Decizie 1197/2025
Decizie CNSC2025_1197_2025_Decizie_1197.pdf, BO2025_1197_2025_BO2025_1197.pdf
Document CNSC
ADBOMA GRUP SRL în contradictoriu cu COMUNA BERESTI MERIA
Decizia CNSC nr. 1197/C3/897 din 05.05.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «„Masă sănătoasă” pentru preșcolarii și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Slivna, comuna Berești - Meria, județul Galați, Cod CPV 55524000-9-Servicii de catering pentru scoli (Rev. 2)», cod CPV 55524000-9, anunț publicat pe site-ul propriu sub nr. 1642/11.03.2025, s-au solicitat următoarele: „- Anularea Adresei Comunicare rezultat procedura nr. 1877 din 19.03.2025 privind procedura pentru atribuirea contractului avand ca obiect : „Masa sanatoasa" pentru preşcolarii si elevii din cadrul Scolii Gimnaziale nr. 1, sat Slivna, comuna Beresti - Meria, judeţul Galaţi, COD CPV 55524000- 9 - Servicii de cate ring pentru scoli ( rev.2), act ce a fost emis ne legal si ne temeinic. - Anularea tuturor actelor subsecvente cu acelaşi continut care au stat la baza evoluării ofertei operatorului economic si obligarea autoritatii contractante Comuna Beresti - Meria de a dispune descalificarea societatii Dl DONA B Srl, deoarece oferta sa este inacceptabila si neconforma si a …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1197_2025_Decizie_1197.pdf, BO2025_1197_2025_BO2025_1197.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1197/C3/897 Data: 05.05.2025 Prin contestația nr. 112/19.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18079/21.03.2025, formulată de ABDOMA GRUP SRL, cu sediul în municipiul Vaslui, Str. Ștefan cel Mare nr. 47, județul Vaslui, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J37/381/2011, având cod unic de înregistrare RO 299221107, reprezentată legal de administrator Chiriac Cristina Elena, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1877/19.03.2025, document emis de către COMUNA BEREȘTI-MERIA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Berești-Meria, str. Livezii nr. 10, județul Galați, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect «„Masă sănătoasă” pentru preșcolarii și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Slivna, comuna Berești - Meria, județul Galați, Cod CPV 55524000-9-Servicii de catering pentru scoli (Rev. 2)», cod CPV 55524000-9, anunț publicat pe site-ul propriu sub nr. 1642/11.03.2025, s-au solicitat următoarele: „- Anularea Adresei Comunicare rezultat procedura nr. 1877 din 19.03.2025 privind procedura pentru atribuirea contractului avand ca obiect : „Masa sanatoasa" pentru preşcolarii si elevii din cadrul Scolii Gimnaziale nr. 1, sat Slivna, comuna Beresti - Meria, judeţul Galaţi, COD CPV 55524000- 9 - Servicii de cate ring pentru scoli ( rev.2), act ce a fost emis ne legal si ne temeinic. - Anularea tuturor actelor subsecvente cu acelaşi continut care au stat la baza evoluării ofertei operatorului economic si obligarea autoritatii contractante Comuna Beresti - Meria de a dispune descalificarea societatii Dl DONA B Srl, deoarece oferta sa este inacceptabila si neconforma si a declara cistigatoare oferta societatii noastre”. DECIDE:
Pagina 1 din 3
Admite contestația formulată de ABDOMA GRUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA BEREȘTI-MERIA. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 1875/19.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei tehnice prezentate de DIDONA B SRL. Anulează comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, având nr. 1877/19.03.2025 și, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să reevalueze oferta tehnică prezentată de DIDONA B SRL, cu luarea în considerare a prevederilor legale incidente, a
prevederilor documentației de atribuire și a celor prezentate în considerentele prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația nr. 112/19.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în municipiul …, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. …, având cod unic de înregistrare RO…, reprezentată legal de administrator …, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1877/19.03.2025, document emis de către COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna ..., str. …, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect «„Masă sănătoasă” pentru preșcolarii și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 sat ..., județul Galați, Cod CPV 55524000-9-Servicii de catering pentru scoli (Rev. 2)», cod CPV 55524000-9, anunț publicat pe site-ul propriu sub nr. ..., s-au solicitat următoarele: „- Anularea Adresei Comunicare rezultat procedura nr. 1877 din 19.03.2025 privind procedura pentru atribuirea contractului avand ca obiect : „Masa sanatoasa" pentru preşcolarii si elevii din cadrul Scolii Gimnaziale nr. 1, sat …, judeţul Galaţi, COD CPV 55524000- 9 - Servicii de cate ring pentru scoli ( rev.2), act ce a fost emis ne legal si ne temeinic. - Anularea tuturor actelor subsecvente cu acelaşi continut care au stat la baza evoluării ofertei operatorului economic si obligarea autoritatii contractante Comuna … de a dispune descalificarea societatii …, deoarece oferta sa este inacceptabila si neconforma si a declara cistigatoare oferta societatii noastre”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ... formulează contestația nr. 112/19.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1877/19.03.2025, document emis de către Pagina 1 din 13
COMUNA ..., solicitând cele redate în partea introductivă, și, pe fond, afirmând următoarele: Cerințele documentației de atribuire publicate, astfel cum acestea au fost clarificate, au fost explicit și transparent aduse la cunoștința operatorilor economici interesați, iar prin necontestarea lor, acestea și- au consolidat forța obligatorie pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru autoritatea contractantă. În acest sens, contestatorul invocă și redă prevederi cuprinse în documentația de atribuire, prevederi cuprinse în adresa nr. R 5577 din 19.03.2025 emis de DSVSA Galați și, totodată,
susține că, din analiza documentelor/ cerințelor din caietul de sarcini, oferta depusă de ... trebuia respinsă ca fiind inacceptabilă și neconformă, deoarece lipsește de la dosar autorizația de înregistrare sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor, emisă de ANSVSA, din care să reiasă autorizarea desfășurării activității de catering. În susținerea argumentelor sale, petentul invocă și redă prevederile art. 215 alin. (4) și (5) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile HG nr. 395/2016. Așadar, toți ofertanții aveau obligația clară să depună propria documentație, completată, în mod corespunzător, cu includerea tuturor informațiilor relevante și conforme cu realitatea și cu cerințele specificate în caietul de sarcini, din care să reiasă că îndeplinesc criteriile de selecție. În acest sens, contestatorul invocă și redă prevederile art. 221 din Legea nr. 99/2016. În concluzie, contestatorul reiterează solicitările formulate în petitul contestației. În drept, au fost invocate prevederile Legilor nr. 98/2016, nr. 101/2016, cele ale HG nr. 395/2016, precum și prevederile cuprinse în Instrucțiunea ANAP nr. 2 din 19 aprilie 2017. În probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul solicită contestatorului să transmită dovada constituirii cauțiunii aferente contestației formulate, în cuantumul legal prevăzut. Prin adresa nr. 2006/24.03.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația ce face obiectul acestui dosar, a cărei respingere, ca nefondată, o solicită, sens în care menționează faptul că procedura de atribuire a fost organizată în baza prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (2) și alin. (3) și art. 111 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum și a prevederilor HG nr. 395/2016, iar, pe fondul cauzei, a afirmat următoarele: Prin caietul de sarcini s-a solicitat, ca cerințe minime de calificare, prezentarea: - Autorizației de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor , emisă de ANSVSA, în copie lizibilă și cu mențiunea „conform cu originalul”, din care să rezulte autorizarea desfășurării activității d ecatering și - Dovada că ofertantul deține mijloc de transport echipat și dotat corespunzător pentru transportul hranei, pentru transportul mărfurilor perisabile, în copie lizibilă, cu mențiunea „conform cu originalul”. Pagina 3 din 13
În cadrul procesului-verbal nr. 1834/18.03.2025, comisia a constatat următoarele: ... a prezentat: - Document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, pentru activitățile de vânzare cu amănuntul, emisă de DSVSA Vaslui nr. VA-9708 din 08.09.2020, din care reiese autorizarea desfășurării activității de catering;
- Autorizația DSVSA Vaslui nr. 877 din 17.01.2024 și dovada că ofertantul deține autoutilitara N1, seria UU18SDPH558745206, nr. înmatriculare VS-48-NBL. ... a prezentat: - Document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, pentru activitățile de vânzare cu amănuntul, emisă de DSVSA Galați nr. VA-GL nr. 2177 din 01.10.2010, din care reiese autorizarea desfășurării activității de restaurant - Cod CAEN 5610 – Restaurante; - Autorizația sanitară veterinară pentru mijloc de transport nr. 3241/02.09.2024 și dovada că ofertantul deține autoutilitara cu caroserie cu temperatură controlată (refrigerare) seria WV1ZZZ7HZGH027735, cu nr. de înmatriculare GL-77-DID; - Autorizația sanitară veterinară pentru mijloc de transport nr. 3252/08.10.2024 și dovada că ofertantul deține autoutilitara seria WDB906635ES855218, cu nr. de înmatriculare GL-42-DID. Pentru respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și având în vedere faptul că în ofertele prezentate de ... și ... s-au prezentat documentele de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor emise de DSVSA Galați, cu obiect - unitate de alimentație publică: prima BRASERIE CAEN 5610 - Restaurante și a doua RESTAURANT CAEN 5610 - Restaurante, comisia de evaluare a decis să solicite opinia DSVSA Galați cu privire la declararea celor două oferte ca admisibile, având în vedere faptul că acestea nu au autorizare/ înregistrare sanitară veterinară exclusiv pentru codul CAEN 5621- Catering, astfel cum s-a solicitat prin caietul sarcini. Urmare a solicitării comisiei de evaluare, DSVSA Galați a transmis răspunsul nr. R5577 din 19.03.2025, prin care a comunicat că, în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor emise în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr. 111/2008, ofertanții pot livra, la comandă (catering), preparatele specificate în domeniul de înregistrare către consumatorul final (școli și grădinițe), cu mijloacele de transport autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, conform Ordinului ANSVSA nr. 57/2010. În acest sens, achizitoarea subliniază faptul că opinia la DSVSA Galaţi s-a solicitat în scopul evitării formulării unor contestații de către operatorii economici implicați în procedură, nefiind favorizat niciunul dintre aceștia. Autoritatea contractantă, prin coroborarea celor două cerințe ale caietului de sarcini, anterior redate, a intenționat să achiziționeze serviciile de „Masă sănătoasă pentru preşcolarii şi elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1 sat Slivna, comuna ..., judeţul Galaţi” prin pachete alimentare ce vor fi livrate cu mijloc de transport echipat și dotat corespunzător pentru transportul hranei, pentru transportul mărfurilor Pagina 5 din 13
perisabile, servicii de alimentație publică ce vor fi prestate nu la punctul de lucru al contestatorului din municipiul Vaslui sau la restaurantul aparținând .... Comisia de evaluare a decis că ambii ofertanți, respectiv ... și SC DlDONA B SRL, au îndeplinit condițiile minime de calificare din caietul de sarcini, declarându-le ofertele acestora ca și admisibile, conform legislației în vigoare și luând în considerare răspunsul de clarificare nr. R5577 din 19.03.2025, primit de la DSVSA Galați.
Totodată, s-a constatat că, deși prin caietul de sarcini nu s-a cerut dovada prezentării de documente de calificare cu privire la experiența similară, ... a prezentat contracte similare încheiate cu diferite UAT-uri, vizând proceduri d eatribuire având obiectul similar cu cel de față. Prin organizarea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a asigurat participarea nerestricționată a ofertanților (au fost prezentate 4 oferte). În concluzie, COMUNA ... solicită respingerea contestației. În probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri din dosarul achiziției publice. Dovada comunicării acestui document către contestator este atașată la dosarul cauzei. Cu adresa nr. 2081/26.03.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie scanată, dovada comunicării contestației și către ceilalți ofertanți. Cu adresa nr. 2071/26.03.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată conform cu originalul, documente din componența dosarului achiziției. Prin nota internă încheiată la data de 17.04.2025, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a dispus prelungirea termenului de soluționare cu 10 zile. Această decizie a fost comunicată și autorității contractante prin adresa nr. …. Cu adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ... transmite, în original, recipisa de consemnare nr. …, în valoare de 8.909,60 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Vaslui. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie, în vederea atribuirii contractului având ca obiect «„Masă sănătoasă” pentru preșcolarii și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 sat ..., județul Galați, Cod CPV 55524000-9-Servicii de catering pentru scoli (Rev. 2)», cod CPV 55524000-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând pe site-ul propriu anunțul de participare nr. .... Conform acestui anunț, valoarea estimată a procedurii este de 445.480,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Prețul cel mai scăzut”. Procedând la soluționarea contestației formulate de ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivația care a stat la baza deciziei de declarare a ofertei aparținând ... ca fiind conformă și, în urma finalizării procesului de evaluare, ca fiind câștigătoare a procedurii de atribuire. Pagina 7 din 13
Sub acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către ... adresa nr. 1877/19.03.2025, de comunicare a rezultatului de atribuire, în cuprinsul căreia a învederat, printre altele, următoarele: „(…) Oferta declarată câștigătoare a fost cea a SC ... cu o ofertă financiară, fără TVA inclus, de 275187,50 lei.”. Astfel, în urma analizei dosarului cauzei, Consiliul constată ca fiind întemeiate cele reclamate de contestator.
Mai precis, din probatoriul existent la dosarul cauzei, în considerarea dispozițiilor legislației privind achizițiile publice, precum și din economia prevederilor documentației de atribuire, Consiliul constată următoarele: Cu nesocotirea propriei documentații de atribuire, mai exact a prevederii exprese/cerinței minime din Cap. 5 pct. 5 din caietul de sarcini, potrivit căreia «Ofertanții depun obligatoriu următoarele: (…) 5. Autorizație de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, emisă de A.N.S.V.S.A., în copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul„ din care să reiasă autorizarea desfășurării activității de catering», și având în vedere faptul că ofertantul declarat câștigător, ..., a prezentat documentul emis de D.S.V.S.A Galați nr. VA-GL nr. 2177 din 01.10.2010, din care reiese autorizarea desfășurării activității de restaurant - Cod CAEN 5610 – Restaurante, autoritatea contractantă a transmis către D.S.V.S.A. Galați adresa nr. 1854/19.03.2025, prin care i-a solicitat opinia cu privire la declararea ofertei ... ca admisibilă, în pofida faptului că aceasta nu are autorizare/înregistrare sanitar- veterinară exclusiv pentru codul CAEN 5621 – Catering, astfel cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. În acest context, Consiliul constată că autoritatea contractantă, prin demersul său, anterior menționat, a ignorat cerința minimă privind prezentarea autorizării desfășurării strict a activității de catering (așadar
nu
a desfășurării activității de restaurant - n.n.), stipulată în mod expres în caietul de sarcini, și nu a sancționat deficiența ce făcea ca oferta prezentată de ... să intre sub incidența celor prevăzute la art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Astfel, prin conduita acesteia, ... a beneficiat de un avantaj evident nepermis, prohibit de dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, situație care, de altfel, în mod corelativ a dus și la încălcarea tratamentului egal față de ceilalți competitori, printre aceștia regăsindu-se și contestatorul. Consiliul subliniază că cerințele din documentația de atribuire, cum sunt și cerințele procedurii de atribuire a cărei contestare face obiectul acestui dosar, sunt obligatorii și nu formale, nu au fost contestate de către niciun operator economic interesat, până la data-limită de depunere a ofertelor iar, prin depunerea ofertelor la procedura în cauză, operatorii economici au acceptat și și-au însușit condițiile/ cerințele minime impuse de autoritatea contractantă, motiv pentru care aveau obligația, în condițiile art. 123, alin. (1) din HG nr. 395/2016, de a elabora oferta, mai precis propunerea tehnică, precum și alte documente, în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Pagina 9 din 13
Mai mult, documentația de atribuire, așa cum aceasta a fost întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (în condițiile art. 123, alin. (1) din HG nr. 395/2016), cât și pentru respectiva autoritate, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de atribuire, să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care a stabilit
regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. În acest context, Consiliul evidențiază faptul că, în cadrul Hotărârii din 2 iunie 2016, CJUE (ale cărei decizii preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate instanțele din statele membre) s-a pronunțat în cauza C-27/15 astfel: „39. (...) conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Prin urmare, Consiliul apreciază că se impune admiterea criticii contestatorului. Acestea fiind analizate, în contextul arătat și în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu COMUNA .... Pe cale de consecință, va anula, în parte, raportul procedurii nr. 1875/19.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei tehnice prezentate de ..., precum și comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, având nr. 1877 din data de 19.03.2025, și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să reevalueze oferta tehnică prezentată de ..., cu luarea în considerare a prevederilor legale incidente, a prevederilor documentației de atribuire și a celor prezentate în considerentele prezentei decizii. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA .... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 1875/19.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei tehnice prezentate de .... Anulează comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, având nr. 1877/19.03.2025 și, pe cale de consecință, Pagina 11 din 13
obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să reevalueze oferta tehnică prezentată de ..., cu luarea în considerare a prevederilor legale incidente, a prevederilor documentației de atribuire și a celor prezentate în considerentele prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei … Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … (…) pagini. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.