Decizie 1314/2026
Decizie CNSC2026_1314_2026_Decizie_1314.pdf, BO2026_1314_2026_BO2026_1314.pdf
Document CNSC
CHROME COMPUTERS SRL în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA
Decizia CNSC nr. 1314/C5/1144 din 24.04.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizarea de echipamente hardware și licențe software pentru implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială – SNIAS, la nivel Județean și Național”, lotul 1, s-au solicitat următoarele: - acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare în condițiile în care confidențializarea, inclusiv a numelui produsului ofertat, nu poate fi justificată prin raportare la niciunul dintre temeiurile prevăzute de lege; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3836/16.03.2026, a raportului procedurii nr. 3801/13.03.2026, a comunicării rezultatului procedurii adresată celorlalți ofertanți și a oricăror alte acteVerifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de CHROME COMPUTERS SRL în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ. Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertei CHROME COMPUTERS SRL pentru lotul 1, privind punctarea ofertelor depuse de ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL și de INFO PC ELECTRIC pentru lotul 1, privind stabilirea câştigătoare pentru lotul 1 a ofertei ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul 1. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta CHROME COMPUTERS SRL pentru lotul 1 și în ceea ce privește punctarea ofertelor depuse de ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL și de INFO PC ELECTRIC pentru Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
cerințe precum și obținerea în mod nejustificat a punctajului maxim pentru oferta .. la acest factor de evaluare tehnic. ..SRL a constituit cauțiunea în sumă de 93.504,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. 212238273/1 din 30.03.2026, eliberată de CEC BANK SA – Sucursala Victoria. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ....a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție având ca obiect „Furnizarea de echipamente hardware și licențe software pentru implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială – SNIAS, la nivel Județean și Național”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1087994 din 08.12.2025, valoarea estimată a contractului de furnizare fiind de 7.212.570,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Decizia privind rezultatul proce…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_1314_2026_Decizie_1314.pdf, BO2026_1314_2026_BO2026_1314.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1314/C5/1144 Data: 24.04.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21981/27.03.2026, formulată de CHROME COMPUTERS SRL, cu sediul social în București, str. Țepeș Vodă nr. 79, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1994024981405, având CUI RO 6639497, reprezentată convențional de avocat Frunzescu Corneliu, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 3836/16.03.2026 și a raportului procedurii nr. 3801/13.03.2026, emise de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, cu sediul în comuna București, str. Ion Câmpineanu nr. 20, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Furnizarea de echipamente hardware și licențe software pentru implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială – SNIAS, la nivel Județean și Național”, lotul 1, s-au solicitat următoarele: - acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare în condițiile în care confidențializarea, inclusiv a numelui produsului ofertat, nu poate fi justificată prin raportare la niciunul dintre temeiurile prevăzute de lege; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3836/16.03.2026, a raportului procedurii nr. 3801/13.03.2026, a comunicării rezultatului procedurii adresată celorlalți ofertanți și a oricăror alte acte
conexe/incidente în ceea ce privește atât respingerea ofertei contestatoarei, cât și punctajele acordate ofertelor declarate admisibile; Pagina 1 din 3
- obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și reevaluarea aspectelor contestate; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 25077/07.04.2026, ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL, cu sediul în București, str. Iernii nr. 14, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/14907/2016, având CUI RO 27181987, reprezentată legal de Andrei Aureliu Flavian – administrator, a formulat punct de vedere fata de contestația depusa, calificat de Consiliu drept cerere de intervenție accesorie în interesul autorităţii contractante, prin care a solicitat respingerea contestației CHROME COMPUTERS SRL ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de CHROME COMPUTERS SRL în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ. Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertei CHROME COMPUTERS SRL pentru lotul 1, privind punctarea ofertelor depuse de ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL și de INFO PC ELECTRIC pentru lotul 1, privind stabilirea câştigătoare pentru lotul 1 a ofertei ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul 1. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta CHROME COMPUTERS SRL pentru lotul 1 și în ceea ce privește punctarea ofertelor depuse de ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL și de INFO PC ELECTRIC pentru Pagina 2 din 3
lotul 1, și să continue procedura de atribuire prin evaluarea ofertelor admisibile cu aplicarea corecta a regulilor stabilite pentru utilizarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. Respinge ca nefondat capătul de cerere din contestație vizând acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare pentru lotul 1. Obligă autoritatea contractantă la plata către CHROME COMPUTERS SRL a sumei de 7403,46 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de ARLECHIN TOTAL DISTRIBUTION SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1314/C5/1144 Data: 24.04.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21981/27.03.2026, formulată de ..SRL, cu sediul social în București, str. Țepeș Vodă nr. 79, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..5, având CUI RO 66...97, reprezentată convențional de avocat ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 3836/16.03.2026 și a raportului procedurii nr. 3801/13.03.2026, emise de AG..Ă, cu sediul în comuna .., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Furnizarea de echipamente hardware și licențe software pentru implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială – SNIAS, la nivel Județean și Național”, lotul 1, s-au solicitat următoarele: - acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare în condițiile în care confidențializarea, inclusiv a numelui produsului ofertat, nu poate fi justificată prin raportare la niciunul dintre temeiurile prevăzute de lege; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3836/16.03.2026, a raportului procedurii nr. 3801/13.03.2026, a comunicării rezultatului procedurii adresată celorlalți ofertanți și a oricăror alte acte
conexe/incidente în ceea ce privește atât respingerea ofertei contestatoarei, cât și punctajele acordate ofertelor declarate admisibile; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și reevaluarea aspectelor contestate; Pagina 1 din 35
- obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 25077/07.04.2026, .. ...SRL, cu sediul în București, str. Iernii nr. 14, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ...987, reprezentată legal de .. Fl..an – administrator, a formulat punct de vedere fata de contestația depusa, calificat de Consiliu drept cerere de intervenție accesorie în interesul autorităţii contractante, prin care a solicitat respingerea contestației ..SRL ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..SRL solicită cele redate în partea introductivă. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[CN1087994/00302] Contestatie_lot_1.pdf” postat de autoritate în SEAP la 30.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. [CN1087994/08.12.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Punctul de vedere nr. 4834/31.03.2026, a fost înregistrat la CNSC cu nr. 23161/31.03.2026, iar dosarul achiziției a fost înregistrat la Consiliu cu nr. 23059/31.03.2026. Prin punctul de vedere, A... a solicitat respingerea contestației formulată de ..SRL, în temeiul art. 26 aliniat (6) din Legea 101/2016, pentru următoarele motive: Pagina 2 din 35
A. Cu privire la pretinsa restricționare nejustificată a accesului la dosarul achiziției arată că a acționat în stricta conformitate cu rigorile legislației în domeniul achizițiilor publice. Astfel cum contestatorul însuși recunoaște, autoritatea a acordat accesul la dosarul achiziției în datele de 18.03.2026 și 25.03.2026. Restricționarea vizualizării anumitor documente a vizat exclusiv acele informații pe care ceilalți ofertanți (ex: ..N) le-au declarat și justificat, sub sancțiunea legii, ca fiind informații confidențiale și/sau secrete comerciale, prin depunerea unor declarații de confidențialitate explicite. B. Cu privire la respingerea ofertei ca fiind neconformă, arată că produsele ofertate de către cei doi ofertanți declarați admisibili respectă cerința în sensul în care sunt distinct din punct de vedere hardware, respectiv alb-negru și color, respectând cerințele impuse de documentația de atribuire. C. Cu privire la pretinsa acordare incorectă a punctajului pentru ofertele admisibile susține că punctajele au fost luate în considerare conform documentelor suport (inclusiv adresă de calcul) prezentate de către cei doi ofertanți ale căror oferte au fost declarate admisibile, ofertând aceleași produse. Comisia de evaluare a procedat temeinic, legal și echitabil. Restricționarea vizualizării ofertei câștigătoare a respectat regimul confidențialității (conform prevederilor art. 57 din Legea nr. 98/2016), respingerea ofertei ..SRL s-a făcut pentru neîndeplinirea cerințelor minime de caiet de sarcini (conform art. 137, alin. (3), lit. a), din HG nr. 395/2016), iar punctajele tehnice au fost acordate respectând la literă instrucțiunile și metodele de calcul din fișa de date a achiziției. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 25077/07.04.2026, .. TOTAL DISTRIBUTION SRL a formulat un punct de vedere fata de contestația depusa, prin care a solicitat cele indicate în partea introductivă. A invocat inadmisibilitatea criticilor referitoare la pretinsul refuz nelegal al autorității de a permite acces la informațiile confidențiale ale ofertei asocierii sale. CNSC nu are competențe în a verifica legalitatea/nelegalitatea modului în care autoritatea contractantă a permis accesul la documentele dosarului achiziției publice în urma unei solicitări formulate în temeiul art. 217 alin. (5) din Legea 98/2016. Pagina 3 din 35
Contestatoarea nici nu probează caracterul pretins nelegal al refuzului autorității contractante de a acorda acces la documentele ofertei sale precizate ca fiind confidențiale. Legea nu instituie obligația ofertantului de a proba printr-un titlu formal dreptul de proprietate intelectuală ori secretul comercial, ci doar de a indica și justifica caracterul confidențial al informațiilor respective. Contestatoarea nu indică în mod concret ce cerințe ar fi fost neîndeplinite de oferta .. TOTAL DISTRIBUTION SRL, limitându-se la a invoca generic lipsa accesului la anumite documente, fără a demonstra în ce mod această situație ar afecta legalitatea rezultatului procedurii. În consecință, susținerea privind pretinsa încălcare a dreptului de acces la dosar este neîntemeiată și nu poate constitui un motiv de anulare sau de reevaluare a procedurii. Susținerea contestatoarei potrivit căreia societatea sa nu ar fi indicat în mod concret informațiile confidențiale este neîntemeiată. Astfel cum rezultă din declarația de confidențialitate depusă, societatea sa a identificat în mod explicit categoriile de informații protejate, respectiv informații privind costurile, relațiile comerciale, metodologiile interne, organizarea resurselor umane și documentele care conțin date cu caracter personal, inclusiv extrasele REVISAL. În concret, contestatoarea nu a avut acces la conținutul ofertei sale (după cum chiar ea afirmă), rezumându-se, prin urmare, doar la expunerea unor simple bănuieli/supoziții care nu pot fi, însă, calificate ca veritabile motive de contestare formulate cu respectarea prevederilor legale. Tehnica aceasta de formulare a unei contestații, sperând că poate CNSC va identifica vreo neregulă nu reprezintă o manieră adecvată de exercitare a dreptului de acces la justiție, fiind sancționată de CNSC, nefiind de altfel conformă cu remediul juridic pus la dispoziție de art. 10 din Legea nr. 101/2016. În prezența unor motive generale de contestare și nedemonstrate, lipsite de orice elemente concrete raportate la conținutul efectiv al ofertei contestate, precum cele din speță, CNSC nu se poate erija în comisie de supraevaluare și reverifica maniera în care cerințele la care face referire contestatoarea au fost îndeplinite prin oferta sa, precum a indicat și mai sus. Cu privire la neconformitatea ofertei contestatoarei susține următoarele: Pagina 4 din 35
Din susținerile contestatoarei rezultă că aceasta a ofertat echipamente color pentru cerința aferentă echipamentelor alb-negru, apreciind că funcționalitatea de imprimare monocrom este suficientă și superioară pentru a îndeplini cerința. O asemenea interpretare este eronată și contravine documentației de atribuire. Autoritatea contractantă a prevăzut în mod expres două categorii distincte de echipamente, respectiv: - echipamente de imprimare/scanare alb-negru; - echipamente de imprimare/scanare color. Această diferențiere nu este una formală, ci reflectă existența unor necesități operaționale distincte. În aceste condiții, ofertarea unui singur tip de echipament pentru ambele categorii echivalează cu ignorarea structurii cerinței tehnice și conduce la neconformitatea ofertei. Societatea sa a respectat integral această structură, ofertând echipamente distincte pentru fiecare categorie. Subliniază faptul că pretinsa 'superioritate' tehnologică invocată de contestatoare prin oferirea unui echipament Color (Lexmark CX951se) în locul unuia Monocrom reprezintă, în realitate, o limitare critică a funcționalității produsului pe termen lung, în speță minim 5 ani solicitați prin caietul de sarcini. Arhitectura hardware a acestui model 'superior' impune o dependență totală de prezența și integritatea consumabilelor de culoare. Din cauza proceselor automate de calibrare, aceste consumabile se vor epuiza inevitabil pe parcursul celor 5 ani de garanție, chiar și în condiții de utilizare exclusiv monocromă. Prin urmare, oferta nu este superioară, ci fundamental neconformă, deoarece nu poate garanta permanența serviciului de imprimare monocrom fără costuri și consumabile suplimentare de culoare. Comparația cu Konica Minolta (Bizhub 301i vs C301i) vs Lexmark CX951se "Black-only" (ofertat de ..pentru cerinta imprimanta/scanner alb-negru) + Lexmark CX951se (ofertat de ..pentru cerinta imprimanta/scanner color). Echipamentul Lexmark CX951se este definit de producător, prin fișa tehnică și codul de produs, ca fiind un sistem de imprimare color. Documentația de atribuire a solicitat două bunuri distincte, nu un singur bun capabil de ambele funcții. Acceptarea unui echipament color în locul Pagina 5 din 35
unuia monocrom ar echivala cu modificarea unilaterală a caietului de sarcini în favoarea unui singur ofertant. În dreptul achizițiilor, produsul trebuie să corespundă descrierii hardware, nu doar să „mimeze" funcția. Dacă se cere o „mașină pe benzină" și ofertantul propune una „hibridă" spunând că „poate merge și doar pe benzină", produsul este tot neconform pentru că are componente în plus pe care autoritatea nu le-a cerut și care definesc o altă clasă de obiect. Simpla capacitate a unui echipament de a performa o funcție (imprimarea alb-negru) nu îi schimbă natura hardware. Autoritatea a solicitat două bunuri din clase tehnologice diferite, nu un singur tip de bun configurat diferit. Konica Minolta are coduri de produs diferite (Bizhub 301 i pentru monocrom vs C301 i pentru color), sunt produse diferite comercial, chiar dacă hardware-ul, carcasa, etc seamănă, ele sunt echipamente distincte inclusiv din punct de vedee tehnologic. Afirmația că echipamentul Lexmark CX951 se poate funcționa ca un aparat monocrom este eronată și păguboasă pentru autoritatea contractantă. Fiind un echipament nativ color, acesta necesită prezența și întreținerea tuturor celor 4 unități de imprimare. Spre deosebire de un echipament nativ MONO, unde se înlocuiește doar consumabilul negru, la modelul ofertat de contestatoare, autoritatea va fi obligată la costuri suplimentare de mentenanță pentru componentele de culoare (tonere color, unități de imagine color, belt de transfer), care se consumă sau se uzează prin procese automate de calibrare, indiferent dacă se printează color sau nu. Aceasta reprezintă o neconformitate flagrantă cu scopul achiziției de echipamente specializate pe fluxuri de lucru distincte. Contestatoarea induce în eroare prin confuzia dintre un mod de lucru software ('Black Only Mode') și tipologia hardware a echipamentului. Producătorul Lexmark nu fabrică și nu comercializează un model CX951se Monocrom. Oferta lor este, în fapt, un echipament color deghizat prin setări, ceea ce încalcă cerința fundamentală a caietului de sarcini de a furniza echipamente distincte." Prin afirmarea existenței unui model 'Lexmark CX951se Black Only', contestatoarea încearcă să substituie obiectul achiziției cu un produs care nu se regăsește în portofoliul producătorului ca echipament monocrom. Producătorul Lexmark confirmă prin fișele tehnice că CX951se este un sistem laser color, dotat hardware cu componente de culoare. Utilizarea unei setări software ('Black Only Mode') nu Pagina 6 din 35
transformă un echipament color într-unul monocrom, la fel cum limitarea vitezei unei mașini sport nu o transformă într-un vehicul utilitar. În concluzie, pretinsa superioritate invocată de contestatoare prin oferirea modelului Lexmark CX951se (Color) în locul unui echipament nativ Monocrom reprezintă, în realitate, o limitare critică și inacceptabilă a funcționalității produsului în timp. Cu privire la repartizarea distinctă a echipamentelor, arata ca documentația de atribuire prevede în mod explicit nu doar tipurile de echipamente solicitate, ci și repartizarea distinctă a acestora pe fiecare locație, indicând separat numărul de echipamente alb-negru și numărul de echipamente color. Această repartizare evidențiază fără echivoc faptul că autoritatea contractantă a stabilit o configurație concretă de livrare, adaptată necesităților fiecărei locații. Cu privire la metodologia distinctă de evaluare a eficienței energetice (ENERGY STAR - TEC / TEC_MAX), un argument suplimentar care confirmă caracterul distinct al echipamentelor alb-negru și al celor color rezultă chiar din metodologia generală a factorului de evaluare privind eficiența energetică, construită prin raportare la consumul maxim uzual de energie electrică (TEC_MAX) prevăzut în abordarea TEC a programului ENERGY STAR. Astfel, pentru echipamentele multifuncționale alb-negru și pentru cele multifuncționale color nu se aplică aceeași metodă de calcul și nici aceleași valori de referință. În cazul echipamentelor multifuncționale color (Color MFD), standardul ENERGY STAR utilizează categorii distincte de încadrare, în funcție de tipul echipamentului și de viteză, cărora le corespund valori normative proprii ale TEC_MAX. În cazul echipamentelor multifuncționale monocrome (Monochrome MFD), calculul TEC_MAX se realizează potrivit unei formule specifice, care pornește de la viteza echipamentului și la care se adaugă anumite valori de ajustare (de exemplu pentru format A3 sau pentru anumite funcționalități active). Prin urmare, însăși structura factorului de evaluare confirmă că nu ne aflăm în prezența unor produse echivalente sau substituibile, ci a unor categorii distincte de echipamente, analizate și evaluate în mod diferit. Pagina 7 din 35
Dacă echipamentele color ar fi fost considerate, în mod implicit, apte să substituie echipamentele alb-negru, nu ar fi existat nicio rațiune pentru existența unor mecanisme diferite de calcul al TEC_MAX și a unor praguri distincte de raportare în cadrul aceluiași standard de evaluare. Așadar, interpretarea contestatoarei este contrazisă nu doar de structura documentației de atribuire, ci și de standardul tehnic la care chiar documentația face trimitere, respectiv programul ENERGY STAR, care separă în mod expres multifuncționalele monocrome de cele color, acestea nu doar că sunt diferite, dar nici măcar nu sunt evaluate după aceleași reguli. Contestatoarea susține că echipamentele ofertate ar fi „superioare", întrucât pot funcționa și în regim monocrom. Această susținere este nefondată. Noțiunea de „echivalent sau superior" nu permite ofertarea unui produs aparținând unei alte categorii decât cea solicitată, ci doar a unor produse care respectă tipologia cerută. Echipamentele alb-negru și cele color aparțin unor clase distincte de produse, diferențiate prin: - structura consumabilelor; - costurile de operare; - complexitatea tehnică; - modul de utilizare. Chiar și în utilizare monocromă, echipamentele color implică costuri și mecanisme diferite, motiv pentru care nu pot fi considerate echivalente cu cele alb-negru. Acceptarea unei astfel de interpretări ar conduce la modificarea obiectului contractului și la încălcarea principiului tratamentului egal. În măsura în care contestatoarea a apreciat că cerința ar permite o astfel de interpretare, aceasta avea posibilitatea de a solicita clarificări anterior depunerii ofertei. Contestatoarea nu a uzat de acest drept, alegând să formuleze propria interpretare, invocată ulterior în contestație. Subliniază că eventualele neclarități trebuie clarificate anterior depunerii ofertelor, nu ulterior. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 27171/16.04.2026, contestatoarea ..SRL a formulat „Note scrise”. Invocă depășirea limitelor intervenției - formularea unei veritabile contestații. Pagina 8 din 35
Arată că în procedura soluționării contestațiilor, cadrul litigiului este determinat de motivele de nelegalitate reținute de autoritatea contractantă și de criticile formulate prin contestație, neputând fi extins prin critici noi formulate de intervenientă. O asemenea conduită echivalează, în realitate, cu formularea unei contestații mascate, cu ignorarea termenelor legale și a constituirii cauțiunii prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice. În consecință, în lipsa respectării condițiilor procedurale pentru formularea unei contestații, aceste susțineri ale intervenientei se impun a fi înlăturate ca inadmisibile, potrivit Deciziei ICCJ nr. 23/2025. Contestația sa nu se întemeiază pe speculații, astfel cum eronat pretinde intervenienta. Susținerile intervenientei potrivit căreia contestația formulată de ar avea un caracter speculativ, întemeiat pe o reinterpretare extensivă a cerințelor documentației de atribuire, sunt nefondate și contrazise de conținutul criticilor formulate. Arată că nu introduce cerințe noi și nu realizează interpretări extensive ale documentației, așa cum în mod nepermis procedează însăși autoritatea și intervenienta. Prin punctul de vedere formulat, autoritatea contractantă susține că oferta sa ar fi neconformă pentru că echipamentul nu ar fi distinct din punct de vedere hardware întrucât echipamentul este color și nu alb- negru: „produsele ofertate de către cei doi ofertanți declarați admisibili respectă cerința în sensul în care sunt distinct din punct de vedere hardware, respectiv alb-negru și color'. Această susținere este lipsită de temei în absența unei cerințe exprese în caietul de sarcini. Documentația de atribuire nu impune o anumită structură / anumite componente / anumit hardware, ci stabilește exclusiv parametri de performanță și funcționalitate a echipamentului „Multifuncțional A3 alb negru, print, copy, scan, fax (opțional)" (a se vedea punctul 4.1.1 din caietul de sarcini). În aceste condiții, introducerea ulterioară (mai precis la momentul evaluării) a unei astfel de cerințe privind natura hardware a echipamentului reprezintă o adăugare nepermisă la cerințele inițiale, care nu poate fundamenta o decizie de respingere. Atât timp cât echipamentul ofertat îndeplinește integral cerințele minime privind performanțele și funcționalitățile solicitate pentru imprimare alb-negru, cerința noua privind hardware specific alb-negru devine irelevantă din Pagina 9 din 35
punct de vedere juridic, neputând fi transformată, în mod retroactiv, într-o condiție de conformitate. Îndeplinirea cerințelor efective din caietul de sarcini rezultă chiar din conținutul raportului procedurii unde autoritatea contractantă reține în mod explicit că: „chiar dacă produsul ofertat îndeplinește toate cerințele tehnice, acesta este unul color, iar cerința a fost pentru un echipament alb-negru". Această formulare echivalează cu o recunoaștere neechivocă a faptului că oferta sa este conformă din punct de vedere tehnic, în raport cu toate cerințele stabilite în caietul de sarcini. Respingerea sa doar pentru că în plus produsul permite și printare color reprezintă un formalism excesiv și determină crearea unui avantaj nejustificat celorlalți ofertanți. Ca atare, încă o dată se confirmă, și prin raportare la susținerile autorității din punctul de vedere, că excluderea ofertei nu s-a întemeiat pe neîndeplinirea vreunei cerințe minime din caietul de sarcini, ci pe un aspect superficial. Noțiunea de „multifuncțional alb-negru" se interpretează în mod evident ca un echipament capabil să realizeze imprimare alb-negru la parametrii solicitați, iar nu ca o limitare rigidă la o anumită categorie constructivă (monocrom vs. color), așa cum susține autoritatea sau ... În lipsa unei precizări exprese sau interdicții exprese privind utilizarea unui echipament color în regim de imprimare alb-negru, autoritatea contractantă nu poate transforma ulterior această funcționalitate într-un criteriu eliminatoriu. De altfel, din analiza documentației de atribuire rezultă că autoritatea contractantă a stabilit cerințe formulate în termeni de performanță (viteze, funcționalități, parametri de imprimare), fără a impune în mod explicit o anumită structură pe componente a echipamentului. Arată că raționamentul autorității contractante este, în sine, contradictoriu: - pe de o parte, confirmă că produsul îndeplinește toate cerințele tehnice impuse; - pe de altă parte, respinge oferta pentru un aspect care nu ține de neîndeplinirea cerințelor minime din caietul de sarcini, ci de o interpretare formală a tipologiei și arhitecturii interne a echipamentului. Pagina 10 din 35
Această abordare denotă faptul că evaluarea nu s-a realizat exclusiv prin raportare la criteriile stabilite în documentația de atribuire, ci prin introducerea unei cerințe noi, suplimentare, neprevăzute inițial. Evaluarea ofertelor exclusiv prin raportare la cerințele caietului de sarcini. Inadmisibilitatea introducerii unor cerințe neprevăzute în mod explicit Lipsa oricăror cerințe minime obligatorii privind componentele. Au fost impuse criterii exclusiv cu privire la performanțele echipamentelor. Potrivit art. 155 - 156 din Legea 98/2016 specificațiile tehnice trebuie să nu creeze obstacole nejustificate. În acord cu acestea, specificațiile tehnice trebuie să se raporteze la cerințe de funcționalitate si/sau de performanță (ce trebuie să facă produsul solicitat) și nu la descrieri generice interpretate în mod restrictiv. Cerințele explicit prevăzute în prezenta procedură au privit exclusiv performanța echipamentului (viteza de imprimare, volum de pagini, calitate, funcționalitate etc.). Prin urmare arată că: - nu există o interdicție privind utilizarea unui echipament color pentru imprimare alb-negru (setat în modulul "black-only'); - criteriul relevant este exclusiv capacitatea echipamentului de a îndeplini performanțele și funcționalitățile solicitate. Documentația de atribuire nu impune cerințe privind arhitectura internă sau tipologia constructivă a echipamentului (de exemplu, diferențierea între imprimante color și monocrom din perspectiva componentelor interne), contrar susținerilor intervenientei și a autorității care, încă o dată, demonstrează că respingerea ofertei sale s-a realizat prin raportare la elemente exterioare celor precizate în documentația de atribuire. În aceste condiții, imprimanta Lexmark ofertată, utilizată în regim de imprimare alb-negru ("black-only'), îndeplinește în totalitate cerințele caietului de sarcini. Aceasta asigură performanțele solicitate, indiferent de arhitectura sa internă, aspect care, în lipsa unei cerințe exprese, este irelevant din perspectiva conformității. Criticile formulate de autoritatea contractantă și de intervenientă, întemeiate pe presupusa necesitate a unei anumite tipologii de echipament (monocrom), nu au suport în documentația de atribuire. Echipamentele de imprimare color sunt în mod evident superioare tehnologic celor monocrom prin capabilitățile tehnice oferite, imprimare Pagina 11 din 35
și copiere monocrom și color, comparative cu imprimarea și copierea monocrom. Verificarea superiorității unui produs se raportează la cerințele efectiv prevăzute în caietul de sarcini, acestea reprezentând baza comună de analiză. Prin raportare la acestea, în mod evident produsul ofertat de Subscrisa este superior. Acest aspect nu poate fi contestat nici de autoritate, nici de intervenientă. Prin urmare, argumentele invocate de acestea referitoare la arhitectura internă, hardware, tipologie, consumabile sunt irelevante și neîntemeiate în contextul dat. Mai mult, intervenienta încearcă să inducă și în eroare menționând că "pretinsa 'superioritate' tehnologică invocată de contestatoare prin oferirea unui echipament Color (Lexmark CX951se) în locul unuia Monocrom reprezintă, în realitate, o limitare critică a funcționalității produsului pe termen lung, în speță minim 5 ani solicitați prin caietul de sarcini". Pe lângă faptul că aceasta nu prezintă vreo dovadă în sens celor pretinse, susținerea sa este și lipsită de orice relevanță, în condițiile în care echipamentele ofertate pentru categoria echipamente de imprimare/scanare alb-negru (anume Lexmark CX951se - black only) sunt ofertate cu o perioadă de garanție inclusă de 8 ani de zile, perioadă în care utilizarea echipamentului astfel configurat - doar imprimare/copiere monocrom black-only - nu impune nicio dependență de consumabile color preinstalate în echipament pe toată durata de utilizare. Prezintă în ANEXA 1 declarația producătorului confirmatoare. Arată că oricare dintre cele trei standarde ar fi posibile, nu doar FSC 100%. Or, comisia de evaluare nu a verificat nici în ce măsură aceste standarde/certificări ar fi aplicabile, nici care dintre ele este incident și nici în ce constă fiecare. Drept pentru care, în privința arătată, evaluarea ofertei a fost cel puțin incompletă și realizată în mod superficial. Pentru aceasta este necesară prezentarea unui document care să indice o asociere directă concretă între modelul ofertat și procentul de ambalaj reciclat. Un alt aspect care nu a fost verificat este de ce ofertantul nu prezintă un document corespunzător de la reprezentantul producătorului Konica - Minolta. Pagina 12 din 35
În lipsa efectuării verificărilor minime necesare, este evident că punctajul maxim a fost acordat în mod nelegal, impunându-se dispunerea evaluării ofertei câștigătoare și sub acest aspect. Pentru factorul de evaluare privitor la gestionarea la sfârșitul ciclului de viață a multifuncționalelor, ofertantul câștigător nu a prezentat niciun acord cu vreun operator autorizat, conform cu cerințele legislației aplicabile, ci cu un reseller Konica -Minolta, care nu întrunește certificările necesare pentru a fi considerat "operator autorizat" DEEE. În felul acesta s-a încercat inducerea în eroare a comisiei de evaluare, mizându-se pe faptul că aceasta nu va fi vigilentă (ceea ce, din păcate, s-a și întâmplat). Reiese, astfel, că și în acest caz punctajul obținut de ofertantul câștigător nu este justificat, fiind rezultatul unei analize superficiale a comisiei de evaluare. Pentru factorul de evaluare Sistem de preluare pentru echipamentele de procesare a imaginii obține punctajul maxim de 10 puncte: „Ofertantul asigură un sistem de preluare gratuită a echipamentelor de procesare a imaginii ajunse la finalul ciclului de viață, fără costuri pentru Autoritatea Contractantă, în vederea reutilizării și/sau reciclării acestora, cu prioritate pentru reutilizare." Desi ofertantul .. menționează ca echipamentele ofertate sunt certificate cu etichetă ecologică de tip I - Blue Angel, Blue Angel este proprietatea Ministerului Federal al Mediului din Germania, așadar certificarea aceasta nu confirma sau certifică existența în Romania a unui unui sistem conform de gestionare a echipamentelor la finalul ciclului de viață, inclusiv preluare, reutilizare și reciclare, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini. Producătorul trebuie să ofere o soluție gratuită pentru returnarea și reciclarea consumabilelor uzate (tonere, unități de imagine). Apreciază că în lipsa unei declarații din partea producătorului Konica Minolta sau a reprezentatului legal al acestuia în Romania care să confirme existența în România a unui sistem de gestionare a echipamentelor la finalul ciclului de viață, inclusiv preluare, reutilizare și reciclare, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, precum și asumarea ca respectarea unui standard impus de o altă țară (Germania) iși face efectul într-o țară diferită (România) fără a prezenta documente justificative, este evidentă intenția de a trata cu superficialitate a acestei Pagina 13 din 35
cerințe precum și obținerea în mod nejustificat a punctajului maxim pentru oferta .. la acest factor de evaluare tehnic. ..SRL a constituit cauțiunea în sumă de 93.504,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. 212238273/1 din 30.03.2026, eliberată de CEC BANK SA – Sucursala Victoria. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ....a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție având ca obiect „Furnizarea de echipamente hardware și licențe software pentru implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială – SNIAS, la nivel Județean și Național”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1087994 din 08.12.2025, valoarea estimată a contractului de furnizare fiind de 7.212.570,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Decizia privind rezultatul procedurii pentru lotul 1 a fost comunicată ..SRL prin adresa nr. 3836 din 16.03.2026, potrivit căreia oferta sa a fost respinsa ca neconformă, în baza cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece „nu au fost îndeplinite cerințele minime din caietul de sarcini fiind ofertat un echipament color în mod black only, cerința fiind de a fi ofertat un echipament de imprimare/scanare alb negru. Echipamentul ofertat nu poate fi considerat ca fiind superior.” în adresa, achizitoarea precizează și ca a fost declarata câştigătoare oferta .. TOTAL DISTRIBUTION SRL, clasata pe primul loc cu 97 de puncte și prețul de 2.143.048 lei, fără TVA. Împotriva acestei decizii a autorității contractante, ..SRL a depus contestația în analiza, solicitând: - acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare în condițiile în care confidențializarea, inclusiv a numelui produsului ofertat, nu poate fi justificată prin raportare la niciunul dintre temeiurile prevăzute de lege; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3836/16.03.2026, a raportului procedurii nr. 3801/13.03.2026, a comunicării rezultatului procedurii adresată celorlalți ofertanți și a oricăror alte acte
conexe/incidente în ceea ce privește atât respingerea ofertei contestatoarei, cât și punctajele acordate ofertelor declarate admisibile; Pagina 14 din 35
- obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și reevaluarea aspectelor contestate; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că .. TOTAL DISTRIBUTION SRL a formulat un punct de vedere cu privire la contestație, calificat de Consiliu drept cerere de intervenție accesorie în interesul autorităţii contractante, raportat la conținutul acesteia. Consiliul încuviințează în principiu aceasta cerere de intervenție în interesul autorităţii contractante, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea ei, în calitate de câștigătoare pentru lotul 1, dovedește un interes legitim propriu în pricina prin promovarea ei. Consiliul constata ca, deși invoca aspecte de pretinsa neconformitate a ofertei contestatoarei, punctul de vedere al .. TOTAL DISTRIBUTION SRL, calificat de Consiliu drept cerere de intervenție accesorie în interesul autorităţii contractante, nu poate fi calificat ca cerere de intervenție principala, deoarece nu este depusa cu respectarea condițiilor asociate cererii principale, în cazul procedurii administrativ- jurisdicțional, contestaţiei. ..SRL debutează demersul său de contestare prin critici referitoare la modalitatea în care autoritatea contractantă i-a acordat acces la dosarul achiziţiei publice. Cu privire la acest aspect, Consiliul notează că, ulterior primirii comunicării rezultatului procedurii nr. 3836 din 16.03.2026, societatea a cerut, în data de 17.03.2026, autorităţii contractante, în baza dispozițiilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, accesul la dosarul achiziţiei publice pentru loturile 1 și 2. Achizitoarea a răspuns prin adresa nr. 3896 din 17.03.2026, în care a arătat ca va asigura vizualizarea proceselor verbale ale comisiei de evaluare, generate din SEAP, a rapoartelor experților cooptați cu privire la oferta ..SRL, precum și a ofertelor care nu au fost declarate confidențiale, menționând și ca ofertele .. ...SRL și U.... CO SRL pentru lotul 1 au fost declarate confidențiale. În data de 18.03.2026 a fost redactat procesul-verbal nr. 4011 în care se menționează ca reprezentanților ..SRL le-au fost puse la dispoziție oferta tehnica și financiara a .. pentru lotul 1 și raportul de evaluare tehnica .... pentru lotul 1. Pagina 15 din 35
Prin adresa nr. 1250 din 24.03.2026, ..SRL a formulat o noua cerere prin care a solicitat acces la procesele-verbale, inclusiv anexele acestora, ale comisiei de evaluare privind modul de acordare a punctajelor tehnice alocate .. Total Distribution SRL și Info PC Electric SRL în cazul lotului 1, precum și dovada justificării caracterului confidențial al informațiilor din oferta .. Total Distribution SRL în cazul lotului 1 și din oferta ORANGE SA în cazul lotului 2. Achizitoarea a răspuns prin adresa nr. 4527 din 25.03.2026 în care a reluat textul răspunsului sau din adresa anterioara, nr. 3896 din 17.03.2026. În data de 25.03.2026 a fost redactat procesul-verbal nr. 4597 în care se menționează ca reprezentanților ..SRL le-au fost puse la dispoziție oferta tehnica .. pentru lotul 1, raport expert cooptat evaluare oferta tehnica ... pentru lotul 1, declarațiile de confidențialitate depuse de .. .. SRL pentru lotul 1 și OR.GE SA pentru lotul 2 și proces-verbal de evaluare oferte tehnice nr. 2178 din 23.02.2026. Referitor la situația faptică expusă, Consiliul reține relevanța dispoziției art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, potrivit căreia „(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire și la informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau la fundamentările/justificările de preț/cost care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale.” Așadar, Consiliul stabilește că, în aplicarea dispoziției art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, referitor la ofertele depuse pentru lotul 1, autoritatea contractantă putea restricționa accesul exclusiv la propunerile tehnice și financiare prezentate de .. .... SRL și de ... CO SRL și declarate confidențiale. În acest context, Consiliul stabilește nelegalitatea conduitei autorităţii contractante de a nu asigura ..SRL accesul la toate celelalte acte din dosarul achiziţiei publice pentru lotul 1, referitor la care s-a formulat prezenta contestație. Pagina 16 din 35
Referitor la chestiunea confidențialității propunerilor tehnice și financiare, Consiliul reține relevanța Hotărârii Curții Europene de Justiție în cauza Varec, C-450/06, prin care s-au stabilit următoarele: „34 Obiectivul principal al normelor comunitare în materie de contracte de achiziții publice constă în deschiderea spre o concurență nedenaturată în toate statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C- 26/03, Rec., p. I- 1, punctul 44). 35 Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare. 36 În plus, atât prin natura acestora, cât și potrivit sistemului reglementării comunitare în materie, procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice sunt fondate pe o relație de încredere între autoritățile contractante și operatorii economici care participă la aceste proceduri. Aceștia din urmă trebuie să poată comunica autorităților contractante respective orice informații utile în cadrul procedurii de atribuire, fără a se teme că acestea vor comunica terților informații a căror divulgare ar putea fi prejudiciabilă pentru operatorii respectivi. 37 Pentru aceste motive, articolul 15 alineatul (2) din Directiva 93/36 prevede că autoritățile contractante au obligația de a respecta caracterul confidențial al tuturor informațiilor puse la dispoziție de acești furnizori. 38 În cadrul specific al comunicării către un candidat sau un ofertant respins a motivelor respingerii candidaturii sau a ofertei acestuia, precum și în cel al publicării anunțului de atribuire a unui contract, articolul 7 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (3) din respectiva directivă recunosc autorităților contractante posibilitatea de a nu comunica anumite informații, în cazul în care divulgarea acestora ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale întreprinderilor publice sau private sau ar aduce atingere concurenței loiale dintre furnizori.” De asemenea, în Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T-363/14, s-au reținut următoarele: „46 În cazul în care instituția vizată decide să refuze accesul la un document a cărui comunicare îi este cerută, acesteia îi revine, în principiu, obligația de a furniza explicații cu privire la modul în care accesul la acel document ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de Pagina 17 din 35
o excepție prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 pe care această instituție o invocă. În plus, riscul unei astfel de atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic. Cu toate acestea, este permis instituției în cauză să se întemeieze în această privință pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, considerații de ordin general similare fiind susceptibile să se aplice unor cereri de divulgare cu privire la documente de aceeași natură (Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T- 339/10 și T- 532/10, EU:T:2013:38, punctul 90). 47 Rezultă din jurisprudență că ofertele depuse de ofertanți în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă pot intra în domeniul de aplicare al excepției referitoare la protecția intereselor comerciale, în special datorită elementelor economice și tehnice cuprinse în oferte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T- 339/10 și T- 532/10, EU:T:2013:38, punctul 95). 48 Pe de altă parte, protecția ofertelor ofertanților față de alți ofertanți este prevăzută de dispozițiile relevante din Regulamentul financiar și în special la articolul 113 alineatul (2) din acesta, care nu prevede divulgarea ofertelor depuse, nici chiar după formularea unei cereri scrise de către ofertanții ale căror oferte nu au fost reținute. Această restricție este inerentă obiectivului urmărit prin normele Uniunii în materie de contracte de achiziții publice, care se întemeiază pe o concurență nedenaturată. Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare (Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T- 339/10 și T- 532/10, EU:T:2013:38, punctul 100). 49 Având în vedere cele ce precedă, jurisprudența a stabilit existența unei prezumții generale potrivit căreia accesul la ofertele ofertanților aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale (a se vedea în acest sens Pagina 18 din 35
Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T- 339/10 și T- 532/10, EU:T:2013:38, punctul 101). 50 Trebuie subliniat însă că prezumția generală menționată la punctul 49 de mai sus nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document a cărui divulgare este solicitată nu face obiectul acestei prezumții sau că există un interes public superior care justifică divulgarea (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C- 404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 126). 51 Prezenta cauză trebuie examinată în lumina acestor principii. 52 În primul rând, trebuie arătat că, în speță, reclamantei i- a fost refuzat accesul la oferta depusă de ofertantul reținut, din care fac parte borderoul de prețuri și borderoul de prețuri recapitulativ. În plus, anexa I.A la contract, la care Comisia a refuzat de asemenea accesul în întregime, cuprinde și borderoul de prețuri al ofertei ofertantului reținut. În ceea ce privește anexa II la contract, la care a fost refuzat de asemenea accesul, aceasta conține oferta ofertantului reținut. Prin urmare, este vorba despre exact același tip de documente ca cele avute în vedere de Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA (T- 339/10 și T- 532/10, EU:T:2013:38). Contrar celor susținute de reclamantă, nu se poate deduce din această hotărâre că privește numai o cerere de acces la ansamblul ofertelor ofertanților, iar nu o cerere de acces doar la oferta ofertantului reținut. 53 Astfel, este evident că documentele avute în vedere de prezenta cerere de acces, prin natura lor, pot conține elemente tehnice și economice confidențiale ale ofertantului reținut, printre care și informații cu privire la Pagina 19 din 35
competențele și la metodele de lucru ale acestuia, la know- how- ul său, la organizarea sa internă, la costurile sale și la prețurile propuse. 54 În aceste împrejurări, comisia a statuat în mod întemeiat, în deciziile atacate, că oferta ofertantului reținut, inclusiv borderoul de prețuri, anexa I.A la contract, care conține borderoul de prețuri, și anexa II la contract, care conține oferta ofertantului reținut, erau acoperite de o prezumție generală potrivit căreia divulgarea lor ar aduce atingere, în principiu, protecției intereselor comerciale. 55 Pe de altă parte, trebuie subliniat că, tocmai în scopul de a menține confidențialitatea acestor informații comerciale sensibile, articolul 113 alineatul (2) din Regulamentul financiar nu prevede comunicarea ofertei ofertantului reținut către ofertanții respinși și stabilește chiar că este posibilă omiterea comunicării anumitor elemente dacă aceasta ar aduce atingere intereselor comerciale legitime sau ar putea denatura concurența loială. 56 În al doilea rând, trebuie să se constate că, în nicio etapă a procedurii, reclamanta nu a prezentat nici cel mai slab argument care să permită să se demonstreze că documentele solicitate nu erau acoperite de prezumția menționată mai sus. 57 În ceea ce privește borderoul de prețuri în ansamblul său, reclamanta susține că divulgarea acestui document nu ar putea aduce atingere intereselor comerciale ale ofertantului reținut, întrucât anunțul de atribuire indica nivelul prețurilor din oferta acestuia. Acest argument nu poate fi reținut, întrucât borderoul de prețuri este un document mult mai detaliat care indică, la fiecare rubrică, prețul serviciilor propuse, în timp ce anunțul de atribuire se limitează să indice în mod global valoarea contractului atribuit. 58 Situația este aceeași în cazul borderoului de prețuri recapitulativ care figurează în anexa la ofertă. Trebuie să se constate că acest document conține de asemenea informații referitoare la prețul serviciilor propuse, care sunt mai detaliate decât informația divulgată prin anunțul de atribuire. Prin urmare, borderoul recapitulativ intră de asemenea în domeniul de aplicare al prezumției menționate mai sus. 59 În consecință, Comisia era îndreptățită să considere că documentele în discuție, și anume oferta ofertantului reținut, inclusiv borderoul de prețuri și borderoul de prețuri recapitulativ, și anexele I.A și II la contract erau acoperite de excepția referitoare la protecția intereselor comerciale, fără a proceda la examinarea lor concretă și individuală, după cum pretinde reclamanta. Pagina 20 din 35
60 În ceea ce privește argumentele reclamantei referitoare la existența unui presupus interes public superior care justifică divulgarea, acestea vor fi examinate mai jos, în cadrul celui de al patrulea aspect. 61 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia informațiile care i- au fost furnizate de Comisie cu privire la prețul ofertei reținute nu îndeplinesc cerințele articolului 113 din Regulamentul financiar, chiar dacă s- ar presupune că sunt admisibile, este necesar să se constate că, contrar celor sugerate de reclamantă, articolul 113 alineatul (2) din Regulamentul financiar nu impune obligația de a comunica ofertantului respins, cu titlu de caracteristici și de avantaje ale ofertei reținute, informații detaliate privind prețurile.” Prin urmare, având în vedere prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 („Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorității contractante, autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost transmise de operatorii economici indicate și dovedite de aceștia ca fiind confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidențial se aplică doar asupra datelor/informațiilor indicate și dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală”), se consideră că achizitoarea avea dreptul de a restricționa accesul la documentele declarate confidențiale aferente propunerii tehnice și financiare, mai puțin la documente care nu sunt prevăzute de aceste dispoziții legale. Prin raportare la cele cuprinse în declarația câștigătoarei pentru lotul 1, Consiliul, la rândul său, nu a permis accesul contestatoarei la propunerea tehnica și la cea financiara depusa de aceasta, în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite Pagina 21 din 35
la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală.” Consiliul apreciază că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale, dreptul său la apărare nefiind mai presus de dreptul celorlalți ofertanți de a-și proteja propriile oferte, în limitele stabilite de legiuitor. În ceea ce privește celelalte documente ale dosarului achiziţiei publice, printre care se regăsesc și documente de calificare, documente de lucru ale comisiei de evaluare, solicitări și răspunsuri de clarificare a ofertelor, Consiliul notează că acestea sunt indicate de legiuitor în textul art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 prin trimiterea la „informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost.” Extinderea caracterului confidențial asupra documentelor de lucru ale comisiei de evaluare și asupra actelor emise în activitatea de evaluare a ofertelor depășește cadrul legal și nu poate fi luată în considerare la aplicarea prevederii art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Consiliul stabilește că sub nicio formă nu poate fi primită conduita autorităţii contractante de a considera confidențiale actele de lucru ale comisiei de evaluare, o astfel de interpretare a textului de lege înfrângând și obligația respectării principiului transparenței, impusă prin dispoziția art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, interpretarea pe care achizitoarea o aduce textului art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 nebizuindu-se pe acesta. Pagina 22 din 35
În concluzie, Consiliul stabilește că în mod nelegal autoritatea contractantă nu a acordat contestatoarei acces la toate actele dosarului achiziţiei publice pentru lotul 1, cu excepția ofertelor declarate confidențiale. Aceste acte care, potrivit legii, nu pot fi considerate confidențiale, au putut fi vizualizate de către contestatoare cu ocazia studierii dosarului cauzei, la sediul Consiliului, acesta din urmă aplicând dispoziția art. 19 din Legea nr. 101/2016. Verificând legalitatea deciziei autorităţii contractante de a respinge oferta ..SRL pentru lotul 1, Consiliul constata ca aceasta măsură a fost determinata de faptul ca societatea nu a ofertat un echipament de imprimare/scanare alb negru, ci un echipament de imprimare/scanare color, care efectuează operațiuni și în mod „black only”. Prin caietul de sarcini pentru lotul 1, autoritatea contractanta a stabilit ca obiect al acestui lot sunt 2 produse, respectiv echipamente de imprimare/scanare alb negru și echipamente de imprimare/scanare color. Corespunzător primului set de echipament, respectiv de imprimare/scanare alb negru, ..SRL a ofertat echipamentul „Lexmark CX951se (20L8160) în mod BLACK ONLY inclusiv HDD (27X0420) și tavi suplimentare (20L8800 & 20L8801)”. Autoritatea contractanta a decis ca, fiind un echipament setat în mod „black only” și nu unul executa operațiuni doar în modul alb-negru, nu îndeplinește cerința caietului de sarcini. Consiliul nu retine drept valid raționamentul autorităţii contractante. Ceea ce trebuia ofertat, potrivit caietului de sarcini, era un echipament care executa operațiuni de imprimare/scanare alb negru. Or, echipamentul ofertat de societatea contestatoare realizează astfel de operațiuni. Faptul ca, pe lângă acestea, are capabilitatea tehnica de a realiza și operațiuni color nu afectează îndeplinirea cerinței caietului de sarcini, ba mai mult, îl cataloghează, în mod evident, ca un produs superior din punct de vedere tehnic, în contra afirmației autorităţii contractante. În ceea ce privește argumentele intervenientei, Consiliul nu le va retine în soluționare câtă vreme ele implica specificații tehnice inexistente în caietul de sarcini pentru acest tip de echipament. În acest sens, Consiliul retine că, potrivit art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire...”. Însă, este necesar a sublinia Pagina 23 din 35
faptul că documentația de atribuire, conținând „orice cerință, criteriu, regulă
şi
alte
informaţii
necesare
pentru
a
asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire” (potrivit art. 20 alin. 2 din HG nr. 395/2016), are caracter obligatoriu și pentru autoritatea contractantă care, în evaluarea ofertelor și stabilirea admisibilității acestora, este ținută la a respecta propriile reguli din documentația de atribuire. Limitarea la examinarea ofertelor raportat exclusiv la cerințele documentației este impusă și de asigurarea respectării principiului transparenței, consacrat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Astfel, în condițiile în care întreaga conduită a ofertanților s-a bazat pe informațiile și regulile arătate în documentația de atribuire, în respectarea principiului transparenței, evaluarea ofertelor trebuie realizată raportat la aceeași documentație de atribuire, fără adăugarea de noi condiții și reguli, pe care autorii ofertelor nu le-au cunoscut încă de la momentul luării deciziei de implicare în procedura de achiziție publică. Astfel, Consiliul apreciază că îi era interzis autorității contractante să stabilească asupra caracterului conform al ofertei ..SRL prin luarea în considerare a unor specificații tehnice care nu au fost prevăzute inițial în caietul de sarcini. Având în vedere toate acestea, Consiliul stabilește nelegalitatea evaluării ofertei ..SRL pentru lotul 1, oferta fiind respinsa ca neconforma în mod eronat, de vreme ce îndeplinește solicitarea caietului de sarcini de a fi un echipament de imprimare/scanare alb-negru, alături de faptul ca este și un echipament care realizează aceleași operațiuni color. În continuarea contestaţiei sale, ..SRL critica modul în care autoritatea contractanta a punctat ofertele depuse de câștigătoarea .. TOTAL DISTRIBUTION SRL și de INFO PC ELECTRIC. În acest sens, Consiliul retine ca la punctul II.2.5 din fisa de date a achiziţiei, autoritatea contractanta a prevăzut ca în aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț” vor fi utilizați următorii factori de evaluare tehnica, alături de prețul ofertei, pentru care s-a stabilit punctajul maxim de 40 de puncte: -1. Garanție extinsă - punctaj maxim 20 „Modalitatea de îndeplinire: se vor depune modele de certificate de garanție/ declarații de garanție sau orice alte documente echivalente de unde să reiasă perioada de garanție pentru produsele ofertate.” Pagina 24 din 35
- 2. Gestionarea la sfârșitul ciclului de viață a multifuncționalelor - punctaj maxim 10 „Algoritm de calcul: Se vor acorda puncte ofertantului care asigură un serviciu de reutilizare și reciclare pentru întregul produs și/sau care asigură tratarea selectivă a componentelor în concordanță cu anexa VII la Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) pentru echipamentele care au ajuns la sfârșitul ciclului de viață, fără costuri pentru autoritatea contractantă. Serviciul trebuie să includă următoarele activități: - colectare; - manipularea confidențială și ștergerea securizată a datelor (dacă nu se efectuează la nivel intern); - probe de funcționare, service, reparare și modernizare în vederea pregătirii produselor pentru reutilizare; - recomercializarea produselor pentru a fi reutilizate; - demontarea în vederea reutilizării, reciclării și/sau eliminării componentelor. În cadrul furnizării serviciului, aceștia trebuie să raporteze cu privire la proporția echipamentelor pregătite sau recomercializate în vederea reutilizării și cu privire la proporția echipamentelor pregătite în vederea reciclării. Operațiunile de pregătire în vederea reutilizării, reciclării și eliminării trebuie efectuate în deplină conformitate cu cerințele de la articolul 8 și din anexele VII și VIII la Directiva 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și cu referire la lista componentelor supuse tratării selective. Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul trebuie să furnizeze detalii despre aranjamentele prevăzute în vederea colectării, securității datelor, pregătirii pentru reutilizare, recomercializării pentru reutilizare și reciclării/ eliminării. Acestea trebuie să includă, pe durata contractului, dovezi valide ale conformității instalațiilor de manipulare a DEEE care urmează a fi utilizate (dacă este cazul).” - 3. Sistem de preluare pentru echipamentele de procesare a imaginii - punctaj maxim 10 „Algoritm de calcul: Se vor acorda puncte ofertantului care oferă un sistem de preluare a echipamentelor de procesare a imaginii uzate, fără costuri pentru autoritatea contractantă, în scopul de a direcționa aceste echipamente în vederea reutilizării lor ca atare sau a componentelor lor ori în scopul reciclării materialelor, acordând prioritate reutilizării. Pagina 25 din 35
Ofertantul poate îndeplini aceste obligații el însuși sau prin intermediul unei organizații terțe adecvate. Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul trebuie să prezinte o documentație care să ateste că se va asigura un sistem de preluare gratuită. Echipamentele care dispun de o etichetă ecologică de tip I corespunzătoare și care îndeplinesc cerințele specificate vor fi considerate conforme. Nota: Pentru a primit puncte, Oferta trebuie să conțină documentele solicitate. Ofertele care nu prezintă documentele menționate, vor fi punctate cu 0 puncte.” - 4. Îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor de procesare a imaginii 5% - Echipamente de imprimare/scanare alb negru și 5% - Echipamente de imprimare/scanare color - punctaj maxim 10 „Algoritm de calcul: Se vor acorda puncte dacă imprimantele multifuncționale ofertate este mai eficientă din punct de vedere energetic decât valoarea TEC_MAX prevăzută în abordarea TEC a programului ENERGY STAR. Punctajul va fi calculat comparativ cu consumul maxim obișnuit de energie electrică (TEC_MAX) permis în conformitate cu versiunea sau versiunile ENERGY STAR (Versiunea ENERGY STAR actualizata). […] Modalitatea de îndeplinire: Pentru Echipamente de imprimare/scanare alb negru și pentru Echipamente de imprimare/scanare color Ofertantul trebuie să prezinte rapoartele încercărilor efectuate în conformitate cu metodele de încercare prevăzute în versiunea ENERGY STAR specificata. Ofertantul trebuie să detalieze valoarea TEC măsurată și valoarea TEC_MAX, pentru produsul ofertat și să prezinte detaliat calculul îmbunătățirii eficienței energetice. Note: 1. în cazul ofertei care, prezinta documentele privind îmbunătățirea eficienței energetice, doar pentru o parte dintre echipamente, respectiv fie pentru Echipamente de imprimare/scanare alb negru, fie pentru Echipamente de imprimare/scanare color, ofertate, nu se va acorda punctaj. Pentru a primi puncte, Oferta trebuie sa contina documentele privind îmbunătățirea eficienței energetice atat pentru Echipamente de imprimare/scanare alb negru cat și pentru Echipamente de imprimare/scanare color. 2. Aceste documente și informatii trebuie depuse odata cu depunerea ofertei în propunerea tehnica. Pagina 26 din 35
Pentru nedepunerea documentelor mentionate la data limita de depunere a ofertei va conduce la neacordarea de punctaj pentru acest factor, respectiv 0 (zero) puncte.” - 5. Ambalaj din material reciclat - punctaj maxim 10 «Algoritm de calcul: Ambalaj din material reciclat. În cazul în care sunt utilizate cutii din carton, acestea trebuie să fie compuse din cel puțin 50% material reciclat. În cazul în care sunt utilizate pungi sau folii din plastic pentru ambalarea finală, acestea trebuie să fie compuse din cel puțin 50% material reciclat sau trebuie să fie biodegradabile sau compostabile, în conformitate cu definițiile prevăzute în EN 13432. Punctajul acordat pentru factorul de evaluare “Ambalaj din material reciclat” se acorda astfel: Pt(n)= (AMrec n/AMrec maxim) x 10 puncte, unde: Pt(n) – Punctajul obtinut de catre oferta admisibila aflata sub evaluare AMrec n = Procentul de material reciclat din totalul ambalajului al ofertei admisibile aflata sub evaluare. Prin valoare medie se intelege media aritmetica a tuturor procentelor de material reciclat a produselor din cadrul acestui lot. Media aritmetica se va calcula utilizand ponderi rezultate din cantitatile de produse care fac obiectul lotului. AMrec maxim = Cel mai mare procent de material reciclat (media aritmetica descrisa mai sus) din totalul ambalajului din cadrul ofertelor admisibile. Modalitatea de îndeplinire: Pentru a obtine punctajul corespunzator, ofertantii trebuie sa prezinte în cadrul ofertei o declaratie de conformitate privind ambalajul produsului ce va fi livrat ,in cadrul careia sa prezinte proportia de material reciclat din totalul ambalajului utilizat pentru ambalarea fiecarui produs din cadrul lotului produselor. Ofertantii trebuie sa prezinte în cadrul propunerii tehnice documente provenite de la producător care confirmă procentul de material reciclat folosit la ambalaj. Ofertantul trebuie sa prezinte în cadrul propunerii tehnice o Declaratie pe propria raspundere unde se va regasi procentul de material reciclate din ambalaje per total oferta. în cazul în care ofertantul nu specifica procentul de material reciclat folosit la ambalaj sau va declara procent 0, nu se acorda punctaj. Ambalajele produselor care dețin o etichetă ecologică relevantă de tip I, îndeplinesc criteriul și se punctează corespunzător. Se vor prezenta documente justificative atat pentru Echipamente de imprimare/scanare alb negru fie pentru Echipamente de imprimare/scanare color.» În Procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, referitor la oferta .. TOTAL DISTRIBUTION SRL s-au Pagina 27 din 35
consemnat urmatoarele justificări ale comisiei de evaluare în acordarea punctajului corespunzător: -1. Garanție extinsă - punctaj maxim 20 «„Garanție 8 ani.”. Prezintă declarație: „termenul de garantie acordat produsului livrat este de 96 luni” c) pentru o garanție de 96 de luni se acordă 20 puncte» - 2. Gestionarea la sfârșitul ciclului de viață a multifuncționalelor - punctaj maxim 10 «„Operațiunile de colectare, pregătire pentru reutilizare, reciclare și eliminare a echipamentelor DEEE vor fi realizate prin intermediul unor operatori autorizați, conform cu cerințele legislației aplicabile. Dovezile sunt puse la dispoziție atat la momentul ofertarii, cat și în momentul efectuării efective a operațiunilor de colectare, reutilizare sau reciclare, corespunzător fazei de final de viață a echipamentelor”. Prezintă declarație și acord de prelucrare DEEE NS COPIERS SRL. „Ofertantul trebuie să furnizeze detalii despre aranjamentele prevăzute în vederea colectării, securității datelor, pregătirii pentru reutilizare, recomercializării pentru reutilizare și reciclării/ eliminării. Acestea trebuie să includă, pe durata contractului, dovezi valide ale conformității instalațiilor de manipulare a DEEE care urmează a fi utilizate (dacă este cazul).”» - 3. Sistem de preluare pentru echipamentele de procesare a imaginii - punctaj maxim 10 «„Ofertantul asigură un sistem de preluare gratuită a echipamentelor de procesare a imaginii ajunse la finalul ciclului de viață, fără costuri pentru Autoritatea Contractantă, în vederea reutilizării și/sau reciclării acestora, cu prioritate pentru reutilizare. Echipamentele ofertate sunt certificate cu etichetă ecologică de tip I – Blue Angel, certificare care atestă existența unui sistem conform de gestionare a echipamentelor la finalul ciclului de viață, inclusiv preluare, reutilizare și reciclare, în conformitate cu cerințele Caietului de Sarcini. În conformitate cu Nota din Caietul de Sarcini, prezentarea acestei certificări constituie documentația care atestă îndeplinirea cerinței privind sistemul de preluare gratuită. Konica Minolta are etichetă ecologică de tip I – Blue Angel, https://www.konicaminolta.com/about/csr/environment/communication/produ cts.html ” „Ofertantul trebuie să prezinte o documentație care să ateste că se va asigura un sistem de preluare gratuită”» - 4. Îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor de procesare a imaginii 5% - Echipamente de imprimare/scanare alb negru și 5% - Echipamente de imprimare/scanare color - punctaj maxim 10 Pagina 28 din 35
«Conform adresa calcul: Pentru Konica Minolta BizHub C301i (color) - 82,73% (5 pct) Pentru Konica Minolta BizHub 301i (mono) - 26,32% (2 pct)”» - 5. Ambalaj din material reciclat - punctaj maxim 10 «Ambalaje sunt 90% reciclabile conform https://epeat.net/product- details/ed3100b3358644c4bfa7db09a449981c?backUrl= %252Fimagingequipment-searchresult%252Fpage- 1%252Fsize25%253FcountryId%253D112%2526epeatRatingId %253D3%2526productTypeId%253D185450%2526productTypeId %253D185451.» Consiliul regăsește în oferta .. TOTAL DISTRIBUTION SRL urmatoarele acte: -1. Garanție extinsă - punctaj obtinut 20 • Declarație .. TOTAL DISTRIBUTION SRL și declarație KONICA MINOLTA BUSINESS SOLUTIONS ROMÂNIA SRL privind garanția de 96 de luni pentru echipamentele Bizhub 301i și Bizhub C301i. Consiliul constata îndeplinită cerința privind acordarea punctajului. - 2. Gestionarea la sfârșitul ciclului de viață a multifuncționalelor - punctaj obținut 10 • Declarație .. .... SRL privind gestionarea echipamentelor la sfârșitul ciclului de viață (DEEE) prin intermediul lanțului de aprovizionare. • Declarație NS COPIERS SRL privind preluarea echipamentelor la sfârșitul ciclului de viată. • Acord de preluare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) încheiat intre Asociația ECOTIC și NS COPIERS SRL. Potrivit algoritmului de acordare a punctajului pentru acest subfactor de evaluare, ofertanta trebuia sa prezinte „… dovezi valide ale conformității instalațiilor de manipulare a DEEE care urmează a fi utilizate (dacă este cazul)”. Consiliul constata ca .. ... SRL nu a prezentat astfel de dovezi, situație în care se constata punctarea necorespunzătoare a ofertei. - 3. Sistem de preluare pentru echipamentele de procesare a imaginii - punctaj obținut 10 • Declarație .. ... SRL privind Sistem de preluare pentru echipamentele de procesare a imaginii uzate. • Declarație NS C...IERS SRL privind preluarea echipamentelor la sfârșitul ciclului de viață. Pagina 29 din 35
• Acord de preluare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) încheiat intre Asociația EC..IC și NS CO...RS SRL. Potrivit algoritmului de acordare a punctajului pentru acest subfactor de evaluare, ofertanta trebuia sa prezinte „… o documentație care să ateste că se va asigura un sistem de preluare gratuită. Echipamentele care dispun de o etichetă ecologică de tip I corespunzătoare și care îndeplinesc cerințele specificate vor fi considerate conforme”. Consiliul constata ca .. ... SRL a prezentat astfel de documente. - 4. Îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor de procesare a imaginii 5% - Echipamente de imprimare/scanare alb negru și 5% - Echipamente de imprimare/scanare color - punctaj obținut 7 • Calcule .. .... SRL privind Îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor de procesare a imaginii. Potrivit algoritmului de acordare a punctajului pentru acest subfactor de evaluare, ofertanta trebuia sa prezinte „…rapoartele încercărilor efectuate în conformitate cu metodele de încercare prevăzute în versiunea ENERGY STAR specificata”. Consiliul constata ca .. ... SRL nu a prezentat astfel de rapoarte de încercare, situație în care, conform aceluiași algoritm, punctajul ce trebuia acordat era de 0 puncte. Prin urmare, și în cazul acestui subfactor de evaluare, Consiliul constata ca punctarea ofertei .. .... SRL a fost eronata. - 5. Ambalaj din material reciclat - punctaj obținut 10 • Declarație .. .... SRL privind faptul ca „Ambalajele din carton utilizate pentru livrarea echipamentelor sunt realizate din 100% material reciclat, fiind certificate FSC (Forest Stewardship Council), conform certificatelor valabile ale producătorului.” Însă, constata Consiliul, potrivit algoritmului de acordare a punctajului, ofertanta trebuia sa prezinte „… în cadrul propunerii tehnice documente provenite de la producător care confirmă procentul de material reciclat folosit la ambalaj”. .. .... SRL nu a depus un astfel de document, prin urmare punctajul pentru acest subfactor de evaluare a fost acordat incorect. În ceea ce privește oferta INFO ..., Consiliul constata ca, în Procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, s-au consemnat urmatoarele justificări ale comisiei de evaluare în acordarea punctajului corespunzător: -1. Garanție extinsă - punctaj maxim 20 Pagina 30 din 35
«„Oferim o perioadă de garanție și suport tehnic excepțională de 96 de luni (8 ani), asigurând mentenanța preventivă și corectivă, accesul la piese de schimb originale și suport software pe un ciclu de viață complet, fără costuri suplimentare pentru beneficiar.” c) pentru o garanție de 96 de luni se acordă 20 puncte.» - 2. Gestionarea la sfârșitul ciclului de viață a multifuncționalelor - punctaj maxim 10 «„DECLARAȚIE PRIVIND GESTIONAREA ECHIPAMENTELOR LA SFÂRȘITUL CICLULUI DE VIAȚĂ (END-OF-LIFE)” „Ofertantul trebuie să furnizeze detalii despre aranjamentele prevăzute în vederea colectării, securității datelor, pregătirii pentru reutilizare, recomercializării pentru reutilizare și reciclării/eliminării. Acestea trebuie să includă, pe durata contractului, dovezi valide ale conformității instalațiilor de manipulare a DEEE care urmează a fi utilizate (dacă este cazul).”» - 3. Sistem de preluare pentru echipamentele de procesare a imaginii - punctaj maxim 10 «„DECLARAȚIE PRIVIND GESTIONAREA ECHIPAMENTELOR LA SFÂRȘITUL CICLULUI DE VIAȚĂ (END-OF-LIFE). Societatea noastră se angajează ferm ca, la sfârșitul ciclului de viață al echipamentelor multifuncționale Konica Minolta bizhub 301i / C301i furnizate în cadrul acestui contract (estimat după perioada de utilizare normală sau la solicitarea de casare a Beneficiarului), să asigure preluarea gratuită a acestora de la toate cele 43 de locații (ANPIS și AJPIS județene). Echipamentele dispun de o etichetă ecologică de tip I. Certificarea EPEAT Gold atestă implicit faptul că producătorul oferă un sistem de preluare gratuit, deoarece îndeplinirea criteriului obligatoriu 4.6.1.1 este o condiție eliminatorie pentru listarea în Registrul EPEAT.” „Ofertantul trebuie să prezinte o documentație care să ateste că se va asigura un sistem de preluare gratuită”.» - 4. Îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor de procesare a imaginii 5% - Echipamente de imprimare/scanare alb negru și 5% - Echipamente de imprimare/scanare color - punctaj maxim 10 «Avand în vedere ca s-au ofertat aceleasi echipamente de catre ambii ofertanti iar informatiile privind calculul sunt publicate oficial: Pentru Konica Minolta BizHub C301i (color) - 82,73% (5 pct) Pentru Konica Minolta BizHub 301i (mono) - 26,32% (2 pct)” Se pot acorda maximum 10 puncte, astfel: 5 puncte pentru Echipamente de imprimare/scanare alb negru. Punctele vor fi acordate proporțional cu îmbunătățirea eficienței energetice comparativ cu valoarea TEC_MAX: - mai mare sau egala cu 80 %: Pagina 31 din 35
10 puncte - cu 60-79 %: 4 puncte - cu 40-59 %: 3 puncte - cu 20-39 %: 2 puncte - cu 10-19 %: 1 puncte - pentru valori intre 0-9% : 0 puncte ( nu se acorda punctaj) 5 puncte pentru Echipamente de imprimare/scanare color Punctele vor fi acordate proporțional cu îmbunătățirea eficienței energetice comparativ cu valoarea TEC_MAX: - mai mare sau egala cu 80 %: 10 puncte - cu 60-79 %: 4 puncte - cu 40-59 %: 3 puncte - cu 20-39 %: 2 puncte - cu 10-19 %: 1 puncte - pentru valori intre 0-9%: 0 puncte ( nu se acorda punctaj).» - 5. Ambalaj din material reciclat - punctaj maxim 10 «Ambalaje sunt 90% reciclabile conform https://epeat.net/product -details/ed3100b3358644c4bfa7db09a449981c?backUrl= %252Fimagingequipment-searchresult%252Fpage-1%252Fsize- 25%253FcountryId%253D112%2526epeatRatingId %253D3%2526productTypeId%253D185450%2526productTypeId %253D185451» Consiliul constata ca oferta INFO PC ELECTRIC a fost punctata în mod asemănător cu oferta câştigătoare. Date fiind consemnările privind justificările comisiei de evaluare în punctarea ofertei ... ELECTRIC, Consiliul constata ca autoritatea contractanta a avut în vedere declarațiile ofertantei și nu documente din categoria celor solicitate în algoritmul de punctare descris în fisa de date a achiziţiei, situație în care se stabilește incorecta punctare a acestei oferte. Mai mult, în cazul subfactorului de evaluare „4. Îmbunătățirea eficienței energetice a echipamentelor de procesare a imaginii 5% - Echipamente de imprimare/scanare alb negru și 5% - Echipamente de imprimare/scanare color” - punctaj maxim 10, autoritatea contractanta a punctat oferta în considerarea faptului ca „s-au ofertat aceleasi echipamente de catre ambii ofertanti iar informatiile privind calculul sunt publicate oficial”, nicidecum pe baza actelor și informațiilor pe care ar fi trebuit sa le includă în oferta .... Pagina 32 din 35
Prin urmare, în cazul ambelor oferte criticate, susținerile din contestație se vădesc întemeiate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită în parte contestația depusă de ..SRL și să anuleze actele autorității contractante privind respingerea ofertei ..SRL pentru lotul 1, privind punctarea ofertelor depuse de .. ... SRL și de INFO .. pentru lotul 1, privind stabilirea câştigătoare pentru lotul 1 a ofertei .. TOTAL DI...UTION SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul 1. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta ..SRL pentru lotul 1 și în ceea ce privește punctarea ofertelor depuse de .. .... SRL și de .. pentru lotul 1, și să continue procedura de atribuire prin evaluarea ofertelor admisibile cu aplicarea corecta a regulilor stabilite pentru utilizarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondat capătul de cerere din contestație vizând acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare pentru lotul 1. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la plata către ..SRL a sumei de 7403,46 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform factură F20260010 din data de 01.04.2026 și confirmare tranzacție bancara din data de 02.04.2026. Față de cele reținute mai sus cu ocazia soluționării contestației, Consiliul va respinge cererea de intervenție depusă de .. ..... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 33 din 35
Admite în parte contestația depusă de ..SRL în contradictoriu cu .... Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertei ..SRL pentru lotul 1, privind punctarea ofertelor depuse de .. TO...DISTR..N SRL și de .. pentru lotul 1, privind stabilirea câştigătoare pentru lotul 1 a ofertei .. ... SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul 1. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta ..SRL pentru lotul 1 și în ceea ce privește punctarea ofertelor depuse de .. ... pentru lotul 1, și să continue procedura de atribuire prin evaluarea ofertelor admisibile cu aplicarea corecta a regulilor stabilite pentru utilizarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. Respinge ca nefondat capătul de cerere din contestație vizând acordarea accesului neîngrădit la documentele ofertei câștigătoare pentru lotul 1. Obligă autoritatea contractantă la plata către ..SRL a sumei de 7403,46 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de .. .. SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ... ... Redactată în 5 exemplare, conține 31 pagini. Redactată practicaua deciziei .. Pagina 34 din 35
Pagina 35 din 35
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.