Decizie 1709/2025
Decizie CNSC2025_1709_2025_Decizie_1709.pdf, BO2025_1709_2025_BO2025_1709.pdf
Document CNSC
EMIDAV PORTRAD SRL în contradictoriu cu COMUNA ILVA MARE (PRIMARIA ILVA MARE- JUD BISTRITA NASAUD)
Decizia CNSC nr. 1709/C2/1808 din 19.06.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Execuție lucrări pentru obiectivul „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE AGRICOLE ÎN COMUNA ILVA MARE, JUDEȚUL BISTRITA-NĂSĂUD”, s-a solicitat: „i. Anularea în parte a Raportului procedurii nr. 2353 din 15.05.2025, respectiv a constatărilor privind admisibilitatea ofertei depuse de SC MIS GRUP SRL și a tuturor documentelor și actelor subsecvente care au condus la această concluzie. ii. Obligarea Autorității Contractante la reevaluarea conformității propunerii financiare depuse de ofertantul SC MIS GRUP SRL, cu respectarea întocmai a prevederilor legale și a documentației de atribuire, precum și a principiilor care guvernează achizițiile publice.”. Prin cererea de intervenție nr. 6699/02.06.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 36244/02.06.2025, MIS GRUP SRL, cu sediul social în localitatea Anieș nr. 79, comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J06/325/1999, având CUI RO12472562, reprezentată legal prin administrator Farc…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de EMIDAV PORTRAD SRL, în contradictoriu cu COMUNA ILVA MARE (PRIMĂRIA ILVA MARE - JUD BISTRIȚA NĂSĂUD), în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, în partea care privește evaluarea ofertei MIS GRUP SRL, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 de zile de la primirea deciziei. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de MIS GRUP SRL și o respinge. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1709_2025_Decizie_1709.pdf, BO2025_1709_2025_BO2025_1709.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1709/C2/1808 Data: 19.06.2025 Prin contestația nr. 55/19.05.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 33255/21.05.2025, formulată de EMIDAV PORTRAD SRL, cu sediul în sat Lunca Leșului, comuna Leșu nr. 288, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/120/2017, având CUI 37060800, reprezentată legal prin administrator Scurtu Ionela Maria, împotriva raportului procedurii nr. 2353/15.05.2025, emis de COMUNA ILVA MARE (PRIMĂRIA ILVA MARE - JUD BISTRIȚA NĂSĂUD), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Ilva Mare, strada Principală nr. 243, județul Bistrița- Năsăud, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect Execuție lucrări pentru obiectivul „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE AGRICOLE ÎN COMUNA ILVA MARE, JUDEȚUL BISTRITA-NĂSĂUD”, s-a solicitat: „i. Anularea în parte a Raportului procedurii nr. 2353 din 15.05.2025, respectiv a constatărilor privind admisibilitatea ofertei depuse de SC MIS GRUP SRL și a tuturor documentelor și actelor subsecvente care au condus la această concluzie. ii. Obligarea Autorității Contractante la reevaluarea conformității propunerii financiare depuse de ofertantul SC MIS GRUP SRL, cu respectarea întocmai a prevederilor legale și a documentației de atribuire, precum și a principiilor care guvernează achizițiile publice.”. Prin cererea de intervenție nr. 6699/02.06.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 36244/02.06.2025, MIS GRUP SRL, cu sediul social în localitatea Anieș nr. 79, comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J06/325/1999, având CUI RO12472562, reprezentată legal prin administrator Farcaș Virginia, s-a solicitat: „[A] Admiterea în principiu a prezentei Cereri de Intervenție formulată de Subscrisa, SC MIS GRUP S.R.L., în Dosarul CNSC nr, 1808/2025, în temeiul art. 17 alin. (2) și art. 18 din Legea nr. 101/2016. [B] Pe fondul cauzei, prin Decizia ce o veți pronunța, să dispuneți: Pagina 1 din 3
1. Respingerea în totalitate a contestației formulate de S.C. EMIDAV PORTRAD SRL în Dosarul CNSC nr. 1808/2025, ca fiind neîntemeiată și nelegală, sub toate aspectele criticate, respectiv: a. Sub aspectul solicitării de anulare a Raportului procedurii nr. 2353 din 15.05.2025 în partea privind declararea ofertei Subscrisei (SC MIS GRUP SRL) ca admisibilă și câștigătoare, precum și a oricăror acte subsecvente. b. Sub aspectul solicitării de obligare a Autorității Contractante la reevaluarea conformității propunerii financiare a Subscrisei. 2. Menținerea în totalitate a actelor emise de Autoritatea Contractantă, COMUNA ILVA MARE, respectiv: c. Raportul procedurii nr. 2353 din 15.05.2025. d. Comunicarea rezultatului procedurii nr. 2354 din 15.05.2025, prin care oferta depusă de Subscrisa, SC MIS GRUP S.R.L., a fost declarată câștigătoare. 3. Constatarea legalității și temeiniciei deciziei Autorității Contractante de a declara oferta Subscrisei, SC MIS GRUP S.R.L., ca fiind admisibilă și câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "Execuție lucrări pentru obiectivul "MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE AGRICOLE ÎN COMUNA ILVA MARE, JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD" (Anunț de participare SEAP nr. SCN1160354/21.03.2025 )”. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de EMIDAV PORTRAD SRL, în contradictoriu cu COMUNA ILVA MARE (PRIMĂRIA ILVA MARE - JUD BISTRIȚA NĂSĂUD), în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, în partea care privește evaluarea ofertei MIS GRUP SRL, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 de zile de la primirea deciziei. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de MIS GRUP SRL și o respinge. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 3
Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația nr. 55/19.05.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 33255/21.05.2025, formulată de ........, cu sediul în sat ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator
........,
împotriva
raportului
procedurii
nr. 2353/15.05.2025, emis de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ........, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect Execuție lucrări pentru obiectivul „........”, s-a solicitat: „i. Anularea în parte a Raportului procedurii nr. 2353 din 15.05.2025, respectiv a constatărilor privind admisibilitatea ofertei depuse de ........ și a tuturor documentelor și actelor subsecvente care au condus la această concluzie. ii. Obligarea Autorității Contractante la reevaluarea conformității propunerii financiare depuse de ofertantul ........, cu respectarea întocmai a prevederilor legale și a documentației de atribuire, precum și a principiilor care guvernează achizițiile publice.”. Prin cererea de intervenție nr. 6699/02.06.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 36244/02.06.2025, ........, cu sediul social în localitatea ........, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator ........, s-a solicitat: „[A] Admiterea în principiu a prezentei Cereri de Intervenție formulată de Subscrisa, SC ........ S.R.L., în Dosarul CNSC nr, 1808/2025, în temeiul art. 17 alin. (2) și art. 18 din Legea nr. 101/2016. [B] Pe fondul cauzei, prin Decizia ce o veți pronunța, să dispuneți: 1. Respingerea în totalitate a contestației formulate de S.C. ........ în Dosarul CNSC nr. 1808/2025, ca fiind neîntemeiată și nelegală, sub toate aspectele criticate, respectiv: Pagina 1 din 19
a. Sub aspectul solicitării de anulare a Raportului procedurii nr. 2353 din 15.05.2025 în partea privind declararea ofertei Subscrisei (........) ca admisibilă și câștigătoare, precum și a oricăror acte subsecvente. b. Sub aspectul solicitării de obligare a Autorității Contractante la reevaluarea conformității propunerii financiare a Subscrisei. 2. Menținerea în totalitate a actelor emise de Autoritatea Contractantă, ........, respectiv: c. Raportul procedurii nr. 2353 din 15.05.2025. d. Comunicarea rezultatului procedurii nr. 2354 din 15.05.2025, prin care oferta depusă de Subscrisa, SC ........ S.R.L., a fost declarată câștigătoare. 3. Constatarea legalității și temeiniciei deciziei Autorității Contractante de a declara oferta Subscrisei, SC ........ S.R.L., ca fiind admisibilă și câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "........”. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, emis de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În motivarea contestației, ........ prezintă o serie argumente care, în opinia sa, demonstrează faptul că, decizia comisiei de evaluare, de a declara admisibilă oferta ........, este nelegală și netemeinică, încălcând flagrant principiile transparenței, tratamentului egal și al utilizării eficiente a fondurilor publice, consacrate de Legea nr. 98/2016 și de HG nr. 395/2016, astfel: I. Justificările ofertantului ........ privind reducerea consumurilor de manoperă sunt neconcludente și contradictorii, fiind acceptate necritic de comisia de evaluare: Potrivit contestatorului, deși comisia de evaluare a constatat caracterul neconcludent al justificărilor prezentate de ........ pentru reducerea consumurilor de manoperă cu 15% a decis, în mod paradoxal si nejustificat, să accepte răspunsul acestuia. Această decizie este cu atât mai gravă, în opinia sa, cu cât, în cadrul aceluiași Proces Verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 2.234 din 12.05.2025 se regăsesc constatări pertinente ale comisiei care ar fi trebuit să conducă la respingerea propunerii financiare a ......... Pagina 2 din 19
Astfel, arată contestatorul, așa cum reiese din Procesul Verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 2.234 din 12.05.2025, Anexa - Tabel de analiză a justificărilor prezentate de ........, comisia de evaluare a reținut, printre altele, următoarele (pag. 73-79 din PV nr. 6 evaluare propuneri financiare): „Concluzie punct 2: Având în vedere cele de mai sus, Comisia de evaluare decide că justificarea prezentată de ofertantul ........ pentru reducerea consumurilor de manoperă cu 15% este neconcludentă. [...] Totuși, luând în considerare criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut" și implicațiile financiare ale unei posibile corecții sau neavizări din partea AFIR, dat fiind că proiectul este finanțat din fonduri europene, Comisia de evaluare a decis să accepte răspunsul. O decizie contrară ar fi putut influența nejustificat rezultatul procedurii, bazat pe preț, și ar fi putut expune proiectul la riscuri financiare”. Această concluzie a comisiei de evaluare este, în opinia contestatorului, profund viciată și contravine propriilor sale constatări anterioare,
acceptarea
unei
justificări
considerate
explicit „neconcludentă", bazată pe considerente străine de analiza tehnică și economică a ofertei (criteriul de atribuire, implicații financiare AFIR), reprezentând o abatere gravă de la rigorile procesului de evaluare și o încălcare a principiului legalității și al evaluării obiective. Mai mult, susține autorul contestației, abordarea comisiei este în totală contradicție cu modul în care a tratat o situație similară, în cazul ofertei depuse de ........, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, unde comisia de evaluare a concluzionat corect că oferta este inacceptabilă și neconformă (pag. 49 din PV nr. 6 evaluare propuneri financiare), invocând art. 134 alin. 5 și art. 136 alin. 3 din HG nr. 395/2016. În opinia contestatorului este inexplicabil și discriminatoriu de ce aceleași constatări de neconcludență și lipsă de fundamentare detaliată nu au condus la aceeași concluzie și în cazul ........, ci la o acceptare motivată de considerente extra-evaluare, această dublă măsură încălcând principiul tratamentului egal și al nediscriminării, prevăzut la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. II. Justificările ofertantului ........ privind costurile orare de funcționare pentru utilaje sunt neconcludente și conțin erori de calcul: Potrivit contestatorului, la punctul 3 din adresa de solicitare clarificări nr. 212/07.05.2025, autoritatea contractantă a solicitat ........ să justifice costul orar de funcționare pentru utilajul „Automacara 6 - 9,9tf cu braț cu zăbrele - ofertat la 150 lei/oră", cu o detaliere a componentelor costului conform Notei (2), solicitare la care acesta a răspuns prin adresa nr. 5544/09.05.2025, prezentând, la pagina 36, următoarea structură de cost: * combustibil: 171x5,33 lei/l = 90,61 lei/oră * întreținere, reparații, regie: 12.850 lei/an respectiv 1.400 ore/an = 9,18 lei/oră * mașiniști (deservenți) utilaj: 28 lei/oră + 0,025% CAM = 28,01 LEI/ORĂ Pagina 3 din 19
* amortizare/taxe, asigurări, etc.: 8.600 lei/an pentru 1.400 de ore = 6,14 lei/oră * costuri indirecte: 12% = 16,06 lei/oră * total =150 lei/oră. Analizând această justificare, contestatorul semnalează cel puțin două aspecte care, în opinia sa, o fac neconcludentă și care ar fi trebuit să determine respingerea ei de către comisia de evaluare: a) Eroare flagrantă în calculul tarifului pentru mașiniști (deservenți) utilaj, datorită aplicării unui procent greșit pentru Contribuția Asiguratorie pentru Muncă (CAM). Susține contestatorul faptul că, ofertantul ........ a calculat contribuția CAM aplicând un procent de 0,025% la salariul orar al mașinistului de 28 lei/oră, rezultând o valoare CAM de 0,007 lei (rotunjit la 0,01 lei pentru a ajunge la 28,01 lei/oră), însă costul orar corect pentru mașinist ar fi trebuit să fie de minim 28 lei + 0,63 lei = 28,63 lei/oră, și nu 28,01 lei/oră cum a justificat ofertantul. Refăcând calculul total al tarifului orar pentru automacara cu valoarea corectă a costului pentru mașinist, rezultă, potrivit contestatorului, 90,61 (combustibil) + 9,18 (întreținere) + 28,63 (mașinist corectat) + 6,14 (amortizare) + 16,06 (costuri indirecte) = 150,62 lei/oră, valoare superioară celei ofertate și justificate de ........ (150 lei/oră). b) Omisiunea prezentării justificării pentru „Costurile de aducere/transport la și de la organizarea de șantier” pentru utilajul respectiv. Semnalează contestatorul faptul că, deși Nota (2) din solicitarea de clarificări (Adresa nr. 2128/07.05.2025 ) cerea explicit ca justificarea costurilor de funcționare a utilajelor să includă, printre altele, „Costuri de aducere/transport la și de la organizarea de șantier", în răspunsul ........, la detalierea costului orar pentru automacara, acest element de cost nu se regăsește. Omisiunea este, în opinia contestatorului, semnificativă, deoarece costurile de mobilizare/demobilizare a unui astfel de utilaj (aducerea la șantier și returnarea acestuia) pot fi considerabile și trebuie luate în calcul la fundamentarea tarifului orar, fie direct, fie prin distribuirea lor pe numărul total de ore estimat pentru utilizarea utilajului în contract. III. Justificările ofertantului ........ privind distanțele de transport sunt neconcludente prin omisiune și prin fundamentarea unilaterală a costurilor: Potrivit contestatorului, la punctul 4 din Adresa de solicitare clarificări nr. 2128 din 07.05.2025, autoritatea contractantă a solicitat ........: „Vă rugăm să prezentați o justificare detaliată a tuturor distanțelor de transport luate în calcul pentru aprovizionarea cu materiale și/sau evacuarea deșeurilor/pământului rezultat din săpături, specificând punctele de origine și destinație și modul de calcul al acestor distanțe”, solicitare la care acesta a răspuns, prin Pagina 4 din 19
adresa nr. 5544/09.05.2025, concentrându-se exclusiv pe justificarea distanțelor pentru aprovizionarea cu materiale de la ........ până la drumul agricol ......... Analizând acest răspuns, contestatorul semnalează următoarele deficiențe majore care, în opinia sa, îl fac neconcludent: a) Omisiunea completă a justificării distanțelor de transport pentru evacuarea deșeurilor și/sau a pământului rezultat din săpături. În mod surprinzător, susține contestatorul, deși comisia de evaluare însăși, constată această omisiune în Procesul Verbal nr. 2.234/12.05.2025, la pagina 83 („Răspunsul omite complet justificarea distanțelor de transport pentru evacuarea deșeurilor și/sau a pământului rezultat din săpături, deși solicitarea a inclus explicit acest aspect”), în final decide că răspunsul la punctul 4 este „parțial concludent" și „transparentă în metoda de calcul", iar în concluziile finale ale analizei răspunsurilor ........ (pag. 87 din PV), consideră răspunsul la solicitarea privind distanțele de transport (pct. 4) ca fiind „concludent". Această concluzie este, în opinia contestatorului, în flagrantă contradicție cu propria constatare a omisiunii unui element esențial al solicitării, un răspuns care omite o parte explicită a solicitării neputând fi considerat concludent. b) Justificarea distanțelor de transport pentru aprovizionarea cu materiale doar pentru un singur sens de mers („dus"), fără a include costurile pentru distanța „de întors". Potrivit contestatorului, ofertantul justifică distanța de la ........ la punctul mediu de utilizare pe ........ ca fiind 8,5 km (rotunjit la 10 km), logica economică și operațională a transportului de materiale pe o distanță relativ mică (6 km până la intrarea pe ........) implicând, în mod necesar, efectuarea de curse complete dus-întors de către mijloacele de transport pentru fiecare livrare. În opinia contestatorului, un camion care livrează materiale, trebuie să se întoarcă la punctul de încărcare (carieră) pentru a prelua o nouă tranșă, astfel că, ofertantul avea obligația să ia în calcul și să justifice costurile pentru distanța totală parcursă (dus-întors), nu doar pentru un singur sens. Contestatorul este de părere că omiterea costurilor de retur denotă o subevaluare a cheltuielilor de transport și face ca justificarea prețului pentru această componentă să fie nerealistă. Chiar dacă oferta pentru balast, conform răspunsului ofertantului, ar include transportul până la baza de lucru din ........ (ceea ce nu este clarificat în detaliu în documentația ........), pentru celelalte materiale (beton, mixtură asfaltică, piatră - produse proprii conform răspunsului la clarificări) transportul de la cariera/stația proprie la șantier și returul gol al utilajelor ar trebui fundamentat, mai arată contestatorul. În concluzie, având în vedere multiplele neclarități, omisiuni și erori din justificările prezentate de ........, care afectează în mod direct Pagina 5 din 19
fundamentarea propunerii sale financiare, contestatorul apreciază faptul că autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale și principiile achizițiilor publice prin declararea ofertei acestuia ca fiind admisibilă. Având în vedere argumentele prezentate mai sus, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă prevederile art. 2 alin. (2) lit. a), b), c) și art. 210 din Legea nr. 98/2016, ale art. 127, art. 134 alin. (5), art. 136 și art. 137 din HG nr. 395/2016, precum și dispozițiile Legii nr. 101/2016 și jurisprudența CNSC. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 2469/22.05.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 34563/27.05.2025, ........, în calitate de autoritate contractantă, prezintă argumentele și contextul care au stat la baza deciziilor comisiei de evaluare, precizând că lasă la aprecierea Consiliului justețea acestora în raport cu criticile formulate. I. Cu privire la critica referitoare la justificările ofertantului ........ privind reducerea consumurilor de manoperă, autoritatea contractantă precizează următoarele: Așa cum se menționează și în contestație și cum reiese din Procesul Verbal (PV) nr. 2.234/12.05.2025, comisia de evaluare a consemnat, în analiza sa detaliată, că justificarea ........ pentru reducerea consumurilor de manopera cu 15% a fost considerată, din punct de vedere al demonstrației matematice punctuale și al corelării cu orele de funcționare ale utilajelor (care au rămas nemodificate față de estimarea proiectantului în Formularul C8), ca fiind „neconcludentă", datorită lipsei unei legături cauzale, directe și cuantificabile, între productivitățile teoretice invocate și reducerea exactă de 15% pentru fiecare categorie de lucrători. Decizia finala a comisiei de evaluare, de a accepta totuși răspunsul ........, așa cum este consemnată în PV nr. 2.234/12.05.2025 (pagina 79), a fost fundamentată pe considerente de ordin pragmatic și strategic pentru implementarea proiectului. Această abordare a fost determinată de imperativul asigurării unui rezultat cât mai rapid al procedurii, de utilizarea eficientă a fondurilor publice prin selectarea ofertei cu prețul cel mai scăzut (........ având o valoare a ofertei de 4.100.853,03 lei - 82,85% din valoarea estimată) și de evitarea riscului unor posibile corecții financiare din partea AFIR în cazul respingerii ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic pe baza unor neconcludențe în justificarea detaliată a unor norme proprii, în contextul în care Ordinul MLPTL nr. 1568/2002 permite ofertanților flexibilitate în stabilirea propriilor consumuri, ........ invocând acest ordin și Răspunsul Consolidat nr. 1.415/31.03.2025 al autorității contractante care sublinia caracterul orientativ al normelor. În ce privește tratamentul diferit față de oferta ........, decizia de respingere a ofertei acestuia din urmă s-a bazat pe un cumul de Pagina 6 din 19
neconcludențe și omisiuni grave identificate la mai multe puncte ale solicitării de clarificări (inclusiv la costurile orare pentru utilaje și distanțele de transport), care, în ansamblu, au determinat un grad mai ridicat de incertitudine privind capacitatea reală de execuție în condițiile ofertate. II. Cu privire la critica referitoare la justificarea costurilor orare de funcționare pentru utilaje (automacara) de către ........, autoritatea contractantă învederează următoarele: Referitor la calculul CAM, autoritatea contractantă admite că observația contestatorului privind procentul corect al CAM (2,25% conform Legii nr. 227/2015, art. 220^1) este validă, iar calculul prezentat de ........ care pare să utilizeze un procent de 0,025% ar conduce la o subevaluare minoră a costului orar pentru mașinist. Comisia de evaluare, în efortul de a finaliza evaluarea și de a nu bloca procedura pentru o diferență de 0,62 lei/oră la un singur utilaj, a considerat că această discrepanță punctuală nu afectează în mod fundamental sustenabilitatea prețului total al ofertei ........, care a fost cel mai scăzut, decizia fiind luată și în contextul presiunii de a utiliza eficient fondurile publice și dă a evita întârzieri ce ar fi putut atrage riscuri de corecții financiare. Referitor la omisiunea costurilor de aducere/transport la și de la organizarea de șantier pentru automacara, solicitarea de clarificări (Adresa nr. 2128/07.05.2025, Nota (2) ) menționa ca justificările „vor include, fără a se limita la" elementele enumerate. Comisia de evaluare a analizat detalierea furnizată de ........ pentru costul orar al automacaralei proprii și a considerat că elementele prezentate (combustibil, întreținere, operator, amortizare, costuri indirecte) sunt cele esențiale pentru determinarea tarifului de operare directă, prezumând că, pentru utilajele proprii, costurile de mobilizare/demobilizare sunt, fie incluse în capitolul distinct de „Organizare de șantier" ofertat de ........ la valoarea de 94.459,39 lei, fie distribuite în costurile indirecte, fie au un impact neglijabil asupra tarifului orar având în vedere durata totală de utilizare în cadrul contractului. III. Cu privire la critica referitoare la justificarea distanțelor de transport de către ........, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Referitor la omisiunea justificării distantelor de transport pentru evacuarea deșeurilor/pământului, autoritatea contractantă recunoaște, așa cum s-a consemnat și în PV nr. 2.234/12.05.2025 (pagina 83), că în răspunsul său, (Adresa nr. 5544/09.05.2025 ), la solicitarea nr. 2128/07.05.2025, ........ a omis să detalieze explicit aceste distanțe. Cu toate acestea, în concluzia sa finală agregată (pagina 87 din PV nr. 2.234/12.05.2025 ), comisia de evaluare a considerat răspunsurile per ansamblu ca fiind „concludente", apreciere bazată pe faptul că ........ Pagina 7 din 19
a furnizat o justificare pentru articolul de deviz TRA01A05P – „Transportul rutier al pământului sau molozului cu autobasculanta pe o distanta de 5 km", care acoperă parțial acest tip de transport. Astfel, comisia a considerat că o eventuală lipsă de detaliere suplimentară pentru alte categorii de deșeuri/pământ nu este de natură a vicia fundamental oferta, mai ales în contextul existenței unui preț ofertat, considerabil mai mic și al riscurilor menționate anterior (întârzieri, corecții AFIR). Referitor la justificarea transportului de materiale doar pentru un singur sens („dus”), deși critica contestatorului privind necesitatea luării în calcul a curselor complete (dus-întors) este pertinentă din punct de vedere al analizei detaliate a costurilor, comisia de evaluare a acceptat ca tariful pe tonă, comunicat de ofertant pentru materialele provenite de la sursa proprie (ex. piatra sparta 0-63mm la 40 lei/mc, mixtura asfaltica BA 16 la 298 LEI/tona franco cariera/statie), este prețul de bază, la care se adaugă costul de transport. Justificarea pentru articolul TRA01A05P (transport pământ/moloz) a inclus explicit cursa dus-întors, considerându-se că, prin analogie sau prin includerea în prețurile unitare ale materialelor transportate de la surse proprii, costurile ciclului complet de transport sunt acoperite, iar prioritatea a fost, din nou, asigurarea celui mai mic preț total pentru proiect. Concluzionând, autoritatea contractantă apreciază că, în pofida unor imperfecțiuni în justificările punctuale, oferta ........, în ansamblul ei, prezintă un grad rezonabil de sustenabilitate și reprezintă cea mai avantajoasă propunere din punct de vedere economic pentru realizarea obiectivului de investiții, iar comisia de evaluare a acționat cu bună credință. Având în vedere cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează faptul că lasă la latitudinea Consiliului să aprecieze asupra legalității și temeiniciei deciziei comisiei de evaluare, de a declara admisibilă oferta ........, în lumina argumentelor prezentate de toate părțile implicate și a contextului specific al acestei proceduri de atribuire, cu precădere a necesității asigurării eficienței cheltuirii banului public și a evitării riscului de corecții financiare. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin cererea de intervenție nr. 6699/02.06.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 36244/02.06.2025, ........ solicită cele menționate în partea introductivă. Ulterior prezentării unui scurt istoric al procedurii și justificării admisibilității cererii sale, asupra criticilor formulate de contestator privind legalitatea și temeinicia declarării ofertei sale, ca fiind admisibilă și câștigătoare, intervenientul învederează următoarele: Pagina 8 din 19
1. Criticile privind pretinsele justificări neconcludente și contradictorii ale ........ referitoare la reducerea consumurilor de manoperă: Contestatorul susține în mod eronat că justificările ........ pentru reducerea consumurilor de manoperă cu 15% ar fi neconcludente, contradictorii și că ar fi fost acceptate necritic de comisia de evaluare. Atât fișa de date a achiziției, cât și răspunsul consolidat al autorității contractante nr. 1.415/31.03.2025, au confirmat explicit aplicabilitatea Ordinului MLPTL nr. 1568/2002, care stipulează caracterul orientativ al normelor de deviz și acordă ofertanților deplina libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative din proiectul tehnic și caietul de sarcini. În demersul său de a critica pretinsele neconformități ale justificărilor ........ privind consumurile de resurse, contestatorul omite un aspect fundamental stabilit chiar de autoritatea contractantă și de cadrul normativ invocat: odată ce s-a confirmat explicit (prin fișa de date și răspunsul consolidat al AC nr. 1.415/31.03.2025) aplicabilitatea Ordinului MLPTL nr. 1568/2002 - care consacră caracterul orientativ al normelor de deviz și acordă ofertanților deplina libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii, orice analiză a unor pretinse discrepanțe sau neconformități în prezentarea acestor consumuri proprii trebuie să se raporteze intrinsec și exclusiv la respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic și în caietul de sarcini. Criticile contestatorului se concentrează asupra unui pretins grad insuficient de detaliere a justificărilor, însă acesta nu demonstrează și nici nu încearcă să demonstreze, că soluțiile tehnice și consumurile proprii ofertate de ........ ar conduce la nerespectarea cantităților de lucrări solicitate prin documentația de atribuire sau la atingerea unor parametri calitativi inferiori celor impuși de proiectul tehnic și caietul de sarcini. În adresa nr. 5544/09.05.2025, s-au prezentat detaliat, pentru fiecare categorie de meserie (pavator, săpător, dulgher, betonist, muncitor deservire), tehnologiile de execuție propuse și modul în care acestea conduc la o eficiență sporită și, implicit, la reducerea necesarului de manoperă și, de asemenea, s-a invocat utilizarea de echipamente moderne și performante (autogredere și excavatoare cu sisteme de ghidare GPS, finisoare mecanizate, cofraje reutilizabile, pompe de beton etc.), care permit creșteri de productivitate estimate între 20-40% și chiar mai mult, în funcție de specificul lucrării. Reducerea de 15% ofertată este, așadar, o reflectare prudentă a acestor optimizări, îndrumarea ANAP privind evaluarea propunerilor financiare susținând că justificarea consumurilor de resurse, inclusiv Pagina 9 din 19
manoperă, se poate realiza prin dovezi privind modul de organizare, metodele utilizate și performanțele utilajelor. Cerința comisiei de evaluare este justificarea detaliată a tehnologiei de execuție care a condus la reducerea de 15% a consumurilor de manoperă față de estimarea proiectantului, explicând concret modul în care tehnologia aplicată permite aceste reduceri pentru Pavator, Săpător, Dulgher construcții, Betonist și Muncitor deservire construcții-montaj, iar prin răspunsul formulat ........: o Invocă optimizarea proceselor de execuție și utilizarea echipamentelor moderne, în conformitate cu Ordinul 1568/2002 și Răspunsul Consolidat al AC nr. 1.415/31.03.2025, care subliniază caracterul orientativ al normelor și libertatea ofertantului de a-și stabili propriile consumuri. o Argumentează că normele de deviz uzuale (ex: P135/2002) sunt învechite. o Detaliază pe meserii (pag. 3-5 din răspuns): ■ Pavator: Utilizarea de autogredere, buldozere, finisoare mecanizate de mare capacitate cu sisteme GPS permite așternere precisă, control automatizat, eliminarea corecțiilor manuale, creșterea productivității cu 30-40%. Exemplu: utilaje moderne acoperă 600-900 m2/oră vs. 100-200 m2/oră manual. ■ Săpător: Utilizarea excavatoarelor inteligente și buldozerelor cu GPS permite precizie crescută, automatizarea profilării, planificare optimă cu software 3D, creștere cu 20-30% a eficienței. Exemplu: precizie de ±2 cm. ■ Dulgher Construcții: Utilizarea cofrajelor reutilizabile, prefabricate (tip Doka Framax, Peri Trio) permite montaj/demontaj rapid, eliminarea ajustărilor manuale, economii de timp de 30-40%. Exemplu: reducerea timpului de montaj cu până la 50%. ■ Betonist: Utilizarea elementelor prefabricate, eliminarea turnării manuale și optimizarea logisticii cu pompe de beton reduc timpul de așteptare și îmbunătățesc calitatea. Exemplu: reducere timp execuție 25-30%. ■ Muncitor Deservire Construcții-Montaj: Utilizarea echipamentelor de ridicare moderne (stivuitoare telescopice, macarale mobile), organizarea eficientă a șantierului, optimizarea fluxurilor logistice cresc viteza de manipulare și reduc timpii morți. o Răspunsul oferă o justificare calitativă și detaliată a tehnologiilor și metodelor care pot duce la creșterea productivității fiind invocate echipamente specifice și beneficiile acestora. o Răspunsul nu prezintă un calcul explicit care să lege productivitățile teoretice invocate (ex. 600-900 m2/oră) de reducerea exactă de 15% pentru fiecare categorie de lucrare și pentru numărul exact de ore economisite, întrucât nu a fost solicitat „concret modul în care tehnologia aplicată permite aceste reduceri”. Referitor la pretinsa contradicție cu Formularul C8 (ore utilaje), deși contestatorul invocă o pretinsă contradicție între reducerea manoperei și menținerea orelor de funcționare a utilajelor la nivelul estimat de proiectant (Formularul C8), această critică omite faptul că eficiența sporită a utilajelor moderne și tehnologiile avansate pot conduce la reducerea necesarului de personal de deservire directă a utilajelor sau a Pagina 10 din 19
personalului auxiliar aferent operațiunilor mecanizate, chiar dacă timpul total de funcționare al utilajelor pentru realizarea volumului de lucrări rămâne similar celui estimat inițial. Optimizarea se reflecta în componența și numărul echipelor, nu neapărat într-o reducere proporțională a orelor de funcționare a utilajului principal. Prin urmare, criticile contestatorului privind justificarea reducerii consumurilor de manoperă sunt neîntemeiate, ignorând cadrul legal permisiv, justificările tehnologice oferite de ........ și raționamentul complex și pragmatic al autorității contractante. 2. Criticile referitoare la pretinsele justificări neconcludente și cu erori de calcul ale ........ referitoare la costurile orare de funcționare pentru utilajul „Automacara 69,9tf cu braț cu zăbrele”: Referitor la calculul CAM, în răspunsul la clarificări (Adresa nr. 5544/09.05.2025, Anexa „Fundamentarea prețurilor unitare pentru utilajele solicitate", pag. 36), ........ a prezentat o structură de cost pentru automacara care includea "Mașiniști (deservenți) utilaj: 28 lei/oră + 0,025% (CAM) = 28.01 lei/oră". Autoritatea contractantă, în punctul său de vedere (pag. 2), a admis că observația contestatorului privind procentul corect al CAM (2,25% conform Legii nr. 227/2015) este validă și că utilizarea unui procent de 0,025% ar conduce la o subevaluare minoră a costului orar pentru mașinist, estimată la 0,62 lei/oră/utilaj. Cu toate acestea, a motivat în mod just că: „Comisia de evaluare, în efortul de a finaliza evaluarea și de a nu bloca procedura pentru o diferență de 0.62 lei/oră la un singur utilaj, a considerat că această discrepanță punctuală nu afectează în mod fundamental sustenabilitatea prețului total al ofertei ........, care a fost cel mai scăzut. Decizia a fost luată și în contextul presiunii de a utiliza eficient fondurile publice și de a evita întârzieri ce ar fi putut atrage riscuri de corecții financiare”. Această abordare a Comisiei este conformă principiului proporționalității, o diferență de 0,62 lei/oră la un singur utilaj, în contextul unei valori totale a ofertei de peste 4,1 milioane lei și a unei complexități ridicate a lucrărilor, nefiind de natură să influențeze realismul și sustenabilitatea prețului global ofertat de ........ și nici capacitatea sa de a executa contractul. Referitor la omisiunea costurilor de aducere/transport al utilajului în structura tarifului orar, autoritatea contractantă, în punctul său de vedere (pag. 3), a precizat faptul că membrii comisiei de evaluare au considerat că elementele esențiale pentru determinarea tarifului de operare directă (combustibil, întreținere, operator, amortizare, costuri indirecte) au fost prezentate și, de asemenea, a arătat că: „pentru utilajele proprii, costurile de mobilizare/demobilizare sunt fie incluse în capitolul distinct de "Organizare de șantier" ofertat de ........ la valoarea de 94.459,39 lei, fie distribuite în costurile indirecte, fie au un impact neglijabil asupra tarifului orar având în vedere durata totală de utilizare în cadrul contractului”. Pagina 11 din 19
Așa cum menționează și autoritatea contractantă, decizia comisiei de evaluare de a nu solicita clarificări suplimentare pe acest aspect punctual, a fost influențată de dorința de a nu întârzia nejustificat procedura și de a securiza oferta cu prețul cel mai scăzut. În consecință, criticile referitoare la costul orar al automacaralei sunt fie neesențiale (diferența CAM), fie vizează aspecte acoperite prin alte componente ale ofertei (costuri de transport utilaj în organizarea de șantier), nefiind de natură să demonstreze o neconformitate a propunerii financiare a ......... 3. Criticile privind referitoare la distanțele de transport: Referitor la omisiunea justificării distanțelor de transport pentru evacuarea deșeurilor/pământului, deși autoritatea contractantă, în punctul său de vedere (pag. 3), afirmă că în răspunsul său nr. 5544/09.05.2025 la solicitarea nr. 2128/07.05.2025, ........ a omis să detalieze explicit aceste distanțe, cu toate acestea, subliniază că, în concluzia sa finală agregată (PV6Fin, pag. 87), comisia de evaluare a considerat răspunsurile per ansamblu ca fiind „concludente", apreciere bazată pe faptul că ........ a furnizat o justificare detaliată pentru articolul de deviz TRA01A05P – „Transportul rutier al pământului sau molozului cu autobasculanta pe o distanță de 5 km”, care acoperă acest tip de transport. În răspunsul la clarificări (pag. 37), ........ a prezentat calculul și analiza tarifelor de transport pentru TRA01A05P, incluzând explicit cursa dus- întors (10 km total pentru o distanță de 5 km la depozit) și o structură detaliată a tarifului kilometric, acest articol de deviz, care se referă la transportul pământului/molozului (categorii principale de deșeuri din lucrări de terasamente), demonstrând că a luat în considerare costurile aferente evacuării. Referitor la justificarea transportului de materiale doar pentru un singur sens („dus"), în răspunsul la clarificări (Adresa nr. 5544/09.05.2025, pag. 6-7), ........ a detaliat metodologia de calcul a distanței de transport pentru aprovizionarea cu materiale de la Cariera Turnuri (sursă proprie) la punctul mediu de utilizare pe ........, rezultând o distanță de 8,5 km, rotunjită la 10 km, această distanță fiind utilizată pentru fundamentarea costurilor. Critica contestatorului omite că pentru articolul specific de transport pământ/moloz TRA01A05P (punctul 5 al solicitării de clarificări), ........ a prezentat explicit un calcul bazat pe cursa dus-întors (5 km dus + 5 km întors = 10 km cursă). În concluzie, și aceste critici ale contestatorului sunt neîntemeiate, autoritatea contractantă analizând răspunsurile ........ în contextul integral al ofertei și al documentației de atribuire, considerând justificările, per ansamblu, concludente și suficiente pentru a demonstra sustenabilitatea ofertei, care a fost, de altfel, cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Pagina 12 din 19
4. Neîncadrarea ofertei ........ în categoria celor cu preț aparent neobișnuit de scăzut și relevanța analizei din perspectiva conformității tehnico-economice, nu a unei prezumtive subevaluări globale: Un aspect fundamental, omis sau deliberat ignorat de către contestator în demersul său critic, este faptul că oferta financiară a ........, în valoare de 4.100.853,03 lei fără TVA, reprezintă 82,85% din valoarea estimată a achiziției (4.949.782,78 RON), procent care se situează peste pragul de 80% din valoarea estimată, prag sub care o ofertă este considerată, conform art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, ca având un preț aparent neobișnuit de scăzut. Prin urmare, oferta ........ nu se încadra ab initio în categoria celor care impuneau achizitorului obligația imperativă prevăzută la art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 de a solicita clarificări cu privire la un preț global aparent neobișnuit de scăzut, solicitările de clarificări formulate de autoritatea contractantă (Adresa nr. 2128 din 07.05.2025) vizând, în mod corect și în conformitate cu art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016, anumite elemente de CONSUM al resurselor alocate în cadrul ofertei care, în opinia comisiei de evaluare, necesitau detalieri sau păreau scăzute prin raportare la estimările inițiale sau la practica pieței (e.g., manoperă, costul unui anumit utilaj, detalii privind transporturile). În drept, se invocă dispozițiile art. 17 alin. (2) și (3), art. 18, art. 19, art. 26 și art. 27 din Legea nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, prevederile Directivei nr. 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, ale Ordinul MLPTL nr. 1568/2002, precum și prevederile relevante din Codul Civil și Codul de Procedură Civilă și orice alte dispoziții legale și principii de drept incidente în speță. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 26.05.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 1717/27.05.2025. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA. Potrivit documentului „Declarație de participare”, publicat în SEAP, asociat anunțului de participare, în cadrul procedurii au fost primite 5 oferte, iar, ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, în cuprinsul căruia s-a reținut modul de Pagina 13 din 19
desfășurare al procedurii, respingerea a 3 oferte și motivele care au stat la baza acestei decizii, precum și desemnarea ofertei depuse de ........, câștigătoare a procedurii. Nemulțumit de această decizie a autorității contractante, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Față de cererea de intervenție formulată de ........, văzând că aceasta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul declarat câștigător, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează, în principiu, ca cerere de intervenție în interesul autorității contractante. Intervenția formulată în cauză este în interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestației și menținere ca fiind legale a actelor întocmite de achizitoare, prin care a fost desemnată câștigătoare oferta sa. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată că, în fapt, contestatorul este nemulțumit de decizia de desemnare câștigătoare a ofertei ........, în condițiile în care, după cum se arată, răspunsul pe care acest ofertant l-a transmis la solicitările de clarificări din data de 5544/09.05.2025 nu ar fi fost unul lămuritor, urmare a: - caracterului neconcludent și contradictoriu al justificărilor prezentate privind reducerea consumurilor de manoperă cu 15%, - caracterului neconcludent și cu erori de calcul al justificărilor prezentate privind costurile orare de funcționare pentru utilajul "Automacara 69,9tf cu braț cu zăbrele", în special cu privire la calculul Contribuției Asigurătorii pentru Muncă (CAM) și omisiunea costurilor de aducere/transport al utilajului la și de la organizarea de șantier, - caracterului neconcludent prin omisiune și prin fundamentare unilaterală al justificărilor prezentate privind distanțele de transport, respectiv omiterea justificării distanțelor pentru evacuarea deșeurilor/pământului rezultat din săpături și justificarea transportului de materiale doar pentru un singur sens ("dus"). Invocă petentul, în susținere, cele consemnate de comisia de evaluare prin procesul-verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 2234 din 12.05.2025, respectiv faptul că însăși membrii acesteia au considerat justificările primite neconcludente sau parțial concludente, ceea ce face ca decizia de a declara admisibilă oferta în discuție, să fie una nelegală. În apărările punctului de vedere, autoritatea contractantă nu infirmă cele evocate de contestator, recunoscând că, în procesul-verbal comisia a consemnat neconcludența explicațiilor primite, însă, arată că s- a acceptat răspunsul prin prisma unor considerente de ordin pragmatic și strategic pentru implementarea proiectului: Totuşi, luând in considerare criteriul de atribuire Pagina 14 din 19
"preţul cel mai scăzut" si implicaţiile financiare ale unei posibile corecţii sau neavizari din partea AFIR, dat fiind ca proiectul este finantat din fonduri europene, Comisia de evaluare a decis sa accepte răspunsul. O decizie contrara ar fi putut influenta nejustificat rezultatul procedurii, bazat pe pret, si ar fi putut expune proiectul la riscuri financiare. De asemenea, în privința calculului privind procentul contribuției CAM, autoritatea arată că procentul corect este cel indicat de contestator, însă subevaluarea sesizată este una minoră, de 0,62 lei/oră la un singur utilaj, ceea ce nu justifica blocarea procedurii. Totodată, admite ca răspunsul ........ nu a detaliat explicit distantele de transport pentru evacuarea deșeurilor/pământului, însă comisia a considerat per ansamblu răspunsurile concludente, raportat la alte informații furnizate de ofertant. În același sens, se arată că, deși critica contestatorului privind necesitatea luării in calcul a curselor complete (dus-întors) este pertinenta din punct de vedere al analizei detaliate a costurilor, însă cum justificarea pentru articolul TRA01A05P (transport pământ/moloz) a inclus explicit cursa dus-întors, s-a considerat că, prin analogie sau prin includerea in preturile unitare ale materialelor transportate de la surse proprii, costurile ciclului complet de transport sunt acoperite. Efectuând propriile verificări, Consiliul constată realitatea aspectului semnalat de contestator în sensul că, deși a apreciat că anumite răspunsuri primite din partea ofertantului ........ la solicitările de clarificări nu au fost pe deplin lămuritoare, a decis acceptarea lor, motivat, după cum s-a reținut mai sus, pe considerente ce țin de nevoia de a nu întârzia implementarea contractului sau corecții financiare. Astfel, se reține că, în procesul verbal de evaluare tehnică amintit, la pag. 71 și următoarele, comisia de evaluare a consemnat că deși ofertantul listează tehnologii moderne și avantajele lor teoretice (creșteri de productivitate de x-y%) nu există o demonstrație matematică explicită sau o formulă de calcul care să lege direct aceste productivități teoretice de reducerea specifică de 15% (sau de numărul exact de ore reduse) pentru fiecare categorie de lucrare din proiectul respectiv. Expunând mai multe considerente referitoare la cele constatate, reținând că din răspunsul analizat lipsesc demonstrații concrete și cuantificate specifice contractului, că există o contradicție cu datele din Formularul C8 privind consumurile de ore de funcționare a utilajelor, comisia a concluzionat, după cum s-a arătat mai sus, că justificarea prezentată pentru reducerea consumului de manoperă cu 15% este neconcludentă, dar a acceptat răspunsul ca „să nu influențeze nejustificat rezultatul procedurii”. În mod similar, comisia de evaluare a apreciat și restul răspunsului la clarificări privind justificarea costurilor orare de funcționare pentru utilaje, justificarea distanțelor de transport și a tarifului pentru transport specific articolului de deviz TRA01A05P ca nefiind unul întru-totul satisfăcător. Pagina 15 din 19
Or, cele sesizate de comisia de evaluare în privința răspunsului la clarificările primite din partea ofertantului ........ sunt contrare concluziei de constatare a caracterului concludent atribuit acestuia. Explicațiile pe care comisia de evaluare le-a asociat deciziei de acceptare a răspunsului în discuție sunt unele fără relevanță din perspectiva necesității impuse de dispozițiile legale care definesc conformitatea și admisibilitatea unei oferte. Cu alte cuvinte, niciunde legiuitorul nu a condiționat acceptarea unei oferte de riscul aplicării unor corecții financiare de către finanțator sau de necesitatea de a evita eventuale întârzieri în atribuirea contractului. Mai mult, simpla poziționare a unei oferte, din punct de vedere al prețului propus, pe locul 1 în clasamentul ofertelor participante în procedură nu prezintă importanță, relevantă fiind situația ofertelor admisibile primite, știut fiind că aplicarea criteriului de atribuire are în vedere doar ofertele admisibile, deoarece Ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma verificării şi evaluării reprezintă oferte admisibile, iar Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare dintre ofertele admisibile. (ar. 137 alin. 4 și 5 din HG nr. 395/2016) Această regulă se regăsește și la cap. 2.4.5 Aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților din Anexa nr. 5 la Ordinul Președintelui ANAP nr. 1170/2021 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, reprezentând formularul standard al raportului procedurii care se folosește de către autoritățile/entitățile contractante în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică/sectorială, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii. De asemenea, se reține că potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) și (5) din Legea nr. 98/2016, Oferta admisibilă este oferta care nu este inacceptabilă, neconformă sau neadecvată, iar o ofertă este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei, a fost primită cu întârziere, prezintă indicii de înţelegeri anticoncurenţiale sau corupţie sau a fost considerată de autoritatea contractantă ca fiind neobişnuit de scăzută. Sunt reținute și dispozițiile HG nr. 395/2016, conform cărora În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă (art. 134 alin. 5) Pagina 16 din 19
În cazul dedus judecății, demersul de clarificare al autorității contractante a vizat elemente ale prețului ofertei ........, preț care, per ansamblu, nu este încadrat de legiuitor în categoria celor neobișnuit de scăzute, reprezentând un procent de 82,85% din valoarea estimată, însă acest aspect nu interzice dreptul comisiei de evaluare de a cere clarificări atunci când le consideră necesare în analiza ofertelor. După cum rezultă din probatoriul cauzei, deși ofertantul interpelat a răspuns prezentând explicațiile apreciate concludente lămuririi comisiei de evaluare, ele nu au fost edificatoare pentru membrii acesteia, situație care nu o îndreptățea să abandoneze verificarea pe care a inițiat-o, ci, față de răspunsul primit deja din partea contestatorului, să continue activitatea de clarificare cu aceasta asupra elementelor pe care nu le-a regăsit evidențiate separat, prin invocarea aspectelor concrete necesar a fi clarificate, cu respectarea dispozițiilor art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016. O asemenea abordare este permisă de legiuitor, rolul clarificărilor fiind tocmai acela ca autoritatea contractantă să se edifice asupra conținutului ofertelor primite, și, astfel, să adopte, în mod întemeiat, o decizie de respingere sau admitere a unei oferte. În niciun caz nu este permisă acceptarea unei ofertei și, mai mult, declararea acesteia ca fiind câștigătoare, cu încălcarea dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare stabilite de art. 127 din același act normativ, Consiliul constată că verificare admisibilității ofertei ........ nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile contestatorului, privind nelegalitatea evaluării acestei oferte, apar întemeiate. Explicațiile pe care intervenientul le prezintă în cererea introdusă în soluționarea cauzei reprezentând o serie de argumente de natură a susține concludența răspunsului său la clarificări, trebuie prezentate și analizate de comisia de evaluare, în procesul de atribuire a contractului supus achiziției, iar nu de CNSC, în etapa de remedii. Cum, în calitate de organism administrativ-jurisdicțional, rolul CNSC este de examinare, din punct de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat, așa cum dispune art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul nu poate face în locul comisiei de evaluare analiza pe care aceasta din urmă este obligată să o înfăptuiască, nu se poate substitui atribuțiilor comisiei, precizate la art. 127 și următoarele din HG nr. 395/2016. Date fiind cele expuse mai sus, Consiliul constată că evaluarea ofertei ........ este incompletă, iar aspectele pe care autoritatea le invocă în justificarea deciziei sale nu sunt suficiente ca să valideze rezultatul contestat, și, prin urmare, nu se poate concluziona asupra legalității actelor a căror anulare este cerută de contestator. Pagina 17 din 19
Reținând că niciuna dintre criticile contestatorului nu poate conduce, la acest moment, la o concluzie clară privind caracterul inacceptabil al ofertei ........, Consiliul apreciază că soluția care se impune pentru restabilirea legalității procedurii este revenirea cu o noua etapă de clarificări prin care comisia de evaluare să lămurească toate neclaritățile sesizate în privința răspunsului primit la cererea nr. 2128/07.05.2025, iar ofertantului interpelat să i se dea posibilitatea să justifice situația includerii în prețul propus a tuturor elementelor necesare executării contractului în parametrii calitativi și cantitativi solicitați de autoritatea contractantă, raportat la cerințele de participare stabilite în documentația de atribuire. Într-o situație cum este cea dedusă judecății, jurisprudenţa Consiliului este constantă în sensul că orice decizie privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe documente insuficiente, având în vedere că unui ofertant trebuie să i se dea dreptul de a-şi demonstra cu claritate conformitatea ofertei cu care a participat la procedură. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă, va anula raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, în partea care privește evaluarea ofertei ........, precum și actele subsecvente acestuia, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 de zile de la primirea deciziei. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin (3) si art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ......... Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 2353/15.05.2025, în partea care privește evaluarea ofertei ........, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 de zile de la primirea deciziei. Pagina 18 din 19
Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de ........ și o respinge. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.