AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1837/2025

ASOCIEREA INVEST GENERAL CONSTRUCT GASCOP SRL INSTANT CONSTRUCT COMPANY SRL în contradictoriu cu COMUNA GAISENI

Decizia CNSC nr. 1837/C1/1961 din 01.07.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1837/C1/1961 din 01.07.2025

Data din document
2025-07-01
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Înființare sistem de distribuție a gazelor naturale - comuna Găiseni, județul Giurgiu și în satele aparținătoare: Găiseni (reședința de comună), Căscioarele și Cărpenișu”, cod CPV: 45231221-0, s-a solicitat: • în principal, anularea procedurii de atribuire. • în subsidiar, anularea în parte, în măsura care face obiectul prezentei contestații, a raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025, publicat în data de 23 mai 2025, și a actelor care au stat la baza acestuia, inclusiv procesele verbale de evaluare a ofertelor. • anularea deciziei de atribuire și a adresei privind comunicarea rezultatului nr. 142/11/22.05.2025, publicată în data de 23 mai 2025.  • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii cu aplicarea corectă a factorilor de evaluare și acordarea punctajului corespunzător. • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei Gaz Vest Rețele SRL și constatarea…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestația formulată de INVEST GENERAL CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA GĂISENI, iar, pe cale de consecință, va dispune anularea procedurii de atribuire. Respinge cererea de intervenție formulată de GAZ VEST REȚELE SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 4
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

ca rămase fără obiect criticile privind accesul neîngrădit din partea autorității contractante la oferta intervenientului. Procedând la analiza pe fond a contestației formulate de ..................... SRL, se reține că o primă critică privește decizia autorității contractante de depunctare a ofertei contestatorului, la factorul „Planificarea adecvată a resurselor umane - Pondere 20%” conform adresei de comunicare rezultat nr. 142/11/22.05.2025, obținând la acest factor un punctaj de 10 puncte, deoarece, a detaliat resursele umane alocate pe fiecare localitate și nu pe tronson, astfel cum s-a solicitat în cadrul documentației de atribuire. Astfel, Consiliul reține, potrivit pct. II.2.5 din Fișa de date, la – „Criterii de atribuire‟, că, autoritatea contractantă a stabilit, printre factorii de evaluare, și: „Planificarea adecvata a resurselor umane” cu pondere 20%, având următorul algoritm de calcul: „a) Autoritatea Contractantă acordă 20 puncte dacă resursele umane pentru realizar…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1837/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 35631Data înregistrării: 2025-05-30
ContestatorASOCIEREA INVEST GENERAL CONSTRUCT GASCOP SRL INSTANT CONSTRUCT COMPANY SRLCUI 3553331
Autoritate contractantăCOMUNA GAISENICUI 5123578

2025_1837_2025_Decizie_1837.pdf, BO2025_1837_2025_BO2025_1837.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.932 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1837/C1/1961 Data: 01.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 35631/30.05.2025, formulată de INVEST GENERAL CONSTRUCT SRL în calitate de lider al Asocierii INVEST GENERAL CONSTRUCT SRL – GASCOP SRL – INSTANT CONSTRUCT COMPANY SRL, cu sediul în sat Roata de Jos str. Petrolistului nr. 6, Cămin C1, camera nr. 4, parter, comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J52/554/1991, având cod unic de înregistrare RO 3553331, reprezentată prin administrator, și convențional prin avocat Alexandru Goșa, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 142/11/22.05.2025, emisă de către COMUNA GĂISENI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Găiseni, str. Principală nr. 64, județul Giurgiu, în cadrul procedurii simplificate organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Înființare sistem de distribuție a gazelor naturale - comuna Găiseni, județul Giurgiu și în satele aparținătoare: Găiseni (reședința de comună), Căscioarele și Cărpenișu”, cod CPV: 45231221-0, s-a solicitat: • în principal, anularea procedurii de atribuire. • în subsidiar, anularea în parte, în măsura care face obiectul prezentei contestații, a raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025, publicat în data de 23 mai 2025, și a actelor care au stat la baza acestuia, inclusiv procesele verbale de evaluare a ofertelor. • anularea deciziei de atribuire și a adresei privind comunicarea rezultatului nr. 142/11/22.05.2025, publicată în data de 23 mai 2025.  • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii cu aplicarea corectă a factorilor de evaluare și acordarea punctajului corespunzător. • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei Gaz Vest Rețele SRL și constatarea inadmisibilității și neconformității acesteia sau, Pagina 1 din 4

§ 2

în subsidiar, aplicarea corectă a factorilor de evaluare și scăderea corespunzătoare a punctajului acordat. • acordarea accesului la dosarul procedurii de atribuire, acces restricționat în mod nelegal și netemeinic de autoritatea contractantă. • repunerea Asocierii în termenul de formulare a contestației și evaluarea pe fond a motivelor de contestație ce vor reieși din studiul dosarului procedurii. Prin adresa nr. 26198/09.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 37837/10.06.2025, GAZ VEST REȚELE SRL, cu sediul în Arad, Calea Timișorii, nr. 212/2, jud. Arad, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J02/2173/2018, având cod unic de înregistrare RO 40318233, reprezentată legal prin administrator, a formulat cerere de intervenție, solicitând: - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe cale de excepție respingerea contestației promovate de contestator ca tardivă, în ceea ce privește anularea procedurii de atribuire; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe fondul cauzei, respingerea contestației promovate de contestator ca nefondată și neîntemeiată, atât în ceea ce privește anularea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 prin care s-a desemnat ca fiind câștigătoare oferta sa, a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent și a comunicării rezultatului procedurii nr. 142/13/ 22.05.2025, cât și a solicitării privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei câștigătorului; - menținerea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 în ceea ce privește oferta declarată câștigătoare și a comunicării privind rezultatul

§ 3

procedurii nr. 142/13/22.05.2025, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante și pe cale de consecință, constatarea legalității declarării ofertei GAZ VEST REȚELE SRL ca fiind câștigătoare; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe fondul cauzei, respingerea contestației promovate de contestator ca nefondată și neîntemeiată, atât în ceea ce privește anularea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 prin care oferta depusă de contestator a fost admisă, dar necâștigătoare, ca urmare a aplicării criteriului de atribuire, aceasta clasându-se pe locul II, a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent și a comunicării rezultatului procedurii nr. 142/11/22.05.2025, cât și a solicitării privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului; - menținerea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 în ceea ce privește oferta depusă de către contestator și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 142/11/22.05.2025, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante și pe cale de consecință, constatarea legalității declarării ofertei contestatorului ca fiind necâștigătoare ca urmare a aplicării criteriului de atribuire, aceasta clasându-se pe locul II; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe fondul cauzei, respingerea contestației promovate de contestator, ca nefondată și neîntemeiată, în ceea ce privește repunerea în termenul de motivare a contestației formulate, respectiv, acordarea posibilității de completare a motivelor contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de INVEST GENERAL CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA GĂISENI, iar, pe cale de consecință, va dispune anularea procedurii de atribuire. Respinge cererea de intervenție formulată de GAZ VEST REȚELE SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 4

§ 4

Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE .......................... Consilier de soluționare .....................

§ 5

Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 55 (cincizeci și cinci) pagini

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 160.771 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1837/C1/1961 Data: 01.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 35631/30.05.2025, formulată de ..................... SRL în calitate de lider al Asocierii ..................... SRL – ..................... SRL – ...........................SRL, cu sediul în sat ......... str. ....., comuna ........., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ........., reprezentată prin ........., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 142/11/22.05.2025, emisă de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ........., str. .........., județul ........., în cadrul procedurii simplificate organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Înființare sistem de distribuție a gazelor naturale - ........., județul ......... și în satele aparținătoare: ......... (reședința de comună), Căscioarele și Cărpenișu”, cod CPV: 45231221-0, s-a solicitat: • în principal, anularea procedurii de atribuire. • în subsidiar, anularea în parte, în măsura care face obiectul prezentei contestații, a raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025, publicat în data de 23 mai 2025, și a actelor care au stat la baza acestuia, inclusiv procesele verbale de evaluare a ofertelor. • anularea deciziei de atribuire și a adresei privind comunicarea rezultatului nr. 142/11/22.05.2025, publicată în data de 23 mai 2025.  • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii cu aplicarea corectă a factorilor de evaluare și acordarea punctajului corespunzător. •

§ 2

obligarea

§ 3

autorității

§ 4

contractante

§ 5

la

§ 6

reevaluarea ofertei ........................... SRL și constatarea inadmisibilității și neconformității acesteia sau, în subsidiar, aplicarea corectă a factorilor de evaluare și scăderea corespunzătoare a punctajului acordat. • acordarea accesului la dosarul procedurii de atribuire, acces restricționat în mod nelegal și netemeinic de autoritatea contractantă. Pagina 1 din 75

§ 7

• repunerea Asocierii în termenul de formulare a contestației și evaluarea pe fond a motivelor de contestație ce vor reieși din studiul dosarului procedurii. Prin adresa nr. 26198/09.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de

§ 8

Soluționare

§ 9

a

§ 10

Contestațiilor

§ 11

sub

§ 12

nr. 37837/10.06.2025, ........................... SRL, cu sediul în .................., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J02/2173/2018, având cod unic de înregistrare RO 40318233, reprezentată legal prin ........., a formulat cerere de intervenție, solicitând: - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe cale de excepție respingerea contestației promovate de contestator ca tardivă, în ceea ce privește anularea procedurii de atribuire; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe fondul cauzei, respingerea contestației promovate de contestator ca nefondată și neîntemeiată, atât în ceea ce privește anularea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 prin care s-a desemnat ca fiind câștigătoare oferta sa, a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent și a comunicării rezultatului procedurii nr. 142/13/ 22.05.2025, cât și a solicitării privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei câștigătorului; - menținerea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 în ceea ce privește oferta declarată câștigătoare și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 142/13/22.05.2025, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante și pe cale de consecință, constatarea legalității declarării ofertei ........................... SRL ca fiind câștigătoare;

§ 13

- în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe fondul cauzei, respingerea contestației promovate de contestator ca nefondată și neîntemeiată, atât în ceea ce privește anularea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 prin care oferta depusă de contestator a fost admisă, dar necâștigătoare, ca urmare a aplicării criteriului de atribuire, aceasta clasându-se pe locul II, a actelor care au stat la baza acestuia, cât și a celor cu caracter subsecvent și a comunicării rezultatului procedurii nr. 142/11/22.05.2025, cât și a solicitării privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului; - menținerea raportului procedurii nr. 141/4/21.05.2025 în ceea ce privește oferta depusă de către contestator și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 142/11/22.05.2025, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante și pe cale de consecință, constatarea legalității declarării ofertei contestatorului ca fiind necâștigătoare ca urmare a aplicării criteriului de atribuire, aceasta clasându-se pe locul II; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pe fondul cauzei, respingerea contestației promovate de contestator, ca nefondată și neîntemeiată, în ceea ce privește repunerea în termenul de motivare a contestației formulate, respectiv, acordarea posibilității de completare a motivelor contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: 1. Preliminar contestatorul face o scurtă prezentare a situației de fapt. Astfel, arată că autoritatea contractantă a derulat procedura pentru atribuirea contractului menționat, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț (prețul ofertei 40 de puncte și trei factori tehnici cu 20 de puncte fiecare). În data de 23 mai 2025 au fost publicate în SEAP raportul procedurii nr. 141/4 și comunicarea nr. 142/11 privind rezultatul procedurii, potrivit căreia oferta Asocierii a fost admisibilă, dar necâștigătoare, având numai 89,11 puncte față de oferta câștigătoare a ........................... SRL cu 100 puncte. Din raportul procedurii și din comunicare rezultă faptul că oferta Asocierii a fost depunctată la factorul preț, precum și la factorul de evaluare 3 „Planificarea adecvată a resurselor umane”, unde comisia de evaluare i-a acordat numai 10 puncte din maximul de 20. În aceeași dată de 23 mai 2025 (vineri), precizează că a adresat autorității contractante prima cerere de acces la dosarul achiziției. Față de prevederile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, accesul trebuia acordat în cel mult o zi lucrătoare, adică, luni 26 mai. Nu a primit niciun răspuns la această solicitare. Pagina 3 din 75

§ 14

De asemenea, susține că, în data de 26 mai 2025 (luni), a retrimis cererea de acces la dosar. Autoritatea contractantă a răspuns pe 27 mai și l-a invitat la studiul dosarului pe 28 mai, cu două zile întârziere față de data la care ar fi trebuit să i se acorde accesul. Mai mult, deși a solicitat accesul la întregul dosar, singurele documente ce i-au fost puse la dispoziție au fost procesele-verbale de evaluare a documentelor justificative pentru DUAE și a ofertelor tehnice. Pentru a refuza accesul la dosar, autoritatea contractantă s-a prevalat de faptul că ofertele și documentele însoțitoare ar fi fost declarate în mod integral ca fiind confidențiale, deși aceasta contravine în mod flagrant legislației aplicabile. Or, simpla declarare a unor informații drept confidențiale sau secrete comerciale, fără a furniza nicio explicație sau probă în acest sens, ci doar în baza unor declarații și afirmații generice, nu poate constitui, în sine, proba caracterului confidențial al informațiilor respective, cum pretinde autoritatea contractantă. Susține că, dimpotrivă, autoritatea contractantă este obligată, conform art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, să permită oricărui ofertant accesul neîngrădit la dosarul achiziției, fără nicio limitare cu privire la informațiile și documentele pe care le poate accesa ofertantul, în cazul în care informațiile pretins confidențiale nu au fost probate ca atare, după cum constant s-a reținut și în jurisprudența Curților de Apel. Având în vedere restricționarea discreționară a accesului la dosar, precizează că a adresat autorității contractante o nouă cerere prin care a solicitat să i se pună la dispoziție documentele ofertei câștigătoare referitoare la factorul tehnic de evaluare pentru care Asocierea fusese

§ 15

depunctată. A arătat că aceste documente, care se referă la criteriul de atribuire, nu se pot supune principiului confidențialității și nici nu au fost dovedite cu probe ca fiind confidențiale. Prin adresa nr. 148/6/28.05.2025, autoritatea contractantă a refuzat să dea curs acestei solicitări, în final singurele documente puse la dispoziție fiind cele două procese-verbale de evaluare. Chiar și în lipsa unor informații concrete cu privire la modul de punctare a propunerilor tehnice, consideră că depunctarea ofertei Asocierii sale este vădit eronată, având în vedere faptul că o corectă evaluare a acesteia ar fi trebuit să conducă la aplicarea unui punctaj maxim pentru factorul de evaluare tehnic. În opinia sa, autoritatea contractantă a realizat o evaluare arbitrară, discreționară și netransparentă, punctajele scăzute ofertei sale și respectiv cele alocate ofertei ........................... SRL neavând nicio legătură cu regulile stabilite tot de către autoritate. Totodată, susține că ........................... SRL nu îndeplinește criteriile de calificare și selecție impuse prin documentația de atribuire, în timp ce oferta sa nu satisface cerințele caietului de sarcini. Astfel, oferta ........................... SRL se impunea a fi respinsă ca inacceptabilă și neconformă, neputând să fie desemnată admisibilă și câștigătoare. 2. Motive referitoare la oferta Asocierii sale - depunctarea eronată la factorul de evaluare tehnică. Contestatorul susține că autoritatea contractantă a realizat o evaluare vădit eronată a factorului de evaluare tehnic al ofertei Asocierii al cărei lider este. Astfel arată că potrivit Fișei de date, algoritmul de calcul pentru factorul de evaluare „Planificarea adecvată a resurselor umane” este următorul: „Algoritm de calcul: Planificarea adecvată a resurselor umane: pondere 20% a) Autoritatea Contractantă acordă 20 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini sunt corect alocate, în sensul că ofertantul alocă resurse umane pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților, iar acestea sunt adecvate și detaliate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferentă proiectului tehnic pentru îndeplinirea activităților și subactivităților; b) Autoritatea Contractantă acordă 10 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini sunt parțial alocate, în sensul că: fie nu sunt detaliate corespunzător pe fiecare tronson, fie nu sunt alocate resurse pentru toate activitățile și subactivitățile. Pagina 5 din 75

§ 16

c) Autoritatea Contractantă acordă 5 puncte dacă ofertantul realizează o prezentare generală a resurselor umane identificate ca fiind necesare pentru îndeplinirea contractului, fără ca acestea să fie alocate pe activități/subactivități/tronsoane”. Din procesul-verbal de evaluare oferte tehnice, raportul procedurii și comunicarea rezultatului rezultă că resursele umane prezentate de Asociere au fost adecvate, însă autoritatea a decis acordarea a numai 10 puncte deoarece acestea nu ar fi fost detaliate pe fiecare tronson în parte. Contestatorul arată că detalierea resurselor umane pe fiecare tronson a făcut și obiectul unei solicitări de clarificare nr. 105/8/ 15.04.2025, la care Asocierea a răspuns prin adresa nr. 724/17.04.2025 (a se vedea întrebarea și răspunsul nr. 5). Din analiza documentelor indicate, se observă că problema care a condus la depunctare este cauzată exclusiv de definiția noțiunii de „tronson”. Contestatorul subliniază următoarele: - Fișa de date sau caietul de sarcini nu include definiția „tronsonului”. - Asocierea a considerat tronsonul ca reprezentând traseul conductelor din cadrul unui obiectiv, respectiv un sat. Astfel, Asocierea a detaliat activitățile și subactivitățile pe trei tronsoane (cele trei sate ........., Căscioarele și Cărpenișu). Această definiție se corelează cu informațiile la care ofertanții au avut acces.

§ 17

În schimb, arată că autoritatea contractantă, în acordarea punctajului, a considerat tronsonul ca reprezentând lungimea de conductă între două noduri ale rețelei. Ar exista astfel 286 de tronsoane. Această definiție nu este susținută de informațiile puse la dispoziția ofertanților și a apărut abia după deschiderea ofertelor tehnice. În opinia sa definiția este nerezonabilă și imposibil de îndeplinit din punct de vedere tehnic (activitățile ar trebui prezentate în mod separat pentru „tronsoane” chiar mai mici de 10 metri). Astfel, „tronsonul” nu este definit de către autoritatea contractantă nicăieri ca atare. Fișa de date se referă la „fiecare tronson specificat în schema de calcul aferentă proiectului tehnic” dar în documentația de atribuire nu există un proiect tehnic, ci proiectul tehnic și fișele de calcul aferente urmează a fi elaborate ulterior, în faza de proiectare a executării prezentului contract. Nici caietul de sarcini nu definește acest concept. De asemenea, în industria gazelor nu există o definiție tehnică precisă a acestui concept. În consecință, pentru a elabora ofertele tehnice, ofertanții au trebuit să stabilească noțiunea de tronson (i) interpretând alte informații din documentația de atribuire și (ii) în mod rezonabil din punct de vedere tehnic. Contestatorul susține că prin clarificările la documentația de atribuire a fost publicat studiul de fezabilitate al proiectului. Acesta nu a făcut parte din documentația de atribuire inițială, fiind publicat la solicitarea unui participant la procedură. Deși studiul de fezabilitate publicat ulterior nu ar putea constitui baza pentru definirea unui concept inclus în fișa de date, Asocierea a observat că acesta avea anexate o serie de planșe intitulate „schemă de calcul”, similar cu expresia folosită în fișa de date. Astfel, studiul de fezabilitate include trei planșe prezentând schema rețelei pentru fiecare dintre cele trei sate și denumite „Plansa SF-14_VI - Schema de calcul_loc.Cascioarele_varianta i”, „Plansa SF-15_VI - Schema de calcul_loc.Gaiseni_varianta 1”, „Plansa SF-i6_Vi - Schema de calcul_loc.Carpenisu_varianta 1”. În baza acestei informații din studiul de fezabilitate și în lipsa unui proiect tehnic (potrivit factorului de evaluare) și a unei definiții clare în documentația de atribuire publicată inițial, asocierea a considerat în mod rezonabil că fiecare sat este un tronson. Astfel, graficul Gantt prezentat de Asociere (pag. 229 - 252 din oferta tehnică) a fost întocmit conform aceleiași sistematizări cu cea din schemele de calcul anexe la studiul de fezabilitate, respectiv, pe 3 tronsoane, reprezentând fiecare câte un sat. Definirea fiecărui sat ca fiind un tronson este rezonabilă din punct de vedere tehnic, deoarece, permite detalierea adecvată a activităților și subactivităților, în Pagina 7 din 75

§ 18

concordanță cu modul de execuție a lucrărilor, fiind ușor de urmărit de către autoritatea contractantă. Pe de altă parte, autoritatea contractantă consideră că tronsonul este distanța dintre două noduri ale rețelei. Ar exista astfel 286 de tronsoane, numeroase dintre acestea având lungimi mai mici de 2 metri (de exemplu nodurile 185-187; 179-180; 221-222; ), între 2 și 3 metri (de exemplu nodurile 251-252; 276-277; 91-92; 281¬280; 124-122), între 3 și 4 metri (de exemplu nodurile 111-112; 73-74; 18-19; 21-23) și așa mai departe. De asemenea susține că autoritatea contractantă pretinde că aceste „tronsoane” ar fi fost stabilite în baza schemelor de calcul din studiul de fezabilitate, însă, subliniază că niciuna din cele trei scheme de calcul menționate mai sus nu include nicio referință la „tronsoane”. Mai mult, se întreabă cum ar fi aplicat autoritatea contractantă factorul de evaluare, în cazul în care unul din participanții la procedură nu ar fi solicitat punerea la dispoziție a studiului de fezabilitate. În opinia sa, este cu totul excesiv și complet nejustificat, din punct de vedere tehnic, ca prezentarea activităților și subactivităților să fie prezentate detaliat pe fiecare segment dintre două noduri. Toate aceste segmente („tronsoane” potrivit autorității contractante) au ca principiu același mod de execuție, fiind vorba de aceleași activități și subactivități (de exemplu excavare, așternere pat de nisip, montare branșamente, montare conductă și îmbinare branșamente etc.). Consideră că nu există niciun motiv tehnic și nu aduce nicio plusvaloare autorității contractante ca aceleași activități și subactivități să fie prezentate detaliat pentru fiecare din cele 286 de „tronsoane”.

§ 19

Proiectul nu devine mai ușor de înțeles, dimpotrivă devine extrem de greu de urmărit. Un grafic Gantt detaliat la acest nivel ar avea peste 3000 linii. Mai mult, această definiție complet nerezonabilă și nefundamentată tehnic a tronsoanelor a apărut pentru prima oară în procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 134/9/14.05.2025, act întocmit ulterior deschiderii ofertelor, când autoritatea contractantă cunoștea deja modul în care fiecare ofertant a definit noțiunea de tronson. Astfel, în lipsa unei definiții clare la nivelul documentației inițiale și chiar și din studiul de fezabilitate pus la dispoziția ofertanților ulterior (și doar la cererea acestora), a erorii din factorul de evaluare referitoare la „proiectul tehnic”, al inexistenței oricărui argument tehnic sau de management al proiectului care să justifice necesitatea de a prezenta activități și subactivități identice în mod separat pentru 286 de segmente de conductă din care o mare parte au mai puțin de 10 m, consideră că definiția tronsonului folosită de autoritatea contractantă după deschiderea ofertelor este arbitrară, excesivă, lipsită de fundamentare și de credibilitate. În lipsa unei definiții oficiale și clare în documentația de atribuire, care să fie avută în vedere în mod uniform de toți ofertanții, și atât timp cât comisia de evaluare a confirmat că resursele umane alocate de Asociere sunt adecvate, iar activitățile și subactivitățile sunt corect prezentate și prin raportate la o „unitate de măsură” (tronsonul la nivel de sat) rezonabilă în baza informațiilor deținute de ofertanți și adecvată din punct de vedere tehnic, consideră că nu există niciun motiv pentru a depuncta oferta Asocierii. În planul legislației achizițiilor publice, efectele interpretării excesive și nejustificate a noțiunii de tronson și a deciziei autorității contractante luată ca urmare a acestei interpretări sunt următoarele: - Gradul de granularitate extrem folosit de autoritatea contractantă (definirea tronsonului la nivel de segment între două noduri, iar nu la nivel de sat) nu reflectă un avantaj tehnic sau calitativ pentru autoritatea contractantă al unei oferte care ar fi prezentate în modul pretins de autoritate, față de oferta Asocierii. Modul de prezentare solicitat de autoritate, abia în faza de evaluare a ofertelor, nu reflectă un grad de organizare a ofertantului și un impact potențial asupra nivelului calitativ de executare a contractului care să fie superior celor reflectate de modul de prezentare a ofertei Asocierii. Factorul de evaluare, în interpretarea post-hoc dată de autoritatea contractantă, încalcă în opinia sa art. 187 alin. 5 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016. - Lipsa unei plusvalori reale tehnice sau organizatorice a prezentării activităților și subactivităților la nivel de segment de conductă (punctată Pagina 9 din 75

§ 20

de autoritate cu 20 de puncte) față de la nivel de sat (punctată cu 10 puncte) nu reflectă o concurență reală între operatorii economici participanți. Este astfel încălcat art. 189 alin.(2) din Legea nr. 98/2016. - Adoptarea ulterioară, abia după deschiderea propunerilor tehnice, a unei definiții a tronsonului a conferit comisiei de evaluare o libertate de apreciere nelimitată în privința definiției pe care avea să o folosească. Este încălcat art. 189 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. - Adoptarea ulterioară a definiției, când autoritatea contractantă cunoștea deja conținutul propunerilor tehnice și modul în care fiecare ofertant înțelesese noțiunea în discuție încalcă flagrant principiile egalității de tratament și transparenței. Nu există nicio garanție și nicio posibilitate de a verifica dacă nu cumva noțiunea de tronson a fost definită la nivel de segment între două noduri pentru a avantaja ofertantul care în cele din urmă a fost declarat câștigător. - Lipsa transparenței creează insecuritate și afectează grav încrederea operatorilor economici și a populației în procedurile de achiziție publică. - Transparența procedurii asigură previzibilitatea aplicării regulilor și posibilitatea de a verifica maniera în care a decurs evaluarea - elemente esențiale care asigură absența arbitrarului și subiectivismului. Totodată, lipsa transparenței evaluării încalcă dreptul la apărare și accesul la justiție al ofertanților. - După cum a arătat și va detalia în continuare, autoritatea contractantă și-a încălcat propriile reguli referitoare la punctarea ofertelor, stabilite în documentația de atribuire pentru aplicarea punctajului pentru factorii de evaluare, depunctând oferta Asocierii sale

§ 21

în mod discreționar, dar punctând în schimb pe nedrept oferta ........................... SRL, încălcând astfel principiul transparenței și previzibilitatea regulilor procedurii. Aceste împrejurări - și mai cu seamă ultima – în opinia sa, justifică anularea procedurii de atribuire, deoarece vicierea acesteia nu mai poate fi remediată. Pe baza documentației de atribuire inițiale, Consiliul nu ar putea decide care dintre cele două definiții a noțiunii de tronson este cea „corectă” și care ar fi trebuit avută în vedere de ofertanți. În subsidiar, susține că singura variantă alternativă este de a considera că ambele definiții pot fi avute în vedere în mod egal, deoarece, ambele permit prezentarea activităților și subactivităților la un nivel adecvat din punct de vedere tehnic. În această variantă și ținând cont că ofertei Asocierii nu i-a fost imputată nicio altă carență, soluția este de a acorda ofertei Asocierii 20 de puncte la acest factor de evaluare. 3. Motive referitoare la oferta ........................... SRL. Contestatorul consideră că oferta ........................... SRL este inacceptabilă și neconformă. În subsidiar, susține că propunerea tehnică nu îndeplinește cerințele pentru acordarea punctajului maxim, aplicarea factorilor de evaluare în mod corect și coerent cu modul în care a fost evaluată

§ 22

oferta

§ 23

Asocierii

§ 24

trebuind

§ 25

să

§ 26

conducă

§ 27

la depunctarea ........................... SRL. Precizează că va menționa, în continuare, pe scurt, motivele de neconformitate și de depunctare a ofertei ........................... SRL pe care le poate prevedea în baza informațiilor extrem de limitate la care a avut acces. Își rezervă, însă, dreptul, potrivit Secțiunii 4 de mai jos, să detalieze aceste motive și să formuleze unele suplimentare, urmare a studiului dosarului achiziției și repunerii în termenul de contestație. Astfel, arată că, în graficul de execuție prezentat de ........................... SRL nu sunt alocate resursele umane pe parcursul execuției lucrărilor (în funcție de responsabilitățile/atribuțiile deținute pentru realizarea fiecărei activități în parte), informații care ar fi trebuit să probeze transpunerea prevederilor caietului de sarcini într-un plan de implementare fezabil, conform cerințelor din Fișa de Date secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice. Subliniază faptul că, în mod nelegal, comisia de evaluare a considerat acordarea de punctaj maxim ofertantului ........................... pentru componenta tehnică „Planificarea adecvată a resurselor umane”, având în vedere faptul că pentru obținerea celor 20 de puncte (maxim), ofertantul era obligat să prezinte resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini, corect alocate, în sensul că ofertantul alocă resurse umane pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților, iar, acestea sunt Pagina 11 din 75

§ 28

adecvate și detaliate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferentă proiectului tehnic pentru îndeplinirea activităților și subactivităților. Prin Propunerea tehnică, ........................... SRL nu a făcut dovada alocării corecte, complete și adecvate a resurselor umane, pentru realizarea activităților si mai ales a sub activităților. Ofertantul nu a prevăzut

§ 29

personal

§ 30

adecvat

§ 31

pentru

§ 32

realizarea

§ 33

respectivelor activități/subactivități, și nici nu a făcut dovada detalierii acestor resurse. De exemplu, asocierea sa a prevăzut, pentru realizarea subactivităților de „Execuție foraj (ii) Montare firida + echipamente din firida (robinet, regulator, contor)” resurse umane în număr suficient și adecvate, din punct de vedere al experienței, pregătirii profesionale, certificărilor în domeniu. Gradul de detaliere al resurselor a fost conform solicitărilor autorității contractante. Astfel susține că a nominalizat fiecare resursă umană implicată, și a prezentat documente suport (CV, diplome, autorizări, certificări, etc) pentru personalul propus. În schimb, susține că oferta ........................... SRL nu include aceste detalii. În graficul Gantt prezentat de ........................... SRL nu a fost prezentată perioada de asistență tehnică din partea proiectantului. În graficul Gantt prezentat de ........................... SRL nu au fost evidențiate punctele de control/jaloanele relevante pentru urmărirea realizărilor, conform cerințelor din Fișa de Date secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice. În graficul Gantt prezentat de ........................... SRL nu au fost evidențiate activitățile care urmează să fie executate de fiecare asociat/subcontractant în parte (cu evidențierea cel puțin a denumirii

§ 34

respectivelor entități), conform cerințelor din Fișa de Date secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice. În Graficul de prestare a serviciilor de proiectare prezentat de ........................... SRL nu sunt enumerate toate fazele și etapele de proiectare solicitate în cadrul caietului de sarcini. În cadrul propunerii tehnice prezentate de ........................... SRL nu este descris momentul în care vor interveni experții cheie necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului. În cadrul propunerii tehnice prezentate de ........................... SRL nu este descris în detaliu, conform cerințelor, planul de lucru pentru realizarea serviciilor de proiectare. În cadrul propunerii tehnice prezentate de ........................... SRL, la capitolul metodologia de lucru propusă pentru prestarea serviciilor, nu este prezentat modul de execuție al lucrărilor de subtraversare prin foraj orizontal dirijat al Râului Argeș. ........................... SRL nu a abordat propunerea tehnică în conformitate cu soluția tehnică adoptată, și anume Varianta 1 - medie presiune. În cadrul propunerii tehnice prezentate de ........................... SRL planificarea adecvată a resurselor umane nu a fost făcută în conformitate cu cerințele Fișei de Data deoarece alocarea resurselor umane nu a fost făcută pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților. 4. Acordarea accesului la dosarul procedurii și repunerea în termenul de contestație. Consideră că autoritatea contractantă a restricționat nelegal accesul Asocierii la dosarul achiziției: - Pe de o parte, prin nerespectarea termenului de o zi lucrătoare pentru accesul la dosar. Accesul trebuia acordat în data de 26 mai, însă a fost tergiversat până în data de 28 mai 2025. Această împrejurare a redus de facto timpul efectiv pentru pregătirea contestației. - Pe de altă parte - și mult mai grav -, prin invocarea abuzivă, cu încălcarea legii și a propriei documentații de atribuire, a unei pretinse confidențialități întinse asupra întregii oferte a ofertantului câștigător. Autoritatea a refuzat astfel în mod nelegal a-i pune la dispoziție documentele și informațiile care nu puteau fi confidențiale sau care nu au fost probate în concret drept confidențiale. În opinia sa informațiile care ar fi trebuit să îi fie puse la dispoziție includ: - Documentele întocmite în cadrul procedurii, altele decât procesul- verbal de verificare DUAE și procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice (de exemplu: alte procese-verbale, rapoartele experților cooptați dacă este cazul); Pagina 13 din 75

§ 35

- Documentele din oferte care, potrivit legii, nu pot intra sub protecția confidențialității: DUAE, documentele de calificare, declarațiile de confidențialitate și anexele la acestea, formulare, solicitări de clarificare și răspunsurile la acestea. - Documentele și informațiile din oferte care teoretic și în principiu ar putea intra sub protecția confidențialității, dar pentru care, în concret, nu au fost îndeplinite condițiile obligatorii pentru acordarea acestei protecții. Cu privire la ultima categorie, invocă prevederile art. 57 alin. (1) și (4) din Legea nr. 98/2016 și totodată ca jurisprudență decizia CNSC nr. 1379/C1/1007/20.05.2024 și cauza C-927/19 CJUE. În consecință, solicită Consiliului să constate nelegalitatea refuzului autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției. Precizează că acest refuz nelegal i-a produs o vătămare gravă, în sensul că l-a lipsit în mod practic de posibilitatea de a se prevala de dreptul la o cale de atac eficientă. Este încălcat principiul efectivității remediilor, care constituie scopul central al Directivei 2007/66/CE (a se vedea considerentul 6 și art. 1 par. 1 din Directiva 2007/66/CE, dar și decizia CJUE în cauza C-927/19 sus-citată). În opinia sa, vătămarea produsă poate fi înlăturată de Consiliu prin acordarea accesului la dosar și repunerea în termenul de exercitare a contestației pentru motivele care rezultă din documentele la care în mod nelegal i-a fost refuzat accesul. Repunerea în termenul procedural este reglementată de art. 186 alin. 1 C. proc. civ., care este aplicabil potrivit art. 68 din Legea 101/2016. Acest text prevede că partea care a pierdut un termen

§ 36

procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În cazul de față, motivele justificate au fost expuse pe larg anterior. A arătat că a formulat trei cereri de acces la documentele achiziției, în datele de 23 mai, 26 mai și 28 mai, iar autoritatea contractantă i-a refuzat și limitat accesul în mod nelegal. De asemenea, potrivit alin. 3 al art. 186 alin. 1 C. proc. civ., cererea de repunere în termen este rezolvată de Consiliu, ca instanță (organism administrativ-jurisdicțional) competentă să soluționeze contestația. Soluția repunerii în termen a fost afirmată de CJUE în cauza C- 54/21. În consecință, solicită Consiliului acordarea accesului la dosar și repunerea în termenul de contestație. În lumina tuturor argumentelor mai sus prezentate, solicită CNSC să admită prezenta contestație. Își rezervă dreptul de a completa argumentele formulate în susținerea prezentei contestații, prin depunerea unor motive de contestație/concluzii/note scrise ulterior studierii dosarului la CNSC precum și a celorlalte înscrisuri depuse de părți, în limitele prevăzute de lege. În drept: prevederile indicate în cuprinsul contestației, dispozițiile relevante din Legea nr. 101/2016, Legea nr. 98/2016, HG 395/2016, din Codul de Procedură Civilă și toate celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul prezentei, precum și principiile în care își are sediul materia. În probatoriu: proba cu înscrisuri constând în documentația de atribuire, dosarul procedurii de atribuire, documentele atașate contestației și orice alte probe a căror necesitate se va ivi pe parcursul procedurii. Prin adresa nr. 155/11/04.06.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 36985/04.06.2025 autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere cu privire la contestație solicitând respingerea acesteia ca netemeinică și nelegală. Autoritatea contractantă precizează că a demarat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Înființare sistem de distribuție a gazelor naturale - ........., județul ......... și în satele aparținătoare: ......... (reședința de comună), Căscioarele și Cărpenișu”, prin publicare în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1157600 din data de 28 decembrie 2024. De asemenea arată că, conform procesului verbal al ședinței de consemnare a documentelor nr. 49/2 din 18.02.2025, au fost depuse un număr de 4 (patru) oferte. Pagina 15 din 75

§ 37

După parcurgerea etapei de evaluare DUAE, s-a procedat la evaluarea ofertelor tehnice a tuturor ofertanților admiși. Comisia de evaluare s-a întrunit în cadrul ședințelor de evaluare a ofertelor tehnice, întocmind la final Procesul verbal de evaluare a conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și a listelor cu cantitățile de lucrări, nr. 134/9 din 14.05.2025. După parcurgerea etapei de evaluare tehnică, s-a procedat la evaluarea ofertelor financiare a tuturor ofertanților admiși. Comisia de evaluare s-a întrunit în cadrul ședințelor de evaluare a ofertelor financiare, întocmind la final Proces-verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, nr. 135/9 din 15.05.2025. Autoritatea contractantă precizează că după parcurgerea etapei de evaluare financiară, s-a procedat la solicitarea documentelor DUAE ofertantului clasat pe primul loc și la evaluarea documentelor DUAE, prin întocmirea Procesului-verbal privind evaluarea documentelor-suport depuse de candidați/ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, nr. 140/11 din 20.05.2025. La data de 22.05.2025, respectiv la 23.05.2025 (retransmitere având în vedere că dintr-o eroare umană s-a încărcat în SEAP comunicarea altui ofertant) autoritatea contractantă precizează că a încărcat în SEAP adresa de comunicare a rezultatului procedurii și raportul procedurii, contestatorul luând act de faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă și clasată pe locul II, iar oferta ........................... SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare, iar 2 oferte au fost declarate inacceptabile.

§ 38

Oferta asocierii ........................... SRL a obținut un punctaj de 100,00 puncte astfel: 40 puncte în urma analizei factorului „preț” ( 23.455.050,00 lei + TVA); 20 puncte în urma analizei factorului „experiență profesională a managerului de proiect”(punctaj maxim); 20 puncte în urma analizei factorului „experiență profesională a coordonatorului echipei de execuție” (punctaj maxim); 20 puncte în urma analizei factorului „planificarea adecvată a resurselor umane”. Oferta asocierii al cărei lider este contestatorul, a obținut un punctaj de 89.11 puncte, astfel: 39,11 puncte în urma analizei factorului „preț” (23.990.000,00lei + TVA); 20 puncte în urma analizei factorului „experiență profesională a managerului de proiect”; 20 puncte în urma analizei factorului „experiență profesională a coordonatorului echipei de execuție”; 10 puncte în urma analizei factorului „planificarea adecvată a resurselor umane”. Referitor la motivele invocate de către contestator, solicită ca acestea să fie respinse în totalitate ca fiind lipsite de orice temei, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate: În toate procedurile de achiziție publică derulate autoritatea contractantă, susține că este respectată atât legislația achizițiilor publice cât și normele incidente acestui domeniu precum și dreptul comun. Ca urmare a procesului de evaluare, arată că comisia de evaluare numită prin Dispoziția 10 din 31.01.2025 a analizat și evaluat toate oferte cu respectarea principiilor ce guvernează și stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, în special a tratamentului egal, în sensul că s-a ținut cont de anumite lipsuri ale ofertelor tuturor participanților și tocmai de aceea au fost solicitate tuturor ofertanților clarificări, cu posibilitatea ca prin răspunsurile date să se poată demonstra că, știu ce și cum trebuie să facă pentru a putea edifica membrii comisiei de evaluare asupra modului de execuție a tuturor tipurilor de lucrări ce fac obiectul contractului. Acest aspect a fost analizat, dându-se această posibilitate tuturor ofertanților. Dorește să precizeze în mod expres că până la data limită de depunere a ofertelor nu s-a solicitat nici o clarificare cu privire la factorul de evaluare „Planificarea adecvată a resurselor umane”: pondere 20%. Referitor la motivele invocate de către contestator, solicită ca acestea să fie respinse în totalitate ca fiind lipsite de orice temei, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate: Cu privire la punctele 1 și 13 din contestație, autoritatea contractantă dorește să precizeze faptul că a pus la dispoziția contestatorului dosarul de achiziție de la solicitarea FN din data de 26.05.2025 și toate documentele solicitate care nu au fost declarate confidențiale de către operatorii economici participanți la procedură fără a îngrădi accesul la acestea, cu respectarea principiile care stau la baza Pagina 17 din 75

§ 39

art. 2, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiilor publice. Cu privire la acest aspect arată că în cadrul ofertei depuse sau depus declarații

§ 40

de

§ 41

confidențialitate

§ 42

de

§ 43

către

§ 44

operatorul economic, ........................... SRL. Referitor la criticile invocate de către contestator la punctul II. 2. Motive referitoare la oferta Asocierii - depunctarea eronată la factorul de evaluare tehnică punctele 20-35 și punctele 36-50, să se constate tardivitatea acestora motiv pentru care solicită ca acestea să fie respinse în totalitate ca fiind lipsite de orice temei, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate: Dorim să precizeze în mod expres că până la data limită de depunere a ofertelor nu s-a solicitat nici o clarificare cu privire la factorul de evaluare Planificarea adecvata a resurselor umane: pondere 20%. Cu privire la cele invocate de contestator, arată faptul că în cadrul asocierii se regăsește ofertantul care a întocmit studiului de fezabilitate ..................... SRL, care a stabilit clar schema de calcul din cadrul studiului de fezabilitate/proiect tehnic care urmează să fie elaborat, deci cu privire la definiția tronsonului, nu poate spune că nu a înțeles asocierea ce trebuia prezentat în cadrul factorului de evaluare. În opinia sa din cele prezentate se pare că nici în conținutul contestației asocierea nu a înțeles modul de abordare a punctajului, asocierea nu a fost depunctată pentru graficul Gantt, a fost depunctată pentru că nu a prezentat conform criteriului de atribuire, „Planificarea adecvată a resurselor umane: pondere 20% a) Autoritatea Contractantă acordă 20 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini sunt corect

§ 45

alocate, în sensul că ofertantul alocă resurse umane pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților iar acestea sunt adecvate și detaliate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferentă proiectului tehnic pentru îndeplinirea activităților și subactivităților conform schemei de calcul din studiul de fezabilitate”. Autoritatea contractantă precizează că în Căscioarele sunt 61 de tronsoane, conform schemei de calcul și a breviarului de calcul din SF, Planșa SF-14_V1 - Schema de calcul loc.Cascioarele_varianta 1. În ......... sunt 115 tronsoane conform schemei de calcul și a breviarului de calcul din SF, Planșa SF-15_V1 - Schema de calcul_loc.Gaiseni_varianta 1. În Cărpinișu sunt 110 tronsoane conform schemei de calcul și a breviarului de calcul din SF, Planșa SF-16_V1 - Schema de calcul_loc.Carpenisu_varianta 1. Cu referire la acest aspect arată că ofertantul nu a detaliat resursele umane alocate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul și nu a respectat cerința Achizitorului, acesta neputând să verifice/urmărească activitățile pe fiecare tronson în parte așa cum a solicitat. Cu privire la criticile conform cărora oferta ........................... SRL este inacceptabilă și neconformă. Susținerea contestatorului că, propunerea tehnică nu îndeplinește cerințele pentru acordarea punctajului maxim, aplicarea factorilor de evaluare în mod corect și coerent cu modul în care a fost evaluată oferta Asocierii trebuind să conducă la depunctarea ........................... SRL, consideră că este eronată, oferta îndeplinește toate cerințele de calificare și selecție impuse prin documentația de atribuire respectiv de acordare a punctajului maxim. Solicită Consiliului să vizualizeze documentele din folderul o. Grafic Gantt, g. Planificare resurse pe fiecare tronson schema calcul respectiv, documentul 003 Detaliere Grafic de prestare a serviciilor de proiectare, documentul 002 Detaliere Metodologia de execuție a lucrărilor, unde este evidențiat clar metodologia de execuție a forajului. Referitor la criticile invocate de către contestator la punctul IV (51- 71) să se constate tardivitatea acestora, motiv pentru care solicită ca acestea să fie respinse în totalitate ca fiind lipsite de orice temei, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate: Precizează faptul că a pus la dispoziție contestatorului dosarul de achiziție de la solicitarea FN din data de 26.05.2025 și toate documentele solicitate care nu au fost declarate confidențiale de către operatorii economici participanți la procedură fără a îngrădi accesul la acestea, cu respectarea principiile care stau la baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiilor publice. Pagina 19 din 75

§ 46

În raport de cele mai sus menționate, autoritatea contractantă precizează că la soluționarea raportului juridic litigios preliminar trebuie avut în vedere că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de execuție, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, acestea fiind în sensul prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, în acord cu prevederile imperative de mai sus, ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției; corelativ, autorității contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, fără a putea declara admisibilă o ofertă cu încălcarea cerințelor imperativ stabilite din documentație. Prin depunerea ofertelor se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, în afara excepțiilor expres prevăzute de lege. De asemenea arată că în procesul de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă poate cere participanților la procedură clarificări și completări formale sau de confirmare a informațiilor regăsite în ofertele prezentate. Situațiile în care se permite modificarea acestora sunt doar atunci când modificările operate de ofertant in legătură cu

§ 47

propunerea sa tehnică se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore sau a viciilor de formă. În opinia sa este normal așa, deoarece orice demers de clarificare întreprins de comisia de evaluare cu un ofertant trebuie să nu conducă la avantajarea incorectă a acestuia în raport de ceilalți participanți la procedură, solicitările de clarificare trebuind întreprinse cu respectarea principiilor transparenței și al tratamentului egal, principii care stau la baza atribuirii oricărui contract de achiziție publică. Sub aspectul respectării principiilor transparenței și al tratamentului egal invocă Hotărârea din 10 octombrie 2013 pronunțată de CJUE în cauza C- 336, Decizia nr. 392 din 17 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Decizia nr. 1522 din 5 decembrie 2016 a Curții de Apel Bacău. Consideră că ambii ofertanți au beneficiat de clarificări în toate etapele de evaluare, respectiv ambii ofertanți au răspuns clarificărilor și au fost, admiși în etapele de evaluare. Prin urmare, susține că comisia de evaluare a respectat întru totul prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice coroborate cu normele de aplicare aprobate prin HG nr. 395/2016 Pentru considerentele prezentate mai sus, solicită respingerea contestației formulate de ..................... SRL. Prin adresa nr. 26198/09.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de

§ 48

Soluționare

§ 49

a

§ 50

Contestațiilor

§ 51

sub nr. 37837/10.06.2025, ........................... SRL, a formulat cerere de intervenție, solicitând respingerea contestației cu consecința menținerii câștigătoare a ofertei sale. I. Admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție. În principiu, menționează că litigiile se desfășoară strict între părțile raportului juridic dedus judecății, indiferent de natura procedurii, fie aceasta administrativ-jurisdicțională ori judiciară, însă cu respectarea dispozițiilor legale, este permisă lărgirea cadrului unui asemenea raport juridic prin participarea și a unor terți interesați care sunt direct sau indirect afectați de soluția ce urmează a fi pronunțată în litigiul dintre părți. Astfel, arată că legiuitorul a prevăzut posibilitatea terților de a interveni în cadrul litigiilor apărute în materia achizițiilor publice în cadrul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă dispune faptul că, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, o astfel de intervenție voluntară putând fi principal sau accesorie. Intervenția este (i) principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat Pagina 21 din 75

§ 52

de acesta și (ii) accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.  Astfel, promovează cererea de intervenție cu scopul de a deveni parte în litigiul dintre autoritatea contractantă și contestator și, totodată, de a susține poziția procesuală a autorității contractante, respectiv decizia de desemnare a ofertei sale ca fiind câștigătoare. Raportat la prezenta cerere de intervenție, apreciază că deține atât calitatea, cât și capacitatea procesuală necesare, justificând un interes legitim în cauză prin promovarea acestei cereri, în calitate de ofertant declarat câștigător. În acest sens, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 64 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prin urmare precizează că cererea de intervenție formulată are caracter accesoriu și este promovată în sprijinul autorității contractante, întrucât societatea sa urmărește aceleași obiective ca și aceasta, respectiv menținerea actelor emise în cadrul procedurii de atribuire, în forma adoptată de comisia de evaluare. În mod concret, obiectul cererii sale de intervenție este identic cu punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă, vizând respingerea contestației formulate de ofertantul nemulțumit. În urma analizării contestației, intervenientul consideră că aceasta este neîntemeiată/nefondată pentru următoarele considerente: Referitor la prima critică, privind anularea procedurii de atribuire, atrage atenția contestatorului că procedura de atribuire poate fi anulată potrivit prevederilor art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 actualizată. Raportat la pct. 35, pag. 7 din cadrul contestației, având în vedere faptul că, documentația de atribuire, nu a fost contestată de niciun

§ 53

operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru ..................... SRL, consideră critica privind anularea procedurii de atribuire ca fiind tardivă. Referitor la critica privind realizarea evaluării eronate de către comisia de evaluare a factorului de evaluare tehnic al ofertei depuse de contestator, ține să precizeze următoarele: Criteriul de atribuire aferent procedurii este „Cel mai bun raport calitate preț”, conform fișei de date, secțiunea II.2.5 Criterii de atribuire.  Unul din factorii de evaluare se refera la „Planificarea adecvată a resurselor umane” – 20 puncte. Algoritm de calcul fiind: „a) Autoritatea Contractantă acordă 20 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini sunt corect alocate, în sensul că ofertantul alocă resurse umane pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților, iar acestea sunt adecvate și detaliate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferentă proiectului tehnic pentru îndeplinirea activităților și subactivităților; b) Autoritatea Contractantă acordă 10 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini sunt parțial alocate, în sensul că: fie nu sunt detaliate corespunzător pe fiecare tronson, fie nu sunt alocate resurse pentru toate activitățile și subactivitățile. c) Autoritatea Contractantă acordă 5 puncte dacă ofertantul realizează o prezentare generală a resurselor umane identificate ca fiind necesare pentru îndeplinirea contractului, fără ca acestea să fie alocate pe activități/subactivități /tronsoane”. În cadrul Studiul de fezabilitate, fișier „Parte scrisa” la pag. 52 se face referire la pct.3.3.2.4 la schema de calcul a sistemului de distribuție gaze naturale de presiune medie - Varianta 1, unde se precizează că schema de calcul se regăsește în partea desenată - Planșele SF-14 VI, SF-15 VI, SF-16 VI., iar la pag.75 se face referire la pct.3.3.2.4 la schema de calcul a sistemului de distribuție gaze naturale de presiune medie - Varianta 2, unde se precizează ca schema de calcul se regăsește în partea desenată - Planșele SF-14 V1, SF-15 V1, SF-16 V1. Cum varianta recomandată în cadrul Studiului de fezabilitate la pag. 92, este Varianta 1, ofertanții au luat în considerare schemele de calcul aferente Variantei 1. Însăși contestatorul precizează la pag. 5 pct. 23 din cadrul contestației, că studiul de fezabilitate include trei planșe prezentând Pagina 23 din 75

§ 54

schema rețelei pentru fiecare dintre cele trei sate și denumite „Planșa SF-14_V1 - Schema de calcul_loc.Cascioarele_varianta 1”, „Planșa SF- 15_V1 Schema de calcul_loc.Gaiseni_varianta 1”, „Planșa SF-16_V1 - Schema de calcul_loc.Carpenisu_varianta 1”. Astfel, susține că dacă, autoarea contestației avea nelămuriri cu privire la criteriul de atribuire și la factorii de evaluare din cadrul acestuia, dacă considera că informațiile din cadrul documentației de atribuire sunt neclare, avea dreptul de a solicita clarificări conform art.160 din Legea nr. 98/2016, dar contestatorul nu a beneficiat de acest drept, ceea ce îl duce la concluzia că, autoarea contestației a înțeles în totalitate documentația de atribuire. Regula în materia achizițiilor publice este aceea a conformării întrutotul cerințelor documentației de atribuire, iar modificarea propunerii tehnice este permisă doar în situațiile de excepție expres prevăzute de lege; situații de excepție care sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse.  Este de interes a se reține aici și faptul că întreaga reglementare a domeniului achizițiilor publice, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute părților implicate în acest proces, au ca prim scop asigurarea respectării principiilor statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, principii printre care se regăsește și acela al proporționalității, înțeles ca fiind egala măsură între ceea ce se cere și ceea ce se oferă, respectiv între ceea ce se face și cum se sancționează. Având în vedere cele invocate mai sus, consideră că autoritatea contractantă nu-și poate ignora în etapa de evaluare a ofertelor propriile reguli stabilite în documentația de atribuire.

§ 55

Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă a analizat conformitatea tuturor ofertelor prezentate, cu respectarea principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți operatorii economici participanți la procedura în cauză. Pe de altă parte, raportat la pct. 25 și 26 pag. 5 din cadrul contestației potrivit cărora: „Astfel, graficul Gantt prezentat de Asociere (pag. 229 - 252 din oferta tehnică) a fost întocmit conform aceleiași sistematizări cu cea din schemele de calcul anexe la studiul de fezabilitate, respectiv pe 3 tronsoane reprezentând fiecare câte un sat. Definirea fiecărui sat ca fiind un tronson este rezonabilă din punct de vedere tehnic deoarece permite detalierea adecvată a activităților și subactivităților, în concordanță cu modul de execuție a lucrărilor, fiind ușor de urmărit de către Autoritatea contractantă. [26] Pe de altă parte, Autoritatea contractantă consideră că tronsonul este distanța dintre două noduri ale rețelei. Ar exista astfel 286 de tronsoane, numeroase dintre acestea având lungimi mai mici de 2 metri (de exemplu nodurile 185-187; 179- 180; 221-222;), între 2 și 3 metri (de exemplu nodurile 251-252; 276-277; 91-92; 281- 280; 124- 122), între 3 și 4 metri (de exemplu nodurile 111-112; 73-74; 18-19; 21-23) și așa mai departe”, intervenientul face următoarele precizări: Conform legislației în domeniul sectorului gazelor naturale, prin „nod” și „tronson” se înțelege: „Locul unde concură cel puțin 2 conducte poarta denumirea de nod”;  „Conducta cuprinsă între 2 noduri succesive poartă denumirea de tronson; aceeași denumire o poartă și conducta dintre un nod și capătul acesteia”. În susținere invocă art.50, respectiv art. 52 din Normele tehnice din 10 mai 2018 pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, care prevăd: [A] Pe parte de prescripții referitoare la proiectare: Art. 50 Dimensionarea conductelor de distribuție, racordurilor sau a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, unde sunt definite, printre altele: PI - presiunea absolută a gazelor naturale la începutul tronsonului de conductă, în bar; P2 - presiunea absolută a gazelor naturale la capătul tronsonului de conductă, în bar; L - lungimea tronsonului de conductă de distribuție, a racordului sau a instalației de utilizare a gazelor naturale; Articolul 52 Pagina 25 din 75

§ 56

(1) Dimensionarea conductelor de distribuție, a racordurilor sau a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale se face pe fiecare tronson cu debit constant; Ca schițe exemplificative redă fig. 3, 4 și 5 din anexă: Analizând această schemă se constată, printre altele, că: - punctul C reprezintă un nod - punctul D reprezintă un nod - punctul E reprezintă un nod - între B și C este o lungime de 9 m și un debit constant de calcul de 1.27 mc/h (tronson B-C) - între C și D este o lungime de 8 m și un debit constant de calcul de 0.60 mc/h (tronson C-D) [B] Pe parte de prescripții referitoare la execuție invocă art. 271 alin. (1), art. 274 alin. (5), și art. 298. Având în vedere cele menționate mai sus, de asemenea raportându-se la faptul că, autoarea contestației este o societate cu o vastă experiență în domeniu, fiind înființată în anul 1991, îi este greu să creadă că aceasta nu a înțeles noțiunea de „tronson”. De asemenea, susține că este de reținut că interpretarea dată de contestator, potrivit căreia „tronsonul” reprezintă „sat”, ar lipsi de sens raportarea la schemele de calcul, la care se face trimitere în cadrul factorului de evaluare. Ca atare, apreciază că susținerea contestatorului potrivit căreia „Mai mult, această definiție complet nerezonabilă și nefundamentată tehnic a tronsoanelor a apărut pentru prima oară în procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 134/9/14.05.2025, act întocmit

§ 57

ulterior deschiderii ofertelor, când Autoritatea contractantă cunoștea deja modul în care fiecare ofertant a definit noțiunea de tronson”, este nefondată/ netemeinică, având în vedere că noțiunea de „tronson” este reglementată în Normele tehnice din 10 mai 2018 pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale. Pentru aceste motive consideră critica nefondată. Referitor

§ 58

la

§ 59

critica

§ 60

potrivit

§ 61

căreia

§ 62

oferta

§ 63

depusă de ........................... SRL este inacceptabilă și neconformă și propunerea tehnică nu îndeplinește cerințele pentru acordarea punctajului maxim, aduce următoarele precizări: În principal raportat la motivele de neconformitate, invocate de contestator, punctele 38 - 50, pag.7-8 din cadrul contestației, sesizează că autoarea a formulat o contestație motivată în exclusivitate pe generalități, fără prezentarea vreunui argument concret care să vizeze oferta câștigătoare și, cu atât mai puțin, a vreunui mijloc de probă, ținând seama și de exprimarea intenției de a completa contestația cu noi motive și capete de cerere în urma studierii dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de motivare a contestației formulate, respectiv acordarea posibilității de completare a motivelor contestației.  Atrage atenția că prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016 impune motivarea în fapt a contestației, nu doar invocarea la modul general a neîndeplinirii diverselor cerințe din fișa de date sau caietul de sarcini ori a caracterului nereal al unor prețuri. Din parcurgerea atentă a contestației, constată că motivele concrete de nelegalitate și netemeinicie a deciziei autorității nu apar menționate. În contestație figurează doar motive de ordin ipotetic, simple presupuneri ale celui care a redactat contestația, fără vreo legătură concretă cu actele depuse de ofertant și cu evaluarea realizată de autoritatea contractantă. Suspiciunile de evaluare superficială a ofertei și de lipsă de responsabilitate nu pot fundamenta o eventuală anulare a actelor autorității. Trecând peste caracterul general al suspiciunilor, nici prin argumentarea probatorie din contestație și nici prin mijloacele de probă anexate ei, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., care impun părților să susțină cu mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului, contestatorul nu reușește să argumenteze ori să probeze în vreun fel că au existat încălcări ale legii în evaluarea ofertei câștigătoare, în speță că aceasta ar fi inadmisibilă. Consideră că motivele noi de contestare invocate prin intermediul concluziilor scrise sunt inadmisibile - sens în care este invocă decizia civilă nr. 933 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel București. Pagina 27 din 75

§ 64

Motivarea contestației, reprezentând un element vital al acesteia, trebuie prezentată în cuprinsul ei, în interiorul termenului legal de contestare sau, cel mai târziu, în termenul dat de Consiliu in baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.  Relativ la cererea de studiere a documentelor de la dosarul cauzei Consiliului, de acceptarea sau nu a ei nu trebuie să depindă motivarea contestației sau soluționarea ei. Cu alte cuvinte, legea este astfel construită încât o contestație trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate - motivele pe care se bazează calea de atac -, iar nu să fie o formă fără fond, o contestație de dragul contestării, motivată pe parcursul procesului, în urma accesului la dosarul achiziției publice. În opinia sa nu este admisibil și nici permis ca o contestație să fie depusă la Consiliu (și, similar, nici la instanța de judecată) doar pentru a avea acces autoarea ei la documentele ofertelor celorlalți și a le studia în vederea descoperii motivelor care ar putea să îi susțină contestația depusă. Nici măcar în procedura judiciară comună concluziile scrise nu constituie un mijloc de motivare a acțiunii în justiție. În procesul civil, concluziile scrise nu reprezintă altceva decât un mijloc de a sintetiza dezbaterile, cu referire punctuală la probele administrate, motivele de fapt și de drept pe care se bazează apărările sau pretențiile părților. Interdicția de completare subzistă și în situația în care contestatorul a invocat în termen motive generice de nelegalitate a actului atacat - a raționat și Curtea de Apel București, Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 4698 din 5 iunie 2014.

§ 65

Într-o altă ordine de idei, așa cum a relatat însuși contestatorul în cadrul contestației, acesta a avut acces la procesele verbale de evaluare a ofertelor întocmite de către autoritatea contractantă, astfel, contestatorul nu a profitat de oportunitatea, în urma studierii acestora, de a prezenta punctual, detaliat, în condițiile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 10 lit.f) din Legea nr. 101/2016, critici cu privire la aspectele vizate, vizavi de oferta câștigătoare, însoțite de mijloacele de probă relevante, astfel încât să demonstreze caracterul nesustenabil și real al acestei oferte. Mai mult decât atât a solicitat și repunerea în termenul de motivare a contestației formulate, respectiv acordarea posibilității de completare a motivelor contestației după studierea dosarului constituit de această dată la Consiliu. Raportat la motivele contestației, consideră că studierea ofertei sale nu ar avea nicio utilitate în soluționarea cauzei, neexistând o critică concretă a ofertei sale. În subsidiar, precizează că va demonstra în continuare că evaluarea ofertei depuse de ........................... SRL a fost efectuată corect de către autoritatea contractantă, ținându-se seama de prevederile documentației de atribuire, legislației în domeniu și cu respectarea principiilor care stau la baza achizițiilor publice. Pentru criticile prevăzute la pct. 38, pct. 40, pct. 41 și respectiv pct. 50, pag. 7-8 din cadrul contestației, menționează următoarele: În cadrul graficului Gantt prezentat în arhiva „3.2. Documente de ofertatehnica.zip”, fișier intitulat „o. Grafic Gantt” se poate observa cu ușurință faptul că, societatea sa a evidențiat și alocat resursele umane pe parcursul execuției lucrărilor (în funcție de responsabilitățile/atribuțiile deținute pentru realizarea fiecărei activități în parte) informații care probează transpunerea prevederilor caietului de sarcini într-un plan de implementare fezabil, conform cerințelor din Fișa de Date secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice. Urmărind Graficul de execuție se constată că în cadrul acestuia sunt prevăzute un număr de 4 echipe destinate execuției lucrărilor: - Echipa Căscioarele; - Echipa .........; - Echipa Cărpenișu; - Echipa Racord; Aceste echipe sunt asigurate de ........................... SRL. Componența fiecărei echipe este detaliată la nivel de persoană în înscrisul intitulat „Detaliere organigrama pr. - execuție”, personal salariat al ........................... SRL - 26 poziții, respectiv personal cu declarație de disponibilitate - 4 poziții. Atribuțiile acestor persoane sunt in conformitate cu cerințele exprimate în caietul de sarcini; Pagina 29 din 75

§ 66

În

§ 67

ceea

§ 68

ce

§ 69

privește

§ 70

activitatea subcontractantului ........................... & CO SRL, susține că acesta va executa lucrări de instalații electrice aferente SRMP, alimentare cu energie electrică, conform atestat tip B emis de ANRE destinat proiectării de instalații electrice exterioare/interioare, pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0.4 kV. În

§ 71

ceea

§ 72

ce

§ 73

privește

§ 74

activitatea subcontractantului ...........................SRL, acesta va presta servicii de proiectare instalații electrice aferente SRMP alimentare cu energie electrică conform atestat tip B emis de ANRE destinat proiectării de instalații electrice exterioare/interioare, pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0.4 kV. Raportat la critica prevăzută la pct.39, precizează următoarele: Societatea sa a prezentat resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini, corect alocate, în sensul că, aceasta a alocat resurse umane pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților, iar acestea sunt adecvate și detaliate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferente studiului de fezabilitate pentru îndeplinirea activităților și subactivităților. De asemenea, arată că, după cum se poate observa în înscrisul intitulat „g. Planificare resurse pe fiecare tronson schema calcul”, din cadrul arhivei „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, pe fiecare tronson din schema de calcul sunt alocate resursele umane necesare.

§ 75

Spre exemplu, pentru luna 8 de proiect, Echipa Căscioarele (cu componența umana definită în organigramă) execută următoarele: Rest din luna precedentă, conținând toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție conducta distribuție Dn 63 = 391.29 m, pe tronson 48-49 definit în schema de calcul; Pe tronson 20-21 = 340.77 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 340.77 m conducta distribuție Dn 63 si 20 buc branșamente GN Dn 32; Pe tronson 7-9 = 340.77 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 14.60 m conducta distribuție Dn 63 și 1 buc branșament GN Dn 32; Pe tronson 21-23 = 3.74 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 3.74 m conducta distribuție Dn 63; Pe tronson 44-45 = 411.90 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 411.90 m conducta distribuție Dn 63 și 24 buc branșamente GN Dn 32; De asemenea, consideră că este de precizat faptul că, în cadrul ofertei a prezentat documentele suport - CV, diplome, autorizări, certificări, pentru personalul responsabil pentru toate tipurile de activități, așa cum rezultă din arhivele intitulate „3.2. Documente de oferta tehnica.zip” și „3.3. Documente de oferta tehnica.zip”. Referitor la pct. 42 din cadrul contestației, conform căruia societatea sa nu a prezentat perioada de asistență tehnică din partea proiectantului”, menționează că, graficul Gantt a fost prezentat în arhiva „3.2. Documente de oferta tehnica.zip”, fișier intitulat „o. Grafic Gantt”, în cadrul căruia a evidențiat activitatea de asistență tehnică din partea proiectantului la poziția ID 13-14 din cadrul graficului. Referitor la pct. 43 din cadrul contestației, conform căruia societatea sa nu a evidențiat în graficul Gantt punctele de control/jaloanele relevante pentru urmărirea realizărilor, precizează că acestea au fost evidențiate la poziția ID 2. Referitor la pct. 44 din cadrul contestației, conform căruia societatea sa nu a evidențiat activitățile care urmează să fie executate de fiecare asociat/subcontractant în parte (cu evidențierea cel puțin a denumirii respectivelor entități), ține să precizeze faptul că, în graficul Gantt a evidențiat care sunt activitățile care urmează să fie executate atât de subcontractantul ...........................&CO SRL cât și de subcontractantul ...........................SRL, care în coroborare cu Acordurile de subcontractare depuse în cadrul procedurii și cu Organigrama care identifică în mod clar personalul responsabil pentru toate tipurile de activități, document depus în cadrul fișierului intitulat: „h. Detaliere organigrama pr. - execuție”, reiese fără dubiu că serviciile de proiectare instalații electrice aferente SRMP alimentare cu energie Pagina 31 din 75

§ 76

electrică, vor fi prestate de subcontractantul ...........................SRL, iar lucrările de instalații electrice aferente SRMP, alimentare cu energie electrică, vor fi executate de subcontractantul ...........................&CO SRL. Referitor la pct. 45 din cadrul contestației, conform căruia în graficul de prestare a serviciilor de proiectare societatea sa nu a enumerat toate fazele și etapele de proiectare solicitate în cadrul caietului de sarcini, precizează că graficul de prestare a serviciilor de proiectare este prezentat în arhiva „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, fișier intitulat „a. Propunerea tehnica” - „003 Detaliere Grafic de prestare a serviciilor de proiectare.pdf”, în cadrul căruia a enumerat toate fazele și etapele de proiectare solicitate în cadrul caietului de sarcini. Referitor la pct. 46 din cadrul contestației, conform căruia societatea sa nu a descris momentul în care vor interveni experții cheie necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului, menționează că momentul în care vor interveni experții cheie necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului este evidențiat la pag. 69-78 din fișierul „a. Propunerea tehnica” - „001 Propunerea tehnica.pdf”, arhiva „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”. Referitor la pct. 47 din cadrul contestației, conform căruia societatea sa nu a descris în detaliu, conform cerințelor, planul de lucru pentru realizarea serviciilor de proiectare, menționează că planul de lucru conceput pentru prestarea serviciilor de proiectare, pentru realizarea etapelor: documentații pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor, proiect privind organizarea execuției (POE), proiect tehnic

§ 77

(PT), detalii de execuție (DDE), verificare tehnică de calitate a proiectului, asistență tehnică din partea proiectantului, se regăsește la pag. 47-50 în cadrul arhivei „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, fișierul „a. Propunerea tehnica” - „001 Propunerea tehnica.pdf”, care este descris conform solicitării din cadrul fișei de date secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, pct. 1. Referitor la pct. 48 din cadrul contestației, conform căruia în capitolul metodologia de lucru propusă pentru prestarea serviciilor, societatea sa nu a prezentat modul de execuție al lucrărilor de subtraversare prin foraj orizontal dirijat al Râului Argeș, menționează ca la pag. 53 și 58 pct.4.3.1. în cadrul arhivei „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, fișierul „a. Propunerea tehnica” - „001 Propunerea tehnica.pdf' este descris modul de execuție al lucrărilor de subtraversare prin foraj orizontal dirijat. Referitor la pct. 49 din cadrul contestației, conform căruia societatea sa nu a abordat propunerea tehnică în conformitate cu soluția tehnică adoptată, și anume Varianta 1 - medie presiune, precizează că la pag. 5 din cadrul arhivei „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, fișierul „a. Propunerea tehnica” - „001 Propunerea tehnica.pdf”, se prevede: „Soluția tehnică de alimentare ca urmare, obiectivul propus în prezenta documentație constă în alegerea soluției tehnice Scenariul I pentru realizarea înființării sistemului de distribuție gaze naturale în ........., județul .........,” prin urmare, oferta tehnică descrie soluția tehnică recomandată în cadrul studiului de fezabilitate pag. 92 și anume Varianta 1 - medie presiune. Consideră totalitatea susținerilor din cadrul contestației ca fiind simple alegații, nedovedite prin niciun mijloc de probă, contrar prevederilor art.249 Cod procedura civilă, referitoare la sarcina probei. Pentru aceste motive consideră criticile ca fiind nefondate. Raportat la acordarea accesului la dosarul procedurii și repunerea în termenul de contestație, face următoarele precizări: În primul rând, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: Este INADMISIBILĂ prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia (cu atât mai mult, cu cât contestatorul a avut acces la dosarul constituit la autoritatea contractantă cu excepția informațiilor din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost care au fost declarate și dovedite confidențiale). Raportat la motivele contestației, studierea ofertei sale nu ar avea nicio utilitate în soluționarea cauzei, neexistând o critică concretă a ofertei sale, așa cum a demonstrat în rândurile de mai sus. Pagina 33 din 75

§ 78

În al doilea rând, susține că societatea sa a prezentat în cadrul propunerii tehnice, arhiva „3.4. Documente de oferta tehnica.zip”, fișier „q. Declarațiile obligatorii” - „SC ........................... SRL”, Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și din propunerea financiară care au caracter confidențial, în cadrul căruia a precizat că următoarele părți/informații din propunerea tehnică și din propunerea financiară: „a. propunerea/oferta tehnica în integralitatea sa; b. fundamentări/justificări de preț/cost/oferta financiară; c. elemente din oferta financiară în integralitatea sa; d. toate informațiile din care ar putea să reiasă conformitatea propunerii tehnice raportate la cerințele incluse în caietul de sarcini elaborat de beneficiar, au caracter confidențial, pentru a nu prejudicia interesele sale legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală. În continuare redă motivele pentru care consideră că oferta este confidențială așa cum au fost prezentate prin declarația din ofertă. Consideră că Declarația de confidențialitate, în conținutul căreia se regăsesc justificările, respecta dispozițiile art. 123 alin.(l) din HG nr. 395/2016, coroborat cu cele ale art.57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Astfel, nu înțelege care este motivul (în afara celui de a eluda textul de lege cu privire la termenul de depunere a contestației, prevăzut de art.8 alin.(l) lit. b) din Legea nr. 101/2016 - prin repunerea în termenul de contestare și prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise)

§ 79

solicitării dosarului constituit la CNSC, atâta vreme cât contestatorul a avut anterior solicitării CNSC, acces la dosarul constituit la autoritatea contractantă, cu excepția informațiilor din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost, caracterul confidențial al acestora fiind considerat în mod întemeiat de către autoritatea contractantă ca fiind dovedit. În concluzie, își menține poziția cu privire la caracterul confidențial al informațiilor din cadrul ofertei sale, în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect atribuirea contractului de achiziție publică antemenționat. Așa cum a arătat în rândurile de mai sus, contestația nu poate fi completată ulterior, în urma accesului la dosarul achiziției constituit la Consiliu, nici în situația în care contestatorul a invocat în termen motive generice de nelegalitate a actului atacat. În concluzie, susține că aspectele semnalate prin cererea de intervenție fac dovada faptului că, atât evaluarea ofertei depuse de ........................... SRL cât și evaluarea ofertei depuse de Asocierea

§ 80

.....................

§ 81

SRL

§ 82

-

§ 83

.....................

§ 84

SRL - ...........................SRL, a fost efectuată corect, ținându-se seama de prevederile documentației de atribuire, legislației în domeniu și cu respectarea principiilor care stau la baza achizițiilor publice, fapt pentru care, solicită Consiliului, admiterea cererii de intervenție voluntară astfel cum a fost formulată. În drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și pe toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul prezentei. În probațiune: solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care anexează prezentei cererii de intervenție, un set de documente considerate relevante. Având în vedere documentele depuse în cadrul procedurii, declarate „CONFIDENȚIALE”, respectiv „propunerea tehnică, propunerea financiară și fundamentări/justificări de preț/cost/oferta financiară” precum și faptul că ..................... SRL a solicitat să i se permită accesul la dosarul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările

§ 85

și

§ 86

completările

§ 87

ulterioare,

§ 88

prin

§ 89

adresa

§ 90

nr. 38334/1961/C1/11.06.2025, Consiliul solicită ........................... SRL, să comunice temeiul juridic al încadrării tuturor înscrisurilor menționate de către aceasta ca fiind „confidențiale”, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă, caracterul confidențial al documentelor și prejudiciul adus urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 35 din 75

§ 91

Prin adresa nr. 26241/12.06.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 39095/13.06.2025, ........................... SRL răspunde solicitării Consiliului, precizând că: În primul rând, arată că potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: Este INADMISIBILĂ prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia (cu atât mai mult, cu cât contestatorul a avut acces la dosarul constituit la autoritatea contractantă). În al doilea rând, susține că a prezentat în cadrul propunerii tehnice, arhiva „3.4. Documente de oferta tehnica.zip”, fișier „q. Declarațiile obligatorii” - „SC ........................... SRL”, Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și din propunerea financiară care au caracter confidențial (redă parte din conținutul declarației). Astfel arată că propunerea tehnică conține informații tehnice referitoare la tehnologiile utilizate, resursele folosite, inclusiv resurse umane, modalitățile de control și documente interne referitoare la sistemul de calitate, etc. deci informații de natura informațiilor confidențiale. Propunerea financiară conține lista de prețuri forfetare pentru principalele categorii de activități și lucrări, astfel consideră faptul că divulgarea prețurilor forfetare pentru principalele categorii de activități și lucrări reprezintă un lucru care aduce o atingere grava intereselor societății sale.

§ 92

Tot astfel, personalul folosit în cadrul propunerii tehnice - constituie secret comercial contractele sale cu personalul sau contratele de colaborare și angajamentele de care beneficiază pentru această lucrare. Tot astfel, diplomele și calificările personalului sunt confidențiale și conțin totodată și date cu caracter personal. Cunoașterea datelor confidențiale ale personalului prezentat la lucrare (care reies din CV, diplome) poate duce în avantaj competitorii care vor avea cunoștință despre datele specialiștilor care îndeplinesc cerințele de experiență solicitate de autoritatea contractantă. La fel, echipamentele utilizate sunt protejate de secretul comercial. Marca/modelul/vechimea utilajelor arată capacitățile de execuție, numărul de utilaje arată timpii de execuție pe care îi poate oferta societatea sa, toate acestea de mai sus trebuind a fi analizate cumulat pentru a înțelege pe deplin dimensiunea prejudiciilor ce pot fi cauzate societății sale prin oferirea accesului la aceste informații. Divulgarea informațiilor din cadrul propunerii tehnice dezavuează modalitatea în care societatea sa întocmește propunerile tehnice, modalitățile de execuție, procedeele de execuție, etc. Propunerea tehnică este un element complex al ofertei, mai ales în cadrul unor astfel de proceduri, sunt sute de pagini de informații care ar dezvălui modalitatea de lucru și organizarea, informații ce sunt ferm confidențiale. În anexa prezentului răspuns, atașează și Procedura privind Protecția secretelor comerciale și tehnice care se aplică în cadrul societarii, Decizia Administratorului societății privind caracterul confidențial al documentelor, acordurile de confidențialitate, precum și anexele procedurii menționate. Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 40801/19.06.2025 ..................... SRL transmite note scrise ca urmare a studierii dosarului cauzei la Consiliu, prin care detaliază motivele de neconformitate ale ofertei ........................... SRL 1. Termene de contestare. Contestatorul precizează că parte din motivele ce vor fi prezentate în continuare au fost deja invocate prin contestație. În privința motivelor care nu au fost invocate prin contestație, solicită Consiliului să aibă în vedere că toate acestea se raportează la propunerea tehnică și financiară a ........................... SRL, documente pentru care caracterul confidențial a fost invocat de ofertant în întregime, dar nu a fost dovedit în mod corespunzător. După cum a arătat prin contestație, a formulat trei cereri de acces la dosar, inclusiv la ofertele tehnice, și s-a deplasat la sediul autorității contractante la data și ora indicate de aceasta, însă autoritatea contractantă a refuzat în mod nejustificat să îi pună la dispoziție documentele respective. Pagina 37 din 75

§ 93

Refuzul nelegal al autorității contractante de a a-i acorda acces la documentele achiziției pentru care nu s-a dovedit confidențialitatea, în opinia sa reprezintă un motiv justificat, exclusiv de orice culpă a sa, pentru care nu a putut ridica aceste motive în termenul inițial de contestație. Pentru o asemenea situație, art. 168 C. proc. civ. (aplicabil în cauză potrivit art. 68 din Legea 101/2016) prevede dreptul la repunerea în termen. Dreptul la contestație în substanța sa, respectiv dreptul de a supune analizei Consiliului și a instanțelor de judecată criticile de mai jos cu privire la procedura de atribuire, nu poate fi restricționat prin conduita nelegitimă a autorității contractante și prin cea a ofertantului care în mod abuziv și netemeinic a indicat drept confidențiale documente, informații și părți ale ofertei care nu au în realitate un astfel de caracter. 2. Oferta ........................... SRL nu include elaborarea proiectului pentru obținerea autorizației de construire. Contestatorul arată că documentația de atribuire a inclus numai Studiul de Fezabilitate (SF), nu și proiectul pentru obținerea autorizației de construire (PAC) sau documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire (DTAC). Elaborarea PAC/DTAC face parte din obiectul contractului. În acest sens, documentația de atribuire, prin Formularul nr. 14 „Formular Propunere Tehnică”, capitolul 1 cerința nr. 3, a prevăzut obligația ofertanților de a prezenta „metodologia pentru realizarea etapelor de elaborare a... Proiectului pentru obținerea Autorizației de Construire (PAC)... prin prezentarea etapelor/fazelor, activităților și a

§ 94

modalității efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecărei activități...”. În schimb, susține că ........................... SRL nu a prevăzut, prezentat și detaliat metodologia de realizare a PAC/DTAC. Solicită Consiliului să aibă în vedere următoarele: • La pag. 12 din documentul „001 Propunerea tehnică”, ofertantul afirmă: „I.1 Cerințe minimale generale ce vor fi respectate de proiectant, 5.1 Cerințe minimale generale a) Proiectul tehnic va avea la bază, Documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire (PAC/DTAC), etapă în care s-au aprobat indicatorii tehnico - economici, elementele și soluțiile principale ale lucrării și în care au fost obținute toate avizele și acordurile de principiu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”; • La pag. 14 din documentul „001 Propunerea tehnica”, ofertantul afirmă: „5.2.1 Prevederi minimale pentru întocmirea Documentației necesare pentru obținere avize, acorduri, autorizații, etc, necesare pe toată perioada de derulare a contractului. Beneficiarul pune la dispoziția contractantului: - Certificatul de urbanism nr. 74/23.08.2023. Contractantul poate propune în cadrul proiectului tehnic soluții tehnice superioare sau cel puțin egale, din punct de vedere tehnic și economic, celor prevăzute în Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de construire (PAC/DTAC), cu încadrarea în bugetul ofertat”. • În descrierea detaliată a metodologiei și a planului de lucru pentru realizarea serviciilor de proiectare, ........................... SRL nu a luat în considerare elaborarea documentației PAC/DTAC, neregăsindu-se nicio mențiune cu privire la această etapă a proiectului. Din cele de mai sus, în opinia sa rezultă că ........................... nu a avut în vedere elaborarea PAC/DTAC, ci fie a omis această etapă esențială și solicitată în mod specific de autoritatea contractantă, fie a înțeles greșit documentația de atribuire și a considerat în mod eronat că PAC ar urma să fie pus la dispoziție de autoritatea contractantă. Fără PAC/DTAC, nu este posibilă eliberarea autorizației de construire și nu este posibilă realizarea lucrărilor ce fac obiectul contractului. În consecință, precizează că oferta ........................... SRL este neconformă în sensul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și al art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece propunerea tehnică nu îndeplinește în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire. Spre comparație, precizează că societatea sa a prevăzut elaborarea PAC/DTAC la pag. 10, 19, 21, 61 din propunerea tehnică. Pagina 39 din 75

§ 95

3. Oferta ........................... SRL nu include activitatea de aprobare a racordului la sistemul național de transport al gazelor. În opinia sa, autoritatea contractantă a realizat o evaluare vădit eronată a factorului de evaluare tehnic al ofertei Asocierii al cărei lider este. Astfel, arată că Formularul nr. 14 solicită ofertanților o prezentare a „activităților și a modalității efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecărei activități desfășurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizare a serviciilor, a obiectivelor asociate Contractului” (cerința 3 din capitolul 1). Potrivit aceluiași formular, în același capitol al propunerii tehnice ofertantul trebuie să documenteze „nivelul său de înțelegere asupra obiectului Contractului și gradul de conștientizare a importanței rezultatului Contractului pentru Autoritatea Contractantă”. Pentru realizarea obiectului contractului, este necesară racordarea la sistemul național de transport al gazelor (SNT) - a se vedea, de exemplu, secțiunea II.2.4 „Descrierea achiziției publice” din Fișa de date. În schimb, în descrierea detaliată din propunerea tehnică a ........................... SRL a metodologiei și planului de lucru pentru realizarea serviciilor de proiectare nu este specificată etapa de aprobare în consiliul tehnico-economic (CTE) al Transgaz a proiectului de racord la sistemul național de transport al gazelor, conform avizului tehnic de racordare (ATR) emis de Transgaz. Fără aprobarea de către CTE Transgaz a proiectului de racord, execuția și montajul racordului și a stației de reglare și măsurare gaze (SRMP) nu vor fi posibile.

§ 96

Etapa aprobării de către Transgaz a proiectului de racord este deci obligatorie pentru executarea lucrărilor. Cu toate acestea, ofertantul nu a prevăzut această etapă, demonstrând că nu a înțeles care sunt toate activitățile necesare pentru atingerea obiectului contractului. Atât timp cât autoritatea contractantă a solicitat prezentarea și detalierea fiecărei activități, nu este posibil să se considere că anumite activități ar fi fost avute în vedere în mod implicit, chiar dacă nu au fost prezentate în propunerea tehnică. În consecință, consideră că oferta ........................... SRL este neconformă în sensul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și al art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece propunerea tehnică nu îndeplinește în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire. 4. Oferta ........................... SRL nu prezintă metodologia și planul de lucru pentru activitatea de asistență tehnică pe perioada lucrărilor. Contestatorul susține că potrivit documentației de atribuire, propunerea tehnică trebuie să includă o descriere detaliată a metodologiei și a planului de lucru conceput pentru realizarea etapelor proiectului, printre care și cea de asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada executării lucrărilor (a se vedea, de exemplu, secțiunea IV.4.1 din fișa de date sau Formularul nr. 14). În opinia sa propunerea tehnică a ........................... SRL nu răspunde acestei cerințe. Deși propunerea tehnică indică strict formal asigurarea asistenței tehnice a proiectantului pe durata lucrărilor, nu este prezentată o descriere detaliată a metodologiei și a planului de lucru pentru realizarea efectivă a acestei activități. Solicită Consiliului să aibă în vedere secțiunea „N. Durata de realizare a serviciilor de proiectare” de la pag. 43-47 din propunerea tehnică a ........................... SRL, unde ofertantul arată (pag. 43): „Durata de execuție a serviciilor de proiectare este de 4 luni de la data ordinului de începere a serviciilor. Asistența tehnică din partea proiectantului va fi asigurată pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor. Data ordinului de începere a serviciilor se consideră ziua 1. În Anexa - Grafic de execuție se regăsește detalierea activității de proiectare. Metodologia propusă pentru servicii (proiectarea lucrărilor) Aici sunt introduse informațiile solicitate și în forma solicitată pentru a demonstra îndeplinirea obiectivelor asociate atribuirii Contractului și implementarea abordării prezentate la paragraful anterior”. Din aceste explicații se înțelege că metodologia prezentată în continuare va demonstra îndeplinirea și implementarea asistenței tehnice din partea proiectantului. Pagina 41 din 75

§ 97

Această etapă este prevăzută strict indicativ la punctul (iii) de la pag. 46, însă tabelul care urmează și care prezintă concret și detaliat etapele respective nu o include, fiind vorba în opinia sa de o evidentă omisiune. În mod similar, secțiunea „2. Planul de lucru pentru implementarea/ realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul Contractului” care începe la pag. 47 din propunerea tehnică menționează strict formal la pag. 49-50 „Planul de lucru pentru prestarea serviciilor de elaborare a:... Asistenței tehnice din partea proiectantului (AT)”, însă tabelul de la pag. 50 care detaliază acest plan de lucru nu include și asistența tehnică din partea proiectantului. În opinia sa, simpla mențiune a faptului că ........................... SRL ar asigura acest serviciu nu este suficientă pentru a răspunde cerințelor exprese ale documentației de atribuire referitoare la descrierea detaliată a metodologiei și a planului de lucru și pentru a dovedi că ofertantul a avut într-adevăr în vedere această etapă. După cum a arătat, planul de lucru de la pag. 50 din oferta tehnică nici nu include o rubrică referitoare la asistența tehnică din partea proiectantului pe parcursul lucrărilor. Mai mult, susține că propunerea tehnică a GAZ VEST RETELE SRL nu este corelată cu propunerea financiară, care include și cotează financiar această etapă. Spre comparație, precizează că societatea sa a descris metodologia și planul de lucru pentru etapa asistenței tehnice din partea proiectantului la pag. 09-22 din propunerea tehnică. În consecință, consideră că oferta ........................... SRL este neconformă în sensul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și al art.

§ 98

137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece propunerea tehnică nu îndeplinește în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire. 5. Oferta ........................... SRL nu prezintă informații privind durata și inter-relaționarea activităților, privind punctele cheie de control și privind adecvarea la constrângerile fizice. Astfel arată că Formularul 14, în cadrul capitolului 2 „Planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul Contractului”, prevede: „Cel puțin următoarele informații trebuie prezentate în această secțiune a Propunerii Tehnice: b. Durata/succesiunea activităților și inter-relaționarea lor; c. Punctele cheie de control (jaloane/milestones)”. În schimb, planul de lucru al ........................... SRL (pag. 47-50 din propunerea tehnică) nu include aceste informații minime obligatorii, pe care ofertantul le-a omis cu desăvârșire. De asemenea, arată că Formularul 14, în cadrul capitolului 4 „Metodologia de executare a lucrărilor” solicită drept cerință minimă prezentarea de informații privind adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării. Oferta ........................... SRL nu prezintă aceste informații. În consecință, oferta ........................... SRL este neconformă în sensul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și al art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece propunerea tehnică nu îndeplinește în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire. Spre comparație, precizează că oferta sa tehnică include elementele menționate mai sus la pag. 229¬247 din propunerea tehnică. 6. Metodologia ........................... SRL de execuție a lucrărilor conține erori și omisiuni esențiale. În opinia sa documentul „002 Detaliere Metodologia de execuție a lucrărilor” din oferta ........................... SRL ar trebui să includă detalii cu privire la modul în care ofertantul propune să abordeze executarea lucrărilor de construcție. Cu privire la acest aspect arată că la pag. 82-83, în cadrul secțiunii „5.4.2. Execuție rețele de distribuție gaze naturale”, ........................... SRL afirmă: „Pe traseul rețelei de gaz proiectate vom avea următoarele obstacole, pe care conducta de gaz le va subtraversa/traversa; Drum național DN 5; Drumuri comunale DC 115, DC 116; Calea Ferata București-.........; Subtraversarea acestor obstacole, se va face prin foraj orizontal dirijat, conducta de gaz proiectată urmând a fi montată în tub de protecție”. Pagina 43 din 75

§ 99

Subliniază că, în realitate, niciunul din pretinsele obstacole de mai sus nu se regăsește în prezentul proiect! Nici autoritatea contractantă nu a adresat nicio întrebare de clarificare, deși este imposibil de înțeles ce anume a intenționat ofertantul prevăzând subtraversarea unor obstacole inexistente. În schimb, din aceeași metodologie lipsesc orice detalii cu privire la subtraversarea râului Argeș, care este un obstacol real și care face parte din prezentul proiect (a se vedea secțiunea II.2.4 din fișa de date: „Între localitățile Căscioarele și ........., conducta va subtraversa râul Argeș.”). Subtraversarea râului Argeș este menționată la pag. 83 din această metodologie, însă fraza este copiată cuvânt cu cuvânt din secțiunea II.2.4 din fișa de date, fără absolut niciun alt detaliu: „Între localitățile Căscioarele și ........., conducta va subtraversa râul Argeș. Subtraversarea se va realiza prin foraj orizontal dirijat”. În mod evident, copierea fișei de date nu poate substitui descrierea tehnică de către ofertant a metodologiei concrete de abordare a subtraversării. Nu numai că ofertantul nu prezintă metodologia de execuție a subtraversării râului Argeș, ci - chiar mai mult - nici oferta financiară nu cotează

§ 100

această

§ 101

activitate,

§ 102

ceea

§ 103

ce

§ 104

confirmă

§ 105

faptul că ........................... SRL nu a luat deloc în considerare această importantă etapă a lucrărilor. În consecință, consideră că oferta ........................... SRL este neconformă în sensul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și al art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece propunerea tehnică nu îndeplinește în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire.

§ 106

Spre comparație, precizează că oferta sa tehnică include metodologia de subtraversare a râului Argeș la pag. 698-707, 744-746 din propunerea tehnică. 7. Oferta ........................... SRL nu include procedurile tehnice de execuție. Cu privire la acest aspect arată că Secțiunea IV.4.1 „Modul de prezentare a ofertei tehnice” din fișa de date include cerința minimă ca Planul de management al calității în cadrul contractului să includă, printre altele, cel puțin „Lista procedurilor tehnice de execuție a tuturor obiectelor indicate în cadrul listei de prețuri și a categoriilor de lucrări care urmează a fi executate, care urmează să fie aplicate la realizarea obiectivului de investiții, precum și procedurile tehnice de execuție indicate în listă”. Propunerea tehnică a ........................... SRL nu include nici lista procedurilor tehnice de execuție și nici procedurile în sine, pentru fiecare obiect și categorie de lucrări. Spre comparație, precizează că oferta sa tehnică include procedurile tehnice de execuție la pag. 635-746 din propunerea tehnică. În consecință, consideră că oferta ........................... SRL este neconformă în sensul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și al art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece propunerea tehnică nu îndeplinește în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire. 8. Graficul ........................... SRL de prezentare a serviciilor de proiectare nu respectă cerințele documentației de atribuire. Documentul „003 Detaliere Grafic de prestare a serviciilor de proiectare” include un grafic al activităților de proiectare. Din analiza acestuia, se constată că lipsesc activitățile și informațiile deja menționate mai sus în legătură cu propunerea tehnică (documentul „001 Propunerea tehnică”): • nu este prevăzută etapa de aprobare în CTE Transgaz a proiectului de racord și SRMP; • nu este prevăzută activitatea de asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor; • nu există informații privind durata/succesiunea activităților și inter-relaționarea lor; • nu sunt evidențiate punctele cheie de control (jaloane/milestones). În opinia sa, absența acestor informații atât din proiectul tehnic, cât și din detalierea graficului de prestare a serviciilor confirmă faptul că nu este vorba de vicii de formă a ofertei, ci ........................... SRL a omis să ia în considerare aceste aspecte, care însă sunt obligatorii potrivit cerințelor din documentația de atribuire menționate anterior. 9. Graficul Gantt include erori și neconformități. Pagina 45 din 75

§ 107

9.1. Utilajele prezentate nu sunt corelate în cadrul propunerii tehnice. Graficul Gantt al ........................... SRL prezintă la pag. 4, începând de la rândul 174 „Echipamentul necesar” sumarul utilajelor declarate de ofertant. Se observă că sunt dimensionate echipamentele pentru o singură echipă, ........................... SRL precizând că este vorba de 4 dotări similare pentru cele 4 echipe (rândul 174 – „Echipamentul necesar descris mai jos, x4”). Rândul 177 include 2 mașini de sudat, una cu electrofuziune (EF) și una cap-la cap, înțelegându-se în corelație cu rândul 174 că ........................... SRL a preconizat în total 8 asemenea mașini de sudură, câte două pentru fiecare cele 4 echipe. Pe de altă parte, documentul „Listă dotări utilaje, aparate, echipamente” prezintă numai 5 mașini de sudură (pag. 4 - două aparate sudură PE; pag. 5 - două aparate sudură electrofuziune; pag. 7 - un aparat sudură elctrofuziune). Astfel, dotările puse la dispoziție de ........................... SRL nu sunt suficiente pentru echiparea concomitentă a celor patru echipe potrivit graficului Gantt. Rezultă deci că activitățile preconizate în graficul Gantt nu vor putea fi realizate conform programării, întregul grafic fiind afectat de insuficiența resurselor alocate față de cele proiectate. În opinia sa această eroare este una însemnată, care afectează posibilitatea ofertantului de a respecta graficul fizic de execuție a lucrărilor și deci conformitatea ofertei. 9.2. Durata imposibilă pentru refacerea terenului.

§ 108

Rândul 95 din graficul Gantt prevede etapa de refacere teren cu o durată de o singură zi. Consideră că și aceasta este o eroare majoră. Având în vedere lungimea rețelei de distribuție de 36 km, precum și personalul propus și utilajele prezentate de ..........................., este imposibil ca refacerea terenului să fie realizată într-o singură zi. Consideră că este vorba de o neconformitate a ofertei, care nu include într-un mod realist activitatea în discuție. Modificarea graficului sub acest aspect ar echivala cu o modificare a propunerii tehnice, deoarece se repercutează asupra duratei asumate a lucrării. 9.3. Prezentarea resurselor umane nu respectă cerința autorității contractante. Contestatorul arată că Secțiunea IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date prevede la pct. 5 referitor la graficul Gantt că, planificarea fizică a lucrărilor trebuie prezentată „... împreună cu alocarea resurselor umane pe parcursul execuției lucrărilor (în funcție de responsabilitățile/atribuțiile deținute pentru realizarea fiecărei activități în parte) informații care vor trebui să probeze transpunerea prevederilor caietului de sarcini într-un plan de implementare fezabil”. În schimb, graficul Gantt al ........................... SRL nu face distincția solicitată de fișa de date între membrii echipelor în funcție de responsabilitățile/ atribuțiile deținute de fiecare. Graficul Gantt se rezumă la prezentarea sumară a resurselor umane alocate, prin simpla mențiune „ECH. Proiectare”, „Echipa Căscioarele”, „Echipa Căscioarele+Carp” sau chiar „Ofertant”. Din aceasta înșiruire, nu rezultă nici felul în care a fost făcută alocarea, așa cum a solicitat autoritatea contractantă, nici resursele umane, și cu atât mai puțin nu este respectată cerința din fișa de date citată mai sus. Consideră că această împrejurare reprezintă o neconformitate a ofertei, care nu satisface cerințele minime ale documentației de atribuire. 9.4. Nu sunt indicate activitățile subcontractanților. Potrivit secțiunii IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date, pct. 5 referitor la graficul Gantt, partea finală: „Aceasta secțiune va conține, după caz, și planul de lucru cu asociații/ subcontractanții în raport cu eventualele activități care urmează să fie derulate de către fiecare asociat/subcontractant în parte (cu evidențierea cel puțin a denumirii respectivelor entități)” ........................... SRL a declarant doi subcontractori (...........................SRL și ........... SRL), însă graficul Gantt nu îndeplinește cerința de mai sus, nefiind marcate pe grafic activitățile ce urmează a fi derulate de subcontractori. Și această omisiune reprezintă, în opinia sa un motiv de neconformitate a ofertei. Pagina 47 din 75

§ 109

9.5. Data de start a lucrărilor este greșită. Data de start a graficului Gantt al ........................... SRL (data de începere a proiectului) este 1 mai 2024, cu aproape un an anterioară datei de depunere a ofertelor de 3 februarie 2025. Consideră că această eroare nu poate reprezenta un simplu viciu de formă, data de începere influențând programarea perioadelor de iarnă, când execuția este îngreunată. Se observă că, în graficul Gantt prezentat de ........................... SRL, „lunile de iarnă” sunt considerate lunile mai- august (rândurile 40-43, 60-65, 82-85), în schimb ofertantul preconizând ca în lunile reale de iarnă să desfășoare activități. 9.6. Denumirea lucrării este greșită. Caseta din partea din stânga jos a fiecărei pagini a graficului Gantt menționează denumirea lucrării ca fiind „Interconnector Bulgaria - Serbia”, această eroare confirmând modul lacunar și neglijent, dovedit deja mai sus, în care ofertantul a abordat elaborarea propunerii tehnice. 10. Oferta financiară a ........................... include repere cu preț zero. Potrivit art. 136 din HG nr. 395/2016, în situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, atunci are obligația de a solicita ofertantului explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. De asemenea, potrivit art. 137 alin. (3) lit. c) din HG nr. 395/2016, oferta este neconformă atunci când conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu pot fi justificate.

§ 110

În cazul de față, susține că propunerea financiară a ........................... SRL include repere care sunt cotate cu zero, respectiv cele de la capitolul 1 1Cheltuieli privind obținerea și amenajarea terenului”, 1.2. Amenajarea terenului; 1.3. Amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială; 1.4. Cheltuieli pentru relocare protecția utilităților”, un preț de zero neputând fi justificat. Cu toate acestea, comisia de evaluare nu și-a exercitat obligația de a solicita explicații. De asemenea, aceste trei subcategorii de cheltuieli au fost bugetate de către autoritatea contractantă, conform Fișei de Date cap. II.1.4.: Valoare estimată eligibilă lei fără TVA care cuprinde: 1.2. Amenajarea Terenului 400,00 lei fără TVA. 1.3. Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială 159.485,00 lei fără TVA. 1.4. Cheltuieli pentru relocare protecția utilităților 35.000,00 lei fără TVA”. Atât timp cât la dosarul achiziției nu există nicio justificare cu privire la aceste prețuri, ofertantul nu a făcut dovada posibilității de a îndeplini contractual în condițiile impuse prin documentație, și trebuie considerat că oferta este neconformă. De altfel, o dovadă a modului superficial în care comisia de evaluare a tratat această ofertă este și faptul că suma subtotalurilor din oferta financiară este cu 500 lei mai mare decât totalul declarat în formularul de ofertă, aspect pe care comisia de evaluare nu l-a sesizat. 11. În subsidiar - Oferta ........................... trebuie depunctată. În subsidiar față de motivele de neconformitate invocate mai sus, solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a aplicat în mod greșit factorul de evaluare „Planificarea adecvată a resurselor umane”, acordând ofertei ........................... SRL maximul de 20 de puncte în condițiile în care oferta nu îndeplinește condițiile pentru punctajul maxim, ci numai pentru cel de 5 puncte. Conform factorului de evaluare în discuție, ceea ce se punctează este modul de planificare și prezentare a activității resurselor umane: Algoritm de calcul: Planificarea adecvata a resurselor umane: pondere 20% (redă în continuare algoritmul de calcul al punctajului acordat). Din analiza documentului ........................... SRL „Planificare resurse pe fiecare tronson schema calcul”, rezultă că nu sunt prezentate în niciun fel Subactivitățile, iar detalierea și adecvarea resurselor umane pentru aceste activități/subactivități lipsește cu desăvârșire. Documentul este schematic, iar din conținutul acestuia nu se poate stabili corectitudinea alocării resurselor pe subactivități și nici măcar resursele alocate. Nu sunt suficiente elemente pentru a stabili respectare cerințelor Pagina 49 din 75

§ 111

factorului de punctaj și categoric nu se poate acorda punctajul maxim în baza acestui document. Pentru a exemplifica, se va referi chiar la explicația oferită de ........................... SRL în cererea de intervenție: „După cum se poate observa în înscrisul intitulat „g. Planificare resurse pe fiecare tronson schema calcul”, din cadrul arhivei „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, se poate observa că pe fiecare tronson din schema de calcul sunt alocate resursele umane necesare. Spre exemplu, pentru luna 8 de proiect, Echipa Căscioarele (cu componenta umană definită în organigramă) execută următoarele: Rest din luna precedenta, conținând toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție conducta distribuție Dn 63 = 391.29 m, pe tronson 48-49 definit în schema de calcul; Pe tronson 20-21 = 340.77 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 340.77 m conducta distribuție Dn 63 și 20 buc branșamente GN Dn 32; Pe tronson 7-9 = 340.77 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 14.60 m conducta distribuție Dn 63 și 1 buc branșament GN Dn 32; Pe tronson 21-23 = 3.74 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 3.74 m conducta distribuție Dn 63; Pe tronson 44-45 = 411.90 m, toate activitățile și subactivitățile necesare pentru execuție 411.90 m conducta distribuție Dn 63 și 24 buc branșamente GN Dn 32”; Contestatorul susține că în documentul „Planificare resurse pe fiecare tronson schema calcul”, se observă că pentru luna 8, pentru

§ 112

fiecare traseu între două noduri (traseu pe care ofertantul l-a definit drept un tronson), „echipa Căscioarele” desfășoară lucrările: „distribuție/ inst. rac./ br/ reg.”. Se poate deduce că „distribuție/ inst. rac./ br/ reg.” reprezintă, în opinia ........................... SRL, „toate activitățile și subactivitățile” de execuție. În realitate, arată că ofertantul pur și simplu afirmă că „întreaga echipă va efectua toate subactivitățile”. Această prezentare este cu totul incompletă și în niciun caz nu se poate vorbi despre o detaliere și adecvare a resurselor umane pentru fiecare activitate și subactivitate, care să poată fi punctată cu 20 de puncte. Nu este prezentată nicio subactivitate, nu este făcută nicio diferențiere între membrii echipei. De exemplu, anumite segmente de traseu sunt supraterane, caz în care nu se efectuează lucrări de săpături, tipul de sudură este diferit etc., iar membrii implicați ai echipei variază în consecință. Cu privire la acest aspect susține că nici graficul Gantt al ........................... SRL nu aduce mai mult detaliu în privința subactivităților preconizate pentru lucrările de execuție și montaj în Căscioarele (pentru a păstra același exemplu), ofertantul mulțumindu-se să prezinte generic „Execuție Lucrări - rețea distribuție g.n. (878 m) și branșamente g.n.” la rândurile 30-39 și 44-48 din grafic. Pentru comparație, solicită Consiliului să aibă în vedere graficul Gantt al său, la pag. 231 și următoarele din Propunerea Tehnică: • Pentru satul Căscioarele (definit drept un tronson), a definit activitățile: o Activitatea „Execuție montare conducte rețea distribuție sat Căscioarele” (rândul 37), care este apoi împărțită în subactivitățile de la rândurile 38-51, acestea fiind definite explicit și detaliat; o Activitatea „Execuție branșamente sat Căscioarele” (rândul 52), care este apoi împărțită în subactivitățile de la rândurile 53-74, acestea fiind definite explicit și detaliat. • Subactivitățile de mai sus sunt realizate de Echipa 1. • Pentru a detalia și aloca resursele umane din Echipa 1 la nivel de subactivitate astfel cum a solicitat autoritatea contractantă, precizează că la pag. 242 și următoarele din Propunerea Tehnică a corelat fiecare membru al fiecărei echipe cu perioada de efectuare a lucrărilor (câte zile lucrează în fiecare din lunile proiectului). • În continuare, componența echipelor și rolul fiecărui membru sunt prezentate la pag. 246-247 din Propunerea tehnică. Se poate observa faptul că oferta sa a detaliat într-adevăr fiecare subactivitate cât și resursele umane alocate acesteia, astfel cum a solicitat fișa de date. Autoritatea contractantă poate să verifice, pentru Pagina 51 din 75

§ 113

fiecare subactivitate, care membri ai echipei sunt implicați în realizarea acesteia și pentru cât timp. În schimb, oferta ........................... SRL nu permite să se discearnă nici care sunt subactivitățile concrete, nici care membri ai echipei vor realiza care subactivități. În opinia sa este cât se poate de evident că oferta nu îndeplinește factorul de evaluare la nivelul maxim. Cel mult, modalitatea de prezentare a ofertei ........................... SRL se încadrează la 5 puncte: „ofertantul realizează o prezentare generală a resurselor umane identificate ca fiind necesare pentru îndeplinirea contractului, fără ca acestea să fie alocate pe activități/subactivități/tronsoane”. Față de toate aspectele menționate, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să reevalueze oferta ........................... SRL cu luarea în considerare a motivelor de neconformitate (și, în subsidiar, a modului de aplicare a factorului de evaluare „Planificarea adecvata a resurselor umane”) invocate mai sus. Prin adresa nr. 176/14/25.06.2025 autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de notele scrise prezentate de contestator. Referitor la motivele invocate de către contestator, solicită ca acestea să fie respinse în totalitate ca fiind lipsite de orice temei, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate: Cu privire la punctele 1 și 6 din NOTE SCRISE privind neconformitatea și punctajul acordat greșit al ofertei ........................... SRL autoritatea contractantă dorește să precizeze faptul că a pus la dispoziție contestatorului dosarul de achiziție de la solicitarea FN din data

§ 114

de 26.05.2025 și toate documentele solicitate care nu au fost declarate confidențiale de către operatorii economici participanți la procedură fără a îngrădi accesul la acestea, cu respectarea principiile care stau la baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiilor publice. În cadrul ofertei sau depus declarații de confidențialitate de către operatorul economic, ........................... SRL. Declararea ofertei confidențiale se regăsește și în procesul verbal de evaluare tehnică la punctul respectiv în procesul verbal de evaluare financiară și raportul procedurii. Cu privire la pct. 2. Oferta ........................... SRL nu include elaborarea proiectului pentru obținerea autorizației de construire, punctele 7 și 13 din NOTE SCRISE, autoritatea contractantă precizează faptul că oferta ........................... SRL include elaborarea proiectului pentru obținerea autorizației de construire: În cadrul documentației tehnice depuse de ................ SRL în oferta pentru contractul suspus licitației, ofertantul și-a asumat în mod expres responsabilitatea de a elabora toate documentațiile necesare obținerii autorizației de construire, inclusiv componentele aferente fazelor PAC (Proiect pentru Autorizarea Construcției) și DTAC (Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire). a. Angajamente explicite din propunerea tehnică: Conform secțiunii „Etapa I - Proiectarea”, ofertantul precizează: „Elaborarea documentațiilor necesare pentru obținerea/prelungirea tuturor avizelor, acordurilor, autorizațiilor solicitate prin certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire...”. Această formulare include de facto obligația de elaborare a PAC/DTAC, întrucât acestea sunt componente standard în procesul de autorizare a lucrărilor de construcții, conform legislației în vigoare. b. Elemente suplimentare din cadrul aceleiași etape: Ofertantul își mai asumă: „Elaborarea Proiectului de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E.), Proiectului Tehnic (P.T.), precum și a Detaliilor de Execuție (D.E.)...” Aceste documente sunt incluse sau conexe fazei DTAC și sunt esențiale în fundamentarea cererii de autorizare a executării lucrărilor. c. Confirmare din Programul de Management al Calității: Documentul „Programul de management al calității” stipulează faptul că: „Procedurile tehnice de execuție [...] vor fi adaptate exact la cerințele exprimate în documentația de achiziție (proiect și documentele licitației)”. Această formulare presupune conformarea completă la cerințele legale și contractuale, inclusiv cele care privesc obținerea autorizației de construire, ceea ce presupune existența documentațiilor PAC/DTAC întocmite de ofertant. d. în pag. 21 a propunerii se stipulează: Pagina 53 din 75

§ 115

„□ Penultima întâlnire în cadrul etapei de elaborare a proiectelor: - întâlnirea echipei de proiect cu investitorul în vederea analizării stadiului elaborării PT, prezentarea documentelor și materialelor redactate, etc.; - prezentarea concluziilor investitorului referitoare la activitățile desfășurate până la data întâlnirii; - predarea documentelor PT, analiza în comun cu investitorul a acestora, verificarea rezultatelor, a soluțiilor propuse și concordanța acestora cu recomandările Certificatului de Urbanism și a celorlalte Avize și Acorduri, Documentația tehnica pentru obținerea Autorizației de construire PAC/D.T.A.C.); - verificarea Devizelor, - alte activități specifice proiectului.” Din moment ce ofertantul va prezenta, la această întâlnire cu autoritatea contractanta „Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de construire PAC/D.T.A.C.)”, în opinia sa înseamnă că susținerea contestatorului este nefondată. Cu privire la pct. 3. Oferta ........................... SRL nu include activitatea de aprobare a racordului la sistemul național de transport al gazelor, punctele 14 și 19 din NOTE SCRISE, autoritatea precizează faptul că Oferta ........................... SRL include activitatea de aprobare a racordului la sistemul național de transport al gazelor. Consideră că reproșurile contestatorului la acest punct sunt neclare și nefondate.

§ 116

Termenul „racord de înaltă presiune” este utilizat cu referire la elemente de infrastructură de presiune înaltă, tratat ca obiect principal în procesul de proiectare și execuție. Precizează că ........................... SRL s-a angajat expres să elaboreze documentația tehnică și să execute lucrările aferente racordului în toate fazele prevăzute în proiect, atât din punct de vedere tehnic, cât și procedural. În opinia sa referirile sunt clare, recurente și asumate, indicând caracterul obligatoriu al realizării racordului, alături de SRMP, cu toate elementele ce țin de acest demers, inclusiv avizarea documentațiilor necesare în CTE Transgaz SA; Astfel: „Pentru alimentarea cu gaze naturale a UAT ........., jud. ........., se impune execuția unui racord DN 100 mm, Pn 40 bar, la conducta de transport gaze naturale de înaltă presiune DN 800 Crevedia Podisor, P = 40 bar. 10, Stația de reglare - măsurare - predare gaze naturale (SRMP) cu o capacitate tehnologică de 3.000 Smc/h care va reduce presiunea gazelor de la 40bar - presiune înaltă, la presiunea de 5,5 — 6 bar - presiune medie”. S.C ........................... SRL va derula: activități de proiectare: - rețele de distribuție, racord i.p. și SRMP - lucrări de execuție - rețele de distribuție, racord i.p. și SRMP și asistență tehnică; Finalul acestor angajamente, pe partea de proiectare, este exact emiterea AC de către beneficiar (CJ, după caz), emiterea avizului favorabil de către CTE Transgaz SA, precum și emiterea oricăror alte avize și certificate necesare din partea celorlalte entități avizatoare, toate părți din proiectul tehnic + dde; A se vedea pagina 26 din propunerea tehnică, de unde rezultă tot fluxul parcurs pe partea de proiectare, inclusiv în ceea ce privește obiectele de înaltă presiune, cât și linia 11 din Grafic Gantt, „Etapa II - Proiect tehnic și Detalii de execuție SRMP SI RACORD. (3.5.6), din care reiese că aceste activități au fost asumate și luate în calcul de către ofertant, ca urmare susținerea contestatorului este nefondată. Cu privire la pct. 4. Oferta ........................... SRL nu prezintă metodologia și planul de lucru pentru activitatea de asistență tehnică pe perioada lucrărilor punctele 20 și 29 din NOTE SCRISE, precizează faptul că Oferta ........................... SRL prezintă metodologia și planul de lucru pentru activitatea de asistență tehnică pe perioada lucrărilor. În cadrul ofertei tehnice depuse pentru contractul supus achiziției, ofertantul ........................... SRL a asumat în mod expres furnizarea de asistență tehnică continuă pe întreaga durată a execuției lucrărilor. Pagina 55 din 75

§ 117

a. Referiri în documentul „001 Propunerea tehnică”. Ofertantul precizează: „Asistența tehnică acordată de proiectant pe perioada execuției lucrărilor de construcție, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și cu cerințele din caietul de sarcini”. Aceasta include: Participarea proiectantului la fazele determinante de execuție; Suport pentru soluționarea problemelor tehnice apărute în șantier; Obligația proiectantului de a răspunde solicitărilor beneficiarului în termen de 5 zile lucrătoare, samd. b. Referiri în documentul „003 Detaliere Grafic de prestare a serviciilor de proiectare” Sunt prevăzute două activități distincte: Asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor; Participarea proiectantului la fazele din programul de control avizat de ISC. c. Confirmare în „Graficul Gantț” Activitățile sunt detaliate astfel: Task 13: „Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor” Task 14: „Participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor, avizat de ISC”, În concluzie susține că ........................... SRL și-a asumat în mod explicit: Asigurarea asistenței tehnice integrate, pe durata completă a execuției; Participarea la toate fazele determinante din programul de control;

§ 118

Respectarea termenelor de reacție la solicitările beneficiarului; Implicare activă în soluționarea neconformităților sau adaptărilor tehnice în teren. Astfel, precizează că aceste angajamente sunt documentate textual și grafic, fiind conforme cu cerințele legale și cu responsabilitățile asumate prin documentația de atribuire. Asistența tehnică din partea proiectantului se va desfășura pe toată durata de implementare a investiției, inclusiv prezența la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către ISC. În situația în care pe parcursul execuției lucrărilor se ivesc situații care nu au putut fi prevăzute în timpul proiectării, acestea se vor rezolva în cel mai scurt timp posibil. Participarea la întocmirea cărții tehnice a construcției și la recepția lucrărilor executate, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcții. Asistența tehnică din partea proiectantului se va desfășura pe toată perioada de implementare/ execuție a lucrărilor, inclusiv în perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor aferente contractului de execuție a Proiectului. Metodologia și planul de lucru pentru activitatea de asistență tehnică pe perioada lucrărilor este prezentată în mod exhaustiv în propunerea sa tehnică, între paginile 39-41, detaliindu-se activitățile și persoanele implicate, astfel încât susținerea contestatorului la acest punct este o simplă alegație, fără vreo bază reală. Cu privire la pct. 5. Oferta ........................... SRL nu prezintă informații privind durata și inter-relaționarea activităților, privind punctele cheie de control și privind adecvarea la constrângerile fizice punctele 30 și 35 din NOTE SCRISE precizează faptul că oferta ofertantului ........................... SRL prezintă informații privind durata și inter-relaționarea activităților, privind punctele cheie de control și privind adecvarea la constrângerile fizice. În cadrul documentului „Programul de management al calității” elaborat de ........................... SRL, parte integrantă a ofertei tehnice pentru contractul supus achiziției, se regăsește o asumare clară privind adecvarea soluțiilor tehnice și organizatorice la constrângerile fizice ale amplasamentului lucrării. Declarație relevantă din document: „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării și prezentarea metodologiilor de execuție a unor lucrări speciale sau în condiții climatice nefavorabile”. A se revedea și prescripțiile ofertantului privind și munca în perioade călduroase sau friguroase, rev. 1. În opinia sa această formulare reprezintă o asumare expresă a următoarelor obligații: Identificarea și analizarea constrângerilor fizice existente în teren; Pagina 57 din 75

§ 119

Adaptarea soluțiilor tehnice de execuție în funcție de natura solului, relief, obstacole, instalații subterane etc.; Prezentarea unor metodologii specifice pentru situații excepționale (lucrări speciale sau condiții climatice dificile); Respectarea principiului de personalizare a execuției în funcție de condițiile reale ale amplasamentului. Consideră că Declarația din Programul de management al calității constituie un angajament contractual cu valoare juridică, cu efecte directe asupra modului în care ofertantul răspunde la eventuale dificultăți tehnice cauzate de condițiile fizice ale amplasamentului. Nerespectarea acestei obligații poate fi invocată de beneficiar în cazul unor deficiențe sau întârzieri imputabile executantului. De asemenea susține că informațiile privind durata și inter- relaționarea activităților, privind punctele cheie de control sunt prezentate în Graficul Gantt aferent. Ca atare, consideră că susținerea contestatorului la acest punct este o simplă alegație, fără vreo bază reală. Cu privire la pct. 6. Metodologia ........................... SRL de execuție a lucrărilor conține erori și omisiuni esențiale, punctele 35 și 43 din NOTE SCRISE, precizează faptul că oferta ........................... SRL prezintă Metodologia ........................... SRL de execuție a lucrărilor. Menționează că la pag.53 si 58 pct.4.3.1. în cadrul arhivei „3.1. Documente de oferta tehnica.zip”, fișierul „a. Propunerea tehnica” - „001 Propunerea tehnica.pdf” este descris modul de execuție al lucrărilor de subtraversare prin foraj orizontal dirijat. Prin proiectul ce urmează a fi întocmit se vor detalia exact cerințele și împrejurările concrete ale

§ 120

traversării acestui obstacol. Executantul va aplica ad literam proiectul tehnic + DDE care va fi verificat de verificatori atestați ANRE și acceptat de Beneficiar, inclusiv avizele și certificatele care vor rezulta. Arată că în modelul de ofertă financiară pus la dispoziție de autoritatea contractantă nu există o secțiune specială dedicată cotarii traversării obstacolului, ca atare costurile sunt incluse în cap. 4.1.1. Susținerile contestatorului sunt nefondate. Cu privire la pct. 7. Oferta ........................... SRL nu include procedurile tehnice de execuție, punctele 44 și 46 din NOTE SCRISE precizează faptul că oferta ofertantului ........................... SRL include procedurile tehnice de execuție. În documentul „Programul de management al calității”, ofertantul SC ........................... SRL prezintă în mod explicit cadrul procedural aplicabil în executarea contractului „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Înființare sistem de distribuție a gazelor naturale - ........., județul .........”. 1. Asumarea implementării de proceduri tehnice de execuție. Ofertantul declară: „SC ........................... SRL prezintă procedurile tehnice de execuție pentru toate lucrările privind realizarea obiectivului de investiții... adaptate exact la cerințele exprimate în documentația de achiziție (proiect și documentele licitației).” Această formulare, în opinia sa exprimă o obligație de conformare cu cerințele specifice ale lucrării, prin proceduri documentate, validate și conforme cu reglementările tehnice aplicabile. 2. Aplicarea procedurilor în cadrul Sistemului de Management Integrat (SMI). Ofertantul prevede: „Executantul respectă procedurile SMI proprii privind următoarele activități: controlul documentelor și al înregistrărilor, identificarea produselor neconforme, acțiuni corective/preventive, auditurile interne și instruirea personalului”. Această mențiune consideră că atestă existența unui sistem procedural formal, bazat pe standarde internaționale de calitate, aplicabil în toate etapele execuției și controlului lucrărilor. 3. Proceduri specifice pentru lucrări complexe sau faze critice. Se precizează: „Se vor implementa proceduri detaliate pentru controlul execuției lucrărilor, cu precădere în etapele critice sau la lucrări cu grad ridicat de complexitate tehnică”. Aceasta consideră că implică o obligație de documentare și aplicare a unor metode de control suplimentare acolo unde condițiile impun o atenție tehnică sporită. Pagina 59 din 75

§ 121

În concluzie, susține că prin conținutul Programului de management al calității, ofertantul își asumă: Implementarea de proceduri tehnice clare și adaptate lucrării; Aplicarea procedurilor sistemului propriu de management al calității (SMI); Utilizarea unor proceduri suplimentare pentru controlul lucrărilor complexe. Autoritatea susține că aceste angajamente au valoare juridică și pot fi invocate în cadrul supravegherii contractului, al controlului calității sau în eventuale litigii privind neconformitatea execuției. Pe de alta parte, în cadrul documentului „Propunerea tehnică”, parte

§ 122

a

§ 123

ofertei

§ 124

pentru

§ 125

contractul

§ 126

supus

§ 127

achiziției, ofertantul ........................... SRL include angajamente concrete privind desfășurarea lucrărilor conform unor metodologii tehnice standardizate, conforme cu legislația și normele tehnice aplicabile. a. Aplicarea metodologiilor tehnice echivalente cu proceduri de lucru. Ofertantul precizează: „Lucrările vor fi executate etapizat, în funcție de structura rețelei, într-un mod care să asigure continuitatea aprovizionării și a lucrărilor specifice”. „Echipele vor respecta metodologii standardizate de intervenție, adaptate situațiilor specifice din teren”. În opinia sa aceste formulări exprimă existența și aplicarea unor proceduri de lucru standardizate de tip operațional și tehnic, corespunzătoare cerințelor execuției.

§ 128

b. Respectarea normelor și standardelor tehnice. Se menționează expres aplicarea: „Normelor tehnice în vigoare privind instalațiile de gaze naturale, prescripțiilor ISCIR și reglementărilor ANRE”. Acest angajament consideră că implică în mod necesar utilizarea unor proceduri de execuție conforme cu reglementările obligatorii și aplicabile domeniului lucrărilor de distribuție gaze naturale. c. Controlul calității și sincronizarea cu graficul de execuție. Oferta menționează coordonarea lucrărilor cu graficul de execuție, ceea ce presupune aplicarea unor proceduri operaționale bine definite, pentru: ordonarea etapelor de execuție; integrarea echipelor și resurselor; controlul asupra calității și ritmului de lucru. Oferta tehnică conține: folosirea metodologiilor echivalente procedurilor; conformitatea cu standardele legale și tehnice în vigoare; aplicarea de metode de execuție și control standardizate, în acord cu legislația și graficul proiectului. Aceste angajamente pot fi interpretate juridic ca obligații asumate de ofertant în ceea ce privește organizarea, executarea și controlul lucrărilor, în conformitate cu principiile calității și bunei practici tehnice. Între paginile 13 și 53 din înscrisul intitulat „Programul de management al calității - .........” se regăsesc procedurile tehnice de execuție prezentate de către ofertant. Susținerile contestatorului sunt nefondate. Cu privire la pct. 8. Graficul ........................... SRL de prezentare a serviciilor de proiectare nu respectă cerințele documentației de atribuire, punctele 47 și 49 din NOTE SCRISE, precizează faptul că oferta ........................... SRL include Graficul de prezentare a serviciilor de proiectare care, respectă cerințele documentației de atribuire. Acest grafic se citește în conjuncție cu descrierea procedurilor de proiectare, mai jos detaliate, și este completat de Graficul Gantt. În cadrul documentației tehnice depuse pentru contractul supus achiziției, ofertantul ........................... SRL își asumă în mod expres realizarea integrală a activităților de proiectare, în conformitate cu legislația aplicabilă și cerințele autorității contractante. a. Definirea etapei de proiectare ca fază distinctă În „Propunerea tehnică”, Etapa I este dedicată explicit serviciilor de proiectare: „Etapa I constă în realizarea serviciilor de proiectare, avizare și obținerea autorizațiilor de construire necesare execuției obiectivului de investiții”. b. Conținutul activității de proiectare. Ofertantul își asumă elaborarea următoarelor documentații: Pagina 61 din 75

§ 129

Documentații pentru obținerea/prelungirea avizelor, acordurilor și autorizațiilor solicitate prin certificatul de urbanism (PAC/DTAC); Proiect Tehnic (P.T.); Detalii de Execuție (D.E.); Proiect de Organizare a Execuției (P.O.E. / D.T.O.E.). Aceste activități sunt prezentate ca fiind asumate în întregime de ofertant, cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare. Precizează că ........................... SRL s-a angajat ferm să presteze integral serviciile de proiectare, în mod structurat și etapizat, incluzând: Proiectarea completă pentru obiectivele de presiune înaltă și rețelele de distribuție; Obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor aferente; Asigurarea asistenței tehnice pe întreaga durată a execuției; Respectarea termenelor prevăzute în graficele de lucru; Conformarea cu normele legale și tehnice incidente. Consideră că aceste angajamente au valoare contractuală și pot fi invocate în orice etapă de monitorizare, control sau litigiu privind derularea contractului. Susținerile contestatorului sunt nefondate. Cu privire la pct. 9. Graficul Gantt include erori și neconformități, punctele 50 și 67 din NOTE SCRISE autoritatea precizează faptul că oferta ........................... SRL respectă cerințele documentației de atribuire. 9.1. Utilajele prezentate sunt corelate în cadrul propunerii tehnice. În opinia sa analiza contestatorului este inutilă, având în vedere că ofertantul poate, în caz de necesitate, să închirieze alte aparate de sudare PE, în orice diametre, să cumpere aparate de sudare PE, etc.

§ 130

Achizitorul nu a impus un număr minim sau maxim al acestora, ori să limiteze în vreun fel aparatele de sudare în PE (pe diametre ale bacurilor, bucăți aparate, etc). 9.2. Durata pentru refacerea terenului. Autoritatea precizează că la linia 94 sunt regăsite cele criticate de contestator, (94 Astupare șanțuri), linia 95 fiind dedicată verificării și remedierii unor eventuale lucrări nefinalizate la linia 94, lucru care a fost evaluat ca durată la 1 zi, având în vedere că în 99.9% din lucrările sale precedente au fost suficiente cele prevăzute la linia 94, iar linia 95 este o rezervă în acest sens). 9.3. Prezentarea resurselor umane respectă cerința autorității contractante. Ofertantul a prevăzut cu exactitate resursele umane solicitate de autoritatea contractantă, atât ca număr cât și ca calificări solicitate. Toate aceste aspecte sunt relevate pe larg în „Detaliere organigrama pr. - execuție”, cu funcții și nume personal (respectiv în arhivele care conțin diplomele și calificările personalului), în timp ce în Graficul Gantt toate acestea sunt indicate într-o formă condensată, respectiv: Echipele de proiectare/execuție cu componența lor, nenominativă. 9.4. activitățile subcontractanților. Susține că sunt prezentate pe larg în Propunerea tehnică, în acordurile de subcontractare și în anexa financiară care detaliază valorile prestației fiecărui subcontractant. „subcontractanții SC ...........................SRL și Teo Val SRL vor derula serviciile de proiectare și lucrările de execuție efectivă pentru lucrările electrice la SRMP/racord/alimentare e.e., după caz.” Autorizațiile și personalul folosit din cadrul subcontractanților sunt detaliate în „b. Autorizații societăți” 1 2 3. 1.1 Servicii de proiectare instalații electrice aferente SRMP, alimentare cu e.e, conform atestat tip B emis de ANRE București destinat proiectării de instalații electrice exterioare/interioare, pentru incinte/ construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0.4 kV (...........................SRL) Procent: 0.2% din valoare contract. 1.2 Lucrări de execuție instalații electrice aferente SRMP, alimentare cu e.e, conform atestat tip B emis de ANRE București destinat proiectării de instalații electrice exterioare/interioare, pentru incinte/ construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0.4 kV (TEO VAL SRL) Procent: 0.2% din valoare contract. 9.5. Startul lucrărilor. Derularea lucrărilor, cf. Grafic Gantt, respectă termenul stabilit de autoritatea contractantă, respectiv: 24 de luni de la data semnării Pagina 63 din 75

§ 131

contractului, respectiv 4 luni proiectare și 20 luni execuție. Autoritatea arată că nimeni nu poate indica exact care anume va fi data la care va începe derularea acestui contract și ca atare nici când vor interveni exact lunile de iarnă, în care nu se va desfășura activitate. Cu toate acestea, oricând se va da ordinul de începere, Ofertantul are prevăzut un număr de 4 luni de iarnă + 1 luna de rezervă incluse în cele 20 de luni de execuție. Cele reproșate, în opinia sa sunt un viciu de formă nesemnificativ, pe marginea căruia contestatorul își compune alegațiile. 9.6. Denumirea lucrării. Același răspuns ca mai sus, un viciu de formă nesemnificativ, un artefact de imprimare, pe marginea căruia contestatorul își compune alegațiile. Precizează că dacă avea curiozitatea de a citi în partea de sus, stânga a paginii cu nr. 1 ar fi ajuns la concluzia ca graficul se referă la „SERVICII DE PROIECTARE SI EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTITII: ÎNFIINȚARE SISTEM DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE

§ 132

-

§ 133

.........,

§ 134

JUDEȚUL

§ 135

.........

§ 136

IN

§ 137

SATELE APARTINATOARE: ......... (REȘEDINȚA DE COMUNA), CASCIOARELE ȘI CARPENIȘU”. Cu privire la pct. 10. Oferta financiară a ........................... SRL include repere cu preț zero, punctele 68 și 72 din NOTE SCRISE, autoritatea precizează faptul că oferta ........................... SRL respectă cerințele documentației de atribuire. Susține că oferta financiară este întocmită conform solicitărilor din documentația de atribuire, (a se vedea formularul de oferta respectiv prețul criptat în SEAP). Cu privire la mențiunea din fișa de date,

§ 138

precizează că a fost prezentat modul de calcul din fișa de date a valori estimate, nu o obligativitate a ofertanților de a bugeta acele capitole. „Propunerea financiara va cuprinde prețul total ofertat, valoare fără TVA, care se completează în sistemul electronic SEAP la rubrica special dedicată „Oferta financiara”. Modul de exprimare al prețului contractului, respectiv de formare a prețului ofertei depuse, are la bază sume forfetare care corespund categoriilor de activități aferente implementării și realizării tuturor activităților prevăzute. Astfel, pentru un preț forfetar (fix) ofertantul acceptă să realizeze toate operațiunile/activitățile/lucrările necesare îndeplinirii fiecărei categorii de activități stabilite/solicitate de autoritatea contractantă, la nivelul de calitate și performanță prevăzut în Caietul de sarcini și în documentațiile tehnice aferente, publicate în SEAP, la secțiunile corespunzătoare, riscul de cantități fiind preluat, prin urmare, de contractant. În acest context, Lista de prețuri elaborată de autoritatea contractantă nu are asociate liste de cantități obligatorii pentru ofertanți, acestea urmând a fi elaborate în procesul de elaborare a proiectului tehnic, în conformitate cu prevederile din HG nr. 907/2016, Lista de prețuri fiind utilizată, în primul rând, pentru stabilirea unui mod unitar de întocmire a propunerilor financiare. Se va avea în vedere faptul că lista de prețuri stă la baza formularului de propunere financiară. Totodată, la elaborarea ofertei ofertanții vor avea în vedere faptul că, în prețul ofertat, vor fi cuprinse toate activitățile, respectiv documentațiile solicitate în vederea îndeplinirii contractului de achiziție. Lipsa formularului de oferta reprezintă lipsa propunerii financiare, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract, ceea ce atrage încadrarea ofertei în categoria ofertelor inacceptabile. Propunerea financiară are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și asumată de ofertant. Propunerea financiară va cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice a serviciilor și lucrărilor și va conține următoarele: 1.) Formular de ofertă - Formular nr.7; 2.) Anexa nr. 1 - Lista de prețuri forfetare pentru principalele categorii de activități și lucrări; 3.) Anexa nr. 2 - Defalcarea sumelor din Anexa nr. 1 la Propunerea Financiară aferente activităților subcontractate - dacă este cazul. La elaborarea propunerii financiare, ofertantul va lua în calcul eventualele deduceri dacă sunt sub efectul unui legi, toate cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligațiilor contractuale, precum și marja de profit. Pagina 65 din 75

§ 139

Ofertantul va include, în cadrul propunerii financiare, toate și orice costuri legate de: - toate serviciile/lucrările stabilite precum și cele implicite ce decurg din executarea contractului în privința construcției, testării și finalizării lucrărilor. Aceasta include toate responsabilitățile constructorului pentru forța de muncă, supravegherea, materialele, montajul, asigurările, profitul, costuri indirecte, taxe, împreună cu toate riscurile generate, răspunderi și obligații ce decurg din contract; - protejarea mediului, conform normelor legale, precum si cele legate de refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor; - procurarea, transportul, depozitarea și punerea în operă a materialelor și echipamentelor necesare funcționarii obiectului contractului, conform cerințelor impuse prin caietul de sarcini. Propunerea financiara trebuie să se încadreze în limita fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică. În vederea comparării unitare a ofertelor, se solicită ca toate prețurile să fie exprimate în cifre cu cel mult două zecimale. Niciun fel de cereri și pretenții ulterioare ale ofertantului legate de ajustări de prețuri, determinate de orice motive (cu excepția situațiilor prevăzute explicit în documentația de atribuire și/sau prin dispozițiile legale aplicabile), nu pot face obiectul vreunei negocieri sau proceduri litigioase între părțile contractant”. În legătură cu greșeala de 500 de lei din formularul de propunere financiară, arată că formularul de ofertă este completat corespunzător cu valoarea 23,455,050,00 lei fără TVA. În anexa la formular se regăsește

§ 140

valoarea de 23.455.050,00 lei fără TVA, în SEAP 23.455.050,00 lei fără TVA. Într-adevăr dintr-o eroare umană nu s-a remarcat acest aspect, dar reprezintă o greșeală de redactare care nu influențează în vreun mod rezultatul procedurii de atribuire reprezentând o eroarea de redactare de fond. Cu privire la cele menționate susține că propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnic. Cu privire la pct. 11. În subsidiar - Oferta ........................... trebuie depunctată, punctele 73 și 85 din NOTE SCRISE autoritatea precizează faptul că oferta ........................... SRL respectă cerințele documentației de atribuire și nu trebuie depunctată. De asemenea autoritatea contractantă precizează că conținutul prezentei NOTEI SCRISE, nu face obiectul contestației depuse inițial motiv pentru care solicită respingerea contestației ca fiind tardivă și lipsită de obiect. Pentru considerentele prezentate mai sus, solicită Consiliului să respingă contestația Asocierii ..................... SRL - ..................... SRL - ...........................SRL. Prin adresa nr. 26482/30.06.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 43954/01.07.2025 ........................... SRL transmite punct de vedere față de notele scrise ale contestatorului (nu vor fi redate aici dar vor fi avute în vedere la soluționarea contestației). Prin adresa nr. 153/9/02.06.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 37873/10.06.2025 autoritatea contractantă a transmis dosarul achiziției pe stick. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 36488/03.06.2025, ..................... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211356826/1 din 02.06.2025, eliberată de CEC Bank Sucursala Victoria, în cuantum de 88.000,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificate organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Înființare sistem de distribuție a gazelor naturale - ........., județul ......... și în satele aparținătoare: ......... (reședința de comună), Căscioarele și Cărpenișu”, cod CPV: 45231221-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. SCN1157600/28.12.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 24.053.708,60 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Pagina 67 din 75

§ 141

În cauza care formează obiectul prezentei, ........................... SRL a formulat cererea de intervenție, transmisă pe e-mail în data de 09.06.2025 înregistrată la CNSC sub nr. 37837/10.06.2025, care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie, deoarece, în calitate de ofertant câștigător al procedurii, sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care, Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că, la data de 30.05.2025 s-a publicat în SEAP sub identificatorul: „Document: [SCN1157600/00058] IGC - Contestatie ..........pdf.p7s” Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în termenul legal.

§ 142

Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ., dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire în cauză intervenientul solicită menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată, astfel cum a fost calificată, iar, în conformitate cu art. 67 din C.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, va analiza cererea de intervenție împreună cu contestația formulată. Ținând seamă de documentele depuse de părțile cauzei în cadrul procedurii de atribuire sus-menționată, respectiv, declarația conform căreia propunerea tehnică/financiară a ........................... SRL este confidențială, precum și raportat la faptul că ..................... SRL solicită „accesul la dosarul aflat pe rolul CNSC”, și ținând cont de prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la data depunerii contestației, care dispun, în mod expres și imperativ, faptul că „La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală”, Consiliul a solicitat intervenientului ........................... SRL prin adresa nr. 38334/1961/C1/11.06.2025 să comunice temeiul juridic al încadrării anumitor înscrisuri menționate ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare, cu demonstrarea prejudiciului în situația dezvăluirii acestora, prin orice mijloace de probă. La această solicitare, intervenientul a formulat, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 39095/13.06.2025, explicații generice, prin care explică, în principiu, că propunerea tehnică/financiară include contracte care includ date cu caracter personal ale clienților lor, sau date/ informații protejate de un drept de proprietate intelectuală iar, propunerea financiară cuprinde date sensibile, cum ar fi, prețuri negociate, facturi, structura costurilor detaliate, fără, însă, a demonstra/dovedi, în concret, caracterul confidențial al înscrisurilor indicate, ca atare și nici prejudiciul care va fi suferit, urmare a dezvăluirii acestora, motiv pentru care, Consiliul a decis să pună la dispoziția părților cauzei care și-au manifestat dorința de a studia dosarul achiziției, conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, toate documentele aflate la dosar. Pe cale de consecință urmează a respinge Pagina 69 din 75

§ 143

ca rămase fără obiect criticile privind accesul neîngrădit din partea autorității contractante la oferta intervenientului. Procedând la analiza pe fond a contestației formulate de ..................... SRL, se reține că o primă critică privește decizia autorității contractante de depunctare a ofertei contestatorului, la factorul „Planificarea adecvată a resurselor umane - Pondere 20%” conform adresei de comunicare rezultat nr. 142/11/22.05.2025, obținând la acest factor un punctaj de 10 puncte, deoarece, a detaliat resursele umane alocate pe fiecare localitate și nu pe tronson, astfel cum s-a solicitat în cadrul documentației de atribuire. Astfel, Consiliul reține, potrivit pct. II.2.5 din Fișa de date, la – „Criterii de atribuire‟, că, autoritatea contractantă a stabilit, printre factorii de evaluare, și: „Planificarea adecvata a resurselor umane” cu pondere 20%, având următorul algoritm de calcul: „a) Autoritatea Contractantă acordă 20 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute în Caietul de Sarcini sunt corect alocate, în sensul că ofertantul alocă resurse umane pentru realizarea tuturor activităților și subactivităților, iar acestea sunt adecvate si detaliate pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferente proiectului tehnic pentru îndeplinirea activităților și subactivităților; b) Autoritatea Contractantă acordă 10 puncte dacă resursele umane pentru realizarea activităților și subactivităților specifice prevăzute in Caietul de Sarcini sunt parțial alocate, în sensul că: fie nu sunt detaliate

§ 144

corespunzător pe fiecare tronson, fie nu sunt alocate resurse pentru toate activitățile și subactivitățile. c) Autoritatea Contractantă acordă 5 puncte daca ofertantul realizează o prezentare generala a resurselor umane identificate ca fiind necesare pentru îndeplinirea contractului, fără ca acestea sa fie alocate pe activități/subactivitati / tronsoane”. Din conținutul documentației de atribuire, rezultă că lungimea totală a rețelei de distribuție gaze naturale proiectate în satele ........., Căscioarele și Cărpinișul este L=36.120 m, iar, punctajul aferent acestui factor se alocă raportat la modul de alocare a resurselor pe fiecare tronson specificat în schema de calcul aferentă proiectului tehnic. Or, din analiza documentației de atribuire, respectiv, a Caietului de sarcini, rezultă că, întocmirea proiectului tehnic face parte integrantă din cele 4 etape care constituie obiectul achiziției ce urmează a se atribui, ( a se vedea în acest sens, pct.4, pag.13 ), unde se stipulează: „4. Informații privind activitățile solicitate prin prezentul Caiet de Sarcini Procedura de achiziție ce urmează a fi derulată de către Autoritatea Contractantă are drept scop atribuirea contractului de achiziție pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții: „ÎNFIINȚARE SISTEM DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE - .......... JUDEȚUL ......... IN SATELE APARTINATOARE: ......... (REȘEDINȚA DE COMUNA), CASCIOARELE ȘI CARPENIȘU”. Investiția ce urmează a se derula constă în prestarea/executarea următoarelor activități: A. ETAPA 1 - PROIECTAREA - Serviciile privind proiectarea lucrărilor, vor cuprinde: Elaborarea documentațiilor necesare pentru obținerea/prelungirea tuturor avizelor, acordurilor, autorizațiilor solicitate prin certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire și obținerea avizelor necesare pentru derularea investiției la faza P.T. și D.E.; Elaborarea Proiectului de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E.), Proiectului tehnic (P.T.), precum și a Detaliilor de execuție (D.E.), Documentației privind exploatarea si întreținerea in timp a construcțiilor; Verificarea tehnică a documentațiilor tehnico-economice, a eventualelor dispoziții de șantier emise pe parcursul derulării lucrărilor, a proiectului „as-built” de către specialiști verificatori de proiecte atestați pe domenii/subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor, în conformitate cu prevederile art. 22, lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in construcții, va fi doar prevăzută, NU si bugetată, fiind o activitate ce necesită contractarea în sarcina beneficiarului investiției, astfel autoritatea contractantă va achiziționa separat activitatea de verificare tehnica a documentațiilor tehnico- economice. Obligația proiectantului va fi aceea de a acționa cu celeritate Pagina 71 din 75

§ 145

și de a sprijini nemărginit colaborarea cu verificatorii de proiecte, care, după contractare vor fi aduși la cunoștința proiectantului, conform art.23 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Proiectantul va trimite pe cheltuiala proprie documentația către verificator, și va răspunde eventualelor solicitări de corectare/refacere din partea verificatorului în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la solicitarea acestora. Asistență tehnică pe toată perioada de derulare a investiției din partea proiectantului, precum și pe toată perioada de garanție a lucrărilor, până la admiterea recepției finale;

§ 146

Elaborarea Devizului general al investitei, conform HG nr.907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Ofertantul are obligația de a actualiza devizul general la finalizarea proiectului tehnic de execuție in conformitate cu prevederile art. 10 alin.(4) din HG nr.907/2016”. Rezultă astfel, că autoritatea contractantă dorește ca potențialii ofertanți să oferteze atât serviciul de proiectare tehnică a rețelei de distribuție gaze naturale în satele ........., Căscioarele și Cărpinișul (lungimea totală L=36.120 m), cât și execuția acesteia. Prin urmare, în lipsa unui definiții clare a noțiunii de „tronson” din cadrul documentației de atribuire, care să stabilească atât ce se înțelege prin tronson și eventual lungimea acestora, ofertanții sunt în imposibilitatea de a avea în vedere un mod adecvat de alocare a resurselor aferente.

§ 147

Consiliul nu poate reține susținerea autorității contractante potrivit căreia ofertanții trebuiau să respecte tronsoanele din Studiul de Fezabilitate (SF) publicat în SEAP, în condițiile în care, pe de-o parte, prevederile Fișei de date mai sus iterate fac vorbire de „tronson specificat în schema de calcul aferente proiectului tehnic”, iar, pe de altă parte, Studiul de Fezabilitate ( SF) invocat de autoritatea contractantă nu conține nici o referire la noțiunea de „tronson”. În mod evident, autoritatea contractantă are obligația, statuată la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, de a acorda o deosebită atenție informațiilor puse la dispoziția operatorilor economici prin intermediul documentației de atribuire, în sensul că ,aceasta trebuie să conțină „(...) toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”, În cauza C-42/13, CJUE a reținut că: „42 Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. 44. Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză”. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că, deși s-ar impune corectarea documentației de atribuire, în sensul clarificării/definirii noțiunii „tronson”, la data soluționării prezentei nu mai este posibilă Pagina 73 din 75

§ 148

adoptarea măsurilor de remediere a documentelor achiziției fără a fi încălcate principiile statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2019, datorită depășirii termenului limită de depunere a ofertelor, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, va dispune anularea procedurii de atribuire. În ceea ce privește restul criticilor sesizate de către contestator cu privire la pretinsul caracter nelegal al evaluării ofertei intervenientului, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestora, atâta vreme cât, din cauza motivelor antemenționate, nu pot fi adoptate măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, rezultatul fiind același. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ..................... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., iar, pe cale de consecință, va dispune anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 149

Admite contestația formulată de ..................... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., iar, pe cale de consecință, va dispune anularea procedurii de atribuire. Respinge cererea de intervenție formulată de ........................... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................. PREȘEDINTE ..................... Consilier de soluționare .......................

§ 150

Redactat practicaua deciziei .................... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 55 (cincizeci și cinci) pagini Pagina 75 din 75

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.