AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1600/2026

ASEE SOLUTIONS SRL | ZIPPER SERVICES SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" - SA

Decizia CNSC nr. 1600/C6/1058,1086 din 19.05.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1600/C6/1058,1086 din 19.05.2026

Data din document
2026-05-19
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Platforma software pentru gestiunea colaborativă a proiectelor și lucrărilor de investiții”, cod CPV 72212331-8 Servicii de dezvoltare de software pentru gestionarea proiectelor (Rev.2), anunț de participare nr. CN1084025/31.07.2025, s-au solicitat următoarele: „1) anularea comunicării nr. 17/2/682/11.03.2026 privind rezultatul procedurii și raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 ca netemeinice și nelegale, precum și toate actele subsecvente și dependente emise de entitatea contractantă (procese verbale de evaluare, rapoarte intermediare, rapoarte, etc); 2) obligarea entității contractante la reluarea procedurii și la re-evaluarea ofertei Asocierii ASEE SOLUTIONS SRL & BITHAT SOLUTIONS SRL în sensul declarării acesteia ca fiind conformă și acceptabilă, cu respectarea prevederilor documentației de atribuire și a legii; 3) În subsidiar, anularea procedurii, în măsura în care nu mai pot fi luate măsuri pentru restabilirea legalității; 4) obligarea entității contra…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de către societatea AXIVANT SRL, în dosarele nr. 1058/2026 și nr. 1086/2026. Respinge, ca nefondate, contestațile formulată de către societatea ASEE SOLUTIONS SRL, în calitate de lider al Asocierii ASEE SOLUTIONS SRL & BITHAT SOLUTIONS SRL (dosar nr. 1058/2026) și societatea ZIPPER SERVICES SRL (dosar nr. 1086/2026) în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" - SA, în calitate de entitate contractantă. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de către societatea AXIVANT SRL, în dosarele nr. 1058/2026 și nr. 1086/2026 Pagina 3 din 4
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1600/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 20412, 20743Data înregistrării: 2026-03-23
ContestatorASEE SOLUTIONS SRL | ZIPPER SERVICES SRLCUI 6614131
Autoritate contractantăCOMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" - SA

2026_1600_2026_Decizie_1600.pdf, BO2026_1600_2026_BO2026_1600.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 8.145 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1600/C6/1058,1086 Data: 19.05.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20412/23.03.2026 (dosar nr. 1058/2026), formulată de către societatea ASEE SOLUTIONS SRL, în calitate de lider al Asocierii ASEE SOLUTIONS SRL & BITHAT SOLUTIONS SRL, cu sediul în municipiul București, str. Frumoasă, nr. 30, sector 1, înregistrată la ONRC sub nr. J1994024592403, având CUI 6614131, reprezentată convențional prin SCA „Popescu Roman Radu Florea & Asociații”, cu sediul procesual ales în municipiul București, bd. Dacia nr. 30, etaj 1, Conder Center, sector 1, împotriva rezultatului procedurii de achiziție sectorială, desfășurată online, prin „licitație deschisă”, organizată de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" - SA, cu sediul în municipiul București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului sectorial de servicii având ca obiect: „Platforma software pentru gestiunea colaborativă a proiectelor și lucrărilor de investiții”, cod CPV 72212331-8 Servicii de dezvoltare de software pentru gestionarea proiectelor (Rev.2), anunț de participare nr. CN1084025/31.07.2025, s-au solicitat următoarele: „1) anularea comunicării nr. 17/2/682/11.03.2026 privind rezultatul procedurii și raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 ca netemeinice și nelegale, precum și toate actele subsecvente și dependente emise de entitatea contractantă (procese verbale de evaluare, rapoarte intermediare, rapoarte, etc); 2) obligarea entității contractante la reluarea procedurii și la re-evaluarea ofertei Asocierii ASEE SOLUTIONS SRL & BITHAT SOLUTIONS SRL în sensul declarării acesteia ca fiind conformă și acceptabilă, cu respectarea prevederilor documentației de atribuire și a legii; 3) În subsidiar, anularea procedurii, în măsura în care nu mai pot fi luate măsuri pentru restabilirea legalității; 4) obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată”. Prin contestația nr. 223/25.02.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 10554/17.02.2026 (dosar nr. 1086/2026), formulată de către societatea ZIPPER Pagina 1 din 4

§ 2

SERVICES SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Rene Jeannel, nr. 8, imobil Novis Piaza, corp A, etaj 2, județul Cluj, înregistrată la ONRC sub nr. J2004003166129, având CUI 16723187, reprezentată legal prin administrator Doru-Ioan Vîjîianu și convențional prin SPARL „VASS & Asociații”, cu sediul procesual ales în municipiul București, str. Alexandru Depărățeanu nr. 10, sector 1, împotriva rezultatului aceleiași procedurii de atribuire organizată de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" - SA, s-au solicitat următoarele: „1) anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 17/2/684/11.03.2026, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (incluzând, dar fără a se limita la raportul procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 și procesele- verbale de evaluare corespunzătoare), precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea drept inacceptabilă și neconformă a ofertei depuse de ZIPPER SERVICES SRL; 2) obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ZIPPER SERVICES SRL, cu consecința declarării acesteia drept acceptabilă și conformă și, respectiv, admisibilă; 3) obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire ofertelor admisibile, atribuirea contractului sectorial, precum și emiterea unor comunicări privind rezultatul procedurii; 4) anularea procesului-verbal de vizionare nr. 17/2/750/19.03.2026, prin care entitatea contractantă a restricționat în mod nelegal accesul subscrisei la dosarul achiziției sectoriale prin limitarea nejustificată a accesului la dosar și, pe cale de consecință: în principal, acordarea accesului la documentele ce compun dosarul sectorial, potrivit prevederilor legale, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și în subsidiar, obligarea entității contractante la acordarea accesului la documentele ce compun dosarul sectorial, potrivit prevederilor legale, în mod complet; 5) repunerea contestatoarei în termenul de contestare și luarea în considerare a oricăror și tuturor criticilor cu privire la aspectele ce vor decurge din analiza dosarului sectorial în integralitatea sa. În subsidiar, în măsura în care vor fi respinse în tot sau în parte capetele de cerere 1, 2 și 3, solicită anularea procedurii de atribuire. Totodată, contestatoarea își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de soluționare pe cale separată. În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită acces la documentele ce compun dosarul achiziției sectoriale”. Prin cererea de intervenție nr. 25/01.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23846/02.04.2026, în dosarele nr. 1058/2026 și nr. 1086/2026, societatea AXIVANT SRL, cu sediul în municipiul București, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 8, lot 1, camera 1, sector 1, înregistrată la ONRC sub nr. J2022011750408, având CUI 46338515, reprezentată Director General Cătălin Nicolae Păunescu, a solicitat următoarele: „1) respingerea integrală a contestațiilor formulate de către Asocierea ASEE și societatea ZIPPER SERVICES SRL; 2) menținerea ca legală și Pagina 2 din 4

§ 3

temeinică a comunicări nr. 17/2/ 680/11.03.2026 și a raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026; 3) menținerea ofertei Asocierii AXIVANT SRL & INFINITY BUSINESS CENTER SRL ca ofertă câștigătoare, clasată pe locul I având în vedere punctajul obținut și conformitatea cu cerințele caietului de sarcini cât și criteriul aplicabil "cel mai bun raport calitate preț"; 4) Argumentele aplicate pentru Asocierea ASEE sunt valabile mutatis mutandis și pentru ZIPPER, întrucât ambele contestatoare au încălcat aceleași cerințe obligatorii din documentația de atribuire; 5) admiterea cererii de intervenție”. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează dosarele nr. 1058/2026 și nr. 1086/2026, urmând a soluționa cele 2 (două) cauze în cadrul dosarului nr. 1058/2026. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: .............................................................................................. .. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de către societatea AXIVANT SRL, în dosarele nr. 1058/2026 și nr. 1086/2026. Respinge, ca nefondate, contestațile formulată de către societatea ASEE SOLUTIONS SRL, în calitate de lider al Asocierii ASEE SOLUTIONS SRL & BITHAT SOLUTIONS SRL (dosar nr. 1058/2026) și societatea ZIPPER SERVICES SRL (dosar nr. 1086/2026) în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" - SA, în calitate de entitate contractantă. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de către societatea AXIVANT SRL, în dosarele nr. 1058/2026 și nr. 1086/2026 Pagina 3 din 4

§ 4

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 4 din 4

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 68.850 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20412/23.03.2026 (dosar nr. ...), formulată de către societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL & ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul procesual ales în ..., împotriva rezultatului procedurii de achiziție sectorială, desfășurată online, prin „licitație deschisă”, organizată de către ... - SA, cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului sectorial de servicii având ca obiect: „...”, cod CPV 72212331-8 Servicii de dezvoltare de software pentru gestionarea proiectelor (Rev.2), anunț de participare nr. .../31.07.2025, s-au solicitat următoarele: „1) anularea comunicării nr. 17/2/682/11.03.2026 privind rezultatul procedurii și raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 ca netemeinice și nelegale, precum și toate actele subsecvente și dependente emise de entitatea contractantă (procese verbale de evaluare, rapoarte intermediare, rapoarte, etc); 2) obligarea entității contractante la reluarea procedurii și la re-evaluarea ofertei Asocierii ... SRL & ... SRL în sensul declarării acesteia ca fiind conformă și acceptabilă, cu respectarea prevederilor documentației de atribuire și a legii; 3) În subsidiar, anularea procedurii, în măsura în care nu mai pot fi luate măsuri pentru restabilirea legalității; 4) obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată”. Prin contestația nr. 223/25.02.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 10554/17.02.2026 (dosar nr. ...), formulată de către societatea ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin ..., cu sediul procesual ales în ..., împotriva rezultatului aceleiași procedurii de atribuire organizată de către ... - SA, s-au solicitat următoarele: „1) anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 17/2/684/11.03.2026, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (incluzând, dar fără a se limita la raportul procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 și procesele-verbale de evaluare Pagina 1 din 24

§ 2

corespunzătoare), precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea drept inacceptabilă și neconformă a ofertei depuse de ... SRL; 2) obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ... SRL, cu consecința declarării acesteia drept acceptabilă și conformă și, respectiv, admisibilă; 3) obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire ofertelor admisibile, atribuirea contractului sectorial, precum și emiterea unor comunicări privind rezultatul procedurii; 4) anularea procesului-verbal de vizionare nr. 17/2/750/19.03.2026, prin care entitatea contractantă a restricționat în mod nelegal accesul subscrisei la dosarul achiziției sectoriale prin limitarea nejustificată a accesului la dosar și, pe cale de consecință: în principal, acordarea accesului la documentele ce compun dosarul sectorial, potrivit prevederilor legale, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și în subsidiar, obligarea entității contractante la acordarea accesului la documentele ce compun dosarul sectorial, potrivit prevederilor legale, în mod complet; 5) repunerea contestatoarei în termenul de contestare și luarea în considerare a oricăror și tuturor criticilor cu privire la aspectele ce vor decurge din analiza dosarului sectorial în integralitatea sa. În subsidiar, în măsura în care vor fi respinse în tot sau în parte capetele de cerere 1, 2 și 3, solicită anularea procedurii de atribuire. Totodată, contestatoarea își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de soluționare pe cale separată. În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită acces la documentele ce compun dosarul achiziției sectoriale”. Prin cererea de intervenție nr. 25/01.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23846/02.04.2026, în dosarele nr. ... și nr. ..., societatea ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată Director General ..., a solicitat următoarele: „1) respingerea integrală a contestațiilor formulate de către Asocierea ... și societatea ... SRL; 2) menținerea ca legală și temeinică a comunicări nr. 17/2/

§ 3

680/11.03.2026

§ 4

și

§ 5

a

§ 6

raportului

§ 7

procedurii

§ 8

nr. 17/2/679/11.03.2026; 3) menținerea ofertei Asocierii ... SRL & ... SRL ca ofertă câștigătoare, clasată pe locul I având în vedere punctajul obținut și conformitatea cu cerințele caietului de sarcini cât și criteriul aplicabil "cel mai bun raport calitate preț"; 4) Argumentele aplicate pentru Asocierea ... sunt valabile mutatis mutandis și pentru ..., întrucât ambele contestatoare au încălcat aceleași cerințe obligatorii din documentația de atribuire; 5) admiterea cererii de intervenție”. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează dosarele nr. ... și nr. ..., urmând a soluționa cele 2 (două) cauze în cadrul dosarului nr. .... Pagina 2 din 24

§ 9

Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20412/23.03.2026 (dosar nr. ...) societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL & ... SRL, critică rezultatul procedurii de atribuire antemenționată, în ceea ce privește excluderea ofertei sale din procedură, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În expunerea situației de fapt, contestatoarea arată că în urma evaluării propunerilor tehnice, oferta sa, precum și cele ale celorlalți ofertanți au fost declarate conforme; punctajul obținut de propunerea sa tehnică a fost maxim - 60 de puncte. Referitor la propunerea financiară, contestatoarea precizează că prin adresa nr. 17/2/421/09.02.2026, entitatea contractantă i-a solicitat următoarele clarificări: „Formularul nr. 10 - Propunere financiară: a) să clarifice ce reprezintă sumele din coloana nr. 4, iar dacă sunt neconcordanțe să comunice formularul rectificat; b) să precizeze dacă valoarea de 536.112,00 lei fără TVA (menționată în coloana a 3-a din același formular nr. 10) reprezintă prețul unitar fără TVA pentru cele 36 de luni minime și obligatorii de asistență tehnică plătibile; c) transmiterea unui formular nr. 10 rectificat, deoarece Formularul nr. 10 postat de entitatea contractantă avea o altă denumire, și nu cea din procedura de față”. La solicitarea entității contractante, societatea contestatoare precizează că a transmis răspunsul nr. 110/11.02.2026, prin care a clarificat, în mod succint și cu trimiteri concrete la documentația de atribuire, cele solicitate de către entitatea contractantă, astfel: „A utilizat Formularul 10 pus la dispoziție, fără a-i aduce modificări. Întrucât acest formular nu conținea o coloană distinctă pentru cantități, ci entitatea contractantă a impus prezentarea ofertei financiare la nivel de componente, incluzând pe fiecare linie exemplificarea produsului cerut și numărul de bucăți aferent (de ex: componenta de procesare date (servere virtualizare) (4 bucăți), componenta de rețea SAN (switch-uri SAN) (2 echipamente cu configurație identică și funcționare în cluster) etc), a completat formularul considerând prețul indicat în coloana 3 ca fiind unitar pe componentă și nu subunitar pe fiecare bucată din Pagina 3 din 24

§ 10

componentă a pachetului. Sumele se corelează întru totul cu cele totale, precum și cu documentele din ofertă, nu se aduce atingere modalității de facturare și nici totalului valoric al ofertei; A precizat în clar că valoarea de 536.112,00 lei fără TVA (din linia 3, Formularul 10 - Asistență tehnică) este prețul total al pachetului de servicii de Asistență tehnică ofertat, respectiv cele 36 de luni ce urmează a fi plătite de către entitatea contractantă și restul lunilor gratuite conform ofertei tehnice și a factorilor de evaluare; A transmis Formularul nr. 10 revizuit, care conține referirea la denumirea exactă a procedurii”. Pe aspectele de mai sus, contestatoarea afirmă că 3 dintre cele 5 oferte depuse au fost respinse pe același motiv, ca fiind „neconforme și inacceptabile, având în vedere răspunsul la clarificări privind propunerea financiară. Oferta desemnată câștigătoare aparține Asocierii ... SRL & ..., care a obținut un total de 99,125 puncte (59.125 puncte/din 60 puncte maxim, pentru componenta tehnică și 40 puncte componenta financiară), cu un preț de 5.191.408,00 lei, fără TVA. În ceea ce privește respingerea ofertei sale, contestatoarea arată că entitatea contractantă i-a comunicat următoarele motive: „(...) nu a respectat documentele achiziției, neindicând Prețul unitar fără TVA în cadrul Formularului de Propunere financiară, așa cum era stabilit de entitate prin documentația de atribuire, acesta susținând că suma ofertată reprezintă valoarea acestora "sub forma unor pachete; nu a respectat documentele achiziției, neindicând Prețul unitar fără TVA în cadrul Formularului de Propunere financiară, așa cum era stabilit de entitate prin documentația de atribuire, acesta susținând că "valoarea de 536.112,00 RON fără TVA, reprezintă prețul unitar, echivalent cu prețul total al pachetului de servicii de Asistență tehnică ofertat; Acceptarea acestei explicații i-ar crea ofertantului un avantaj și ar echivala cu modificarea Formularului (anexei) de propunere financiară, având în vedere că ofertantul a menționat aceeași sumă ca fiind și preț unitar și preț total". În opinia contestatoarei, niciunul dintre motivele de mai sus nu au o bază reală, ci „sunt rezultatul unei interpretări disproporționate din partea entității contractante, ceea ce arată că aceasta din urmă i-a respins oferta cu încălcarea principiului proporționalității, al asumării răspunderii, precum și pe cel al utilizării eficiente a fondurilor publice, analiza fiind una de un formalism excesiv deoarece entitatea contractantă a refuzat să coreleze prețurile prezentate per componentă și, acolo unde cerința indica un număr de bucăți, nu a făcut un simplu calcul aritmetic de împărțire”. Motivarea integrală a contestației societății ... SRL, în asociere, se regăsește în fișierul „[.../00235] Contestatie 23.03.2026.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 23.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 31.07.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, Pagina 4 din 24

§ 11

din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Anexează împuternicire avocațială nr. 9881497/23.03.2026. Prin adresa nr. 17/2/808/26.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 21946/26.03.2026, entitatea contractantă înaintează un punct de vedere prin care solicită respingerea contestației formulată de către societatea ... SRL ca netemeinică și nefondată, pe baza considerentelor ce urmează a fi prezentate în continuare. Sub aspectul protejării confidențialității ofertelor, invocă prevederile art. 231 alin. 6) din Legea 99/2016. Față de neconformitățile identificate în propunerea financiară a contestatoarei, susține că acestea nu pot fi încadrate ca fiind „vicii de formă” în temeiul art. 141 din HG 394/2016. În acest sens arată că societatea contestatoare, deși invocă lipsa unei coloane cu denumirea „Cantitate” în formularul financiar, nu a cerut clarificări pe acest aspect înaintea depunerii. Referitor la jurisprudența invocată de către societatea contestatoare, entitatea contractantă susține că aceasta vizează situații de erori materiale evidente, în timp ce în cazul contestatoarei există „o propunere financiară ambiguă care nu permite identificarea prețurilor unitare fundamentate, încălcându-se astfel obligația de a se prezenta o ofertă fermă și neechivocă”. Față de situația că nu a luat în considerare răspunsul consolidat nr. 1 înregistrat la entitatea contractantă cu nr. 17/2/2623/15.10.2025 (pag. 23-24), ținând cont de cerința documentației de atribuire conform căreia „perioada de asistență tehnică minimă este de 48 de luni, cu posibilitatea ca această să fie extinsă cu 24 de luni, formula de calcul fiind descrisă în Fișa de date a achiziției”, respectiv la cap. 13 pct. 13.3 din caietul de sarcini, unde este stabilită modalitatea de plată. Or, afirmă entitatea contractantă, mențiunea contestatoarei din răspunsul transmis nu dovedește respectarea cerințelor mai sus enunțate în sensul că „nu are legătură cu neprecizarea prețului unitar pentru Asistența Tehnică de către contestatoare”. În aceste condiții, lipsa prețului unitar nu este „o eroare evidentă de formă, ci nerespectarea modului de fundamentare a prețului. Dacă ceilalți 2 ofertanți care au avut ofertele admisibile nu au întâmpinat niciun fel de dificultăți de completarea prețurilor unitare în același formular pe care contestatorul îl Pagina 5 din 24

§ 12

consideră deficitar, înseamnă că problema este la contestator, formularul fiind bun”. În susținere, invocă jurisprudență europeană. Referitor la susținerea contestatoarei că nu ar fi efectuat vreun demers cu privire la prețul neobișnuit de scăzut, entitatea contractantă precizează că în condițiile în care oferta financiară este neconformă și inacceptabilă nu s-a mai impus solicitarea de clarificări cu privire la prețul neobișnuit de scăzut. În concluzie, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, cu menținerea comunicării nr. 17/2/682/11.03.2026 și a raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 ca temeinic și legal, precum și toate actele subsecvente. În drept, invocă dispozițiile art. 18 alin.(1) din Legea nr. 101/2016, precum și pe toate dispozițiile legale menționate în punctul de vedere. Prin cererea de intervenție nr. 25/01.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23846/02.04.2026, în dosarele nr. ... și nr. ..., societatea ... SRL a solicitat Consiliului cele menționate în partea introductivă. În ceea ce privește completarea greșită a Formularului 10 de către Asocierea ... susține că societatea contestatoare a utilizat valori totale în loc de prețuri unitare, ceea ce contravine cerințelor documentației de atribuire. Nerespectarea cerinței respective face ca oferta sa să fie neevaluabilă, ceea ce afectează comparabilitatea cu celelalte oferte, fiind incidente dispozițiile art. 228 alin. (4) și (5) din Legea nr. 99/2016, care stabilesc condițiile în care o ofertă este considerată neconformă sau inacceptabilă. De asemenea, în oferta contestatoarei Asocierea ... există contradicții privind asistenta tehnică, în sensul că serviciile de asistență tehnică ar acoperi 48 de luni, însă aceasta a menționat o durată de 60 de luni. Totodată, precizează că în urma solicitărilor de clarificări, asocierea contestatoare a răspuns evaziv și nu a clarificat aspectul esențial, în sensul de a lămuri dacă „prețul din coloana 3 reprezintă un preț unitar”, ci a „redirecționat discuția către durata asistenței tehnice”, atitudine care demonstrează că societatea contestatoare a completat greșit formularul. Intervenienta susține că entitatea contractantă a fost de bună credință și a revenit cu solicitări de clarificări suplimentare, însă contestatoare „a refuzat să efectueze corecția” și în consecință, entitatea contractantă a aplicat corect art. 140 alin. (10) din HG nr. 394/2016 – „în cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice, oferta sa devine inacceptabilă”. În opinia intervenientei, în mod intenționat societatea contestatoare nu a ofertat un preț unitar la serviciile de asistență tehnică, adică un preț unitar per luna de prestație, ci a ales „să își mențină greșeala refuzând să facă modificarea la solicitarea entității contractante”. Or, în aceste condiții, susținerea contestatoarei cu privire la „formalismul excesiv al Pagina 6 din 24

§ 13

entității contractante este nefondată” deoarece „entitatea contractantă nu poate modifica sau reconstrui oferta după depunerea acesteia, iar orice corecție prin împărțire ar reprezenta o modificare a conținutului ofertei, ceea ce legea interzice explicit”. De asemenea, intervenienta afirmă că societatea contestatoare, în mod eronat, invocă nerespectarea principiului proporționalității, deoarece entitatea contractantă, în mod corect, i-a respins oferta deoarece nu a respectat cerințele minime obligatorii din documentația de atribuire și a refuzat să corecteze erorile, chiar și după solicitările de clarificare. Față de contestația ... SRL, intervenienta precizează că „mutatis mutandis argumentele față de Asocierii ... în ceea ce privește aspectele de inadmisibilitate, neconformitate și inacceptabilitate, sub aspectul utilizării valorii globale privind completarea Formularului 10, și al pretinsei ambiguități al acesteia, sunt aceleași”. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 26032/09.04.2026, contestatoare înaintează „întâmpinare la cererea de intervenție a ... SRL”, prin care solicită respingerea ca nefondată și neîntemeiată a cererii de intervenție și admiterea contestației sale, pe motiv că intervenția în cauză „este incoerentă și lipsită de formă, iar respingerea ofertei sale este abuzivă și denotă formalismul excesiv al entității contractante”. Pe fond, afirmă că în ceea ce privește respingerea ofertei sale, a completat întocmai Formularul 10 și anexele sale, utilizând exact forma pusă la dispoziție de către entitatea contractantă, fără să „inventeze" rubrici suplimentare, neexistând discrepanțe cu privire la cantități, specificații tehnice, licențe, activități sau servicii incluse în preț. Referitor la mențiunea intervenientei că ofertele depuse nu ar fi comparabile, precizează că „toate valorile necesare evaluării există, sunt clare și conforme”, iar entitatea contractantă ar fi putut să afle cantitatea per unitate printr-o o simplă operațiune matematică „permisă de lege atunci când: nu alterează prețul, nu creează un avantaj, nu schimbă clasamentul, clarifică doar modul de interpretare”. De asemenea, contestatoarea reiterează argumentele din contestație față de respingerea nelegală a ofertei sale, cu precizarea că „durata minimă obligatorie (pentru asistența tehnică) este de 48 de luni (36 de luni plătibile + 12 luni gratuite)”, conform răspunsului oficial al entității, iar factorii de evaluare prevăd un punctaj suplimentar pentru extinderea cu până la 24 de luni, conform formulei din fișei de date, ceea ce conduce la un total de 72 de luni (60 + 12), după cum a ofertat. Cu privire la pretinsa lipsă a prețului unitar, contestatoarea precizează că documentația de atribuire permite ofertarea sub formă de componente/pachete, iar prețurile unitare pot fi „derivate matematic fără niciun fel de dificultate din valorile totale ofertate”. Pe acest aspect, arată că în situația în care entitatea contractantă identifică o eroare matematică trebuie să propună corectarea acesteia. Pagina 7 din 24

§ 14

Totodată, susține că niciunul dintre ofertanți nu avea obligația de a indica un „preț unitar lunar" în Formularul 10, pentru simplul motiv că această cerință nu există nicăieri în documentația de atribuire. În ceea ce privește jurisprudența invocată de către intervenientă, contestatoarea afirmă că nu este relevantă, iar Consiliul a arătat constant că entitatea contractantă nu poate respinge o ofertă pentru motive strict formale, iar clarificările sunt permise și pentru confirmarea datelor deja existente. Față de documentația de atribuire, susține că nu se putea erija în locul entității contractante și să „reconstruiască" formularul financiar după propria imaginație, modificând prețurile unitare per componentă (așa cum sugera formularul) în prețuri „per bucată", doar pentru că în paranteză apărea o cantitate, iar fiecare componentă are un preț perfect divizibil, matematic corect, fără „zecimale infinite" și fără riscuri de incoerență”. Prin adresele nr. 29151/1058,1086/C6/22.04.2026, nr. 29149/ 1058,1086/C6/22.04.2026, nr. 29155/1058,1086/C6/22.04.2026, nr. 29161/1058,1086/C6/22.04.2026

§ 15

și

§ 16

nr. 29158/1058,1086/C6/22.04.2026 Consiliul solicită societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL și societății ... SRL, temeiul juridic al încadrării tuturor documentelor din ofertele acestora ca fiind confidențiale. Prin adresa nr. 32/23.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29728/24.04.2026, societatea ... SRL invocă ca argumente legale pentru menținerea caracterului confidențial al ofertei sale: art. 73-82 din Legea nr. 9/1996, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 57 din Legea nr. 98/2016, art. 70 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, Legea nr. 11/1991, OUG nr. 25/2019 și Directiva UE 2016/943, susținând că anumite elemente precum codul-sursă și codul-obiect reprezintă nucleul aplicației și sunt protejate automat din momentul creării, alături de materialul de concepție ce include: scheme logice, arhitectura sistemului etc. Prin adresa nr. 1407/24.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 29919/24.04.2026, societatea ... SRL afirmă că oferta sa este confidențială în temeiul prevederilor art. 11 lit. e) din Legea nr. 11/1991, art. 2 și următoarele din OUG nr. 25/2019 privind protecția know-how- ului. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30089/27.04.2026, societatea ... SRL, solicită menținerea caracterului confidențial al ofertei sale invocând prevederile naționale și europene, cât și jurisprudența relevantă în materie: Hotărârea CJUE din 14 februarie 2008, Varec, C450/06. Prin adresa nr. 5072/24.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30322/24.04.2026, societatea ... SRL, solicită protejarea informațiile declarate confidențiale ale ofertei sale, invocând ca temei juridic Directiva UE 93/36, Directiva 89/665/CEE, jurisprudența constantă a Pagina 8 din 24

§ 17

CJUE, art. 70 alin. (1), art. 231 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, art. 129 alin. (1) din HG 394/2016, art. 19 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016, cât și Decizia CCR nr. 610 din 13 septembrie 2021. Contestatoarea ... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 212211999/1 din 19.03.2026, pentru suma de 123.758,29 lei, eliberată de CEC Bank, sucursala Piața Victoriei, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30530/28.04.2026. Prin adresele cu nr. 30440/1058/C6/28.04.2026, nr. 30444/1058/C6/ 28.04.2026 și nr. 30446/1086/C6/28.04.2026, Consiliul a invitat societatea ... SRL, societatea ... SRL și societatea ... SRL în vederea studierii dosarului cauzei, în data de 29.04.2026, comunicând posibilitatea depunerii de concluzii scrise până la data de 04.05.2026. Contestatoarele ... SRL, ... SRL și intervenienta ... SRL, s-au prezentat în data de 29.04.2026 la sediul C.N.S.C. unde au studiat dosarul/dosarele cauzei, obținând copii în format electronic, cu excepția documentelor declarate confidențiale. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32394/05.05.2026, ... SRL depune „concluzii scrise”, solicitând respingerea ca neîntemeiate a argumentelor și apărărilor expuse de entitatea contractantă, respectiv de ... SRL și, pe cale de consecință, admiterea contestației așa cum a fost formulată. Reiterează argumentele potrivit cărora oferta sa a fost respinsă în mod eronat deoarece a completat în mod corect Formularul nr. 10 pus la dispoziție, în sensul că valoarea de 536.112,00 lei fără TVA (din linia 3, Formularul 10 - "Asistență tehnică") reprezintă prețul total al pachetului de servicii de Asistență tehnică ofertat. În aceste condiții, afirmă că entitatea contractantă în mod greșit i-a respins oferta, cu încălcarea principiului proporționalității, al asumării răspunderii și al utilizării fondurilor publice în mod eficient. Prin adresa nr. 36/04.05.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32339/ 05.05.2026, intervenienta ... SRL înaintează „concluzii scrise” în dosarele ... și nr. 1086/2025, solicitând respingerea contestațiilor ca nefondată și menținerea raportului procedurii nr 17/2/679/11.03.2026 și al actelor subsecvente. așa cum au fost emise. Prin adresa de înaintare nr. 17/2/1200/11.05.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 34092/11.05.2026, entitatea contractantă transmite „punct de vedere” cu nr. 17/2/1175/08.05.2026, aducând contraargumente față de „concluziile scrise” ale contestatoarei ... SRL. Reiterează că în mod corect a respins oferta Asocierii ... potrivit art. 143 alin. 1) lit. a) din HG nr. 394/2016, deoarece propunerea financiară nu este în concordanță cu cerințele documentației de atribuire. Menționează că a solicitat în mod expres în Formularul nr. 10 să fie precizat Prețul unitar fără TVA, în cauză nefiind vorba despre un formalism excesiv, ci despre „imposibilitatea verificării și comparării Pagina 9 din 24

§ 18

ofertelor în mod unitar”, deoarece contestatoarea nu a ofertat per „bucată”, ci per „pachet”. Față de aspectul de mai sus, entitatea contractantă afirmă că nu a tratat niciun ofertant în mod preferențial. În susținere, arată că a solicitat contestatoarei o clarificare față de modalitatea în care a completat Formularul nr. 10. Pe acest aspect, precizează că a aplicat art. 221 din Legea nr. 99/2016 și a solicitat contestatoarei clarificări. În opinia sa, faptul că un ofertant a reușit prin răspunsul transmis să clarifice anumite aspecte, în timp ce altul nu a reușit acest lucru, asta nu constituie discriminare. Cu privire la propunerea financiară din cadrul ofertei desemnate câștigătoare, arată că în urma solicitării de clarificări, a demonstrat prin răspunsul transmis că aceasta conținea toate elementele structurale solicitate, fiind nevoie numai de confirmarea raportării prețului la unitatea de timp (lună) pentru asistența tehnică, pentru a se asigura o evaluare matematică exactă, aspect care se încadrează la art. 221 din Legea 99/2016. În ceea ce privește contestatoarea, entitatea contractantă susține că eroarea acesteia din propunerea financiară a fost una sistemică, afectând multiple linii din Formularul 10. Pe acest aspect, entitatea contractantă afirmă că societatea contestatoare nu doar că a omis unitatea de măsură, ci a redefinit și structura prețului, transformând-o din preț unitar în preț per pachet. Acest aspect nu se putea schimba printr-o cerere de clarificări întrucât ar fi condus la modificarea propunerii financiare. În opinia entității contractante, acceptarea unei propuneri financiare structurate 'la pachet', contrar Formularului 10, ar fi reprezentat „o modificare nelegală a documentației de atribuire în favoarea unui singur ofertant”. Prin contestația nr. 223/25.02.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 10554/17.02.2026 (dosar nr. ...), societatea ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire antemenționată, în ce privește excluderea ofertei sale din procedură, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Preliminar, contestatoarea susține că entitatea contractantă în mod abuziv i-a restricționat accesul la dosarul achiziției. În ceea ce privește respingerea ofertei sale, o consideră nelegală, netemeinică, vădit disproporționată și contrară scopului legislației achizițiilor sectoriale. Pe aspectele de mai sus, contestatoarea susține că entitatea contractantă a invocat în mod greșit art. 143 alin. 1) lit. d) din HG 394/2016, în condițiile în care nu există nicio necorelare între propunerea sa financiară și elementele propunerii tehnice. De asemenea, afirmă că entitatea contractantă i-a respins oferta pentru aspecte pur formale, numai cu privire la modul de completare a coloanelor 3 - „Preț Pagina 10 din 24

§ 19

unitar (lei, fără TVA)" și 4 - „Valoare (lei, fără TVA)" din Formularul nr. 10 - Formularul de propunere financiară. În opinia contestatoarei, modificarea informațiilor de mai sus nu ar afecta valoarea totală a prețului ofertat deoarece respectarea cerinței ca „prețul unitar sa fie completat per „bucată" este o eroare ușor remediabilă, permisă de legislația aferentă. Motivarea integrală a contestației societății ... SRL, în asociere, se regăsește

§ 20

în

§ 21

fișierul „[.../00238]

§ 22

Contestatie

§ 23

retransmisa 25.03.2026.pdf.p7s”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 24.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 31.07.2025. Anexează împuternicire avocațială nr. 9552468/23.03.2026. Prin adresa nr. 17/2/809/26.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 21977/26.03.2026, entitatea contractantă înaintează un punct de vedere prin care solicită respingerea contestației formulată de societatea ... SRL, ca nefondată, pentru următoarele argumente. Arată că rubrica „prețul unitar” din formularul 10 se referă strict la unitatea de măsură precizată (în acest caz, „bucată”) și nu la „întregul pachet”, după cum în mod eronat a înțeles contestatoarea. Acesta a fost și motivul pentru care a solicitat contestatoarei clarificări. După primirea răspunsului de la contestatoare, entitatea contractantă precizează că a analizat posibilitatea corectării în conformitate cu art. 140 și 141 din HG nr. 394/2016, însă a concluzionat că situația în cauză nu este un simplu viciu de formă, iar modificarea valorilor din coloanele nr. 3 și nr. 4, adică împărțirea sumelor la numărul de bucăți, ar însemna o reconfigurare a elementelor de preț după deschiderea ofertelor. În opinia sa, acceptarea unei astfel de „clarificări” ar permite ofertantului respectiv să-și ajusteze prețurile unitare pentru a se încadra în prețul total, ceea ce ar încălca principiul tratamentului egal față de ceilalți participanți. Ca urmare, a considerat că societatea contestatoare „a substituit unitatea de măsură solicitată (bucată - menționată expres în parantezele din coloana 2, ex: 4 buc) cu o unitate de măsură inventată de acesta, respectiv "pachetul", ceea ce conduce la nerespectarea art. nr. 129 alin. 1) din HG nr. 394/2016. În opinia sa, această neconcordanță conduce și la încălcarea art. 143 alin. 3) lit. d) din HG nr. 394/2016, deoarece structura de preț nu permite verificarea modului în care fiecare echipament individual contribuie la prețul total, generând riscuri majore în gestionarea plăților și a garanțiilor ulterioare. În opinia sa, în evaluarea ofertelor, nu a manifestat un formalism excesiv, ci a aplicat sancțiune legală corectă deoarece „nu pot fi modificate/adăugate elemente suplimentare cerințelor prevăzute explicit în documentația de atribuire cu privire la completarea Formularului nr. 10”. Pagina 11 din 24

§ 24

Nu în ultimul rând, afirmă că solicitarea contestatoarei de anulare a procedurii de atribuire nu este justificată, argumentele prezentate de aceasta din urmă fiind unele de ordin general. În sprijinul afirmațiilor sale invocă jurisprudență CNSC. În drept, invocă dispozițiile art. 18 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, precum și dispozițiile legale cuprinse în punctul de vedere. Contestatoarea ... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 212226517/1 din 25.03.2026, pentru suma de 123.758,30 lei, eliberată de CEC Bank, sucursala Piața Alba Iulia, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23123/31.03.2026. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35428/14.05.2026, entitatea contractantă reiterează faptul că a evaluat în integralitate oferta contestatoarei ... SRL, cu respectarea principiilor care guvernează achizițiile sectoriale. În urma analizării răspunsului la solicitarea de clarificări, a constatat că nu există posibilitatea corectării erorii din propunerea financiară a contestatoarei deoarece aspectul în cauză „nu este un simplu viciu de formă”. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ... - SA, în calitate de entitate contractantă, a inițiat prin „licitație deschisă” online achiziția sectorială în vederea atribuirii contractului sectorial de servicii având ca obiect: „...”, cod CPV 72212331-8 Servicii de dezvoltare de software pentru gestionarea proiectelor (Rev.2), prin publicare în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .../31.07.2025. În cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat la pct. II.2.5) din cadrul anunțului de mai sus că va utiliza criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, având definiți următorii factori de evaluare și ponderi aferente: „Prețul ofertei – 40%, Extinderea garanției minime de 36 luni și asistenței tehnice minime de 48 de luni cu încă 24 de luni – 10%, Extinderea garanției minime de 36 luni și asistenței tehnice minime de 48 de luni cu încă 24 de luni – 10%, Planificarea adecvată a resursei umane – experiența specifică a experților: Expert Manager Proiect – 15% (...) Expert Arhitect de sistem – 11% (...) Expert Analist de business – 7% (...) Expert Coordonator implementare – 7%”, iar la pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a stabilit că valoarea totală estimată este de 6.187.914,26 lei., fără TVA. Conform procesului-verbal nr. 17/2/2825/28.10.2025 al ședinței de vizualizare și evaluare a garanției de participare, pag. 1 – 9, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, au depus oferte următorii operatori economici: ASOCIEREA ... SRL & ... SRL; ASOCIEREA ... SRL & ... SRL: societatea ... SRL; societatea ... SRL; societatea ... SRL. Ulterior evaluării ofertelor, potrivit raportului procedurii nr. 17/2/679/ 11.03.2026, pag. 1 – 15, ofertele aparținând ASOCIERII ... SRL & ... SRL și societății ... SRL au fost respinse; în urma aplicării Pagina 12 din 24

§ 25

criteriului de atribuire aferent, clasamentul rezultat a fost următorul: locul 1 – ASOCIEREA ... SRL & ... SRL, locul 2 - societatea ... SRL. Decizia de mai sus a fost transmisă de către entitatea contractantă după cum urmează: prin adresa nr. 17/2/682/11.03.2026 - ASOCIERE ... SRL & ... SRL; prin adresa nr. 17/2/684/11.03.2026 - societății ... SRL. În urma luării la cunoștință a conținutului documentelor anterior menționate, societatea ... SRL (dosar nr. ...) și societatea ... SRL (dosar nr. ...) au formulat contestațiile deduse soluționării, solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că societatea ... SRL și societatea ... SRL au constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016 în dosarele nr. 504/2026 și nr. 527/2026. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Cu privire la dosarele cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 conform cărora „Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei”, Consiliul are în vedere că prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23846/04.04.2026, societatea ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII ... SRL & ... SRL, solicită respingerea contestațiilor formulate de către societatea ... SRL (dosar nr. ...) și societății ... SRL (dosar nr. ...) și menținerea deciziei entității contractante astfel cum este aceasta

§ 26

precizată

§ 27

în

§ 28

cuprinsul

§ 29

raportului

§ 30

procedurii

§ 31

nr. 17/2/679/11.03.2026. Prealabil aprecierii asupra admisibilității, în principiu, a acesteia, Consiliul ia act de faptul că oferta aparținând ASOCIERII ... SRL & ... SRL s-a clasat pe primul loc, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026, iar în cuprinsul cererii de intervenție în cauză, prezintă argumente în favoarea modului în care entitatea contractantă a procedat la evaluarea ofertelor, respectiv a desemnării ofertei sale drept câștigătoare, în sensul menținerii deciziei acesteia. Prin urmare, cererea de intervenție în discuție îmbracă elementele unei intervenții accesorii formulate în condițiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, aceasta urmează a fi cercetată odată cu contestația aferentă, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă. Pagina 13 din 24

§ 32

În continuare, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală”, Consiliul reține că a invitat părțile la sediul său, în data de 29.04.2026, în vederea studierii dosarelor cauzei, după cum urmează: prin adresa nr. 30440/1058/C6/28.04.2026 – societatea ... SRL; prin adresa nr. 30444/1058/C6/28.04.2026 - societatea ... SRL; nr. 30446/1086/C6/28.04.2026 – societatea ... SRL. Acestea din urmă s-au prezentat la data respectivă și ulterior au transmis concluziile scrise: societatea ... SRL – prin adresa înregistrată la C.N.S.C:. sub nr. 32394/05.05.2026; societatea ... SRL – prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 32339/05.05.2026; până la data soluționării contestației în cauză, societatea ... SRL nu a mai transmis concluzii scrise. De asemenea, Consiliul are în vedere și faptul că ambele contestatoare au susținut că entitatea contractantă le-a îngrădit accesul la dosarele cauzei. Având în vedere acest aspect, precum și raportat la faptul că cele 2 (două) contestatoare au cerut accesul la dosarele aflate pe rolul C.N.S.C., și ținând cont de prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, mai sus citat, Consiliul a solicitat, prin adresele nr. 29151/1058, 1086/C6/22.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 29149/1058, 1086/C6/22.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 29155/1058, 1086/C6/22.04.2026 – societatea ... SRL, nr. 29161/1058, 1086/C6/22.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 29158/1058, 1086/C6/22.04.2026 – societatea ... SRL să comunice temeiul juridic al încadrării anumitor înscrisuri menționate ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare, cu demonstrarea prejudiciului în situația dezvăluirii acestora, prin orice mijloace de probă. Societățile în cauză au răspuns astfel: prin adresa nr. 1407/24.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 29919/24.04.2026 - societatea ... SRL; prin adresa nr. 32/23.04.2026 înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 29728/24.04.2026 – societatea ... SRL; prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 30089/27.04.2026 – societatea ... SRL; prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 29997/ 27.04.2026 - societatea ... SRL. În urma analizării argumentelor prezentate de către acestea, Consiliul a constatat că răspunsurile în cauză nu conțin explicații, justificări concrete astfel încât să demonstreze/dovedească, în mod clar, Pagina 14 din 24

§ 33

caracterul confidențial al înscrisurilor indicate ca atare și nici prejudiciul care va fi suferit, urmare a dezvăluirii acestora. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Iași în Hotărârea nr. 525/ 07.10.2024, pronunțată în dosarul nr. 644/45/2024: „(...) Restricționarea accesului la dosarul achiziției publice pentru motive de confidențialitate este o excepție de la principiul transparenței procedurii de atribuire și, ca orice excepție, este de strictă interpretare și aplicare. Curtea apreciază, în raport de aceste considerente de ordin teoretic grefate pe situația dedusă judecății, că refuzul de a acorda petentei B. ##### ####### SRL acces la documentele depuse în procedură de către ofertantul declarat câștigător pentru lotul 14, ###### ########## SRL, refuz întemeiat exclusiv pe clauza de confidențialitate din contractul de furnizare încheiat între aceasta și urmă și vânzătorul produsului ofertat, este o încălcare a dreptului petentei la o cale de atac efectivă. (...) Declarația de confidențialitate bazată exclusiv pe clauza din capitolul 5.1 din contractul de furnizare în care ###### ########## SRL are calitatea de cumpărător („Toate fișele tehnice, proiectele care conțin specificarea compoziției materialelor tratamentului, structurii și care conțin, de asemenea, structura mecanică, distribuția 3D a profilului sunt strict confidențiale, iar cumpărătorul nu are voie să le prezinte unei terțe companii care activează în același sector”) nu este suficientă în sine pentru a dovedi caracterul confidențial al informațiilor din oferta acestui operator economic, cât timp nu se arată, în concret, de ce acele informații sunt confidențiale, dincolo de convenția părților în sensul unei confidențialități de plano. Un raționament contrar ar presupune ca prin simplul acord de voință al părților unui acord de furnizare a unor produse ce urmează a fi ofertate într-o procedură ulterioară de atribuire să fie golite de conținut dispozițiile art. 57 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 și să fie anihilat dreptul altor participanți la procedura de atribuie la o cale efectivă de atac, în cadrul căreia să poată invoca, dacă este cazul, nereguli ale ofertelor însoțite de o asemenea declarație de confidențialitate. Contractul este legea părților, însă nu poate produce efecte și dincolo de limitele convenției lor, în lipsa unor elemente obiective care să permită identificarea informațiilor confidențiale și să demonstreze încadrarea lor în categoriile expres prevăzute de Legea nr. 98/2016 ori de alte legi speciale, care instituie un anume regim de confidențialitate. Cât timp ofertantul ####### ########## SRL a optat pentru a participa la procedura de achiziție (...), acesta are obligația de a demonstra, distinct de clauza din contractul de furnizare cu vânzătorul din #####, caracterul confidențial al informațiilor din oferta sa (...)”. Având în vedere considerentele anterioare, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarelor și intervenientei, care și-au manifestat dorința de a studia dosarul achiziției, conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, toate documentele aflate la dosar. În aceste Pagina 15 din 24

§ 34

condiții, Consiliul va respinge ca rămasă fără obiect solicitarea contestatoarei ... SRL de „obligarea entității contractante la acordarea accesului la documentele ce compun dosarul sectorial”. Conform documentelor existente la dosarul cauzei, rezultă că societățile în cauză s-au prezentat la sediul Consiliului în data de 29.04.2026. Ulterior, numai societatea ... SRL fiind cea care a transmis concluzii scrise. Preliminar analizei, pe fond, a criticilor celor 2 (două) contestatoare, Consiliul apreciază că este de remarcat faptul că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în S.E.A.P., prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". Referitor la contestația care face obiectul dosarului nr. ..., prin raportare la prevederile art. 215 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora „În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale”, Consiliul reține că, potrivit adresei nr. 17/2/682/11.03.2026, oferta aparținând ASOCIERII ... SRL & ... SRL a fost respinsă ca „neconformă și inacceptabilă întrucât răspunsurile nr. 1 și 2 la solicitarea de clarificări nr. 17/2/421/ 09.02.2026, referitoare la propunerea financiară nu au fost considerate concludente”. Față de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare că la pct. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din fișa de date a achiziției se precizează următoarele: „(…) Ofertantul va prezenta: Formularul de ofertă + Anexa la formularul de ofertă, care reprezintă elementul principal al propunerii financiare (…) Ofertantul va respecta întocmai structura formularului de ofertă (Fomrularul 10) și a anexei la formularul de ofertă”. De asemenea, Consiliul reține că anexa la formularul de ofertă are următoarea structură: „Nr. crt (…) Activitate/livrabil (…) Preț unitar lei fără TVA (…) Valoare în lei fără TVA”. Pagina 16 din 24

§ 35

Din analiza documentelor anexate dosarelor cauzei, referitor la propunerea financiară aparținând ASOCIERII ... SRL & ... SRL, pag. 1 – 6, Consiliul va lua în considerare că, prin raportare la prevederile art. 221 alin. 1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, conform cărora „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului

§ 36

egal

§ 37

şi

§ 38

transparenţei”,

§ 39

prin

§ 40

adresa

§ 41

nr. 17/2/421/09.02.2026, pag. 1, entitatea contractantă a solicitat următoarele clarificări: „(…) 1. Având în vedere că în Formularul 1- de Propunere financiară – în cadrul coloanei a 3-a ați indicat Prețul unitar fără TVA , vă solicităm să ne clarificați ce reprezintă sumele din coloana 4. În cazul în care apreciați că sunt neconcordanțe, vă solicităm să ne comunicați formularul rectificat; 2. Vă solicităm să ne clarificați dacă valoarea de 536.112,00 lei fără TVA, menținată în coloana a 3-a din formularul nr. 10 de Propunere financiară, reprezintă Prețul unitar fără TVA pentru cele 36 de luni minime și obligatorii de asistență tehnică plătibile (…)”. La solicitarea de mai sus, asocierea contestatoare a răspuns prin adresa nr. 110/11.02.2026, pag. 1 – 3, după cum urmează: „(…) 1. Cu privire la solicitarea dumneavoastră, menționăm că subscrisa a respectat în totalitate Formularul nr. 1- pus la dispoziție în documentația de atribuire, fără a opera modificări asupra structurii acestuia și fără a introduce coloane suplimentare. Tocmai pentru a evita orice neconcordanță, nu am intervenit în niciun fel asupra formatului transmis de autoritate. Întrucât în Formularul nr. 10 nu a fost prevăzută o coloană dedicate exclusive cantităților, pentru a menține uniformitatea și structura impusă, cantitățile aferente fiecărui produs au fost indicate sub forma unor pachete în cadrul coloanei 2 (ex.: 1.1 Componentă de procesare – Pachet 4 bucăți; 1.4 Componentă de rețea SAN – Pachet 2 bucăți, etc.). Considerăm că prin modul de completare prezentat, respectăm integral cerințele caietului de sarcnii/formularului nr. 10, iar menționarea cantităților în cadrul descrierii produselor din coloana 2 nu afectează în niciun mod modalitatea de facturare și nu modifică totalul valoric al ofertei. În măsura în care apreciați necesară o altă modalitate de prezentare, vă stăm la dispoziție pentru a vă transmite formularul pe care îl considerați și vă adresăm rugămintea de a reveni cu o nouă solicitare care să respecte prevederile art. 140 alin. 3) din HG 394/2016 (…) 2. În răspunsul consolidat nr. 1/17/2/2623/15.10.2025 (…) entitatea contractantă a clarificat următoarele: «Perioada de asistență tehnică minimă este de 48 de luni (…) Perioada de garanție tehnică minimă este de 36 de luni (…) » (…) În cadrul ofertei depuse (…) ofertantul a precizat Pagina 17 din 24

§ 42

următoarele: (…0 furnizorul va efectua toate serviciile de asistență șu suport tehnic pe o perioadă de 60 de luni (…) având în vedere informațiile funrnizate mai sus, confirmăm că Formularul 10. La linia 3 – Asistență tehnică, valoare de 536.112,00 RON fără TVA, reprezintă prețul unitar, echivalent cu prețul total al pachetului de servicii de asistență tehnică ofertat (…)”. În urma analizării răspunsului de mai sus al contestatoarei, conform precizărilor din cuprinsul procesului – verbal nr. 32/17/2/504/19.02.2026, pag. 1 – 5, entitatea contractantă nu a considerat concludente informațiile mai sus prezentate întrucât societatea contestatoare „nu a respectat documentele achiziției și nu a indicat prețul unitar (…) acesta susținând că suma ofertată reprezintă valoarea «unor pachete»”. Referitor la nerespectarea cerinței în discuție, respectiv a formatului impus de anexa la formularul nr. 10, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei potrivit cărora „acest viciu de formă a fost cauzat de lipsa fin tabel a unei coloane privind cantitățile”, întrucât prin depunerea ofertei, se prezumă că aceasta a acceptat și însușit cerințele în cauză, urmând a se conforma acestora. În aceste condiții, Consiliul costată că față de oferta contestatoarei devin incidente prevederile imperative ale art. 129 alin. 1) din H.G nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, care stipulează că „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…)”. În ceea ce privește „prețul unitar”, Consiliul ține seama că prin definiție, acesta „reprezintă costul final aferent unei singure unități de măsură dintr-un produs sau serviciu (cum ar fi un kilogram, un litru, un metru sau o bucată)”; în cazul de față, potrivit anexei la formularul de ofertă, era necesar a se preciza prețul unitar pentru „4 buc.: server virtualizare, 2 buc. - switch-uri SAN, licență windows server – 4 buc., licență pentru componenta de gestiune a bazelor de date Oracle – 4 buc.”. Prin intermediul contestației în cauză, societatea contestatoare recunoaște că nu a respectat cerința în cauză „ținând cont de faptul că acest tabel era unul centralizator, (...) am folosit modelul pus la dispoziție de către CFR și am inclus în coloana 3 valoarea respectivelor produse (...) fără a prezenta prețul unitar”. Or, în situația în care societatea contestatoare considera că tabelul din anexa la formularul de ofertă, deși conținea rubrica „prețul unitar”, „era cu funcția de a strânge laolaltă toate componentele și prețurile acestora” putea solicita entității contractante clarificări, în temeiul art. 172 alin. 1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, care stipulează că „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de Pagina 18 din 24

§ 43

atribuire (...)”. În lipsa unui asemenea demers, se presupune că societatea contestatoare a înțeles cum anume trebuie completat respectivul formular, situație în care încă o dată devin incidente dispozițiile art. 129 alin. 1) din H.G nr. 394/2016, mai sus citate. Prin urmare, ca nefondate, va respinge Consiliul și alegațiile contestatoarei cu privire la faptul că „printr-o simplă împărțire a prețului indicat la numărul de bucăți indicate rezultă în mod clar prețul unitar”, întrucât, pde de-o parte, aceste explicații ar fi trebuit să existe în cuprinsul adresei nr. 110/11.02.2026, de răspuns la solicitarea de clarificări, iar, pe de altă parte, entitatea contractantă nu se poate substitui contestatoarei în sensul de a deduce ce a însemnat noțiunea „pachet”, pentru contestatoare atunci când a elaborat oferta în cauză. În aceste circumstanțe, lipsa unor informații clare face ca situația respectivă să nu poată fi încadrată ca un viciu de formă, întrucât s-ar ajunge la modificarea structurii financiare a propunerii financiare, aspect sancționat de prevederile art. 140 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, potrivit cărora „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Din această perspectivă, Consiliul are în vedere că prin adresa nr. 17/2/ 421/09.02.2026, de solicitare de clarificări, enritatea contractantă a oferit posibilitatea contestatoarei de a retransmite formularul în cauză, însă acesta din urmă a refuzat pe motiv că solicitarea în cauză „nu ar respecta art. 140 alin. 3) din HG 394/2016”. Potrivit normei legale invocate de către contestatoare, „Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare”. Or, în situația în care societatea contestatoare ar fi considerat că solicitarea de clarificări emisă de către entitatea contractantă nu este clară, avea posibilitatea să o conteste în termenul imperativ precizat la art. 8 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 101/2016; în lipsa unui asemenea, demers, prezumându-se că a înțeles foarte bine la ce anume se referă întrebarea în cauză. În aceste condiții, având în vedere răspunsul în cauză al contestatoarei, Consiliul constată că față de oferta acesteia sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. 4) din H.G. nr. 394/2016, conform cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant, în condiţiile art. 221 din Lege, clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, iar clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Totodată, ține seama că atât prin răspunsul transmis, cât și ca urmare a contestației în cauză, societatea contestatoare recunoaște că nu a respectat cerințe ale documentației de atribuire, Consiliul constată Pagina 19 din 24

§ 44

că, în mod corect, entitatea contractantă a respins oferta acesteia în temeiul art. 228 alin. 4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, care stipulează că „Oferta este considerată inacceptabilă dacă nu îndeplineşte condiţiile de formă aferente elaborării şi prezentării acesteia (...)”, astfel cum este menționat în cuprinsul raportului procedurii

§ 45

nr.

§ 46

17/2/679/11.03.2026

§ 47

și

§ 48

al

§ 49

adresei

§ 50

nr. 17/2/682/11.03.2026, de comunicare al rezultatului procedurii. Referitor la cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul reține că la pct. 13.3 Recepția serviciilor, verificări și efectuarea plății din caietul de sarcini, pag. 51, s-a precizat că „Pentru activitățile de asistență tehnică hardware și software – 36 de luni, plățile se vor realiza trimestrial”. Acesta a fost și motivul pentru care la pct. 3 Asistență tehnică din anexa la formularul de ofertă financiară, entitatea contractantă a solicitat prezentarea prețurilor unitare pe mai multe componente, respectiv: „produse licențiat în cadrul modului management de proiecte colaborativ; produse licențiate în cadrul modulului management digital procese și documente, precum și produse software și hardware”. Din analiza propunerii financiare aparținând contestatoarei, Consiliul constată că nici de această dată nu a fost respectată structura impusă prin documentația de atribuire, fiind prezentat un preț global, de 536.112,00 lei fără TVA, pentru toate produsele anterior enumerate, care sunt diferite. Or, în această situație, nu poate fi vorba despre „o simplă eroare materială care poate fi explicată în mod simplu și îndepărtată prin efectuare unei simple operații aritmetice”, ci despre o nerespectare clară a documentației de atribuire, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. 1) din H.G nr. 394/2016, invocate anterior. De altfel, în adresa nr. 110/11.02.2026, de răspuns la solicitarea de clarificări, societatea contestatoare nu prezintă nicio informație cu privire produsele enumerate la pct. 3 Asistență tehnică din anexa la formularul de ofertă financiară, ci se rezumă la a preciza generic că „valoarea de 536.112,00 RON fără TVA reprezintă prețul unitar, echivalent cu prețul total al pachetului de servicii de asistență tehnică ofertat”, situație ce atrage incidența art. 140 alin. 4) din H.G. nr. 394/2016, coroborat cu art. 228 alin. 4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, mai sus invocate. Pe aspectele de mai sus, nici prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 32394/05.05.2026, de concluzii scrise, contestatoarea nu prezintă nicio informație clară, limitându-se la a afirma, în mod evident generic și tardiv în același timp că entitatea contractantă „a formulat clarificări ambigue ca sens și susceptibile de interpretări divergente”, conduită contrară art. 249 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească (...)”. Pagina 20 din 24

§ 51

În vederea respectării principiului tratamentului egal, consacrat la art. 2 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Consiliul reține că ofertantul desemnat câștigător, ASOCIEREA ... SRL & ... SRL, a precizat că asistența tehnică respectivă este de „15.730,61 lei/lună”, conform adresei din data de 11.02.2026. În aceste condiții, Consiliul constată că entitatea contractantă, în mod corect, a respins oferta contestatoarei în temeiul art. 228 alin. 4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, anterior citate, astfel cum este menționat în cuprinsul raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 și al adresei nr. 17/2/682/11.03.2026, de comunicare al rezultatului procedurii. Ambigue sunt și criticile contestatoarei față de oferta desemnată câștigătoare, aparținând ASOCIERII ... SRL & ... SRL, din cuprinsul adresei înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 32394/05.05.2026, în cuprinsul cărora contestatoarea se limitează la a susține generic că „entitatea contractantă a conferit o aparență de legalitate unei pretinse experiențe care nu putea valida o asemenea incongruență”, fără a preciza și dovedi în mod concret la ce anume se referă, deși a studiat integral dosarul cauzei, astfel cum rezultă din probele anexate dosarului cauzei, și această conduită fiind contrară prevederilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, mai sus citate. Relevant consideră Consiliul și faptul că față de explicațiile prezentate de către entitatea contractantă prin adresa nr. 17/2/1200/11.05.2026,

§ 52

înregistrate

§ 53

la

§ 54

C.N.S.C.

§ 55

sub

§ 56

nr. 34092/11.05.2026, prin care aceasta din urmă semnala contestatoarei că „face confuzie între capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională”, contestatoarea ... SRL nu a mai transmis niciun punct de vedere, deși i-au fost transmise de către entitatea contractantă. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea ... SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă ... – SA. În ceea ce privește contestația care face obiectul dosarului nr. ..., prin raportare la prevederile art. 215 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, citate mai sus, Consiliul reține că, potrivit adresei nr. 17/2/684/11.03.2026, oferta aparținând societății ... SRL a fost respinsă ca „neconformă și inacceptabilă având în vedere răspunsurile nr. 1 și 2 la solicitarea de clarificări nr. 17/2/424/ 09.02.2026, privind propunerea financiară”, tot din cauza nerespectării cerinței de precizare a prețului unitar în cuprinsul anexei la formularul de ofertă, la fel cum a fost respinsă și oferta ASOCIERII ... SRL & ... SRL, a cărei contestație a fost analizată anterior. Pe acest aspect, Consiliul reține că la solicitarea de clarificări nr. 17/2/424/09.02.2026, societatea în cauză a răspuns prin adresa nr. 172/11.02.2026, pag. 1 – 3, astfel: „(...) Solicitare nr. 1 – Vă solicităm să ne clarificați ce reprezintă sumele din Formularul nr. 10 de Propunere Pagina 21 din 24

§ 57

financiară – coloana a 3-a – Prețul unitar (...) având în vedere că pe respectiva coloană trebuia să fie menționat prețul unitar/bucată fără TVA (...) Răspuns la solicitarea nr. 1 – (...) clarificăm faptul că acestea reprezintă valorile ofertate la nivel de pachet (...) Având în vedere structura și conținutul unor poziții din formularul pus la dispoziție de către autoritatea contractantă, am apreciat în mod rezonabil că ofertarea se realizează la nivel de pachet funcțional și nu la nivel de unitate individuală (bucată) În mod similar, poziția 3 – Asistență tehnică 48 de luni – acoperă servicii de suport și mentenanță pentru mai multe categorii distincte de produse (...) cu regimuri diferite de mentenanță, fiind prevăzută o singură poziție de ofertare, aspect care susține interpretarea ofertării la nivel de pachet. Luând în considerare (...) lipsa unor precizări suplimentare în documentația de atribuire privind modul de determinare și defalcare a prețului unitar la nivel de componente individuale, am apreciat că interpretarea ofertării la nivel de pachet este una conformă (...) Solicitare nr. 2 – Vă solicităm să ne clarificați ce reprezintă sumele din Formularul nr. 10 de propunere financiară – coloana a 4-a (valoare lei, fără TVA), având în vedere că pe a 4-a coloană trebuia menționat prețul total în lei fără TVA, adică valoarea rezultată din înmulțirea numărului de bucăți și prețul unitar (...) Răspuns solicitare nr. 2: Referitor la solicitarea de mai sus privind sumele înscrise în coloana a 4-a, clarificăm faptul că acestea reprezintă valoarea cotei de TVA aferentă (...) pentru coloana a 3-a, în coloana a 4-a ar fi trebuit să se regăsească aceleași valori ca și cele înscrise în coloana a 3-a (...)”. Din informațiile prezentate mai sus, rezultă în mod clar că societatea contestatoare nu a prezentat prețul unitar, ci „prețul per pachet”, pentru anumite poziții din anexa la formularul de ofertă unde ar fi trebuit prezentat prețul unitar/bucată, respectiv „4 buc.: server virtualizare, 2 buc. - switch-uri SAN, licență windows server – 4 buc., licență pentru componenta de gestiune a bazelor de date Oracle – 4 buc.”. Modalitatea de completare a formularului în cauză este rezultatul „proprii aprecieri” a contestatoarei, care însă nu are la bază nicio solicitare de clarificări adresată entității contractante în temeiul art. 172 alin. 1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, citat mai sus. În același mod contradictoriu, deși nu a solicitate nicio clarificare, societatea contestatoarea susține că „tabelul nu este structurat în maniera specifică prețurilor per bucată”. Or, această argumentație nu poate fi primită de către Consiliu, deoarece în condițiile în care societatea ... SRL, se prezumă că aceasta a înțeles pe deplin toate cerințele documentației de atribuire, cu aplicarea art. 129 alin. 1) din H.G nr. 394/2016, care stipulează că „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…)”. De asemenea, Consiliul va respinge, ca nefondate și susținerile contestatoarei potrivit cărora „coloana 3 nu precizează că prețul unitar Pagina 22 din 24

§ 58

ar trebui raportat la o unitate individuală”, în condițiile în care pe componentele mai sus amintite se preciza clar numărul de bucăți. Relevant consideră Consiliul și faptul că în cuprinsul contestației în cauză, societatea ... SRL se limitează la a supune atenției Consiliul numai partea referitoare la prețul aferent componentelor mai sus amintite, omițând să justifice neconcludența răspunsului referitoare la faptul că tot sub formă de pachet a prezentat și valoarea care „acoperă servicii de suport și mentenanță pentru mai multe categorii distincte de produse (...) cu regimuri diferite de mentenanță, fiind prevăzută o singură poziție de ofertare, aspect care susține interpretarea ofertării la nivel de pachet”, deși, după cum singur recunoaște, în cazul de față este vorba despre „categorii distincte de produse”, al căror preț unitar trebuia evidențiat separat. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștință contestatoarei prin adresa nr. 17/2/684/11.03.2026 de comunicare a rezultatului procedurii și detaliate ulterior de către entitatea contractantă, ca urmare a depunerii contestației în cauză, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35428/14.05.2026. Nu în ultimul rând, în situația în care Consiliul a soluționat o situație identică în cauzul dosarului nr. ..., în vederea respectării principiul identității de rațiune în drept (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet), în baza căruia atunci când două situații juridice au la bază aceleași considerente logice și juridice, ele trebuie soluționate în același mod, și în cauză de față, Consiliul constată că prin raportare la răspunsul transmis prin adresa nr. 172/11.02.2026, față de oferta contestatoarei sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. 4) din H.G. nr. 394/2016, coroborat cu art. 228 alin. 4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, mai sus invocate. Pe cale de consecință, Consiliul constată că și de această dată entitatea contractantă, în mod corect, a respins oferta contestatoarei, conform raportului procedurii nr. 17/2/679/11.03.2026 și adresei nr. 17/2/684/ 11.03.2026, de comunicare al rezultatului procedurii. Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de către societatea ... SRL (dosar nr. ...) și societatea ... SRL (dosar nr. ...), în contradictoriu cu entitatea contractantă ... – SA. Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție formulată de către societatea ... SRL, în dosarele nr. ... și nr. ... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 23 din 24

§ 59

Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de către societatea ... SRL, în dosarele nr. ... și nr. .... Respinge, ca nefondate, contestațile formulată de către societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL & ... SRL (dosar nr. ...) și societatea ... SRL (dosar nr. ...) în contradictoriu cu ... - SA, în calitate de entitate contractantă. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de către societatea ... SRL, în dosarele nr. ... și nr. ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... Pagina 24 din 24

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.