Decizie 2303/2025
Decizie CNSC2025_2303_2025_Decizie_2303.pdf, BO2025_2303_2025_BO2025_2303.pdf
Document CNSC
SALESIANER MIETTEX SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI
Decizia CNSC nr. 2303/C4/2118 din 08.08.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 0883/10.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37979/10.06.2025, depusă de Salesianer Miettex SRL, cu sediul în str. Drumul Osiei nr. 54-64, sectorul 6, București, CUI 17480221, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/6937/2005, reprezentată legal de domnul Florin Ianchiș - administrator și convențional de domnul Valentin Danciu - avocat, privind procedura de licitație deschisă pentru încheierea unui acord-cadru de servicii de spălătorie și curățătorie uscată inventar moale rezultat din activitatea spitalicească, lotul 1 – „Spălătorie și curățătorie uscată inventar moale”, cod CPV principal 98310000-9, cu data-limită de depunere a ofertelor 11.03.2025, anunț de participare nr. CN1077583/05.02.2025, organizată de Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, cu sediul în str. Găgeni nr. 100, Ploiești, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea a…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite în parte, în limita considerentelor de mai sus, contestația Salesianer Miettex SRL nr. 0883/10.06.2025, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 26192/28.05.2025 și actele autorității contractante subsecvente lui, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, toate la lotul 1, în partea care privește oferta Silgimar Prod SRL. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea prețului propus și la îndeplinirea cerinței „Factura achiziție/document similar nebulizator” din caietul de sarcini, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației achizițiilor publice aplicabilă procedurii, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei Silgimar Prod SRL și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comu…Verifică pasajul în context →
fiind avizat împotriva Clostridium Difficile și cu timpul de nebulizare 10- 14 min. Motivarea integrală a cererii de intervenție se regăsește în fișierul „[........../00075] cerere-interventie-..........-ds-CNSC-2118- 2025.pdf”, postat de autoritate în SEAP la 30.06.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. VI. La 17.07.2025, ......... SRL, în replică la cererea de intervenție și la punctul de vedere al autorității, a transmis adresa nr. 1037/17.07.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 48602/ 17.07.2025, susținând că intervenienta recunoaște prețul de 66,19% din valoarea estimată, ceea ce activează obligația legală a autorității de a solicita clarificări, obligație omisă. Adaugă că propunerea tehnică este neconformă, întrucât eficacitatea virucidă a dezinfectantului era contestabilă. Din ofertă lipsește dovada capacității de livrare din prima zi. VII. La 24.07.2025, .......... SRL a transmis concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 50716/25.07.2025, susț…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2303_2025_Decizie_2303.pdf, BO2025_2303_2025_BO2025_2303.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2303 / C4 / 2118 Data: 08.08.2025 I. Prin contestația nr. 0883/10.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37979/10.06.2025, depusă de Salesianer Miettex SRL, cu sediul în str. Drumul Osiei nr. 54-64, sectorul 6, București, CUI 17480221, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/6937/2005, reprezentată legal de domnul Florin Ianchiș - administrator și convențional de domnul Valentin Danciu - avocat, privind procedura de licitație deschisă pentru încheierea unui acord-cadru de servicii de spălătorie și curățătorie uscată inventar moale rezultat din activitatea spitalicească, lotul 1 – „Spălătorie și curățătorie uscată inventar moale”, cod CPV principal 98310000-9, cu data-limită de depunere a ofertelor 11.03.2025, anunț de participare nr. CN1077583/05.02.2025, organizată de Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, cu sediul în str. Găgeni nr. 100, Ploiești, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea admiterii și desemnării câștigătoare a ofertei Silgimar Prod SRL, precum și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. II. La 26.06.2025, Silgimar Prod SRL, cu sediul în str. Școlii nr. 28, satul Garvan, comuna Jijila, județul Tulcea, CUI 18594267, număr de înregistrare în registrul comerțului J36/438/2012, reprezentată convențional de „Vlăsceanu & Mihalcea” - Societate Civilă de Avocați, cu sediul în bd. Republicii nr. 295, corp C1, Ploiești, județul Prahova, ales pentru comunicarea actelor de procedură, a înaintat cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 43101/ 27.06.2025, prin care solicită respingerea contestației și menținerea actualului rezultat al licitației. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și pentru motive care țin de economie procedurală. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 3
CONSILIUL DECIDE: Admite în parte, în limita considerentelor de mai sus, contestația Salesianer Miettex SRL nr. 0883/10.06.2025, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 26192/28.05.2025 și actele autorității contractante subsecvente lui, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, toate la lotul 1, în partea care privește oferta Silgimar Prod SRL. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea prețului propus și la îndeplinirea cerinței „Factura achiziție/document similar nebulizator” din caietul de sarcini, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației achizițiilor publice aplicabilă procedurii, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei Silgimar Prod SRL și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ambelor ofertante rezultatul, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația, ca nefondată. Încuviințează, în principiu, și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară accesorie nr. 43101/27.06.2025, depusă de Silgimar Prod SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Daniela NANU Daniel ȘERBAN Dan TRĂSNEA Redactată practicaua deciziei, consilier Cristina MARIN Pagina 2 din 3
Redactată în cinci exemplare, conține douăzeci și patru de pagini. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2303 / C4 / 2118 Data: 08.08.2025 I. Prin contestația nr. 0883/10.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37979/10.06.2025, depusă de ......... SRL, cu sediul în str. Drumul Osiei nr. 54-64, sectorul 6, ........., CUI ........., număr de înregistrare în registrul comerțului ........., reprezentată legal de domnul ........ - administrator și convențional de domnul ........... - avocat, privind procedura de licitație deschisă pentru încheierea unui acord-cadru de servicii de spălătorie și curățătorie uscată inventar moale rezultat din activitatea spitalicească, lotul 1 – „Spălătorie și curățătorie uscată inventar moale”, cod CPV principal 98310000-9, cu data-limită de depunere a ofertelor 11.03.2025, anunț de participare nr. ........../05.02.2025, organizată de Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ........., cu sediul în str. Găgeni nr. 100, ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea admiterii și desemnării câștigătoare a ofertei .......... SRL, precum și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. II. La 26.06.2025, .......... SRL, cu sediul în str. Școlii nr. 28, satul Garvan, comuna Jijila, județul Tulcea, CUI ........, număr de înregistrare în registrul comerțului .........., reprezentată convențional de „....................” - Societate Civilă de Avocați, cu sediul în bd. Republicii nr. 295, corp C1, ........., județul ........., ales pentru comunicarea actelor de procedură, a înaintat cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 43101/ 27.06.2025, prin care solicită respingerea contestației și menținerea actualului rezultat al licitației. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și pentru motive care țin de economie procedurală. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 24
III. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ......... SRL reclamă decizia autorității contractante Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ......... de admitere și declarare câștigătoare a ofertei .......... SRL, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, lotul 1, învederând în motivare că respectiva ofertă ar fi trebuit să fie respinsă pentru prețul neobișnuit de scăzut și ca neconformă, întrucât nu respectă în totalitate cerințele documentației de atribuire. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[........../00070] Contestatie CNSC - SJU ......... - ............pdf”, postat de autoritate în SEAP la 16.06.2025, în cadrul
documentelor
asociate
anunțului
de
participare nr. ........../05.02.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, întinse pe zeci de pagini, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. IV. În punctul său de vedere nr. 34013/09.07.2025 asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 47730/15.07.2025, autoritatea contractantă susține în apărare că a respectat integral legislația și principiile achizițiilor publice. Ambii ofertanți au prezentat un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce ar fi prestat, sub 80% din valoarea estimată a contractului. Oferta financiară depusă de .......... SRL a fost de 7.763.760 lei, fără TVA, comparativ cu oferta ......... SRL, de 10.902.000 lei, fără TVA. Ambii ofertanți au fost declarați câștigători. Autoritatea i-a tratat în mod egal – deși ambii avea prețul aparent neobișnuit de scăzut, nu a cerut documente suplimentare niciunuia. Ofertele tehnice ale celor doi au corespuns cerințelor caietului de sarcini. ......... SRL a solicitat copia dosarului achiziției publice anterior finalizării procedurii de atribuire. V. Prin cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 43101/27.06.2025, .......... SRL solicită respingerea contestației și păstrarea actelor și măsurilor contestate ca fiind legale și temeinicie, argumentând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru accesul la dosarul achiziției publice, procedura nefiind finalizată, iar prevederile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 nu sunt aplicabile. Prețul ofertat, deși sub 80%, nu este nejustificat, fiind comparabil cu tarifele practicate de contestatoare. Produsul ofertat este Oxidice Air B, nu Aseptanios AD, Pagina 2 din 24
fiind avizat împotriva Clostridium Difficile și cu timpul de nebulizare 10- 14 min. Motivarea integrală a cererii de intervenție se regăsește în fișierul „[........../00075] cerere-interventie-..........-ds-CNSC-2118- 2025.pdf”, postat de autoritate în SEAP la 30.06.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. VI. La 17.07.2025, ......... SRL, în replică la cererea de intervenție și la punctul de vedere al autorității, a transmis adresa nr. 1037/17.07.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 48602/ 17.07.2025, susținând că intervenienta recunoaște prețul de 66,19% din valoarea estimată, ceea ce activează obligația legală a autorității de a solicita clarificări, obligație omisă. Adaugă că propunerea tehnică este neconformă, întrucât eficacitatea virucidă a dezinfectantului era contestabilă. Din ofertă lipsește dovada capacității de livrare din prima zi. VII. La 24.07.2025, .......... SRL a transmis concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 50716/25.07.2025, susținând respingerea contestației, ca nefondată, întrucât art. 136 alin. (4) din normele anexate Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 nu impune solicitarea automată de explicații în baza unui simplu prag procentual, ci presupune și analiza caracterului aparent nejustificat, raportat la prețurile pieței. Produsul Ozonit Super are eficacitate virucidă valabilă conform avizului până la 13.09.2026, iar obligația de a pune la dispoziție articolele textile se realizează prin declarație angajantă, nu prin dovada deținerii acestora în momentul ofertării. VIII. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. .........., publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 05.02.2025, autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ......... a inițiat o procedură de licitație deschisă online în vederea procurării de servicii de spălătorie și curățătorie uscată inventar moale rezultat din activitatea spitalicească, grupate în două loturi și estimate valoric la 11.872.800 lei, fără TVA, pentru o durată de 24 de luni. Documentația de atribuire a fost postată în SEAP la 05.02.2025, alături de anunțul de invitare la competiție. La procedură, la lotul 1, s-au prezentat ......... SRL și .......... SRL, ale căror oferte au fost admise și declarate câștigătoare, prin raportul procedurii nr. 26192/28.05.2025, rezultat comunicat în aceeași zi, prin intermediul SEAP (urmează captură de ecran din SEAP): …………………………… Nemulțumită fiind de admiterea și declararea câștigătoare a ofertei .......... SRL, ......... SRL a învestit Consiliul, în termenul legal (ziua de 9 iunie 2025 fiind nelucrătoare), cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze, premisă a controlului Pagina 3 din 24
administrativ-jurisdicțional. Cauțiunea aferentă, în valoare de 220.000 lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 211380833/1, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Victoria, la data de 11.06.2025. În acest litigiu a fost primită și cererea de intervenție voluntară accesorie aparținând .......... SRL, la analiza condițiilor de formulare a căreia, în raport cu prevederile în vigoare ale art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, se observă admisibilitatea ei în principiu: (3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației. (4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia. .......... SRL are calitatea de ofertantă câștigătoare la procedura de atribuire, are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină, prin promovarea cererii, constând în menținerea poziției de câștigătoare, motiv pentru care, în conformitate cu art. 65 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție, formulată în interiorul termenului de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației (16.06.2025), în cadrul secțiunii specifice a anunțului de participare, termen calculat potrivit art. 5 din aceeași lege. Interesul intervenientei de a își păstra poziția și de a semna contractul care i-a fost atribuit este unul legitim, născut, personal și actual (condiții enumerate la art. 33 C. proc. civ.). Din parcurgerea cuprinsului cererii intervenientei, se vădește că este în sensul sprijinirii poziției autorității contractante, fără nicio pretenție proprie, cu privire la actele atacate în prezenta procedură administrativ-jurisdicțională, situație în care Consiliul stabilește că cererea este intervenție voluntară accesorie în sprijinul autorității contractante. Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamantă, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul acordului-cadru și modelul contractului subsecvent de servicii, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru .......... SRL (relevante, în acest sens, sunt, de pildă, decizia civilă nr. 450 din 28 mai 2025 a Curții de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de6d7g485, și decizia civilă nr. 2799 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit Pagina 4 din 24
tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia nr. 692 din 23 octombrie 2024 a Curții de Apel ........., Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust 6287ed6e5, și decizia civilă nr. 77 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” – sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239, și decizia civilă nr. 641 din 3 octombrie 2024 a Curții de Apel ........., Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust de79d856e). Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile Pagina 5 din 24
documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă (în această direcție s-au pronunțat, de pildă, Curtea de Apel ........., în decizia nr. 692 din 23 octombrie 2024, precitată, Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, în sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2024, cod ReJust g8789d674, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023, cod ReJust 39gd8e778, Curtea de Apel ........., Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 1589 din 12 august 2021, cod ReJust 736ee28e, în decizia nr. 1405 din 17 iunie 2021, cod ReJust 28993ed2, în decizia nr. 1754 din 8 octombrie 2020, cod ReJust 845de6d9, și în decizia civilă nr. 1417 din 9 septembrie 2020, cod ReJust gg2g5696, și Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 468/R din 16 mai 2017, cod ReJust 8988379e). Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora (Curtea de Apel ........., Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 828 din 1 aprilie 2021, cod ReJust 65ed4d74, și decizia civilă nr. 517 din 4 martie 2021, cod ReJust 65459455, și Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2507 din 21 decembrie 2016, cod ReJust 27494445). Astfel cum a sesizat și Curtea de Apel ........., Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 123 din 2 februarie 2023, cod ReJust 7239g5386, „rigorile impuse de legislația achizițiilor publice și de cerințele documentației de atribuire impun ca ofertanții să demonstreze că ofertele lor sunt apte să satisfacă nevoile licitației, iar nu să vină doar cu simple afirmații în acest sens”. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. La punctul 34 din Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel și Metrostav (C-76/16, EU:C:2017:549), Curtea a reamintit că „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să Pagina 6 din 24
permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C- 27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”. În cazul în care, în cadrul unei proceduri de „cerere de ofertă”, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți (Ordonanța președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 4 decembrie 2014, Vanbreda Risk & Benefits/ Comisia, T- 199/14 R, EU:T:2014:1024, punctul 96, și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 20 martie 2013, Nexans France/ Entreprise commune Fusion for Energy, T-415/10, EU:T:2013:141, punctul 80). Și autorităților contractante le revine obligația de a garanta aplicarea dreptului Uniunii cu ocazia adoptării deciziilor lor și de a lăsa neaplicate, dacă este necesar, dispozițiile naționale care ar contraveni celor ale dreptului Uniunii care au efect direct (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 22 iunie 1989, Costanzo, 103/88, EU:C:1989:256, punctele 30-33, Hotărârea din 14 octombrie 2010, Fuß, C-243/09, EU:C:2010:609, punctele 61 și 63, Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C-378/17, EU:C:2018:979, punctele 36 și 38, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2020, Banco de Santander, C-274/14, EU:C:2020:17, punctul 78). Depășind acest preambul de subliniere a importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare devenită o axiomă, un truism, și care reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică, Consiliul observă că, la pct. II din contestație, ......... SRL reclamă „refuzul Autorității Contractante de a acorda ofertantului accesul la dosarul achiziției publice”. În pofida acestei reclamații, în petitele contestației de la pag. 1 nu solicită Consiliului să dispună nimic în sarcina Spitalului Județean de Urgență „Dr. ..........” ......... vizavi de pretinsul act constând în refuzul nelegal – respectiv nu cere nici anularea lui și nici obligarea spitalului să îi asigure accesul. Așadar, extrem de important în economia cauzei de față, autoarea contestației nu solicită Consiliului dispunerea vreunei măsuri în sarcina spitalului pârât, în acord cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: Art. 2. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul Pagina 7 din 24
legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. vizavi de un eventual și presupus act nelegal al său de refuz sau de limitare a accesului, încadrabil la art. 3 alin. (1) lit. a) din același act normativ: Art. 3. - (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare; Mai mult, ......... SRL nici măcar nu anexează contestației actul constând în presupusul refuz al autorității, act care nu există la dosarul cauzei. Contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., nu doar că nu a demonstrat în niciun fel restricționarea accesului, dar nici măcar nu s-a preocupat să depună un eventual act al autorității de restricționare nelegală (avocatul care a redactat contestația nu a enumerat în finalul ei ce probe anexează, mărginindu-se să consemneze „Probe: înscrisuri”). În marja art. 15 alin. (2) din legea remediilor, părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite informațiile care le sunt cunoscute, însă ......... SRL nu a individualizat niciun act de refuz nelegal al accesului din partea autorității și nici nu l-a anexat contestației sale. Principiul disponibilității guvernează și procedura administrativ- jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. În acord cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., „[j]udecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”, prevedere care coroborată cu principiul disponibilității îi interzice Consiliului să oblige autoritatea contractantă la asigurarea accesului contestatoarei la toate documentele ofertei adverse, câtă vreme obiectul contestației nu include un asemenea capăt de cerere. Cererea incidentală de probatoriu nu se confundă cu un capăt de cerere de contestație (obiectul procesual al acesteia) împotriva actelor autorității contractante și are altă natură juridică. Obiectul contestației nu poate fi o cerere de probatoriu în proces, cum este cererea întemeiată pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (nu este declanșat un proces doar cu scopul de a se administra probe în respectivul proces, respectiv Pagina 8 din 24
pentru a îi fi pus la dispoziție reclamantei dosarul cauzei). De altminteri, contestatoarea nu se poate „judeca” în cadrul procesului cu însuși Consiliul chemat să se pronunțe pe cererea incidentală de probatoriu întemeiată pe art. 19 alin. (1), ci cu autoritatea contractantă, contestația fiind împotriva unui act considerat vătămător emis de aceasta, nu de Consiliu. Față de solicitarea de acces la documentele dosarului cauzei (diferit de dosarul achiziției publice) din obiectul contestației, Consiliul a invitat la sediul său societatea contestatoare pentru a studia respectivul dosar la data de 23.07.2025, la care s-a prezentat doamna avocat ............, căreia i-au fost permise consultarea documentelor dorite și obținerea fișierelor electronice neconfidențiale primite de la unitatea achizitoare. Așadar, Consiliul a asigurat reclamantei accesul la piesele dosarului achiziției publice recepționate de la spitalul organizator, toate criticile la adresa refuzului acestuia de acordare a accesului rămânând fără obiect. În schimb, sunt întemeiate criticile contestatoarei la adresa neverificării prețului aparent neobișnuit de scăzut al ofertei .......... SRL, preț care se ridică la aproximativ 65% din valoarea estimată de autoritate, intrând sub incidența art. 136 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/ 2016: „În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv.” În pofida acestei situații factuale evidente, comisia de evaluare nu a solicitat vreo justificare a prețului extrem de scăzut, deși avea atât temei de fapt, cât și temei de drept: - art. 210 din Legea nr. 98/2016: (1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobișnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică/ acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informațiile și documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut și respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, ținând seama de elementele menționate la alin. (2). (4) Autoritatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preț neobișnuit de scăzut deoarece nu respectă obligațiile prevăzute la art. 51 alin. (1). Pagina 9 din 24
(5) Atunci când autoritatea contractantă constată că o ofertă are un preț neobișnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiază de un ajutor de stat, oferta respectivă poate fi respinsă doar din acest motiv numai dacă, în urma clarificărilor solicitate, ofertantul nu a putut demonstra, într-un termen corespunzător stabilit de autoritatea contractantă, că ajutorul de stat a fost acordat în mod legal. (6) În cazul în care autoritatea contractantă respinge o ofertă pentru motivul prevăzut la alin. (5), va informa Comisia Europeană după consultarea cu Consiliul Concurenței. - din normele metodologice anexate Hotărârii Guvernului nr. 395/2016: Art. 127. - (1) Comisia de evaluare are următoare atribuții: h) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, precum și, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Lege; Art. 136. - (1) În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referința în acest sens informații cum ar fi buletine statistice, sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. (2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și, după caz, documente privind prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inacceptabilă”. Argumentul că ambii ofertanți au prețuri aparent neobișnuit de scăzute nu o îndrituiește pe organizatoarea procedurii să ignore obligațiile de verificare a prețului reieșite din lege și să nu solicite explicații asupra legalității și sustenabilității acestuia, întrucât nu poate atribui și semna acordul-cadru de achiziție publică la orice preț. Nu reiese din niciun document al dosarului achiziției că organizatoarea, prin comisia de evaluare, a cerut justificări vreunuia dintre ofertanți și nici că ar fi analizat în mod real prețul ofertat de aceasta, astfel cum prevăd imperativ dispozițiile legale redate mai sus. Cei cinci membri ai comisiei nici nu amintesc în procesul-verbal nr. 245199 (sau alt număr, cel scris olograf fiind greu inteligibil)/ 19.05.2025 că prețul .......... SRL nu ar fi neobișnuit de scăzut. În atari circumstanțe, Consiliul apreciază că autoritatea achizitoare nu putea admite și, implicit, desemna câștigătoare respectiva ofertă fără a verifica în prealabil, cu atenție sporită, legalitatea prețului acesteia, întrucât costul contractului nu îi poate fi indiferent. În plus, din perspectiva tratamentului egal între competitori, elementele de cost obligatorii sunt esențiale și pentru aceștia, întrucât neofertarea sau ofertarea unor elemente sub nivelul minim stabilit de lege conduce la distorsionarea liberei concurenței și alterarea rezultatului. Scopul oricărei achiziții publice nu este unidirecțional – obținerea de către autoritatea/entitatea contractantă a unui produs/serviciu/lucrare la cel Pagina 10 din 24
mai avantajos preț – ci vizează și promovarea concurenței loiale între operatorii economici. Omiterea anumitor elemente de cost din structura prețului conduce la încălcarea principiului tratamentului egal între ofertanți, statuat la art. 2 din legea achizițiilor sectoriale. Tribunalul Uniunii Europene a statuat că obligația autorității contractante de verificare a caracterului serios al unei oferte rezultă din existența prealabilă a îndoielilor referitoare la fiabilitatea acesteia, obiectivul fiind de a nu permite respingerea unui ofertant din cadrul procedurii fără să i se fi acordat posibilitatea să justifice conținutul ofertei sale care ar părea anormal de mică. Prin urmare, numai atunci când există asemenea îndoieli, comitetul de evaluare este obligat să solicite informații pertinente privind compoziția ofertei înainte să o respingă, dacă este cazul. Astfel de îndoieli pot exista, printre altele, atunci când pare incert, pe de o parte, că o ofertă respectă legislația țării în care serviciile ar trebui să fie prestate, în materie de remunerare a personalului, de contribuție la sistemul de securitate socială, de respectare a normelor de securitate și de sănătate la locul de muncă, de vânzare în pierdere, și, pe de altă parte, că prețul propus include toate costurile pe care le presupun aspectele tehnice ale ofertei (Hotărârea din 8 octombrie 2015, Secolux/Comisia, T-90/14, EU:T:2015:772, punctul 62). În considerarea celor expuse, Consiliul determină că, în mod nelegal, Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ......... a apreciat a fi admisibilă financiar oferta .......... SRL, cu declararea ei câștigătoare, cele reținute mai sus ducând la infirmarea acestei măsuri, la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 26192/28.05.2025, prin care a fost stabilit rezultatul evaluării ofertei, și la obligarea autorității contractante la clarificarea și reevaluarea financiară a acesteia, cu determinarea corectă și legală a clasamentului final. Jurisprudența Consiliului este constantă în sensul că orice decizie a autorității/entității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe simple presupuneri care ar favoriza ori defavoriza ofertanții. Autoritatea/ entitatea are obligația să asigure ofertanților toate condițiile pentru ca aceștia să își poată justifica și proba calificarea, conformitatea și sustenabilitatea prețului ofertei. Solicitările autorității trebuie să răspundă și dispozițiilor imperative din norme – comunicarea transmisă către ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Clarificarea este necesară pentru ca autoritatea Pagina 11 din 24
beneficiară să nu fie nevoită să deducă ea însăși elemente esențiale ale ofertei, pe baza unor informații insuficiente. Potrivit art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Pentru a fi imparțială, evaluarea trebuie să fie completă și temeinică, iar nu să lase loc supozițiilor de favorizare a unei anumite oferte sau, dimpotrivă, de dezavantajare a ei. Prin urmare, în contextul înfățișat și în virtutea normelor evocate mai sus, o evaluare imparțială și argumentată a propunerii financiare a ofertei menționate era și este necesară, mai cu seamă că autoritatea nu este îndrituită să deducă elemente esențiale ale propunerii financiare pe baza unor informații insuficiente sau inexistente în propunerea aflată în discuție. În absența oricărei probe contrare, autoritatea, prin comisia evaluatorie responsabilă, nu și-a îndeplinit obligația de a verifica sustenabilitatea propunerii financiare potrivit normelor legale, coroborând toate informațiile cuprinse în aceasta, cu atenția cuvenită, context în care Consiliul determină că evaluarea ofertei a fost formală și că se impune o analiză reală a ei. Doar după îndeplinirea acestei obligații legale, de către membrii comisiei de evaluare, pe bază de justificări plauzibile, Consiliul se va putea pronunța asupra legalității și temeiniciei viitoarei decizii a autorității, prin care oferta va fi considerată admisibilă sau inadmisibilă, în mod fundamentat. Decizia civilă nr. 1314 din 22 martie 2012 a Curții de Apel ........., Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este în sensul că ofertele nu trebuie examinate formal. Față de ansamblul considerentelor expuse, se reține că evaluarea ofertei câștigătoare s-a realizat în mod superficial și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare în privința verificării de către autoritate a fundamentării prețului ofertat, cu includerea tuturor costurilor minimale, conform cerințelor legale. Relativ la pretinsa neconformitate tehnică a ofertei .......... SRL, în ceea ce privește acțiunea sporicidă împotriva Clostridium difficile, cerința la care se raportează contestatoarea, din caietul de sarcini, este: 7. Prestatorul trebuie să facă dovada instruirii personalului dedicat transportului de lenjerie în legătură cu dezinfectarea mașinilor de transport după fiecare livrare. Operatorul este obligat să curețe și să dezinfecteze mașinile de transport după fiecare cursă cu un produs dezinfectant avizat de Ministerul Sănătății/Comisia Națională pentru Produse Biocide, care să aibă spectru larg de acțiune (dezinfecție la nivel înalt) inclusiv sporicid (inclusiv Clostridium difficile) și acțiune rapidă prin nebulizare. Factura achiziție/document similar nebulizator. cerință obligatorie, nerespectarea ei duce la descalificarea ofertantului. În propunerea sa tehnică, .......... SRL a inclus, între altele, Instructiunea de igienizare mijloace auto de transport lenjerie, cod SPA 04, ediţia 1, revizia 1, precum și Fișa de instruire igienizare mijloace Pagina 12 din 24
auto de transport lenjerie, cod SPA 0, ediţia 1, revizia 1, în care a prevăzut: - după fiecare transport/livrare cursă cu un produs dezinfectant avizat de Ministerul Sănătății/Comisia Națională pentru Produse Biocide, care să aibă spectru larg de acțiune (dezinfecție la nivel înalt) inclusiv sporicid (inclusiv Clostridium difficile) și acțiune rapidă prin nebulizare. Procesul de decontaminare se realizeaza prin intermediul aparatului de nebulizare. Sunt folosite in mod OBLIGATORIU substanțe destinate pentru dezinfectia aerului) Persoana care livrează marfa verifică prin observare vizuală mijlocul de transport și nu permite încărcarea acestuia dacă nu este curat, uscat, fară urme de contaminare. Procedura de încărcare in cadrul SC .......... SRL este urmărită de către șeful punctului de lucru. Se foloseste dezinfectantul Oxidice Air B. Așadar, contestatoarea se află în eroare când susține că societatea concurentă va folosi dezinfectantul Aseptanois AD, în realitate fiind utilizat alt dezinfectant, respectiv Oxidice Air B, pentru care există inclus în propunerea tehnică avizul nr. 4591BIO/02/09.24, ce probează, la pag. 3, acțiunea sporicidă pe Clostridium difficile: criticile contestatoarei pe acest subiect fiind nefondate, concluzie valabilă și pentru criticile conform cărora Aseptanois AD nu ar fi avizat pentru utilizare în unitățile sanitare. Oxidice Air B dispune de avizare pentru aceste unități: Neîntemeiate sunt și criticile privind timpul de acțiune pentru nebulizare, care nu a fost individualizat de către autoritate. Produsul Oxidice Air B nu necesită un timp de 120 de minute, cum afirmă contestatoarea, încadrându-se în intervalul de 60 de minute pe care tot aceasta îl invocă, după cum reiese din avizul BIO și din fișa tehnică (urmează capturi de ecran cu extrase): Pagina 13 din 24
Relativ la dovada deținerii unui nebulizator pentru dezinfectantul ofertat, cerința autorității din caietul de sarcini a fost: Factura achiziție/document similar nebulizator. cerință obligatorie, nerespectarea ei duce la descalificarea ofertantului. În punctul său de vedere asupra contestației, Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ......... nu s-a preocupat să răspundă dacă este sau nu îndeplinită cerința expusă. De asemenea, în procesul-verbal nr. 24298/19.05.2025 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, cei cinci membri ai comisiei de evaluare nu au consemnat nimic despre îndeplinirea cerinței antemenționate, proces-verbal care trebuia să aibă structura impusă prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1.170/2021 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor- verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru
de
achiziție
publică,
a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, care include în anexa nr. 3 modelul procesului-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini: Procesul de evaluare se realizează pe baza informațiilor prezentate de Ofertanți în propunerea tehnică, a documentelor suplimentare identificate în Oferta prezentată, precum și a răspunsurilor la solicitările de clarificări (dacă este cazul). Principalele aspecte ale evaluării Pagina 14 din 24
propunerilor tehnice sunt prezentate mai jos, în timp ce aspectele detaliate se regăsesc în anexe la prezentul proces verbal, identificate după cum urmează: Cerința minimă din Caietul de sarcini Informații prezentate în propunerea tehnică pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime Evaluarea informațiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în Caietul de sarcini Clarificări si raspunsul la clarificari solicitate pe durata evaluării ofertelor tehnice în legătură cu informațiile prezentate Evaluarea răspunsului primit Rezultatul evaluării Introduceți un rezumat al cerinței minime din Caietul de Sarcini care are corespondent în informațiile solicitate prin propunerea tehnică Introduceți referința Introduceți o scurtă descriere a informațiilor din propunerea tehnică pe baza cărora comisia de evaluare evaluează îndeplinirea cerinței minime Introduceți informații privind evaluarea de către comisia de evaluare a informațiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în Caietul de sarcini Introduceți data și clarificările solicitate privind informațiile prezentate în propunerea tehnică pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime Introduceți data și răspunsul primit ca urmare a solictării de clarificări. Introduceți informații privind evaluarea de către comisia de evaluare a răspunsului primit ca urmare a solicitării de clarificări i. Cerință minimă îndeplinită, sau ii. Cerință minimă neîndeplinită La rândul său, intervenienta se mărginește să afirme: 3.4 Argumente in combaterea criticii nr. 4, respectiv „Nu este facuta dovada detinerii unui nebulizator pentru dezinfectantul ofertat" 3.4.1 Esenta acestei critici, similar celorlalte 3 precedente, se refera la faptul ca intervenienta .......... ar fi ofertat dezinfectantul ASEPTANIOS AD, imprejurare ce ar atrage conditia detinerii unui aparat nebulizator dedicat acestui produs. 3.4.2 Fara a mai insista, date fiind cele mentionate anterior, ne limitam sa amintim ca produsul dezinfectant ofertat de subscrisa .......... nu este ASEPTANIOS AD, asa cum gresit afirma contestatoarea, ci OXIDICE AIR B. 3.4.3 Potrivit Avizului, acest produs dezinfectant OXIDICE AIR B nu functioneaza cu un aparat nebulizator dedicat, nefiind mentiuni sau cerinte care sa impuna necesitatea unui aparat nebulizator dedicat. 3.4.4 Pe de alta parte, intervenienta .......... a facut dovada detinerii unui aparat nebulizator si, in raport de produsul dezinfectant ofertat (OXIDICE AIR B), sunt indeplinite integral cerintele din Documentatia de Atribuire si aceasta critica este nefondata. Nu se indică niciun fișier al propunerii tehnice și nicio pagină din respectivul fișier în care să fie regăsită dovada deținerii. Consiliul nu a identificat nicio dovadă, ci doar menționarea în tabelul cu propunerea tehnică: „Anexam, prezentei propuneri tehnice factura de achiziție/document similar nebulizator”, respectiv „Nebulizator electric profesional pentru dezinfectie SaniNeb -1 buc - corespondent document fise tehnice echipamente si utilaje pag 47-49” și o broșură a acelui nebulizator, care nu constituie dovada achiziționării lui, cum a impus autoritatea: Pagina 15 din 24
În baza art. 127 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare are următoare atribuții, între altele: - verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini; - evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanților în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul; - elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare și/sau ofertelor; - stabilirea ofertelor inacceptabile și/sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii; - stabilirea ofertelor admisibile; - elaborarea proceselor-verbale aferente fiecărei ședințe, a rapoartelor intermediare aferente fiecărei etape în cazul procedurilor cu mai multe etape și a raportului procedurii de atribuire. Art. 131 alin. (4) din aceleași norme stabilește că fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale ofertelor în raport cu cerințele definite prin documentele achiziției și prevederile legale. Așadar, în speța de față, celor cinci membri ai comisiei de evaluare nominalizați în raportul procedurii le revenea obligația de a identifica elementele tehnice concrete ale ofertei evocate, pe care să le raporteze comparativ la cerințele exprese ale caietului de sarcini. Jurisprudența Consiliului este constantă în sensul că orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe ignorarea Pagina 16 din 24
cerințelor sau pe simple presupuneri care ar favoriza ori defavoriza ofertanții. Pentru a fi imparțială, evaluarea trebuie să fie completă și temeinică, iar nu să lase loc supozițiilor de favorizare a unei oferte sau, dimpotrivă, de dezavantajare a ei – a se vedea, în acest sens, decizia nr. 646 din 27 mai 2021 a Curții de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7gegg3dg, și decizia civilă nr. 1267 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel ........., Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 3g346839. Se reține, așadar, că evaluarea ofertei .......... SRL s-a realizat în mod superficial și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, în privința verificării reale de către autoritatea achizitoare a conformității ofertei strict prin prisma cerinței regăsite în caietul de sarcini: Factura achiziție/document similar nebulizator. cerință obligatorie, nerespectarea ei duce la descalificarea ofertantului. admiterea ofertei neputând fi validată de forul jurisdicțional, sens în care urmează a fi dispusă continuarea achiziției în mod legal. Consiliul nu se poate substitui comisiei de evaluare și să îi îndeplinească atribuțiile de evaluare în detaliu a ofertelor, inclusiv din perspectiva criticii pe care o aduce contestatoarea vizavi de oferta .......... SRL. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează – nota bene – că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic și financiar. Nu este exclus ca o factură de achiziție/document similar pentru respectivul nebulizator să existe în oferta .......... SRL, însă câtă vreme ea nu a fost localizată nici de către autoritate, nici de către intervenientă și nici de Consiliu, acesta nu poate statua în sensul că cerința este considerată îndeplinită. În continuare, reclamanta susține că dezinfectantul pentru textile Ozonit Super nu respectă cerința multiplă: Detergenții, aditivii și dezinfectanții chimici utilizați în timpul procesului de spălare trebuie să fie avizați sanitar și dozajul să se facă automat în funcție de tipul materialului textil spălat. Răspunderea pentru utilizarea detergenților și a soluțiilor pentru scoaterea petelor revine prestatorului, iar folosirea acestora se va face conform legilor în vigoare în concentrațiile și la temperaturile stabilitate în fișe tehnice de utilizare. deoarece acțiunea virucidă a Ozonit Super ar fi expirată, susținere care nu se verifică, întrucât nota de subsol reprodusă de contestatoare nu se referă la dezinfecția pentru unitățile sanitare, cum este cazul Spitalului Județean de Urgență „Dr. ..........” .........: Pagina 17 din 24
O altă critică este că .......... SRL nu a propus în ofertă un dezinfectant de nivel înalt pentru cărucioare, Exeol Floor fiind un detergent dezinfectant destinat curățeniei de rutină, în spații comerciale, industriale sau domestice, critică pe care forul administrativ nu o confirmă, întrucât dezinfecția propusă de respectivul ofertant nu se realizează cu Exeol Floor, ci cu Oxidice Air B. Pe de altă parte, trebuie notat că autoritatea contractantă nu a specificat niciun spectru și timp de acțiune pentru dezinfecția de nivel înalt, iar, până la proba contrară, produsul Oxidice Air B, avizat ca produs biocid cu utilizare multiplă în unitățile sanitare, îndeplinește cerința autorității, astfel cum reiese din extrasul redat mai jos din propunerea tehnică în discuție: Pagina 18 din 24
Nefondate sunt și criticile de la pct. 7) din contestație, formulate la modul general și fără niciun mijloc de probă, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ. În propunerea sa tehnică, .......... SRL și-a asumat: Transportul lenjeriei curate către autoritatea contractanta se face cu autovehicule destinate special acestui lucru, prevăzute cu lift/rampa sau platforma hidraulica, în cărucioare protejate cu saci de textili, ce vor fi dezinfectați după fiecare utilizare. Manipularea lenjeriei se face de persoane special destinate acestui scop, care poarta echipament de protecţie adecvat. Este interzis transportul în același autovehicul simultan a rufelor curate şi a celor murdare. Transportul simultan al rufelor murdare și al rufelor curate poate fi efectuat doar atunci când autovehiculul este dotat cu un perete separator ce delimitează două zone distincte (una pentru rufe curate şi alta pentru cele murdare). După descărcarea rufelor murdare în spălătorie este obligatoriu să se asigure dezinfectarea maşinii şi numai după aceea sa fie permisă reîncărcarea rufelor curate. Mijloacele de transport folosite sunt avizate de către Direcția Publica de Sănătate. Mijloacele de transport sunt specializate pentru transportul containerelor de lenjerie ,cu platforma hidraulică. pentru asigurarea cantităților zilnice de lenjerie, Transportul la si de la sediul beneficiarului, este responsabilitatea SC .......... SRL, facandu-se cu autoutilitare proprii, avizate DSP, care sunt dezinfectate dupa descarcarea rufelor in spalatorie. În fișierul „autorizatii ..........+masini.pdf”, ofertanta a inclus nu doar cărțile tehnice ale autoutilitarelor, ci și notificările de certificare a conformității emise de Direcția de Sănătate Publică ........., autoutilitare pe care le enumeră în cererea de intervenție. Revenea contestatoarei obligația pozitivă de a proba în fața Consiliului că aceste autoutilitare nu sunt conforme, obligație pe care nu a îndeplinit-o. Pagina 19 din 24
Nefondată este și critica vizând prezentarea buletinelor de analize lunare emise de laboratorul partener, aferente ultimelor 6 luni, în fișierul denumit „contract biosol+buletine analiza.pdf” al societății în discuție fiind incluse nu doar contractul cu laboratorul de specialitate Biosol, ci și peste 40 de rapoarte de analize emise de laborator, despre care contestatoarea nici nu amintește. Relativ la cerința din caietul de sarcini: Prestatorul va asigura suficiente mașini de spălat cu barieră septică, de capacitate mare (minimum 3 t/zi capacitate de spălare articole textile), tunel de spălare de capacitate mare (1000 kg/ora). cerință pe care o invocă reclamanta la pct. 9) din contestație, se observă că ea nu impune dovedirea deținerii anumitor mașini de spălat de o anumită capacitate și nici a unui tunel de spălare. Prin urmare, scenariul pe care contestatoarea îl construiește este nefondat, nu are tangență cu cerința pe care o invocă, aceasta impunând asigurarea la timpul viitor, în execuția contractului, nicidecum la momentul ofertării. Pe de altă parte, sunt plauzibile și credibile explicațiile pe care intervenienta le aduce: 3.5 Argumente in combaterea criticii nr. 9, respectiv "Nu este dovedit faptul ca operatorul detine spatiu in spalatorie de aprox. 3t/zi" 3.9.1 Critica este vag formulata, intr-o exprimare imprecisa ce denota lipsa de seriozitate. 3.9.2 Pentru inceput, avem in vedere ca dispozitia din Caietul de sarcini, invocata de contestatoare, trateaza o ipoteza diferita de cea afirmata in exprimarea criticii. 3.9.3 Pe de o parte, unica dispozitie a Caietului de Sarcini invocata de contestatoare vizeaza urmatoarele aspecte: "Prestatorul va asigura suficiente masini de spalat cu bariera septica, de capacitate mare (minimum 3 t/zi capacitate de spalare articole textile), tunel de spalare de capacitate mare (1000 kg/ora)" - pagina nr.13. 3.9.4 Pe de alta parte, in considerentul acestei unei prevederi a CS, contestatoarea Salesianer afirma caracterul neconform al ofertei noastre pentru ca nu am fi dovedit ca detinem "... spatiu in spalatorie de aprox. 3t/zi". 3.9.5 Urmeaza sa constatati ca nu exista concordanta intre ceea ce contestatoarea Salesianer afirma ca trebuia sa indeplinim, respectiv ca vom asigura echipamente de spalat de capacitate mare cu bariera septica, si pretinsul motiv de neconfirmitate, in speta lipsa spatiului in spalatorie de aproximativ 3 t/zi. 3.9.6 Motivat de aceasta neconcordanta, afirmam ca Achizitorul nu a impus ofertantilor sa faca dovada detinerii unui spatiu in spalatorie de aproximativ 3t/zi, asa cum nefondat afirma contestatoarea. 3.9.7 Suplimentar acestei linii de rationament, va rugam sa retineti ca echipamentele noastre de spalare, cu bariera septica si de mare capacitate, respecta cerintele stabilite de Achizitor prin documentatia de atribuire. 3.9.8 Ca parte a propunerii tehnice (documente anexa/suport), am depus schemele procesului de spalare, asa cum acesta rezulta din programarea sistemului de dozare detergent in corelare cu programele de spalare ale tunelului si ale masinilor de spalat. 3.9.9 Schemele procesului de spalare sunt elaborate de furnizorul .........., cel care si realizeaza programarea sistemului de dozare detergent si, pe baza de calcul, sustin urmatoarele concluzii: - tunelul are ciclu de spalare de 30-34 minute si, in regim continuu de alimentare, capacitatea sa de spalare este de 1300 - 1400 kg/ora. Precizam faptul ca intervenienta functioneaza cu 2 operatori, motiv suplimentar in raport de care este realizabila capacitatea de spalare mentionata. - masinile de spalat au o capacitate insumata de 163 kg/ora astfel incat, pentru o zi, cantitatea de textile ce poate fi spalata este de 3.912 kg, fiind indeplinita conditia Achizitorului. Pagina 20 din 24
Pentru același raționament, nefondată este și critica de la pct. 10), cerința beneficiarului fiind: Prestatorul va pune la dispoziția autorității contractante, cu titlu gratuit, în custodie, următoarele articole textile începând din prima zi de contractului [...] cerință potrivit căreia ofertanții nu erau obligați, la momentul ofertării, să dovedească autorității că dispun de respectivele articole de lenjerie și nu numai. Este extrem de important a se observa că niciunul dintre ofertanți nu este ținut să facă dovada respectării unor cerințe care nu erau prevăzute în documentația de atribuire. Cu alte cuvinte, dacă organizatoarea nu a cerut expres în documentație includerea în ofertă de facturi/titluri de proprietate pentru lenjerie, saci, cântare și rafturi, ofertanții nu pot fi excluși pentru că nu au respectat o asemenea cerință. Cerința nu trebuie să depindă de modul în care este înțeleasă la un moment dat de către un ofertant sau o autoritate achizitoare, dincolo de exprimarea din documentația de atribuire, fiind imperativ ca autoritatea să asigure încă de la inițiere operatorilor economici o înțelegere/interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Obligația de transparență are ca scop în special să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar din partea autorității/entităților contractante (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza SAG ELV Slovensko și alții, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum și jurisprudența acolo citată). Principiul egalității de tratament și obligația de transparență interzic autorității contractante să respingă o ofertă care îndeplinește cerințele prevăzute în cererea de ofertă pe baza unor motive care nu au fost prevăzute în cererea de ofertă menționată (Hotărârea Medipac-Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007: 337, punctul 54). Deosebit de relevantă este concluzia pe care aceeași instanță de la Luxemburg a statuat-o în Hotărârea din 16 aprilie 2015, cauza C- 278/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011, nu este aplicabil unui contract de achiziții publice a cărui valoare nu atinge pragul de aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziții publice care nu intră sub incidența directivei menționate, dar care prezintă un interes transfrontalier cert, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat. În aceeași linie, la art. 131 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 se prevede că fiecare Pagina 21 din 24
decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale, nicidecum prin prisma dovezilor de deținere de care se prevalează ......... SRL. În consecință și raportat la rigorile art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., văzând că ......... SRL nu a expus cerințe exprese ale caietului de sarcini în sensul că articolele din tabel trebuiau însoțite de documente de achiziție/proprietate incluse în ofertă, toate criticile legate de acest aspect sunt respinse, ca nefondate. Nefondată este și presupunerea că firma concurentă nu ar dispune de circuite separate, o dovadă în acest sens nefiind cerută în documentația de atribuire. Invocarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 713/2004 privind aprobarea normelor de autorizare sanitară a unităţilor sanitare cu paturi este lipsită de relevanță, deoarece caietul de sarcini stabilește specificațiile de conformitate a ofertelor, nicidecum un act normativ, ordin care nici nu este menționat în caietul de sarcini întocmit de autoritatea contractantă. Vădit nefondate sunt și acuzele pe care ......... SRL le aduce la cap. V – „Favorizarea evidentă a operatorului economic câștigător” din contestație, critici care nu reflectă nicio neconformitate tehnică a ofertei și niciun tratament preferențial din partea autorității în evaluarea acesteia. Favorizarea nu se prezumă, ci trebuie rezonabil argumentată și dovedită, quod non. La cap. VI – „Considerații finale” se regăsesc aprecieri de ordin general, nerelevante în cauza de față. Față de ansamblul considerentelor expuse, se reține că evaluarea ofertei câștigătoare .......... SRL s-a realizat în mod superficial și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare doar în privința verificării de către autoritate a fundamentării prețului ofertat, precum și a respectării cerinței „Factura achiziție/document similar nebulizator” din caietul de sarcini. Astfel stând lucrurile, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația ......... SRL nr. 0883/10.06.2025, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ........., va anula raportul procedurii de atribuire nr. 26192/ 28.05.2025 și actele ulterioare, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, dependente de cele consemnate în raport, toate în partea care privește oferta .......... SRL pentru lotul 1, și va obliga autoritatea contractantă la clarificarea fundamentării prețului și la reevaluarea tehnică a acestei oferte în privința reținută mai sus, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentației de licitare, a motivării din paginile anterioare, a legislației achizițiilor publice. Se vor respinge, ca nefondate, celelalte critici și capete de cerere ale contestatoarei. În eventualitatea unei căi de atac, după cum se cunoaște, în lumina art. 30 alin. (2) și a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: Pagina 22 din 24
- în plângere, contestatorul nu poate invoca alte motive împotriva actelor autorității contractante decât cele cuprinse în contestația adresată Consiliului; - nu se pot depune probe noi față de cele care au fost depuse în cadrul contestației. Relativ la cererea de intervenție nr. 43101/27.06.2025 în favoarea menținerii actualelor acte ale autorității, cerere aparținând .......... SRL, Consiliul o încuviințează în principiu, pentru considerentele expuse la pag. 4, iar, față de cele reținute cu prilejul examinării contestației ......... SRL, Consiliul apreciază nefondată respectiva cerere de intervenție, motiv pentru care o va respinge pe fond. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte, în limita considerentelor de mai sus, contestația ......... SRL nr. 0883/10.06.2025, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. ..........” ........., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 26192/28.05.2025 și actele autorității contractante subsecvente lui, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, toate la lotul 1, în partea care privește oferta .......... SRL. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea prețului propus și la îndeplinirea cerinței „Factura achiziție/document similar nebulizator” din caietul de sarcini, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației achizițiilor publice aplicabilă procedurii, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei .......... SRL și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ambelor ofertante rezultatul, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația, ca nefondată. Încuviințează, în principiu, și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară accesorie nr. 43101/27.06.2025, depusă de .......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Pagina 23 din 24
Redactată practicaua deciziei, consilier Cristina MARIN Pagina 24 din 24
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.