Decizie 2244/2025
Decizie CNSC2025_2244_2025_Decizie_2244.pdf, BO2025_2244_2025_BO2025_2244.pdf
Document CNSC
GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL | BAICULESCU CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NATIONALA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
Decizia CNSC nr. 2244/C7/1866/1868 din 05.08.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Contract de achiziție lucrări – proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Construire cămin studențesc S+P+3E»”, cod CPV 45214300-3 (Rev.2), inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. simplificat nr. SCN1159196/24.02.2025, organizată de UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, cu sediul în str. Constantin Noica nr. 140, sector 6, București, cod poștal 060051, în calitate de autoritate contractantă, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea comunicării rezultatului procedurii realizată prin Adresa nr. 350/R din data de 16.05.2025, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente care au stat la baza emiterii ei; 2. Anularea tuturor actelor autorităţii contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea Rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, Raportului procedurii nr. 352/R/l6.05.2025, în p…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației formulată de GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL (dosar nr. 1866/2025), invocată de autoritatea contractantă. Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2244_2025_Decizie_2244.pdf, BO2025_2244_2025_BO2025_2244.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2244/C7/1866/1868 Data: 05.08.2025 I. Prin contestația nr. 178/23.05.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 34092/26.05.2025 (dosar nr. 1866/2025), depusă de GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL, cu sediul în Aleea Vârful cu Dor nr. 30, sector 3, București, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/5429/1998, având CUI RO 10657220, reprezentată legal prin administrator - Victor Matei, în calitate de lider al Asocierii General Service Grup 98 - Aria Concept Architecture, împotriva rezultatului procedurii de atribuire având ca obiect „Contract de achiziție lucrări – proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Construire cămin studențesc S+P+3E»”, cod CPV 45214300-3 (Rev.2), inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. simplificat nr. SCN1159196/24.02.2025, organizată de UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, cu sediul în str. Constantin Noica nr. 140, sector 6, București, cod poștal 060051, în calitate de autoritate contractantă, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea comunicării rezultatului procedurii realizată prin Adresa nr. 350/R din data de 16.05.2025, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente care au stat la baza emiterii ei; 2. Anularea tuturor actelor autorităţii contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea Rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, Raportului procedurii nr. 352/R/l6.05.2025, în partea/părțile privitoare la oferta Asocierii General Service Grup 98 (lider) - Aria Concept Arhitecture (ofertant); 3. Reevaluarea ofertei Asocierii General Service Grup 98 (lider) - Aria Concept Arhitecture (ofertant), în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi ale legislației în materia achizițiilor publice. Totodată, contestatorul solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată cauzate de soluționarea contestaţiei. Pagina 1 din 3
II. Prin contestația nr. 1110/23.05.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 34132/26.05.2025, care formează obiectul dosarului nr. 1868/2025, formulată de către BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, Sos. Colentina nr. 2D, Cam. 1, Bl. 5, sc. B, ap. 68, Sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/8637/2020, având CUI RO42825119, reprezentată legal de administrator - Băiculescu Marius George, în calitate de lider al Asocierii BĂICULESCU CONSTRUCT SRL - NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL, împotriva rezultatului procedurii, emis de către aceeași autoritate contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-a solicitat admiterea contestaţia astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecință: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 351/R/l6.05.2025, a Raportului procedurii nr. 352/R/16.05.2025, a proceselor verbale de evaluare şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente în ceea ce privește respingerea ofertei BĂICULESCU CONSTRUCT SRL ca fiind neconformă şi inacceptabilă; - „anularea raportului comunicării, declararea ofertei ca fiind conformă şi admisibilă”; - acordarea accesului neîngrădit la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta depusă de asocierea CIM Recycling Medical Europe 94 SRL - Bogdan Radu Arhitectura - Primaserv, denumită în continuare Asocierea CIM; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerințelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire şi a motivelor care conduc la declararea ofertei BĂICULESCU CONSTRUCT SRL ca fiind admisibilă şi conformă. În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatorul a solicitat Consiliului acces la dosarul achiziției publice. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarul nr. 1868/2025, la dosarul nr. 1866/2025. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației formulată de GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL (dosar nr. 1866/2025), invocată de autoritatea contractantă. Pagina 2 din 3
Admite, în tot, contestația formulată de GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL, în calitate de lider al asocierii GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL – ARIA CONCEPT ARHITECTURE (dosar nr. 1866/2025) și, în parte, contestația formulată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al asocierii BĂICULESCU CONSTRUCT SRL – NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL (dosar nr. 1868/2025), ambele în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT. Anulează, în parte, Raportul procedurii nr. 352/R/16.05.2025, actele care au stat la baza emiterii acestuia și cele subsecvente, referitoare la respingerea ofertei depuse de asocierea GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL – ARIA CONCEPT ARHITECTURE, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă ca în termen de 15 zile de la primirea deciziei să continue procedura de atribuite prin reevaluarea ofertelor depuse de asocierea GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL – ARIA CONCEPT ARHITECTURE și asocierea CIM RECYCLING MEDICAL EUROPE 94 - BOGDAN RADU ARHITECTURA – PRIMASERV, cu respectarea considerentelor prezentei decizii. Respinge, capătul de cerere din contestația formulată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, (dosar nr. 1868/2025), referitor la reevaluarea ofertei asocierii BĂICULESCU CONSTRUCT SRL – NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL. Respinge, ca nedovedite, cererile celor două contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestațiilor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 49 pagini Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... I. Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...)(dosar nr. (...)), depusă de (...), cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), reprezentată legal prin administrator - (...), în calitate de lider al (...), împotriva rezultatului procedurii de atribuire având ca obiect „(...)»”, cod (...)(Rev.2), inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. simplificat nr. (...)/24.02.2025, organizată de (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea comunicării rezultatului procedurii realizată prin Adresa nr. 350/R din data de 16.05.2025, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente care au stat la baza emiterii ei; 2. Anularea tuturor actelor autorităţii contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea Rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, Raportului procedurii nr. 352/R/l6.05.2025, în partea/părțile privitoare la oferta (...)(lider) - (...)(ofertant); 3. Reevaluarea ofertei (...)(lider) - (...)(ofertant), în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi ale legislației în materia achizițiilor publice. Totodată, contestatorul solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată cauzate de soluționarea contestaţiei. II. Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. (...), care formează obiectul dosarului nr. (...), formulată de către (...), cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), reprezentată legal de administrator - (...), în calitate de lider al Asocierii (...) - (...), împotriva rezultatului procedurii, emis de către aceeași autoritate contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-a solicitat admiterea contestaţia astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecință: Pagina 1 din 48
- anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 351/R/l6.05.2025, a Raportului procedurii nr. 352/R/16.05.2025, a proceselor verbale de evaluare şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente în ceea ce privește respingerea ofertei (...) ca fiind neconformă şi inacceptabilă; - „anularea raportului comunicării, declararea ofertei ca fiind conformă şi admisibilă”; - acordarea accesului neîngrădit la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta depusă de asocierea (...)- (...), denumită în continuare (...); - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerințelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire şi a motivelor care conduc la declararea ofertei (...) ca fiind admisibilă şi conformă. În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatorul a solicitat Consiliului acces la dosarul achiziției publice. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarul nr. (...), la dosarul nr. (...). Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile formulate de (...) (dosar nr. (...)) și (...) (dosar nr. (...)). I. Dosar nr. (...). I. Contestatorul face o scurtă prezentare a situației de fapt. Astfel, contestatorul înţelege să demonstreze nelegalitatea evaluării ofertei sale, învederând că autoritatea contractantă a încălcat principiile în materia achiziţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în principal principiul transparenţei şi principiul proporţionalităţii. II. Motive de nelegalitate A. Referitoare la neconcludența răspunsului la clarificările solicitate de comisia de evaluare cu privire la îndeplinirea cerinţei de la punctul 2.2. din caietul de sarcini B. Referitoare la neconcludența răspunsului la clarificările solicitate de comisia de evaluare cu privire la îndeplinirea cerinţei privind procedura de montaj a panourilor fotovoltaice. C. Referitoare la neconcludenţa răspunsului la clarificările solicitate de comisia de evaluare cu privire la îndeplinirea cerinţei privind gestionarea riscurilor. D. Referitoare la neconcludența răspunsului la clarificările solicitate de comisia de evaluare cu privire la îndeplinirea cerinţei privind planul de aprovizionare. III. Concluzie. Pagina 2 din 48
Contestatorul precizează că pentru întreaga evaluare a ofertei sale realizată de autoritatea contractantă, este important de menţionat faptul că fiecare răspuns la solicitarea de clarificări s-a circumscris explicit întrebărilor adresate, fapt pentru care nu se poate susţine argumentul că răspunsurile au fost neconcludente. În conformitate cu dispoziţiile legale în materie și cu statuările explicite ale CJUE, contestatorul susține că autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora în mod clar solicitările de clarificări, astfel încât operatorii economici să aibă reprezentarea exactă a aspectelor pe care autoritatea contractantă urmăreşte să le clarifice și a răspunsurilor aşteptate. Or, în lipsa unor solicitări de clarificări în care să se prevadă în mod clar și explicit ce urmăreşte autoritatea contractantă, nu se poate imputa contestatoarei că a răspuns neconcludent doar pentru că răspunsurile furnizate, deşi concludente în raport cu întrebările transmise, nu au corespuns aşteptărilor autorităţîi contractante. Contestatorul menționează că o conduită de natura celei întreprinse de autoritatea contractantă încalcă principiul proporţionaiităţi şi transparenței, având în vedere faptul că autoritatea contractantă şi-a fundamentat analiza pe interpretări eronate atât ale documentaţiei de atribuire, cât și ale răspunsurilor la solicitările de clarificări, fără a se lămuri în concret asupra caracterului inacceptabil sau neconform al ofertei. Așadar, contestatorul consideră că solicitarea unor clarificări suplimentare, explicite, ar fi fost o măsură impusă de principiul proporţionalităţii, respingerea ofertei fiind o sancţiune excesivă şi vădit disproporţionată, motive pentru care solicită Consiliului să dispună admiterea contestației şi, pe cale de consecinţă, anularea comunicării rezultatului procedurii realizate prin Adresa nr. 350/R din data de 16.05.2025, precum și a tuturor actelor anterioare şi subsecvente care au stat la baza emiterii ei şi reevaluarea ofertei (...)(lider) - (...)(ofertant) în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire și ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[(...)/00064] CONTESTATIE (...).pdf] ”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 07.07.2025 în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. (...)/24.02.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Pe de altă parte, constrângerile ce țin de celeritatea soluționării cauzelor de către Consiliu (art. 15 și art. 24 din Legea nr. 101/2016), nu permit alocarea unei perioade nelimitate de timp pentru sintetizarea și Pagina 3 din 48
redarea concisă în considerente a tuturor susținerilor părților, constrângeri de care inclusiv părțile trebuie să țină seama. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de (...), având în vedere următoarele considerente: Excepţia tardivității. Pe cale de excepţie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca fiind tardiv introdusă. În acest sens, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 8 alin. (1) al Legii nr.101/2016. Autoritatea contractantă menționează că autoarei contestației i-a fost comunicat rezultatul procedurii prin adresa nr. 349/R/l6.05.2025, acesta având la dispoziţie termenul de 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul considerat nelegal, termenul final de depunere a contestației fiind data de 23.05.2025, contestația fiind transmisă autorității contrante în data de 28.05.2025, depăşind termenul limită de depunere a acesteia. Prin urmare, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate că a fost depăşit termenul legal de 7 zile, ceea ce atrage incidenţa excepţiei tardivităţii prevăzută expres de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În raport cu cele menționate, autoritatea contractantă solicită Consiliului admiterea excepţiei de tardivitate şi respingerea contestaţiei ca fiind depusă peste termenul legal, cu consecinţa inadmisibilităţii analizării pe fond. Pe fond, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea ca nefondată a contestației depuse de (...), pentru următoarele motivele: În conformitate cu prevederile HG. 395/2016, Secţiunea a 9 - a, art. 126, respectiv art. 127, autoritatea contractantă consideră îndeplinite prevederile legale care legiferează activitatea comisiei de evaluare în cadrul procedurii de licitaţie desfăşurate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Totodată, autoritatea contractantă consideră că a luat toate măsurile necesare respectării prevederilor art. 2 din Legea nr. 98/2016. Privind susţinerea contestatorului referitor la conformitatea ofertei depuse, autoritatea contractantă argumentează legitimitatea procesului de evaluare a ofertelor prezentate în cadrul procedurii. În continuare, se arată că prin transmiterea de solicitări de clarificări, comisia de evaluare a acţionat în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din norme, în scopul de a conforma ofertele prezentate cu cerinţele minime din documentaţia de atribuire. Astfel, autoritatea contractantă consideră că pentru toţi ofertanții înscriși la procedură s-au stabilit clarificările necesare conformării propunerilor tehnice la prescripțiile minime prevăzute în cadrul caietului de sarcini, solicitând clarificări şi după caz completări ale documentelor prezentate iniţial de ofertant. Comisia de avaluare a transmis solicitări de clarificări tuturor ofertanţilor participanţi la procedura prin intermediul platformei dedicate Pagina 4 din 48
SEAP, în conformitate cu constatările rezultate în urma analizei propunerilor tehnice prezentate. Analiza răspunsurilor acestora se regăsește în documentul întocmit de comisia de evaluare, respectiv Procesul verbal privind evaluarea răspunsurilor la solicitările de clarifican privind propunerile tehnice, încheiat în data de 05.05.2025. Motive de nelegalitate netemeinicie a actelor contestate. Ofertantul contestator consideră incorectă abordarea comisiei de evaluare şi cu siguranţă susţine propria ofertă ca fiind conformă cu prevederile documentaţiei de atribuire, deoarece primează interesul propriu şi nu al autorităţii contractante. Astfel, contestatoarea susţine nelegalitatea desemnării ca neconcludent a răspunsului la solicitarea de clarificări transmisă de comisia de evaluare, îşi întemeiază susţinerea pe un caracter de analiză ce a avut la baza încălcarea principiilor în materia achiziţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în principal principiul transparenței și principiul proporționalității. Autoritatea contractantă precizează că a respectat atât principiul egalității de tratament în achiziții publice, care presupune ca toți operatorii economici care participă la o procedură de achiziție să fie tratați în mod nediscriminatoriu şi echitabil, fără favorizarea sau dezavantajarea vreunuia dintre ei, în cadrul procedurii fiind solicitate clarificări tuturor ofertanților participanții, cât și principiului proporționalității, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016. Privind necocludenţele care au dus la desemnarea ofertei contestatoarei ca fiind neconformă şi drept urmare inacceptabilă, autoritatea contractantă arată următoarele: 1. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat să se prezinte, în cadrul cerinţei privind Resursele folosite pentru îndeplinirea contractului, pentru partea de proiectare, echipamentele/resursele materiale necesare și utilizate pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului contract. Totodată se vor prezenta documente care să ateste forma de deţinere a acestora, proprietate/închiriate. În urma analizei propunerii tehnice privind proiectarea, autoritatea contractantă susține că, comisia de evaluare nu a regăsit documente care să ateste forma de deţinere a acestora, proprietate/închiriate. Au fost solicitate clarificări. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul menționează: „Conform cerințelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat să se prezinte, în cadrul cerinţei privind Resursele folosite pentru îndeplinirea contractului, pentru partea de proiectare, echipamentele/resursele materiale necesare și utilizate pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului contract. Totodată se vor prezenta documente care să ateste forma de deţinere a acestora, proprietate/închiriate, mentinam că la pag. 32-33 din Formular propunere tehnica se regăsește tabel cu resursele aferentei componentei proiectare, inclusiv forma de deţinere a acestora. Pagina 5 din 48
De asemenea, ataşam prezentei adrese lista mijloacelor fixe deținute de SC (...)SRL și SC (...)”. Ofertantul depune, pentru (...)SRL, registru imobilizări. În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnică depusă, s-au constatat următoarele: Pentru a asigura conformitatea cu cerinţele legale, tehnice şi contractuale, este esenţial ca ofertantul să dispună de infrastructura Tehnică (dotări şi echipamente), care să includă: a. Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) - pentru arhitectură, detalii de execuţie. b. Echipamente hardware - Stații de lucru performante pentru procesare grafică şi modelare 3D. - Plottere/ imprimante A1-A0 - pentru planșe şi documentații. Din analiza Registrului mobilizărilor, depus de proiectantul (...)SRL, cât și din analiza răspunsului la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă susține că nu reiese că ofertantul deţine Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) - pentru arhitectură, detalii de execuţie și Stații de lucru performante pentru procesare grafică şi modelare 3D. Ofertantul mai depune și o „LISTA INVENTAR ȘI IMOBILIZĂRI” pentru CSP PROIECT LINE. Conform ACORDULUI DE SUBCONTRACTARE Nr. 3/07.03.2025, încheiat între (...) S.R.L.- (...)S.R.L. și S.C. CSP PROIECT LINE S.R.L., acesta va presta servicii Proiectare și asistență tehnică specialitatea instalații (6% din valoarea total ofertată). Prin urmare, autoritatea contractantă susține că nu pot fi luate în considerare documentele depuse pentru CSP PROIECT LINE, decât în ceea ce priveşte partea acestuia de implicare în cadrul contractului, respectiv pentru partea de instalații. Oferta a fost depusa în Asociere, conform Acordului de asociere nr. 1/05.03.2025 încheiat între GENERAL SERVICE GRUP 98 - și (...)- GENERAL SERVICE GRUP 98 - lucrări de construcții și instalații - 98,01% - (...)- proiectare și asistență tehnică - 1,99%. Astfel că, proiectantul general (...)SRL trebuie să dispună de infrastructura Tehnică (Softuri specializate Echipamente hardware). Mai mult decât atât, autoritatea contractantă precizează că din analiza comparativă a celor două documente, respectiv lista depusă în cadrul propunerii tehnice, la pag. 32-33 și a listei inventar și imobilizări CSP PROIECT LINE, reies diferențe și neconcordanțe cu privire la cele declarate. Astfel, în lista din cadrul propunerii tehnice se prevede Autocad MEP 2015 (3 licenţe) şi Autocad LT 2015 (14 licenţe), iar în inventarul depus Autocad LT 2022 (licenţă ELD ANNUAL) și alte neconcordante, precum cele referitoare la Multifuncţional RICOH - apare în ambele, dar modelele diferă, în propunerea tehnică se prevede RICOH AF MPC 3300 şi RICOH MW 2200SP, iar în registru RICOH AF MPC 3003 şi RICOH MPC W2200 În cadrul propunerii tehnice, autoritatea contractantă susține că se menționează Echipamente/software precum Autoturism BMW X3 (2015), Pagina 6 din 48
Dialux - program proiectare iluminat, Microsoft Office 365 Small Business Premium, XL-PRO, Calculator 17, Refurbished Computers, Multifuncţional Konica Minolta Bizhub C255P, care nu se regăsesc în Lista de inventor. Iar în Lista de inventar se menționează Plotter CANON TM 300, Calculatoare şi monitoare DELL/HP recente, Laptop DELL QuadCore i5- 7440HQ, Server DELL T3600, Software Autocad 2022 cu Toolsets etc., care nu s-au regăsit menționate în propunerea tehnică depusă. Conform caietului de sarcini - Obligaţiile executantului (proiectantului) - servicii de proiectare, pct. p): „Executantul (prestatorul) se obligă să execute/presteze serviciile, să asigure resursele umane, materialele, instalaţiile, echipamentele și orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă cerute de și pentru contract, în măsură în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract”. Raportat la obiectul contractului - proiectare și execuţie execuţie lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire cămin studenţesc S+P+3E”, autoritatea contractantă menționează că serviciile de proiectare a unei astfel de clădiri complexe presupun: - Elaborarea de planuri, secţiuni, faţade şi detalii tehnice în format digital. - Modelarea 3D şi integrarea disciplinelor (arhitectură, structură, instalații). - Coordonarea în timp real cu echipele de execuţie şi beneficiari. - Respectarea cerinţelor tehnice şi normativelor în vigoare. Aceste activităţi nu pot fi realizate eficient şi profesionist fără softuri specializate, cum ar fi AutoCAD, Revit, ArchiCAD, etc. Chiar dacă documentaţia de atribuire nu a menţionat expres „numele" unor softuri sau „caracteristicile tehnice" ale echipamentelor, autoritatea contractantă precizează că cerinţa de a prezenta resursele necesare şi dovezi privind forma de deţinere implică, prin natura obiectului contractului, că aceste resurse trebuie să fie: - Specifice (dedicate activității de proiectare); - Funcţionale (licenţiate/închiriate/în proprietate); - Dovedibile (cu documente care să ateste deţinerea sau dreptul de utilizare). Un ofertant care nu deține softuri specializate şi stații de lucru performante, şi nici nu justifică accesul legal la acestea, nu poate realiza servicii de proiectare profesioniste pentru o lucrare de complexitatea celei din prezentul contract. Așadar, autoritatea contractantă menționează că nu se poate reține susţinerea ofertantului cu privire la faptul că nu s-a solicitat explicit prezentarea licenţelor software sau configuraţiilor hardware, sau un format anume pentru documentele justificative, deoarece documentaţia de atribuire solicita expres menţionarea echipamentelor/softurilor necesare pentru prestarea serviciilor. Pagina 7 din 48
Chiar dacă cerinţa nu precizează marca sau versiunea software-ului, este implicit necesar un software CAD profesional pentru serviciile respective. Deşi documentaţia de atribuire nu a impus denumiri comerciale ale echipamentelor sau softurilor, autoritatea contractantă susține că a fost prevăzută în mod explicit cerinţa de prezentare a resurselor necesare pentru partea de proiectare, precum şi a documentelor care să ateste forma de deţinere a acestora. Având în vedere că obiectul contractului vizează elaborarea unui proiect tehnic pentru o clădire complexă, îndeplinirea obligaţiilor contractuale presupune, în mod necesar, utilizarea unor softuri specializate de proiectare (CAD/BIM) şi a unor stații de lucru adecvate. Răspuns neconcludent. 2. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat ca ofertantul să prezinte descrierea succesiva a tuturor procedurilor tehnice de execuţie pentru toate activitățile care concura la realizarea obiectivului de investiții. Având în vedere că executarea obiectivului prevede ca sursa suplimentară instalarea de panouri solare instalate pe acoperişul clădirii, un număr de 6 panouri solare și un sistem fotovoltaic de 40kw, ON-GRID, s-a solicitat să se clarifice unde anume în conținutul propunerii tehnice se regăsesc procedurile tehnice de execuţie pentru Montaj sisteme de panouri fotovoltaice. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se menționează: „Precizam că în cadrul PTE nr. 48 Instalații Electrice, la pagina 4 din 14 se regăsește descrirea sistemului fotovoltaic”. În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnica depusa, s-au constatat următoarele: În cadrul PTE nr. 48 Instalații Electrice, la care ofertantul face trimitere, se regăsește doar menţionat, în preambulul procedurii (pag.2 a procedurii/ pag. 199 fişier 3, anexa propunere tehnică), în descrierea lucrărilor - Instalația pentru sistemul fotovoltaic, dar în cuprinsul procedurii nu se regăsesc descrise detaliile tehnice, de execuţie, montaj şi verificare specifice sistemului fotovoltaic. De asemenea, se precizează că nu există detalii concrete privind execuţia panourilor fotovoltaice (tipuri de panouri, mod de montaj, orientare, unghi de înclinare, structuri de fixare, protecții, punere în funcțiune, testare, racordare la reţea etc.). Totodată, se susține că includerea generică într-o procedură generală nu îndeplineşte cerinţa formală. Ce ar trebui să conțină o PTE pentru panouri fotovoltaice: - Tipul sistemului (on-grid/off-grid, cu/fără baterii); - Structura de montaj şi ancorare; - Tipuri de panouri (tehnologie, randament); - Invertor - specificații, protecții; - Schema de cablare şi conectare la tablouri; - Măsuri de protecţie împotriva trăsnetului şi supratensiunilor; Pagina 8 din 48
- Probe, punere în funcţiune, testări. La pagina 4 din 14, este prezentată o descriere tehnică a sistemului fotovoltaic propus, dar ofertantul propune un Sistem fotovoltaic ON-GRID 50 kWh , deşi în documentaţie se solicită 40 kW. De asemenea, se menţionează că se va instala la sol, nu pe acoperiş, contrar cerinţei din documentaţia de atribuire. Astfel că, documentul „NU” conţine o procedură tehnică de execuţie dedicată montajului sistemului fotovoltaic, în sensul solicitat de autoritatea contractantă. Lipsesc elemente esenţiale precum: - Etapele de montaj: organizare şantier, ancorare structură de susţinere, montare panouri, conectare la invertor, testare, punere în funcţiune. - Norme şi standarde aplicabile pentru montaj (de ex. SR EN 62446, Ghid ANRE). - Planificarea lucrărilor dedicate acestor echipamente. - Detalii privind protecţia muncii/siguranţă la înălţime, dacă s-ar monta pe acoperiş. - Clarificare locaţie de montaj: în cerinţă se specifică acoperiş, dar în PTE este nivelul solului. Astfel, că se desprinde concluzia că nu este prezentată o procedură tehnică de execuţie dedicată acestei componente. În plus, locaţia de montaj diferă faţă de ceea ce este prevăzut în documentaţia de atribuire (acoperiş vs. sol). Concluzie: Afirmaţia ofertantului nu este suficientă pentru a demonstra conformitatea completă, deoarece în PTE 48 nu există o descriere tehnică detaliată şi completă a execuţiei sistemului fotovoltaic. Răspuns neconcludent. 3. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat să se prezinte expunerea riscurilor cu privire la execuţia contractului și recomandări de reducere și/sau eliminare a riscurilor identificate prin descrierea abordării de lucru propuse pentru respectarea conţinutului Caietului de sarcini și a atribuţiilor factorilor implicaţi în implementarea proiectului. S-a solicitat să se clarifice unde anume, în conținutul propunerii tehnice depuse, se regăsește îndeplinirea cerinţei ante-menționate. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se menționează: „Menționam faptul că la pagina 15 din Formular propunere tehnică se regăsește subcapitolul „Gestionarea riscurilor", în care sunt identificate principalele riscuri ce pot apărea în implementarea proiectului, precum și descrierea strategiilor de gestionare adecvate pentru reducerea și/ sau eliminarea acestora”. În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnicaă depusă, s-au constatat următoarele: La pag. 15, indicată de ofertant, se menționează, pe scurt: „Pentru a asigura succesul proiectului, următoarele riscuri au fost identificate şi se vor implementa strategii de gestionare adecvate: Pagina 9 din 48
Întârzieri în obţinerea avizelor: Se va menţine o comunicare constantă cu autorităţile relevante şi se vor depune cererile cu suficient timp în avans. Modificări legislative: Echipa juridică va monitoriza continuu legislaţia aplicabilă pentru a adapta proiectul conform cerinţelor noi. Lipsa resurselor critice: Se va realiza o planificare riguroasă a resurselor, inclusiv un plan de rezervă pentru a preveni orice deficienţă. Coordonare insuficientă: Se vor organiza şedinţe regulate şi se va utiliza un sistem centralizat de management al proiectului pentru a asigura alinierea tuturor părţilor implicate”. Autoritatea contractantă susține că răspunsul ofertantului, aşa cum este prezentat, este insuficient pentru îndeplinirea completă a cerinţei din documentaţia de atribuire, având în vedere următoarele considerente: 1. Cerința documentaţiei de atribuire solicită: • Identificarea riscurilor specifice execuţiei contractului; • Recomandări de reducere şi/sau eliminare a acestora; • Descrierea abordării de lucru propuse pentru respectarea caietului de sarcini; • Roluri şi responsabilităţi ale factorilor implicaţi în implementare. 2. Ofertantul prezintă: • O listă generică de 4 riscuri (întârzieri avize, modificări legislative, lipsa resurselor, coordonare). • Măsuri sumar descrise, nepersonalizate pentru lucrarea în cauză. • Nicio referire directă la: - natura specifică a proiectului (ex: panouri fotovoltaice, lucrări termoizolații etc.); - fazele concrete ale execuției; - rolurile clare ale beneficiarului, proiectantului, constructorului, diriginţilor etc.; - referinţe la cerinţele tehnice ale caietului de sarcini. (Exemple de riscuri adaptate specific proiectului: Exemplu generic (prezentat de ofertant): „întârzieri în obţinerea avizelor." Exemplu adaptat (corect): „întârzieri în avizarea instalaţiei fotovoltaice de către operatorul de distribuţie - Enel/Delgaz, ceea ce poate afecta termenul de punere în funcţiune. Se va asigura un responsabil desemnat pentru relaţia cu operatorul, cu experienţă în avizarea proiectelor similare şi vor fi solicitate avizele în paralel cu lucrările de execuţie." Concluzie: Prezentarea ofertantului nu este suficientă pentru a îndeplini cerinţa, deoarece: • este generalistă; • nu este adaptată specificității lucrărilor contractului (panouri fotovoltaice, termoizolații etc.); • nu face trimitere clară la abordarea de lucru față de caietul de sarcini; Pagina 10 din 48
• nu identifică atribuţiile factorilor implicaţi (constructor, proiectant, beneficiar, diriginte, autorităţi etc.). Răspuns neconcludent. 4. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat ca ofertantul să prezinte Planul de aprovizionare a şantierului cu materiale materii prime necesare pentru indepinirea contractului. S-a solicitat să se clarifice unde anume în conținutul propunerii tehnice se regăsește Planul de aprovizionare a şantierului cu materiale materii prime necesare pentru indepinirea contractului. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se menționează: „Precizam că la paginile 229-235 din fişierul 3. Planuri - calitate, mediu, management trafic se regăsește planul de aprovizionare a şantierului cu materiale materii prime necesare care cuprinde o lista a principalelor materiale (materiale principale sunt cele care au o pondere semnificativă în îndeplinirea contractului sectorial) cu indicarea furnizorilor”. În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnică depusă, s-au constatat următoarele: La paginile indicate de ofertant se regăsește tabelul cu Lista principalilor furnizori de materiale necesare executării contractului. Cerinţa presupune un plan, adică: • organizare detaliată a modului în care materialele şi materiile prime vor ajunge pe şantier; • etapizare în funcţie de graficul de execuţie; • măsuri pentru asigurarea continuității aprovizionării, inclusiv în cazul întârzierilor sau problemelor cu furnizorii. Ce ar trebui să conțină un Plan de aprovizionare complet: 1. Lista principalelor materiale (grupate pe specialități: C+M, instalații, fotovoltaic, etc.); 2. Furnizorii asociaţi fiecărui tip de material, cu date de contact; 3. Termene estimative de livrare corelate cu graficul de execuţie; 4. Modul de transport şi descărcare (propriu, subcontractat, tip vehicul); 5. Organizarea spaţiilor de depozitare pe şantier (condiţîi de protecţie: acoperite, ventilate etc.); 6. Măsuri de evitare a blocajelor (furnizori alternativi, stocuri tampon); 7. Responsabili pentru gestionarea aprovizionării. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că o simplă listă de furnizori nu acoperă cerinţa unui plan de aprovizionare. Ea poate face parte din plan, dar trebuie completată cu elementele menţionate mai sus. În conformitate cu documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă susține că ofertanții aveau obligaţia de a prezenta: „Planul de aprovizionare a şantierului cu materiale şi materii prime necesare pentru îndeplinirea contractului, care va cuprinde cel puțin lista materialelor principale (cele cu pondere semnificativă în realizarea lucrărilor), furnizorii acestora şi modalitatea de asigurare a disponibilității acestora pe toată durata execuţiei contractului." Pagina 11 din 48
Așadar, autoritatea contractantă menționează că ofertantul, deşi a depus o listă cu furnizori şi categorii de produse, nu a prezentat un plan structurat care să includă: Modalitatea de aprovizionare (ex. livrare directă, transport propriu, depozitare temporară), un calendar estimativ sau corelare cu graficul de execuţie, măsuri pentru asigurarea continuității aprovizionării, elemente care să justifice în mod clar că materialele incluse sunt cele „principale'' etc. În cadrul procedurii, ceilalţi ofertanţi au prezentat Planuri de aprovizionare cu informații detaliate privind: lista materialelor principale, furnizorii nominalizaţi, etape de livrare şi logistică aferentă, măsuri preventive pentru evitarea întreruperilor etc. Având în vedere cerinţele clare din documentaţia de atribuire, prezentarea incompletă/nestructurată a Planului de aprovizionare de către ofertant, faptul că ceilalţi ofertanţi au îndeplinit cerinţa în mod detaliat şi structurat, necesitatea respectării principiului tratamentului egal, raportat la dispoziţiile art. 209, alin. (2), din Legea nr.98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora, „Autoritatea contractantă nu are dreptul că prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant", cât şi prevederile art. 125 din HG nr. 395/2016 precizează că: „Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă", iar la art. 123 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, se stipulează că „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire ....", comisia de evaluare a considerat că răspunsul ofertantului nu poate fi răspuns concludent. Legislaţia specifică achiziţiilor publice impune obligaţia de a lua în considerare clarificările depuse de ofertanţi cu respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei, şi de a respinge clarificările/ completările de natură să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant, conform art. 209 din Legea nr. 98/2016. Răspuns neconcludent. Potrivit prevederilor art. 123 din HG nr. 395/2016 operatorii economici au obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire iar Legea nr. 98/2016 prevede că propunerea tehnică a ofertantului este parte a ofertei şi se elaborează pe baza cerinţelor din documentaţia de atribuire. Propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorităţii contractante în vederea îndeplinirii cerinţelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. Prin depunerea ofertei se prezumă că ofertanții şi-au însușit conţinutul întregii documentații de atribuire, deci implicit şi cerințele expres detaliate în cadrul formularului cu privire la modalitatea de elaborare a propunerii tehnice, iar riscul întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorilor economici, ei neputând să îşi invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", fiind incidente prevederile art. 133 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime Pagina 12 din 48
prevăzute în caietul de sarcini; oferta care nu satisface cerinţele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă, iar comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele neconforme (art. 137 alin. (1) din hotărâre). Rolul comisiei de evaluare nu îl reprezintă extragerea unei anumite informații din cadrul fiecărui document depus de ofertant, corelarea și integrarea/interpretarea în mod global şi distinct în cadrul unui înscris şi să deducă ea însăși elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informații nerelevante/insuficiente. Rolul comisiei de evaluare este potrivit dispozițiilor art. 127 lit. f) din HG nr. 395/2016, de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini. Evaluarea propunerilor tehnice, s-a făcut raportat la documentaţia de atribuire definitiv rămasă, prin necontestarea acesteia. După acest moment al definitivării documentaţiei, ofertantul îşi asumă îndeplinirea tuturor cerinţelor, aşa cum acestea au rămas valabile şi opozabile, atât autorităţii contractante, cât şi acestuia, nefiind permise interpretări diferite despre modul în care trebuie îndeplinite/înţelese sau nu o serie de cerinţe ale acesteia, ofertanții „fiind singurii în măsură de a-şi îndeplini ofertele conform şi de a suporta riscurile transmiterii incomplete/incorecte a ofertei depuse". Având în vedere cele menționate, autoritatea contractantă solicită Consiliului reţinerea următoarele aspecte: Comisia de evaluare a procedat la analizarea ofertelor având în vedere respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, respectiv cele ale tratmentului egal și al eficientei utilizări a fondurilor publice. Autoritatea contractantă menționează că tocmai respectarea acestor principii instituite de legea achizițiilor publice a fost urmărită în cadrul evaluării desfășurate. Având în vedere importanţa respectării întru totul a regulilor impuse în documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă menţionează că, potrivit Legii nr. 98/2016, documentaţia acceptată implicit de toate societăţile ofertante le impunea să îi urmeze cu stricteţe prescripţiile, sens în care dispune şi art. 75 din Legea nr. 98/2016 - ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, precum şi art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin H.G. nr. 395/2016 - ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții şi-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel cum un contract constituie legea părților, şi documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În acest sens, autoritatea contractantă invocă jurisprudența instanțelor de judecată și menționează că întocmirea deficitară a ofertei (oferta Pagina 13 din 48
tehnică) este imputabilă ofertantului care a prezentat-o, iar nu autorităţii contractante, a cărei obligaţie era de a controla respectarea întocmai de către ofertanţi a prescripţiilor documentaţiei. Astfel, societatea respectivă trebuia să îşi verifice documentele pe care le-a încărcat în SICAP, pentru a preveni eventuale omisiuni şi elimina riscul respingerii ofertei din cauze neimputabile autorității contractante. Autoritatea contractantă precizează că autoarea contestației, în lipsa unor argumente pertinente, se rezumă la a aduce acuze neîntemeiate comisiei de evaluare şi la exprimarea unor opinii care nu au nicio legătură cu realitatea, în condiţiile în care ceilalţi ofertanţi au înțeles să prezinte și să trateze cerinţele documentaţiei. Lipsa argumentelor şi de această dată este suplinită de acuze fără relevanţă. În fişa de date a achiziţiei au fost indicate clar cerinţele ce trebuiau tratate la nivelul propunerii tehnice. În situaţia în care un operator economic avea neclarităţi privind expresiile conţinute în documentaţia de atribuire avea posibilitatea de a solicita clarificări în perioada anterioară depunerii ofertelor şi autoritatea contractantă ar fi lămurit toate aceste neînţelegeri. Conform modului de prezentare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă susține că aceasta trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerinţelor/obligaţiilor prevăzute în documentaţia de atribuire. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privinţa documentelor ofertei, în raport cu documentaţia de atribuire, ori cu prevederile legislaţiei în vigoare va conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice și sau completarea greşită a unui document ori neprezentarea acestuia în forma solicitată sunt incidente prevederile de mai sus. Având în vedere cele precizate, autoritatea contractantă învederează că pe parcursul verificării şi analizării fiecărei oferte, a respectat toate prevederile legislaţiei aplicabile respectiv Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016. Rolul comisiei de evaluare este acela de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. În acest sens, autoritatea contractantă a invocat decizii relevante din jurisprudența instanțelor de judecată. Comisa de evaluare nu a putut ignora disciplina căreia trebuie să i se supună operatorii economici interesaţi în procedura de atribuire, care trebuie să dea dovadă de diligenţă maximă din moment ce autoritatea contractantă trebuie să se abţină de la orice act prin care poate crea apariţia unui avantaj pentru unul dintre ofertanţi. Altfel spus, din moment ce toţi participanţii au avut acces la documentaţie şi toţi trebuie să Pagina 14 din 48
respecte aceleaşi condiţii de participare, orice derogare ar încălca principiul tratamentului egal, încurajând, totodată, neglijenţa sau conducând la decizii administrative arbitrare. În ipoteza în care s-ar trece peste cele prevăzute în documentaţia de atribuire şi în Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, autoritatea contractantă susține că ar aduce atingere inclusiv principiului tratamentului egal al ofertanţilor, consacrat în art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr.98/2016, având în vedere modul în care au fost întocmite ofertele de către ceilalţi participanţi la procedura. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanţii şi-au însuşit documentaţia de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripţiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel, cum un contract constituie legea părţilor, şi documentaţia de atribuire, întovărăşită de clarificările postate în SEAP, are aceeaşi valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. „Comisia de evaluare constată că ofertantul nu tratează cerinţa cu privire la perioadele de timp necesare pentru verificarea și aprobarea documentelor antreprenorului de către autoritatea contractantă și obţinerea aprobărilor necesare în baza prevederilor legislatieiromanesti în vigoare”. În aceeaşi direcție, autoritatea contractantă invocă Decizia nr. 2204 din 21.09.2012 a Curții de Apel Iaşi, precum și jurisprudența Curții de Justiţie a Uniunii Europene. Autoritatea contractantă menționează că în cadrul procesului verbal de evaluare a propunerilor tehnice sunt parcurse analitic toate aspectele pe care comisia de evaluare le-a considerat relevante în evaluarea răspunsurilor prezentate de ofertant. Totodată, autoritatea contractantă subliniază că, comisia de evaluare şi-a asumat omogenitatea în analiza ofertelor, aplică acelaşi tratament tuturor ofertanţilor şi a transmis solicitări de clarificări către toţi aceştia. Contestatoarea acuză comisia de lipsă de imparţialitate deoarece aceasta nu a revenit cu o solicitare de clarificări asupra aceluiaşi obiect. Or, revenirea cu o nouă solicitare de clarificări având acelaşi obiect, către acelaşi ofertant duce tocmai la încălcarea clară a prevederilor imperative ale art. 2 din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, privind nediscriminarea, tratamentul egal întocmai cum a fost acesta aplicat tuturor participanţilor la procedura de achiziţie publică. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă precizează că în cadrul solicitărilor de clarificări, comisia de evaluare, având în vedere că Proiectul face parte dintr-un program amplu, cu termene limită impuse de finanţare - fonduri europene - Planul National de Redresare și Reziliență - PNRR, implicând constrângeri limitative care impun finalizarea proiectului într-un anumit interval de timp, a luat în considerare dispoziţiile art. 209 alin. (11), din Legea nr. 98/2016, conform cărora în cazul procedurilor simplificate organizate pentru atribuirea contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri europene, în situaţia în care Pagina 15 din 48
informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în situaţia în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanţilor/candidaţilor, de regulă, cel mult de două ori în cursul procesului de evaluare, clarificări/ completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei. Termenele impuse fiind în acord cu secţiunea „Calendarul de implementare a proiectului" pentru activitatea A3. Realizarea investiției de baza; Subactivitatea 3.2 Executarea investiției de bază și asistență tehnică a proiectantului pe durata lucrărilor de execuţie, perioada de desfășurare: Luna 9 Martie 2025 - Luna 18 Decembrie 2025, respectiv Termen 31 decembrie 2025" Mai mult, autoritatea contractantă susține că termenele de execuţie sunt în acord cu GHIDUL SOLICITANTULUI „Construcţia infrastructurii universitare pentru campusurile studenţeşti ale viitorului" prin care obiectivul proiectului contribuie la: „Ţinta 505: Construirea a 3749 de locuri şi extinderea/modernizarea a 11571 de locuri în campusuri universitare pentru a oferi cazare studenţilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate, cu dizabilităţi, minorităţi etnice sau din familii monoparentale, care vor avea prioritate în obţinerea unui loc în campusurile universitare nou construite. Prin corespondența electronică, înregistrată la CNSC sub nr. (...), contestatorul a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, acces la documentele dosarului constituit la CNSC. Prin adresa nr. (...), Consiliul a slicitat contestatoarei următoarele: „să transmiteți, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii prezentei, punctul dvs. de vedere cu privire la excepția tardivității contestației, invocată de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere nr. (...), înregistrat la CNSC sub nr. (...), comunicat dvs. la data de 27.06.2025 (potrivit documentelor aflate la dosar)”. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), contestatorul a transmis Răspuns adresa CNSC nr. (...), prin care înţelege să invoce în susţinerea respingerii excepţiei tardivităţii contestaţiei faptul că au fost respectate întocmai atât dispoziţiile art. 8 alin.(1) lit. b) cât şi cele din conţinutul art.16 alin.(1) din Legea 101/2016, depunând dcumente care probează înaintarea contestației în cadrul termenului legal. II. Dosar nr. (...). I. Contestatorul (...) face o scurtă prezentare a situației de fapt. II. Contestatorul prezintă criticii împotriva evaluării sale. 1. Resursele pentru proiectare 1.1. Contestatorul susține că documentaţia de atribuire nu se referă la anumite licenţe software (şi la faptul că se impunea prezentarea, spre exemplu, a confirmării de activare a licenţei), la staţii de lucru cu anumite caracteristici sau la vreo rigoare referitoare la modalitatea de documentare a deţinerii acestora. Pagina 16 din 48
1.2. Contestatorul precizează că soluţia respingerii ofertei sale, în special motivul de respingere ca inacceptabilă pentru oferirea unui răspuns neconcludent, se impune a fi analizată şi prin raportare la conţinutul solicitării de clarificări, care nu s-a referit absolut deloc la aspectele reţinute în final de comisia de evaluare. 1.3. Contestatorul menționează că respingerea ofertei sale pentru acest motiv este vădit neîntemeiată întrucât prin propunerea tehnică iniţială a documentat toate echipamentele/resursele necesare activităţii de proiectare şi modalitatea de deţinere a acestora. 2. Metodologia proprie de execuţie a lucrărilor Prin cel de-al doilea motiv de respingere s-a reţinut, în esenţă: „Planul calităţii şi procedurile tehnice sunt generice sau standardizate, şi nu reflectă în mod necesar adaptarea la particularităţile lucrării cerute. Pentru a răspunde cerinţei privind metodologia de execuţie particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înţelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă şi modul de organizare a execuţiei lucrărilor, adaptat specificului clădirii respective. Trebuia să conţină metodologia de execuţie (detaliat)." 2.1. Contestatorul susține că deşi autoritatea contractantă îşi fundamentează decizia de respingere a ofertei sale invocând faptul că metodologia de execuţie întocmită nu ar fi adaptată la lucrare, prin actele atacate nu se arată, în mod concret, care sunt aspectele care au condus la această concluzie. 2.2. Contestatorul menţionează că propunerea sa tehnică respectă structura propusă a formularului de propunere tehnica, care descrie etapizat modul în care se vor aborda atât activităţile de pregătire a execuţiei, cât şi modalitatea efectivă de realizare a tuturor lucrărilor, iar abordarea din punct de vedere a gestionării resurselor este coroborată cu activitățile ce urmează a fi întreprinse şi modalitatea de alocare a resurselor. 2.3. Referitor la activităţile înşirate de autoritatea contractantă pentru prima dată prin Comunicarea privind rezultatul procedurii (acestea nefiind definite prin documentaţia de atribuire), contestatorul susține că propunerea sa tehnică conţine proceduri tehnice de execuţie care acoperă toate aceste tipuri de lucrări. 3. Modul de realizare a lucrărilor Contestatorul precizează că deşi acest motiv a fost reţinut în mod separat, este vorba tot despre modalitatea de întocmire a metodologiei, de data aceasta prin raportare la cerinţa fişei de date. 4. În urma vizualizării dosarului achiziţiei - în data de 23.05.2025, contestatorul susține că au fost solicitate copii ale proceselor verbale, copii pe care le atașează pentru a putea înţelege modalitatea de evaluare a ofertei declarate câştigătoare. 5. Din actele de evaluare întocmite de comisia de evaluare, contestatorul precizează că a identificat listă de proceduri tehnice de execuţie a ofertantului declarat câştigător [Lista cu procedurile tehnice de Pagina 17 din 48
execuţie (P.T.E.) pentru principalele categorii de lucrări: - pag.909] și observă că această listă nu include solicitările în urma cărora a fost judecată asocierea sa. 6. Din actele de evaluare întocmite de comisia de evaluare, contestatorul susține că a identificat următoarele motive: În cadrul proceselor verbale, se identifică solicitarea de clarificări adresată contestatorului prin care nu se regăsesc documente care să ateste forma de deţinere a resurselor proprietate/închiriate pentru echipamentele/resursele materiale necesare şi utilizate pentru prestarea serviciilor. Răspunsul la solicitare este: „Ataşăm prezentei lista cu echipamentele/resursele materiale necesare şi utilizate pentru pretarea serviciilor ce fac obiectul prezentului contract cu menţiunea că aceasta se găseşte în cadrul licitaţiei în documentul numit Propunere tehnică Proiectare-2, pagina 278-279, la care adaugăm documente justificative. Răspunsul este declarat concludent fără a fi specificat, în raportul de evaluare, ce resurse au fost dovedite. Nu putem concluziona decât că răspunsul este trunchiat”. 7. În raportul procedurii este transmis că acesta are la bază următoarele documente: Valoarea centrelor de cost-înscrisă în DG Amenajări linia 1.2 a fost modificată în funcţie de valoarea formularului de ofertă. Astfel, deşi legislaţia în vigoare permite corecţiile aritmetice, în cadrul formularului de ofertă a fost modificat un preţ unitar, uniformizându-se astfel cu Centralizatorul lucrărilor executate de asociaţi şi Graficul de plăţi. 8. În raportul procedurii este transmis că acesta are la bază următoarele documente: - în urma vizualizării dosarului achiziţiei nu a fost regăsit raportul expertului cooptat nr 357/28.04.2025 (Raport de specialitate evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini), deşi acesta este menţionat clar şi fără echivoc în dosar. În concluzie, astfel cum se reţine chiar prin actele atacate, contestatorul susține că ofertanţii au obligaţia întocmirii ofertelor conform art. 123 din HG nr. 395/2016, prin raportare la cerinţele documentaţiei de atribuire. Or, potrivit celor cuprinse în contestaţie, oferta (...) respectă întocmai cerinţele documentaţiei de atribuire, iar toate motivele de respingere reţinute se raportează la o interpretare extensivă şi excesivă a documentaţiei de atribuire. Totodată, contestatorul reiterează că solicitarea de clarificări adresată a fost una generică, prin care nu au fost învederate aspectele care, în final, au dus la respingerea ofertei sale - aspecte pe care le-ar fi putut clarifica foarte uşor, chiar şi prin raportare la exigenţele comisiei de evaluare, care exced documentaţia de atribuire. Pentru toate aceste motive, contestatorul solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. Pagina 18 din 48
Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[(...)/00063] (...).p7s”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 26.05.2025 în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. (...)/24.02.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Pe de altă parte, constrângerile ce țin de celeritatea soluționării cauzelor de către Consiliu (art. 15 și art. 24 din Legea nr. 101/2016), nu permit alocarea unei perioade nelimitate de timp pentru sintetizarea și redarea concisă în considerente a tuturor susținerilor părților, constrângeri de care inclusiv părțile trebuie să țină seama. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de (...), având în vedere următoarele considerente: În urma analizei propunerii tehnice privind proiectarea, autoritatea contractantă susține că, comisia de evaluare nu a regăsit echipamentele/resursele materiale necesare și utilizate pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului contract si documente care să ateste forma de deţinere a acestora, proprietate/închiriate. Au fost solicitate clarificări. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se menționează că infrastructura proiectant care include software/hardware conform cu cea prezentata la pag. 156, iar la pag. 769 din Propunerea tehnică descrie mijloacele de lucru - Calculatoare desktop şi laptop cu licenţe Windows Office și antivirus.; Softuri specializate pentru proiectare asistată de calculator -AUTOCAD etc.; Plottere.; Multifuncţionale; Program devize WINDEV , Autoturisme pentru deplasări Echipamente telecomunicații etc. În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnică depusă, s-au constatat următoarele: Pentru a asigura conformitatea cu cerinţele legale, tehnice şi contractuale, este esenţial ca ofertantul să dispună de infrastructura tehnică (dotări şi echipamente), care să includă: a. Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) - pentru arhitectură, detalii de execuţie. b. Echipamente hardware • Stații de lucru performante pentru procesare grafică şi modelare 3D. • Plottere/ imprimante A1 -A0 - pentru planșe şi documentații. Din analiza Registrului mobilizărilor, depus de proiectantul NEO STRUCTURAL, cât și din analiza răspunsului la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă susține că nu reiese că ofertantul deţine Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) - pentru Pagina 19 din 48
arhitectură, detalii de execuţie și Stații de lucru performante pentru procesare grafică şi modelare 3D. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul atașează un extras referitor la plasarea unei comenzi pentru Autodesk AutoCAD 2025 ( pag. 18 a răspunsului la solicitarea de clarificări). Documentul ataşat reprezintă email de confirmare a comenzii cu nr. 38102 din data de 06.03.2025, pentru produsul: Autodesk AutoCAD 2025, 8 bucăţi, plata: „Plată cu cardul”, status: „în procesare”, ceea ce reprezintă o intenţie de achiziţie, o comandă aflată „în procesare" (nu livrată, nu activată), fără factură fiscală, fără licenţă, fără număr de activare. Depunerea unui extras dintr-un e-mail care arată că ofertantul a plasat o comandă pentru un software specializat (în acest caz, Autodesk AutoCAD 2025) nu este suficientă pentru a demonstra deţinerea efectivă a softului, la data depunerii ofertei, acesta trebuia „să dețină" software-ul. Termenul „să dețină" implică faptul că, la momentul evaluării ofertei, ofertantul trebuie să aibă dreptul de utilizare (licenţă) asupra software-ului solicitat. O comandă (mai ales nesusţinută de o confirmare de livrare sau factură) arată doar intenţia de achiziţie, nu şi finalizarea acesteia. • dovada deţinerii înseamnă: - Licenţă valabilă o Factură fiscală + dovada plății - Confirmare de activare a licenţei (în contul companiei). Prin urmare, autoritatea contractantă susține că ofertantul nu face dovada concretă a deţinerii licenţei, cum ar fi o factură achitată, licenţă activă sau alt document echivalent care atestă dreptul de utilizare al softului la momentul evaluării. De asemenea, din analiza documentelor depuse, autoritatea contractantă menționează că nu reiese că ofertantul dispune de Stații de lucru performante pentru procesare grafică şi modelare 3D. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă precizează că din analiza corelată a celor susținute de ofertant cu privire la infrastructura pe care o deţine proiectantul, la pag. 769, la care se face trimitere, se menționează că această infrastructură va fi pusă la dispoziţia colectivului de proiectare, respectiv calculatoare desktop şi laptop cu licenţe windows office și antivirus.; softuri specializate pentru proiectare asistată de calculator -autocad etc.; plottere.; multifuncţionale.; program devize windev, scanner laser 3d, scanner – a0 -,; telemetru digital cu laser, autoturisme pentru deplasări echipamente telecomunicații, ori cerința fișei de date este în sensul ca ofertantul să facă dovada deţinerii acestei infrastructuri necesare elaborării serviciilor de proiectare, la momentul depunerii ofertei, nu ulterior, în aceste sens solicitându-se și documente justificaticative care să ateste forma de deţinere a acestei infrastructurii. În cadrul procedurii, partea de proiectare revine asociatului NEO STRUCTURAL, care prezintă, de altfel și personalul specializat în acest sens. Pagina 20 din 48
Astfel, conform fisei de prezentare depuse odată cu oferta, autoritatea contractantă susține că (...)S.R.L. - menționează cod CAEN 4120 - Lucrări de construcții a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar (...).- cod CAEN 7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea. Conform Fișei de date, III.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale: În cazul în care la procedura de achiziţie participă un grup de operatori economici care depun oferta comuna, cerinţa trebuie îndeplinită de fiecare membru al asociaţiei, pentru partea de contract pe care o realizează. Iar în cadrul pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice sunt delimitate clar modalitățile de îndeplinire a serviciilor de cele de îndeplinire a lucrărilor contractului, în acest sens solicitându-se metodologii și resurse diferite, specifice fiecărei etape în parte, respectiv etapa de proiectare și etapa de execuţie, fiecare asociat având obligativitatea prezentării separat a părții lui de implicare în executarea viitorului contract. Conform caietului de sarcini - Obligaţiile executantului (proiectantului) - servicii de proiectare, pct. p): „Executantul (prestatorul) se obligă să execute/presteze serviciile, să asigure resursele umane, materialele, instalaţiile, echipamentele și orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă cerute de și pentru contract, în măsură în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract”. Raportat la obiectul contractului - proiectare și execuţie execuţie lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire cămin studenţesc S+P+3E”, autoritatea contractantă menționează că serviciile de proiectare a unei astfel de clădiri complexe presupun: - Elaborarea de planuri, secţiuni, faţade şi detalii tehnice în format digital. - Modelarea 3D şi integrarea disciplinelor (arhitectură, structură, instalații). - Coordonarea în timp real cu echipele de execuţie şi beneficiari. - Respectarea cerinţelor tehnice şi normativelor în vigoare. Aceste activităţi nu pot fi realizate eficient şi profesionist fără softuri specializate, cum ar fi AutoCAD, Revit, ArchiCAD, etc. şi fară echipamente hardware performante care să suporte aceste aplicaţii intensive din punct de vedere grafic. Chiar dacă documentaţia de atribuire nu a menţionat expres „numele" unor softuri sau „caracteristicile tehnice" ale echipamentelor, autoritatea contractantă precizează că cerinţa de a prezenta resursele necesare şi dovezi privind forma de deţinere implică, prin natura obiectului contractului, că aceste resurse trebuie să fie: - Specifice (dedicate activității de proiectare); - Funcţionale (licenţiate/închiriate/în proprietate); - Dovedibile (cu documente care să ateste deţinerea sau dreptul de utilizare). Autoritatea contractantă susține că în cadrul ofertei depuse nu se regăsește menţionat, nici măcar generic softuri CAD/BIM și nici nu a Pagina 21 din 48
prezentat documente privind forma de acces (licenţe, contracte de închiriere, abonamente etc.) conducând astfel la incertitudinea asupra capacității sale tehnice de a executa contractul, o lipsă de capacitate reală de prestare a serviciilor. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că un ofertant care nu deţine softuri specializate şi stații de lucru performante, şi nici nu justifică accesul legal la acestea, nu poate realiza servicii de proiectare profesioniste pentru o lucrare de complexitatea celei din prezentul contract. Totodată, autoritatea contractantă precizează că nu se poate reține susţinerea ofertantului cu privire la faptul că nu s-a solicitat explicit prezentarea licenţelor software sau configuraţiilor hardware, sau un format anume pentru documentele justificative, deoarece documentaţia de atribuire solicita expres menţionarea echipamentelor/softurilor necesare pentru prestarea serviciilor. Chiar dacă cerinţa nu precizează marca sau versiunea software-ului, este implicit necesar un software CAD profesional pentru serviciile respective. Deşi documentaţia de atribuire nu a impus denumiri comerciale ale echipamentelor sau softurilor, autoritatea contractantă susține că a fost prevăzută în mod explicit cerinţa de prezentare a resurselor necesare pentru partea de proiectare, precum şi a documentelor care să ateste forma de deţinere a acestora. Având în vedere că obiectul contractului vizează elaborarea unui proiect tehnic pentru o clădire complexă, îndeplinirea obligaţiilor contractuale presupune, în mod necesar, utilizarea unor softuri specializate de proiectare (CAD/BIM) şi a unor stații de lucru adecvate. Răspuns neconcludent 2. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat să se prezinte modul de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuţie) pentru realizarea lucrărilor; Abordarea din punct de vedere tehnologic va conţine în mod obligatoriu: i. Scurta descriere a metodologie de execuţie aferentă fiecărei activităţi necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activităţii respective, nu se acceptă proceduri generale de execuţie, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuţie particularizate cu DALI împreună cu metodologia de execuţie particularizată de asemenea. S-a solicitat să se clarifice unde anume, în conținutul propunerii tehnice depuse, se regăsește îndeplinirea cerinţei privind metodologia proprie de execuţie a lucrării. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se menționează: „Conform cu solicitarea Autorității Contractante Scurta descriere a metodologie de execuție aferentă fiecărei activități necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activității respective, nu se acceptă proceduri generale de execuție, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de Pagina 22 din 48
execuție particularizate cu DALI împreună cu metodologia de execuție particularizată de asemenea. Astfel, procedurile tehnice de execuţie particularizate în concordanță cu lucrările definite prin documentaţia DALI se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la pag. 158-838 Planul management calitate - executant (include descrierea lucrărilor) + procedurile tehnice de execuţie — unde Ofertantul prezintă propria metodologie de execuţie a lucrării cu referire la ....se înserează tabel cu PTE - urile. Descrierea lucrărilor - și modul de realizare se află în cadrul propunerii tehnice începând cu pag. 46 cât și în cadrul Planului de management calitate prezentat.” În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnică depusă, s-au constatat următoarele: De la pag.158 se prezintă Planul Calității. De la pag.46 se prezintă Scenariul II, propus în cadrul studiului de fezabilitate întocmit pentru executarea preznetului contract, până la pag. 49. De la pag. 49, ofertantul prezintă obiectul contractului și însușirea cerinţelor Caietului de sarcini. ( pag. 56 PT CU 25 CS). Planul calității şi procedurile tehnice sunt generice sau standardizate, şi nu reflectă în mod necesar adaptarea la particularitățile lucrării cerute. Pentru a răspunde cerinţei privind metodologia de execuţie particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înţelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă şi modul de organizare a execuţiei lucrărilor, adaptat specificului clădirii respective. Contestatorul susţine că a prezentat o metodologie, începând cu pag. 46, fiind cuprinse lucrările, specificaţiile tehnice, date de intrare, rezultate ce trebuie atinse, şedinţa de demarare, începerea activităților, etc . Autoritatea contractantă susține că analizând paginile la care se face trimitere, se poate observa că nu se regăsește o metodologie de execuţie, așa cum este definită aceasta în materia execuţiei lucrărilor unui contract de achiziţie publică, având în vedere complexitatea proiectului procedurii. Așadar, autoritatea contractantă precizează că cerinţa „NU” se poate considera îndeplinită dacă ofertantul a copiat integral studiul de fezabilitate şi caietul de sarcini, în loc să elaboreze o metodologie de execuţie propriu- zisă, adaptată şi asumată de el. De ce nu este acceptabil: 1. Cerinţa vizează o contribuţie proprie a ofertantului - modul concret în care el intenţionează să execute lucrarea, nu o reluare a documentaţiei puse la dispoziţie de autoritatea contractantă. 2. Studiul de fezabilitate şi caietul de sarcini sunt documente informative şi de referinţă, elaborate de proiectant sau beneficiar, nu de executant. Ele nu exprimă abordarea tehnică a ofertantului şi nu reflectă modul în care el îşi vă organiza resursele, echipele, echipamentele, ori etapele de lucru. Pagina 23 din 48
3. Copierea acestor documente nu demonstrează capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului, ci doar o preluare a informaţiei, fară adaptare sau analiză. Astfel, autoritatea contraxctantă consideră că răspunsul ofertantului reprezintă o lipsă de conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire, secţiunea referitoare la metodologia de execuţie prevede în mod expres şi obligatoriu următoarele: „Nu se acceptă proceduri generale de execuţie. Ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuţie particularizate cu DALI, împreună cu metodologia de execuţie particularizată de asemenea." În urma analizei propunerii tehnice, autoritatea contractantă susține că s-a constat lipsa corelării clare cu DALI. Deşi sunt prezentate proceduri tehnice de execuţie şi o metodologie extinsă (pag. 158-838), acestea sunt redactate generic, cu caracter de manual procedural intern, şi nu conțin referiri explicite şi punctuale la lucrările şi soluţiile tehnice specifice definite prin DALI. Descrierile metodologice nu sunt particularizate activităţilor concrete de pe şantier, ci reiau modele standardizate de planificare, management şi control, fără a demonstra modul efectiv de aplicare la proiectul „Cămin studenţesc S+P+3E". Formulările sunt generale și neadaptate. Textele prezintă frecvent expresii precum: „se vor respecta prevederile legale", „se va urmări conformitatea", „se vor utiliza materiale conforme", fără a detalia cum se aplică acestea în contextul lucrărilor prevăzute în DALI (ex: fundații radier, structura cadru BA, soluții de compartimentare specifice etc.). Nu sunt identificate punctual activităţile sau sistemele constructive din DALI care ar necesita o abordare tehnologică specifică (de exemplu, armarea radierului, execuţia planşeelor monolite, tratarea pereţilor
din zidări sau gips carton etc.). În lipsa acestor corelări, autoritatea contractantă precizează că nu se poate considera că metodologia este adaptată obiectivului. Procedurile nu asigură o trasabilitate clară între documentaţia de proiect (DALI/SF) şi activităţile de execuţie propuse, aspect esenţial în verificarea conformității şi a calității implementării. Astfel, autoritatea contractantă consideră că oferta nu respectă cerinţele obligatorii privind prezentarea unei metodologii de execuţie şi a unor proceduri tehnice adaptate şi particularizate în raport cu documentaţia DALI. Prin urmare, autoritatea contractantă susține că, conform prevederilor fişei de date şi ale legislaţiei aplicabile (Legea 98/2016 şi HG 395/2016), oferta este considerată neconformă şi se respinge. Răspuns neconcludent. 3. Conform cerinţelor fișei de date, s-a solicitat să se prezinte modul de realizare a lucrărilor. S-a solicitat să se clarifice unde anume, în conținutul propunerii tehnice depuse, se regăsește îndeplinirea cerinţei privind modul de realizare a lucrărilor aplicabile prezentului contract. Pagina 24 din 48
Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se menționează: În cadrul capitolului B din Propunerea tehnică pentru lucrări pct.1 Prezentarea modului de realizare a lucrărilor—începând cu pag.46 - pag.88. Ofertantul a răspuns la fiecare dintre cerinţele solicitate de către autoritatea contractantă în cadrul acestui capitol. „1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuţie) pentru realizarea lucrărilor; b) programul de execuţie (diagrama Gantt) etc” În urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, în corelare cu propunerea tehnică depusă, autoritatea contractantă susține că s-au constatat următoarele: - de la pag.46 la pag.88 - de la pag.46 se prezintă Scenariul II, propus în cadrul studiului de fezabilitate întocmit pentru executarea preznetului contract, până la pag.49. - de la pag. 49, ofertantul prezintă obiectul contractului și însușirea cerinţelor caietului de sarcini. (pag. 56 PT CU 25 CS). Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul face trimitere la pag. 46 a propunerii tehnice, unde se regăsește menţionat: B) Propunerea tehnică pentru lucrări va conţine: 1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuţie) pentru realizarea lucrărilor; Abordarea din punct de vedere tehnologic va conţine în mod obligatoriu: i. Scurtă descriere a metodologie de execuţie aferentă fiecărei activităţi necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activității respective, nu se acceptă proceduri generale de execuţie, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuţie particularizate cu SF împreună cu metodologia de execuţie particularizată de asemenea. În cazul în care ofertanții vor prezenta proceduri generale de execuție sau descrieri generale de lucrări, care nu fac referire directă la modul de realizare al activităților cu referire directă la prezentul obiect de investiție, altele decât cele prevăzute de lege, oferta va fi declarată neconformă”. Pentru a răspunde cerinţei privind metodologia de execuţie particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înţelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă și modul de organizare a execuţiei lucrărilor, adaptat specificului contractului. Or, din analiza ofertei depuse, se constată că nu se regăsește o metodologia de execuţie particularizată la lucrare. Răspuns neconcludent. Pagina 25 din 48
Paginile 12 – 16 din punctul de vedere aferent dosarului nr. (...) sunt identice cu paginile 11-15 din punctul de vedere aferent dosarului nr. (...), motiv pentru care nu vor fi reluate. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) a transmis cocluzii scrise, prin care a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune documente justificative cu privire la aceste cheltuieli. Prin adresa nr. (...), Consiliul a comunicat contestatorului (...), faptul că dosarul achiziției publice aferent Dosarului CNSC nr. (...), poate fi studiat la sediul instituției în data de 09.07.2025. Reprezentatul contestatorului s-a prezentat la data 09.07.2025, la sediul CNSC, a studiat dosarul achiziției publice, a ridicat documentele solicitate, dar până la data emiterii prezentei decizii nu a formulat concluzii/note scrise. Prin adresa nr. (...), Consiliul a comunicat contestatorului (...), faptul că dosarul achiziției publice aferent Dosarului CNSC nr. (...), poate fi studiat la sediul instituției în data de 09.07.2025. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. (...), contestatorul (...) a transmis cerere, după studierea dosarului cauzei la sediul CNSC, solicitând organizarea unei noi sesiuni de studiere a dosarului şi acordarea accesului neîngrădit (cu excepţia datelor cu caracter personal) la oferta (...)SRL. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. (...), contestatorul (...) a transmis concluzii scrise finale, după studierea dosarului cauzei la sediul CNSC, în cadrul cărora precizează următoarele: - (...) nu cuprinde în propunerea tehnică PTE pentru următoarele activități: Decopertarea stratului vegetal, Trasarea generală a construcției, Realizarea săpăturii generale,Turnare radier, Hidroizolatii, Umpluturi si compactare, Stâlpi, grinzi și plăci din beton armat, Teste si puneri în functiuni,Aleile, parcările, spatii verzi, Racorduri finale la utilități, Utilizare armături preasamblate, Ridicare structuri cu macarale mobile; - (...)i s-a aplicat un tratament inegal deoarece pentru licențe a prezentat o factură, fără dovada plății și fără dovada achitării licenței; - (...) și-a modificat propunerea financiară, sens în care se invocă dispozițiile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 și se arată că modificarea unui preț unitar nu reprezintă o îndreptare a unei erori aritmetice, ci o corectare a propunerii financiare, întocmite în mod defectuos. Pentru toate aceste motive, contestatoarea solicită admiterea contestației. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă etapizat, la 03.06.2025, 20.06.2025 și 09.07.2025. Prin adresa nr. (...), Consiliul a adus la cunoștința autorității contractante prelungirea termenului de soluționare cu maxim 10 zile ținând seama de criticile formulate, complexitatea informațiilor care trebuie Pagina 26 din 48
analizate în vederea soluționării cauzei și în contextul suprapunerii mai multor dosare în această perioadă. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Construire cămin studențesc S+P+3E»”, cod (...)(Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. (...)/24.02.2025, stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 11.03.2025 ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 14.526.400 lei. Așa cum rezultă din Declarația de participare publicată în SEAP la data de 11.03.2025, în cadrul prezentei proceduri de atribuire au fost depuse patru oferte. Prin Raportul procedurii nr. 352/R/16.05.2025, Comisia de evaluare a declarat câștigătoare singura oferta depusă de (...) (...) reprezentând 99% din valoarea estimată, în timp ce restul ofertelor depuse în procedură au fost respinse. Fiind nemulțumiți de rezultatul procedurii de atribuire, următorii ofertanți au sesizat Consiliul, în cadrul termenului legal: • (...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...), a transmis Consiliului contestația care formează obiectul dosarului nr. (...) prin care a solicitat următoarele: 1. Anularea comunicării rezultatului procedurii realizată prin Adresa nr. 350/R din data de 16.05.2025, precum şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente care au stat la baza emiterii ei; 2. Anularea tuturor actelor autorităţii contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, Raportului procedurii nr. 352/R/16.05.2025, în partea/părţile privitoare la oferta (...)- (...); 3. Reevaluarea ofertei (...)- (...), în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice. 4. obligarea Autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată cauzate de soluţionarea prezentei contestaţii. • (...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...), a transmis Consiliului contestația care formează obiectul dosarului nr. (...), prin care a solicitat următoarele: - anularea Comunicării rezultatului procedurii nr. (...), a Raportului procedurii nr. 352/R/16.05.2025, a proceselor verbale de evaluare şi a tuturor actelor anterioare şi subsecvente în ceea ce priveşte respingerea ofertei contestatoarei ca fiind neconformă şi inacceptabilă; - „anularea raportului comunicării declararea ofertei ca fiind conformă şi admisibilă”; - acordarea accesului neîngrădit la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta depusă de asocierea (...)- (...); Pagina 27 din 48
- obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerinţelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire şi a motivelor care conduc la declararea ofertei contestatoarei ca fiind admisibilă şi conformă; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată (prin concluziile scrise înregistrate la CNSC sub nr. (...)). (...) a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plata cauțiunii în sumă de 88.000 lei, constituită prin recipisa de consemnare nr. 211340974/1 din data de 27.05.2025 emisă de CEC BANK – Sucursala Alba-Iulia. (...) a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plata cauțiunii în sumă de 88.000 lei, constituită prin recipisa de consemnare nr. 211341076/1 din data de 27.05.2025 emisă de CEC BANK – Sucursala Victoria. Recipisele de consemnare a cauțiunii se vor restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Aspecte privind studierea dosarului cauzei la sediul CNSC: Ambele contestatoare asocierea (...) – (...)și asocierea (...) – (...) au solicitat acces la documentele dosarului constituit la CNSC în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Procedând la verificarea documentelor aflate la dispoziția sa, Consiliul constată următoarele: - contestatoarea (...) (dosar nr. (...)) nu a declarat confidențiale informații din oferta sa; - (...) (...) a completat „Declarație cuprinzând informațiile considerate
confidențiale”,
cu
privire
la „propunerea tehnică/financiară” fără a oferi o justificare, în cuprinsul declarației precizând doar că „se vor avea în vedere prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016”; - contestatoarea (...) (dosar nr. (...)) a declarat confidențiale următoarele documente: • „propunerea tehnică integral, documentele de calificare, precum și cele de justificare a DUAE, inclusiv solicitările și răspunsurile la clarificări ulterioare”; • „propunerea financiară integral, inclusiv solicitările și răspunsurile la clarificări ulterioare”. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că societatea (...), anterior formulării contestației, a studiat dosarul achiziției la sediul autorității contractante. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) a adus la cunoștința Consiliului faptul că i-a acordat asocierii (...) – (...) acces nerestricționat la dosarul achiziției în data de 23.05.2025, cu ocazia Pagina 28 din 48
consultării dosarului nefiind întocmit un proces-verbal de consemnare a documentelor vizualizate. Prin adresa nr. (...), transmisă la data de 01.07.2025, Consiliul a solicitat asocierii desemnate câștigătoare - (...) (...) – să comunice temeiul juridic al încadrării tuturor înscrisurilor indicate de asociere ca fiind confidențiale și să probeze, respectiv, să prezinte, dovada care conferă caracter de „confidențialitate” înscrisurilor indicate ca atare în cuprinsul declarației de confidențialitate, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu demonstrarea prejudiciului în situația dezvăluirii acestora, prin orice mijloace de probă. În cadrul termenului acordat de Consiliu prin adresa nr. (...), (...) nu a formulat niciun răspuns. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. (...), (...) a confirmat primirea adresei CNSC nr. (...). Prin adresa nr. (...), înregistrată la CNSC sub nr. (...), (...) a prezentat un răspuns la adresa nr. (...), extinzând sfera informațiilor confidențiale și la alte informații care inițial nu au fost declarate confidențiale [documente de calificare (în totalitate, inclusiv documentele justificative și clarificările ulterioare), clarificări cu privire la propunerea tehnică și confidențială], răspunsul său făcând referire la „SC .....SRL” și „STRABAG SRL”, aspecte care dovedesc superficialitatea răspunsului. De asemenea, răspunsul transmis tardiv Consiliului nu conține dovezi privind confidențialitatea ofertei și nici nu demonstrează prejudiciul în situația dezvăluirii informațiilor declarate confidențiale, astfel cum Consiliu a solicitat prin adresa nr. (...) În ceea ce privește cererea de acces la dosarul constituit la CNSC formulată de (...), Consiliul i-a pus la dispoziție acestei contestatoare, toate documentele aflate la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, inclusiv propunerea tehnică și financiară a (...)– (...). CNSC nu i-a permis contestatoarei acces la ofertele depuse de alți participanți la procedură, care nu au fost criticate de (...) și în consecință nu vor fi analizate de Consiliu, studierea acestora fiind lipsită de interes. În ceea ce privește cererea de acces la dosarul constituit la Consiliu formulată de contestatoarea (...), Consiliul i-a pus la dispoziție acestei contestatoare, toate documentele aflate la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, mai puțin ofertele depuse de alți participanți la procedură, care nu au fost criticate de (...) și în consecință nu vor fi analizate de Consiliu, studierea acestora fiind lipsită de interes. Consiliul a acordat contestatoarelor acces neîngrădit la toate procesele verbale întocmite de comisie în prezenta procedură de atribuire, la solicitările de clarificări și răspunsurile aferente, la DUAE și documentele de calificare, precum și la formularele de propunere financiară, toate aceste înscrisuri făcând parte din dosarul achiziției publice, conform art. 148 lit. j), k), l) și n) din HG nr. 395/2016. Accesul la informații care conțin date cu caracter personal s-a făcut sub rezerva obligației de nedivulgare a informațiilor cu caracter personal din cadrul documentelor studiate, asumată de reprezentanții Pagina 29 din 48
contestatoarelor cărora li s-a adus la cunoștință că aceste date vor fi tratate confidențial, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora. Preliminar analizării fondului cauzei, Consiliul procedează la analiza excepției tardivității contestației formulată de (...) (dosar nr. (...)), invocată de autoritatea contractantă, întrucât contestația a fost transmisă acesteia la data de 28.05.2025, depășind termenul limită de depunere a acesteia (23.05.2025). Consiliul va respinge excepția, pentru următoarele considerente: - contestatoarea (...) a luat cunoștință de actele atacate la dat de 16.05.2025; - în raport de valoarea estimată a procedurii de atribuire, în speță sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, astfel încât termenul limită pentru înaintarea contestației către autoritatea contractantă și Consiliu, calculat prin aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 101/206 s-a împlinit la data de 23.05.2025 – inclusiv; - contestatoarea (...) a transmis atât Consiliului cât și autorității contractante, prin mijloace electronice (e-mail), la data de 23.05.2025 ora 18:43, contestația care formează obiectul dosarului nr. (...); - anexat adresei nr. 240/02.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. (...), contestatoarea a făcut dovada înaintării contestației către autoritatea contractantă, prin Poșta Română, la data de 23.05.2015 (în ultima zi a termenului legal), actul de sesizare fiind primit de (...) la data de 28.05.2025 (potrivit confirmării de primire aflată la dosarul cauzei; - Conform art. 183 C.proc. civ: „(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (...) Pagina 30 din 48
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată”. Față de cele mai sus menționate, Consiliul va respinge excepția privind tardivitatea contestației formulată de (...) (dosar nr. (...)), invocată de autoritatea contractantă. Pe fondul cauzei, Consiliul reține următoarele: (...), în contestația care formează obiectul dosarului nr. (...), a formulat critici cu privire la decizia autorității contractante de a-i respinge oferta iar (...), în contestația care formează obiectul dosarului nr. (...), a formulat critici atât cu privire la decizia autorității contractante de a-i respinge oferta, cât și cu privire la oferta desemnată câștigătoare. Astfel, Consiliul reține că, prin adresa nr. 350/R/16.05.2025, autoritatea contractantă a comunicat asocierii (...) – (...)rezultatul procedurii de atribuire, respectiv faptul că oferta acestuia a fost respinsă „deoarece nu indeplineste cerintele minime solicitate prin Caietul de sarcini, prin urmare, fiind considerata NECONFORMA in baza art. 215, alin. 5 din Legea nr 98/2016 actualizata «Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei», coroborat cu art. 137, alin. 3, lit. a) din HG nr. 395/2016, actualizata «a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini» si INACCEPTABILA in baza art. 134, alin. 5 din HG nr. 395/2016, actualizata, «În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă»”, pentru următoarele motive detaliate pe 6 pagini: - „Din analiza Registrului mobilizarilor, depus de proiectantul SC (...)SRL, cat si din analiza raspunsului la solicitarea de clarificari, nu reiese ca ofertantul detine Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) – pentru arhitectură, detalii de execuție si Stații de lucru performante pentru procesare grafică și modelare 3D”; - lipsește o procedură tehnică de executie pentru Montaj sisteme de panouri fotovoltaice; - Conform cerințelor documentaţiei de atribuire s-a solicitat să se prezinte expunerea riscurilor cu privire la execuția contractului și recomandări de reducere și/sau eliminare a riscurilor identificate prin descrierea abordării de lucru propuse pentru respectarea conținutului Caietului de sarcini și a atribuțiilor factorilor implicați în implementarea proiectului. Pagina 31 din 48
„Prezentarea ofertantului nu este suficientă pentru a îndeplini cerința, deoarece: • este generalistă; • nu este adaptată specificității lucrărilor contractului (panouri fotovoltaice, termoizolații etc.); • nu face trimitere clară la abordarea de lucru față de caietul de sarcini; • nu identifică atribuțiile factorilor implicați (constructor, proiectant, beneficiar, diriginte, autorități etc.)”; - „Conform cerințelor documentației de atribuire s-a solicitat ca ofertantul să prezinte Planul de aprovizionare a șantierului cu materiale materii prime necesare pentru îndeplinirea contractului”; O simplă listă de furnizori nu acoperă cerința unui plan de aprovizionare. Ea poate face parte din plan, dar trebuie completată și cu alte elemente. De asemenea, prin adresa nr. (...), autoritatea contractantă a comunicat asocierii (...)SRL - (...) rezultatul procedurii de atribuire, respectiv faptul că oferta acestuia a fost respinsă „deoarece nu indeplineste cerintele minime solicitate prin Caietul de sarcini, prin urmare, fiind considerata NECONFORMA in baza art. 215, alin. 5 din Legea nr 98/2016 actualizata «Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei», coroborat cu art. 137, alin. 3, lit. a) din HG nr. 395/2016, actualizata «a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini;» si INACCEPTABILA in baza art. 134, alin. 5 din HG nr. 395/2016, actualizata, «În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă»”, pentru următoarele motive detaliate pe 7 pagini: - „Din analiza Registrului mobilizarilor, depus de proiectantul NEO STRUCTURAL, cat si din analiza raspunsului la solicitarea de clarificari, nu reiese ca ofertantul detine Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) – pentru arhitectură, detalii de execuție si Stații de lucru performante pentru procesare grafică și modelare 3D. (...) Depunerea unui extras dintr-un e-mail care arată că ofertantul a plasat o comandă pentru un software specializat (în acest caz, Autodesk AutoCAD 2025) (...) ofertantul nu face dovada concretă a deținerii licenței, cum ar fi o factură achitată, licență activă sau alt document echivalent care atestă dreptul de utilizare al softului la momentul evaluării. De asemenea, din analiza documentelor depuse, nu reiese ca ofertantul dispune de Stații de lucru performante pentru procesare grafică și modelare 3D”; - Referitor la metodologia de execuție: „Planul calității și procedurile tehnice sunt generice sau standardizate, și nu reflectă în mod necesar adaptarea la particularitățile lucrării cerute. Pagina 32 din 48
Pentru a răspunde cerinței privind metodologia de execuție particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înțelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă și modul de organizare a execuției lucrărilor, adaptat specificului clădirii respective. (...) Cerința NU se poate considera îndeplinită dacă ofertantul a copiat integral studiul de fezabilitate și caietul de sarcini, în loc să elaboreze o metodologie de execuție propriu-zisă, adaptată și asumată de el. De ce nu este acceptabil: 1. Cerința vizează o contribuție proprie a ofertantului – modul concret în care el intenționează să execute lucrarea, nu o reluare a documentației puse la dispoziție de autoritatea contractantă. 2. Studiul de fezabilitate și caietul de sarcini sunt documente informative și de referință, elaborate de proiectant sau beneficiar, nu de executant. Ele nu exprimă abordarea tehnică a ofertantului și nu reflectă modul în care el își va organiza resursele, echipele, echipamentele, ori etapele de lucru. 3. Copierea acestor documente nu demonstrează capacitatea tehnică și profesională a ofertantului, ci doar o preluare pasivă a informației, fără adaptare sau analiză. Astfel ca răspunsul ofertantului reprezintă o lipsă de conformitate cu cerințele documentației de atribuire”; - Referitor la modul de realizare a lucrărilor aplicabile prezentului contract: „Pentru a răspunde cerinței privind metodologia de execuție particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înțelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă și modul de organizare a execuției lucrărilor, adaptat specificului contractului. Ori, din analiza ofertei depuse, se constată că nu se regasește o metodologia de execuție particularizată la lucrare”. În raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va examina din punct de vedere al legalității și temeiniciei actele atacate, respectiv motivele de respingere a celor două oferte existente în acestea, în raport de criticile din actele de sesizare ale Consiliului. Întrucât unul dintre motivele de respingere a celor două oferte depuse de (...) și (...), este similar, Consiliul va proceda la analiza unitară a celor două contestații, luând în considerare și modul în care a fost evaluată oferta desemnată câștigătoare, depusă de (...) (...), întrucât criticile formulate de societatea (...) cu privire la oferta desemnată câștigătoare vizează și încălcarea de către autoritatea contractantă a principiului tratamentului egal în evaluarea ofertelor. În ceea ce privește motivul de respingere referitor la faptul că ofertanții contestatori nu dețin Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) – pentru arhitectură, detalii de execuție și Stații de lucru performante pentru procesare grafică și modelare 3D, Consiliul îl apreciază ca fiind eronat pentru următoarele considerente: Pagina 33 din 48
Prin Formularul de propunere tehnică, parte integrantă din documentația de atribuire, autoritatea contractantă a impus ofertanților să prezinte resursele folosite pentru îndeplinirea contractului, în speță pentru partea de proiectare. De asemenea, în Fișa de date a achiziției, la punctul IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se regăsește următoarea cerință: „2.2 Ofertantul va prezenta (...) si echipamentele/resursele materiale necesare si utilizate pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului contract. Totodata se vor prezenta documente care sa ateste forma de detinere a acestora, proprietate/inchiriate”. Astfel, Consiliul constată că documentația de atribuire nu conține vreo cerință referitoare la faptul că oferta ar trebui să conține dovezi de deținere a resurselor indicate de autoritatea contractantă în cadrul actelor atacate, ceea ce dovedește că în speță ofertele au fost evaluate pe baza unor cerințe neprevăzute în documentația de atribuire. În cazul în care autoritatea contractă aprecia că activitățile de proiectare nu pot fi realizate eficient fără aceste softuri specializate și fără stațiile de lucru la care face referire în actul atacat trebuia să menționeze în mod clar aceste cerințe în documentația de atribuire. Din ansamblul legislației pe linie de achiziții publice rezultă că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele. Cerințele privind modul de întocmire a ofertelor, prezentarea documentelor de calificare nu trebuie să depindă de modul în care sunt înțelese la un moment dat de către o societate ofertantă, fiind imperativ ca autoritatea să asigure operatorilor economici o înțelegere/ interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Autoritatea contractantă susține că există incertitudine asupra capacității tehnice a ofertanților contestatori de a executa contractul, fiind vorba despre o lipsă de capacitate reală de prestare a serviciilor. În acest context, Consiliul apreciază că într-adevăr softurile și echipamentele la care face referire contestatoarea vizează capacitatea tehnică și profesională a ofertanților de a realiza obiectul contractului, fiind o cerință de calificare, astfel încât era necesar ca aceasta să fie materializată expres în fișa de date a achiziției și în anunțul de participare, atât principiul transparenței cât și cel al tratamentului egal interzicând o interpretare contrară, în speță fiind incidente dispozițiile art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016, care stipulează următoarele: „Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise”. În cauză, Comisia de evaluare a transmis celor doi ofertanți contestatori solicitările de clarificări nr. 296/R/25.04.2025 ((...)) și nr. 293/R/24.04.2025 ((...)), iar răspunsurile acestora nr. 150/28.04.2025 ((...)) și nr. 891/28.04.2025 ((...)) referitor la aspectul în analiză nu pot fi apreciate în niciun caz ca fiind neconcludente în raport de prevederile Pagina 34 din 48
documentației de atribuire, informațiile furnizate, referire la propunerile tehnice și documentele anexate. În analiza acestei critici, Consiliul reține faptul că ofertanta contestatoare (...) a formulat o critică referitoare la oferta asocierii câștigătoare (...) (...), în contextul în oferta contestatoarei Băiculescu a fost respinsă și pentru următorul motiv „(...) Depunerea unui extras dintr- un e-mail care arată că ofertantul a plasat o comandă pentru un software specializat (în acest caz, Autodesk AutoCAD 2025) (...) ofertantul nu face dovada concretă a deținerii licenței, cum ar fi o factură achitată, licență activă sau alt document echivalent care atestă dreptul de utilizare al softului la momentul evaluării”. Astfel, contestatoarea (...) arată, în legătură cu documentele prezentate de (...) pentru dovedirea formei de deținere a resurselor pentru proiectare, că deși oferta sa a fost respinsă ca neconformă și inacceptabilă pentru neprezentarea unor echipamente suficient de performante în concepția comisiei de evaluare și pentru neprezentarea dovezii de activare a licenței AutoCAD, (...)i-a fost aplicat un tratament vădit inegal, în condițiile în care echipamentele documentate de ofertant pentru realizarea serviciilor de proiectare sunt, din punct de vedere calitativ și cantitativ, sub cele documentate de contestatoare iar pentru licențele AutoCAD a fost prezentată o factură, fără dovada plății și fără dovada activării licenței. Dacă în cazul contestatoarei aceste elemente au constituit motive de respingere, în cazul ofertantului declarat câștigător a fost interpretată diferit cerința, au fost acceptate stații de lucru de 2.300 lei, softuri AutoCAD neachitate și neactivate, etc. Față de această situație, Consiliul apreciază că discuțiile referitoare la calitatea și cantitatea echipamentelor prezentate în oferta (...)– (...) sunt irelevante în raport de modul în care a fost întocmită documentația de atribuire, ofertanții având libertatea de a prezenta resursele utilizate pentru prestarea serviciilor, fără alte condiționări, însă în ceea ce privește modul în care (...) a răspuns solicitării de clarificări nr. 292/R/24.04.2025, prezentând facturi fără a face dovada plății și dovada activării licenței, aspecte reproșate contestatoarei (...), Consiliul constată că în speță autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal, favorizând în mod nepermis acest ofertant. În consecință, în raport de considerentele anterior menționate, Consiliul apreciază că fiind întemeiate criticile contestatoarelor referitoare la motivul de respingere ce vizează faptul că acestea nu dețin Softuri specializate - Software CAD (ex: AutoCAD, Revit, ArchiCAD) – pentru arhitectură, detalii de execuție și Stații de lucru performante pentru procesare grafică și modelare 3D. Neconcordanțele despre care vorbește autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere (pagina 5) și care nu sunt menționate în cadrul actului atacat referitoare la documentele depuse de asocierea contestatoare (...) – (...), ar fi trebuit să facă obiectul unor solicitări de clarificări distincte, întrucât toate documentele depuse de un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire trebuie să fie corelate. O astfel de Pagina 35 din 48
solicitare nu determină incidența în cauză a dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 deoarece datele de bază se afla la dispoziția autorității contractante. În ceea ce privește motivul de respingere a ofertei depusă de (...) referitor la lipsa unei proceduri tehnice de executie pentru Montaj sisteme de panouri fotovoltaice, Consiliul constată următoarele: În Caietul de sarcini, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Se va prezenta Lista si procedurile de realizare a lucrărilor (Procedurile Tehnice de Execuţie - PTE) specifice acestui obiectiv de investitii. Ofertantul va prezenta descrierea succesiva a tuturor procedurilor tehnice de execuţie pentru toate activitatile care concura la realizarea obiectivului de investitii. Nu se admit proceduri tehnice de execuţie parţial intocmite/generale si care nu au aplicabilitate la lucrarea in cauza”. Pe de altă parte, în Formularul de propunere tehnică, parte integrantă din documentația de atribuire, autoritatea contractantă a menționat următoarele cerințe: „B) PROPUNEREA TEHNICĂ PENTRU LUCRARI VA CONȚINE: 1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor; Abordarea din punct de vedere tehnologic va contine in mod obligatoriu: i. Scurta descriere a metodologie de execuție aferentă fiecărei activități necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activității respective, nu se acceptă proceduri generale de executie, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuție particularizate cu DALI împreună cu metodologia de execuție particularizată de asemenea
. În cazul în care ofertanții vor prezenta proceduri generale de execuție sau descrieri generale de lucrări, care nu fac referire directă la modul de realizare al activităților cu referire directă la prezentul obiect de investiție, altele decât cele prevăzute de lege, oferta va fi declarată neconformă. (...) iii. Descrierea succesivă a procedurilor tehnice de execuție specifice particularizate cu lucrările prevăzute în proiectul tehnic. Pentru descrierea completă a procedurilor succesive tehnice de execuție specifice, se vor avea în vedere prevederile LEGII NR. 10/1995 – privind calitatea în construcții, HGR 766 – Regulamentele privind calitatea în constructii, Catalogul Standardelor Romane – ASRO și Normativele în vigoare aferente procedurilor descrise și celelalte prevederi legale menționate în documentatiile tehnice. Procedurile tehnice de execuție vor conține abordarea ofertantului referitoare la etapele de lucru prevăzute în documentatiile tehnice. (Modul de lucru al ofertantului cu respectarea verificărilor și etapelor tehnologice de execuție. Pagina 36 din 48
Nu se acceptă proceduri generale de execuție. În cazul în care ofertanții vor prezenta numai proceduri generale de execuție sau metodologii generale de execuție, fără legatură cu obiectul contractului, oferta va fi declarată neconformă. 2. Programul calității propus pentru execuția lucrărilor care fac obiectul contractului. Acesta va conține, cel puțin, următoarele: - descrierea sistemului calității aplicat; - lista cuprinzând procedurile tehnice de execuție a principalelor categorii de lucrări, planul de control al calității, verificări și încercari; (...)”. Analizând aceste dispoziții ale documentației de atribuire, Consiliul apreciază că ofertanții nu aveau obligația de a prezenta proceduri tehnice de execuție pentru fiecare element tehnic (procedura de atribuire implică proiectare și execuție, descrierea completă realizându-se în faza de PT), din această perspectivă fiind relevante susținerile contestatoarei referitoare la faptul că sistemul fotovoltaic este una dintre componentele instalațiilor electrice. Astfel, răspunsul contestatoarei (...) din adresa nr. 150/28.04.2025, la întrebarea nr. 3 din cererea de clarificări nr. 296/R/25.04.2025 prin care a precizat faptul că în PTE 48 Instalații Electrice, la pagina 4 din 14 se regăsește descrierea sistemului fotovoltaic nu poate fi apreciat în niciun caz ca fiind neconcludent. În ceea ce privește susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere (pagina 7) referitoare la faptul „La pagina 4 din 14, este prezentată o descriere tehnică a sistemului fotovoltaic propus, dar ofertantul propune un Sistem fotovoltaic ON-GRID 50 kWh , deşi în documentaţie se solicită 40 kW. De asemenea, se menţionează că se va instala la sol, nu pe acoperiş, contrar cerinţei din documentaţia de atribuire”, Consiliul nu le poate analiza deoarece nu se regăsesc în cadrul actului atacat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul examinează din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei actul atacat şi poate”, însă nimic nu o împiedică pe aceasta să revină și să analizeze aspectele enunțate, inclusiv prin solicitarea de clarificări. În ceea ce privește motivul de respingere a ofertei depusă de (...) care vizează expunerea riscurilor cu privire la execuția contractului și recomandări de reducere și/sau eliminare a riscurilor identificate prin descrierea abordării de lucru propuse pentru respectarea conținutului Caietului de sarcini și a atribuțiilor factorilor implicați în implementarea proiectului, Comisia de evaluare precizând că: „Prezentarea ofertantului nu este suficientă pentru a îndeplini cerința, deoarece: • este generalistă; • nu este adaptată specificității lucrărilor contractului (panouri fotovoltaice, termoizolații etc.); • nu face trimitere clară la abordarea de lucru față de caietul de sarcini; Pagina 37 din 48
• nu identifică atribuțiile factorilor implicați (constructor, proiectant, beneficiar, diriginte, autorități etc.)”, Consiliul constată următoarele: În Caietul de sarcini autoritatea contractantă a introdus următoarea cerință: „Expunerea riscurilor cu privire la execuţia contractului și recomandari de reducere si/sau eliminare a riscurilor identificate prin descrierea abordarii de lucru propuse pentru respectarea conţinutului Caietului de sarcini si a atribuţiilor factorilor implicaţi in implementarea proiectului”. În cadrul Formularului de propunere tehnică nu s-a impus o structură formalizată pentru prezentarea acestor informații, astfel încât să se prezinte ofertanților nivelul de așteptări al autorității contractante și modul de structurare a informației ci s-a lăsat la aprecierea fiecărui ofertant modalitatea de prezentare a acestor informații. Analizând propunerea tehnică a ofertantului criticat, Consiliul apreciază că aceasta conține informații de bază, iar prin indicarea în cadrul răspunsului la clarificări a locului din Formularul de propunere tehnică unde se regăsește informația relevantă nu se poate aprecia că răspunsul este neconcludent, în condițiile în care solicitarea de clarificări a constatat în reproducerea cerinței din caietul de sarcini urmată de solicitarea: „Va rugam clarificati unde anume in continutul propunerii tehnice depuse, se regaseste indeplinirea cerintei ante-mentionate”. Pe de altă parte, proiectul de contract (parte integrantă din documentația de atribuire, conține reglementări privind riscurile contractului, ale beneficiarului și ale executantului, motiv pentru care Consiliul apreciază că și această critică este întemeiată. În ceea ce privește ultimul motiv de respingere a contestatoarei, referitor la Planul de aprovizionare a șantierului cu materiale materii prime necesare pentru îndeplinirea contractului”, Comisia de evaluare apreciind că o simplă „listă de furnizori nu acoperă cerința unui plan de aprovizionare. Ea poate face parte din plan, dar trebuie completată și cu alte elemente”, Consiliul constată următoarele: În cadrul Caietului de sarcini, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Se va prezenta planul de aprovizionare a şantierului cu materiale materii prime necesare care va cuprinde o lista a principalelor materiale (materiale principale sunt cele care au o pondere semnificativa in îndeplinirea contractului sectorial) cu indicarea furnizorilor”, aceeași cerință fiind menționată și în Fișa de date a achiziției la punctul IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice. Analizând cerința anterior menționată, Consiliul apreciază că aceasta privește doar prezentarea unei liste de materiale principale însoțită de indicarea furnizorilor, nu și a altor informații. Dacă autoritatea contractantă dorea prezentarea în Planul de aprovizionare și altor informații așa cum evidențiază în cadrul actului atacat (adresa nr. 350/R/16.05.2025) trebuia să menționeze în mod explicit în documentația de atribuire acest lucru, fiind irelevant modul în care alți ofertanți au prezentat îndeplinirea acestei cerințe. Pagina 38 din 48
În răspunsul la clarificări nr. 150/28.04.2025, autoarea contestației a indicat paginile 229-235 din fișierul 3. Planuri – calitate, mediu, management trafic unde se regăsește Planul de organizare a șantierului cu materii prime necesare pentru îndeplinirea contractului, iar răspunsul nu poate fi apreciat decât ca fiind concludent în condițiile în care întrebarea a vizat următorul aspect: „Vă rugăm clarificați unde anume în conținutul propunerii tehnice se regăsește Planul de aprovizionare a șantierului cu materiale materii prime necesare pentru îndeplinirea contractului”. În consecință, Consiliul va admite și această critică a contestatoarei (...). În continuare, Consiliul procedează la analiza motivelor de respingere a ofertei depusă de contestatoarea (...), menționate în cadrul actului atacat la pozițiile 2 și 3, referitoare la modul în care contestatoarea a răspuns prin propunerea tehnică următoarelor cerințe ale autorității contractante din documentația de atribuire: • Formularul de propunere tehnică, parte integrantă din documentația de atribuire: „B) PROPUNEREA TEHNICĂ PENTRU LUCRARI VA CONȚINE: 1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor; Abordarea din punct de vedere tehnologic va contine in mod obligatoriu: i. Scurta descriere a metodologie de execuție aferentă fiecărei activități necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activității respective, nu se acceptă proceduri generale de executie, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuție particularizate cu DALI împreună cu metodologia de execuție particularizată de asemenea”; • Fișa de date a achiziției, punctul IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „ (...) - Prezentarea modului de realizare a lucrarilor”. Consiliul constată că motivele 2 și 3 deși sunt reținute separat, în realitate vizează tot prezentarea modului de realizare a lucrărilor, respectiv metodologia de execuție. Verificând activitatea Comisiei de evaluare, Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 293/R/24.04.2025, punctele 4 și 6, Comisia de evaluare a solicitat contestatoarei următoarele: „4. Va rugam clarificati unde anume, in continutul propunerii tehnice depuse, se regaseste indeplinirea cerintei privind metodologia proprie de executie a lucrarii. (...) 6. Va rugam clarificati unde anume, in continutul propunerii tehnice depuse, se regaseste indeplinirea cerintei privind modul de realizare a lucrarilor aplicabile prezentului contract”. În răspunsul la clarificări nr. 891/28.04.2025, societatea (...) a menționat următoarele: Pagina 39 din 48
„Conform cu solicitarea Autoritatii Contractante Scurta descriere a metodologie de execuție aferentă fiecărei activități necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activității respective, nu se acceptă proceduri generale de executie, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuție particularizate cu DALI împreună cu metodologia de execuție particularizată de asemenea. Astfel procedurile tehnice de executie particularizate in concordanta cu lucrarile definite prin documentatia DALI se regasesc in cadrul propunerii tehnice la pag.158-838 Planul management calitate - executant (include descrierea lucrărilor) +procedurile tehnice de executie - unde Ofertantul prezinta propria metodologie de execuție a lucrării cu referire la: Pagina 40 din 48
Descrierea lucrărilor – si modul de realizare se afla in cadrul propunerii tehnice începând cu pag.46 cat si in cadrul Planului de management calitate prezentat (...) In cadrul capitolului B din Propunerea Tehnica pentru lucrari pct.1 Prezentarea modului de realizare a lucrarilor - începând cu pag.46 - pag.88 - Ofertantul a raspuns la fiecare dintre cerintele solicitate de catre Autoritatea Contractanta in cadrul acestui capitol 1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor; b) programul de execuție (diagrama Gantt) etc În cadrul adresei nr. (...) privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a comunicat asocierii (...)SRL - (...) următoarele: - Referitor la metodologia de execuție: „Planul calității și procedurile tehnice sunt generice sau standardizate, și nu reflectă în mod necesar adaptarea la particularitățile lucrării cerute. Pagina 41 din 48
Pentru a răspunde cerinței privind metodologia de execuție particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înțelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă și modul de organizare a execuției lucrărilor, adaptat specificului clădirii respective. (...) Cerința NU se poate considera îndeplinită dacă ofertantul a copiat integral studiul de fezabilitate și caietul de sarcini, în loc să elaboreze o metodologie de execuție propriu-zisă, adaptată și asumată de el. De ce nu este acceptabil: 1. Cerința vizează o contribuție proprie a ofertantului – modul concret în care el intenționează să execute lucrarea, nu o reluare a documentației puse la dispoziție de autoritatea contractantă. 2. Studiul de fezabilitate și caietul de sarcini sunt documente informative și de referință, elaborate de proiectant sau beneficiar, nu de executant. Ele nu exprimă abordarea tehnică a ofertantului și nu reflectă modul în care el își va organiza resursele, echipele, echipamentele, ori etapele de lucru. 3. Copierea acestor documente nu demonstrează capacitatea tehnică și profesională a ofertantului, ci doar o preluare pasivă a informației, fără adaptare sau analiză. Astfel ca răspunsul ofertantului reprezintă o lipsă de conformitate cu cerințele documentației de atribuire”; - Referitor la modul de realizare a lucrărilor aplicabile prezentului contract: „Pentru a răspunde cerinței privind metodologia de execuție particularizată la lucrare, ofertantul trebuia să elaboreze un document tehnic care să demonstreze în mod clar înțelegerea proiectului, abordarea tehnică propusă și modul de organizare a execuției lucrărilor, adaptat specificului contractului. În analizarea acestor motive de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul apreciază necesară reiterarea următoarelor dispoziții ale documentației de atribuire: În Caietul de sarcini, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Se va prezenta Lista si procedurile de realizare a lucrărilor (Procedurile Tehnice de Execuţie - PTE) specifice acestui obiectiv de investitii. Ofertantul va prezenta descrierea succesiva a tuturor procedurilor tehnice de execuţie pentru toate activitatile care concura la realizarea obiectivului de investitii. Nu se admit proceduri tehnice de execuţie parţial intocmite/generale si care nu au aplicabilitate la lucrarea in cauza”. Pe de altă parte, în Formularul de propunere tehnică, parte integrantă din documentația de atribuire, autoritatea contractantă a menționat următoarele cerințe: „B) PROPUNEREA TEHNICĂ PENTRU LUCRARI VA CONȚINE: 1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor; Pagina 42 din 48
Abordarea din punct de vedere tehnologic va contine in mod obligatoriu: i. Scurta descriere a metodologie de execuție aferentă fiecărei activități necesare realizării obiectivului, cu aplicabilitate specifică activității respective, nu se acceptă proceduri generale de executie, ofertantul trebuie să prezinte procedurile tehnice de execuție particularizate cu DALI împreună cu metodologia de execuție particularizată de asemenea
. În cazul în care ofertanții vor prezenta proceduri generale de execuție sau descrieri generale de lucrări, care nu fac referire directă la modul de realizare al activităților cu referire directă la prezentul obiect de investiție, altele decât cele prevăzute de lege, oferta va fi declarată neconformă. (...) iii. Descrierea succesivă a procedurilor tehnice de execuție specifice particularizate cu lucrările prevăzute în proiectul tehnic. Pentru descrierea completă a procedurilor succesive tehnice de execuție specifice, se vor avea în vedere prevederile LEGII NR. 10/1995 – privind calitatea în construcții, HGR 766 – Regulamentele privind calitatea în constructii, Catalogul Standardelor Romane – ASRO și Normativele în vigoare aferente procedurilor descrise și celelalte prevederi legale menționate în documentatiile tehnice. Procedurile tehnice de execuție vor conține abordarea ofertantului referitoare la etapele de lucru prevăzute în documentatiile tehnice. (Modul de lucru al ofertantului cu respectarea verificărilor și etapelor tehnologice de execuție. Nu se acceptă proceduri generale de execuție. În cazul în care ofertanții vor prezenta numai proceduri generale de execuție sau metodologii generale de execuție, fără legatură cu obiectul contractului, oferta va fi declarată neconformă. 2. Programul calității propus pentru execuția lucrărilor care fac obiectul contractului. Acesta va conține, cel puțin, următoarele: - descrierea sistemului calității aplicat; - lista cuprinzând procedurile tehnice de execuție a principalelor categorii de lucrări, planul de control al calității, verificări și încercari; (...)”. Analizând aceste dispoziții ale documentației de atribuire, Consiliul constată că ofertanții aveau obligația, pe de o parte, să prezinte Lista succesivă a procedurilor tehnice de execuție și procedurile tehnice de execuție, iar pe de altă parte să prezinte metodologia de execuție. Astfel, Consiliul apreciază că metodologia trebuie să fie personalizată și contextuală, în timp ce procedura tehnică este standardizată și reglementată. Ambele trebuie să fie specifice proiectului, nu generale, și să se completeze reciproc în propunerea tehnică. Având în vedere că cerințele erau distincte, ele trebuiau abordate separat și specific în cadrul ofertei depuse de contestatoare. Încercarea asocierii contestatoare de a echivala, în contestație, procedurile tehnice de Pagina 43 din 48
execuție depuse de aceasta cu activitățile menționate de autoritatea contractantă în actul atacat care, în mod normal, trebuie incluse într-o metodologie de execuție - este nefondată și irelevantă în contextul evaluării ofertei. Metodologia de execuție a lucrărilor trebuia să fie o componentă distinctă a propunerii tehnice, în care ofertantul trebuia să detalieze în mod concret, etapizat și adaptat modul în care va realiza lucrările prevăzute în documentația de atribuire. Această secțiune are un rol esențial în demonstrarea înțelegerii obiectivelor proiectului și în evidențierea capacității reale de implementare a lucrărilor. În urma analizării propunerii tehnice depuse de asocierea contestatoare, inclusiv a paginilor indicate în răspunsul la solicitarea de clarificări, Consiliul constată că documentul nu include o metodologie de execuție a lucrărilor adaptată și particularizată obiectivului de investiție. Conținutul propunerii tehnice din perspectiva analizată se limitează la preluarea și regruparea unor paragrafe din Studiul de fezabilitate și din Caietul de sarcini — documente care fac parte din documentația de atribuire — fără a demonstra o abordare proprie, aplicată concret lucrărilor ce urmează a fi executate. În aceste condiții, propunerea tehnică nu poate fi considerată conformă cu cerința privind prezentarea unei metodologii de execuție specifice și personalizate pentru proiectul în cauză. Astfel, Consiliul apreciază ca fiind relevante următoarele susținerile ale autorității contractante din cadrul punctului de vedere și din cadrul actului atacat: „1. Cerinta vizează o contribuție proprie a ofertantului — modul concret în care el intenționează să execute lucrarea, nu o reluare a documentatiei puse la dispozitie de autoritatea contractantă; 2. Studiul de fezabilitate si caietul de sarcini sunt documente informative si de referintă, elaborate de proiectant sau beneficiar, nu de executant. Ele nu exprimă abordarea tehnică a ofertantului și nu reflectă modul în care el îsi va organiza resursele, echipele, echipamentele, ori etapele de lucru. 3. Copierea acestor documente nu demonstrează capacitatea tehnică si profesională a ofertantului, ci doar o preluare pasivă a informației, fără adaptare sau analiză” Față de cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind nefondate aceste critici ale contestatoarei. În ceea ce privește critica formulată de contestatoarea (...)SRL referitoare la faptul că propunerea tehnică a ofertantului desemnat câștigător, nu conține PTE pentru următoarele activități: • Decopertarea stratului vegetal • Trasarea generală a construcției • Realizarea săpăturii generale • Turnare radier • Hidroizolatii • Umpluturi si compactare • Stâlpi, grinzi și plăci din beton armat Pagina 44 din 48
• Teste si puneri în functiune • Aleile, parcările, spatii verzi • Racorduri finale la utilități • Utilizare armături preasamblate • Ridicare structuri cu macarale mobile, Consiliul constată următoarele: Deși autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de (...)SRL la data de 26.05.2025 prin care se formulează critici și cu privire la asocierea desemnată câștigătoare (...) (...), această asociere nu a formulat în cadrul termenului legal cerere de intervenție conform art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016 pentru a-și prezenta poziția în legătură cu criticile contestatoarei, iar în cadrul punctului de vedere nici autoritatea contractantă nu a formulat un răspuns la aceste critici, dezvoltate de contestatoare și prin concluziile scrise. Față de această situație, analizând lucrările Comisiei de evaluare referitoare la oferta asocierii (...), Consiliul constată că acestea nu consemnează verificarea procedurilor tehnice de execuție aferente activităților din cadrul contractului indicate de contestatoare, context în care se apreciază că verificarea Comisiei este incompletă. Întrucât CNSC nu se poate substitui Comisiei de evaluare, se impune ca membrii acesteia să verifice dacă oferta (...)– (...) cuprinde proceduri tehnice de execuție pentru activitățile enunțate de contestatoare sau dacă aceste activități se regăsesc în alte proceduri tehnice de execuție prezentate de (...) în propunerea tehnică, eventual prin solicitarea de clarificări adresată asocierii desemnată câștigătoare în vederea lămuririi aspectului în discuție, motiv pentru care această critică a contestatoarei apare ca fiind întemeiată. În ceea ce privește critica autoarei contestației de referitoare la faptul că (...) a modificat printr-un răspuns la clarificări propunerea financiară, respectiv a modificat prețul pentru centrul de cost Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială, de la valoarea de 48.412,00 lei la valoarea de 48.312,00 lei, Consiliul o va respinge pentru următoarele motive: În cadrul propunerii financiare se regăsesc, următoarele valori ale Centrului de cost 1.2. - Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială: • Formularul 10.1. – 48.412 lei; • Centralizatorul cu lucrările executate de asociați – 48.312 lei; • Graficul de plăți - 48.312 lei. Prin adresa nr. 317/R/07.05.2025, Comisia de evaluare i-a solicitat (...)- (...), în baza prevederilor art. 209 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 precum și ale art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 , cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele clarificari: „1. Din analiza Anexei la formularul de oferta - Formular nr. 10.1 cuprinzand LISTA DE PRETURI FORFETARE pentru SERVICII si LUCRARI DE CONSTRUCTII, in urma calculelor aritmetice efectuate de catre comisie, s- a constatat ca, din insumarea preturilor forfetare pentru lucrarile de Pagina 45 din 48
constructii, reiese o valoare de 14.139.539, iar in cadrul formularului depus de catre ofertant, este mentionata valoarea de 14.139.493,00. Va solicitam sa clarificati cu privire la aspectele, erorile aritmetice identificate. 2. Din analiza Centralizatorului cu lucrarile executate de asociati, se constata ca, la pozitia 6 Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială, se regaseste o valoare de 48.312,00, diferita de valoarea regasita in cadrul Formularului nr. 10.1 - Linie 1.2 din DG Amenajări pentru protectia mediului si aducerea la starea Initială, respectiv valoarea de 48.412,00. Va solicitam sa clarificati cu privire la aspectele, erorile aritmetice identificate. 3. Din analiza Graficului de plati prezentat, se constata ca, la pozitia 5 Amenajări pentru protectia mediului și aducerea la starea initială, se regaseste o valoare de 48.312,00, diferita de valoarea regasita in cadrul Formularului nr. 10.1 - Linie 1.2 din DG Amenajări pentru protectia mediului și aducerea la starea initială, respectiv valoarea de 48.412,00. Va solicitant sa clarificati cu privire la aspectele, erorile aritmetice identificate. Raportat la prevederile art. 134, alin. (10) si (11) din H.G. nr. 395/2016, (...) va solicitam indreptarea erorilor aritmetice constatate, in cazul in care nu sunteti de acord cu cele solicitate, oferta dvs. va fi considerată inacceptabilă”. Răspunzând acestei solicitări de clarificări (...) a menționat următoarele: „1. Raspuns solicitare nr. 1: Dintr-o regretabila eroare materiala la Linia 1.2 din DG - Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială din cadrul formularului nr. 10.1 s-a introdus gresit valoarea, (cu mentiunea ca in CENTRALIZATORUL cu lucrarile executate de asociati si graficul de plati este trecuta valoarea corecta si anume 48.312,00 lei fara TVA), din acest motiv anexam prezentei Formular nr. 10.1 cuprinzand LISTA DE PRETURI FORFETARE pentru SERVICII si LUCRARI DE CONSTRUCTII revizuit. (...) Raspuns solicitare nr. 2: Pentru Linie 1.2 din DG Amenajari pentru protectia mediului si aducerea la starea initiala, valoarea este de 48.312,00 conform Centralizatorului cu lucrarile executate de asociati, prezentat in propunerea financiara. (...) Raspuns solicitare nr. 3: Pentru pozitia „5 Amenajari pentru protectia mediului aducerea la starea initiala”, valoarea de 48.312,00 Graficului de plati prezentat in propunerea financiara. Mentionam ca prezenta clarificare nu modifica oferta depusa, ci o completeaza, devenind parte integranta a acesteia”. Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul apreciază că prin răspunsul la clarificări ofertantul criticat nu a modificat propunerea financiară ci doar a îndreptat o eroare materială, un viciu de formă [art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016: „ (...) viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare Pagina 46 din 48
este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”] , datele referitoare la valoarea corectă a Centrului de cost 1.2. - Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială (48.312 lei), aflându-se la dispoziția autorității contractante încă de la data limită de depunere a ofertelor și fiind menționată atât în Centralizatorul cu lucrările executate de asociați, cât și în Graficul de plăți. În consecință, Consiliul va respinge această critică a contestatoarei. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că nu a regăsit „raportul expertului nr.357/28.04.2025”, Consiliul reține că prin adresa nr. (...), înregistrată la CNSC sub nr. (...), autoritatea contractantă susține că menționarea acestui număr de înregistrare constituie o eroare materială care a intervenit în etapa de operare tehnică, fără a afecta validitatea conținutului documentelor și fără vreo consecință juridică asupra derulării procedurii, Consiliul punând la dispoziția contestatoarei toate rapoartele expertului cooptat. Luând în considerare dispozițiile art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în tot, contestația formulată de (...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...)(dosar nr. (...)) și, în parte, contestația formulată de (...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...) (dosar nr. (...)), ambele în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...), va anula, în parte, Raportul procedurii nr. 352/R/16.05.2025, actele care au stat la baza emiterii acestuia și cele subsecvente, referitoare la respingerea ofertei depuse de asocierea (...) – (...), precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă ca în termen de 15 zile de la primirea deciziei să continue procedura de atribuite prin reevaluarea ofertelor depuse de asocierea (...) – (...)și (...) (...)- (...), cu respectarea considerentelor prezentei decizii. Pentru considerentele expuse în motivarea deciziei, Consiliu va respinge, capătul de cerere din contestația formulată de (...), (dosar nr. (...)), referitor la reevaluarea ofertei asocierii (...) – (...). De asemenea, Consiliul va respinge, ca nedovedite, cererile celor două contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestațiilor. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației formulată de (...) (dosar nr. (...)), invocată de autoritatea contractantă. Admite, în tot, contestația formulată de (...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...)(dosar nr. (...)) și, în parte, contestația formulată de Pagina 47 din 48
(...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...) (dosar nr. (...)), ambele în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...). Anulează, în parte, Raportul procedurii nr. 352/R/16.05.2025, actele care au stat la baza emiterii acestuia și cele subsecvente, referitoare la respingerea ofertei depuse de asocierea (...) – (...), precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă ca în termen de 15 zile de la primirea deciziei să continue procedura de atribuite prin reevaluarea ofertelor depuse de asocierea (...) – (...)și (...) (...)- (...), cu respectarea considerentelor prezentei decizii. Respinge, capătul de cerere din contestația formulată de (...), (dosar nr. (...)), referitor la reevaluarea ofertei asocierii (...) – (...). Respinge, ca nedovedite, cererile celor două contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestațiilor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 49 pagini Pagina 48 din 48
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.