AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1018/2016

TEAMNET INTERNATIONAL SA în contradictoriu cu BAZA DE APROVIZIONARE

Decizia CNSC nr. 1018/C8/1075 din 10.06.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1018/C8/1075 din 10.06.2016

Data din document
2016-06-10
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect “Servicii de blocare şi întrerupere radiocomunicaţii în perimetrele subunităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor’’, cod CPV: 64200000-8 Servicii de telecomunicaţii (Rev. 2), iniţiată prin publicarea, în SEAP, a anunţului de participare nr. 165472/13.01.2016, s-a solicitat Consiliului să dispună: obligarea autorităţii contractante la anularea comunicării rezultatului procedurii nr. T220207/11.05.2016, reluarea etapei de selecţie cu reevaluarea candidaturii sale, precum şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unei noi comunicări privind rezultatul etapei de selecţie. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, cu majoritate de voturi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE Respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC TEAMNET INTERNATIONAL SA, în contradictoriu cu BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1018/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 15567Data înregistrării: 2016-05-20
ContestatorTEAMNET INTERNATIONAL SACUI 13904073
Autoritate contractantăBAZA DE APROVIZIONARE

2016_1018_2016_Decizie_1018.pdf, BO2016_1018_2016_BO2016_1018.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.357 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 890 07 45 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1018/C8/1075 Data: 10.06.2016 Prin contestaţia nr. TNI 12712/19.05.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 15567/20.05.2016, înaintată de SC TEAMNET INTERNATIONAL SA, cu sediul în Ploieşti, str. Elena Doamna, nr. 44, etaj 1, judeţul Prahova, CUI RO13904073, reprezentată prin Radu-Bogdan Nedelcu – reprezentant împuternicit, formulată împotriva rezultatului etapei de selecţie, comunicat prin adresa nr. T220207/11.05.2016, emisă de BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII, cu sediul în comuna Jilava, str. Sabarului, nr. 1, judeţul Ilfov, cod poştal: 077120, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de „licitaţie restrânsă”, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru, având ca obiect “Servicii de blocare şi întrerupere radiocomunicaţii în perimetrele subunităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor’’, cod CPV: 64200000-8 Servicii de telecomunicaţii (Rev. 2), iniţiată prin publicarea, în SEAP, a anunţului de participare nr. 165472/13.01.2016, s-a solicitat Consiliului să dispună: obligarea autorităţii contractante la anularea comunicării rezultatului procedurii nr. T220207/11.05.2016, reluarea etapei de selecţie cu reevaluarea candidaturii sale, precum şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unei noi comunicări privind rezultatul etapei de selecţie. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, cu majoritate de voturi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR 1

§ 2

DECIDE Respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC TEAMNET INTERNATIONAL SA, în contradictoriu cu BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 53.730 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr.6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, + 4 021.8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../..../..... Data: .... Prin contestaţia nr. ..../18.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..../18.05.2016, depusă de S.C. ....S.A., cu sediul în localitatea ...., ...., județul ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având Cod Unic de Înregistrare ...., formulată împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. ..../13.05.2016, emisă de ...., cu sediul în comuna ...., ...., județul ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de modernizare a rețelei de drumuri de interes local în localitatea ..., în cadrul proiectului – Proiect integrat în comuna ..., județul ...”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), s-a solicitat suspendarea procedurii până la emiterea deciziei pe fond a CNSC, anularea comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, reevaluarea ofertei sale și anularea procedurii. Prin contestaţia nr. .../18.05.2016, înregistrată la Consiliul sub nr. .../18.05.2016, formulată de S.C. ....S.R.L., cu sediul în ...., ...., județul ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având Cod Unic de Înregistrare ..., împotriva adresei nr. ... din data de 13.05.2016 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de ...., în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente precum și reevaluarea ofertelor cu respectarea cerințelor solicitate și stabilite în cadrul documentației de atribuire. În temeiul art. 273 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune 1

§ 2

de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, cele două contestaţii au fost conexate. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de către S.C. ....S.A. și S.C. ....S.R.L., în contradictoriu cu ..... Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia formulată, S.C. ....S.A. contestă rezultatul procedurii de atribuire, emis de ...., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de atribuire, prin prin cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de modernizare a rețelei de drumuri de interes local în localitatea ..., în cadrul proiectului – Proiect integrat în comuna ..., județul ....”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Contestatorul precizează că a participat în calitate de ofertant la procedura de achiziţie publică în cauză, cu ofertă care a fost respinsă de către autoritatea contractantă ca fiind inacceptabilă. Raportându-se la dispoziţiile art. 11 alin. (5) și art. 80 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, contestatorul susţine că autoritatea contractantă avea obligația de a solicita clarificări. Invocând dispoziţiile art. 11 alin. (3), alin. (4) și alin. (5), art. 34, art. 35 și art. 36 din H.G nr. 925/2006, contestatorul solicită anularea comunicării rezultatului procedurii și reluarea procedurii de achiziție publică, începând cu reevaluarea ofertei sale, respectiv a documentelor de calificare. De asemenea, contestatorul solicită anularea procedurii de atribuire, dacă se constată că au fost încălcate principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. 2

§ 3

Contestatorul menționează că, potrivit art. 11 alin. (5) din H.G nr. 925/2006, autoritatea contractantă nu a respectat obligațiile privind evaluarea ofertelor depuse de către operatorii economici participanți la procedură. De asemenea, contestatorul solicită studiul documentelor relevante conţinute în dosarul achiziţiei publice. În drept, S.C. ....S.A. îşi întemeiază contestaţia pe O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006 şi depune în susţinere înscrisuri. Prin contestaţia nr. ..../18.05.2016, înregistrată la Consiliul sub nr. ..../18.05.2016, formulată de S.C. ....S.R.L., ofertant în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat cele menţionate în preambulul prezentei decizii. În preambulul contestaţiei sale, contestatorul arată că a depus ofertă în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, a răspuns la toate solicitările de clarificări solicitate de către comisia de evaluare, iar urmare a evaluării ofertei depuse, comisia de evaluare a stabilit că oferta depusă a fost admisibilă și conformă. Urmare a primirii comunicării rezultatului procedurii, contestatorul a solicitat autorității contractante accesul la raportul, dosarul complet al evaluării procedurii, iar prin adresa nr. ..../17.05.2016 autoritatea contractantă a dat curs solicitării contestatorului. Ca urmare a analizării documentației de atribuire, a proiectului tehnic de specialitate și a evaluării întocmite de autoritatea contractantă, contestatorul a constatat următoarele aspecte: Referitor la documentele de calificare, societatea declarată câștigătoare nu îndeplinea cerințele minime de calificare privind prezentarea de certificate fiscale privind plata datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale prezentând certificate fiscale figurând cu datorii. În acest sens se solicită verificarea datoriilor avute de S.C. ....S.R.L. pentru data de 13.01.2016 la Administrația Județeană a Finanțelor Publice ..... Societatea declarată câștigătoare nu îndeplinește cerințele minime de calificare privind experiența similară. În acest sens este menționat contractul nr. .../26.07.2012 încheiat între antreprenorul general S.C. .... S.R.L. și beneficiarul comuna ..., județul ..... Întrucât între terțul susținător S.C. ....S.R.L. și S.C. ....S.R.L. este un contract de prestări servicii și nu de subantrepriză, iar programul de finanțare pentru contract a fost FEADR, se solicită verificarea calității de subcontractant a S.C. ....S.R.L. la contractul menționat în faza de ofertare și dacă există ca și subcontractant declarat și cu ce valoare. De asemenea, se solicită verificarea subcontractanților declarați de către S.C. ....S.R.L. cu ce procente au fost nominalizați, precum și verificarea existenței facturilor și a situațiilor de lucrări executate pentru beneficiarul S.C. ....S.R.L și dacă acestea se referea doar la servicii, respectiv doar manoperă sau acoperea contractul complet. 3

§ 4

Referitor la procesul verbal încheiat în data de 19.08.2014, întocmit între beneficiar comuna .... și executant, S.C. ....S.R.L. se solicită verificarea veridicității acestui document, întrucât la respectivul proiect, executantul a fost S.C. ....S.R.L., ca antreprenor general și nu S.C. ....S.R.L. În aceeași situație se află și documentul „recomandare” cu nr. .../21.08.2015 emisă de comuna ...., în favoarea S.C. ....S.R.L. În concluzie, contestatorul solicită verificarea situației reale existente între S.C. ....S.R.L., S.C. ....S.R.L. și comuna ... din județul ..... Societatea declarată câștigătoare nu îndeplinește cerințele minime de calificare privind personalul responsabil care urma a fi angajat în cadrul contractului, astfel: - La dna. ......, propusă pentru funcția de responsabil de contract, din documentele depuse nu a rezultat clar durata în care aceasta a exercitat efectiv atribuțiile managerului de proiect și perioada în care a participat efectiv ca și manager de proiect. Față de acest aspect, se solicită verificarea veridicității documentelor; - În privința d-lui ...., propus pentru funcția de șef de șantier, nu a rezultat durata în care acesta a exercitat atribuțiile șefului de șantier. De asemenea, se solicită verificarea documentelor; - La dl. ...., propus pentru funcția de responsabil cu controlul tehnic de calitate, nu a rezultat concret durata experienței ca responsabil cu controlul tehnic de calitate la lucrările de drumuri. Se solicită verificarea cronologiei documentelor depuse. Societatea declarată câștigătoare nu îndeplinește cerințele minime de calificare privind terțul susținător, referitor la prelungirea termenului de valabilitate al ofertei din partea terțului susținător conform solicitării autorității contractante. Cu privire la propunerea financiară, contestatorul precizează că prețul ofertat, a reprezentat un procent de 77,72% din prețul estimat în documentația de atribuire, considerând a fi un preț de execuție realist, cu o marjă minimă de profit. Oferta financiară depusă de societatea declarată câștigătoare a reprezentat un procent de 57,77% din costul estimat în documentația de atribuire. Față de acest aspect, conform art. 202 alin. (1) din O.U.G nr. 34/2016, autoritatea contractantă a solicitat clarificări pentru justificarea prețului neobișnuit de scăzut raportat la valoarea estimată a contractului. În urma raspunsului la clarificări s-a ajuns la concluzia că prețurile ofertate au fost cele de producție. În acest sens se solicită clarificarea acestor aspecte și justificarea prețurilor la costurile reale de execuție, precum și efectuarea unei expertize tehnico-financiare. Totodată, contestatorul invocă jurisprudenţa națională și a Uniunii Europene, solicitând și studiul documentelor relevante conţinute în dosarul achiziţiei publice. Prin adresa nr. ..../25.05.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. ..../26.05.2016, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţiile depuse de S.C. ....S.A. și S.C. ....S.R.L., 4

§ 5

solicitând respingerea contestațiilor ca nefondate și continuarea procedurii de achiziție publică. În conţinutul punctului de vedere, autoritatea contractantă, prezintă un scurt istoric al procedurii menţionând totodată că, în baza art. 81 din H.G. nr. 925/2006, oferta depusă de S.C. ....S.A. a fost declarată inacceptabilă, raportat și la dispozițiile art. 36 alin. (1) din același act normativ, întrucât declarația și anexa la declarația pe propria răspundere pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare depuse în cadrul ofertei nu a respectat prevederile art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, iar oferta nu a îndeplinit cerințele de calificare din fișa de date a achiziției III.2.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. În acest sens, autoritatea contractantă arată că, autoarea contestației nu a precizat, în anexa la declarația pe propria răspundere, personalul responsabil care va fi angajat în cadrul contractului, nu a nominalizat responsabilul de contract, șeful de șantier, responsabilul tehnic cu execuția, controlul tehnic de calitate, responsabilul SSM, respectiv persoana desemnată pentru poziția topograf. Anexa la declarația prezentată de contestator nu a respectat prevederile art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, deoarece în cuprinsul acesteia nu a fost menționat precis modul concret de îndeplinire a cerințelor de calificare. Respectând principiul tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborat cu art. 201 alin. (2) din același act normativ, autoritatea contractantă precizează că nu au fost solicitate clarificări privind modul de întocmire a declarației, precizând că printr-o astfel de solicitare s-ar fi permis ca, ulterior datei limită de depunere a ofertelor, contestatorul să-și completeze oferta depusă, pentru probarea îndeplinirii cerințelor de calificare cu informații și date esențiale care trebuiau cunoscute la data limită de depunere a ofertelor, creându-se astfel un avantaj evident față de ceilalți ofertanți care au depus oferte cu toate informațiile esențiale relevante privind îndeplinirea cerințelor de calificare. Față de aspectele menționate mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulate de S.C. ....S.A. ca nefondată. Referitor la contestația depusă de S.C. ....S.R.L., autoritatea contractantă menționează că, în urma analizării și evaluării ofertei depuse, aceasta a fost declarată admisibilă, însă necâștigătoare, deoarece în urma aplicării criteriului de atribuire stabilit prin anunțul de participare s-a clasat pe locul al doilea. Cu privire la critica potrivit căreia oferta declarată câștigătoare nu îndeplinește cerința minimă de calificare referitoare la prezentarea de certificate fiscale, autoritatea contractantă precizează că ofertantul declarat câștigător a depus certificatul de atestare fiscală în curinsul căruia nu figura cu obligații de plată exigibile la data de 30.11.2015 ci figura cu sume eșalonate la plată. În acest sens, autoritatea contractantă citează art. 9 alin. (1) din ordinul ANRMAP nr. 509/14.09.2011. 5

§ 6

De asemenea, autoritatea contractantă arată că, ofertantul declarat câștigător a depus declarația privind îndeplinirea cerințelor de calificare, inclusiv anexa, potrivit art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006. Raportat la aceasta comisia de evaluare i-a solicitat clarificări prin adresa nr. ..../09.02.2016, iar ofertantul a răspuns în termen solicitării prin adresa nr. .../12.02.2016. Astfel, ofertantul declarat câștigător a depus certificatul de atestare nr. .../20.01.2016 emis de Administația Județeană a Finanțelor Publice ..., potrivit căruia nu figura cu obligații de plată exigibile la data de 31.12.2015. Menționând art. 9 alin. (3) din Ordinul ANRMAP nr. 509/14.09.2011, autoritatea contractantă arată că din certificatul menționat anterior a rezultat că S.C. .... S.R.L. nu avea datorii scadente în luna anterioară datei limită stabilită pentru depunerea ofertelor fiind astfel îndeplinită cerința minimă de calificare la care a făcut referire contestatorul. Referitor la critica potrivit căreia oferta declarată câștigătoare nu îndeplinea cerința minimă de calificare referitoare la experiența similară, autoritatea contractantă menționează că, S.C. ...... S.R.L. a depus un set de înscrisuri prin care îndeplinea cerința minimă de calificare solicitată prin documentația de atribuire, întrucât valoarea lucrărilor similare executate în ultimii 5 ani de către terțul susținător S.C. ....S.R.L., executate în cadrul unui singur contract, a fost mai mare decât valoarea minimă solicitată prin fișa de date a achiziției. Față de apectele relatate anterior, autoritatea contractantă subliniază faptul că din documentele depuse în cadrul ofertei și a solicitărilor de clarificări din partea comisiei de evaluare a rezultat faptul că oferta depusă de S.C. ..... S.R.L. a îndeplinit cerința minimă de calificare referitoare la experiența similară. În ceea ce privește critica potrivit căreia, oferta declarată câștigătoare nu îndeplinea cerința minimă de calificare referitoare la persoana propusă pentru funcția de responsabil de contract, autoritatea contractantă precizează următoarele: Pentru dna. Pușcaș Felicia, pentru a putea stabili concret experiența specifică în domeniul construcții de drumuri, comisia de evaluare a solicitat ofertantului să precizeze concret data de începere și respectiv de finalizare a lucrărilor de „modernizare DC75 și drum acces, exclusiv lucrări de canalizare și aducțiune apă”, din cadrul lucrărilor „dezvoltarea zonei turistice ... ..., județul ....”. Ofertantul a răspuns în termen solicitării comisiei de evaluare, iar din răspunsul acestuia și din documentele depuse în cadrul ofertei a rezultat faptul că dna. Pușcaș Felicia deține experiența specifică de minim 3 ani în domeniul de construcții de drumuri, astfel cerința minimă de calificare solicitată prin documentația de atribuire. Referitor la dl. ..... și dl. ....., autoritatea contractantă menționează că, le-a fost solicitate clarificări cu privire la experiența similară, clarificări la care s-a răspuns în termen, oferind un răspuns din care a 6

§ 7

rezultat faptul că a fost îndeplinită cerința minimă de calificare solicitată prin documentația de atribuire. Cu privire la critica potrivit căreia, oferta declarată câștigătoare nu îndeplinește cerințele minime de calificare privind terțul susținător, autoritatea contractantă arată că, în urma solicitării nr. ....../06.04.2016 din partea comisiei de evaluare a fost depus în termen acceptul privind prelungirea termenului de valabilitate a ofertei până la data de 11.07.2016, precum și actul adițional la polița de asigurare, prin care garanția de participare se prelungea până la data de 11.07.2016. Autoritatea contractantă, menționează că, a fost depus și în original dovada prelungirii termenului de valabilitate a garanției de participare. Referitor la angajamentul ferm depus de S.C. ....S.R.L., autoritatea contractantă precizează că acesta nu are nicio perioadă de valabilitate, el fiind acordat pentru a răspunde în mod necondiționat în fața autorității contractante în situația în care S.C. ..... S.R.L. nu își execută oricare din obligațiile contractuale asumate, având efecte pe toată durata de valabilitate a contractului ce urmează a fi încheiat. De asemenea, prin răspunsul la clarificarea nr. ... din data de 09.02.2016, S.C. ....S.R.L. a precizat în mod concret și concludent modalitatea prin care va putea să își mobilizeze resursele, utilajele, personalul astfel încât să intervină eficient și într-un timp rezonabil în vederea îndeplinirii contractului. Referitor la modul de evaluare a propunerii financiare, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului declarat câștigător clarificări cu privire la acest aspect, primind răspuns în termenul acordat. Ținând cont că S.C. ....... S.R.L. a justificat prețul aparent neobișnuit de scăzut ofertat și că propunerea financiară depusă a fost conformă, aceasta a îndeplinit în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire, în mod temeinic și legal, comisia de evaluare a decis că oferta nu se încadra în nicuna dintre situațiile prevăzute la art. 36 din H.G. nr. 925/2006, iar potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din același act normativ, a declarat oferta ca fiind admisibilă. Urmare celor antemenţionate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulată de S.C. ....S.R.L. ca nefondată. Documentele necesare soluţionării cauzei au fost înregistrate la Consiliu cu nr. ......./26.05.2016. Analizând susţinerile şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: .... în calitate de autoritate contractantă a organizat procedura de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de modernizare a rețelei de drumuri de interes local în localitatea ..., în cadrul proiectului – Proiect integrat în comuna ..., județul Satu Mare”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2). În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în S.E.A.P. invitația de 7

§ 8

participare nr. ......./14.12.2015, potrivit căruia valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 6.044.834 Ron, criteriul de atribuire stabilit fiind „preţul cel mai scăzut”. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză a fost respinsă ca nefondată prin decizia Consiliului nr. .... din 20.05.2016. În Procesul-verbal de consemnare a ofertelor depuse nr. ...../15.01.2016, s-a consemnat depunerea a 11 oferte, însoţite de documentele de calificare sau de declaraţie privind demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare. În urma evaluării ofertelor, comisia de evaluare a declarat oferta depusă de S.C. ..... S.R.L. ca fiind câştigătoare a procedurii de atribuire, în timp ce oferta depusă de S.C. ....S.A. a fost considerată inacceptabilă, iar oferta depusă de S.C. ....S.R.L. a fost considerată admisibilă, dar necâștigătoare, aspecte consemnate în Raportul procedurii nr. ..../13.05.2016. Analizând criticile formulate de S.C. ....S.A. şi S.C. ....S.R.L., Consiliul constată că acestea vizează în principal aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat oferta depusă de către acesta, în cazul primului contestator, iar în cazul celui de al doilea, oferta depusă de societatea declarată câştigătoare. În calitate de participant la procedură, S.C. ....S.A. a primit adresa de comunicare a rezultatului procedurii, în care autoritatea contractantă a menţionat că oferta acestuia a fost declarată inacceptabilă în temeiul art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, deoarece anexa la declaraţia pe propria răspundere privind demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare nu a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale, respectiv: „Oferta nu îndeplineşte cerinţele de calificare din fisa de date a achiziţiei cap. III.2.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, referitoare la personalul de specialitate întrucât nu s-a precizat în anexa la Declaraţia pe propria răspundere pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare prezentată în cadrul ofertei, modul concret de îndeplinire a cerinţelor referitoare la personal respectiv nu s-a nominalizat personalul responsabil care va fi angajat în cadrul contractului: nu s-a nominalizat responsabilul de contract, nu s-a nominalizat şeful de şantier, nu s-a nominalizat responsabilul tehnic cu execuţia, nu s-a nominalizat responsabilul cu controlul tehnic de calitate, nu s-a nominalizat responsabilul SSM, nu s-a nominalizat topograful”. Având a verifica temeinicia motivului de respingere a ofertei depuse de S.C. ....S.A., Consiliul reţine următoarele: Analizând documentele depuse de autoritatea contractantă, Consiliul constată că, în oferta iniţială, S.C. ....S.A. a prezentat Declaraţie privind îndeplinirea cerinţelor de calificare, precum și anexa 1 în care, referitor la personal, este menţionat: „Declarăm că îndeplinim cerinţa minimă conform căreia deţinem şi vom prezenta Formularul nr.17 - "Declaraţie privind personalul de specialitate 8

§ 9

pentru execuţia de lucrări", prin care demonstrăm că avem personalul de specialitate necesar pentru execuţia lucrărilor. La solicitarea Autoritatii contractante, vom prezenta pentru fiecare persoana nominalizata: - Contracte de muncă/contracte de colaborare/contractelele de prestări servicii/angajamente de participare; Formular nr. 18 Declaraţii de disponibilitate; Diplome de studii şi atestate şi/sau autorizaţii/decizii de numire şi calificări, in termene de valabilitate, pentru tot personalul propus pentru îndeplinirea contractului; CV-ul Europass, pentru persoanele de specialitate”. Motivul de respingere, menționat mai sus, este întemeiat, deoarece: Prin fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a solicitat, în mod expres şi imperativ, anumite cerinţe minime obligatorii de calificare şi selecţie şi modul prin care ofertanţii trebuie să le demonstreze/ îndeplinească. Conform art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, ofertantul are dreptul de a prezenta iniţial doar o declaraţie pe propria răspundere, semnată de reprezentantul său legal, prin care confirmă că îndeplineşte cerinţele de calificare astfel cum au fost solicitate în documentaţia de atribuire. Declaraţia va fi însoţită de o anexă în care ofertantul trebuie să menţioneze succint, dar precis, modul concret de îndeplinire a respectivelor cerinţe - inclusiv, dacă au fost solicitate, diverse valori, cantităţi sau altele asemenea. Rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că legiuitorul a impus îndeplinirea a două condiţii cumulative respectiv depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere şi anexa la aceasta. Analizând înscrisurile depuse de către contestator, Consiliul constată că acesta a depus o declaraţie pe proprie răspundere în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) prin care se confirmă că îndeplineşte cerinţele de calificare astfel cum au fost solicitate însoţită de anexa 1 (3 pagini). Procedând la verificarea acestei anexe în raport de prevederile legale mai sus reţinute, Consiliul constată că aceasta cuprinde „ad litteram” cerinţele fişei de date a achiziţiei cap. III.2.1 – III.2.3.b) cu excepţia cerinţei referitoare la cifra de afaceri la care s-a menţionat că se vor depune bilanţurile contabile aferente anilor 2013, 2014 şi 2015 din care reiese faptul că media cifrei de afaceri globală este de 27.276.091 lei şi a cerinţei referitoare la standardele de asigurare a calităţii și de protecție a mediului, la care s-a menţionat că se va depune certificatul ISO 9001 și ISO 14001. Legiuitorul prin reglementarea de la art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 a impus operatorilor economici participanţi la procedură ca în situaţia în care aleg să depună iniţial o declaraţie, aceştia au obligaţia să anexeze acesteia un înscris în cadrul căruia să precizeze modalitatea concretă prin care ofertantul înţelege să îndeplinească cerinţele de 9

§ 10

calificare solicitate de către autoritatea contractantă în cadrul fişei de date a achiziţiei. Din anexa 1 depusă la dosar nu rezultă modul concret în care acest operator economic a înţeles să respecte cerinţele de calificare impuse în cadrul fişei de date a achiziţiei, ci doar a transcris/copiat cerinţele impuse de către autoritatea contractantă în cadrul fişei de date fără să menţioneze în mod succint, dar precis modalitatea de îndeplinire a cerinţelor, astfel încât autoritatea contractantă să poată să solicite acestuia documentele edificatoare. Astfel, în ceea ce priveşte cerinţele minime de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională solicitată prin documentaţia de atribuire, ofertantul nu a menţionat succint şi precis modul concret de îndeplinire al acestora, nefiind menţionate numele specialiştilor propuşi pentru îndeplinirea contractului. Având în vedere faptul că S.C. ....S.A. a depus declaraţia pe proprie răspundere însă nu este însoţită de o anexă care să cuprindă modul concret de îndeplinire a respectivelor cerinţe, autoritatea contractantă, în mod corect şi legal, nu a solicitat prezentarea documentelor de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire. Faţă de aceste aspecte, Consiliul constată faptul că societatea contestatoare nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor exprese, impuse de către autoritatea contractantă în cadrul fişei de date a achiziţiei. Consiliul reţine că societatea contestatoare a ales, prin propria voinţă, să nu precizeze/detalieze concret cum înţelege să îndeplinească/demonstreze cerinţele solicitate de către autoritatea contractantă, ci doar să copieze cerinţele fişei de date a achiziţiei, asumându-şi implicit şi riscurile care urmau a fi produse. Singurele elemente pe care autoritatea contractantă le-ar fi putut solicita ofertantului contestator, în baza declaraţiei şi a anexei depuse, puteau fi bilanţurile din care să rezulte cifra de afaceri de 27.276.091 lei şi certificatele ISO 9001 și ISO 14001. Din anexa depusă nu rezultă modul concret în care acest operator economic a înțeles să respecte cerințele de calificare, impuse în cadrul fișei de date a achiziției, referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională, respectiv personalul de specialitate. Astfel, contestatorul nu a indicat numele experților propuși și datele de identificare a diplomelor acestora, documente pe care urmează a le depune în vederea demonstrării experienței specifice a experților, așa cum dispun prevederile art. 11 alin. (4) din HG nr. 925/2006. În lipsa acestor informații, nu există nici obligația corelativă a autorității contractante de a solicita depunerea documentelor privind îndeplinirea cerințelor de calificare, astfel cum prevede art. 11 alin. (5) din HG nr. 925/2006. Mai mult, riscul întocmirii ofertelor inclusiv neprezentarea unor documente solicitate în cadrul documentaţiei de atribuire sau a declaraţiei însuşită în anexă, cade în sarcina operatorului economic, el 10

§ 11

neputând să îşi invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, iar pe de altă parte autoritatea contractantă a menţionat în mod expres, în cadrul fişei de date a achiziţiei, care sunt cerinţele pe care orice operator economic participant trebuie să le îndeplinească. De asemenea, autoritatea contractantă trebuie în etapa de evaluare/verificare a modului de îndeplinire a criteriilor de calificare să respecte principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei şi asumarea răspunderii. În cazul în care o ofertă nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a prezentat conform prevederilor art. 11 alin. (4) – (5) documente relevante în acest sens este considerată, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, o ofertă inacceptabilă, iar potrivit art. 37 din acelaşi act normativ doar „ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 36 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile. Oferta câştigătoare se stabileşte numai dintre ofertele admisibile şi numai pe baza criteriului de atribuire precizat în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire”. Comisia de evaluare are obligaţia, conform art. 81 din HG nr. 925/2006 de a respinge ofertele inacceptabile şi ofertele neconforme. Raportat la cele evocate şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare, aşa cum este prevăzut la art. 72 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu. În calitate de participant la procedură, S.C. ....S.R.L. a primit adresa de comunicare a rezultatului procedurii, în care autoritatea contractantă a menţionat că oferta acestuia a fost declarată necâștigătoare, deoarece s-a clasat pe locul II. Având a verifica temeinicia criticilor, formulate de societatea contestatoare, privind oferta declarată câştigătoare, Consiliul constată următoarele: Referitor la certificatul fiscal prezentat de câștigător, Consiliul reţine următoarele: Prin fişa de date (III.2.1.a. Situatia personala a candidatului sau ofertantului) autoritatea contractantă a solicitat: Se vor depune certificate fiscale în original/copie legalizata/simpla certificata ”conform cu originalul” care sa ateste ca ofertantul nu are datorii la bugetul general consolidat scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevazut termenul limita pentru depunerea ofertelor. Operatorii economici români vor prezenta certificate constatatoare emise în conformitate cu OUG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, respectiv care sa ateste ca au fost achitate obligatiile fiscale ce au avut scadenta la nivelul lunii anterioare celei în care este prevazut termenul 11

§ 12

limita pentru depunerea ofertelor. Trebuie avut în vedere ca documentul suport ce atesta îndeplinirea cerintei privind taxele si impozitele aferente bugetului central, prin raportare la luna anterioara, nu pot fi emise în primele 5-6 zile lucratoare ale lunii curente, în aceasta situatie fiind aplicabile prevederile art. 11, alin. (3) din HG nr. 925/2006 si ale art. 9 din OANRMAP NR. 509/2011 Iniţial, S.C. ..... S.R.L. a depus certificatul fiscal nr. ....., eliberat la data de 23.12.2015, din care reieşea că nu are obligaţii de plată exigibile existente în sold la data de 30.11.2015, nu la data de 31.12.2015, cum s-a cerut prin fişa de date. Referitor la acest aspect, prin adresa nr. ...../09.02.2016, autoritatea contractantă a solicitat următoarea clarificare: depunerea de certificate constatatoare emise în conformitate cu OUG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, respectiv care sa ateste ca au fost achitate obligaţiile fiscale ce au avut scadenta la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limita pentru depunerea ofertelor, privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, respectiv luna decembrie 2015. S.C. Redolaj S.R.L. răspunde prin adresa nr. ...../12.02.2016, transmițând certificatul fiscal nr. 11121, eliberat la data de 20.01.2016, din care reieşea că nu are obligaţii de plată exigibile existente în sold la data de 31.12.2015, cum s-a cerut prin fişa de date. Din cele 2 certificate reiese că există un acord de eşalonare la plată a datoriilor existente. Potrivit art. 9 alin. (1) din Ordinul ANRMAP nr. 509 din 14 septembrie 2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie „Cerinţele referitoare la obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat sunt considerate ca fiind îndeplinite în măsura în care operatorii economici prezintă înlesniri la plată de sensul eşalonărilor sau compensărilor, aprobate de către organele competente în domeniu". Se reține că ofertantul a depus declaraţie privind îndeplinirea cerinţelor de calificare, inclusiv anexa, potrivit art. 11 alin (4) din HG 925/2006. Totodată, sunt relevante prevederile art. 9 alin. (3) din Ordinul ANRMAP nr. 509 din 14 septembrie 2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie „În situaţiile de la art. 11 alin. (4) şi (5) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 (...), autoritatea contractantă va lua în considerare, la verificarea îndeplinirii cerinţei de calificare privind plata de către ofertant a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale, atât declaraţia pe propria răspundere prin care se confirmă îndeplinirea cerinţei, cât şi acele certificate de atestare fiscală prezentate de ofertant în urma solicitării primite din partea autorităţii contractante, chiar dacă acestea sunt emise de autorităţile competente ulterior datei 12

§ 13

de deschidere a ofertelor şi, eventual, atestă lipsa datoriilor ulterior respectivei date”. Având în vedere cele mai sus reținute, Consiliul consideră că ofertantul câștigător a îndeplinit cerința de calificare privind certificatul fiscal. Referitor la critica contestatorului privind experienţa similară a ofertantului câştigător, Consiliul reţine următoarele: În cadrul fişei de date (III.2.3.a. Capacitatea tehnică și/sau profesională) autoritatea contractantă a solicitat: „Cerința 1 - Experienta similara: Ofertantul trebuie sa fi executat lucrari similare în ultimii 5 ani în valoare de cel puțin 4.406.012,80 lei, lucrari executate în cadrul unui singur contract. Capacitatea tehnica și/sau profesionala a operatorului economic poate fi susținuta în conformitate cu art. 190 din OUG nr. 34/2006 și Instrucțiunea ANRMAP nr. 1/2015. În cazul în care ofertantul demonstreaza îndeplinirea cerinței invocând susținerea acordata de catre un terț, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective Formular nr. 14. Angajamentul ferm prezentat de ofertant trebuie sa garanteze autoritații contractante îndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta. Se va completa și se va depune: - Formular nr. 13 Lista principalelor lucrari executate în ultimii 5 ani din care sa rezulte ca a executat lucrari similare în cadrul unui singur contract în valoare de minim 4.406.012,80 lei, însoțita de certificari de buna execuție pentru cele mai importante lucrari. - Copii dupa parți relevante ale contractului sau alte documente relevante din care sa reiasa: beneficiarul lucrarilor (denumire, adresa, tel., fax, e-mail), valoarea lucrarilor similare (lei), perioada in care au fost executate lucrarile similare și locul execuției acestora; - Procese verbale de recepție (partiala, la terminarea lucrarilor, finala) sau alte documente echivalente, intocmite in conformitate cu legislatia in vigoare, care sa ateste faptul ca lucrarile au fost duse la bun sfârșit si indeplinesc toate prevederile actelor normative din domeniu”. Analizând modul în care autoritatea contractantă a elaborat şi întocmit cerinţa privind experienţa similară, Consiliul constată că aceasta doreşte ca ofertanţii participanţi la procedură să demonstreze că au experienţă similară în domeniul executării lucrărilor de drumuri, că au mai executat lucrări de acest tip. Rolul cerinţei experienţei similare este de a dovedi autorităţii contractante faptul că operatorii economici participanţi au experienţă în domeniul lucrărilor similare cu ceea ce urmează a fi executat în urma încheierii contractului care face obiectul acestei proceduri, că au cunoştinţele / experienţa şi capacitatea necesară derulării unui astfel de contract şi că au finalizat astfel de contracte. Potenţialul tehnic, care trebuie să reflecte posibilitatea concretă că un anumit operator economic poate duce la îndeplinire un contract, 13

§ 14

poate fi dovedit numai prin prezentarea unui contract de lucrări similare cu cele ce urmează a fi executate în urma încheierii contractului care face obiectul acestei proceduri. Analizând documentele de calificare prezentate de ofertantul declarat câştigător, Consiliul constată că acesta a depus următoarele documente: - lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani a SC ...... SRL (câștigătorul); - angajament ferm privind susținerea tehnică și profesională a SC ...... SRL (câștigătorul) din partea SC ....SRL (terț susținător), în care se menționează că „ne obligăm în mod ferm, necondiţionat şi irevocabil, să punem la dispoziţia SC ...... SRL resursele tehnice şi/sau profesionale de EXPERIENŢA SIMILARA: Imbunatatirea reţelei de drumuri de interes local in Comuna Abramut; Infiintare si dotarea infrastructurii aferenta serviciilor sociale in localitatea Petreu; Dotare cămin cultural in localitatea Petreu, necesare pentru îndeplinirea integrală, reglementară şi la termen a contractului de achiziţie publică”; - lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani de către S.C. ....S.R.L., în care este menționat contractul Imbunatatirea reţelei de drumuri de interes local in Comuna ....; Infiintare si dotarea infrastructurii aferenta serviciilor sociale in localitatea .....; Dotare cămin cultural in localitatea .....; În acest contract a avut calitatea de subcontractant și a executat lucrări de drumuri în valoare de 6.297.269 lei; - formularul experiență similară din care reiese că S.C. ....S.R.L. are calitatea de subcontractant în contractul nr. .../26.07.2012 Imbunatatirea reţelei de drumuri de interes local in Comuna ....; Infiintare si dotarea infrastructurii aferenta serviciilor sociale in localitatea ....; Dotare cămin cultural in localitatea Petreu; Din acest formular mai reiese că beneficiar este comuna ...., antreprenor este SC ....SRL, valoarea totală a contractului este de 8.554.891 lei din care drum 6.297.269 lei; - contract de prestări servicii încheiat între SC ....SRL, în calitate de beneficiar, și SC ....SRL, în calitate de prestator. În acest contract se precizează: 2. Obiectul principal al contractului 2.1 - Prestatorul se obligă să execute, să finalizeze şi să întreţină lucrarea: lucrări de execuţie şi dotare, pentru proiectul FEADR: „Inbunatatirea reţetei de drumuri de interes local in Comun a ....; înfiinţare si dotarea infrastructurii aferenta serviciilor sociale in localitatea Petreu, C; Dotare cămin cultural în localitatea ..., Comuna ..." în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract. 2.2 - Beneficiarul se obligă să plătească prestatorului preţul de 8 554 891 lei, pentru execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării: lucrări de execuţie Inbunatatirea reţetei de drumuri de interes local in Comuna ....; Înfiinţare si dotarea infrastructurii aferenta serviciilor sociale in 14

§ 15

localitatea Petreu, C; Dotare cămin cultural în localitatea ...., Comuna ..." în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract astfel: -Infintare sevicii sociale in localitatea Petreu 1 471 499 lei -Dotări constructie servicii sociale 345 011 lei -Dotare cămin cultural 441 112 lei -Lucrări de drumuri 6 297 269 lei - proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat la data de 19.08.2014, între beneficiar Comuna ...., privind lucrarea de mai sus, executată în cadrul contractului nr. .... din data de 26.07.2012, încheiat între executant: SC ....SRL, în valoare de: 6.297.269,36 lei, și antreprenorul SC ....SRL, prin care s-a propus admiterea recepției; - recomandarea nr. .../21.08.2014, emisă de beneficiarul lucrării Comuna ...., în legătură cu participarea SC ....SRL la lucrarea de mai sus, dând calificativul „foarte bun”. Din aceste documente, prezentate de câștigător, reiese că acesta are calitatea de subcontractant și a executat lucrări de drumuri în valoare de 6.297.269 lei, peste valoarea solicitată în fișa de date. Drept urmare, nu se confirmă criticile contestatorului, iar verificarea veridicității documentelor, prezentate de câștigător, nu este în sarcina Consiliului, fiind alte organisme cu astfel de atribuțiuni. Afirmaţia contestatorului că „recomandarea trebuia emisă în numele antreprenorului”, nu va fi luată în considerare de către Consiliu, în soluţionarea contestaţiei, deoarece, din documentele de mai sus, reiese că SC ....SRL a executat lucrările de drumuri, în valoare de 6.297.269,36 lei. Având în vedere cele mai sus reţinute, Consiliul constată că operatorul economic câştigător a îndeplinit cerinţa de calificare privind experienţa similară. Referitor la critica contestatorului privind personalul ofertantului câştigător, Consiliul reţine următoarele: Prin fişa de date (III.2.3.a. Capacitatea tehnică și/sau profesională) autoritatea contractantă a solicitat: Cerința 2: Ofertantul va asigura un responsabil de contract care sa aiba experiența specifica de minim 3 ani în domeniul construcții de drumuri. Cerința 3: Ofertantul va asigura un șef de șantier care sa aiba experiența specifica de minim 3 ani, respectiv ca șef de șantier în domeniul construcții de drumuri. Cerința 5: Ofertantul va asigura un responsabil tehnic de calitatea care sa aiba experiența specifica de minim 3 ani în domeniul construcții drumuri. Se vor depune: CV-ul în original (Formular nr. 19), Declarație de disponibilitate pentru fiecare expert Formularul nr. 18, în original, Orice document doveditor al experienței pe care o deține (recomandari, contracte individuale de munca însoțite de fișa postului, contracte de prestari servicii etc. În vederea îndeplinirii cerinţelor antemenţionate operatorul economic câștigător a depus următoarele documente: 15

§ 16

Pentru responsabil de contract: Pușcaș Felicia - Certificat de absolvire curs Manager de proiect nr. .../16.12.2010 emis de Fundaţia C.A.M.P.P. - recomandarea nr. A575/25.11.2015 emisă de SC Redolaj SRL. potrivit căreia a participat ca responsabil de contract la lucrarea: "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 110 E km: 10+050-18+470 PLOPIS - FAGETU", perioada 18.12.2014 - 24.11.2015, - recomandarea nr. 275/15.01.2015 emisă de SC Drum Construct SRL. potrivit căreia a participat ca responsabil de contract la lucrarea: „Dezvoltarea zonei turistice Luna Ses, modernizare DC75 și drum acces, inclusiv stratul de bază din mixturi asfaltice AB2", în perioada 25.11.2010-11.07.2014. Pentru șef de șantier: Szabo Odon Andras - recomandarea nr. A576/25.11.2015 emisă de SC Redolaj SRL, potrivit căreia a participat ca șef de șantier la lucrarea: "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 110 E km: 10+050-18+470 PLOPIS - FAGETU", perioada 18.12.2014 - 24.11.2015, - recomandarea nr. 276/15.01.2015 emisă de SC Drum Construct SRL, potrivit căreia a participat ca șef de șantier la lucrarea: „Dezvoltarea zonei turistice Luna Ses, modernizare DC75 și drum acces, inclusiv stratul de bază din mixturi asfaltice AB2", în perioada 06.09.2010-11.07.2014. Pentru responsabil tehnic cu calitatea: Retean Adrian - recomandarea nr. A578/25.11.2015 emisă de SC Redolaj SRL, potrivit căreia a participat ca responsabil calitate la lucrarea: "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 110 E km: 10+050- 18+470 PLOPIS - FAGETU", perioada 24.02.2015 - 24.11.2015, - recomandarea nr. 114/24.02.2015 emisă de SC Laurenţiu H SRL, potrivit căreia a fost angajat în perioada 19.07.2012 - 23.02.2015, fiind Responsabil cu controlul calitatii la urmatoarele lucrări: "Modernizare drumuri de exploatatie agricola, comuna Varsolt, Judeţul Salaj" "Asfaltare străzi, alimentare cu apa potabila, canalizare si statie de epurare în localitatea Racsa, Comuna Oraşul Nou, jud. Satu - Mare" "Alimentare cu apa, canalizare, drumuri și after scool în comuna Marca, Judeţul Salaj" "Construirea si refacerea infrastructurii de prevenire si protectie împotriva inundaţiilor in comuna Stremt, Judeţul Alba". Comisia de evaluare a constatat faptul că aceste lucrări nu reprezintă lucrări în domeniul construcţii de drumuri, astfel că nu au fost luate în considerare. "Modernizarea infrastructurii rutiere in comuna Sieu, judeţul Bistrita" "Lucrări de amenajare a cursurilor de apa necadastrate din comuna Sieut, Judeţul Bistrita". Comisia de evaluare a constatat faptul că aceste lucrări nu reprezintă lucrări în domeniul construcţii de drumuri, astfel că nu au fost luate în considerare. 16

§ 17

În urma unei solicitări de clarificări din partea autorității contractante,

§ 18

câștigătorul

§ 19

a

§ 20

retransmis

§ 21

recomandarea

§ 22

nr. 114/24.02.2015 în care s-au precizat perioadele în care dl. .... a îndeplinit funcția de responsabil cu controlul calității, astfel: "Modernizare drumuri de exploatatie agricola, comuna Varsolt, Judeţul Salaj". Perioada: 03.09.2012-14.06.2013; "Asfaltare străzi, alimentare cu apa potabila, canalizare si statie de epurare în localitatea ..., Comuna ..., jud. ....". Perioada: 26.07.2012- 03.09.2012 "Alimentare cu apa, canalizare, drumuri și after scool în comuna ...., Judeţul ....". Perioada: 01.08.2012-23.02.2015 "Modernizarea infrastructurii rutiere in comuna ...., judeţul ....". Perioada:05.05.2014-23.02.2015 Din cele de mai sus, prin însumarea perioadelor, rezultă că d-na ..., dl. ..... și dl. .... au o experiență specifică de minim 3 ani în domeniul construcții de drumuri, contrar celor afirmate de contestator. În momentul elaborării documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă, prin stabilirea şi menţionarea cerinţelor, a informat complet, corect şi explicit operatorii economici interesaţi, potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel încât acestea corespund exigenţelor sale, iar operatorii economici pot să-şi elaboreze o ofertă conformă. Prin necontestarea în termen a acestor cerinţe de calificare, formulate de autoritate, acestea şi-au dobândit forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă cât şi pentru operatorii economici interesaţi şi participanţi. Având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, respectiv „în cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant în parte”, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au ţinut cont de cerinţele solicitate prin fişa de date a achiziţiei. De asemenea, autoritatea contractantă, în etapa de evaluare/verificare a modului de îndeplinire a criteriilor de calificare, a respectat principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 respectiv cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei şi asumării răspunderii. S.C. .... S.R.L. a respectat dispoziţiile art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, conform cărora „ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire”, în ceea ce priveşte criteriile de calificare. Raportând activitatea comisiei de evaluare, evocată anterior, la dispoziţiile legale amintite, Consiliul reţine că aceasta s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materia achiziţiilor publice. 17

§ 23

Cu privire la critica contestatorului față de prelungirea termenului de valabilitate a ofertei câștigătorului, Consiliul reține următoarele: În urma solicitării nr. .../06.04.2016 din partea comisiei de evaluare, S.C. ... S.R.L. a răspuns cu adresa nr. .../11.04.2016, prezentând acceptul privind prelungirea termenului de valabilitate a ofertei până la data de 11.07.2016, precum și actul adiţional nr. 1/06.04.2016 la poliţa de asigurare nr. 50983/23.12.2015 emis de ABC Asigurări Reasigurări SA, prin care garanţia de participare se prelungeşte până la data de 11.07.2016. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că oferta, şi implicit toate documentele depuse, a fost prelungită până la data de 11.07.2016. Contrar susţinerilor contestatorului, angajamentul ferm depus de S.C. ....S.R.L. nu are o perioadă de valabilitate, acesta fiind acordat pentru a răspunde în mod necondiţionat în faţa autorităţii contractante în situaţia în care SC Redolaj SRL nu îşi execută oricare din obligaţiile contractuale asumate, având efecte astfel pe toată durata de valabilitate a contractului ce urmează a fi încheiat. În ceea ce privește critica formulată de SC ....SRL, privind propunerea financiară a câștigătorului, Consiliul constată netemeinicia acesteia, din următoarele considerente: - prin adresa nr. 2581/21.04.2016, autoritatea contractantă a solicitat câștigătorului justificarea prețului ofertat, acesta răspunzând cu adresa nr. A170/22.04.2016, prezentând, printre altele, oferta de preț de la furnizorul Holcim (la care face referire contestatorul) pentru betoane. - prețurile furnizorului se regăsesc în Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale cumulat pe proiect. - contestatorul nu prezintă nicio dovadă că prețurile furnizorului nu cuprind marja de profit. Referitor la mixturile asfaltice, Consiliul constată, din documentele prezentate de câștigător, că acesta este producătorul acestor mixturi și ca urmare pot fi introduse în ofertă la preț de producție. Afirmaţiile contestatorului, referitoare la sumele rămase, aferente costurilor de funcționare a utilajelor și efectuării transporturilor, nu vor fi reținute de Consiliu, nefiind aduse argumente și mijloace de probă, în acest sens. Potrivit dispoziţiilor art. 249 Cod procedură civilă, „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.” Astfel, analizând documentele depuse la dosar, Consiliul constată următoarele: - prin adresa nr. ..../20.05.2016, Consiliul a solicitat contestatorului să precizeze care sunt cantităţile de lucrări despre care susţineţi, că sumele rămase, aferente costurilor de funcţionare a utilajelor şi efectuării transporturilor sunt insuficiente, drept urmare solicităm Comisiei de Evaluare clarificarea acestor aspecte şi justificarea acestor preţuri la costurile reale de execuţie şi motivarea, în concret, a acestei susţineri; 18

§ 24

- contestatorul răspunde cu adresa nr. ....../23.05.2016, fără a preciza cele solicitate de Consiliu; - în propunerea financiară, câștigătorul a prezentat Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții cumulat pe proiect (cu o valoare totală de 369.953,81 lei) și Lista cuprinzând consumurile privind transporturile cumulat pe proiect (cu o valoare totală de 528.538,85 lei), valori ce sunt cuprinse în prețul total al ofertei financiare. Contestatorul nu a demonstrat, în răspunsul său, de ce aceste sume nu sunt suficiente; - în fiecare listă cu cantitățile de lucrări, câștigătorul a prevăzut cheltuieli directe cu utilajele și transportul. Referitor la critica contestatorului, potrivit căreia angajamentul ferm nu arată în mod concret şi concludent modalitatea prin care terţul susţinător va putea să îşi mobilizeze resursele/utilajele/personalul astfel încât să intervină eficient şi într-un timp rezonabil în vederea îndeplinirii contractului, Consiliul constată că, în urma solicitării de clarificări nr. .../09.02.2016, ofertantul câștigător a răspuns cu adresa nr. .../12.02.2016, prezentând adresa nr. ..../12.02.2016, emisă de SC ....SRL, prin care acesta a precizat în mod concret şi concludent modalitatea

§ 25

prin

§ 26

care

§ 27

va

§ 28

putea

§ 29

să

§ 30

îşi

§ 31

mobilizeze resursele/utilajele/personalul astfel încât să intervină eficient şi într-un timp rezonabil în vederea îndeplinirii contractului. Solicitarea contestatorului de efectuare a unei expertize este respinsă, ca nefondată, deoarece informaţiile aflate la dosarul achiziţiei au fost suficiente pentru a întări convingerea Consiliului că nu se impune efectuarea expertizei. Având în vedere toate aspectele de fapt şi de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 va respinge ca nefondate contestaţiile formulate de S.C. ....S.A și S.C. ....S.R.L., în contradictoriu cu .... şi va dispune continuarea procedurii de atribuire. PREŞEDINTE COMPLET, ........ MEMBRU COMPLET, MEMBRU COMPLET, ............ ....... ....... 19

§ 32

Redactată în ...... exemplare originale, conţine ...... pagini. 20

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.