AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1628/2025

UBITECH CONSTRUCTII SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - U.M. 02192

Decizia CNSC nr. 1628/C9/1743 din 13.06.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1628/C9/1743 din 13.06.2025

Data din document
2025-06-13
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară „Realizare pavilion nou bloc alimentar și sală de mese din cazarma 1369 Constanța”, cod CPV 45000000-7 Lucrări de construcții (Rev.2), de ACADEMIA NAVALĂ ”Mircea cel Bătrân” - Unitatea Militară 02192 Constanța, cu sediul în Constanța, str. Fulgerului nr. 1, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluţionării contestaţiei; 2) Obligarea autorităţii contractante la modificarea în parte a documentaţiei de atribuire şi eliminarea/amendarea cerinţelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i şi/sau nelegale/-i, astfel cum este detaliat în cuprinsul contestaţiei: (i) în tot cuprinsul documentaţiei de atribuire unde se face referire la acestea; (ii) obligarea autorităţii contractante de a publica un anunţ de tip erată prin care să aducă la cunoştinţa operatorilor economici modificările admise,…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate, solicitările din cadrul punctelor 4.1, 4.2 și 4.4 din contestație și, ca rămase fără obiect, solicitările din cadrul celorlalte puncte din contestație. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1628/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 32022Data înregistrării: 2025-05-16
ContestatorUBITECH CONSTRUCTII SRLCUI 35049422
Autoritate contractantăMINISTERUL APARARII - U.M. 02192CUI 4515484

2025_1628_2025_Decizie_1628.pdf, BO2025_1628_2025_BO2025_1628.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.630 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1628/C9/1743 Data: 13.06.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32022/16.05.2025, UBITECH CONSTRUCȚII SRL, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 02, etaj 8, sectorul 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti sub nr. J2019013056405, CUI RO35049422, reprezentată legal prin Copraag Admin SRL, administrator, prin Adrian-Dorel Grigore și convențional prin „Mușat și Asociații‟ S.p.a.r.l., cu sediul în Bucureşti, bd. Aviatorilor nr. 43, sectorul 1, sediul procesual ales, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară „Realizare pavilion nou bloc alimentar și sală de mese din cazarma 1369 Constanța”, cod CPV 45000000-7 Lucrări de construcții (Rev.2), de ACADEMIA NAVALĂ ”Mircea cel Bătrân” - Unitatea Militară 02192 Constanța, cu sediul în Constanța, str. Fulgerului nr. 1, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluţionării contestaţiei; 2) Obligarea autorităţii contractante la modificarea în parte a documentaţiei de atribuire şi eliminarea/amendarea cerinţelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i şi/sau nelegale/-i, astfel cum este detaliat în cuprinsul contestaţiei: (i) în tot cuprinsul documentaţiei de atribuire unde se face referire la acestea; (ii) obligarea autorităţii contractante de a publica un anunţ de tip erată prin care să aducă la cunoştinţa operatorilor economici modificările admise, cu consecinţa acordării unui termen suplimentar în vederea depunerii ofertelor actualizate, după caz; 3) în toate cazurile, cu aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, a principiului proporţionalităţii şi a jurisprudenţei CJUE obligatorii indicate în prezenta contestaţie. Pagina 1 din 2

§ 2

Prin Încheierea nr. 1857/C9/1743/23.05.2025, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii formulată de UBITECH CONSTRUCȚII SRL.

§ 3

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate, solicitările din cadrul punctelor 4.1, 4.2 și 4.4 din contestație și, ca rămase fără obiect, solicitările din cadrul celorlalte puncte din contestație. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 77.758 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32022/16.05.2025, ... SRL, cu sediul în Bucureşti, ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti sub nr. J...., CUI RO..., reprezentată legal prin ... SRL, administrator, prin ... și convențional prin „...‟ S.p.a.r.l., cu sediul în ..., sediul procesual ales, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară „Realizare pavilion nou bloc alimentar și sală de mese din ... ...”, cod CPV 45000000-7 Lucrări de construcții (Rev.2), de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluţionării contestaţiei; 2) Obligarea autorităţii contractante la modificarea în parte a documentaţiei de atribuire şi eliminarea/amendarea cerinţelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i şi/sau nelegale/-i, astfel cum este detaliat în cuprinsul contestaţiei: (i) în tot cuprinsul documentaţiei de atribuire unde se face referire la acestea; (ii) obligarea autorităţii contractante de a publica un anunţ de tip erată prin care să aducă la cunoştinţa operatorilor economici modificările admise, cu consecinţa acordării unui termen suplimentar în vederea depunerii ofertelor actualizate, după caz; 3) în toate cazurile, cu aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, a principiului proporţionalităţii şi a jurisprudenţei CJUE obligatorii indicate în prezenta contestaţie. Prin Încheierea nr. 1857/C9/.../23.05.2025, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii formulată de ... SRL.

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 28

§ 3

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ... SRL critică unele prevederi ale documentației de atribuire, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă restrânge nejustificat competiţia şi numărul de potenţiali ofertanţi la procedură, încălcând prevederile legislaţiei achiziţiilor publice 4.1. Cerinţa din formularul de propunere tehnică privind prezentarea fişelor tehnice este restrictivă, nejustificată şi nelegală. Solicitarea privind prezentarea unui cont demo de telegestiune este prematură şi contrară naturii contractului de proiectare şi execuţie Redă, pentru a facilita soluţionarea contestației, extras din formularul de propunere tehnică, pag. 180-185. Consideră că solicitarea, în etapa de ofertare, pentru un contract de tip proiectare şi execuţie (referit în continuare inclusiv ca „P+E"), a unor documente precum fişele tehnice finale ale produselor sau capturi de ecran dintr-o aplicaţie implementată / cont demo (care implică o soluţie tehnică deja particularizată) este, în mod tipic, contrară naturii contractelor P+E. Astfel, sub un prim aspect, cerinţele, astfel cum au fost formulate, au caracter restrictiv, întrucât, astfel cum reiese din îndrumarea ANAP privind detalierea excesivă a listelor de preţuri în contractele de tip proiectare şi execuţie lucrări şi utilizarea adecvată a fişelor tehnice/listei de informaţii tehnice aferente echipamentelor în cadrul contractelor de lucrări, din 07.03.2023), fişele tehnice ale echipamentelor/utilajelor/ materialelor sunt utilizate exclusiv în contractele de execuţie lucrări. Îndrumarea ANAP precizează explicit că fişele tehnice detaliate sunt utilizate exclusiv în contractele de execuţie de lucrări, unde proiectul tehnic este finalizat, şi nu în contractele P+E, unde proiectarea este parte a contractului. În mod similar, HG nr. 907/2016, în Anexa 10, menţionează fără echivoc că fişele tehnice ale utilajelor şi echipamentelor tehnologice sunt parte a proiectului tehnic şi sunt obligatorii pentru contractele de execuţie de lucrări, nu pentru cele de proiectare şi execuţie. Or, prezentul contract, având ca obiect Servicii de proiectare şi execuţie de lucrări pentru proiectul de investiţie imobiliară "Realizare pavilion nou bloc alimentar şi sală de mese din ... ...", este un contract de proiectare şi execuţie lucrări. Prin forţarea ofertanţilor să se angajeze la un nivel de detaliu tehnic (prin fişe tehnice) la o etapă incipientă (ofertarea P+E), se restrânge flexibilitatea, concurenţa şi capacitatea acestora de a depune oferte eligibile, respectiv este vădit îngrădit accesul IMM-urilor în ofertare, dat fiind că obţinerea unor fişe tehnice presupune un volum de muncă (implicit costuri) ridicate. Pagina 2 din 28

§ 4

Solicită Consiliului să aibă în vedere inclusiv secţiunea 4.2. din contestaţie, unde este prezentat în mod detaliat faptul că solicitarea fişelor tehnice este o caracteristică a contractelor de execuţie de lucrări, iar nu P+E. Sub un al doilea aspect, scopul legitim al autorităţii contractante este de a verifica dacă sistemul de telegestiune ofertat îndeplineşte funcţionalităţile solicitate. Însă, modalitatea impusă pentru a demonstra acest lucru - prin prezentarea unui cont demo şi capturi dintr-o aplicaţie implementată la un client anterior (beneficiar final) şi obţinerea acordului acestuia - este vădit disproporţionată şi excesivă. Solicitarea unei soluţii detaliate încă din faza de ofertare echivalează cu solicitarea unui proiect finalizat, ceea ce dezavantajează operatorii economici care propun soluţii alternative sau inovatoare, dar care nu le-au implementat anterior în formă identică. Mai mult, această combinaţie de cerinţe agravează caracterul restrictiv şi nelegal al documentaţiei de atribuire, întrucât favorizează nejustificat anumiţi operatori care dispun deja de soluţii tehnice similare implementate, reducând drastic concurenţa reală. în cazul contractelor P+E, autoritatea contractantă ar trebui să se axeze pe specificaţii de performanţă şi criterii funcţionale, nu pe demonstrarea unei soluţii preexistente. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia achiziţiilor publice statuează nelegalitatea cerinţelor excesive impuse prin documentaţia de atribuire. Concluionează că, având în vedere recomandările ANAP şi faptul că, în cazul contractelor de proiectare şi execuţie lucrări, nu trebuie solicitate fişe tehnice sau impuse soluţii tehnice, în concordanţă cu principiul proporţionalităţii, solicită Consiliului să dispună obligarea autorităţii la luarea măsurilor de remediere în sensul eliminării solicitării din documentaţia de atribuire a prezenării (i) unui cont demo pentru aplicaţia de telegestiune ofertată, (ii) a fişelor tehnice şi (iii) de capturi dintr-o aplicaţie implementată până la momentul licitaţiei alături de acordul beneficiarului final pentru prezentarea acestora. 4.2. Cerinţa din Fişa de date şi formularul de propunere tehnică privind prezentarea fişelor tehnice este restrictivă, nejustificată şi nelegală Apreciază că obligativitatea prezentării în cadrul propunerii tehnice a „fişelor tehnice oficiale de la furnizor/producător" pentru toate materialele şi echipamentele ce se vor utiliza la execuţia lucrărilor este nelegală, disproporţionată, prematură şi restrictivă. Solicitarea fişelor tehnice de la producători pentru totalitatea materialelor şi echipamentelor, înainte ca faza de proiectare (care este parte integrantă a contractului P+E) să fie finalizată sau măcar avansată la un nivel de detaliu care să permită identificarea exactă a fiecărui produs şi producător, este vădit excesivă. Pagina 3 din 28

§ 5

Numărul şi diversitatea materialelor şi echipamentelor într-un proiect de anvergură pot fi extrem de mari, iar obţinerea şi compilarea acestor fişe tehnice pentru toate elementele (de la cele structurale majore până la accesorii minore) reprezintă o sarcină administrativă şi de timp disproporţionată în raport cu necesitatea evaluării conformităţii ofertei în acest stadiu incipient. Demonstrarea conformităţii materialelor şi echipamentelor cu cerinţele se face, în mod curent, prin prezentarea fişelor tehnice şi a altor documente de calitate (certificate de conformitate, declaraţii de performanţă etc.) spre aprobare Beneficiarului/Dirigintelui de Şantier înainte de achiziţionarea şi punerea în operă efectivă a acestora, în baza proiectului tehnic avizat. Aceasta este şi cerinţa explicită din multe normative tehnice în construcţii (ex: Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu reglementările subsecvente). Este nerezonabil şi excesiv de împovărător să se solicite ofertanţilor să obţină şi să prezinte fişe tehnice de la producători pentru materiale şi echipamente care încă nu sunt pe deplin specificate în cadrul unui proiect tehnic finalizat. În consecinţă, în cazul contractelor de proiectare şi execuţie de lucrări, autoritatea contractantă trebuie să prezinte, în cadrul documentaţiei de atribuire, lista echipamentelor/utilajelor pentru care solicită din partea ofertanţilor prezentarea de informaţii tehnice, precum şi descrierea informaţiei solicitate şi, dacă este cazul, a unităţii de măsură aferente. Este recomandat ca această listă să conţină doar principalele tipuri/categorii de echipamente/utilaje ce se estimează că vor fi încorporate în lucrare şi care au rol important în obţinerea nivelului de calitate dorit al proiectului sau a performanţelor şi duratei de viaţă a acestuia. Faptul că, în cazul contractelor de proiectare şi execuţie de lucrări, este nejustificat să se solicite prezentarea fişelor tehnice pentru echipamente este confirmat şi de jurisprudenţă. În acest sens, redă, cu titlu exemplificativ, un extras din Decizia nr. 1981/C11/2071 din 25.08.2023. Or, în locul fişelor tehnice detaliate şi documentelor suport complete, autoritatea contractantă ar trebui să accepte declaraţii de conformitate generală, prin care ofertanţii îşi asumă capacitatea de a furniza dotările tehnice conforme specificaţiilor tehnice, cu detalii complete, care să fie prezentate anterior începerii fazei de execuţie. Mai mult, conform documentului emis de ANAP, intitulat Notificare privind bunele practici în realizarea achiziţiilor aferente contractelor de lucrări pentru construcţia/modernizarea obiectivelor de investiţii", în cazul atribuirii unui contract ce include proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia obiectivului de investiţii, trebuie pornit de la premisa că elaborarea proiectului tehnic, respectiv stabilirea soluţiei tehnice şi a metodologiei de execuţie a lucrărilor, alături de metodele de lucru, Pagina 4 din 28

§ 6

precum şi selectarea materialelor şi a echipamentelor care vor fi încorporate în lucrare, se numără printre responsabilităţile contractantului. Solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul eliminării din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţelor defectuoase conform cărora prezentarea fişelor tehnice ale echipamentelor/dotărilor/produselor ofertate ar fi obligatorie la momentul ofertării, având în vedere caracterul restrictiv, excesiv, nelegal şi nejustificat al acestei cerinţe. 4.3. Cerinţa din Fişa de date privind prezentarea activităţilor detaliate în strictă concordanţă cu devizele pe obiect este restrictivă şi nejustificată. Această cerinţă, prin impunerea ca activităţile să fie detaliate „în strictă concordanţă cu devizele pe obiect, cu Caietele de sarcini de execuţie", este considerată disproporţionată, prematură şi restrictivă în contextul unui contract de P+E. Într-un contract de proiectare şi execuţie, „devizele pe obiect" şi „caietele de sarcini de execuţie" furnizate în documentaţia de atribuire sunt, de regulă, bazate pe o fază de proiectare anterioară (ex: Studiu de Fezabilitate) şi au un caracter orientativ sau reprezintă cerinţe minime de performanţă. Ofertantul, în calitate de viitor proiectant şi executant, îşi asumă responsabilitatea elaborării/definitivării proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie. Acest proces de proiectare poate conduce la optimizări, ajustări ale cantităţilor de lucrări, sau chiar la o structurare diferită a anumitor activităţi faţă de cele reflectate în devizele iniţiale. A impune, încă din faza de ofertare, o detaliere a activităţilor „în strictă concordanţă" cu aceste documente preliminare este prematur şi excesiv. Aceasta ar presupune că ofertantul fie ignoră potenţialele optimizări pe care le-ar putea aduce în faza de proiectare (limitându-se la o simplă preluare a structurii iniţiale), fie este obligat să realizeze un efort considerabil de pre-proiectare şi planificare detaliată, specific mai degrabă etapei post-contractare şi post-definitivare a proiectului tehnic. Angajamentul ferm de a elabora şi prezenta spre aprobare un plan de execuţie complet detaliat (pe activităţi, cu resurse alocate, în concordanţă cu devizele finale) poate fi realizat abia după finalizarea şi aprobarea de către Beneficiar a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie elaborate de Antreprenor. Concluzie: solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul eliminării din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţelor defectuoase conform cărora prezentarea ,Managementul tuturor resurselor alocate si al timpului de execuţie pe fiecare activitate in parte. Activitatile vor fi detaliate in stricta concordanta cu devizele pe obiect, cu Caietele de sarcini de execuţie si cu strategia de abordare a obiectivului" ar fi obligatorie la Pagina 5 din 28

§ 7

momentul ofertării, având în vedere caracterul restrictiv, excesiv, nelegal şi nejustificat al acestei cerinţe. 4.4. Cerinţa din formularul de propunere tehnică privind alocarea unor resurse excesive în cadrul unui contract de proiectare şi execuţie este restrictivă, nejustificată şi nelegală. Cerinţa indicată nu este nici clară, nici previzibilă. Neclaritatea şi caracterul excesiv/disproporţionat al cerinţei privind detalierea numărului de zile de muncă pentru fiecare categorie de expert (cheie şi non-cheie, senior şi junior) pe întreaga durată a contractului şi corelarea directă a acestuia cu durata activităţilor din planul de lucru şi cu propunerea financiară, în contextul unui contract de tip proiectare şi execuţie, înainte de elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie, este considerată excesivă şi dispoporţionată. Apreciază că cerinţele sunt neclare, disproporţionate, excesiv de detaliate şi practic imposibil de îndeplinit în mod fundamentat şi realist în etapa de ofertare pentru execuţia a unui contract de tip proiectare şi execuţie din următoarele considerente: • Neclaritate şi inadecvare la specificul unui proiectare şi execuţie în etapa de ofertare: Cerinţa de a nominaliza „numărul de zile de muncă pentru fiecare categorie de expert pe durata Contractului" şi de a corela direct durata activităţilor din grafic cu „numărul experţilor şi a zilelor pe expert" este specifică şi aplicabilă cu precădere contractelor de servicii (de proiectare/supervizare de lucrări). În astfel de contracte, resursa principală o constituie personalul TESA (tehnic, economic, socio-administrativ), iar efortul poate fi estimat şi corelat cu tarife orare/zilnice pentru experţi nominalizaţi. Într-un contract proiectare şi execuţie, faza de execuţie implică o complexitate mult mai mare a resurselor, incluzând pe lângă personalul TESA (manager proiect, şefi de şantier, ingineri, responsabili tehnici cu execuţia etc.), un număr semnificativ de personal muncitori (dulgheri, fierari, zidari, instalatori, electricieni etc.), precum şi utilaje şi materiale. Durata activităţilor de execuţie este determinată de un cumul de factori: tehnologia de execuţie, productivitatea muncii (influenţată de calificarea muncitorilor şi condiţiile de lucru), disponibilitatea şi performanţa utilajelor, aprovizionarea cu materiale, şi nu poate fi redusă simplist la „număr experţi x zile/expert". Documentaţia de atribuire pare să preia în mod nediferenţiat o cerinţă specifică serviciilor de proiectare/supervizare şi o extinde asupra întregului contract de proiectare şi execuţie, inclusiv asupra fazei de execuţie, creând confuzie şi dificultăţi majore în elaborarea unei oferte realiste. Or, este evident faptul că, pentru a alege cea mai competitivă ofertă (faţă de criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ), nu Pagina 6 din 28

§ 8

este necesar a fi prezentată o ofertă detaliată excesiv, în raport de cerinţe neclare. De asemenea, subfactorul privind „numărul de zile de muncă pe categorie de expert" nu are o metodologie de evaluare clară, astfel că nu poate fi cuantificat obiectiv. Mutatis mutandis, argumentele reţinute de Consiliu în Decizia nr. 153/C5/4263 din 21.01.2025 sunt pe deplin relevante şi în prezenta speţă, în sensul în care factorii şi subfactorii de evaluare trebuie să fie nu doar proporţionali şi corelaţi cu obiectul contractului, ci şi formulaţi în mod clar şi previzibil, astfel încât să permită o evaluare obiectivă şi comparabilă a ofertelor. În cazul de faţă, subfactorul „numărul de zile de muncă pe categorie de expert" este lipsit de o metodologie clară de evaluare, neexistând indicaţii precise privind modalitatea de punctare. Or, în absenţa acestor elemente esenţiale, se creează un risc major de arbitrar şi de afectare a transparenţei procesului de atribuire. • Imposibilitatea estimării fundamentate a zilelor de muncă pentru personalul de execuţie în etapa de ofertare: Necesitatea unui Proiect Tehnic şi a detaliilor de execuţie: într-un contract de proiectare şi execuţie, ofertantul elaborează Proiectul Tehnic de Execuţie (P.Th.) după semnarea contractului. Estimarea exactă a necesarului de personal de execuţie (muncitori pe diverse specialităţi) şi, implicit, a numărului total de zile de muncă pentru aceştia, se poate realiza doar după definitivarea soluţiilor tehnice, a tehnologiilor de execuţie şi, după elaborarea listelor detaliate de cantităţi de lucrări (antemăsurători). Documentaţia de atribuire actuală nu furnizează liste de cantităţi, iar propunerea financiară, conform Fişei de date, se prezintă la nivel de obiecte, ceea ce împiedică o astfel de detaliere a resurselor de muncă. Alocarea resurselor de muncă direct productivă: Necesarul de zile- om pentru muncitori se determină, de regulă, pe baza normelor de deviz (încadrări), aplicate la cantităţile de lucrări rezultate din P.Th. Solicitarea acestei detalieri la nivel de „expert" (termen ambiguu în contextul muncitorilor) pentru faza de execuţie, înainte de a avea Proiect Tehnic şi listele de cantităţi, obligă ofertanţii la estimări speculative, care nu pot fi susţinute tehnic şi economic în mod riguros. Natura variabilă a echipelor de execuţie: Echipele de muncitori fluctuează în funcţie de etapele lucrării, tehnologiile aplicate şi fronturile de lucru. A stabili un „număr de zile de muncă" fix pentru „categorii de experţi" care ar include implicit şi muncitorii, pe întreaga durată a execuţiei, este excesiv si nerealist. Caracterul disproporţionat şi restrictiv al cerinţei: Obligativitatea de a furniza un astfel de nivel de detaliu pentru resursa umană în faza de execuţie, în condiţiile descrise, depăşeşte necesitatea rezonabilă de a demonstra capacitatea tehnică şi de a Pagina 7 din 28

§ 9

asigura planificarea contractului. Aceasta impune un efort considerabil şi nejustificat ofertanţilor. Mai mult, corelarea strictă a „efortului reprezentat ca şi durată... cu numărul experţilor şi a zilelor pe expert" pentru activităţile de execuţie, aşa cum este exemplificată în documentaţie, este improprie, deoarece durata unei activităţi de construcţie depinde de un complex de resurse (muncitori, utilaje, materiale, tehnologie), nu doar de „experţi". Solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul: eliminării din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţei privind detalierea „numărului de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert pe durata Contractului" şi a respectiv a obligaţiei de corelare directă cu planul de lucru şi propunerea financiară pentru faza de execuţie; eliminarea din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţei privind subfactorului de evaluare nr. 5 „Numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert pe durata Contractului - maxim 4 puncte" din cadrul criteriului de atribuire pentru propunerea tehnică, întrucât nu poate fi evaluat în mod obiectiv şi proporţional în această etapă. În subsidiar, solicit Consiliului obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul clarificării modului în care cerinţele contestate se aplică distinct pentru faza de proiectare şi faza de execuţie a lucrărilor; reformulării cerinţelor astfel încât acestea să fie adecvate specificului unui contract de proiectare şi execuţie în etapa de ofertare, permiţând ofertanţilor să demonstreze capacitatea de alocare a resurselor pentru faza de execuţie într-un mod realist (de exemplu, prin descrierea strategiei de asigurare a personalului de execuţie, a structurii echipelor tip, a modului de planificare a necesarului de personal post- proiect tehnic, fără a impune o cuantificare fixă a zilelor-om per „expert" pentru muncitori în această etapă). 4.5. Cerinţa din formularul de propunere tehnică privind definirea resurselor umane şi materiale din capitolul Infrastructură este eronată, fiind susceptibilă să conducă la diminuarea concurenţei şi chiar anularea procedurii. Apreciază că cerinţa referitoare la „Infrastructură", astfel cum a fost formulată în documentaţia de atribuire, prezintă deficienţe semnificative de ordin terminologic, conceptual şi procedural, care afectează grav claritatea şi previzibilitatea acesteia. În măsura în care documentaţia de atribuire nu este clarificată, prin eliminarea / clarificarea cerinţelor ambigue (şi profund defectuoase), procedura este susceptibilă de anulare pentru depunerea unor oferte ce nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare, conform art. 212 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Mai exact, formularea actuală este imprecisă, necorelată cu terminologia de specialitate, intern contradictorie şi susceptibilă de Pagina 8 din 28

§ 10

multiple interpretări, ceea ce generează o incertitudine semnificativă pentru operatorii economici interesaţi. Solicită luarea măsurilor de remediere, în sensul: • reformulării cerinţei de la Capitolul 13, punctul d) din formularul de propunere tehnică, astfel încât termenul „Infrastructură" să fie utilizat în accepţiunea sa corectă (referindu-se la dotări de tip software, hardware, echipamente, utilaje, facilităţi etc.), distinct de resursele umane şi materiale; • clarificării şi separării cerinţelor privind resursele umane şi materiale în secţiuni dedicate sau prin referire la alte puncte relevante ale formularului de propunere tehnică; • eliminării din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţelor (sau reformulării cerinţei) privind corelarea „Infrastructurii" cu „datele de intrare" din capitolul Abordare şi metodologie, pentru a asigura coerenţa logică şi a evita circularitatea; • corelării subfactorului de evaluare nr. 4 din Fişa de date cu o cerinţă reformulată şi precis definită în formularul de propunere tehnică. 4.6. Cerinţa din fişa de date privind secvenţierea, derularea în timp și durata testelor este restrictivă şi nejustificată. Contestatoarea susține că prezentarea secvenţierii, derulării în timp şi duratei testelor, cu evidenţierea clară a activităţilor incluse în procesele de asigurare şi control al calităţii, conform legislaţiei specifice, în etapa de ofertare a unui contract de tip proiectare şi execuţie este excesivă şi nelegală din mai multe considerente fundamentale: i. Cerinţă inadecvată fazei de ofertare în contractele de tip proiectare şi execuţie În faza de ofertare, ofertanţii nu dispun de un proiect tehnic. ii. Nivel excesiv de detaliu solicitat, inadecvat fazei de ofertare Cerinţa implică un nivel de detaliu specific unui Plan de Control al Calităţii. Verificări şi încercări (PCCVI) aferent proiectului tehnic, care se elaborează după definitivarea soluţiilor de proiectare. Se solicită practic, detalii precum: tipurile de teste pentru materiale si la finalizarea lucrărilor, modalitatea specifică de testare, duratele exacte, personalul responsabil alocat si normativele aplicabile pentru fiecare încercare. iii. Ambiguitate privind "Procesele de Asigurare" vs. "Control al Calităţii" în contextul Graficului de Execuţie: Nu este clar definit în documentaţie cum anume și la ce nivel de granularitate trebuie evidenţiate „procesele de asigurare a calităţii" ca activităţi distincte şi cuantificabile în timp în cadrul programului general de execuţie, alături de testele specifice. În lipsa unor cerinţe clare şi transparente şi a unei corelări explicite între activităţile solicitate şi obiectul contractului, există un risc real de interpretare arbitrară din partea comisiei de evaluare. Pagina 9 din 28

§ 11

iv. Impactul asupra elaborării şi evaluării ofertelor Caracterul excesiv de detaliat al acestei cerinţe, coroborat cu lipsa unui P.Th. în faza de ofertare, pune ofertanţii în imposibilitatea de a furniza informaţii precise şi fundamentate, riscând fie să prezinte date speculative, fie să fie depunctaţi/declaraţi neconformi pentru lipsa unui detaliu care nu poate fi, în mod rezonabil, furnizat în acest stadiu. Acest lucru poate afecta comparabilitatea ofertelor şi corectitudinea procesului de evaluare. Solicită luarea măsurilor de remediere, în sensul eliminării din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţelor specifice de a include în programul de execuţie din faza de ofertare „secvenţierea, derularea în timp şi durata testelor, cu evidenţierea clară a activităţilor incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calităţii..." la nivelul de detaliu care presupune existenţa proiectului tehnic. În subsidiar, solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul reformulării cerinţei, astfel încât să solicite o prezentare generală a modului în care ofertantul intenţionează să integreze activităţile de testare şi asigurare/control al calităţii în execuţia lucrărilor, prin descriere conceptuală, identificarea principalelor categorii de teste şi stabilirea unor jaloane orientative, fără impunerea unor detalii speculative privind durate si resursele. 4.7. Cerinţa din Fişa de date vizând reperele privind managementul, logistica şi planificarea aplicată pentru realizarea contractului este restrictivă şi nejustificată. Nivelul extrem de detaliere solicitat la etapa de ofertare devine excesiv şi nerealist, mai ales în cazul unui contract de tip proiectare şi execuţie. în această fază incipientă, nu există încă o soluţie tehnică finală aprobată, iar oferta este formulată pe baza unor ipoteze generale şi a unei înţelegeri preliminare a obiectului contractului. Solicitarea unor informaţii de tipul rutei exacte de transport, echipamente nominale utilizate, ore de lucru detaliate pentru fiecare resursă umană, sau metode de execuţie precise presupune existenţa unui nivel avansat de planificare care, în mod realist, se conturează abia după elaborarea şi aprobarea proiectului tehnic. Solicită luarea măsurilor de remediere, în sensul: obligaţiei de a prezenta detalii exhaustive privind „sursele de aprovizionare cu materiale si echipamente cat si rutele pentru acestea" şi a detaliilor privind „personalul disponibil si orele de lucru alocate" pentru toate activităţile de execuţie, la nivelul specificat; reformulării cerinţei generale privind „reperele privind managementul, logistica şi planificarea aplicată", astfel încât să se solicite o prezentare a strategiei generale şi a abordării conceptuale a ofertantului privind aceste aspecte, adecvată fazei de ofertare a unui contract proiectare şi execuţie şi informaţiilor disponibile (de exemplu, strategia de management de proiect, principiile de planificare şi logistică, Pagina 10 din 28

§ 12

modul general de asigurare a resurselor), fără a impune detalii care depind de finalizarea proiectului tehnic. 4.8. Cerinţa din Fişa de date privind reperele privind prezentarea descrierii succesive a tuturor procedurilor tehnice de execuţie este restrictivă şi nejustificată Ofertantului i se solicită să prezinte descrierea succesivă a tuturor procedurilor tehnice de execuţie (vizate de personalul autorizat, conform legislaţiei in vigoare), prin detalierea tuturor activităţilor ce urmează a fi executate în cadrul contractului. Nu se admit proceduri tehnice de execuţie care nu au aplicabilitate la lucrarea în cauză. Procedurile tehnice de execuţie (PTE) detaliate pentru fiecare activitate specifică de construcţie-montaj sunt elaborate sau adaptate pe baza soluţiilor tehnice finale, a tehnologiilor de lucru alese şi a condiţiilor specifice de şantier, toate acestea fiind definite complet abia în cadrul şi după finalizarea proiectului tehnic. A solicita prezentarea tuturor procedurilor tehnice de execuţie pentru toate activităţile contractului, înainte ca măcar proiectarea detaliată să fi început, este o inversare a fluxului logic al unui contract de tip proiectare şi execuţie. Solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul: eliminării din tot cuprinsul documentației de atribuire a cerinței de a prezenta în faza de ofertare „descrierea succesivă a tuturor procedurilor tehnice de execuție (vizate de personalul autorizat...)" pentru toate activităţile contractului. În subsidiar, solicită Consiliului obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul: • reformulării cerinţei, astfel încât să se solicite, de exemplu, prezentarea unei liste a principalelor proceduri tehnice de execuţie pe care ofertantul intenţionează să le elaboreze şi să le aplice, şi/sau prezentarea unor exemple de proceduri tehnice de execuţie relevante pentru lucrări similare sau pentru cele mai critice activităţi ale contractului, fără a impune vizarea prealabilă pentru toate acestea în faza de ofertare. 4.9. Cerinţa din Fişa de date privind Listele cu cantităţile de lucrări (fără valori) este restrictivă şi încalcă prevederile HG nr. 907/2016 Generarea unor liste de cantităţi de lucrări, chiar şi fără valori, necesită un efort considerabil de pre-dimensionare şi pre-proiectare din partea ofertanţilor. Aceştia ar trebui să dezvolte, cel puţin la un nivel conceptual avansat, soluţiile tehnice pentru toate obiectele şi specialităţile, pentru a putea extrage cantităţi de lucrări. Solicitarea de a prezenta „listele cu cantităţile de lucrări (fără valori)" în etapa de ofertare, pentru un contract de tip proiectare şi execuţie, echivalează cu o solicitare prematură a unui rezultat parţial al proiectului tehnic, fără ca oferta să beneficieze de contextul şi detalierea Pagina 11 din 28

§ 13

necesară unei fundamentări reale. O asemenea abordare inversează logica firească a succesiunii etapelor contractului - în care proiectarea precede evaluarea cantitativă a lucrărilor - şi creează o presiune artificială asupra ofertantului, obligându-l la activităţi avansate de proiectare „pe propriul risc", în afara cadrului contractual şi fără a putea beneficia de certitudinile procedurale aferente (precum validarea temei de proiectare, accesul la amplasament detaliat, studii suplimentare etc.). Solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul eliminării din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţei de a prezenta în faza de ofertare „Listele cu cantităţile de lucrări (fără valori)". 4.10. Cerinţa din Fişa de date privind managementul tuturor resurselor alocate si al timpului de execuţie pe fiecare activitate în parte este restrictivă şi nejustificată. Cerinţele impun un nivel de detaliere exhaustiv şi prematur privind managementul resurselor şi timpului, organizarea de proiect, identificarea cantitativă a întregului personal şi a tuturor echipamentelor, prezentarea fişelor tehnice pentru toate materialele şi echipamentele. În mod particular, critică declararea obligatorie a furnizorilor pentru toate resursele materiale şi echipamentele specificate în caietul de sarcini. Solicită astfel Consiliului obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul: eliminării complete din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinței privind declararea obligatorie de către ofertant a furnizorului pentru resursele materiale şi echipamentele prevăzute în caietul de sarcini", în faza de ofertare; eliminării complete din tot cuprinsul documentaţiei de atribuire a cerinţei privind obligativitatea de a detalia numeric şi cantitativ întregul personal şi toate echipamentele, în lipsa unui proiect tehnic finalizat; reformulării semnificative a cerinţei privind ,Managementul tuturor resurselor alocate şi al timpului de execuţie pe fiecare activitate în parte", pentru a solicita o abordare strategică şi metodologică generală, adecvată fazei de ofertare (ex: modul de organizare a proiectului, tipurile principale de personal cheie şi categoriile majore de echipamente ce se anticipează a fi utilizate, strategia de management al resurselor), fără a impune o detaliere exhaustivă şi cantitativă pentru toate elementele înainte de elaborarea P.Th. Pagina 12 din 28

§ 14

4.11. Cerinţa din Fişa de date care stipulează că nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice este neclară i. Contradicţie fundamentală între Fişa de date şi formatul impus de formularul de propunere tehnică ii. Imposibilitatea practică de adaptare sau restructurare a formatului impus: iii. Interpretarea rezonabilă a intenţiei autorităţii contractante versus formularea ambiguă Solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul clarificării cerinţei privind interdicţia copierii caietului de sarcini, specificându-se explicit că această interdicţie nu se aplică textului preluat de autoritatea contractantă în secţiunile „Solicitat" din cadrul „Formularului de Propunere Tehnică" impus, ci se referă la obligaţia ofertantului de a prezenta conţinut original, propriu şi detaliat în secţiunile „Ofertat", precum şi în toate celelalte componente ale propunerii tehnice unde se descriu abordarea, metodologia, soluţiile şi planurile proprii. 4.12. Cerinţa din Fişa de date privind managementul tuturor resurselor alocate si al timpului de execuţie pe fiecare activitate in parte este neclară şi necorelată cu formularul de propunere tehnică. Deoarece această cerinţă prezintă neclaritate privind nivelul de detaliu şi structura specifică solicitată, în contextul în care formularul de propunere tehnică nu oferă un cadru explicit şi suficient de detaliat pentru o astfel de cerinţă specifică din Fişa de date. i. Discrepanţă între nivelul de detaliu solicitat în Fişa de date şi ghidarea din Formularul de Propunere Tehnică ii. Caracterul prematur pentru detalierea exhaustivă a „termenelor de realizare" în faza de ofertare Având în vedere necorelarea între cerinţa specifică prevăzută în Fişa de date, Secţiunea IV.4.1, punctul 7, şi conţinutul formularului de propunere tehnică, precum şi lipsa unui cadru clar şi aplicabil pentru elaborarea documentului solicitat, solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul eliminării cerinţei din Fişa de date privind planul de acţiuni, prioritati, responsabilitati, mijloace si termene de realizare in scopul reducerii impacturilor semnificative asociate aspectelor de mediu; Se vor prezenta masurile de protective a mediului, relevante pentru indeplinirea obligaţiilor privind construcţiile obiectivelor specificate in cuprinsul caietului de sarcini, atat pe perioada organizarii de şantier cat si pe perioada lucrărilor efective". În subsidiar, solicită obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere, în sensul clarificării explicite dacă asumarea obligaţiilor generale din secţiunea „Lucrări de protecţia mediului" (formularul de propunere tehnică, paginile 156-159), coroborată cu Pagina 13 din 28

§ 15

prezentarea „Planului de management al deşeurilor" (cap. 13 lit. i), pagina 202), este considerată suficientă şi conformă pentru îndeplinirea cerinţei privind „Planul de acţiuni, priorităţi, responsabilităţi, mijloace şi termene de realizare în scopul reducerii impacturilor semnificative asupra mediului" prevăzută în Fişa de date - Secţiunea IV.4.1, punctul 7. 4.13. Necorelarea cerinţelor din Fişa de date şi structura formularului de propunere tehnică Contestă o serie de neclarităţi, omisiuni şi necorelări între cerinţele detaliate pentru elaborarea propunerii tehnice, aşa cum sunt acestea stipulate în Fişa de date a achiziţiei (în special Secţiunea IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice"), şi structura, conţinutul şi cerinţele efective din formularul de propunere tehnică (documentul Formular Propunere tehnică Popota.pdf, care constituie o parte esenţială a caietului de sarcini şi principalul instrument de răspuns pentru ofertanţi). Solicită astfel Consiliului să dispună obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, în sensul clarificării şi corelării corespunzătoare între Fişa de date a achiziţiei şi formularul de propunere tehnică, astfel încât ofertanţii să dispună de un cadru clar, complet şi unitar pentru elaborarea propunerii tehnice. Consideră că este esenţial ca toate cerinţele stipulate în Fişa de date să fie reflectate într-un mod direct, explicit şi operaţional în structura formularului oficial pus la dispoziţie ofertanţilor. 4.14. Cerinţele de participare contestate, suplimentar criticilor învederate mai sus, încalcă prevederile europene, impunându-se aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene În acest sens, jurisprudenţa CJUE a statuat constant necesitatea respectării economiei generale a unei prevederi în raport de reglementarea din care face parte, deci inclusiv a principiului deschiderii spre concurenţă a Directivei 2014/24. Prin urmare, solicită Consiliului să dispună obligarea autorităţii contractante la luarea măsurilor de remediere a cerinţelor restrictive, respectiv factorilor de evaluare contestate/-ţi, în sensul explicitat mai sus, cu aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, precum şi a prevederilor punctului (90) din Preambulul Directivei 2014/24, a principiului proporţionalităţii şi, nu în ultimul rând, a jurisprudenţei obligatorii a CJUE referite în prezenta contestaţie. Pagina 14 din 28

§ 16

Prin adresa nr. AP4098/19.05.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 33110/21.05.2025, autoritatea contractantă transmite măsuri de remediere la contestaţia nr. 131869/15.05.2025, dosar nr. .../ 16.05.2025, depusă de către ... SRL. Contestatoarea a răspuns măsurilor de remediere prin intermediul concluziilor scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 34330/26.05.2025. A menționat că este de acord cu măsurile de remediere/modificare/ clarificare adoptate de autoritatea contractantă, cu excepția punctelor 4.1, 4.2 și 4.4 din cuprinsul contestației. Prin adresa nr. AP4386/28.05.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 35277/29.05.2025, autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestaţia depusă de către ... SRL. Învederează că punctul de vedere este corelat atât cu măsurile de remediere nr. AP 4098/19.05.2025, cât şi cu concluziile scrise nr. 131933/26.05.2025 transmise de contestatoare şi înregistrate la autoritatea contractantă cu nr. AP 4303/26.05.2025. Analizând concluziile scrise, se observă că măsurile de remediere au fost acceptate, cu excepţia punctelor 4.1, 4.2 şi 4.4. Solicitarea nr. 1 Punct de vedere: Se elimină din documentaţia de atribuire prezentarea (i) unui cont demo pentru aplicaţia de telegestiune ofertată, (iii) de capturi dintr-o aplicaţie implementată până la momentul licitaţiei alături de acordul beneficiarului final pentru prezentarea acestora. Se elimină din Formularul de propunere tehnică, pag. 185 cerinţa "Condiţii privind conformitatea cu standardele relevante". Se elimină din caietul de sarcini, pag. 147 cerinţa "Condiţii privind conformitatea cu standardele relevante". Fişele tehnice se solicită doar pentru dotările, echipamentele şi utilajele solicitate şi descrise în mod clar cantitativ şi calitativ în documentaţia de atribuire. Nu se solicită fişe tehnice pentru materialele rezultate în urma proiectării din listele de cantităţi (ex. var, vopsea, beton, etc.). Dotările, echipamentele şi utilajele fac parte din soluţia finală adoptată la faza Studiu de fezabilitate de către beneficiar şi vor fi integrate în etapa de proiectare. Prezentarea de soluţii alternative/inovaţive este inadmisibilă deoarece ar conduce la depunerea unor oferte care nu pot fi comparate, fapt sancţionabil cu anularea procedurii. Solicitarea fişelor tehnice pentru echipamente, utilaje şi dotări este strict necesară atât pentru întocmirea unor oferte unitare care respectă soluţiile adoptate în Studiul de fezabilitate, cât şi pentru a confirma autorităţii contractante că produsele ofertate respectă cerinţele din documentaţia de atribuire. De asemenea, aduce la cunoştinţa Consiliului că societatea contestatoare încearcă să provoace o confuzie în ceea ce priveşte Pagina 15 din 28

§ 17

solicitarea fişelor tehnice, prin faptul că aduce în dezbatere Fişele de avizare materiale FAM care sunt rezultatul proiectului tehnic şi se prezintă în faza de execuţie. Autoritatea contractantă arată că nu solicită fişe tehnice pentru materialele (var, ciment, beton, vopsea, etc.) care rezultă în urma proiectării şi a listelor de cantităţi. Recomandările ANAP nu se referă la faptul că este disproporţionat să soliciţi fişe tehnice pentru echipamente, utilaje şi dotări care sunt definite în mod clar, cantitativ şi calitativ, ci se referă la faptul că este prematur ca o autoritate contractantă să solicite fişe tehnice pentru materialele rezultate în urma proiectului tehnic, atâta timp cât proiectul tehnic este parte a contractului. Mai mult decât atât, reiterează că, la faza studiului de fezabilitate, au fost adoptate şi agreate de autoritatea contractantă soluţiile pentru proiectul de investiţie imobiliară, inclusiv echipamentele, utilajele şi dotările, iar proiectul tehnic detaliază aceste soluţii şi nu vine cu soluţii noi. În concluzie, atât timp cât dotările, echipamentele şi utilajele sunt definite în mod clar, cantitativ şi calitativ, este dreptul exclusiv al autorităţii contractante de a-şi stabili cerinţele şi de a solicita fişe tehnice. Având în vedere măsurile de remediere aferente acestui punct, precum şi argumentele prezentate mai sus, solicită Consiliului să respingă solicitarea de a elimina cerinţa privind prezentarea fişelor tehnice pentru echipamente, utilaje şi dotări. Solicitarea nr. 2 Punct de vedere: Cerinţa din fişa de date secţiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, litera d) se reformulează astfel: d) Managementul tuturor resurselor alocate si al timpului de execuţie pe fiecare activitate in parte. Activitatile vor fi detaliate in stricta concordanta cu devizele pe obiect, cu Caietele de sarcini de execuţie si cu strategia de abordare a obiectivului. Ofertantul va prezenta: - informaţii minime referitoare la organizarea de proiect pe care o propune; - o organigrama cuprinzătoare care sa identifice in mod clar, numeric si cantitativ, tot personalul si echipamentele pe care acesta intentioneaza sa le utilizeze la realizarea lucrărilor. Organigrama va include si o descriere a rolurilor si responsabilităţilor personalului si liniile de comunicare dintre membrii echipei. In cadrul propunerii tehnice, ofertantul va mai prezenta descrierea calitatii tuturor materialelor si echipamentelor ce se vor utiliza la execuţia lucrărilor, fise tehnice oficiale de la furnizor/producător. Ofertantul va declara, in mod obligatoriu, furnizorul pentru resursele materiale si echipamente prevăzute in caietul de sarcini. În d) În cadrul propunerii tehnice, ofertantul va prezenta descrierea calităţii tuturor dotărilor, echipamentelor şi utilajelor ce se vor utiliza la execuţia lucrărilor, precum şi fişe tehnice oficiale de la furnizor/producător. Pagina 16 din 28

§ 18

Ofertantul va declara, în mod obligatoriu, furnizorul pentru dotările şi utilajele prevăzute in caietul de sarcini. Fişele tehnice se solicită doar pentru dotările, echipamentele şi utilajele solicitate şi descrise în mod clar cantitativ şi calitativ în documentaţia de atribuire. Nu se solicită fişe tehnice pentru materialele rezultate în urma proiectării din listele de cantităţi (ex. var, vopsea, beton, etc.). Dotările, echipamentele şi utilajele fac parte din soluţia finală adoptată la faza Studiu de fezabilitate de către beneficiar şi vor fi integrate în etapa de proiectare. Prezentarea de soluţii alternative / inovative este inadmisibilă deoarece ar conduce la depunerea unor oferte care nu pot fi comparate, fapt sancţionabil cu anularea procedurii. Solicitarea fişelor tehnice pentru echipamente, utilaje şi dotări este strict necesară atât pentru întocmirea unor oferte unitare care respectă soluţiile adoptate în Studiul de fezabilitate, cât şi pentru a confirma autorităţii contractante că produsele ofertate respectă cerinţele din documentaţia de atribuire. Având în vedere măsurile de remediere aferente acestui punct, precum şi argumentele prezentate mai sus, solicită respingerea criticii. Solicitarea nr. 3 Măsură de remediere parţială şi punct de vedere: Se modifică cerinţa 2.5.Numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert pe durata Contractului din Anexa 1 la Caietul de sarcini, astfel: Din: "Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior)" În "Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie)" Modificările se fac la toate cele 3 calificative (Acceptabil/ Satisfăcător/ Parţial adecvat; Bine/ Adecvat; Foarte bine/ Excepţional). Eliminând sintagma „şi nivelurile de expertiză (senior şi junior)" autoritatea contractantă a clarificat cerinţa şi a eliminat orice fel de ambiguitate în privinţa modului de evaluare şi de punctare, în ceea ce priveşte factorul de evaluare "Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie)", solicită Consiliului să respingă solicitarea de eliminare a factorului de evaluare din considerentele prezentate mai jos. Cerinţa se referă la experţii cheie şi non-cheie pe care ofertanţii trebuie să-i prezinte în etapa de ofertare, deci informaţiile solicitate se referă la faza de ofertare şi nu la cea de proiectare sau de execuţie. Ofertantul trebuie să prezinte în mod clar, doar pentru experţii cheie şi non cheie, numărul de zile de muncă care se raportează la perioada contractuală definită în cadrul ofertei, şi să coreleze aceste informaţii cu graficul de execuţie detaliat la nivel de obiect în faza de ofertare, precum Pagina 17 din 28

§ 19

şi cu propunerea financiară prezentată în faza de ofertare. Din nou, contestatoarea încearcă să inducă în eroare prin faptul că informaţiile solicitate s-ar referi la faza de proiectare sau de execuţie. Acest lucru este total eronat, deoarece autoritatea contractantă nu a solicitat corelarea numărului de ore de muncă pentru experţii cheie şi non cheie cu un grafic de execuţie şi cu o propunere financiară detaliate la nivel de articol de deziv. Atâta timp cât toate informaţiile solicitate se raportează la faza de ofertare, şi nu implică informaţii furnizate de proiectul tehnic sau de execuţie nu înţelegem solicitarea contestatarului. Stabilirea cerinţelor şi a factorilor de evaluare este atributul exclusiv al autorităţii contractante. Pe cale de consecinţă, solicită Consiliul să respingă solicitarea de eliminare a factorului de evaluare, având în vedere argumentele prezentate. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară „Realizare pavilion nou bloc alimentar și sală de mese din ...”, cod CPV 45000000-7 Lucrări de construcții (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN.../05.05.2025, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 05.06.2025, ora 1500. Procedura este suspendată. Nemulțumită de unele prevederi ale documentației de atribuire, ... SRL a înaintat contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 32022/16.05.2025. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 220.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211314364/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 16.05.2025. Se reține că, urmare contestației depuse de ... SRL, prin adresa nr. AP4098/19.05.2025, autoritatea contractantă a luat măsuri de remediere. Așadar, aplicând prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora După primirea contestaţiei, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei, în cel mult 3 zile de la primirea contestaţiei. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP, achizitoarea a luat măsuri de remediere, prin concluziile scrise nr. 131933/26.05.2025, ... SRL exprimânndu-și acordul cu privire la măsurile de remediere/modificare/clarificare a cerințelor adoptate de autoritatea Pagina 18 din 28

§ 20

contractantă, cu excepția criticilor de la punctele 4.1, 4.2 și 4.4 din contestație. Măsurile de remediere au fost publicate în SEAP în data de 20.05.2024, astfel că au rămas fără obiect criticile de la punctele 4.3 și 4.5-4.14 din contestație. Rămân în analiza criticile referitoare la: 4.1. Cerinţa din formularul de Propunere Tehnică privind prezentarea fişelor tehnice; 4.2. Cerinţa care vizează obligativitatea prezentării în cadrul propunerii tehnice a "fişelor tehnice oficiale de la furnizor/producător" pentru toate materialele şi echipamentele ce se vor utiliza la execuţia lucrărilor; 4.4. Cerinţa din Formularul de Propunere Tehnică privind alocarea unor resurse excesive în cadrul unui contract de proiectare şi execuţie. În ceea ce privește cerința 4.1. vizând prezentarea fişelor tehnice și cerința 4.2. care vizează obligativitatea prezentării în cadrul propunerii tehnice a "fişelor tehnice oficiale de la furnizor/producător" pentru toate materialele şi echipamentele ce se vor utiliza la execuţia lucrărilor, se reține că, prin măsurile de remediere, s-a adus la cunoștința operatorilor economici următoarele: Fişele tehnice se solicită doar pentru dotările, echipamentele şi utilajele solicitate şi descrise în mod clar cantitativ şi calitativ în documentaţia de atribuire. Nu se solicită fişe tehnice pentru materialele rezultate în urma proiectării din listele de cantităţi (ex. var, vopsea, beton, etc.). Dotările, echipamentele şi utilajele fac parte din soluţia finală adoptată la faza Studiu de fezabilitate de către beneficiar şi vor fi integrate în etapa de proiectare. Prezentarea de soluţii alternative / inovative este inadmisibilă deoarece ar conduce la depunerea unor oferte care nu pot fi comparate, fapt sancţionabil cu anularea procedurii. Contestatoarea a susținut prin concluziile scrise că, şi în această formă restrânsă, prin care fişele tehnice se solicită doar pentru dotările, echipamentele şi utilajele descrise clar cantitativ şi calitativ în documentaţia de atribuire, iar nu pentru materiale precum var, vopsea sau beton, obligaţia de a prezenta în faza de ofertare fişe tehnice specifice de la producător/furnizor şi de a declara obligatoriu furnizorul pentru numeroasele "dotări", "echipamente" şi "utilaje" detaliate în Caietul de Sarcini (Formularul de Propunere Tehnică, pag. 29-155), cerinţa rămâne disproporţionată şi inoportună (prematură) în contextul unui contract de tip proiectare şi execuţie. În punctul său de vedere din 28.05.2025, autoritatea contractantă a explicat că nu solicită fişe tehnice pentru materialele (var, ciment, beton, vopsea, etc.) care rezultă în urma proiectării şi a listelor de cantităţi. Recomandările ANAP nu se referă la faptul că este disproporţionat să soliciţi fişe tehnice pentru echipamente, utilaje şi dotări care sunt definite în mod clar, cantitativ şi calitativ, ci se referă la faptul că este prematur ca o autoritate contractantă să solicite fişe tehnice pentru materialele rezultate în urma proiectului tehnic, atâta timp cât proiectul tehnic este parte a contractului. Mai mult decât atât, reiterăm faptul că la faza studiu de fezabilitate au fost Pagina 19 din 28

§ 21

adoptate şi agreate de autoritatea contractantă soluţiile pentru proiectul de investiţie imobiliară, inclusiv echipamentele, utilajele şi dotările, iar proiectul tehnic detaliază aceste soluţii şi nu vine cu soluţii noi. În concluzie, atâta timp cât dotările, echipamentele şi utilajele sunt definite în mod clar, cantitativ şi calitativ este dreptul exclusiv al autorităţii contractante de a-şi stabili cerinţele şi de a solicita fişe tehnice. În soluționarea contestației, Consiliul se va raporta la următoarele dispoziții legale privind achizițiile publice: din Legea nr. 98/2016: - art. 3 alin. (1) lit. rr) - specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante; - art. 154 - Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire; - art. 155 alin. (6) - Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici; - 156 alin. (2) - cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: - art. 20 alin. (10) - Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Astfel, raportat la prevederile legale anterior menționate, Consiliul reține că documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia, iar prevederile documentației de atribuire nu trebuie să restricționeze, în mod nejustificat, participarea operatorilor economici interesați la procedura de atribuire. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său, însă îi revine acesteia obligația de a justifica atât oportunitatea inițierii procedurii de atribuire cât și stabilirea specificațiilor tehnice. Drepturile autorităților contractante la care s-a făcut referire mai sus trebuie exercitate cu bună credință, iar nu cu scopul de a limita sau restricționa accesul la procedură, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce Pagina 20 din 28

§ 22

atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice nu obligă autoritatea contractantă să accepte produse care nu corespund necesităților sale, astfel că aceasta nu poate fi sancționată pentru refuzul de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea îi satisfac interesele, achizitoarea fiind singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Așadar, modificarea sau cenzurarea caracteristicilor tehnice solicitate poate face obiectul contestării de către operatorii economici interesați în situația încălcării de către autoritate a ipotezelor date de cele două temeiuri de drept citate mai sus (art. 155 alin. 6 și art. 156 alin. 2 din Legea nr 98/2016). În sensul celor de mai sus sunt de amintit cele reținute de Curtea de Apel Oradea în cuprinsul Hotărârii nr. 282/15.04.2022: ”Cum autoritatea contractantă îşi cunoaşte cel mai bine nevoile iar principiul libertăţii contractuale implică cerinţa ca acesteia să nu îi fie impusă încheierea unui contract în alte condiţii sau cu privire la alte produse decât are nevoie, Curtea constată că nu se impune modificarea documentaţiei de atribuire în sensul de a solicita ca produsul achiziţionat să poată îndeplini şi funcţia de curăţare, atât timp cât autoritatea contractantă îşi doreşte un astfel de produs. (...) Sub acest aspect, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea are în vedere faptul că autoritatea contractantă îşi cunoaşte cel mai bine nevoile, neputând fi obligată să solicite un produs care nu îi satisface nevoile pentru care doreşte să îl folosească”. Din economia celor redate rezultă că regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii de către autoritate a unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia sa de achiziție. În consecință, pentru a impune anumite specificații tehnice în prezenta cauza este necesară stabilirea rolului impunerii acestora prin raportare la necesitățile achizitoarei. Pagina 21 din 28

§ 23

Prin urmare, contestatoarea, în susținerea demersului său la Consiliu, are obligația de a proba caracterul restrictiv al specificațiilor tehnice, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Trecând de aceste considerații preliminare, este de reținut că, atât în contestație, cât și în concluziile scrie, ... SRL a subliniat că, fiind vorba despre atribuirea unui contract care presupune și etapa de proiectare, ceea ce înseamnă că proiectul tehnic nu este finalizat, cererea de prezentare a fișelor tehnice este prematură. A fost invocată Îndrumarea ANAP privind detalierea excesivă a listelor de prețuri în contractele de tip proiectare și execuție lucrări și utilizarea adecvată a fișelor tehnice/listei de informații tehnice aferente echipamentelor în cadrul contractelor de lucrări potrivit căreia fișele tehnice se solicită în cazul unui contract de execuție. Analizând documentația de atribuire, precum și susținerile părților, se poate observa că autoritatea contractantă a pus la dispoziția operatorilor economici studiul de fezabilitate în cadrul părții A partea scrisă, precum și partea desenată. Cum s-a subliniat în punctul de vedere și în măsurile de remediere ceea ce se dorește este depunerea de fișe tehnice pentru dotările, echipamentele şi utilajele solicitate şi descrise în mod clar cantitativ şi calitativ în documentaţia de atribuire. Nu se solicită fişe tehnice pentru materialele rezultate în urma proiectării din listele de cantităţi. Or, societatea contestatoare aduce în discuție finalizarea proiectului tehnic, în condițiile în care cerința vizează elemente deja existente în cadrul documentației de atribuire, nu care se vor definitiva ulterior. Faptul că Îndrumarea ANAP vizează solicitarea de fișe tehnice în cadrul contractelor de execuție nu înseamnă că îi este interzisă achizitoarei să ceară din partea operatorilor economici depunerea fișelor tehnice pentru dotări, echipamente și utilaje deja definitivate, nu pentru cele care vor reieși pe parcursul proiectării. Cum a explicat achizitoarea, câtă vreme a fost pus la dispoziția operatorilor economici studiul de fezabilitate, soluția finală a fost agreată, ea urmând a fi dezvoltată în faza de proiect tehnic, nemaiputându-se aduce în discuție elemente de noutate care ar împiedica depunerea fișelor tehnice în cadrul ofertei. Achizitoarea este îndreptățită să obțină fișele tehnice, neexistând vreo împiedicare obiectivă a depunerii acestora în cadrul ofertei. De asemenea, nu s-a demonstrat de către petentă caracterul restrictiv al unei astfel de solicitări. Mai mult, ținând seama de complexitatea contractului nu poate fi sancționată măsura asiguratorie luată de achizitoare vizavi de elemente Pagina 22 din 28

§ 24

extrem de importante din cadrul contractului, cum sunt dotările, echipamentele și utilajele. Faptul că pentru aceasta este relevant ca verificarea să fie efectuată la momentul evaluării ofertelor nu poate fi considerat contrar dispozițiilor legale citate anterior. Vizavi de decizia nr. 1981/C11/2071 din 25.08.2023, invocată de contestatoare, este de observat că, în cuprinsul acesteia, s-a reținut, între altele, că în lumina Îndrumării citate ale Agenției Naționale pentru Achiziții Publice o astfel de construcție a documentației de atribuire, respectiv a ofertei, este proprie unui contract de execuție lucrări, în care proiectul este deja elaborat și pe baza acestuia operatorul economic își elaborează oferta privind execuția lucrărilor. Or, în situația de față, achizitoarea a urmărit prezentarea fișelor tehnice pentru elemente deja definitivate, subliniind această situație prin măsurile de remediere publicate. Așadar, ceea ce se urmărește a fi verificat are la bază informațiile din documentația de atribuire, nu ceea ce va rezulta ulterior din proiectul tehnic. Nu a fost făcută vreo dovadă a restricționării accesului la procedură prin solicitarea depunerii fișelor tehnice pentru dotări, echipamente și utilaje descrise în mod clar cantitativ și calitativ în documentația de atribuire, astfel cum a lămurit achizitoarea prin măsurile de remediere. Sunt de amintit în contextul celor arătate și dispozițiile relevante din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice: - art. 7 alin. (1) Studiul de fezabilitate este documentaţia tehnico- economică prin care proiectantul, fără a se limita la datele şi informaţiile cuprinse în nota conceptuală şi în tema de proiectare şi, după caz, în studiul de prefezabilitate, analizează, fundamentează şi propune minimum două scenarii/opţiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat şi documentat, scenariul/opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiţii. (2) Scenariul/Opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă) potrivit alin. (1), cuprinde: a) soluţia tehnică; b) principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii; c) certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităţilor, precum şi avize, acorduri şi studii specifice, după caz, în funcţie de specificul obiectivului de investiţii; d) strategia de implementare, exploatare/operare şi de întreţinere a investiţiei; - art. 12 alin. (1) Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia prin care proiectantul dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; componenta tehnologică a soluţiei tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de Pagina 23 din 28

§ 25

investiţii, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuţie, în condiţiile respectării indicatorilor tehnico-economici aprobaţi şi a autorizaţiei de construire/desfiinţare.; - anexa 10 Conţinutul proiectului tehnic de execuţie se adaptează de către operatorii economici care prestează în condiţiile legii servicii de proiectare în domeniu, în conformitate cu specificul investiţiei: Proiectul tehnic de execuţie trebuie să fie astfel elaborat încât să fie clar, să asigure informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare şi să răspundă cerinţelor tehnice, economice şi tehnologice ale beneficiarului; (…) 2. Prezentarea scenariului/opţiunii aprobat(e) în cadrul studiului de fezabilitate/ documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii. Așadar, în cadrul proiectului tehnic, va fi dezvoltată/detaliată soluția din studiul de fezabilitate. Or, achizitoarea a urmărit să obțină fișele tehnice bazate pe informațiile puse la dispoziție în cadrul documentației de atribuire, care a inclus și studiul de fezabilitate. Astfel fiind, ținând seama de definițiile studiului de fezabilitate ș al proiectului tehnic, de conținutul acestora, precum și de măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă și de explicațiile aduse prin punctul de vedere se constată a fi nefondate criticile contestatoarei mai sus cercetate (pct. 4.1 și 4.2 din contestație). În cadrul pct. 4.4 din contestație s-a criticat cerința din formularul de propunere tehnică privind alocarea resurselor în cadrul unui contract de proiectare și execuție, apreciate a fi excesive și subfactorul de evaluare nr. 5. Se reține că, la pag. 256 din formularul de propunere tehnică, s-a solicitat Planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/ obținerea rezultatelor în cadrul Contractului - Încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse, urmând ca acesta să permită corelarea informațiilor incluse în planul de lucru cu informațiile din Propunerea Financiară, pentru aceeași unitate de planificare. [ex.: efortul reprezentat ca și durată în programul de lucru pentru una dintre activitățile în derularea Contractului trebuie să corespundă cu numărul experților și a zilelor pe expert, pentru activitatea respectivă, în perioada respectivă. De asemenea, în anexa 1 a caietului de sarcini, a fost detaliat factorul de evaluare 2.5. Numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert pe durata Contractului, astfel: Acceptabil/Satisfăcător/Parţial adecvat Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior) este realizată fară a lua în considerare valoarea adăugată şi contribuţia fiecărei categorii şi fiecărui nivel de expertiză în realizarea activităţilor prin raportare la modalitatea efectivă de realizare a activităţii şi planul de lucru propus Bine/ Adecvat Distribuţia efortului (zile de munca) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior) este realizata cu luarea în considerare a valorii adăugate şi a contribuţiei fiecărei categorii şi fiecărui nivel de expertiza în realizarea activităţilor prin raportare la modalitatea efectivă de Pagina 24 din 28

§ 26

realizare a activităţii şi planul de lucru propus, pentru activităţile aflate pe drumul critic Foarte bine/Excepţional Distribuţia efortului (zile de munca) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior) este realizata cu luarea în considerare a valorii adăugate de fiecare categorie şi nivel de expertiza în realizarea activităţilor prin raportare la modalitatea efectivă de realizare a activităţii şi planul de lucru propus pentru toate activităţile din cadrul contractului În punctul său de vedere, achizitoarea a detaliat următoarele: Măsură de remediere parţială şi punct de vedere: Se modifică cerinţa 2.5. Numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert pe durata Contractului din Anexa 1 la Caietul de sarcini, astfel: din: "Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior)" in "Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie)" Modificările se fac la toate cele 3 calificative (Acceptabil/ Satisfăcător/ Parţial adecvat; Bine/ Adecvat; Foarte bine/ Excepţional). Eliminând sintagma „şi nivelurile de expertiză (senior şi junior)" autoritatea contractantă a clarificat cerinţa şi a eliminat orice fel de ambiguitate în privinţa modului de evaluare şi de punctare, în ceea ce priveşte factorul de evaluare" Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie)" rugăm Consiliul să respingă solicitarea de eliminare a factorului de evaluare din considerentele prezentate mai jos. Cerinţa se referă la experţii cheie şi non-cheie pe care ofertanţii trebuie să-i prezinte în etapa de ofertare, deci informaţiile solicitate se referă la faza de ofertare şi nu la cea de proiectare sau de execuţie. Ofertantul trebuie să prezinte în mod clar, doar pentru experţii cheie şi non cheie, numărul de zile de muncă care se raportează la perioada contractuală definită în cadrul ofertei, şi să coreleze aceste informaţii cu graficul de execuţie detaliat la nivel de obiect în faza de ofertare, precum şi cu propunerea financiară prezentată în faza de ofertare. Din nou contestatarul încearcă să inducă în eroare prin faptul că informaţiile solicitate s-ar referi la faza de proiectare sau de execuţie. Acest lucru este total eronat, deoarece autoritatea contractantă nu a solicitat corelarea numărului de ore de muncă pentru experţii cheie şi non cheie cu un grafic de execuţie şi cu o propunere financiară detaliate la nivel de articol de deziv. Atâta timp cât toate informaţiile solicitate se raportează la faza de ofertare, şi nu implică informaţii furnizate de proiectul tehnic sau de execuţie nu înţelegem solicitarea contestatarului. Stabilirea cerinţelor şi a factorilor de evaluare este atributul exclusiv al autorităţii contractante. Consiliul constată că, și în referire la cerința mai sus criticată, autoarea contestației a avut aceeași abordare respectiv posibilitatea stabilirii zilelor de muncă pentru experții cheie și non-cheie în etapa post ofertare, nu în etapa de ofertare. Pagina 25 din 28

§ 27

Or, este de observat că ceea ce urmărește achizitoarea prin impunerea factorului de evaluare amintit și a solicitării prezentării Planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul Contractului (ex: efortul reprezentat ca și durată în programul de lucru pentru una dintre activitățile în derularea Contractului trebuie să corespundă cu numărul experților și a zilelor pe expert, pentru activitatea respectivă, în perioada respectivă) este verificarea corelării efortului zilelor de muncă ale experților cu planul de lucru propus, urmând a fi acordat punctajul maxim (4 puncte), în funcție de nivelul de corelare, pentru punctajul maxim: Foarte bine/Excepţional, urmărindu-se ca Distribuţia efortului (zile de munca) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) să fie realizata cu luarea în considerare a valorii adăugate de fiecare categorie şi nivel de expertiza în realizarea activităţilor prin raportare la modalitatea efectivă de realizare a activităţii şi planul de lucru propus pentru toate activităţile din cadrul contractului. Separat de faptul că, astfel cum se poate observa pentru factorul de evaluare în discuție punctajul este scăzut (4 puncte din totalul de 60 puncte pentru componenta tehnică), contrar susținerilor contestatoarei, departajarea ofertelor se va putea realiza prin analiza propunerilor tehnice, cele trei calificative acordate de autoritatea contractantă fiind diferite, respectiv Acceptabil/Satisfăcător/Parţial adecvat: Distribuţia efortului (zile de muncă) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior) este realizată fară a lua în considerare valoarea adăugată şi contribuţia fiecărei categorii şi fiecărui nivel de expertiză (…); Bine/Adecvat: Distribuţia efortului (zile de munca) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior) este realizata cu luarea în considerare a valorii adăugate şi a contribuţiei fiecărei categorii şi fiecărui nivel de expertiza în realizarea activităţilor prin raportare la modalitatea efectivă de realizare a activităţii şi planul de lucru propus, pentru activităţile aflate pe drumul critic; Foarte bine/Excepţional: Distribuţia efortului (zile de munca) pe categoriile de experţi (cheie şi non-cheie) şi nivelurile de expertiză (senior şi junior) este realizata cu luarea în considerare a valorii adăugate de fiecare categorie şi nivel de expertiza în realizarea activităţilor prin raportare la modalitatea efectivă de realizare a activităţii şi planul de lucru propus pentru toate activităţile din cadrul contractului. Astfel, din analiza documentelor din cadrul propunerii tehnice, vor putea fi făcute distincțiile pentru acordarea celor trei calificative, raportat la ceea ce s-a solicitat. Vizavi de faptul că elementele în discuție privesc etapa postofertare, pe de o parte, rămân valabile cele mai sus arătate în soluționarea criticilor aferente pct. 4.1 și 4.2 din contestație, iar pe de altă parte, având în vedere complexitatea contractului și multitudinea informațiilor puse la dispoziție în cadrul documentației de atribuire, ținând seama și de explicațiile achizitoarei, nu se poate susține că elementele legate de experții propuși nu sunt aferente fazei de ofertare. Pagina 26 din 28

§ 28

De altfel, trebuie subliniat că fiind vorba despre atribuirea unui contract care cuprinde ambele etape atât proiectarea, cât și execuția, oferta trebuie fundamentată pentru ambele etape, or, nu se înțelege cum urmărește operatorul economic să își fundamenteze propunerea financiară în lipsa unui plan de lucru cuprinzând inclusiv implicarea experților și în lipsa unei corelări între distribuţia efortului (zile de muncă) cu planul propus pentru activitățile din cadrul contractului. Aprecierile contestatoarei vizavi de imposibilitatea prezentării informațiilor solicitate și a împiedicării participării sale la procedura de atribuire nu au fundament raportat la cele mai sus arătate. În considerarea celor prezentate, Consiliul va respinge, ca nefondate, solicitările din cadrul punctelor 4.1, 4.2 și 4.4 din contestație și, ca rămase fără obiect, solicitările din cadrul celorlalte puncte din contestație. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate, solicitările din cadrul punctelor 4.1, 4.2 și 4.4 din contestație și, ca rămase fără obiect, solicitările din cadrul celorlalte puncte din contestație. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 27 din 28

§ 29

Pagina 28 din 28

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.