Decizie 1666/2016
Decizie CNSC2016_1666_2016_Decizie_1666.pdf, BO2016_1666_2016_BO2016_1666.pdf
Document CNSC
S.C. VENTRUST CONSULTING S.R.L. în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI IZVOARELE
Decizia CNSC nr. 1666/C7/1895 din 28.09.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare şi asistenţă tehnică necesare implementării proiectului «Înfiinţare reţea apă şi apă uzată în sat Izvoarele com. Izvoarele, jud. Olt»”, se solicită anularea procedurii de atribuire şi obligarea autorităţii contractante la relansarea acesteia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestaţia formulată de către S.C. VENTRUST CONSULTING S.R.L., cu sediul în Târgu Mureş, str. Gh. Doja nr. 26-30, judeţul Mureş, în 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestaţia formulată de către S.C. VENTRUST CONSULTING S.R.L., cu sediul în Târgu Mureş, str. Gh. Doja nr. 26-30, judeţul Mureş, în 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1666_2016_Decizie_1666.pdf, BO2016_1666_2016_BO2016_1666.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1666/C7/1895 Data: 28.09.2016 Prin contestaţia nr. 313/31.08.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 26598/01.09.2016, formulată de către S.C. VENTRUST CONSULTING S.R.L., cu sediul în Târgu Mureş, str. Gh. Doja nr. 26-30, judeţul Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J26/556/2010, având CUI RO 27322008, împotriva documentaţiei de atribuire şi a adresei nr. 3325/30.08.2016 de răspuns la notificarea prealabilă, emise de către COMUNA IZVOARELE, cu sediul în Izvoarele, str. Tănase Constantin nr. 58, judeţul Olt, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, respectiv fără etapă finală de licitaţie electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de proiectare şi asistenţă tehnică necesare implementării proiectului «Înfiinţare reţea apă şi apă uzată în sat Izvoarele com. Izvoarele, jud. Olt»”, se solicită anularea procedurii de atribuire şi obligarea autorităţii contractante la relansarea acesteia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestaţia formulată de către S.C. VENTRUST CONSULTING S.R.L., cu sediul în Târgu Mureş, str. Gh. Doja nr. 26-30, judeţul Mureş, în 1
contradictoriu cu COMUNA IZVOARELE, cu sediul în Izvoarele, str. Tănase Constantin nr. 58, judeţul Olt, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Mihaela ENACHE Cristian-Paul POPESCU Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 6 (şase) pagini. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ........., ......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., s…., județul ........., având CUI RO ......... și număr de înregistrare în registrul comerţului ........., în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SA, reprezentată convențional de ........., cu sediul în ........., privind procedura de licitaţie deschisă, cu fază finală de licitaţie electronică, organizată de ........., cu sediul în ........., …., judeţul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect ........., cod CPV 45215140-0 Lucrări de construcţii de unităţi spitaliceşti (Rev. 2), contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, în principal, anularea solicitării de clarificări nr. 8719/......... și obligarea autorității contractante la reevaluarea exclusiv a ofertei depuse de asocierea din ...... cu consecința constatării inadmisibilității acesteia în
conformitate
cu
Decizia
CNSC nr. ....../........./........./28.04.........., iar în subsidiar, s-a solicitat anularea procedurii de atribuire, precum și plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers procesual. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./........., depusă de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SA, privind procedura de licitaţie deschisă precizată, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, a solicitat, în principal, ......... nr. 8949/17.08.........., a tuturor actelor ce au stat la baza comunicării, precum și a eventualelor acte subsecvente acesteia (inclusiv cele aferente organizării licitației electronice), obligarea autorității contractante la 1
reevaluarea ofertei sale, modificarea în parte a tuturor actelor care au stat la baza emiterii comunicării rezultatului procedurii, incluzând, dar fără a se limita la procesul-verbal al ședinței de analiză și evaluare nr. 6 (nr. 8946/17.08..........), în ceea ce privește oferta sa, invitarea societății sale la licitația electronică, aplicarea criteriului de atribuire și atribuirea contractului de achiziție publică, precum și emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, cu consecința constatării inadmisibilității acesteia și, pe cale de consecință, modificarea în parte a oricăror și tuturor actelor care au stat la baza emiterii invitatiei la etapa de licitație electronică în ceea ce privește această ofertă, precum și a eventualelor acte subsecvente acesteia (inclusiv cele aferente organizării licitației electronice), iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în cauză. Asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin lider de asociere ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., având CUI ......... și număr de înregistrare în Registrul Comerţului ........., a formulat cererea de intervenţie accesorie în interesul autorității contractante nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./ ........., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, iar pe fond, respingerea contestației nr. ........./......... formulată de ......... SRL ca neîntemeiată și nefondată și menținerea ca legale și temeinice a actelor contestate. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/........., contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. ........./......... şi nr. 879/........., au fost conexate, pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. Contestaţiile şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/........., să soluţioneze contestaţia de faţă, nr. ........./........., prin care ofertantul ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA, reclamă solicitarea de clarificări nr. 8719/........., a oricăror și tuturor actelor ce au stat la baza solicitării de clarificări, precum și a eventualelor acte subsecvente acesteia, în cadrul procedurii de 2
atribuire menţionată în partea introductivă, învederând în motivare că prin Decizia CNSC nr. ....../........./........./28.04.........., Consiliul a admis contestația sa și a dispus: - anularea procesului-verbal al evaluării intermediare a ofertelor nr. 2855/11.03.........., a raportului procedurii nr. 3407/........., precum și a comunicărilor privind rezultatul procedurii; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de asocierea ......, la stabilirea ofertelor admisibile, derularea etapei de licitație electronică și stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 20 de zile de la data primirii Deciziei; - respingerea cererii de intervenție formulate de asocierea ......; -obligarea autorității contractante la plata sumei de 4080 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de formuarea contestației. La data de 12.05.........., autoritatea contractantă a formulat plângere împotriva deciziei, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel ......... sub nr. de dosar 481/39/.......... Prin hotărârea nr. 804/02.08.........., Curtea de Apel ......... a respins plângerea formulată de ......... ca nefondată și, pe cale de consecință, a confirmat legalitatea și temeinicia Deciziei CNSC. Ulterior, prin Notificarea nr. 8651/........., publicată în SEAP, autoritatea contractantă a notificat ofertanții cu privire la reevaluarea ofertelor conform cu cele menționate în Decizia CNSC nr. ....../........./........./28.04.......... cu solicitarea de clarificări ofertanților (dacă este cazul) și inițierea Licitației electronice. Contestatoarea precizează că, la data de ........., autoritatea contractantă i-a transmis solicitarea de clarificări nr. 8719, iar în data de „.........”, a notificat-o cu privire la nelegalitatea solicitării de clarificări, răspuns pe care nu l-a primit până în prezent din partea autorității contractante. Totuși, prin adresa .........47/........., contestatoarea declară că a comunicat autorității contractante răspunsul său la solicitarea de clarificări. Referitor la nelegalitatea solicitării de clarificări, ......... SRL precizează că reevaluarea ofertei sale este o măsură nelegală și abuzivă, dat fiind faptul că, pe de o parte, oferta a fost declarată admisibilă în cadrul primei evaluări a ofertelor, pe de altă parte, limitele reevaluării stabilite prin Decizia CNSC au vizat exclusiv oferta depusă de asocierea ....... Mai mult, solicitarea de clarificări este nelegală și abuzivă, deoarece încalcă prevederile documentației de atribuire și prevederile legale aplicabile și principiul tratamentului egal, și excede celor dispuse prin Decizia Consiliului. Din punctul său de vedere, petenta susține că autoritatea contractantă a încălcat principiul încrederii legitime, deoarece prin comunicarea rezultatului procedurii nr. 3409/29.03.........., oferta sa 3
a fost declarată admisibilă, iar prin solicitarea de clarificări, ......... a decis neluarea în considerare a documentelor justificative prezentate cu privire la resursele tehnice din răspunsul nr. 263/29.02........... Consideră că solicitarea de clarificări excede prevederilor documentației de atribuire în sensul prezentării unor „documente justificative privind accesul la acestea iar pentru echipamentul utilizat în lucrările de așternere/lipire covor PVC se va prezenta fișa tehnică/manual utilizare/orice alt document emis de producător ce prezintă gama de utilizare”. Prin fișa de date a achiziției, secțiunea III.2.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, autoritatea contractantă a impus în ceea ce privește resursele tehnice propuse doar prezentarea Formularului I și a Anexei referitoare la resursele tehnice, nicidecum prezentarea vreunor documente justificative sau fișe tehnice. Concluzia este că cerința autorității contractante din solicitarea de clarificări excede documentației de atribure, încălcându-se astfel legislația achizițiilor publice prevăzute de HG nr. 925/2006 și OUG nr. 34/2006. Prin urmare, societatea contestatoare menționează faptul că: - prin documentația de atribuire nu s-a solicitat prezentarea documentelor justificative; - a prezentat, totuși, cu bună credință și din proprie inițiativă, răspuns la solicitatea de clarificări; - Consiliu nu a reținut niciun moment nelegalitatea prezentării ulterioare a vreunor documente justificative privind resursele tehnice de către asocierea ......, motiv pentru care susține că nu înțelege cum a fost încălcat principiul tratamentului egal prin solicitarea unei asemenea clarificări precum cea care i-a fost adresată și nici care este rațiunea unei noi solicitări de clarificări privind aceleași cerințe atât timp cât achizitoarea consideră că prima solicitare ar încalca acest principiu. Mai mult, autoritatea contractantă este obligată să ia în considerare clarificările aduse prin Formularul I și Anexa aferentă acestuia transmise pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, întrucât acestea reprezintă cel mult o abatere tehnică minoră sau un viciu de formă, în sensul prevăzut de art. 79 alin. (2) lt. a) și b) din HG nr. 925/2006. Referitor la obligația autorității contractante de a respecta principiul tratamentului egal în evaluarea ofertelor, contestatoarea menționează că, în egală măsură, se impune reevaluarea ofertei depuse de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL cu privire la: - demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale; - demonstrarea îndeplinirii cerinței privind resursele tehnice ce sunt disponibilizate în cadrul contractului de lucrări; 4
- modul în care oferta îndeplinește cerința de calificare privind situația personală a candidatului sau ofertantului, secțiunea III.2.1.a) din fișa de date a achiziției, deoarece din documentele prezentate de ofertant, rezultă că operatorul economic are obligații de plată restante; - reevaluarea ofertei în special în ceea ce privește completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări cu privire la obiectul „CE08XA01 Jgheaburi din Tablă, din cadrul Deviz Curte Interioară 2, Obiectul 01 Arhitectură”; - reevaluarea ofertei tehnice în ceea ce privește permiterea completării propunerii tehnice, prin răspunsul la solicitările de clarificări nr. 970/08.03.......... cu fișele tehnice pentru rezervor apă suprateran 300 mc, rezervor semifabricat pentru apa potabilă, presiune atmosferică cu montare pe postament, capacitate 3000 litri și grup de pompare compact cu 2 pompe. În concluzie, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a apreciat că acoperirea omisiunii din cadrul propunerii tehnice a obiectivului privind jgheaburile din tablă, poate fi considerată ca intrând în categoria viciilor de formă sau a abaterilor tehnice minore, cu atât mai mult se impune încadrarea în aceeași categorie a clarificărilor aduse de oferta sa în ceea ce privește Formularul I și Anexa la acesta. În subsidiar, ......... SRL solicită anularea procedurii din cauza abaterilor grave ale autorității contractante cu privire la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, în conformitate cu art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006 coroborate cu prevederile art. 209 alin. (4) lit. b) din același act normativ. Prin adresa nr. 1906/........., înregistrată la CNSC cu nr. 25637/........., ......... SRL solicită accesul la dosarul achiziției depus de autoritatea contractantă la Consiliu. În vederea soluţionării contestaţiei, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 25926/........./........./........., în temeiul art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/........., transmiterea copiei dosarului achiziţiei, oferta contestatoarei și a celei depusă de asocierea ......... SRL – ...... – ......... SRL – ......... SRL, corespondența purtată cu acestea, documentele emise ulterior Deciziei CNSC nr. ....../........./........./28.04.........., precum şi punctul de vedere cu privire la contestaţie. Prin adresa nr. 9225/........., înregistrată la CNSC cu nr. 25969/........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestaţia depusă de ......... SRL. ........., prin punctul său de vedere, solicită respingerea contestației formulată de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA, ca inacceptabilă și nefondată. Urmare a hotărârii Curții de Apel ........., a înștiințat ofertanții despre
punerea
în
aplicare
a
Deciziei
CNSC 5
nr. ....../........./........./28.04.......... prin publicarea în SEAP a Notificării nr. 8651/........., respectiv: - anulare raport procedură nr. 3407/24.03.......... și a tuturor comunicărilor privind rezultatul procedurii; - anulare licitație electronică; - anulare proces-verbal nr. 2855/11.03.......... și a tuturor documentelor emise începând cu data de 11.03.......... până la data raportului procedurii și a tuturor documentelor subsecvente acestuia, precum și a documentelor subsecvente ce au stat la baza ședinței de evaluare nr. 3. În urma ședinței de evaluare nr. 5, finalizată prin procesul- verbal nr. 8718/........., comisia de evaluare a stabilit să solicite clarificări ofertanților în temeiul art. 35 din HG nr. 925/2006 și art. 201 din OUG nr. 34/2006, respectiv asocierii ......... SRL – ......... SA și asocierii ......... SRL – ...... – ......... SRL – ......... SRL. Ofertanții au răspuns la solicitările de clarificări în termenul solicitat. Ulterior, ofertantul asocierii ......... SRL – ......... SA a transmis Notificarea prealabilă nr. ........./......... prin care s-a semnalat nelegalitatea deciziei de reevaluare a ofertelor și transmitere a solicitării de clarificări nr. 8719/......... urmare a ședinței de evaluare nr. 5. Ca răspuns la Notificare, s-a transmis contestatoarei comunicarea nr. 8949/17.08.......... din care rezulta clar faptul că solicitările ofertantului nu au fost acceptate de către autoritatea contractantă, care ulterior a formulat contestație. Autoritatea contractantă declară că a înștiințat ofertanții despre depunerea contestației prin Notificarea nr. 9154/........., atașată în SEAP la anunțul de participare nr. 16530/........., procedura de achiziție fiind suspendată până la soluționarea pe fond a contestației. Prin contestatia depusă, autoritatea contractantă precizează că se face trimitere la oferta contracandidatului asocierea ......... SRL – ...... – ......... SRL – ......... SRL, menționându-se că aceasta este inadmisibilă. Urmare a analizării contestației autoritatea contractantă solicită respingerea acesteia ca inacceptabilă și neîntemeiată. Referiror la nelegalitatea deciziei de reevaluare a ofertei contestatoarei și a transmiterii de solicitări de clarificări, autoritatea contractantă menționează că, în Decizia CNSC, s-au analizat elemente din cadrul ofertei SC MODUS CF, lider asocierii ......, și nu a fost analizată oferta contestatoarei aceasta nefăcând obiectul contestatiei. Drept urmare Consiliul nu s-a pronunțat în sensul admisibilității ofertei contestatoarei. Având în vedere motivările prezentate de CNSC în cadrul Deciziei cu privire la inadmisibilitatea ofertei ...... - lider, erorile/omisiunile autorității contractante în etapa de evaluare cu 6
privire la: „- Capacitatea de exercitare a activității - de către subcontractanți în cazul în care aceștia execută integral părți din lucrare; - Resursele tehnice declarate - autoritatea contractantă trebuie să clarifice modul în care resursele declarate permit execuția contractului; - Acceptarea de documente prezentate ulterior de ofertanți prin clarificări, documente care nu sunt menționate în cadrul ofertei și/sau nu sunt susținute de informații existente în cadrul ofertei, și care prin completarea ofertei creează un avantaj evident ofertantului raportat la contracandidat”, menționează că, în temeiul art. 34 și art. 35 din HG nr. 925/2006, comisia de evaluare a decis reevaluarea ofertelor pentru aspecte ce nu au făcut obiectul evaluărilor anterioare privind Capacitatea de exercitare a activității, precum și asupra aspectelor constatate ca fiind nelegale de către CNSC cu privire la modul în care a fost făcută evaluarea ofertelor în condițiile în care abordarea comisiei de evaluare a fost unitară. Din punctul său de vedere, autoritatea contractantă consideră că Decizia comisiei de reevaluare a tuturor ofertelor este corectă și motivată de faptul că: - în etapa 1 (până la Decizia CNSC), ofertele au fost evaluate de către comisia de evaluare în același mod și au vizat aceleași aspecte, unele decizii urmare a modului de evaluare fiind constatate de către CNSC ca fiind nelegale se impune reanalizarea ofertelor conform motivării CNSC; - în etapa 2 (după decizia CNSC), comisia de evaluare a verificat îndeplinirea cerințelor raportat la motivarea CNSC și prevederile legislației specifice, astfel raportat la principiul tratamentului egal, comisia de evaluare nu poate admite/respinge o ofertă pentru neîndeplinirea anumitor cerințe în baza motivării CNSC, iar celelalte oferte să fie declarate admisibile fără a se efectua verificări similare conform celor menționate în Decizia CNSC, cu solicitarea de clarificări dacă este cazul. Din alt punct de vedere, Decizia CNSC anulează integral toate documentele emise de autoritatea contractantă începând cu data de 11.03.........., respectiv începând cu procesul-verbal de evaluare nr. 3 și toate documentele subsecvente ce au stat la baza acestora, respectiv rapoarte de specialitate ale experților cooptați începând cu raportul nr. 80/10.03........... Conform Deciziei emise de CNSC, autoritatea contractantă are obligația, pe de o parte, de a reevalua oferta asocierii ......, iar pe de altă parte, de a stabili ofertele admisibile. Pentru stabilirea ofertelor admisibile, autoritatea contractantă are obligația de a finaliza evaluarea ofertelor sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare, a conformității ofertei tehnice cu cerințele 7
caietului de sarcini, analiza ofertei financiare și a modului în care condițiile contractuale stabilite prin documentație sunt acceptate de ofertant. Procesul-verbal de evaluare nr. 2 nu consemnează finalizarea evaluării ofertelor și stabilirea ofertelor admisibile, de asemenea autoritatea contractantă nu a transmis comunicări ofertanților cu privire la evaluările intermediare (Calificare/tehnic/financiar). Comisia de evaluare poate solicita conform prevederilor art. 35 din HG nr. 925/2006, oricând clarificări ofertanților cu privire la modul de îndeplinire a cerințelor de calificare sau asupra conformității ofertei tehnice, în perioada de evaluare (nefiind luată o decizie asupra ofertei), în cazul în care constată că anumite aspecte nu au fost supuse analizei sau se constată decizii în evaluare ce încalcă legislația specifică în domeniul achizițiilor. Cu privire la solicitările de clarificări privind resursele tehnice, autoritatea contractantă menționează că cerința de calificare prevedea că: „Ofertantul va prezenta Formular I și Anexa - Lista cu resursele (proprii sau atrase indiferent de formă, ale asociatului/subcontractantului/susținătorului) ce vor fi disponibilizate pentru îndeplinirea acestui contract de lucrări. Notă: Numărul de utilaje va fi stabilit de ofertant, funcție de performanțele tehnice ale acestora și cantitățile de lucrări din documentația tehnică și termenul de execuție declarat cu respectarea cerințelor de calitate." Conform procesului-verbal nr. 1, pentru îndeplinirea cerinței privind resursele tehnice, contestatoarea a prezentat în cadrul ofertei o serie de documente. Conform cu informațiile prezentate în cadrul ofertei, comisia de evaluare nu a putut stabili care sunt utilajele disponibilizate de ofertant în cadrul acestui contract, tip și număr, raportat la categoriile de lucrări solicitate prin documentația tehnică și dacă acestea permit execuția lucrărilor în termenul solicitat în condițiile în care nu se menționează clar și precis aceste resurse. Conform documentelor Formular I și Anexa se face trimitere la registre stocuri/mijloace fixe/obiecte inventar din partea ofertanților, resurse ale altor entități, resurse ce nu sunt menționate/declarate. Astfel, prin adresa nr. 2196/24.02.2015, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului să clarifice resursele disponibilizate în cadrul contractului prin prezentarea Formular l și Anexa, completate cu resursele proprii și ale subcontractanților, prezentate/declarate în cadrul ofertei, tip și număr. Ofertantul a înaintat răspunsul nr. 265/29.02.......... prin care a completat oferta cu alte resurse (schelă, aparat sudură) și se prezintă documente justificative (Contracte de închiriere/prestări servicii) ce nu au fost menționate în oferta inițială. 8
Prin procesul-verbal de evaluare nr. 2, se menționează faptul că prin răspunsul la clarificări se prezintă suplimentar documente ce completează oferta. Raportat la motivarea CNSC, autoritatea contractantă nu are dreptul de a accepta documente prezentate ulterior de către ofertanți prin clarificări, documente care nu sunt menționate în cadrul ofertei și/sau nu sunt susținute de informații existente în cadrul ofertei, deoarece creează un avantaj ofertantului raportat la contracandidați. Astfel, în etapa 2 de evaluare, comisia a analizat capacitatea tehnică a ofertantului pentru îndeplinirea contractului în termenul solicitat sub aspectul resurselor alocate prin raportare la categoriile de lucrări și extrasele de resurse prezentate. Analiza a vizat informațiile din cadrul documentelor prezentate în cadrul ofertei, Formular I și Anexa, registrele de stocuri/mijloace fixe/imobilizări, documentele justificative anexate și prezentate în ofertă. Comisia de evaluare a constatat că în cadrul ofertei nu sunt menționate resurse precum schela metalică și aparat sudură pentru covoare PVC. Urmare analizării răspunsului la clarificări nr. 265/29.02.........., comisia de evauare a constatat că: - ofertantul completează oferta cu cele 2 resurse prin prezentarea de Contracte de închiriere și de prestări servicii ce nu sunt menționate în ofertă; - realizarea lucrărilor de climatizare este în sarcina S......, conform Contractului de prestări servicii nr. 3732/17.02.........., încheiat cu subcontractantul ......, având ca obiect lucrări de ventilație și climatizare cu utilaje, echipamente și personal de specialitate ale prestatorului S...... din partea căruia se prezintă și Certificate ISO 9001:2008 și 14001:2004 pentru aceste categorii de lucrări. Raportat la conținutul fișei de date a achiziției, secțiunea lll.2.3.a) Declarație privind subcontractanții, autoritatea contractantă precizează că, prin comisia de evaluare, are obligația de a analiza în totalitate oferta depusă, în condițiile în care aceste documente se regăsesc în ofertă. În ceea ce priveste solicitarea de prezentare de fișe tehnice/specificații tehnice pentru echipament de sudura covor PVC, solicitarea vizează propunerea tehnică în sensul clarificării de către comisia de evaluare dacă echipamentului propus permite execuția acestei categorii de lucrări, existând incertitudini în acest sens. Autoritatea contractantă declară că obiectul contestației nu vizează conținutul ofertei asocierii ......... SRL – ...... – ......... SRL – ......... SRL, de asemenea prin contestație nu se solicită reevaluarea acesteia. 9
Totuși, autoritatea contractantă consideră că a analizat și evaluat ofertele în același mod respectând principiul tratamentului egal și al transparenței, al proporționalității în luarea deciziilor, astfel: - a solicitat clarificări asocierii ......... SRL – ...... – ......... SRL – ......... SRL, cu privire la Capacitatea de exercitare a activității pentru subcontractantul declarat. - la analiza modului de îndeplinire a cerinței privind îndeplinirea obligațiilor de plată a respectat atât prevederile legislației în vigoare la data inițierii procedurii cât și prevederile noii legislații; - a solicitat în aceeași măsură clarificări contestatoarei, cât și asocierii ......... SRL – ...... – ......... SRL – ......... SRL asupra ofertei tehnice, acceptând pentru ambii ofertanți clarificări și completări în același mod; - documentele prezentate de SC ......... SRL - Lider, în cadrul răspunsului, au rolul de a clarifica informații existente în cadrul ofertei și sunt susținute de informații existente în cadrul ofertei. - anumite erori/omisiuni din cadrul ofertei tehnice au fost încadrate în categoria viciilor de formă, conform prevederilor art. 79 și 80 din HG nr. 925/2006. - viciile de formă/abateri tehnice minore vizează strict conținutul propunerii tehnice conform prevederilor art. 79 din HG nr. 925/2006, și nu analiza îndeplinirii cerințelor de calificare. Prin contestația nr. ........./........., ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SA, reclamă măsurile adoptate de autoritatea contractantă în cadrul procedurii în cauză, și solicită cele precizate la începutul deciziei, reiterând susținerile sale din contestația anterioară, respectiv nr. ........./........., cu adăugarea următoarelor aspecte: Prin comunicarea rezultatului procedurii nr. 8949/17.08.........., autoritatea contractantă a informat-o că oferta sa a fost declarată: - inacceptabilă, deoarece comisia de evaluare a stabilit că oferta depusă de asocierea ......... SRL – ......... SA nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea de exercitare a activității profesionale și capacitatea tehnică și/sau profesională cu privire la resursele tehnice disponibilizate în cadrul contractului de lucrări și subcontractanții declarați pentru executarea lucrărilor; - neconformă, în temeiul art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, întrucât autoritatea contractantă a apreciat că răspunsurile asocierii sale la solicitările de clarificări sunt neconcludente. Contestatoarea precizează că, împotriva comunicării rezultatului procedurii, a formulat Notificarea prealabilă nr. 1904/ ........., la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 9185/........., comunicându-i faptul că a decis menținerea ca valabile a documentelor emise și a deciziilor adoptate în etapa de evaluare. În contextul celor de mai sus, petenta susține că autoritatea contractantă a emis comunicarea rezultatului procedurii cu încălcarea 10
flagrantă a prevederilor legale și a principiilor în materia achizițiilor publice, întrucât: - reevaluarea ofertei sale în aceasta etapă a procedurii este nelegală; - oferta sa este pe deplin admisibilă; - oferta depusă de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL este inadmisibilă, iar autoritatea contractantă este obligată să respecte principiul tratamentului egal în evaluarea ofertelor. Referitor la nelegalitatea reevaluării ofertei asocierii sale, contestatoarea precizează că aceasta a fost declarată admisibilă în cadrul primei evaluări a ofertelor, iar prin Decizia CNSC, s-au stabilit limitele reevaluării ofertelor. Cu privire la admisibilitatea ofertei sale, contestatoarea consideră că: - oferta sa îndeplinește în mod corespunzător toate cerințele de calificare impuse prin fișa de date a achiziției, și, în particular, cerințele privind capacitatea de exercitare a activității profesionale, resursele tehnice disponibilizate în cadrul contractului de lucrări și subcontractanții declarați pentru executarea lucrărilor; - a răspuns în mod clar, complet și concludent la solicitarea de clarificări nr. 8719/.......... ......... SRL menționează că, prin comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a informat-o că oferta sa a fost declarată inacceptabilă. În acest sens, autoritatea contractantă a considerat că oferta sa nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea de exercitare a activității profesionale și capacitatea tehnică și/sau profesională cu privire la resursele tehnice disponibilizate în cadrul contractului de lucrări și subcontractanții declarați pentru executarea lucrărilor. Autoritatea contractantă argumentează că ......... SRL nu îndeplinește cerința de calificare privind capacitatea de exercitare a activității profesionale, motivat de faptul că nu a demonstrat capacitatea de execuție a lucrărilor de „ventilație și amenajare camera curată", lucrări ce vor fi executate de subcontractantul ......, la data limită de depunere a ofertelor. Consideră că se impune a sublinia caracterul profund viciat al raționamentului autorității contractante în interpretarea și aplicarea Deciziei CNSC. Consiliul nu a dispus necesitatea autorizării lucrărilor la data limită de depunere a ofertelor, ci exclusiv verificarea condițiilor de legalitate în care vor fi executate lucrările pe parcursul desfășurării contractului de achiziție publică. Acest aspect a fost verificat de autoritatea contractantă și demonstrat de către contestatoare prin transmiterea Certificatului constatator nr. 360169/......... aferent subcontractantului ....... Petenta arată că excluderea ofertei sale din procedură doar pentru că nu a demonstrat îndeplinirea cerinței „la data limită de depunere a ofertei", atât timp cât a demonstrat îndeplinirea cerinței 11
la data transmiterii răspunsului la solicitarea de clarificări, iar autoritatea contractantă are convingerea că lucrările vor fi executate în condiții de deplină legalitate, este nu doar nelegală, dar și profund disproporționată. Autorizarea activității conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 reprezintă o simplă formalitate ce poate fi îndeplinită până la semnarea contractului, în condițiiie în care ofertantul este desemnat câștigător. Prin urmare, respingerea ofertei asocierii ......... SRL – ......... SA pentru un astfel de temei minor încalcă în mod flagrant principiul proporționalității. Referitor la resursele tehnice disponibilizate în cadrul contractului de lucrări, ......... SRL precizează că, astfel cum rezultă din comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a decis neluarea în considerare a documentelor justificative prezentate de asocierea sa cu privire la resursele tehnice în cadrul răspunsului nr. 263/29.02........... Astfel, respingerea ofertei sale din acest context este nelegală și excede prevederilor documentației de atribuire, Deciziei Consiliului și prevederilor legale aplicabile. Referitor la subcontractanții declarați în cadrul ofertei, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă a criticat-o pentru faptul că nu ar fi nominalizat societatea ...... drept subcontractant în cadrul ofertei. Astfel cum a învederat și prin răspunsurile la solicitările de clarificări, având în vedere complexitatea și volumul lucrărilor de ventilații și amenajare camera curată, precum și durata de execuție, contestatoarea menționează că subcontractantul ...... a încheiat un contract de prestări servicii cu ...... prin care, acesta din urmă, a pus la dispoziție utilaje și echipamente necesare realizării lucrărilor de ventilații. În mod similar, inclusiv contestatoarea a închiriat (astfel cum rezultă din contractele depuse în cadrul ofertei) utilaje și echipamente necesare execuției contractului. Contrar susținerilor autorității contractante, nu reiese din niciun document al ofertei faptul că ...... va executa în totalitate lucrările de ventilație, acestea din urmă fiind realizate de către subcontractantul ....... De altfel, acest aspect rezultă inclusiv din Acordul de subcontractare nr. 1031/18.02.........., încheiat între ......... SRL și ....... Prin urmare, societatea ...... nu are calitatea de subcontractant, și, pe cale de consecință, în mod corect, contestatoarea nu l-a nominalizat ca atare în cadrul ofertei. În ceea ce privește caracterul conform al ofertei asocierii sale, contestatoarea arată următoarele: Prin adresa de clarificări nr. 8719/........., autoritatea contractantă a solicitat: 12
- justificarea resurselor tehnice declarate în cadrul documentelor de calificare (Formularul I + anexa), raportat la categoriile de lucrări ofertate și extrasul de utilaje, prezentându-se tipul și numărul de echipamente disponibilizate; - clarificarea calității ...... în cadrul ofertei. În termenul stabilit în solicitarea de clarificări a formulat răspunsul .........47/........., prin care a răspuns punctual, concret și complet la întrebările autorității contractante, învederând comprehensiv acesteia atât resursele tehnice declarate în cadrul documentelor de calificare, precum și documentele justificative aferente acestora, cât și calitatea societății ...... în cadrul ofertei sale. Prin urmare, contrar susținerilor autorității contractante a răspuns în mod complet și concludent la solicitarea de clarificări, în cazul de față nefiind incidente prevederile art. 79 alin. (2) din HG nr. 925/2006. Referitor la inadmisibilitatea ofertei depuse de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, ......... SRL reiterează faptul că obligația autorității contractante este de a respecta principiul tratamentuiui egal în evaluarea ofertelor, și anume: - obligația autorității contractante de a solicita clarificări asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL cu privire la demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale, precum și demonstrarea îndeplinirii cerinței privind resursele tehnice ce sunt disponibilizate în cadrul contractului de lucrări (cu privire la aparatul de sudură mase plastice utilizat pentru montarea covoarelor PVC și schela metalică tubulară); - obligația autorității contractante de a reevalua îndeplinirea cerințelor de calificare de către asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL; - obligația autorității contractante de a reevalua oferta tehnică depusă de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL cu privire la completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitările de clarificări, referitor la obiectul „CE08XA01 Jgheaburi din Tablă, din cadrul Deviz Curte Interioară 2, Obiectul 01 Arhitectură", precum și completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitările de clarificări nr. 970/08.03.......... cu fișele tehnice pentru rezervor apă suprateran 300 mc, rezervor prefabricat pentru apă potabilă, presiune atmosferică cu montare pe postament, capacitate 3000 litri și grup de pompare compact cu 2 pompe. În subsidiar, în situația în care Consiliul va respinge capetele de cerere formulate în principal, contestatoarea solicită anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006. În vederea soluţionării celei de-a doua contestaţii depusă de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 13
26502/........./........./........., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/........., transmiterea punctului de vedere cu privire la contestaţie. Prin adresa nr. 9390/........., înregistrată la CNSC cu nr. 26535/........., ......... transmite punctul de vedere cu privire la contestația nr. ........./......... depusă de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA, solicitând respingerea acesteia ca inacceptabilă și nefondată. În acest sens, menționează că decizia de atribuire a contractului către asocierea ...... a fost contestată de asocierea ......... SRL - ......... SA. Ulterior, a solicitat desființarea Deciziei CNSC emisă cu acest prilej, având nr. ....../........./........./28.04.........., la Curtea de Apel ........., dosar nr. 481/39/.......... Instanța a respins plângerea formulată de autoritatea contractantă ca fiind nefondată și a menținut ca valabilă Decizia CNSC nr. ....../........./........./28.04.........., conform Certificat grefă .........81/39/......... din ........., Hotărârea CA ......... nefiind primită la acest moment. Etapa 2 de evaluare (după Decizia CNSC) este consemnată în cadrul proceselor-verbale ale ședințelor de evaluare nr. 5 și nr. 6 înregistrate cu nr. 8718/........., respectiv nr. 8946/17.08........... În urma evaluării, comisia de evaluare a stabilit introducerea în cadrul licitației electronice a ofertei admisibile depusă de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL. Pentru celelalte oferte, autoritatea contractantă a înștiințat ofertanții, prin comunicările nr. 8949/17.08.......... și 8948/ 17.08.........., de faptul că acestea nu sunt admisibile și nu au fost introduse în licitația electronică, prezentându-se și motivarea în acest sens. Oferta depusă de asocierea ...... a fost declarată inacceptabilă și neconformă în temeiul art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006 și art. 79 alin. (3) din HG nr. 925/2006. Oferta depusă de asocierea ......... SRL – ......... SA a fost declarată inacceptabilă și neconformă în temeiul art. 36 alin. (1) lit. b) și art. 79 alin. (1) teza II din HG nr. 925/2006. În data de ......... s-a depus contestația nr. ........./......... pentru care s-a transmis punctul de vedere nr. 9225/.......... Urmarea depunerii celei de-a doua contestație de către ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA, autoritatea contractantă solicită conexarea celor 2 contestații. Referitor la susținerile contestatoarei cu privire la faptul că oferta sa este admisibilă, autoritatea contractantă consideră că sunt neîntemeiate. Astfel, în faza de reevaluare, comisia de evaluare având în vedere motivarea CNSC și prevederile FDA a solicitat clarificări 14
ofertanților cu privire la capacitatea de exercitare a activității pentru subcontractanții declarați în cadrul ofertei, respectând în acest fel modul unitar de evaluare a ofertelor, respectiv aplicarea principiilor privind tratamentul egal și al transparenței. Asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL a prezentat pentru subcontractant ...... (nominalizat pentru lucrări de instalații gaze naturale), Certificat ORC nr. 22776/10.08.......... și Document ORC nr. 22834/11.08.......... furnizare informații extinse ce prezintă activitate principală Cod CAEN principal 4322 - activitate ce include lucrări de instalații de gaze naturale, activitatea fiind existentă la data limită de depunere a ofertelor. Asocierea ......... SRL – ......... SA a prezentat pentru subcontractant ...... (nominalizat pentru Lucrări de climatizare și ventilație), Certificat ORC nr. 360169/........., din care rezultă autorizarea la terți a activității în data de 11.08.......... în baza Declarație nr. 61463/11.08........... Având în vedere fapul că cerința de calificare este ca ofertantul să demonstreze la data limită de depunere a ofertelor că are obiect de activitate similar activităților contractului, cu respectarea principiului tratamentului egal, comisia de evaluare a stabilit că societatea contestatoare nu a îndeplinit cerința de calificare. Mai mult, această activitate este delegată conform documentelor prezentate ulterior prin clarificări (Contract de servicii nr. 3732/17.02.........., Certificări ISO 9001, 14001) către ....... Deoarece atât resursele tehnice, cât și umane, sunt alocate de către ...... pentru execuția lucrărilor de climatizare, ventilație, acesta trebuia declarat subcontractant. Drept
urmare,
explicațiile
ofertantului
din
cadrul răspunsului .........47/......... echivalând contractul de servicii cu un contract de închiriere, nu au fost considerate concludente de autoritatea contractantă. În ceea ce privește cerința de calificare privind resursele tehnice, contestatoarea nu a prezentat clar și precis resursele alocate în cadrul contractului (oferta face trimitere la Registre imobilizări/inventar mijloace fixe, resurse ale terților sau subcontractanților - ce nu sunt însă declarate, nu se prezintă din partea subcontracțantilor Formular I + Anexa), în ședința de evaluare 1 finalizată cu proces-verbal nr. 1, comisia a solicitat ofertantului să prezinte Formular I + Anexa în care să menționeze clar resursele alocate (tip și număr utilaj) raportat la conținutul ofertei. În cadrul răspunsului nr. 263/29.02.........., ofertantul a completat oferta cu documente ce nu sunt susținute de informații existente în cadrul ofertei, fapt menționat clar în proces-verbal nr. 2, respectiv: „SC ......... SRL - Anexa Formular I - menționează suplimentar - Schela metalică 6000 mp ș Aparat sudură mase plastice. 15
Se prezintă doc. justificative suplimentare față de cele din oferta, respectiv: Contract de închiriere Nr. 231/10.11.2015 - ...... - pentru Aparat sudură mase plastice. Contract de închiriere nr. 38/17.02.......... - ...... - pentru Schela 6000 mp . SC ......... SA - Se prezintă ca documente justificative privind deținere/acces la resurse , în completarea celor din ofertă a Contractelor de închiriere, astfel: - Contract Nr. PEC485/15/10.11.20155 - închiriere Macara de fereastră. - ...... - Contr. prestări servicii nr. 3732/17.02.......... încheiat cu ......, pentru lucrări de ventilație cu utilaje și echipamente ale prestatorului, însoțit de Certificare ISO 9001:2008 și 14001:2004 a ...... - Distribuție și punere în funcțiune a sistemelor de climatizare, ventilație și încălzire”. În etapa de reevaluare, comisia de evaluare a constatat că, prin acceptarea documentelor din cadrul răspuns nr. 263/29.02.........., documente ce completează oferta nefiind susținute de informații/documente existente în cadrul ofertei, se creează un avantaj evident ofertantului raportat la ceilalți competitori. Comisia de evaluare a solicitat ofertantului să clarifice resursele tehnice necesare executării lucrărilor de Finisaje și montare covor PVC - resurse ce figurează în Extrasele de utilaje din oferta tehnică, raportat la conținutul documentelor de calificare. Astfel, în cadrul solicitării de clarificări nr. 8719/........., comisia a solicitat ofertantului să clarifice accesul la resursele tehnice (schela metalică și echipament sudură covor PVC) necesare lucrărilor de finisaje și montare covor PVC, raportat la conținutul ofertei (să indice unde sunt menționate aceste resurse în ofertă - Anexa Formular I sau documentele justificative prezentate pentru aceste resurse în cadrul ofertei). Cerința din fișa de date a achiziției nu solicita prezentarea de către ofertanți a documentelor justificative privind deținerea/accesul la resursele tehnice însă odată ce acestea sunt prezentate în cadrul ofertei, comisia de evaluare are obligația de a le analiza și evalua. În cadrul răspunsului .........47/........., ofertantul a menționat îndeplinirea cerinței, respectiv demonstrarea accesului la cele 2 resurse prin intermediul Contractelor de închiriere prezentate în cadrul răspunsului nr. 263/29.02........... Urmare a analizării răspunsului raportat la conținutul ofertei, comisia de evaluare a considerat, pe de o parte, că răspunsul este neconcludent nefiind susținut de informații existente în cadrul ofertei, pe de altă parte, comisia de evaluare a decis să nu ia în considerare documentele prezentate în completarea ofertei, deoarece ar crea un avantaj evident ofertantului și a stabilit că acesta nu a demonstrat 16
accesul la toate resursele necesare execuției lucrărilor în termenul solicitat. În comparație cu oferta contestatoarei, contracandidatul asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL a prezentat în cadrul ofertei Formular I + Anexa care a evidențiat: - ......... SRL – lider: - La pozițiile 42, 43 și 44 - Schela metalică tubulară - dotare proprie, confirmată în cadrul Registru stoc pag. 162 Calificare; - la pozitia 24 - Trusa sudură PPR - pentru sudură țevi - confirmată de Registru stoc mijloace fixe la Feb. .........; - la pozitia 47 - Trusă sudură completă (pentru sudură covor PVC) - confirmată de Registru stoc obiecte inventar în folosință la Feb. ......... - poz 389, pag. 174 Calificare; - în cadrul ofertei s-au prezentat din partea asociaților Formular I + Anexa, acestea evidențiind existența resurselor: - ......... SRL - Echipamente de sudură țevi - poz. 45, alte echipamente de sudură - poz. 44 și 63 - confirmate de Document justificativ prezentat în cadrul ofertei - Situație analitică cont 2131. - ......... SRL - Trusă sudură acetilenă - poz. 11, confirmată de Lista inventar la 31.12.2015 - ......... SRL - Invertor sudură - poz. 18 confirmată de Lista mijloace fixe și obiecte inventar. Raportat la modul de definire al cerinței de calificare și analizând toate documentele prezentate în cadrul ofertei, comisia de evaluare a decis că ofertantul îndeplinește cerința. În ceea ce privește invocarea contestatoarei referitor la nerespectarea tratamentului egal sub aspectul solicitărilor de clarificări ale autorității contractante, comisia de evaluare a analizat în același mod toate ofertele, a solicitat clarificări funcție de conținutul ofertelor. În ceea ce privește clarificările solicitate în prima etapa, respectiv procesul-verbal nr. 2 privind oferta tehnică, acestea au vizat deopotrivă pentru ambii ofertanți omisiuni/erori cantitative și prezentarea de documente care să confirme informații din cadrul ofertei. Autoritatea contractantă precizează că a analizat în același mod răspunsurile formulate, astfel: - în ceea ce privește omisiuni/erori cantitative - acestea au fost încadrate în categoria viciilor de formă/abateri tehnice minore, prețul ofertei fiind nemodificat, iar ofertantul confirmând execuția conform cerințelor caietului de sarcini; - acceptarea completării ofertei cu Extrasele de resurse precum și acceptarea fișelor tehnice și a documentelor prezentate, acestea având rol de clarificare a informațiilor existente în cadrul ofertei - devize lucrări, grafic de execuție, fișe tehnice. 17
Referitor la îndeplinirea cerinței de calificare, resurse tehnice, autoritatea contractantă precizează că societatea contestatoarea a solicitat încadrarea omisiunii ca viciu de formă/abatere tehnică minoră conform prevederilor art. 79 și art. 80 din HG nr. 925/2006. Totodată, autoritatea contractantă precizează că petenta susține că societatea ...... nu are calitatea de subcontractant, deoarece nu execută integral lucrările de ventilații, climatizare. Conform documentelor prezentate de ofertant rezultă că ...... a participat cu resurse tehnice și umane pentru execuția lucrărilor de climatizare și ventilație, acest lucru fiind evident și din activitățile menționate în Certificatul ORC, informații la data transmiterii răspunsului 29.02.........., în acest sens demonstrându-se capacitatea de execuție de către ...... prin prezentarea activităților desfășurate în cadrul Certificate ISO 9001 și 14001. Deoarece este interzisă subcontractarea unor lucrări ce fac deja obiectul subcontractării, ...... trebuia declarat subcontractant. Referitor la criticile contestatoarei privind inadmisibilitatea ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, autoritatea contractantă combate punctual cele susținute de contestatoare. În final, autoritatea contractantă solicită CNSC să constate faptul că modul de analiză și evaluare a ofertelor a respectat motivarea CNSC, prevederile fișei de date a achiziției și a legislației specifice, aplicând corect principiul tratamentului egal, al transparenței și al proporționalității în luarea deciziilor, de asemenea solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. În ceea ce privește anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă
menționează
că
această măsura nu se impune în condițiile în care procedura este suspendată la faza de licitație electronică (nu este încheiată aceasta fază), deci nu sunt incidente prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) coroborat cu prevederile alin. 4) din OUG nr. 34/2006. Prin adresa nr. 1916/........., înregistrată la CNSC cu nr. 26327/........., ......... SRL revine cu cererea privind accesul la documentele ce compun dosarul achiziției publice aferent celei de-a doua contestație. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la CNSC cu nr. ........./........., ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, a depus cererea de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante privind procedura de atribuire în cauză, solicitând admiterea cererii de intervenţie accesorie și respingerea contestaţiei formulată de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA. Intervenienta consideră nefondate criticile contestatoarei cu privire la oferta sa, precizând că, în conformitate cu prevederile din 18
procesul-verbal al ședinței de evaluare nr. 6 emis de către autoritatea contractantă, înregistrat cu nr. 8946/17.08.........., oferta depusă de către asocierea sa, a fost declarată singura ofertă admisibila la procedură și, ca atare, s-a stabilit introducerea acestei unice oferte în cadrul licitației electronice. Urmarea studierii dosarului, ......... SRL transmite Răspuns la punctul de vedere prin adresa nr. 1920/........., înregistrată la Consiliu cu nr. 27370/........., reiterând solicitarea de a se dispune admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. 1921/........., înregistrată la CNSC cu nr. 27480/........., contestatoarea comunică valoarea de 17.902,17 lei ce reprezintă cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat. Față de “Concluziile scrise” depuse de ......... SRL prin adresa nr. 1920/........., ......... a transmis Consiliului punctul de vedere nr. 9690/ ........., înregistrat cu nr. 27442/........., precizând că, prin clarificările aduse ofertei (completarea ofertei), contestatoarea a urmărit să adapteze oferta la cerințele documentației de atribuire, iar acceptarea acestor clarificări conduce la crearea unui avantaj ofertantului, încălcând principiul tratamentului egal. Totodată, autoritatea contractantă reiterează cele prezentate în punctul său de vedere cu privire la modul cum s-a finalizat etapa de evaluare a ofertelor, precum și modul cum sunt definite în HG nr. 925/2006 viciile de formă și abaterile tehnice minore. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reţine următoarele: ......... a iniţiat procedura de licitaţie deschisă, cu fază finală de licitaţie electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de ........., prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. ........./.......... Din informaţiile anunţului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului este de 16.576.161,83 lei, fără TVA, termenul de depunere a ofertelor fiind stabilit iniţial la data de 27.01.........., decalat ulterior la data de 19.02.......... printr-un anunţ de tip erată. În cadrul procedurii de față a fost depusă de către ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SA contestația nr. 217/ 04.04.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 9794/05.04........... Această contestație a fost soluționată prin decizia CNSC nr. ....../........./........./28.04.........., menținută de către Curtea de Apel ........., Secția de contencios administrativ și fiscal, prin hotărârea nr. 804/02.08.........., conform Certificatului de grefă depus de achizitoare. Ulterior, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei CNSC, autoritatea contractantă a decis reevaluarea ofertelor depuse, iar împotriva solicitării de clarificări nr. 8719/........., a oricăror și tuturor actelor ce au stat la baza solicitării de clarificări, precum și a 19
eventualelor acte subsecvente acesteia, precum și a măsurilor adoptate de autoritatea contractantă în cadrul procedurii în cauză, respectiv împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 8949/17.08.........., ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formate din ......... SRL – ......... SA, a depus contestațiile în cauză solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Ca urmare a cererii de suspendare a contestatoarei la procedura în cauză, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. 83/........./........./........., respingând-o ca rămasă fără obiect, datorită măsurii de suspendare luată de către autoritatea contractantă. În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de Asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin lider de asociere ......... SRL, văzând că are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul declarat admisibil și invitat la faza finală de licitație electronică, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 3407/........., în conformitate cu art. 64 Noul Cod procedură civilă, Consiliul o încuviinţează în principiu, ca cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante. Analizând conținutul celor două contestații, Consiliul consideră relevant pentru soluționarea acestora cele reținute în decizia sa anterioară nr. ....../........./........./28.04..........: Trecând la analiza pe fond a contestaţiei, în referire la neîndeplinirea de către asocierea declarată câştigătoare a cerinţei de calificare de la cap. lll.2.1.b) „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale”, din fişa de date a achiziţiei, în condiţiile în care subantreprenorul declarat pentru execuţia lucrărilor de ascensoare, ...... nu are autorizate activităţile care fac obiectul Contractului de subantrepriză la terţi, deci ofertantul nu îndeplineşte condiţiile de execuţie la sediul clientului a lucrărilor de ascensoare, iar autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări în acest sens, se constată că, la capitolul respectiv s-a solicitat operatorilor economici „1) Documente privind înregistrarea: a) Pentru persoane juridice române: Certificat constatator, emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul teritorial care sa contina informatii valabile la data limita de depunere a ofertelor, din care sa rezulte ca obiectului procedurii are corespondent in codul CAEN principal sau secundar autorizat conform Legii 359/2004 Art. 15, din Certificatul constatator al ofertantului ... 3) Atestat ISCIR – PT CR 4/2009 pentru reparatii, revizie si intretinere ascensoare conform cu Ordin MEC 2154/11.12.2009 pentru aprobarea prescriptiilor tehnice PTCR 4/2009 Autorizarea persoanelor juridice pentru efectuarea de lucrari la instalatii/echipamente”. Din verificarea documentelor de calificare prezentate de asocierea câştigătoare, pentru îndeplinirea cerinţei în discuţie sunt reţinute următoarele: Formularul nr. 18 „Acord de asociere nr. 25 din 15.02..........”, încheiat între ......, în calitate de lider al asocierii, ......şi ...... membri ai asocierii; Acord de subcontractare încheiat între ......, în calitate de contractant general, şi ......, având ca obiect lucrări de reparaţii, revizie şi întreţinere ascensoare; Autorizaţie ISCIR nr. B/CR4/P/35/1112/0/07.09.2012, pentru ......, având ca domeniu repararea, întreţinerea şi revizia ascensoarelor electrice şi hidraulice de persoane, de persoane şi mărfuri sau de mărfuri cu comandă interioară, având Sn = 8000 kg. Faţă de cerinţa de calificare în discuţie, pentru asocierea declarată câştigătoare, în raportul procedurii nr. 3407/........., s-a reţinut „cerinţa este îndeplinită”. Din verificarea documentului „Informaţii extinse” nr. 601802 emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prezentat de societatea contestatoare odată cu 20
contestaţia, dar şi de intervenientă, se constată că ...... are ca activitate secundară întreţinere, reparaţii şi montaj ascensoare. Cu toate acestea, se constată că activităţile nu sunt menţionate la activităţi autorizate conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. În aceste condiţii, se consideră că ar fi fost necesar ca autoritatea contractantă, cu respectarea prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006, coroborate cu cele ale art. 34 şi 78 din HG nr. 925/2006, să verifice condiţiile de legalitate în care lucrările pentru ascensoare pot fi executate, având în vedere faptul că activitatea nu este specificată în certificatul constatator la activităţile autorizate. O astfel de verificare nu se poate considera că excede cerinţelor documentaţiei de atribuire, astfel cum apreciază autoritatea contractantă, în condiţiile în care, indiferent de calitatea pe care un operator economic o are la îndeplinirea contractului, respectiv asociat sau subcontractant, acesta trebuie să îndeplinească contractul, respectiv părţi ale acestuia în condiţii de legalitate. În condiţiile în care s-a solicitat explicit prin fişa de date atât ca obiectului procedurii să aibă corespondent în codul CAEN principal sau secundar autorizat conform art. 15 din Legea nr. 359/2004, precum şi Atestat ISCIR – PT CR 4/2009 pentru reparatii, revizie şi întreţinere ascensoare conform Ordinului MEC nr. 2154/11.12.2009, se impunea ca autoritatea contractantă să facă verificări asupra modului de îndeplinire în condiţii de legalitate a lucrărilor respective de către acest subcontractant. Faţă de cele constatate, se consideră critica contestatoarei întemeiată din acest punct de vedere. ............................................................................................................................ În ceea ce priveşte critica contestatoarei formulată împotriva ofertei prezentate de asocierea câştigătoare, motivată de neîndeplinirea cerinţei de calificare privind echipamentele necesare pentru executarea contractului, în condiţiile în care, potrivit pct. III.2.3.a) Cerinţa 2 „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a solicitat echipamentele necesare pentru executarea contractului, se constată temeinicia, în parte, a acesteia. În aprecierea sa, Consiliul a avut în vedere faptul că, la cap. III.2.3.a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date, s-au indicat operatorilor economici următoarele: „Declaratie pe propria raspundere referitoare la utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care poate dispune (proprii si/sau atrase indiferent de forma) operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzatoare a contractului de lucrari – în original; Ofertantul va prezenta Formular I si Anexa - Lista cu resursele (proprii sau atrase indiferent de forma, ale asociatului/ subcontractantului/sustinatorului) ce vor fi disponibilizate pentru indeplinirea acestui contract de lucrari. Ofertantul va demostra detinerea sau accesul la un Laborator de incercari minim grad II atestat ISC conform Legii 10/1995. Se va prezenta in cadrul documentelor de calificare Formular I insotit de Autorizarea Laboratorului de incercari. In cazul Laboratoarelor din strainatate se prezinta documente echivalente Nota: Numarul de utilaje va fi stabilit de ofertant, functie de performantele tehnice ale acestora si cantitatile de lucrari din documentatia tehnica si termenul de executie declarat cu respectarea cerintelor de calitate”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, membri asocierii au depus între documentele de calificare, „Lista cuprinzând cantităţile de utilaje, instalaţii şi echipamente tehnice”, precum şi contractul de închiriere utilaje nr. 103/04.09.2015, încheiat între ......, Italia, în calitate de locator, şi ......, în calitate de locatar. În referire la cerinţa de calificare în discuţie, pentru asocierea declarată câştigătoare, în raportul procedurii nr. 3407/........., s-a reţinut „cerinţa este îndeplinită”. Faţă de cele reţinute, se constată, pe de o parte, că autoritatea contractantă nu a impus operatorilor economici să facă dovada deţinerii anumitor utilaje/echipamente pentru îndeplinirea contractului, ci doar a solicitat prezentarea listei de resurse, numărul acestora urmând a fi stabilit de ofertant în funcţie de performanţele tehnice ale acestora, de cantităţile de lucrări din documentaţia tehnică şi termenul de execuţie declarat cu respectarea cerinţelor de calitate. Pe de altă parte, se constată că, în condiţiile în care i s-a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 270 alin. (2) din ordonanţă, să motiveze susţinerea potrivit căreia „utilajele propuse de ofertant pentru execuţia lucrărilor nu au fost dimensionate în mod corespunzător pentru a asigura execuţia lucrărilor în termenul de execuţie impus de 6 luni. Deasemeni, avem convingerea că Laboratorul de grad II atestat ISC nu acoperă domeniile 21
de încercări specifice contractului”, aceasta s-a referit la lipsa din oferta câştigătoare a aparatului de sudură mase plastice şi la insuficienţa informaţiilor privind suprafaţa pe care o acoperă schela metalică tubulară de care dispune asocierea ofertantă, în condiţiile în care suprafaţa necesară este de aproximativ 5.000 mp. Din verificarea documentelor de calificare prezentate de asocierea câştigătoare în referire la utilaje/echipamente prevăzute pentru îndeplinirea contractului, se constată că aparatul de sudură mase plastice deşi este prevăzut în lista prezentată de liderul asocierii ...... ca fiind închiriat de la ......, Italia, în baza contractului nr. 103/04.09.2015, acest echipament nu se regăseşte în anexa corespunzătoare acestui contract, astfel cum a arătat şi societatea contestatoare. Prin urmare, după cum s-a mai reţinut, în baza aceloraşi prevederi, mai sus evocare, trebuia ca autoritatea contractantă să verifice această neconcordanţă şi să stabilească măsura în care este sau nu îndeplinită cerinţa de calificare. În ceea ce priveşte schela metalică tubulară, precum în cazul aparatului de sudură mase plastice, se consideră că autoritatea contractantă trebuia să clarifice modul în care informaţiile prezentate de ofertantă asigură îndeplinirea contractului în perioada impusă. Astfel, schela metalică tubulară se găseşte în lista prezentată de liderul asocierii ...... ca fiind închiriată de la ......, Italia, în baza contractului nr. 103/04.09.2015, conform anexei corespunzătoare contractului (1 buc), în lista prezentată de asociatul SC CRL SRL (poz. 23 Panou, schelă, echipamente şi utilaje mici de şantier – 1 buc. în proprietate) şi în lista asociatului ...... (poz. 9 schelă metalică – 3 buc. în proprietate). Din documentele întocmite de autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare şi expertul cooptat, respectiv raportul de specialitate nr. 34/24.02.......... şi procesul – verbal de analiză nr. 1 nu rezultă că au fost făcute astfel de verificări, vizavi de aparatul de sudură mase plastice închiriat de la ...... Italia şi în privinţa schelei metalice tubulare, raportată la perioada contractului şi la suprafaţa de aproximativ 5.000 mp indicată în caietul de sarcini. Totodată, trebuie avut în vedere că, prin contractul de închiriere nr. 103/04.09.2015, prezentat de asocierea câştigătoare, locatorul este o societate din Italia, iar la art. 2.2 din contract, s-a prevăzut transportul echipamentelor de la platforma acestuia la platforma de lucru fără să se facă vreo referire la costurile pe care le presupune realizarea acestui transport, pentru a asigura autorităţii contractante posibilitate verificării propunerii financiare din acest punct de vedere (tarife de utilaje ofertate). Anexa corespunzătoare contractului nu cuprinde tarife de închiriere. Prin acelaşi contract, la art. 4.1 s-a prevăzut că valoarea chiriei echipamentelor, inclusiv prestarea serviciilor conform pct. 2.1 şi 2.3 se va stabili prin act adiţional la contract. ............................................................................................................................ Vizavi de convingerea contestatoarei că numărul de utilaje nu a fost stabilit de ofertant, funcţie de performanţele tehnice ale acestora, cantităţile de lucrări din documentaţia tehnică şi termenul de execuţie declarat cu respectarea cerinţelor de calificare, ci este insuficient execuţiei lucrărilor în termenul ofertat, s-a solicitat ofertantului motivarea în concret, în temeiul art. 270 alin. (2) din ordonanţă. Faţă de această solicitare, prin adresa nr. 265/11.04.2006, contestatoarea a precizat că, în scopul îndeplinirii cerinţei de calificare de la cap. III.2.3.a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională – cerinţa 2”, din fişa de date, niciunul dintre asociaţi, respectiv ......, ......şi SC TREMHIDRO SRL nu a prezentat performanţele tehnice ale echipamentelor utilajelor proprii sau închiriate de care dispune pentru execuţia lucrărilor, sens în care a pretins depunerea anexelor corespunzătoare Formularelor I prezentate de asociere. Având în vedere că cerinţa în discuţie priveşte componenţa propunerii tehnice, nu se poate considera că trimiterea contestatoarei la modul în care s-au prezentat anumite documente de calificare, respectiv anexele corespunzătoare Formularelor I „Lista cuprinzând cantităţile de utilaje, instalaţii şi echipamente tehnice”, reprezintă o motivare, în concret, a celor susţinute prin contestaţie, astfel cum i s-a solicitat. Din aceste motive se consideră neîntemeiată critica contestatoarei în referire la întocmirea propunerii tehnice. ............................................................................................................................ În considerarea celor constate, în temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006, Consiliul admite contestaţia formulată de SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ......... SA, în contradictoriu cu ........., şi anulează procesul – 22
verbal al evaluării intermediare a ofertelor nr. 2855/11.03.......... şi raportul procedurii nr. 3407/........., precum şi comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de asocierea ......, la stabilirea ofertelor admisibile, derularea etapei de licitaţie electronică şi stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 20 zile de la data primirii prezentei. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite în termen legal ofertanţilor. Pe cale de consecinţă, contestaţia fiind admisă, se respinge cererea de intervenţie formulată de ......, în calitate de lider al asocierii ....... În temeiul art. 278 alin. (8) din ordonanţă, admite cererea SC ......... SRL de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu şi obligă ......... la plata sumei de 4.080 lei către SC ......... SRL. În ceea ce privește prima contestație, îndreptată împotriva solicitării de clarificări a autorității contractante nr. 8719/ ........., Consiliul constată că este motivată de faptul că oferta autoarei contestației ar fi fost inițial declarată admisibilă (proces-verbal de evaluare nr. 3 – înregistrat cu nr. 2855/11.03..........), fapt susținut, în opinia sa și de raportul de specialitate nr. 80/10.03........... Consiliul constată caracterul eronat al susținerilor contestatoarei legate de nelegalitatea demersului autorității contractante de a solicita clarificări suplimentare cu privire la oferta sa. Chiar dacă decizia anterioară a Consiliului, menținută de Curtea de Apel ........., Secția de contencios administrativ și fiscal, nu privea în mod expres oferta sa, aceasta nu înseamnă că autoritatea contractantă nu avea dreptul de a solicita clarificări legate de oferta sa ulterior dispunerii reevaluării ofertei asocierii a cărei lider este ....... O asemenea apreciere este susținută și de faptul că, prin decizia sa, Consiliul a anulat procesul-verbal al evaluării intermediare a ofertelor nr. 2855/11.03.......... și raportul procedurii nr. 3407/ .......... Deși dispoziția reevaluării privea în mod expres doar oferta asocierii ......, aceasta nu înseamnă că autoritatea contractantă nu avea dreptul de a mai solicita alte clarificări atât timp cât procesul-verbal de evaluare amintit a fost anulat, iar prin acest proces-verbal autoritatea contractantă a stabilit admisibilitatea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire. În ceea ce privește temeinicia evaluării făcute de autoritatea contractantă legat de oferta sa, Consiliul nu s-a pronunțat prin decizia sa anterioară, motiv pentru care susținerile contestatoarei cu privire la acest aspect sunt lipsite de relevanță. Nici cele reținute în raportul de specialitate nr. 61/03.03.......... (înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 2572/03.03..........) și nici cele reținute în raportul de specialitate nr. 80/10.03.......... (înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 2872/03.03..........) nu sunt relevante la acest moment decât în măsura în care au fost preluate în documentele emise ulterior deciziei CNSC, dat fiind faptul că aceeași experți au întocmit un nou raport de specialitate, nr. 201/06.08.........., înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 8717/........., raport care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de evaluare nr. 5 (nr. 8718/.........) și care stabilea, printre altele, 23
necesitatea solicitării de clarificări suplimentare și cu privire la oferta contestatoarei, pe lângă cele adresate asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL și asocierii ....... Mai mult decât atât, o asemenea interpretare precum cea a contestatoarei nu poate fi primită și din prisma faptului că presupune că autoritatea contractantă în situația în care constată că nu și-a îndeplinit o anumită obligație legală în evaluarea făcută sau această evaluare este incompletă ori eronată, nu ar mai putea reveni asupra unei decizii privind admisibilitatea unei oferte, fiind obligată să continue procedura și chiar să încheie contractul indiferent dacă acea ofertă este sau nu întocmită cu respectarea documentației de atribuire sau dacă achizitoarea s-a achitat de obligațiile ce-i reveneau în evaluarea ofertelor. Din contră, autoritatea contractantă are obligația de a reveni asupra evaluării făcute atunci când constată că evaluarea făcută este incorectă, incompletă sau lipsită de rigoarea necesară. Ori, decizia Consiliului anulase tocmai documentul prin care autoritatea contractantă stabilise admisibilitatea ofertelor. Prin urmare, nu poate fi pusă la îndoială legalitatea solicitării de clarificări de autoritatea contractantă pentru acest motiv. În ceea ce privește conținutul solicitării de clarificări nr. 8719/ ........., Consiliul constată că aceasta a fost întocmită conform celor stabilite de experții cooptați și de comisia de evaluare prin procesul-verbal de evaluare nr. 5, respectiv prezentarea certificatelor constatatoare pentru toți subcontractanții din care să rezulte activitățile autorizate. De asemenea, s-a solicitat justificarea resurselor tehnice declarate în cadrul documentelor de calificare (Formular I și Anexa), raportat la categoriile de lucrări ofertate și extrasul de utilaje, informații cu privire la locul în care în oferta sa sunt indicate schela metalică și echipamentul pentru montaj covor PVC, prezentarea de documente justificative privind accesul la acestea, fișa tehnică pentru echipamentul menționat. Tot în cadrul acestei solicitări autoritatea contractantă a urmărit și clarificarea calității ......, prin referire la răspunsul de clarificare nr. 263/29.02........... Prin urmare, conținutul acestei adrese de solicitare de clarificări indică continuarea de către autoritatea contractantă a procesului de evaluare și solicitarea de noi informații, informații suplimentare, prin raportare la cele reținute în decizia CNSC și răspunsurile date la solicitarea anterioară nr. 263/29.02........... Consiliul constată că autoarea contestației s-a achitat de obligația sa legală și a răspuns acestei solicitări prin adresa .........47/.......... Legat de resursele tehnice, Consiliul constată că, prin fișa de date a achiziției, cap. III.2.3a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, pct. 2, s-a prevăzut necesitatea depunerii Declaratiei pe propria raspundere referitoare la utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care poate dispune (proprii si/sau atrase indiferent de forma) operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzatoare a 24
contractului de lucrari – în original; Ofertantul va prezenta Formular I si Anexa - Lista cu resursele (proprii sau atrase indiferent de forma, ale asociatului/subcontractantului /sustinatorului) ce vor fi disponibilizate pentru indeplinirea acestui contract de lucrari ... Nota: Numarul de utilaje va fi stabilit de ofertant, functie de performantele tehnice ale acestora si cantitatile de lucrari din documentatia tehnica si termenul de executie declarat cu respectarea cerintelor de calitate, iar ca modalitate de îndeplinire s-a specificat: Se prezinta Formular I + Anexa cu prezentarea resurselor tehnice disponibilizate in cadrul contractului de lucrari ... Prin adresa nr. 2196/24.02.........., autoritatea contractantă a solicitat clarificări cu privire și la documentele depuse în scopul îndeplinirii cerinței mai sus amintite, lit. d), în sensul de a clarifica utilajele/echipamentele propuse exclusiv în cadrul contractului de lucrări supus achiziției, prezentarea Fomularului I și a anexei la acesta, în care să se menționeze de către ofertant resursele tehnice proprii și atrase ce vor fi utilizate în cadrul acestui contract. Prin răspunsul dat, nr. 263/29.02.........., cu privire la acest aspect, contestatoarea a retransmis Formularul I (declarație privind resursele/echipamentele tehnice de care dispune) și anexa, cu mențiunea că utilajele folosite se regăsesc în lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare, numărul utilajelor este cel din anexă, că în cadrul ofertei au fost prezentate contractele de închiriere încheiate cu furnizori și precizări legate de utilajele pentru lucrări de drumuri pe care autoritatea contractantă le-a apreciat ca nefiind necesare. Consiliul constată că Formularele I prezentate de cei doi asociați au suferit modificări față de cele prezentate inițial odată cu oferta, în sensul modificării anexei la acestea. Prin urmare, în lipsa unei aprecieri cu privire la răspunsul contestatoarei, procesul-verbal de evaluare aferent fiind anulat (procesul-verbal nr. 3 -2855/11.03.........., prin care s-a stabilit că oferta contestatoarei îndeplinește cerințele de calificare), solicitarea unei noi clarificări nu poate fi considerată nelegală. Într-adevăr, conform cerinței fișei de date a achiziției, autoritatea contractantă nu a impus deținerea anumitor echipamente, dar nu e mai puțin adevărat că, prin răspunsul dat, contestatoarea și- a modificat anexele nu doar prin eliminarea unor părți dintre echipamentele indicate anterior în ofertă, dar și prin adăugarea unora noi, motiv pentru care noua solicitare de clarificări poate fi considerată drept o continuare a celei anterioare, constituind o clarificare suplimentară. Cât privește faptul că, prin noua solicitare de clarificări (nr. 8719/.........), autoritatea contractantă a menționat că nu poate lua în considerare documentele justificative prezentate pentru resursele 25
tehnice ce apar în plus în răspunsul dat (nr. 263/ 29.02..........), Consiliul consideră eronată aprecierea autorității contractante. În aprecierea sa, Consiliul are în vedere că, în anexa la Formularul I prezentat inițial de contestatoare, sunt enumerate mai multe utilaje, considerate relevante de aceasta pentru derularea contractului, pentru ca, în final, să fie indicată la poz. 13-14, precizarea legată de existența altor utilaje necesare conform registrului de imobilizări ale celor doi asociați, iar la poziția 15 să se indicie: ALTE UTILAJE, ECHIPAMENTE ȘI INSTALAȚII NECESARE DE LA SUBCONTRACTANȚI. Ori, în anexa prezentată în urma solicitării de clarificări, contestatoarea a eliminat această precizare generală și apar cele două poziții pentru aparatul de sudură mase plastice și schelă, și precizarea contractelor încheiate de subcontractanții ...... (contract 23/10.11.2015 pentru închiriere kit profesional de sudură pardoseli PVC) și SC ...... (contract nr. 38/17.02.......... pentru închiriere cofraje, elemente de schelă, accesorii și mijloace de grupaj și vânzarea de materiale consumabile), contracte încheiate anterior datei de deschidere a ofertelor (19.02..........). Vizavi de susținerile autorității contractante că a analizat contestatoarei prin raportare la cele reținute în decizia Consiliului, pentru aplicarea tratamentului egal, este de reținut că legat de aparatul de sudură mase plastice și schela tubulară, în vederea respectării tratamentului egal, s-a pus în discuție necesitatea verificării de către autoritatea contractantă a măsurii în care informațiile prezentate sunt de natură a o asigura că asocierea a cărui lider este ...... poate îndeplini contractul supus achiziției în condițiile în care, deși aparatul de sudură mase plastice este precizat în lista de resurse nu este indicat în anexa la contractul de închiriere nr. 103/04.09.2015, încheiat cu ......, Italia. O astfel de situație putea fi clarificată, așa cum trebuia clarificată și situația schelei metalice tubulare. Prin urmare, acceptarea răspunsului la solicitarea de clarificări a contestatoarei și a precizării celor două echipamente nu este în contradicție cu cele reținute de Consiliu și nici cu prevederile legale, nefiind o încălcare a principiului tratamentului egal. Prin decizia sa anterioară, Consiliul a stabilit necesitatea clarificării anumitor aspecte legate de oferta asocierii a cărui lider este ......, situația lor fiind neclară și insuficient determinată de informațiile existente în documentele prezentate de respectiva asociere, datorată, în principal, faptului că autoritatea contractantă nu a făcut nicio analiză a acelei situații. Ori, în situația de față din nou ne aflăm în fața unei analize incomplete din partea comisiei de evaluare, deoarece aceasta a preferat să ducă în extrem cele reținute de Consiliul și să ignore informațiile deja prezentate, în loc de a clarifica eventuale aspecte 26
neclare legate de cele două echipamente, ducând în derizoriu obligațiile sale legate de evaluarea unei oferte conform dispozițiilor art. 72 alin. (2) din HG nr. 925/2006 și a modului în care trebuie formulată o solicitare de clarificări. Astfel, a preferat solicitarea indicării locului din ofertă unde sunt indicate aceste resurse și prezentarea de documente justificative privind accesul la acestea, respectiv pentru echipamentul de așternere/lipire covor PVC prezentarea unei fișe tehnice/manual de utilizare/orice alt document emis de producător în condițiile în care în răspunsul anterior atașat anexei la lista de resurse au fost depuse cele două contracte de închiriere a acestor echipamente de subcontractanți și prin fișa de date a achiziției nu s-a impus să se prezinte fișe tehnice sau informații legate de echipamentele ce urmează a fi utilizate pentru realizarea contractului. În evaluarea unei oferte este improprie solicitarea unor informații cu privire la resursele indicate pentru realizarea contractului atât timp cât astfel de solicitări nu au fost menționate în documentația de atribuire (fișa de date) și nu există indicii că respectiva resursă nu poate asigura îndeplinirea contractului. Prin urmare, autoritatea contractantă dacă considera că aparatul indicat în contractul de închiriere Leister Triac S, nu poate asigura realizarea activităților pentru care a fost propus trebuia să indice acest lucru atât în solicitarea de clarificări, cât și în documentele întocmite ca urmare a evaluării ofertelor. În schimb a preferat să ignore existența respectivului contract și să nu ia în considerare acest echipament și să formuleze o solicitare de clarificări lipsită de finalitate și relevanță. Prin urmare, se constată caracterul excesiv al solicitării legate de cele două echipamente, fără a se fi făcut o analiză a informațiilor aflate deja în posesia sa cu privire la resursele ce vor fi utilizate pentru realizarea contractului. Autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări legate de o eventuală imposibilitate a derulării contractului prin echipamentele indicate și nu să ignore informațiile pe care le deținea printr-o exagerată interpretare a celor reținute de Consiliu pentru o situație diferită pentru care s-a constatat necesitatea clarificării unor aspecte tocmai pentru lipsa sa de diligență în evaluarea anterior făcută asupra unor informații incomplete/neconcordanțe existente. Consiliul consideră că modul de acțiune al autorității contractante prin comisia de evaluare nu are nicio legătură cu respectarea tratamenului egal al ofertanților ci reprezintă o manieră excesivă, de un formalism exagerat de apreciere a celor reținute de organismul administrativ jurisdicțional într-o decizie a sa. Pe de altă parte, Consiliul nu poate reține nici afirmațiile contestatoarei legate de faptul că ne-am afla în fața unei abateri tehnice minore, dispozițile art. 79 și 80 din HG nr. 925/2006 nefiind aplicabile. În discuție este o cerință de calificare și stabilirea măsurii 27
în care se mai putea solicita clarificarea unor aspecte în ceea ce privește îndeplinirea ei, respectiv măsura în care aceasta a fost îndeplinită sau nu. Faptul că, prin clarificările aduse ca urmare a unei solicitări din partea autorității contractante, petenta a precizat două echipamente în plus față de cele precizate anterior este acceptabil prin raportare la prevederile legale doar datorită faptului că în anexa prezentată inițial a existat o formulare generală cu privire la echipamentele și utilajele deținute de subcontractanți, fapt ce permitea aplicarea dispozițiilor coroborate ale art. 201 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 cu cele ale art. 35 din HG nr. 925/2006, în situația de față neputând fi pusă în discuție existența unui avantaj în favoarea contestatoarei în detrimentul altui operator economic. Cât privește susținerile legate de oferta asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, Consiliul constată că în fapt nu sunt aduse critici acestei oferte, ci este atacat comportamentul autorității contractante în sensul în care dacă se consideră necesară reevaluarea ofertei sale atunci trebuia reevaluată și oferta acestei asocieri. Ori, Consiliul constată că autoritatea contractantă a solicitat clarificări acestei asocieri, prin adresa nr. 8720/........., legate de prezentarea certificatului constatator pentru subcontractului ...... din care să rezulte capacitatea prestării activităților pentru care a fost nominalizat în cadrul documentelor asocierii în discuție, respectiv s-a solicitat prezentarea tehnologiei de montare a covoarelor PVC cu menționarea echipamentelor utilizate și al corespondenței acestora la anexa la Formular I. Prin urmare, în acest stadiu al procedurii, se constată că autoritatea contractantă a respectat principiul tratamentului egal solicitând clarificări nu doar contestatoarei, ci și ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL. În ceea ce privește elementele ofertei acestei asocieri pentru care contestatoarea consideră că ar fi trebuit solicitate clarificări, Consiliul constată că sunt indicate 4 aspecte pe care, în opinia sa, autoritatea contractantă era obligată să le clarifice, fără însă a se preciza o motivare a susținerilor sale. Astfel, contestatoare indică faptul că achizitoare trebuia să-i solicite demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale, demonstrarea îndeplinirii cerinței privind resursele tehnice (cu trimitere la echipamentul de sudură mase plastice, și schela metalică tubulară), necesitatea reevaluării ofertei tehnice datorită completării ei prin răspunsul dat la solicitarea de clarificări referitor la obiectul CE08XA01 și completarea propunerii tehnice prin transmiterea fișelor tehnice pentru rezervor suprateran 300 mc și rezervor prefabricat capacitate de 3000 litri și grup de pompare compact cu 2 pompe, dar fără a indica motivele pentru care autoritatea contractantă ar fi trebuit să clarifice aceste aspecte, care 28
este nelegalitate sau lipsa autorității contractante (motivarea în fapt și în drept a contestației). De asemenea, susține necesitatea reevaluării ofertei din prisma îndeplinirii cerințelor de calificare privind situația personală a ofertantului (certificatele de atestare fiscală) prin trimitere la raportul procedurii nr. 3407/........., anulat de către Consiliul prin decizia sa anterioară. În concluzie, Consiliul consideră că nu poate fi pusă la îndoială legalitatea unei solicitări de clarificări din partea autorității contractante în afara cadrului stabilit prin decizia sa anterioară, suplimentar față de aceasta. De asemenea, se constată că în mod nejustificat au fost ignorate informații deținute de autoritatea contractantă în baza unor demersuri ale sale de clarificare. Totodată, se constată faptul că, deși a făcut contestație împotriva solicitării de clarificări adresate de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 8719/........., contestatoarea s-a achitat de obligațiile ce-i reveneau și a răspuns acestor solicitări. În referire la lipsa răspunsului autorității contractante la notificare sa nr. ........./........., Consiliul constată că acesta a fost transmis de autoritatea contractantă conform susținerilor sale din punctul de vedere la contestație prin adresa nr. 8949/ 17.08.........., care reprezintă, în fapt, comunicarea rezultatului procedurii, contestatoarei fiindu-i adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă ca inadmisibilă. Chiar dacă, adresa autorității nu reprezintă un răspuns expres la notificarea sa, Consiliul consideră că nu a fost afectată nici soluționarea contestației depuse și nici admisibilitatea demersului petentei în fața sa, contestatoarea având dreptul de a formula contestație conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/......... dacă nu a primit niciun răspuns la notificare. Cu privire la modul de evaluare a ofertelor, respectiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări în discuție, Consiliul consideră că la momentul formulării primei contestații orice apreciere este prematur formulată. Cât privește capătul de cerere subsidiar, de anulare a procedurii de atribuire, Consiliul constată că este neîntemeiat, nefiind identificate elemente care să determine o astfel de măsură extremă precum cea de anulare a procedurii de atribuire. Pe cale de consecință, va fi respinsă și solicitarea contestatoarei de plată de către autoritatea contractantă a cheltuililor de judecată prilejuite de susținerea demersului său, contestația nr. ........./.......... În ceea ce privește cea de a doua contestație, criticile contestatoarei împotriva rezultatului procedurii de atribuire stabilit de autoritatea contractantă, de respingere a ofertei sale ca inaceptabilă și neconformă și stabilire a admisibilității ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL sunt considerate de Consiliu întemeiate, în parte. 29
În soluționarea acestei contestații, Consiliul consideră relevante, pe
lângă
cele
reținute
în
decizia
sa
anterioară nr. ....../........./........./28.04.......... și în soluționarea contestației nr. ........./ ........., motivele pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă. Astfel, se constată că autoritatea contractantă, prin adresa nr. 8949/17.08.........., a comunicat contestatoarei că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, deoarece nu îndeplinește cerințele de calificare, respectiv pentru că, în conformitate cu Certificatul constatator depus în urma solicitării sale, un subcontractant a autorizat activitățile necesare realizării părții din contract pentru care a fost desemnat subcontractant, la data de 11.08.........., neavând posibilitatea de a presta aceste activități la data depunerii ofertei, pentru că nu a depus în ofertă informații cu privire la resursele de echipamente suplimentare indicate prin clarificarea nr. 263/29.02.......... (aparat de sudură covor PVC și schelă metalică) și pentru că nu l-a declarat ca subcontractant pe S...... SRL. De asemenea, oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă pentru lipsa de concludență a răspunsului la solicitarea de clarificări amintită. În ceea ce privește nelegalitatea solicitării de clarificări de către autoritatea contractantă în condițiile în care oferta sa a fost declarată admisibilă de către autoritata contractantă, Consiliul constată lipsa de temei a criticilor. Asupra acestui aspect Consiliul s-a pronunțat în soluționarea primei contestații înaintate de contestatoare. În legătură cu primul motiv de inacceptabilitate al ofertei contestatoarei stabilit de autoritatea contractantă, respectiv lipsa autorizării
activității
pentru
care
a
fost
desemnat subcontractant ......, Consiliul consideră relevant faptul că, în fișa de date a achiziției, cap. III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, autoritatea contractantă a solicitat Certificat constatator, emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul teritorial care sa contina informatii valabile la data limita de depunere a ofertelor, din care sa rezulte ca obiectului procedurii are corespondent in codul CAEN principal sau secundar autorizat conform Legii 359/2004 Art. 15, din Certificatul constatator al ofertantului. Analizând certificatul depus prin clarificări de ......, nr. 360169/........., emis de Oficiului Național al Registrului Comerţului, Consiliul constată că activitățile cod CAEN: 4322 – Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat și 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale sunt autorizate pentru punctul de lucru din ........., conform declaraţiei model 3 nr. 58425, încă din data de 10.10.2014, iar pentru sediu din data de 11.08.........., conform declaraţiei model 3 nr. 61463. Prin urmare, contrar celor susținute de contestatoare documentele prezentat atestă faptul că acest operator economic poate presta activitățile pentru care a fost desemnat subcontractant. 30
Având în vedere modul în care se face autorizarea unei activităţi conform art. 15 din Legea nr. 359/2004, prin depunerea unei declaraţii-tip pe propria răspundere, precum și cele reținute de CNSC în decizia sa anterioară, respectiv necesitatea efectuării unor verificări asupra modului de îndeplinire în condiţii de legalitate a lucrărilor respective de către acest subcontractant, Consiliu constată caracterul exagerat și lipsit de finalitate al aprecierii autorității contractante. Pentru orice activitate al cărei cod CAEN este menţionat în certificatul constatator extins pentru care nu sunt necesare avize speciale pentru desfăşurarea ei, autorizarea se obţine automat prin depunerea acestei declaraţii-tip pe propria răspundere, motiv pentru care Consiliul consideră că autoritatea contractantă trebuia doar să se asigure că ...... are autorizat acest domeniu de activitate până la data semnării contractului, ca şi condiţie de legalitate de desfăşurare a activităţii. Prin urmare, susţinerile contestatoarei cu privire la acest aspect sunt întemeiate. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de inacceptabilitate a ofertei contestatoarei comunicat de autoritatea contractantă, astfel cum a fost preluat din procesul-verbal de evaluare nr. 6, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 8946/17.08.........., Consiliul constată că oferta contestatoarei a fost respinsă pentru respectarea tratamentului egal, după cum invocă autoritatea contractantă, fără a se aduce o altă susținere decât faptul că nu pot fi luate în considerare informațiile aflate în posesia sa deoarece respectivele resurse (cele două echipamente: aparat de sudură covor PVC și schelă metalică) nu s-au regăsit în oferta inițială. Nu există nicio apreciere cu privire la conținutul documentelor prezentate. Ori, cu privire la acest aspect, Consiliul s-a pronunțat în soluționarea primei contestații formulate de contestatoare, constatând caracterul exagerat și nejustificat al unei asemenea conduite precum cea de față. Mai mult decât atât, nicăieri la punerea în practică a deciziei Consiliului, astfel cum a înțeles autoritatea contractantă să o facă, nu este făcută vreo analiză a răspunsului prezentat de contestatoare la solicitarea autorității contractante. Prin urmare, Consiliul consideră că în mod nejustificat autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei pentru acest motiv. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de inacceptabilitate a ofertei contestatoarei reținut de autoritatea contractantă, Consiliul constată că privește subcontractanții declarați de aceasta. Astfel, se constată că, prin răspunsul său de clarificări nr. 293/29.02.........., legat de solicitarea autorității contractante de clarificare a modului de îndeplinire a cerinței privind posibilitatea prestării activităților privind Lucrări de instalații electrice, ventilație, curenți slabi, ascensoare, fluide medicale din prisma existenței unei 31
certificări ISO 9001 și ISO 14000 pentru aceste activități, contestatoarea a precizat, la lit. f), că lucrările de ventilație vor fi executate de subcontractantul ......, prin S......, pentru care s-a prezentat în ofertă contractul de subantepriză, sens în care a atașat certificatele ISO 9001 și 14001 aparținâd S...... SRL, respectiv contract de prestări servicii încheiat de subcontractantul ...... cu acest operator economic. Analizând obiectul acestui contract nr. 3732/17.02.........., Consiliul constată că respectivul contract de prestări servicii privește realizarea lucărilor de ventilație în cadrul procedurii de față. Prin urmare, cu toate că, inițial, în evaluarea făcută, autoritatea contractantă a ignorat această informație a existenței unui prestator pentru lucrările de ventilație, Consiliul constată că în mod corect achizitoarea a revenit asupra aprecierii făcute și a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. 8719/........., clarificarea rolului S...... SRL în realizarea contractului supus achiziției prin derularea procedurii de față. Contrar susținerilor contestatoarei din contestație, potrivit cărora nicăieri nu ar fi afirmat că S...... SRL va executa în totalitate lucrările de ventilație, în răspunsul dat la data de 29.02.......... a menționat expres că lucrările vor fi executate de subcontractantul ...... și că anexează certificatele ISO 9001:2008 și ISO 14001:2005 și contractul de prestări servicii încheiat cu S...... SRL de către ....... Ori, Consiliul constată că certificatele prezentate dovedesc implementarea sistemelor de calitate ISO 9001 și ISO 14001 la nivelul S...... SRL pentru aceste tipuri de lucrări, în timp ce certificatul prezentat pentru ...... privește comercializarea aparaturii medicale, consumabile, reactivi și incinte camere curate; punere în funcțiune, întreținere și depanare aparate comercializate, în timp ce în contractul de prestări servicii, la art. 2 Obiectul contractului se menționează: Prestări servicii aferente lucrărilor de ventilație la obiectivul Spital Dispensar policlinic în municipiul ......... județul ........., cu utilajele și echipamentele din dotarea firmei inclusiv personal de specialitate în conformitate cu oferta de preț, iar la art. 6 Obligațiile părților contractante se precizează: Prestatorul este obligat să pună la dispoziția beneficiarului utilaje și echipamente în stare de funcționare cu personal specializat. Astfel, având în vedere aceste informații, se constată temeinicia aprecierii autorității contractante legată de necesitatea clarificării de către autoritatea contractantă a rolului S...... SRL în îndeplinirea contractului supus achiziției. Este lipsit de relevanță dacă S...... SRL realizează în totalitate sau în parte lucrările de ventilație, din informațiile puse la dispoziție nu rezultă că acest operator economic pune la dispoziție doar utilajele și echipamentele necesare realizării lucrărilor de ventilație, motiv pentru care autoritatea contractantă avea obligația de a clarifica această situație. 32
Analizând răspunsul contestatoarei .........47/........., prin care se sugerează aceeași idee prezentă și în contestație, respectiv faptul că S...... SRL pune la dispoziție doar utilajele și echipamentele necesare realizării lucrărilor de ventilație, fiind vorba de un contract de închiriere, Consiliul constată că din contractul nr. 3732/17.02.......... nu rezultă în niciun caz că obiectul acestuia ar fi unul de închiriere. Nici prin răspunsul dat și nici ulterior, prin contestație, autoarea acesteia nu aduce vreo dovadă a faptului că respectivul contract este unul de închiriere. Contestatoarea putea prezenta cel puțin oferta de preț (la care se face referire în contract), respectiv un document din care să rezulte prețul contractului încheiat între cei doi operatori economici pentru a se putea face vreo apreciere legată de ponderea reală a lucrărilor executate de S...... SRL din totalul lucrărilor de ventilație, în baza acestui contract. Deși a avut o solicitare expresă de a clarifica rolul S...... SRL autoarea contestație nu a adus nicio dovadă reală care să ateste faptul că în discuție este vorba despre un contract de închiriere, în condițiile în care informațiile existente în documentele deja prezentate nu susțin doar o astfel de implicare a acestui operator economic. Prin urmare, apare ca fiind evident că S...... SRL urma să fie implicat în realizarea contractului și s-a omis nominalizarea sa în cadrul listei cu subcontractanți depusă odată cu oferta. O astfel de obligație era necesară, fiind prevăzută expres de dispozițiile coroborate ale OUG nr. 34/2006 de la art. 45 alin. (2): În cazul în care autoritatea contractantă solicită, ofertantul are obligaţia de a preciza partea/părţile din contract pe care urmează să le subcontracteze şi datele de recunoaştere ale subcontractanţilor propuşi, cu cele ale art. 188 alin. (3) lit. g): În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări, în scopul verificării
capacităţii
tehnice
şi/sau
profesionale
a ofertanţilor/candidaţilor, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcţie de specificul, de volumul şi de complexitatea lucrărilor ce urmează să fie executate şi numai în măsura în care aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele: ... g) informaţii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenţia să o subcontracteze. Nenominalizarea unui operator economic drept subcontractant nu poate fi suplinită ulterior prin clarificări în condițiile în care nu există în oferta depusă informații cu privire la existența sa. De altfel, niciun moment contestatoarea nu admite că în cauză ar fi vorba de un subcontractant, cu toate că din documentele prezentate rezultă că S...... SRL este executant al lucrărilor de ventilație alături de ....... 33
În consecință, contestatoarea era obligată la declararea sa drept subcontractant, indiferent de procentul pe care îl executa din totalul lucrărilor de ventilație. Faptul susținut de contestatoare că S...... SRL nu ar executa în totalitate lucrările de ventilație este lipsit de relevanță în contextul analizat. Cum la acest moment nu mai este posibilă remedierea situației prin solicitarea de noi documente care să ateste cele susținute de contestatoare, aceasta având deja o clarificare expresă asupra rolului S...... SRL, iar contestatoarea susține că această societate nu ar fi un subcontractant, Consiliul constată că în mod corect autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei pentru acest motiv și a considerat neconcludent răspunsul primit cu privire la acest aspect. În ceea ce privește criticile contestatoarei legate de evaluarea făcută de autoritatea contractantă ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, declarată admisibilă și invitată să participe la faza finală de licitație electronică, Consiliul constată temeincia, în parte, a acestora. În ceea ce privește susținerea contestatoarei legată de obligația autorității contractante de a fi solicitat clarificări acestei asocieri legate de demonstrarea capacității de exercitare a capacității profesionale pentru toți subcontractanții, Consiliul constată că autoritatea contractantă a solicitat clarificări prin adresa nr. 8720/........., legat de singurul subcontractant menționat în ofertă, respectiv ......, declarat subcontractant al asociatului SC ......... SRL, constatându-se că achizitoarea nu a încălcat principiul tratamentului egal prin modul în care a formulat solicitarea sa din acest punct de vedere. Prin răspunsul dat de asocierea în cauză, nr. 2572/12.08.........., se constată că se afirmă că, printre lucrările autorizate pentru acest subcontractant, se numără și cele care permit executarea lucrărilor de gaze naturale, parte din contract pentru care a fost desemnat subcontractant. Consiliul constată că a fost depus Certificatul constatator nr. 22776/10.08.......... și documentul intitulat Furnizare Informații extinse nr. 22834/11.08.........., emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ........., potrivit cărora ...... are ca activitate principală cod CAEN (Rev2) 4322 – Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, cu mențiunea Text suplimentar activitate principală: lucrări de instalații sanitare și de încălzire centrală și de montaj de echipamente și utilaje tehnologice la clădiri și construcții inginerești: lucrări de montare a conductelor de gaze. Această mențiune se regăsește și în documentul intitulat Furnizare Informații extinse. Prin urmare, în lipsa altor critici și dovezi care să ateste imposibilitatea ...... de a executa lucrările de instalașii de gaze, Consiliul constată lipsa de temei a criticilor contestatoarei din acest punct de vedere. 34
Situația este similară și în ceea ce privește criticile contestatoarei îndreptate împotriva desfgășurării activităților autorizate de către asociatul SC ......... SRL. Astfel, la pagina 3 a Certificatului constatator .........337/08.02.........., emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ........., se menționează activitatea principală a acesteia ca fiind cea aferentă cod CAEN 4329 – Alte lucrări de instalații pentru construcții, cu mențiunea: Text suplimentar activitate principală: inclusiv întreținerea lifturilor, scărilor rulante, trotuare rulante. Prin urmare, Consiliul constată și cu privire la acest aspect lipsa de temeinicie a susținerilor contestatoarei. În ceea ce privește susținerile contestatoarei cu privire la resursele tehnice disponibilizate pentru realizarea contractului, respectiv cele legate de aparatul de sudură mase plastice utilizat pentru montarea covoarelor PVC și schelă metalică tubulară, Consiliul constată temeincia, în parte, a acestora. Astfel, se constată că există informații prezentate de această asociere cu privire la schela metalică, respectiv evidențierea sa în cadrul anexei la Formularul I, poz. 43, unde se precizează set schelă metalică 3501,60 mp, la poz. 44, unde se precizează set țeavă schelă 690 ml, iar în Formularul ......... sunt prevăzute ore de funcționare pentru schela metalică tubulară, poz 1 și 6, pag. 337. În ceea ce privește informațiile legate de aparatul de sudură mase plastice utilizat pentru montarea covoarelor PVC, Consiliul constată că informațiile existente sunt insuficiente și neclare cu privire la existența acestuia. Chiar dacă la poz. 47 din anexa la Formularul I este menționată o trusă de sudură completă (pag. 155), iar în Registrul de stoc, la poz. 389 (pag. 174) se regăsește precizată din nou existența unei truse de sudură completă, nu se evidențiază nicăieri faptul că aceasta este o trusă de sudură mase plastice utilizată pentru montarea covoarelor PVC. Mai mult decât atât, conform clarificării nr. 12 postate în SEAP la data de 11.02.........., pct. 4.22, în reteța normei RCSK11F se reține la art. ......... aferent că aceasta cuprinde un consum unitar de 0,28 ore sudor mase plastice categ 3 (cod 223731) și un consum de utilaj - aparat de sudură mase plastice de 0,28 ore (cod 7913), în timp ce în devizul din ofertă la art. ......... consumul de utilaj este 0, cu mențiunea clarificare 5 – rețeta articol (în condițiile în care acest articol a fost modificat/clarificat prin clarificarea 12 amintită). Astfel, chiar dacă în clarificarea nr. 8720/......... s-au solicitat informații cu privire la tehnologia de montare a covoarelor PVC, mai înainte de a fi stabilită admisibilitatea ofertei era necesară și clarificare măsurii în care trusa de sudură respectivă este o trusă destinată sudurii maselor plastice. Această clarificare suplimentară este necesară și datorită faptului că în tehnologia de montare 35
transmisă drept răspuns la solicitarea autorității contractante se precizează utilizarea trusei de lipit cu aer fierbinte și duze adecvate pentru aplicarea cordonului de sudură. Consiliul constată că, prin aceeași clarificare, pct. 3, autoritatea contractantă a reiterat obligația ofertanților de a respecta listele de cantități, descriere articole și încadrare în normă și, în același timp, a dat posibilitatea ofertanților să fundamenteze oferta funcție de resursele tehnice de care dispun sau au acces și proceduri proprii de execuție în ceea ce privește consumurile cu utilajele, ore de manoperă și distanțe de transport, raportat la precizările sale din clarificări. Ori, nici măcar în punctul de vedere la contestație, cu atât mai puțin în documentele de evaluare întocmite de autoritatea contractantă, nu există nicio evaluare efectivă a modului în care aceste informații disparate asigură îndeplinirea cerințelor documentației de atribuire. Respectiva asociere a precizat în răspunsul său nr. 2572/12.08.......... că nu sunt necesare a fi utilizate echipamente cu corespondență în anexa la Formularul I, utilizându-se scule nenominalizate în aceasta, dar care se regăsesc în Registrul de inventar, pentru ca în cererea de intervenție să precizeze că trusa de sudură completă de la poziția 47 din anexa la Formularul I (pag. 155) și în Registrul de stoc, la poz. 389 (pag. 174), este de fapt trusă de sudură mase plastice, motiv pentru care Consiliul consideră că, odată în plus, trebuie ca autoritatea contractantă să facă o verificare completă a ofertei acestei asocieri din acest punct de vedere pentru a constata conformitatea ei și a urmări coerența răspunsurilor de clarificări, conform obligațiilor ce-i revin în baza art. 72 alin. (2) din HG nr. 925/2006. Prin urmare se constată, la momentul formulării celei de a doua contestații că autoarea ei a avut temei să pună la îndoială respectarea de către autoritatea contractantă a principiului tratamentului egal, declarând admisibilă oferta acestei asocieri, fără a mai solicita clarificări suplimentare cu privire la acest aspect, deși informațiile deținute indicau o anumită lipsă de coerență legat de utilizarea utilajului în discuție, respectiv aparat de sudură mase plastice pentru montare covor PVC. Pe cale de consecință, se constată necesitatea reevaluării ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL din acest punct de vedere, în sensul stabilirii măsurii în care tehnologia utilizată și sculele și echipamentele precizate în cadrul acesteia și în cuprinsul ofertei corespund cerințelor documentației de atribuire și clarificărilor aduse acesteia, inclusiv cu clarificarea/determinarea tipului de trusă de sudură indicată de asociere prin cererea de intervenție. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de reevaluare a ofertei asocierii în discuție cu privire la modul de îndeplinire a 36
cerințelor de calificare privind situația personală, Consiliul consideră că este fondată, în parte. În acest sens, având în vedere că motivarea necesității unui astfel de demers se raportează la cele reținute în raportul procedurii nr. 3407/........., anulat de Consiliu prin decizia sa anterioară, iar autoritatea contractantă susține prin punctul de vedere la contestație că ar fi verificat îndeplinirea cerințelor legate de obligațiile fiscale pentru SC ......... SRL (asociat cu 2,8%), sunt considerate relevante cele reținute în procesul verbal de evaluare nr. 1 invocat. Astfel, se constată că, în anexa la acest proces-verbal, se menționează existența unui debit de 325 lei, sumă considerată nesemnificativă în mod întemeiat prin raportare la cifra de afaceri a SC ......... SRL, dar se mai menționează și că se va solicita acestui operator economic să clarifice debitul înscris în Certificatul ANAF. Ori, Consiliul constată că, nici la momentul solicitării de clarificări din ......... și nici ulterior, înainte de a considera admisibilă oferta contestatoarei achizitoarea nu a făcut niciun demers în acest sens. Inclusiv în procesul-verbal de evaluare nr. 2 se regăsește mențiunea că se va solicita SC ......... SRL clarificarea debitului înscris în Certificatul ANAF, în schimb în adresa nr. 2574/03.03.......... întocmită în baza celor reținute în cadrul acestui proces-verbal nu se regăsește o astfel de solicitare, pentru ca în procesul-verbal de evaluare nr. 5 întocmit ulterior deciziei CNSC să nu existe nicio referire la acest aspect. De asemenea, se constată că, nici în procesul-verbal de evaluare nr. 6, prin care oferta respectivei asocieri este declarată admisibilă, nu există vreo precizare cu privire la modul cum s-au remediat și apreciat cele reținute în procesul-verbal de evaluare nr. 1. Prin urmare, autoritatea contractantă are obligația de a relua evaluarea făcută acestei asocieri din acest punct de vedere. În cadrul procesului de evaluare a unei oferte cele constatate se rețin în documentele întocmite în acest scop, însușite de comisia de evaluare, fiind lipsită de relevanță menționarea lor în punctul de vedere la contestație. În referire la solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice a asocierii în cauză Consiliul o consideră lipsită de temei. Astfel, legat de art. CE08XA01 Jgheaburi de tablă din cadrul devizului Curte interioară 2, Consiliul reține că, prin adresa nr. 2574/03.03.........., autoritatea contractantă, constatând existența unei erori cantitative fiind ofertați 25 ml de jgheab în loc de 37 ml, a solicitat clarificarea ei. Prin răspunsul nr. 968/08.03.........., asocierea în cauză a indicat existența unei erori materiale pentru art. 117 CE08XA01 Jgheaburi de tablă și a solicitat considerarea acestei erori drept 37
abatere tehnică minoră, a cărei valoare de 594,88 lei reprezintă 0,003637% din valoarea totală a ofertei. Totodată, s-a angajat să pună în operă cantitatea corectă de 37 ml, prețul ofertat rămânând ferm și a atașat calculul aferent acestei diferențe. Consiliul constată că autoritatea contractantă în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 79 alin. (2) lit. b) și ale art. 80 alin. (4) din HG nr. 925/2006, eroarea în cauză putând fi încadrată drept abatere tehnică minoră. Prin urmare, Consiliul constată lipsa de temei a criticilor contestatoarei cu privire la acest aspect. În ceea ce privește completarea propunerii tehnice cu fișele tehnice pentru rezervor apă suprateran 300 mc, rezervor prefabricat pentru apă potabilă, presiune atmosferică cu montare pe postament, capacitate 3000 litri și grup de pompe compact cu 2 pompe, Consiliul constată că autoarea contestației invocă acest motiv de neconformitate deoarece fișele tehnice ale acestor echipamente ar fi fost depuse prin răspunsul de clarificare nr. “970/08.03..........”. Consiliul constată că, prin adresa nr. 2574/03.03.........., autoritatea contractantă, constatând lipsa din propunerea tehnică a fișelor tehnice pentru cele 3 echipamente (rezervor apă suprateran 300 mc, rezervor prefabricat pentru apă potabilă, presiune atmosferică cu montare pe postament, capacitate 3000 litri și grup de pompe compact cu 2 pompe), a solicitat acestei asocieri menționarea locului unde se regăsesc aceste în cadrul propunerii tehnice. Prin răspunsul său nr. 968/08.03.........., această asociere a transmis fișele tehnice în discuție. Consiliul constată că în propunerea tehnică la pagina 673 se regăsesc indicate cele 3 echipamente (poz. 730, 731 și 732), precum și furnizorul acestora, respectiv SC OZON GRUP SRL. Prin urmare, având în vedere numărul mare de informații care trebuiau depuse de participanți, lipsa celor 3 fișe tehnice aparținând acestor utilaje, în condițiile în care a fost nominalizat furnizorul acestora, poate fi considerată o completare de confirmare care poate fi acceptată, considerând că autoritatea contractantă aplicând în mod corect dispozițiile art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006. Existând nominalizarea producătorului și a furnizorului prezentarea fișelor tehnice pentru echipamentele indicate nu putea să atragă respingerea ofertei. Având în vedere toate acestea, Consiliul constată că nu se impune anularea procedurii de atribuire, lipsurile din evaluarea făcută de autoritatea contractantă putând fi acoperite printr-o nouă solicitare de clarificări adresată asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL. În consecință, Consiliul va respinge solicitarea de anulare a evaluării făcute asupra ofertei contestatoarei deoarece deși 38
autoritatea contractă a respins oferta acesteia ca inacceptabilă în mod eronat pentru două din cele trei motive, există un motiv pentru care era obligată să-i respingă oferta, respectiv pentru nedeclararea S...... SRL subcontractant și lipsa de concludență a răspunsului cu privire la calitatea acestei societăți în procedura de față. Totodată, admite solicitarea contestatoarei cu privire la reevaluare ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL în conformitate cu cele stabilite în motivare. De asemenea, respinge ca nefondat capătul de cerere de anulare a procedurii de atribuire. În privința cheltuielilor de judecată solicitate, Consiliul constată că au fost depuse la dosarul cauzei factura fiscală seria VL nr. 1422/......... din ........., în valoare de 18.476,72 lei și ordinul de plată simplu din ........., reprezentând plata onorariu avocat. Având în vedere că prima contestație a fost respinsă, iar cea de a doua a fost admisă în partea ce privește doar oferta asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, Consiliul va diminua corespunzător valoarea cheltuililor, urmând să oblige autoritatea contractantă la plata sumei de 5.000 lei către contestatoare. Având în vedere că au fost admise în parte criticile în referire la oferta asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL și respinse cele privind respingerea ofertei asocierii contestatoare, cererea de intervenție va fi admisă în parte. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/......... respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SA cu nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./ ........., în contradictoriu cu .......... În temeiul art. 26 alin. (9) din lege, respinge cererea ......... SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor reprezentând cheltuieli de judecată generate de prezentul demers procesual. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/........., pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./......... formulată de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ......... SA, în contradictoriu cu ........., și anulează procesul de evaluare nr. 6 (nr. 8946/17.08..........), în partea ce privește evaluarea ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, în termen de 15 zile de la 39
primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/........., respinge ca nefondate solicitările referitoare la anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/17.08.........., reevaluarea ofertei contestatoarei și anularea procedurii de atribuire, din contestația nr. ........./........., formulată de ......... SRL. Admite solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației și obligă ......... la plata către ......... SRL a sumei de 5.000 lei. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cerererea de intervenție formulată de asocierii ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, și o admite, în parte. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ..... Redactată în 5 exemplare, conţine 42 pagini. 40
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.