Decizie 1511/2026
Decizie CNSC2026_1511_2026_Decizie_1511.pdf, BO2026_1511_2026_BO2026_1511.pdf
Document CNSC
TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII NATIONALE - UNITATEA MILITARA 02494
Decizia CNSC nr. 1511/C2/1331 din 13.05.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Sisteme de simulare virtuală, Loturile nr. 1 și nr. 3, s-au solicitat: 1. Suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2011, raportat la art. 22 din Legea 101/2016, pentru evitarea afectării procedurii de atribuire. 2. ÎN PRINCIPAL, să dispună OBLIGAREA autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: • anularea adreselor de comunicare a rezultatului etapei I de calificare şi selecţie şi a invitaţiilor de participare la etapa a II-a de ofertare adresate candidaţilor nelegal selectaţi, anularea în parte a raportului intermediar al procedurii şi a tuturor actelor subsecvente strict Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE – UNITATEA MILITARĂ 02494, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_1511_2026_Decizie_1511.pdf, BO2026_1511_2026_BO2026_1511.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1511 / C2 / 1331 Data: 13.05.2026 Prin contestația nr. 16056/16.04.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 25030/17.04.2026, formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, cu sediul social în București, str. Cristea Mateescu nr. 8, sectorul 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/877/2003, având CUI RO 15148839, reprezentată legal prin administrator și director general Dinu Solojan, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Dobroești, sat Fundeni, Str. Cântecului nr. 9, județul Ilfov, împotriva actelor autorităţii contractante calificare şi selectare a candidaturilor depuse de către „candidaţii nelegal selectați” şi de invitare a acestora in etapa a II-a de depunere a ofertelor, raportului intermediar al procedurii aferent etapei I a licitaţiei restrânse, emise de MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE – UNITATEA MILITARĂ 02494 PLOIEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Ploiești, Str. Ghe. Gr. Cantacuzino nr. 257, județul Prahova, în cadrul procedurii de licitație restrânsă, organizată în vederea încheierii, pe loturi, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect Sisteme de simulare virtuală, Loturile nr. 1 și nr. 3, s-au solicitat: 1. Suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2011, raportat la art. 22 din Legea 101/2016, pentru evitarea afectării procedurii de atribuire. 2. ÎN PRINCIPAL, să dispună OBLIGAREA autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: • anularea adreselor de comunicare a rezultatului etapei I de calificare şi selecţie şi a invitaţiilor de participare la etapa a II-a de ofertare adresate candidaţilor nelegal selectaţi, anularea în parte a raportului intermediar al procedurii şi a tuturor actelor subsecvente strict Pagina 1 din 3
pentru partea corespunzătoare calificării, selectării şi invitării cu ofertă a candidaţilor nelegal selectaţi; • reevaluarea candidaturilor candidaţilor nelegal selectaţi prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport intermediar al procedurii aferent etapei I pentru partea corespunzătoare calificării, selectării şi invitării cu ofertă a candidaţilor nelegal selectaţi, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor de calificare şi selecţie, cu consecinţa constatării nelegalităţii calificării, selectării şi invitării lor în etapa a Il-a a licitaţiei restrânse şi a respingerii candidaturilor depuse de către candidaţii nelegal selectaţi ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie aşa cum au fost prevăzute în documentaţia de atribuire. 3. ACCES LA DOSARUL FORMAT/DEPUS LA CONSILIU în vederea formulării de concluzii scrise. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE – UNITATEA MILITARĂ 02494, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 3
Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația nr...., înregistrată la CNSC sub nr...., formulată de..., cu sediul social în....... nr...., sectorul..., înregistrată la... sub nr...., având..., reprezentată legal prin administrator și director general..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna.......... nr......., împotriva actelor autorităţii contractante calificare şi selectare a candidaturilor depuse de către „candidaţii nelegal selectați” şi de invitare a acestora in etapa a II-a de depunere a ofertelor, raportului intermediar al procedurii aferent etapei I a licitaţiei restrânse, emise de... ............., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în........ nr......., în cadrul procedurii de licitație restrânsă, organizată în vederea încheierii, pe loturi, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect Sisteme de simulare virtuală, Loturile nr.... și nr...., s-au solicitat: 1. Suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2011, raportat la art. 22 din Legea 101/2016, pentru evitarea afectării procedurii de atribuire. 2. ÎN PRINCIPAL, să dispună OBLIGAREA autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: • anularea adreselor de comunicare a rezultatului etapei I de calificare şi selecţie şi a invitaţiilor de participare la etapa a II-a de ofertare adresate candidaţilor nelegal selectaţi, anularea în parte a raportului intermediar al procedurii şi a tuturor actelor subsecvente strict pentru partea corespunzătoare calificării, selectării şi invitării cu ofertă a candidaţilor nelegal selectaţi; • reevaluarea candidaturilor candidaţilor nelegal selectaţi prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în Pagina 1 din 12
consecinţă, emiterea unui nou raport intermediar al procedurii aferent etapei I pentru partea corespunzătoare calificării, selectării şi invitării cu ofertă a candidaţilor nelegal selectaţi, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor de calificare şi selecţie, cu consecinţa constatării nelegalităţii calificării, selectării şi invitării lor în etapa a Il-a a licitaţiei restrânse şi a respingerii candidaturilor depuse de către candidaţii nelegal selectaţi ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie aşa cum au fost prevăzute în documentaţia de atribuire. 3. ACCES LA DOSARUL FORMAT/DEPUS LA CONSILIU în vederea formulării de concluzii scrise. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... aduce argumente în susținerea faptului că este nelegală calificarea, selectarea și invitarea în etapa a II-a a procedurii a candidaților nelegal selectaţi, prin prisma neîndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, astfel cum au fost impuse prin fișa de date. Într-un prim aspect, reclamanta supune atenției argumente în susținerea capătului de cerere vizând suspendarea procedurii în cauză. În opinia petentei, candidaţii nelegal selectaţi nu îndeplinesc criteriile de calificare şi selecţie privind Situatia personala a candidatului sau ofertantului, Capacitatea economica si financiara, Capacitatea de exercitare a profesiei şi Capacitatea tehnica si/sau profesionala, astfel cum au fost impuse prin documentaţia de atribuire, iar autoritatea contractantă, în evaluarea efectuată, a trecut peste propriile cerinţe, care au devenit obligatorii atât pentru ea, cât şi pentru operatorii economici, prin necontestarea acestora. Prin anexa confidențială la contestația nr...., ............. supune atenției argumente privind criticile de nelegalitate a cerinţelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale şi privind legislația aplicabilă. În opinia contestatoarei, cu excepţia societății sale şi, după cum rezultă din dosarul procedurii, niciunul dintre ceilalţi candidaţi deveniţi ofertanţi nu îndeplinesc cumulativ cerinţele privind: a) Situaţia personală, în sensul că nu au depus, mai ales cei străini, documentele impuse, mai ales (a. 1) certificatele care să ateste că nu are datorii la bugetul general consolidat/local scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevăzut termenul limită de depunere a candidaturilor; suplimentar, cei străini nu au depus (a.2) dovada faptului că în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor prevăzute la pct. 3 lit. b, inclusiv prezentarea traducerii autorizate, iar declaraţia pe proprie răspundere nu Pagina 2 din 12
îndeplineşte condiţia de a fi emisă conform cerinţei impuse; pentru aceştia a fost folosit în mod nelegal instrumentul solicitărilor de clarificări pentru completarea unor documente lipsă; b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, în sensul că din doc. prezentate, trebuie să reiasă că op. econ. au în ob. de activ, producerea/comercializarea de produse care fac obiectul prezentei proceduri de atribuire şi faptul că sunt autorizaţi în desfăşurarea acestui obiect de activitate, obligatorie inclusiv pentru terţul susţinător, conform deciziilor CNSC obţinute anterior de ............., având în vedere că acesta intră în noțiunea de candidat, aceştia aflându-se în situaţia de respingere. Este deosebit de important de subliniat că obiectul de activitate nu se poate susţine de către un terţ susţinător; c) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, în sensul că nu au prezentat contracte care să poată fi considerate corespunzătoare cerinţelor impuse; d) Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului, care atestă implementarea şi menţinerea unui sistem de management al calităţii, pentru domeniul de activitate producere/ comercializare, conform cu cerinţele din standardul ISO-9001 sau echivalent, sau orice alte documente prin care poate dovedi conformitatea cu standardul specificat sau, dacă nu urmează aceleaşi metode de standard, ofertantul trebuie să dovedească îndeplinirea nivelurilor de performanţă stabilite de acesta. Autoarea contestației analizează punctual situația fiecărui candidat, respectiv: - ... cu terţ susţinător....; - ...; - ... cu terţ susţinător...; -... cu terţ susţinător... ; -... cu terț susţinător...; -...: în acest caz, reclamanta precizează: „Raportat la modul în care au fost analizate produsele similare pentru a se decide excluderea candidaturii ............., respectiv faptul că acestea ar fi trebuit să fie sisteme complexe de hardware şi software, un astfel de raţionament ar fi trebuit să se răsfrângă în mod similar şi asupra obiectului de activitate, în sensul că simpla realizare de software - ca la ceilalți candidaţi - sau programarea pe calculator/producţie de software ca la acest candidat, nu demonstrează şi capacitatea acestuia de a oferi hardware-ul, mai ales că acest hardware nu este exclusiv un PC, un laptop sau un server, ci include şi armament, componente speciale pentru arme reale, echipamente de observare şi ochire etc.” Prin adresa nr...., înregistrată la CNSC sub nr....... ............., în calitate de autoritate contractantă, a transmis punct de vedere, prin intermediul căruia solicită respingerea contestației depusă de.... Pagina 3 din 12
Faţă de solicitarea contestatoarei de suspendare a procedurii de atribuire
achizitoarea
apreciază
că
nu
sunt îndeplinite condiţiile cumulative stabilite de legiuitor pentru admiterea acestei cereri. În susținerea admiterii excepției tardivității contestației, organizatoarea procedurii precizează faptul că, prin contestația transmisă la data de..., ............. critică actele autorității contractante prin care au fost declarate admisibile candidaturile operatorilor economici invitați să depună oferta în etapa a II- a procedurii, afirmând, în mod eronat, că a luat la cunoștință de aceste informații din cuprinsul procesului verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr.... din data de.... În realitate, remarcă achizitoarea, ............. a luat la cunoştinţă de rezultatul etapei I-a de depunere a candidaturilor pentru toate cele trei loturi încă din data de... când i-a fost transmis punctul de vedere al autorităţii contractante faţă de contestaţia nr...., alături de procesul verbal al şedinţei de evaluare a documentelor de calificare şi selecţie înregistrat cu nr.... din... şi raportul intermediar al procedurii înregistrat cu nr.... din.... Autoritatea contractantă afirmă că, faţă de termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 „data luării la cunoştinţă despre actul autorităţii considerat nelegal" o reprezintă data de..., urmând ca termenul legal de introducere a contestației să înceapă sa curgă de la.... Mai mult, în sprijinul excepției, organizatoarea procedurii consideră că trebuie avut în vedere chiar susținerile reclamantei, care la solicitarea CNSC de lămurire a precizării regăsite la... 7 a anexei la contestaţia nr...., potrivit căreia „aceste neîndepliniri ale criteriilor de calificare şi selecţie afectează nu doar participarea în lotul 2, ci în întreaga procedură”, răspunde Consiliului prin adresa nr.... din... comunicând faptul că „obiectul contestaţiei formulate este strict limitat la Lotul 2 şi că menţiunea cuprinsă în Anexa confidenţială la care faceţi referire are caracter exclusiv observativ". Ori, subliniază achizitoarea, şi în această situație, ............. a renunţat să conteste decizia comisiei de evaluare de admitere a candidaturilor depuse pentru cele doua loturi, regăsită în raportul intermediar al procedurii înregistrat cu nr.... din.... În continuare, autoritatea contractantă aduce argumente referitor la excepția absolută și peremptorie a inadmisibilității pentru motivul lipsei de interes a contestatoarei în legătură cu candidaturile/ofertele depuse de ceilalți operatori economici şi pentru lipsa prejudiciului ca şi consecință a unui act al autorității contractante. Achizitoarea evidențiază faptul că ............. nu a făcut dovada calității de persoană vătămată în accepțiunea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea 101/2016, mai exact nu a justificat interesul Pagina 4 din 12
personal în legătură cu ofertele depuse de ceilalţi operatori economici care să-i confere dreptul de a promova o astfel de cerere. Având în vedere stadiul actual al procedurii, respectiv faptul că, procedura se află în etapa a II-a de depunere a ofertelor, comisia de evaluare analizând deja propunerilor tehnice ale ofertanţilor, iar oferta ............. nu a fost respinsă, achizitoarea consideră ca fiind lipsită de interes contestaţia depusă pentru loturile nr.... și nr...., care se referă la etapa I-a de calificare şi selecţie a candidaţilor. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. Achizitoarea arată că, prin contestație, ............. critică actele autorităţii contractante de calificare şi selecţie a candidaturilor depuse fără să prezinte nicio dovadă a vreunei încălcări a normelor sau principiilor legislaţiei incidente, afirmând, fără temei legal, că trebuiau avute în vedere doar documentele candidaturilor deja prezentate, fără posibilitatea de a mai solicita clarificări. În opinia organizatoarei procedurii, aceste solicitări de clarificări nu pot fi considerate ca fiind apte de a determina apariţia unui avantaj în favoarea candidatului interpelat, în condiţiile în care documentul primit are rolul de a confirma informaţiile regăsite în declaraţiile pe propria răspundere transmise de aceştia în cadrul candidaturilor. În ceea ce priveşte candidaturile depuse de operatorii economici străini, notează achizitoarea, documentele acestora au fost prezentate atât în original cât şi în copie lizibilă cu menţiunea „conform cu originalul" cu semnătura şi ştampila candidatului, însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. În etapa de evaluare a documentelor care atestă capacitatea de exercitare
a activităţii profesionale,
menționează
autoritatea contractantă, comisia a analizat şi consemnat în conţinutul procesului verbal
al şedinţei de
evaluare
a
documentelor
de calificare şi selecţie înregistrat cu nr.... din..., informaţii detaliate cu privire
la
numărul,
data
şi
emitentul documentelor constatatoare/înregistrare, îndeplinirea acestei cerinţe fiind verificată şi în ceea ce priveşte terţii susţinători. Totodată, adaugă că a consemnat în procesul verbal al şedinţei codurile CAEN autorizate pentru desfăşurarea activităţilor, candidaţii demonstrând că sunt autorizaţi în desfăşurarea activităţilor de producere/comercializare de produse de natura celor care fac obiectul procedurii de atribuire. În ceea ce priveşte prezentarea de documente din care să reiasă că operatorii economici sunt înregistraţi în vederea efectuării de operaţiuni cu produse militare, pentru efectuarea de operaţiuni de export/import/transfer de produse militare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 158/1999, autoritatea contractantă afirmă că a analizat și consemnat faptul că a fost prezentată de către toţi candidaţii Pagina 5 din 12
români confirmarea de înregistrare (cerinţa aplicându-se doar operatorilor economici români). În ceea ce priveşte candidaţii străini, organizatoarea procedurii notează că aceştia au depus documente care au dovedit forma de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenenţă din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care sunt rezidenți. De asemenea, achizitoarea remarcă faptul că, în procesul de evaluare, a analizat toate documentele transmise de candidaţi ce atestă implementarea standardului ISO-9001 sau echivalent și a constatat faptul că aceştia au depus documente care atestă implementarea standardului, rezultatul evaluării regăsindu-se în procesul verbal al ședinței de evaluare a documentelor de calificare şi selecţie înregistrat cu nr.... din... și raportul intermediar al procedurii. Prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr....... a transmis punct de vedere cu privire la excepțiile invocate de autoritatea contractantă în cuprinsul punctului de vedere din.... În susținerea respingerii excepției tardivității contestației, contestatoarea afirmă că termenul de contestare trebuie raportat la momentul comunicării procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr.... din..., transmis societăţii sale la aceeaşi dată, reclamanta apreciind că acesta este momentul în care pentru ............. s-a născut vătămarea. În susținerea respingerii excepției lipsei de interes în formularea contestației, contestatoarea precizează că interesul societății sale în contestarea actelor autorităţii contractante care au dispus calificarea candidaţilor nelegal selectaţi s-a născut în momentul în care aceşti candidaţi au şi depus efectiv oferte în procedură, fiind conturat cadrul concurenţial în această etapă a doua, cea a depunerii şi evaluării ofertelor. Mai exact, subliniază petenta, interesul ............. nu s-a născut la momentul la care aceşti candidaţi au fost calificaţi de autoritatea contractantă şi invitaţi să depună ofertă în etapa a II-a a procedurii, ci la momentul la care aceştia au depus efectiv ofertă. Contestatoarea atrage atenșia că numai la acest moment societatea sa a putut constata în mod concret că actul autorităţii contractante de calificare şi invitare a acestora în etapa a II-a produce o vătămare reală şi actuală, întrucât respectivele entităţi şi-au manifestat angajamentul juridic de a câştiga contractul, concurenţa în procedură fiind distorsionată. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... a transmis concluzii scrise, prin intermediul cărora solicită Consiliului să admită contestația astfel cum a fost aceasta formulată. Pagina 6 din 12
... a constituit cauțiunea în sumă de..., la dosarul cauzei fiind depusă recipisa de consemnare nr...., eliberată de..., înregistrată în Registrul de evidență al Consiliului sub nr..... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație restrânsă accelerată, în vederea încheierii, pe loturi, a acordului- cadru de furnizare având ca obiect Sisteme de simulare virtuală, cod CPV principal:... Simulatoare de luptă (Rev.2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr..... Conform anunțului, valoarea estimată a acordului- cadru este de..., fără TVA, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Împotriva deciziei de respingere a candidaturii sale depusă pentru lotul nr.... - Simulator destinat formării și dezvoltării deprinderilor de trăgător și a candidaturilor selectate și invitate în etapa a II-a de depunere a ofertelor pentru lotul nr....... a învestit Consiliul cu soluționarea contestației, fiind emisă decizia nr.... / … /... /..., în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației. Decizia Consiliului a fost atacată cu plângere de către...... respingând plângerea, ca nefondată, la data de.... Împotriva actelor autorității contractante de calificare și selectare a candidaturilor depuse în cazul loturilor 1 și 3, a fost învestit Consiliul cu prezenta contestație, pentru motivele de mai sus, solicitându-se anularea adreselor de comunicare a rezultatului etapei I de calificare și selecție, a invitațiilor de participare la etapa a II-a de ofertare adresate candidaților nelegal selectați, reevaluarea candidaturilor nelegal selectate, precum și suspendarea procedurii de atribuire. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire va fi respinsă, ca nefondată, întrucât, potrivit art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 101/2016, autorității contractante îi este interzisă atribuirea contractului mai înainte de soluționarea contestației și comunicarea deciziei de către Consiliu, sub sancțiunea nulității încheierii lui. Altfel spus, în situația de față, autoritatea contractantă procedând la deschiderea ofertelor, finalizarea procedurii este suspendată prin efectul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din lege. Înainte de a proceda la soluționarea pe fond a contestației, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cu precădere excepția tardivității contestației, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din același act normativ, excepție invocată de autoritatea contractantă. În examinarea excepției se impune prezentarea situației de fapt: Pagina 7 din 12
În speță, este fără dubiu că... este nemulțumit de rezultatul evaluării candidaturilor invitați în etapa a II-a să depună oferte pentru loturile 1 și 3, de altfel, prin contestația nr.... [Redăm din conținutul contestației: Împotriva actelor autorității contractante calificare și selectare a candidaturilor depuse de
către candidații (...)]. Rezultatul analizei documentelor depuse de candidați pentru loturile 1-3 a fost materializat în: - procesul-verbal al ședinței de evaluare a documentelor de calificare și selecție nr...., admiterea candidaturilor fiind consemnată: - în raportul intermediar privind selectarea și calificarea candidaților pentru etapa a II-a nr.... după cum urmează: În baza art. 64 din OUG nr. 114/2011, se va continua procedura de licitație restrânsă accelerată numai cu acei candidați care îndeplinesc criteriile solicitate după cum urmează: Procesul-verbal nr.... și raportul intermediar nr.... au fost comunicate... încă de la data de..., cu prilejul transmiterii de către autoritatea contractantă a punctului de vedere în dosarul nr...., soluționat de către Consiliu prin decizia nr.... / … /... /... (a se vedea e- mail-ul transmis la data de..., inclusiv Consiliului, având anexate inclusiv aceste două înscrisuri, existent la dosarul cauzei). Trebuie subliniat că autoarea contestației nu tăgăduiește momentul intrării în posesie a celor două acte ale evaluării ca urmare a transmiterii de către achizitoare la data de.... De asemenea... a avut acces la cele două acte ale evaluării, în care este consemnat rezultatul evaluării candidaturilor pentru loturile 1 și 3, și la data de..., cu prilejul studiului efectuat la Consiliu în dosarul nr..... În prezenta cauză, deși contestă rezultatul selecției candidaturilor pentru loturile 1 și 3... se prevalează de procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr...., susținând că acesta este momentul în care a dobândit cunoștință de producerea unei vătămări reale și actuale, abia în acest moment candidații declarați admiși manifestându-și în mod concret intenția de participare, prin depunerea ofertelor în etapa a II-a. În raport de situația mai sus prezentată, Consiliul stabilește că rezultatul selecției candidaturilor pentru loturile 1 și 3 nu i-a fost cunoscut contestatoarei la data când i s-a comunicat procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr...., ci la data comunicării procesului- verbal nr.... și a raportului intermediar nr.... (... - data transmiterii de către autoritatea contractantă). Astfel, Consiliul apreciază că, deși... face trimitere la actul prin care s-a materializat deschiderea ofertelor, în realitate, contestația sa este îndreptată împotriva actelor autorității contractante cu privire la selecția Pagina 8 din 12
candidaturilor pentru loturile 1 și 3. Însăși capetele de cerere fiind în sensul anulării acelor acte. Practic, societatea contestatoare încearcă, cu ocazia depunerii prezentei contestații, prevalându-se de procesul-verbal de deschidere a ofertelor de la data de..., repunerea în termen de a critica rezultatul selecției candidaturilor pentru loturile 1 și 3. Contrar susținerilor contestatoarei, vătămarea s-a produs în momentul în care candidații au fost admiși în etapa următoare, moment marcat de actele din.... Ceea ce dorește, de fapt, autoarea contestației este înlăturarea din procedură
a candidaților selectați a
depune
oferte,
respectiv a.................., prin urmare, urmărește modificarea raportului intermediar al procedurii nr...., de existența și conținutul căruia a luat la cunoștință la data de..., data transmiterii de către autoritatea contractantă. În acest context, Consiliul reține dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la
cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către... al... a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. Față de împrejurarea că despre actul prin care s-a consemnat rezultatul selecției candidaturilor, contestatoarea... a luat cunoștință la data de... și având în vedere faptul că termenul de contestare s-a împlinit la data de..., criticile formulate de... la data de..., prin actualul demers, apar ca fiind tardive. Chiar și față de studiul efectuat la Consiliu în data de..., demersul... din data de... este unul tardiv. Termenul de contestare este cel prevăzut de Legea nr. 101/2016, curge în aceleași condiții pentru toți ofertanții și nu este unul arbitrar care să fie calculat în funcție de conduita părților. Reglementarea strictă a termenului de contestare s-a impus pentru a se instaura un climat de ordine în materia achizițiilor publice. De asemenea, Consiliul face trimitere la Ordonanța din 14 februarie......, C54/18, EU: C:...: 118, potrivit căreia: 31 Astfel, obiectivul stabilit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665, de a garanta existența unor căi de atac eficiente împotriva încălcărilor dispozițiilor aplicabile în materia atribuirii contractelor de achiziții publice, nu poate fi atins decât dacă termenele impuse pentru a introduce aceste acțiuni încep să curgă numai de la data la Pagina 9 din 12
care reclamantul a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință de pretinsa încălcare a dispozițiilor menționate [
Hotărârea din 28 ianuarie..., Uniplex (UK), C406/08, EU: C:...: 45, punctul 32, Hotărârea din 12 martie..., eVigilo, C538/13, EU: C:...: 166, punctul 52, precum și Hotărârea din 8 mai...... și alții, C161/13, EU: C:...: 307, punctul 37]. (...) 45 În plus, trebuie subliniat, astfel cum sa amintit la punctul 31 din prezenta ordonanță, că Curtea a statuat de asemenea că nu se pot asigura căi de atac efective împotriva încălcărilor dispozițiilor aplicabile în materia atribuirii contractelor de achiziții publice decât dacă termenele prevăzute pentru introducerea acestor acțiuni încep să curgă numai de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință despre pretinsa încălcare a dispozițiilor menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 martie..., eVigilo, C538/13, EU: C:...: 166, punctul 52 și jurisprudența citată). (...) 49 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că Directiva 89/665, în special articolele 1 și 2c, citite în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că, în lipsa unei căi de atac împotriva deciziilor autorităților contractante privind admiterea ofertanților la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice întrun termen de decădere de 30 de zile de la comunicarea lor, persoanele interesate nu mai au posibilitatea să invoce nelegalitatea deciziilor menționate în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva actelor subsecvente și în special împotriva deciziilor de adjudecare, cu condiția ca o asemenea decădere să nu poată fi opusă persoanelor interesate decât dacă acestea au luat sau au putut lua cunoștință, prin comunicarea menționată, de nelegalitatea pe care o invocă. Exigența sub aspectul necesității contestării în termen de 10 zile de la luarea la cunoștință a actelor considerate vătămătoare adoptate în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică a căror valoare depășește pragul de publicare la nivel european, reprezintă transpunerea legislativa a jurisprudenței obligatorie a CJUE prin care instanța europeană reține indubitabil că exercitarea dreptului de a contesta actele autorității contractante este condiționată de încadrarea în anumite termene, astfel sunt relevante, cu titlu jurisprudențial următoarele decizii: - Hotărârea din 12 decembrie..., Universale-Bau si alţii, C-470/99, Rec., p...., par. (75) -(79): Directiva 89/665 nu exclude o legislație naționala care prevede ca orice cerere de revizuire a deciziei unei autoritati contractante trebuie sa fie inițiata intr-un termen stabilit in acest sens si ca orice neregularitate in procedura de atribuire in sprijinul unei astfel de cereri trebuie invocata in aceeaşi perioada, daca termenul nu a fost depăşit, cu rezultatul ca, după împlinirea termenului, nu mai este posibila contestarea unei astfel de decizii sau invocarea unei astfel de neregularitati, cu condiţia ca termenul in cauza sa fie rezonabil. Implementarea integrala a scopului urmărit de Directiva 89/665 ar fi compromisa daca candidaţilor si ofertanţilor li s-ar permite invocarea, in orice etapa a procedurii de atribuire, a incalcarii normelor privind achiziţiile publice, obligând astfel autoritatea contractanta la reluarea intregii proceduri pentru a corecta astfel de incalcari. In plus, stabilirea unor termene de decădere rezonabile pentru introducerea cailor de atac trebuie sa fie considerata ca, in principiu, îndeplineşte cerinţa de Pagina 10 din 12
eficacitate din Directiva 89/665, intrucat este o aplicare a principiului fundamental al securitatii juridice (a se vedea, prin analogie, in relaţie la principiul eficacitatii dreptului comunitar, Hotararea C-261/95 Palmisani [...97], Rec. p. 1-4025, paragraful 28 si C-.../98, Preston si alţii [2000], Rec. p. 1-..., paragraful 33) Având in vedere considerentele de mai sus, trebuie reţinut ca, in primul rand, condiţiile care reglementează termene, cum ar fi cele in discuţie in acţiunea principala, par a fi rezonabile atat cu privire la obiectivele Directivei 89/665, astfel cum a fost stabilit la paragraful 74 din prezenta hotarare, cat si cu privire la principiul securitatii juridice. In al doilea rand, nu poate exista nicio îndoiala ca sancţiuni precum decaderea sunt de natura sa asigure ca deciziile ilegale ale autoritatilor contractante, din momentul in care acestea sunt cunoscute de persoanele interesate, sunt contestate si corectate cat mai curând posibil, ceea ce este, de asemenea, in concordanta atat cu obiectivele Directivei 89/665 cat si cu principiul securitatii juridice. - Hotararea Curţii din 28 ianuarie..., pronuntata in cauza C-406/08, Uniplex (UK)... împotriva...: In consecinţa, obiectivul stabilit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665, de a garanta existenta unor cai de atac eficiente împotriva încălcărilor dispoziţiilor aplicabile in materia atribuirii contractelor de achiziţii publice, nu poate fi atins decât daca termenele impuse pentru a introduce aceste acţiuni incep sa curgă numai de la data la care reclamantul a luat cunostinta sau ar fi trebuit sa ia cunostinta de pretinsa incalcare a dispoziţiilor mentionate. (subl. ns). - Hotararea Curţii din 8 mai..., pronuntata in cauza C-161/13...... efigii S.R.L., Cogeirsrl..., Sceap S.R.L. impotriva... SpA In aceste condiţii, este necesar sa se constate ca ofertantul, pe baza informaţiilor care i-au fost comunicate in temeiul articolului 2a din Directiva 92/13 si a articolului 49 din Directiva 2004/17 si pe baza celor pe care ar fi putut sa le obtina dand dovada de o diligenta normala, era in masura sa introducă o acţiune impotriva incalcarilor eventuale ale dreptului Uniunii in materie de achiziţii publice si ca, in consecinţa, nu se impune redeschiderea termenului de introducere a acţiunii prevăzut de reglementarea naţionala.(subl. ns) - Hotararea Curţii din 12 martie..., pronuntata in cauza C-538/13... impotriva Priesgaisrines apsaugos ir gelbejimo departamentas prie Vidaus reikalq ministerijos: Îndeplinirea completa a obiectivului urmărit de Directiva 89/665 ar fi compromisa in cazul in care candidaţii si ofertantii ar putea sa invoce in orice moment al procedurii de atribuire incalcari ale normelor de atribuire a contractelor, obligând astfel autoritatea contractanta sa reia intreaga procedura pentru a îndrepta aceste incalcari. (subl. ns) În considerarea celor prezentate, Consiliul va respinge, ca tardive, criticile din contestația... față de candidații admiși în etapa a II- a, pentru loturile 1 și 3, moment marcat de actele din... și nu de procesul-verbal al deschiderii ofertelor din.... Consiliul nu va reține excepția tardivității introducerii contestației, dat fiind că, prin raportare la actul de deschidere al ofertelor din..., de care se prevalează..., contestația este depusă în termen. Față de cele expuse în cele ce preced, contestația... va fi respinsă, ca nefondată. Fără pronunțare asupra altor excepții. Pagina 11 din 12
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. În baza art.
26
alin.
(6) din
Legea
nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de...,
în contradictoriu cu..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. ..., MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 12 din 12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.