Decizie 2669/2026
Decizie CNSC2026_2669_2026_Decizie_2669.pdf, BO2026_2669_2026_BO2026_2669.pdf
Document CNSC
HAGAG DISTRIBUTIE SI FURNIZARE în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA TRAIAN
Decizia CNSC nr. 2669/C6/2481 din 17.08.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Traian, județul Brăila”, anunț de participare nr. CN1093566/16.06.2026, s-au solicitat următoarele: „1. suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, având în vedere aparența vădită de nelegalitate și riscul producerii unei pagube iminente și greu de remediat; 2. admiterea contestației și anularea procedurii de atribuire ca nelegale, întrucât autoritatea contractantă a organizat o procedură de achiziție publică de lucrări al cărei obiect se suprapune integral peste obligația principală a HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL de înființare a sistemului de distribuție gaze naturale, asumată prin contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024, aflat în termen de valabilitate și în curs de executare, constituind o dublă atribuire nelegală a aceluiași obiect contractual; 3. obligarea autorității contrac…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către societatea HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL, invocată de autoritatea contractantă. Admite contestația formulată de societatea HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL (fostă BTD DISTRIBUȚIE & FURNIZARE SRL), în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ TRAIAN (COMUNA TRAIAN) și anulează procedura de atribuire în cauză. Respinge, ca nedovedită, solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_2669_2026_Decizie_2669.pdf, BO2026_2669_2026_BO2026_2669.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2669/C6/2481 Data: 17.08.2026 Prin contestația nr. 8767/19.06.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 46034/22.06.2026, formulată de către societatea HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL (fostă BTD DISTRIBUȚIE & FURNIZARE SRL), cu sediul în municipiul București, sector 1, str. Ghețarilor nr. 23-25, birou nr. 6, et. 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2025063364005, având CUI 52372058, reprezentată prin Ziv-Asher Tetelman – administrator și convențional prin SCPA PSBH Popescu, Nicolau & ASOCIAȚII, având domiciliul ales pentru comunicarea actelor la sediul din municipiul București, str. Remus nr. 1-3, et. 5, sector 3, împotriva documentației de atribuire întocmită de către UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ TRAIAN (COMUNA TRAIAN) , cu sediul în str. Principală nr. 13, comuna Traian, județul Brăila, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Traian, județul Brăila”, anunț de participare nr. CN1093566/16.06.2026, s-au solicitat următoarele: „1. suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, având în vedere aparența vădită de nelegalitate și riscul producerii unei pagube iminente și greu de remediat; 2. admiterea contestației și anularea procedurii de atribuire ca nelegale, întrucât autoritatea contractantă a organizat o procedură de achiziție publică de lucrări al cărei obiect se suprapune integral peste obligația principală a HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL de înființare a sistemului de distribuție gaze naturale, asumată prin contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024, aflat în termen de valabilitate și în curs de executare, constituind o dublă atribuire nelegală a aceluiași obiect contractual; 3. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.
Pagina 2 din 2 În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: ......................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către societatea HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL, invocată de autoritatea contractantă. Admite contestația formulată de societatea HAGAG DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE SRL (fostă BTD DISTRIBUȚIE & FURNIZARE SRL), în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ TRAIAN (COMUNA TRAIAN) și anulează procedura de atribuire în cauză. Respinge, ca nedovedită, solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 10 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 8767/19.06.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 46034/22.06.2026, formulată de către societatea ... SRL (fostă ... SRL), cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ...., având CUI ..., reprezentată prin ... – administrator și convențional prin ..., având domiciliul ales pentru comunicarea actelor la sediul din ..., împotriva documentației de atribuire întocmită de către ... , cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, anunț de participare nr. .../16.06.2026, s-au solicitat următoarele: „1. suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, având în vedere aparența vădită de nelegalitate și riscul producerii unei pagube iminente și greu de remediat; 2. admiterea contestației și anularea procedurii de atribuire ca nelegale, întrucât autoritatea contractantă a organizat o procedură de achiziție publică de lucrări al cărei obiect se suprapune integral peste obligația principală a ... SRL de înființare a sistemului de distribuție gaze naturale, asumată prin contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024, aflat în termen de valabilitate și în curs de executare, constituind o dublă atribuire nelegală a aceluiași obiect contractual; 3. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația cu nr.
Pagina 2 din 10 8767/19.06.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 46034/22.06.2026, prin care societatea ... SRL critică documentația procedurii de atribuire antemenționată, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În prezentarea situației de fapt, autoarea arată că obiectul procedurii contestate este identic cu „obligația principală de investiție asumată de ... SRL prin contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024”. În acest sens, precizează că „nu există nicio deosebire de natură, perimetru sau conținut tehnic — valorile estimate sunt comparabile, iar localizarea geografică este aceeași”, fapt care, în opinia sa, conduce la concluzia că autoritatea contractantă „a organizat o dublă atribuire nelegală a aceluiași obiect contractual”. În continuarea, prezintă asemănările dintre contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024 și procedura contestată, în contractul în cauză fiind menționate următoarele: „Concesionarul realizează lucrările de investiții în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, cu respectarea graficului lucrărilor de investiții prevăzut în anexa nr. 1 (...) obligația de realizare a investițiilor, în conformitate cu graficul lucrărilor de investiții (...) obligația de exploatare reprezintă obligații principale ale concesionarului'. Pe același aspect, contestatoarea arată că în graficul lucrărilor de investiții (Anexa 1 la Contractul de concesiune) se prevede un program detaliat, pe ani, cu valoare totală estimată de aproximativ 15,1 milioane lei cu TVA, iar prin actul adițional nr. 1/11.07.2025, graficul a fost actualizat și completat, la art. 9 din contract precizându-se următoarele: „Concesionarul dezvoltă și reabilitează sistemul de distribuție a gazelor naturale în perimetrul concesiunii". Totodată, precizează că astfel cum rezultă din anexa B la contract, valoarea investițiilor necesare pentru realizarea sistemului de distribuție în localitățile Traian, Silistraru, Urleasca și Căldărușa era de 31.450.411,56 lei cu TVA (respectiv 6.359.412,60 euro), iar „sursa de finanțare și asigurarea finanțării necesare pentru realizarea sistemului de distribuție cad în sarcina ...”. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă nu trebuie să organizeze o licitație separată de lucrări, ci numai să asigure resursele financiare care să permită concesionarului să execute investiția asumată. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00019] ... SRL-Contestatie și suspendare nr. 8767_19.06.2026.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 23.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 16.06.2026. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca
Pagina 3 din 10 excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Anexează împuternicire avocațială nr. 1114444307 din 19.06.2026. Contestatoarea înaintează la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212455166/1 din 18.06.2026, în valoare de 35.000,00 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Piața Victoriei, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 46250/22.06.2026. Prin adresa nr. 3993/14.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54002/20.07.2026, autoritatea contractantă transmite o „întâmpinare”, în care solicită, pe cale de excepție, respingerea contestației ca inadmisibilă pe motiv că „CNSC nu are competența de a soluționa litigii ce decurg din interpretarea și executarea contractelor de concesiune aflate în derulare”, iar pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată. Referitor la excepția inadmisibilității, autoritatea contractantă reiterează că „în opinia sa, CNSC nu are nu are abilitarea legală de a analiza, interpreta sau arbitra conflicte izvorâte din derularea unor raporturi contractuale preexistente între o autoritate și un terț, relevând faptul că întreaga argumentație a contestatoarei se sprijină pe clauzele contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale nr. 6559/11.11.2024”. Pe fond, autoritatea contractantă susține că societatea contestatoare nu a înțeles care este rolul său „de concesionar al sistemului de distribuție gaze naturale precum și obligațiile aferente”, deoarece serviciul de distribuție gaze naturale este organizat și derulat în conformitate cu HG nr. 209/2018, care reglementează modelul fișei de date, a caietului de sarcini și a modelului de contract, scopul concesiunii fiind stric de a asigura serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în satele Traian, Urleasca, Silistraru și Căldărușa, așa cum este specificat în art. 2 alin. 1 din contractul de concesiune. Totodată, autoritatea contractantă afirmă că respectivul contract, încheiat în forma stabilită de ANRE nu o obligă să acorde concesionarului contracte de lucrări sau servicii fără licitație. În acest sens, precizează că și „criteriile de atribuire, mecanismul de punctare ale ofertelor, respectiv condițiile de conformitate și eligibilitate ale ofertelor au fost impuse prin HG nr. 209/2018, și nu fac referire la oferte de preț pentru lucrări, bunuri sau servicii”. „Întâmpinarea” autorității contractante, în integralitate, se regăsește în fișierul „[.../00020] INTAMPINARE_000528.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 15.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 16.06.2026. Autoritatea contractantă înaintează prin adresa nr. 4009/15.07.2026, în format electronic, dosarul achiziției publice, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 54863/2106.2026.
Pagina 4 din 10 Prin adresa cu nr. 8917/21.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54957/22.07.2026, contestatoarea depune „concluzii scrise” , solicitând respingerea excepției inadmisibilității contestației și admiterea acesteia așa cum a fost formulată. Sub aspectul excepției, afirmă că obiectul contestației nu-l reprezintă „interpretarea sau executarea contractului de concesiune, ci legalitatea documentației de atribuire a unei proceduri distincte — procedura de licitație deschisă inițiată prin anunțul de participare nr. CN 1093566/16.06.2026”, cu mențiunea că a invocat contractul de concesiune doar ca mijloc de probă, apt să demonstreze identitatea de obiect dintre cele două proceduri și, implicit, caracterul nelegal al dublei atribuiri. Referitor la fondul contestației, susține că dacă intenția autorității contractante ar fi fost, încă de la atribuirea concesiunii, ca execuția rețelei să facă obiectul unei proceduri distincte de achiziție publică, atunci includerea valorii investiției și a graficului de execuție în documentația de atribuire a concesiunii nu ar fi avut nicio justificare tehnică sau economică. ”Concluziile scrise”, în integralitate, se regăsesc în fișierul „[.../00021] ..._concluzii scrise dos 2481 C6 2026.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 30.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 16.06.2026. Prin adresa nr. 60288/2481/C6/10.08.2026, Consiliul a solicitat autorității contractante un punct de vedere prin care „să indice/citeze normele legale în baza cărora a inițiat procedura de atribuire criticată, astfel încât contractul de concesiune în discuție să nu producă efecte juridice, având în vedere că obiectul procedurii inițiată prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .../16.06.2026 este identic cu cel al contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale nr. 6559/11.11.2024, încheiat cu societatea ... SRL”. La solicitarea de mai sus, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 4469/13.08.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 61397/13.08.2026, susținând obiectul contractului de concesiune este „cel de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale”, iar contractul în cauză a fost încheiat cu respectarea HG nr. 209/2019. Referitor la procedura de atribuire în cauză, în opinia autorității contractante „semnarea unui act adițional nu dă dreptul concesionarului să execute, fără parcurgerea unei licitații de proiectare și execuție, lucrările cuprinse în investiția „Anghel Saligny”. Totodată, susține că mai întâi este necesar să se clarifice dacă HG nr. 209/2019 oferă cadrul juridic necesar și suficient astfel încât prin derularea unei proceduri de concesiune a serviciului de distribuție gaze naturale, concesionarul să execute și lucrări altele decât cele asumate prin oferta depusă, și dacă „HG nr. 209/2019 se poate substitui legii nr. 98/2016, având în vedere că prin HG nr. 209/2019 criteriile de atribuire vizează doar valoarea redevenței și valoarea investițiilor proprii”. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că potrivit SEAP, „în anul 2025 au fost derulate peste 100 de proceduri ce au avut ca scop execuția
Pagina 5 din 10 de lucrări la rețele de distribuție gaze naturale, fiind organizate de către UAT- uri care dețin contracte de concesiune cu diverși operatori”. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat, prin licitație deschisă, achiziția publică în vederea în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, cod CPV 45231221-0 Lucrări de construcții de conducte de alimentare cu gaz (Rev. 2), prin publicarea, în S.E.A.P, a anunțului de participare nr. .../16.06.2026. În cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat la pct. II.1.5) că valoarea estimată a contractului este de 11.837.153,02 lei, fără T.V.A., în timp ce la pct. II.2.5) a precizat că va utiliza criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, având definiți următorii factori de evaluare și ponderi aferente: „Prețul ofertei – 23%, „Procentul lucrărilor executate până la prima solicitare de plată – 30%, Economie circulară – 5%, Creșterea incluziunii sociale – 10%, Timpul de intervenție pentru remedierea defectelor în perioada de garanție – 8%, Perioada de execuția – 8%, Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice – 8% și Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați – 8%”. Ulterior luării la cunoștință a conținutului documentației de atribuire, societatea ... SRL (fostă ... SRL) a formulat contestația dedusă soluționării, solicitând cele redate în partea introductivă, inclusiv „suspendarea procedurii până la soluționarea contestației”. Cererea de suspendare a care a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, deoarece autoritatea contractantă a suspendat, din oficiu, procedura de atribuire în cauză, astfel cum este menționat în cuprinsul Încheierii nr. 2402/C6/481/23.06.2026. Consiliul constată că societatea ... SRL, a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul reține că prin adresa nr. 3993/14.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 54002/20.07.2026, de „întâmpinare”, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației în cauză ca inadmisibilă deoarece „competența CNSC este strict circumscrisă verificării legalității actelor emise de autoritățile contractante (...) CNSC nu are abilitatea legală de a analiza, interpreta sau arbitra conflicte izvorâte din derularea unor raporturi contractuale preexistente între o autoritate și un terț”. Consiliul va respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă deoarece, conform probelor existente la dosarul cauzei, societatea contestatoare critică procedura de atribuire inițiată de către autoritatea
Pagina 6 din 10 contractantă, prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului de participare nr. .../16.06.2026, și nu contractul de concesiune de care face vorbire autoritatea contractantă; acest din urmă document fiind invocat ca mijloc de probă în susținerea criticilor sale de către societatea contestatoare. Relevante pe acest aspect sunt și mențiunile autorității contractante din cuprinsul adresei nr. 8917/21.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 54957/22.07.2026, în cuprinsul căreia societatea contestatoarea precizează, în mod clar, că „obiectul prezentei contestații nu este interpretarea sau executarea contractului de concesiune, ci legalitatea documentației de atribuire a unei proceduri (...) inițiată prin anunțul de participare nr. .../16.06.2026”. În ceea ce privește fondul cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. 3) lit. c) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice conform cărora „În aplicarea prezentelor norme metodologice, autoritatea contractantă, prin compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, are următoarele atribuţii principale: c) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a strategiei de contractare (...)”, Consiliul reține că la pct. 2 Obiectul contractului din cuprinsul strategiei de contractare (...) se precizează următoarele: „2.1 Descrierea tehnică: Contractul are caracter complex – tip Proiectare & Execuție – și cuprinde următoarele componente principale: A. Servicii de proiectare: Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) – exclusiv pentru racord și stație SRMP; Proiect Tehnic de Execuție (PTE) pentru ansamblul investiției: rețea de distribuție, branșament, racord și stație; Detalii de execuție (DE); Asistentă tehnică din partea proiectantului pe durata execuției; B. Verificare tehnică de calitate: Verificare PT și DE de către verificator autorizat MLPAT; C. Execuție de lucrări: Racordare la conductele de transport SNTGN Transgaz; Achiziționare și montare stație de reglare și predare (SRMP); Rețea de distribuție – conducte PEHD100 SDR11, Dn 90-180 mm, lungime totală: 14.458 m; Branșamente clienți non-standard: 10 bucăți + 1 branșament tehnologic”. De asemenea, la pct. II.1.4) Descrierea succintă din cadrul anunțului de participare nr. .../16.06.2026, există următoarele informații: „Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor privind «Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Traian, jud. Brăila», Contractul cuprinde: Servicii de proiectare: Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC), doar pentru racord și stație, deoarece pentru rețeaua de distribuție există DTAC elaborat și autorizație de construire emisă. De asemenea, serviciile de proiectare vor cuprinde: Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției (DTOE), Documentație pentru obținerea avizelor și acordurilor, Proiect Tehnic de Execuție (PTE), Detalii de Execuție (DE), Asistență tehnică din partea proiectantului; Verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție; Analiza și verificarea proiectului tehnic de execuție, precum și a documentației tehnice pentru
Pagina 7 din 10 obținerea autorizației de construire, de către un verificator tehnic autorizat MLPAT; Execuție de lucrări va cuprinde următoarele obiective: Se va proiecta și executa rețeaua de distribuție cuprinsă în documentația DTAC, adăugându- se la aceasta proiectul de racord și stație pentru care va fi nevoie de DTAC și o nouă autorizație de construire. În acest sens în cadrul documentației serviciile de proiectare faza DTAC vor face referire doar la proiectul de racord și stație iar serviciile de proiectare faza PTE vor face referire la întreg proiectul: rețea de distribuție, branșamente, racord și stație. Pentru o imagine mai completă a proiectului, ofertanții au la dispoziție și Studiul de fezabilitate ce cuprinde dimensionarea rețelei de distribuție pentru întreaga suprafață a comunei Traian: 1. Racordare la conductele de transport SNTGN Transgaz și achiziționare stație de reglare, măsurare și predare (SRMP); 2. Înființare rețea de distribuție – conducte PEHD100 SDR 11 cu diametre Dn cuprinse între 90 – 180 mm cu lungimea totală de 14.458m; 3. Branșamente aferente clienților non-casnici ce vor fi racordate: 10 buc.; 4. Branșament tehnologic: 1 buc.”. Totodată, Consiliul va lua în considerare că în cuprinsul „Memoriului tehnic de prezentare nr. 81/15.07.2025”, realizat de către societatea ... SRL (în prezent: societatea ... SRL – contestatoare), pag. 1 – 14, publicat în S.E.A.P. în anexa anunțului de participare nr. .../16.06.2026, sub identificator .../00014 se precizează următoarele: „pct. 2.1 Particularități ale amplasamentului: Din punct de vedere al împărțirii administrative, U.A.T. Traian cuprinde satele aparținătoare: Urleasca, Căldărușa, Traian și Silistratu (...) 2.6 Soluția tehnică cuprinzând: (...) SC ... SRL deține dreptul de concesiune pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale (...)”. În corelare cu informațiile de mai sus, Consiliul reține că la art. 2 obiectul contractului de concesiune - alin. 2) din cuprinsul contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale nr. 6559/11.11.2024 se specifică următoarele: „Concesionarul (adică societatea contestatoare) realizează lucrările de investiții (...) cu respectarea graficului lucrărilor de investiții prevăzut în anexa nr. 1”. În cuprinsul anexei nr. 1 la contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024 se menționează următoarele: „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în satele Traian, Urleasca, Silistraru și Căldărușa, aparținătoare ... – beneficiar UAT Traian, Județul Brăila (...) Descriere activitate: Servicii de proiectare: 1. Elaborare proiect tehnic; 2. PT + DDE; 3. Verificare proiecte; Execuție lucrări: 1. Execuție lucrări Organizare de șantier; 2. Construcții și instalații; 3. Instalație racordare la SNT; 4. Dotări; 5. Active necorporale; 6. Comisioane, Cote, Taxe, Costul creditului; 7. Cheltuieli diverse și neprevăzute; 8. Cheltuieli pentru informare și publicitate; 9. Pregătirea personalului de exploatare; 10. Probe tehnologice și teste; 11. Organizarea procedurilor de achiziției; 12. Consultanță; 13. Asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor; 14. Recepție la terminarea lucrărilor; 15. Punere în funcțiune obiectiv investitiții”. Potrivit mențiunilor autorității contractante din cadrul adresei nr. 4469/13.08.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 61397/13.08.2026, contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2025 a fost încheiat în temeiul H.G.
Pagina 8 din 10 nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor. Conform mențiunii din cuprinsul Anexei B la cadrul-general din H.G. nr. 209/2019, „Serviciul de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale reprezintă ansamblul activităţilor şi operaţiunilor desfăşurate de către concesionar pentru sau în legătură cu activitatea de distribuţie a gazelor naturale în cadrul perimetrului concesiunii, inclusiv construcţia, exploatarea, dezvoltarea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale şi utilizarea acestora”. Prin urmare, în baza principiului „Pacta sunt servanda” (contractele trebuie respectate) autoritatea contractantă este obligată la acest moment să respecte clauzele contractului de concesiune nr. 6559/ 11.11.2025, care are forță obligatorie pentru părțile care l-au semnat, acestea fiind datorate să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință. Față de cele de mai sus, Consiliul nu va reține, ca întemeiate, alegațiile autorității contractante din cuprinsul adresei nr. 4469/13.08.2026, înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 61397/13.08.2026, potrivit cărora „este necesar să se clarifice dacă oferă HG 209/2019 cadrul juridic necesar și suficient, astfel încât prin derularea unei proceduri de concesiune a serviciului de distribuție gaza naturale, concesionarul să execute și lucrări altele decât cele asumate prin oferta depusă”, întrucât în baza principiului asumării răspunderii, consacrat la art. 1 alin. 5) lit. g) din H.G. nr. 209/2019, la acest moment, este obligația autorității contractante să cunoască care sunt obligațiile care-i revin din cuprinsul unui contract de concesiune, încheiat pe o durată de 49 de ani. Cu toate acestea, potrivit mențiunilor din actul mai sus precizat, autoritatea contractantă nu este în măsură să cunoască acest lucru deoarece „nu este în posesia solicitării ANRE pentru a putea analiza veridicitatea și fundamentarea încheierii actului adițional nr. 1 (...) unde sunt prezentate sumele pe care autoritatea contractantă le derulează prin finanțarea Anghel Saligny alături de sumele asumate de concesionar”. Relevantă în soluționarea cauzei este și mențiunea contestatoarei potrivit căreia „contractul de concesiune a fost modificat prin actul adițional nr. 1/11.07.2025 de modificare și completare a art. 9 – Investiții: «Concesionarul dezvoltă și reabilitează sistemul de distribuție a gazelor naturale în perimetrul concesiunii»”, în condițiile în care la art. 19 alin. 1) din Anexa C la H.G nr. 209/2019 se stipulează următoarele: „Cu excepţia dreptului concedentului de a modifica partea reglementară a acestui contract, potrivit Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul contract, orice modificare şi/sau completare a contractului de concesiune se va face prin act adiţional, încheiat cu acordul ambelor părţi contractante, în condiţiile legii”. În același sens, de reținut sunt și prevederile art. 104 alin. 2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, potrivit cărora „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile
Pagina 9 din 10 concedente iniţiază procesul de atribuire a concesiunii, în urma solicitării primite de la o persoană sau autoritate publică interesată, în condiţiile prezentei legi”. Or, în situația în care în exercitarea propriei voințe, autoritatea contractantă a concesionat contestatoarei, pe o durată de 49 de ani, „serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în satele Traian, Urleasca, Silistraru și Căldărușa, aparținătoare Comunie Traian, județul Brăila”, inclusiv cu obligația ca aceasta din urmă „să modernizeze și să dezvolte sistemul de distribuție”, conform art. 8 alin. 2) lit. a) din contractul de concesiune nr. 6559/11.11.2024, este obligația ... să verifice și să se asigure că noua procedură de atribuire nu se suprapune și nu contravine contractului de concesiune deja existent. În lipsa demersurilor respective, autoritatea contractantă neputând iniția, în mod legal, o nouă procedură de atribuire. Pe cale de consecință, Consiliul va admite critica aferentă și va anula procedura de atribuire în cauză întrucât nu este posibilă aplicarea niciunei măsuri de remediere. În continuare, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 9) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”, Consiliul va respinge ca nedovedită solicitarea contestatoarei de obligarea autoritarii contractante la „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații” întrucât până la data demiterii prezentei decizii nu a prezentat nicio dovadă (factură, ordin de plată) din care să rezulte cuantumul aferent. Ținând seama de aspectele de fapt şi de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite contestația formulată de către societatea ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va anula procedura de atribuire în cauză. Va respinge, ca nedovedită, solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații”. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației formulată de către societatea ... SRL, invocată de autoritatea contractantă.
Pagina 10 din 10 Admite contestația formulată de societatea ... SRL (fostă ... SRL), în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și anulează procedura de atribuire în cauză. Respinge, ca nedovedită, solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ...
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.