AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1010/2025

GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALATI

Decizia CNSC nr. 1010/C10/321 din 11.04.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1010/C10/321 din 11.04.2025

Data din document
2025-04-11
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Parcare supraetajată strada Română - proiectare și execuție”, cod CPV 45223310-2, de către MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în localitatea Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 14044/27.01.2025 2. Anularea Raportului procedurii de atribuire nr. 14006/27.01.2025 3. Anularea proceselor verbale de evaluare şi a oricăror altor acte interne anterioare şi/sau subsecvente, incidente şi/sau conexe acestora în ceea ce priveşte rezultatul procedurii de atribuire prin care oferta contestatorului a fost declarată drept inacceptabilă şi neconformă; 4. Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei depusă de contestator. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL, lider al asocierii GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL - DMC AKADEMOS CONSULT SRL - A STUDIO ARHITECTURE & MANAGEMENT SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1010/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 6541Data înregistrării: 2025-02-04
ContestatorGREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRLCUI 42024145
Autoritate contractantăMUNICIPIUL GALATICUI 3814810

2025_1010_2025_Decizie_1010.pdf, BO2025_1010_2025_BO2025_1010.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.099 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.1010/C10/321 Data:11.04.2025 Prin contestația nr. 5726/03.02.2025 înregistrată la CNSC cu nr. 6541/04.02.2025, formulată de către GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL, lider al asocierii GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL - DMC AKADEMOS CONSULT SRL - A STUDIO ARHITECTURE & MANAGEMENT SRL, cu sediul în oraş Popeşti Leordeni, str. Biruinţei nr. 45, parter, biroul 2, ap. 2, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J23/5573/2019, având CUI 42024145, reprezentată legal prin dl. Lupaşcu Alexandru, în calitate de administrator, şi convenţional de SCPA PSBH Popescu, Nicolau & Asociaţii, având sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în Bucureşti, str. Remus nr. 1-3, etaj 5, sector 3, împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 14006/27.01.2025 și Comunicarea nr. 14044/27.01.2025, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Parcare supraetajată strada Română - proiectare și execuție”, cod CPV 45223310-2, de către MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în localitatea Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 14044/27.01.2025 2. Anularea Raportului procedurii de atribuire nr. 14006/27.01.2025 3. Anularea proceselor verbale de evaluare şi a oricăror altor acte interne anterioare şi/sau subsecvente, incidente şi/sau conexe acestora în ceea ce priveşte rezultatul procedurii de atribuire prin care oferta contestatorului a fost declarată drept inacceptabilă şi neconformă; 4. Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei depusă de contestator. Pagina 1 din 2

§ 2

Totodată, se solicită obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în sarcina contestatorului de prezentul litigiu. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL, lider al asocierii GREEN & YELLOW DEVELOPMENT SRL - DMC AKADEMOS CONSULT SRL - A STUDIO ARHITECTURE & MANAGEMENT SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 59.670 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.... Data:.... Prin contestația nr. ... înregistrată la CNSC cu nr. .... formulată de către ......... SRL, lider al asocierii ......... SRL - ....SRL, cu sediul în oraş ........., str. ...., județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin dl. ........., în calitate de administrator, şi convenţional de ........., având sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 14006/27.01.2025 și Comunicarea nr. 14044/27.01.2025, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Parcare supraetajată strada Română - proiectare și execuție”, cod CPV 45223310-2, de către ........., cu sediul în localitatea ........., str. ...., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 14044/27.01.2025 2. Anularea Raportului procedurii de atribuire nr. 14006/27.01.2025 3. Anularea proceselor verbale de evaluare şi a oricăror altor acte interne anterioare şi/sau subsecvente, incidente şi/sau conexe acestora în ceea ce priveşte rezultatul procedurii de atribuire prin care oferta contestatorului a fost declarată drept inacceptabilă şi neconformă; 4. Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei depusă de contestator. Totodată, se solicită obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în sarcina contestatorului de prezentul litigiu. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, Pagina 1 din 18

§ 2

asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele de mai sus. Contestatorul susține că prin adresa autorităţii contractante nr. 14044/27.01.2025 de comunicare a rezultatului procedurii, a fost informat cu privire la faptul că în urma evaluării propunerii tehnice şi pe baza informaţiilor prezentate de ofertant, oferta sa tehnică a fost declarată inacceptabilă, potrivit prevederilor art. 134 alin. (5) şi (6) din normele metodologice aprobate prin HG 395/2016 şi neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ. După cum rezultă din adresa mai sus menţionată, motivele care au stat la baza deciziei comisiei de evaluare s-au referit la faptul că prin răspunsul contestatorului la clarificări din data de 14.01.2025, acesta a ataşat documentele referitoare la o persoană (dl. ............) care nu era inclusă în propunerea tehnică pe lista de personal ce va fi implicat în execuţia lucrărilor, astfel încât prin acest răspuns la clarificări ar fi modificat propunerea tehnică şi nu ar fi reuşit să demonstreze modalitatea de acces la specialiştii necesari şi obligatorii - cerinţă a caietului de sarcini a cărei neîndeplinire a atras declararea ofertei ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a). De asemenea, se arată în cadrul aceleiaşi adrese că, răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări este neconcludent, astfel încât comisia de evaluare a declarat oferta sa deopotrivă inacceptabilă, potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (5). Potrivit Raportului procedurii nr. 14006/27.01.2025, în privinţa ofertei contestatorului se consemnează faptul că, deşi acesta a transmis în termenul stabilit de comisia de evaluare răspunsul nr. 5784/15.01.2025 la solicitarea de clarificări nr. 3998/13.01.2025, căruia s-a ataşat contractul de închiriere nr. 13/30.12.2024, în urma evaluării propunerii tehnice comisia de evaluare a respins oferta contestatorului, aceasta fiind considerată inacceptabilă şi neconformă. Astfel, prin acelaşi raport, a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de Asocierea ............ SRL, prin liderul asocierii ............ SRL, cu un punctaj final de 100 de puncte, din care 60 puncte pentru componenta tehnică şi 40 de puncte pentru componenta financiară, respectiv un preţ al ofertei de 8.310.606,47 lei. Se menţionează faptul că, sub rezerva aprecierii drept conforme a propunerii tehnice depusă de contestator, oferta sa financiară se situează sub preţul ofertei câştigătoare, astfel încât în situaţia admiterii prezentei contestaţii, oferta contestatorului surclasează oferta desemnată câştigătoare prin raportul procedurii mai sus menţionat. Contestatorul apreciază că decizia autorităţii contractante de a declara oferta sa ca fiind neconformă a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor Legii 98/2016 precum şi ale HG 395/2016, impunându-se anularea raportului procedurii, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, precum şi a tuturor proceselor verbale de evaluare şi a actelor interne ale autorităţii contractante anterioare şi/sau subsecvente. Pagina 2 din 18

§ 3

Contestatorul afirmă că oferta sa este conformă cu dispoziţiile documentaţiei de atribuire referitoare la demonstrarea modalităţii de acces la specialiştii necesari şi obligatorii. Potrivit Anunţului de participare nr. ...., criteriul de atribuire al contractului era cel mai bun raport calitate-preţ [Secţiunea II.2.S) factorii de evaluare erau experienţa experţilor cheie Şef de şantier - lucrări de construcţii clădiri civile sau modernizări/reabilitări/consolidări (pondere 15%) şi Şef de proiect -servicii de elaborare/revizuire/actualizare /completare studii de fezabilitate/DALI/ proiecte tehnice (pondere 15%), gradul de adecvare al graficului (pondere 15%), demonstrarea unei metodologii corespunzătoare (pondere 15%) şi preţul ofertei (pondere 40%), iar condiţiile de participare se refereau la prezentarea documentelor justificative pentru a se proba capacitatea de exercitare a activităţii profesionale (Secţiunea III.1.1) şi capacitatea tehnică si profesională (Secţiunea III.1.3) ale cărei cerinţe minime erau: (i) executarea în ultimii 5 ani până la data limită de depunere a ofertelor de lucrări similare în valoare cumulată de minim 7.000.000 lei fără TVA la nivelul de minim un contract şi maxim trei contracte; (ii) prestarea în ultimii 3 ani până la data limită de depunere a ofertelor de servicii similare în valoare cumulată de minim 500.000 lei fără TVA la nivelul de minim un contract şi maxim trei contracte. În cadrul anunţului de participare nu există nicio cerinţă referitoare la accesul la alţi specialişti în afara experţilor cheie sau vreo altă cerinţă legată de personalul utilizat în executarea contractului, cu excepţia cerinţelor legate de experţii cheie Şef de şantier şi Şef de proiect, a căror experienţă constituie factor de evaluare. În mod asemănător, potrivit Fişei de Date a achiziţiei, sunt dezvoltate tot cerinţele indicate în Anunţul de participare, arătate în paragraful (16) de mai sus, iar la Secţiunea IV.4 Prezentarea ofertei, subsectiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice se indică faptul că în propunerea tehnică se va include un Program de management de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Sub un prim aspect, contestatorul susține că este de observat că personalul cu privire la care comisia de evaluare i-a solicitat clarificări, respectiv specialistul - Inginer execuţie lucrări edilitare, nu este unul dintre experţii cheie - Şef de şantier şi Şef de proiect - cu privire la experienţa cărora Anunţul de participare şi Fişa de Date indică condiţii clare de dovedire şi evaluare, acestea reprezentând factori de evaluare ai ofertei. Specialistul inginer execuţie lucrări edilitare se înscrie în categoria „specialiştilor necesari şi obligatorii" cu privire la care, în instrucţiunile de prezentare a ofertei, adresate ofertanţilor în Secţiunea a IV-a din Fişa de Date, se indică faptul că ofertanţii trebuie să prezinte o organigramă şi o descriere a rolurilor şi responsabilităţilor personalului implicat în derularea şi execuţia contractului, precum şi să indice dacă aceşti specialişti sunt asiguraţi din resurse proprii - situaţie în care vor fi prezentate persoanele în cauză - sau prin externalizare. În acord cu aceste dispoziţii din Fişa de Date, contestatorul susține că a inclus în cadrul propunerii sale tehnice „Organigrama propusă pentru lucrare”, în formă sintetică-figurativă (pg. 566 din Propunerea tehnică) în cadrul căreia este prevăzut Inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii în subordinea Şefului de şantier. Pagina 3 din 18

§ 4

Se menţionează că, potrivit Caietului de sarcini, inginerul execuţie lucrări edilitare trebuie să deţină studii superioare în domeniul „Ingineria instalaţiilor" (pg. 6 lit. b) astfel încât contestatorul a denumit acest personal în cadrul propunerii sale tehnice „Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii", denumirea fiind echivalentă cu aceea de Inginer execuţie lucrări edilitare. De asemenea, contestatorul a inclus în cadrul propunerii tehnice descrierea rolurilor şi responsabilităţilor personalului implicat în derularea şi execuţia contractului, atât pentru partea de proiectare (pg. 128-226 din Propunerea tehnică) cât şi pentru partea de execuţie a lucrărilor (pg. 567- 572 din Propunerea tehnică). Inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii este prevăzut în tabelul de la pg. 570-571 a Propunerii tehnice, în care este prezentat personalul implicat în execuţia lucrărilor, cu indicarea rolurilor şi responsabilităţilor sale (poziţia 10 din acest tabel). La pg. 639-649 din Propunerea tehnică, contestatorul a prezentat extras din registrul Revisai cu salariaţii săi implicaţi în derularea şi execuţia contractului, pentru partea de execuţie a lucrărilor, iar la pg. 573-638 din Propunerea tehnică, a prezentat personalul implicat în execuţia lucrărilor, care urmează să fie asigurat prin externalizare. Contestatorul susține că este de observat că în cadrul Fişei de date a achiziţiei, Secţiunea IV. 1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice, se indică faptul că ofertanţii trebuie să prezinte nominal personalul implicat în execuţia lucrărilor numai în situatia în care acest personal este asigurat din resurse proprii. Din acest punct de vedere, după cum se poate observa din extrasul din registrul Revisai inclus la pg. 639-649 din Propunerea tehnică, contestatorul nu are angajaţi ingineri specialitatea instalaţii pentru construcţii, astfel încât inginerul de această specialitate indicat la poz. 10 din tabelul de personal de la pg. 570-572 din propunerea tehnică urma să fie asigurat prin externalizare. De altfel, majoritatea specialiştilor prevăzuţi în tabelul de personal ce urma să fie implicat în executarea lucrărilor, de la pg. 570-572 din propunerea tehnică, era asigurată din resurse externe, toţi aceşti specialişti fiind indicaţi în respectivul tabel, cu rolurile şi atribuţiile corespunzătoare în derularea contractului, iar la pg. la pg. 573- 638 din Propunerea tehnică contestatorul a inclus declaraţiile de disponibilitate şi documentele de studii ale acestor specialişti, în ciuda faptului că aceasta nu era o cerinţă prevăzută în cadrul anunţului de participare. În toate cazurile, atât inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii, cât si restul specialiştilor prevăzuţi în tabelul de la pg. 570-572 din propunerea tehnică nu au fost indicaţi nominal, ci numai prin titulatură, roluri şi responsabilităţi, întrucât potrivit Secţiunii IV. 1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice, ofertanţii trebuiau să prezinte nominal personalul implicat în execuţia lucrărilor numai în situatia în care acest personal este asigurat din resurse proprii (salariaţii ofertantului). În consecinţă, sub un prim aspect, contestatorul apreciază că este complet eronată concluzia comisiei de evaluare, prevăzută în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, în sensul că acesta nu ar fi indicat inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii (echivalentul Pagina 4 din 18

§ 5

inginerului execuţie lucrări edilitare) întrucât, acesta a fost indicat la poziţia 10 a tabelului privind specialiştii, rolurile si responsabilităţile lor, de la pg. 571 a ofertei tehnice. De asemenea, contestatorul apreciază că este complet eronată concluzia comisiei de evaluare, prevăzută în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, în sensul că acesta a indicat în cuprinsul răspunsului la clarificări o persoană complet nouă (ing. Deleqeanu Dan) care nu apărea nominalizată în tabelul specialiştilor din cuprinsul propunerii tehnice, întrucât petentul a indicat inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii în respectivul tabel, a indicat rolurile şi responsabilităţile acestuia în executare lucrărilor iar, pe de altă parte, potrivit fisei de date a achiziţiei, nominalizarea specialiştilor în oferta tehnică era necesară numai în cazul specialiştilor asiguraţi din resurse proprii (angajaţi ai ofertantului) nu si în cazul specialiştilor asiguraţi prin externalizare. Cu toate că aceasta nu reprezenta o cerinţă a anunţului de participare sau a fisei de date a achiziţiei, petentul a inclus în oferta tehnică (pg. 573- 638) documentele de studii şi declaraţiile de disponibilitate ale specialiştilor prevăzuţi în tabelul mai sus menţionat, între care nu au fost incluse şi documentele corespunzătoare ale inginerului specialitatea instalaţii pentru construcţii, datorită unei erori a softului de scanare. Contestatorul a depus documentele corespunzătoare ale inginerului specialitatea instalaţii pentru construcţii (declaraţie de disponibilitate, diplomă, scrisoare de recomandare) anexat răspunsului său nr. 15/14.01.2025 la clarificările solicitate de comisia de evaluare, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 5784/15.01.2025. Faptul că neanexarea acestor documente în cuprinsul propunerii tehnice, alături de documentele corespunzătoare celorlalţi specialişti a fost o eroare de formă, datorată nefuncţionării softului de scanare şi opisare este dovedit de faptul că, în cuprinsul propunerii tehnice, scrisoarea de recomandare emisă de Metropolitan Activ Construct SRL pentru ing. Pasu Gabriel are numărul de filă (alocat intern) 1170, iar acesteia îi urmează o declaraţie de disponibilitate care are numărul de filă (alocat intern) 1174. Ori, după cum rezultă din documentele anexate răspunsului petentului la clarificări, setul de documente referitoare la inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii, începe cu numărul de filă (alocat intern) 1171, fiind tocmai filele lipsă din propunerea tehnică (între 1170 şi 1174) devenind evident că, dintr-o eroare a softului de scanare si opisare filele din oferta tehnică corespunzătoare documentelor referitoare la inginerul pentru instalaţii au fost omise de la introducerea în propunerea tehnică. În acest context, omisiunea de a anexa actele de studii, declaraţia de disponibilitate şi scrisoare de recomandare privind acest specialist este, în opinia contestatorului, exclusiv un viciu de formă al ofertei, iar nu un viciu de fond, întrucât propunerea tehnică a fost alcătuită având în vedere inclusiv implicarea acestui specialist în derularea lucrărilor, cu delimitarea clară a rolurilor şi responsabilităţilor sale. Contestatorul face precizarea că prezentarea diplomei de licenţă pentru specialistul Inginer instalaţii pentru construcţii nu este o cerinţă prevăzută în anunţul de participare. Se reține că, prin solicitarea de clarificări nr. 3998/13.01.2025, autoritatea contractantă se referă la îndeplinirea de către contestator a Pagina 5 din 18

§ 6

cerinţei din caietul de sarcini privind prezentarea diplomei de studii pentru specialistul Inginer execuţie lucrări edilitare (echivalent Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii). În acest context, petentul opinează că devin aplicabile dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin HG 395/2016. Se arată că singurele menţiuni cu privire la demonstrarea accesului la specialişti din Fişa de date sunt cele incluse în Secţiunea IV. 1 referitoare /a Modalitatea de prezentare a propunerii tehnice - lit. c) si nu se referă la prezentarea vreunei diplome de licenţă cu privire la aceşti specialişti. Mai mult, aceste instrucţiuni din Secţiunea IV. 1 lit. c) din Fişa de date, indică faptul că prezentarea modalităţii de asigurare a accesului la specialişti presupune prezentarea unei organigrame şi descrierea rolurilor şi responsabilităţilor acestor persoane în derularea lucrărilor, elemente care sunt incluse în propunerea tehnică a contestatorului. În plus, se indică faptul că nominalizarea specialiştilor se realizează numai în cazul celor asiguraţi din resurse proprii (angajaţii ofertantului) ceea ce nu se aplică în speţă, întrucât specialistul în cauză, în oferta contestatorului, era asigurat prin externalizare. În plus, aspectele indicate referitoare la modalitatea de prezentare a ofertei sunt incluse în Secţiunea IV - Modalitatea de prezentare a ofertei, care are natura unor Instrucţiuni către ofertanţi. În această secţiune nu sunt prevăzute criterii de calificare, criterii de selecţie, condiţii de participare sau factori de evaluare. Criteriile de atribuire şi factorii de evaluare sunt prevăzuţi în Secţiunea II a fişei de date iar cerinţele de calificare în Secţiunea III. Concluzionând, petentul susține că încălcarea acestei clauze nescrise nu poate atrage declararea ofertei drept neconformă potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (3) lit. a) astfel cum în mod nelegal a decis autoritatea contractantă. Contestatorul susține că nu a modificat propunerea tehnică prin răspunsul la clarificări. Astfel, autoritatea contractantă a solicitat petentului, între altele, lămuriri cu privire la modalitatea în care acesta urmează să asigure accesul la specialistul „Inginer execuţie lucrări edilitare", în raport cu prevederile caietului de sarcini - pg. 6 lit. b). În răspunsul la clarificări, contestatorul a arătat că acest specialist, cu titulatura echivalentă permisă de caietul de sarcini respectiv Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii (aspect menţionat tot la pg. 6 lit. b) din caietul de sarcini) a fost indicat de contestator în organigrama şi tabelul privind rolurile şi responsabilităţile personalului implicat în execuţia lucrărilor, existente în propunerea tehnică (pg. 566 şi pg. 570-572). De asemenea, petentul a anexat răspunsului la clarificări documentele referitoare la acest specialist, respectiv diplomă de studii, declaraţie de disponibilitate şi scrisoare de recomandare. Concluzia comisiei de evaluare în sensul în care prin documentele depuse anexat răspunsului la clarificări s-ar fi realizat o modificare a propunerii tehnice iniţiale este nelegală în opinia contestatorului, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 209 din Legea 98/2016. ale art. 134 alin. (7) si ale art. 135 din Normele metodologice aprobate prin HG 395/2016. Contestatorul susține că este de observat că specialistul la care se referea solicitarea de clarificare (Inginerul execuţie lucrări edilitare, respectiv Pagina 6 din 18

§ 7

echivalentul Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii) a fost indicat în propunerea tehnică depusă de acesta până la data limită de depunere a ofertelor, astfel: -în „Organigrama propusă pentru lucrare”, în formă sintetică-figurativă (pg. 566 din Propunerea tehnică) este prevăzut Inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii, în subordinea Şefului de şantier; -Inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii este prevăzut în tabelul de la pg. 570-571 a Propunerii tehnice, în care este prezentat personalul implicat în execuţia lucrărilor, cu indicarea rolurilor şi responsabilităţilor sale (poziţia 10 din acest tabel) respectiv „Se subordonează direct Şefului de şantier. Supraveghează procesele de execuţie a lucrărilor de instalaţii pentru obiectivul de investiţii”; -Lucrările specifice de instalaţii pentru construcţii au fost tratate în cadrul Metodologiei de execuţie a lucrărilor (pg. 312-315 din propunerea tehnică) şi prezentate în succesiunea tehnologică a lucrărilor (pg. 319-320 din propunerea tehnică) şi procedura tehnică de execuţie a lucrărilor de instalaţii (pg. 862 şi urm.) În consecinţă, este evident că petentul a avut în vedere, la momentul întocmirii şi depunerii propunerii tehnice, asigurarea acestui specialist - inginerul specialitatea instalaţii pentru construcţii - întrucât a arătat rolurile si atribuţiile sale în derularea execuţiei lucrărilor, relaţiile de subordonare si de coordonare ale acestuia cu experţii cheie si restul personalului executant, procedurile de execuţie în care urmează să fie implicat. În consecinţă, documentele depuse cu ocazia răspunsul la clarificări, reprezentând diploma de studii, scrisoarea de recomandare şi declaraţia de disponibilitate, au avut exclusiv un rol de confirmare a aspectelor deja prezentate prin propunerea tehnică, întrucât prin propunerea tehnică contestatorul a demonstrat angajamentul de a asigura, din resurse externe, acest specialist, căruia i-a alocat în mod corespunzător poziţia în cadrul organigramei precum şi roluri şl responsabilităţi în derularea lucrărilor de execuţie. Faptul că nu a indicat nominal acest specialist în propunerea tehnică nu schimbă, în opinia contestatorului, concluzia de mai sus întrucât, pe de-o parte, numai specialiştii din resurse proprii (salariaţi) trebuiau indicaţi nominal, iar pe de altă parte, niciunul din specialiştii indicaţi în tabelul privind rolurile şi responsabilităţile personalului nu a fost indicat nominal. Astfel, numele specialistului respectiv, ing. ............, care a fost indicat cu ocazia răspunsului la clarificări (prin depunerea documentelor corespunzătoare) nu poate fi interpretat ca un aspect de noutate şi de modificare a propunerii tehnice, întrucât acest specialist a fost indicat prin titulatura sa - Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii - în cadrul propunerii tehnice, cu respectarea tuturor cerinţelor referitoare la prezentarea ofertei. Ceea ce este esenţial de observat este că prin depunerea documentelor referitoare la acest specialist cu ocazia răspunsului la clarificări, propunerea tehnică nu a suferit nicio modificare de fond. Astfel, contestatorul subliniază că nu ne aflăm în situaţia în care acesta să nu fi prevăzut nicio menţiune cu privire la specialistul instalaţii în cadrul propunerii tehnice sau cu privire la rolurile acestuia şi implicarea în proiect. Dimpotrivă, aceste aspecte au fost Pagina 7 din 18

§ 8

tratate în propunerea tehnică, iar singura omisiune a fost aceea de depunere a documentelor corespunzătoare. În acest context, omisiunea de a depune documentele corespunzătoare specialistului respectiv se încadrează în noţiunea viciilor de formă, prevăzută de dispoziţiile art. 134 alin. (5) din HG 395/2016. Ori, în speţă,contestatorul apreciază că autoritatea contractantă nu a analizat, în cadrul evaluării ofertei sale şi înainte de a respinge oferta, dacă omisiunea de a include în propunerea tehnică a documentelor corespunzătoare specialistului Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii, care totuşi a fost indicat în cadrul propunerii tehnice (organigramă, tabel cu roluri şi responsabilităţi ale personalului executant) se încadrează în cazurile prevăzute de art. 134 alin. (9) lit. a)-e). În realitate, contestatorul este de părere că această omisiune nu se încadrează în niciunul dintre aceste cazuri, întrucât: >Implicarea acestui specialist în derularea contractului a fost bugetată corespunzător în cadrul propunerii financiare, astfel încât depunerea documentelor referitoare la respectivul specialist, prin răspunsul la clarificări, nu a avut niciun impact de modificare a preţului ofertei; >Depunerea documentelor referitoare la respectivul specialist nu presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială, neavând de altfel niciun impact în această direcţie, deoarece implicarea şi asigurarea acestui specialist a fost avută în vedere în propunerea tehnică iniţială; >Depunerea documentelor referitoare la respectivul specialist nu conduce la modificarea ofertei sub aspecte pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. De altfel, anunţul de atribuire şi fişa de date a achiziţiei nu conţineau nicio cerinţă de calificare, cerinţă de capacitate sau cerinţă minimă care să se refere la prezentarea documentelor de studii ale specialiştilor pentru a demonstra accesul la aceştia. În plus, chiar în îndrumările ANAP sunt incluse exemple asemănătoare cazului din speţă în care corectarea/lămurirea abaterilor/omisiunilor/viciilor de formă pe calea răspunsului la clarificări prin completarea cu documente nu constituie o modificare a ofertei: „Un alt caz des întâlnit este situaţia în care ofertantul a omis să oferteze în cadrul propunerii financiare un echipament/ lucrare/ activitate fără rol/ cu rol secundar în atingerea obiectivului contractului, echipament/ lucrare/ activitate care a fost prezentat/ă în propunerea tehnică. Şi în acest caz autoritatea/entitatea contractantă trebuie să analizeze dacă respectiva omisiune se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore şi dacă da, să permită corectarea acesteia inclusiv prin corectarea propunerii tehnice şi/sau financiare (..) în toate cazurile prezentate mai sus autoritatea/entitatea contractantă, în cadrul raportului aferent procedurii de evaluare, trebuie să facă dovada că a analizat respectivele abateri/omisiuni prin raportare la prevederile art. 134 alin (9) din H.G. 395/2016”. Contestatorul susține că Răspunsul la clarificări nu este „neconcludent". Autoritatea contractantă a declarat oferta contestatorului drept inacceptabilă atât pe baza considerentului că răspunsul la clarificări ar fi modificat oferta iniţială, cât şi pe baza considerentului că răspunsul ar fi fost neconcludent (art. 134 alin. (5) din normele metodologice). Pagina 8 din 18

§ 9

Sub un prim aspect, raţionamentul comisiei de evaluare este contradictoriu în opinia petentului. Astfel răspunsul la clarificări nu poate fi considerat, în acelaşi timp, neconcludent - respectiv că nu lămureşte clarificare/informaţiile solicitate de comisie, precum şi că modifică oferta iniţială - situaţie care presupune că prin răspunsul la clarificări sunt aduse informaţii sau documente substanţiale care răspund nelămuririlor comisiei. Sub un al doilea aspect, decizia comisiei de evaluare în sensul că răspunsul la clarificări ar fi fost neconcludent este nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 134 alin. (5). Ori, dimpotrivă, prin răspunsul contestatorului la clarificări se aduc lămuriri punctuale cu privire la aspectele solicitate de autoritatea contractantă, precizările aduse neaflându-se în afara obiectului clarificărilor. Concret, la solicitarea de clarificare a modalităţii prin care petentul va asigura accesul la specialistul Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii, acesta a menţionat părţile din propunerea tehnică în care s-a referit la acest specialist şi a depus documentele de studii, declaraţia de disponibilitate şi scrisoarea de recomandare referitoare la persoana respectivă. În consecinţă, contestatorul apreciază că respingerea ofertei ca inacceptabilă este nelegală şi pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin HG 395/2016. Totodată, contestatorul apreciază că Autoritatea contractantă a dat dovadă de un formalism excesiv, încălcând principiile tratamentului egal, nediscriminării, transparentei și proporționalității prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016. Prin adresa nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă depune Punct de vedere la contestația formulată de ......... SRL, învederând următoarele: 1. În ceea ce priveşte cerinţa autorităţii din cuprinsul documentaţiei de atribuire, se menționează că activitatea comisiei de evaluare pentru faza criticată (verificarea conformităţii Propunerilor tehnice prin raportare la cerinţele specifice ale autorităţii din documentaţia de atribuire) a fost formalizată în conţinutul documentelor întocmite pe parcursul procesului de evaluare, astfel cum se regăsesc ele ataşate la dosarul achiziţiei, după aprecierea tuturor aspectelor prezentate de ofertanţii participanţi atât în cadrul ofertelor depuse cât şi în urma analizării răspunsurilor la clarificările adresate în cadrul procedurii, aprecierea fiind făcută prin raportare stricta la prevederile documentaţiei de atribuire. Cerinţa care vizează accesul la serviciile specialiştilor a fost formulată cât se poate de explicit în conţinutul documentaţiei de atribuire. Astfel, la punctul 1, lit. c, din cadrul Secţiunii IV.4.1 din Fişa de date, se precizează: "Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari si obligatorii. Ofertantul va ilustra organizarea pe care o propune atât pentru partea de proiectare cât şi pentru partea de execuţie în conformitate cu cerinţele Caietului de sarcini. Aceasta se va realiza si prin prezentarea unei organigrame cuprinzătoare care sa identifice in mod clar tot personalul pe care Ofertantul intenţionează sa-l utilizeze pentru faza de proiectare si faza de realizarea lucrărilor. Aceasta organigrama va fi însoţită de o descriere a rolurilor si responsabilităţilor personalului implicat în derularea şi execuţia contractului. (...) Pagina 9 din 18

§ 10

Accesul la serviciile specialiştilor poate fi asigurat de către ofertanţi fie prin resurse proprii (caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză), fie prin externalizare (situatie în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obţinerii serviciilor respective), cu prezentarea documentelor relevante în susţinere." Cerinţa inserată în cuprinsul Secţiunii IV.4.1 din Fişa de date, punctul 1, lit. c (înscrisă întocmai şi în Caietul de sarcini - pag. 6-8 vizează „prezentarea modalităţii de asigurare a accesului la specialista necesari si obligatorii in vederea asigurarii nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse in obiectul contractului, in conformitate cu prevederile Legii 10/1995 şi a altor legi incidente (Personal minim solicitat - se solicită cu aceeaşi claritate: b) Inginer execuţie lucrări edilitare - se va prezenta copia diplomei de licenţă sau echivalentă în domeniul Ingineria instalaţiilor)”. (...) Autoritatea contractantă susține că a prezentat prin intermediul documentaţiei de atribuire, cât se poate de elocvent, care este cerinţa specifică privind modalitatea de asigurare a accesului la acest specialist necesar si obligatoriu - Inginer execuţie lucrări edilitare, in vederea asigurării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse in obiectul contractului. Plecând de la toate considerentele învederate mai sus, Autoritatea evidenţiază faptul că documentaţia de atribuire (prin toate componente ale sale: Fişa de date, Caiet de sarcini şi Răspunsurile autorităţii la solicitările de clarificări adresate în faza de depunere a ofertelor) nu a fost contestată de niciun operator economic interesat de procedură, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie pentru toate părţile implicate în derularea procedurii (respectiv, autoritate contractantă - pe de o parte şi operatorii economici participanţi - pe de altă parte). Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) din Anexa la HG 395/2016, participanţii la procedură au obligaţia de a-şi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, iar autoritatea contractantă, este obligată ca în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică să respecte atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire, care stabilesc regulile ce trebuie respectate de ambele părţi în derularea procesului competitiv. În acest sens, conform prevederilor art. 133 alin. (1) şi (2) din Anexa la HG 395/2016, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condiţiile în care Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în documentaţia de atribuire. În cuprinsul contestaţiei, ofertantul precizează că neanexarea documentelor pentru numitul ............ - inginer Instalatii a fost o eroare de formă, datorată nefuncţionării softului de scanare şi opisare. Riscul întocmirii ofertelor, inclusiv prezentarea unor informaţii/documente care nu îndeplinesc cerinţele solicitate în cadrul documentaţiei de atribuire (în speţă cele referitoare la prezentarea accesului la inginerul execuţie lucrări edilitare), cade în sarcina operatorului economic, el neputând să îşi invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", autoritatea contractantă menţionând în Pagina 10 din 18

§ 11

mod expres, care sunt cerinţele privind accesul la personalul atestat, pe care orice operator economic participant trebuie să le îndeplinească la întocmirea ofertelor în Secţiunea IV.4.3 din Fişa de date - Modul de prezentare al ofertei „....Pentru pregătirea si transmiterea ofertei, ofertantul trebuie sa examineze toate documentele ce formează documentaţia de atribuire. Nerespectarea instrucţiunilor si neprezentarea formularelor solicitate completate integral/corespunzător sunt activităţi realizate pe riscul ofertantului, iar eşecul de a încărca in SEAP o oferta care sa nu îndeplinească cerinţele minime si obligatorii de calificare va conduce la respingerea ofertei ca fiind inacceptabila/neconforma. Ofertanţii trebuie sa transmită o oferta completa pentru toate activităţile ce fac obiectul acestui contract. Ofertanţii poarta exclusiv răspunderea pentru examinarea cu atenţia cuvenita a documentaţiei de atribuire, inclusiv a oricărei clarificări aduse documentaţiei de atribuire în timpul perioadei de pregătire a ofertei prin răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificari, precum si pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare cu privire la orice fel de condiţii si obligaţii care pot afecta în vreun fel valoarea, condiţiile sau natura ofertei sau execuţia contractului." Prin depunerea ofertei la procedura iniţiată de autoritate, se presupune că ......... SRL şi-a însuşit fără rezerve documentaţia de atribuire în integralitatea ei (Fişa de date, Caiet de sarcini, Răspunsuri consolidate), neputându-i-se scuza nicio abatere de la prescripţiile ei, acestea fiindu-i opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel, potrivit practicii jurisprudenţiale, cum un contract constituie legea părţilor, şi documentaţia de atribuire are aceeaşi valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. Se poate constata faptul că autoritatea contractantă a pus la dispoziţia operatorilor economici - potenţiali ofertanţi, informaţiile necesare pentru a asigura acestora o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei (referitoare la modul de îndeplinire a cerinţei care vizează accesul la specialiştii necesari si obligatorii solicitaţi), obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, respectându-se astfel prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 - drept pentru care se solicită Consiliului să reţină şi să aprecieze acest aspect. Autoritatea reține că, în totală contradicţie cu prevederile documentaţiei de atribuire, însuşite fără rezerve de ofertanţii din procedură, contestatorul încearcă să impună ideea că în cuprinsul organigramei în formă sintetică- figurativă a indicat inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii în subordinea şefului de şantier, dar precizează totodată următoarele „in organigrama prezentata la pag. 566 din propunerea tehnica partea II inginer instalaţii pentru construcţii, datorita unei erori/viciu de forma a softului de cumulare si opisare a documentelor nu a ataşat documentele dl. ing. ............, inginer Instalatii" şi a ataşat ulterior (la răspunsul întocmit la solicitarea de clarificări) documentele numitului ............: respectiv, declaraţie disponibilitate şi angajament de colaborare datate 22.11.2024 şi Diplomă inginer- specializarea instalaţii pentru construcţii nr. 41/14.05.1997 emisă de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, CV (documente care nu au fost prezentate în propunerea iniţială), interpretând într-un sens propriu prevederile documentaţiei de atribuire, ignorând astfel cerinţa Pagina 11 din 18

§ 12

specifică a autorităţii cu privire la asigurarea accesului la specialiştii impuşi, a cărei îndeplinire a devenit obligatorie pentru ofertanţi. Autoritatea a constatat faptul că prin răspunsul transmis ofertantul nu a reuşit să demonstreze modalitatea de acces la acest specialist necesar şi obligatoriu la data limită de depunere a ofertei, ci a prezentat o noua persoana in lista de personal ce va fi implicata in derularea executării lucrărilor, ce nu a fost inclusa in propunerea tehnica iniţială (întrucât în propunerea tehnică iniţială, numitul ............ nu se regăseşte nici in tabelul nominal cu personalul prezentat în propunerea tehnică (pag. 570) şi nici în tabelul cu descrierea rolurilor si responsabilităţilor personalului - pag. 568- 569 din propunerea tehnică). Prin urmare, se apreciază că răspunsul prezentat de ofertant nu a fost răspuns de clarificare la propunerea tehnica prezentata si nici o confirmare a ceea ce a existat depus de acesta la data limita de depunere a ofertelor, ci o modificare a propunerii tehnice, devenind aplicabile prevederile art. 134, alin (6) din cadrul HG nr. 395/2016, din acest motiv aceste completări transmise prin răspunsul la solicitarea de clarificări, nu au putut fi acceptate fără a afecta prevederile art. 134 alin. 1 din HG nr. 395/2016 (completările nefiind formale sau de confirmare). Comisia de evaluare a considerat răspunsul transmis de ofertant ca fiind neconcludent şi a declarat oferta inacceptabilă în conformitate cu prevederile art. 134, alin. (5) şi (6) din HG nr. 395/2016 şi neconforma în baza cu prevederile art. 137, alin. (3), lit. a) din HG nr. 395/2016. 2. Referitor la critica contestatarului cu privire la declararea inacceptabilităţii ofertei, Autoritatea precizează că în cuprinsul punctului III al Contestaţiei formulate ... SRL continuă şirul alegaţiilor în încercarea de a convinge Consiliul că oferta prezentată şi răspunsurile transmise îndeplinesc cerinţele documentaţiei de atribuire cu toate că prin Comunicarea rezultatului procedurii cu nr. 14044 din 27.01.2025 care i-a fost transmisă, contestatorului i-au fost prezentate motivele pentru care oferta lui a fost declarată inacceptabilă. Pentru o corectă informare asupra tuturor aspectelor analizate pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, Autoritatea solicită CNSC să constate faptul că toate susţinerile contestatorului sunt contrazise de însăşi cerinţele documentaţiei de atribuire pe care le ignoră şi de respectarea cadrului legal în materie pe parcursul întregii activităţi derulate de comisie pe parcursul evaluării Propunerilor tehnice, astfel: -contestatorul apreciază că Propunerea tehnica prezentată „este conformă cu dispoziţiile documentaţiei de atribuire referitoare la demonstrarea modalităţii de acces la specialiştii necesari şi obligatorii" ignorând cu bună-ştiinţă conţinutul documentelor prezentate în cadrul ofertei şi a răspunsurilor la clarificările solicitate de membrii comisiei de evaluare. În fapt, considerentele pentru care oferta a fost declarată inacceptabilă sunt unele pe deplin întemeiate şi i-au fost prezentate contestatarului într-un mod cât se poate de raţional şi obiectiv, cu indicarea prevederilor din domeniul legislaţiei achiziţiilor publice aplicabile în speţă. Prin urmare, pentru o edificare corectă şi completă asupra situaţiei de fapt, Autoritatea expune punctual în cele ce urmează motivele declarării inacceptabilităţii ofertei ......... SRL. Pagina 12 din 18

§ 13

Pornind de la obligaţia ofertanţilor de a prezenta modalitatea de asigurare a accesului la următorul specialist: Inginer execuţie lucrări edilitare, ţinând cont de precizarea din documentaţie cu privire la modalităţile de realizare a accesului (respectiv pentru personalul externalizat se vor descrie aranjamentele contractuale realizate in vederea obţinerii serviciilor respective cu prezentarea documentelor relevante în susţinere având în vedere faptul că în propunerea tehnică iniţială, inginerul de execuţie lucrări edilitare (sau cum menţionează ofertantul în cuprinsul contestaţiei - „denumirea echivalenta: Inginer specialitatea instalaţii pentru construcţii") nu se regăseşte nici in tabelul nominal cu personalul prezentat în propunerea tehnică (pag. 570) şi nici în tabelul cu descrierea rolurilor si responsabilităţilor personalului (pag. 568-569), precum şi faptul că documentele acestuia nu s-au regăsit în propunerea tehnică iniţială, ofertantul precizând în cuprinsul contestaţiei că neanexarea documentelor pentru numitul ............ - inginer Instalaţii a fost o eroare de formă, datorată nefuncţionării softului de scanare şi opisare în vederea aprecierii modului de îndeplinire a cerinţei specifice, în conformitate cu prevederile legislaţiei din domeniu, comisia de evaluare a solicitat ......... SRL clarificarea aspectului sesizat cu privire la prezentarea documentelor relevante în susţinerea celor declarate, cu termen de răspuns în 14.01.2025. Prin răspunsul transmis prin intermediul SEAP, semnat cu semnătură electronică extinsă în termenul limită precizat de comisia de evaluare, în data de 14.01.2025 ora 23:16, răspuns înregistrat la Registratura Generală a Municipiului ......... cu nr. 5784/15.01.2024, contestatorul a răspuns solicitării adresate, şi a transmis pentru specialistul ............ - inginer Instalatii, documentele în susţinerea modalităţii de acces la serviciile acestuia care nu au fost prezentate în propunerea tehnică iniţială (respectiv, declaraţie disponibilitate şi angajament de colaborare datate 22.11.2024 şi Diplomă inginer- specializarea instalaţii pentru construcţii, CV). Analizând răspunsul contestatorului prezentat autorităţii în data de 14.01.2025 prin raportare la prevederile legislaţiei incidente, se constata că prin răspunsul transmis (ofertantul a prezentat o noua persoana in lista de personal ce va fi implicata in derularea executării lucrailor, specialist ce nu a fost inclus in propunerea tehnica iniţială), a adus astfel completări la lista personalului implicat in derularea execuţiei lucrărilor (intrucat acest specialist ing. instalaţii ............ nu se regaseste nici in tabelul nominal cu personalul prezentat în propunerea tehnică şi nici în tabelul cu descrierea rolurilor si responsabilităţilor personalului), contestatorul a adăugat la Propunerea tehnică elemente noi (informaţii şi documente) - modificându-i conţinutul, în încercarea de justificare a modalităţii de îndeplinire a cerinţei specifice (completările aduse nefiind astfel unele formale sau de confirmare), fapt care a atras incidenţa prevederilor art. 134, alin (6) din Anexa - Norme metodologice la HG 395/2016, oferta fiind considerată inacceptabilă, întrucât modificările operate nu au putut fi încadrate în excepţiile prevăzute de alin. (7) din cadrul aceluiaşi articol. 3. Referitor la declararea neconformităţii ofertei (din conţinutul Contestaţiei), Autoritatea reține că și în această secţiune ......... SRL prezintă o variaţiune a aceleiaşi teme (care reprezintă în fapt laitmotivul Contestaţiei) respectiv cea referitoare la faptul că oferta îndeplineşte cerinţele documentaţiei în condiţiile în care nominalizarea unui - inginer de execuţie Pagina 13 din 18

§ 14

lucrări edilitare, nu era obligatorie şi nici modalitatea de acces la acesta, pe motiv că „în cadrul anunţului de participare nu există nicio cerinţă referitoare la accesul la alţi specialişti în afara experţilor cheie sau vreo altă cerinţă legată de personalul utilizat în executarea contractului, cu excepţia cerinţelor legate de experţii cheie Şef de şantier şi Şef de proiect, a căror experienţă constituie factor de evaluare", sunt contrazise de întregul conţinut al ofertei prezentate de ......... SRL (conform celor prezentate mai sus) şi nu reprezintă altceva decât o justificare tardivă a faptului că acesta nu a demonstrat (prin documente relevante) că la momentul depunerii ofertei avea asigurat accesul la acest specialist. Se apreciază temeinică decizia comisiei de evaluare care constatând faptul că ......... SRL nu a demonstrat îndeplinirea cerinţelor specifice din documentaţia de atribuire (Fişa de date (Secţiunea IV.4.1 punctul 1, lit. c) şi Caiet de sarcini - pag. 6-7)- fără să afecteze conţinutul Propunerii tehnice conform prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice şi care în baza prevederilor art. 137, alin. (3), lit. a) din Anexa - Norme metodologice la HG 395/2016, a declarat oferta acestuia ca fiind neconformă. Raportat la conţinutul documentaţiei de atribuire, la derularea şi rezultatul procesului de evaluare, Autoritatea consideră că deciziile comisiei de evaluare reprezintă o măsură legală, adecvată, nediscriminatorie şi proporţională. Faţă de toate considerentele arătate, în strictă raportare la prevederile legislaţiei achiziţiilor publice, Autoritatea solicită CNSC să ia act de atitudinea tendenţioasă a contestatorului, care denotă faptul că acesta, din dorinţa de a-şi crea un avantaj, fie ignoră conţinutul documetaţiei de atribuire, fie tratează cu superficialitate argumentaţia prezentată cu privire la evaluarea ofertelor depuse, fiecare dintre cele două aspecte atrăgând - în opinia autorității, sancţiunea respingerii contestaţiei. Se menționează că întreaga activitate a comisiei de evaluare s-a derulat cu respectarea obligaţiilor impuse în sarcina ei de către legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, acesteia nefiindu-i imputabile nici un fel de abateri. Astfel, verificarea modului de îndeplinire a cerinţelor din documentaţia de atribuire s-a făcut în strictă concordanţă cu prevederile legale, deciziile comisiei de evaluare circumscriindu-se acestor norme. Orice alt mod de abordare a problematicii specifice (inclusiv adoptarea unui comportament excesiv de permisiv în legătură cu acceptarea modificărilor conţinutului ofertei în faza de evaluare) ar fi condus la încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică (astfel cum sunt ele prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea 98/20166 privind achiziţiile publice). Toată această argumentaţie a autorităţii care face trimitere la cerinţe înscrise în documentaţia de atribuire, este susţinută de reglementările cadrului legal aplicabil în materie (astfel cum au fost ele menţionate mai sus). Faţă de cele menţionate, Autoritatea consideră că nu există temeiuri care să impună revenirea comisiei de evaluare asupra deciziei luate cu privire ia rezultatul procesului de evaluare a ofertelor prezentate în cadrul procedurii. În concluzie, Autoritatea poate afirma - fără putinţă de tăgadă că, raportat la solicitarea ......... SRL, completitudinea argumentaţiei a fost Pagina 14 din 18

§ 15

asigurată de autoritatea contractantă prin modul obiectiv, principial de abordare a aspectelor care reprezintă obiectul contestaţiei. În acest sens, Autoritatea consideră că decizia sa respectă, în totalitate, principiile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice. Pentru toate considerentele de fapt şi de drept prezentate anterior, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea în tot a Raportului procedurii nr. 14006 din 27.01.2025 şi a actelor subsecvente acestuia. Cu adresa nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ...., ......... SRL formulează concluzii scrise în urma studierii dosarului achiziției, prin care reia criticile expuse pe larg în cuprinsul contestației, solicitând admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211024337/2 din 07.02.2025, emisă de ....Bank – Sucursala .... în valoare de 88.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Parcare supraetajată strada Română - proiectare și execuție”, cod CPV 45223310-2. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. În Raportul procedurii nr. 14006/27.01.2025, s-a consemnat depunerea a 7 oferte, respingerea a 3 oferte printre care și a contestatorului, precum și admisibilitatea ofertei depusă de Asocierea ............ SRL – .... SRL, aceasta fiind desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire cu un punctaj total de 100 puncte și o propunere financiară de 8.310.606,47 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, consemnat în Raportul procedurii

§ 16

nr.

§ 17

14006/27.01.2025

§ 18

și

§ 19

Comunicarea

§ 20

nr. 14044/27.01.2025, ......... SRL, lider al asocierii ......... SRL - .... SRL a depus contestația ce face obiectul dosarului nr. ..... Analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația ......... SRL, lider al asocierii ......... SRL - .... SRL, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin contestația depusă, contestatorul critică decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, potrivit prevederilor art. 134 alin. (5) şi (6) din HG 395/2016 şi neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ, considerând că aceasta este netemeinică și nelegală. Potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că la punctul 1 lit. c) din cadrul Secţiunii IV.4.1 din Fişa de date a achiziției autoritatea contractantă a precizat următoarele: „Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari si obligatorii. Ofertantul va ilustra organizarea pe care o propune atât pentru partea de proiectare cât şi pentru partea de execuţie în conformitate cu cerinţele Caietului de sarcini. Aceasta se va realiza si prin prezentarea unei organigrame cuprinzătoare care sa identifice in mod clar tot Pagina 15 din 18

§ 21

personalul pe care Ofertantul intenţionează sa-l utilizeze pentru faza de proiectare si faza de realizarea lucrărilor. Aceasta organigrama va fi însoţită de o descriere a rolurilor si responsabilităţilor personalului implicat în derularea şi execuţia contractului. (...) Accesul la serviciile specialiştilor poate fi asigurat de către ofertanţi fie prin resurse proprii (caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză), fie prin externalizare (situatie în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obţinerii serviciilor respective), cu prezentarea documentelor relevante în susţinere." Cerinţa inserată în cuprinsul Secţiunii IV.4.1 din Fişa de date, punctul 1, lit. c) a fost menționată și în Caietul de sarcini - pag. 6-8 astfel: „prezentarea modalităţii de asigurare a accesului la specialiștii necesari si obligatorii in vederea asigurarii nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse in obiectul contractului, in conformitate cu prevederile Legii 10/1995 şi a altor legi incidente (Personal minim solicitat - se solicită cu aceeaşi claritate: b) Inginer execuţie lucrări edilitare - se va prezenta copia diplomei de licenţă sau echivalentă în domeniul Ingineria instalaţiilor)”. (...)

§ 22

Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă a solicitat în documentația de atribuire prezentarea documentelor relevante referitoare la modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea executării contractului, pentru persoana nominalizată pentru poziția de Inginer execuţie lucrări edilitare solicitându-se prezentarea copia diplomei de licenţă sau echivalentă în domeniul Ingineria instalaţiilor. Întrucât autoritatea contractantă nu a regăsit în propunerea tehnică nici nominalizarea persoanei și nici documente referitoare la poziția de Inginer execuţie lucrări edilitare a solicitat contestatorului clarificări sub acest aspect, cărora acesta a transmis răspunsul înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 5784/15.01.2025, astfel: „SOLICITARE: Prin caietul de sarcini pentru Echipa de specialisti pentru faza de execuţie, a fost solicitat: Asocierea ......... SRL -... SRL, ,,b) Inginer execuţie lucrări edilitare - se va prezenta copia diplomei de licentii sau echivalenţii in domeniul Ingineria instalaţiilor"; Intrucât: nu ati nominalizat personal pentru poziţia: inginer execuţie lucrări edilitare, comisia de evaluare va solicita sa clarificaţi modul de îndeplinire al cerinţei din documentaţia de atribuire referitoare la acest specialist. Răspuns: Subscrisa a mentionat in organigrama prezentata la pag. 566 din propunerea tehnica partea II inginer instalatii pentru constructii, datorita unei erori /viciu de forma a softului de cumulare si opisare a documentelor nu a ataşat documentele dl. ing. ............, inginer Instalatii. Fara a se considera completare de documentaţie, ci clarificarea unor aspecte, ataşat prezentei va transmitem documentele dl. ing. ............”. Prin urmare, Consiliul reține că autorul contestației în răspunsul la clarificări nu susține faptul că nu ar fi fost solicitate asemenea informații în documentația de atribuire ci precizează că, dintr-o eroare datorată nefuncţionării softului de scanare şi opisare, nominalizarea persoanei și a documentelor aferente nu au fost transmisă în cuprinsul ofertei. Pagina 16 din 18

§ 23

Și în cuprinsul contestaţiei, autorul acesteia precizează că neanexarea documentelor pentru d-l ............ - inginer Instalatii a fost o eroare de formă, datorată nefuncţionării softului de scanare şi opisare. Însă, în opinia Consiliului, riscul întocmirii ofertelor, inclusiv prezentarea unor informaţii/documente care nu îndeplinesc cerinţele solicitate în cadrul documentaţiei de atribuire (în speţă cele referitoare la prezentarea accesului la inginerul execuţie lucrări edilitare), cade în sarcina operatorului economic, el neputând să îşi invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Totodată, Consiliul mai reține în cauză și incidența dispozițiilor art. 125 din HG nr.395/2016, potrivit cărora „Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă”. Contrar susținerilor contestatorului, Consiliul reține că încă odată faptul că autoritatea contractantă a solicitat atât în fișa de date a achiziției cât și în caietul de sarcini prezentarea documentelor relevante care să demonstreze faptul că ofertanții dispun de specialiștii necesari pentru executarea în condiții de legalitate a contractului. De altminteri, așa cum însuși contestatorul afirmă, în propunerea tehnică (pag.573-pag.638) a inclus declaraţiile de disponibilitate şi documentele de studii ale altor specialişti. Faptul că autorul contestației a precizat în oferta tehnică tabelul de personal ce urma să fie implicat în executarea lucrărilor( pag. 570-pag.572) nu a fost suficient, în opinia Consiliului, întrucât acest tabel nu conținea nominalizarea persoanelor care urmau să execute efectiv lucrările conform specializărilor solicitate în documentația de atribuire. Cerințele în discuție au fost prevăzute de autoritatea contractantă atât în fișa de date a achiziției cât și în caietul de sarcini și vizau modalitatea de întocmire a ofertei tehnice precum și documentele relevante care susțineau îndeplinirea acestora, nereprezentând, în fapt, criterii de calificare ci condiționalități pentru demonstrarea îndepliniri cerințelor tehnice privind personalul de specialitate necesar îndeplinirii contractului. Conţinutul documentaţiei de atribuire, aşa cum este întocmită de autoritatea/entitatea contractantă, este obligatoriu, atât pentru operatorii economici participanţi la procedură, care au obligaţia de a-şi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât şi pentru autoritatea/entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică, să respecte atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire, care stabilesc regulile ce trebuie respectate de ambele părţi în derularea procesului de evaluare. În condițiile în care orice operator economic interesat în a participa la procedura de atribuire ar fi avut nemulțumiri/nelămuriri cu privire la conținutul documentației de atribuire avea posibilitatea să conteste în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.8 din Legea nr.101/2026, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Prin urmare, în opinia Consiliului, contestatorul avea obligația de a depune oferta cu respectarea cerințelor documentației de atribuire, potrivit dispozițiilor art.123 alin.(1) teza I din HG nr.395/2016, conform cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire..” Pagina 17 din 18

§ 24

În ceea ce privește susținerile contestatorului conform cărora autoritatea contractantă ar fi încălcat principiul tratamentului egal și principiul nediscriminării, Consiliul le apreciază ca fiind neîntemeiate. Astfel, ofertantul pe care îl indică în cuprinsul contestației, respectiv asocierea .... SRL nu a beneficiat de un tratament preferențial, așa cum susține în moda eronat contestatorului, întrucât, potrivit Raportului procedurii nr. 14006/27.01.2025 (pag.7) și această ofertă a fost respinsă ca inacceptabilă, chiar dacă pentru alte motive. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, lider al asocierii ......... SRL - ..... SRL în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, lider al asocierii ......... SRL - .... SRL, în contradictoriu cu ........., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 25

Pagina 18 din 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.