Decizie 1449/2016
Decizie CNSC2016_1449_2016_Decizie_1449.pdf, BO2016_1449_2016_BO2016_1449.pdf
Document CNSC
S.U.C.T. SA | TEHNIC-ASIST SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SUCEAVA
Decizia CNSC nr. 1449/C10/1513, 1515 din 18.08.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Reparaţii şi întreţinere străzi pe raza municipiului Suceava” coduri CPV 45233141-9, 45233142-6, organizată de către MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 5A, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. anularea deciziei de stabilire a ofertei câştigătoare şi a comunicării nr. 19754/22.06.2016 privind rezultatul procedurii de atribuire, precum şi a Răspunsului nr. 21046/08.07.2016 emis de către autoritatea contractantă cu privire la notificarea prealabilă nr. 5312/04.07.2016 formulată de SC SUCT SA şi înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 21046/04.07.2016 prin care s-a solicitat reexaminarea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 19754/22.06.2016; 2. anularea raportului procedurii ca o consecinţă a anulării deciziei de stabilire a ofertei câştigătoare; 3. obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse de asocierea SC AUTOTEHNOROM SRL - SC OPR ASFALT SRL şi asocierea SC TEHNIC…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, admite excepţia tardivităţii contestaţiei SC TEHNIC ASIST SRL, invocată de autoritatea contractantă şi intervenient. Respinge ca tardivă contestaţia depusă de SC TEHNIC ASIST SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SUCEAVA, în calitate de autoritate contractantă. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia depusă de SC SUCT SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL SUCEAVA. În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin (3) si art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, admite cererile de intervenţie formulate de SC AUTOTEHNOROM SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1449_2016_Decizie_1449.pdf, BO2016_1449_2016_BO2016_1449.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1449/C10/1513, 1515 Data:18.08.2016 Prin contestaţia nr. 5707/12.07.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21356/13.07.2016, depusă de către SC SUCT SA, în calitate de lider al asocierii SC SUCT SA – SC FLORCONSTRUCT SRL – SC CON BUCOVINA SA, cu sediul în Suceava, str. Aurel Vlaicu nr. 46, judeţul Suceava, având Cod Unic de Înregistrare 4672918 şi număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J33/79/1997, reprezentată legal prin Popescu Dumitru în calitate de Director General, privind procedura de „licitaţie deschisă”, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări, având ca obiect „Reparaţii şi întreţinere străzi pe raza municipiului Suceava” coduri CPV 45233141-9, 45233142-6, organizată de către MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 5A, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. anularea deciziei de stabilire a ofertei câştigătoare şi a comunicării nr. 19754/22.06.2016 privind rezultatul procedurii de atribuire, precum şi a Răspunsului nr. 21046/08.07.2016 emis de către autoritatea contractantă cu privire la notificarea prealabilă nr. 5312/04.07.2016 formulată de SC SUCT SA şi înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 21046/04.07.2016 prin care s-a solicitat reexaminarea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 19754/22.06.2016; 2. anularea raportului procedurii ca o consecinţă a anulării deciziei de stabilire a ofertei câştigătoare; 3. obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse de asocierea SC AUTOTEHNOROM SRL - SC OPR ASFALT SRL şi asocierea SC TEHNIC ASIST SRL Botoşani de la etapa verificării admisibilităţii şi conformităţii acestora. Prin contestaţia nr. T2152/13.07.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21426/14.07.2016, 1
depusă de către SC TEHNIC ASIST SRL cu sediul în Cătămărăşti Deal nr. 532, judeţul Botoşani, reprezentată legal prin Constantin Mirel Vlas, în calitate de Director General, având Cod Unic de Înregistrare 9871750 şi număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J07/342/1997, privind procedura de „licitaţie deschisă”, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări, având ca obiect „Reparaţii şi întreţinere străzi pe raza municipiului Suceava” coduri CPV 45233141-9, 45233142-6, organizată de către MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 5A, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. anularea actului autorităţii contractante de declarare ca ofertă admisibilă şi câştigătoare a celei depuse de asocierea SC AUTOTEHNOROM SRL - SC OPR ASFALT SRL; 2. obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depusă de asocierea SC AUTOTEHNOROM SRL - SC OPR ASFALT SRL. SC AUTOTEHNOROM SRL cu sediul în localitatea Şcheia, sat Sf. Ilie, str. Staţiunii nr. 7, judeţul Suceava, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J33/16/2005, având CUI 17103310, depune cererea de intervenţie nr. 943/19.07.2016 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21885/19.07.2016 cu privire la contestaţia depusă de SC SUCT SA în calitate de lider al asocierii SC SUCT SA – SC FLORCONSTRUCT SRL – SC CON BUCOVINA SA, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21356/13.07.2016 în cadrul procedurii de „licitaţie deschisă” pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reparaţii şi întreţinere străzi pe raza municipiului Suceava" organizată de către MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 5A, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, coduri CPV 45233141-9, 45233142-6 prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei şi admiterea cererii de intervenţie. SC AUTOTEHNOROM SRL cu sediul în localitatea Şcheia, sat Sf. Ilie, str. Staţiunii nr. 7, judeţul Suceava, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J33/16/2005, având CUI 17103310, depune cererea de intervenţie nr. 960/21.07.2016 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 22191/21.07.2016 cu privire la contestaţia depusă de SC TEHNIC ASIST SRL, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21426/14.07.2016 în cadrul procedurii de „licitaţie deschisă” pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reparaţii şi întreţinere străzi pe raza municipiului Suceava" organizată de către MUNICIPIUL SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 5A, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, coduri CPV 45233141-9, 45233142-6 prin care s-a solicitat admiterea cererii de intervenţie şi respingerea contestaţiei, în principal ca tardivă iar în subsidiar ca nefondată. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi 2
funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cele două contestaţii au fost conexate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzelor de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, admite excepţia tardivităţii contestaţiei SC TEHNIC ASIST SRL, invocată de autoritatea contractantă şi intervenient. Respinge ca tardivă contestaţia depusă de SC TEHNIC ASIST SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SUCEAVA, în calitate de autoritate contractantă. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia depusă de SC SUCT SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL SUCEAVA. În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin (3) si art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, admite cererile de intervenţie formulate de SC AUTOTEHNOROM SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, FELICIA COSTEA CĂTĂLIN POPESCU TACHE ZORILĂ Redactată în 6 (şase) exemplare originale, conţine 42(patruzecisidoua) pagini. 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …. Data: ….. Prin contestaţia nr. 1610/19.07.2016, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 21949/19.07.2016 şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 22247/21.07.2016, S.C. ... S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ... S.R.L. – S.C. ... S.R.L., cu sediul în municipiul …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, având CIF …, reprezentată legal prin administrator … şi convenţional, prin avocat … a contestat comunicarea rezultatului procedurii nr. 6399/14.06.2016, emisă în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare şi modernizare DC 75 Buciumi Hovrila Buteasa”, cod CPV 45233120-6 (Rev.2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., str. …şi a solicitat anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa „nr. 6399/14.06.2016, dosar 9/G/2016”, a tuturor actelor din procedură prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, precum şi a actelor ulterioare declarării ofertei ca inacceptabilă şi obligarea autorităţii contractante la refacerea procedurii de atribuire cu acceptarea ofertei sale. Prin încheierea nr. 66/C5/1572/1645 din data de 10.08.2016, Consiliul, în vederea emiterii unei decizii, a disjuns dosarul nr. 1572/2016, aflat în stare de judecată, de dosarul nr. 1645/2016 (care are ca obiect contestaţia formulată de S.C. ...S.R.L. în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, contestaţie ce urmează să fie soluţionată ulterior, pe fond, prin decizie, potrivit art. 26 din Legea nr. 101/2016). CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1/8
Prin contestaţia nr. 1610/19.07.2016, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 21949/19.07.2016 şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 22247/21.07.2016, formulată de S.C. ... S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ... S.R.L. – S.C. ... S.R.L., reprezentată legal prin administrator … şi convenţional, prin avocat …, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 6399/14.06.2016, emisă în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare şi modernizare DC 75 Buciumi Hovrila Buteasa”, cod CPV 45233120-6 (Rev.2), s-a solicitat anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa „nr. 6399/14.06.2016, dosar 9/G/2016”, a tuturor actelor din procedură prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, precum şi a actelor ulterioare declarării ofertei ca inacceptabilă şi obligarea autorităţii contractante la refacerea procedurii de atribuire cu acceptarea ofertei sale. În susţinerea contestaţiei sale, contestatoarea arată că autoritatea contractantă i-a respins oferta ca fiind inacceptabilă, motivat de faptul că propunerea financiară a conţinut un tarif orar de 6,5 lei şi nu s-a avut în vedere o eventuală creştere legală a acestuia, aşa cum prevede HG nr. 1017/2015. În acest sens, contestatoarea susţine că depunerea ofertei a avut loc la data de 03.03.2016, HG nr. 1091/2014 fiind în vigoare, care prevedea salariul minim brut pe economie la nivelul de 6,225 lei pe oră. De asemenea, sub acest aspect, se invocă art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Contestatoarea menţionează şi faptul că prin răspunsul nr. 283/30.06.2016 la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante nr. 5983/30.06.2016, societatea sa şi-a asumat, la aceeaşi valoare a ofertei, respectarea nivelului salariului minim legal prevăzut de HG nr. 1017/2015, intrată în vigoare ulterior ofertării. Faţă de cele prezentate, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei sale, cu consecinţa reluării procedurii cu includerea ofertei sale. În dovedirea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 22126/1572 C5/20.07.2016, comunicată, spre ştiinţă şi autorităţii contractante ..., Consiliul, în temeiul art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a solicitat contestatoarei S.C. ... S.R.L. comunicarea, în termen de cel mult 2 zile, începând cu cea următoare primirii prezentei, în copie, a dovezii notificării prealabile a autorităţii contractante şi a răspunsului acesteia, dacă există, cu menţionarea datei primirii lui, având în vedere că, potrivit art. 6 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 101/2016, sub sancţiunea inadmisibilităţii contestaţiei, sesizarea Consiliului putându-se realiza numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă. Autoritatea contractantă, ..., a răspuns prin adresa nr. 6670/21.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 22281/21.07.2016, prin care a specificat faptul că nu a fost îndeplinită, de către contestatoare, procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 101/2016. 2/8
Contestatoarea S.C. ... S.R.L. a răspuns prin adresa nedatată şi neînregistrată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 22329/22.07.2016, prin care a informat faptul că notificarea a fost iniţial depusă la data de „19.01.2016”, având acelaşi conţinut cu contestaţia comunicată Consiliului, însă nu a primit vreun răspuns la aceasta, fapt pentru care a revenit la data de 21.07.2016 cu o altă notificare. Prin adresele nr. 22823/1572 C5/26.07.2016 şi nr. 22842/1572 C5/27.07.2016, Consiliul a solicitat părţilor transmiterea susţinerilor referitoare la excepţia, invocată din oficiu, privind inadmisibilitatea contestaţiei, pentru neîndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi alin. (10) coroborate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 101/2016 şi faptul că „Notificarea /.../ depusă la data de 19.01.2016, având acelaşi conţinut cu contestaţia transmisă către CNSC”, este un act emis în afara termenului legal de depunere a unei notificări, stipulat de art. 6 din acelaşi lege, respectiv la data de 21.07.2016. Autoritatea contractantă ... a răspuns prin adresa nr. 6890/28.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 23028/ 28.07.2016, prin care a reamintit că nu a fost îndeplinită, de către contestatoare, procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 101/2016, fapt pentru care contestaţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, susţinând că sunt incidente prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În ceea ce priveşte adresa înregistrată la emitentă sub nr. 1610/19.07.2016, având denumirea de „Notificare împotriva procedurii de atribuire”, formulată de contestatoare după ce aceasta a primit solicitarea din partea Consiliului privind dovedirea îndeplinirii procedurii prealabile, autoritatea contractantă susţine că aceasta i-a fost comunicată la data de 21.07.2016, adică după expirarea termenului de 5 zile de la comunicarea rezultatului procedurii. În concluzie, autoritatea contractantă subliniază că autoarea contestaţiei a fost într-o eroare cu privire la legea aplicabilă, în sensul că a formulat direct contestaţie, ulterior revenind cu notificarea prealabilă, prima fiind formulată în interiorul termenului în care aceasta avea posibilitatea să se adreseze Consiliului cu înştiinţarea în acelaşi timp a autorităţii contractante, aşa cum era reglementat prin OUG nr. 34/2006. Contestatoarea S.C. ... S.R.L. a răspuns prin adresa nr. 1613/28.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 23086/28.07.2016, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei, având în vedere motivele prezentate în continuare. Astfel, contestatoarea susţine că, a notificat autoritatea contractantă de două ori, respectiv: - la data de 19.07.2016, prin înscrisul „Contestaţie”, având acelaşi conţinut cu contestaţia înaintată către CNSC, dar adresată autorităţii contractante, ca procedură prealabilă, fiind respectate prevederile art. 3 lit. e) şi art. 6 din Legea nr. 101/2016, denumirea de contestaţie neîmpietând asupra cererii; - la data de 21.07.2016, când acelaşi înscris a fost retransmis sub denumirea de „Notificare”, acest demers nefiind tardiv, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, în condiţiile în 3/8
care recepţionarea comunicării rezultatului procedurii s-a făcut efectuându-se la data de 14.07.2016 iar în conformitate cu art. 181 din Codul de procedură civilă, incident ca normă generală când norma specială nu identifică o modalitate de calcul a termenelor, 21.07.2016 este ziua în care procedura este în termen (neluându-se în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte). Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă a iniţiat procedura de atribuire, prin „cerere de oferte”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare şi modernizare DC 75 Buciumi Hovrila Buteasa”, cod CPV 45233120-6 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. 384756/10.02.2016, stabilind data limită de depunere a ofertelor la 03.03.2016, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi o valoare estimată, fără TVA, cuprinsă între 6.275.546 lei şi 9.275.546 lei. Consiliul reţine că prezenta procedură de atribuire a fost iniţiată la data de 10.02.2016, contestaţia fiind înregistrată la Consiliu la data de 19.07.2016, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, potrivit căreia, „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare” [(art. 238 lit. a)] şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Cele două acte normative au intrat în vigoare la data de 26.05.2016, deci anterior intrării în vigoare a contestaţiei care formează obiectul prezentului dosar. În aceste condiţii, rezultă că, în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/ cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, astfel că soluţionarea prezentei contestaţii urmează să se facă în baza prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în vigoare la data depunerii prezentei contestaţii. În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată din oficiu, ca urmare a neîndeplinirii, de către contestatoare, a etapei de notificare prealabilă a autorităţii contractante. 4/8
Preliminar analizării acestei excepţii, Consiliul apreciază ca incidente în speţă următoarele prevederi legale, de imediată aplicare, din Legea nr. 101/2016: - art. 5, conform căruia: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. - art. 6 alin. (1), potrivit căruia: „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) (...); b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. - art. 6 alin. (10), care dispune că: „(10) Sesizarea Consiliului sau a instanţei, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. - art. 8, conform căruia: (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) (...); b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: 5/8
a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; c) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), când autoritatea contractantă a transmis un răspuns în sensul că urmează să adopte măsuri de remediere”. - art. 11 alin. (2) şi (3), care dispune: „(2) Contestatorul ataşează la contestaţie dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există, dovada înaintării contestaţiei către autoritatea contractantă, copia actului atacat, după caz, precum şi mijloacele de probă de care dispune. (3) Contestaţia formulată pe cale administrativ-jurisdicţională nu se taxează”. În aceste condiţii se constată că autoarea contestaţiei are o obligaţia dublă, aceea de a înainta autorităţii contractante două documente (întâi o notificare şi ulterior o contestaţie). Aşa cum rezultă din conţinutul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură prealabilă. Parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie, efectuarea acesteia fiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei. În vederea soluţionării contestaţiei formulată de S.C. ... S.R.L., în temeiul art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 22126/1572 C5/20.07.2016, a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în termen de cel mult două zile, dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului acesteia, dacă există, cu menţionarea datei primirii lui, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (10) din aceeaşi lege sus- menţionată. Contestatoarea a răspuns acestei solicitări comunicând ca dovadă a îndeplinirii etapei de notificare prealabilă atât documentul înregistrat sub nr. 1610/19.07.2016, transmis autorităţii contractante, prin fax, la data de 19.07.2016, intitulat „Contestaţie împotriva procedurii de atribuire”, cât şi documentul înregistrat la emitentă sub acelaşi număr, respectiv 1610/19.07.2016, transmis autorităţii contractante, prin fax, la data de 21.07.2016, intitulat „Notificare împotriva procedurii de atribuire”. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că autoarea contestaţiei a primit rezultatul procedurii în data de 14.07.2016, astfel că procedura de notificare prealabilă a autorităţii contractante, prevăzută de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, calculată prin raportare la prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, s-a împlinit la data de 19.07.2016, susţinerile contestatoarei referitoare la aplicarea în speţă a prevederilor art. 181 din codul de procedură civilă fiind neîntemeiate, întrucât Legea nr. 101/2016 stipulează în mod clar la art. 5, modul de calcul al termenelor. Conform 6/8
dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 („Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare”), în calcularea termenelor procedurale se aplică art. 5 din legea anterior menţionată şi nu dispoziţiile din codul de procedură civilă, care sunt diferite. S.C. ... S.R.L., aşa cum rezultă din documentele depuse de aceasta, a comunicat atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, la data de 19.07.2016, contestaţia înregistrată sub nr. 1610/19.07.2016. Documentul transmis autorităţii contractante la data de 19.07.2016, respectiv contestaţia, nu poate fi interpretat ca fiind notificare în sensul celor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 101/2016, în condiţiile în care acest document este adresat Consiliului şi spre ştiinţă autorităţii contractante, iar în conţinutul lui sunt formulate cereri adresate Consiliului în legătură cu acte/documente emise de autoritatea contractantă în procedură, nerespectându-se astfel norma indicată. Contestatoarea a comunicat autorităţii contractante înscrisul denumit „Notificare împotriva procedurii de atribuire”, înscris care poartă acelaşi număr de înregistrare şi are acelaşi conţinut cu contestaţia, prin fax, la data de 21.07.2016, deci după expirarea termenului calculat anterior (după 19.07.2016). Prin urmare, rezultă că autoarea contestaţiei nu a făcut dovada parcurgerii procedurii de notificare prealabilă, prevăzută de Legea nr. 101/2016, înainte de a formula contestaţie împotriva adresei nr. 6399/14.06.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv neîndeplinirea acestei obligaţii procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancţiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situaţie, respectiv respingerea contestaţiei ca inadmisibilă [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Faţă de circumstanţele speţei, Consiliul apreciază că în cauză este incident şi adagi-ul „nemo censetur ignorare legem”, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. Întrucât, excepţia lipsei procedurii de notificare prealabilă este o excepţie de fond (aceasta vizând o cerinţă pentru declanşarea procedurii de soluţionare a contestaţiei), peremptorie (tinzând la stingerea procesului) şi absolută (privind norme imperative de ordine publică), Consiliul nu va proceda la analiza pe fond a criticilor formulate de contestatoare. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de S.C. ... S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 7/8
CONSILIUL DECIDE: Admite excepţia invocată din oficiu şi respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET …. MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET … Redactată în 4 exemplare originale, conţine 8 pagini. 8/8
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.