Decizie 1951/2016
Decizie CNSC2016_1951_2016_Decizie_1951.pdf, BO2016_1951_2016_BO2016_1951.pdf
Document CNSC
PEGAS IMPEX SRL în contradictoriu cu PRIMARIA ORASULUI CERNAVODA
Decizia CNSC nr. 1951/C2/2391 din 10.11.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiect tehnic cu detalii de execuție asistență tehnică și execuție lucrări având ca obiectiv reabilitare piațetă zona Trust (între str. 9 Mai și str. Panait Cerna)”, cod CPV 45200000-9 – Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), s-a solicitat admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii de atribuire și declararea ofertei câștigătoare conform fișei de date a achiziției. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de PEGAS IMPEX SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL CERNAVODĂ. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1951_2016_Decizie_1951.pdf, BO2016_1951_2016_BO2016_1951.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1951/C2/2391 Data: 10.11.2016 Prin contestaţia nr. 456/01.11.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 33209/01.11.2016, formulată de PEGAS IMPEX SRL, cu sediul în Cernavodă, str. Castanilor nr. 1, județul Constanța, înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului sub nr. J13/1453/1995, având CUI 7435983, atribut fiscal RO, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 34084 din 20.10.2016, emisă de ORAȘUL CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă, str. Ovidiu nr. 11, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de de lucrări având ca obiect „Proiect tehnic cu detalii de execuție asistență tehnică și execuție lucrări având ca obiectiv reabilitare piațetă zona Trust (între str. 9 Mai și str. Panait Cerna)”, cod CPV 45200000-9 – Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), s-a solicitat admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii de atribuire și declararea ofertei câștigătoare conform fișei de date a achiziției. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de PEGAS IMPEX SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL CERNAVODĂ. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ..../........., înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ......... ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – Director general, formulată împotriva raportului intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), emis de ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată online, într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „.........”, cu anunț de participare simplificat nr. ......... publicat în SEAP la ........., s-a solicitat Consiliului .......... Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./..........., SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – Director general, a transmis Consiliului o Cerere de intervenţie în susținerea autorităţii contractante, prin care solicită admiterea cererii de intervenție și menținerea actelor elaborate de autoritatea contractantă, ca temeinice și legale. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1
Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/........., să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul SC ......... SRL reclamă rezultatul evaluării, consemnat în raportul intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), prin care propunerea tehnică a SC .... SRL a fost declarată conformă cu cerințele caietului de sarcini. Contestatoarea susține că a participat la procedura din speță, sens în care a luat act de criteriile tehnice prevăzute în documentația de atribuire (Sectiunea II - Caietul de Sarcini) publicată în SEAP, criterii ce prevedeau următoarele: 6. Caracteristici tehnice și componența pentru Autovehiculul utilitar amenajat și echipat cu echipament de inspecție video în circuit închis a rețelelor de canalizare I. SISTEM VIZUALIZARE 1. Cărucior multidirecțional autoportant electric cu înclinometru și pantograph 2. -……… - Cameră color cu un sistem de iluminare, montată în spatele căruciorului pentru a vizualiza retragerea acestuia din canal. 6. Caracteristici tehnice și componența pentru Autovehiculul utilitar amenajat și echipat cu echipament de inspecție video în circuit închis a rețelelor de canalizare I. SISTEM VIZUALIZARE 12.Camere de vizualizare -………. - Dotări cameră de vizualizare: - ■………… ■ Etanșă la minim 1 bar. Caracteristici tehnice și componență pentru Autovehiculul utilitar amenajat și echipat cu echipament de inspecție video în circuit închis a rețelelor de canalizare II. SISTEM VIZUALIZARE 12. Sursa de energie -………….. - Generator de curent fixat pe suporți cu posibilitatea de blocare pe poziție, amplasat în compartimentul tehnic având următoarele caracteristici: ■ Însonorizat
, nivel de zgomot redus, maxim 95 dB, pentru operare direct din interiorul compartimentului tehnic ■………….. ■ Tip inverter „14. Cerinte minime Orice ofertă prezentată, care se abate de la prevederile caietului de sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică este justificată și presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerințelor minimale din caietul de sarcini. 2
De asemenea, contestatoarea arată că, prin adresa nr. 24050/DG/SA din 20.09.........., publicată în SEAP, autoritatea contractantă i-a transmis comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, în care o informa că "oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de SC ......... SRL, corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire și al cărei preț este de 1.317.000 lei, fără TVA", iar în data de 03.10.......... a publicat, prin intermediul SEAP, raportul intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), ce conține detalii cu privire la propunerea tehnică din oferta depusă de SC ......... SRL. Astfel, pentru îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, aceasta ar fi propus spre livrare următoarele produse: - Autoșasiu: RENAULT MASTER FURGON L2H2 2.3 dCi 125CP Franța, Euro 5; - Sistem de inspecție video pentru canalizare „Pipe Cruiser" Eca Hytec, cu următoarele componente: Cărucior multidirecțional VSCE150, autoportant, electric, cu înclinometru și pantograph, Camere de vizualizare FTR80, Sistem de iluminare adițională VSELED-150, Cablu de control comandă OVR0500JT1007TX, Unitate de control VSR65R3U, Generator de curent SENCI SC5000E. Raportul intermediar mai consemnează: „Comisia de evaluare constată din descrierea tehnică că autovehiculele utilitare amenajate și echipate cu echipament de inspecție video în circuit închis a rețelelor de canalizare ofertate îndeplinesc toate caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini". În continuare, contestatoarea susține faptul că, prin acest document, autoritatea contractantă face cunoscut tuturor ofertanților participanți la procedura desfășurată online, pentru prima dată, gradul/procentul de îndeplinire a cerințelor caietului de sarcini de către echipamentele propuse de ofertantul declarat câștigător. Urmare a acestei comunicări, contestatoarea pretinde că a analizat specificațiile tehnice ale produselor ofertate de SC ......... SRL înscrise în broșurile, fișele tehnice și informațiile puse la dispoziția celor interesați de către producătorii sau furnizorii echipamentelor respective și, măsura în care acestea îndeplinesc toate cerințele tehnice ale caietului de sarcini. Astfel, în urma cercetărilor efectuate pe paginile de internet ale producătorului Eca Hytec (www.ecagroup.com) și ale distribuitorului SC Italia Star SRL (www.italiastar.ro), au fost identificate caracteristici ale produselor ofertate de firma câștigătoare, care nu satisfac cerințele minime ale caietului de sarcini și care presupun un nivel calitativ inferior față de acestea, și anume: 1. căruciorul multidirecțional VSCE150 ofertat de SC ......... SRL este dotat cu camera alb-neqru și nu color, pentru a vizualiza retragerea 3
acestuia din canal (conform specificaței tehnice Sistem PIPE CRUISER, pag. 2/2); 2. camera de vizualizare FTR80 ofertată de SC ......... SRL este operabilă până la adâncimea de 3 metri (sau 0,3 bar) și nu până la 10 metri (1 bar) - conform specificației tehnice Camera de vizualizare FTR80, pag. 2/2); 3. generatorul de curent SENCI SC5000E ofertat de SC ......... SRL prezintă următoarele deficiențe: este de tip "open-frame" (cu cadru deschis) în loc de insonorizat (cu izolație fonică), prezentând un nivel de zgomot de 96 dB la distanța de 7 metri, peste limitele de zgomot și distanță impuse prin caietul de sarcini; este tip "alternator cu regulator de tensiune AVR" și nu inverter, modele tip inverter fiind marcate de producătorul generatorului prin litera "i" regăsibilă în finalul denumirii sau a codului de produs; este destinat unei utilizări casnice/domestice și nu unei utilizări industriale, așa cum se impune în cazul de față. Apreciind că propunerea tehnică prezentată de SC ......... SRL nu îndeplinește toate caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini și nu asiqură un nivel calitativ superior cerințelor minimale din caietul de sarcini, contestatoarea susține că nu a putut accepta Raportul Intermediar nr. 1 fără obiecțiuni și a transmis autorității contractante notificarea prealabilă nr. 3115 din 05.10.......... (cu respectarea termenului legal prevăzut de Legea nr. 101/.........), în care a demonstrat neconformitățile arătate, iar prin răspunsul său autoritatea contractantă a anunțat că menține rezultatul procedurii, neavând nicio intenție de a adopta, în parte sau integral, măsurile de remediere solicitate. Procedând
astfel, consideră contestatoarea,
autoritatea contractantă se găsește în afara principiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 99/......... și prin raportare la art. 227 alin. (2) din aceeași lege. În drept, contestatoarea invocă prevederile din Legea nr. 101/......... şi Hotărârea nr. 394/.......... Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./20.10.........., SC ......... SRL a transmis o Cerere de intervenție în susținerea autorității contractante, solicitând admiterea ei și menținerea actelor elaborate de autoritatea contractantă, ca temeinice și legale. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție formulată, SC ......... SRL susține că are calitatea de ofertant, iar contestația introdusă vizează documente elaborate de autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, ce vizează însăși oferta sa, considerând că cererea sa are ca scop conservarea unor acte elaborate de autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, care sunt corecte și legale, procedura de achiziție trebuind să continue pe baza acestor acte. Suplimentar, intervenienta susține că interesul său este de a menține aspectele consemnate de autoritatea contractantă prin 4
documentele elaborate, cu referire la oferta sa, pentru a se menține astfel, calitatea de ofertă evaluată în cadrul procedurii de achiziție. Față de fondul dedus judecății, intervenienta precizează că propunerea sa tehnică este contestată de SC ......... SRL pe baza unor documente descărcate de pe internet, dar, contrar afirmațiilor contestatoarei, echipamentul propus de SC ......... SRL este conform solicitărilor din caietul de sarcini, întrucât: 1. căruțul multidirecțional VSCE 150 ofertat este dotat cu cameră color, pentru a vizualiza retragerea acestuia din canal. Lucrează direct cu producătorul ECA Robotics, care, în momentul redactării fișelor tehnice de pe site avea camera de retur alb-negru standard, iar camera color ca optional, aceasta din urmă fiind inclusă în ofertă, conform propunerii tehnice raportate la solicitările din caietul de sarcini. Mai mult, în ultimul an, camera color a devenit standard, materialul descărcat de ......... nefiind actualizat; 2. camera FTR 80 este etanșă la 10m (1 bar), după cum se poate vedea, atât în oferta sa tehnică, cât și în fișa tehnică a sistemului "Pipe Cruiser", atașată de ......... la contestație, respectiv paragraful "depth rating 10 bar". Mai mentionează intervenienta că producatorul ECA Robotics produce și camere video pentru inspecție video în mediu nuclear, iar fișa tehnică descarcată de pe site-ul ECA și transmisă de ......... reprezintă versiunea de cameră video pentru inspecție în mediul nuclear. 3. privind generatorul de curent SENCI SC5000E, respectiv că este de tip "Open-frame" (cu cadru deschis), în loc de insonorizat (cu izolație fonică), prezentând un nivel de zgomot de 96 dB la distanta de 7 metri, peste limitele de zgomot și distanța impuse prin caietul de sarcini, intervenienta susține că, într-adevăr, construcția generatorului este de tip "Open Frame, dar montarea în compartiment se va face într-o incintă insonorizată, bazându-se pe cei peste 10 ani în care face amenajările pentru acest tip de autolaboratoare, acest montaj reducând nivelul de zgomot mult sub limita solicitată de autoritatea contractantă. În ceea ce privește zgomotul declarat în fișa tehnică, acesta este de 95 dB, conform solicitărilor și, întradevăr se găsesc la distribuitori și fișe cu 96 dB, dar aceste diferențe pot fi în funcție de lot - fiind o abatere mai mică de 1%. Mai arată intervenienta că s-a ales construcția tip Open Frame pentru că s-a dorit ca generatorul să fie montat fix în compartimentul tehnic, iar această construcție permite accesul ușor pentru operațiuni de alimentare combustibil și schimbare ulei motor. Mai mult, pe site-ul producătorului Senci, nivelul de zgomot a fost redus la 73 dB, în acest sens, atașând fotocopie de pe site-ul producătorului și fișa tehnică. În ceea ce privește generatorul de tip "Alternator cu regulator de tensiune AVR" și nu Inverter, intervenienta arată că aceste sisteme sunt echivalente, fiind similare ca performanță. Referitor la critica conform căreia generatorul este destinat cu predilecție unei utilizări casnice/domestice și nu unei utilizări industriale, 5
așa cum se impune în speță, intervenienta susține că, după cum se poate observa și în fișa tehnică și în manualul prezentate în cadrul contestației de către SC ......... SRL, generatorul este conceput pentru "uz casnic și comercial", deci se pretează a fi instalat în astfel de autolaboratoare. Pe baza celor 10 ani de experiență, intervenienta precizează că un generator poate fi montat în interior, cu condiția asigurării ventilației și evacuării aerului, la niciunul din generatoarele pe bază de benzină/motorină nu se recomandă utilizarea în spațiu închis, montajul se face astfel încât va fi asigurată evacuarea gazelor și răcirea corespunzătoare a generatorului. Intervenienta arată că nu a existat o cerință privind viteza de funcționare a generatorului, iar consumul de combustibil și uzura nu sunt nejustificate, acestea fiind conform fișei producătorului, în parametri optimi. De asemeena, intervenienta susține că generatorul nu se modifică în nici un fel, ci este doar montat într-un compartiment insonorizat, iar garanția oferită de SC ......... SRL acoperă toate echipamentele din componența autolaboratoarelor. Față de cele susținute, intervenienta consideră că asocierea sa a îndeplinit cerințele minime din caietul de sarcini. Prin
adresa
nr.
26753/DG/SA/20.10..........
autoritatea contractantă a invocat tardivitatea contestației, motivat pe faptul că autoarea acesteia ar fi cunoscut rezultatul procedurii încă din data de 20.09.........., când a fost încărcat în SEAP, astfel că, între data comunicării rezultatului procedurii și data notificării prealabile formulate la 06.10.......... este un termen mai îndelungat decât cel prevăzut de art. 6 din Legea nr. 101/.......... Pentru aceste motive, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației, ca tardivă. Prin adresa nr. 27071/DG/SA/24.10.........., înregistrată la CNSC sub nr. 32305/24.10.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestație, susținând că nu se la cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL, solicitând admiterea ei. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că își menține, în totalitate, excepția tardivității așa cum a formulat-o și, în cazul respingerii ei, pe fond, solicită respingerea contestației, ca nefondată. În ceea ce privește criticile privind faptul că specificațiile tehnice ale produselor ofertate de SC ......... SRL nu îndeplinesc cerințele caietului de sarcini, autoritatea contractantă le consideră nefondate, precizând că, membrii comisiei de evaluare au constatat, din descrierea tehnică, că autovehiculele echipate cu echipament de inspecție video în circuit închis a rețelelor de canalizare ale ambilor ofertanți îndeplinesc toate caracteristicile tehnice din caietul de sarcini și sunt admisibile, conform prevederilor art. 139 din HG nr. 394/.......... De asemenea, autoritatea contractantă susține că a publicat în SEAP întreaga documentație de atribuire și a permis, începând cu data 6
publicării anunțului de participare, din ........., accesul direct și nerestricționat al operatorilor economici la această documentație, a respectat prevederile Legii nr. 99/......... și Hotărârea nr. 394/........., privind termenele procedurale, astfel că, la data de 20.09.........., prin adresa nr. 24050/DG/SA/20.09.........., a adus la cunoștință SC ......... SRL faptul că oferta depusă în procedura de atribuire a fost admisibilă dar nu a fost declarată câștigătoare, deoarece s-a clasat pe locul II, având prețul mai mare decât cel al ofertei câștigătoare. În drept, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 231 alin. (6) din Legea nr. 99/........., ale Legii nr. 101/......... și ale art. 139 din HG nr. 394/........., considerând contestația tardivă și neîntemeiată.
Prin adresa nr. 3128/24.10.........., înregistrată la CNSC sub nr. 32310/24.10.........., SC ......... SRL a răspuns la cererea de intervenție formulată de SC .... SRL. Astfel, în ceea ce privește căruciorul multidirecțional VSCE150 ofertat, contestatoarea precizează că în ultimul an au fost livrate sisteme CCTV produse de ECA Robotics la beneficiarii SC ... SA lași (conform anunț de atribuire nr. 160953/21.08.2015) și SC Compania Județeană Apa Serv SA Neamț (conform anunț de atribuire nr. 169450/24.05..........), iar sistemele livrate au în componență camere video alb-negru deși, conform susținerilor formulate de intervenientă, configurația standard ar fi presupus camere video color. De asemenea, contestatoarea solicită Consiliului să oblige intervenienta să facă dovada clară din care să rezulte că măcar unul dintre sistemele CCTV livrate în ultimul an a fost dotat cu cameră color pentru vizualizarea retragerii căruciorului din canal, așa cum ar presupune noua configurație standard a producătorului. În ceea ce privește camera de vizualizare FTR80 ofertată, contestatoarea arată că, în toate fișele tehnice disponibile pe site-ul ECA, la data redactării contestației (inclusiv în broșura "Pipe Cruiser"), camera video este denumită FTR 80 C și nu există niciun alt element distinctiv din care să rezulte că este vorba de două camere FTR 80 C cu destinații diferite. Totodată, contestatoarea precizează că, în aceeași fișă tehnică a camerei video FTR 80 C, disponibilă pe site-ul producătorului ECA Hytec, la capitolul "Technology", este prezentat modul în care camera video FTR 80 C este compatibilă și poate fi montată pe căruciorul VSCE 150 pentru a realiza inspecții video în conducte pornind de la diametre de 150mm până la 2000mm, deducând astfel că, atât camera FTR 80 C, cât și căruciorul VSCE 150, sunt componentele principale ale sistemului "Pipe Cruiser" pentru inspecția conductelor de la 150mm la 2000mm. Față de documentația tehnică prezentată de intervenient (broșura sistem "Pipe Cruiser" și fișa tehnică camera video FTR 80 C), contestatoarea susține că are rezerve în privința exactității conținutului, deoarece există informații contradictorii, cum ar fi cele cu privire la senzitivitatea camerei video FTR 80 C, care, conform broșurii sistemului 7
Pipe Cruiser ar fi de 2 lux și 0,3 lux la declanșare, iar conform fișei tehnice a camerei video ar fi mai mică, adică 1,5 lux/0,13 lux. În ceea ce privește generatorul de curent SENCI SC5000E, ofertat de ......... SR, respectiv deficiența că este de tip "open-frame" (cu cadru deschis) în loc de insonorizat (cu izolație fonică), contestatoarea susține că intervenienta confirmă ofertarea unui generator "fără carcasă insonorizantă" și confirmă montarea acestuia "într-o incintă insonorizată", contrar prevederilor stipulate în manualul producătorului. Prin cerința caietului de sarcini privind amplasarea în compartimentul tehnic a unui generator "insonorizat, cu nivel de zpomot redus (max. 95 dB) pentru operare direct din interiorul compartimentului tehnic", se înțelege că operarea echipamentelor autolaboratorului de către personalul de deservire se va face în imediata vecinătate a generatorului (0,5-1 m) și nu la 7 metri - distanța de referință pentru măsurarea zgomotului ambiental de către producătorul generatorului. De asemenea, contestatoarea susține că detaliile numerice cu privire la nivelul de zgomot al generatorului la distanța de 7 metri sunt contradictorii (fie 95 dB, fie 73 dB), astfel încât are rezerve în ceea ce privește documentația prezentată de intervenientă. Afirmațiile de tipul "aceste diferențe pot fi în funcție de lot - fiind o abatere mai mică de 1%" nu pot fi acceptate deoarece oferă o informație ambiguă "pot fi în funcție de lot" și mai mult, nu se respectă cerința minimală a caietului de sarcini, indiferent cât de mică este abaterea. Contestatoarea învederează Consiliului că generatoarele insonorizate, tip inverter, și destinate utilizării industriale sunt cu mult mai scumpe decât generatorul SENCI SC5000E, ofertat de SC ......... SRL și nu pot fi echivalate (nici măcar ca performanță) cu diferite soluții artizanale adoptate. Apreciază contestatoarea că orice experiență (fie ea chiar și de 10 ani) ar trebui pusă în slujba adoptării unor soluții tehnice profesioniste și nu în dezacord cu prevederile producătorului. Totodată, ea nu se poate substitui cerințelor caietului de sarcini și nu poate constitui o bază legală pentru a eluda o cerință minimă impusă de caietul de sarcini. În ceea ce privește faptul că generatorul este tip "alternator cu regulator de tensiune AVR" și nu inverter, contestatoarea susține că, din punct de vedere tehnic, generatoarele tip inverter (digitale) sunt superioare celui ofertat de SC ......... SRL, deoarece alternatorul este antrenat direct de motor și nu se mai folosește volantul pentru a menține turația în limite impuse; de aceea generatoarele digitale sunt cu până la 50% mai ușoare față de un generator tradițional. De asemenea, contestatoarea arată că generatoarele tip inverter au fluctuațiile de tensiune și frecvența reduse la maxim 1%, astfel poate fi alimentat orice echipament electronic. Prin comparație, generatoarele tradiționale au fluctuațiile de tensiune și frecvența de până la 5%. Generatoarele tip inverter sunt dotate cu un sistem automat de accelerare, care reglează turația motorului în funcție de puterea necesară, reducând astfel consumul de combustibil, cu 20- 40%. Generatoarele tip inverter sunt 8
dotate cu sistem de protecție la suprasarcină, care decuplează automat generatorul, protejându-l de supraîncărcare. Contestatoarea susține că, așa cum rezultă din manualul de utilizare al generatorului, garanția acordată pentru aplicații "comerciale" se reduce la jumătate (respectiv 6 luni), față de garanția acordată pentru aplicațiile domestice/casnice (de 12 luni), fapt determinat de creșterea ratei de apariție a defecțiunii în regim intens de funcționare și, nu în ultimul rând, de fiabilitatea aparatului. Prin adresa nr. A4184/27.10.........., înregistrată la CNSC sub nr. 32801/27.10.........., intervenienta a transmis un Răspuns la replica la punctul de vedere formulat de SC ......... SRL, reitarând faptul că oferta sa a îndeplinit cerințele minime ale caietului de sarcini. Dosarul achiziţiei publice (în copie), cuprinzând documentele necesare soluţionării cauzei, a fost înregistrat la Consiliu sub nr. 32583 din 26.10........... Analizând susţinerile părţilor şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Autoritatea contractantă ......... SA a iniţiat procedura simplificată online, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „.........”, cu anunț de participare simplificat nr. ........., publicat în SEAP la ........., stabilind data de depunere a ofertelor la 16.08.........., criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi o valoare estimată, fără TVA, de 1.767.480.00 lei. După evaluarea ofertelor, prin adresa nr. 24050/DG/SA din 20.09.........., postată în SEAP, autoritatea contractantă i-a transmis contestatoarei rezultatul procedurii de atribuire, în care declara că "oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de SC ......... SRL, corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire și al cărei preț este de 1.317.000 lei, fără TVA". De asemenea, în data de 03.10.........., autoritatea contractantă a publicat, prin intermediul SEAP, raportul intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), privitor la evaluarea
ofertei
câștigătoare,
cu
evocarea
elementelor tehnice/produselor cuprinse în aceasta. Nemulţumită de conținutul acestui raport intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), prin care propunerea tehnică a societății SC ,... SRL a fost declarată conformă, în raport cu cerințele caietului de sarcini, SC ......... SRL a înaintat Consiliului contestaţia de faţă, solicitând Consiliului cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Consiliul reţine și că, în cauză, SC ... SRL, în calitate de ofertant declarat câştigător în procedura din speţă, a formulat Cerere de intervenţie în susținerea autorităţii contractante, demers ce a fost încunoştiinţat părţilor interesate. Consiliul consideră cererea de intervenţie admisibilă în principiu, urmând a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condiţiile 9
impuse de dispoziţiile art. 64 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă a invocat tardivitatea contestației, excepție ce trebuie analizată cu întâietate, conform obligației ce rezultă explicit din prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Văzând susținerile autoarei excepției, că autoarea contestației ar fi cunoscut rezultatul procedurii încă din data de 20.09.........., când a fost încărcat în SEAP, Consiliul constată netemeinicia cererii de respingere a contestației pentru tardivitatea înaintării ei. În fapt, contestatoarea critică modul de evaluare a ofertelor, rezultând din raportul intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), document care a fost publicat în SEAP ulterior comunicării rezultatului procedurii, adică la data de 03.10........... Or, deși acesta a fost întocmit de comisia de evaluare anterior comunicării rezultatului procedurii de atribuire invocat de autoritatea contractantă în susținerea excepției tardivității contestației, el nu a fost adus la cunoștința celor interesați. De altfel, din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nu reieșeau informațiile privitoare la caracteristicile tehnice ale produselor aflate în oferta câștigătoare. Prin urmare, Consiliul consideră că autoarea criticilor împotriva modului de evaluare a ofertei câştigătoare se află în termenul legal de înaintare a lor, având în vedere data luării la cunoştinţă a caracteristicilor (echipamentelor tehnice) acestei oferte câştigătoare, adică de la data publicării raportului intermediar în SEAP - 03.10........... Astfel, Consiliul constată netemeinicia excepţiei de tardivitate, motiv pentru care o respinge, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Cât privește susținerea autorității contractante că, în fapt, datorită neatacării în termen a rezultatului procedurii, a încheiat contractul cu ofertantul desemnat câștigător, Consiliul consideră că aspectul în cauză nu poate reprezenta o apărare în sine a conduitei adoptate, în condițiile în care art. 9 alin. (5) teza finală din Legea nr. 101/......... prevede: Încheierea contractului anterior/ulterior formulării contestaţiei nu împiedică soluţionarea acesteia de către Consiliu. De altfel, conținutul contractului în cauză poate prezenta interes și pentru soluționarea disputei, câtă vreme cuprinde informații de natură a confirma sau nu susținerile părților, în raport cu condițiile din procedura de atribuire preexistente contractului. Văzând susținerile contestatoarei, dar și apărările formulate, în special, de intervenienta în interesul autorității contractante (acesta din urmă neproducând dovezi proprii sau apărări punctuale), Consiliul constată temeinicia unora dintre critici, respectiv, inexistența unor informații de certitudine privitoare la respectarea întocmai a prevederilor caietului de sarcini. Pe de o parte, se constată că autoritatea contractantă (prin comisia de evaluare a ofertelor) s-a limitat la a constata (conform raportului 10
intermediar 1) că în cuprinsul propunerii tehnice se indică caracteristicile de nivelul caietului de sarcini și că acestea sunt regăsite și în ”prospecte tehnice de la producător” atașate, fără a face o analiză temeinică a conținutului efectiv al acestora și al realității/concordanței lor. Pe de altă parte, conform cu susținerile contestatoarei, Consiliul constată neconcordanțe între fișele tehnice ale producătorului (ECA HYTEC France), ce se regăsesc pe site-ul acestuia, și fișele tehnice înaintate de ofertant. Deși intervenienta pretinde că are o relație contractuală privilegiată cu producătorul, ceea ce i-ar facilita accesul la informații de actualitate, cu privire la unele caracteristici tehnice, aceasta nu produce dovezi în acest sens. Consiliul a încercat accesarea informațiilor disponibile pe site- ul producătorului indicat de ofertanta – intervenientă, însă nu a regăsit fișele tehnice cu informații deplin concordante celor din oferta ei. www.ecagroup.com Conform site www.ecagroup.com, au fost livrate, spre o companie de apă din România, două sisteme modulare de inspectare a conductelor, prin distribuitorul său loca (știre adăugată la 30.09..........). Cu toate că știrea în cauză are caracter de noutate, în ea nu se precizează nici numele distribuitorului și nici nivelul caracteristicilor tehnice ale produselor livrate, pentru a se putea sesiza o eventuală actualizare a fișelor tehnice. În schimb, fișele tehnice disponibile (versiuni în limba franceză sau engleză), pentru echipamente destinate conductelor de la 150mm la 2000mm (nu 150-1200mm, cum indică intervenienta) indică absența camerei de luat vederi color din echiparea căruciorului portant multidirecțional VSCE 150 (dotare standard, cameră alb-negru), destinată vizualizării manevrelor de retragere a echipamentului din canalizare. În privința ”camerei de vizualizare”, Consiliul constată că propunerea tehnică a intervenientei indică modelul FTR 80, iar fișa tehnică atașată ei indică modelul FTR 80 C, fără ca autoritatea contractantă să se sesizeze asupra nevoii de a se solicita informații de certitudine, privind existența aceluiași tip de produs or a unui produs superior. De altfel, atașat cererii de intervenție, a fost înaintată Consiliului fișa tehnică a modelului FTR 80, în apărarea modului de evaluare/îndeplinire a caracteristicilor tehnice impuse prin caietul de sarcini, iar anexa contractului încheiat cu achizitorul, deși indică același model, unele caracteritici tehnice dintre cele două documente nu concordă (spre exemplificare: nivel rezoluție, nivel de rotație). Prin urmare, nu se poate verifica existența informațiilor de certitudine, în cuprinsul ofertei desemnate câștigătoare, privitor la caracteristicile declarate ale sistemului modular/echipamentului de inspecție video a rețelelor de canalizare, privitor la căruciorul multidirecțional și la camera de vizualizare. Cât privește autovehiculul utilitar pe care urmează a fi instalate echipamentele de interes, respectiv posibilitatea amplasării grupului 11
generator de curent SENCI SC 5000E, Consiliul constată că, pe site-ul amintit, al producătorului echipamentului de inspecție video a rețelelor de canalizare, există informații privind posibilitățile opționale de echipare a unor astfel de vehicule (tip VAN) și cu diferite tipuri de generatoare cu izolare fonică. În mod similar constatărilor legate de tipul camerei de vizualizare, Consiliul constată că propunerea tehnică a indicat (pentru generator) produsul SENCI SC 5000E, fiind depusă, însă, fișa tehnică a produsului SENCI SC 5000, în raportul intermediar atacat s-a consemnat produsul SENCI SC 5000E, iar în anexa la contract, SENCI SC 5000, fără ca autoritatea contractantă să sesizeze diferența denumirii produsului, respectiv nevoia de a se confirma/infirma existența unei identități complete între caracteristicile tehnice propuse și cele acceptate spre livrare. În referire la posibilitatea de insonorizare a generatorului, Consiliul constată că autoritatea contractantă a impus prin caietul de sarcini o modalitate unică, respectiv, o instalare a unui generator deja izolat fonic. În fapt, caracteristica ”insonorizat, nivel de zgomot redus, maxim 95Db, pentru operare direct din interiorul compartimentului tehnic”, impunea o astfel de modalitate de ofertare. În același timp, văzând informațiile existente pe site-ul producătorului, posibilitatea de ofertare alternativă a unei autospeciale cu o incintă insonorizată, destinată generatorului, în mod echivalent cerinței din caietul de sarcini, nu pare a fi exclusă, sub rezerva îndeplinirii cerințelor de la art. 166 alin. (4) din Legea nr. 99/.......... Totodată, nivelul maxim admis al zgomotului - 95Db – impus prin caietul de sarcini, se raportează la ”operare direct din interiorul compartimentului tehnic”, în timp ce fișa tehnică a produsului, inclusă în ofertă, indica un nivel al zgomotului inferior (fiind măsurat la 7 metri distanță). Or, întrucât comisia de evaluare a ofertelor nu a realizat o evaluare temeinică a ofertei câștigătoare, sub aspectele amintite, rezultatul consemnat în Raportul intermediar nr. 1 este evident eronat, nefiind certă conformitatea propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini. În cauză, nu există certitudinea respectării de către oferta câștigătoare a obligației impuse la art. 139 alin. (2) din HG nr. 394/.........: Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin acceptarea ofertei câștigătoare, fără o evaluare a propunerii ei tehnice la nivelul impus prin art. 72 alin. (2), art. 109 alin. (3) și art. 133 alin. (1) lit. f) din același act normativ, autoritatea contractantă a eludat și propriile reguli din documentația de atribuire, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/........., Consiliul va admite contestația, va anula raportul intermediar al procedurii și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei câștigătoare, sub aspectul conformității ei, pentru motivele arătate, în maxim 15 zile de la primirea deciziei. 12
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația, anulează Raportul intermediar nr. 1 (număr de înregistrare 23114/08.09.........., cod document SA-73-.........-AP), emis de ......... SA, implicit actele subsecvente lui și o obligă pe aceasta din urmă la reevaluarea ofertei câștigătoare, sub aspectul conformității ei, pentru motivele arătate, în maxim 15 zile de la primirea deciziei. Respinge cererea de intervenție aparținând SC ... SRL, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ......... ......... .... 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.