Decizie 1811/2025
Decizie CNSC2025_1811_2025_Decizie_1811.pdf, BO2025_1811_2025_BO2025_1811.pdf
Document CNSC
PETROUZINEX SRL în contradictoriu cu ENGIE ROMANIA S.A.
Decizia CNSC nr. 1811/C3/1688 din 30.06.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect ”Robineţi cu clapetă fluture şi reductor”, anunț de participare simplificat nr. CN1077889/18.02.2025, de ENGIE ROMÂNIA SA, cu sediul în municipiul București, bulevardul Mărășești nr. 4-6, sector 4, în calitate de entitate contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea măsurii de respingere a ofertei PETROUZINEX SRL; 2. Reevaluarea ofertei PETROUZINEX SRL tehnice şi financiare în conformitate cu documentele depuse şi prevederile legale aplicabile; 3. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, dacă este cazul; 4. Anularea procedurii de atribuire, în situaţia în care nu este posibilă remediere. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu, ca nefondată, prin Încheierea nr. 1769/C3/1688 din data de 15.05.2025. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1811_2025_Decizie_1811.pdf, BO2025_1811_2025_BO2025_1811.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1811/C3/1688 Data: 30.06.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 30590/12.05.2025, depusă de PETROUZINEX SRL, cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, Bdul Grai Nicolae Dăscălescu nr. 261 Judeţul Neamţ, având număr de înregistrare la Registrul Comerţului J1998000116278 şi cod unic de înregistrare RO10350976, reprezentată legal prin administrator Agavriloae Dorin, împotriva comunicării nr. 1582/29.04.2025, privind licitația deschisă, online, organizată în vederea atribuirii acordului cadru având ca obiect ”Robineţi cu clapetă fluture şi reductor”, anunț de participare simplificat nr. CN1077889/18.02.2025, de ENGIE ROMÂNIA SA, cu sediul în municipiul București, bulevardul Mărășești nr. 4-6, sector 4, în calitate de entitate contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea măsurii de respingere a ofertei PETROUZINEX SRL; 2. Reevaluarea ofertei PETROUZINEX SRL tehnice şi financiare în conformitate cu documentele depuse şi prevederile legale aplicabile; 3. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, dacă este cazul; 4. Anularea procedurii de atribuire, în situaţia în care nu este posibilă remediere. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu, ca nefondată, prin Încheierea nr. 1769/C3/1688 din data de 15.05.2025. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Pagina 1 din 2
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către PETROUZINEX SRL, în contradictoriu cu entitatea contractantă ENGIE ROMÂNIA SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice:
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ..../C./.... Data: .......... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...../.........., depusă de ... SRL, cu sediul în municipiul ..., având număr de înregistrare la Registrul Comerţului J............. şi cod unic de înregistrare RO........, reprezentată legal prin administrator Agavriloae Dorin, împotriva comunicării nr. ..../.........., privind licitația deschisă, online, organizată în vederea atribuirii acordului cadru având ca obiect ”...”, anunț de participare simplificat nr. CN......./.........., de ... SA, cu sediul în municipiul ... ., în calitate de entitate contractantă, s-a solicitat: .. Anularea măsurii de respingere a ofertei ... SRL; .. Reevaluarea ofertei ... SRL tehnice şi financiare în conformitate cu documentele depuse şi prevederile legale aplicabile; .. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, dacă este cazul; .. Anularea procedurii de atribuire, în situaţia în care nu este posibilă remediere. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu, ca nefondată, prin Încheierea nr. ..../C./.... din data de ........... În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...../.........., ... SRL, critică comunicarea nr. ..../..........privind respingerea ofertei, licitația deschisă, online, organizată în vederea atribuirii acordului cadru având ca obiect ”...”, anunț de participare simplificat nr. CN......./.........., organitată de ... SA, în calitate de entitate contractantă, solicitând cele prezentate în partea introductivă. Pagina 1 din 41
Contestatorul menționează că, prin comunicarea nr. ..../.........., entitatea contractantă a notificat respingerea ofertei, invocând următoarele: - La marcare: pe corpul din turnare nu se regăsește presiunea nominală; pe clapeta din turnare nu se regăsesc sigla societății producătoare și diametrul nominal. - La documentele solicitate în cadrul procedurii: în propunerea tehnică nu se regăsește certificat CE emis de un organism abilitat care să ateste conformitatea robinetelor prin referire la standardele sau cerințele impuse în standardul de fabricație; a fost depus Certificatul de aprobare nr. ......../.........., care este nesolicitat și nu face referire la standardele de fabricație pentru robineții fluture; lipsesc certificatele de conformitate CE pentru șuruburi și șaibe; conform Regulamentului .../...., orice produs care face parte din structuri permanente, inclusiv elementele de asamblare, trebuie să fie certificat CE; declarația de conformitate pentru șuruburi și șaibe, dată pe proprie răspundere de furnizorul SEA, este neconformă, întrucât declarația trebuie emisă de către producător; propunerea tehnică nu conține declarație de conformitate pentru flanșele necesare asamblării; lipsește certificatul de inspecție tip ... pentru șaibe. - La mostre: pe corpul din turnare nu se regăsește marcarea presiunii nominale; pe clapeta din turnare nu se regăsesc marcate sigla societății producătoare și diametrul nominal. Contestatorul susține că marcajele aplicate produsului ofertat, un robinet cu clapetă fluture fabricat conform EN ..., respectă cerințele standardului SR EN ..:.... și ale Directivei ..../. și menționează că entitatea contractantă a impus, în caietul de sarcini, cerințe privind marcajele care trebuie să fie turnate direct pe corpul și clapeta robinetului, precum și înscrise pe o plăcuță de identificare atașată, făcând trimitere la SR EN ..:..... Contestatorul subliniază că marcajele aplicate de producătorul ... de ... S.A. sunt conforme cu standardele europene aplicabile și contestă interpretarea excesivă a cerințelor de către autoritate și arată că SR EN ..:.... se aplică împreună cu standardul de produs relevant, în acest caz EN ..., și precizează în Clauza .: „This document is to be read
together with the marking and labelling provisions stipulated in a valve product standard." Contestatorul menționează că, potrivit Clauzei ..., marcajele se aplică „după caz”, iar caracterul lor nu este universal sau obligatoriu pentru toate tipurile de robinete. În funcție de tipul robinetului, modul de fabricație, spațiul disponibil și standardul de produs, unele marcaje pot fi omise sau relocate. Invocă Clauza ..... din SR EN ..:...., potrivit căreia, pentru robinetele care nu intră sub incidența legislației europene privind echipamentele sub presiune, standardul de produs poate permite omiterea unor marcaje sau plasarea acestora pe o plăcuță. Contestatorul arată că fiecare robinet ofertat este însoțit de o plăcuță de identificare completă care conține: sigla și numele producătorului (...), tipul/modelul, seria unică, anul fabricației, temperatura ambiantă, fluidul de lucru, diametrul nominal și marcajul CE (unde este cazul), în conformitate cu Clauza ..... din SR EN ..:..... Subliniază că cerințele caietului de sarcini privind aplicarea marcajelor pe clapetă — sigla producătorului, materialul, DN, număr de lot — depășesc prevederile SR EN ..:...., care face referire la marcajele „pe corpul presurizat” și nu impune turnarea acestora pe clapetă, componentă mobilă, decât dacă este prevăzut în standardul de produs, ceea ce nu este cazul în EN .... Contestatorul susține că marcajul aplicat este conform cu Directiva ..../../UE (PED), iar standardul SR EN ..:.... este recunoscut ca metodă de presumare a conformității, conform Anexei ZA: „Compliance with the normative clauses of this standard confers, within the limits of the scope of this standard, a presumption of conformity with the corresponding essential requirements of [PED]”. Contestatorul menționează că, potrivit clauzei ....., „Every industrial metallic valve shall be provided with integral markings, firmly attached marking plate and identification plate, as applicable”, astfel că presiunea nominală (PN/PS) poate fi înscrisă pe plăcuța de identificare, dacă este atașată permanent și lizibilă, conform clauzei ...... Arată că, potrivit clauzei ... (a), „A manufacturer (...) is permitted to: a) mark any of the items in Table . additionally in a place other than that specified; e.g. if a marking is mandatory on a pressure bearing shell part (e.g. body or bonnet/cover) it may also be repeated on the identification plate”. Contestatorul subliniază că, potrivit clauzei ....., „Pentru robinetele industriale care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene privind echipamentele sub presiune sau sunt exceptate de la conformitate, se aplică prevederile standardului de produs relevant, care specifică ce marcaje pot fi omise sau, alternativ, plasate pe plăcuţă sau în altă locaţie”. Indică faptul că, în cazul robinetelor fluture fabricate conform EN ..., dacă standardul nu cere marcare turnată pentru PN și aceasta se regăsește clar pe plăcuță, marcajul este considerat complet și conform. Contestatorul menționează că, potrivit clauzei ... (.a), „For PN or Class designated valves, items ., ., ., ., ..., ... and . of Table . shall be indicated”, iar în Tabelul .:item .: „PN/Class designation – PN...” și item .: „Maximum allowable Pagina 3 din 41
pressure PS –... bar” iar acestea trebuie să fie prezente pe robinet, nu neapărat turnate. Contestatorul consideră că, întrucât marcajul PN este prezent clar, lizibil și complet pe plăcuță, soluția este conformă cu clauzele ....., ... (a), ..... și Tabelul . din SR EN ..:..... Contestatorul susține că, potrivit SR EN ..:...., marcarea elementelor unui robinet trebuie să asigure trasabilitatea, identificarea parametrilor funcționali și respectarea legislației relevante, fără redundanțe inutile și arată că, potrivit clauzei ..., marcajele din Tabelul . „shall be provided, as applicable”, ceea ce înseamnă că nu toate marcajele sunt obligatorii în orice configurație, aplicabilitatea fiind determinată de natura robinetului, standardul de produs aplicabil (ex. EN ...) și fezabilitatea tehnică. Contestatorul menționează că, potrivit clauzei ... lit. (a), „A manufacturer having complied with the above requirements of this document and those of valve product standards relevant to the individual types of valve is permitted to: a) mark any of the items in Table . additionally in a place other than that specified; e.g. if a marking is mandatory on a pressure bearing shell part (e.g. body or bonnet/cover), it may also be repeated on the identification plate”, iar această repetare este opțională, nu obligatorie. Mai precizează că marcajele DN și sigla producătorului sunt deja inscripționate prin turnare pe corp și prezente pe plăcuța de identificare permanent atașată, ceea ce asigură: – identificare univocă, – trasabilitate conform PED și SR EN .., – respectarea cerințelor minimale din Tabelul .. Contestatorul consideră că solicitarea de a inscripționa aceleași marcaje și pe clapetă este excesivă și nefundamentată normativ, având potențial de restrângere a concurenței și susține că entitatea contractantă nu poate impune dublarea marcajelor pe fiecare componentă (corp, clapetă, plăcuță), nu poate descalifica ofertantul ... SRL care a aplicat marcajele obligatorii conform standardului și trebuie să țină cont că repetarea marcajelor este facultativă. Contestatorul susține că solicitarea de marcare suplimentară a siglei și DN-ului pe clapetă, deși acestea există pe corp și plăcuță, nu
este prevăzută în SR EN ..:...., nici în standardele de produs relevante, și nu poate constitui motiv valid de respingere a unei oferte conforme. Contestatorul menționează șă robineții cu clapetă fluture ofertați de ... SRL sunt fabricați conform EN ... și respectă SR EN ..:....; marcajele aplicate (prin turnare și pe plăcuță) sunt conforme cu cerințele obligatorii din SR EN ..:.... și legislația europeană aplicabilă iar cerințele suplimentare privind marcajele pe clapetă nu sunt fundamentate în standardul de referință și nu pot constitui motiv de respingere. Contestatorul susține că, prin răspunsul nr. .... din .......... transmis ca urmare a solicitării de clarificare nr. ..../.........., ... S.R.L. confirmă că certificatul CE pentru robinetele cu clapetă fluture este emis de un organism notificat – LRQA Inspection Iberia, având numărul de identificare ..... Mai menționează că LRQA Inspection Iberia este un Organism Notificat (NOBO) în conformitate cu Directiva ..../../UE, iar acest statut este verificabil în baza de date oficială NANDO a Comisiei Europene. Totodată, arată că certificatul CE acoperă în totalitate cerințele Directivei ..../../UE (PED), confirmând respectarea cerințelor esențiale de siguranță. Contestatorul indică următoarele detalii tehnice relevante: – certificatul CE conform Directivei ..../../UE (PED) este emis de LRQA Inspection Iberia, cu numărul ..../PED/MAD/.... ENG, la data de .. mai ...., – evaluarea conformității a fost realizată conform Anexei III, Modul H din Directiva PED, – marcajul CE a fost aplicat pe produs în urma evaluării complete a conformității. Contestatorul subliniază că documentația tehnică depusă demonstrează îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, fiind furnizate toate certificatele relevante, inclusiv: – certificatul CE conform Directivei ..../../UE (PED), emis de LRQA, – certificatul ISO .... al producătorului ... de ... S.A., nr. ......../.......... (nesolicitat), pentru a demonstra existența unui sistem calitativ controlat. Contestatorul menționează că Regulamentul (UE) nr. .../.... (CPR) se aplică doar produselor destinate încorporării permanente în construcții și care influențează performanța acestora în raport cu cerințele de bază, conform art. . alin. (.): ” Pentru a intra în sfera CPR, un produs trebuie: • să fie destinat încorporării permanente într-o lucrare de construcţie; • şi să aibă un impact propriu asupra cerinţelor esenţiale (ex: siguranţă structurală, sănătate, protecţie la foc etc.)”. Contestatorul susține că elementele de fixare incluse în oferta ... SRL, respectiv: șuruburi complet filetate cu cap hexagonal conform SR EN ISO ....:....; piulițe hexagonale normale conform SR EN ISO ....:....; șaibe plate conform SR EN ISO ....:.... și șaibe elastice Grower conform Pagina 5 din 41
SR ....-.:...., sunt produse standardizate cu utilizare generală, care nu sunt fabricate exclusiv pentru construcții, nu influențează performanțele lucrării de construcție și nu sunt acoperite de niciun standard armonizat conform Regulamentului (UE) nr. .../.... (CPR). Precizează că aceste produse nu intră în domeniul de aplicare al CPR și nu pot fi considerate „produse pentru construcții” în sensul legal al acestuia. Contestatorul susține că lipsa standardelor armonizate aplicabile acestor produse face imposibilă aplicarea marcajului CE în temeiul CPR, întrucât niciunul dintre standardele menționate (EN ISO ...., ...., ...., SR ....-.) nu se regăsește în lista standardelor armonizate CPR publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene iar producătorii acestor produse nu pot întocmi o declarație de performanță (DoP) conform CPR și nu au obligația sau dreptul legal de a aplica marcajul CE în temeiul acestui regulament. Contestatorul afirmă că, pentru aceste elemente, conformitatea se atestă exclusiv prin declarații de conformitate la standardele tehnice aplicabile și certificate de calitate sau rapoarte de încercare, unde este necesar. Contestatorul arată că ... a depus în documentația tehnică certificate de calitate ... pentru șuruburi cu cap hexagonal, șaibe plate și șaibe Grower și că afirmația privind lipsa certificatului de inspecție ... pentru șaibe este nefondată, întrucât acest document a fost inclus în propunerea tehnică. Susține că solicitarea unei declarații CE conform CPR pentru aceste elemente de fixare este lipsită de temei legal și tehnic, întrucât acestea nu sunt produse de construcție conform CPR; nu sunt acoperite de standarde armonizate și nu pot face obiectul unui DoP sau al marcajului CE conform CPR. Contestatorul precizează că, în propunerea tehnică, ... a inclus o declarație de conformitate pentru întregul kit de montaj, emisă de furnizorul ... SRL. De asemenea, contestatorul arată că, în Capitolul VII din caietul de sarcini, nu se prevede obligația ca declarațiile de conformitate pentru componentele kitului de instalare să fie emise de producător. Textul
menționează doar: „Declarații de conformitate pentru componentele kit-ului de instalare”, fără a impune emitentul. Astfel, ... a respectat cerința entității contractante. Contestatorul susține că entitatea contractantă a căutat motive nejustificate pentru respingerea ofertei sale, posibil pentru a favoriza un alt ofertant, și solicită o verificare suplimentară a documentației tehnice depuse de toți ofertanții, în conformitate cu principiile de transparență, imparțialitate și legalitate, pentru a asigura respectarea cerințelor caietului de sarcini și susține că, pentru produsele destinate utilizării în atmosfere potențial explozive, a depus un certificat de conformitate ATEX emis conform Directivei ..../../UE de LLOYD'S REGISTER (organism notificat nr. ....), care acoperă integral dimensiunile robineților solicitate, inclusiv DN .... și clasele de presiune PN.. și PN... Precizează detalii despre certificatul ATEX prezentat: numărul ..../ATEX/BB........./., utilizabil în atmosfere cu prezență de gaz (G), clasa echipamentului II . GD Ex h IIC T....T. Gb. Contestatorul afirmă că certificatul respectă toate cerințele reglementărilor aplicabile și acoperă toate dimensiunile de la DN .. până la DN .... Contestatorul menționează că foarte puțini producători pot furniza un astfel de certificat valabil pentru întreaga gamă de diametre, iar ... SRL, prin ... de ... S.A., a depus documentație completă și valabilă, conformă cu cerințele caietului de sarcini. Astfel, consideră că majoritatea producătorilor oferă doar declarații pe proprie răspundere privind adecvarea produselor în medii cu gaze naturale, în timp ce ... SRL a depus documentație tehnică completă, inclusiv certificări internaționale recunoscute și declarații detaliate de conformitate, asigurând transparența și conformitatea cu standardele legale și tehnice. Având în vedere cerințele clare din caietul de sarcini privind certificarea ATEX și respectarea Directivei ..../../UE, contestatorul solicită verificarea minuțioasă a tuturor ofertelor pentru respectarea strictă a acestor cerințe. Contestatorul atrage atenția asupra lipsei de transparență în specificațiile materialelor și indicii de rea-voință din partea entității contractante, menționând că, în răspunsul consolidat nr. ..../.........., întrebarea nr. . privind materialele și standardele pentru contraflanșele PN.., șuruburile, piulițele și șaibele necesare îmbinării robineților a primit un răspuns limitat la standardele dimensionale, fără clarificări privind materialele. Totodată, susține că această omisiune nu poate fi considerată neatenție, ci induce confuzie și limitează participarea altor furnizori, ceea ce denotă rea-voință, deoarece informațiile complete ar fi permis înțelegerea clară a cerințelor tehnice. Contestatorul aduce în atenție faptul că, în procedurile organizate de entitatea contractantă, licitațiile pentru țevi, fitinguri și vane au fost câștigate în mod repetat de o singură firmă, ceea ce ridică semne de Pagina 7 din 41
întrebare privind imparțialitatea și transparența procesului, existând suspiciunea unui avantaj nerezonabil acordat unui singur ofertant. Mai precizează că aceste practici contravin principiilor concurenței deschise și transparente prevăzute de legislația în vigoare, induc un climat de neliniște și constituie o barieră pentru accesul altor furnizori, favorizând în mod nejustificat un singur ofertant și încălcând principiile de nediscriminare și transparență în achizițiile publice. În final, contestatorul solicită constatarea că respingerea ofertei pe baza unor lipsuri de marcare este nejustificată juridic și tehnic; marcajele sunt conforme cu SR EN ..:.... și PED, aplicate corect pe plăcuța de identificare iar documentația depusă este completă și conformă cu cerințele caietului de sarcini. Contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Pentru susținerea contestației, contestatorul se bazeze pe documentele deja existente în cadrul dosarului achiziției. Prin adresa nr. ...../..../C./.........., transmisă prin e-mail, în temeiul prevederilor art .. alin (.) și în vederea aplicării prevederilor art. ..¹ alin. (.) și (.) din Legea nr. .../...., cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat entității contractante să să comunice un extras din dosarul achiziției din care să rezulte modul de calcul al valorii estimate, respectiv cursul de referință avut în vedere la stabilirea valorii în lei a achiziției și să prezinte în susținere înscrisuri din dosarul achiziției publice din care rezultă aceste valori. Răspunzând acestei solicitări, ... SA a transmis prin adresa nr. ..../.........., înregistrată la CNSC cu nr. ...../.......... că în secțiunea II....), valoarea totală estimată este de ......... EUR iar conversia a fost făcută de SEAP. Conform răspunsului SEAP, cursul euro la care este calculată valoarea estimată de .........,.. lei fiind de .,.... lei. Prin adresa nr. ...../..../C./.........., transmisă prin poștă, în temeiul art. ..¹ din Legea nr. .../...., cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat contestatorului să comunice dovada constituirii, în termen de maximum . zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii
legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Prin adresa nr. ..../.........., înregistrată la CNSC sub nr. ...../.........., entitatea contractantă ... SA a formulat punct de vedere cu privire la contestația formulată de ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată și continuarea procedurii de achiziție publică. Entitatea contractantă menționează că operatorul economic ... SRL a formulat contestație împotriva adresei nr. ..../.........., prin care i-a fost comunicată respingerea ofertei ca neconformă în raport cu cerințele minim obligatorii ale documentației de atribuire, conform art. ... alin. (.) din Legea ../.... coroborat cu art. ... alin. (.) lit. a) din HG nr. .../...., și solicită respingerea contestației ca nefondată, temeiul fiind nerespectarea acestor prevederi. Entitatea contractantă arată că, prin anunțul de participare nr. CN....... din .........., a inițiat procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială având ca obiect „Achiziție ...” și Documentele achiziției: Fișa de date, Caietul de sarcini, Anexa ._Protocol SSM, Anexa ._Lista riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, modelele de Acord-cadru, Contract subsecvent și Formulare , au fost publicate odată cu anunțul, în conformitate cu principiul transparenței. Procedura aleasă a fost licitație deschisă, acordul-cadru urmând a fi încheiat cu ofertanții declarați câștigători, în baza evaluării ofertelor finale, cu respectarea documentației și aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. Până la data limită de depunere a ofertelor, au fost depuse două oferte: .. Ofertant unic: ... SRL; .. Ofertant unic: ... SRL. Entitatea contractantă arată că, prin adresa nr. ..../.........., a comunicat operatorului economic ... SRL rezultatul evaluării ofertei tehnice, respectiv respingerea acesteia ca fiind neconformă, în temeiul prevederilor art. ... alin. (.) din Legea nr. ../...., cu modificările ulterioare, coroborat cu prevederile art. ... alin. (.) lit. a) din HG nr. .../...., cu modificările ulterioare. Entitatea contractantă solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și menționează că documentația de atribuire, împreună cu răspunsurile la clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, astfel că toate prevederile acesteia au devenit obligatorii pentru toți participanții, inclusiv pentru ... SRL, ofertant unic în cadrul procedurii. Entitatea contractantă subliniază că abaterile de la prevederile exprese ale documentației de atribuire nu reprezintă erori scuzabile, ci motive de respingere a ofertei, conform art. ... alin. (.) din HG nr. .../...., fiind susținută de jurisprudența instanțelor, inclusiv Sentința civilă nr. .../CA din .......... a Curții de Apel ..., cod ReJust ...e...., Sentința Pagina 9 din 41
civilă nr. . din .......... a Curții de Apel ..., Decizia civilă nr. .... din .......... a Curții de Apel ..., cod ReJust ...ee..e, Decizia civilă nr. ... din .........., cod ReJust ..ed.d.., și Decizia civilă nr. ... din .........., cod ReJust ......... Entitatea contractantă arată că, în documentația de atribuire, la Fișa de date a achiziției, cap. IV...., a prevăzut: „Propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât aceasta să răspundă în totalitate cerințelor din Caietul de sarcini/Specificația tehnică întocmit de entitatea contractantă, ofertantul având obligația să se asigure că produsele ofertate îndeplinesc în totalitate caracteristicile tehnice menționate în Caietul de Sarcini/specificațiile tehnice. Oferta a cărei propunere tehnică nu demonstrează respectarea cerințelor tehnice minime menționate în Caietul de Sarcini, va fi respinsă ca neconformă. Propunerea Tehnică trebuie să demonstreze că Ofertantul a înțeles corect cerințele și obiectivele Entității Contractante și că propunerea tehnică prezentată răspunde acestor cerințe.” Cap. III MARCARE, marcarea se va executa în conformitate cu SR EN ..:.... sau cu prevederile standardului în baza căruia au fost executate, și va cuprinde: Pe corp din turnare: - Sigla societății producătoare - Material corp - Diametru nominal - Presiune nominală - Număr lot Pe clapeta din turnare: - Sigla societății producătoare - Material corp - Diametru nominal - Plăcuță de identificare: - Sigla societății producătoare - Tip/model robinet - Seria - Anul de fabricație - Temperatura mediului ambiant - Fluid de lucru - Diametru nominal - Marcaj CE” Cap. VII DOCUMENTE SOLICITATE, secțiunea VII.. ”- Certificat CE emis de un organism abilitat
- Certificat emis conform Directivei ..../../UE - Certificat emis conform Directivei ..../../UE (ATEX) - Fișa tehnică a robinetului cu caracteristici, desene, dimensiuni, materiale - Fișe tehnice pentru elementele de îmbinare (contraflanșe cu gât, ansamblu șurub- șaibă-piuliță, garnituri de etanșare) - Certificate de conformitate CE pentru componentele kitului de instalare - Declarații de conformitate pentru componentele kitului - Fișe tehnice emise de producători pentru robinet și componentele kitului, cu traduceri autorizate - Certificat de inspecție tip ... conform SR EN .....:.... - Declarație de conformitate UE conform Directivei ATEX ..../../UE - Instrucțiuni de montare, operare, manipulare, exploatare - Certificat de garanție – model, care să conțină: elemente de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de funcționare, modalitățile de asigurare a garanției (inclusiv înlocuire), termenul de realizare a garanției, denumirea și adresa furnizorului”. Cap. IX CERINȚE PRIVIND MODUL DE PREZENTARE A OFERTEI, secțiunea IX.. Cerințe generale „Se vor prezenta toate documentele și certificatele solicitate la Cap. VII. În cazul în care oferta nu conține documentele și/sau mostrele solicitate, va fi considerată incompletă și va fi declarată neconformă. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, care sunt obligatorii, demonstrându-se corespondența ofertei tehnice cu aceste cerințe. Oferta va fi însoțită de toate documentele solicitate și care să răspundă tuturor cerințelor înscrise la Capitolul II și III. Lipsa acestor documente sau prezentarea lor incompletă, va atrage respingerea ofertei din punct de vedere tehnic, ca fiind neconformă.” La secțiunea IX.. Prezentare mostră produs, entitatea contractantă a stabilit: „În scopul verificării și dovedirii conformității produselor ofertate cu specificațiile tehnice cuprinse în prezentul caiet de sarcini și cu informațiile cuprinse în ofertă, entitatea contractantă solicită depunerea unor mostre de robinete fluture Dn .., Dn ... și Dn ..., complete, inclusiv kit-urile de instalare, care vor fi însoțite de documentele solicitate la Cap. VII...” Entitatea contractantă susține că, la acest moment al procedurii, criticile formulate de contestator sunt tardive, raportat la termenul prevăzut de Legea nr. .../...., iar cerințele documentației, acceptate implicit, trebuiau urmate cu strictețe. Menționează că, prin Procesul- verbal nr. ..../.......... privind evaluarea conformității propunerilor tehnice, comisia de evaluare a constatat neîndeplinirea următoarelor cerințe obligatorii: - Pe corp din turnare: „Presiune nominală - nu se regăseşte marcată pe corpul robinetului”; - Pe clapeta din turnare: „Sigla societăţii producătoare - nu se regăseşte marcată pe clapetă”; „Diametru nominal - nu se regăseşte marcat pe clapetă”. Entitatea contractantă arată că propunerea tehnică nu respectă cerințele privind documentele care însoțesc oferta: - Lipsă certificat CE emis de un organism abilitat; a fost depus „Certificat de aprobare nr. ......../..........” – nesolicitat și nerelevant pentru standardul de fabricație al robineților fluture; - Lipsă certificate de conformitate CE pentru șuruburi și șaibe, deși conform Reg. .../...., acestea sunt necesare; Pagina 11 din 41
- „Declaraţie de conformitate pentru şuruburi, şaibe, dată pe proprie răspundere de furnizorul SEA” – considerată neconformă, deoarece trebuie emisă de producător; - Lipsă declarație de conformitate pentru flanșele necesare asamblării; - Lipsă certificat de inspecție tip ... pentru șaibe. Referitor la mostre, entitatea contractantă subliniază că lipsesc marcajele: - Pe corp din turnare: „Presiune nominală - nu se regăseşte marcată pe corpul robinetului”; - Pe clapetă din turnare: „Sigla societăţii producătoare - nu se regăseşte marcată pe clapetă”; „Diametru nominal - nu se regăseşte marcat pe clapetă”. Entitatea contractantă consideră că motivele respingerii ofertei sunt justificate prin neîndeplinirea cerințelor obligatorii stabilite în caietul de sarcini, parte a documentației de atribuire, ceea ce a condus la o ofertă neconformă și precizează că, prin criticile aduse, contestatorul încearcă să se substituie comisiei de evaluare, folosind o apreciere subiectivă, bazată pe alte criterii decât cele prevăzute în documentația de atribuire și pe alte principii decât cele prevăzute la art. . din Legea nr. ../..... De asemenea, entitatea contractantă arată că, în viziunea contestatorului, orice abatere de la cerințele minime ar putea fi justificată, iar aceasta ar fi avut obligația de a negocia conformitatea ofertei. Entitatea contractantă menționează că, în raport cu susținerea contestatorului privind obligația de clarificare a ofertei în temeiul art. ... din Legea nr. ../...., aceasta nu are o putere de apreciere nelimitată în solicitarea de clarificări, fiind interzisă transformarea unei oferte neconforme într-una conformă și arată că propunerea tehnică reprezintă soluția concretă oferită de operatorul economic pentru îndeplinirea cerințelor din documentația de atribuire, care trebuia respectată până la termenul limită stabilit pentru depunere. Subliniază că o ofertă incompletă, care nu îndeplinește cerințele minime obligatorii, nu poate fi completată sau modificată prin clarificări. Operatorul economic avea obligația de a analiza documentația și de a întocmi oferta în conformitate cu instrucțiunile, caietul de sarcini și fișa
de date a achiziției. Astfel, arată că ofertele care nu respectă cerințele minime sau care propun soluții tehnice diferite de cele solicitate sunt considerate neconforme, în conformitate cu art. ... din H.G. nr. .../..... Totodată, subliniază că, prin voință proprie, ofertantul a depus o ofertă care încalcă cerințele exprese, iar consecința este respingerea acesteia. Riscul întocmirii ofertei în mod neconform revine operatorului economic, care nu se poate prevala de propria neglijență. Mai arată că, pentru respectarea principiului egalității de tratament, ofertele nu pot fi modificate după termenul limită, indiferent de inițiator. Clarificările nu pot fi solicitate pentru oferte imprecise sau care nu corespund cerințelor din documentație. Entitatea contractantă face trimitere la cauza C-.../.. – Archus și Gama, CJUE, care statuează că entitatea contractantă poate solicita clarificări doar dacă acestea nu conduc la modificări substanțiale ale ofertei. Entitatea contractantă subliniază că această hotărâre sprijină respectarea strictă a cerințelor din documentația de atribuire, oferind totodată o marjă de apreciere în gestionarea erorilor. Fără a formula apărări contradictorii, entitatea contractantă oferă justificări pentru cerințele rămase definitive, asumate prin documentația de atribuire, cu privire la marcarea robinetelor fluture. Mai arată că marcarea permanentă, prin turnare, pe corp și clapetă, este justificată tehnic și normativ, în conformitate cu SR EN ..:...., EN ... și Directiva ..../../UE (PED). Menționează că, potrivit EN ...:...., capitolul . – „...”, punctul ... – „...”, subpunctul ....., și conform SR EN ..:...., capitolul ., punctele ..., ... și ..., marcajele pot fi aplicate direct pe corpul robinetului sau pe o placă fixată solid de acesta. Entitatea contractantă menționează că marcarea prin turnare este o metodă recunoscută ca fiind durabilă și lizibilă, satisfăcând cerințele de permanență impuse de standard și consideră că solicitarea ca PN, DN, materialul corpului, sigla producătorului și numărul lotului să fie aplicate prin turnare pe corp este conformă cu cerințele standardului și reprezintă, de asemenea, o cerință a operatorului rețelei de distribuție – Distrigaz Sud Rețele. Menționează articolul din standardul SR EN ..:..... Entitatea contractantă arată că, referitor la marcarea clapetei, standardul prevede că marcajele se aplică „după caz”, ceea ce permite, în funcție de natura robinetului și de scopul utilizării, aplicarea și pe alte componente importante și consideră că, în cazul robineților fluture, clapeta este o piesă activă esențială pentru funcționare, iar marcarea acesteia cu DN, material, sigla producătorului și numărul lotului contribuie la trasabilitate și la un montaj corect. Subliniind că standardul nu interzice marcajele suplimentare atâta timp cât acestea sunt clare și nu creează confuzii, face referire la articolul din standardul SR EN ..:..... Pagina 13 din 41
Mai susține că afirmația „...” oferă o flexibilitate reglementată, permițând extinderea marcajelor și asupra altor componente relevante. Indică punctul ..., subpunctul ..... din SR EN ..:...., menționând că permiterea omiterii sau plasării în alte locuri a unor marcaje este valabilă doar pentru robinetele care nu intră sub incidența Directivei ..../../UE, ceea ce nu este cazul de față. Subliniază că este posibilă aplicarea marcajelor simultan, pe mai multe componente, mai ales prin turnare, metodă ce garantează durabilitate și lizibilitate. Contestă afirmația ofertantului că această solicitare ar avea ca scop restrângerea concurenței, susținând că marcarea prin turnare este o practică răspândită și accesibilă oricărui producător. Menționează că această cerință este conformă cu prevederile documentației, nu reprezintă o barieră tehnică excesivă, ci reflectă o preocupare legitimă pentru trasabilitate, siguranță și identificare clară. Entitatea contractantă arată că, dacă ofertantul avea obiecțiuni, trebuia să le formuleze în termenul prevăzut de Legea nr. .../...., nu să rămână în pasivitate până la respingerea ofertei și să conteste ulterior caracterul obligatoriu al documentației. Totodată, afirmă că cerințele de marcare prin turnare pe corpul și pe clapeta robinetului fluture sunt conforme cu SR EN ..:...., EN ... și Directiva ..../../UE, fiind justificate atât tehnic, cât și normativ. Referitor la marcarea presiunii nominale (PN), entitatea contractantă subliniază că solicitarea ca aceasta să fie aplicată prin turnare pe corp este justificată tehnic și conform standardelor SR EN ..:...., EN ... și Directivei ..../../UE. Menționează că PN este un parametru fundamental pentru identificare corectă, utilizare în siguranță și întreținere. Afirmă că marcarea PN prin turnare garantează permanența informației; permite identificarea rapidă fără documentație suplimentară și elimină riscul de confuzii în exploatare, mai ales în sisteme critice. Menționează că, potrivit SR EN ..:...., marcajele pot fi aplicate pe corp, pe o piesă sau pe o plăcuță de identificare solid fixată. Susține că o etichetă autocolantă, așa cum a ofertat ..., nu este echivalentă cu o placă de identificare, deoarece nu oferă rezistență mecanică; nu respectă
cerințele de durabilitate și este ușor deteriorabilă sau detașabilă. Astfel, entitatea contractantă consideră că soluția ofertantului nu asigură cerințele de durabilitate și conformitate, mai ales în aplicații din domeniul gazelor, unde standardul este obligatoriu. Reiterează reglementările aplicabile: SR EN ..:...., clauza ...: PN este un ...; clauza .....: omiterea marcajelor se permite doar dacă produsul nu intră sub incidența legislației europene; PED ..../../UE, Anexa I, punctul ...: marcajele trebuie aplicate pe echipament sau pe o placă solidă fixată – nu pe etichete autocolante. Subliniază că marcarea PN prin turnare: este conformă cu standardele; asigură trasabilitate, siguranță, fiabilitate; este practică uzuală în industrie și nu restrânge concurența, ci reflectă cerințe minime de siguranță. Entitatea contractantă susține că solicitarea este justificată, legală și adecvată aplicației, iar nerespectarea acesteia atrage respingerea ofertei. Menționează că mostrele ... nu conțin marcaje conforme (turnare/plăcuță), ci doar o etichetă lipită. Aceasta nu respectă cerințele documentației și standardului, nu oferă durabilitate, fiind expusă deteriorării și nefiind accesibilă în toate condițiile de montaj sau exploatare. Menționează că, potrivit SR EN ..:...., plăcuțele de identificare trebuie să fie realizate din materiale rezistente la coroziune. Atașează exemplu de etichetă dezlipită parțial și etichetă deteriorată din mostrele .... Entitatea contractantă subliniază că, având în vedere că montajul robinetului fluture se realizează prin flanşe, elementele de fixare aferente (şuruburi, piuliţe, şaibe) sunt parte integrantă a ansamblului funcţional supus unor cerinţe esenţiale de siguranţă, utilizate permanent în structura reţelei. Acestea nu sunt accesorii auxiliare, ci au un rol structural şi funcţional esenţial pentru integritatea şi siguranţa sistemului de distribuţie a gazelor naturale. Entitatea contractantă arată că, potrivit Regulamentului (UE) nr. .../.... (CPR), orice produs încorporat permanent într-o construcţie şi care are impact asupra performanţei acesteia în raport cu cerinţele esenţiale de bază intră sub incidenţa CPR. În acest sens: şuruburile, piuliţele şi şaibele fixează robinetul fluture în condiţii specifice de lucru, presiune, temperatură şi mediu; contribuie direct la integritatea mecanică a ansamblului; influenţează siguranţa și sunt comercializate ca parte a unui sistem cu specificaţii conforme cu un standard armonizat. Entitatea contractantă menţionează că această abordare este conformă cu practica uzuală europeană pentru instalaţii critice, unde orice element fixat definitiv în sistem trebuie să respecte legislaţia aplicabilă produselor pentru construcţii. Consideră justificată solicitarea certificatului CE şi a declaraţiei de conformitate pentru elementele de Pagina 15 din 41
fixare utilizate în montajul robinetului fluture, întrucât acestea se încadrează în definiţia de „produs pentru construcţii” din CPR; contribuie la funcţionarea sigură a sistemului de distribuţie a gazului; trebuie să fie conforme cu standarde armonizate relevante și marcajul CE este obligatoriu conform legislaţiei europene aplicabile. Entitatea contractantă precizează că solicitările de achiziţii formulate respectă prevederile legislative şi normele tehnice aplicabile în domeniul distribuţiei gazelor naturale. Referitor la certificatul CE (Certificat de conformitate UE nr. ..../PED/MAD/.... ENG din .........., emis de LRQA, marcaj CE ....) şi certificatul ATEX (Recepţie dosar tehnic UE nr. ..../ATEX/BB........./.), entitatea contractantă menţionează că acestea au fost transmise de ofertant şi au fost declarate conforme, nefiind motive de respingere a ofertei. Entitatea contractantă respinge susţinerea contestatarului conform căreia ... a prezentat doar o declaraţie de conformitate pentru întreg kit- ul de montaj iar solicitarea unei declaraţii de conformitate CE pentru elementele standardizate este nefondată. Entitatea contractantă subliniază că furnizorul nu poate emite legal declaraţia de conformitate dacă este doar intermediar comercial, fără a produce, modifica sau deţine responsabilitate tehnică pentru produs. Aceasta arată că o astfel de declaraţie poate fi emisă doar de producătorul sau importatorul oficial, conform art. .. din Regulamentul (UE) ..../..... Referitor la cererea contestatarului de verificare suplimentară a documentaţiei tehnice depuse de toţi ofertanţii, entitatea contractantă arată că aceasta este formulată în afara cadrului legal stabilit de Legea nr. .../.... şi nu poate constitui temei valid pentru dispunerea unei asemenea măsuri, în lipsa unui capăt de cerere privind ofertele concurente. Entitatea contractantă consideră că cererea contestatarului este vagă, generală, lipsită de fundament faptic şi probator, fără legătură directă cu motivele concrete pe baza cărora au fost luate deciziile. Precizează că simplele afirmaţii nu pot constitui temei pentru soluţionare,
iar contestaţia trebuie să respecte art. .. lit. d), e) şi f) din Legea nr. .../..... Entitatea contractantă susţine că afirmaţiile contestatarului sunt neprobate şi nu identifică actul nelegal atacat, astfel încât Consiliul nu se poate substitui acestuia în ceea ce priveşte invocarea motivelor de nelegalitate. Se arată că contestatorul nu poate însărcina Consiliul cu o cercetare completă a procedurii pe baza unor supoziţii. Entitatea contractantă susține că motivarea contestatiei constă în redarea unor motive generice și speculative privind evaluarea ofertelor. Aceasta face referire la Decizia CNSC nr. ..../C./..../.........., conform căreia „simplele presupuneri nu reprezintă o motivare validă a contestației, nereieșind de niciunde temeinicia acuzelor rămase la nivel declarativ” și că în contestație figurează doar motive ipotetice, fără legătură concretă cu actele depuse și cu evaluarea entității contractante. Mai menționează că simpla reproducere a unui raționament neprobat și neancorat în cerințele documentației de atribuire nu reprezintă o motivare validă și nu dovedește temeinicia susținerilor. Entitatea contractantă solicită respingerea ca inadmisibilă și neîntemeiată a cererii contestatarului privind verificarea suplimentară a documentației tehnice a tuturor ofertanților, în lipsa unui capăt de cerere expres formulat și a unor indicii și motivări concrete privind posibile neconformități. În subsidiar, entitatea contractantă solicită Consiliului să constate că cerința privind certificarea ATEX este îndeplinită de operatorul economic cu ofertă concurentă, conform ofertei depuse. În final, entitatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată și continuarea procedurii de achiziție publică pentru atingerea beneficiilor anticipate. În probațiune, prin adresa nr. ..../.........., înregistrată la CNSC sub nr. ...../.........., ... SA a transmis la dosarul cauzei, pe suport electronic (stick), documente din dosarul achiziției publice. ... SRL, prin adresa nr. ...../.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ...../.........., a transmis răspuns la punctul de vedere al entității contractante, prin care solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. Contestatorul susține că punctul de vedere al entității contractante conține o serie de afirmații care fie extind în mod inadmisibil motivarea respingerii dincolo de ceea ce este consemnat în raportul procedurii, fie sunt inexacte din punct de vedere factual sau neîntemeiate din punct de vedere juridic, fie reflectă o interpretare excesiv formalistă și disproporționată a cerințelor din caietul de sarcini, în contradicție cu standardele europene aplicabile, precum SR EN ..:...., EN ... și PED ..../../UE. Contestatorul subliniază că, potrivit articolului ... alineatul (.) din Legea ../...., o ofertă poate fi considerată neconformă doar dacă Pagina 17 din 41
se dovedește că nu respectă cerințele esențiale ale documentației de atribuire, și nu pe baza unor interpretări arbitrare sau insuficient justificate tehnic. De asemenea, contestatorul arată că, în conformitate cu articolul ... din HG .../...., comisia de evaluare are obligația de diligență de a analiza complet și corect documentația depusă de ofertant, obligație care, în opinia sa, nu a fost îndeplinită. Contestatorul consideră inadmisibilă extinderea motivelor de respingere printr-un punct de vedere transmis ulterior către CNSC, susținând că acest fapt încalcă principiile transparenței procedurale și securității juridice. În continuare, contestatorul anunță că va analiza punctual, articol cu articol, susținerile entității contractante, oferind răspunsuri susținute de dispoziții legale și regulamentare, standarde tehnice aplicabile, jurisprudență relevantă a CNSC, CJUE și instanțelor naționale, precum și de dovezi documentare din oferta .... Cu privire la presupusa neconformitate a marcajelor pe corpul şi clapeta robinetului Contestatorul susține că, potrivit raportului procedurii, singurele motive invocate pentru respingerea ofertei ... S.R.L. au fost lipsa marcării presiunii nominale (PN) pe corpul robinetului și lipsa marcării diametrului nominal (DN) și a siglei producătorului pe clapetă. Contestatorul arată că nu s-a făcut nicio mențiune în raport privind natura, forma, materialul sau modul de aplicare a etichetei/plăcuței de identificare, astfel încât argumentele ulterioare referitoare la o presupusă neconformitate a etichetei autoadezive nu pot justifica respingerea ofertei. Totodată, contestatorul subliniază ipoteza rezonabilă că deteriorarea etichetei ar fi putut surveni ulterior, posibil prin acțiuni neintenționate sau intervenții rău-intenționate, și că, dacă acest aspect ar fi fost relevant, ar fi trebuit să fie reflectat clar în raport. Contestatorul menționează jurisprudența CNSC care prevede că motivarea deciziei de respingere trebuie să fie limitată la cele consemnate în raport și că extinderea motivelor ulterior contravine principiilor transparenței și securității juridice. Referitor la standardul SR EN ..:...., contestatorul subliniază că marcajele sunt cerute „după caz", nu în mod absolut, conform clauzei ...,
care impune o evaluare în funcție de fezabilitatea tehnică, geometria piesei și standardul de produs EN .... Arată că, potrivit clauzei ....., marcajele pot fi aplicate direct pe corpul robinetului sau pe o plăcuță de identificare atașată permanent, fără o formă anume de atașare, ci doar cu durabilitate și lizibilitate. Clauza ... lit. a) permite plasarea marcajelor în alte locuri decât cele convenționale, inclusiv pe plăcuța de identificare, iar clauza ..... confirmă acceptabilitatea plăcuței ca unic loc de marcare, nefiind impusă marcarea turnată a PN sau DN pe corpul sau clapeta robinetului conform EN .... Contestatorul menționează că producătorul ... utilizează o plăcuță industrială durabilă, rezistentă la UV, coroziune, temperaturi extreme și abraziune, conținând toate informațiile cerute de SR EN ..:.... și PED ..../../UE, și că această soluție este consacrată în industria de armături și adoptată de mulți producători europeni. În privința clapetei, contestatorul precizează că aceasta este o componentă mobilă internă, care nu este considerată „pressure bearing part” conform PED ..../../UE, și că nici SR EN ..:...., nici EN ... nu impun marcajul turnat pe clapetă, repetarea marcajelor fiind opțională conform clauzei ... lit. a) din SR EN ..:..... Contestatorul arată că, potrivit Anexei I, punctul ... din PED ..../../UE, marcajele trebuie plasate pe echipament sau pe o placă solid fixată, iar eticheta industrială autoadezivă este echivalentă funcțional unei „plăci solid fixate”, întrucât nu poate fi dezlipită fără distrugere, este atașată ireversibil și îndeplinește cerințele de lizibilitate, durabilitate și trasabilitate. Contestatorul menționează jurisprudența CJUE în cauza C-../.. Vert Marine, care statuează că „Entitatea contractantă nu poate impune cerinţe suplimentare faţă de cele prevăzute în standardele armonizate, decât dacă acestea sunt justificate obiectiv şi sunt proporţionale.” Contestatorul arată că cerințele suplimentare impuse în acest caz (marcare turnată, marcare pe clapetă) nu sunt prevăzute în niciun standard armonizat și pot favoriza indirect un ofertant, încălcând principiul tratamentului egal. Cu privire la eticheta industrială utilizată de producătorul ... Contestatorul arată că ... susține că eticheta autoadezivă nu oferă durabilitate, se poate dezlipi, nu reprezintă o „plăcuţă solid fixată” conform PED și nu asigură trasabilitatea pe durata de viaţă a echipamentului. În replică, contestatorul menționează că eticheta este una industrială, nu autoadezivă standard, fiind fabricată din materiale certificate industrial, precum poliester laminat industrial, aluminiu anodizat cu adeziv structural și alte materiale echivalente, care asigură aderenţă permanentă, rezistenţă la UV, coroziune, îngheţ, abraziune și comportare dovedită în exploatare de lungă durată. Contestatorul subliniază că standardul SR EN ..:.... permite expres marcarea pe o plăcuţă ataşată permanent și că durabilitatea trebuie apreciată tehnic, în Pagina 19 din 41
funcţie de specificaţiile materialului, performanţele în medii reale și referinţe similare, iar o apreciere pur vizuală sau subiectivă nu este suficientă. De asemenea, contestatorul arată că eticheta este fixată permanent şi ireversibil, având un comportament funcţional echivalent cu o „plăcuţă solid fixată” conform PED, deoarece nu se poate înlătura fără deteriorare, rămâne lizibilă pe toată durata de viaţă și îndeplineşte cerinţele de trasabilitate. În plus, contestatorul menţionează că această metodă este larg răspândită în industrie și acceptată în licitaţii publice, în special pentru echipamente mari sau cu forme complexe, iar acceptarea altor ofertanţi în condiţii similare face respingerea ... discriminatorie. Pretinsă lipsă a unui certificat CE valabil Contestatorul menționează că ... susține că certificatul CE nu este emis de un organism notificat și că certificatul depus nu menționează standardul de fabricație. În replică, contestatorul arată că certificatul CE prezentat, în răspunsul la clarificarea ..../.........., este emis de LRQA Inspection Iberia (NOBO ....), organism notificat în baza Directivei ..../../UE (PED), confirmat oficial pe platforma NANDO a Comisiei Europene. De asemenea, contestatorul precizează că evaluarea CE a fost realizată conform Modului H din Anexa III PED, certificatul fiind ..../PED/MAD/.... ENG din .........., iar produsul este fabricat conform EN ..., conformitatea cu PED bazându-se pe aplicarea standardului de produs. Contestatorul concluzionează că entitatea ignoră certificarea validă emisă de un NOBO și interpretează formalist cerințele privind standardul de fabricație, deși acestea reies clar din întreaga documentație depusă. Elemente de fixare - Şuruburi, piuliţe, şaibe - pretinsă lipsă a certificatului CE Contestatorul arată că ... susține că elementele de asamblare (șuruburi, șaibe) ar trebui să fie marcate CE conform Regulamentului .../.... (CPR). Contestatorul răspunde că elementele de fixare nu sunt produse de construcție în sensul CPR, deoarece nu sunt încorporate permanent în structuri, nu influențează performanțele esențiale (ex: rezistență mecanică, protecție la foc) și nu sunt acoperite de standarde armonizate CPR. De asemenea, standardele aplicabile (EN
ISO ...., ...., ...., SR ....-.) nu figurează în Jurnalul Oficial al UE ca armonizate CPR, deci marcajul CE nu este permis legal. Contestatorul precizează că conformitatea se face prin standarde tehnice, nu prin marcaj CE, și că au fost depuse certificate ... (pag. ..-.. din propunerea tehnică). În concluzie, solicitarea marcajului CE pentru șuruburi și șaibe este contrară dreptului UE și nefondată factual, dat fiind că au fost furnizate certificate ... pentru toate piesele relevante. Declaraţii de conformitate - Pretinsă lipsă a declaraţiilor emise de producător Contestatorul menționează că ... susține că declarația pentru kitul de montaj nu este emisă de producător. Contestatorul răspunde că Caietul de sarcini nu impune emiterea declarațiilor exclusiv de către producător, ci prevede doar „Declaraţii de conformitate pentru componentele kit-ului de instalare”. De asemenea, declarațiile prezentate de ... S.R.L. în calitate de furnizor sunt conforme, în special având în vedere că piesele sunt standardizate și însoțite de certificate .... Contestatorul subliniază că entitatea contractantă introduce cerințe suplimentare care nu sunt prevăzute în documentația de atribuire, încălcând astfel art. .. alin. (.) din Legea ../..... ATEX - Conformitate cu Directiva ..../../UE Contestatorul arată că ... a prezentat un certificat ATEX valid, emis de organism notificat (Lloyd's Register, NOBO ....), nr. ..../ATEX/BB........./., care acoperă întreaga gamă DN ..-DN ..., clasele PN.. şi PN.., precum şi toate cerinţele aplicabile pentru atmosferă cu gaz (II . GD Ex h IIC T...TI Gb) și contestatorul consideră că oferta este superioară, din punct de vedere al documentaţiei ATEX, faţă de alţi ofertanţi. În privinţa susţinerii ... privind lipsa certificatului de inspecţie tip ... pentru şaibe, contestatorul menţionează că certificatele ... pentru şaibe au fost depuse în cadrul ofertei tehnice, fiind conforme cu SR EN .....:.... - Tip ..., semnate de producător, cu specificaţii tehnice, standard de fabricaţie şi trasabilitatea loturilor, respectând cerinţele Caietului de sarcini. Certificatele pentru şaibe se găsesc în acelaşi bloc de documente cu cele pentru şuruburi (pag. ..-..), pentru care nu s-au formulat obiecţii. Contestatorul subliniază că invocarea lipsei certificatelor pentru şaibe reflectă o evaluare superficială şi părtinitoare, iar comisia de evaluare a încălcat obligaţia legală de a analiza complet, obiectiv şi corect oferta, ignorând documentele depuse. Contestatorul susţine că respingerea ofertei ... pe acest motiv este nelegală şi că decizia entităţii contractante este netemeinică şi contrară legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Totodată, contestatorul precizează că nu contestă valabilitatea documentaţiei de atribuire, ci modul eronat în care aceasta a fost interpretată, respingând oferta pentru motive inexistente sau fără temei legal. Pagina 21 din 41
Contestatorul afirmă că comisia trebuie să interpreteze cerinţele în corelare cu standardele tehnice aplicabile (SR EN ..:...., EN ..., PED), respectând principiul proporţionalităţii şi diligenţa în evaluare. Contestatorul arată că respingerea ofertei pentru faptul că marcajele sunt aplicate pe o etichetă industrială rezistentă, nu pe o „plăcuţă metalică" nituită, este disproporţionată şi contravine principiului proporţionalităţii. Contestatorul precizează că art. ... alin. (.) din Legea ../.... invocat de ... nu se aplică automat în absenţa unei neconformităţi reale. Contestatorul consideră că oferta ... este conformă cu cerinţele documentaţiei şi standardele europene, susţinând această afirmaţie prin certificatele CE conforme PED, documentaţia de marcare în conformitate cu SR EN ..:...., precum şi declaraţiile şi certificatele pentru kitul de instalare. Contestatorul afirmă că invocarea art. ... alin. (.) pentru a justifica o evaluare superficială sau exces de formalism nu este justificată şi contravine principiului bunei-credinţe în evaluare. De asemenea, arată că documentaţia obligatorie nu poate contrazice standardele tehnice armonizate sau normele europene, menţionând că SR EN ..:.... permite aplicarea marcajelor pe plăcuţă ataşată, iar PED ..../../UE nu impune marcaje turnate pe toate componentele, ci doar trasabilitate clară şi durabilitate. Contestatorul adaugă că CPR nu este aplicabil pentru şuruburi şi şaibe în lipsa unui standard armonizat, astfel cerinţa marcajului CE este nefondată. Contestatorul susține că analiza detaliată a punctului de vedere al entității contractante evidențiază caracterul neîntemeiat, disproporționat și excesiv formalist al motivelor invocate pentru respingerea ofertei .... Menționează că oferta este complet conformă cu cerințele din documentația de atribuire, cu prevederile SR EN ..:...., EN ... și Directivei ..../../UE (PED), iar marcajele aplicate pe robinet sunt corecte, durabile, lizibile și susținute prin documentație validă și certificată. Arată că lipsa unor marcaje turnate pe clapetă nu este prevăzută ca obligație în niciun standard aplicabil, iar entitatea contractantă interpretează greșit standardele tehnice, extinzând nejustificat cerințele legale. Sublinează că
eticheta industrială furnizată respectă cerințele de trasabilitate și durabilitate. De asemenea, contestatorul susține că extinderea motivării respingerii către aspecte formale precum forma plăcuței de identificare, invocată abia în cadrul punctului de vedere, reprezintă o încălcare gravă a principiului legalității și al dreptului la apărare. Contestatorul arată că solicitările privind marcaje suplimentare, declarații emise doar de producători sau certificări CE pentru produse care nu sunt reglementate de CPR (șuruburi, șaibe, flanșe) nu au fundament normativ, depășesc cadrul legal aplicabil și riscă să conducă la discriminare între operatorii economici. Contestatorul afirmă că oferta ... este completă, corect documentată, conformă cu standardele tehnice în vigoare și cu documentația de atribuire. În final, contestatorul reiterază solicitarea de admitere a contestației și de restabilire a legalității în cadrul procedurii. ... SA, prin adresa nr. ..../.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ...../.........., a transmis răspuns la notele scrise ale contestatorului, prin care solicită respingerea contestaţiei și continuarea procedurii de achiziție sectorială, în vederea realizării interesului urmărit la inițierea acesteia. Entitatea contractantă își menține apărările anterioare și le completează prin prezenta notă. Menționează că contestatarul încalcă art. .. alin. (.) din Legea nr. .../...., expunând o situație de fapt distorsionată, omite elemente esențiale și construiește o versiune incompletă și tendențioasă, contrar bunei-credințe procesuale. Referitor la respingerea ofertei ... SRL, entitatea arată că motivele invocate au fost: lipsa marcării presiunii nominale (PN) pe corpul robinetului și lipsa marcării diametrului nominal (DN) și a siglei producătorului pe clapetă, fără a menționa natura sau forma etichetei. Aprecizează că argumentele privind neconformitatea etichetei autoadezive nu constituie temei valabil de respingere. Entitatea contractantă subliniază că, potrivit caietului de sarcini, marcarea trebuie să respecte SR EN ..:.... și să conțină elemente obligatorii pe corp și clapetă, iar robinetele să fie însoțite de plăcuță de identificare cu detalii precise. În ceea ce privește modul de prezentare a ofertei, se menționează că lipsa documentelor sau mostrelor solicitate duce la neconformitate și respingerea ofertei. Mostrele depuse de ... nu au îndeplinit cerințele, fiind constatată lipsa marcajelor obligatorii pe corp și clapetă, conform procesului-verbal nr...../.......... și raportului procedurii nr...../........... Entitatea contractantă afirmă că eticheta lipită pe corpul vanei nu respectă cerințele caietului de sarcini, nefiind durabilă și accesibilă în toate situațiile, ceea ce justifică respingerea ofertei ca neconformă. Mai menționează că ofertele care nu respectă cerințele minime obligatorii din Pagina 23 din 41
documentația descriptivă sau propun soluții tehnice diferite vor fi declarate neconforme, conform art. ... din H.G. nr. .../..... Astfel, susține că comisia de evaluare analizează fiecare ofertă din punct de vedere tehnic și financiar, iar propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor din caietul de sarcini. Entitatea contractantă arată că operatorul economic a ales să depună o ofertă care încalcă cerințele exprese, risc ce îi revine exclusiv, motiv pentru care oferta a fost respinsă. Precizează că marcarea conform SR EN ..:.... este obligatorie, fiind justificată tehnic și normativ, conform standardelor SR EN ..:...., EN ... și Directivei ..../../UE (PED). Totodată, afirmă că cerința privind marcarea presiunii nominale (PN), diametrului nominal (DN), materialului corpului, siglei producătorului și numărului lotului pe corp și clapetă este conformă cu standardele și cerințele operatorului rețelei Distrigaz Sud Rețele, iar contestatarul nu a respectat această cerință, atrăgându-și astfel respingerea ofertei. Entitatea contractantă subliniază că încercarea contestatarului de a asimila o etichetă autoadezivă cu marcarea prin turnare, manipulând dispozițiile caietului de sarcini și standardul SR EN ..:...., nu este justificată și nu poate fi reținută. Astfel, menționează că, dacă contestatarul ar fi avut obiecțiuni privind cerințele documentației, ar fi trebuit să le formuleze în termenul legal conform Legii nr. .../...., nu să le conteste abia după respingerea ofertei. Entitatea contractantă explică motivele solicitării marcării detaliate și de ce eticheta autoadezivă nu se încadrează în cerințele caietului de sarcini și standardului SR EN ..:...., care prevede marcarea permanentă și durabilă, inclusiv printr-o placă de identificare solid fixată pe echipament. Mai arată că respingerea ofertei neconforme este legală, fiind consemnată în procesul-verbal nr. ..../.......... și comunicarea nr. ..../........... Entitatea contractantă invocă jurisprudența CNSC care permite detalierea motivelor de respingere în punctul de vedere transmis, fără a extinde motivele inițiale, iar acuzațiile contestatarului privind extinderea motivelor de excludere sunt nefondate.
Mai afirmă că respingerea ofertei doar pentru faptul că marcajul este pe o etichetă industrială și nu pe o „plăcuță metalică” nituită, în lipsa unei cerințe explicite, ar încălca principiul proporționalității, însă în acest caz cerințele sunt clar stabilite și obligatorii. Entitatea contractantă subliniază că respingerea ofertelor neconforme este o obligație legală conform art. ... din HG nr. .../...., iar principiul proporționalității reglementează doar formularea cerințelor, nu aplicarea lor și susține că nu poate negocia sau interpreta flexibil cerințele tehnice fără a modifica documentația în faza de evaluare, pentru a respecta principiile transparenței și tratamentului egal. Face referire la mostrele depuse de ..., evidențiind etichete dezlipite parțial sau deteriorate, care nu corespund cerințelor. Entitatea contractantă susține că standardul SR EN ..:.... impune un marcaj permanent care trebuie aplicat pe corpul robinetului, capac, flanșă sau pe o plăcuță de identificare fixată durabil (prin ștanțare, gravare, turnare etc.). Acest marcaj trebuie să fie durabil, vizibil și rezistent la condiții de utilizare specifice, cum ar fi gaz, presiune, temperaturi și medii corozive. Entitatea subliniază că eticheta autoadezivă nu oferă garanția de durabilitate cerută, deoarece marcajul aplicat printr-o etichetă autocolantă poate fi îndepărtat sau degradat ușor și, prin urmare, nu corespunde standardului. Entitatea contractantă menționează jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în cauza C-../.. Vert Marine, conform căreia „Entitatea contractantă nu poate impune cerinţe suplimentare faţă de cele prevăzute în standardele armonizate, decât dacă acestea sunt justificate obiectiv si sunt proporţionale.” În speța analizată, cerințele suplimentare, cum ar fi marcare turnată sau pe clapetă, nu sunt prevăzute în niciun standard armonizat, iar impunerea lor ar putea favoriza indirect un ofertant și ar încălca principiul tratamentului egal. Totuși, entitatea arată că nu există o cauză CJUE C-../.. Vert Marine și că această interpretare este eronată. Cazul corect este C-.../.., care se referă la motive de excludere și este inaplicabil speței curente. De asemenea, entitatea atrage atenția că Directiva ..../../CE a fost abrogată prin DIRECTIVA ..../../UE. Contestatarul interpretează greșit cerințele documentației de atribuire, susținând eronat că acestea sunt facultative, în timp ce ele trebuie respectate strict conform legii și caietului de sarcini. În ceea ce privește motivele de respingere a ofertei, entitatea arată că: - Propunerea tehnică a ofertantului nu conține certificatul CE emis de un organism abilitat care să ateste conformitatea robineților conform standardului de fabricație EN ...:.... și Directivei ..../../UE privind echipamentele sub presiune. Pagina 25 din 41
- Deși s-a depus un Certificat de aprobare nr. ......../.........., acesta nu face referire la standardele de fabricație pentru robineții fluture, fiind astfel nesolicitat și neconform. - În propunerea tehnică nu există certificate CE pentru șuruburi, şaibe și flanșe, elemente care, conform Regulamentului .../.... privind produsele destinate utilizării în construcții, trebuie să fie certificate CE, deoarece fac parte din structuri permanente (rețea de gaze). - Declarația de conformitate pentru șuruburi și şaibe depusă de furnizorul ... S.R.L. nu este conformă, deoarece astfel de declarații trebuie emise de producător, nu de un simplu furnizor sau revânzător. Furnizorul poate emite declarația doar dacă este producătorul sau importatorul oficial al kit-ului de montaj, conform Regulamentului (UE) ..../..... - Lipsa certificatului de inspecție tip ... pentru şaibe, conform SR EN .....:..... Deși au fost depuse certificate de calitate pentru şaibe, acestea nu corespund certificatelor de inspecție tip ... cerute în caietul de sarcini. Entitatea contractantă subliniază că în caietul de sarcini, la Capitolul VII „Documente solicitate”, este impusă prezentarea următoarelor documente obligatorii: - Certificat CE emis de un organism abilitat care să ateste conformitatea robineților conform standardelor și cerințelor din standardul de fabricație; - Certificat emis în conformitate cu Directiva ..../../UE privind echipamentele sub presiune și marcaj CE; - Certificat emis conform Directivei ..../../UE privind echipamentele pentru atmosfere potențial explozive (ATEX); - Fișe tehnice pentru robinet și elementele kit-ului de instalare (contraflanșe, ansamblul șurub-șaibă-piuliță, garnituri de etanșare); - Certificate CE și declarații de conformitate pentru componentele kit-ului; - Certificat de inspecție tip ... conform SR EN .....:....; - Instrucțiuni de montare, operare și exploatare;
- Certificat de garanție care să specifice elementele de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de funcționare și modalitățile de asigurare a garanției. La Capitolul IX, entitatea contractantă menționează că oferta trebuie să includă toate aceste documente; în lipsa lor, oferta va fi considerată incompletă și neconformă, ceea ce atrage respingerea acesteia din punct de vedere tehnic. Entitatea solicită depunerea unor mostre de robinete fluture DN .., DN ... și DN ..., complete, inclusiv kit- urile de instalare, însoțite de documentele cerute. Referitor la susținerea contestatarului privind faptul că entitatea contractantă ar impune cerințe suplimentare neprevăzute în documentație și că ar încălca articolul .. alin. (.) din Legea ../...., entitatea precizează că articolul invocat nu există, iar acest fapt indică lipsa de rigoare a argumentației contestatarului. Entitatea contractantă evidențiază că lipsa unui singur certificat sau a unei declarații obligatorii, conform cerințelor clare din caietul de sarcini și legislație, justifică menținerea caracterului neconform al ofertei și legalitatea respingerii acesteia, conform jurisprudenței constante a Consiliului. ... SRL, prin adresa nr. ...../.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ...../.........., a transmis răspuns la adresa nr. ..../.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ...../.......... a entității contractante, prin care formulează clarificări privind unele aspecte de ordin formal sau tehnic, pe care entitatea contractantă le-a speculat în mod nejustificat în punctul său de vedere. Precizează că aceste aspecte nu afectează fondul cauzei, dar sunt abordate explicit pentru a elimina orice potențială interpretare eronată sau disproporționată. Referitor la acuzația privind încălcarea art. .. alin. (.) din Legea .../...., contestatorul menționează că, a prezentat toate datele esențiale ce fundamentează cererea, inclusiv citate din raportul procedurii, conținutul mostrelor și extrase din standarde. Arată că acuzația ..., conform căreia ar fi omis deliberat informații și ar fi distorsionat realitatea, este făcută cu rea-credință și fără exemple concrete. Menționează că a indicat exact elementele lipsă din decizia de respingere și modul în care acestea au fost extinse artificial, cu încălcarea principiului securității juridice și al transparenței. Contestatorul mai arată că, pentru a înlătura orice îndoială privind conformitatea produselor cu cerințele de durabilitate și vizibilitate, anexează fotografii ale mostrelor din care reiese că etichetele sunt intacte, lizibile, nedeteriorate și fără urme de dezlipire sau degradare. Susține că aceste dovezi contrazic afirmațiile nereale și nedovedite ale entității contractante, care nu apar în procesul-verbal de evaluare și nici în raportul procedurii. Pagina 27 din 41
Referitor la afirmația entității, potrivit căreia „creează o aparență care nu reflectă realitatea obiectivă”, contestatorul consideră că este pur retorică. Arată că o divergență de interpretare nu poate fi calificată ca rea-credință, iar soluția și motivarea CNSC trebuie să se bazeze pe documentele depuse, nu pe prezumții și menționează că acuzația ... echivalează cu încălcarea obligației de rezervă și reprezintă o încercare de discreditare, fără fundament probatoriu. Cu privire la limitarea motivelor de respingere la cele din raportul procedurii, contestatorul subliniază că, potrivit art. ... alin. . din Legea ../...., respingerea ofertei trebuie să se bazeze pe cerințele din documentația de atribuire și pe actele de evaluare, nu pe explicații ulterioare și arată că a indicat exact ce elemente nu apar în raportul procedurii, dar au fost invocate ulterior: natura etichetei, modul de fixare etc. Invocă jurisprudența CNSC, inclusiv Decizia CNSC nr. ..../C../.... din ..... Susține că paragraful introductiv al ... conține acuzații nefondate, deturnează sensul art. .. din Legea .../.... și reflectă un reflex defensiv disproporționat. Referitor la temeiul formal al respingerii, contestatorul arată că, potrivit clauzei ..... din SR EN ..:...., marcajele pot fi aplicate și pe o plăcuță atașată permanent și menționează că plăcuța utilizată este industrială, rezistentă la UV, coroziune și temperaturi extreme, și cuprinde toate datele cerute. Potrivit clauzei ... lit. a și ....., marcajele pot fi plasate pe plăcuță dacă nu este impusă expres o altă locație. EN ... nu impune marcaj pe clapetă. Arată că eticheta folosită este echivalentă funcțional cu o placă și respectă cerințele din Directiva PED ..../../UE, Anexa I pct. .... Referitor la marcarea pe corp și pe clapetă, contestatorul susține că cerințele din caietul de sarcini trimit la SR EN ..:...., care permite marcarea “după caz” și aplicarea pe plăcuță. Clauza ... prevede marcaje „as applicable”, iar ... lit. a) permite marcarea alternativă. Afirmă că marcarea redundantă pe clapetă nu este justificată tehnic sau normativ. Referitor la eticheta autoadezivă și conformitatea cu standardele, contestatorul arată că aceasta este industrială, din poliester laminat sau aluminiu anodizat, cu adeziv structural, utilizată în aplicații dure. Potrivit
clauzei ..... și Anexei ZA din SR EN ..:...., acest tip de marcaj este permis dacă este atașat permanent. Precizează că standardul nu interzice eticheta, ci impune durabilitate și lizibilitate. Subiectul nu a fost menționat în raportul de evaluare, iar invocarea sa ulterioră este tardivă, conform art. ... alin. . din Legea ../..... Potrivit jurisprudenței CJUE (C-.../.. și C-../..), contestatorul subliniază că cerințele din documentația de atribuire trebuie aplicate într- un mod proporțional și rezonabil, inclusiv după expirarea termenului de contestare a documentației și consideră că aplicarea rigidă a cerințelor privind forma marcajului, în condițiile în care scopul urmărit – trasabilitatea – este îndeplinit, contravine dreptului UE. Arată că o astfel de interpretare inflexibilă conduce la favorizarea unor soluții tehnice specifice și la excluderea nejustificată a ofertelor echivalente. În legătură cu certificatul CE, contestatorul menționează că acesta a fost emis de LRQA Inspection Iberia TQM, organism notificat NB ...., în conformitate cu Directiva ..../../UE (PED), și este inclus la pagina .. din propunerea tehnică, conform răspunsului la clarificarea nr. ..../........... Arată că certificarea a fost realizată conform Modulului H din PED, care implică controlul proiectării, verificarea ciclului complet de fabricație și aplicarea legală a marcajului CE de către producător. Precizează că, potrivit Ghidului „Blue Guide” ...., menționarea expresă a standardului armonizat (EN ...) în certificat nu este obligatorie, atât timp cât acesta este efectiv aplicat în proiectare și fabricație și menționează că standardul EN ... a fost indicat în fișele tehnice și documentația de ofertă. Consideră, astfel, că certificatul CE este valabil, legal emis și acoperă standardul EN ...:...., aplicabil robinetelor fluture. Contestatorul arată că autoritatea contractantă, în răspunsul nr. ..../.........., a calificat anticipat afirmațiile sale drept „susţineri denaturate”, fără a aduce un argument juridic, ceea ce reprezintă o ”etichetare retorică, nu juridică”. Contestatorul susține că a invocat corect principiul proporționalității consacrat în jurisprudența CJUE (inclusiv cauzele C-.../.. „Data Medical”, C-.../.. „Vert Marine”, C-../.. „Transporoute”, C-.../.. „Contse”), potrivit căruia cerințele suplimentare trebuie să fie justificate obiectiv și proporționale. Arată că impunerea cerințelor de marcare „turnată” și pe clapetă, care nu sunt prevăzute în standardele armonizate (SR EN ..:...., EN ...), poate duce la favorizarea indirectă a unui ofertant și încălcarea principiului tratamentului egal. Mai menționează că standardele permit și alte forme de marcaj, inclusiv pe plăcuță durabil fixată (SR EN ..:.... – clauzele ..... și .....), astfel că impunerea exclusivă a unei forme anume este nejustificată și restrictivă, încălcând art. . din Legea nr. ../.... și principiile UE. Contestatorul consideră că referirea la cauza Vert Marine este justificată ca principiu jurisprudențial, chiar dacă denumirea exactă a Pagina 29 din 41
speței nu este corectă și susține că principiul invocat este aplicabil, întrucât interzice impunerea unor cerințe excesiv formaliste, fără temei în standarde armonizate, ce pot conduce la excluderi nejustificate. Contestatorul respinge afirmația că ar susține ignorarea cerințelor, subliniind că a cerut interpretarea acestora conform standardelor armonizate. Arată că autoritatea nu poate impune exclusiv marcaj turnat fără justificare obiectivă, întrucât standardul SR EN ..:.... permite și marcaj pe plăcuță. Contestatorul apreciază ca greșită afirmația autorității potrivit căreia cauza C-../.. nu ar fi aplicabilă, deoarece aceasta se referă direct la cerințele tehnice și la aplicarea principiului proporționalității. Menționează și alte cauze relevante: C-.../.. și C-../... Contestatorul admite că Directiva ..../../CE a fost abrogată, dar subliniază că principiile din jurisprudența anterioară rămân valabile, iar Directiva ..../../UE menține obligația de tratament egal și proporționalitate (art. .. și ..). Contestatorul contrazice afirmația că C-.../.. ar fi inaplicabilă, arătând că este relevantă întrucât analizează justificarea, transparența și proporționalitatea motivelor de excludere, aspecte care se regăsesc și în speța prezentă și respinge acuzația că ar contesta legalitatea documentației de atribuire, precizând că vizează doar modul în care aceasta a fost interpretată și aplicată, în raport cu dreptul UE și standardele armonizate. Contestatorul susține că afirmația privind inexistența cerințelor suplimentare în standardele armonizate este corectă, întrucât nici SR EN ..:...., nici EN ... nu prevăd marcajul turnat pe clapetă. Consideră că această cerință internă trebuie să fie justificată și proporțională conform art. .. din Directiva ..../../UE și că are dreptul să o denunțe ca fiind excesivă și discriminatorie. Contestatorul contestă interpretarea autorității conform căreia cerințele documentației s-ar baza pe EN ..:...., susținând că acest standard nu impune exclusiv marcaj turnat, iar cerința suplimentară nu este prevăzută nici în Anexa I din PED. Afirmă că oferă marcaj durabil,
conform standardului, iar interpretarea restrictivă este cea care contravine legislației. Contestatorul menționează că afirmația privind lipsa certificatelor CE pentru șuruburi, şaibe şi flanşe este eronată, deoarece aceste componente nu sunt produse de construcție conform Regulamentului (UE) nr. .../.... (CPR), nu sunt destinate a fi încorporate permanent, nu afectează performanțele esențiale ale lucrării și nu sunt acoperite de standarde armonizate CPR. Prin urmare, nu pot primi legal marcaj CE în lipsa unui standard aplicabil. Contestatorul subliniază că, potrivit Regulamentului .../...., produsele intră sub incidența CPR doar dacă sunt încorporate permanent în construcții, influențează performanțele de bază ale acestora și sunt acoperite de un standard armonizat sau au o ETA și afirmă că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită pentru șuruburile ISO ...., șaibele ISO .... etc., astfel că marcajul CE este nelegal în acest caz. Mai menționează că a prezentat declarații de conformitate pentru întreg kitul de montaj, inclusiv certificate ... conforme cu SR EN .....:.... (pag. ..–.. din propunerea tehnică), și că acestea nu lipsesc. Contestatorul consideră că susținerea entității privind invaliditatea declarației este eronată, deoarece caietul de sarcini nu impune ca declarațiile să fie emise de producător, ci doar să fie pentru componentele kitului. Declarația depusă este conformă și include certificate ... pentru fiecare componentă și arată că, în cazul produselor non-CPR, declarația de conformitate poate fi emisă de furnizor dacă există trasabilitate și dacă furnizorul își asumă responsabilitatea comercială. Declară că nu a emis o DoP, ci o declarație de conformitate permisă legal. Contestatorul susține că declarația este legal emisă în baza art. . și .. din Regulamentul (UE) ..../...., în calitate de importator autorizat al kitului, compus din elemente standardizate, cu certificate .... Menționează că entitatea nu a impus ca declarația să fie emisă exclusiv de producător. În acest caz, admite o eroare materială privind trimiterea la art. .. alin. (.) din Legea ../...., precizând că articolul corect este art. . alin. (.) și că argumentația rămâne valabilă și aplicabilă. Contestatorul arată că certificatele de calitate pentru șaibe sunt conforme cu SR EN .....:...., semnate de producător, și că acestea sunt identice cu cele pentru șuruburi, față de care entitatea nu a avut obiecții. Consideră că evaluarea entității a fost selectivă și menționează că, potrivit art. ... alin. (.) din Legea ../...., respingerea unei oferte trebuie să aibă la bază motive reale și verificabile. În acest caz, motivele invocate sunt fie neadevărate (ex. lipsa certificatelor ...), fie neconforme cu standardele (ex. cerințe CE pentru produse fără standard armonizat), fie nesusținute de documentația de atribuire (ex. obligația ca doar producătorul să emită declarația). Pagina 31 din 41
Contestatorul subliniază că a respectat toate cerințele din documentație și standardele armonizate europene aplicabile și solicită reevaluarea propunerii tehnice, precum și respectarea principiilor proporționalității, tratamentului egal și transparenței, menționate în art. . din Legea nr. ../..... Prin adresa nr. ...../..../C./.........., Consiliul a pus în vedere autorității contractante să completeze dosarul achiziției cu oferta depusă de contestator și celelalte documente ce nu au fost depuse inițial. La data de .........., entitatea contractantă a depus documentele solicitate, corespondența fiind înregistrată la Consiliu cu nr. ...../ ........... Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ...../.........., ... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ........./. din .........., eliberată de CEC Bank, Sucursala ..., în valoare de ......,.. lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... SA, în calitate de entitate contractantă, a organizat o licitație deschisă, online, în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare având ca obiect „...”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN......./.........., stabilind termenul limită de depunere a ofertelor pentru .........., valoarea estimată a acordului cadru, fără TVA, de .........,.. lei și criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, având următorii factori de evaluare: - „Prețul ofertei” – pondere ..%; - „Timpul de livrare” – pondere ..%; - „Garanția produsului” – pondere ..%. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte . operatori economici, iar ulterior evaluării acestora, entitatea contractată a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii, potrivit căruia oferta depusă de ... SRL a fost respinsă ca neconformă potrivit art. ... alin. (.) din Legea ../.... coroborat cu art. ... alin. (.) lit. a) din HG nr. .../..... Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. ..../ .........., ... SRL a depus contestația care face obiectul prezentei
cauze, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei și susținând că respingerea ofertei sale pe baza unor lipsuri de marcare este nejustificată juridic și tehnic, că marcajele sunt conforme cu SR EN ..:.... și PED, aplicate direct pe plăcuța de identificare, iar documentaţia depusă este completă și „conformează cu cerințele caietului de sarcini”. Din conținutul actului atacat, rezultă că motivele care au condus la respingerea ofertei contestatorului, comuniate prin actul atacat, sunt următoarele: „Marcare: Pe corp din turnare: Presiune nominală – nu se regăsește marcată pe corpul robinetului; Pe clapeta din turnare: Sigla societății producătoare – nu se regăsește marcată pe clapetă; Diametru nominal – nu se regăsește marcat pe clapetă; Documente solicitate in cadrul procedurii: În propunerea tehnică nu se regăsește certificat CE emis de un organism abilitat care să ateste conformitatea robinetelor prin referire la standardele sau cerințele impuse în standardul de fabricație; s-a depus Certificat de aprobare nr. ......../.......... – nesolicitat, acesta nu face referire la standardele de fabricație pentru robineții fluture; În propunerea tehnică nu se regăsesc certificate de conformitate CE pentru șuruburi și șaibe. Conform Reg. .../.... privind produsele destinate utilizării în construcții, orice produs care face parte din structuri permanente (rețea de gaze), inclusiv elementele de asamblare, trebuie să fie certificate CE; Declarație de conformitate pentru șuruburi, șaibe, dată pe proprie răspundere de furnizorul SEA – neconformă, declarația de conformitate trebuie emisă de către producător; Propunerea tehnică nu conține declarație de conformitate pentru flanșele necesare asamblării; Lipsă certificat de inspecție tip ... pentru șaibe; Mostre : Lipsă marcare: Pe corp din turnare: Presiune nominală – nu se regăsește marcată pe corpul robinetului; Pe clapetă din turnare: Sigla societății producătoare – nu se regăsește marcată pe clapetă; Diametru nominal – nu se regăsește marcat pe clapetă.” Preliminar analizării motivelor pentru care entitatea contractantă a luat decizia de respingere a ofertei contestatorului, Consiliul apreciază că anularea deciziei acesteia de respingere a ofertei depusă de ... SRL se poate face doar în situația în care se constată că toate motivele de respingere a acestei oferte, menționate în cadrul actului atacat, au fost reținute în mod eronat de către membrii comisiei de evaluare. În situația în care, cu ocazia analizei sale, Consiliul va constata că unul din motivele de respingere a fost reținut în mod corect de către Pagina 33 din 41
comisie, caracterul neconform al ofertei contestatorului nu poate fi înlăturat, iar decizia entității contractante de respingere a ofertei acestuia nu poate fi anulată. În aceste condiții, procedând la analiza criticilor formulate cu privire la motivele de respingere a ofertei contestatorului, Consiliul constată că o primă critică vizează respingerea ofertei sale motivat de lipsa marcării pe corpul din construcție și clapetă a tuturor informaților solicitate prin caietul de sarcini, contestatorul susținând că produsul ofertat este un robinet cu clapetă flutur, fabricat conform EN ... și marcajele aplicate sunt în conformitate cu SR EN ..:...., standard de referință național echivalent cu EN ..:.... și în conformitate cu Directiva ...././UE. În analiza contestației, Consiliul reține că, în cadrul caietului de sarcini, entitatea contractantă a stabilit cerința potrivit căreia „III. MARCARE Marcarea se va executa în conformitate cu SR EN ..:.... Robinetărie industrială. Marcarea aparatelor de robinetărie de metal, sau cu prevederile standardului în baza căruia au fost executate şi va trebui să conțină cel puţin următoarele: • Pe corp din turnare: - Sigla societăţii producătoare; - Material corp; - Diametru nominal; - Presiune nominală; - Număr lot. • Pe clapeta din turnare
: - Sigla societăţii producătoare; - Material corp; - Diametru nominal; - Număr lot. o Robinetele vor fi livrate însoţite de o plăcuţă de identificare, care va cuprinde obligatoriu elementele de mai jos: - Sigla societăţii producătoare; - Tip/model robinet; - Seria;
- Anul de fabricaţie; - Temperatura mediului ambiant; - Fluid de lucru; (...) IX.. Prezentare mostră produs în scopul verificării şi dovedirii conformităţii produselor ofertate cu specificaţiile tehnice cuprinse în prezentul caiet de sarcini şi cu informaţiile cuprinse în ofertă, entitatea contractantă solicită depunerea unor mostre de robinete fluture Dn .., Dn ... şi Dn ..., complete, inclusiv kit-urile de instalare, care vor fi însoţite de documentele solicitate la Cap. VII... Prezentarea mostrelor se va face până cel târziu la data şi ora limită de depunere a ofertelor, la depozitul entităţii contractante din: str. Balta Albina, nr. .. - .., sector ., ... şi va fi însoţită de proces-verbal de predare- primire, în care se vor menţiona denumirea şi documentele însoţitoare. Mostrele vor fi ambalate în cutii, pe care se va înscrie numele ofertantului şi procedura în cadrul căreia se depun. În cazul în care se constată lipsa mostrei şi / sau a documentaţiei tehnice (sau a documentului similar), oferta va fi declarată ca fiind neconformă.” Din conținutul acestor prevederi ale caietului de sarcini, rezultă că entitatea și-a definit nevoia cu privire la modalitatea de aplicare a marcajelor prin invocarea standardului SR EN ..:.... și precizarea în mod concret a informațiilor care trebuie să se regăsească marcate pe elementele robinetelor, respectiv pe corpul din turnare și pe clapeta din turnare. Susținerile contestatorului din cadrul contestației referitoare la conținutul standardului SR EN ..:...., respectiv permisiunile acestuia cu privire la omiterea marcajelor de pe corpul robinetului, respectiv la diverse clauzele ale acestuia, nu pot fi reținute în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, documentaţia de atribuire conține, alături de trimiterea la standardul SR EN ..:...., și cerințe concrete cu privire la modalitatea de marcare a anumitor informații pe elementele componente ale robinetelor solicitate. Prin precizarea, alături de standardul în discuție, și a unor cerințe concrete și clare cu privire la informațiile care trebuiau să se regăsească marcate pe corpul robinetului și pe clapetă, entitatea și-a particularizat produsul necesar satisfacerii nevoii sale. În situația în care contestatorul aprecia că cerințele stabilite de entitatea contractantă excedează standardului în discuție sau prevederilor legale avea posibilitatea să formuleze, în cadrul termenului legal, contestație conform art. . din Legea nr. ...//..... Or, documentaţia de atribuire nu a fost contestată în cadrul termenului legal, astfel că aceasta și-a consolidat forța obligatorie atât Pagina 35 din 41
pentru ofertanți, care aveau obligația de a elabora ofertele cu respectarea regulilor și cerințelor stabilite în documentație, cât și pentru entitatea contractantă, care trebuia să evalueze ofertele depuse în baza acelorași reguli și cerințe. În acest context, Consiliul evidențiază faptul că, în cadrul Hotărârii din . iunie ...., CJUE s-a pronunțat în cauza C-../.. astfel: „... (...) conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului . din Directiva ..../.., unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din .. octombrie ...., Manova, C.../.., EU:C:....:..., punctul .., și Hotărârea din . noiembrie ...., Cartiera dell’Adda, C../.., EU:C:....:...., punctele .. și ..)” iar la punctul .. din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul .. din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. În aceste condiții, susținerile contestatorului referitoare la faptul că, cerințele referitoare la aplicarea pe clapetă a marcajelor privind sigla producătorului, materialul, DN, numărul de lot depășesc obligațiile prevăzute de standardul SR EN ..:.... reprezintă critici care vizează documentaţia de atribuire, neputând fi reținute întrucât sunt tardiv formulate în ........... Astfel, documentația de atribuire a fost publicată în SEAP în .........., astfel că termenul legal de contestare a prevederilor acesteia, calculat prin aplicarea prevederilor art. . alin. (.) lit. a) coroborat cu alin. (.) din Legea nr. .../.... [incidente în speță având în vedere valoarea estimată a acordului-cadru de furnizare este mai mare decât pragurile prevăzute la art. .. alin. (.) din Legea nr. ../....], s-a împlinit în ........... În mod similar, Consiliul nu poate reține nici susținerile contestatorului referitoare la faptul că sigla producătorului și DN –ul inscripționate și pe clapetă deși sunt deja prezente pe corp și plăcuță nu are fundament în SR EN ..:.... nu poate constitui motiv valid de respingere a unei oferte conforme, aceste susțineri fiind tardiv formulate în .........., cu mult în afara termenului legal anterior calculat.
Verificând propunerea tehnică depusă de contestator, Consiliul constată că acesta a ofertat un robinet cu clapetă fluture, în legătură cu care, la paginile .-., a menționat că sunt îndeplinite cerințele de marcare stabilite în caietul de sarcini pentru corpul și plăcuța robinetului, însă, așa cum rezultă și din susținerile contestatorului din cadrul contestației, „robinetul cu clapetă este însoțit de o plăcuță de identificare care conține informații referitoare la: sigla și numele producătorului (...), tipul/modelul, seria unică, anul fabricației, temperatura ambiantă, fluidul de lucru, diametrul nominal” și marcajul CE (unde este cazul). Comparând modalitatea de marcare a produsului ofertat de contestator cu cerințele obligatorii ale documentației de atribuire, Consiliul constată că, în mod corect comisia de evaluare a reținut neîndeplinirea acestora, având în vedere că informațiile solicitate a exista pe corp din turnare și pe clapetă din turnare se regăsesc menționate pe o plăcuță de identificare, nefiind marcate din turnare. Prin urmare, cerințele din caietul de sarcini ca, pe corp și clapetă, să fie marcate, din turnare, informațiile solicitate prin caietul de sarcini, nu sunt îndeplinite de produsul ofertat de contestator, acesta alegând o metodă alternativă de furnizare a unora dintre informațiile solicitate, metodă neprevăzută de entitatea contractantă. De altfel, mențiunile existente pe plăcuța de identificare care însoțește produsul ofertat nici nu conține toate informațiile solicitate prin caietul de sarcini, în sensul că nu se regăsesc pe aceasta, spre exemplu, informații cu privire la presiunea nominală. Prin urmare, produsul ofertat de contestator nu respectă toate cerințele impuse de entitatea contractantă în caietul de sarcini, deși, potrivit art. ... alin. (.) din HG nr. .../...., „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.” Sancțiunea prevăzută de legiuitor pentru nerespectarea acestor prevederi, menționată la art. ... alin. (.) lit. a) din același act normativ, este respingerea ofertei ca neconformă. Așadar, Consiliul constată ca fiind corect acest motiv de respingere reținut de entitatea contractantă, critica fiind neîntemeiată. În ceea ce privește următorul motiv de respingere a ofertei contestatorului, respectiv faptul că în propunerea tehnică nu se regăsește certificat CE emis de un organism abilitat care să ateste conformitatea robinetelor prin referire la standardele sau cerințele impuse în standardul de fabricație, Consiliul apreciază ca fiind relevante următoarele prevederi ale caietului de sarcini, obligatorii pentru părți, așa cum s-a reținut în paragrafele anterioare: „VII. DOCUMENTE SOLICITATE VII.. Documente solicitate în cadrul procedurii de achiziţie în cadrul procedurii de achiziţie, ofertantul va prezenta următoarele documente: Pagina 37 din 41
- Certificat CE emis de un organism abilitat în acest sens, care să ateste conformitatea robinetelor, prin referire la standardele sau cerinţele impuse în standardul de fabricaţie; - Certificat emis în conformitate cu prevederile Directivei ..../../UE a Parlamentului European şi a Consiliului din .. mai .... privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune şi marcaj CE; - Certificat emis de către un organism abilitat în acest sens, în conformitate cu Directiva ..../../UE a Parlamentului European şi a Consiliului European din .. februarie .... privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive (ATEX); - Fişa tehnică a robinetului care să conţină caracteristici şi desene de execuţie, dimensiuni, materiale; - Fişe tehnice pentru elementele necesare îmbinării, conectării lor cu conductele de gaze naturale: contraflanşe cu gât, ansamblul şurub - şaibă - piuliţă, garnituri de etanşare; - Certificate de conformitate CE pentru elementele din care se compune kitul de instalare: flanşe, şuruburi, - Declaraţii de conformitate pentru componentele kit-ului de instalare; - Fişe tehnice emise de producători atât pentru robinet cât şi pentru elementele kit-ului de instalare. Se va prezenta şi traducerea textelor emise în alte limbi. Aceste traduceri vor fi emise de traducători autorizaţi; - Certificat de inspecţie tip ... în conformitate cu cerinţele SR EN .....:.... - Produse metalice, Tipuri de documente de inspecţie - model - Declaraţie de conformitate UE emisă în conformitate cu Directiva ATEX ..../../UE, Echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive - Instrucţiuni de montare, operare, manipulare, exploatare; - Certificat de garanţie - model. Certificatul de garanţie trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de funcţionare, modalităţile de asigurare a garanţiei
-înlocuire şi termenul de realizare a acesteia. Garanţia va cuprinde inclusiv denumirea şi adresa furnizorului. (...) IX. CERINŢE PRIVIND MODUL DE PREZENTARE A OFERTEI IX.. Cerinţe generale Se vor prezenta toate documentele şi certificatele solicitate la Cap. VII. în cazul în care oferta nu conţine documentele şi/sau mostrele solicitate, va fi considerată incompletă şi va fi declarată neconformă. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini, care sunt obligatorii, demonstrându-se corespondenţa ofertei tehnice cu aceste cerinţe. Oferta va fi însotită de toate documentele solicitate si care să răspundă tuturor cerinţelor înscrise la Capitolul II şi III. Lipsa acestor documente sau prezentarea lor incompletă, va atrage respingerea ofertei din punct de vedere tehnic, ca fiind neconformă.” Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că prin adesea nr. ..../.........., entitatea contractantă a solicitat contestatorului, în baza prevederilor art. ... din Legea nr. ../.... privind achizițiile sectoriale coroborat cu art. ... alin. (.) din HG nr. .../...., printre altele, următoarea clarificare: „Având în vedere cerințele caietului de sarcini Cap.VII.. privind documentele solicitate in cadrul procedurii, vă solicităm să specificați unde se regăsesc în oferta tehnică depusă următoarele documente: - Certificatul emis în conformitate cu prevederile Directivei ..../../UE a Parlamentului European și a Consiliului din .. mai .... privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor sub presiune și marcaj CE;” Ofertantul a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. ..../ .........., precizând că «Certificatul de conformitate UE ..../../UE poate fi găsit în documentația tehnică depusă, în documentul intitulat "PROPUNERE TEHNICA PRIMA PARTE", la pagina ... De asemenea, declarația de conformitate conform Directivei ..../../UE este prezentată la pagina ... Certificatul de conformitate UE ..../../UE pentru ... OF SPAIN, SA, a fost emis de către organismul notificat LRQA Inspection Iberia TQM, având numărul de identificare ..... Certificatul specific este: - Emitent: LRQA Inspection Iberia TQM - Număr certificat: ..../PED/MAD/.... ENG - Data emiterii: .. Mai .... - Modul de evaluare a conformității: Anexa III, Modul H LRQA Inspection Iberia TQM este un Organism Notificat (NOBO) conform Directivei ..../../UE, cu numărul de identificare ..... Înregistrarea sa ca NOBO atestă faptul că LRQA Inspection Iberia TQM este autorizat să efectueze evaluări de conformitate pentru echipamentele sub presiune, inclusiv certificarea produselor cu marcaj CE. (...) Pagina 39 din 41
Acest statut poate fi verificat în baza de date oficială NANDO (New Approach Notified and Designated Organisations) a Comisiei Europenenotified-bodies/notifications?filter=notificationStatusId:.& organizationRefeCd= EPOS_..... Produsul ofertat - robinete fluture - este destinat utilizării în instalații de gaz. Evaluarea conformității a fost realizată luând în considerare acest domeniu specific de aplicare, iar produsul respectă toate cerințele esențiale de siguranță prevăzute de Directiva ..../../UE. Acest certificat atestă că produsul ofertat (robinet fluture) respectă cerințele Directivei ..../../UE referitoare la proiectarea și fabricarea de echipamente sub presiune. În conformitate cu prevederile Directivei ..../../UE, produsul ofertat a fost evaluat și certificat pentru aplicarea marcajului CE. Marcajul CE este aplicat pe produs în conformitate cu cerințele directivei, în urma evaluării realizate prin Modul H (Anexa III) care acoperă proiectarea și fabricarea.» Comparând răspunsul ofertantului cu mențiunile din propunerea tehnică a acestuia, respectiv „NOTA EXPLICATIVĂ privind neaplicabilitatea marcajului CE pentru șuruburi, șaibe plate și șaibe”, existentă la paginile ..-.. (partea a II-a), potrivit căreia „Prezenta notă explicativă are ca scop justificarea neaplicării marcajului CE pentru anumite elemente de fixare – șuruburi, șaibe plane și șaibe elastice (tip Grower) – folosite exclusiv la asamblarea robineților din oferta. Aceste componente sunt piese standardizate de asamblare și nu reprezintă, individual, echipamente finite sau subansambluri funcționale autonome. În continuare sunt prezentate argumentele legale și tehnice care demonstrează conformitatea abordării noastre cu cerințele europene aplicabile. (...)”, Consiliul constată că, în mod corect, entitatea contractantă a reținut că în propunerea tehnică a contestatorului nu s-au regăsit declarații de conformitate pentru șuruburi, șaibe și flanșe emise de producător. Declarația de conformitate pentru întreg kitul, emis pe proprie răspundere de ofertant, așa cum precizează acesta în cadrul contestației și nu de producătorul acestor produse, nu poate îndeplini cerința caietului de sarcini având în vedere că declarația de conformitate UE,
așa
cum
este
aceasta
definită,
potrivit
https://europa.eu/youreurope/business/product- requirements/compliance /technical-documentation-conformity/ index_ro.htm), respectiv „document obligatoriu pe care pe care producătorii sau reprezentanții autorizați ai acestora trebuie să îl semneze pentru a declara că produsele lor respectă cerințele UE.” Prin urmare, în lipsa unei declarații de conformitate emisă de producător sau reprezentantul autorizat al acestuia, concluzia comisiei de evaluare este corectă iar critica este neîntemeiată. Având în vedere cele reținute anterior, Consiliul nu va mai analiza celelalte critici formulate de contestatoare, întrucât cele cuprinse în motivarea anterioară au condus la convingerea Consiliului privind soluția ce urmează a fi pronunțată, respectiv la faptul că oferta depusă de ... SRL a fost respinsă în mod corect pentru motivele analizate, admiterea celorlalte critici nefiind de natură să schimbe această concluzie. Luând în considerare toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiile art. .. alin. (.) din Legea nr. .../.... cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația depusă de ... SRL, în contradictoriu cu entitatea contractantă ... SA.Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ... SRL, în contradictoriu cu entitatea contractantă ... SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de .. zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 41 din 41
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.