Decizie 1555/2016
Decizie CNSC2016_1555_2016_Decizie_1555.pdf, BO2016_1555_2016_BO2016_1555.pdf
Document CNSC
NEON LIGHTING SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI FLORESTI
Decizia CNSC nr. 1555/C3/1902 din 06.09.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Iluminat public drum de legătură varianta SUD, judeţul Cluj”, cu invitaţie de participare nr. 388182 publicată în SEAP în 11.05.2016, s-a solicitat Consiliului în principal, reluarea procedurii de atribuire şi în subsidiar, anularea ei. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de SC NEON LIGHTING SRL în contradictoriu cu COMUNA FLOREŞTI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de SC NEON LIGHTING SRL în contradictoriu cu COMUNA FLOREŞTI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1555_2016_Decizie_1555.pdf, BO2016_1555_2016_BO2016_1555.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1555/C3/1902 Data: 06.09.2016 Prin contestaţia nr. AV/169/31.08.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 26682/01.09.2016, formulată de SC NEON LIGHTING SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Paris nr. 78A, judeţul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J12/4533/1994, având CUI RO 6799161, reprezentată legal prin Cosma Augustin Daniel – Administrator şi convenţional prin avocat Camelia Onaca, formulată împotriva adresei nr. 25487/25.08.2016 şi a raportului procedurii nr. 25486/25.08.2016, emise de COMUNA FLOREŞTI, cu sediul în Floreşti, str. Avram Iancu nr. 170, judeţul Cluj, în calitate de autoritate contractantă în procedura, cerere de oferte offline, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziţie publică având ca obiect „Iluminat public drum de legătură varianta SUD, judeţul Cluj”, cu invitaţie de participare nr. 388182 publicată în SEAP în 11.05.2016, s-a solicitat Consiliului în principal, reluarea procedurii de atribuire şi în subsidiar, anularea ei. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de SC NEON LIGHTING SRL în contradictoriu cu COMUNA FLOREŞTI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
+CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 / +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 215/11.08.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24685/12.08.2016, formulată de S.C. ...S.R.L., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de Administrator ..., împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 13500/II/A/c/10/02.08.2016, emisă de ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă cu fază finală de licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare si distributie produse de panificatie in cadrul programului national „LAPTE- CORN”, cod CPV 15811300-9, 15821200-1, 60000000-8, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii prin care oferta depusă de S.C. ...S.R.L. a fost considerată corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire, reevaluarea ofertei depusă de S.C. ...S.R.L. și descalificarea acestui ofertant. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia de faţă, S.C. ...S.R.L. reclamă decizia autorității contractante, prin care oferta depusă de S.C. ...S.R.L. a fost considerată corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire de către autoritatea contractantă .... Contestatorul precizează că, în opinia sa, ofertantul S.C. ...S.R.L. nu îndeplineşte cerinţa imperativă prevăzută în cap. III.2.1.b) din fișa de date a achiziţiei, privind prezentarea documentului de înregistrare pentru 1
siguranţa alimentelor emis de ...de către ofertant sau ofertantul asociat și invocă jurisprudența Consiliului și Hotărârea nr. 4092/2013 a Curții de Apel ..., precizând că, deşi producătorul produselor ce urmează a fi furnizate deţine documentul în cauză, acest fapt nu înlătură obligativitatea prezentării acestuia de către ofertant, întrucât acest document este solicitat în mod imperativ în fişa de date a achiziţiei. Întrucât contractul de achiziţie publică aferent procedurii de atribuire în cauză este un contract de furnizare, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertantul să îndeplinească condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar veterinar, fapt ce nu este îndeplinit deoarece ofertantul S.C. ...S.R.L. nu a prezentat o autorizație sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. S.C. ...S.R.L. susţine în fapt că această autorizaţie nu este necesară întucât în adresa cu nr. 13246/2561/27.07.2015 (obţinută prin consultarea anunţului de participare nr. 158954/21.04.2015 unde este afișată) emisă de către ...prin care se comunica faptul că S.C. ...S.R.L. nu are nevoie de document de înregistrare sanitar-veterinară întrucât nu deţine produse alimentare în spaţii proprii. În acest caz societatea în cauză trebuia să conteste prevederile din caietul de sarcini şi fişa de date aferente procedurii, în termenul legal. Din documentul emis de ...rezultă în fapt că S.C. ...S.R.L. nu are nevoie de acest document de înregistrare sanitar veterinară pentru operaţiuni de intermediere, întrucât din această adresă rezultă că ofertantul în cauză – S.C. ...S.R.L., oferă în fapt servicii de intermediere ce nu fac obiectul contractului. Contestatorul consideră că S.C. ...S.R.L. nu realizează operaţiuni de intermediere/distribuţie, ci operaţiuni de comercializare așa cum sunt ele prevăzute la art. 3 alin. 1 din Codul Comercial deoarece societatea în cauză desfășoară operaţiuni economice în scopul obţinerii de profit, cumpărând de la S.C. ...S.R.L. produsele ce fac obiectul licitaţiei cu scopul precis de a le revinde ...la preţul rezultat în urma licitației electronice, ele nefiind puse la dispoziţie sau asigurate cu titlu gratuit. Deoarece S.C. ...S.R.L., în situația în care furnizează produse de panificaţie sau orice alt produs alimentar, emite factură fiscală pentru produsele în cauză (în preţul cărora se regăseşte inclusiv costul distribuţiei), iar la denumirea produselor furnizate nu se menţionează intermedierea sau distribuţia de produse de panificaţie ci produse de panificaţie, cornuri sau biscuiţi după caz, are loc o activitate de comercializare, iar aceasta, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 111/2008 al Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului, este o activitate ce trebuie înregistrată. Contestatorul consideră că, pe cale de consecinţă, Documentul de înregistrare Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului este necesar pentru desfăurarea activităţii de comercializare în mod licit, întrucât în cadrul ofertei prezentate de S.C. ...S.R.L., la punctul subcontractare, se precizează faptul că proporţia din contract ce este subcontractată către S.C. ...S.R.L este de 35,29% şi ea reprezintă toate 2
activităţile ce necesită înregistrare sanitar-veterinară (fabricare, ambalare, depozitare, transport). Contestatorul precizează că în data de 12.06.2016 a solicitat ONRC furnizarea de informaţii extinse despre S.C. ...S.R.L., furnizate prin documentul nr. 277109/12.06.2016, din care rezultă că domeniul principal de activitate al S.C. ...S.R.L. este cod CAEN 1071 Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie. Această activitate este în mod obligatoriu supusă înregistrării sanitar- veterinare și pentru siguranţa alimentelor. Domeniul principal de activitate declarat pe proprie răspundere la OJRC este activitatea ce generează în proporţie de 50%+1, adică în mod majoritar, veniturile companiei. Pe cale logică, S.C. ...S.R.L. obţine majoritatea veniturilor din fabricarea acestui tip de produse alimentare. Această activitate trebuie în mod obligatoriu înregistrată sanitar-veterinar. Dacă această înregistrare nu are loc, activitatea de fabricaţie are loc în mod ilicit. De asemenea, din documentul furnizat de ONRC rezultă că S.C. ...S.R.L. desfăşoară la sediu și activități de depozitare și comercializare produse alimentare (activităţi ce trebuie de asemenea înregistrate sanitar- veterinar conform ORD. 111/2008). În opinia contestatorului, după consultarea informaţiilor cuprinse în procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor şi a documentelor cu nr. 277112/12.06.2016 și 277109/12.06.2016 emise de ONRC, cele două societăţi comerciale funcţionează în fapt la aceeaşi adresă şi sunt în fapt una şi aceeaşi cu observaţia că doar una dintre societăţi (subcontractantul cu 35,29%) deţine toate autorizaţiile necesare desfașurării activităţii în mod licit. Ofertantul, pentru a obţine toate documentele necesare funcţionării, ar trebui să prezinte autorităţilor competente dovada desfăşurării activităţii și spațiile în care această activitate are loc ori acele spaţii și instalaţii sunt deja autorizate și înregistrate de un alt operator economic care, în momentul efectuării inspecţiilor și-ar pierde autorizaţiile, acesta fiind în fapt motivul pentru care S.C. ...S.R.L. nu deţine documente de înregistrare sanitar-veterinară și nici nu realizează activităţile respective. În opinia contestatorului, ofertantul S.C. ...S.R.L. este doar un paravan prin care S.C. ...S.R.L. încearcă să obţină atribuirea contractului în cauză fără a îndeplini criteriile de calificare, iar calificarea și atribuirea contractului către S.C. ...S.R.L. este discriminatorie întrucât oferta a fost considerată admisibilă, deși nu are toate documentele solicitate prin fişa de date, iar ceilalţi ofertanţi le au. Obţinerea şi menţinerea tuturor documentelor menţionate în fişa de date implică costuri și verificări de către mai multe instituţii de stat,precum şi asumarea responsabilităţii pentru produsele livrate, ori toate acestea ofertantul le tranferă altor operatori economici ce nu sunt parte din contractul încheiat cu autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 14629/22.08.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 25573/22.08.2016, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care precizează următoarele: 3
În Fișa de date a achiziţiei întocmită în conformitate cu Fişa de date - Corn. Versiunea 1.0 - aprilie 2013 publicată de ANRMAP la data de 18 Aprilie 2013, la secţiunea III.2) CONDIŢII DE PARTICIPARE punctul 1) Situaţia personală a operatorilor economici, inclusiv cerinţele referitoare la înscrierea în registrul comerţului sau al profesiei, lit. b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale la Cerinţa nr. 2 Autorizaţii, documente, valabile, specifice domeniului de activitate prezentei proceduri, se solicită: „Prezentare DOCUMENT DE ÎNREGISTRARE PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, emis de Direcţia Sanitar Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor conform Ordinului nr. 111/2008. cu modificările și completările ulterioare. Persoanele juridice/fizice străine vor prezenta documente echivalente emise în conformitate cu legislaţia aplicabilă în țara de rezidență. Vor depune documentul anterior menționat următoarele persoane: ofertantul (în cazul ofertei individuale), asociatul/asociații care vor îndeplini partea din contract pentru care se solicită documentul, conform prevederilor din Anexa 1 la Ordinul 509/2011 al ANRMAP (în cazul ofertei comune) și subcontractantul (pentru partea din contract pe care o realizează). Documentele vor fi emise, după caz, pe numele ofertantului (în cazul ofertei individuale), asociatului/asociaților care vor îndeplini partea din contract pentru care se solicită documentul, conform prevederilor din Anexa 2 la Ordinul 509/2011 al ANRMAP (în cazul ofertei comune), subcontractantului (pentru partea din contract pe care o realizează). Pentru persoanele juridice române documentele se prezintă în original, copie legalizată sau copie conformă cu originalul iar pentru persoanele juridice străine documentele se prezintă în original sau copie conformă cu originalul și vor fi însoțite de traducere autorizată și legalizată.” Ofertantul S.C. ...S.R.L. a prezentat „Document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor nr. 06612 din 27.06.2013, eliberat de ...pentru puctul de lucru ... pentru S.C. ...S.R.L.” care, în calitate de subcontractant, execută integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea. Autoritatea contractantă precizează că, din Adresa nr. 13247/2561/ 27.07.2015 emisă de ... rezultă, în mod explicit, că întrucât S.C. ...S.R.L. nu deţine produse alimentare în „instalaţiile proprii”, potrivit Ordinului nr. 111/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu se prevede înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentului. Autoritatea contractantă subliniază incidenţa prevederilor art. 7 alin. 1 şi ale Anexei nr. 1 din Ordinul preşedintelui ANRMAP nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 vizând „Atestate, autorizaţii, certificate operatori conomici” potrivit cărora „în cazul în care se impune, la criteriul de calificare „capacitatea de exercitare a activităţii profesionale”, (...), în cazul unui grup de operatori 4
economici care depun ofertă comună, cerinţa este considerată îndeplinită „dacă unul dintre asociaţi - respectiv subcontractantul, dacă este cazul - deţine autorizarea solicitată şi numai cu condiţia ca acesta să execute integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectivă”, aspect reţinut şi de CNSC prin Decizia nr 1572/.../1690/18.09.2015. Autoritatea contractantă precizează că, din Acordul de subcontractare nr. 908/06.06.2016 rezultă că toate activităţile ce necesită înregistrare sanitar-veterinară sunt subcontractate către S.C. ...S.R.L. care deţine DOCUMENT DE ÎNREGISTRARE PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, emis de ... conform Ordinului nr. 111/2008, iar acest aspect litigios a fost tranşat definitiv prin Decizia Curţii de Apel ... nr. 3224/2015, în dosarul nr. 636/57/2015 având ca obiect litigiul privind achiziţiile publice - Decizia CNSC nr. 1572/.../1690/2015 în care s-a reţinut definitiv că „Interpretarea dată de către S.C. ...S.R.L. în sensul că S.C. ...S.R.L. nu îndeplineşte cerinţa prevăzută în capitolul III.2.1 lit. b din fișa de date a achiziţiei, privind prezentarea documentului de înregistrare pentru siguranţa alimentelor emis de ... de către ofertant face din acestă cerinţă de calificare o condiţie restrictivă. Cerinta prezentării unui document care să-i ateste înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranţa alimentelor a activităților de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală și non animală pe numele ofertantului petent este o obligaţie imposibilă întrucât această societate acţionează în calitate de intermediar în procesul de vânzare al acestor produse pentru care Ordinul nr. 57/2010 nu prevede înregistrarea din acest punct de vedere, aspect ce rezultă cu claritate şi din adresa nr. 13247/2561/27.07.2015 emisă de DSVSA Cluj (fila 144) ceea ar exclude-o de plano de la orice procedură de achiziţie având ca obiect produsele distribuite. (...) Din această perspectivă, cerinţa impusă în caietul de sarcini este îndeplinită prin depunerea „Documentului de înregistrare pentru siguranţa alimentelor” eliberat de către ..., sub nr. 06612 din 27.06.2013 pentru S.C. ...S.R.L., așa încât descalificarea ofertei S.C. ...S.R.L., prin calificarea ei ca inacceptabilă, este nelegală”. De asemenea, apreciază că este neîntemeiată și critica S.C. ...S.R.L. cu privire la procentul de subcontractare, întrucât în legislaţia în vigoare nu se stabilește un nivel minim sau maxim de subcontractare. Urmare celor antemenționate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a raportului procedurii nr. 13455/02.08.2016 şi a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 13500/2016. În drept, autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 7 alin. 1 şi ale Anexei nr. 2 din Ordinul preşedintelui ANRMAP nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie - art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de 5
concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin „licitaţie deschisă” cu fază finală de licitaţie electronică, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Furnizare şi distribuţie produse de panificaţie în cadrul programului naţional «LAPTE-CORN»”, coduri CPV 15811300-9, 15821200-1, 6000000-8, tip de finanţare: fonduri bugetare. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în S.E.A.P. anunţul de participare nr. ..., potrivit căruia valoare estimată a contractului este de 1.997.760,1 RON (fără TVA), criteriul de atribuire stabilit fiind „preţul cel mai scăzut”. Potrivit Procesului-verbal nr. 9786/08.06.2016, la procedura de atribuire în cauză au depus ofertă un număr de 4 operatori economici. În urma derulării procesului de evaluare, oferta depusă de S.C. ...S.R.L. a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, iar oferta depusă de S.C. ...S.R.L. s-a clasat pe locul al doilea în urma aplicării criteriului de atribuire, toate aceste aspecte fiind consemnate în cadrul Raportului procedurii nr. 13455/02.08.2016. Ulterior evaluării ofertelor şi comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă, pentru motivele evocate anterior, S.C. ...S.R.L. a depus la Consiliu contestaţia de faţă. Analizând criticile formulate de S.C. ...S.R.L., Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de pretinsa neîndeplinire de către ofertantul declarat câștigător a cerinței prevăzută la capitolul III.2.1.b) din fișa de date a achiziție, privind prezentarea documentului de înregistrare pentru siguranța alimentelor emis de Direcția Sanitar veterinară și pentru Siguranța Alimentelor conform Ordinului nr. 111/2008, cu modificarile si completarile ulterioare. Trecând la analiza celor mai sus reclamate, Consiliul are în vedere că în Fişa de date a achiziţiei, parte a documentaţiei de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziţie publică în discuţie, au fost menţionate cerinţele minime de calificare ce urmau a fi îndeplinite de către operatorii economici participanţi la procedură. Între acestea, autoritatea contractantă a stabilit la pct. III.2.1.b) „Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale”, cerința 2, ca ofertanţii să prezinte: „Autorizatii, documente, valabile, specifice domeniului de activitate prezentei proceduri. Prezentare DOCUMENT DE INREGISTRARE PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR, emis de ....conform Ordinului nr. 111/2008, cu modificarile si completarile ulterioare. 6
Persoanele juridice/fizice straine vor prezenta documente echivalente emise in conformitate cu legislatia aplicabila in tara de rezidenta. Vor depune documentul anterior mentionat urmatoarele persoane: ofertantul (in cazul ofertei individuale), asociatul/asociatii care vor indeplini partea din contract pentru care se solicita documentul, conform prevederilor din Anexa 2 la Ordinul 509/2011 al ANRMAP (in cazul ofertei comune) si subcontractantul (pentru partea din contract pe care o realizeaza). Documentele vor fi emise dupa caz pe numele ofertantului (in cazul ofertei individuale), asociatului/asociatilor care vor indeplini partea din contract pentru care se solicita documentul, conform prevederilor din Anexa 2 la Ordinul 509/2011 al ANRMAP (in cazul ofertei comune), subcontractantului (pentru partea din contract pe care o realizeaza). Pentru persoanele juridice române documentele se prezinta în original, copie legalizata sau copie conforma cu originalul iar pentru persoanele juridice straine documentele se prezinta în original sau copie conforma cu originalul si vor fi însotite de traducere autorizata si legalizata”. Motivul care a determinat societatea contestatoare să susţină cele mai sus amintite sunt legate de faptul că S.C. ...S.R.L., ofertantul declarat câștigător nu a prezentat documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor, emis de ... conform Ordinului nr. 111/2008, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care S.C. ...S.R.L. realizează operațiuni de comercializare, și nu intermediere/distribuție, astfel în opinia acesteia ofertantul nu îndeplinește cerința în cauză. Așadar problema care se impune a fi dezlegată de Consiliu este aceea dacă S.C. ...S.R.L. avea obligativitatea depunerii documentului de înregistrare pentru siguranța alimentelor, emis de ... conform Ordinului nr. 111/2008, cu modificarile si completarile ulterioare. Din examinarea documentelor aflate în copie la dosarul cauzei, Consiliul reţine că S.C. ...S.R.L. a depus următoarele înscrisuri: Certificatul Constatator nr. 44712/06.06.2016 emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă ..., potrivit căruia doamna ..., are calitatea de asociat unic şi administrator cu puteri depline (data numirii: 30.05.2016); deţine 100% din cota de participare la beneficii şi pierderi; Formularul nr. 3 – Declaraţie privind calitatea de participant la procedură, în care S.C. ...S.R.L. a certificat că depune oferta în nume propriu şi că nu este membru al niciunui grup sau reţele de operatori economici; Formularul nr. 4 – Certificat de participare la licitaţie cu ofertă independentă; Formularul nr. 10 – Declaraţie privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanţi şi specializarea acestora, potrivit căruia S.C. ... S.R.L., având administrator pe doamna .... este declarat subcontractant al ofertantului S.C. ...S.R.L. Părţile din contract ce urmează a fi subcontractate fiind următoarele: - furnizare produse de panificație (corn simplu 80 gr, biscuiți uscați 80 gr), fabricarea, ambalarea, depozitarea 7
produselor de panificație în vederea distribuției de către ofertantul S.C. ...S.R.L. la unitățile școlare din jud. Alba; - procentul pentru subcontractant este de 35,29%; Acordul de sucontractare nr. 908/06.06.2016, încheiat între S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... S.R.L., având ca obiect cumpărarea de cornuri şi biscuiţi (Lotul1-Lotul 5); În cadrul acestui contract s-au stipulat următoarele: - la art. 1.1 „Subcontractantul vinde, iar contractantul general cumpără un număr de 33.790 produse de panificație (corn simplu 80 de grame și biscuiți uscați 80 gr)/zi/an școlar pentru anul școlar 2016- 2017„; - la art. 1.3. „Furnizarea și distribuția produselor se face conform graficului de livrare care (...) respectiv subcontractantul va livra zilnic produsele comandate de către contractantul general, care vor fi distribuite la unitățile de învățământ din ... de către S.C. ...S.R.L. cu mașinile și personalul acestuia”, iar - la art 5 ”Subcontractantul se angajează față de contractant cu aceleași obligații și responsabilități pe care contractantul le are față de investitor conform contractului”; Contractul de vânzare-cumpărare nr. 903/06.06.2016, încheiat între S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... S.R.L., având ca obiect cumpărarea de produse de panificație (corn simplu 80 gr și biscuiți uscați 80 gr)/zi/an școlar pentru anul școlar 2016-2017. În cadrul acestui contract s-au stipulat următoarele: - la art. 1.3. „Furnizarea și distribuția produselor se face conform graficului de livrare care (...) respectiv subcontractantul va livra zilnic produsele comandate de către contractantul general, care vor fi distribuite la unitățile de învățământ din ... de către S.C. ...S.R.L. cu mașinile și personalul acestuia”; - la art. 5.1. „Produsele de panificație sunt depozitate până la livrare în depozitul subcontractantului”; - la art. 5.9. „La data preluării mărfurilor, proprietatea asupra mărfurilor și riscurile se transmit de la vînzător la cumpărător”; Documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor nr. 06612 din 27.06.2013, eliberat de ...., pentru unitatea S.C. ... S.R.L., pentru punctul de lucru: Unitate producție produse de panificație (...) în care se desfășoară următoarele activități: recepție materii prime, depozitare, prelucrare făină și incrediente de origine nonanimală în vederea obținerii specialităților de panificație (cornuri) și a produselor de patiserie (biscuiți) precum și depozitarea produselor obținute și livrarea acestora către alte societăți comerciale”; Autorizația sanitară de funcționare nr. 47823/20.06.2013 pentru fabrica de biscuiți și produse de panificație - pentru unitatea S.C. ... S.R.L.; Notificarea de certificare a conformității pentru fabrica de biscuiți și produse de panificație - pentru unitatea S.C. ... S.R.L.; 8
Adresa nr. 13247/2561/27.07.2015, emisă de către ... societății S.C. ...S.R.L. în care sunt menționate următoarele: „Având în vedere adresa dumneavpoastră înregistrată la ... cu nr. 13105/23.07.2015, prin care ne informați că societatea dumneavoastră nu deține produse alimentare în „instalații proprii”, ci efectuează operațiuni de distribuție (intermediere) cu alimente produse înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor cu alte firme cu mașini autorizate sanitar veterinar pe alte fime, vă informăm că Ordinul nr. 111 din 16 decembrie 2008, modificat, respectv ordinul 57/2010 emitent: ..., nu prevede înregistrarea sanitar veterinară și pentru siguranța alimentului pentru activitatea pe care o desfășurați”. Din cele mai sus reținute, Consiliul determină faptul că în cadrul contractului de furnizare care urmează a fi atribuit, S.C. ...S.R.L. va presta serviciile de transport și distribuție zilnică a produselor furnizate de către S.C. ...S.R.L., acesta fiind subcontractor al S.C. ...S.R.L., în concordanță cu mențiunile din cadrul ofertei tehnice, respectiv: - se vor furniza produse de panificație: cornuri sau batoane și biscuiți și - se vor asigura transportul și distribuția zilnic, bisăptămânal și săptămânal la destinatar. Consiliul determină că în speţă sunt relevante următoarele dispoziţii legale: - Normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală aprobate prin Ordinul preşedintelui .... nr. 111/2008, art. 31 lit. c), d) și h) – „c) activităţi supuse înregistrării pentru siguranţa alimentelor - activităţile de prelucrare şi/sau fabricare a produselor de origine nonanimală, precum şi alte activităţi conexe desfăşurate de unităţile prevăzute în anexa nr. 9, care sunt supuse înregistrării şi controlului privind siguranţa alimentelor; d) document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor - documentul emis de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru activitățile din unitățile supuse înregistrării pentru siguranța alimentelor și h) „punere pe piaţă - deţinerea de alimente în vederea vânzării, inclusiv oferirea spre vânzare sau orice alte forme de transfer, gratuit ori nu, precum şi vânzarea, distribuţia şi alte forme de transfer propriu-zise”; şi pct. 2 – „Înregistrarea pentru siguranţa alimentelor a unităţilor care procesează, produc, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare de origine nonanimală”; Anexa nr. 9 – „ACTIVITĂŢI supuse 9
înregistrării şi controlului pentru siguranţa alimentelor”, pct. VI „Alte activităţi”, subpct. 3 – „Depozit alimentar pentru produse de origine nonanimală - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi livrarea de produse proaspete şi/sau preambalate de origine nonanimală, atât pentru alte unităţi, cât şi pentru consumatorul final”; - O.U.G. nr. 34/2006, art. 183 – „Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică şi, după caz, de atestare ori apartenenţă din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din ţara în care ofertantul/candidatul este stabilit”; - Ordinul preşedintelui ... nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, anexa nr. 1 – „Formulări nerestrictive documentaţia de atribuire/anuntul de participare/invitaţia de participare se acceptă/validează”, prin care, în aplicarea art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006, se precizează că solicitarea „autorizaţiei de punere pe piaţă/de comercializare emisă pe numele operatorului economic” este cerinţă nerestrictivă; anexa nr. 2 a aceluiaşi ordin, în cadrul căreia, referitor la „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale - Atestate, autorizaţii, certificate operatori economici”, în cazul ofertei individuale cu subcontractant declarat, se statuează că cerința referitoare la autorizare poate fi îndeplinită de subcontractant, numai cu condiţia ca acesta să execute integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectivă. Faţă de dispoziţiile legale precitate, Consiliul reţine: - S.C. ...S.R.L., în calitate de ofertant, a depus ofertă individuală, la procedura organizată de către ...; - S.C. ...S.R.L., deţine documentul de calificare precizat în cadrul pct. III.2.1.b) “Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale” al fişei de date, “Cerinta nr. 2” ca fiind “DOCUMENT DE INREGISTRARE PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR, emis de Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor conform Ordinului nr. 111/2008”; - inclusiv, în cadrul fișei de date a achiziției, s-a consemnat faptul că „Documentele vor fi emise dupa caz pe numele ofertantului (in cazul ofertei individuale), asociatului/asociatilor care vor indeplini partea din contract pentru care se solicita documentul, conform prevederilor din Anexa 2 la Ordinul 509/2011 al ANRMAP (in cazul ofertei comune), subcontractantului (pentru partea din contract pe care o realizeaza)”; - argumentele aduse de autoritatea contractantă, în motivarea deciziei sale cu privire la îndeplinirea cerinței în discuție de către subcontractantul declarat, asfel nemaifiind necesară și depunerea documentului și de către ofertant, se bazează pe opinia împărtășită de 10
Curtea de Apel ... în cadrul Deciziei nr. 3224/2015, pronunţată în 26.10.2015, în Dosarul nr. 636/57/2015, unde organizatoarea procedurii de atribuire, a fost aceeași autoritate contractantă cu cea din speța supusă analizei, respectiv ..., rezultatul a fost contestat la Consiliu și a vizat același aspect care a fost tranșat prin Decizia Curţii de Apel ... avand ca obiect, litigiul privind achiziţiile publice - Decizia CNSC nr. 1572/.../1690/2015 în care aceasta a reţinut următoarele:„(...) Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele: Autoritatea contractantă ... a iniţiat procedura de achiziţie publică licitaţie deschisă «Funizare şi distribuţie produs». Din cadrul programului naţional „Lapte - Corn", la care s-a înscris şi petenta care a depus ofertă pentru loturile nr. 1. 2, 3 şi 4. Prin fişa de date a achiziţiei la secţiunea Condiţii de participare pct. III.2 „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale", „Cerinţă nr. 2" s-a solicitat din partea ofertanţilor ..document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor emis de ... conform Ordinului nr. 111/2008. Prin comunicarea raportului procedurii nr. 15662/III/D/5/ 26.08.2015 a fost informată petenta că oferta sa a fost declarată inacceptabilă întrucât nu a tăcut dovada îndeplinirii acestei cerinţe, nefiind luat în considerare documentul S.C. ...S.R.L., care este producătorul şi furnizorul petentei, care ar fi îndeplinit în nume personal condiţiile de calificare impuse, iar acesta nu a fost prezentat ca subcontractant. S.C. ...S.R.L. are calitate de furnizor (vânzător) al produselor livrate petentei S.C. ...S.R.L., dar şi de chiriaş al mijloacelor de transport necesare livrărilor către beneficiar - autoritatea contractantă. Din conţinutul contractelor nr. 589 din 01.07.2015 şi 632 din 08.07.2015. încheiate între aceşti doi operatori economici, rezultă că proprietatea asupra produselor şi riscurile asociate proprietăţii sunt ale ofertantului, din momentul livrării de către vânzător, iar utilizarea mijloacelor de transport închiriate, pentru distribuţia produselor, este la dispoziţia aceluiaşi ofertant. Pe de altă parte, din documentaţia de atribuire ce a stat la baza întregii proceduri nu rezultă că autoritatea contractantă ar fi limitat participarea în competiţie doar a producătorilor produselor de panificaţie şi/sau a transportatorilor acestora, condiţie care, ar fi fost restrictivă. Cu toate acestea, interpretarea dată de autoritatea contractantă şi de Consiliu normelor legale incidente, fac din această cerinţă de calificare o condiţie restrictivă. Cerinţa prezentării unui document care să i se ateste înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală şi 11
nonanimală, pe numele ofertantului petent, este obligaţie imposibilă, întrucât acesta acţionează în calitate de intermediar în procesul de vânzare al acestor produse, pentru care Ordinul nr. 57/2010 nu prevede înregistrarea din acest punct de vedere, aspect ce rezultă cu claritate şi din adresa nr. 13247/2561/27.07.2015 emisă de ...(fila 144), ceea ce ar exclude-o de plano de la orice procedură de achiziţe având ca obiect produsele distribuite. Aşa cum a reţinut şi Consiliul, potrivit art. 31 lit. c din Ordinul Preşedintelui ... nr. 111/2008 sunt supuse înregistrării pentru siguranţa alimentelor activităţile de prelucrare şi/sau fabricare a produselor de origine nonanimală, precum şi alte activităţi conexe desfăşurate de unităţile prevăzute în anexa nr. 9, iar conform art. 32 din acelaşi act normativ. Activităţile din domeniul alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în anexa nr. 9 se desfăşoară în baza declaraţiei pe propria răspundere, a certificatului constatator eliberat de oficiul registrului comerţului teritorial de pe lângă tribunalul pe raza căruia este înregistrat sediul social şi în baza documentului de înregistrare pentru siguranţa alimentelor emis de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului din anexa nr. 10". Insă, în această categorie intră, conform Anexei nr. 9 la care se face trimitere. „Unităţi pentru fabricarea pâinii, produselor proaspete de patiserie, plăcintelor, specialităţilor de panificaţie, checurilor, tartelor etc. - unitate prevăzută cu spaţii, amenajări, dotări şi instalaţii specifice, inclusiv spaţii de frig. pentru recepţia materiei prime, depozitarea, prelucrarea făinii şi a ingredientelor de origine vegetală şi animală, în vederea obţinerii produselor proaspete de patiserie, plăcintelor, specialităţilor de panificaţie, checurilor, tartelor etc., precum şi cu spaţii de depozitare şi livrare corespunzătoare." şi „Unităţi pentru fabricarea biscuiţilor, pişcoturilor, a produselor uscate de panificaţie, a produselor de patiserie şi prăjiturilor conservate, precum şi pentru fabricarea produselor pentru gustări dulci sau sărate - unitate prevăzută cu spaţii amenajări, dotări şi instalaţii specifice, inclusiv spaţii de frig. pentru recepţia materiei prime depozitarea, prelucrarea materiilor prime de origine mimală şi vegetă în vedere fabricării biscuiţilor, pişcoturilor, a produselor uscate de panificaţie, prăşiturilor conservate, precum şi fabricarea produselor pentru gustări dulci sau sărate, precum şi cu spaţii de depozitare, păstrare şi livrare corespunzătoare” categorie în care nu intră societatea petentă. Din această perspectivă, cerinţa impusă în caietul de sarcini este îndeplinită prin depunerea „Documentului de înregistrare pentru siguranţa alimentelor" eliberat de către ..., sub nr. 06612 din 27.06.2013, pentru S.C. ...S.R.L., aşa încât descalificarea ofertei petentei, prin calificarea ei ca inacceptabilă, este nelegală. 12
Faţă de cele ce preced, Curtea va admite plângerea formulată de petentă, va fi modificată decizia CNSC contestată în sensul anulării rezultatului procedurii pentru loturile 1, 2, 3 şi 4 comunicat cu adresa nr. 15662/III/D/5/26.08.2015 şi va dispune obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii prin reevaluarea acestei oferte. Admite plângerea formulată de petenta S.C. ...S.R.L. formulată în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... împotriva Deciziei nr. 1572/.../1690 pronunţată Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor pe care o modifică şi rejudecând: Admite contestaţia formulată de S.C. ...S.R.L. în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... şi drept urmare: Anulează rezultatul procedurii de atribuire pentru loturile nr. 1, 2, 3 şi 4 comunicat cu adresa nr. 15.662/III/D/5 şi obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, prin reevaluarea acestei oferte . Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2015.” Astfel, în decizia invocată s-au reţinut aspectele conform cărora pe de o parte S.C. ...S.R.L., nu intră în categoria unităților enumerate în cadrul anexei nr. 9 pentru care este necesară deținerea documentului de înregistrare pentru siguranța alimentelor, iar pe de altă parte, cerința este îndeplinită prin deținerea documentului de către S.C. ...S.R.L., în calitate de subcontractant care execută integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectivă. Contrar celor raționate de societatea contestatoare, în speță având în vedere faptul că S.C. ... S.R.L. ”va furniza produse de panificație (corn simplu 80 gr, biscuiți uscați 80 gr), fabricarea, ambalarea, depozitarea produselor de panificație în vederea distribuției de către ofertantul S.C. ...S.R.L. la unitățile școlare din jud. Alba”, este alegerea ofertantului participant privind modalitatea de participarea la procedură și ce activități va subcontracta. Astfel sunt lipsite de relevanță aprecierile potrivit cărora, având în vedere faptul că din documentele furnizate de ONRC, rezultă că S.C. ...S.R.L., are ca domeniu principal de activitate fabricarae pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie și că desfășoară la sediu și activități de depozitare, acesta trebuind să prezinte toate autorizările necesare, nefiind incidente în speță aspectele invocate, prin raportare la modul în care a ales să subcontracteze partea din contractul de achiziției supus procedurii de atribuire în cauză. Conform legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice, ofertantul poate participa la procedura pentru atribuirea unui contract, în nume propriu, se poate asocia, poate subcontracta şi poate beneficia de susţinerea unui terţ. Raţionamentul conturat de autoritatea contractantă în favoarea argumentelor potrivit cărora S.C. ...S.R.L. a îndeplinit cerința vizavi de documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor, emis de Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor conform 13
Ordinului nr. 111/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, prin depunerea acestuia de către subcontractantul declarat S.C. ...S.R.L. este judicios în cauză și va fi reținut în soluționare din considerentele prezentate în continuare. Așa cum a fost mai sus reținut, ofertantul S.C. ...S.R.L. a declarat pe S.C. ...S.R.L. subcontractant în vederea realizării contractului de furnizare, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în cadrul ofertei: S.C. ...S.R.L. va presta serviciile de transport și distribuție zilnică a produselor furnizate de către S.C. ...S.R.L., acesta fiind subcontractor al S.C. ...S.R.L. Ofertantul S.C. ...S.R.L. a prezentat „Document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor” nr. 06612 din 27.06.2013, eliberat de ...- pentru puctul de lucru ..., emis de ... pentru S.C. ...S.R.L care în calitate de subcontractant execută integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectiv activităţile de furnizare - fabricarea, ambalarea, depozitarea produselor de panificație. Din Acordul de subcontractare nr. 908/06.06.2016 mai sus amintit, rezultă că toate activităţile ce necesită înregistrare sanitar-veterinară sunt subcontractate către SC ... SRL care deţine Documentul de înregistrare pentru siguranţa alimentelor emis de ... conform Ordinului nr. 111/2008. Dispozițiile art. 7 alin. 1 şi ale Anexei nr. 1 din Ordinul preşedintelui ... nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 183 din O.U.G. nr. 34/2006 vizând "Atestate, autorizaţii, certificate operatori conomici” stipulează că: "în cazul în care se impune, la criteriul de calificare capacitatea de exercitare a activităţii profesională (...) în cazul unui grup de operatori economici care depun ofertă comună, cerinţa este considerată îndeplinită dacă unul dintre asociaţi - respectiv subcontractantul, dacă este cazul - deţine autorizarea solicitată şi numai cu condiţia ca acesta să execute integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectivă'', sunt incidente în cazul subcontractantului S.C. ...S.R.L., declarat. Demn de reținut în soluționare este și adresa nr. 13247/2561/27.07.2015 emisa de ..., mai sus amintită din care rezultă în mod explicit, că întrucât S.C. ...S.R.L nu deţine produse alimentare în „instalaţiile proprii", potrivit Ordinului nr. 111/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu se prevede înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentului. Ori atâta vreme cât autoritatea competentă care poate furniza informații și confirmări, în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, respectiv ... a precizat că nu impune înregistrarea sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentului, rezultă că S.C. ...S.R.L., nu avea obligativitatea depunerii documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor, emis de ...conform Ordinului nr. 111/2008, cu modificările și completările ulterioare. 14
În raport de toate aspectele mai sus evocate, solicitările S.C. ...S.R.L., cu privire la anularea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei depuse de S.C. ...S.R.L. , cu consecința descalificării acesteia sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse de Consiliu. Practica Consiliului cu privire la speța de față este statornică şi jurisprudenţa este constantă, fiind relevante în cauză Deciziile Consiliului nr. 1305/.../1445 din 11.08.2015, Decizia nr. 1651/.../1730 din 01.10.2015, cu privire la similitudinea situației din prezenta cauză. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 15
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.