025 se poate observa faptul că aceasta nu răspunde conform nici la a doua solicitare a comisiei de evaluare. Astfel, deși s-a solicitat aviz sanitar pentru vană concesie VALROM se depune un document intitulat NOTIFICARE nr. 34 CRSPM/14.07.2015, emisă de Centrul Regional de Sănătate Publică Târgu Mureș la solicitarea HTI INTERNAȚIONAL ROMÂNIA SRL care face trimitere la produsul robinet de branșament de la producătorul WATO (europevalves) cu explicația lacunară că HTI INTERNAȚIONAL ROMÂNIA este importatorul, producătorul este WATO (europevalves), iar VALROM INDUSTRIE SRL ar fi distribuitorul. Din cuprinsul adresei depuse nu rezultă însă informațiile indicate de ofertant. Ba mai mult, acestea nu se coroborează nici cu informațiile cuprinse de acesta în oferta sa inițială și nici cu alte documente depuse prin răspunsurile la clarificări. În ciuda neconcordanțelor de mai sus, comisia de evaluare concluzionează în cadrul procesului de evaluare nr. 14587/11.06.2025 că răspunsul ofertantului este concludent, deși, în mod evident, documentul depus nu se coroborează cu informațiile propunerii tehnice inițiale și, practic, nu răspunde solicitării de clarificări adresată. 3.1.2. Răspunsul transmis de ofertant prin adresa nr. 140/05.06.2025 trebuia considerat neconcludent și din perspectiva faptului că s-a depus anexat acestuia Certificat de conformitate sanitară pentru Contor de apă MNK producător Zenner International GmbH&Co Kg în condițiile în care contoarele ofertate trebuie să fie compatibile echipamentele de citire și software deținute de entitate (contoare Hydrus). Astfel, conform caietului de sarcini, branșamentul dorit la care ofertanții trebuiau să se raporteze conținea contor digital cu citire la distantă compatibil cu echipamentele de citire și software de management deținute de CAA (receptor Diefal Izar BT, Cuplă optică— Diehl IZAR Opto Head BT, software Diehl lzar@Mobile și Diehl Izar@Net). Or, contoarele MNK din avizul depus de asocierea câștigătoare sunt contoare mecanice care nu au soft pentru citirea la distanță compatibil cu echipamentele de citire indicate mai sus, ele au părți mobile și nu măsoară cu precizie debitele, iar contoarele ultrasonice (Hydrus) nu au părți mobile în tubul de măsurare, pot măsura debitele cu precizie și pot transmite la distanță citirile, în susținere depunând Fișa tehnică aferentă contorului indicat de ofertant. Prin documentația tehnică s-au impus cerințe clare privind compatibilitatea echipamentelor propuse cu infrastructura existentă, în acest sens, au fost specificate următoarele condiții tehnice obligatorii: „Contor digital cu citire la distanță compatibil cu echipamentele de citire și software de management deținute de CAA (receptor Diehl har BT, Cuplă optică— Diehl IZAR Opto Head BT, software Diehl lzar@Mobile și Diehl Izar@Net)." Pagina 9 din 36

§ 10

1. Contoarele propuse în cadrul Certificatului de conformitate sanitară, model MNK, nu sunt echipate cu modul radio unidirecțional în banda 868 MHz și nu pot fi citite cu echipamentele de citire din dotarea entității contractante (......... SA), respectiv receptorul Diehl Izar BT, Pentru citirea radio drive-by/walk-by, telegramele radio trebuie să fie transmise unidirecțional la un interval de 14-17 secunde. Compatibilitatea cu receptorul Diehl Izar BT Head este o condiție expresă a documentației de atribuire. 2. Contoarele model MNK, nu dispun de port infraroșu încorporat și nu pot fi configurate sau interogate cu ajutorul cuplei optice Diehl Izar Opto Head. Compatibilitatea cu echipamentul Diehl Izar Opto Head este o cerință obligatorie prevăzută în documentația de atribuire. 3. Contoarele model MNK nu sunt integrate în soluția software Diehl Izar@Mobile. Astfel, ele nu pot fi programate la citire în sistem de rutare, nu pot fi citite și nu pot raporta alarmele în soluția Diehl Izar@Mobile, contrar cerințelor documentației de atribuire. Totodată, în partea descriptivă a propunerii tehnice, ofertantul nu face absolut nicio trimitere la contoarele montate, respectiv modalitatea de asumare/respectare a caietului de sarcini, în cadrul documentelor suport anexate propunerii tehnice, spre exemplu pag. 151, anexează un Certificat de omologare de tip UE pentru apometru digital Hydrus dar, în urma răspunsului la clarificări anexează, Certificat de conformitate sanitară pentru contoare mecanice MNK. Așadar, în mod evident există o neconformitate deoarece, în realitate s-au ofertat contoare mecanice (oferta fiind neconformă pentru că nu respectă specificațiile caietului de sarcini) sau a operat o modificare a tipului de contoare ofertate ca urmare a solicitării de clarificări sau ofertantul nu răspunde solicitării de clarificări adresate, deoarece i se solicită certificatul sanitar pentru contoare digitale Hydrus, iar el depune pentru contoare mecanice MNK, situații în care, de asemenea, oferta trebuia respinsă. Cu alte cuvinte, și cu privire la acest aspect, comisia de evaluare a demonstrat superficialitate și ignorarea prevederilor legale incidente și a cerințelor documentației de atribuire, acceptând nejustificat documentele depuse de ofertant, deși acestea nu demonstrau posibilitatea executării contractului la parametrii solicitați în cadrul procedurii de achiziție publică. În concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 3 lit. a) din HG nr. 394/2016, oferta operatorului economic trebuia declarată neconformă. Cu toate acestea, comisia de evaluare a retrimis ofertantului solicitarea de clarificare nr. 14429/06.06.2025 și, ulterior, a considerat corespunzătoare Notificarea nr. 7/05.05.2020 transmisă prin adresa 145/10.06.2025. 10

§ 11

3.1.3. Asocierea desemnată câștigătoare nu a prezentat în cadrul ofertei și nici în urma solicitărilor de clarificări Certificat pentru aprobare de model B.R.M.I./C.E.E./M.I.D. în conformitate cu prevederile HG nr. 711/2015: Conform caietului de sarcini și fișei de date secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice s-a solicitat Certificat pentru aprobare de model B.R.M.L./C.E.E7M.I.D. în conformitate cu prevederile HG 711/2015. În condițiile în care ofertantul nu a prezentat certificatul solicitat, entitatea contractantă i-a solicitat depunerea acestuia, astfel cum reiese din conținutul solicitării de clarificări nr. 14039/03.06.2025. Prin răspunsul la clarificări, asocierea precizează că în cadrul propunerii sale tehnice se regăsește certificat de omologare de tip UE echivalent cu certificatul pentru aprobare model fără a demonstra acest lucru și, nerăspunzând astfel solicitării adresate, iar în ceea ce privește certificarea pentru montaj, ofertantul susține că: „Ca să deținem aviz de montare pentru acest tip de contor (modelul de contor să apară în anexa avizului) trebuie să fie achiziționate ceea ce face imposibil în această fază a procedurii să procedăm la achiziționarea acestuia." Susținerile de mai sus sunt evident contrare realității, însă comisia de evaluare le-a acceptat fără o minimă verificare și contrar cerințelor inserate în caietul de sarcini. În concordanță cu dispozițiile art. 139 alin. (2) din HG nr. 394/2016, propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime din caietul de sarcini, iar în contextul în care acestea nu au fost contestate, și-au consolidat caracterul definitiv atât față de operatorii economici, cât și față de achizitoare care este obligată să realizeze evaluarea ofertelor în cadrul trasat de acestea. Or, față de cele de mai sus, este inexplicabil modul în care comisia de evaluare a evaluat drept concludent acest răspuns, negându-și propria cerință, pe care ......... SRL însă, a respectat-o. Spre exemplu, certificarea solicitată (avizul de montare BRML) se regăsea în cadrul ofertei, aspect care ar fi trebuit cel puțin să trezească suspiciuni entității contractante cu privire la veridicitatea informațiilor transmise de ofertant prin răspunsul la clarificări. Susținerea că pentru avizul de montare pentru anumite tipuri de contoare este necesar ca acestea să fie achiziționate este echivalentul susținerii că pentru a primi permis de conducere trebuie să achiziționezi autoturism. Anexează formularul de cerere tip pentru obținerea avizului respectiv, care se regăsește la adresa https://www.brml.ro/content/avize, care conține inclusiv documentele necesare obținerii acestui aviz, iar dovada achiziționării contoarelor nu face parte dintre acestea. Mai mult, chiar dacă a ignorat absurditatea justificării, se impune arătat faptul că, ofertantul a depus în cadrul răspunsului la clarificări nr. 140/05.06.2025 o Declarație de conformitate/Certificat de garanție aferentă unui contor digital Hydrus care se eliberează odată cu achiziționarea produsului, astfel că, nu identifică modalitatea în care a ajuns în posesia acesteia fără a realiza achiziția, iar dacă achiziția a fost realizată, nu avea Pagina 11 din 36

§ 12

de ce să nu dețină avizul de montare aferent care îi permite realizarea montajului conform cerințelor entității contractante. Conform fișei de date secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice: „Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privința documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislației în vigoare, inclusiv în cazul lipsei unui document aferent propunerii financiare/tehnice si/sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia conținând cel puțin informațiile solicitate, poate conduce la declararea ofertei ca fiind neconformă." Este evident că, în ceea ce privește evaluarea ofertei asocierii câștigătoare, comisia de evaluare a ignorat propriile cerințe/condiții din documentația de atribuire, validând o ofertă neconformă, în baza unor explicații care frizează absurdul. Și în acest caz, se impunea constatată incidența art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016, oferta operatorului economic trebuia declarată neconformă, respectiv inacceptabilă față de dispozițiile art. 140 alin. (4) din același act normativ. 3.1.4. Propunerea tehnică prezentată de ofertant nu conține o metodologie efectivă de execuție care să facă dovada respectării cerințelor caietului de sarcini, deși această cerință există în documentația de atribuire; Se impune observat faptul că metodologia propusă de ofertant pentru executarea lucrării conține exact 2 pagini - paginile 11-12 din propunerea tehnică, în care nu identifică modul de realizare a branșamentelor cu raportare concretă la cerințele entității contractante, respectiv asumarea componenței impuse de aceasta, astfel cum se regăsesc în caietul de sarcini. Mai mult, secțiunea referitoare la respectarea cerințelor DNSH din propunerea tehnică, reprezintă practic o preluare copy-paste a cerințelor caietului de sarcini fără niciun fel de particularizare, deși în cadrul documentației de atribuire există interdicția preluării identice. De asemenea, conform fișei de date a achiziției, în ceea ce privește propunerea tehnică s-au precizat următoarele: „Pentru coordonator proiectare, în propunerea tehnică va fi descris momentul în care va interveni în implementarea viitorului contract, precum și modul în care operatorul economic ofertant și-a asigurat accesul la serviciile acestuia (fie prin resurse proprii, fie prin externalizare, situație în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obținerii serviciilor respective)." Nu a identificat în documentele puse la dispoziție, respectarea de către ofertant a acestei cerințe. Astfel, în propunerea tehnică se nominalizează coordonatorul de proiectare în persoana doamnei Pantea Cristina însă fără indicarea informațiilor solicitate, iar ofertantul se limitează la a prelua pur și simplu cerința documentației de atribuire. De asemenea, nu a identificat informația în propunerea tehnică pusă la dispoziție, care atestă îndeplinirea cerinței din fișa de date a achiziției: 12

§ 13

„(...) La nivelul propunerii tehnice, în secțiunea dedicată personalului contractantului/resurse si organizare, ofertanții vor descrie momentul în care vor interveni experții atestați (RTE), în implementarea viitorului contract.". Nu în ultimul rând, propunerea tehnică depusă conține o serie de documente ilizibile pe care comisia de evaluare le-a apreciat conforme deși conținutul acestora nu poate fi cunoscut în integralitate. Spre exemplu, nu poate fi verificată valabilitatea legitimației RTE pentru Dărău Ioan-Nicolae, diploma de studii pentru Valcan Dorel, Certificatul de abilitare a serviciilor externe de prevenire și protecție, Certificatul de absolvire pentru .......... Mai mult, propunerea tehnică conține și inadvertențe în sensul că, deși se anexează Certificatul de autorizare eliberat de ANCPI pentru topograf Oancea Oana-Mădălina, la pag. 99 și 102 se face trimitere la topometrist ing. Cilian Filip. Față de aspectele indicate, entitatea contractantă trebuia să constate neconformitatea ofertei, din nou cu raportare la propriile cerințe.2 3.2. Punctajul acordat asocierii câștigătoare pentru componenta tehnică este nejustificat, întrucât în cadrul ofertei inițiale nu au fost depuse recomandările necesare coordonatorului de proiect. Acestea au fost depuse doar urmare a unei solicitări de clarificare, data emiterii acestora fiind ulterioară datei de depunere a ofertelor. Conform fișei de date a achiziției, pentru factorul Experiență Coordonator proiectare putea fi alocat un punctaj maxim de 24 de puncte. În cadrul ofertei inițiale, asocierea câștigătoare s-a limitat la a o indica pe d-na Pantea drept coordonatoare de proiect și a depune pentru aceasta Diploma de inginer și CV, cu toate că, cerința prevedea necesitatea depunerii de (1) recomandări, (2) CV și (3) listă contracte, practic ofertantul depune doar CV-ul. Din nou permisivă, comisia de evaluare solicită ofertantului prin adresa nr. 14039/03.06.2025 depunerea documentelor din care rezultă proiectele similare în vederea acordării punctajului. Consideră că prin solicitarea de clarificări achizitoarea a încălcat, din nou, principiul tratamentului egal, iar prin acceptarea clarificărilor aduse a permis modificarea ofertei inițial depusă de asocierea desemnată câștigătoare. Astfel, recomandările necesare pentru acordarea punctajului au fost depuse prin adresa de clarificări nr. 140/05.06.2025, după cum urmează: Listă cu contractele prezentate pentru experiență similară, Recomandare Comuna Vladimirescu 18144/04.06.2025, Recomandare Comuna Beliu 2958/04.06.2025, Recomandare Orașul Sântana 14135/ 04.06.2025, Recomandare Comuna Șagu 1932/04.06.2025, Recomandare Comuna Chisindia 1927/04.06.2025 și Declarație de disponibilitate. În contextul în care deschiderea ofertelor a avut loc în 28.04.2025 și toate documentele mai sus indicate au data de 04.06.2025, o zi înainte de solicitarea de clarificări adresată operatorului economic în acest sens, solicită Consiliului să observe că respectivele documente în mod evident nu existau la data depunerii ofertei. Acest aspect întărește susținerea sa referitoare la completarea/ modificarea propunerii tehnice de către ofertant. Or, în acest context, acestea nu ar fi trebuit să fie avute în vedere de către achizitoare pentru acordarea punctajului aferent experienței coordonatorului de proiectare. Pagina 13 din 36

§ 14

Cerința din documentație a fost clară și neechivocă în ceea ce privește documentele care trebuiau depuse pentru acordarea punctajului. Aceasta nu a fost contestată, și-a consolidat forța obligatorie și a fost înțeleasă de ofertant în contextul în care acesta a depus toate documentele necesare acordării punctajului pentru experiența șefului de șantier. Față de aceasta, în contextul nedepunerii documentelor, solicitarea de completare a acestora și utilizarea lor pentru acordarea punctajului deși, raportat la data emiterii lor este clar că nu a fost vorba despre o omisiune formală, ci acestea nu existau la data depunerii ofertelor, reprezintă o încălcare a principiilor achizițiilor sectoriale și a dispozițiilor legale incidente, citate în cuprinsul contestației. Pentru motivele expuse, solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acesteia. În probațiune a depus înscrisuri. Consiliul, prin adresa nr. 45992/2527/C6/09.07.2025, a solicitat contestatoarei prezentarea dovezii constituirii legale a cauțiunii, în sensul art. 611 din Legea nr. 101/2016, iar contestatoarea a răspuns prin adresa înregistrată sub nr. 46269/09.07.2025. ......... SA, prin adresa nr. 17338/09.07.20258, înregistrată la Consiliu sub nr. 46364/10.07.2025, a formulat punct de vedere la contestația depusă de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025 publicat în SEAP, publicat în SEAp la aceeași dată, prin care a declarat câștigătoare asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL. La acuza contestatoarei privind superficialitatea comisiei de evaluare, declară că munca comisiei de evaluare a fost condusă de etică cu respectarea principiilor de la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 coroborat cu SECȚIUNEA a 9-a art. 132 - 137 și SECȚIUNEA a 10-a art. 138- 147 din HG nr. 394/2016, aspect, care rezultă indubitabil din procesele de evaluare. Pentru început, menționează că documentele puse la dispoziția contestatoarei, au fost în integralitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 99/ 2016 și a normelor de aplicare aferente coroborat cu prevederile Legii nr. 544/2001 și a normelor de aplicare aferente. Acest lucru este dovedit atât din răspunsul la solicitarea contestatoarei, cât și din corespondența purtată cu aceasta. De menționat este că din simpla analiză a solicitării privind accesul la dosarul achiziției se pot observa greșeli în redactare și aici nu se referă la nivel gramatical, ci la nivelul cerințelor, dar și a prevederilor legale pe care aceasta a fost întemeiată. 14

§ 15

În sensul celor de mai sus, nu consideră ca a procedat greșit sau ca ar fi îngreunat în mod intenționat contestatoarea în procesul de elaborare al contestației care face obiectul prezentului punct de vedere. 1. Referitor la garanția de participare depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, precizează că a fost constituită printr-un instrument emis de o instituție financiară nebancară, respectiv a depus Scrisoare de garanție de participare la licitație, Seria TST nr. 107/16.04.2025, emisă de ..... IFN, în Estonia la data de 22.04.2025, în sumă de 48.771 lei, valabilă până la data de 28.06.2025. În conformitate cu prevederile legale, în evaluarea garanției de participare se urmăresc aspecte prevăzute la art. 41 și art. 42 din HG nr. 394/2016, coroborat cu art. 164 din Legea nr. 99/2016. La simpla vizualizare a Scrisorii de garanție au fost sesizate unele aspecte legate de forma garanției, fiind reflectate în procesul verbal nr. 11.400 din data de 29.04.2025. Astfel, a fost formulată și transmisă solicitarea de clarificări nr. 11412/29.04.2025. Comisia de evaluare a procedat la o evaluare riguroasă a garanției de participare pentru a o proteja în conformitate cu art. 41 din HG nr. 394/2016 și nu s-a limitat doar la simpla vizualizare, solicitând și un punct de vedere de la Banca Naționala a României în acest sens. Ca răspuns la solicitarea de clarificări, asocierea a depus Scrisoare de garanție de participare la licitație, Seria TST nr. 107/16.04.2025, emisă de ..... IFN, în Estonia, la data de 22.04.2025, în sumă de 48.771 lei, valabilă până la data de 28.06.2025. a. Răspunsul la clarificări a fost formulat de către ..... IFN OU care confirmă că scrisoarea de garanție a fost emisă în numele asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL. Precizează că, în mod standard și conform practicii unitare, emiterea scrisorii în favoarea liderului de asociere implică automat întreaga asociere, în condițiile în care liderul reprezintă asociația la procedură. A invocat art. 3 alin. (1) lit. dd) din Legea nr. 98/2016 și art. 2 alin.( )2 din HG nr. 395/2016. Procedura de atribuire s-a realizat în baza prevederilor Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016. Invocând prevederile art. 3 alin. (1) lit. hh), ii) și o) din Legea nr. 99/2016, consideră că ofertantul este asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL. Mai mult, întrucât este vorba de o scrisoare de participare la licitație, ......... SRL nu poate avea calitatea de contractant în cadrul scrisorii de garanție. Din scrisoarea de garanție nu rezultă că aceasta a fost emisă pentru asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, deoarece la la pct. 2 și 5 din scrisoare, ofertantul este ......... SRL. Referitor la prelungirea perioadei de valabilitate, ofertantul este ......... SRL, Scrisoarea fiind redactată în 3 exemplare, câte una pentru fiecare parte respectiv beneficiar, contractant și garant. Având în vedere că este vorba de o scrisoare de participare la licitație, părțile scrisorii de garanție sunt beneficiar ......... SA, ofertant asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL și garant ..... IFN OU. ......... SRL nu poate avea calitatea de Pagina 15 din 36

§ 16

contractant în cadrul scrisorii de garanție (conform definiției de la art. 3 lit. o) din Legea 99/2016). Scrisoarea de participare trebuie emisă pentru asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL. Astfel, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ca garantul să emită un document prin care să corecteze neconcordanțele referitoare la îndeplinirea condițiilor de formă a garanției de participare. b. Referitor la: „In temeiul art. 129 alin. 2 din HG 394/2016, Comisia de evaluare a hotarat sa solicite ofertantului prezentarea, in original a garanției de participare, in programul de lucru al serviciului de registratură, respectiv de luni pana vineri intre orele 8-16, sub sancțiunea prevăzută la art. 140 alin. 4 din HG 394/2016.": Asocierea a depus garanția de participare în original la sediul COMPANIEI DE APĂ ......... SA, fiind înregistrată sub nr. 11641/05.05.2025 și a publicat răspunsul în SEAP la data de 05.05.2025, 09:32. c. Referitor la: „In urma cercetărilor efectuate pe site-ul BNR, Comisia de evaluare a constatat că societatea ..... IFN figurează în Registrul de evidentă a instituțiilor financiare nebancare, actualizat la 30.04.2025, Partea I -Active, secțiunea b) Case de amanet, însă apare doar adresa din București și nr. de înregistrare la ORC București. în condițiile în care pe Scrisoarea de garanție de participare la licitație seria TST nr. 107/16.04.2025 figurează adresa din Oradea, a solicitat ofertantului să clarifice această neconcordanță": Prin răspunsul la clarificări a precizat că adresa din Oradea reprezintă sediul mandantului de corespondență în România, conform legislației aplicabile notificării activităților financiare transfrontaliere (art. 16 din Legea nr. 93/2009 și Regulamentul BNR nr. 20/2009). Această adresă este oficial înregistrată în Registrul BNR, cod RE-PJR-41-037216 și este utilizată strict pentru primirea corespondenței și notificărilor juridice în Romania. Sediul legal, operațional și de licențiere este în Tallinn, Estonia, așa cum este precizat expres în partea introductivă a scrisorii. Comisia de evaluare a constatat că adresa din Oradea nu este înregistrată oficial în Registrul BNR cod RE-PJR-41-037216. În Registrul BNR actualizat la: 30-04- 2025, este înregistrată oficial adresa din Str. GRIGORE IONESCU Nr. 63 Bl. T73 Sc. 2 Et. 4 Ap. 42/CAM. I Sector 2 Loc. BUCUREȘTI, cod RE-PJR-41-037216, data înscrierii 06.09.2021, Denumirea instituției financiare nebancare - ..... IFN SRL, Tel. 0758188547, CUI 43493611, nr. înmatriculare în Registrul Comerțului J40/17875/2020. Astfel, comisia de evaluare a solicitat asocierii să clarifice acest aspect, printr-o altă solicitare de clarificări, la care ofertantul a răspuns, răspunsul fiind considerat concludent. d. Referitor la: „întrucât ..... IFN OU nu figurează în registrele BNR, Comisia de evaluare a solicitat ofertantului sa facă dovada că ..... IFN OU este autorizată de autoritățile de reglementare financiare din Estonia pentru a putea desfășura activitatea de emitere garanții”: 16

§ 17

Prin răspunsul său, asocierea a precizat că potrivit cadrului legal aplicabil în Uniunea Europeană, desfășoară activitatea de garantare în temeiul libertății de a presta servicii transfrontaliere. Statele membre, inclusiv România, nu pot impune autorizări sau condiții suplimentare instituțiilor care prestează servicii direct într-un alt stat membru (fără sucursală). Entitatea contractantă consideră că este prefect legal ca ..... IFN OU să nu fie înregistrată în Registrul General BNR, fiind deja înregistrată și supravegheată în Estonia. Autenticitatea si veridicitatea garanției de participare a fost verificată, ..... IFN a confirmat autenticitatea Scrisorii de Garanție TST nr. 107/16.04.2025. Societatea a atașat răspunsului său o informare privind cadrul legal actualizat coroborat cu deciziile instanțelor naționale pentru evaluarea și acceptarea scrisorilor de garanție emise în UE, comunicare, licența tradusă și legalizată. De asemenea, a atașat decizia nr. 371/15.04.2024 din dosarul nr. 357/59/2024 al Curții de Apel Timișoara- definitivă, Sentința nr. 2069/13.12.2024 din dosarul nr. 7378/2/2024 al Curții de Apel București și sentința nr. 2024/23.12.2024 din dosarul nr. 7381/2/2024 al Curții de Apel București. Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată cele două sentințe au fost atacate cu recurs. Comisia de evaluare a procedat la analiza documentelor prezentate de asociere, raportat la punctul de vedere solicitat BNR și Notificarea ANAP și a constatat aspecte ce se regăsesc prezentate în procesul verbal nr. 11899 din 06.05.2025. Prin adresa nr. XIV/5/1378/02.05.2025, BNR a comunicat faptul că, ..... IFN OU este o instituție financiară înregistrată în Estonia, având inclusă în obiectul de activitate emiterea de scrisori de garanție. De asemenea, precizează că, întrucât legislația administrată de BNR nu vizează aspecte ce țin de reglementarea în materia achizițiilor publice sau de emiterea unor scrisori de garanție pentru participarea la și/sau încheierea unor contracte de achiziție publică, exprimarea unui punct de vedere de către BNR, cu privire la aspecte care privesc valabilitatea/legalitatea unor instrumente de garantare emise de entități care nu sunt înscrise în registrele/listele instituției excedează aria de competență a băncii centrale. Semnalează faptul că la data de 26.02.2025, ANAP a publicat Notificarea cu privire la societățile și instituțiile de credit. Notificarea ANAP cu privire la societățile de asigurare și instituțiile de credit recomandă entității contractante să efectueze verificări și să consulte toate bazele de date disponibile, în vederea identificării capacității financiare reale a entităților scrisorilor de garanție bancare emise de entități cu sediul în alte state membre UE. Notificarea ANAP, atunci când se face referire la tipologii aflate în afara cadrului legal, se referă la instituții financiare nebancare radiate din registrele băncii centrale/a căror activitate este suspendată și a celor cu sediul în alt stat membru UE care desfășoară activitate de creditare (în sensul emiterii scrisorilor de garanție) pe teritoriul României, prin invocarea Pagina 17 din 36

§ 18

fără drept a libertății de a presta servicii în mod direct pe teritoriul țării noastre. În urma verificărilor, comisia de evaluare a constatat că Scrisoarea de Garanție TST nr. 107/16.04.2025 a fost emisă în Estonia, societatea prezentând un act notarial prin care face dovada autorizării în Estonia a activității de emitere de garanții și asumare de angajamente. A fost, de asemenea, verificată licența de instituție financiară numărul FFA000481, emisă de autoritățile din Estonia. Potrivit art. 164 alin. 4) din Legea nr. 99/2016 este permisă constituirea garanției de participare sau, după caz, garanția de bună execuție prin scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat, cum este cazul ..... IFN OU, emisă în Estonia la data de 22.04.2025. Depunerea Scrisorii de garanție în original la sediul entității contractante, în programul de lucru al serviciului de registratură, respectiv de luni până vineri între orele 8-16, cu respectarea termenului limită, sub sancțiunea prevăzută la art. 140 alin. (4) din HG nr. 394/2016, s-a solicitat prin adresa nr. 12596/14.05.2025, iar asocierea a răspuns în termenul acordat de către comisia de evaluare, publicând răspunsul în SEAP la data de 20.05.2025, 10:56, fiind depus, în original, la sediul său și înregistrat cu nr. 13001/20.05.2025, un Act adițional la Scrisoarea de garanție prin care precizează că garanția este constituită în numele asocierii și se menționează că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici, așa cum se solicita prin fișa de date a achiziției. Susține că această solicitare referitoare la emiterea unui document este justificată de necesitatea corectării neconcordanțele referitoare la îndeplinirea condițiilor de formă a garanției de participare. Ofertantul a formulat răspuns, anexând Răspuns nr. 322 din 12.05.2025 al societății ..... IFN OU și Comunicare ..... IFN OU, reiterându- se faptul că aceasta a fost emisă în numele asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, astfel cum a fost depusă oferta comună în procedură. Precizează că potrivit art. 3 alin. 1) lit. dd din Legea 98/2016 și art. 2 alin. 2) din HG nr. 395/2016, emiterea în favoarea liderului implică automat întreaga asociere, având în vedere mandatul de reprezentare exprimat în documentele de participare. O eventuală interpretare contrară, echivalează cu o distorsionare a dispozițiilor legale și a practicii unitare în domeniul achizițiilor publice. Analizând răspunsul la clarificări, comisia de evaluare a constatat că: „Potrivit cerinței din fișa de date cuprinsă la secțiunea III.I.6.a) Garanție de participare: În cazul depunerii de oferte în asociere, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici”. 18

§ 19

Referitor la mandatul de reprezentare la care face trimitere ..... IFN OU, comisia de evaluare a constatat că în cazul în care acordul de asociere ar fi fost întocmit corespunzător și prevedea posibilitatea ca unul dintre membrii să fie lider al asocierii, acesta avea dreptul să-i reprezinte pe toți ceilalți membri în raporturile contractuale, cu mențiunea că acordul de asociere angajează răspunderea solidară a tuturor asociaților care urmează să răspundă împreună pentru orice consecințe ale viitorului contract. Or, potrivit art. 4. Condițiile de administrare si conducere a asociației, art. 4.1 și 4.2 din acordul de asociere: se împuternicește Pop Cristian în calitate de lider al asocierii pentru întocmirea ofertei comune, semnarea și depunerea acesteia în numele asocierii și pentru semnarea contractului. Astfel, prin acordul de asociere este împuternicită o persoană fizică în calitate de lider al asocierii, persoană fizică care nu are nicio legătură cu prezenta procedură. În aceste condiții, comisia de evaluare a stabilit necesitatea de a solicita asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL ca garantul sa emită un document (ex. act adițional, amendament la scrisoarea de garanție) prin care să precizeze că garanția este constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici, așa cum se solicită prin fișa de date a achiziției. În temeiul art. 129 alin. (2) din HG nr. 394/2016, are dreptul să solicite în original orice document cu regim special a cărui valabilitate este condiționată de prezentarea în această formă, coroborat cu faptul că și scrisoarea de garanție a fost depusă în original la sediul entității contractante și documentul (ex. act adițional, amendament la scrisoarea de garanție) prin care să precizeze că garanția este constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici, se va depune și în original la sediul achizitoarei, în programul de lucru al serviciului de registratură, respectiv de luni până vineri între orele 8-16, cu respectarea termenului limită, sub sancțiunea prevăzută la art. 140 alin. (4) din HG nr. 394/2016. Au fost solicitate 3 clarificări după cum indică contestatoarea, însă acestea au fost menite să aducă o clarificare asupra garanției, ceea ce legislația permite, clarificările nu sunt menite să pună în dificultate un operator economic în vederea descalificării, ci permite punerea într-o lumină mai clară a documentelor prezentate. Întrucât asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL a constituit garanția de participare printr-un instrument emis de o instituție financiară nebancară, respectiv a depus Scrisoare de garanție de participare la licitație, Seria TST nr. 107/16.04.2025, emisă de ..... IFN, în Estonia, practică mai puțin întâlnită în cadrul procedurilor de achiziție, comisia de evaluare a hotărât să solicite un număr de trei clarificări, practici recomandate de către ANAP și în conformitate cu legislația în vigoare. Menționează că scopul solicitării acestor clarificări este acela de a lămuri și de a edifica unele aspecte privind garanția de participare și nu să îngreuneze sau să favorizeze vreun ofertant, iar interesul său major este acela ca la finalul procesului de evaluare să obțină cât mai multe oferte Pagina 19 din 36

§ 20

admisibile, adoptând principiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/ 2016 coroborat cu SECȚIUNEA a 9-a art. 132 - 137 și SECȚIUNEA a 10-a art. 138 - 147 din HG nr. 394/2016. Modul de lucru al comisiei de evaluare, precum și o evaluare detaliată a garanțiilor de participare sunt prezentate în procesele verbale nr. 11410/29.04.2025, nr. 11900/06.05.2025, nr. 12594/14.05.2025 și nr. 23.05.2025. 2. În ceea ce privește propunerea tehnică depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, precizează următoarele: Contestatoarea aduce acuze modului de lucru al comisiei de evaluare privind aspecte care, potrivit reglementărilor în materie de achiziții, pot fi facil clarificate, oferta depusă de asociere neregăsindu-se într-una dintre situațiile de excludere. Mai mult decât atât, contestatoarea face referire la cerințe fictive care nu fac obiectul achiziției sectoriale supusă atenției și care nu se regăsesc în documentația de atribuire, precum și la faptul că personalul nu a fost evaluat corespunzător, întrucât în oferta depusă de asociere se regăsesc documente ilizibile depuse pentru personal, însă, precizează că personalul la care contestatoarea face referire nu a fost solicitat printr-o cerință expresă, deci nu a făcut obiectul evaluării.  „In cadrul propunerii sale tehnice, ofertantul a depus un aviz sanitar care însă nu era aferent produselor ofertate de acesta. Astfel, așa cum rezulta din solicitarea de clarificări 14039/03.06.2025, aspectul a fost sesizat de autoritate": În conformitate cu cerința caietului de sarcini de la secțiunea 5.5 Utilaje, echipamente, materiale, în cadrul propunerii tehnice a fost prezentat Aviz sanitar țevi și fitinguri PEID Tehno World SRL. Având în vedere că au fost ofertate fitinguri PEID - PLASSON, vane concesie -VALROM și contoare – DIEHL, comisia de evaluare a solicitat asocierii, prin adresa nr. 14039/03.06.2025, prezentarea avizului sanitar pentru fitingurile și vanele de concesie, contoare ofertate (PLASSON, VALROM, DIEHL) și prezentarea specificațiilor tehnice pentru țevi și fitinguri PEID produse de Tehno World SRL. Asocierea a răspuns în termenul acordat de comisia de evaluare, publicând răspunsul în SEAP la data de 05.06.2025 ora 21:51, astfel: Entitatea contractantă are personal calificat de întreținere a rețelelor de alimentare cu apă și a branșamentelor de apă, presupune că, cunoaște foarte bine producători și distribuitori existenți pe piață la ora actuală și faptul că PLASSON, VALROM și DIEHL dețin astfel de avize. Anexează: - Aviz sanitar nr. 13/25.11.2022 pentru fitinguri de electrofuziune din PE pentru instalații de apă potabilă producător PLASSON ltd; - Aviz sanitar nr. 12/25.11.2022 pentru fitinguri din PP cu etanșare prin compresiune pentru îmbinarea țevilor din PEID producător PLASSON ltd; 20

§ 21

- Valabile pe perioada în care nu se face nicio modificare în compoziția și calitatea produsului. - Notificare nr. 33 CRSPM/14.07.2015 pentru armături pentru instalații producător HTI International Romania SRL - Notificare nr. 34 CRSPM/14.07.2015 pentru elemente de armătură pentru instalații producător HTI International Romania SRL - Notificare nr. 35 CRSPM/14.07.2015 pentru armături pentru instalații producător HTI International Romania SRL - Notificare nr. 36 CRSPM/14.07.2015 pentru elemente de armătură pentru instalații producător HTI International Romania SRL - Certificat de conformitate sanitară pentru Contor de apă MNK producător Zenner International GmbH&Co KG. De asemenea, au fost prezentate și specificațiile tehnice pentru țevi PEID produse de Tehno World SRL, comisia de evaluare constatând următoarele: Potrivit art. 133 alin. (1) lit. f) din HG nr. 394/2016, comisia de evaluare are obligația de a verifica conformitatea propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Având în vedere că în caietul de sarcini a fost prevăzută cerința de a prezenta avizul sanitar, pentru produsele ofertate care intră în contact cu apa potabilă, comisia de evaluare are obligația de a evalua oferta în baza documentelor prezentate în raport cu cerințele caietului de sarcini și nu pe presupunerea ofertantului că ar cunoaște foarte bine producători și distribuitori existenți pe piață la ora actuală și faptul că, PLASSON, VALROM și DIEHL dețin astfel de avize. Ofertantul a prezentat avize sanitare de la producătorul PLASSON. De asemenea, a prezentat și avize sanitare pentru armături pentru instalații și elemente de armătură pentru instalații producător HTI INTERNATIONAL ROMANIA SRL și pentru Contor de apă MNK producător ZENNER INTERNATIONAL GMBH&CO KG, care nu au fost ofertate în oferta tehnică inițială. În urma evaluării răspunsului, comisia de evaluare a constatat că nu se regăsesc avizele sanitare pentru produsele ofertate, respectiv vane concesie -VALROM și contoare - DIEHL și, în consecință, a hotărât să solicite ofertantului avizele sanitare pentru produsele ofertate, respectiv vane concesie -VALROM și contoare - DIEHL. Termenul pentru răspunsul la clarificări a fost data de 10.06.2025. Ofertantul a răspuns în termenul acordat de comisia de evaluare, publicând răspunsul în SEAP la data de 10.06.2025, ora 17:21, prin care a prezentat Notificare nr. 34 CRSPM/14.07.2015 valabilă pe perioada în care nu se face nicio modificare a compoziției și calității produsului, pentru robinet branșament, producător Wato. Ofertantul precizează că solicitantul notificării este HTI INTERNATIONAL ROMANIA, iar furnizorul este VALROM. Ofertantul a mai prezentat Notificarea nr. 7/05.05.2020 CRSP Iași pentru contor Hydrus 2.0, producător Diehl, valabilă pe perioada în care nu se face nicio modificare a compoziției și calității produsului. Pagina 21 din 36

§ 22

În consecință, nu se poate vorbi despre produse neofertate, produsele Tehno World și Diehl existând în oferta inițială. De asemenea, pentru celelalte produse pentru care a existat în ofertă un document de la furnizor/producător s-au solicitat avizele sanitare corespunzătoare. Referitor la robineții de concesie Valrom, din specificațiile tehnice prezentate în ofertă și răspunsul la clarificări nr. 145/10.06.2025, ofertantul declară că aceștia sunt produși de WATO și importați de HTI, comisia de evaluare a considerat răspunsul ofertantului ca fiind concludent, din punct de vedere tehnic, schema robinetului fiind identică cu cea depusă în oferta inițială.  „Răspunsul transmis de ofertant prin adresa nr.140/05.06.2025 trebuia considerat neconcludent si din perspectiva faptului ca s-a depus anexat acestuia Certificat de conformitate sanitara pentru contor de apa MNK producător Zenner International Gmb&Co Kg, in condițiile in care contoarele ofertate trebuie sa fie compatibile echipamentele de citire si software detinute de entitate (contoare Hydrus)": Ofertantul a prezentat un aviz sanitar pentru Contor de apă MNK producător ZENNER INTERNATIONAL GMBH&CO KG, care nu au fost ofertate. Întrucât Contoarele de apă Zenner nu se regăsesc în oferta inițială, s-a solicitat ofertantului depunerea avizului sanitar pentru contoarele Hydrus ofertate, acesta depunând documentul solicitat, aferent contoarelor Hydrus prin răspunsul la solicitarea de clarificări din 10.06.2025. Menționează că documentele aferente contoarelor Zenner, transmise de asociere prin răspunsul nr. 140/05.06.2025 nu au fost evaluate, deoarece aceste contoare nu au făcut parte din oferta inițială.  „Asocierea desemnata câștigătoare nu a prezentat în cadrul ofertei tehnice și nici în urma solicitărilor de clarificări Certificat pentru aprobare de model B.R.M.L./C.E.E./M.LD. în conformitate cu prevederile HG nr. 711/2015": Întrucât în cadrul propunerii tehnice depuse nu se regăsește documentul care să ateste îndeplinirea cerinței de la secțiunile 4.2 Execuție lucrărilor și 5.5 Utilaje, echipamente, materiale, din caietul de sarcini: „De asemenea, pentru contoare se va prezenta Certificat pentru aprobare de model B.R. M. L./C.E. E./M. I. D. în conformitate cu prevederile HG 711/2015”, comisia de evaluare a solicitat ofertantului prezentarea acestui document, iar ofertantul a răspuns. În ceea ce privește avizul de montare menționat de către asociere, entitatea contractantă face precizarea că acesta nu a fost solicitat prin documentația de atribuire, astfel, nu există obligația evaluării documentelor care nu fac obiectul cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, nici obligația clarificării unor documente depuse în cadrul propunerii tehnice, dar care nu fac obiectul cerințelor și mai cu seamă obligația descalificării unui 22

§ 23

ofertant pe astfel de documente care nu fac obiectul documentației de atribuire. Certificatul de omologare tip UE prezentat în ofertă cât și declarația de conformitate sunt documentele ce se referă la aprobarea de model a tipului de contor în sine, în conformitate cu cerințele HG nr. 711/2015 și depuse conform cerințelor. Întrucât cerința privind Certificatul BRML/CEE/MID se referă în mod clar și fără echivoc la garantarea legalității omologării și a conformității cu cerințele metrologice naționale și/sau europene. Contestatoarea susține în mod eronat faptul că Certificatul BRML/CEE/MID se referă la dreptul de a instala mijloacele de măsurare.  „Propunerea tehnică prezentată de ofertant nu conține o metodologie efectivă de execuție care să facă dovada respectării cerințelor caietului de sarcini deși această cerință există în documentația de atribuire”: Întrucât pe parcursul evaluării comisia de evaluare a avut în vedere toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire, astfel nu s-a limitat la simpla vizualizare a ofertei, ci la o evaluare efectivă a conținutului ofertei depusă raportat la cerințele documentației de atribuire. În acest sens, contractantă precizează că metodologia de execuție prezentată de către ofertant, organizarea lucrărilor, precum și Proiectarea, corespund cerințelor din caietul de sarcini, comisia a considerat această cerință îndeplinită. Dintr-o simplă evaluare a ofertei depusă de asociere se poate vedea că aceasta nu este o copie fidelă a caietului de sarcini. Referitor la doamna Cristina Pantea, menționează că aceasta este în conformitate cu documentele transmise de administratorul firmei ......... SRL, persoana care se va ocupa de proiectarea lucrărilor. Având în vedere faptul că ......... SRL este asociat î cadrul acestei asocieri, nu se pune problema solicitării unui altfel de document care să justifice accesul la această persoană. De asemenea, tehnicianul de măsurători este declarat ca fiind din partea ......... SRL, membru în asociere, din cele declarate rezultă participarea la implementarea viitorului contract. Referitor la momentul în care va interveni expertul atestat - RTE, susține că în oferta tehnică se regăsește prezentat un tabel în care sunt prezentate cerințele solicitate, inclusiv momentul în care vor intervenii experții atestați în implementarea viitorului contract. În cadrul documentației de atribuire a fost formulată o cerință privind nominalizarea personalului de execuție propus de către ofertant, însă fără alte solicitări suplimentare referitoare la diplome CV-uri, autorizații sau alte documente. Având în vedere acest aspect, documentele ce au vizat personalul de execuție nominalizat de ofertant nu au fost analizate. Comisia de evaluare având obligația analizării documentelor depuse pentru Coordonatorul de proiectare și pentru Șeful de șantier, personal pentru care au fost formulate cerințe la nivelul documentației de atribuire, privind prezentarea unor documente din care să rezulte experiența specifică, fiind și factori de evaluare.  „Punctajul acordat asocierii câștigătoare pentru componenta tehnică este nejustificat, întrucât în cadrul ofertei inițiale nu au fost depuse recomandările necesare coordonatorului de Pagina 23 din 36

§ 24

proiect. Acestea au fost depuse doar urmare a unei solicitări de clarificare, data emiterii acestora fiind ulterioară datei de depunere a ofertelor”: Având în vedere faptul că, doamna Cristina Pantea a fost nominalizată în cadrul ofertei tehnice pentru Coordonator proiectare, pentru aceasta a fost depus CV-ul în oferta tehnică. Arată că a solicitat asocierii să precizeze pentru care din lucrările cuprinse în CV a avut rol de coordonator proiect și să facă dovada acestui fapt prin prezentarea de recomandări/alte documente din care să rezulte participarea sa în calitate de coordonator proiectare. În acest sens, ofertantul a transmis o listă a lucrărilor respective și o serie de recomandări. Menționează că, deși, recomandările depuse au fost emise în data de 04.06. 2025, ele se referă la lucrări finalizate înainte de demararea procedurii de atribuire. Din cele prezentate mai sus, precum și cele prevăzute în procesele verbale privind evaluarea ofertelor, rezultă în mod clar și fără echivoc că, comisia de evaluare a procedat la evaluarea ofertelor fără a avantaja vreun ofertant, respectând indubitabil principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, principii care guvernează achizițiile sectoriale. Clarificările solicitate au avut corespondent în documentele aferente propunerii tehnice depusă, fiind cu ușurință încadrate în categoria viciilor de formă conform art. 141 alin. (3) din HG nr. 394/2016 În drept, pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare a procedat la evaluarea acestora cu respectarea prevederilor Legii nr. 99/2016, a HG nr. 394/2016 și a Directivei UE nr. 25/2014, precum și a legislației conexe privind obiectul contractului. Având în vedere cele prezentate mai sus, consideră că susținerile contestatoarei nu au proiecție în realitate, dovada acestui fapt este chiar procesul de evaluare în sine susținut prin procesele verbale. Față de aspectele prezentate mai sus, solicită constatarea ca sesizările contestatoarei sunt nefondate, lipsite de consistență și, pe cale de consecință, solicită respingerea contestației depusă de către ......... SRL, ca neîntemeiată, respectiv menținerea raportului procedurii nr. 16284/ 27.06.2025 și a documentelor subsecvente întocmite. ......... SRL, prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./15.07.2025, a formulat cerere de intervenție prin care solicită cele menționate în partea introductivă. Justifică interesul pentru menținerea raportului procedurii și a actelor subsecvente, emise de către entitatea contractantă, prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare. Cu privire a motivele și argumentele contestatoarei, arată următoarele: 24

§ 25

1. În ce privește criticile contestatoarei referitoare la neconformitatea Garanției de Participare constituite de asociere pentru această procedură, apreciază că sunt nefondate și neîntemeiate, deoarece a constituit garanția în absolută conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și cu dispozițiile art. 164 alin. (4) lit. b) teza (II) din Legea nr. 99/2016. în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 19/2022, intervenienta invocând totodată și prevederile art. 42 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Prin urmare, scrisoarea de garanție de participare Seria TST nr. 107/16.04.2025, emisă de ..... IFN OU, depusă în original, se conformează dispozițiilor legale, iar criticile contestatoarei privitor la nelegalitatea garanției de participare constituite prin instrument de garanție emis de o societate financiară nebancară nu pot fi primite, acestea fiind nefondate. 2. În ce privește susținerea contestatoarei în sensul că, prin solicitările de clarificări în număr de 3 adresate asocierii sale pentru clarificarea și lămurirea legalității și autenticității scrisorii de garanție de participare emise de către ..... IFN OU, entitatea contractantă ar fi încălcat principiile tratamentului egal și al nediscriminării, intervenienta consideră, de asemenea, neîntemeiate și nefondate, invocând dispozițiile art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. Mai mult decât atât, ultimele două solicitări de clarificare privitor la instrumentul de garanție de participare reprezintă solicitări de prezentare de dovezi suplimentare, având în vedere că garanția depusă de asociere este una emisă de un IFN. De altfel, din actul intitulat proces verbal de analiză a garanțiilor de participare nr. 11410/29.04.2025, întocmit de entitatea contractantă, se reține modalitatea de constituire a garanției de participare de către asociere, se indică aspectele pentru care achizitoarea va solicita clarificări și, totodată, se indică faptul că va solicita la BNR punctul de vedere. Intervenienta apreciază că BNR a comunicat entității contractante punctul de vedere, iar acesta nu putea fi altul decât cel care respectă prevederile art. 1 - 4, art. 18 lit. f )și art. 54 - 57 din OUG nr. 99/2006 cu ale art. 1, art. 2, art. 5 lit. c) și art. 14 din Legea nr. 93/2009. Contrar susținerilor contestatoarei în sensul că nu ar fi răspuns solicitărilor de clarificări, solicită Consiliului să observe că răspunsul cu documentele aferente la clarificările solicitate, a fost unul obiectiv, transparent și legal, dovada solicitată de entitatea contractantă cu privire la legalitatea garanției de participare neputând fi formulat altfel decât prin documentele originale cu traducerile acestora emise și primite de la Instituția Financiară Nebancară, de altfel aceasta corespunzând și conformându-se solicitărilor de clarificare ale entității contractante, redând din dispozițiile art. 42 din HG nr. 394/2016. Din cuprinsul garanței de participare depuse de asocierea sa reiese că aceasta este asumată și corespunde condițiilor stabilite de lege pentru aceste garanții, una din condițiile esențiale fiind asumarea obligației garantului de plată necondiționată la prima cerere a beneficiarului în condițiile culpei persoanei garantate. Pagina 25 din 36

§ 26

În continuare citează și dispozițiile art. 42 alin. (5) din HG nr. 394/2016. Consideră că prin solicitările de clarificări ale entității contractante privitor la garanția de participare depuse de asociere, intervenienta susține că a avut în vedere și a respectat dispozițiile legale cât și dispozițiile documentației de atribuire, prin acest comportament dovedind rolul său activ și atent în derularea procedurii și în ce privește conținutul ofertelor depuse de ofertanți și sub nici o formă nu apreciază că entitatea contractantă ar fi încălcat prevederile art. 221 din Legea nr. 99/2016 și nici pe cele ale art. 140 și art. 141 din același act normativ. Consideră relevant în justificarea temeiniciei motivării sale și a criticilor aduse susținerilor contestatoarei pe marginea scrisorii de garanție de participare a asocierii, citând ca practică a CNSC, extras din decizia CNSC nr. 203/C1/3275, 3286, 3291, 3648 din data de 25.01.2024. În final, privitor la criticile formulate de contestatoare asupra garanției de participare depuse de asociere pentru a demonta în totalitate aceste susțineri și a face dovada netemeiniciei și nefondarea lor, înțelege să anexeze documente deținute de emitentul scrisorii de garanție din care reiese capacitatea și dreptul IFN-ului de a emite și acoperi această garanție de participare, după cum urmează: - Autorizație de funcționare nr. FFA000481 din 17.06.2024 cu traducere apostilată; - Licență comercială - extras portal autoritate Estonia. 3. În ce privește susținerile contestatoarei privitor la posibila favorizare a asocierii din analiza solicitărilor de clarificări formulate de achizitoare cu privire la clarificarea documentelor pentru anumite echipamente din oferta, le apreciază nefondate și neîntemeiate. Precizează că atât prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 4 cu documentația anexată, cât și prin răspunsul nr. 5 cu documentația anexată, a clarificat ceea ce reprezenta o nelămurire a comisiei de evaluare, atât răspunsul cât și înscrisurile depuse fiind în conformitate cu cerințele entității contractante și cu cerințele documentației de atribuire. Mai mult decât atât, consideră că entitatea contractantă prin solicitările de clarificări nu a încălcat în vreun fel prevederile legale ale art. 221 din Legea nr. 99/2016 și nici pe cele ale art. 140 și art. 141 din Legea nr. 99/2016. Depunerea documentelor solicitate de comisia de evaluare pe de o parte nu au modificat în nici un fel oferta și nici nu au completat oferta pentru a crea un avantaj în detrimentul celorlalți ofertanți, cum susține contestatoarea, oferta sa tehnică fiind una conformă și corespunzătoare pentru scopul procedurii și necesitățile entității contractante. 26

§ 27

De asemenea, faptul că unele documente de aviz sanitar aferente echipamentelor se denumeau Notificare, iar celelalte Avize, nu poate constitui o neconformitate, actele fiind emise de autorități publice de stat, denumirea documentului de avizare nefiind responsabilitatea sa. De altfel, prin documentația de atribuire s-a stabilit ca cerință pentru echipamente și produse, deținerea și prezentarea de avize/documente justificative. Firesc, dispozițiile art. 143 alin. (3) din HG nr. 394/2016 nu sunt incidente ofertei sale și răspunsurilor la clarificările solicitate de comisia de evaluare, din analiza coroborată a ofertei și răspunsurilor cu înscrisurile depuse conform solicitărilor achizitoarei nefiind existente nici unul din motivele de neconformitate prevăzute de art. 143 fapt pentru care, decizia entității contractante de a declara conformă oferta sa tehnică și financiară, o apreciază legală și întemeiată. La solicitarea de clarificări nr. 14039/03.06.2025, precizează că în răspuns și a indicat paginile din ofertă unde se regăsesc documentele solicitate de comisie, motiv pentru care, susținerea contestatoarei speculativă și nefondată nu reprezintă altceva decât intenția de inducere în eroare a Consiliului, și prezentarea denaturată și neconformă a realității. Privitor la susținerea contestatoarei legat de faptul că în ce privește neconformitatea din oferta sau a metodologiei de execuție prezentate și incidența art. 140 alin. (4) din HG nr. 394/2016, le apreciază neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât, se întreabă ce înțelege contestatoarea prin metodologia de execuție, în contextul în care la dosarul achiziției nu a avut posibilitatea studierii ofertei contestatoarei, deoarece aceasta, în mod inexplicabil, a fost aprobată de achizitoare ca fiind confidențială în întregul ei. Oferta sa prezintă suficient de clar și în strictă concordanță cu cerințele documentației de atribuire și ale prevederilor normei, metodologia de execuție. Contestatoarea interpretează cerințele documentației de atribuire într- un mod rigid și excesiv, acesta transformând procedura simplificată, a cărei principală caracteristică este formalismul redus comparativ cu licitația deschisă, într-o procedură exagerat de restrictivă. Pentru aspectele mai sus arătate, consideră criticile contestatoarei și susținerile acesteia pe marginea ofertei tehnice, vădit nefondate și neîntemeiate, nefiind incidente nici dispozițiile art. 140 și nici cele ale art. 143 din HG nr. 394/2016. 4. În ce privește susținerile contestatoarei referitor la punctajul acordat asocierii sale pentru Coordonatorul de Proiect, intervenienta le apreciază neîntemeiate și nefondate. Prin documentul DUAE depus de către asociatul ......... SRL pentru proiectare au fost indicate ca experiență similară contracte având obiect identic cu contractele indicate prin CV-ul depus pentru Pantea Gabriela Cristina, Recomandările prin care se atestă participarea în calitate de Coordonator Proiectare fiind emise de autorități contractante. Conform datelor societății ......... SRL, aceasta are ca asociat și administrator pe Dna. Pantea Gabriela Cristina, pentru care în calitate de Pagina 27 din 36

§ 28

Coordonator Proiect pentru această investiție s-au depus în dovedirea experienței similare, actele doveditoare conform indicațiilor și cerinței din fișa de date, prin declarația persoanei, aceasta asumându-și experiența conform indicațiilor din CV și declarându-și disponibilitatea conform cerințelor. În urma solicitării formale de clarificare pentru Coordonatorul de Proiect nr. 14039/03.06.2025, asocierea s-a conformat și asociatul ......... SRL a prezentat recomandările solicitate de comisia de evaluare, documentele nereprezentând o completare a documentației, acestea fiind dovada conformității celor declarate prin DUAE și a celor asumate de personalul cheie indicat în procedură. Consideră lipsit de relevanță faptul că recomandările sunt cu dată recentă, rolul acestora fiind pentru justificare și dovadă, esențial pentru experiența similară solicitată fiind confirmarea și recunoașterea în mod oficial și legal a participării și realizării lucrărilor prezentate ca experiență similară, actul recent confirmând realitatea și conformitatea declarației persoanei căreia documentele îi servesc. În argumentarea celor mai sus arătate, intervenienta indică decizia CJUE pronunțată în cauza C295/20 care a vizat dovada experienței similare. Pentru toate aceste motive, consideră cererea de intervenție admisibilă și, pe cale de consecință, solicită să se țină cont la soluționarea cauzei de cele precizate și argumentate și să se dispună ca atare. Prin adresa transmisă pe e-mail și înregistrată la Consiliu cu nr. 48806/18.07.2025, ......... SRL comunică completare la cererea de intervenție, solicitând, pe cale de excepție, respingerea contestației, deoarece ......... SRL a depus cauțiunea tardiv. ......... SA a transmis copia dosarului achiziției în data de 18.07.2025, fiind înregistrat la Consiliu cu nr. 48859. ......... SRL, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 49996/23.07.2025, a transmis concluzii scrise la punctul de vedere comunicat de entitatea contractantă, arătând punctual aspecte cu privire la accesul la dosarul achiziției, dovada constituirii garanției de participare și clarificările aduse propunerii tehnice. ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211465212/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala ........., la data de 08.07.2025, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 47723/15.02.2025. Prin adresa nr. 55523/2527/C6/12.08.2025, Consiliul a comunicat entității contractante aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 28

§ 29

Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... SA, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție de lucrări pentru realizarea branșamentelor și racordurilor prin proiectul Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1160861/02.04.2025. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 4.877.111,63 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva raportului procedurii nr. 16284/27.06.2025, ......... SRL a înaintat Consiliului contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că ......... SRL (lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL) a formulat o cerere de intervenție referitor la contestația înaintată de ......... SRL, pe care o încuviințează în principiu, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că oferta asocierii ......... SRL fiind declarată câștigătoare, dovedește un interes legitim propriu în pricină prin promovarea ei. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea lor având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Fiind ținut, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 [Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei], la a verifica cu întâietate excepțiile invocate, Consiliul va analiza cu precădere excepția invocată de intervenientă privind neconstituire cauțiunii de către autoarea contestației sau insuficiența acesteia. Consiliul va respinge ca nefondată excepția invocată de ......... SRL. În stabilirea acestei finalități, Consiliul a avut în vedere dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care stabilesc obligația operatorului economic participant la procedură care se consideră persoană vătămată de actele entității contractante, ca pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8, să constituie o cauțiune în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii acesteia. Conform documentelor aflate la dosarul cauzei contestația a fost depusă la Consiliu la data de 07.07.2025, autoarea contestației constituind cauțiunea în data de 08.07.2025, conform recipisei de consemnare nr. 211465212/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala ........., la data de 08.07.2025, în valoare de 88.000,00 lei, în acord cu dispozițiile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, pe seama și la dispoziția Consiliului, în cuantumul prevăzut de aceste dispoziții legale. Originalul acestei recipise, a fost transmis, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 47723/15.02.2025. Pagina 29 din 36

§ 30

Procedând la analiza pe fond a contestației, Consiliul reține că autoarea acesteia este nemulțumită de faptul că entitatea contractantă a declarat în mod nelegal admisibilă și câștigătoare oferta asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, în timp ce oferta sa s-a clasat pe locul II în clasament. Astfel, Consiliul constată că autoarea contestației critică faptul că entitatea contractantă a stabilit în mod nelegal că asocierea declarată câștigătoare a îndeplinit cerințele privind constituirea garanției de participare solicitate și că propunerea tehnică a acestei asocieri este conformă. Prin urmare, analiza Consiliului va debuta cu modul în care asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL a îndeplinit cerințele privind constituirea garanției de participare. În acest sens, Consiliul reține că entitatea contractantă a stabilit prin fișa de date, cap. III.1.6.a) Garantie de participare, următoarele: „Garantia de participare va fi încarcata în SEAP cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor. Se constituie conform art. 164 alin. 2 si 4 din Legea 99/2016 prin virament bancar sau print instrumente de garantare emise în condiţiile legii. Garanţia de participare trebuie să fie constituită în suma de 48.771 lei. Garanția de participare trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată și să fie constituită în suma și pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentația de atribuire. Perioada de valabilitate a garantiei de participare este de 2 luni de la data limita de primire a ofertelor. Pentru garantiile de participare constituite în alta moneda decât lei, cursul valutar la care se va face echivalenta va fi cursul leu/alta valuta publicat de BNR cu 5 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor Contul in care se va depune garantia de participare este RO72 RNCB 0015 0061 5684 0001 - deschis la BCR .......... În cazul depunerii de oferte în asociere, garanţia de participare trebuie constituită în numele asocierii şi să menţioneze că acoperă în mod solidar toţi membrii grupului de operatori economici.” În acest scop, asocierea a depus Scrisoare de garanție de participare la licitație, Seria: TST, Nr. 107/16.04.2025, emisă de ..... IFN OŰ, cu sediul în Talinn, Estonia, în care se precizează următoarele: „În cererea si în declaraţia sa, ......... S.A. va preciza că suma cerută de ea şi datorată ei este din cauza existenţei uneia sau mai multora dintre situaţiile următoare: 1. Asocierea SC CRISTICOM CONSTRUCT S.R.L - S.C. ......... S.R.L. - S.C ......... S.R.L., reprezentat prin liderul de asociere S.C. ......... S.R.L cu sediul în lud. ........., Com. ........., Sat ........., ........., înregistrată la registrul comerţului sub Nr 102/287/2007, având Cod Unic de înregistrare Nr. ......... (în continuare numit "Contractantul" sau „Executantul"), reprezentată legal prin administrator ........., în calitate de Contractant și-a retras oferta în perioada de valabilitate a acesteia; 2. Oferta sa fiind stabilită câștigătoare, Ofertantul S.C. ......... S.R.L. a refuzat să semneze contractul de achiziție publică, în perioada de valabilitate a ofertei; …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 5. Oferta sa fiind stabilită câștigătoare, Ofertantul S.C. ......... S.R.L., nu constituie garanția de bună execuție”. Anterior stabilirii măsurii în care acest document depus de asociere respectă condițiile de formă impuse de prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că, mai întâi, trebuie să se stabilească faptul 30

§ 31

dacă emitentul acestei scrisorii îndeplinește condițiile necesare pentru a putea fi recunoscută în România. În această privință sunt considerate relevante dispozițiile art. 164 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, potrivit cărora: „Garanţia de participare sau, după caz, garanţia de bună execuţie trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel: (i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat; (ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA; (iii) asigurări de garanţii emise: - fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; - fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.” În legătură cu aceste prevederi, ANAP a publicat Notificarea cu privire la societățile de asigurare și instituțiile de credit, precizând că: „În ceea ce privește scrisorile de garanție bancară emise sub sigla unor entități cu sediul în alte state membre UE și/sau alte state terțe, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit din România, recomandă ca autoritățile/entitățile contractante să consulte toate bazele de date disponibile, în vederea identificării capacității financiare reale a emitenților scrisorilor de garanție sus-menționate. ……………………………………………………. În cazul scrisorilor de garanție bancară emise de către instituțiile financiare nebancare se pot întâlni următoarele tipologii aflate în afara cadrului legal: • instituții financiare nebancare radiate din Registrele băncii centrale; • instituții financiare nebancare a căror activitate este suspendată; Aceste două tipuri de entități nu mai au dreptul de a desfășura activități de creditare, pot doar continua până la scadență contractele încheiate înainte de momentul radierii/suspendării activității, fără a le putea modifica altfel decât în sensul prelungirii termenului de rambursare. Informații despre calitatea de instituție financiară nebancară radiate/suspendată pot fi regăsite accesând următorul link: https://bnr.ro/Registre-si-Liste-717.aspx; • instituții financiare nebancare constituite sub forma caselor de amanet – activitatea acestor entități este limitată și ele nu au dreptul de a emite scrisori de garanție/asuma instrumente de garantare; Informații cu privire la aceste din urmă entități fi regăsite accesând următorul link: https://bnr.ro/RegistreBNR/registrul_evidenta_ifn_active; • instituții financiare cu sediul în alt stat membru care desfășoară activitatea de creditare (în sensul emiterii scrisorilor de garanție) pe teritoriul României, prin invocarea fără drept a libertății de a presta servicii în mod direct pe teritoriul țării noastre (”dreptul de pașaportare”). Între acestea se regăsesc instituțiile financiare cu sediul în alt stat membru care nu au fost notificate Băncii Naționale a României și instituțiile financiare care nu se regăsesc în registrele băncii centrale.” În acest sens, s-a pronunțat Banca Națională a României prin adresa nr. Nr. XIV/5/1378/02.05.2025, transmisă achizitoarei la solicitarea sa cu privire la autorizarea ..... IFN SRL și a ..... IFN OŰ, Estonia, de a emite scrisori de garanție de participare la licitație/scrisori de garanție de bună execuție, precizând următoarele: „În ceea ce priveşte ..... IFN S.R.L. (România), confirmăm cele reţinute de dvs., respectiv faptul că entitatea este o casă de amanet, înscrisă sub nr. RE-PJR-41-037216 din data de 06.09.2021 în Registrul de evidenţă instituţii financiare nebancare, Secţiunea b) - Case de amanet, ţinut de Banca Naţională a României (disponibil la adresa https://www.bnro.ro/V.-REGISTRUL-INSTITU %c8%9allLOR-FINANCIARE-NEBANCARE- (IFN)-27236.aspx#IFN RE A 3), a cărei activitate de creditare este limitată la cea prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009, conform Pagina 31 din 36

§ 32

art. 37 lit. c) din acelaşi act normativ, şi, prin urmare, această entitate nu poate emite scrisori de garanţie/asuma instrumente de garantare ca formă a activităţii de creditare desfăşurată. ………………………… În ceea ce priveşte ..... IFN OU, vă informăm că, potrivit informaţiilor publice ce pot fi consultate accesând

§ 33

link-ul

§ 34

https://ariregister.rik.ee/eng/company/16883852/

§ 35

TRUSTEE-CAPITAL- MANAGEMENT-IFN- 0%C3%9C, respectiva entitate este o instituţie financiară înregistrată în Estonia, având inclusă în obiectul de activitate emiterea de scrisori de garanţie. Din perspectiva cadrului legal administrat de Banca Naţională a României, vă aducem la cunoştinţă că instituţiile financiare din state membre îşi pot desfăşura activitatea pe teritoriul României în mod direct sau prin intermediul unei sucursale cu respectarea strictă fie a prevederilor art. 54 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, fie a dispoziţiilor art. 25 - 27 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, instituţiile financiare cu sediul într-un alt stat membru pot desfăşura activitate de emitere de scrisori de garanţie pe teritoriul României prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, doar dacă sunt filiale ale unei/unor instituţii de credit, ori prin înregistrarea în Registrele privind instituţiile financiare nebancare ţinute de Banca Naţională a României. în considerarea celor anterior prezentate, menţionăm că, aşa cum se poate constata urmare verificării documentelor disponibile la adresa https://www.bnro.ro/Registre-si-Liste-717.aspx, ..... IFN OU nu se află înscrisă în Registrele/Listele ţinute de Banca Naţională a României unde se regăsesc entităţile aflate în aria de responsabilitate a băncii centrale si care deţin dreptul de a presta pe teritoriul României activitate de creditare, inclusiv de emitere de scrisori de garanţie. Mai mult, nefiind o instituţie de credit sau subsidiara unei instituţii de credit, entitatea vizată nu poate presta servicii în mod direct pe teritoriul României, iar neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art.27 din Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările si completările ulterioare, atrage în cazul acesteia incidenţa interdicţiei prevăzute la art. 2 alin.(2) din acelaşi act normativ.” Astfel, Consiliul reține că prin dispozițiile legale precizate sunt stabilite următoarele: - art. 54 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului: „(1) Instituţiile financiare cu sediul într-un alt stat membru pot desfăşura în România activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-n)1, prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor instituţii de credit, dacă activităţile respective sunt prevăzute în actele lor constitutive şi dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) întreprinderea-mamă sau întreprinderile-mamă ale instituţiei financiare sunt autorizate ca instituţii de credit în statul membru a cărui legislaţie guvernează statutul instituţiei financiare- filială; b) activităţile în cauză sunt efectiv desfăşurate pe teritoriul aceluiaşi stat membru; c) întreprinderea-mamă sau întreprinderile-mamă ale instituţiei financiare deţin 90% sau mai mult din drepturile de vot ataşate acţiunilor la capitalul social al acesteia; d) întreprinderea-mamă sau întreprinderile-mamă ale instituţiei financiare trebuie să îndeplinească cerinţele autorităţii competente din statul membru de origine cu privire la administrarea prudentă a instituţiei financiare-filială şi trebuie să declare, cu acordul acestei autorităţi, că garantează în solidar obligaţiile asumate de instituţia financiară-filială; e) instituţia financiară-filială este inclusă, în special în ceea ce priveşte activităţile pe care urmează să le desfăşoare în România, în supravegherea pe bază consolidată a societăţii mamă sau, după caz, a fiecărei societăţi-mamă, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi celor cuprinse în partea I titlul II cap. II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în mod deosebit pentru 32

§ 36

calculul cerinţelor de fonduri proprii, prevăzut la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru controlul expunerilor mari, prevăzut în partea a IV-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi în scopul limitării deţinerilor calificate din afara sectorului financiar, potrivit dispoziţiilor art. 89 şi 90 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (2) Dispoziţiile art. 45 alin. (2), 48 şi 49 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înfiinţării unei sucursale, respectiv al furnizării de servicii în mod direct în România de către o instituţie financiară dintr-un alt stat membru. Notificarea transmisă Băncii Naţionale a României include în acest caz şi atestarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (f). (3) În cazul înfiinţării unei sucursale, prin excepţie de la dispoziţiile art. 48 alin. (2) lit. d), informaţiile care se notifică sunt cele referitoare la nivelul şi structura fondurilor proprii ale instituţiei financiare-filială şi valoarea totală a expunerilor la risc ale instituţiei de credit, societate- mamă, calculată potrivit art. 92 alin. (3) şi (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.” - art. 25 - 27 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare: „Art. 25. - (1) Înfiinţarea instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul general se notifică Băncii Naţionale a României, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării în registrul comerţului. (2) Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura activitate de creditare numai după înscrierea în Registrul general. Art. 26. - (1) Procedura şi condiţiile de notificare sunt stabilite prin reglementări ale Băncii Naţionale a României. (2) Instituţiile financiare nebancare sunt obligate să comunice modificările cu privire la datele şi informaţiile cuprinse în documentaţia depusă iniţial, potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României. Art. 27. - (1) Instituţiile financiare nebancare sunt înscrise în Registrul general dacă, în urma notificării efectuate, fac dovada respectării cerinţelor legale aplicabile. (2) Banca Naţională a României transmite instituţiilor financiare nebancare documentul ce atestă înscrierea în Registrul general, în termen de 30 de zile de la data la care documentaţia depusă este completă şi corespunzătoare. (3) Neîndeplinirea cerinţelor legale aplicabile atrage respingerea cererii de înscriere a entităţii în Registrul general şi, implicit, neacordarea permisiunii de a desfăşura activitate de creditare.” Raportat la cele prezentate anterior, Consiliul constată că emitentul Scrisorii de garanție prezentată de asocierea declarată câștigătoare nu poate desfășura în mod legal aceste informații. În această apreciere a sa, Consiliul a luat în vedere inclusiv faptul că entitatea contractantă a solicitat asocierii, prin adresa nr. 1141/ 29.04.2025, pct. 4, transmiterea dovezii că ..... IFN OŰ este autorizată în Estonia pentru a putea emite garanții, iar prin răspunsul dat entitatea respectivă contrazice atât prevederile legale anterior citate, cât și poziția BNR și a ANAP, susținând că, deși ..... IFN OŰ nu a notificat BNR, își desfășoară activitatea sub licență emisă de autoritățile estoniene și poate emite astfel de documente. Or, din informațiile anterior prezentate rezult că ..... IFN SRL este mandatarul de corespondență în România a ..... IFN OŰ, aspect care nu presupune că sunt îndeplinite cerințele legale anterior citate, în condițiile în care nici mandatarul și nici mandantul nu pot desfășura legal în România activități de creditare, respectiv de a emite scrisori de garanție, cum de altfel i-a precizat achizitoarei chiar BNR. Prin urmare, Consiliul nu poate lua în considerare alegațiile entității contractante pe acest subiect și constată eronata evaluare din această perspectivă a ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, stabilind în mod nelegal că au fost îndeplinite cerințele fișei de date în discuție, în condițiile în care emitentul scrisorii de garanție nu îndeplinește dispozițiile legale necesare în acest scop, astfel că această ofertă se impunea a fi respinsă ca inacceptabilă pentru că nu a depus o garanție de Pagina 33 din 36

§ 37

participare valabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. (3) din HG nr. 394/2016. Într-o astfel de situație este lipsit de interes a mai analiza măsura în care numeroasele clarificări adresate de entitatea contractantă în legătură cu constituirea garanției de participare au fost realizate în limitele stabilite de legiuitor în acest sens. De asemenea, este de prisos a mai analiza criticile contestatoarei în legătură cu propunerea tehnică a asocierii, deoarece, indiferent de rezultatul unei astfel analize, caracterul inacceptabil al ofertei asocierii nu ar putea fi schimbat. În aceste condiții, având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul urmează să admită contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu ......... SA, și va anula raportul procedurii nr. 16284/27.06.2025 și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, în ceea ce privește evaluarea ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL Va obliga entitatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, conform celor precizate în motivare. În baza dispozițiilor coroborate ale art. 26 alin. (9) și art. 68 din Legea nr. 101/2016 și art. 451 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă, Consiliul va admite cererea autoarei contestației privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației, însă va diminua corespunzător cuantumul acestora, astfel că va obliga ......... SA la plata către ......... SRL a sumei de 4.500 lei reprezentând parte din onorariu avocat prezentate în sumă de 9520,00 lei (conform factura nr. SPARL nr. 3099 din 04.07.2025, emisă de SPARL HOSSZU, GERA, DOBOȘ ȘI ASOCIAȚII și dovada plății conform transfer număr de referință internă 886931127). Pe cale de consecință, contestația urmând a fi admisă, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ......... SRL, inclusiv cererea privind obligarea ......... SRL la plata cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 34

§ 38

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de către ......... SRL. Respinge excepția neconstituirii cauțiunii de către autoarea contestației ......... SRL. Admite contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu ......... SA, și anulează raportul procedurii nr. 16284/27.06.2025 și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, în ceea ce privește evaluarea ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, conform celor precizate în motivare. Obligă ......... SA la plata către ......... SRL a sumei de 4.500 lei, reprezentând onorariu avocat. Pe cale de consecință, Consiliul respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de ......... SRL, inclusiv cererea privind obligarea ......... SRL la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ......... Redactată practicaua deciziei ... Pagina 35 din 36

§ 39

Redactată în 5 exemplare, conține 33 pagini. 36

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.